Într-o zonă împădurită, aproape de Râmnicu-Vâlcea, se află unul dintre cele mai vechi şi mai valoroase lăcaşuri de cult din ţară.
Cea mai veche mărturie despre mănăstire a fost consemnată în scris de diaconul Paul de Alep, care l-a însoţit pe Patriarhul Macarie al Antiohiei în călătoriile acestuia prin Ţările Româneşti între anii 1653-1658.
Potrivit unei vechi tradiţii locale, mănăstirea a fost construită din trunchiul unui singur stejar secular, în scorbura căruia a fost găsită icoana Maicii Domnului, în primele decenii ale secolului al XVI-lea, de aici purtând numele “Dintr-un Lemn”.
Mitropolitul Neofit Cretanul, cercetând mănăstirea la 29 iulie 1745 scria: un cioban cu numele Radu, în timpul lui Alexandru Vodă (1568-1577), a visat Icona Maicii Domnului despre care aminteşte Paul de Alep şi, tâind stejarul în care a fost găsită icoana, a făcut din lemnul lui o bisericuţă, numită din această pricina “Dintr-un Lemn”.
Cam acelaşi lucru îl afirma în anul 1842 şi poetul Grigore Alexandrescu. Existenţa stejarilor seculari, precum şi a icoanei, se constituie astăzi în probe de necontestat pentru adevărurile consacrate în legendă.
Construită chiar pe locul stejarului purtător de icoană, după toate probabilităţile pe la mijlocul secolului al XVI-lea, bisericuţa din lemn este lucrată din bârne groase, încheiate în coadă de rândunică.
Legendele apariţiei şi construirii aşezământului monahal sunt o parte din adevăr, însă prima menţiune documentară apare la 20 aprilie 1635. O mărturie importantă scrisă este a lui Matei Basarab din 27 noiembrie 1640 la ridicarea bisericii din piatră. Acesta nota că a zidit mănăstirea “de isnoavă de’ntemei”, înşirând mănăstirile pe care le-a întemeiat.
Pisania bisericii de piatră, care datează din 1715, pomelnicul mănăstirii din 1804 făcut după cel din 1715, confirmă că documentul din 1640 a lui Matei Basarab este real şi că biserica de zid este construită de acesta.
Are o formă dreptunghiulară, cu absida altarului decroşată, cu o lungime totală de 13 metri, o lăţime de 5.50 metri şi o înălţime de aproximativ 4 metri. Este înconjurată la exterior de un brâu în torsadă, săpat în grosimea lemnului, cu un pridvor deschis, fără turlă.
Iconostasul, sculptat în lemn de tei, în anul 1814, este o veritabilă operă de artă ca şi multe din icoanele de lemn ce împodobesc bisericuţa în interior.
- Icoana din inima stejarului
Despre când şi unde a fost pictată icoana, părerile sunt împărţite. Profesorul Andrei Grabor de la Universitatea din Strasbourg, spunea că ar fi fost pictată în secolul IV la mănăstirea Theothokos din Grecia după modelul aparţinând apostolului Luca, cel care a pictat-o prima oară pe Fecioara Maria.
Profesorul I.D.Ștefănescu nu împărtăşeşte ideea lui Andrei Grabor, afirmând că icoana ar fi fost pictată la Bizanţ sau la Muntele Athos, folosindu-se un model mai vechi de pe la jumătatea secolului XVI şi se pare că este ipoteza cea mai plauzibilă. Modul în care a ajuns pe aceste meleaguri nu este cunoscut.
Icoana Maicii Domnului de care este legată existenţa acestui sfânt aşezământ monahal, este păstrată cu multă veneraţie în biserica mare.
Ea are dimensiuni impresionante, fiind înaltă de 1,50 m şi lată de 1,10 m. Primul document în care apare numele aşezământului monahal de aici poartă data de 20 aprilie 1635.
În lume mai există încă trei icoane asemănătoare: la Moscova, la Istanbul şi la Ierusalim.
Biserica de azi prezinta în linii generale arhitectura lui Matei Basarab. Din punct de vedere architectonic, biserica de zid este în plan triconc, cu altar octogonal, iar pronaosul se termină cu un pridvor pe stâlpi.
În 1715, Ştefan Cantacuzino restaurează în intregime clopotniţa mănăstirii, situată la intrarea în incinta principală şi Casa Domnească.
Pe lângă icoana Sfintei Fecioare, de care este legat trecutul mănăstirii, se păstrează cele două policandre de la Şerban Cantacuzino şi doamna Marica Brâncoveanu, cele trei icoane mari împărăteşti, precum şi alte 36 de icoane mai mici zugrăvite între anii 1833-1840 de Gheorghe Gherontie de la Hurezi.
După restaurarea din 1938-1940, făcută de Ministerul Aerului şi Marinei, acest ansamblu monahal a devenit în mod simbolic altar de închinare pentru aviatori şi marinari.
Icoana a suferit un proces de restaurare incorect în anul 2003, drept pentru care, Mihaela Nacu, coordonator profesional al Secţiei de restaurare pictură pe lemn în Muzeul Naţional de Artă al României, a continuat restaurarea icoanei. Icoana a fost reexpusă în mănăstire în data de 15 noiembrie 2008.
Pentru prima dată în România, s-a hotărât protejarea icoanei de factorii de microclimat, umiditate excesivă, variaţii mari de umiditate şi alti factori de degradare prin montarea acesteia într-o vitrină concepută special pentru ea, de către o firmă italiană care a proiectat un sistem similar şi pentru “Mona Lisa” lui Leonardo da Vinci şi alte muzee importante din lume.
- Icoana cu două feţe: Maica Domnului şi Judecata de Apoi
Prin voia şi cu binecuvăntarea PS Gherasim Cristea al Râmnicului, s-a scos ferecătura de argint, ataşată icoanei la anul 1813, de o familie din Bucureşti, şi pe partea anterioară s-a mai descoperit o icoană, şi anume Judecata de Apoi.
Icoana Maicii Domnului cu Pruncul are două feţe, pe spatele ei, pe acelaşi lemn, fiind zugravită scena cu Judecata de Apoi. Se crede că autorul poartă numele “Damaschin”.
Dacă Judecata de apoi are date convingătoare pentru zona de cultură sârbească, înfăţişarea Maicii Domnului corespunde tehnicii de execuţie specifică unui atelier bizantin, unui pictor care a folosit un model cu o particularitate iconografică pe care o găsim la Constantinopol, pictată potrivit tradiţiei de către evanghelistul Luca. Este vorba de scrisul în greacă de pe veşmântul Maicii Domnului, fragment din Psalmul 44, care apare ca influenţă a poeziei liturgice în pictura paleologă.
Mânăstirea Dintr-un Lemn este un aşezământ monahal din comuna Frânceşti, la aproximativ 25 de kilometri sud de municipiul Râmnicu Vâlcea şi 5 km de oraşul Băbeni, Vâlcea.
Mănăstirea poarta hramul Naşterea Maicii Domnului. Se spune că aici s-au înfăptuit o mulţime de minuni.
Aceste locuri binecuvântate sunt foarte căutate de turişti, pentru frumuseţea lor, culoarea şi liniştea răcoroasă care le învăluie. Mii de pelerini ajung aici din cele mai îndepărtate colţuri ale lumii şi se închină la icoana Preacuratei, cea descoperită în inima bătrânului stejar. Călugării o mai numesc „Maica Domnului care îţi arată drumul.
Dr. Rauni Kilde, un fost oficial finlandez din domeniul sanatatii, sustine, referindu-se la campania de vaccinare contra gripei porcine, ca “Tinta elitei [care conduce azi planeta] este sa diminueze cifra de populatie a planetei cu cel putin doua treimi.
două opere se detaşează prin forţa divină pe care o emană: Dialoguri cu Îngerul de Gita Mallasz şi Cartea lui Enoh. Ambele scrieri sunt „periculoase” şi bulversante pentru cei dogmatici, care pretind că sunt preocupaţi de spiritualitate. Pentru că ambele arată clar că se poate dialoga direct cu Dumnezeu şi cu Îngerii, fără vreun intermediar, fie el preot sau rabin. Din acest motiv, cele două cărţi sunt în mod deliberat „uitate” sau cenzurate, căci autorităţile religioase nu agreează textele care oferă o mare libertate celor care le citesc.
şi fascinantă dimensiune, cea a lumilor astrale. Ele conţin toate revelaţiile pe care ni le-au adus cercetările realizate în ultimii douăzeci de ani de către dr. Raymond Moody, dr. Elisabeth Kübler-Ross şi dr. Melvin Morse asupra fenomenului EGVM – experienţe la graniţele dintre viaţă şi moarte. De asemenea, revelaţiile cuprinse în Cartea lui Enoh sunt întru totul la unison, până în cele mai mici detalii, cu descoperirile lui Robert Monroe referitoare la experienţele extracorporale (ieşirile din corpul fizic în decursul dedublării astrale) – de pildă, fenomenul retrăririi in extenso a vieţii de până în acel moment (faptul de a-ţi revedea întreaga viaţa „defilând” prin faţa ochilor).
deosebit de importante datorită vechimii lor, dialogurile lui Enoh cu Dumnezeu şi cu Îngerii (Uriel, Gabriel, Mihail şi Rafael) reprezintă un document de importanţă capitală, care merită să fie citit de cât mai mulţi oameni.
De-abia în anul 325, atunci când un prim conciliu ecumenic hotărăşte să compună Biblia şi să aleagă textele care vor deveni „publice” sau „ascunse” publicului, Cartea lui Enoh şi Cartea lui Tobias vor fi clasificate în categoria cărţilor cu conţinut secret. Cu toate acestea, Cartea lui Enoh îşi continuă cariera literară până când un exeget decide să întocmească un catalog critic al tuturor textelor „apocrife”. Italianul Filastrius din Brescia, indignat şi el de aceşti Îngeri ştrengari, o condamnă în catalogul său „raţional” de texte eretice „Liber de Haeresibus”. Un alt motiv al lui Filastrius pentru a-şi justifica verdictul l-a constituit prezenţa cu totul de neînţeles a frazelor rostite de Iisus, „copiate” în Cartea lui Enoh. După el, aceasta dovedea un singur lucru: redactarea ei era în mod obligatoriu ulterioară celor patru evanghelii ale lui Matei, Marcu, Luca şi Ioan.
canonice. Bruce a adus cu el trei exemplare, unul pentru Universitatea din Oxford, unul pentru el însuşi şi încă unul pe care l-a oferit regelui Ludovic al XV-lea al Franţei.
Acesta a fost probabil motivul pentru care Enoh „a fost luat în ceruri”, unde a primit iniţieri şi revelaţii secrete.
urcă din ea este o brumă numită "prospeţime".
