Fapte şocante despre criminalitatea maşinăriei UE
Traducerea unui articol din ziarul “Zavtra” (Maine)
http://www.chelemendik.sk/Rozhovor_s_ruskou_mamou_plakat_je_v_Norsku_zakazane_je_to_povazo_119288153.html
“Zavtra”: Irina, povesteşte despre cum ai ajuns în Norvegia şi impresia pe care ţi-ai făcut-o despre această ţară.
Irina: În anul 2005 m-am măritat cu un cetăţean Norvegian. Fiul meu (dintr-o relaţie anterioară) aveaşapte ani. Am plecat să locuim în Norvegia, în Aurskog-Hekland, satul Aurskog.
În acel moment, eu încă nu ştiam că acum o jumătate de secol în urmă, Norvegia era o ţară al cărei nivel de civilizaţie putea fi comparat cu cel din statele Africii Centrale. În anul 1905, Norvegia a încetat să mai fie dependentă de Danemarca şi Suedia. Această ţară a fost şi rămâne o ţară de iobagi, iar locuitorii ei nu i-au văzut niciodată pe domnitorii lor. Plăteau doar taxele. Nu a fost nici o dezvoltare a culturii, oamenii vorbeau limba daneză sau suedeză, prin urmare, limbile exploatatorilor lor. Mai târziu,aceste limbi s-au amestecat într-un limbaj artificial, numit Bukmolu. Chiar şi acum, fiecare familie din Norvegia vorbeşte în dialectul propriu. Până în prezent, nu există limba de stat, standard. S-ar putea spune că ţara doar acum se formează, în acelaşi timp având loc şi un alt proces. Societatea norvegiană este în decădere morală, copiind legislaţia şi ordinea americană.
Acum 50 de ani, ei au descoperit petrol în mare, cu ajutorul rezultatelor ştiinţifice şi tehnice străine.
Toate acestea le-am aflat mai târziu. Când am plecat din Rusia, ştiam doar atât că, în Norvegia este nivelul de trai cel mai ridicat din lume.
În afară de aceasta, am absolvit Facultatea de Jurnalism şi am fost candidată la ştiinţele filologice, dar în Norvegia nu mi-au recunoscut diploma universitară. Mi-au oferit un loc de muncă de învăţătoare, într-un satuc vecin, la o şcoală de tip nou, după modelul danez, denumit Riddersand, care se traduce “Şcoala cavalerilor”. În comparaţie cu sistemul şcolar rus, toate manualele de şcolarizare norvegiene, arată de parcă ar fi tipărite pentru retardaţi mintali. Şcoala primară este până la clasa a 7-a şi rolul programului de stat de predare, este de a învăţa alfabetul şi a socoti, până la vârsta de 13 ani a elevului, pentru a fi în măsură să socotească preţurile în magazine.
Nu este voie în clasă să se citească cu voce tare, fiind o ruşine. Profesorul special ia elevul pe hol, să nu-l facă de ruşinea copiilor şi acolo îl ascultă cum citeşte. Profesorul de matematică are dreptul de a explica copiilor două exerciţii pe zi, iar atunci când copiii nu învaţă tema în timp de trei zile, o poate repeta. Tema pentru acasă este 5 sau 8 cuvinte din limba engleză, pe săptămână.
Norwegian School este completa degradare a educaţiei. Nu au deloc literatură, fizica, chimie sau ştiinţele naturii. În general, copiii cunosc lumea înconjurătoare întâmplător. Ei ştiu de exemplu că a fost al Doilea Război Mondial. Mai mult de ştiut sunt interpretate ca fiind violenţă împotriva copiilor şia psihicului lor.
Fiul meu mai mare, a început în Rusia şcoala generală, prin urmare, în Norvegia a devenit wunderkind “copil minune”. Până în clasa a 7-a, nu a învăţat nimic. Acolo nu e nevoie să înveţi. În şcoală sunt anunţuri precum: “Când părinţii tăi te roagă să-ţi faci tema, sună-ne! Noi te vom elibera de la astfel de părinţi.”
În acel moment, eu încă nu ştiam că acum o jumătate de secol în urmă, Norvegia era o ţară al cărei nivel de civilizaţie putea fi comparat cu cel din statele Africii Centrale. În anul 1905, Norvegia a încetat să mai fie dependentă de Danemarca şi Suedia. Această ţară a fost şi rămâne o ţară de iobagi, iar locuitorii ei nu i-au văzut niciodată pe domnitorii lor. Plăteau doar taxele. Nu a fost nici o dezvoltare a culturii, oamenii vorbeau limba daneză sau suedeză, prin urmare, limbile exploatatorilor lor. Mai târziu,aceste limbi s-au amestecat într-un limbaj artificial, numit Bukmolu. Chiar şi acum, fiecare familie din Norvegia vorbeşte în dialectul propriu. Până în prezent, nu există limba de stat, standard. S-ar putea spune că ţara doar acum se formează, în acelaşi timp având loc şi un alt proces. Societatea norvegiană este în decădere morală, copiind legislaţia şi ordinea americană.
Acum 50 de ani, ei au descoperit petrol în mare, cu ajutorul rezultatelor ştiinţifice şi tehnice străine.
Toate acestea le-am aflat mai târziu. Când am plecat din Rusia, ştiam doar atât că, în Norvegia este nivelul de trai cel mai ridicat din lume.
În afară de aceasta, am absolvit Facultatea de Jurnalism şi am fost candidată la ştiinţele filologice, dar în Norvegia nu mi-au recunoscut diploma universitară. Mi-au oferit un loc de muncă de învăţătoare, într-un satuc vecin, la o şcoală de tip nou, după modelul danez, denumit Riddersand, care se traduce “Şcoala cavalerilor”. În comparaţie cu sistemul şcolar rus, toate manualele de şcolarizare norvegiene, arată de parcă ar fi tipărite pentru retardaţi mintali. Şcoala primară este până la clasa a 7-a şi rolul programului de stat de predare, este de a învăţa alfabetul şi a socoti, până la vârsta de 13 ani a elevului, pentru a fi în măsură să socotească preţurile în magazine.
Nu este voie în clasă să se citească cu voce tare, fiind o ruşine. Profesorul special ia elevul pe hol, să nu-l facă de ruşinea copiilor şi acolo îl ascultă cum citeşte. Profesorul de matematică are dreptul de a explica copiilor două exerciţii pe zi, iar atunci când copiii nu învaţă tema în timp de trei zile, o poate repeta. Tema pentru acasă este 5 sau 8 cuvinte din limba engleză, pe săptămână.
Norwegian School este completa degradare a educaţiei. Nu au deloc literatură, fizica, chimie sau ştiinţele naturii. În general, copiii cunosc lumea înconjurătoare întâmplător. Ei ştiu de exemplu că a fost al Doilea Război Mondial. Mai mult de ştiut sunt interpretate ca fiind violenţă împotriva copiilor şia psihicului lor.
Fiul meu mai mare, a început în Rusia şcoala generală, prin urmare, în Norvegia a devenit wunderkind “copil minune”. Până în clasa a 7-a, nu a învăţat nimic. Acolo nu e nevoie să înveţi. În şcoală sunt anunţuri precum: “Când părinţii tăi te roagă să-ţi faci tema, sună-ne! Noi te vom elibera de la astfel de părinţi.”
În continuare, descrie nivelul medicinii în Norvegia.
“Zavtra”: Toată această atmosferă duce la anumite probleme, dar din ce moment a devenit viata ta in Norvegia, nesuportabilă şi de ce?
Irina: S-a întâmplat după 6 ani de şedere în Norvegia. Nu ştiam nimic despre sistemul lor „Barnevarn“.
Am trăit cu grijile mele: casă, muncă, familie… Puţin am pătruns în organizarea de stat a ţării în care m-am mutat. Am auzit că luau copiii de la părinţi, dar eu am fost doar o “mamă normală”.
De soţul meu am divorţat după trei ani de viaţă împreună, după naşterea fiului nostru, datorită conflictului de culturi diferite. Îmi spuneau că în fiecare casă sătească există o toaletă şi duş. Da, i-am răspuns, dar cu toate acestea, norvegienii au obiceiul să se urineze şi aşa în spatele casei. Trei ani am locuit singură cu copiii. Am luat un împrumut de la bancă, am cumparat apartamentul meu, mi-am asigurat o viaţă normală. Am lucrat şi m-am dedicat copiilor. Copiii au fost doar cu mine. Pentru că tatăl îi făcea rău fiului meu din prima căsătorie, am decis să nu mai aibă loc nici o întâlnire cu acesta.
Cu fiul cel mic, el a fost obligat prin lege să se întâlnească. Am încercat din toate puterile ca fiul nostru să nu rămână peste noapte la tatăl său (exista pericolul de bătaie), dar şcoala şi alte instituţii de stat, m-au forţat să las copilul la tatăl lui.
Mai întâi a fost înţelegerea pentru două ore, dar mai târziu rămânea aproape o săptămână. Copilul avea febră când tatăl său l-a luat iarna, la -30°, la rudele lui.
În anul 2011, m-am dus la poliţia locală, după discuţia mea cu băiatul, care mi-a povestit că mătuşile şi unchii, rudele tatălui, i-au provocat dureri la gură şi la fund. Îmi vorbea despre astfel de lucruri, pe care nu am putut să le cred la început.
Am scris o declaraţie la poliţie. Pe 8 martie, ne-au chemat la secţia pentru protecţia oficială a copiilor Barnevarn.
Interogatoriul a durat 6 ore. Am fost acolo eu şi cu cei doi copii ai mei.
La ei este numai de formă sistemul creat pentru protejarea copiilor, de apărare a drepturilor acestora. De abia atunci am înţeles că centrele “Barnevarn”, care sunt în fiecare sat, sunt numai pentru a descoperi denunţătorii, copii şi părinţi nemulţumiţi şi pentru a-i pedepsi cu izolarea.
Din ziare am aflat de cazul în care o fetiţă de 7-8 ani, a fost condamnată de o instanţă la plata cheltuielilor de judecată şi compensaţie financiară pentru perioada şederii bătăuşului în închisoare. În Norvegia este totul pe dos. Pedofilia, de fapt, nu constituie o infracţiune.
Prima dată mi-au luat copiii pe 8 martie 2011. Capturarea se face astfel: copilul nu se mai întoarce de la grădiniţă sau de la şcoală, astfel, practic vi-l fură, dispare, pentru că este ascuns într-un loc secret. În acea zi mi-au spus: „Înţelegeţi, această situaţie s-a ivit, mărturisiţi violenţa împotriva copiilor. Avem nevoie ca să vă controlaţi la medic dacă sunteţi sănătoasă.“ Nu am protestat. Clinica a fost la 10 min cu maşina. Asistenta socială m-a aşezat în maşină şi a spus: „Te ajutăm, în acest timp ne jucăm cu copiii tăi“. Copiii au rămas nu oriunde, ci în centrul de protecţie a tinerilor. Când am ajuns la clinică, m-a sunat Saşa, fiul meu mai mare, atunci avea 13 ani, … “Mami, ne duc la o familie adoptivă …” Am fost la 10km de copii, pe care îi duceau la o adresa secretă.
În conformitate cu legislaţia locală, copiii sunt luaţi fără nici un fel de acte. Singurul lucru ce puteam face, era să mă stăpânesc. Plânsul este “interzis” în Norvegia, este considerat o “boală” şi “Autorităţile pentru apărarea copiilor” pot să vă trimită forţat la psihiatrie.
Se pare că în Norvegia este plan de stat, cota pentru luarea copiilor de la părinţii lor. Autorităţile de protecţie, chiar se întrec în realizarea acestei cote.
Grafice şi diagrame sunt publicate la fiecare 3 luni: câţi copii şi în care cartier au fost colectaţi.
Am primit recent documentul – raportul suedez. Era un document cu privire la colectarea copiilor de la familii din Suedia şi din ţările scandinave vecine.
Am trăit cu grijile mele: casă, muncă, familie… Puţin am pătruns în organizarea de stat a ţării în care m-am mutat. Am auzit că luau copiii de la părinţi, dar eu am fost doar o “mamă normală”.
De soţul meu am divorţat după trei ani de viaţă împreună, după naşterea fiului nostru, datorită conflictului de culturi diferite. Îmi spuneau că în fiecare casă sătească există o toaletă şi duş. Da, i-am răspuns, dar cu toate acestea, norvegienii au obiceiul să se urineze şi aşa în spatele casei. Trei ani am locuit singură cu copiii. Am luat un împrumut de la bancă, am cumparat apartamentul meu, mi-am asigurat o viaţă normală. Am lucrat şi m-am dedicat copiilor. Copiii au fost doar cu mine. Pentru că tatăl îi făcea rău fiului meu din prima căsătorie, am decis să nu mai aibă loc nici o întâlnire cu acesta.
Cu fiul cel mic, el a fost obligat prin lege să se întâlnească. Am încercat din toate puterile ca fiul nostru să nu rămână peste noapte la tatăl său (exista pericolul de bătaie), dar şcoala şi alte instituţii de stat, m-au forţat să las copilul la tatăl lui.
Mai întâi a fost înţelegerea pentru două ore, dar mai târziu rămânea aproape o săptămână. Copilul avea febră când tatăl său l-a luat iarna, la -30°, la rudele lui.
În anul 2011, m-am dus la poliţia locală, după discuţia mea cu băiatul, care mi-a povestit că mătuşile şi unchii, rudele tatălui, i-au provocat dureri la gură şi la fund. Îmi vorbea despre astfel de lucruri, pe care nu am putut să le cred la început.
Am scris o declaraţie la poliţie. Pe 8 martie, ne-au chemat la secţia pentru protecţia oficială a copiilor Barnevarn.
Interogatoriul a durat 6 ore. Am fost acolo eu şi cu cei doi copii ai mei.
La ei este numai de formă sistemul creat pentru protejarea copiilor, de apărare a drepturilor acestora. De abia atunci am înţeles că centrele “Barnevarn”, care sunt în fiecare sat, sunt numai pentru a descoperi denunţătorii, copii şi părinţi nemulţumiţi şi pentru a-i pedepsi cu izolarea.
Din ziare am aflat de cazul în care o fetiţă de 7-8 ani, a fost condamnată de o instanţă la plata cheltuielilor de judecată şi compensaţie financiară pentru perioada şederii bătăuşului în închisoare. În Norvegia este totul pe dos. Pedofilia, de fapt, nu constituie o infracţiune.
Prima dată mi-au luat copiii pe 8 martie 2011. Capturarea se face astfel: copilul nu se mai întoarce de la grădiniţă sau de la şcoală, astfel, practic vi-l fură, dispare, pentru că este ascuns într-un loc secret. În acea zi mi-au spus: „Înţelegeţi, această situaţie s-a ivit, mărturisiţi violenţa împotriva copiilor. Avem nevoie ca să vă controlaţi la medic dacă sunteţi sănătoasă.“ Nu am protestat. Clinica a fost la 10 min cu maşina. Asistenta socială m-a aşezat în maşină şi a spus: „Te ajutăm, în acest timp ne jucăm cu copiii tăi“. Copiii au rămas nu oriunde, ci în centrul de protecţie a tinerilor. Când am ajuns la clinică, m-a sunat Saşa, fiul meu mai mare, atunci avea 13 ani, … “Mami, ne duc la o familie adoptivă …” Am fost la 10km de copii, pe care îi duceau la o adresa secretă.
În conformitate cu legislaţia locală, copiii sunt luaţi fără nici un fel de acte. Singurul lucru ce puteam face, era să mă stăpânesc. Plânsul este “interzis” în Norvegia, este considerat o “boală” şi “Autorităţile pentru apărarea copiilor” pot să vă trimită forţat la psihiatrie.
Se pare că în Norvegia este plan de stat, cota pentru luarea copiilor de la părinţii lor. Autorităţile de protecţie, chiar se întrec în realizarea acestei cote.
Grafice şi diagrame sunt publicate la fiecare 3 luni: câţi copii şi în care cartier au fost colectaţi.
Am primit recent documentul – raportul suedez. Era un document cu privire la colectarea copiilor de la familii din Suedia şi din ţările scandinave vecine.
http://www.familypolicy.ru/read/1403/
Este vorba de un fenomen aparte. În acest raport se afirmă că, în Suedia au fost retraşi din familii,300.000 de copii.
Acest lucru înseamnă că este vorba de o generaţie întreagă a copiilor furaţi de la părinţii lor biologici.
Oamenii de ştiinţă, criminologii, juriştii, avocaţii – oameni cu valori tradiţionale, care încă îşi amintesc că în Suedia era familia, nu înţeleg. Ei spun că are loc ceva ciudat. Are loc dezvoltarea statului pe familii.
Experţii indică 10.000 coroane (suedeze sau norvegiene) pe zi, sumă ce o primeşte familia adoptivă pentru un copil primit. Agentul organizaţiei “Barnevarn”, primeşte de la bugetul de stat, sume imense pentru răsturnarea cuibului de familie, pentru copilul furat. Acest lucru se întâmplă în toate ţările scandinave.
În acest sens, părinţii adoptivi pot alege copilul, ca la piaţă. Dacă ţi-a plăcut o fetiţă blondă cu ochii albaştri şi o vrei, ajunge să telefonezi la Barnevarn şi să spui: “Sunt pregătit/ă, am cameră pentru copil” şi să spui numele copilului.
Ombudsman, în Norvegia, încearcă să lupte împotriva sistemului Barnevarn. Consideră că acest sistemde tranzacţii cu copii, este corupt. În luna mai, familiile afectate de acest sistem, au organizat un protest împotriva separării copiilor de părinţi.
Titlul în ziarul norvegian: “1/5 din copiii norvegieni sunt deja salvaţi de la părinţi”, înseamnă că dintr-un milion de copii, în acest stat, cam 200.000 sunt “salvaţi” şi nu mai locuiesc cu mama şi tata acasă, ci într-o instituţie pentru copii.
Conform statisticilor publicate în mass-media norvegiană, doi din zece copii sunt născuţi de femei norvegiene, restul fiind copii de emigranţi. Emigranţii dau Norvegiei o populaţie sănătoasă, deoarece la ei nu sunt aproape deloc practicate căsătoriile. Cei mai mulţi copii au primit Barnevarn de la părinţii ruşi.
Acest lucru înseamnă că este vorba de o generaţie întreagă a copiilor furaţi de la părinţii lor biologici.
Oamenii de ştiinţă, criminologii, juriştii, avocaţii – oameni cu valori tradiţionale, care încă îşi amintesc că în Suedia era familia, nu înţeleg. Ei spun că are loc ceva ciudat. Are loc dezvoltarea statului pe familii.
Experţii indică 10.000 coroane (suedeze sau norvegiene) pe zi, sumă ce o primeşte familia adoptivă pentru un copil primit. Agentul organizaţiei “Barnevarn”, primeşte de la bugetul de stat, sume imense pentru răsturnarea cuibului de familie, pentru copilul furat. Acest lucru se întâmplă în toate ţările scandinave.
În acest sens, părinţii adoptivi pot alege copilul, ca la piaţă. Dacă ţi-a plăcut o fetiţă blondă cu ochii albaştri şi o vrei, ajunge să telefonezi la Barnevarn şi să spui: “Sunt pregătit/ă, am cameră pentru copil” şi să spui numele copilului.
Ombudsman, în Norvegia, încearcă să lupte împotriva sistemului Barnevarn. Consideră că acest sistemde tranzacţii cu copii, este corupt. În luna mai, familiile afectate de acest sistem, au organizat un protest împotriva separării copiilor de părinţi.
Titlul în ziarul norvegian: “1/5 din copiii norvegieni sunt deja salvaţi de la părinţi”, înseamnă că dintr-un milion de copii, în acest stat, cam 200.000 sunt “salvaţi” şi nu mai locuiesc cu mama şi tata acasă, ci într-o instituţie pentru copii.
Conform statisticilor publicate în mass-media norvegiană, doi din zece copii sunt născuţi de femei norvegiene, restul fiind copii de emigranţi. Emigranţii dau Norvegiei o populaţie sănătoasă, deoarece la ei nu sunt aproape deloc practicate căsătoriile. Cei mai mulţi copii au primit Barnevarn de la părinţii ruşi.
“Zavtra”: Atunci când un copil este luat de la părinţi, ei ce pot face?
Irina: Aproape în fiecare lună, în Norvegia se sinucide o mamă rusă. Pentru că atunci când vin să-ţi ia copiii, eşti lipsită de putere. Eşti singură împotriva sistemului. Ei îţi vor spune de exemplu: “Faci omleta altfel decât în Norvegia, forţezi copilul să-şi spele mâinile, mergi strâmb, prin urmare, nu poţi sta aici cu copilul pe nisip. Asta înseamnă că eşti o mama rea şi de aceea îţi luăm copilul.”
Sistemul de protecţie a copilului în Norvegia, se bazează pe principiul prezumţiei vinovăţiei părinţilor.
Părintele este conştient vinovat. Pe părinţi se aruncă o grămadă de minciuni. Totul începe cu o afirmaţie simplă: “Vreţi să vă întoarceţi în Rusia” şi nu puteţi nega, doar aveţi rude acolo. Sau: “Vreţi să asasinaţi copiii voştri”, asta pentru că ruşii obişnuiesc să spună “te omor!”
Sistematic te pun în situaţii când trebuie să te aperi. Un singur om nu poate să oprească maşinăria de stat, bazată pe recompense fabuloase oferite avocaţilor de la birourile de protecţie a copiilor, judecătorilor, psihologilor, psihiatrilor, părinţilor adoptivi şi altor asemenea. Recompensele se dau pentru fiecare copil cu ochii albaştri, luat. Tu nu ai nici o şansă de a-ţi salva copilul de la adăposturile norvegiene pentru copii. Am trecut prin toate instanţele judecătoreşti norvegiene. Totul este susţinut, corupţia este peste tot. Copiii sunt bunuri, pe care ei nu le restituie.
Toate articolele ziarelor ruseşti despre copiii mei, au fost traduse în norvegiană de avocatul de la Barnevarn şi utilizate pentru a mă învinovăţi. “Ea nu este normală, ea îşi apără copilul prin intermediul ziarelor”. În vest funcţionează legea privind confidenţialitatea, care este promovată activ şi în Rusia.
Sistemul de protecţie a copilului în Norvegia, se bazează pe principiul prezumţiei vinovăţiei părinţilor.
Părintele este conştient vinovat. Pe părinţi se aruncă o grămadă de minciuni. Totul începe cu o afirmaţie simplă: “Vreţi să vă întoarceţi în Rusia” şi nu puteţi nega, doar aveţi rude acolo. Sau: “Vreţi să asasinaţi copiii voştri”, asta pentru că ruşii obişnuiesc să spună “te omor!”
Sistematic te pun în situaţii când trebuie să te aperi. Un singur om nu poate să oprească maşinăria de stat, bazată pe recompense fabuloase oferite avocaţilor de la birourile de protecţie a copiilor, judecătorilor, psihologilor, psihiatrilor, părinţilor adoptivi şi altor asemenea. Recompensele se dau pentru fiecare copil cu ochii albaştri, luat. Tu nu ai nici o şansă de a-ţi salva copilul de la adăposturile norvegiene pentru copii. Am trecut prin toate instanţele judecătoreşti norvegiene. Totul este susţinut, corupţia este peste tot. Copiii sunt bunuri, pe care ei nu le restituie.
Toate articolele ziarelor ruseşti despre copiii mei, au fost traduse în norvegiană de avocatul de la Barnevarn şi utilizate pentru a mă învinovăţi. “Ea nu este normală, ea îşi apără copilul prin intermediul ziarelor”. În vest funcţionează legea privind confidenţialitatea, care este promovată activ şi în Rusia.
“Zavtra”: Aţi indicat că în nordul Europei, funcţionează sistemul de lichidare a familiei, legat de abuzuri sexuale asupra copiilor. Cum funcţionează acest lucru?
Irina: Ministerul care se ocupă cu probleme legate de copii, se numeşte literalmente Ministerul Afacerilor Copiilor şi Egalităţii la toate formele de diversitate sexuală.
Minorităţile sexuale în Norvegia, cu siguranţă nu mai sunt minorităţi. Minorităţile, sunt acum orientaţii heterosexuali.
În materialele sociologilor, disponibile în mod liber, se afirmă că, în anul 2050, Norvegia va fi ţara cu 90% homo. Ce se înţelege prin termenul de “homo”, este greu de imaginat. Se spune că ideile noastre despre lesbiene şi gay sunt deja trecutul.
S-ar părea că voi nu sunteţi implicaţi, să facă ce vor, ce am eu şi copiii mei cu asta? Cândva şi eu mă întrebam aşa, pentru că am trăit în ignoranţă completă despre asta, că în toată Europa se introduc în viaţă standardele sexuale, care reglementează creşterea copiilor în conformitate cu cadrul definit.
Minorităţile sexuale în Norvegia, cu siguranţă nu mai sunt minorităţi. Minorităţile, sunt acum orientaţii heterosexuali.
În materialele sociologilor, disponibile în mod liber, se afirmă că, în anul 2050, Norvegia va fi ţara cu 90% homo. Ce se înţelege prin termenul de “homo”, este greu de imaginat. Se spune că ideile noastre despre lesbiene şi gay sunt deja trecutul.
S-ar părea că voi nu sunteţi implicaţi, să facă ce vor, ce am eu şi copiii mei cu asta? Cândva şi eu mă întrebam aşa, pentru că am trăit în ignoranţă completă despre asta, că în toată Europa se introduc în viaţă standardele sexuale, care reglementează creşterea copiilor în conformitate cu cadrul definit.
http://yadi.sk/d/oa3PNRtG3Mysz
Sunt obligatorii pentru toţi cei care au semnat convenţia de admitere, făcându-se acum lobby şi in Rusia. Acolo literalmente se spune despre modul în care părinţii, în colaborare cu personalul grădiniţei,sunt obligaţi să educe copiii în “diferite forme de iubire”.
O parte specială a acestui total-european, sex-standardul, indică de ce ar trebui să ne învăţăm copiii despre masturbare, părinţii şi profesorii în grădiniţe sunt obligaţi să pună aceasta în aplicare, până la vârsta de 4 ani şi nu mai târziu. Pentru noi ruşii din “peşteră”, este o informaţie foarte utilă.
La pagina 46 din acest document, se afirmă că un copil nou-născut, trebuie să fie conştient de identitatea lui de gen. Cu sex-învăţatul obligatoriu din naştere, copilul vostru trebuie să realizeze ceea ce este: gay, lesbiană, travestit sau transsexual.
În privinţa egalităţii de gen, sunt omişi termenii de “bărbat” şi “femeie”, astfel încât rezultatul vi-l puteţi imagina şi singuri!
În Norvegia, a fost înfiinţat Institutul de cercetare ştiinţifică la Universitatea din Oslo, care examinează sinuciderile copiilor de la 0 la 7 ani. Este foarte ciudat, cum poate un copil nou-născut să se sinucidă?! Dar conform Barnevarn, este natural…
După urgiile sadice, când copiii într-adevăr mor, asemenea cazuri sunt luate ca fiind sinucidere.
O parte specială a acestui total-european, sex-standardul, indică de ce ar trebui să ne învăţăm copiii despre masturbare, părinţii şi profesorii în grădiniţe sunt obligaţi să pună aceasta în aplicare, până la vârsta de 4 ani şi nu mai târziu. Pentru noi ruşii din “peşteră”, este o informaţie foarte utilă.
La pagina 46 din acest document, se afirmă că un copil nou-născut, trebuie să fie conştient de identitatea lui de gen. Cu sex-învăţatul obligatoriu din naştere, copilul vostru trebuie să realizeze ceea ce este: gay, lesbiană, travestit sau transsexual.
În privinţa egalităţii de gen, sunt omişi termenii de “bărbat” şi “femeie”, astfel încât rezultatul vi-l puteţi imagina şi singuri!
În Norvegia, a fost înfiinţat Institutul de cercetare ştiinţifică la Universitatea din Oslo, care examinează sinuciderile copiilor de la 0 la 7 ani. Este foarte ciudat, cum poate un copil nou-născut să se sinucidă?! Dar conform Barnevarn, este natural…
După urgiile sadice, când copiii într-adevăr mor, asemenea cazuri sunt luate ca fiind sinucidere.
„Zavtra“: Irina, să ne întoarcem la experienţa dumneavoastră personală …
Irina: A doua oara mi-au luat copiii pe 30 mai 2011. M-au sunat doi poliţişti şi doi lucrători de la Barnevarn (Oficiul pentru Protecţia Copilului). Am deschis, poliţiştii erau înarmaţi, a venit chiar comandantul de la secţia de poliţie Bjorklagena şi mi-au spus: “Am venit să-ţi luăm copiii!” Am sunat-o pe avocată şi ea mi-a spus: “Da, în conformitate cu legile din Norvegia, sunteţi obligată să îi daţi. Dacă vă opuneţi, vi-i ia şi aşa oricum şi nu îi mai vedeţi mai mult. Sunteţi obligată să daţi copiii şi mâine, vă vor explica despre ce este vorba”. Au luat imediat copiii, care nu au reuşit nici să se schimbe, fără să-mi arate nici un document.
Am rămas în stare de şoc. Acum trebuia să dovedesc că eu sunt o mamă bună.
În ziar a fost descris un caz, când un băieţel a fost luat de la mama sa şi a fost violat în toate instituţiile de apărare a copilului. Când a împlinit 18 ani, şi-a cumparat o armă, a venit “acasa” şi i-a împuşcat pe părinţii adoptivi.
Alt caz, un băieţel care a fost luat de la mama sa şi plângea că vroia la mama. Medicii au spus că este paranoia şi l-au îndopat cu medicamente. După ce jurnaliştii au început să manifeste interes pentru acest caz, l-au înapoiat la mamă într-un scaun cu rotile. Băiatul a pierdut în greutate 13-15kg. Aveadistrofie, cu modificări ireversibile.
La o vizită la copiii mei, fiul mai mare mi-a zis că a scris o scrisoare la consulatul rus, în care a spus că şi dacă ar muri, tot va fugi din Norvegia, că nu va trăi într-un lagăr de concentrare.
Şi a reuşit să organizeze propria evadare. A luat contact prin internet cu polonezul Krzysztof Rutkovský, care a reuşit să salveze o fetiţă poloneză, de la o familie norvegiană adoptivă. Polonezul m-a sunat în ultimul moment, când totul a fost pregătit. Mi-a spus: “Când scot singur băiatul din ţară, fără dumneata, va fi răpirea unui copil străin, dar dacă vei merge şi dumneata, va fi ca un ajutor dat familiei.” A fost o decizie dificilă: a muri toţi trei în Norvegia, sau a salva cel puţin pe fiul mai mare şi pe mine. Nu doresc nimănui să aibe asemenea trăiri ceva de genul acesta.
În Polonia, am stat trei luni. Mama biologică are dreptul la copilul său doar în Rusia, nicăieri în altă parte în Europa. Copilul meu a primit mai întâi mamă adoptivă norvegiană, apoi ne-a acuzat de răpirea copilului de către o străină (adică eu). Atunci Polonia a stabilit o altă mamă adoptivă.
Pentru a ajunge copilul în Rusia, mama mea (adică bunica lui), a devenit mama adoptivă din Rusia. Astfel s-a făcut schimbul între mamele adoptive poloneză şi rusă. Aşa că, fiul meu avea părinte norvegian numărul unu, părinte polonez numărul doi şi al treilea părinte, rus. Mama biologică este în Europa UN NIMIC.
Am rămas în stare de şoc. Acum trebuia să dovedesc că eu sunt o mamă bună.
În ziar a fost descris un caz, când un băieţel a fost luat de la mama sa şi a fost violat în toate instituţiile de apărare a copilului. Când a împlinit 18 ani, şi-a cumparat o armă, a venit “acasa” şi i-a împuşcat pe părinţii adoptivi.
Alt caz, un băieţel care a fost luat de la mama sa şi plângea că vroia la mama. Medicii au spus că este paranoia şi l-au îndopat cu medicamente. După ce jurnaliştii au început să manifeste interes pentru acest caz, l-au înapoiat la mamă într-un scaun cu rotile. Băiatul a pierdut în greutate 13-15kg. Aveadistrofie, cu modificări ireversibile.
La o vizită la copiii mei, fiul mai mare mi-a zis că a scris o scrisoare la consulatul rus, în care a spus că şi dacă ar muri, tot va fugi din Norvegia, că nu va trăi într-un lagăr de concentrare.
Şi a reuşit să organizeze propria evadare. A luat contact prin internet cu polonezul Krzysztof Rutkovský, care a reuşit să salveze o fetiţă poloneză, de la o familie norvegiană adoptivă. Polonezul m-a sunat în ultimul moment, când totul a fost pregătit. Mi-a spus: “Când scot singur băiatul din ţară, fără dumneata, va fi răpirea unui copil străin, dar dacă vei merge şi dumneata, va fi ca un ajutor dat familiei.” A fost o decizie dificilă: a muri toţi trei în Norvegia, sau a salva cel puţin pe fiul mai mare şi pe mine. Nu doresc nimănui să aibe asemenea trăiri ceva de genul acesta.
În Polonia, am stat trei luni. Mama biologică are dreptul la copilul său doar în Rusia, nicăieri în altă parte în Europa. Copilul meu a primit mai întâi mamă adoptivă norvegiană, apoi ne-a acuzat de răpirea copilului de către o străină (adică eu). Atunci Polonia a stabilit o altă mamă adoptivă.
Pentru a ajunge copilul în Rusia, mama mea (adică bunica lui), a devenit mama adoptivă din Rusia. Astfel s-a făcut schimbul între mamele adoptive poloneză şi rusă. Aşa că, fiul meu avea părinte norvegian numărul unu, părinte polonez numărul doi şi al treilea părinte, rus. Mama biologică este în Europa UN NIMIC.
“Zavtra”: „După ce v-aţi întors în Rusia, au început să circule informaţii cu privire la cazuri similare. Povestiţi-ne despre asta.“
Irina: Să vă dau un exemplu: Irina S. a locuit în Marea Britanie 18 ani. A avut acolo un prieten şi a născut o fetiţă. Într-o zi, Irina S. a aflat că partenerul ei este membru al clubului sadomasochist. Se uitau la televizor împreună cu fiica lor, aratau acolo un concurent şi fiica spune: “Mami acest unchi s-a jucat cu mine de-a doctorul… O!!! Şi mătuşa aceasta s-a jucat cu mine în cada de baie…” Puteți să vă imaginaţi că copilul dumneavoastră povesteşte lucruri de genul asta?
Irina S. s-a dus să se consulte cu un psiholog pentru copii, care i-a spus: “Dragă, tu esti depasita, eşti ziua de ieri. Aceasta nu este perversiune, aceasta este un sex creativ pentru elită.”
Irina S. a tăcut şi în linişte a început împachetatul lucrurilor şi pregătirea de evadare în Rusia. Femeie înţeleaptă …
În Norvegia, au fost legalizate mai întîi căsătoriile între persoane de acelaşi sex, apoi a fost aprobată Legea privind adopţia copiilor de către partenerii homosexuali.
Preoţii (femeile şi bărbaţii) vorbesc deschis despre orientarea lor sexuală netradiţională. Mai recent, au apărut îndrăzneţii din cercul homosexualilor, care ridică întrebări de drept privind căsătoriile cu copii.
Dacă noi, părinţii valorilor tradiţionale, stăm ca nişte găini şi aşteptăm, atunci această luptă cu ei este pierdută. Astăzi, sunt locuri de experiment în Europa de Nord, Germania, SUA şi fostele colonii britanice, precum Canada, Australia şi Noua Zeelandă –acestea fiind focarele, de unde primesc cele mai multe chemări de ajutor SOS, de la mamele ruse.
Ideea necesară rezistenţei deschise mi-a dat putere în Norvegia de a nu mă lăsa învinsă si a nu înnebuni.
În Rusia, fiecare părinte trebuie să înţeleagă că în ultimii 30 de ani, structurile care sunt implicate în traficul de copii, sunt părtinitoare redistribuirii maselor demografice, au adoptat poziţia că părintele şi copilul nu sunt o singură entitate.
Acum copiii aparţin la o companie abstractă, sau la stat.
Pentru a face lucrurile si mai rele, în conformitate cu Aranjamentul de la Haga din 1980, în care Rusia a semnat în 2011, copiii aparţin teritoriului în care se află ultimele 3 luni.
Filosofia acestor “inumani”, dezvăluie proiectul Partidului Muncitoresc Norvegian guvernant, despre care tocmai am citit recent în SMI norvegian. Lisbakken, ministrul responsabil pentru familie şi copii, declară fără ruşine: “Eu sunt un homosexual. Vreau ca toţi copiii din ţară să fie ca mine.” A iniţiat Programul de Stat experimental, în care au fost eliminate de la grădiniţe poveşti ca Cenuşăreasa şi poveştile fraţilor Grimm. În locul lor a fost scrisă altă literatură de tip “Rege şi Rege”, sau “Copii gay”. În ele de exemplu, prinţul se îndrăgosteşte de rege, sau de alt prinţ, prinţesa visează despre căsătoria cu regina.
În conformitate cu legea, copiilor încă pe oliţă educatoarele sunt obligate să le citească aceste povestiri şi să le arate imagini.
S-a întâmplat un caz. Turişti ruşi s-au dus în Noua Zeelandă cu o viză de şedere de scurtă durată, de exemplu pe 7 zile, părinte cu copil.
Părinţii, ori au ţipat la copil, ori copilul plângea cu voce tare, de la hotel au sunat la serviciul pentru protecţia oficială a copiilor. A apărut grupul “salvator” şi le-a luat copilul, l-au „salvat“ de la părinţii “sadici”. Diplomaţii ruşi au luptat mai bine de un an pentru o întâlnire între părinţii biologici şi copil.
Eu personal, de doi ani mă lupt pentru dreptul de întâlnire cu fiul mai mic.
Brejvik, care a ucis 80 de persoane, are dreptul de a apela la rude în fiecare zi. Condamnaţii la moarte, peste tot în lume, au dreptul la scrisori şi apeluri telefonice, dar mama nu are posibilitatea nici chiar să vorbească cu copilul ei.
Oricum, Brejvik “a salvat” Norvegia înaintea partidului muncitoresc de guvernământ, şi ei au anunţat că urăsc musulmanii. Brejvik a fost violat la 4 ani de o mamă. Barnevarn l-a luat şi l-a trimis la „încercări pe etape“. Fiecare familie l-a “gustat” (probabil a fost dat la mai multe familii adoptive). Apoi tânărul timp de 9 ani a pregătit acţiunea sa. Cred că i-au promis marea cu sarea, ca să nu pomenească despre acest subiect. Jurnalistii suedezi au descoperit deja această poveste.
La fiecare cinci ani, Barnevarn emite rapoarte despre emigranţi. Care copii au fost luaţi cei mai mulţi de la părinţii biologici. Pe primul loc se află Afganistan, apoi Eritrea şi Irak. Dintre copiii albi, Rusia este pe primul loc, iar în topul general, se află pe locul 4.
Părinţii biologici capătă de la stat permisiunea de a se întâlni cu copiii lor furaţi, numai două ore, o dată la jumătate de an. Este maximum. Fiul meu, care a fugit în Rusia, este înregistrat virtual în casa lor adoptivă, ca aparţinând de populaţia Norvegiei, până la vârsta de 23 ani.
De vorbit e nevoie nu despre pedofilie ca atare, aici este un fenomen diferit. Numai în Norvegia funcţionează 19.000 de organizaţii non-guvernamentale pentru reprofilarea copiilor, din bărbat şi femeie, în alte sexe neconvenţionale.
Copilul este nevoit să evolueze în categorie sexuală non-tradiţională stabilită. Ceea ce a povestit fiul meu micuţ, deja nu mai este o pedofilie primitivă, ci un fel de training organizat pe altă comoditate.
Irina S. s-a dus să se consulte cu un psiholog pentru copii, care i-a spus: “Dragă, tu esti depasita, eşti ziua de ieri. Aceasta nu este perversiune, aceasta este un sex creativ pentru elită.”
Irina S. a tăcut şi în linişte a început împachetatul lucrurilor şi pregătirea de evadare în Rusia. Femeie înţeleaptă …
În Norvegia, au fost legalizate mai întîi căsătoriile între persoane de acelaşi sex, apoi a fost aprobată Legea privind adopţia copiilor de către partenerii homosexuali.
Preoţii (femeile şi bărbaţii) vorbesc deschis despre orientarea lor sexuală netradiţională. Mai recent, au apărut îndrăzneţii din cercul homosexualilor, care ridică întrebări de drept privind căsătoriile cu copii.
Dacă noi, părinţii valorilor tradiţionale, stăm ca nişte găini şi aşteptăm, atunci această luptă cu ei este pierdută. Astăzi, sunt locuri de experiment în Europa de Nord, Germania, SUA şi fostele colonii britanice, precum Canada, Australia şi Noua Zeelandă –acestea fiind focarele, de unde primesc cele mai multe chemări de ajutor SOS, de la mamele ruse.
Ideea necesară rezistenţei deschise mi-a dat putere în Norvegia de a nu mă lăsa învinsă si a nu înnebuni.
În Rusia, fiecare părinte trebuie să înţeleagă că în ultimii 30 de ani, structurile care sunt implicate în traficul de copii, sunt părtinitoare redistribuirii maselor demografice, au adoptat poziţia că părintele şi copilul nu sunt o singură entitate.
Acum copiii aparţin la o companie abstractă, sau la stat.
Pentru a face lucrurile si mai rele, în conformitate cu Aranjamentul de la Haga din 1980, în care Rusia a semnat în 2011, copiii aparţin teritoriului în care se află ultimele 3 luni.
Filosofia acestor “inumani”, dezvăluie proiectul Partidului Muncitoresc Norvegian guvernant, despre care tocmai am citit recent în SMI norvegian. Lisbakken, ministrul responsabil pentru familie şi copii, declară fără ruşine: “Eu sunt un homosexual. Vreau ca toţi copiii din ţară să fie ca mine.” A iniţiat Programul de Stat experimental, în care au fost eliminate de la grădiniţe poveşti ca Cenuşăreasa şi poveştile fraţilor Grimm. În locul lor a fost scrisă altă literatură de tip “Rege şi Rege”, sau “Copii gay”. În ele de exemplu, prinţul se îndrăgosteşte de rege, sau de alt prinţ, prinţesa visează despre căsătoria cu regina.
În conformitate cu legea, copiilor încă pe oliţă educatoarele sunt obligate să le citească aceste povestiri şi să le arate imagini.
S-a întâmplat un caz. Turişti ruşi s-au dus în Noua Zeelandă cu o viză de şedere de scurtă durată, de exemplu pe 7 zile, părinte cu copil.
Părinţii, ori au ţipat la copil, ori copilul plângea cu voce tare, de la hotel au sunat la serviciul pentru protecţia oficială a copiilor. A apărut grupul “salvator” şi le-a luat copilul, l-au „salvat“ de la părinţii “sadici”. Diplomaţii ruşi au luptat mai bine de un an pentru o întâlnire între părinţii biologici şi copil.
Eu personal, de doi ani mă lupt pentru dreptul de întâlnire cu fiul mai mic.
Brejvik, care a ucis 80 de persoane, are dreptul de a apela la rude în fiecare zi. Condamnaţii la moarte, peste tot în lume, au dreptul la scrisori şi apeluri telefonice, dar mama nu are posibilitatea nici chiar să vorbească cu copilul ei.
Oricum, Brejvik “a salvat” Norvegia înaintea partidului muncitoresc de guvernământ, şi ei au anunţat că urăsc musulmanii. Brejvik a fost violat la 4 ani de o mamă. Barnevarn l-a luat şi l-a trimis la „încercări pe etape“. Fiecare familie l-a “gustat” (probabil a fost dat la mai multe familii adoptive). Apoi tânărul timp de 9 ani a pregătit acţiunea sa. Cred că i-au promis marea cu sarea, ca să nu pomenească despre acest subiect. Jurnalistii suedezi au descoperit deja această poveste.
La fiecare cinci ani, Barnevarn emite rapoarte despre emigranţi. Care copii au fost luaţi cei mai mulţi de la părinţii biologici. Pe primul loc se află Afganistan, apoi Eritrea şi Irak. Dintre copiii albi, Rusia este pe primul loc, iar în topul general, se află pe locul 4.
Părinţii biologici capătă de la stat permisiunea de a se întâlni cu copiii lor furaţi, numai două ore, o dată la jumătate de an. Este maximum. Fiul meu, care a fugit în Rusia, este înregistrat virtual în casa lor adoptivă, ca aparţinând de populaţia Norvegiei, până la vârsta de 23 ani.
De vorbit e nevoie nu despre pedofilie ca atare, aici este un fenomen diferit. Numai în Norvegia funcţionează 19.000 de organizaţii non-guvernamentale pentru reprofilarea copiilor, din bărbat şi femeie, în alte sexe neconvenţionale.
Copilul este nevoit să evolueze în categorie sexuală non-tradiţională stabilită. Ceea ce a povestit fiul meu micuţ, deja nu mai este o pedofilie primitivă, ci un fel de training organizat pe altă comoditate.
“Zavtra”: Este greu de crezut că există asemenea orori teribile …
Irina: Până când rezolvaţi dacă este de crezut sau nu, în această lume este o întreagă generație de părinți, care trebuie să trăiască cu această oroare.
Informatii suplimentare:http://c-tarziu.blogspot.ro/2013/10/viitorul-familiei-in-romania-prin.html
http://english.pravda.ru/society/stories/11-10-2011/119296-norway_children-0/
http://ru-facts.com/news/view/9681.html
- See more at: http://anatolbasarab.ro/fapte-socante-despre-criminalitatea-masinariei-ue/#sthash.Dmzufq3t.dpufSursa: http://anatolbasarab.ro
Experimentul Philadelphia a fost demarat de Marina Americană în anul 1931 în scopul obținerii invizibilității navelor maritime față de radare. Acest proiect a fost condus inițial, din martie 1932 până în 1943, de către genialul Nikola Tesla, care însă nu a dorit să mai continue datorită comportamentului lipsit de scrupule al conducerii militare. La coordonarea proiectului a venit atunci dr. John von Neumann, cel care ulterior avea să devină părintele calculatorului electronic modern. Au fost realizate mai multe cercetări şi teste pe o navă de război, numită Eldrige. Apoi, în cadrul testului principal, din 12 august 1943, nava Eldrige a devenit invizibilă pentru radar, iar dupa cca. 1 minut s-a produs o străfulgerare și nava a dispărut din port, după care a apărut la 400 mile distanță, pentru 15 minute, în docul Norfolk, după care a dispărut și de acolo, rămânand în hiperspațiu. După aproape patru ore ea a reapărut în portul Philadelphia, însă cei care au văzut-o au înțeles imediat că se produsese un dezastru. Unii dintre membrii echipajului au apărut cu părți ale corpului amestecate cu oțelul pereților și al punților, alții apăreau și dispăreau intermitent, iar alții păreau să ardă, fără însă a se combustiona.
Proiectul Pegasus a continuat descoperirile legate de aparatul numit „cronovizor”, ce a fost inventat în anii `50 ai secolului trecut de către o echipă de 12 oameni de ştiinţă reunită în jurul unui călugăr italian, Pellegrino Ernetti, care era totodată un savant genial, specialist în fizică cuantică. Din această echipă au mai făcut parte Enrico Fermi (laureat al premiului Nobel), precum şi Wernher von Braun (părintele programului spaţial al SUA). Cronovizorul, pe care Vaticanul a urmărit să îl menţină în cel mai mare secret, este un dispozitiv care captează prin rezonanţă frecvenţele armonice superioare remanente ale oricărui eveniment care a avut loc în trecut. Aceste armonice nu dispar complet niciodată, ci rămân într-o dimensiune superioară a realităţii (cunoscută ca akasha tattva în ezoterismul oriental), ca un fel de „ecou”. Aceste frecvenţe sunt convertite printr-o aparatură specială putându-se astfel reconstitui imaginile şi sunetele oricărui eveniment care a avut loc chiar şi cu sute sau mii de ani în urmă. Cercetările legate de cronovizor au fost continuate de oamenii de ştiinţă de la DARPA (Defense Advanced Research Projects Agency), care au adăugat noi descoperiri ce au derivat în primul rând din tehnologia extraterestră obţinută prin inginerie inversă. A fost astfel obţinută o tehnologie capabilă să creeze vortexuri (tuneluri) în continuumul spaţiu-timp, prin care sunt posibile nu doar vizualizarea unor evenimente din trecut, ci şi din viitor şi chiar teleportarea fizică în acele coordonate. Această tehnologie a fost dezvoltată printre altele şi ca o eventuală posibilitate de salvare a „elitelor” în cazul unei catastrofe care ar putea afecta planeta noastră. În acest scop au fost pregătite deja – ca alternativă – baze secrete pe planeta Marte, aşa cum am menţionat anterior. Unul dintre cei care au făcut dezvăluiri importante despre acest proiect în cadrul mai multor emisiuni televizate din Statele Unite, Canada şi Mexic este avocatul american Andrew D. Basiago, care a fost implicat în Proiectul Pegasus între anii 1968 – 1972.
Programul Aurora este cel mai secretizat program aerospațial existent. El creează şi dezvoltă nave cu o capacitate de zbor la niveluri ultraperformante, cu mult peste ceea ce se foloseşte în tehnologia convenţională. Cel mai avansat şi mai exotic vehicul creat în cadrul Programului Aurora este cel numit „TR-3B”, care are numele de cod ASTRA. La construcţia acestui vehicul a fost folosită într-o foarte mare măsură tehnologie obţinută prin inginerie inversă (recuperată de la navele spaţiale extraterestre prăbuşite). TR-3B „ASTRA" are o formă triunghiulară și se poate deplasa atât orizontal cât şi direct vertical. În atmosfera Pământului (cam până la 120 km altitudine) atinge o viteză de 9 Mach, adică de 9 ori viteza sunetului, ceea ce înseamnă aprox. 10.000 km/oră. În afara atmosferei Pământului poate atinge viteze cu mult mai mari. În plus, TR-3B își poate schimba reflectivitatea, absorbția radar și culoarea, poate deveni invizibil (folosind tehnologia STEALTH) şi are o autonomie de zbor pentru o perioadă nedeterminată. Acest avion funcționează cu metan lichid și are la bord un dispozitiv antigravitație și o armă ce utilizează pulsuri electromagnetice cu care de exemplu pot fi distruse radarele. Nava are chiar și capacitatea de a ajunge pe Lună. Există mii de apariţii ale acestui tip de vehicul care au fost raportate, fotografiate şi filmate pe tot cuprinsul lumii însă, bineînţeles, oficialităţile neagă faptul că ar cunoaşte ceva despre un asemenea vehicul.
