miercuri, 22 ianuarie 2014

2014: spiritualizarea laturii materiale (prima parte)

De Lauren Gorgo, 15 ianuarie 2014
lumina
La multi ani! 2013 s-a incheiat, in cele din urma… (expirari)… si stiu ca nu sunt singura, atunci cand spun ca niciodata nu am mai fost atat de total fericita ca incepe un an nou.
Chiar daca ne deschidem catre anul 2014, intr-o maniera foarte interiorizata, contemplativa… si, in timp ce inca mai indepartam panzele de paianjen si pacla cetoasa care s-au lasat atat de greu asupra noastra, anul trecut… exista in aer o senzatie incontestabila de noutate.
Aveam de gand sa vorbesc despre ororile evolutia si expansiunea de anul trecut… locul in care am ajuns, lucrurile prin care toti am trecut, ca sa ajungem aici etc. etc.… dar imi este clar ca nu simt sa fac asta. Cred ca toti suntem de acord ca, in acea privinta, ne-am aflat in propria inchisoare… am petrecut destul de multi ani vorbind despre nefericirea noastra, simtind-o si stand in ea.
Pentru cei interesati de o recapitulare, iata versiunea Readers Digest: am consacrat o perioada ridicol de lunga – de zece-douazeci de ani (in viata actuala) – ca sa ne extindem dincolo de teritoriul umbrei, timp in care am indurat chinul constant al transmutarii… simtind valurile nesfarsite de emotie nerezolvata, cocolosind copilul interior sensibil si ranit, potolind ragetele egoului, indurand lipsa, saracia, izolarea, mahnirea, pierderea, boala, purificarea, eliberarea, eliberarea, eliberarea, simptomele… o, Doamneeee, simptomele… ad infinitum. Calatoria de a ajunge ne-a cerut mult prea mult.
Dar toate astea s-au incheiat acum… cu exceptia simptomelor. :( Si chiar daca cei mai multi dintre noi s-au gandit ca aceasta perioada chiar nu se va sfarsi vreodata, in sfarsit, iadul nostru personal se estompeaza in fundal, pe masura ce raiul isi incepe coborarea pe tarmul nostru. Din cauza noii noastre aparitii in curs de desfasurare, concentrarea pe gestionarea suferintei noastre devine prea neinteresanta ca sa mai vorbim despre ea – ceea ce chiar e un semn bun ca dezgustul nostru launtric este, in cea mai mare parte, in urma noastra. (semn ca s-a dus greul)
Cei aflati in fruntea noii omeniri se pregatesc sa porneasca intr-o calatorie absolut noua, intr-un viitor cu totul nou… care, la ora actuala, ne este necunoscut, dar rezultatul a fost scris in stele, in ADN-ul nostru, in modelul noului om spiritual. Foarte multi dintre noi se apropie de punctul in care cercul se incheie si care este nu doar momentul nostru de incheiere/inceput, simultan, dar devine si atat de evident, incat trecutul e resimtit din ce in ce mai putin, ca prezent.
Datorita faptului ca foarte multe dintre contractele noastre de suflet se incheie, toti simtim, mai mult ca oricand, indemnul si chiar optimismul de a ne muta pe pasuni mai verzi. Si asta inseamna ca si eu (!)… dupa mai bine de 7 ani dedicati perioadei de trezire/initiere pentru voi – toti pionierii constiintei superioare, care pregatiti calea – oficial vorbind, am ramas „fara material” la acel nivel, asa ca voi trece eu insami si partea de munca ce a devenit TWYH, de la a DEVENI, la a FI… de la starea de discipol, la starea de creator.
Imi va lua ceva timp sa inteleg totul, dar sunt incredintata sa fac cateva modificari si upgradari structurale, pentru a-mi restructura platforma, astfel ca ea sa contina mai mult din Sinele meu. Pana in acest moment, TWYH s-a focalizat in primul rand pe a ajunge la/a reaminti/a trezi inima, mintea si celulele noastre, fata de rolurile noastre ca Bodhisattva… acei oameni iluminati (adica voi!), aflati acum in serviciu, ca sa ajute omenirea sa treaca la urmatorul nivel de evolutie planetara.
Se incheie partea deosebit de dificila a calatoriei noastre, incepe noul nostru rol si, din acest an, TWYH isi indreapta atentia spre „spiritualizarea laturii materiale”, astfel ca, impreuna, sa putem demara etapa de constructie a co-crearii lumii (lumilor) noastre noi. Si avem o gramada de munca de facut!
E timpul sa ne atintim privirile asupra noilor zari, iar anul acesta, site-ul meu este axat in mod exact pe valorificarea si impamantarea magiei spiritului, in lumea fizica. Fara prea multa delimitare care sa ma limiteze, pana in prezent pot intrezari ca voi cerceta amanuntitconceptele si eforturile cerute fiecaruia dintre noi, ca sa prospere in plan personal, ca fiinte pentadimensionale, intr-o lume tridimensionala… ca fiinte inaltate, traind IN corp fizic.
Cei care si-au incheiat munca interioara si nu mai sunt legati de contractele karmice vor invata sa creeze in aceasta lume, pur si simplu, ca IUBIRE… in moduri practice, ce vor fi necesare pentru sustinerea noastra. Si, deoarece perspectiva pe care o avem asupra „scopului” trece din planul 3D in cel 5D, intelegem, mai mult decat oricand, ca aceasta contributie pe care o aducem planetei e ancorata in starea noastra de fiintare… ca vointa noastra de a crea provine, pur si simplu, din dorinta in plina dezvoltare, de a ne impartasi – pe noi insine si darurile sufletului nostru – cu lumea, in felul nostru unic. Ceea ce pare a fi foarte extatic si romantic… pana cand vine scadenta la plata ipotecii. 8O
Mi se arata ca anul 2014 va avea de-a face cu chestiunile mai practice ale inimii si ca va fi un an cu un ritm un pic rapid (de parca timpul ar putea cumva trece MAI rapid de atat). Acest an se refera, in genere, la detaliile practice si ne va ajuta, in sfarsit, in capacitatea noastra de a organiza, structura si modela revarsarea divina de libertate creativa, care sta in fata noastra… libertate pe care am castigat-o, dar care acum are nevoie de un cadru, pentru a functiona in lumea fizica. Intentia pe care o am cu TWYH este sa asigur un sistem de sprijin, pentru acel cadru si pentru schimbarile uriase ce ne asteapta pe toti.
Trecem de la a visa visul, la crearea lui (!) si, in timp ce TWYH isi va mentine scopul si functia de a furniza un portal spre 5D – cu o abundenta de informatii si o comunitate de inimi asemanatoare – si noi vom face acelasi lucru (impreuna), in directia conducerii noului Pamant… traind dupa principiul de a FI.
Nu am planificat inca toate detaliile, dar anul acesta sunt foarte multe informatii noi, practice, de impartasit, care sunt extrem de captivante… daca nu chiar un pic coplesitoare.  Iar din informatiile de baza vor face parte principiile fundamentale pentru intelegerea adevaratelor noastre capacitati de a crea si dinamica necesara pentru a aduce adevar si schimbare trainica, in lume.
Mai aflu ca acest an activeaza „codurile abundentei” (!!!), ca parte din experienta noastra multidimensionala ca IUBIRE. Se pare ca aceste coduri au zacut latente pana acum si ca vor incepe sa se trezeasca in masa, pe intreaga planeta, producand ceea ce pleiadienii numesc „o renastere a prosperitatii, prin IUBIRE”:
Impreuna, odata cu aceste coduri activate, cei luminosi vor invoca si vor crea „o revolutie a abundentei”, care va avea o sfera de actiune nemaintalnita. – CSP
Asa ca daa, inca ne mai uscam aripile proaspat iesite, pregatindu-ne pentru noul zbor – dar, credeti-ma… chiar daca vom avea un start lent… ne asteapta un an PLIN.
Incepe cu TINE
Am petrecut atat de mult din (cititi: TOT anul) 2013 in pragul iadului, invatand sa ne IUBIM si sa ne apreciem indeajuns de mult pe noi insine, ca sa-i permitem expresiei celei mai adevarate, mai autentice, mai suverane a Sinelui nostru sa devina vizibila. Acest an se refera la folosirea suveranitatii noastre nou descoperite, in absolut fiecare aspect al vietii.
Datorita acestor sentimente noi si tot mai puternice, de autenticitate, foarte multe lucruri din viata noastra sunt destinate sa se schimbe si, desi unele dintre aceste schimbari vor fi cele pentru care am lucrat in mod constient, de foarte mult timp, vor exista si elemente de surpriza, pe masura ce sunt recuperate toate acele fragmente persistente, de mult pierdute, ale sufletului, revenind proprietarilor lor de drept. Aceasta revendicare a intregului nostru adevar ne va oferi capacitatea de a ne intari propria fundatie la aceasta noua altitudine, ca fiinte multidimensionale – care este o componenta cheie pentru energia intregului an.
Din cate mi se arata, 2014 se refera la ancorarea si folosirea celei mai autentice versiuni a sinelui nostru, in lume, in general – si, ca de obicei, totul incepe cu noi. Acesta va fi un an in care „iti investesti banii in lucrurile despre care vorbesti”… si ma refer la asta atat in sens literal, cat si figurativ. Intrucat acest an ne impune sa fim fermi ca stanca, la nivel de fundatie, el va da in vileag orice fisuri existente in sistemele noastre financiare de sustinere – indeosebi pentru cei care inca nu respecta taramurile pamantesti, ca pe o parte integranta a experientei inaltarii/coborarii.
Foarte multe dintre aspectele practice ale eforturilor noastre creative vor fi necesare in acest an, daca ne-am mentinut o atitudine de speranta iluzorie, cu privire la modul in care ne apreciem si ne sustinem pe noi insine, in lumea fizica. De cealalta latura a lucrurilor, daca am ramas concentrati pe chemarea IUBIRII, daca am fost perseverenti in curatarea temeinica a trecutului nostru, eliberandu-ne de sistemele de credinta invatate/adoptate, referitoare la prosperitate si abundenta, in timp ce ne-am pastrat o perspectiva impamantata, unitara asupra lumii spirituale SI materiale… acest an ne va demonstra cat de bine am facut asta. Anul trecut ne-am petrecut mult timp smulgand buruienile din gradina sufletului nostru, care ne inabuseau valoarea si/sau acopereau calea spre scopul nostru, asa ca in acest an vor inflori, in sfarsit, mult mai multe oportunitati ale inimii.
Celor care stiu ca-si doresc foarte mult sa traiasca la nivel de suflet – si care si-au golit binecunoscutul potir – li se va da anul acesta marea oportunitate de a-si umple viata cu IUBIRE. De fapt, tot ceea ce nu este in acord cu IUBIREA/rezonanta sufletului nostru, ori va fi total revizuit, remodelat, reinnoit, ori va fi eliberat. Si asta, deoarece avem ocazia favorabila de a crea, in sfarsit, ceea ce dorim cu adevarat… nu ceea ce am gandit, am acceptat sau am visat ca am putea avea, candva, in viitor… ci exact lucrul dupa care tanjeste insasi esenta fiintei noastre, in momentul de fata.
In plus, vom intelege in curand – daca nu am facut-o deja – ca avem o foarte mare responsabilitate de a nu ne subestima adevarata valoare, intrucat nu numai ca meritam cu prisosinta sa avem cele mai extraordinare vise, dar avem si responsabilitatea de a le fauri si de a le trai, fiind un exemplu despre ceea ce este cu adevarat posibil, pentru intreaga omenire. Si totul e posibil. Daca nu ne intrupam pe deplin potentialul extins, daca nu ne traim viata – pe cat de plenar si din belsug ne-o putem imagina – oare ce fel de lumina putem raspandi? Ca pionieri, TREBUIE sa depasim limitele – iar in acest an, vom simti indemnul de a face exact acest lucru.
Aflu foarte multe lucruri despre echilibrarea cerului cu pamantul, incepand cu noi insine si apoi extinzand-o pana la nivel de colectivitate… si, in unele cazuri, chiar pana la nivel global. Iar aceasta nu e genul de munca iubire si lumina, cu care s-au obisnuit foarte multi… aceasta este genul de munca fa primul pas si fii curajos, care ne scoate din zona de confort, ducandu-ne in zona maretiei noastre. Asta inseamna ca, inainte de orice, vom fi chemati sa ne spiritualizam propria viata… si propriul corp!… inainte de a putea schimba, in mod eficient, vreun lucru din lume, in general. Precum in interior, la fel si in exterior.
Suntem pe punctul de a ne fauri, in plan fizic, raiul (raiurile) pe Pamant, centrele personale de IUBIRE, ca sa ne putem atrage, in mod eficient, sprijinul si sa ne emanam fericirea. Nu ne mai ramane alta alegere decat sa punem in practica ceea ce spunem – iar asta inseamna ca nu putem sa afirmam abundenta si sa traim in lipsa… sa-i invatam pe altii despre armonie si sa cinstim discordia…. sa ne afirmam valoarea si sa-i subapreciem pe altii etc. Cu cat mai repede ajungem la constiinta unimii… intregim separarea dintre cine suntem cu adevarat si cine inca pretindem ca suntem… cu atat mai repede va cobori raiul asupra noastra.
Fara indoiala ca acesta este anul in care sa stralucim – dar depinde de noi cat de luminos vom straluci. Orice domenii din viata noastra, care inca mai sunt intunecate sau lipsite de culoare, vor trebui curatate si slefuite. Lunile februarie si martie ne vor aduce multe ocazii de a elimina dezordinea si de a ne elibera de orice atasamente persistente – dar trebuie cu adevarat sa ne ocupam de asta, deoarece anul acesta avem de facut lucruri MULT mai interesante.
Munca IUBIRII    
Cand i-am intrebat pe cei din Consiliul Suprem Pleiadian, ce ne rezerva 2014, primul cuvant pe care l-am auzit a fost: munca 8O
Initial am intrat in panica, deoarece i-am atribuit imediat durerea continua a acestui proces de nastere, aparent interminabil, dar ei nu s-au referit la munca in acest sens, ci mai mult in sensul de folosire a sinelui nostru intreg, in crearea noii noastre vieti, caramida cu caramida, pentru a oglindi fiecare nuanta subtila, a adevarului nostru autentic.
Am petrecut atat de multi ani cufundati in aceasta energie interioara feminina, fluida, a divinitatii, de transformare, de destramare a vechii noastre vieti, incat chiar a fost imposibil sa ajungem undeva. Fara sprijinul contrapartii noastre interioare divine, masculine, am mers in cea mai mare parte cu frana trasa, asa ca aplicarea fizica a creatiilor noastre a fost adesea resimtita ca o incercare de a construi un amfiteatru in ocean.
Din cauza intregii munci de purificare emotionala careia ne-am dedicat, chiar nu am avut un reazem suficient de sigur, pentru fundatia solida pe care trebuie, pana la urma, sa ne construim noua viata. Insa divinitatea masculina se intoarce in toata slava ei, asa ca toate astea se vor schimba acum… si, din cate aflu, lucrurile se pot schimba foarte rapid. Nu-mi imaginez neaparat ca in acest an vom sorbi multe mai tai [cocteil alcoolic, pe baza de rom, lichior curacao si suc de lamaie verde, asociat cu decorul polinezian. N.tr.], DAR, daca ne concentram in mod eficient puterea extraordinara, ne-am putea fauri cu usurinta un viitor in care sa sorbim zilnic astfel de cocteiluri.
In multe privinte, acest an ne va aduce rasplata trecutului, in timp ce, chiar acum, „lucram” la viitorul nostru:
Vrem sa precizam ca toate lucrurile pentru care ati lucrat vor deveni o realitate, in timp ce, simultan, va deschideti si va pregatiti sa va aduceti viata la un nivel superior si sa creati noile structuri care o vor sustine, pe Noul Pamant. – CSP
Anul acesta, intuitia noastra extinsa ne va furniza formatul necesar pentru a ne reimagina si, in unele cazuri, a ne „reinventa” pe noi si natura noastra omeneasca. Va fi o perioada de aducere la maturizare a acelor aspecte pierdute ale constiintei umane, care sunt foarte necesare pentru o reinviere a Pamantului si se pare ca toate acestea avanseaza foarte rapid. Aud intr-una ca acesta nu e un an in care sa IUBIM neaparat viata pe care o traim, ci sa TRAIM viata pe care o IUBIM. O diferenta subtila, dar enorma.
Faptul de a trai viata pe care o IUBIM va necesita angajament, o doza sanatoasa de IUBIRE de sine, un volum mare de suveranitate a lui Dumnezeu, legaturi fructuoase si vaste cu inimi si minti asemanatoare si un pic de munca asidua… dar este vorba despre genul distractiv de munca, ce decurge din actiuni inspirate.
Pleiadienii isi doresc cu adevarat ca noi sa intelegem ca lucrurile pe care le aducem in viata proprie, le aducem lumii intregi. Fara exceptie. Expresia asa cum faci un lucru, la fel faci toate lucrurile se aplica foarte bine aici, deoarece nu mai exista nicio separare intre cine suntem, ce oferim si felul in care ne considera lumea. Viata personala trebuie sa fie o reflectare perfecta a autenticitatii noastre, intrucat lucrurile pe care le producem, ca sa le impartasim cu toti ceilalti, sunt exact lucrurile pentru care suntem aici ca sa le cream, sa le implementam.
Iar asta este important, deoarece mai aflu ca va exista si ceva haos si agitatie anul acesta… momente colective, ce ne vor etala culmile omenirii – dar si momente care ne vor dezvalui abisurile disperarii umane. Ni se reaminteste ca am venit pe Pamant pentru asta si ca tot ce avem de facut, ca sa ne asiguram stabilitatea, este SA FIM persoana autentica care am venit aici sa fim, chiar in aceste vremuri, astfel incat sa putem trai (ca exemplu) viata pe care ne dorim foarte mult sa o traim.  Noile noastre o-c-u-p-a-t-i-i reclama sa ne traim fericirea… indiferent de ceea ce se petrece in jurul nostru… alminteri, nu ne indeplinim rolul de A FI schimbarea.
Intr-un mod interesant – si poate ca are legatura cu cele spuse mai inainte – am si sentimentul ca anul acesta e prezenta o energie contradictorie, pe care va trebui sa o echilibram in mod abil… in care vom simti ca suntem trasi in doua directii aparent opuse. Ca vom simti un imbold aproape impulsiv de a face tot ce se poate sau nimic, cu privire la creatiile si experientele noastre (imi vine viziunea unui cal salbatic, ce se ridica in doua picioare, pentru a-si castiga libertatea), dar, in acelasi timp, simtind un imbold contrar, acela de a fi foarte impamantati si realisti cu privire la alegerile noastre si la aplicatiile acelor alegeri. Sau poate ca e vorba doar despre faptul ca suntem indemnati sa tinem cont de acel spectru al polaritatii, ca sa ne ajute in reusitele noastre.
Oricum ar fi, simt ca anul acesta vor fi multe teste si echilibrari… contrabalansand forma de exprimare a energiei noastre feminine si masculine, fiind atenti la ambele noastre imbolduri creative, precum si la acei factori influenti ai organizarii, pe baza carora sunt reglementate sistemele noastre de viata. Si toate acestea, pentru ca noi sa putem zbura cu adevarat. Daca nu suntem ferm ancorati de pamant, visele noastre pur si simplu nu pot deveni realitate, in lumea fizica. La fel, daca vom fi prea ancorati de pamant, nu vom fi in stare sa ne punem in miscare visele. Acest an va avea grija ca totul sa fie total in echilibru, astfel incat sa ne putem exercita cu eficienta, fortele magice de creatie, in lumea materiala.
Ori de cate ori ma gandesc la anul 2014, vad intr-una numerele 8 si 9 ale pentagramelor, ceea ce-mi indica ca anul acesta ni se va cere angajamentul de a intelege adevarata natura a lucrurilor. Va trebui sa ne folosim intreaga sfera de actiune a sinelui nostru bazat pe spiritual, in moduri materiale, pentru a ne asigura ca viitorul nostru e construit pe temelia virtutilor  Christice: IUBIRE, autenticitate, adevar si suveranitate.
Aflu ca gradul in care ne vom dedica acestei sarcini uriase, dar aducatoare de rasplata, va determina rolul nostru individual in r-evolutia abundentei, despre care vorbesc pleiadienii... renasterea prosperitatii, prin IUBIRE.   

 Sursa: editura foryou

http://daniilgaucan.wordpress.com/

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu