RĂTĂCITORII

Nu știm câți au meditat la sensurile rătăcirii și au realizat cât de peren și mai ales cât de actual este „statutul” de rătăcitor pentru om. Nu întâmplător cuvântul rătăcire are atâtea înțelesuri, pentru că toți oamenii suntem niște rătăciți sau rătăcitori. Omul rătăcește lucruri, drumuri, idei, dar se și rătăcește printre lucruri, printre alți semeni, culminând cu rătăcirea de sine. Rătăcirea de sine este totdeauna atunci când omul, deși este treaz (nu doarme, este în stare de veghe), nu este totuși prezent (nu este conștient de sine), iar acest lucru se întâmplă aproape clipă de clipă din viața omului. Rătăcirea de sine este absentă doar atunci când suntem conștienți de noi înșine în fiecare gest pe care îl facem, oricât de mic și de neînsemnat ar fi și atunci când suntem în legătură cu Dumnezeu realizând cea mai înălțătoare și roditoare trezvie (conștiență).

 Ne-am pierdut originile, ne-am pierdut direcția, am pierdut sensurile adevărate, claritatea de a vedea în jurul nostru. Rătăcirea este starea comună, obișnuită a omului, ea putând însă să înregistreze accente foarte diferite de la individ la individ. Fiecare grup constituit după anumite criterii consideră pe ceilalți oameni care fac parte din alte grupuri decât cel al lor ca fiind niște rătăciți: creștinii îi consideră pe necreștini și pe atei a fi rătăciți și vicevera (chiar în cadrul grupului creștinilor și cel al necreștinilor există părerea că cei care nu sunt de aceeași confesiune cu ei sunt niște rătăciți); copii sunt niște rătăciți în opinia părinților și aceștia în opinia copiilor; păcătoșii notorii văd în evlavioși pe cei rătăciți, în timp ce, cum este și firesc, cei evlavioși îi consideră pe păcătoșii notorii ca fiind cu adevărat rătăciți etc.

Rătăcirea presupune existența reperelor, penru că nu te poți rătăci decât față de reperul pe care îl ai sau ar trebui să-l ai. Dar rătăcirea mai vine (și aceasta este o mare rătăcire) din căutarea, fuga după repere false, schimbătoare, instabile, adevărate fete morgane (cum sunt spre pildă banii).

Omul se rătăcește mai abitir ca păsările și animalele care au instincte foarte puternice de orientare  care la om sunt suplinite de minte, dar care este mereu răpusă  de o puzderie de gânduri despre toate și nimic. Rătăcirea este o stare care este indisolubil legată de minte, de instabilitatea acesteia datorată gândurilor ce o năpădesc și o copleșesc, ajungând să adoarmă în ultimă instanță conștiința, cea care ar trebui să ne ghideze spre direcția bună, neînșelătoare care să nu ducă la rătăciri. Ideea legăturii foarte strânse dintre rătăcire și minte poate fi mai bine înțeleasă dacă facem referire la cea mai crudă și de temut rătăcire – nebunia, întunecarea minții.

Dacă lucrurile stau așa, si noi credem că așa stau, nu este greu de înțeles că rătăcirea omului a venit din informații, din informații din ce în ce mai multe, mai contradictorii, mai „năucitoare” ce au pus în mod progresiv stăpânire pe mintea omului de la crearea lui încoace. Prima rătăcire a fost a lui Adam care nu a ascultat de porunca lui Dumnezeu Care i-a poruncit: „ Din toți pomii din rai poți să mănânci, Iar din pomul cunoașterii binelui și răului să nu mănânci, căci, în ziua în care vei mânca din el, vei muri negreșit”  (Facerea, 2; 16-17) Adam a căzut în capcana necuratului, căutând  informații de care nu avea nevoie, nesocotind  porunca dumnezeiască Care știa unde are să-l ducă neascultarea datorată foamei de „informație” insuflată de necuratul reprezentat de șarpele biblic.

Este hotărât lucru faptul că rătăcirea vine din căderea în păcat a omului. Urmare ei, toți oamenii pământului rătăcesc ori căutând binele și încercând să scape de osânda păcatului, ori cătând în continuare cu stăruință răul, adică momelile lumii acesteia supusă necuratului.

Secolele din urmă au dus  la o cantitate de informații colosală ce a invadat omenirea, a copleșit-o, a prins-o în capcanele ei și a determinat-o nu numai să trăiască în mocirla de informații, ci și să fie generatoare de noi și noi informații spre propria-i pieire. Rătăcitorii istorici ajunși în această stare în urma blestemului lui Dumnezeu au fost și sunt la originea rătăcirii prin informații și mereu la pupitrul de comandă pentru fabricarea și aruncarea pe piață a unei cantități de informație uriașă fără nicio valoare pentru binele omului, dimpotrivă cu o mare valoare spre rătăcirea și pierderea lui.

Așadar rătăcirea nu este doar o urmare a deciziilor individuale fără nicio legătură cu acțiunile unora care urmăresc în mod expres rătăcirea oamenilor. Ea este de cele mai multe ori rezultatul acțiunilor programate, dirijate și manipulate de rătăcitorii istorici care se consideră mai presus de ceilalți rătăcitori ai lumii, deoarece au la dispoziția lor instrumentele ideale ale rătăcirii: canalele de informații și banii (care în esența lor sunt tot informație). Ei au ajuns rătăcitorii rătăcitorilor, considerându-se, în sinea lor, stăpânii celor din urmă, nu pentru că doar ei ar cunoaște calea sau direcția, ci, mai mult, pentru că au la dispoziție momelile care să-i îndepărteze pe rătăcitorii lor de adevărata Cale, de Dumnezeu.

Există foarte multe forme de manifestare a rătăcirii omului, spre exemplu:

·        rătăcirea față de Dumnezeu, Cel care le-a creat și le guvernează pe toate;

·        rătăcirea gândurilor;

·        rătăcirea față de rude și semeni;

·        rătăcirea prin lume în căutarea tuturor deșărtăciunilor posibile și imposibile, pentru unii devenind o emblemă.

Sunt de asemenea tot felul de rătăcitori:

o   unii rătăcesc cu scop, pripășindu-se într-un loc atăta timp cât rătăcirea le aduce avantaje (bani), după care se mută în altă parte; alții rătăcesc fără niciun scop, hoinărind de dragul hoinărelii, adică omorând (pierzând) timpul;

o   unii rătăcesc pe tot globul, alții pe zone mai restrânse și aproape toți, nu rătăcesc spațial ci numai rătăcesc drumul spre ei înșiși și spre Dumnezeu;

o   unii rătăcesc (se rătăcesc) noaptea, alții în plină zi, alții zi și noapte;

o   unii rătăcesc (se rătăcesc) ocazional, alții mereu;

o   unii rătăcesc voluntar, alții involuntar (toți ne rătăcim astfel);

o   unii rătăcesc singuri, alții în grupuri mergând până la dimensiunea unui neam;

o   unii rătăcesc pentru „mântuirea” lor, alții pentru „mântuirea” neamului;

o   unii rătăcesc deopotrivă cu trupul și sufletul, cei mai mulți, dacă nu toți, numai cu sufletul.

Scopul rătăcirii este și el divers:

ü unii rătăcasc pentru putere și bogății;

ü unii rătăcesc prin labirintul minciunii pentru a scăpa de osândă;

ü unii rătăcesc în căutarea adevărului sau a Adevărului, urmând momelile vrăjmașului sau Cuvântul Domnului;

ü unii rătăcesc în căutarea sființeniei, alții în căutarea plăcerilor, copleșiti de patimi.

Având în vedere formele și scopul rătăcirii ne putem întreba:

Ø câți tineri nu sunt în rătăcire și care s-au înstrăinat de ei înșiși și de ai lor (părinți, frați, etc.) ?

Ø câți oameni nu s-au înstrăinat de cei apropiați lor și de aproapele lor în sensul spuselor Domnului nostru Iisus Hristos?

Ø Câți guvernanți și politicieni nu s-au înstrăinat de alegătorii lor, de cei pe care-i reprezintă și îi conduc?

Ø Câte instituții ale statului nu s-au înstrăinat de menirea lor națională, de interesul național, de poporul care le susțin și s-au dus și se duc orbește în brațele străinilor și rătăcitorilor internaționali care vor să desăvârșească transformarea lumii într-un Babel de rătăcitori?

Care să fie cauza cauzelor rătăcirilor care a cuprins întreaga lume? Ea nu poate fi decât neatenția omului, lipsa lui de luare aminte la Cuvântul Domnului. De aici, îngenuncherea omului în fața ispitelor, a momelilor trimise de necuratul prin intermediul unor semeni de-ai săi spre rătăcirea și supunerea lui chinurilor acestei vieți. Și cea mai puternică și nemiloasă momeală o reprezintă fără nicio îndoială bogăția, adică banii, care au desăvârșit coruperea omului și îndepărtarea sa de Stăpânul  lui, Dumnezeu. Doar trăirea în Domnul ne poate izbăvi de toate rătăcirile, potrivit spuselor Sale: „Eu sunt Calea, Adevărul și Viața.”

Sursa: FINANTE-BANCI