miercuri, 9 noiembrie 2011

S&P: Austria ar putea fi incapabilă să susţină susbsidiarele băncilor din Europa de Est

S&P: Austria ar putea fi incapabilă să susţină susbsidiarele băncilor din Europa de Est
Austria ar putea avea resurse insuficiente pentru a susţine subsidiarele din Europa de Est ale băncilor austriece, dacă instituţiile de credit apelează din nou la ajutorul statului, potrivit agenţiei de evaluare financiară Standard & Poor's (S&P), citată de Bloomberg.
"Guvernul austriac s-ar putea să nu aibă capacitatea de a susţine toate operaţiunile din străinătate ale marilor bănci", potrivit unui comunicat al S&P.
Băncile austriece, între care Erste şi Raiffeisen, sunt cei mai mari creditori în Europa de Est, potrivit Băncii Reglementelor Internaţionale (BRI).
În România, Erste controlează BCR, în timp ce Raiffeisen şi Volksbank au operaţiuni sub brand propriu.
Erste, Raiffeisen, Hypo Alpe-Adria-Bank International şi alte bănci au împrumutat, în total, 266 miliarde de dolari guvernelor, companiilor şi populaţiei în Europa de Est până la sfârşitul lunii iunie, potrivit datelor BRI. Suma nu include UniCredit Bank Austria, divizia pentru Europa Centrală şi de Est a băncii italiene UniCredit.
Băncile austriece au cele mai mari expuneri în regiune în Cehia, România şi Ungaria, potrivit BRI. Activele totale consolidate ale instituţiilor de credit se ridicau la 1.140 miliarde de euro în iunie, potrivit băncii centrale, de circa patru ori PIB al Austriei.
Expunerea pe România totaliza 44,6 miliarde de dolari la sfârşitul lunii iunie, fiind depăşită în regiune doar de Cehia, cu peste 77 miliarde de dolari.
"Dacă ar avea loc o înrăutăţire foarte puternică a economiei mondiale, Europa de Est ar fi de asemenea lovită, iar întrebarea ar fi dacă statul austriac vrea să susţină băncile inclusiv subsidiarele străine şi dacă poate face acest lucru", a spus Markus Schmaus, analist la S&P.
Guvernul de la Viena a asigurat băncilor capital şi garanţii în valoare de 9 miliarde de euro în 2009-2010, fără să restricţioneze folosirea fondurilor la operaţiunile locale. Erste a primit 1,2 miliarde de euro, Raiffeisen 1,75 miliarde de euro, în timp ce Hypo a fost naţionalizată. Statul mai are încă 6 miliarde de euro pentru a susţine băncile, a anunţat în octombrie Ministerul Finanţelor.
S&P a retrogradat, miercuri, calificativul Austriei privind riscul sectorului bancar de la 2 la 3, pe o scară de la 1 la 10, unde 1 reprezintă riscul minim iar 10 maxim.
Sursa: gandul.info

Washington Post ridică pulsul în Orient: Ruşii i-au învăţa pe iranieni să detoneze bomba atomică


Cotidianul american Washington Post a publicat un raport potrivit căruia Iranul şi-a extins programul nuclear cu ajutorul ruşilor care ar fi ajutat Teheranul să constuiască mecanismul destul de complicat al detonării unei bombe atomice.
Washington Post nu publică sursa raportului, dat informaţia vine la câteva ore după ce Agenţia Internaţională pentru Energie Atomică (AIEA) şi-a publicat propriul raport potrivit căruia situaţia Iranului agravează îngrijorările legate de "posibilele dimensiuni militare ale programului nuclear iranian."
Documentul citează mii de pagini cu informaţii obţinute de la statele membre şi din satelit, AIEA susţinânt că Iranul face paşi către dezvoltarea unei bombe nucleare. Conform raportului, "Iranul a efectuat activităţi în vederea fabricării unui dispozitiv exploziv nuclear".
Cititi mai multe pe http://www.mediafax.ro/
Sursa: BusinessMagazin

O ţară de lângă România se pregăteşte de faliment într-o lună!

Autor: Ana Bâtcă
Falimentul Ucrainei e inevitabil – acest mesaj apare din ce în ce mai des în spaţiul public ucrainean atât din partea unor personalităţi din lumea politică, cât şi din cea economică. Principala cauză a posibilului default este incapacitatea ţării de a-şi mai plăti datoriile.
Nici soluţia de a se împrumuta pentru a returna creditele externe contractate anterior nu se poate aplica, în prezent, Ucrainei. Asta din cauză că relaţiile guvernului de la Kiev se află în impas cu principalii creditori ai ţării, FMI şi Rusia.

Când ar putea surveni incapacitatea de plată a Ucrainei? În decembrie, susţine fostul ministru ucrainean de finanţe, Igor Umanski. Acesta şi-a asumat acest termen în contextul în care, săptămâna trecută, delegaţia FMI a părăsit Ucraina mai devreme decât era anunţat iniţial,
neajungând la nicio concluzie cu autorităţile statului vecin.
"Nimeni nu mai are nicio îndoială că al doilea val al crizei a venit atât în economia lumii, cât şi în cea a Ucrainei. Din luna septembrie, Banca Naţională a Ucrainei ţine disperată cursul grivnei din contul rezervelor de aur, Trezoreria statului are probleme serioase în a asigura îndeplinirea la timp a obligaţiilor, soldul negativ al balanţei de plăţi creşte rapid, depozitele în grivne se reduc, dobânzile pentru creditele overnight au sărit la 25-30% (în cazuri extreme şi la 40%) pe an. În aceste condiţii, programul cu FMI este absolut necesar pentru Ucraina", a explicat fostul ministru de finanţe, într-un articol publicat în revista "Levâi bereg" (Malul stâng – trad.rusă).
Au vrut două tranşe de la FMI, dau nu au primit niciunaUcrainenii ar fi dorit să primească împreună tranşele a doua şi a treia din împrumutul de la Fond, în valoare totală de 3 miliarde de dolari. Ei nu au obţinut, însă, niciun dolar, şi nici nu vor reuşi să obţină, cel puţin în cadrul actualului acord de finanţare, spun analiştii.

"În cadrul acrordului de împrumut pe doi ani între Ucraina şi FMI toate resursele şi condiţiile au fost epuizate. Colaborarea în cadrul acestei etape poate fi considerată încheiată. Este nevoie de un nou acord cu termene şi condiţii noi", a declarat preşedintele Centrului reformelor de piaţă din Ucraina, Vladimir Lanovoi, citat de Economiceskie novosti.

Potrivit acestuia, guvernul de la Kiev nu va accepta condiţiile instituţiei financiare internaţionale. "Guvernul nu va fi de acord să majoreze preţul gazelor şi va lua credite de la Rusia. Deja s-a discutat despre acest lucru. Dacă nu vor fi banii FMI, ne va da Rusia. E mai avantajos să luăm împrumuturi mici de la toţi. Dacă iei un credit mare dintr-o singură parte, devii dependent. Cu atât mai mult, dacă este vorba de o ţară, ajungi într-o dependenţă politică", spune expertul.

O situaţie fără ieşire

Acesta susţine că, în prezent, Ucraina se află într-o situaţie fără ieşire, când nu-şi poate îndeplini obligaţiile financiare fără împrumuturi externe.

"Ucraina nu poate rezista fără credite, deoarece termenele de plată a împrumuturilor interne şi externe vin la fiecare două-trei luni, şi nici balanţa valutară, nici bugetul nu sunt pe excedent. Asta înseamnă că ţara nu are resurse şi că are nevoie de noi credite pentru a le stinge pe cele vechi. Şi deja nimeni nu ni le dă. Singura sursă rămâne Rusia. Ce ajutor financiar ne va acorda şi pe cât timp ne va ajunge nu se ştie deocamdată. Dacă guvernul Ucrainei va face cedările pe care le doreşte Rusia, atunci vor veni banii. Dacă guvernul nu va fi de acord cu condiţiile Federaţiei Ruse, va veni defaultul. Falimentul poate surveni chiar în decembrie", a explicat Lanovoi.
Visează la o comoară salvatoare
Fostul ministru de finanţe, Igor Umanski, spune că "în ritmul actual în care se cheltuiesc rezervele de aur doar pentru menţinerea cursului de schimb (de dezvoltare, stimularea economiei etc. nici nu poate fi vorba) cele 4 miliarde de dolari care au mai rămas sunt suficienţi doar pentru o lună şi jumătate! Vom rezista până la Anul Nou! Dar ce va fi mai departe? Vom găsi o comoară? Se va încheia criza? Mai degrabă, abia va începe să-şi intre în drepturi. Pieţele de împrumut vor deveni şi mai puţin accesibile. În continuare, în primăvară vor începe primele plăţi către FMI pentru sumele accesate deja. Cu ce le vom achita? Nu avem bani să le achităm fără un nou program şi fără o nouă finanţare de la acelaşi FMI!".

Despre creşterea riscului de a intra în default a avertizat şi agenţia de rating Fitch, la sfârşitul lunii octombrie. "Ucraina are o datorie mare. Înainte, evaluam datoria privată şi guvernamentală la 14%, iar acum această cifră a ajuns la peste 30%... A dispărut încrederea investitorilor, de asemenea, volatilitatea macroeconomică nu este mare şi indică creşterea riscului de default. Ucraina era o ţară cu o datorie mică. Acum nu mai este aşa", a declarat Charles Saville, directorul grupului de rating suveran de la Fitch.

Astfel, executivul de la Kiev mai are puţin timp la dispoziţie pentru a analiza situaţia şi a face o alegere între faliment şi intrarea sub controlul Rusiei, două rele din care nu se ştie care e mai greu de suportat.


Sursa: capital.ro

Isărescu: Criza euro nu are logică

Guvernatorul Băncii Naţionale, Mugur Isărescu, a apreciat, miercuri, că actuala criză economică nu are logică şi este nevoie de un model de creştere care să creeze locuri de muncă.
"Cum poţi să vorbeşti despre criza zonei euro, când ea nu are o logică", a spus guvernatorul, care a avetizat asupra creşterii datoriilor suverane în multe ţări

Economia mondială pare sa fie blocată pe o creştere redusă, a spus Isărescu, pe de altă parte, arătând că "s-au făcut eforturi pentru creşterea economică fără precedent".

"Discursul public trebuie să se îmbunăţească, să apară mai des formulte profesioniste în domeniu, să mai echilibrăm vocea uneori gălăgioasă, să folosesc un cuvânt deja aruncat pe piaţă de ceilalţi vorbitori în numele opiniei publice româneşti. Am spus de multe ori că, apropo de canalul de transmie al politicii monetare, într-un fel funcţionează cu un public educat şi altfel cu un public dezoerientat, confuz şi gata să pice în capcanele politicii monetare", a spus Isărescu.

El a arătat că este rolul analiştilor economici este de a face acest pas, de a explica lucruri complicate prin vorbe simple, fără a plictisi, scrie
MEDIAFAX.

Guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, a declarat că există o problemă cu cultura şi cu educaţia creditului în România, în condiţiile în care mulţi dintre cei care scriu despre credite au prezentat "ca pe ceva peiorativ" limitarea creditului de consum la 5-7 ani, de la 20 de ani în unele cazuri, scrie NewsIn.

"Eu am vorbit cîndva şi despre cultura creditului, şi nu vreau să mă repet acum, dar dacă 60% din cei care scriu despre problema creditării privesc trecerea de la un credit de consum care s-a dat nu neapărat întâmplător, dar marginal, şi nu de către toate băncile, şi pe 20 de ani, şi privesc limitarea lui la 5-7 ani, care nu este neapărat o restricţie, şi o prezintă ca pe ceva peiorativ, avem o probleemă cu cultura şi cu educaţia creditului în România", a spus Isărescu.
El a declarat că educaţia financiară a publicului este o chestiune imprtantă în România.

"Nu numai pentru că suntem din punct de vedere al economiei de piaţă o societate încă tânără, ştim că avem mulţi nerăbdători, ar fi vrut mulţi ca în 20 de ani să se petreacă multe alte minuni în această ţară, dar uitaţi cât de greu se schimbă mentalităţile, cât de greu se formează o educaţie adevărată. Educaţia financiară, bancară, a publicului se formează în timp şi dumneavoastră contribuiţi la aceasta", a declarat Isărescu, în cadrul unei conferinţe organizată de Asociaţia Analiştilor Financiar-Bancari din România (AAFBR) şi Federaţia Europeană a Societăţilor de Analiză Financiară, dedicată provocărilor viitoare la adresa economiei din România.
Autor: NewsIn |
Sursa: Agerpres

Apocalipsa financiară se declanșează pe 23 noiembrie

Firma de cercetare Exclusive Analysis susține că între 23 și 26 noiembrie se va declanșa o criză bancară mondială. Apocalipsa financiară are 65% probabilitate să se declanșeze între 23-26 noiembrie, spun ei.

Experții de la Exclusive Analysis suștin că sunt suficient de versați încât să prognozeze fără marjă de eroare sfârșitul sistemului financiar mondial. Totuși, cel mai probabil, zilele apocalipsei financiare, vehiculate de specialiștii Exclusive Analysis, vor trece banal, ca oricare altele, iar profeții sfârșitului lumii financiare vor trebui să suporte consecințel blufului confirmat.

Predicția fatalistă se fundamentează pe o premisă simplă dar nesustenabilă. Profeții sfârșitului spun că dezastrul va începe cu o criză bruscă în care SUA, Marea Britanie, și țările din BRIC, adică Brazilia, Rusia, India, China, vor refuza să finanțeze prin FMI Zona Euro. Grecia și Italia se vor prăbuși. Sistemul bancar mondial se va cufunda în haos, pe măsură ce firmele vor fi puse în fața unor pierderi de miliarde de dolari.

Predicția pleacă de la asumpția că EFSF (European Financial Stability Facility) nu are suficient capital încât să poată preveni criza. Corect, de altfel. Fondul poate împrumuta cel mult 440 de miliarde de euro. Coroborat cu capitalul pe care FMI l-ar putea funiza și fondurile de urgență ale Germaniei și poate ale SUA, dezastrul financiar mondial ar putea fi evitat.

Raportul elaborat de firma Exclusive Analysis pornește de la premisa că după criza din 2008, cele mai puternice state din lume vor îngădui o catastrofă similară, în viitor.
Sursa: Money.ro

Economia lumii e torturată: SUA se apropie iar de default

Datoria Statelor Unite se apropie din nou plafonul maxim aprobat. Potrivit  Trezoreriei, este o chestiune de săptămâni. În iulie, Statele Unite au fost gata-gata să intre în incapacitate de plată din cauza dezbaterii prelungite din Congres privind modificarea pragului datoriei. În cele din urmă, acesta a fost ridicat.
Unul din 15 americani, ceea ce înseamnă un număr de 20,5 milioane de americani, sau 6,7% din populaţia SUA, sunt 'cei mai săraci dintre săraci', adică veniturile lor ajung la cel mult 50% din pragul oficial al sărăciei se arată într-o analiză a Institutului Brookings şi cele mai recente statistici ale Biroului pentru recensământ.
Sursa: The Money Channel
Sursa: MONEY.ro

Guvernul schimbă regulile de vânzare a anvelopelor. CAUCIUCURILE vor fi împărţite PE CLASE ENERGETICE, de la A la G, precum electrocasnicele

Guvernul schimbă regulile de vânzare a anvelopelor. CAUCIUCURILE vor fi împărţite PE CLASE ENERGETICE, de la A la G, precum electrocasnicele
Proprietarii de autovehicule vor putea economisi, începând din noiembrie 2012, peste 100 de euro pe an din bugetul alocat combustibililor, vor avea maşini mai silenţioase, mai puţin poluante şi vor putea frâna în condiţii mai bune de siguranţă, pe un drum umed. De la 1 noiembrie 2012 anvelopele care vor fi la vânzare vor trebui să fie etichetate, pe clase energetice, de la "A" la "G", la fel ca şi la aparatele electrocasnice.
Prevederea este cuprinsă în Regulamentul (CE) nr. 1222/2009 al Parlamentului European şi al Consiliului din 25 noiembrie 2009 privind etichetarea anvelopelor în ceea ce priveşte eficienţa consumului de combustibil şi alţi parametri esenţiali.
"De anul viitor, din noiembrie, anvelopele noi pentru autoturisme vor avea etichete energetice, precum frigiderul, de exemplu. Va fi obligaţia producătorului să le aplice. Eticheta are un format standard, este de hârtie, se distruge la montarea anvelopei", a explicat pentru gândul Denis Duţescu, şef service în cadrul unui distribuitor de anvelope.
"Noua prevedere nu înseamnă că cineva, care tocmai şi-a cumpărat anvelope de iarnă, trebuie să le schimbe, la anul, cu altele cu etichetă. Prevederile nu se vor aplica la anvelopele pentru maşinile la primă înmatriculare, nici pentru cauciucurile deja cumpărate", au declarat pentru gândul reprezentanţii unui producător de anvelope.
Cum vom citi eticheta
Consumul de carburant, frânarea pe carosabil umed, nivelul de zgomot la exterior şi longevitatea anvelopei sunt indicatorii care vor putea fi "citiţi" pe etichetele care vor fi aplicate pe anvelope.
80 litri de carburanţi economisiţi într-un an
Pe etichetă va figura o scală care va indica nivelul de eficienţă energetică şi care arată cât de poluantă este anvelopa, precum şi contribuţia anvelopelor la consumul de carburant. Anvelopele vor putea avea şapte clase, de la "A", până la "G". "Diferenţa de consum de carburant între un vehicul echipat cu anvelope clasa A şi G este de aproximativ 0,5 litri la 100 km. Aproximativ 80 litri de carburant economisit / an (la 15.000 km / an). Mai mult de 100 euro / economisiţi an la motoarele pe benzină (la 1,30 euro / litru, preţ carburant). Aceasta reprezintă nu doar o economie semnificativă de carburant, ci şi un mare beneficiu asupra mediului, deoarece nivelul emisiilor de CO2 este redus cu 12 g / km", explică reprezentanţii Michelin România.
Frânare mai eficientă pe drum umed
Diferenţa dintre anvelopele de clasa A şi cele de clasa F, în ceea ce priveşte distanţa de frânare pe drum umed, este de mai mult de 10 metri, adică echivalentul lungimii a două autoturisme, mai explică reprezentanţii Michelin România.
În partea de jos a etichetei va fi menţionat nivelul de zgomot din cauza anvelopei, înregistrat în exteriorul vehiculului, exprimat în decibeli.
Pe de altă parte, cei care îşi vor cumpăra, din 1 noiembrie 2012, anvelope de clasă superioară vor putea să le folosească mai mult cu până la un an, comparativ cu cele de clasă inferioară.
Proiectul de hotărâre de guvern, la Ministerul Economiei
Ministerul Economiei a elaborat un proiect de hotărâre de guvern pentru aplicarea regulamentului CE 1222/2009 - care va intra în vigoare la 1 noiembrie 2012 - şi în care se arată că Ministerul Economiei, Comerţului şi Mediului de Afaceri va coordona aplicarea dispoziţiilor regulamentului. În plus, Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) va fi instituţia care va supraveghea piaţa.
Potrivit proiectului de hotărâre de guvern, producătorii şi distribuitorii de cauciucuri, precum şi furnizorii şi distribuitorii de vehicule riscă amenzi usturătoare dacă nu aplică dispoziţiile regulamentului. Pe scurt, producătorii şi distribuitorii de anvelope vor trebui să se asigure că anvelopele au etichete energetice, în caz contrar, ei riscând amenzi între 18.000 lei şi 20.000 lei şi respectiv între 12.000 lei şi 15.000 lei.
La rândul lor, distribuitorii de autovehicule, în cazul în care clienţilor lor li se oferă posibilitatea de a alege între mai multe tipuri de pneuri pentru un vehicul nou, trebuie să ofere informaţii despre clasa de eficienţă a consumului de combustibil. În caz contrar, ei riscă amenzi între 9.000 lei şi 11.000 lei.
Sancţiunile vor fi aplicate de reprezentanţii Autorităţii Naţionale de Reglementare pentru Protecţia Consumatorilor.
Sursa: gandul.info

Saint Germain “Acum ascensiunea poate începe”


Luna octombrie este acum încheiată și poarta ascensiunii este deschisă. Nici unul nu au ascens. Învăţăturile mele nu au conectat pe mulți la această poartă e nevoie de mai mult pentru a avea impactul dorit. Unii vor ascensiona în următoarele două săptămâni, deşi cei care fac o ascensiune completă sunt puţini. Noi nu cerem dragostea faţă de ceilalţi pentru a completa ciclul de încarnare, este nevoie de mult mai mult. Completarea urmatoarei creșteri în conştientizare apare ca eliminarea naturală a conceptelor mentale. Aceasta este ceea ce va defini atitudinile în cadrul constiintei de masă în urmatoarele zile.
Sunt cei 5,000,000, care au cerut în măsură să o completeze într-o singură viaţă ? Numai un milion, şi mulţi dintre ei nu citesc acest blog. Pretinzând că o ascensiune se poate face nu este cazul aici. Acest site este disponibil pentru toți cei care sunt pregătiți pentru că aceasta a fost intenţia noastră. Acest lucru a fost făcut. Cei care sunt TREZIȚI la ceea ce este cu adevărat conştiinţa umană ca stare a lor naturală vor primi apelul. Ce urmează este alegerea lor. 11 noiembrie 2011 este data preconizată. Sunt cei care vor ascensiona în măsură să se desprindă şi să dispară? Vom şti în curând.
Flăcările de verde şi auriu sunt confirmate din partea noastră de văl. Asta înseamnă că activarea conştiinţei divine a început. Toate zonele de pe Pământ au multe containere noi ale acestei vibrații oferind lumina lor. Schimbarea în viaţa lor de zi cu zi s-ar putea să nu fie evidentă, dar oricine vine în câmpul lor auric va fi afectat ca urmare a acestui contact. Omul nu are capacitatea de a evalua propriul lui nivel de conștiință. Numai cei ce observă aura lui pot spune. Toate conceptele despre acest lucru sau orice altă determinare trebuie să fie şterse. Dorinta voastră mentală pentru ascensiune nu este necesară.
Vă oferă aceste cuvinte mai multă claritate sau confuzie? Confuzie? Atunci este necesară mai multă profunzime în conștientizare . Claritate?  Asceniunea este următorul pas.
Fragmentele unei ființe multi-dimensionale nu pot să ascensioneze fără toate celelalte. Toate trebuie să fie aliniate în conştiinţă. Sunt toate aceste fragmente în zona fizică la fel ca toate celelalte? Nu. Cele mai multe, nu sunt. Atunci, cum va şti unul (*dintre fragmente)dacă celelalte vor putea să ascensioneze? Ele pot solicita sinelui lor superior să le dea aceste informaţii. Pot ele asista pe cele ne- aliniate să vină în aliniere? De la un om la altul nu se poate. Ca o conștiință de masă se ​​poate. Ridicații pe ceilalți prin trezirea voastră. Odată ce unul dintre fragmente se trezeşte,celelalte vor primi aceeași conștiință pe planurile interioare. Aceasta le poate dezvolta şi le poate face mai conştiente. Numiți-o trezire sau magie- nici una nu se aplică de fapt. Un progres în conștiință  apare ori de câte ori apare o schimbare de atitudine în dialogul mentalal al omului. Fără dialog negativ, orice schimbare care are loc în cadrul întregului va afecta toate părţile. Atunci când toate fragmentele sunt golite de conceptele lor, divinul le ofera toată măiestria. Un fragment poate apărea mai complet, chiar dacă toate sunt consumatoare de aceeaşi doză de lumină care este livrată. Trezirea maselor se întâmplă acum, prin acești contributori ai celor care sunt deja treziți.
Un trezit  într-o zonă contribuie la conștiința de masă în toate zonele, dar livrarea de lumină în locaţia actuală a corpului face mai mult pentru zona respectivă decât toate celelalte. Acesta este motivul pentru care cerem canalelor noastre să meargă în diferite locuri. Mutarea din loc în loc face mai mult pentru a avansa conștiința în fiecare zona în care apar. Dorim ca ei să activeze conştientizare tuturor care o pot accepta. Contează unde sau cine? Nu. Manipulăm pe cineva? Nu, pentru că acceptarea este întotdeauna în alegerea liberul arbitru al omului. Tot ce facem este să deschidem porțile.

Speranța nu este un concept foarte activ. Aceasta nu demonstrează nici o convingere, şi, de fapt, aceasta este negarea absolută a acesteia. Nici speranţă, nici dorinţa de diferenţă nu este necesară de la voi, ca o metodă de modificare a conștiinței de masă. Iubiind dualitatea complet aşa cum este creează tipul de schimbare de care e nevoie. A nu fii cu nimic împotrivă asupra a orice este conştientizarea cu care putem muta munții. Recunoștința, aprecierea, acceptarea completă, şi o celebrare a diferenţelor vor face o ascensiune actul următor al grației divine pentru toți cei dragi pregătiți pentru a finaliza contractul lor. Toţi sunt rugaţi să asceandă. Vă rugăm să fiți printre cei care vor.
 EU SUNT CEL CE SUNT
Maestrul Înălțat Saint Germain
transmis prin Aruna

Sursa: daniilgaucan.wordpress.com

Prognoza energetica – Este timpul

Transmis prin channeling de Emmanuel DagherEste timpul

Binecuvantari, bunul meu prieten,
Este o onoare deosebita sa ma reconectez din nou cu voi. Am intrat in perioada pentru care ne-am pregatit de mult timp: vremea despre care civilizatiile noastre antice si stramosii nostri au vorbit de mii de ani. Este timpul, suntem aici si nimic nu va mai fi vreodata la fel.
Pentru ce anume a venit timpul? A venit timpul (eu il numesc ne-timpul) pentru fiecare dintre noi sa spunem „DA” la a fi sinele nostru cel mai real. Este timpul sa ridicam vălurile iluziei pe care am creat-o pentru noi insine, în toti acesti ani, infranandu-ne sa ne conectam cu Sinele nostru cel mai Sacru. Timp de multi ani, lumea ne-a invatat sa ne cautam implinirea în afara noastra. Prin asta, am fost determinati sa credem ca eram mici si neinsemnati. Acum, am ajuns intr-un moment crucial din istoria noastra, în care omenirea incepe sa se intoarca în interior, in care incepem sa ne revendicam puterea si sa ne constientizam Sinele Dumnezeu.
Nu exista absolut nicio alta fiinta în Univers, care sa fie exact ca voi. Sunteti unici, in eternitate! Sunteti atat de extraordinari si desavarsiti asa cum sunteti, pentru ca sunteti insasi Divinitate în forma fizica, ce se exprima prin unicitatea voastra. Sunteti venerati dincolo de timp, spatiu si dimensiuni, pur si simplu pentru ca „voi sunteti voi”.
Pe masura ce incepem sa integram în viata noastra cotidiana, aceasta profunda cunoastere launtrica despre cine suntem, observam ca ne este mai usor sa recunoastem Divinitatea din altii si din tot ceea ce ne inconjoara. Imi place sa numesc acest lucru, Amintirea Divina.
Darul recunoasterii
Prin Amintirea Divina, alegem sa privim dincolo de iluziile despre care poate ca am simtit ca ne-au plasmuit realitatea anterioara. Unul dintre cele mai extraordinare daruri pe care le putem oferi altora este darul de a-i vedea, auzi si recunoaste drept ceea ce sunt ei cu adevarat.
Este exact ceea ce multe dintre acele fiinte care au trait pe Pamantul nostru – cunoscute ca Maestri Treziti – au fost capabile sa faca. Aceste fiinte s-au evidentiat pentru ca au ales sa vina intr-un moment în care constiinta colectiva era intr-o stare de somn adanc. Prin simpla recunoastere, aceste fiinte au putut planta samanta Amintirii Divine, în interiorul fiecarei persoane pe care au intalnit-o. Acest proces ne-a condus în acest moment din timp, în care fiecare devine un Maestru Trezit.
Atunci cand ii vedem, ii auzim si ii recunoastem pe deplin pe altii, intrupam în forma fizica cea mai inalta energie a iubirii neconditionate. Ganditi-va ca, daca fiecare persoana de pe planeta ar simti ca este vazuta, auzita si recunoscuta pe deplin, nu ar mai exista niciun razboi, nicio boala sau haos în lume.
Ca sa vedem, sa auzim si sa recunoastem pe deplin – pe noi insine si pe altii – ni se cere sa ne ancoram in momentul prezent. As vrea sa va impartasesc o experienta personala recenta, care mi-a amintit despre cat de important este acest lucru. Am fost invitat sa particip la un eveniment ce promova recunostinta si unimea. Cei mai multi dintre voi stiu ca ador tot ce este legat de recunostinta si unime, asa ca m-am decis sa urmaresc acest eveniment, în intentia de a ma conecta cu altii, care au ales sa creeze, în mod constient, mai multe energii de acest gen, si în viata lor.
Asadar, pe masura ce evenimentul se desfasura, am inceput sa remarc cateva lucruri interesante. Am observat ca oamenii care creasera evenimentul stateau în coltisorul lor, instrainandu-se de ceilalti, cu exceptia catorva persoane, pe care le cunosteau deja. Era ca si cand uitasera ca mai erau si altii acolo (40-50 de alte persoane). Acestia erau aceiasi oameni spirituali care se promovau ca fiind dedicati unimii si recunostintei. La inceput m-am gandit ca asta se intampla poate pentru ca lucrasera impreuna la vreo prezentare sau pentru ca erau timizi, insa, în momentul în care mi-am dat seama ca nu era asa, m-am decis sa ma prezint si sa creez o legatura.
V-ati aflat vreodata in preajma cuiva si v-ati dat seama ca nu este total prezent alaturi de voi? Ca observator, asta este ceea ce am inceput sa sesizez, dupa ce am vorbit succint cu cei care organizasera evenimentul. Dupa vreo jumatate de ora, multi oameni au inceput sa plece. M-am hotarat sa mai stau un pic, sa vad daca organizatorii evenimentului isi vor schimba atitudinea si vor stabili o relatie cu cei care eram noi veniti. Cand am inteles ca acest lucru nu se va intampla, le-am multumit frumos pentru lansarea evenimentului si am plecat.
Experienta aceasta a fost o lectie uimitoare. Ea mi-a confirmat din nou importanta de a fi prezent, atunci cand te conectezi cu altii, si de a fi dispus sa ii vezi, sa ii auzi si sa ii recunosti în totalitate. Acest lucru produce o transformare foarte mare. Potentialul era pe deplin prezent, pentru ca acest eveniment si toti participantii la el sa ancoreze si mai multa recunostinta si Constiinta Unimii pentru colectivitate, daca cei care creasera evenimentul le-ar fi acordat doar un pic de recunoastere. Aceasta experienta a fost doar unul dintre multele exemple prin care poate ca multi trecem – fie ca este în familia noastra, în viata sociala sau în munca noastra. Am dorit sa evidentiez aceasta experienta particulara, si pentru ca acest lucru se intampla chiar si în miscari aparent constiente. Experienta aceasta m-a invatat ca, indiferent ca ne conectam cu un prieten sau cu un grup, cel mai important dar pe care il putem oferi celorlalti este darul recunoasterii/reamintirii reale – care este, în esenta, un mod de a zice „te iubesc”.
Subtierea voalurilor 
La sfarsitul lui octombrie, voalurile au inceput sa se subtieze si mai repede. Cum se manifesta aceasta subtiere, in viata noastra?
Visele noastre devin lucide, pana în punctul în care acum „stim” si vedem dovada ca „lucram” în alte taramuri de existenta. Am putea observa ca, desi ne-am trezit din vis – pentru cateva clipe sau de tot – este mult mai usor ca, atunci cand adormim din nou, sa reluam firul visului, din punctul in care am iesit din el.
Multi dintre noi incep totodata sa vada lucruri, dintr-o perspectiva energetica. Acest lucru poate aparea ca a vedea aura celorlalti, a animalelor si a naturii (copaci, flori, roua de dimineata etc.) Am mai putea observa sfere de lumina albastra, roz, alba sau aurie, in vederea noastra periferica. Acestea sunt fiinte energetice de Lumina, care au fost intotdeauna cu noi. Unii dintre noi ar mai putea vedea adeseori scantei (aproape ca niste stelute cazatoare), pe care eu personal am ajuns sa le inteleg ca pe un fel de confirmare. Am inteles acest lucru, pentru ca, de fiecare data cand le vad, imi vine un gand mai elevat sau fac ceva care este total aliniat cu fluxul vietii. Acum devine mai usor sa vedem cu ochii nostri, energia. S-ar putea sa ia un pic de timp, sa ne obisnuim cu asta, deoarece foarte mult vreme, mai mult am simtit si vazut energia doar cu vederea noastra launtrica. In orice caz, in curand ea va deveni o parte extrem de obisnuita din viata noastra (daca nu este deja, pentru multi dintre noi).
Pe masura ce voalurile continua sa dispara, capacitatea de a ne conecta cu intuitia noastra si de a o auzi, va creste mult. De obicei, eu numesc mesajele venite din intuitia noastra „descarcari de intelepciune”. Aceste descarcari de intelepciune pot avea loc in orice moment si ne aduc intotdeauna mesajul perfect de care avem nevoie.
Aptitudinile noastre telepatice se dezvolta si ele mai mult în aceasta perioada. In trecut, aptitudinile noastre telepatice au fost puternice, doar cu oamenii cu care aveam legaturi profunde. În curand, (pentru multi deja se intampla) vom avea capacitatea de a comunica telepatic cu toti, în aceeasi maniera. Am putea observa ca deja se intampla, atunci cand intalnim o persoana, pentru prima data. Incepem sa primim mesaje de la ea – iar unii dintre noi am putea avea senzatia ca o judecam. Elementul esential este sa nu catalogam mesajul pe care il primim, ca bun sau rau. Faptul de a ramane neutri si de a ne ingadui sa fim doar observatorul ne va impiedica sa incepem sa judecam.
Toate aceste daruri frumoase sunt, pur si simplu, rezultatul faptului ca ne reamintim cine suntem. Cu cat ne amintim mai mult, cu atat vom avea acces la mai multe daruri speciale care ne apartin.
Digestia Divina
De curand, în timp ce facilitam o sedinta pentru grupul meu, Healing Circle, am primit un mesaj important despre capacitatea noastra de a Digera – pe care am simtit-o ca se desfasoara pentru noi toti, în acest moment. Am inteles ca, in vremuri de mare transformare, s-ar putea sa observam ca sistemul nostru digestiv fie devine un pic lenes, fie trece la o activitate intensa. De obicei, acest lucru incepe la nivelul energetic, în care alegem în mod inconstient sa nu digeram complet (primim) informatii/energie din experientele noastre curente. (în general, sunt lupte impotriva curentului, din cauza lipsei noastre de incredere în Univers)
Atunci cand digeram ceva – fie la nivel energetic, fie la nivel fizic – pur si simplu, alegem sa il acceptam si sa il intelegem. Faptul de a fi capabili sa digeram (primim) ne readuce realmente în fluxul natural al vietii, ce decurge, de obicei, din increderea ca Universul are intotdeauna mare grija de noi. Daca facem parte din persoanele care simt un pic de dezechilibru in sistemul digestiv, putem pur si simplu folosi acest lucru, ca pe un feedback de a primi de la Univers si de a ne increde în el.
11:11:11 – O deschidere Divina 
11.11.11 este un portal foarte special, ce ne ofera o oportunitate uimitoare de a ancora Constiinta Unimii, in experienta noastra colectiva. Foarte mult timp, ea a fost doar un  concept – pentru care stramosii nostri se poate sa se fi rugat – iar acum avem sansa sa facem din ea o realitate colectiva. Lucrul important pe care trebuie sa il intelegem este ca acest portal nu se refera atat de mult la data propriu-zisa, de 11 noiembrie 2011 – de vreme ce, in numerologie, 11.11.11 a avut loc in anul 2009, in care 2 + 9 = un an cu vibratia 11. Ziua de 11 noiembrie din acest an va servi ca punct de focalizare, în care milioane de oameni din lume se reunesc intr-o sarbatoare plina de bucurie, ca sa se ancoreze, in mod constient, în Constiinta Unimii. Aceasta intentie focalizata a omenirii este cea care va transforma pentru totdeauna, peisajul lumii noastre.Este timpul. Nu-i asa ca e emotionant?
Pana data viitoare,
În mod miraculos, al vostru
Emmanuel
http://www.magnifiedmanifesting.com


Sursa: daniilgaucan.wordpress.com

Celebrate Stargate 11-11-11


Sursa: daniilgaucan.wordpress.com

Un seism puternic a lovit Japonia

Ţara încercată serios de cutremurul din luna martie, care a antrenat un tsunami uriaş, a fost zguduită iarăşi azi de un seism.

Insula Okinawa a fost zguduită de un cutremur / Foto: riversidemo.com
Cutremurul, cu o magnitudine preliminară de 6,8, a avut loc în largul insulei Okinawa, mai exact, la 220 de kilometri de ţărm. Seismul, care a avut loc la ora localtă 11.59 (04.59 ora României) s-a petrecut la o adâncime de 222 de kilometri.
Oficialii nu au anunţat până acum pierderi de vieţi omeneşti sau pagube materiale. Nu existat o alertă de tsunami.
Un cutremur care a lovit Japonia pe 11 martie, anul acesta, a antrenat un tsunami uriaş şi a provocat moartea a cel puţin 22.000 de persoane

"Poarta spre Iad", craterul care arde de 40 de ani

Aflată în localitatea Darvaza din Turkmenistan, "Poarta spre Iad" este un crater cu gaze cu un diametru de 70 de metri, care arde neîncetat de 40 de ani.

Poarta spre Iad este o destinaţie turistică neconvenţională
"Poarta spre Iad" a apărut în 1971, când o echipă de geologi sovietici, care fora în căutarea zăcămintelor de gaze naturale în localitatea Darvaza din Turkmenistan, a dat peste o uriaşă cavernă subterană, umplută cu gaze otrăvitoare. Cercetătorii au hotărât să-i dea foc, pentru a împiedica gazele să se împrăştie în atmosferă.
Au calculat însă greşit volumul de gaze din caverna subterană, aşteptându-se ca focul să se stingă în câteva zile. În ultimii 40 de ani, "Poarta spre Iad" a fost o destinaţie turistică neconvenţională, însă în 2010 preşedintele Turkmenistanului a ordonat ca flăcările să fie stinse.
Sursa: realitatea.net