Moment epic. Din momentul în care Jupiter a intrat în Gemeni, el a fost acompaniat, subtil, de patratul dintre Uranus aflat în Berbec şi Pluto aflat în Capricorn. De atunci şi până în vara lui 2015, va trebui să fim atenţi la tot ce se petrece. Patratul amintit vorbeşte de la sine: sentimente revolute, acţiuni revoluţionare şi schimbări majore de ţeluri şi de obiective caracterizează acest tranzit. Atenţie însă, nu este un moment favorabil pentru a iniţia schimbări, dar dacă acestea se produc atunci trebuie avut în vedere mersul evenimentelor viitoare. Viaţa noastră poate fi schimbată de forţe ce ne scapă de sub control. Acest tranzit trebuie să ne înveţe să ne adaptăm schimbărilor nedorite şi să transformăm în oportunităţi noile circumstanţe care apar. Ne putem confrunta cu situaţii periculoase sau putem fi perturbaţi de de influenţe psihice sau oculte. Atenţie, nu este o perioadă favorabilă pentru experienţe psihice sau oculte. Acum pot apare separări nedorite, rupturi de prietenii de o viaţă, rupturi de grupări şi organizaţii la care am aderat trup şi suflet. Fiinţe foarte apropiate pot muri brusc şi neaşteptat. Se pot produce pierderi financiare masive şi neaşteptate în urma jocurilor financiare nesăbuite puse la cale de corporaţii, de bănci sau de lupta pentru bunuri provenite din moşteniri. Pericolul se poate isca prin interese geopolitice sau generate de structurile puterii. Pentru România, afectate vor fi Casa 1, Casa identităţii naţionale şi a Preşedintelui şi Casa a 11-a, Casa protectorilor, a susţinătorilor şi a Parlamentului. Şi aş mai adăuga eu, Casa a 5-a, Casa iubirii, a copiilor, a culturii şi divertismentului, a speculaţiilor financiare, din care conjuncţia Jupiter natal – Pluto natal va face opoziţie mai bine de 3 ani cu conjuncţia Pluto în tranzit – Marte natal.
Destul de afectat a fost anul 2013, amintiţi-vă că aminteam acest lucru acum vreun an şi 10 luni, când vorbeam despre caracteristicile anului 2012, pentru că pătratul este aproape grad pe grad ca şi cel din 26 iunie 2012: Uranus la 8 gr 26 Berbec, decanul lui Marte (asta îl face să şi comporte atât de agresiv) iar Pluto la 8 gr 20 Capricorn, în decanul lui Saturn ceva mai potenţat de acesta din urmă, aşa că să nu ne mire rapiditatea cu care s-a produs ceea ce presa numeşte o lovitură de palat a paramentarilor din 3 iulie (Luna Plină a avut şi ea contribuţia ei, doar exaltă totul!). Din 19 septembrie intensitatea aspectului pare să scadă (deşi, după părerea mea retrogradarea celor două le va face să se comporte si mai eretic) până în primăvara lui 2013, mai precis pe 21 mai, când cele două planete se vor aflat din nou în patrat, tot grad pe grad, Uranus la 11 gr 16 Berbec, a trecut în decanul Soarelui (nevoia de putere s-ar putea materializa printr-o conducere cu mână de fier, gen dictatură şi care va exclude, cred eu, alianţele!) şi Pluto la 11 gr 13, în decanul lui Mercur, mutaţiile se vor resimţi la nivelul mentalului (planuri foarte bine puse la punct care să suţină dorinţa de putere) şi, de astă dată, mult mai strâns decât cel din 2012. El va fi resimţit mai mult decât incomod (frământări, oameni în stradă, pragul de suportabilitatate va fi depăşit şi de aici răbufniri cu aparenţă patriotardă care pot ascunde însă lichelismul şi oportunismul sub toate formele sale dar şi gesturile obediente), până în preajma datei de 1 noiembrie când, asemeni momentului din 2012, par să slăbească în intensitate exterioară şi tulburările şi schimbările le vom percepe mult mai personal, în lumea noastră interioară datorită retrogradării.
Momentul cel mai important al acestei conjuncturi, însă, îl consider a fi între 21 şi 23 aprilie 2014 când Uranus se va afla la 13 gr 33 Berbec, în decanul Soarelui dar în opoziţie cu stăpânul Berbecului, Marte aflat la 14 gr 13 în Balanţă (în decanul lui...Uranus) şi retrograd, ceea ce ar putea face ca lucrurile să degenereze în violenţe şi conflicte sângeroase, de stradă, intern, iar extern, conflagraţii mondiale neaşteptate, iar Pluto la 13 gr 34 Capricorn, în decanul lui Mercur, în opoziţie cu Jupiter aflat la 13 gr 39 Rac ( Judecata şi Moartea faţă în faţă!). Cele patru planete închid o cruce cardinală deosebit de puternică şi mă întreb dacă nu cumva vom asista la schimbări neaşteptate pe un fond de tensiune, neîncredere, lipsuri şi degringoladă socială. Tot ceea ce se va petrece în acest răstimp va avea bătaie lungă pînă pe 15 decembrie 2014 când atmosfera generală se mai relaxează, şi la propriu şi la figurat.
Din 17 martie 2015, aspectul se reface, pentru ultima oară grad pe grad, cu Uranus la 15 gr 23 Berbec şi Pluto la 15 gr 19 Capricorn. Interesant la acest aspect este că Uranus va fi conjunct cu Nodul Sud (pedeapsa în viaţă) în tranzit şi va afecta, în special, tot ceea ce ţine de proprietate, de bunuri dobândite prin muncă proprie, de bani, deoarece Uranus va trece în Casa a 2-a, a resurselor naţionale şi a instituţiilor financiare. Posibile discrepanţe şi neînţelegeri care pot merge până la ruperea relaţiilor sau rezilierea unor contracte cu mecanismele financiare internaţionale.
Punând toate acestea în ecuaţie, teamă mi-e că România ar putea fi, din punct de vedere diplomatic, sub embargo. Relaţiile şi aşa proaste se vor tensiona extrem de mult, mai ales când în octombrie 2014, Saturn în tranzit va face pentru prima oară pătrat cu Saturn natal – austeritate, uşi închise, limitări şi restricţionări. Tot acum, Uranus din Berbec va fi focarul unui Careu în T, între Marte natal conjunct cu Pluto în tranzit şi Jupiter natal conjunct cu Pluto natal. Şi cum Uranus se plimbă din Casa 1 în Casa a 2-a, logic şi firesc va implica poporul şi incapacitatea de subzidenţă – de la pierderea bunuruilor personale, la cele naţionale.
Ultima oară când Uranus şi Pluto şi-au unit forţele, în deceniul şaizeci, a fost o legătură extreme de puternică care a adus un deceniu de schimbări radicale. Şi pătratul din prezent cu numărul neobişnuit de mare de refaceri şi desfaceri a aspectului în sine, nu mai puţin de şapte, promite reiterarea unui alt deceniu şaizeci şi la fel de agitat. Deci, în prezent, întreaga omenire se află ca într-o oală de gătit sub presiune, care atunci când ajunge la punctul de fierbere degajă presiunea acumulată, zgomotos.
Abordarea arhetipală a astrologiei vede planetele ca fiind exponentele calităţilor semnelor pe care le stăpânesc sau guvernează, iar aşa numitul alfabet de semne, case şi planete este privit ca o expresie a celor douăsprezece arhetipuri fundamentale. Astfel Uranus, este purtătorul calităţilor Vărsătorului, semn fix de aer, după cum Pluto este purtătorul calităţilor Scorpionului, semn fix de apă, prin casele şi semnele pe care le tranzitează. În prezent, caracterele apei plutoniene se regăsesc în Capricorn, semn cardinal, de pământ iar Uranus reprezintă amestecul de aer şi foc din Berbec şi el semn cardinal, dar de foc.
Richard Tarnas, în cartea sa Cosmos şi Psyche sprijină abordarea arhetipală a astrologiei şi include în lista de manifestări a energiilor combinate ale lui Uranus şi Pluto, următoarele - erupţia vulcanică de impulsuri revoluţionare şi de emancipare, care duc la o amplificare a tulburărilor sociale şi politice, o accelerare intensă a ritmului de schimbare, a intensificat fermentul cultural, a radicalizat mişcările politice şi ideologiile, ameninţare nucleară şi dezlănţuirea forţelor elementare ale naturii. Şi ia să privim ce s-a întâmplat în 2011; păi, au izbucnit războaiele şi revoluţiile în lumea arabă, tulburările sociale din întreaga lume s-au acutizat răbufnind în greve spontane şi proteste de stradă, catastrofa nucleară de la Fukushima, o serie de cutremure devastatoare, erupţii vulcanice fără precedent, tornade şi secetă. Aceste manifestări din lumea exterioară se regăsesc în problemele care au apărut în viaţa privată dar şi în contradicţiile şi frământările din noi înşine. Având în vedere corespondenţa simbiotică dintre macrocosmos şi microcosmos pe care se bazează astrologia, putem face o paralelă între problemele personale, evenimentele exterioare şi circumstanţele în care se produc acestea pentru a înţelege ce se întâmplă de fapt.
Individul uman este un complex sistem energetic în care organismul funcţionează ca o interfaţă. Corpul fizic (pământ în astrologie) este cel mai dens şi ocupă acelaşi spaţiu în care sunt şi emoţiile (apa) şi mentalul (aer). Că toate sunt interconectate, vedem din trăirile noastre, un amestec de sentimente, emoţii şi afecte, în minte este un amalgam de sentimente contradictorii, în timp ce acţiunile fizice şi emoţiile pot afecta perioade îndelungate şi chiar ireversibil. Psihologii pot vedea aceste modele energetice fixate în corpul emoţional şi care s-au format condiţionat – disciplină, restricţii ş.a. Unele urme sunt atât de adânci încât neeliberându-se s-au depozitat în noi şi indică poziţiile de blocaj emoţional prin relevarea a ceea ce numim traumă. Cine are în temă astrală un Pluto dominant, un accent deosebit de Scorpion sau pe Casa a 8-a sau, în mod similar, un Uranus puternic, un accent de Vărsător sau pe Casa a 11-a, modele energetice corespunzătoare sunt profunde şi indică intransigenţă şi inflexibilitate mentală. Ei bine, tranzitul lui Uranus şi a lui Pluto va declanşa aceste modele.
Când Uranus este într-un semn de foc şi cardinal pe deasupra, cum este în prezent în Berbec, este previzibil ca presiunea uraniană să se resimtă la nivelul convingerilor profunde şi ar putea incita la acţiune extremă, să ne gândim numai la violenţa din şcolile româneşti de anul acesta, la votul urii de la locale sau la erezia USL care, pur şi simplu, pare că acţionează din instinct şi nu programatic! Atunci când Pluto este într-un semn de pământ, cardinal, cum este în prezent în Capricorn, emoţiile adânc înrădăcinate pot hipersensibiliza vis-a-vis de valori ca securitatea financiară, siguranţa locului de muncă şi a statutului social, astfel încât, impresia că toate acestea sunt în pericol poate conduce la măsuri disperate şi uneori chiar la sinucidere.
Ceea ce este depozitat în noi, la impactul cu influxurile lui Uranus şi a lui Pluto, pot induce încăpăţânare şi împotrivire la schimbare şi să ţinem cu dinţii de stare de fapt prestabilită dar asta numai până la preluarea schimbării care va aduce noi circumstanţe, de multe ori radicale. Este ca şi cum ni s-a tras covorul de sub picioare şi am fost catapultaţi pe un nou curs al evenimentelor în niciun caz cele pe care le-am planificat. Eu cred că aceasta este o oportunitate ca să lăsăm în urmă trecutul şi să accedem un nou Început. De multe ori însă nu se întâmplă aşa. Lucrurile, obiceiurile, amintirile, emoţiile sunt atât de puternic ancorate în noi încât atunci când ajungem în poziţia de a reconstrui ceea ce s-a distrus vom recrea un mecanism nou dar pe o structură veche şi familiară. Şi ne trezim că repetăm aceeaşi greşeală. De exemplu, opoziţia Uranus-Pluto din timpul revoluţiei franceze a dus la decapitarea lui Ludovic al XVI-lea şi prăbuşirea vechiului regime politic, un punct de plecare extrem de radical. Cu toate acestea, aceiaşi revoluţionari care au adus schimbarea au renunţat treptat la idealurile democratice care au inspirat revoluţia şi i-au adus coroana de împărat lui Napoleon! Nu vi se pare că seamănă foarte mult cu ceea ce s-a întâmplat în România în ultimii 24 de ani după căderea regimului comunist şi a lui Ceauşescu? Uranus era în Capricorn, semn cardinal, de pământ şi în care nu se simţea bine deloc, Pluto era în domiciliu deci se lăfăia în fieful său iar sextilul dintre ei era un aspect separant. Adică ne pregătea pentru ceea ce este astăzi!
În general, putem defini trei etape ale tranzitului acestui pătrat Uranus-Pluto:
a) - exploatarea, reprimarea şi negarea,
b) - explozia, catharsisul şi distrugerea şi
c) - libertatea, reconstrucţia şi... fie transformarea, fie repetarea.
Aş spune că, în 2011 a debutat Planul A, în vara lui 2012, a fost pus în scenă stadiul B şi asistăm la Primul Act. Presiunea constantă a format o punte între Uranus si Pluto care şi-au intensificat influxurile şi cardinalitatea, acţiunea încearcă să îşi asume libera exprimare şi de creaţie. Cu toate acestea, suprimarea stabilităţii crează tensiuni de pe urma fricţiunilor dintre nou şi vechi, iar presiunea acumulată este acum la punctul de debuşeu. La fel ca presiunea exercitată, de jos în sus, în scoarţa terestră care provoacă cutremure şi erupţii vulcanice, se întâmplă cu emoţiile noastre care nu mai pot fi reprimate iar eruptia lor aduce la suprafaţă răni vechi, amintiri, traume din trecut; aceasta este a doua fază a catharsisului.
Cred că, în prezent suntem tot la planul B dar la actul final, relaţii sunt măcinate de izbucniri violente, alimentate de presiunea exterioară, iese la suprafaţă ranchiuna reprimată, furia, frica şi ura şi cam tot ce a foat negat. Tranzitul Uranus-Pluto poate aduce la suprafaţă chestiuni emoţionale refulate încă din copilărie. Erupţia acestora este distructivă pe moment, dar pe termen lung ea poate aduce vindecarea, încărcătura emoţională acumulată de-a lungul timpului este transformată în energie care curge liber. Totodată însă pot apărea stări nevrotice şi psihoze de pe urma pierderii unor persoane dragi, cu a căror dispariţie nu ne putem împaca.
În 2014, urmează Parte C, Actul 1, care se va încheia în primăvara lui 2015, actul II se va desfăşura între 2015 - 2016, ca Epilogul să-l jucăm în 2017...este foarte important, să avem grijă să nu repetăm greşelile Trecutului!! As vrea sa cred finalul va fi asa...
Autor de Minerva
Sursa: http://astrologiecuminerva.blogspot.ro/