luni, 29 octombrie 2012

E posibil sa schimbam jobul, casnicia poate, prietenii, relatiile, dar mai ales felul in care noi insine vom privi lumea



Postat Maria 
 Foarte multi ne incurajeaza si ne spun ca va fi bine, si asa si este, dar nu e "binele" de care stiam in vechea frecventa, poti primi un bine printr-o lectie dura a vietii, nici nu are vreo legatura cu ce stiam, ba din contra, in prima faza vom crede ca totul e cu susul in jos, ceea ce este adevarat.
 Practic "renastem" si ne trezim intr-o alta lume. Schimbarea de frecventa inseamna ca am evoluat spiritual, hehe...multa acceptare si rabdare ne va trebui pana ce planul fizic se va ridica la acelasi nivel cu cel spiritual. Avem impresia ca nu putem face nimic, dar iar nu e adevarat...
 Am vazut oameni terifiati de aceasta "schimbare", faptul ca scriu aceste randuri se datoreaza articolului de mai jos, nu incerc decat sa spun ca odata cu schimbarea frecventei toata viata se poate schimba, dar nu dupa legile de care stiam pana in acel moment. Vom pierde posibil jobul, prietenii, vom pierde tot ce nu ne-am putea imagina vreodata ca vom pierde, uneori putem pierde chiar totul, depinde cat de ancorati am fost in frecventa anterioara.
Dar sa nu disperam, desi vad mereu astfel de reactii, chiar si asta e o reactie normala la inceput, va trebui sa realiniem sa reacordam tot ce am pierdut pe noua frecventa...
 Normal ca e posibil sa schimbam jobul, casnicia poate, prietenii, relatiile, dar mai ales felul in care noi insine vom privi lumea. Numai asa vom intelege pe pielea noastra ce inseamna sa-ti iubesti aproapele, iubirea fara conditii, altruismul si oricum, alta sansa nu ai:)...sorry:)
Romeo Ruse
 dedesubt este articolul care m-a determinat sa va scriu, mai deschis de cat o fac de obicei:)...acesta nu eu l-am scris!...nu conteaza cat va dura si nici cat va durea...asa e orice "nastere"...femeile stiu mai bine!
"Mulți dintre voi aveți vise cerești că momentul trezirii omenirii este din ce în ce mai aproape. Bucurați-vă de ele, descoperiți-vă în ele, și aflați că ele nu sunt altceva decât o pală imagine a ceea ce vă așteaptă cu adevărat. Puterea creatoare pe care o posedă Dumnezeu, și pe care cu iubire o împărtășește cu voi în deplinătatea sa, este cu totul dincolo de capacitatea voastră de a înțelege atâta timp cât rămâneți încâlciți în interiorul iluziei. Cu toate acestea, în curând veți fi capabili să beneficiați de ea și veți putea să vă desfătați în infinitele posibilități pe care vi le oferă. Pregătiți-vă, pentru când vă veți trezi, pentru nesfârșite, uimitoare și încântătoare surprize cerești.

Până atunci, concentrați-vă atent pe intenția voastră de a vă trezi precum și pe cealaltă misiune la fel de importantă: intenția de a-i ajuta pe toți cei cu care interacționați să se trezească și ei. Ajutorul vostru este vital, așa că aveți grijă să nu respingeți acele gânduri despre cum ați putea să-i ajutați pe ceilalți drept proiecții grandioase ale ego-ului vostru, deși unele ar putea fi, pentru că voi sunteți acum cu iubire activați pentru a vă aduce în aliniere abilitățile voastre spirituale în serviciu divin pentru frații și surorile voastre adormite. Și numai amintindu-vă să susțineți această intenție și să o împărtășiți cu toată omenirea, este extrem de eficient deoarece voi toți sunteți ființe divine extreme de puternice. Doar că conștientizarea acestui fapt vă este în prezent obturată de vălul iluziei – dar nu pentru mult timp de acum încolo.
Când vă veți trezi în starea de deplină conștientizare, în fața voastră se vor deschide și desfășura perspective și oportunități care vă vor înălța și inspira pe măsură ce abilitățile voastre creative nelimitate vă vor ademeni să explorați ideile și conceptele care încep să curgă în noua și sporita voastră conștiință. Gama fermecătoare de posibilități care apare în fața voastră nu este decât începutul a numeroase și extinse domenii spre care talentele voastre creative vă vor atrage în mod entuziast. Frica, îndoiala și anxietatea vor fi alungate pentru totdeauna pentru că viziunea, înțelegerea și experiența voastră de a fi Iubirea în acțiune, de a fi una cu Dumnezeu și cu toată creația, pur și simplu le va dizolva.
A încerca să descriem ceea ce vă așteaptă ar fi inutil, având în vedere că voi puteți percepe și înțelege numai cu simțurile voastre trupești sever limitate, deoarece nu există nici un domeniu al cunoașterii sau explorării umane care ar putea, chiar și în cea mai mică măsură, să ilustreze ceea ce vă așteaptă. Profund în voi, fiecare aveți speranțe, speranțe mari, pe care în cea mai mare parte le-ați suprimat sau negat, deoarece în starea voastră de ne-treziți, ele păreau complet nebunești. Dar, binențeles, ele nu sunt. Ele sunt doar mici fragmente de aduceri aminte din timpul de dinainte ca voi să alegeți să vă ascundeți într-o stare de existență imaginară, de separare, mult departe de slava stării voastre naturale, divine. Acestea sunt scântei din flacăra de nestins a Iubirii lui Dumnezeu din voi, care așteaptă să vă treziți, așa cum cu siguranță o veți face.
Lăsați-vă speranțele să crească….încurajați-le; ele sunt un colac de salvare divin care vă împiedică să deveniți total pierduți și confuzi din cauza mocirlei și lipsei de claritate cu care vă confruntați în iluzie. Este ca o mlaștină, toxică, acoperită de buruieni, dar prin care speranța curge ca un firicel de apă proaspătă către oceanul strălucitor al clarității care este Realitatea. Pe măsură ce vă antrenați în acel curent și îl împărtășiți cu alții, el se mărește și începe să curețe și să revitalizeze acea mlaștină aducând-o înapoi la claritatea care este adevărata sa natură astfel încât să se poată reconecta din nou cu vastul ocean a cărei parte esențială și inseparabilă este.
Toxicitatea este eliminată; mediul înconjurător este curățat; vălul este dizolvat astfel încât toți să poată vedea și recunoaște Realitatea și să se mute cu bucurie în Ea din iluzia care se prăbușește și se dezintegrează și al cărei timp, din toate punctele de vedere, a trecut. Speranțele voastre sunt extreme de valide și ele vor fi împlinite pe măsură ce vă treziți.

O conversație cu sinele meu arcturian paralel (1)


Konstantinos

(22 mart. 2012; channeler Konstantinos)

Cuvânt înainte: Salutare, dragi prieteni! Ieri (21 martie), mă aflam într-un spital, în așteptarea începerii orei de anatomie. Înainte de a ajunge acolo, am trăit o emoție puternică și am avut un impuls că voi experimenta ceva neobișnuit. Am avut intuiția că voi fi contactat de cineva din afara planetei. 
Am fost contactat de o ființă care mi-a comunicat că este aspectul meu ce are o existență paralelă cu a mea și care trăiește pe Artcturus. Mi-a comunicat că numele său este Iltheos și se află acum pe o navă spațială aparținând Comandamentului Ashtar, navă care survolează spațiul din apropierea Pământului. Știam câte ceva despre realitatea că noi putem avea mai multe reprezentări (aspecte) simultane și paralele ale sinelui nostru, care duc o viață independentă de a noastră și se comportă absolut autonom. În acest sens mai primisem și unele indicații de la Leslee Hare căreia-i mulțumesc și cu această ocazie. 
Deci, m-am așezat pe un scaun, am scos o bucată de hârtie și am început să-mi notez întrebările pe care doream să i le adresez ”dublurii”. Apoi, mi-am liniștit mintea, pentru a putea recepționa cât mai bine ceea ce urma să mi se comunice. Am intrat astfel într-un dialog în care răspunsurile le primeam în minte, fiind convins că nu erau ale mele ci îmi erau induse telepatic. Rezultatul a fost următorul dialog (primit în limba mea maternă): 
------------------------------------------------------------------ 
Konstantinos: Iltheos, spui că te numești? Dacă mă recepționezi, aș dori să am o discuție cu tine, dacă este posibil. 
Iltheos
Iltheos: Desigur, și eu doresc asta. Mă bucur că ești aici.
K: Înainte de a mă afla în această viață, am mai fost întrupat pe Pământ? 
I: Da, ai fost. De fapt, suntem. Toate există simultan. Tu știi asta (că nu există decât un permanent prezent; n.m.). Toată lumea știe asta. Chiar și cei care nu realizează lucrul acesta la modul conștient. 
K: Arăți așa cum ți-am schițat eu portretul, conform vizualizării pe care am avut-o în minte?
I. Da, seamănă destul de bine cu mine. Crezi că sunt drăguț, nu?
K: Da. Îmi plac trăsăturile tale fizice. Tare mult vreau să te văd în realitate și să te îmbrățișez! 
Konst. + Iltheos
I: Și noi, dragul meu, și noi. 
K: Cum artară nava pe care te afli?
I: Mare, spațioasă și autonomă.
K: Este o entitate vie, adică are viața ei individuală? 
I: Înțelepciunea întrebării denotă că tu cunoști în sinea ta răspunsul. Ce-ți sugerează înțelepciunea din interiorul tău?
K: Că este o vietate această mare navă spațială. Că este într-adevăr vie. Și ea, ca și noi, este un produs al Creatorului. 
 I: Exact. Suntem toți viață.
K: Suntem dragoste. Iubirea necondiționată.
I: Exact asta suntem.
K: Cu ce te ocupi pe Arcturus? 
I: Să fiu liber, să dau și să primesc dragoste și să fiu de ajutor.  
K: Eu am putut oferi așa ceva? 
I: Tu încă mai lucrezi la asta.  
K: La fel ca tine?
I: Ca mine si ca tine, la fel de bine.
K: Mă aflu acum într-un spital. Oamenii din jurul meu par nefericiți. Cum apreciezi asta? Cum te simți când vezi suferința altora?
I: Dar tu ce simți?
K: Eu încerc să nu mă implic emoțional pentru că asta nu i-ar ajuta nici pe ei nici pe mine.  
I: Trimite-le dragostea ta, fără a te implica emoțional în necazurile lor. Fii compasiune și  iubire! Asta e cine suntem / ești.
K: Eu aștept cu nerăbdare să te îmbrățișez și să discut cu tine față-n față. Nu așa ca acum. Asta și pentru că nu sunt foarte sigur că dialoghez cu altă ființă, și nu este cumva propriul meu ego. 
I: Continuă să lucrezi așa cum o faci. Mută-te în inima ta. Acolo vei afla răspunsurile. 
K: Cred că ar fi indicat să încheiem această comunicare deoarece mediul încare sunt plasat acum nu este prea favorabil dialogului pe care-l purtăm. Am acceptat această legătură ca urmare a dorinței mele puternice de a te cunoaște. 
I: N-ai ce să regreți în legătură cu asta. Vom avea mai multe comunicări în viitor, dacă asta-ți va fi dorința. Ai grijă de tine. Te iubesc.
K: Și eu. La revedere, deocamdată.  
I: La revedere. Pace! 
 
SURSE: http://awakeningtothedivine.wordpress.com/konstantinoss-channeled-messages/channeled-messages-2012
 (C.M.)

Piramida Puterii




Daca nu faci parte din SOLUTIE, vei face mereu parte din PROBLEMA.


Nivelul 0 – Forta superioara reprezentata prin ochiul care vede tot
Foarte important : Intelegerea Fortei din varful Piramidei Puterii iti da posibilitatea sa “spargi” piramida si sa te sustragi controlului ei. Ca sa poti intelege cu adevarat forta care se afla in varfului piramidei, trebuie in primul rand sa te intelegi pe tine insuti. Trebuie sa intelegi de unde vii, de unde ai aparut si incotro te indrepti, unde vei dispare. Raspunsurile la aceste intrebari sunt in interiorul tau, iar cheile de descifrare se gasesc peste tot in jurul tau, inclusiv in lumea materiala, palpabila. Din pacate indiciile pe care le gasesti in diverse surse de informare sunt amestecate cu o multime de minciuni. Ca sa afli raspuns la aceste intrebari trebuie sa iti urmezi nu inima si nici creierul ci pe amandoua in egala masura. Pentru intelegerea Fortei trebuie sa existe un balans perfect intre suflet si ratiune, fara separare intre ele. Cine e ghidat doar de sentimente e usor de indus in eroare, de asemenea cine se ia doar dupa ratiune e usor sa se insele. Dar e foarte greu sa inseli pe cineva care are un perfect echilibru intre cele doua.
Pentru a intelege ce este in varful piramidei trebuie sa vezi realitatea din exterior, sa intelegi natura realitatii imediate. Numai asa vei putea intelege natura controlului pe aceasta planeta.

Nivelul 1 – Familiile regale
In varful Piramidei Puterii, pe nivelul 2 se afla familiile regale europene care toate sunt inrudite intre ele. Actualul rege al Belgiei, regele Suediei şi al Norvegiei, precum şi reginele Marii Britaniei, Olandei şi Danemarcei sunt cu totii rude de sange, tragandu-se din familia Windsor. Mai mult decât atât, ultimii regi care au fost inlăturaţi de la putere prin revoluţii în Italia, Romania, Iugoslavia, Bulgaria şi Grecia, făceau şi ei parte din aceeaşi familie Windsor, regăsindu-se absolut toţi în arborele ei genealogic.
Conform unor surse, tot pe acest nivel al piramidei se mai situeaza un grup de oameni extrem de influenti, dar a caror identitate nu se cunoaste.


Nivelul 2 – Consiliul celor 13 familii
Pe nivelul 2 se afla asa numita Aristocratie Neagra compusa din 13 familii, cele mai bogate din lume ( Dinastia Astor, Bundy, Collins, DuPont, Freeman, Kennedy, Li, Onassis, Reynolds, Rockefeller, Rothschild, Russell si Van Duyn
Membrii acestor familii ocupa cele mai inalte poziţii in toate ierarhiile existente, sunt cu toţii extrem de bogaţi şi se afla „deasupra legii”. Cu toate acestea, majoritatea dintre ei nu apar niciodată pe listele cunoscute de noi cu cei mai bogaţi oameni din lume. Mass media controlata aproape in intregime de aceste familii ne spune ca Bill Gates e cel mai bogat om din lume cu 54 miliarde dolari, sau, Carlos Slim Helú din Mexic cu 74 miliarde de dolari.
De fapt acesti miliardari nu pot concura nici pe departe cu Sir Evelyn de Rothschild (Dinastia Rothschild) care detine incredibila suma de 500 trilioane de dolari (mai mult de jumatate din averea totala a lumii !!!).

Nivelul 3 – Comitetul celor 300
Comitetul celor 300 (numiti si Olimpienii) a fost fondat in 1727 de catre aristocratia britanica si este compus din cele mai puternice "sub-familii".
Acest comitet coordoneaza direct o multime de institutii si organizatii majore din intreaga lume, printre care: Comisia Trilaterala, Consiliul pentru Relatii Externe, Grupul Bilderberg, Masa Rotunda, British Petroleum, Ordinul Skull and Bones, Compania Royal Dutch Shell, Socialista Internationala, Francmasoneria Universala, Ordinul Magna Mater, Zionismul Universal, Consiliul Bisericilor Mondiale, Ordinul Cavalerilor Templieri, Institutul American de Presa, Societatea Regala Britanica, Universitatea Harvard, Institutul pentru Droguri, Crima si Justitie, MIT, NATO, Crucea Rosie Internationala, Universitatea Priceton, Banca Mondiala, American Express, Citibank, Credit Suisse, etc.

Nivelul 4 – Centrul de comanda
Pe acest nivel se gasesc cele 6 structuri care reprezinta centrul de comanda la nivel global: Comisia Trilaterala, Consiliul Relatiilor Externe (CFR), Grupul Bilderberg, Clubul de la Roma, Organizatia Natiunilor Unite si Institutul Regal pentru Afaceri Internationale.
Toate acestea sunt unite intre ele prin intermediul Mesei Rotunde (creaţia omului de afaceri britanic Cecil Rhodes care este o structura atat de complexa, incat Dr. Coleman spunea despre ea: “Masa Rotunda insasi este alcatuita dintr-o adevarata increngatura de companii, institutii, banci si unitati de invatamant; ea le-ar ocupa timpul specialistilor de inalta calificare vreme de un an, numai pentru a o descalci si intelege”).

Nivelul 5 – Controlul financiar  mondial
Toate instrumentele prin care Illuminati controleaza financiar populatia globului, se gasesc pe acest nivel. Fondul Monetar International, Banca Mondiala, Banca Reglementarilor Internationale, Bancile Centrale precum si mecanismele de impozitare a populatiei. Probabil este cel mai diabolic sistem de control al populatiei conceput vreodata. Control prin intermediul banului.
“Dati-mi pe mana moneda unei tari si nu ma mai intereseaza cine face legile in acea tara” este un celebru citat al lui Rothschild. Probabil de aceea o tara nu este condusa de un guvern sau presedinte, ci este condusa din umbra de cel care controleaza moneda tarii respective. Probabil de aceea o tara nu se poate gospodari singura ci are nevoie de sfatul celor de la FMI. Nu mai conteaza cine face legile si ce legi face, caci oricum se aplica numai directivele FMI.

Nivelul 6 – Controlul resurselor mondiale
Pe acest nivel se situeaza marile corporatii internationale care urmaresc controlul populatiei prin controlul asupra resurselor. Desi toate resursele de pe pamant sunt darul lui Dumnezeu facut tuturor oamenilor , astazi ele sunt confiscate in numele unor stranii raţionamente. Peste tot pe glob unde pamanturile sunt roditoare apar companii de tip Monsanto care ii corup pe politicieni sa reglementeze cultivarea si comercializarea produselor. Intentia? Distrugerea micilor producatori sau de ai scoate in ilegalitate, pentru ca nici cel mai inofensiv producator sa nu mai poata sa cultive nimic in gradina proprie fara aprobarea guvernului.
Prin reglementările orchestrate de astfel de companii la nivel mondial în materie de calitate şi siguranţă a hranei, prin impunerea unor aşa-zişi parametri ştiinţifici după care producătorii trebuie să se ghideze nu se urmăreşte altceva decât distrugerea micilor producători. Iar aceasta, în favoarea marilor producători de hrană multă şi proastă! Vestitul Codex Alimentarius reprezintă chintesenţa acestui sistem, la implementarea căruia au lucrat zeci de ani reprezentanţii celor mai mari interese politice şi financiare.
De la 31 decembrie 2009, Guvernul Romaniei a inceput, alaturi de alte 165 de state semnatare (reprezentand aproape 85 % din populatia planetei), implementarea temutului Codex Alimentarius. Un compendiu de legi alimentare, de factura nazista, introdus de AG Farben si care va stabili regulile de alimentatie ale natiunilor. Implementarea, prevazuta pe mai multe etape, porneste de la faptul ca populatia globului este mult prea numeroasa ca Terra sa poata sustine o alimentatie naturala. Astfel, produsele trebuie modificate genetic, construite in laborator, aditivate si iradiate.

Nivelul 7 – Controlul populatiei globului
Structurile situate pe acest nivel sunt cele care au contact direct cu populatia. Toate directivele venite de sus sunt implementate la nivelul populatiei prin aceste 4 componente: Religie, Invatamant, Guverne si Media. Practic stapanii lumii se ascund in spatele acestui paravan (nivelul 7) pentru a-si indeplini planurile.
Populatia este indoctrinata prin religie, indobitocita prin sisteme de invatamant care nu sunt decat o fabrica de produs oameni pe care statul sa-i intrebuinteze apoi dupa scopurile sale, tinuta in frau de catre institutiile guvernamentale si prostita de catre massmedia.
Rezultatul este o populatie lipsită de energie şi de entuziasm, lipsită de putinţa de a acţiona şi de a reacţiona, incapabila sa isi dea seama ce se intampla cu ea.

Nivelul 8 – Populatia globului sau unitatile de munca
Adica noi toti, populatia globului, oamenii de rand, sau sclavii moderni ai timpurilor noastre. Ciclul nostru este limitat la ceea ce am fost indoctrinati ca trebuie sa facem: ne nastem, facem scoala, muncim pentru stapanii nostrii, le platim taxe si impozite si apoi iesim la pensie. Chestia cu pensia s-ar putea sa dispara din acest ciclu, caci nu-i ajuta cu nimic pe cei de sus.
Interesant este ca din turma unii dintre noi pot sa se ridice temporar pe nivele superioare, sa faca parte din institutiile guvernului, sa ajunga pe nivelul 5 bancheri pe la Banca Mondiala sau FMI sau chiar pe nivelul 4 in Clubul de la Roma. Dar cand ei devin inutili pentru stapani, sunt aruncati din nou in turma de jos.
De pe nivelele 5, 6 si 7 se produc cele mai dure atacuri si cele mai mari presiuni asupra populatiei. Este atacata siguranta financiara si alimentara a fiecaruia dintre noi, este atacat sistemul de sanatate public, invatamantul, religia, cultura, identitatea nationala. 


România, ţinta celei mai mari operaţiuni de spionaj economic din ultimii 40 de ani


бинокль шпионаж дозор безопасность
Foto: EPA

Vă prezentăm un comentariu despre spionajul economic al domnului Valentin Vasilescu, pilot de aviaţie, fost comandant adjunct al Aeroportului Militar Otopeni, licenţiat în ştiinţă militară la Academia de Înalte Studii Militare din Bucureşti-promoţia 1992 şi după cum se prezintă dumnealui "actualmente deţinut politic al regimului capitalist post-decembrist şi şomer".

"Recent, Securitatea românească, transformată după intrarea României în NATO într-o uniune a scenariştilor de la Hollywood, a turnat presei o poveste incredibilă de spionaj economic cu un cetăţean rus prins pe aeroportul Otopeni cu hărţi clasificate despre zăcămintele de cupru din România. În deceniul 2 al mileniului 3 a spune că un spion rus a încercat să treacă prin filtrul cu raze X de la aeroport un teanc de hărţi clasificate e o insultă la adresa inteligenţei românilor. Pentru că şi un elev de clasa a 5-a care are un telefon mobil mai performant le poate trimite instantaneu, în format electronic, pe internet, la celălalt capăt al lumii. Așadar, să vă propun să ne aplecăm asupra unui caz de spionaj adevărat de care Securitatea, sau cum s-o numi ea acum, n-a avut, n-are şi nici nu va avea vreun interes să se ocupe.
Într-un timp relativ scurt, socialismul reuşise să se impună pe plan mondial ca sistem economic şi politic, pe 26% din suprafața globului pământesc, unde trăia 30% din populaţia globului, care producea peste 40% din producţia industrială mondială. Imediat după şifonarea prestigiului SUA, prin înfrângerea suferită în războiul din Vietnam, a apărut criza din anii `70 generată de scumpirea petrolului, care a semănat disperare în administraţia SUA şi a ţărilor capitaliste dezvoltate.
Cum economiştii occidentali nu aveau nici o soluţie viabilă pe termen lung, în anul 1973 ieşirea din criză a fost deplasată de către liderii politici din interiorul economiei SUA şi a ţărilor capitaliste dezvoltate în afara frontierelor lor. Ei au hotărât că singura cale pentru scoaterea capitalismului din marea sa criză era distrugerea cu orice preţ a socialismului la nivel global prin utilizarea unei strategii oculte, prin care întregul cost al crizei economice să fie pus pe umerii acestuia. Modalitatea de punere în practică a acestui deziderat era un război secret, minuţios planificat, purtat prin operaţiuni sub acoperire (Covert Operation), executate simultan de către Pentagon, CIA, celelalte servicii şi agenţii ale SUA şi omoloagele lor din ţările membre NATO. Sursa de inspiraţie era Directiva NSC-68/ din 1947, emisă de preşedintele american Harry Truman, prin care CIA era autorizată să organizeze operaţiuni de război psihologic în Europa de Est și URSS cu scopul subminării şi ulterior schimbării regimului politic, distrugerea puterii militare a statelor vizate şi distrugerea sistemului politic şi social al acestora.
Şefii de stat şi guverne din Occident au stabilit totodată şi un PLAN DE ACŢIUNE, în cadrul căruia SUA, în calitate de coordonator al operaţiunii să se concentreze cu precădere pe situaţia din URSS
R.F. Germania și Anglia urmau să se ocupe (alături de SUA) de R.D. Germană, Polonia și Cehoslovacia, iar Franţa, Olanda şi Italia (sub conducerea SUA) de Ungaria, Bulgaria şi România.
Planul de acţiune stabilea că războiul secret dus împotriva economiei sistemului socialist trebuia să urmeze 4 direcţii de acţiune.
1. Recâştigarea lumii a treia şi restaurarea dominaţiei capitaliste prin noi forme neo-coloniale.
2. Reconstrucţia fostelor pieţe de desfacere prin expulzarea societăţilor aparţinând statelor socialiste.
3. Transformarea zonei ţărilor care au cunoscut regimuri socialiste în simple pieţe de desfacere pentru produsele industriale ale ţărilor capitaliste dezvoltate.
4. Preluarea controlului asupra principalelor surse de energie: petrol, gaze naturale, energie atomică.
Planul de acţiune etapiza războiul secret dus împotriva economiei sistemului socialist după cum urmează:
I. Etapa pregătitoare, cu o durată estimată la 10-15 ani în care erau utilizate, în secret, toate căile de subminare a economiei ţărilor socialiste.
II. Etapa acţiunilor de schimbare fundamentală a Europei socialiste, după principiul dominoului, prin fabricarea izbucnirii simultane a unor aparente Revoluţii cu o durată de maximum 1 an.
III. Etapa acţiunilor de Tranziţie a ţărilor socialiste din Europa cu o durată de 5-8 ani. Obiectivul imediat fiind desfiinţarea CAER-ului, desfiinţarea Tratatului de la Varşovia, dezmembrarea URSS, dezmembrarea Cehoslovaciei și a R.S.F Iugoslavia.
IV. Etapa consolidării ocupaţiei occidentale în ţările ”de facto” cucerite, neutralizarea RUSIEI şi stoparea dezvoltării R.P. Chineze cu o durată de 10 ani. Urmând ca R.D. Coreeană şi R.D. Vietnam să fie puse sub un control americano – japonezo – sud-coreean. Alte ţinte colaterale erau Iran, Irak, Libia şi Siria, acuzate de comunism islamic.
Acest plan de distrugere a adversarului ideologic printr-un război secret global marchează o premieră mondială în istoria războaielor şi a umanităţii, fiind considerat drept cea mai îndrăzneaţă concepţie aparţinând unui sistem de informaţii secret. Pentru că scenariul Revoluţiilor, nimic altceva decât o operaţiune sub acoperire de mare anvergură, a evidenţiat rafinamentul diversionist al doctrinei militare a SUA care a reuşit să-şi distrugă inamicul la el acasă, fără desfăşurări de trupe. Acest război secret a reuşit până în prezent să distrugă nu numai socialismul ci şi oamenii din Europa de Est și URSS.
Manualul de istorie ne învață că ideea de război, mai ales de război secret, provoacă indignare, repulsie, în timp ce ideea de revoluţie se bucură de apreciere şi publicitate datorită ajutorului adus progresului umanităţii, de aceea accesul la detaliile revoluţiilor nu este cenzurat. Bizar e faptul că în România, la informaţiile despre Războiul Secret au avut acces doar liderii politici de stat şi de guverne, militarii de rang superior, întărind bănuiala că acesta a fost produsul serviciilor occidentale. Numai aşa se explică ordinul NATO din 2004 transmis fostelor state socialiste din Europa imediat după ce au fost admise în această organizaţie de a clasifica toate documentele privitoare la revoluţiile din Europa din 1989-1991.
Agenția Centrală de Informații a SUA (CIA) era campioana mondială pe timpul „războiului rece” la capitolul HUMINT (Human Inteligence), adică spionajul efectuat cu agenţi infiltraţi în ţările socialiste. Misiunea agenturilor CIA din fiecare stat socialist consta în racolarea de personalităţi politice, oameni din diferite domenii de activitate a vieţii ştiinţifice, academice, culturale, sportive şi militare, cu funcţii de decizie la diferite nivele. Aşa se explică faptul că CIA a reuşit încă pe timpul derulării primei etape a Planului să recruteze şefi de state şi de guverne, miniştri, generali cu poziţii importante în armată, poliţie, forţele de securitate şi serviciile secrete ale statelor socialiste. Cu scopul încurajării şi sprijinirii mişcării de dizidenţa în ţările socialiste, organizării activităţilor informative în rândul emigranţilor originari din aceste ţări şi iniţierea unor acţiuni îndreptate împotriva statelor socialiste prin intermediul acestora, CIA a înfiinţat o organizaţie denumită TRUST cu filiale în R.F.G. şi Austria.
Reuşita recrutării cadrelor din ţările ţintă de către CIA a generat agenţi în aceste state care s-au pus în slujba CIA, a intereselor SUA, pentru ducerea Războiului Secret împotriva ţării lor, fiind recompensaţi ulterior de CIA cu cele mai înalte funcţii politice şi administrative din ţările de origine. De altfel, odată cu trădarea generalului Mihai Pacepa din 1978, SUA au lansat un nou principiu în istoria naţiunilor stabilind juridic că cel ce acţionează împotriva securităţii naţionale a propriei sale ţări, nu este trădător, atâta timp cât el se pune la dispoziţia CIA pentru obţinerea victoriei în războiul secret. Odată înghiţită această găluşcă, popoarele s-au obişnuit să ia aparenţele proceselor economice, sociale, politice şi militare drept adevărate, crezând că aşa-zisa Revoluţie a fost revoluţie şi că aşa-zisa Tranziţie a fost tranziţie. Numai că, după transformările politice din ţările socialiste europene în 1989-1991, Europa socialistă fusese transformată peste noapte într-o Europă emanată. Şi după ce au acaparat puterea politică, emanaţii din România, mai mult decât ceilalţi din alte ţări foste socialiste, rezultaţi din aparentele revoluţii, n-au făcut nimic altceva decât exces de zel în accelerarea procesului de disoluţie a statului.
Agenţia de Informaţii americane a Apărării (DIA) coordonează activitatea ataşaţilor militari americani, având şi ea ca scop obţinerea de informaţii HUMINT, prin recrutarea de agenţi în ţările de interes. După anul 1990, rolul CIA în Europa de Est a fost preluat de DIA, numărul mare al agenţilor recrutaţi în aceste ţări fiind condiţie a procesului de extindere a NATO. Directiva secretă a Departamentului de Stat al Apărării codificată 3600.1 (Operaţiuni Informaţionale) autorizează armata SUA să organizeze şi în prezent operaţiuni clandestine de influenţare prin propagandă şi prin alte mijloace a opiniei publice şi a liderilor din ţările aliate ale SUA.
Termenul de spionaj tehnologic (TECHINT-Technical Intelligence) a fost inventat de Pentagon pentru a defini, iniţial, rezultatul culegerii, evaluării, analizării şi interpretării informaţiilor ştiinţifico-tehnice referitoare la echipamentele de luptă a celorlalte state. Se aveau în vedere cercetările ştiinţifice şi aplicative (caracteristicile, capabilităţile şi limitările tuturor sistemelor şi materialelor astfel obținute), precum şi metodologia utilizată în procesul lor de producţie. Ulterior, militarii americani nu s-au mai limitat doar la echipamentul de luptă în sine, ci urmăreau schema întregului proces de dezvoltare-producţie, viteza de producţie şi modul în care aplicaţii civile ale subansamblelor echipamentului vizat ar fi influenţat dezvoltarea economică a statului respectiv.
Experienţa şi instrumentele spionajului tehnologic ale Pentagonului au fost extinse de la industria de apărare la întreaga economie a statelor socialiste, devenind spionaj economic. Priorităţile TECHINT s-au axat pe: cunoaşterea proiectelor macro-economice socialiste cu scopul blocării finanţării lor și intervenţia cu rea credinţă în organizarea licitaţiilor pentru atribuirea contractelor (oare de unde or fi învăţat să trucheze licitaţiile administraţiile centrale şi locale române în zilele noastre ?) la care participau firme din state socialiste, obţinând astfel eliminarea lor de pe pieţele internaţionale. Nu mai e nici un secret faptul că în 1984 administraţia SUA a convins FMI şi Banca Mondială să modifice unilateral acordul de împrumut cu România, obligând-o să returneze în avans datoria de 8 miliarde USD. Acest fapt a condus la înrăutăţirea nivelului de trai al românilor, fiind unul din argumentele demonizării preşedintelui Nicolae Ceauşescu de către propaganda americană.
Oficiul Naţional de Cercetare (NRO) este subordonat Pentagonului şi coordonează proiectarea, construirea, dezvoltarea şi operarea tuturor sateliţilor de spionaj ai SUA. În strânsă legătură cu NRO lucrează în subordinea Pentagonului şi Agenţia Naţională de spionaj geospaţial ( NGA) înfiinţată în 1972, iniţial cu misiunea de a colecta, analiza şi distribui informaţiile obţinute din fotografierea din satelit a Pământului (imagery intelligence - IMINT), ulterior devenind gestionarul GEOINT (GEOspatial INTelligence). GEOINT defineşte monitorizarea din satelit a unor activităţi civile sau militare desfăşurate pe suprafaţa Pământului realizată într-o gamă largă a spectrului electromagnetic (de la ultraviolet până la microunde), prin senzori electrono-optici.
Între anii 1976 - 1990, Pentagonul a lansat 9 sateliţi gigant din seria KH-11 destinaţi spionajului economic al statelor socialiste şi dotaţi cu un telescop multispectral, având diametrul oglinzii de 2,4 m. Cântărind 19,6 t, sateliţii au fost plasaţi pe orbită la 253-528 km altitudine, imaginea obiectelor de pe sol având rezoluţia de 15 cm. Pe acest satelit a fost înlocuită pentru prima dată pelicula de film cu senzorul microcip înregistrator al imaginii digitale de azi (CCD), fapt ce a permis stocarea pe casetă video a unui număr nelimitat de cadre.
Seria de 5 sateliţi Lacrosse/Onyx, destinaţi cercetării radar a activităţilor de pe suprafaţa terestră survolată, a fost inaugurată pe 2 decembrie 1988 prin plasarea pe orbită (437 x 447 km) a primului obiect de acest tip de la bordul navetei spaţiale Atlantis (STS-27). Satelitul era dotat cu echipament SAR (Synthetic Aperture Radar) care-i permitea să penetreze atât stratul de nori cât şi solul terestru sau pereţii clădirilor, având o rezoluţie de 20 cm.
Cea mai activă în operaţiunea de spionaj economic a statelor socialiste a fost Agenţia de Securitate Naţională (NSA) apărută la 4 noiembrie 1952 în subordinea ministerului Apărării. Iniţial, NSA a avut misiunea de a proteja reţelele de comunicaţii ale armatei şi pe cele guvernamentale americane, similar STS-ului din România. În anii `60, NSA a primit suplimentar sarcina de a monitoriza telemetria rachetelor după lansare, a sateliţilor şi a radarelor apărării A.A. şi antibalistice sovietice.
Un alt termen convertit de Pentagon de la problemele militare la cele legate de spionajul economic este SIGINT (Signals intelligence) şi se referă la interceptarea tuturor reţelelor de comunicaţii (COMINT) şi a emisiei electronice a radarelor şi a sistemelor de radionavigaţie care echipează sistemele de rachete sol-aer, avioanele şi navele militare şi civile (ELINT).
Extinzând sfera preocupărilor dincolo de interceptarea canalelor militare şi diplomatice ale ţărilor socialiste din 1974 NSA şi-a creat pe întreg globul o reţea SIGINT comună cu Marea Britanie, Canada, Australia şi Noua Zeelandă, formată din staţii de recepţie de mare putere dispuse la sol, echipate cu zeci de antene parabolice cu diametrul de 33 m. Această reţea numită ECHELON era destinată interceptării, înregistrării şi analizării de la mare distanță a traficului telefonic, fax, radio și de date din statele socialiste cu ajutorul sateliţilor americani de spionaj.
Elementul vulnerabil al acestor rețele îl constituia emisia în gamă centimetrică, milimetrică care realiza transferul traficului între numeroasele relee de retranslaţie, montate atât pe clădirile centralelor telefonice urbane, cât şi între localităţi sau în zone împădurite, obstacolate şi greu accesibile. Un satelit american SIGINT intercepta de pe o orbită geostaţionară (adică permanent fix deasupra României), 24 din 24 de ore, circa 80% din traficul comunicaţiilor terestre militare şi civile, semnalele fiind retransmise integral la una din cele 20 de staţii de la sol ale sistemului Echelon (în cazul nostru la cea din R.F.Germană).
Între anii 1978-1981, în beneficiul reţelei Echelon a fost lansată o constelaţie de sateliți de tip Chalet cântărind 1,2 t prevăzuţi cu antene parabolice cu diametrul de 45 m. Orbitele acestora erau cvasi-geostaţionare (deasupra statelor socialiste) la altitudinea de 35.400 km (care asigurau o perioadă de funcţionare de 11-12 ani). O altă reţea de sateliţi utilizaţi de Echelon a fost Rhyolite, lansată pe orbită geosincronă în perioada 1975-1979. Naveta Discovery în misiunile STS-51-C din 1985 și STS-33 din 1989, precum şi Atlantis în noiembrie 1990, a plasat pe orbită geosincronă o nouă generaţie de 3 sateliţi Magnum din reţeaua Echelon. Aceştia cântăreau 2,7 t şi aveau o antenă de recepţie cu diametrul de 100 m. Jurnaliştii britanici Duncan Campbell şi Nicky Hager au dezvăluit în 1995, în ziarul Baltimore Sun, dovada implicării reţelei Echelon în spionajul industrial, ţintele fiind firma germană Enercon şi cea belgiană Lernout & Hauspie.
În afara Europei de Est, nordului și estului Asiei, monitorizate complet, rămâneau zone nesupravegheate din Asia, Africa şi America Latină care puteau accede la lumea socialistă. Pentru a preveni răspândirea în oricare parte a lumii a unor regimuri politice socialiste, SUA au conceput alt tip de operaţiuni sub acoperire utilizând trupele pentru operaţiuni speciale din subordinea Pentagonului.
În perioada 1960-1975 majoritatea ţărilor africane reuşiseră să se elibereze de jugul colonial occidental devenind state libere. Sierra Leone, Angola, R.D. Congo, Sudan, Nigeria şi altele erau ţări cu imense bogăţii naturale precum petrol, metale rare, diamante (utilizate la fabricarea laserelor de dirijare a armamentului modern), cupru, etc. O parte din statele africane chiar aleseseră calea socialismului, restul optând pentru schimburi comerciale reciproc avantajoase cu ţări din Europa de Est, între care şi România. Brusc, începând din 1975, în majoritatea ţărilor din Africa au izbucnit războaie civile, rebelii fiind înarmaţi şi instruiţi de SUA, Israel şi ţările capitaliste europene. Peste tot rebelii au avut ca obiectiv primordial luarea în stăpânire a zonelor de extracţie a materiilor prime şi împiedicarea guvernelor legitime de a face comerţ cu statele socialiste.
Rapoartele Comisiei ONU asupra atrocităţilor din San Salvador, Chile, Panama, Grenada şi alte ţări confirmă și ele faptul că în perioada 1975-1990 America Latina a fost devastată de rebeli, unii dintre aceştia specializaţi în acte de terorism la centrul de instrucţie al forţelor pentru operaţiuni speciale americane de la Fort Benning (statul Georgia). Conceptul de trupe pentru operaţiuni speciale a fost inventat din nevoia de a executa misiuni considerate neconvenţionale de către armată. După experienţa din Vietnam, armata SUA şi-a creat pe lângă cele 4 categorii de forţe armate şi un comandament pentru operaţiuni speciale (US Special Operations Command).
Cunoscuţi ca “beretele verzi”, militarii acestui comandament sunt repartizaţi pe 5 Grupuri pentru operaţiuni speciale (SF), fiecare grup fiind repartizat unui comandament continental (USEUCOM-Europa, USCENTCOM-Asia, USAFRICOM-Africa, USPACOM-Pacific, USSOUTHCOM-America de sud) care operează într-o zona geografică bine delimitată de pe glob. Fiecare grup este alcătuit din 3 batalioane numite ODC (Operational Detachments-C) sau echipe C x 4 companii numite ODB (Operational Detachments-B) sau echipe B. Fiecare din cele 12 companii ale grupului sunt destinate să acţioneze în câte o ţară anume de pe continent (de exemplu, în perioada 1975-1995, ODB 14/65 a avut ca zonă de responsabilitate România). Membrii subunităţilor fiecărui grup cunosc limbile vorbite şi sunt antrenaţi în cunoaşterea obiceiurilor popoarelor în aria geografică de responsabilitate. Fiecare companie SF este compusa din 6 plutoane SF numite ODA (OperationalDetachments-A) sau echipe A x 12 militari, putând acționa şi independent pe 2 grupuri x 6 militari.
În războiul din Vietnam, Irak şi Afganistan, beretele Verzi au fost infiltrate adânc în teritoriul inamic, lichidând sau capturând membrii de vârf ai conducerii militare sau civile. Ei s-au mai ocupat cu distrugerea unor obiective strategice militare sau civile din teritoriul inamic, precum şi cu recrutarea şi antrenarea în ascuns a membrilor populaţiei locale în vederea ducerii acţiunilor de guerilă (mai recent şi în Libia şi Siria). În afara celor 7 grupuri SF, există şi regimentul 75 Rangers care a fost utilizat în 1989 în agresiunea militară asupra statului Panama, dar modul de infiltrare al acestuia este predominant prin paraşutare.
Cea mai celebră componentă a US SOCOM este Detaşamentul 1 SF, cunoscut şi ca Delta Force. Detaşamentul 1 este alcătuit din 4 companii x 2 plutoane, fiecare pluton având 4 grupe a câte 5 militari care acţionează independent. Din punct de vedere al respectului acordat de autorităţile SUA, veteranii Delta se află pe locul 3 după laureaţii premiului Nobel şi astronauţi.
Componenta aeriană a US SOCOM este formată din elicoptere MH-47G Chinook, MH-6M, MH-60K/L și avioane MC-130E/H/W/P, utilizate pentru transportul comandourilor şi alimentarea în aer şi AC-130H/U (înarmate cu 2 tunuri cal. 30 mm, 1 tun cal. 40 mm, 1 tun cal. 105mm, rachete antitanc dirijate pe fascicol laser AGM-114 Hellfire şi bombe de 20 kg dirijate pe fascicol laser) pentru sprijinul cu foc.
Ghidul „Luptei nonviolente în 50 de puncte" elaborat de col. Robert Helveya, veteran al beretelor Verzi, a stat la baza tuturor revoluţiilor din spaţiul ex-sovietic, el detaliind metodele utilizate de profesioniştii acţiunilor de protest cu scopul de a învinge frica şi de a subordona afectiv mulţimile. Prin intermediul fundaţiei Freedom House a lui George Soros şi a institutului Internaţional Republican finanţat de Departamentul de Stat american şi de USAID, trupele pentru operaţiuni speciale ale SUA au format „reformatori politici şi sociali", specializaţi în războiul de guerilă urbană cu precădere în statele socialiste din Europa. Unul din exemple ar fi mişcarea Otpor de nesupunere civilă şi rezistenţă paşnică, fondat în 1998 la Belgrad, pentru răsturnarea de la putere a preşedintelui iugoslav Slobodan Miloşevici. Ulterior, „Revoluţia trandafirilor" din Georgia din 2003, cea „Portocalie" din Ucraina din 2004, cea a „Lalelelor" din Kârgâzstan din 2005 și cea din R. Moldova din 2009, toate au beneficiat de serviciile specialiştilor în operaţiuni speciale ai SUA.
Mă voi referi doar la modul în care demonstraţia paşnică din 7 aprilie 2009, de la Chişinău a fost transformată "spontan" într-una de devastare şi incendiere a clădirii Parlamentului moldovean, întrucât a fost transmisă în direct de posturile româneşti TVR, Realitatea TV şi Antena 3. S-a observat cu ochiul liber că echipele pentru operaţiuni speciale au urmat trasee de afluire pe grupuri mici şi la intervale regulate de timp pentru infiltrarea fără suspiciuni în masa de manifestanţi paşnici. Punctele de concentrare şi aliniamentele de plecare la ofensivă, ale tuturor grupurilor cu destinaţie tactică, fuseseră stabilite cu precizie dinainte. Fiecare grup cu destinaţie tactică îşi avea o componenţă bine determinată, misiuni distincte, semne şi semnalele de recunoaştere şi grupuri proprii de sprijin din rândul organizatorilor manifestaţiei.
Primul grup - Alfa era antrenat în utilizarea de procedee de generare a contagierii afective în rândul masei de manifestanţi. În prima fază, rolul său a fost acela de a lansa timp de 2 ore diverse sloganuri, în fapt simboluri consacrate ale războiului psihologic, menite să influenţeze, motivând participanţii la acţiunea de protest. Din punct de vedere psihologic, grupul Alfa a jucat rolul de transformare a indivizilor într-o turmă dispusă să urmeze orbeşte orice îndemnuri, fără a le mai trece prin filtrul raţiunii.
Odată realizat obiectivul propus, grupul Alfa a iniţiat a 2-a fază, adică un atac frontal, de tip demonstrativ, cu scopul de a obliga pe comandantul dispozitivul poliţienesc să dispună comprimarea şi concentrarea lui în faţă, eşalonat, pe mai multe rânduri, ocupând poziţii înaintate. Cea mai importantă secvenţă a operaţiunii şi cea mai bine executată, a fost realizată simultan de către alte 2 grupuri (Bravo și Charlie), formate din veterani în lupta de stradă. Acestea au iniţiat o acţiune extrem de rapidă şi bine coordonată de învăluire pe ambele flancuri ale noului dispozitiv, format de către scutieri.
Simultan cu aceasta, alte 2 grupuri distincte – Delta şi Echo (de presiune), infiltrate adânc în masa de manifestanţi (amplasate la distanţa de 50-70 m de scutieri), au împins cu forţă tinerii din centru, canalizându-le deplasarea pe direcţia celor două sectoare de rupere ale grupurilor Bravo şi Charlie. Rezultatul acestei acţiuni fulger: fragmentarea dispozitivului de scutieri, separarea lui pe grupuri mici, uşor de atacat din toate direcţiile şi împiedicarea contra-atacurilor forţelor de ordine cu scopul introducerii rezervelor.
Odată cu trecerea anilor, se vede clar că soluţia distrugerii sistemului socialist a fost doar un paliativ pentru SUA şi Occident, lumea a devenit mai săracă şi mai instabilă, iar capitalismul tocmai a fost băgat de SUA în 2008 în cea de a treia criză care se generalizează cu rapiditate pe plan mondial, în timp ce măsurile pentru ieşirea din criză care se iau la nivel naţional şi la nivel de UE pentru Europa, dar şi cele luate de către SUA, au rolul de a salva doar Marele Capital. Prin urmare, bogaţii devin tot mai bogaţi, iar săracii tot mai săraci".

BIOCÂMPUL ORGANISMELOR VII. BIOCÂMPUL UMAN (1)


Pentru uzul cursanţilor la expunerea Protecţie şi autoapărare extrasenzorială, modulul 1şi 2.

         Trăim vremi paradoxale. Deşi omenirea se află în era explorării spaţiului cosmic cu tehnologii create de inteligenţa umană, a succeselor răsunătoare înregistrate în cercetarea alcătuirii intime a atomului, a făuririi supercomputerelor şi a ajuns în pragul conceperii prin clonare – deci pe cale de laborator – a unei controversate şi imprevizibile replici vii a lui homo sapiens, ştiinţa actuală încă nu a reuşit să elucideze una dintre enigmele fundamentale ale omului - structura sa energetică externă şi tainicele conexiuni ale acestei subtile energii cu lumea înconjurătoare. Altfel spus, omul, autointitulat vieţuitoare terestră supremă, încă nu cunoaşte partea invizibilă a fiinţei sale şi urmările interferenţelor acestei energii enigmatice,  cu energiile mediului înconjurător.
         Pe tema biocâmpului uman - cunoscut îndeobşte prin sintagma aura umană - există mii de lucrări tipărite în mai toate limbile pământului, se organizează frecvente sesiuni de comunicări şi congrese internaţionale, au fost elaborate tot soiul de ipoteze şi teorii contradictorii, însă cunoştinţele oficiale privitoare la acest fascinant fenomen al viului, nu depăşesc cu mult ceea ce ştiau esotericii antichităţii; iar această situaţie ar trebui să ne pună pe gânduri.
         Întâmplător sau nu - depinde din care perspectivă privim lucrurile - partea nevăzută a aisbergului cercetării biocâmpului se află în continuare în teren militar. Poate şi pentru faptul că eterica „aură” poate fi utilizată ca suport pentru propagarea unor energii biofizice distructive, orientabile către ţinte în măsură să şocheze concepţiile etice ale unui om de bună credinţă, nedeprins cu ascunzişurile câmpului de luptă mental.
         În acelaşi timp, secretomania ţesută în jurul biocâmpurilor umane, animale şi vegetale are şi un substrat de natură ecologică. Se ştie sigur că orice modificări negative survenite în mediul înconjurător, determină apariţia unor reacţii corespunzătoare la nivelul funcţiilor psihofiziologice ale organismelor biologice; iar acestea, la rândul lor, induc modificări fizico-chimice şi de altă natură în structurile biocâmpurilor individuale. Cu alte cuvinte, prin biocâmp există posibilitatea exercitării unui control permanent al nivelului de poluare al mediului înconjurător, pe care civilizaţia tehnologică actuală îl depreciază sistematic sub raport chimic, electromagnetic, microbiologic, etc., punând în pericol însăşi procesul menţinerii vieţii pe suprafaţa planetei noastre.
         Pe de altă parte, în biocâmpul organismelor vii există şi componente energetice cu aplicaţii militare, mai puţin accesibile cercetării civile. Prin urmare, nu ar trebui să ne mire prea mult faptul că la reuniuni ştiinţifice biocâmpul se mai confundă cu aura marginală Kirlian, sau este abordat la modul pur speculativ din perspectivă esoterică; iar consecinţele ambiguităţilor vehiculate în cercetarea ştiinţifică nu s-au lăsat aşteptate. La periferia studierii biocâmpului uman, au proliferat negustorii de iluzii bioenergetice, subminând totodată încrederea populaţiei în eficienţa actului medical terapeutic alternativ.
         Întrucât informaţiile pe tema biocâmpului pe care le vom găsi în lucrări tipărite, pe internet sau în alte surse mass-media nu sunt foarte lămuritoare ca substanţă, fiind împănate totodată, cu o diversitate de păreri şi speculaţii imposibil de verificat pe căile cercetării experimentale, va trebui să ne apropiem prin propriile noastre mijloace de investigare de acest aparent straniu fenomen al viului, pentru a menţine dreaptă calea cunoaşterii. Aşadar, să începem sistematic din aproape în aproape.


Toate organismele funcţionale sunt înconjurate de câmp energetic.

         Se ştie că un organism mecanic, electromagnetic, electronic sau hibrid în funcţiune, generează în jurul său un câmp energetic ca rezultat al funcţiilor interne, format din radiaţii electromagnetice, vibraţii acustice, radiaţii chimice, etc. În jurul unui motor cu ardere internă, de pildă, există câmp electric, magnetic, radiaţii infraroşii, vibraţii acustice, radiaţii chimice rezultate în urma arderii carburantului şi a lubrefierii mecanismului şi alte componente ale câmpului energetic extern.
         Şi în jurul organismului biologic viu se formează un câmp energetic relativ asemănător, generat de funcţiile sale fiziologice şi psihice. Astfel, începând cu limita de separare a organismului viu faţă de mediul proximal,  pot fi puse în evidenţă mai multe componente spectrale ale biocâmpului: câmp electric, câmp magnetic, radiaţii infraroşii, unde acustice generate de funcţiile fiziologice ale sistemelor respirator, circulator, renal, etc., radiaţii chimice rezultate în urma proceselor metabolice, precum şi energii mai puţin cunoscute generate de funcţii psihice conştiente şi subconştiente.
         În ce priveşte frecventa confuzie ce se face între efectul (aura) Kirlian şi biocâmpul uman, întâlnită şi la sesiuni de comunicări pe teme medicale, cred că ar trebui făcute câteva precizări asupra modului de formare a celor două fenomene.
         Biocâmpul uman - impropriu spus aura umană - este rezultatul extern al funcţiilor psihofiziologice ale organismului viu, în timp ce efectul (aura) Kirlian este creat pe căi artificiale pe o emulsie fotosensibilă, în urma unor descărcări electrice de înaltă tensiune, în regim de  radiofrecvenţă.
         Aura marginală Kirlian nu este o caracteristică definitorie a viului. Acest tip de aură poate fi realizat prin mijloace tehnice în jurul oricărui obiect inert, indiferent de structura sa fizico-chimică. Efluviile luminoase ce se înregistrează pe emulsiile fotosensibile au forme aleatorii, fiind determinate de o sumă de factori fizici şi chimici, cum ar fi intensitatea curentului electric explorator, grosimea şi compoziţia dielectricului folosit la înregistrare, gradul de umiditate şi conductivitatea electrică a obiectului experimentelor, temperatura şi umiditatea aerului din laborator, presiunea atmosferică, etc.
         Pe cele două emulsii fotosensibile ale filmului radiografic folosit pentru înregistrarea aurei Kirlian, de pildă, se obţin concomitent două serii de efluvii luminoase diferite ca formă şi extensie în plan orizontal, în funcţie de grosimea şi compoziţia chimică a suportului filmului radiografic utilizat şi a altor factori. Până la ora actuală nu a fost furnizată nici o dovadă ştiinţifică din care să reiasă că ar exista o altă legătură decât cea indirectă între efectul Kirlian şi biocâmpul organismelor vii. Prin urmare, străduinţa unor autori de lucrări axate pe conspiraţii mondiale de a acredita ideea că aura Kirlian ar reprezenta partea invizibilă a organismelor biologice şi că din acest motiv ar fi fost inclusă în rândul celor mai bine păzite secrete guvernamentale, impenetrabile controlului civil, este doar o speculaţie lipsită de temei.
         Omul nu este unica fiinţă terestră înconjurată de biocâmp. Toate organismele vii au propriile biocâmpuri, ce reflectă în permanenţă nivelul funcţiilor biologice în raport cu o sumă de factori interni şi externi organismului viu. De exemplu, componenta electrică a biocâmpului plantei Phitologica electrica din pădurile tropicale din Nicaragua, se exinde în spaţiu până la 2,5 metri detectabili cu un galvanometru în funcţie de intensitatea luminii solare, atingând valoarea maximă în jurul orelor 14. Electricitatea generată de plantă este suficient de puternică, pentru a ţine animale erbivore la distanţă.
         Pe parcursul unor cercetări experimentale efectuate în România la începutul anilor 60’, autorul a constatat că în biocâmpurile umane, animale şi vegetale există indicii biofizice şi biochimice referitoare la disfuncţii organice, existând posibilitatea practică de a se detecta şi disfuncţii fiziologice aflate în stadii incipiente sau latente, greu sau imposibil de pus în evidenţă prin intermediul analizelor clinice uzuale. La arbori, de pildă, pot fi detectate deprecieri structurale ale biocâmpului cu doi-trei ani înainte de apariţia primelor indicii fizice ireversibile, ce semnalează îmbolnăvirea acestora.
         Privind biocâmpul uman din această perspectivă, cititorii se pot întreba, pe bună dreptate, dacă bioterapeuţii pot interveni în mod real asupra „aurei” după cum pretind, în scopul însănătoşirii unor persoane cu boli incurabile. Fiind adeptul conceptului „nu crede până nu cercetezi”, voi recurge iarăşi la un exemplu practic. Ştiindu-se cu certitudine că biocâmpul uman este rezultatul funcţiilor organice interne, asemănător organismelor funcţionale mecanice, electromagnetice, electronice sau hibride, aşa-zisa reparare a „aurei” bolnavului de către terapeut e un nonsens. În cazul funcţionării necorespunzătoare a unui televizor, de exemplu, se apelează la serviciile unui electronist autorizat pentru remedierea sau înlocuirea piesei defecte. Ar fi inutil ca acesta să facă „pase” în jurul câmpului electromagnetic al televizorului, cu speranţa deşartă că astfel piesa defectă va reveni la parametri tehnici funcţionali.
         Factorii de mediu influenţează indirect biocâmpul organismelor vii, în sensul inducerii unor modificări funcţionale pozitive sau negative în psihicul şi fiziologia organismelor biologice, având ca rezultat fluctuaţii corespunzătoare ale biocâmpurilor acestora. Din punct de vedere funcţional, organismele vii sunt influenţate de electricitatea atmosferică, de magnetismul terestru, magnetismul lunar, de furtunile magnetice solare, de temperatura aerului, presiunea atmosferică, de sezon, de vârstă, etc. De exemplu, în timpul unei furtuni solare, se constată modificări fizice în structura biocâmpului uman, în special la componentele electrică, magnetică  şi a efectului Rudan.
         Biocâmpul este influenţat indirect şi de fluxul luminos în care este expus subiectul  investigaţiei.  În general, organismele biologice funcţionează în limite normale, când sunt expuse la iluminări directe de 15.000 - 20.000 lucşi şi la temperaturi de culoare a luminii de până la 2.800 – 3.400 grade Kelvin. La aceşti paramentri fizici se înregistrează evoluţii optime ale componentelor spectrale ale biocâmpului.
(Va urma)
Sursa: rudan.ro