joi, 28 noiembrie 2013

Secretele zeilor. 27. Stargate. Ep.5. Secretele zeilor, By KLAUDYU

nuclear_bomb
 
Un atac nuclear la nivelul întregii planete poate explica şi mişcarea de rotaţie unică a lui Venus, ce se învârte invers decât celelalte. „Și când lumina a o mie de sori va exploda în ceruri, voi fi eu Moartea de lumi nimicitoare”, spunea Enlil în Bhagavad-Gita prin gura lui Krișna, considerat avatarul său de către indieni.
 
Marea Piramidă ne mai oferă încă un indiciu care să sprijine ipoteza deplasării planetei Venus de pe orbita sa în urma unui atac devastator. Mai mulți autori au demonstrat că Marea Piramidă ascunde date astronomice în dimensiunile sale. Fiecare latură a ei măsoară aproximativ 230 de metri. În prezent, un an venusian durează 225 de zile terestre, puțin sub numărul indicat de Piramidă. Nu cred că ar fi greșit să considerăm că 230 era numărul de zile terestre ale anului venusian înainte de modificarea orbitei planetei, ținând cont că Marea Piramidă a fost construită înainte de respectiva catastrofă, ca „poartă stelară” spre Venus.
 
Un alt indiciu ni-l oferă cele două calendare mayașe, cel lunar și cel venusian care, atunci când erau contopite, dădeau cicluri de câte 52 de ani – exact înclinația laturilor Marii Piramide. Acest calendar le-a fost oferit mayașilor de către şarpele cu pene Kukulcan, asociat cu planeta Venus. Iar pentru egipteni, 52 era un număr asociat cu zeul Thoth, cel pe care cronicarii copți îl considerau constructorul piramidelor de la Gizeh.
 
Atât Kukulcan cât și Thoth erau nume alternative ale sumerianului Enki, cel care a folosit „poarta stelară” din Egipt pentru a se refugia pe Venus. Un alt amănunt bizar, departe de a fi o coincidență, îl reprezintă numărul 40. Cea mai mică distanță dintre Pământ și Venus este de 40 milioane de kilometri. Circumferința Terrei la ecuator este puțin peste 40 de mii de kilometri. Iar 40 era numărul atribuit de sumerieni lui Enki.
 
 
Distrugerea celor două planete este relatată și de Vechiul Testament, ce-i drept, fiind bine ascunsă sub forma unei banale povești. Încă din vechime, Marte era asociată cu bărbații, iar Venus cu femeile. În Biblie există două locuricare au fost distruse de arme atomice: Sodoma și Gomora. Datorită faptului că bărbații au vrut să se împreuneze cu doi îngeri, Sodoma este considerat un oraș al homosexualilor. Din numele cetății provine cuvântul „sodomizare”, ce se referă la sexul anal. Reprezentanții creștinismului și iudaismului consideră Gomora un loc al lesbienelor, deși nu există niciun detaliu în Biblie care să sprijine această concepție. Dacă aceste două locuri, unul asociat cu bărbații, iar celălalt cu femeile, au fost distruse de arme probabil atomice, povestea Sodomei și Gomorei este, în realitate, cea a planetelor Marte și Venus.
 
Capitolul 18 din Facerea ne spune că într-o zi, pe la amiază, Domnul, însoțit de doi oameni, a apărut în fața lui Abram (Avram). Acest personaj era sumerian, conform Bibliei provenind din orașul Ur. Prin urmare, numele său este unul sumerian, însemnând „cel care conduce Fereastra / Deschizătura”. Avram i-a invitat la masă pe cei trei, oferindu-le un vițel, acesta fiind un indiciu în deslușirea identității „Domnului”: vițelul era simbolul celui numit adeseori „taurul ceresc”, adică Enlil. După ce au terminat de mâncat, zeul l-a anunțat pe Avram că va avea un fiu peste un an, dar i-a oferit și un nume semit, Abraham (Avraam în română). Nu doar el, ci și soția sa a fost rebotezată, transformându-se din Sarai în Sarra („conducătoarea Intrării” în sumeriană, nume ce desemnează aceeași funcție ca a lui Avram, adică de conducătoare a paznicilor „porții stelare”).
 
Apoi, Enlil i-a dezvăluit motivul vizitei sale, deși nu era obligat să o facă: Strigarea Sodomei şi a Gomorei e mare şi păcatul lor cumplit de greu. Pogorî-Mă-voi deci să văd dacă faptele lor sunt cu adevărat aşa cum s-a suit până la Mine strigarea împotriva lor, iar de nu, să ştiu”. Cu alte cuvinte, să folosească Poarta pentru a ajunge pe Marte și Venus, locurile unde se aflau „păcătoșii”.
 
După ce însoțitorii Domnului au plecat spre Sodoma, paznicul Porții a încercat să-l convingă pe Enlil să nu comită un asemenea genocid: „Nu se poate ca tu să faci una ca asta şi să pierzi pe cel drept ca şi pe cel fără de lege şi să se întâmple celui drept ce se întâmplă celui necredincios! Departe de tine una ca asta! Judecătorul a tot pământul va face, oare, nedreptate?”. A încercat chiar să-l înduplece folosind numărul atribuit lui Enlil, echivalentul titlului de rege: Poate în cetatea aceea să fie cincizeci de drepţi: pierde-i-vei, oare, şi nu vei cruţa tot locul acela pentru cei cincizeci de drepţi, de se vor afla în cetate?” Primind un răspuns satisfăcătorAvraam a continuat negocierea, scăzând din ce în ce mai mult numărul „drepților”, ajungând într-un final la zece. „Pentru cei zece nu o voi pierde”, l-a asigurat Enlil, apoi „s-a dus, iar Avraam s-a întors la locul său”.
 
Capitolul 19 ne spune că se făcuse deja seară când cei doi trimiși ai lui Enlil au ajuns în Sodoma. Acolo au fost întâmpinați de Lot, nepotul lui Avraam, care i-a invitat în locuința sa. Inițial au refuzat, preferând să stea pe stradă. Însă, la insistențele lui Lot, au acceptat. Locuitorii Sodomei, „de la tânăr până la bătrân” au înconjurat casa, cerându-i pe cei doi ca să-i „cunoască”. În zadar le-a oferit Lot pe cele două fiice ale lui, sodomiții îi vroiau neaparat pe noii veniți. Când au vrut să spargă ușa, cei doi l-au tras pe Lot înauntru „iar pe oamenii care erau la uşa casei i-au lovit cu orbire de la mic până la mare”. Apoi l-au anunțat pe nepotul lui Avraam de planul distrugerii cetății, sfătuindu-l să-și ia familia și să fugă.
 
În zori, cei doi i-au spus lui Lot să se grăbească. „Dar fiindcă el zăbovea, îngerii, din mila Domnului către el, l-au apucat de mână pe el şi pe femeia lui şi pe cele două fete ale lui”. Scoțându-l afară, l-au sfătuit să fugă din fața urgiei: „Mântuieşte-ţi sufletul tău! Să nu te uiţi înapoi, nici să te opreşti în câmp, ci fugi în munte, ca să nu pieri cu ei!” Despre ce munte era vorba?
 
„Porțile stelare”, construite sub formă de piramidă sau ziggurat, pentru oamenii vremurilor erau niște munți artificiali. Din acest motiv susțineau că zeii apăreau pe „munte” atunci când veneau pe Pământ, și tot pe „munte” se urcau pentru a ne părăsi planeta. Văzându-și zeii pe vârfurile munților artificiali, anticii i-au asociat și cu cei mai înalți munți naturali. Muntele Olimp era casa zeilor grecilor, muntele Zephon era cea a lui Baal în Canaan, pe muntele Hermon a avut loc jurământul îngerilor Veghetori, Enlil mai era numit și Ișkur („inamicul muntelui”), Iștar înseamnă „distrugătoarea muntelui”, Ninhursag este „doamna muntelui înalt”.
 
Cu alte cuvinte, munții pe care zeii apăreau nu erau cei naturali, ci aceia artificiali, „porțile stelare”.Asocierea dintre o „poartă” și un munte se observă și din stela lui Kheops, unde zeița Isis este numită și „stăpâna piramidei”, dar și „stăpâna muntelui apusean Hathor”. În concluzie, trimișii lui Enlil l-au sfătuit pe cel numit de Biblie Lot să fugă printr-o „poartă stelară”. Acesta i-a răspuns celui care l-a avertizat că nu are timp să ajungă la „poartă”: „tu ai făcut milă mare cu mine, mântuindu-mi viaţa; dar nu voi putea să fug până în munte, ca să nu mă ajungă primejdia şi să nu mor”. Prin urmare, Lot și familia lui s-au ascuns într-un loc numit Țoar.
 
De ce se grăbeau cei doi trimiși atât de mult în zori? Ce făceau în stradă înainte de a intra în casa lui Lot? Și de ce scăderea numărului „drepților” în negocierea lui Avraam seamănă destul de mult cu o numărătoare inversă: 50, 45, 40, 30, 20, 10? Să fi plantat cei doi o bombă cu ceas în Sodoma? Se pare că nu, Biblia afirmând că atacul a venit de sus: „Atunci Domnul a slobozit peste Sodoma şi Gomora ploaie de pucioasă şi foc din cer de la Domnul și a stricat cetăţile acestea, toate împrejurimile lor, pe toţi locuitorii cetăţilor şi toate plantele ţinutului aceluia”.
 
 
Efectul a fost devastator, femeia lui Lot chiar prefăcându-se într-un stâlp de sare. „Un suflu arzător înfășură pe titani, fiii țărânii, în vreme ce văpaia se urca uriașă spre norul divin și, în ciuda puterii lor, ei își simțeau ochii orbiți când scăpăra lumina trăsnetului și a fulgerului. O dogoare năprasnică străbătea genunea. Priveliștea din ochi și sunetul din urechi erau aidoma celor pe care le-ar face, întâlnindu-se, Pământul și Cerul deasupra (…) Și de jur împrejur pământul, izvor de viață, pâlpâia în flăcări”, scria Hesiod în Theogonia. „Flăcările țâșneau din crăpăturile stâncilor; peste tot se auzea șuieratul aburilor. Toate viețuitoarele, toate plantele au fost mistuite. Numai țărâna golașă a mai rămas dar, precum cerul însuși, nici pământul nu mai era decât crăpături și prăpăstii”, spune un mit norvegian, relatat de New Larousse Encyclopaedia of Mythology. Uitându-se spre locul unde erau Sodoma și Gomora, Avraam „a văzut ridicându-se de la pământ fumegare, ca fumul dintr-un cuptor”. Privindu-și „capodopera”, Enlil a exclamat, conform Bhagavad-Gita: „Eu sunt Timpul atotputernic, distrugător de lumi”.
 
Sodoma și Gomora au rămas „pustietate pentru totdeauna” (Cartea lui Sofonie 2:9), la fel ca planetele Marte și Venus. Biblia nu oferă amănunte despre Gomora, dar știm că a avut parte de același destin ca și Sodoma. Cuvântul „gomo” înseamnă „adunare de zei” iar „ra”, în sumeriană, „conducător”. Prin urmare, Gomora s-ar traduce „adunarea zeilor conducători”, un nume potrivit planetei Venus, unde s-au refugiat Enki, fiica sa, Iştar, şi restul conducătorilor Veghetorilor.
 
Biblia susține că au existat supraviețuitori, Lot și fiicele sale, care au trăit în peșteri și s-au împerecheat între ei, dând naștere neamurilor moabiților și amoniților. Supraviețuitori se pare că au rămas și pe planetele Marte și Venus, care și-au construit orașe subterane, în ciuda atmosferei distruse de iarna nucleară. Însă marii zei, conducătorii refugiaților, au fost nevoiți să se întoarcă pe Terra. Dacă e să ne luăm după spusele Vechiului Testament, ei au fost avertizați înainte ca atacul să înceapă: „Mântuieşte-ţi sufletul tău! Să nu te uiţi înapoi, nici să te opreşti în câmp, ci fugi în munte, ca să nu pieri cu ei!” (Facerea 19:7). Pe Pământ au avut de înfruntat o nouă eră glaciară, pâna la finalul celui de-al doilea război al zeilor.
 
Pe lângă Sodoma și Gomora, mai există o referire la distrugerea planetelor Marte și Venusmascate sub numele Lemuria și Atlantida. Acestea erau două presupuse insule ori chiar continente, unul aflat în oceanul Pacific iar celălalt în Atlantic, locuite de civilizații extrem de avansate tehnologic. La un moment dat au fost distruse peste noapte. Tradiția spune că au fost scufundate în apele oceanelor, însă nu puțini sunt cei care pun distrugerea lor pe seama armelor nucleare. Deși căutate asiduu,Lemuria și Atlantida nu au fost descoperite. În plus, forma continentelor Terrei exclude posibilitatea existenței în respectivele oceane ale unor alte continente ori măcar insule uriașe. Ceea ce înseamnă ori că Atlantida și Lemuria sunt simple fabulații ale înaintașilor noștri, ori că se referă la altceva. Nu la locuri de pe Pământ, ci din afara acestuia.
 
ufo-atlantis
Singura menționare a Atlantidei în antichitate se găsește în dialogurile Timaeus și Critias ale lui Platon. El spunea că preoții egipteni din Sais i-au povestit această legendă înțeleptului Solon, unul dintre cei șapte mari înțelepți ai Greciei antice. Solon i-a împărtășit-o unei rude, Dropides, care i-a transmis-o fiului său,Kritias cel Bătrân. La rândul său, acesta i-a narat-o nepotului său,Kritias cel Tânăr, de la care a aflat-o Platon.
 
Conform acestui mit, Atlantida era un oraș format din ziduri concentrice, construit de către zeul Poseidon. Forma rotundă a orașului este forma unei planete. Poseidon, constructorul Atlantidei, era Enki al sumerienilor. Scufundarea Atlantidei și Lemuriei în ape poate fi privită simbolic, nu interpretată literal. Pentru antici, spațiul era un ocean uriaș, din care au luat naștere planetele. Egiptenii, de la care a aflat Platon legenda Atlantidei, îl numeau Nun.
 
Prin urmare, oceanul în care s-au scufundat cele două locuri populate de ființe mult evoluate tehnologic poate fi spațiul cosmic care a „înghițit” cele două planete, Marte și Venus. Poziționarea celor două insule de o parte și de cealaltă a continentului american reprezintă poziționarea celor două planete de o parte și de alta a Pământului. La fel ca în cazul Sodomei și Gomorei, și de pe cele două insule / continente se spune că au existat supraviețuitori. Ba, mai mult, extratereștrii venusieni din zilele noastre le-au împărtășit de multe ori contactaților faptul că sunt urmași ai atlanților.
 
Transformarea metaforică a planetelor în continente era des întâlnită în antichitate, pentru a ascunde adevărul de publicul larg, la el având acces doar inițiații. Cel mai bun exemplu ni-l oferă tibetanii, pentru care muntele Meru, casa zeilor, se afla în centrul universului. În jurul muntelui se întinde un vast ocean cu apă sărată, pe care se află patru continente. Cel de la sud, Jambudvipa, este populat de oameni care trăiesc până la o sută de ani. În acest loc, în care cerul și marea sunt albastre, alături de oameni trăiesc animale, fantome și câțiva zei. Sub ei se întinde regatul infernului.
 
Pe continentul din est, unde solul, marea și cerul sunt albe, locuitorii au fețe în formă de lună, sunt de două ori mai înalți decât oamenii și trăiesc cam trei sute de ani. Pe continentul vestic, unde peisajul este roșu, ființele au fețe rotunde și trăiesc cinci secole. Iar pe continentul nordic, ce are nuanța aurului, se găsesc creaturi cu capete de cal, de opt ori mai înalte decât oamenii. Meru, casa zeilor, aflată în centrul universului, nu era un munte propriu-zis, ci o planetă. Oceanul care o înconjoară este spațiul cosmic, o analogie identică cu cea a multor popoare din antichitate.
 
Cele patru continente din acest „ocean” sunt patru corpuri cerești. „Continentul” sudic (cel de jos), sub care se întinde regatul infernului, cu peisaj albastru, locuit de oameni, spirite și câțiva zei, nu poate fi decât „planeta albastră”, Terra. Cel din est (din dreapta), cu peisaj alb, pe care trăiesc uriași cu fețe în formă de lună este Venus, albul fiind culoarea asociată de obicei cu această planetă, aflată la dreapta Terrei. „Continentul” vestic (din stânga), cu peisaj roșu, este Marte, planeta aflată în stânga Pământului, cea supranumită „planeta roșie”. Iar „continentul” nordic (de sus), cu nuanță aurie, nu poate fi decât Soarele. Dacă aceste continente ale tibetanilor sunt în realitate corpuri cerești, de ce nu ar fi posibil același lucru și în cazul continentelor Atlantida și Lemuria? Cei care încă le mai caută prin oceanele pământene poate ar trebui să privească spre spațiu, spre Venus și Marte.
 
Pe lângă aceste „porți stelare”, este posibil să mai existe încă una, chiar mai aproape decât ne-am putea imagina. Dale E. Graff, fostul director al programului armatei americane de vedere la distanță,numit Stargate („Poarta Stelară”), spunea că „Poarta Stelară aflată în fiecare dintre noi poate fi descoperită de oricine dorește să o caute”. Iar unii se pare că au reușit nu doar să o descopere, ci să o și activeze.
 
Egiptenii antici foloseau halucinogene precum opium (importat din Creta), mătrăgună și cannabis. Unele sunt menționate în papirusul Ebers (cca. 1.500 î.Hr.), cel mai vechi text medical cunoscut. Conform ultimului episod al serialului Sacred Weeds de pe Channel 4, nufărul albastru era de asemenea un drog ritual antic. La fel ca preoții din Egiptul antic, șamanii de astăzi folosesc halucinogene, cel mai eficient fiind vița de ayahuasca, care în Columbia este cunoscută ca „scara către Calea Lactee”.
 
Stanislav Grof descria inițierea șamanică astfel: „Cariera multor șamani începe prin experiența năucitoare a unei neobișnuite stări de conștiență, cu senzația prăbușirii în lumea subterană, în care este atacat, dezmembrat, apoi adunat la loc pentru a ajunge pe meleagurile cerești”. Zeul egiptean Osiris, aflat în strânsă legătură cu „poarta stelară” atât în Cartea morților cât și în multe texte ale piramidelor, a fost atacat și dezmembrat de fratele său, trimis în lumea subterană, apoi adunat la loc de către soția sa și înviat, în final ajungând în Cer.
 
Antropologul elvețian Jeremy Narby spunea că șamanii pe care i-a studiat „vorbesc despre o scară, de o tulpină de viță, de o sfoară, de o scară în spirală ce leagă cerul și pământul și pe care o utilizează pentru a ajunge în lumea spiritelor. Ei cred că spiritele au coborât din cer și au creat viața pe pământ”. La prima sa experiență șamanică cu ayahuasca, el a întâlnit o pereche de șerpi uriași. Scară sau sfoară care leagă Cerul și Pământul? Exact descrierea „porții stelare” în antichitate.
 
Acea tulpină de viță să fie oare ayahuasca? Sau iedera, pe care egiptenii o numeau chenosiris („iarba lui Osiris”), după cum afirmau Plutarh și Diodor din Sicilia? Antropologul Michael Harner, care a stat printre indienii Conibo din Amazonia peruviană în anii 1960, scria: „Câteva ore după ce am băut fiertura am fost, într-un fel, treaz, dar într-o lume dincolo de cele mai fantastice vise. Am întâlnit oameni pasăre, dar și creaturi asemănătoare dragonilor care mi-au explicat că sunt adevărații zei ai acestei lumi”. Să fie oare posibilă deschiderea „porții” cu ajutorul halucinogenelor? Preoții din antichitate și șamanii de astăzi chiar au reușit să călătorească pe planeta zeilor, fie și doar spiritual?
 
images
Sub influența ayahuasca, Whitley Strieber a avut viziunea unor „orașe de aur și a altor structuri exotice din altă lume. Copiii Spațiului, aflați în transa hipnotică indusă de Andrija Puharich, descriau orașe extraterestre. În timpul mai multor ședințe de clarviziune, sociologul Courtney Brown s-a văzut transpus pe o planetă, într-o clădire imensă, metalizată, în formă de turn. Șamanul Pablo Ameringo vedea sub influența ayahuasca orașe cu tehnologie sofisticată, pline de piramide, turnuri Babel și minarete. Babilonienii chiar considerau că exista în ceruri un alt Babilon, aidoma celui de pe Pământ.
 
Lucru pe care îl confirma și ionianul Democrit în secolul V î.Hr., prin afirmația „Ce este sus, este și jos”, în conformitate cu spusele lui Iisus în Noul Testament: „Precum în Cer, așa și pe Pământ”. Lucru absolut logic, de altfel. Dacă se găsea pe Pământ o „poartă stelară”, sigur exista una și pe planeta zeilor care, mai mult ca sigur, era identică cu cea din Babilon. Așa se pot explica „turnurile Babel” văzute de Pablo Ameringo sau turnul imens al lui Courtney Brown. Iar dacă Poarta din „Cer” era identică cu cea din Babilon, cele șapte porți prin care a trecut Ninhursag pentru a ajunge în „lumea de jos” ar putea fi cele șapte etaje ale zigguratului. Aceste etaje ar putea fi și cele șapte vămi din catolicism, corespunzătoare celor șapte ceruri (la ortodocși sunt nouă), la fel ca la musulmani, prin care sufletul trebuie să treacă în drumul său spre Cer.
 
Dacă prin clarviziune sau experiențe șamanice se poate ajunge pe planeta zeilor, această călătorie are un mare dezavantaj: se poate realiza doar la nivel spiritualZeii prezenți pe Pământ aveau nevoie de o modalitate de a călători fizic.
 

Surprize istorice: Istoricul bizantin Laonic Chalcocondil (cca 1423 - cca 1490) ne vorbește despre dacii... din vremea lui




Iată ce scria despre daci, acum 550 de ani, Laonic Chalcocondil, un istoric bizantin contemporan cu Vlad Țepeș și Ștefan cel Mare:

"...Este aceast neam, dacii, viteaz în ale războiului și are o organizare cu legi nu prea bune; locuiește prin sate și e aplecat spre viața mai mult păstorească."

"Țara lor începe din Transilvania, Dacia peonilor, și se întinde până la Marea Neagră."

"Dacii... au însă un grai asemănător cu al italienilor."

"Dacii sunt împărțiți în două domnii, în Bogdania (Moldova) și în țara aceasta de la Istru (Valahia)"

O copie după documentul original va fi adusă în emisiunea "Adevăruri tulburătoare" de vineri, 29 noiembrie, de la ora 22:00, pe Nașul Tv, de către invitatul meu, scriitorul și istoricul Vasile Lupașc.

Rămâneți aproape pentru că va fi o emisiune explozivă unde vor fi prezentate documente și informații care vor da mari dureri de cap celor ce vor să ne îngroape istoria!!!

Daniel Roxin

P.S. Dacă nu ați văzut încă filmul documentar "TRACII, Istorie ascunsă", e vremea să o faceți și să vă invitați și prietenii. Filmul se găsește pe internet și vă poate schimba perspectiva asupra istoriei antice a Europei. Adevărul iese la lumină!




Cometa ISON se poate ciocni astăzi cu Soarele

Cometa ISON se poate ciocni astăzi cu Soarele

Pe 28 noiembrie, ISON aşa numita „cometă a secolului” va trece la o distanţă minimă de Soare. De o săptămână, oamenii de ştiinţă urmăresc cu atenţie această cometă şi o vor monitoriza şi în continuare, dacă ea nu va fi distrusă de căldura Soarelui. Oamenii de ştiinţă încă nu ştiu care va fi soarta cometei în cazul unei treceri reuşite pe lângă Soare.

Potrivit astronomilor, în ultimele ore cometa şi-a pierdut considerabil luminozitatea. Acum ea corespunde stelei Sirius, care este cea mai strălucitoare de pe cer.
Oamenii de ştiinţă consideră că şansele cometei de a rezista „loviturii solare” sunt de 30-40%.

Ce profeţii se vor adeveri în 2014?


Ce profeţii se vor adeveri în 2014?

Profeţia Maya nu s-a adeverit. Toate cometele şi meteoriţii, în afara celui de la Celiabinsk, au zburat pe lângă Pământ. Oare în sfârşit putem să răsuflăm uşuraţi? Nici pe departe. În anul 2014 ni se propun două variante ale sfârşitului lumii.

În anul 2014 a venit rândul vikingilor să ne sperie cu un apropiat şi inevitabil sfârşit al lumii, cu un nor de acid care provine din centrul galaxiei şi distruge absolut totul în calea sa.
Culturologul Vadim Şcerbakov ne va relata ce se poate întâmpla deja pe 22 februarie 2014.
„Mass-media încearcă să facă în jurul acestei date aceeaşi zarvă ca şi în jurul profeţiei Maya. Dar toate acestea nu sunt altceva decât specule. În cântecele scrise în islandeza veche despre zeii şi eroii din mitologia scandinavă se relatează despre o iarnă de trei ani, care trebuie să preceadă sfârşitul lumii. Însă după cum ştim, în ultimii trei ani a avut loc schimbarea anotimpurilor”.
Aşadar, sfârşitul lumii conform scenariului miturilor scandinave nu trebuie să ne ameninţe. Dar cine ştie? Poate că în unele ţări, oamenii nu au reuşit să se bucure de zilele toride de iulie şi ei riscă mai mult decât noi.
În ceea ce priveşte norul gigantic de acid cu o suprafaţă de 16 milioane de kilometri, generat de o gaură neagră şi care se îndreaptă spre noi din centrul galacticii cu o viteză uriaşă, potrivit datelor observatorului american Chandra, el va ajunge pe Pământ pe 1 iunie 2014 şi va distruge întreaga civilizaţie. Oamenii de ştiinţă americani au constatat că acest „nor” distruge totul în calea sa, planete, stele şi asteroizi. Deci, nimeni nu va scăpa de el. Interesant, cât de repede va avea loc procesul distrugerii lumii noastre? Dacă vom da crezare datelor observatorului Chandra, viteza norului este egală cu viteza luminii. Aşadar, noi nici măcar nu vom avea timp să ne speriem şi să ne dăm seama că suntem deja morţi. Dar, oamenii de ştiinţă ruşi nu sunt de acord cu acest punct de vedere.
Astrofizicianul Mihail Odinţov a declarat următoarele Vocii Rusiei.
„Pentru a fi precişi, trebuie să relevăm faptul că observatorul Chandra a făcut această „descoperire” încă în anul 2005. Atunci ei au relatat despre o emisie gigantică de substanţe dintr-o gaură neagră super-masivă, înregistrată pentru prima oară în istoria observaţiilor. Emisia a avut loc la o distanţă de 2,5 miliarde de ani lumină de noi. Chiar dacă am presupune teoretic că norul de acid se deplasează cu viteza luminii, ceea ce este imposibil, deoarece el are greutate şi alţi factori, care nu-i permit să dezvolte o asemenea viteză, acest „nor” se va apropia de noi peste foarte, foarte mult timp”.
În general, în mod sigur norul nu va reuşi să se apropie de noi până în iunie. Şi totuşi, toată lumea aşteaptă cu nerăbdare că măcar una din profeţii, ştiinţifică sau mitică, se va adeveri. 
Notă: Toate informaţiile prezentate în articol aparţin autorului. Postul de radio Vocea Rusiei nu răspunde pentru ele.

Obiceiuri si traditii: Sf. Andrei iti aduce viitorul sot in vis, te lecuieste de boli, te scapa de farmece si blesteme

Miercuri, pe 30 noiembrie il celebram pe Sf. Andrei, „primul chemat" dintre apostolii Mantuitorului, dupa Sf. Ioan Botezatorul. Zi potrivita pentru ritualuri de vindecare a bolilor, alungarea farmecelor, blestemelor, spiritelor rele si atragerea norocului in casnicie.
Rugaciunea care-ti aduce insanatosirea
Daca ai probleme de sanatate, de Sf. Andrei mergi la biserica, ia o crenguta de busuioc si apa sfintita. Acasa, pune-le intr-un vas de lut nou, fa-ti semnul crucii de trei ori si rosteste urmatoarea rugaciune: „Tata ceresc, Tu stii luptele pe care le experimentez - durerea si disperarea. Tu stii dorinta inimii mele sa fiu vindecat de aceasta boala (spune-ti suferinta). Te rog acum, acorda-mi atingerea Ta vindecatoare. Stiu ca Tu poti sa ma vindeci, exact ca in vremurile Bibliei."
Usturoiul de fereste de spiritele rele
Noaptea Sf. Andrei este considerata si noaptea Strigoilor, a celor trecui in nefiinta care nu si-au gasit listea. Asadar, pentru a indeparta spiritele care-ti pot bantui casa, e bine sa ungi tocurile usilor si ferestrelor cu doi catei de usturoi.
Pune-ti grau sub perna ca sa-ti visezi uristul
Daca esti necasatorita, poimaine, in Ajunul Sf. Andrei pune-ti sub perna 41 de boabe de grau. Se spune ca te soarta ta va fi barbatul care-ti va aparea in vis furand graul. In cazul in care nu vei respecta acest ritual de casatorie, in cursul zilei de maine coace o turta sarata si mananc-o inainte de culcare. Se crede ca ursitul iti va aparea in vis pentru a-ti oferi apa.
Sarea si boabele de grau te apara de blesteme
Ia un pumn de sare grunjoasa si noua boabe de grau. Incalzeste sarea pana cand incepe sa friga si pune-o pe o placa din lemn de tei sub forma unei gramajoare. De jur imprejurul ei pune boabele de grau sub forma unui cerc. Cu mana dreapta intinsa deasupra sarii calde spune cu voce tare, de trei ori: „Ma eliberez de tot ceea ce este negativ in mine si in jurul meu si raman curat."

Ritualuri vechi de cănd lumea

In tradiţia populară, la 29 noiembrie , in Ajunul Sfăntului Andrei, strigoii ies din ascunzătorile lor şi pornesc prin sate să-i sperie pe creştini.
In tradiţia populară, la 29 noiembrie , in Ajunul Sfăntului Andrei, strigoii ies din ascunzătorile lor şi pornesc prin sate să-i sperie pe creştini. Poveştile populare spun că aceştia (sufletele veşnic rătăcitoare ale bărbaţilor sau ale femeilor moarte) vin la fereastră şi strigă: "Ai măncat usturoi?". Dacă oamenii le răspund, atunci strigoii ii lasă fără grai. Dacă insă nu se aude nici un glas din casă, strigoii se indepărtează crezănd că acea gospodărie este pustie. Pentru a-şi proteja gospodăriile, creştinii ascund coasele, intorc cu gura in jos toate oalele (ca să nu mai aibă duhurile necurate pe unde să se ascundă) sau ung cu usturoi tocurile uşilor şi ale ferestrelor.
Un alt pericol vine şi din partea animalelor sălbatice. Despre Sfăntul Andrei se spune că este stăpănul fiarelor şi impreună cu Sfăntul Petru hotărăşte căt trebuie să mănănce fiecare jivină in parte. La miezul nopţii, se spune că animalele incep să vorbească intre ele ca oamenii, numai că persoanele care stau să le asculte mor pe loc.

Rădăcini dacice

Trebuie ştiut că sărbătoarea Sfăntului Andrei (30 noiembrie ) s-a suprapus peste una mai vehe, de origine dacică. In această zi se sărbătorea, cu secole in urmă, Anul Nou dacic, moment in care, o dată cu schimbarea anului, incepea şi iarna. Aşa se explică "Bocetul Andreiului", ritual ce se practică şi acum in unele sate. Fetele confecţionau din cărpe şi sfoară o păpuşă ce purta numele de Andrei şi care era de fapt personificarea anului vechi ce tocmai s-a incheiat. După ce o aşezau pe o laviţă, fetele o jeleau ca pe un mort, luăndu-şi rămas-bun după datină. Altădată, gospodinele pregăteau păine şi o coceau pe vatră. Apoi se aşezau cu toţii in jurul mesei, rupeau păinea in bucăţi şi o măncau cu usturoi şi sare.

"Păzitul usturoiului"

In alte zone ale Romăniei se desfăşoară un alt ritual ce poartă numele de "Păzitul usturoiului". Mai mulţi flăcăi şi fete se adună intr-o casă şi, aşezaţi in jurul unei mese, trebuie să păzească o grămadă de usturoi. Pentru ca timpul să treacă mai repede, se aşază pe masă şi diferite feluri de bucate de post, pe gustul fiecăruia. Se poate mănca şi peşte, fiind dezlegare la peşte. A doua zi dimineaţă, usturoiul este dus la biserică pentru a fi sfinţit, apoi se păstrează cu mare băgare de seamă, fiind folositor pentru vrăjile de dragoste.
Gospodarii obişnuiesc să pună in ziua de Sfăntul Andrei grău la incolţit, observănd, in funcţie de felul in care creşte, căt de bun va fi anul ce va urma.

Rugaciune catre Sfantul Apostol Andrei

Aparatorule al nostru din nevoi, pentru lucrarea de multe minuni laude de multumiri aducem tie, noi nevrednicii si pacatosii. Si ca cel ce esti minunat si preamilostiv, izbaveste-ne pe noi din toate nevoile ca sa-ti cantam tie: bucura-te facatorule de minuni, Sfante Parinte Andrei. Priveste catre cei care se roaga catre tine si cu bunatate parinteasca tinde milostiva izbavire din toate nevoile, tuturor celor care canta lui Dumnezeu. Puterea cereasca umbrand duhul tau, ca dintr-un soare slobozeste sfante razele darurilor catre cei ce se ating de ele si tamaduieste pe toti cei bolnavi cu trupul sau cu sufletul.
Vifor de ispite si furtuni de nevoi invaluindu-ne pe noi, cu credinta alergam catre tine sfante ca prin rugaciunile tale sa le preschimbi pe toate in liniste. Vrand Facatorul tuturor fapturilor sa ne mantuiasca de inselaciunea dusmanilor, te-a trimis la noi ca pe un apostol, ca prin tine sa invatam sa ne indepartam de toate inselaciunile lumii si prin viata curata sa ne apropiem de Dumnezeu.
Zid esti credinciosilor si turn neclintit tuturor celor ce se sprijina pe tine. pentru aceasta alergam noi la tine; roaga-te impreuna cu noi, pentru ca de rugaciunile tale sa se milostiveasca blandul Isus si sa ne daruiasca iertare si dezlegare de pacate, noua, putin credinciosilor si pacatosilor. Si-acum si-n vecii vecilor, de-a pururea. Amin.

SFANTUL ANDREI, noaptea strigoilor, farmecelor de dragoste şi de aflare a rodniciei ogorului


SFANTUL ANDREI. Noaptea care precedă ziua Sfântului Andrei - unul dintre apostolii lui Iisus, creştinătorul neamului românesc - este asociată în tradiţia populară cu apariţia strigoilor, cu farmecele de dragoste şi ghicirea ursitului, fiind potrivită şi pentru a afla dacă anul care vine va fi roditor.


Sfantul Andrei
Sfantul Andrei

SFANTUL ANDREI. Credincioşii îl prăznuiesc pe 30 noiembrie pe Sfântul Apostol Andrei, creştinătorul neamului românesc, el fiind numit "Cel dintâi chemat", întrucât a răspuns primul chemării lui Hristos la apostolat, ziua fiind totodată Sărbătoare Bisericească Naţională.  Conform Bibliei, cei doi fraţi Petru şi Andrei erau originari din Betsaida, localitate situată pe malul Lacului Genezaret, aveau o casă în Capernaum şi erau pescari. Numele Andrei derivă din grecescul Andreas, care înseamnă "viteaz", "bărbătesc".

SFANTUL ANDREI: De ce se dezbracă fetele între două oglinzi în această noapte

Sărbătoarea Sfântului Apostol Andrei apare, deopotrivă, pe 30 noiembrie în calendarul ortodox, romano-catolic, lutheran şi anglican. În Scoţia, însă, el figurează în ziua de 9 mai, ca amintire a datei primirii unor relicve ale Sfântului Andrei.

Pe de altă parte, noaptea Sfântului Andrei este marcată de unele obiceiuri, tradiţii, superstiţii spectaculoase, de sorginte precreştină, vizând protecţia atât a oamenilor, cât şi a locuinţelor şi animalelor lor.
În noaptea de Sfântul Andrei, hotarul dintre cele văzute şi cele nevăzute dispare, iar momentul este propice pentru unele practici de prospectare a viitorului.

SFANTUL ANDREI şi ustoroiul

"Andrei cap de iarnă" (aşa cum i se spune în Bucovina) permite producerea unei îmbinări între lucrurile malefice şi cele benefice, dispărând hotarul dintre ele. Astfel, în noaptea Sfântului Andrei, "umblă strigoii" să fure "mana vacilor", "minţile oamenilor" şi "rodul livezilor". Strigoii sunt spirite ale celor morţi, care, din diverse motive, n-au mai ajuns pe tărâmul de dincolo. În această noapte, aceste spirite devin periculoase, distrugătoare, aducând calamităţi, boli şi nefericire.
În aceste condiţii, usturoiul este folosit întru apărarea gospodăriei - uşile şi ferestrele casei, grajdurile, coteţele erau unse cu usturoi zdrobit pentru a preveni pătrunderea duhurilor rele sau se atârnau cununi împletite de usturoi.
Usturoiul folosit la aceste practici de apărare era de obicei "menit" cu un an înainte, tot în noaptea Sfântului Andrei. O ceremonie de "păzire" a usturoiului implica participarea fetelor şi flăcăilor din sat, care petreceau, în vreme ce acesta căpăta calităţile pentru protecţie.
Acest usturoi va fi folosit de-a lungul anului care va să vie ca tratament pentru diverse boli, ca mijloc de protecţie faţă de duhurile malefice, precum şi ca modalitate de a atrage un posibil partener de viaţă, a ursitului (după ce, în prealabil, usturoiul a fost sfinţit la biserică şi păstrat la icoană).
Ca mijloace de protecţie faţă de strigoi se mai folosesc firimituri de pâine împrăştiate în curte - pentru ca duhurile să nu intre în casă după mâncare - şi candele aprinse lângă icoane. Animalelor din gospodărie li se pune în hrană busuioc sfinţit şi în apă agheasmă. De asemenea, se descântă droburi de sare, care se îngroapă sub grajd, pentru a fi scoase la suprafaţă de Sfântul Gheorghe (23 aprilie), fiind folosite la hrana animalelor, tot pentru a le proteja de duhuri rele.

SFANTUL ANDREI, tradiţia crendgilor de vişin

În noaptea Sfântului Andrei se poate prevedea cât de rodnice vor fi livezile şi ogoarele. Oamenii aduc în casă crenguţe de vişin, le pun în apă şi, dacă înfloresc până la Crăciun, vor avea un an bogat. Un alt mijloc este semănarea de grâu în mici vase sau folosirea a 12 cepe (pentru cele 12 luni ale anului) lăsate în pod până la Crăciun - cele stricate sunt semn de lună ploioasă, cele încolţite sunt semn de bogăţie.
Fetele care vor să-şi afle ursitul ascund sub pernă busuioc sfinţit, astfel încât chipul acestuia să le apară în vis, apelează la "făcutul cu ulcica", folosind un vas nou de lut, cărbuni încinşi şi incantaţii magice, sau, la miezul nopţii, se uită într-un pahar cu apă "neîncepută", aşezat pe cenuşă, în care lasă să cadă o verighetă sfinţită. În unele zone, se crede că ursitul se poate vedea dacă fata se aşază goală între două oglinzi, cu o lumânare în mână.
Paradoxal, în această noapte, se poate apela la duhurile rele pentru a afla identitatea unor hoţi sau criminali sau locul unde s-au pierdut lucruri ori oameni. Postul vreme de trei zile, lumânările, bănuţii din argint, apa sfinţită, într-un cadru marcat de moarte, cimitirul satului, sunt elementele folosite în această practică ritualică ce poate fi săvârşită doar de persoane cu mintea puternică.
În noaptea Sfântului Andrei se crede că lupii încep să vorbească, îşi pot mişca gâtul, devin mai sprinteni, iar oamenii care îi aud află secrete groaznice. Plata este însă una teribilă, pentru că aceşti oameni vor fi atacaţi de lupi şi se vor transforma în vârcolaci. Nici animalele nu sunt scutite de primejdie - omul nu face nimic în gospodărie, pentru ca animalele de pradă să nu-i atace vitele. Acestea pot fi însă protejate şi cu ajutorul unor cruci confecţionate din ceară de albine.
Până la Crăciun, femeile nu mai ţes şi nici nu mai torc, ca să nu stârnească mânia Maicii Domnului.
Pe de altă parte, condiţiile meteorologice din noaptea Sfântului Andrei pot prevesti cum va fi iarna, care nu va fi grea, dacă afară este senin şi cald. În schimb, un cer întunecat, cu lună plină, ninsoare sau ploaie sunt semn de iarnă cu troiene mari.
Ziua Sfântului Andrei marchează debutul sezonului sărbătorilor de iarnă, care vor continua cu Sfântul Nicolae, celebrat pe 6 decembrie, şi se vor încheia de Bobotează, pe 6 ianuarie.


Evanghelia lui Ioan spune că Andrei ar fi fost mai întâi ucenic al lui Ioan Botezătorul, care i-ar fi recomandat să-l urmeze pe Iisus din Nazaret. Andrei l-ar fi dus pe fratele său Petru la Iisus, spunându-i că l-a găsit pe Mesia. Când însă a văzut, a doua zi după Botezul lui Iisus în Iordan, pe dascălul său Ioan arătând cu degetul către Iisus şi zicând "iată Mielul lui Dumnezeu, Cel ce ridică păcatul lumii", Sfântul Andrei, lăsându-l pe Ioan, l-a urmat pe Hristos zicând fratelui său Petru: "Am găsit pe Mesia, care se tâlcuieşte Hristos".

TRADIŢII SFÂNTUL ANDREI. Cum poţi să-ţi ghiceşti norocul

 Şi astfel l-a tras şi pe Petru spre dragostea lui Hristos. Pentru aceasta, Sfântului Andrei i se mai spune şi Apostolul cel întâi chemat al Domnului. Şi se află în Scriptură şi alte multe învăţături despre el, a declarat pentru MEDIAFAX purtătorul de cuvânt al Patriarhiei Române, părintele Constantin Stoica.

SFANTUL ANDREI: Busuiocul de sub pernă

În noaptea premergătoare sărbătorii Sfîntului Andrei (29/30 noiembrie), în special la sate, se practică încă ritualuri ciudate, din credinţa că astfel se pot găsi mai uşor protecţia de toate relele, bunăstarea şi chiar dragostea. Vrăji de dragoste Cele mai multe ritualuri sînt dedicate atragerii iubirii. De pildă, prin ascunderea sub pernă a unui fir de busuioc sfinţit, se crede că se obţine în vis imaginea "ursitului". Pentru "atragerea" acestuia este mult folosită şi metoda "făcutului cu ulcica". La miezul nopţii, singură la gura sobei, tînăra întoarce cu gura în jos o ulcică nouă de lut, iar pe dosul vasului lasă sa pîlpîie trei cărbuni. În timp ce roteşte ulcica uşor, rosteşte o incantaţie menită a suscita o atracţie irezistibilă pentru cel iubit. O altă metodă folosită pentru cunoaşterea viitorului constă în a privi, la miezul nopţii, între două lumînări aprinse, într-un pahar cu apă neîncepută, aşezat pe cenuşă. În centrul paharului este lăsată să cadă o verighetă care a fost deja sfinţită de preot prin cununie religioasă şi se crede că în verighetă apare chipul ursitului, dacă este privită intens cîteva minute.


SFANTUL ANDREI: Imaginea din oglindă

Unele tinere mai încearcă să îşi vadă viitorul soţ la miez de noapte. Aşezate complet dezbrăcate între două oglinzi, în cameră întunecoasă, cu cîte o lumînare în fiecare mînă, încearcă să privească în oglinda din faţă pentru a vedea imagini reflectate din oglinda din spate. Se crede, şi unele persoane chiar au avut această iluzie, că prin faţa ochilor încep să se perinde scene de viaţă, că tînăra îşi vede viitorul soţ sau, în unele cazuri, că i se dezvăluie scene din viitor. Oricît de periculoase li se par unora spiritele care, zice-se, bîntuie în această noapte, meşterele în ale magiei spun că tocmai mesagerii întunericului pot fi puşi la treabă pentru a dezlega secretele. Există credinţa că în asemenea noapte magică se pot afla autorii unor crime sau furturi ori unde se află persoane ori bunuri dispărute fără urmă sau de unde a pornit o nenorocire abătută asupra unei case. Toată magia se desfăşoară în cimitir, în miez de noapte, aşa că puţini au nervii suficient de tari pentru a experimenta aşa ceva. Ingredientele sînt lumînări, apă sfinţită, un vas nou cu gura largă şi cîteva monede de argint, care sînt aşezate deasupra unui mormînt vechi şi părăsit. Practicantul ritualului trebuie să fi postit trei zile şi se crede că, în lumina lumînărilor, după ce a rostit anumite rugăciuni, poate vedea în apa turnată în vas filmul evenimentelor enigmatice pe care le dorea dezvăluite. 

SFANTUL ANDREI: Toate cănile se pun cu gura-n jos

Prin unele sate din Bucovina există şi acum credinţa că în această noapte bîntuie strigoii şi lupii sînt mai fioroşi ca oricînd. Despre lupi se crede că pot, în această noapte, să vorbească şi să-şi mişte gîturile înţepenite. Despre cei ce vor să audă vorbele lor se spune că află taine teribile, dar că vor muri repede, iar omul sau animalul atacat de lup în noaptea cu pricina se va transforma în vîrcolac. Pentru ca spiritele rele să nu se cuibărească în case, femeile întorc seara toate oalele şi cănile cu gura în jos. Scot din sobă cenuşa caldă de peste zi, pentru ca spiritele neliniştite să nu-şi găsească adăpost la căldură. Alteori, împrăştie resturi de pîine prin curte, pentru ca spiritele flămînde să nu caute prin cămări de-ale gurii. Împotriva vîrcolacilor, gospodinele folosesc cununile de usturoi agăţate la intrare şi lasă aprinsă candela de lîngă icoane. Pentru protecţia vitelor, cu o seară înainte li se amestecă animalelor în hrană busuioc sfinţit sau li se toarnă cîteva picături de agheasmă în apă. După miezul nopţii sau în dimineaţa de Sf. Andrei, exista în trecut obiceiul "descîntecului sării".


Un drob de sare, descîntat şi îngropat sub pragul grajdului, era dezgropat în primăvară, de Sf. Gheorghe, cînd sarea era amestecată în hrana vitelor pentru a le feri de farmece, boli şi de vrăjile pentru "luarea laptelui". Prognoza meteo populară Tot în noaptea de Sf. Andrei sînt practicate şi predicţii meteorologice populare pentru anul următor. De obicei, în podul casei sînt urcate 12 cepe sănătoase, la fel de mari, care sînt lăsate acolo pînă în seara de Crăciun, cînd se află rezultatul. Fiecărei cepe îi este atribuit numele unei luni. Cepele care s-au s-au stricat indică luni ploioase sau cu grindină, iar cele care au încolţit – luni favorabile recoltei. O predicţie asemănătoare, legată de soarta recoltei, se realizează cu ajutorul unor boabe de grîu. Pentru fiecare tip de cultură pe care intenţionează să o semene în grădină, gospodina casei "botează" cîte un bob şi îl pune la încolţit în bucătărie. Peste 7 zile, boabele sînt analizate: cele care au încolţit arată soarta favorabilă a culturii, iar celelalte, pagubă. Dacă noaptea de Sf Andrei este senin şi cald, se crede că iarna nu va fi geroasă. Dacă este frig şi ninsoare, se crede că acestea sînt doar începutul troienelor pe care le va aduce o iarnă grea.

30 NOIEMBRIE – ZI NELUCRĂTOARE. Românii vor avea liber de SFÂNTUL ANDREI
Prin decretarea zilei de 30 NOIEMBRIE drept ZI NELUCRĂTOARE, românii vor avea două zile libere, deoarece ei sunt liberi şi pe 1 DECEMBRIE, ZIUA NAŢIONALĂ a României.

Credincioşii îl prăznuiesc pe 30 noiembrie pe Sfântul Apostol Andrei, creştinătorul neamului românesc, el fiind numit "Cel dintâi chemat", întrucât a răspuns primul chemării lui Hristos la apostolat, ziua fiind totodată Sărbătoare Bisericească Naţională.

SFÂNTUL ANDREI: Peste 660.000 de români îşi sărbătoresc onomastica



Numele Sfântului Apostol Andrei este purtat de 668.332 de români, dintre care 336.952 bărbaţi şi 331.380 femei, potrivit statisticilor Direcţiei pentru Evidenţa Persoanelor şi Administrarea Bazelor de Date din Ministerul Administraţiei şi Internelor. Dintre femeile serbate miercuri, 279.147 poartă numele de Andreea, alte 24.329 se numesc Andra, 20.552 sunt Andrea, 6.996 - Andreia, iar 350 -Andruţa şi Andruşa. Majoritatea bărbaţilor, respectiv 316.450, poartă numele Andrei, alţi 12.099 se numesc Andras, 3.265 - Endre, iar 3.784 Andreeas sau Andreas. De asemenea, 730 de bărbaţi poartă numele de Andreiu, 13 Andruşa şi Andruţa, iar alţi 22 se numesc Andrieş. 

Credincioşii îl prăznuiesc pe 30 noiembrie pe Sfântul Apostol Andrei, creştinătorul neamului românesc, el fiind numit "Cel dintâi chemat", întrucât a răspuns primul chemării lui Hristos la apostolat, ziua fiind totodată Sărbătoare Bisericească Naţională.

SFÂNTUL ANDREI: Povestea sfantului

Tradiţia Bisericii ne spune că, după Înălţarea lui Hristos la cer şi după Cincizecime, Apostolii au tras la sorţi şi au mers în toată lumea, pentru propovăduire. Atunci, acestui Întâi chemat i-au căzut sorţii să meargă în Bitinia, Bizantia, Tracia şi Macedonia, cu ţinuturile din jurul Mării Negre, până la Dunăre şi Sciţia (adică Dobrogea noastră) şi până în Crimeea. Însă a umblat în aceste locuri nu în grabă, ci în fiecare zăbovind şi răbdând multe împotriviri şi nevoi, pe toate biruindu-le cu ajutorul lui Hristos. S-a întors la urmă din nou în Bizantia, hirotonind acolo episcop pe Stahie şi, străbătând celelalte ţări, a ajuns la ţinutul Peloponezului, unde pe mulţi i-a tras de la idoli la Hristos.
Sfântul Andrei ar fi avut şi un sfârşit de mucenic, fiind răstignit la Patras, lângă Corint, cu capul în jos, pe o cruce în formă de X, căreia i s-a spus "Crucea Sfântului Andrei".
Chemarea lui Andrei la apostolie este relatată de Sfântul Evanghelist Matei prin cuvintele: "Pe când Iisus umbla pe lângă Marea Galileii, a văzut doi fraţi, pe Simon ce se numeşte Petru şi pe Andrei, fratele lui, care aruncau mreaja în mare, căci erau pescari. Şi le-a zis: «Veniţi după Mine şi vă voi face pescari de oameni». Iar ei, îndată lăsând mrejele, au mers după El".
În sfintele Evanghelii, Sfântul Andrei mai este menţionat doar de două ori, la înmulţirea pâinilor, dincolo de Marea Galileii, când el a înştiinţat pe Mântuitorul că acolo, în mulţime, era un băiat care avea cinci pâini de orz şi doi peşti, iar a doua oară, după învierea lui Lazăr, când împreună cu Filip l-au înştiinţat pe Domnul că nişte elini, veniţi în Ierusalim cu prilejul sărbătoririi Pastelui iudaic, voiau să-L vadă.
Multe lăcaşuri de cult poartă numele Sfântului Andrei. Cea mai importantă este Peştera Sfântului Andrei, o biserica adevărată, săpată în stâncă, în care se află un fel de pat, scobit iniţial în piatră, despre care tradiţia spune că pe el se odihnea Apostolul Andrei. Astăzi, cei aflaţi în suferinţe merg acolo pentru a-şi redobândi sănătatea, petrecând câteva zile şi nopti pe acest "pat al Sfântului Andrei".
La Biserica "Sfântul Andrei" din cartierul Chitila din Bucureşti, slujba hramului va începe marţi seara. Totodată, în curtea lăcaşului vor fi scoase spre închinare moaştele Sfântului Apostol Andrei.
Sărbătoarea Sfântului Apostol Andrei apare, deopotrivă, în 30 noiembrie în calendarul ortodox, romano-catolic, lutheran şi anglican. În Scoţia, însă, el figurează în ziua de 9 mai, ca amintire a datei primirii unor relicve ale Sfântului Andrei.

SFANTUL ANDREI: Originea numelui

Credincioşii îl prăznuiesc, vineri, pe Sfântul Apostol Andrei, creştinătorul neamului românesc, el fiind numit "Cel dintâi chemat", întrucât a răspuns primul chemării lui Hristos la apostolat, ziua fiind totodată sărbătoare bisericească naţională. Conform Bibliei, cei doi fraţi Petru şi Andrei erau originari din Betsaida, localitate situată pe malul Lacului Genezaret, aveau o casă în Capernaum şi erau de profesie pescari.Evanghelia lui Ioan spune că Andrei ar fi fost mai întâi ucenic al lui Ioan Botezătorul. Când a văzut a doua zi după Botezul lui Iisus în Iordan pe dascălul său Ioan arătând cu degetul către Iisus şi zicând "iată Mielul lui Dumnezeu, cel ce ridică păcatul lumii", Sfântul Andrei l-a urmat pe Hristos, zicând fratelui său Petru: "Am găsit pe Mesia, care se tâlcuieşte Hristos". De aici provine numirea lui Andrei "Cel dintâi chemat".
Numele Andrei derivă din grecescul Andreas, care înseamnă "viteaz", "bărbătesc". 
În enumerările apostolilor, Andrei este menţionat mereu între primii patru. Tradiţia Bisericii arată că, după înălţarea lui Hristos la cer şi după Cincizecime, apostolii au tras la sorţi şi au mers în toată lumea pentru propovăduire. Atunci, acestui Întâi chemat i-au căzut sorţii să meargă în Bitinia, Bizantia, Tracia şi Macedonia, cu ţinuturile din jurul Mării Negre, până la Dunăre şi Sciţia (adică Dobrogea noastră) şi până în Crimeea. Însă a umblat în aceste locuri nu în grabă, ci în fiecare zăbovind şi răbdând multe împotriviri şi nevoi, pe toate biruindu-le cu ajutorul lui Hristos.

SFANTUL ANDREI, evocat în Evanghelia lui Matei

Chemarea lui Andrei la apostolie este relatată de Sfântul Evanghelist Matei prin cuvintele: "Pe când Iisus umbla pe lângă Marea Galileii, a văzut doi fraţi, pe Simon ce se numeşte Petru şi pe Andrei, fratele lui, care aruncau mreaja în mare, căci erau pescari. Şi le-a zis: «Veniţi după Mine şi vă voi face pescari de oameni». Iar ei, îndată lăsând mrejele, au mers după el.
În Evanghelii, Sfântul Andrei mai este menţionat doar de două ori: la înmulţirea pâinilor, dincolo de Marea Galileii, când el a înştiinţat pe Mântuitorul că acolo, în mulţime, era un băiat care avea cinci pâini de orz şi doi peşti, iar a doua oară, după învierea lui Lazăr, când, împreună cu Filip, au înştiinţat pe Domnul că nişte elini, veniţi în Ierusalim cu prilejul sărbătoririi Paştelui iudaic, voiau să-l vadă.
SFANTUL ANDREI a fost răstingnit la Patras
Sfântul Andrei a avut şi un sfârşit de mucenic, fiind răstignit la Patras, lângă Corint, cu capul în jos, pe o cruce în formă de X, căreia i s-a spus "Crucea Sfântului Andrei".
Sfântul Apostol Andrei a fost înscris în calendarul Bisericii Ortodoxe Române cu cruce roşie încă din 1995, iar în 1997 Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române l-a proclamat Ocrotitorul României.
Acelaşi for de conducere al Bisericii a decis ca ziua de prăznuire a sfântului, 30 noiembrie, să fie proclamată Sărbătoare Bisericească Naţională.

SFANTUL ANDREI, datini, tradiţii, obiceiuri

Ajunul Sfântului Andrei este considerat unul dintre acele momente în care bariera dintre văzut şi nevăzut se ridică. "Andreiu' cap de iarnă" cum îi spun bucovinenii, permite interferenţa planurilor malefice cu cele benefice, lucrurile importante din existenţa oamenilor putând fi întoarse de la matca lor firească. Se crede că în această noapte "umblă strigoii" să fure "mana vacilor", "minţile oamenilor" şi "rodul livezilor".
Împotriva acestor primejdii, ţăranul român foloseşte usturoiul. În egală măsură, casa, grajdul, coteţele, uşile şi ferestrele acestora sunt unse cu usturoi pisat, ca să alunge duhurilor rele la oameni şi animale.
În această noapte se desfăşoară cea mai importantă acţiune: "păzitul usturoiului". Fete şi flăcai, veghează şi petrec, tocmai pentru ca usturoiul să capete calităţile necesare pentru a-i protejarea împotriva primejdiilor. De asemenea, usturoiul purtat la brâu va servi drept remediu terapeutic şi va aduce peţitori.
Tot în această noapte, pentru a testa rodnicia livezilor şi câmpurilor se aduc crenguţe de vişin în casă şi dacă vor înflori până la Crăciun este semn de belşug. Un alt obicei este de a pune grâu în noaptea de Sântandrei într-o oală de pământ, pentru a vedea rodnicia ogoarelor, dar şi a casei gospodarului în noul an.
Tot în ajun, fetele încearcă să-şi afle viitorul. Tradiţia spune că ele aruncă în apă plumb sau cositor topit, care întărindu-se prefigurează chipul viitorului soţ. Tot pentru a-şi vedea ursitul, fetele stau peste noapte în faţa unei oglinzi, mărginite de două lumânări, până ce zăresc chipul acestuia. Unii bătrâni observă cerul în noaptea de Ovidenie sau de Sântandrei şi prezic dacă noul an va fi bogat sau sărac, ploios sau secetos, dacă va fi pace sau război. Sărbătoarea Sfântului Apostol Andrei apare, deopotrivă, în 30 noiembrie în calendarul ortodox, romano-catolic, lutheran şi anglican. În Scoţia, însă, el figurează în ziua de 9 mai, ca amintire a datei primirii unor relicve ale Sfântului Andrei.