sâmbătă, 5 ianuarie 2013

Matei-29 decembrie 2012


ascensiunea
Cu iubire si salutari din partea tuturor sufletelor din aceasta statie, eu sunt Matei.
21 Decembrie – data mult asteptata cu emotie si griji legate de ce se va intampla, a venit si a trecut.
Experientele individuale traite in acea zi au fost la fel de unice, pe cat este fiecare suflet in parte. Totusi, marea parte a sentimentelor traite de Lucratorii intru Lumina poate fi descrisa ca momente de acordare la spiritualitate inalta pentru unii, o stare de pace si bine pentru altii si de dezamagire pentru cei care se asteptau sa vina schimbari uriase. Cu exceptia celor care erau adeptii “sfarsitului lumii”, reactia generala a populatiei lumii, care cunostea calendarul Mayas, a fost “stiu ca nu se va intampla nimic deosebit”.
Iubita noastra familie de pe Pamant, va spun ca s-a intamplat ceva cu totul iesit din comun! Toti cei din lumea voastra s-ar bucura alaturi de noi, daca ar sti ca puternica energie care a fost ancorata pe Pamant, in timpul solstitiului, a luminat multe milioane de suflete. Printre ele sunt cei care nu stiu nimic despre Inaltarea Pamantului, sau cei care se afla” intre doua luntre” sau tind sa mearga pe cai intunecate. Fara sa-si dea seama, toti au intensificat in constiinta colectiva, dorinta si hotararea de a indrepta relele din lumea voastra.
Voi nu puteti vedea din perspectiva noastra, bineinteles, dar veti vedea efectele acestei masive infuzii de energie Lumina-Iubire. Mai mult decat oricand inainte, oamenii din intreaga lume simt o compasiune profunda pentru cei care sunt socati si indurerati dupa atacurile armate, care au murit pentru libertate sau sunt flamanzi si fara adapost.
Intotdeauna au existat persoane care au mers sa-i ajute pe altii, in orice mod cu putinta. Ceea ce este nou, e faptul ca Unimea, care este cunoscuta la nivel de suflet, isi inalta constiinta si, cu incetul, apare un sentiment de conectare cu toti cei care sufera.
Recenta infuzie de Lumina a creat o intentie la nivelul sufletului unificat, de a pune capat violentei in lumea voastra si de a ridica greutatea de pe umerii celor saraci. Intrucat gandurile si faptele care se aliniaza la aceasta intentie se unesc in credinta colectiva, ca acest lucru poate fi facut, se vor face pasi mari pentru a atinge acest tel.
Stiti ca, in cardul continuumului, acest lucru este deja realizat. Cei mai multi dintre oamenii de pe Pamant au existat in diferite nivele de constienta din a treia densitate, iar la acest nivel, posibilitatile sunt restranse la simturile, calitatile si invataturile celei de-a treia densitati.
Dorinta din inima tuturor, de a trai intr-o lume a pacii si bunatatii este reala, dar limitarile credintelor lor au creat dubii cum ca acest lucru va fi candva posibil. Nu toata lumea stie ca legea universala, care spune ca credinta creeaza realitatea, influenteaza viata absolut a fiecarei persoane de pe Pamant, asa ca e de inteles ca, pana acum, convingerea existenta in majoritatea civilizatiilor, era ca multimea de situatii cumplite existente in lume este atat de uriasa, incat nu pot fi remediate. Acum, cunoasterea la nivel de suflet muta gandirea de la “e imposibil”, la “poate ca e posibil – hai sa incercam”.
Pamantul trece prin portalul celest in care ultimele firisoare din cea de-a treia densitate sunt atat de mici, incat sunt cu greu perceptibile alaturi de fasiile puternice si stralucitoare de densitate a patra, in care intunericul nu poate intra. Chiar daca toate fiintele de Lumina se bucura enorm de aceasta realizare minunata, care nu are precedent in istoria universala, asta nu inseamna ca, dintr-odata, Pamantul va fi transformat intr-un Paradis.
Tot asa cum furtunile violente lasa moarte si distrugere in urma lor – si intunericul face la fel. Doar ca furtuna dureaza numai cateva ore si nu loveste in lumea intreaga, in acelasi timp. Intunericul a controlat viata pe Pamant, timp de milenii si starea lumii voastre este urmare a distrugerilor de milenii, facute de intuneric. El a lasat distrugere pe planeta si a influentat multe minti.
Stim ca unii dintre voi cred ca indepartarea resturilor lasate de intuneric poate fi facuta numai dupa ce se instaleaza aici, familia noastra universala. Oricat de mult ar dori sa-si aduca tehnologia si lucrarea la voi, nici macar posibilitatea unui asemenea ajutor nu este imprimat, cu putere, in constiinta colectiva. Aspectul pozitiv, in acest caz, este ca sufletele de pe planeta vor lua initiativa – si vor fi urmate, in curand, de altii – de a schimba ceea ce trebuie schimbat.
Va rog sa nu scapati din vedere schimbarile care se intampla de ceva vreme. Au fost date la iveala o multime de fapte de coruptie si inselatorie si, in cateva tari, cetatenii au invins jugul oprimarii. Acolo unde guvernele alese nu reusesc sa implineasca nevoile cetatenilor, miscari populare forteaza si impun schimbarea. Oamenii care au fost loviti de crize economice au dezvoltat modalitati ingenioase de a face fata greutatilor si de a le depasi.
Este adevarat ca extraterestrii care traiesc printre voi v-au ajutat, dar va rog sa nu va subestimati. Actiunile voastre deosebite si fermitatea cu care ati lucrat in Lumina au fost contributii deosebite. Puterea rugaciunilor voastre, faptul ca ati vizualizat un Pamant radiant, care ii ajuta pe cei nevoiasi, organizatiile care de ocupa de pastrarea mediului inconjurator, dar si alte eforturi meritorii au reprezentat contributii inestimabile.
Intr-adevar, mai sunt multe de facut, stradaniile continua si cresterea Luminii este mai rapida si mai larg raspandita, iar voi veti vedea cum totul prinde viata. Opozitia si agresivitatea vor deveni negocieri, cooperare si unitate de spirit, pe masura ce noul an se desfasoara in concordanta cu dorinta voastra de a trai in pace si armonie cu natura.
Vor exista poticneli pe parcurs, incercare si eroare si pasi gresiti – dar, in loc sa opreasca mersul inainte, acestea vor intari hotararea colectiva de a merge inainte pe drumul de a crea lumea pasnica, sanatoasa si frumoasa, pe care o doriti.
Sa fiti siguri ca vi se vor alatura mai multi membri ai familiei voastre universale – dar este lumea voastra si sunteti raspunzatori de ea. Unii dintre Lucratorii intru Lumina sunt sau vor fi in pozitii de conducere, iar cei mai multi dintre voi sunteti calauze pentru sufletele care se trezesc, iar cei care nu au ajuns la acest punct este suficient ca doar traiesc in Lumina care sunteti voi.
Vibratiile dominante care sunt la nivele cum nu au mai fost pe planeta, de eoni, v-au ridicat vibratiile in mod corespunzator, iar Lumina esentei voastre straluceste cu o forta mai mare decat inainte. Acest lucru afecteaza in mod benefic, gandurile si sentimentele oamenilor ale caror vieti le atingeti si ajuta pentru a transmuta in Lumina, ramasitele de negativitate, oriunde s-ar afla ele.
Radianta voastra ii va inveseli pe fratii vostri care au fost dezamagiti pentru ca nu li s-au implinit asteptarile, pe 21 decembrie. Adica, situatia lumii nu s-a imbunatatit foarte mult in acea zi.
Sa vorbim despre asteptari. Ne intoarcem la legea universala, care spune ca convingerile creeaza realitatea si adaugam ca aceasta lege mai are o prevedere. Convingerile trebuie sa fie realiste, in cadrul mediului unde actioneaza. De exemplu, cineva poate crede ca, desi vede un tren care vine in mare viteza, tot poate trece linia ferata. De fapt, nu poate, intr-un mediu cum e Pamantul, unde constiinta colectiva nu include convingerea ca pericolul poate fi evitat prin dematerializare si translocatie. Prin urmare, acestea nu reprezinta o realitate in lumea voastra.
Este ceva asemanator cu acele asteptari neimplinite pe 21 decembrie. Cea mai mare parte din populatia voastra incepe doar acum sa creada ca e posibil sa faci din lumea voastra, o lume mai buna. In sistemul lor de credinte, nu exista ideea ca, intr-o anume zi, se vor petrece schimbari majore pretutindeni – prin urmare, ideea nu exista nici in constientul colectiv – iar constientul colectiv este forta creatoare a unei civilizatii. Prin urmare, a astepta sa apara schimbari majore, intr-o anumita zi, nu este ceva realist in mediul Pamantului. Cat despre cei care credeau in “sfarsitul lumii”, ei au fost total desincronizati – si nu numai in ce priveste constiinta colectiva. Convingerea ca planeta se va autodistruge sau va fi distrusa este exact opusul viziunii Gaiei legata de o Epoca de Aur pentru corpul sau planetar si toate formele sale de viata – iar Dumnezeu ii respecta dorinta.
De aceea, in mesajele precedente am putut afirma, cu convingere, ca ziua dinainte de 21 decembrie si cea de dupa vor fi exact la fel ca 21 decembrie. Am glumit, spunand ca nu vor fi ceremonii de inaugurare, cu panglici taiate, atunci cand Pamantul insusi a atins inceputul celei de-a patra densitati, ceea ce s-a petrecut in jurul datei de 9 septembrie 2011, in timp linear. Pe masura ce Pamantul se inalta prin ultimele valuri de energie, a celei de-a treia densitati, care se amesteca cu “primele” valuri din cea de-a patra, nu veti observa o diferenta dinamica, de la o zi la alta. Nu va exista ceremonie de inaugurare, ca sa spunem asa.
Mai exista un element aditional, in ce priveste modul in care constiinta colectiva afecteaza o civilizatie, cand e vorba despre sosirea familiei noastre din alte lumi. Voi asteptati cu nerabdare, aterizarea unor nave spatiale si intalnirea cu membri care traiesc printre voi. Totusi, emotia voastra nu numai ca nu e impartasita de vasta majoritate a lumii voastre, realitatea unor “straini” care vin sa va ajute sau deja traiesc pe planeta nu face parte din sistemul lor de credinta. Mai mult decat atat, parerea lor despre extraterestri este cea indusa de filme – fiinte monstruoase, care invadeaza Pamantul.
Dupa cum am mentionat in mesajele anterioare, Inaltul Consiliu Universal, era inainte responsabil de sosirea si introducerea lor pe Pamant – iar acum, Dumnezeu este responsabil de asta. Dumnezeu a eliberat consiliul de greaua raspundere de a decide cand sunt pamantenii pregatiti in plan psihologic, sa vada nave spatiale cum aterizeaza si sa intampine creaturi care arata neobisnuit. Dumnezeu va spune: Dati-i drumul!, atunci cand intalnirea va fi binevenita si nu va exista frica – si El este la fel de dornic sa apara aceasta ocazie fericita, pe cat suntem toti cei care stim ca va veni.
Faptul ca Dumnezeu preia conducerea in aceasta situatie reprezinta o schimbare fata de ce spuneam in mesajele anterioare. Schimbarile se intampla in punctul culminant al universului – si tot asa se intampla in vietile noastre. Prin urmare, nu e vorba ca noi va dam informatii derutante si mai tarziu le retractam – va spunem ceea ce se stie la momentul cand trimitem mesajul, iar daca, mai tarziu, apare o modificare semnificativa, o anuntam.
Unii dintre voi au intrebat de unde ne luam informatiile. Unele reprezinta cunoastere la nivelul sufletului nostru, care a iesit la suprafata prin descoperire de sine, sau prin amintire – si aceasta poate fi descrisa cel mai succint si cel mai bine drept „cunoastere universala”. Nu avem mai multa cunoastere decat are orice alt suflet care a capatat-o simplu, prin evolutie spirituala constienta. Noi am avut mai multe ocazii sa ne amintim ce se gaseste in acel depozit de cunoastere, decat au avut sufletele mai putin evoluate spiritual. Informatia noastra despre ce se intampla cu Pamantul si pe Pamant vine de la mai multe surse, iar cand acestea sunt credibile, vi le impartasim.
O sursa este Dumnezeu, care ne-a spus ceea ce tocmai v-am relatat, cu privire la momentul in care El ii va spune consiliului sa le dea comandantilor flotei, comanda PLEACA! Consiliul este o alta sursa si alta e bunul nostru prieten Hatton, care este n comandant de flota intergalactica si director de comunicatii intre Pamant si restul universului. Mai suntem in contact cu entitati individuale din Nirvana, care monitorizeaza activitatile de pe Pamant si cu civilizatii care sunt atat de evoluate spiritual, intelectual si tehnologic, incat pana si pe aceasta statie par a fi ceva magic.
Avem acces la dosarele Acashice, la constiinta de masa a universului si la constiinta colectiva a Pamantului si stim ce se afla in campul de potential al Pamantului. In acest camp este locul unde posibilitatile devin probabilitati si probabilitatile devin lucruri sigure, in functie de cantitatea de energie pe care gandurile, sentimentele si actiunile colective le pun intr-o anumita situatie.
Deci, de acum inainte, trecerea Pamantului va fi mai blanda decat in timpul ultimelor cateva luni, cand schimbarile naturale in alinierea panetara au provocat unde puternice de energie, in sistemul vostru solar. Daca aceste unde puternice i-au dat Pamantului impulsurile de a merge inainte – de care avea nevoie pentru a ajunge la portalul spre densitatea a patra – multi dintre voi au trait anomalii fizice, emotionale si metale tulburatoare, pe masura ce corpurile voastre continuau sa se adaptaze la vibratii din ce in ce mai inalte.
De acum inainte, combinatia de structura celulara cristalina si Lumina care se intensifica, odata cu inaltarea Pamantului, le va da corpurilor voastre capacitatea de a sta pe baze mult mai stabile. Iar voi veti putea sa manevrati cu mai mult calm, incredere si inteligenta, orice situatie ar putea sa apara.
Cu cateva exceptii, savantii vostri vad lumina in contextul astrofizicii si tehnologiei, iar religiile vad iubirea ca pe un domeniu al sufletului. Va deveni cunoscut faptul ca lumina cercetata de stiinta si iubirea ce apartine sufletului sunt una si aceeasi energie si ca este cea mai puternica forta din cosmos. Acum, ca aceasta energie curge mai abundent in lumea voastra, decat a facut-o vreodata de cand Gaia si corpul ei planetar au fost create in perfectiunea lui Dumnezeu, ranile locuitorilor ei si ale Pamantului insusi pot fi vindecate.
Sa intrati in anul 2013, stiind ca Fiintele Iluminate din intregul univers sunt – asa cum au fost intotdeauna si chiar si mai mult – cei care va sprijina si va ajuta. Ce bucurie va fi, cand veti putea simti pentru noi, aceeasi iubire neconditionata pe care o simtim noi pentru voi!
Sursa: editura foryou
http://daniilgaucan.wordpress.com

Evolutie - Calatoria ta



„Principele” lui Nicolo Machiavelli versus „Învăţăturile lui Neagoe Basarab către fiul său Teodosie”


“În anul 1513 vedea lumina zilei „Principele” lui Nicolo Machiavelli, lucrare politică care, peste o perioadă timp, va prezenta un adevărat manifest al „pragmatismului politic” şi una din expresiile de bază ale gândirii politice moderne. Mai mult decât atât, „Principele” va deveni un adevărat prototip al politicianului occidental modern.

Între 1516-1521, într-un principat ortodox în partea de sud-est a continentului european, vede lumina zilei o lucrare care abordează o viziune absolut opusă celei înaintate de Machiavelli. Din păcate, aceasta va trece neobservată mult timp chiar de poporul căreia i-a fost lăsată drept moştenire.

Este vorba de „Învăţăturile lui Neagoe Basarab către fiul său Teodosie”, un adevărat testament politic lăsat urmaşilor, un tratat diplomatic şi o scriere care prezintă o viziune integră asupra fenomenului politic din perspectiva spaţiului ortodox.

Surprinde nu doar faptul că ambele lucrări apar în aceeaşi perioadă istorică, dar şi faptul că subiectele discutate sunt aproximativ aceleaşi: relaţiile monarhului cu supuşii săi, diplomaţia, etica, războiul.
Momentul în care aceste două lucrări văd lumina zilei, devine un punct de separaţie dintre cele două lumi radical diferite şi opuse ca accepţiune a lumii: civilizaţia apuseană şi civilizaţia ortodoxă. Europa occidentală, care se află într-un continuu proces de renegare a propriilor valori, moment istoric care a primit numele de „renaştere”, şi societatea românească statornică, continuatoarea tradiţiei imperiale bizantine.
Diferenţa de viziuni devine radicală prin modul în care sunt tratate subiectele. Machiavelli este îmbibat de anticlericalism retrograd şi dispreţ faţă de orice norme morale, politica fiind percepută de acesta ca un lucru care există pentru sine însuşi. Urmărind încercările lui Machiavelli de a justifica necesitatea depăşirii normelor morale de dragul obţinerii puterii, observăm că în lucrarea acestuia nu regăsim un scop final al politicii, pe altarul căreia au loc sacrificiile.
Totuşi, care este scopul final al politicii?
Principele Machiavelli
Din păcate, autorul italian nu oferă un răspuns la această întrebare. Puterea „principelui” există şi nu are nevoie de nici un fel de explicaţii, pentru Machiavelli aceasta reprezintă o valoare în sine. Politica este percepută ca o zeitate păgână, în cinstea căreia, pornind de la ideea că puterea este unicul element care oferă un sens existenţei, principele este obligat să jertfească orice. Iată de ce, în acest caz, scopul scuză mijloacele, scopul fiind, fireşte, puterea politică.
Machiavelli caută să şteargă orice diferenţă dintre „bine” şi „rău”, declarând că atunci când este vorba de obţinerea şi păstrarea puterii, totul este permis: „…să nu-i pese dacă va merita faima rea a acelor păcate fără de care i-ar fi greu să păstreze statul; căci dacă cercetăm lucrurile cu atenţie, vom observa că unele scopuri care ni se arată a fi virtuoase, ne-ar duce la pieire dacă le urmărim, în timp ce altele, care ni se par a fi rele, ne fac să dobândim, prin atingerea lor, şi siguranţa şi bunăstarea”.
Două elemente sunt fundamentale, în opinia lui Machiavelli, pentru cucerirea şi menţinerea puterii politice: puterea şi viclenia. Puterea, simbolizată de leu, este cea care intervine în momentul în care nu este suficientă autoritatea legii, iar vulpea este politicianul viclean care caută să ocolească toate legile, inclusiv şi cele morale pentru a ajunge la ceea ce şi-a propus.
Machiavelli ajunge a institui un adevărat cult al vicleniei (de aici şi noţiunea de „machiavellism”), pentru că „…cei care procedează numai în felul leului nu se pricep deloc la arta guvernării”. Politicianul machiavellic este cel care nu cunoaşte ce înseamnă onoarea cuvântului dat: „…un stăpânitor înţelept nu poate şi nici nu trebuie să-şi ţină cuvântul atunci când acesta s-ar întoarce împotriva lui şi când motivele care l-au făcut să promită un lucru au încetat de a mai exista” (regula politicii – n.r. MDN), iar mila, fidelitatea, integritatea de caracter şi credinţa în Dumnezeu sunt doar instrumente pentru înşelarea celor din jur.
„Principele – vulpe” trebuie să-şi menţină o mască falsă pentru a-şi ascunde adevăratele scopuri: „…dar trebuie să ştii să-ţi ascunzi în tot felul această natură de vulpe, să te prefaci şi să nu te dai pe faţă, deoarece oamenii sunt atât de naivi şi se supun atât de uşor nevoilor prezente, încât acela care înşală va găsi întotdeauna pe unul care să se lase înşelat”.
Oamenii din natură sunt răi, consideră Machiavelli, respectiv, unica soluţie contra “răului oamenilor” este puterea, o divinitate însărcinată cu protecţia tuturor. În contextul acestei idei, normele morale, valorile supreme, în cazul în care nu au calitatea de instrumente pentru cucerirea puterii, îşi pierd orice importanţă.
Sfântul Neagoe Basarab
Troparul Sfantului Neagoe Basarab
În tabăra opusă se află „principele ortodox”, domnitorul Neagoe Basarab, pentru care politica nu este un lucru care există de la sine şi pentru sine, ci urmăreşte nemijlocit mântuirea domnitorului şi supuşilor săi. Acesta este raţionamentul politicii în spaţiul civilizaţiei ortodoxe. Aici politica devine o pregătire pentru viaţa de dincolo, nu o construcţie a raiului pe pământ. Desigur, o astfel de logică este de neconceput în lumea catolico-protestantă, unde omul este stăpân absolut asupra vieţii sale şi are deplinătate absolută să aleagă între „bine” şi „rău”.
Spre deosebire de principele lui Machiavelli, virtuţile şi izbânzile domnitorului nu se datorează unor calităţi personale, ci voinţei lui Dumnezeu. Acest lucru nu înseamnă deloc faptul că ortodoxul se lasă pradă fatalismului. Pentru un domnitor ortodox toate eşecurile şi victoriile personale, şi în acelaşi timp ale ţării întregi, sunt rodul vieţii sale duhovniceşti. Dumnezeu nu este un păpuşar, iar omul nu este o paiaţă neputincioasă, însă separarea omului de Dumnezeu înseamnă golirea omului de esenţă, slăbirea interioară care conduce inevitabil la eşecuri.
Izvorul puterii politice nu se află în calităţile personale şi nici în voinţa oamenilor, ci în voinţa şi calitatea lui Dumnezeu. Doar în faţa Lui, voievodul urmează să răspundă pentru modul în care a păstorit supuşii săi: „…că nu te-au ales, nici nu te-au unsu oamenii spre domnie, ci Dumnezeu te-au ales şi te-au unsu şi aceluia plăcere să-i faci”. Să observăm că această viziune se îndepărtează atât de despotismul asiatic, cât şi de democratismul liberal.
Milostenia devine unul dintre elementele de căpetenie pe care trebuie să le urmărească domnitorul. Însă nu o milostenie de dragul menţinerii popularităţii în rândul populaţiei, aşa cum se întâmpla în Roma antică sau în Europa occidentală. Domnitorul nu oferă „pâine şi circ”, ci o milostenie sinceră, pentru iertarea păcatelor sale. Pomana nu este un simplu act de caritate, ci o faptă, o acţiune mistică, însoţită de post, rugăciune, smerenie şi răbdare. În acelaşi timp, spune Neagoe Basarab, domnitorul are trei lucruri în faţă: „ceasul morţii”, „vămile cele înfricoşate” şi judecata de apoi. Anume aceste trei elemente îl fac pe monarh să-şi păstreze verticalitatea morală şi duhovnicească.
Domnitorul ortodox – erou cu înalte calităţi morale
Un capitol separat prezintă relaţia dintre domnitor şi boieri. Neagoe Basarab, vorbind metaforic, prezintă boierii drept o grădină, iar voievodul – gardul care apără grădina de primejdii: „Că eu, feţii mei, am o grădină, cu darul şi cu ajutoriul lui Dumnezeu între multele mele osteninţe şi nevoinţe, o am făcut şi o am crescut frumos şi bine. Grădina aceia şi creştirile cele frumoase dentr-însa suntu boiarii miei cei mari şi cinstiţi. Şi am îngrădit cu gard ca cu un zid de piatră şi grădina mea o am apărat, ca nu cumva să îndrăznească cineva să între într-însă şi să strice ceva den ostenelele mele”. De fapt, aici este vorba de sistemul politic al cărui garant este domnitorul, pentru că în mare parte, păstrarea suveranităţii ţărilor româneşti este legată nemijlocit de puterea boierimii. Chiar şi Machiavelli observă, în „Principele”, că un stat care are o nobilime puternică este uşor de cucerit dar greu de stăpânit. Acolo unde această pătură a fost slabită în favoarea unui despot, cum ar fi exemplu Serbiei, sau nu a reuşit să se cristalizeze, ţările şi-au pierdut independenţa transformându-se în paşalâcuri turceşti.
Ataşamentul boierilor faţă de domnitor depinde de ataşamentul domnitorului faţă de boier. În măsura în care aceste două componente ale puterii politice ştiau să se respecte şi să se completeze reciproc, depindea şi soarta ţării. Iată de ce Neagoe Basarab se adresează fiului său cu următoarele cuvinte: „Iar acum, fătul mieu, eu te las să fii gard grădinii mele şi să o păzeşti, cum am păzitu şi eu. Că dacă o vei păzi şi vei fi gardul împrejurat de piatră, cum am fost şi eu, deacii ei cum cugetă să-şi verse sângele şi să-şi pue capetele pentru mine, aşa-şi vor vărsa sângele şi-şi vor pune capetele pentru tine – sau pentru fieştecare domn care va face şi va păzi aceste învăţături ale mele – şi niciodată nu vor da spatele vrăjmaşilor voştri”.
Dacă la Machiavelli principele îşi menţine autoritatea în faţa supuşilor prin cruzime, domnitorul îşi câştigă simpatia prin milostenie: „…slugile tale care-ţi vor greşi, nu letăia pentru cuvintele oamenilor, nici îl băga în foc, ci-i iartă greşala, măcar de ţi-ar fi greşit, şi-l învaţă. Cândai doar s-ar întoarce, să fie ca alte slugi, care-ţi vor sluji cu dreptate. Iar de nu să vor întoarce, eşti volnic să-l tai, ca şi pre pomu sterpu. Însă iată ce te învăţu: să nu fie adeseori păharul tău plinu de sânge de omu, că acel sânge, care vei tu să verşi făr de milă, vei da seama de dânsul înaintea lui Dumnezeu”.
O altă logică a lui Neagoe Basarab, care aparent răstoarnă ordinea socială a Evului Mediu, ar fi putut şoca în acea perioadă mentalitatea occidentalului machiavellic cu sânge albastru: „Şi de va fi harnicu unul din cei săraci decât unul den feciorii de boiari sau decât o rudă de ale voastre, voi să nu daţi acelora cinstea şi boeriia, în făţărnicie; ce să o daţi aceluia mai sărac deacă iaste vrednic şi harnic şi-şi va păzi dregătoria cu cinste. Că mai bun îţi iaste săracul cu cinste decât boiarul cu ocară”.
Calitatea morală a persoanei este aceea la care atrage cea mai mare atenţie Neagoe Basarab, rezervând un întreg capitol modului în care domnitorul trebuie să se comporte la masă, fragment care este destul de interesant şi util, dar pe care totuşi îl vom trece cu vederea din motive de lipsă a spaţiului.
La subiectul războaielor, la Machiavelli găsim un spirit războinic, dornic de cuceriri. În opoziţie cu acesta, Neagoe Basarab se prezintă ca o fire diplomatică şi pacifistă. În cazul unei ameninţări cu invazia străină, acesta sfătuieşte să se răscumpere de la păgâni pacea, iar în cazul în care aceştia vor dori totuşi să vină cu războiul, domnitorul să nu îndrăznească să părăsească ţara pentru că, mărturiseşte Neagoe Basarab: „…şi eu însumi am fost pribeag, pentr-aceia vă spui că iaste trai şi hrană cu nevoe pribegiia, şi eşti de toţi oamenii dosădit, încă şi copii cei mici, şi de carii suntu mai răi. Pentru-aceia să nu faci aşa. Că mai bună iaste moartea cu cinste, decât viaţa cu amar şi cu ocară. Nu fireţi ca pasărea ceia ce să cheamă cucu, care-şi dă oaolă dă le clocescu alte păsări şi-i scot pui, ci fiţi ca şoimul şi vă păziţi cuibul vostru!”.
În acelaşi timp, nu ne poate lăsa indiferenţi îndemnul la luptă al domnitorului român, în cazul în care ţara o cere:
„…să-ţi rădici gândul şi mintea la cer, să-ţi pogoare şi să-ţi fie Dumnezeu într-ajutor. Iar tu să mergi dreptu faţă la faţă spre vrăjmaşii tăi, fără nici o frică; iar cări vor fi ei mulţi, nimic să nu te înfricoşăzi, nici să te îndoeşti. Că omul viteazu şi războinic nu se spare de oameni cei mulţi; ci cum risipeşte un leu o cireadă de cerbi, şi cum omoară un lup o turmă de oi cât de mare şi cum rashiră un glonţu de tun multe cete de ostaşi, nu căci este el mic, ci căci vine cu mare rane şi cumplire, pentru-aceia răshiră şi răsipeşte multe cete de oameni, aşa şi omul viteaz şi bărbat şi hrăbor nu se înfricoşează de oameni mulţi. Că omului viteaz toţi oamenii îi sunt într-ajutor, iar omului fricos toţi oamenii şi suntu duşmani, şi încă de ai săi iaste gonit şi batjocorit şi hulit”.
Din câte vedem, gândurile lui Neagoe Basarab sunt pline de realism, izvorât din momentul istoric care dicta împrejurările de atunci şi experienţele de viaţă ale domnitorului, dar în acelaşi timp păstrează spiritul eroic pierdut de Europa în epoca renaşterii. Bineînţeles, „Învăţăturile” nu reprezintă o viziune personală a lui Neagoe Basarab, ci un manifest ideologic al civilizaţiei în sânul căreia acesta s-a născut, manifest al cărui idei şi principii s-au pierdut în urma procesului de formare şi modernizare al statului român şi victoria „Principelui” lui Nicolo Machiavelli.
Generaţiei de astăzi îi revine sarcina de a reînvia, de a scoate din cămara istoriei valorile autentice româneşti pe care civilizaţia occidentală cu o mare insistenţă încearcă să le arunce în lada de gunoi, înlocuindu-le cu un surogat pe care elita modernă românească îl numeşte cu perversitate „cultura română”.
Canonizarea, la 26 septembrie 2009, a lui Neagoe Basarab de către Biserica Ortodoxă Română este un semn dat de sus poporului român. În vremurile de pe urmă, domnitorul se întoarce pentru a spulbera dominaţia „Princepelui”, a nemerniciei, a nedreptăţii şi a politicianismului. Nouă nu ne rămâne decât să-l primim.
Sfinte domnitor Neagoe Basarab, roagă-te pentru noi!”
Autor: Octavian Racu
sursa: ruga.ro //  octavianracu.wordpress.com / / gandeste.org

Internetul nu uită – cât de multe informaţii lăsăm online?


Internetul a creat o epocă a imposibilităţii uitării. Mai ţineţi minte când nu ştiam nimic despre o persoană? Ne lua câteva luni până să cunoaştem cu adevărat pe cineva. Astăzi, cu ajutorul internetului, viaţa noastră este doar o listă interminabilă de link-uri care pot spune totul despre noi.

Cât de conştienţi suntem de amprenta pe care o lăsăm în urmă pe internet? Toate conturile pe care ni le facem, toate activităţile noastre sunt indexate. Practic, imaginea noastră online trece prin mai multe filtre. Primul dintre el este cel de pe Google sau orice alt motor de căutare. Aici tot ce am creat, tot ce am lăsat la vedere şi tot ce a fost indexat despre noi apare, fără să fie vina Google, pentru că el este doar un agregator complex.

A doua etapă a imaginii noastre online sunt paginile pe care le-am creat. Vom încerca să demonstrăm ce se poate vedea pe internet dacă lăsăm acest lucruri să se întâmple şi cât de multe ştiu despre noi oamenii din online, la o simplă căutare.

Exemplul personal

Pentru a vedea cel mai bine ce se poate găsi despre o persoană obişnuită, m-am luat drept cobai pentru acest material şi vă arăt cât de multe se ştie despre mine şi ce putem înţelege din acest lucru. Evident, sunt un caz mai special, deoarece multe dintre articolele scrise în trecut apar pe internet, aşa că statistica mea este mult mai dezvoltată. La o simplă căutare pe Google după numele „Vlad Andriescu“ îmi apar aproximativ 50 de pagini de activitate online. Multe dintre acestea sunt arhive de la jobul meu anterior, dar şi alte lucruri pe care le-am postat pe internet. Să vedem…
Primele rezultate pe care mi le relevă Google, nefiind logat cu un cont de Gmail, sunt către site-ul adevarul.es şi către blogul meu personal. A treia pagină este cea de LinkedIn, care este oricum extrem de deschisă şi oamenii pot vedea unde am lucrat şi ce am mai făcut profesional.
Aş vrea să mă ascund, dar îmi mai apare un articol din ziarul Adevărul şi pagina de Google+, pe care oricum nu am mai actualizat-o de peste o lună. Apare apoi România Liberă, un alt fost loc de muncă şi paginile de pe Twitter şi Quora, reţeaua socială de întrebări şi răspunsuri. Trebuie să spun oricum că am avut o politică foarte deschisă asupra identităţii online, din simplul motiv că am vrut să-mi fac numele cunoscut. Puteţi citi toate părerile mele de pe Twitter şi Quora, mai ales că acestea sunt reţele deschise.
Pagina a doua relevă şi mai multe reţele sociale: GoodReads (o reţea socială de pasionaţi de lectură), Pinterest- avizierul internetului, Scribd (reţeaua unde se pot posta documente) sau Facebook, abia pe pagina a doua de rezultate.
Ce ar putea vedea cineva care se interesează de mine pe Google? În afară de toate reţelele sociale, şi un articol din Ziarul Tricolorul în care sunt desfiinţat, dar şi alte articole pe care le-am scris de-a lungul vremii. Nu contează dacă sunt mândru de ele. Odată indexate, ele fac parte din amprenta mea digitală şi din imaginea mea.
Ceea ce dorim să demonstrăm în acest început este că internetul lasă urme, iar absenţa memoriei nu mai există, deoarece creierul online ţine minte tot. Dacă nu m-aş cunoaşte, la o căutare pe Google aş înţelege foarte multe. În plus, o greşeală făcută te poate costa uneori. De exemplu, acum câteva luni, în urma unui articol scris despre internet şi meme-uri (simboluri culturale promovate în mediul online), mi-a fost dedicat un video de către unii utilizatori care susţineau că sunt din Anonymous, organizaţia de hacktivişti. După o căutare mai detaliată, am descoperit o discuţie de pe forum în care subiectul principal eram chiar eu, iar băieţii se întrebau care sunt datele mele personale. În discuţie a apărut chiar numărul meu de telefon. M-am întrebat de unde îl aveau. Dar atunci mi-am amintit că l-am postat la un moment dat pe blogul personal.
Asta creează internetul. Un univers unde nu există lipsă de memorie.
Imposibil de uitat
Una dintre cele mai recente teorii aparţine profesorului Viktor Mayer-Schonberger, de la Institutul de Internet de la Universitatea Oxford (Marea Britanie). Acesta a scris o carte despre persistenţa memoriei în spaţiul virtual: „Delete: The Virtue of Forgetting in the Digital Age“.
Mayer-Schonberger notează că o societate unde totul e înregistrat ne va lega permanent de acţiunile noastre trecute, făcând imposibil escapismul. „Fără a putea uita, iertarea e aproape imposibilă“.
Profesorul consideră că omul a încercat mereu să ţină minte lucrurile pe care le-a trăit în timpul vieţii, lăsând în urmă picturi rupestre, documente, jurnale. Dar internetul este un mediu unde acestea pot rămâne permanent.
„Din cauza erei digitale totul rămâne – mesajul dat şefului la beţie, fotografia pe care ai pus-o pe Facebook în care faci ceva de care nu ai fi mândru“, scrie Mayer în cartea sa. În trecut, amintirile costau. Un jurnal, un album foto. Totul era mare şi se stoca greu. Astăzi, memoriile uriaşe sunt foarte ieftine şi sunt mult mai mici. Stocarea poate fi făcută oriunde, ca să nu mai spunem de stocarea pe Cloud, adică pe serverele de internet.
Ceea ce spune Mayer-Schonberger nu este nou, după cum a notat şi cotidianul „The Guardian“. Scriitorul HG Wells vorbea în 1930 despre ideea unui „creier mondial, iar toată memoria umană era accesibilă la nivel mondial“. Mayer-Schonberger are o perspectivă cel puţin interesantă despre motorul de căutare: „probabil că Google ştie mai multe acum despre noi, decât probabil ştim noi“.
Amintirile nu sunt totul. Angajările trec prin online prima oară
Când vă vorbim despre incapacitatea de a uita pe internet, trebuie să menţionăm că unele informaţii nu sunt doar ruşinoase, ci pot afecta cariera cuiva. Studiile recente arată un trend îngrijorător pentru cei care consideră că internetul este un loc liber, unde poţi să faci orice, fără să fii prins: angajatorii verifică internetul pentru informaţii asupra celor care şi-au depus candidaturile pentru anumite posturi.
Site-ul american de joburi, CarrerBuilder, a realizat un studiu anul acesta şi a aflat că 37% din manageri folosesc reţelele sociale pentru a căuta mai multe informaţii despre candidaţi, iar 65% din aceştia folosesc în special Facebook.
Datele au fost strânse în perioada februarie-martie 2012, iar studiul a fost realizat pe mai mult de 2.000 de persoane din conducerea firmelor. Dacă 37% din manageri au deja acest obicei, 11% au declarat că vor să facă asta în viitor. De asemenea, doar 15% din companii au politici care interzic departamentului de resurse umane să judece oamenii după profilul de Facebook.
Jumătate dintre cei care verifică pe reţelele sociale profilul candidatului spun că fac acest lucru pentru a vedea dacă persoana se potriveşte culturii corporatiste, iar 45% vor să afle mai mult despre calificările unei persoane.
Poate nu vi se pare important deja, dar 34% din manageri au declarat că au găsit pe reţelele sociale informaţii sau fotografii care nu le-au convenit şi nu au mai chemat candidatul la un nou interviu. Ce contează pentru ei? Jumătate dintre cazurile care i-au deranjat au fost legate de poze prea provocatoare sau postări care făceau referire la beţie sau droguri. De asemenea, a contat şi faptul că oamenii îşi vorbeau de rău fostul angajator, au minţit despre experienţa lor profesională sau nu erau capabili să scrie corect.
Soluţiile anonimităţii şi siguranţei online
Pentru cei care vor să fie siguri că memoria internetului se şterge în privinţa lor există o soluţie. Cu toate acestea, ca orice operaţie chirurgicală de amnezie, aceasta este scumpă. Pentru 1.000 de dolari pe ani, serviciul Reputation.com monitorizează constant site-urile pentru informaţii personale şi le şterge automat.
Firma a fost fondată de Michael Fertik sub numele de ReputationDefender în 2006 şi s-a centrat pe protejarea copiilor pe internet. Practic, era o unealtă pentru monitorizarea celor mici în online. Cu toate acestea, Reputation nu este o unealtă perfectă şi este normal să fie aşa. Şeful Reputation a declarat că unii clienţi au avut pretenţia ca software-ul să înlăture articole de presă sau transcripturi oficiale din tribunale. Cu toate acestea, Fertik a spus că nu poate să înlăture astfel de informaţii, ci pe cele de pe site-urile normale.
Compania oferă o unealtă care monitorizează internetul după numele nostru. Ţelul Reputation este să apere reputaţia cuiva pe internet, aceasta fiind foarte importantă în epoca digitală. „Oamenii nu mai cer referinţe despre tine, ci caută direct pe Google. Ceea ce arată Google, chiar dacă e adevărat sau nu, formează reputaţia ta“, se arată pe site-ul oficial al proiectului.
Firma de cercetare Forrester Research a realizat un studiu în această privinţă, a managementului datelor personale, şi a ajuns la concluzia că viitorul aparţine acestor seifuri de date personale. În acestea, oamenii îşi vor stoca datele online şi le pot distribui doar persoanelor sau entităţilor autorizate. Astfel, Forrester consideră că economia este într-o balanţă inegală, care-i favorizează pe cei care vând, nu pe cei care cumpără.
Reputation funcţionează şi pentru afaceri, mai ales că multe dintre părerile online despre o anumită companie pot fi negative sau chiar false. În orice caz, ceea ce putem înţelege din această unealtă online este faptul că Reputation este practic un specialist de relaţii publice automat.
Ce trebuie avut în vedere
Chiar dacă decidem să investim într-o unealtă de protecţie online sau nu, important este să ţinem minte cât de mult lăsăm în urma noastră pe internet. Nu încercăm să fim moralişti. V-am dat propriul exemplu pentru a vedea cât de mult se poate vedea. Mâine, căutaţi-vă pe Google. Apoi intraţi pe pagina de Facebook şi vedeţi cine vă poate vedea informaţiile. Încercaţi să vă cizelaţi pe viitor, să vă cenzuraţi sau pur şi simplu să aveţi grijă cui îi daţi anumite informaţii.
O idee rămâne: internetul nu uită. Nici noi nu ar trebui să uităm asta.
Autor: Vlad Andriescu
sursA: adevarul.ro
http://gandeste.org

Mesaj Cristic (Jurnalul unui pelerin)-31.12.2012


lupii
prin AURORA SUMCA(uriel-anaelblog)
Ca sa poti fi cu adevarat de folos,trebuie sa poti fi Pace si Iubire pentru fiecare situatie si fiecare fiinta pe care o intalnesti.Un nou nivel ati accesat acum.Atentie la ganduri,sentimente,si orice fel de manifestare.Totul e cu voia ta si in voia ta.Abandoneaza totul Celui Preainalt,si vei fi rasplatit cum nu ai mai fost.Te iubesc,te binecuvantez,si te urmez pe tine. Cu adevarat iti spun;gandurile,cuvintele si actiunile tale merg inaintea ta,si Eu merg dupa tine.Lasa orice lupta fara de folos cu tine, in tine si cu oricine.Pacea este legea ta,Pacea este ceea ce trebuie sa predai.Nu te teme de nimic.Esti cu adevarat liber sa faci ce vrei tu si cand vrei tu. Fii, mai cu seama,prezent si atent la ce simti in Inima ta,fata de orice situatie.Campuri luminice de o amplitudine fara egal vor atinge Pamantul in zilele urmatoare.Fii in pace,si permite luminii sa treaca prin tine.Pana in martie,totul va fi schimbat.Veti vedea lucrurile cum sunt in realitate.Fii doar bucurie,caci pentru asta esti aici.Iti vei aminti totul cum a fost la inceput si iti vei aminti totul in timp ce traiesti in acest trup.Alimentatia este importanta dar nu e totul.Suflul spiritual,Iertarea,si Pacea, conduc fiecare actiune si destinul omului.Tot ce faci si alegi,vorbeste despre tine.Fara frica sa stai aici.Campuri de lumina de o frumusete fara egal stau sa apara in fata ochilor tai.Totul este cu voia ta si spre slava ta.Esti pe drumul ales de tine.Esti pe drumul ales de Dumnezeu pentru tine.Fii curajos si calm.In pace,cu multa Bunavointa si Incredere.Prietenii tai de lumina te sustin,te indruma si te iubesc ,asa cum stii.Nu te-au parasit nici o clipa.Niciodata. Urmeaza timpuri cu adevarat memorabile.

Sursa: daniilgaucan.wordpress.com

De fapt, ce este raul?


Afirmatia absoluta a raului este negarea lui Dumnezeu care este ratiunea suprema si absoluta a binelui.
In plan mental, raul este negarea ratiunii.
In plan moral, este negarea datoriei
In plan fizic, negarea legilor naturii.
In plan afectiv este negarea iubirii
Solidaritatea in rau se naste atunci cand ura, nedreptatea, despotismul, ignoranta, materialismulsi egoismul ofera fiintei un refugiu iluzioriu unde isi poate hrani patimile, orgoliile si vanitatile. Acestor insule de intuneric si tenebre, omul de lumina le opune Intelepciunea, Iubirea, Dreptatea, Iertarea, Onoarea, Sacrificiul, Cunoasterea
Sufletele noastre sunt campul de lupta ale armatelor Luminii si ale Intunericului.
Sursa: codulluioreste.ro

Frumos!!!




Sursa: daniilgaucan.wordpress.com

Dezastrele naturale au costat lumea 160 de miliarde de dolari


китай землетрясение китай разрушения
Foto: EPA
Pierderile cauzate de dezastrele naturale s-au ridicat în 2012 la suma de 160 de miliarde de dolari, dintre care 65 de miliarde au fost suportate de agenţiile de asigurări, a relatat compania germană Munich Re. 67% din pagubele totale şi 90% din cele suportate de agenţiile de asigurări s-au înregistrat în SUA.
Pierderile din 2012 sunt mult mai mici faţă de cele din anul anterior. Atunci doar agenţiile de asigurări au cheltuit 119 miliarde de dolari, în timp ce pagubele totale au fost în valoare de 400 de miliarde de dolari. În principal, a fost vorba de cutremurele din Japonia şi Noua Zeelandă şi de inundaţiile din Thailanda.
Sursa: romanian.ruvr.ru

2013 – Primul An al Noului Pamant



 

Traducere Diana Rus
11 Noiembrie 2012
 
Noul mesaj transmis de Lordul(Arhanghel) Metatron prin via James Tyberonn
 
       
Magnificul Inceput
Salutari Maestrilor!
 
Va invaluim pe toti si pe fiecare dintre voi cu energie de hranire si cu campul imputernicirii de sine, pentru ca fiecare dintre voi este cu adevarat Maestru pe calea sa catre Ascensiune. Este scopul nostru sa va oferim inspiratie si claritate, insa, intr-adevar, este o data si pentru totdeauna necesar ca VOI, ca si FIINTE sacre si suverane, sa practicati discernamantul cu aceasta si cu orice alt mesaj "canalizat". Vom incepe acest mesaj referitor la 2013, un an cu adevarat de bun augur, prin a ne adresa fricilor pe care multi dintre voi le pot avea. va vom spune pentru inceput ca Ascensiunea Planete va avea loc cu adevarat. Voi ati facut ca lucrurile sa se intample in acest fel. Insa ne dorim sa clarificam ca aceasta este absolvirea Planetei Pamant, o extindere in care a avut loc, in cele 12 Dimensiuni.
 
Lunga numaratoare calendaristica
 
Multi dintre cercetattorii vostri Mayasi au cautat sa inteleaga ce implica data de 21 Decembrie 2012 a lungului calendar. Ei s-au intrebat daca s-ar putea sa fi fost scris nu de catre Maya, ci de catre "Dumnezeii Natiunii lor Stelare". Unii au fost tematori ca aceasta va implica un sfarsit cataclismic al planetei. Altii ar putea simti ca marcheaza data de "Intoarcere a Zeilor Stelari", si implicit in unele dintre textele Mayase pastrate. Va vom spune ca Ascensiunea este un nou inceput. Si in 2013, Pamantul este in noul format care va permite "Reintoarcerea" prezisa. Insa mult discutatul "Contact" nu va avea loc in modul 3D la care v-ati putea gandi. Mai degraba va fi abilitatea umana de a se ridica lucid, de a ascensiona in mod constient in dimensiuni mai inalte. In acest fel va avea loc contactul. Nu mai este deloc o planeta in care profesorii binevoitori vor trebui sa se manifeste tri-dimensiune pentru a asista. Noul Pamant poarta acum o matrice prin Reteaua Cristalina care va permite umanitatii sa fie mult mai constienta de adevarata lor natura din cadrul multidimensionalitatii. Se va intampla. Si facand aceasta, veti deveni constienti de faptul ca VOI sunteti aceia pe care i-ati asteptat!!! Totul in Timp Va mai dura cativa ani.
 
Insa va incepe in 2013. Dupa cum v-am ami spus inainte, Ascensiunea in masa a Umanitatii are loc in timp de 300 de ani! Si, intr-adevar, se va intampla si acest lucru, insa este absolut Ascensiunea Pamantului cea care permite Ascensiunea Umanitatii. Toate la timpul lor, totul se va intampla in timp util. In consecinta, acum, marea majoritate a populatiei nu va vedea o schimbare imediata pe Pamant.
 
Se vor trezi pe 22 Decembrie 2012 si vor spune, "Care a fost marea scofala?" Chiar si aceia dintre voi aflati pe cale nu vor vedea shimbari imediate ca au avut loc. Va rugam cu caldura sa priviti lumea din jurul vostru pentru doar un moment. Ce vedeti? Punctele de vedere ale media inca raporteaza razboi, crime, dezastre si prevad colapsuri economice. Si ceea ce este difuzat este ceea ce se vede in 3D. Ceasta este adesea plin de tristete si suferinta, nu-i asa? Profetii apocaliptici sunt in mare viteza pe acest subiect, nu-i asa? Multi dintre speculantii 3D se afla pe un teren fertil in mod particular, pe aceasta scena, generand frica urmatoarelor colisiuni ale cometelor, asteroizilor, cutremurelor de pamant, cataclismelor inversarii polilor si prabusirii economice. Indiferent ca acesti raspanditori recunosc acest lucru sau nu, ei se hranesc pe seama fricii pe care o genereaza. Maestrilor, intotdeauna au existat si continua sa existe raspanditori pe planeta, aceia care prezic tristetea si moartea si trasnmit avertismente de frica. Ceea ce nu se recunoaste este faptul ca, chiar si aceia care par a fi inradacinati in negativism, servesc un scop al dualitatii si in mod sigur o privire rapida in jurul globului ar putea parea justificarea atitudinii lor. Insa va spunem ca este energia veche. Si nu este rolul Spiritului acela de a va spune la nesfarsit sa nu renuntati la speranta sau sa nu renuntati la liberul vostru arbitru. Mesajul nostru este acela de a va spune despre Divinitatea voastra si de a va spune doar ca simplu fapt, ca si punct al adevarului, ca planeta se afla acum pe varful " Anului Unu al Noului Pamant". Intr-adevar, umanitatea o va urma si in timp rapid, va Ascende si ea. Va aflati in mod absolut pe drumul cel bun, ca acest lucru sa se intample. Asa ca, dragilor, va spunem din nou ca Ascensiunea Planetei se va intampla si Umanitatea o va face si ea, de asemenea. Chiar daca multi dintre oameni nu recunosc acest lucru in constiinta 3D, Pamantul s-a schimbat cu adevarat, absolvind gradat noua paradigma. Asa ca este timpul sa ne eliberam de vechile energii ale FRICII. Profetiile osandei, dezastrele Cataclismelor Globale NU vor avea loc. Economia nu va cadea in haos. La ce ar sevi asta? Nu aceasta este calea in Noua Planeta.
 
Va asiguram ca in 2013 va rasari un nou soare si este, intr-adevar, soarele schimbarii. Aduce lumina magnificului Pamant Nou. Si, Dragilor, nu vrem sa spunem magnific. In aceasta noua era este, acest lucru este in sarcina cautattorilor sa proiecteze bucurie, sa proiecteze lumina, pentru ca in extinderea Armonicilor Cristaline este amplificat fiecare foton al luminii mentale pe care il proiectati. Si acest lucru se intampla mult mai rapid in Noua Energie. Asa ca rolurile voastre sunt duse catre o noua bunavointa pe masura ce cresc puterile voastre de creatie. Asa ca discutam in mod specific despre 2013!
 
2013: Anul Unu al Noului Pamant 2013 este un an incredibil de important din multe puncte de vedere chiar mai mult decat 2012. Multi dintre s-ar putea sa fi simtit anul 2012 ca fiind apogeul si ceea ce urmeaza este anti-climatic. Dragilor, munca voastra de-abia acum incepe! Si va spunem ca 2013 aduce provocari si sarcini cu care ati fost cu totii de acord sa le inepliniti, prin contractele voastre de suflet. 2013 este un nou inceput, in toate sensurile. Insa nu este timpul sa va culcati pe lauri. Noul Pamant contine in interior propriul curs al secventelor lineare, punctele de intersectie multidimensionale si portile de timp. De fapt, este vorba despre punctele de consolidare ale timpului colector care a permis Ascensiunii sa aiba loc. Aceste puncte sunt porti prin care au intrat multi dintre voi care sunt calatori din viitor, Siriusieni-Pleiadieni-Navigatori Arcturieni si Purtatori de Coduri au intrat prin aceste portaluri pentru a se afla pe planeta pentru Ascensiune. Si in multe feluri, misiunile voastre de-abia au inceput. Atunci, 2013 este o perioada pentru ca purtatorii de coduri sa inceapa sa impleteasca aceste puncte impreuna, intr-o modalitate de la emisferic la global. De o importanta particulara este ca acesti Purtatori de Coduri sa amestece energiile a ceea ce este denumita ca fiind emifera nordica cu emisfera sudica. Anumite culmi cheie din sud, cum ar fi Patagonia, Uluru, Islanda de Est si Kilimanjaro vor fi ancorate la Noul Firmament de-a lungul anilor urmatori.
 
Aceia dintre voi care ati servit ca si Purtatori de Coduri ale pre-Ascensiunii, veti fi chemati sa va asumati un mare rol de conectare a punctelor cheie pentru sporirea Noului Firmament. The New Firmament Begins in 2013
 
Desavarsirea Grilei Cristaline pe data de 12-12-12 va spori formarea Noului Firmament. Noul Firmament este de o vitala importanta pentru Ascensiunea umanitatii si este, cu adevarat, o extensie a retelei complete.
 
Anumite puncte de pe planeta vaostra au energii rare care le permit sa fie puncte de conexiune. Newgrange este unul dintre acestea, Islanda de Este este altul. Ambele sunt multifatetate, puncte de rete multidimensionala. Ambele sunt Portaluri care transcend dimensiunile si timpul. Ambele au fost conectate direct la punctele speciale ale penta-dodecaedrului dublu stelat al Retelei Cristaline 144. Acestea au fost remodelate sa se conecteze direct la Noul Firmament care isi incepe formarea spontan, imediat dupa desavarsirea din 12-12-12 si renasterea (repornirea) din 21 Decembrie 2012.
 
Este important de notat faptul ca procesul de ascensiune are loc la data de 12-12-12.
 
 Data de 12-12-12 permite ca energia Cristalina sa se manifeste in Noul Pamant. Permite noului ADN al planetei sa se racordeze in campul cristalin, sa se conecteze la Noua Retea si sa se contopeasca cu "Reteaua Umana". Toate acestea se intampla la orele 12:12 in data de 12-12-12. O repornire are loc atunci si permite ca "nasterea Noului Pamant" sa aiba loc la data de 21 Decembrie 2012. Atunci incepe noua munca. Noul Firmament V-am vorbit mai devreme despre nasterea noului Firmament (Intindere) Planetar. Acesta se va exterioriza ca doua benzi eliptice de arcuri frecventiale iridiscente care vor inconjura Pamantul, asa cum a facut cu eoni in urma. Unul dintre acestea este un inalt rafinat Electro-Magnetic in sinergie rezonanta si emite o nuanta aurie. Celalalt este Cristalin si emite o culoare stralucitor de platina. Acestea se vor invarti deasupra dublului penta-dodecaedru 144 al retelei 144. In termeni inalt tehnici, firmamentul va indeplini functia de transducere a oscilatiilor frecventei supra-cristaline intr-o retragere piezoelectrica de interfata a retelei, aceasta permitand integrarea circuitului complet a energiilor gamma-cristaline ale Campului Unificat din Tula, Marele Soare Central.
 
In termeni mult mai clari, firmamentul va transforma valuri puternice de energie celesta intr-o forma benevolenta care poate fi mai usor primita pe Planul Terestru. Ca sa spunem asa, firmamentul este un enorm transformator si val protector! Va "lustrui" energetic si va forma pe mai depate si va rafina energiile celeste in aplicarea acestora in dimensiunea a 12-a a Pamantului. Cele doua benzi eliptice vor crea un camp de frecventa OM. Ele vor straluci pe cerul noptilor din 2038, aparand cumva similar cu Aurora Boreala.
 
Acum, faza initiala de ancorare a Noului Firmament va incepe cu ocazia Echinoctiului din Martie, 2013. Atunci va avea loc o deschidere a catorva vectori cheie, inclusiv Islanda de Est si Patagonia (la cheia de latitudine 51). Ambii vor primi descarcari de coduri ale unitatilor de constiinta, numite Akash. Acestea activeaza descarcari de lumina-energie si structuri in emisfera sudica in 2013. Multi vor fi aceia care vor fi atrasi sa le ancoreze.
 
Emisari ai Noului Pamant
 
Dupa cum v-am explicat mai devreme, exista un numar mare de suflete care au ales sa vina pe Pamant in acest timp, din dimensiuni de dincolo de a cincea, atat din viitorul Pamantului, cat si din viitorul lumilor inalt dimensionale, cu scopuri care vor fi mult mai bine intelese de catre voi in 2013. Voi sunteti cu adevarat Emisari ai Luminii Cristaline, Ambasadori ai Iubirii. V-ati intors din viitor, in termenii vostri, in timpul Pamantesc liniar, s aasistati omenirea in navigarea prin timpurile zbuciumate care care s-au dezvaluit in ultimii 40 de ani, si timpurile care se vor dezvalui in urmatorii 26 de ani, conducandu-ne catre punctul cheie din 2038. vedeti voi, multi dintre voi sunt cu adevarati treziti din viitorul vostru in roluri trecute din 2011 si 2012. Si asta a fost destinat. Portalurile de timp ale acelor doi ani au fost punct ede atragere pentru munca pe care ati depus-o din 2013 pana in 2038.
 
Voi vedeti Noul Firmament desavarsit in anul vostru 2038. Nu este scris in Piramide?
 
Edgar Cayce a facut cu adevarat aluzie la acest an 2038. Este un alt punct de referinta major in Ascensiunea umanitatii. Unii dintre voi nu vor mai fi prezenti fizic in 2038, insa veti avea misiuni cheie in asistarea celor care au fost chemati pentru aceasta munca. Veti darui pre-ansamblarea in conectarea punctelor cheie si veti inspira cautatorii Copiiilor de Cristal pentru desavarsirea Noului Firmament din 2038. Vedeti voi, multi dintre vo ati experimentat ASCENSIUNEA ALTOR PLANETE SI A ALTOR LUMI, DE MULTE ORI; si cunoasteti pericolele. Voi intelegeti mecanismele. Iar ceea ce ramane este stabilirea noii directii, ancorarea Noului Firmament. Insa nu uitati niciodata, in adaugare la Codurile de ancorare, este esential ca in 2013 sa-i asistati pe toti prin a va straluci lumina, si nu prin cedarea ultimelor chinuri ale Fricii, prin acapararea ultimelor lovituri ale Vechii Energii.
 
 Ce se va intampla in 2013?
 
Ce se va intampla in 2013 este un nou inceput. Acest nou inceput este Noul Tipar al Noului Pamant. Ascensiunea Pamantului a permis revizuirea dimensionala si extinderea planetara a planetei.Pamantul este extins in campul Cristalin, extins din dimensiunea a 5-a catre cele 12 dimensiuni.
 
Date de Putere si Faze de Activare in 2012
 
Energiile lui 2013 vor fi mai putin intense decat cursa de obstacole a frecventelor crescute experimentate de umanitate in 2011 si 2012. Si asta in timp ce totul va fi mai usor in 2013. Exista anumite chei de frecventa care au loc la date specifice in 2013. Echinoctiile, solstitiile si in special eclipsele sunt deosebit de puternice, fiecare prezentand deschideri ale portalurior unice pentru Noul Pamant. Pe durata acestor echinoctii, solstitii si in special a celor 5 eclipse din 2013, o renastere a energiilor va inunda planeta. Este absolut o sinergie naturala ca aceasta va putea si se va intampla la aceste pozitii astronomice. Pentru ca aceste trei evenimente (sosltitiile, echinoctiile si eclipsele) deschid cu adevarat portaluri, deschideri care au fost dintotdeauna evenimente unice pentru astfel de transferuri. In 2013 ele sunt chiar mai mult multifatetate decat acelea potente care au avut loc din 2009.
 
 
Fiecare dintre datele de mai jos, in 2013, ofera urmatoarele:
1) Timp pentru o profunda introspectie catre recunoasterea de sine in Noul Pamant
2) Cresterea energiilor din nodurile de putere, cresterea abilitatii de viziune si a viselor lucide.
3) O fereastra pentru reincarcarea si echilibrarea energiilor
4) Echinoctiul din Martie: Ancorarea Firmamentului din puncte specifice de pe planeta
Aceste date cheie ale 2013 sunt urmatoarele:
** Martie 20, 2013 – Echinoctiu
** Iunie 21, 2013- Solstitiu
** Septembrie 22, 2013- Echinoctiu
** Decembrie 21, 2013 – Solstitiu
 
Acum eclipsele capata o si mai unica, calitate, in termeni de oferire a atragerilor energiilor catalizatoare ale schimbarii, atat la nivel individual cat si pentru planeta. In 2013 aceste vor fi deosebit de puternice. va fi timpul perfect sa va schimbati cursul in viata, dupa ce meditati pe echinoctii si solstitii inspre directia de sine si calibrare. 2013 este o noua Planeta, un timp nou si multi dintre voi vor descoperi un scop reinnoit si vor porni, cumva, pe un pas diferit, sau vor ramane pe acelasi pas cu o noua perspectiva sau in cadrul unui nou grup. Multi dintre voi isi vot descoperi un nou pas in 2013 sau vor aduce la suprafata un talent prolific care mai inainte a fost adormit.
** Eclipsa Lunara din Apr 25, 2013
** Eclipsa Solara din Mai 10, 2013
** Eclipsa lunara din Mai 25, 2013
** Eclipsa Lunara din Oct 18, 2013
** Eclipsa Solara din Nov 03, 2013
 
Vor exista doua faze specifice de mare importanta in 2013.
 
Prima este intre 10 Mai-22 Iunie, cand care va avea loc deschiderea unei mari Triade, permitand reechilibrarea si contemplarea unei noi directii. Aceasta perioada implica o eclipsa solara si una lunara, conducand catre Solstitiul din Iunie. Este, de asemenea, un timp imbunatatit pentru ca Purtatorii de Coduri sa calatoreasca catre nodurile de putere.
 
A doua faza a triadei are loc intre 20 Septembrie si 4 Noiembrie. Este actiunea de completare a aceea ce a avut loc in prima triada. Reprezinta un timp in care indivizii sa-si manifeste noul sine, noul scop, noul partener, asociatie sau directie. Este un timp de intensa re-energizare, re-vitalizare a fortei de viata.
 
Inchiderea
Va spunem ca anul 2013 este un timp in care sa zburati, sa infloriti. Pentru multi dintre voi va fi un an al schimbarii. Exista o noua energie pe planeta. Voi ati creat-o. Inca mai este mult de facut. Folositi acest timp pentru a va gasi rolurile. Pentru aceia dintre voi care ati stat pe margine, considerand sa va luati mai multe roluri de conducere, sa va scrieti cartea, sa va exprimati artistul interior....2013 este anul vostru. Energia va va sprijini binele cel mai inalt. In 2013 va luati un al doilea avant. Porniti intr-o noua misiune. Pentru Purtatorii de Coduri este noul rol de a codifica si ancora Noul Firmament, si aceasta incepe in 2013.
Eu sunt Metatron, si impartasesc cu voi aceste Adevaruri. Sunteti Iubiti. …Si asa si este…si este asa.
Sursa: dei-matei.blogspot.ro