Diferenţe în creier la locuitorii de la oraş versus cei de la ţară

Regiunile creierului în care se formează emoţiile şi stările de anxietate sunt hiperactive la persoanele care trăiesc în mediul urban, conform unui nou studiu, informează cotidianul britanic The Guardian.

Până în 2050, 70% din populaţie va trăi în aglomerări urbane / FOTO: Grup RC

Acest studiu realizat pe baza analizării imaginilor creierului, evidenţiază diferenţele dintre creierul persoanelor care trăiesc la oraş şi cel al persoanelor care trăiesc în mediul rural, potrivit agerpres.ro.
Conform studiului, două regiuni ale creierului ce sunt implicate în formarea emoţiilor şi declanşarea stărilor de anxietate sunt hiperactive la orăşeni şi pot influenţa determinant ratele crescute de afecţiuni psihice întâlnite în zonele urbane.
Alte studii în acelaşi domeniu au indicat faptul că persoanele din mediul urban întâmpină un risc cu 21% mai crescut de a suferi de tulburări legate de anxietate şi respectiv un risc cu 39% mai ridicat de a experimenta dese schimbări de dispoziţie, elemente ce definesc instabilitatea emoţională. Mai mult decât atât, incidenţa schizofreniei este de două ori mai mare la oamenii născuţi şi crescuţi în mediul urban, prin comparaţie cu provincialii.

Sursa: Cristina

Cum te faci de râs dacă te numeşti Traian Băsescu şi Emil Boc

Când te numeşti Traian Băsescu şi Emil Boc, e în firea lucrurilor să te faci de râs cu privire la propunerile şi ideile politico-economico-sociale pe care le faci sau le ai. Pentru că atunci când dovedeşti, zi de zi, că nu eşti decât sfertodoct în orice domeniu, rezultatul nu poate fi altul. Iar atâta timp cât ai tendinţa să te joci cu carioca pe harta României – precum Stalin pe vremuri -, îţi cam dai singur foc la valiză, cum se spune în popor. Şi atunci nu mai decât o soluţie, să dai telefon să vină elicopterul. Numai că finalul va fi acelaşi ca şi în cazul celui care a mai apelat la această soluţie, în 1989.

“Cred că e raţional în acest moment să abandonăm acest proiect care a fost prost pregătit şi care ne duce într-o fundătură. Cred că trebuie să gândim altfel lucrurile şi dacă ar fi după mine, ar trebui să tragem concluzii din această experienţă”, a fost părerea lui Preda, care a susţinut, într-o intervenţie la Realitatea TV, că responsabilitatea aparţine Biroul Permanent al PDL şi că “ar trebui să şi-o asume”.

“Ne-am făcut de râs. Nu am construit ceva consistent, nu trebuia pornit de la numărul regiunilor, trebuia pornit de la ceea ce înseamnă un nivel intermediar util, trebuia să vedem ce anume se întâmplă la nivel local – oraşe şi comune, ce anume servicii nu se pot se face la acest nivel”, a `“Noi am pornit de la un număr, care e tot ce poate fi mai arbitrar şi acum jucăm un fel de ping-pong – opt, opt cu doi“, a subliniat Preda.

“A pleca doar de la ideea că trebuie să diminuăm statul, ignorând ceea ce înseamnă nevoile şi ceea ce înseamnă această capacitate administrativă mai puternică decât ceea ce avem la nivel de comune sau la nivel de oraşe înseamnă pur şi simplu să jucăm în orb, doar să avem satisfacţia de a tăia nişte posturi”, a fost opinia democrat-liberalului. http://www.realitatea.net/cristian-preda-ne-am-facut-de-ras-reorganizarea-trebuie-abandonata_847453.html

Sursa: Legalitatea înainte de toate

PRECUM CEI DIN NINIVE, sa ne pocaim si sa ne rugam, de la ierahi si pana la poporul credincios, SA NU FIE MARE VARSARE DE SANGE si nici mare macel in orase, asa cum S-A PROFETIT PENTRU ROMANIA ANULUI 2011

Iata doua comentarii postate acum cateva zile la articolul Pustnicul Zosima: „O să fie MARE MACEL IN ORASE. O să fie mai rău decăt ti-a spus părintele Pustnic N.” Completare la articolul „PROFETIE: „MARE VARSARE DE SANGE” in 2011 in Romania?”:
Iulian:
Fratilor, sa nu intram in panica ,chiar daca trebuie sa se intimple prin rugaciune fierbinte la Dumnezeu si Maica Domnului toate relele se pot indeparta de neamul nostru.
Sa nu uitam cum bunul Dumnezeu ,sa indurat de cetatea Ninive, desi spuse ca o va pierde ,dar pentru cainta lor ,Dumnezeu sa milostivit de ei.
Iona cap3 vs:
3.Şi s-a sculat Iona şi a mers în Ninive, după cuvântul Domnului. Şi Ninive era cetate mare înaintea lui Dumnezeu; îţi trebuia trei zile ca s-o străbaţi.
4. Şi a pătruns Iona în cetate, zicând: “Patruzeci de zile mai sunt, şi Ninive va fi distrusă!”
5. Atunci Ninivitenii au crezut în Dumnezeu, au ţinut post şi s-au îmbrăcat cu sac, de la cei mai mari şi până la cei mai mici.
…………………………………………………………………………..
9. Poate că Dumnezeu Se va întoarce şi Se va milostivi şi va ţine în loc iuţimea mâniei Lui ca să nu pierim!”
10. Atunci Dumnezeu a văzut faptele lor cele de pocăinţă, că s-au întors din căile lor cele rele. Şi i-a părut rău Domnului de prezicerile de rău pe care li le făcuse şi nu le-a împlinit.
Fratilor,daca ne vom cai de pacate si vom cauta din inima pe Dumnezeru nu se va intimpla nimic .
Rgogu:
Iubite frate!
Sa dea Domnul sa ne pocaim si noi ca si ninivitenii! Daca citeste vreun Preot acest mesaj, sa faca el acest demers si nevointa duhovniceasca si sa inainteze la mai-marii nostri bisericesti o dorinta calda a noastra a poporului in acest sens. Sa se exprime dorul nostru cald si fierbinte inspre pace si bunaintelegere frateasca cu toti din Biserica si din lume. Ca noi vrem si ne rugam pentru pace si buna vietuire. In acest sens m-am gandit, ca de vreme ce Ierarhii nostrii pot hotari posturi pentru vremurile de incercare si nevoie, cand sa posteasca tot poprul romanesc de la mic la mare, atata vreme cat vor credea Sfintitii nostrii Ierarhi, pentru izbavire din aceste greutati ce ne apasa si pentru usurarea sufletelor noastre, sa numeasca o vreme de postire si de plangere.
Numai o atitudine generala mai poate schimba raul ce ni l-am agonisit prin pacatele noastre ale tuturor. Nu e vorba de o vina particulara ci de o vina generala, caci toti cu bunastiinta ne-am indepartat de Dumnezeu. Toti suntem de vina. Si cei bisericesti si cei nebisericesti; aceia din nestiinta , noi din nepasare caci nu ne-am rugat pentru toti si nu i-am invatat pe aceia(asta daca cumva noi “cei bisericesti” ne-am facut macar “datoria” noastra particulara)
Doamne ajuta!
Comentariu saccsiv:

   Reiau cateva fragmente din acel articol.
Pustnici cu vieţuire îngerească din Munţii Rarău şi Giumalău – jud. Suceava
Munţii Rarău şi Giumalău (vârful Muntelui Rarău are o înălţime de 1651m, iar vârful Muntelui Giumalăul, de I857m) au fost, din străvechi timpuri, aleşi de pustnici, pentru sihăstrie şi desăvârşire, fiind mai îndepărtaţi de lume.
    Pustnicul N.
Pustnicul N. se nevoia mai mult pe Muntele Giumalău. Avea darul lui Dumnezeu, de a se face nevăzut. În anul 2001, i-a spus fratelui I.:
Peste două săptămâni, o să fie un eveniment important [Este vorba de  11 septembrie 2001] într-o ţară îndepărtată. Efectul dăunător în România va fi în anul 2011. Ai să fii în Iaşi, să nu te sperii…  Roagă-te lui Dumnezeu să nu te prindă anul 2011 în oraş, pentru că va fi mare vărsare de sânge. O să rânduiască Dumnezeu şi o să stai pe Muntele Rarău, în 2011.
Fratele I. avea 60 de ani şi a întrebat:
– Mai este mult până în 2011. O să trăiesc până atunci?
– O să trăieşti. O să mă rog, ca să locuieşti pe Muntele Rarău.
Cu un an mai înainte de a se muta la viaţa cea veşnică (Pustnicul N. s-a mutat la viaţa cea veşnică in anul 2002, fiind in vârstă de 105 ani), pustnicul N. i-a spus fratelui I. ziua în care să vină şi cum să-l înmormânteze. În ziua pe care o prorocise, a fost găsit adormit întru Domnul şi îngropat de fratele I. şi maica T., după obiceiul pustnicesc, pe Muntele Giumalău, în locaşul pe care şi l-a săpat singur. Pustnicul N. nu a vrut să i să pună cruce pe mormânt, ca să nu ştie nimeni locul unde este îngropat şi i-a dat canon fratelui I., să nu-i spună nimănui numele.
   Pustnicul Zosima
Pustnicul Zosima a fost monah la Mănăstirea Rarău. L-a cunoscut pe părintele Daniil Tudor – Stareţ la Mănăstirea Rarău, între anii 1954 – 1958. A plecat pe Muntele Rarău, fiind prigonit de autorităţile comuniste.
Fratele I. l-a întrebat în anul 2007 pe Pustnicul Zosima:
– Părinte, ce o să fie în România în anul 2011?
– O să fie mare măcel în oraşe*. O să fie mai rău decăt ti-a spus părintele Pustnic N. Roagă-te să te păzească Dumnezeu, că este greu de scăpat de ce o să fie.
Fratele I. a insistat să afle mai mult:
– Ce o să fie, revoltă, război sau cutremur?
Zosima i-a răspuns:
– O să trăieşti şi o să vezi. Să te rogi lui Dumnezeu neîncetat.
   Sihastrul Zosima a spus să nu luăm documentele biometrice şi că este foarte bine că la mănăstirile de pe Muntele Rarău se slujeşte zilnic Sfânta Liturghie.
Cititi va rog si:
SUNTEM IN 2011. Sa ne rugam Domnului nostru Iisus Hristos sa nu fie mare varsare de sange in Romania si nici mare macel in orase
Se aproprie fratilor … Bine ar fi sa luam exemplu de la cei din Ninive:
http://www.bibliaortodoxa.ro/carte.php?id=40&cap=1
Atunci Ninivitenii au crezut în Dumnezeu, au ţinut post şi s-au îmbrăcat cu sac, de la cei mai mari şi până la cei mai mici.
Şi a ajuns vestea până la regele Ninivei. Acesta s-a sculat de pe tronul său, şi-a lepădat veşmântul lui cel scump, s-a acoperit cu sac şi s-a culcat în cenuşă.
Apoi, din porunca regelui şi a dregătorilor săi, s-au strigat şi s-au zis acestea: Oamenii şi animalele, vitele mari şi mici să nu mănânce nimic, să nu pască şi nici să bea apă;
Iar oamenii să se îmbrace cu sac şi către Dumnezeu să strige din toată puterea şi fiecare să se întoarcă de pe calea lui cea rea şi de la nedreptatea pe care o săvârşesc mâinile lui;
Poate că Dumnezeu Se va întoarce şi Se va milostivi şi va ţine în loc iuţimea mâniei Lui ca să nu pierim!”
Atunci Dumnezeu a văzut faptele lor cele de pocăinţă, că s-au întors din căile lor cele rele. Şi i-a părut rău Domnului de prezicerile de rău pe care li le făcuse şi nu le-a împlinit.
Dar cum in Romania sunt multi cei care il urasc pe bunul Dumnezeu, ca de exemplu:
Slugoii diavolului de la ASUR turbeaza deoarece copii invata la scoala despre pacat, draci, iad, odanda vesnica …
E limpede ca nu se va ajunge ca de la Basescu si pana la maidanezi, nimeni sa nu bea si sa nu manance. Si nici nu se va ruga intreaga populatie, de la Patriarh si pana la ultima babuta din varful muntelui. Si nici nu se vor pocai cu totii, de la marele maestru al lojei si pana la ultimul ateu habauc.
Si iar e aproape sigur ca Basescu nu va lansa un apel similar poruncii regelui din Ninive. Si nici patriarhul si probabil nici macar vreun ierarh.
Dar pe cat ii sta in putere fiecaruia care mai pricepe cat de cat pe ce lume se afla, trebuie sa ne rugam, caci altfel …
Bunul Dumnezeu stie prea bine in ce hal au adus umanitatea slugoii satanei si poate se va milostivi de romani chiar daca nu toti vor proceda precum ninivitenii. Sau poate napasta va fi oleaca mai blanda. Sau macar sa trecem nevatamati peste ea si sa nu cadem.
E drept ca sunt sau vor fi preoti, calugari, pustnici ce se roaga sau se vor ruga cu lacrimi fierbinti. Dar nici noi sa nu stam precum spectatorii si sa asteptam sa vedem ce va fi. Ca nu va fi precum acum, cand privim la televizor cele ce se petrec in tarile arabe. Ci vom fi in mijlocul evenimentelor … Asadar, sa nu ne comportam precum natangii.
Si daca pentru rugaciunile putinilor bunul Dumnezeu va scapa Romania, cei multi sa nu se apuce precum serpii sa zica: „vedeti ma ca n-a fost nimic?”. Ci sa-i dea slava bunului Dumnezeu.
Doamne ajuta!
 
Sursa: Saccsiv’s Weblog

Mooji – Privește cu ochii tăi: cine și ce ești

„Take a deep breath in your own self!”

„Respiră adânc în interiorul Sinelui tău!”

„Acesta este cel mai important lucru pe care îl faci: să privești tu însuți (în interiorul tău) și să-ți descoperi Sinele! Nu poți să te uiți la tine, poți numai să privești dinspre tine, fiindcă tu însuți nu poți fi un obiect pe care îl vezi, nu există doi de „Tu”. Poți să privești spre ideea pe care o ai despre tine, dar despre ceea ce ești nu poți să vezi, pentru că nu este un obiect. Toate lucrurile au emanat dinspre interiorul lui, dar el nu este o emanație, nu este ceva, nu este un efect, ceea ce ești nu este aceasta.”

„Este important să faci difența dintre Sinele tău și transformările care se întâmplă în tine.”

Sursa: Esența vieții … între adevăr și iluzie…

Antropocen: era în care Omul transformă planeta

 De la formarea sa, acum 4,5 miliarde de ani, Pământul a trecut prin multe. Ere geologice s-au succedat, fiecare cu trăsăturile ei specifice, fiecare aducând schimbări în înfăţişarea şi funcţionarea planetei. Dar cea mai recentă perioadă de evoluţie, cea în care ne aflăm, e una cu totul diferită de celelalte, iar asta ni se datorează nouă, oamenilor.

Să potrivim mai întâi epoca noastrăîn contextul evoluţiei Terrei: acum 65 de milioane de ani,după evenimentele cosmice catastrofale care au dus la mareaextincţie în care au pierit şi dinozaurii, a început era numităCenozoic, caracterizată prin câteva mari evenimente lascară planetară: ridicarea Munţilor Himalaya, apariţia OceanuluiAtlantic – prin despărţirea americilor de Africa şi Eurasia -,răspândirea masivă a mamiferelelor şi a plantelor angiosperme.

Cenozoicul, însă, nu fost operioadă uniformă, în care nu s-ar fi schimbat mare lucru -dimpotrivă, în cele 65 de milioane de ani, au existat perioade maiscurte, cu caracteristici îndeajuns de distincte pentru a permite osubîmpărţire a Cenozoicului în trei perioade:

• Paleogen ( acum 65,5-23,03milioane de ani), în care fenomenele cele mai caracteristice aufost diversificarea extrordinară a mamiferelor (care, profitând degolul lăsat de dispariţia dinozaurilor, au evoluat rapid, de laforme mici, puţin specializate, la mii de specii diferite, adaptatela cele mai variate medii de viaţă) şi evoluţia paăsărilor, care auajuns să semene cu formele actuale.
• Neogen (acum 23,03-2,588 milioanede ani), perioadă în care păsările şi mamiferele şi-au continuatevoluţia în ritm ameţitor, clima s-a mai răcit oarecum, faţă dePaleogen, iar America de Nord şi cea de Sud s-au unit prin apariţiaistmului Panama. Şi s-a mai întâmplat ceva important în Neogen,ceva care ne apropie de subiectul nostru: şi-au făcut apariţia pelume strămoşii omului.
• Apoi, a urmat Cuaternarul, care aînceput în urmă cu 2,588 milioane de ani şi continuă şi azi.

Staţi, că încă nu s-a terminat cuîmpărţirea în perioade; îmi pare rău că e aşa de complicat (ştiu căseamănă cu teoria chibritului – partea de mijloc a părţii de sus apărţii de mijloc şi tot aşa), dar vorbim despre evoluţia uneiîntregi planete, în perioade de milioane de ani, n-are cum să fiefoarte simplu.
Cuaternarul s-a caracterizat, în primul rând, printr-osuccesiune de perioade reci şi perioade de încălzire aclimei; glaciaţiunile, în cursul cărora mari scuturi degheaţă au acoperit regiunile azi temperate, au alternat cu perioademai călduţe, care au permis multor specii, printre care şi oamenii,să colonizeze planeta până în regiunile subpolare.

Acum 10.000 – 12.000 de ani, cândultima mare glaciaţiune a luat sfârşit, iar gheţarii continentalis-au retras, s-a sfîrşit prima perioadă a Cuaternarului, numităPleistocen, şi a început cea de-a doua, cea în care credeam, pânămai ieri, că ne aflăm: Holocenul.

Epoca Omului

Holocenul de dinaintea ascensiuniirapide a civilizaţiei umane a fost o perioadă blândă şi cucaracteristici destul de stabile, în comparaţie cu Pleistocenulcare a precedat-o.

Ceea ce are însă cu adevărat nou şipalpitant actuala perioadă suntem noi, oamenii. Prezenţa noastră pescena evoluţiei, gradul de dezvoltare la care am ajuns în ceea cepriveşte societatea şi nevoile ei, au dus la un rezultat nemaivăzutpână acum în istoria Terrei. Deşi teorii bine argumetate susţin căvieţuitoarele însele modelează, într-o măsură, mediul în caretrăiesc, influenţând chiar caracteristicile geologice alediverselor perioade, niciodată până acum această influenţă nu afost atât de profundă ca aceea exercitată de om de câteva mii deani încoace. Nicio altă specie nu a schimbat Pământulîntr-atâta.

Atunci, mai e cazul să-i zicemHolocen acestei părţi din viaţa Pământului? Unii nu mai vor să-ispună aşa: recunoscând contribuţia enormă a omului, a omenirii, laschimbările din viaţa planetei, o parte a comunităţii ştiinţificevorbeşte deja despre o “epocă a omului” în viaţa planetei, despre operioadă caracterizată, mai presus de orice, prin transformărileaduse Pământului de această specie fără seamăn, una dintremilioanele de specii ale planetei şi totuşi, prin efecteleprezenţei ei, altfel decât oricare alta de pe Pământ.

În anul 2000, se afirmă într-un articol apărut în TheEconomist, Paul Crutzen, chimist specializat în studiulatmosferei, şi colegul său Eugene Stoermer au sugerat ca aceastăperioadă să fie numită Antropocen – “epoca omului” – recunoscândastfel faptul că, de câteva milenii încoace, omul nu mai unuldintre elementele mediului natural, ci o forţă capabilă să modificenatura. Termenul de Antropocen a fost preluat, treptat, de o parte tot maimare a comunităţii ştiinţifice şi e folosit pe scară tot mai largă:datele “oficiale” privind istoria Pământului se schimbă, iată, subochii noştri.

Poate au dreptate: acum 12.000 de ani, omul era, încă, unul dintremultele animale din natură, chiar dacă avea câteva unelte de piatrăşi os; era supus capriciilor vremii, vulnerabil în faţa naturii,iar prin numărul mic de indivizi ce populau la timpul acelaPământul, nu avea forţa de a exercita o influenţă vizibilă asupramediului natural.
Acum însă, toate acestea s-au schimbat.

Omul care schimbă faţaPământului
Antropocenul se deosebeşte de Holocenul care l-a precedat prinfaptul că imensa majoritate a ecosistemelor planetei poartăurmele prezenţei omului.
Diguri mici sau mari (sau uriaşe) stăvilesc râurile şi fluviile.Enorme suprafeţe de pădure sunt defrişate an de an, în locul lorapărând păşuni sau culturi. Există mai mulţi copaci în ferme decâtîn pădurile naturale, iar pădurile însele nu mai sunt ce-au fost:sunt tăiate de şosele asfaltate pe care circulă maşini, iar înregiunile temperate, cel puţin, multe dintre păduri sunt plantatede om şi se deosebesc de pădurile originare, care mai există doarpe suprafeţe mici. Apele şi aerul conţin substanţe care n-auexistat niciodată în natură, multe specii dispar înainte de vreme, datoritădistrugerii habitatelor lor, iar numeroase plante şi animaleajung să trăiască în locuri în care n-ar fi ajuns niciodată dacăn-ar fi fost omul care să le ducă acolo.
Dacă nişte paleontologi veniţi din viitor ar cerceta fosileledin Antropocen, ar constata o uniformitate surprinzătoare a fauneişi florei pe globul pământesc, în ciuda diferenţelor care nouă nise par evidente. Noi vedem speciile sălbatice şi ni se pare că emare deosebire între fauna Africii şi cea a Americii de sud – şichiar este – dar cercetătorii de fosile imaginaţi de noi ar lua încalcul şi vestigiile plantelor cultivate şi ale animalelordomestice. Or, domesticirea animalelor şi cultivarea plantelor suntprintre cele mai puternice efecte ale prezenţei umane pe Terra înultimele 10 milenii, iar de 500 de ani încoace, de când fauna şiflora Americilor au devenit cunoscute în Lumea Veche, deosebiriles-au tot redus.
Dar nu numai în peisaj se văd urmele omului. Specia umană ainfluenţat profund dinamica planetei, până la nivel chimic,biochimic şi geologic. Cercetările au identificat modificăriprofunde atât în ciclul carbonului, cât şi în ciclul azotului, douămecanisme geochimice care azi “merg” foarte diferit de felul încare mergeau în prima parte a Holocenului, când specia umană încănu ieşise la rampă.

Numai în ultimele 200-300 de ani, prin ardereacombustibililor extraşi din scoarţa terestră, s-au eliberat înatmosferă (sub formă de CO₂) cantităţi de carbon fosilpe care natura le depozitase în sute de milioane deani.
Urmările acestei încărcări cu CO₂ a atmosferei sunt,susţin unii specialişti, o climă mai caldă, topirea gheţarilor şi acalotelor glaciare, creşterea nivelului apelor mări, o sporire aeficienţei fotosintezei în cazul multor specii de plante,intensificarea ciclului hidrologic (evaporare / precipitare) şimodificarea caracteristicilor chimice ale apelor oceanice.
În cazul ciclului azotului, situaţia e chiar mai interesantă, prinfaptul că aici a fost vorba despre o acţiune voită, o intenţie de aschimba lucrurile. În secolul al XIX-lea, savanţii care studiauprocesele naturale au ajuns, cumva, la concluzia că există o lipsăde azot la nivel global, că procesele naturale nu puteau asiguranecesarul de azot al planetei cu tot ce locuia pe ea. Soluţiagăsită a fost una chimică: fixarea azotului atmosferic într-o formăsintetică, utilizabilă de către om pentru a corecta presupusuldeficit de azot. Procesul Haber-Bosch, prin care azotul şihidrogenul reacţionează formând amoniac, a stat la baza fabricăriiîngrăşămintelor chimice azotoase. Se poate spune că a fost vorbadespre prima acţiune de geoinginerie la scară globală. Efectele -atât pozitive, cât şi negative – au întrecut toateaşteptările.
Folosirea îngrăşămintelor chimice care conţin azot a dus,într-adevăr, la creşterea conţinutului de azot al solului. Înaintede vremea îngrăşămintelor, solul era îmbogăţit cu azot doarprintr-un mecanism natural: bacteriile fixatoare de azot extrăgeauelementul cu pricina din aerul atmosferic (unde azotul se găseşteîn proporţie de 78%) şi îl introduceau astfel în sol. Prinintervenţia umană (fertilizarea cu îngrăşăminte chimice),cantitatea de azot fixat anual în sol a crescut cu peste 150%.
Cât de puternic a fost efectul acestui demers se vede din faptulcă, după calculele specialiştilor, 40% din azotul conţinutîn proteinele consumate de oamenii contemporani provine dinîngrăşămintele chimice. Mai multe proteine mâncate = ostare mai bună de nutriţie, implicit de sănătate, iar acest lucru aavut ca efect, pe termen lung, creşterea populaţională. N-am fiajuns la 7 miliarde de exemplare umane (cu toate consecinţeleacestui “efectiv” asupra planetei) dacă n-am fi sporit vitezaciclului azotului.

În ansamblu, creşterea cantităţii de carbon din aer şi a celeide azot din sol au modificat echilibrul acestor două ciclurifundamentale din “fiziologia” planetei. CO2 din aer se dizolvă în apele oceanului, dând naştereacidului carbonic şi altor substanţe, iar creşterea cantităţii deCO2 duce la o acidificare puternică a mediului marin, cuconsecinţe potenţial severe asupra faunei, de unde o scădereconsiderabilă a productivităţii. Cantitatea mare de azot din sol, spălată de ploi, ajunge în pânzafreatică şi de aici în apele dulci şi marine, determinândproliferarea unor organisme în dauna altora (de pildă, înfloririalgale – înmulţirea explozivă a unor alge, ce secretă toxine careotrăvesc alte forme de viaţă).

Aşadar, influenţa omului e neîndoielnică; rămâne de văzut încotro opornim de aici. E probabil momentul unei drastice schimbări atiparului de gândire.

Bun şi rău
Tendinţa generală e aceea de a considera că oamenii fac răuplanetei – ceea ce, dacă ne uităm la unele dintre consecinţeleecologice ale activităţii umane, nici nu e de mirare. În cadrulacestei viziuni, denumirea de Antropocen exprimă faptul că trăimîntr-o eră caracterizată de influenţa rea, distructivă, aomului asupra planetei. De aici şi apelurile la acţiuni menite săinverseze această tendinţă, să restabilească echilibrul, oprindalunecarea spre dezastru.
Ideea centrală a acestui model de gândire este aceea dea evita să depăşim un anumit prag, dincolo de care revenirea n-armai fi posibilă, şi de a ne reîntoarce la condiţiile relativstabile din Holocen, inclusiv prin măsuri active, cum arfi alcalinizarea artificială a apelor oceanelor, pentru a compensaacidificarea şi a restabili echilibrul, restrângerea emisiilor degaze cu efect de seră şi alte măsuri conservatoare, pentru a ajungela valorile de dinaintea revoluţiei industriale, unde ne-am simţiîn siguranţă, spre deosebire de acum, când trăim în periculosulAntropocen, sub ameninţarea unei catastrofe ecologice globale.
Criticii acestei viziuni susţin, însă, că ea nu e realistă: înHolocen nu existau 7 miliarde de oameni (10 miliarde, peste câteva decenii) cu aspiraţiila un nivel de viaţă decent şi care ar avea nevoie, astfel, de multmai mult decât poate oferi un Pământ readus şi menţinut lacondiţiile din Holocen.

Există şi un alt mod de a vedea lucrurile? Ei bine, există,în mintea unora dintre oamenii de ştiinţă, o viziune a unuiAntropocen “bun” – productiv, stabil, capabil să neasigure tuturor supravieţuirea la un nivel confortabil. Doi dintreaceşti pionieri ai noii perspective, britanicii Timothy Lenton(Universitatea Exeter) şi Andrew Watson (Universitatea EastAnglia), autorii unei cărţi numite Revoluţiile care au creatPământul, susţin că, în trecutul planetei, marile tranziţii dela un mod la altul de funcţionare a mecanismelor planetare au fostasociate întotdeauna cu modificări drastice ale cantităţii deenergie disponibilă pentru biosferă. Exemplu: creşterea niveluluide oxigen din atmosferă, în două momente diferite din istoriaTerrei – acum 2,4 miliarde de ani şi acum 600 milioane de ani – audus la schimbări majore în biosferă: apariţia celulelor complexe,în primul caz, şi a animalelor mari, în al doilea. În ambelecazuri, sporirea cantităţii de oxigen – implicat major în proceseleenergetice din lumea vie – a dus la modificarea dramatică a vieţiipe Terra.
Atunci, de ce n-am aplica acest concept şi energiei produse deom? Dacă vom putea produce cantităţi mai mari de energie curată,vom putea, pe baza ei, să ne dezvoltăm fără a ajunge să trăim cutoţii în cvasi-sărăcie.
Ca exemplu, suntem deja pe drumul cel bun în ceea ce priveşteutilizarea energiei solare, deşi mai avem încă mult de mers peacest drum. Cei doi oameni de ştiinţă sugerează că marile cantităţide energie astfel disponibilă ar putea fi folosite pentru ainfluenţa ciclul hidrologic (prin instalaţii de desalinizare, depildă) ori pentru a intensifica ciclul carbonului, extrăgând maricantităţi de dioxid de carbon din atmosferă (unde e deja preamult), pentru a alimenta sisteme eficiente de reciclare adiverselor metale de care industria va avea tot mai marenevoie.
E mai bine, argumentează ei, să profităm de potenţialulfantastic al erei Antropocenului, o adevărată revoluţie la scarăplanetară, decât să încercăm să revenim pe calea conservatoare aunui mod de viaţă cu impact mic asupra mediului, dar cu riscul uneidiminuări a calităţii vieţii pentru toată populaţiaplanetei. Revoluţia Antropocenului a fost posibilădatorită inteligenţei umane, şi tot această inteligenţă, care ne-aajutat să dezvoltăm ştiinţa şi tehnologia din ziua de azi (cu totcu consecinţele lor, pe care ni le asumăm), ar trebui să necălăuzească spre o nouă viziune a relaţiei dintre noi şiPământ.
Între concepţia veche – şi cu mare potenţial distructiv – a omuluica “stăpân al naturii”, şi cea idealistă, a omului ca parteintegrantă din natură, e vremea, poate să ne recunoaştemimplicarea, cu bune şi cu rele, în ceea ce s-a întâmplat pe Pământîn ultimele zece milenii şi să căutăm o soluţie practică pentruviitor.

Încercăm să întoarcem din drum istoria Antropocenului, într-otentativă de a reveni la o viaţă de copii ai naturii, trăind înpace şi înţelegere deplină cu firea, renunţând la tot ceea ce amcreat tehnologic şi social, pentru a redeveni, dacă nuvânători-culegători, atunci agricultori primitivi? E absurd săîncercăm cu toţii asta, când e vorba despre 7 miliarde deoameni.
Ducem mai departe cursa – absurdă şi ea – de consumare aresurselor, înlocuind bogăţiile Pământului cu o cantitateechivalentă de deşeuri otrăvite?
Sau căutăm aurita cale de mijloc, încercând să facem pace cu noiînşine şi cu planeta care ne ţine, considerând-o drept casă şigospodărind-o, cu drag şi grijă, cu tot ajutorul dat de ştiinţa şitehnologia modernă, întocmai ca pe o locuinţă demnă de vremurile deazi?

Sursa: ……Astro……

Afectiunile sezonului cald: VARA SI INIMA

- Hipotensiunea -
* Caldurile ridicate nu le dau de furca numai hipertensivilor. Persoanele cu tensiune joasa au si ele de suferit. Sfaturile care urmeaza ii ajuta sa depaseasca impasul *
La prima vedere, se pare ca tensiunea mai mica de 90/60 nu-ti da atata bataie de cap precum cea ridicata. Dar simptomele ei, in special slabiciune permanenta, dureri de cap, vertijuri, senzatie de lipsa de aer, palpitatii la efort fizic, nervozitate, vajaieli, ameteli, eclipse vizuale, toate aceste manifestari sunt destul de chinuitoare si nu le permit celor in cauza sa-si traiasca viata din plin.
Cauzele hipotensiunii pot fi: intoxicatii alimentare,

slabire rapida, afectiuni endocrine, afectiuni ale inimii sau ale sistemului nervos, hemoragii, dar si dislocarea vertebrei 5 toracice. Pe langa arteroscleroza, diabet sau unele dereglari hormonale, hipotensiunea mai poate fi provocata si de unele medicamente. Apare si la ridicarea brusca din pozitia sezand sau culcat si este accentuata de temperaturile ridicate. Ca sa-si recapete voiosia si puterea, persoanele hipotensive au un arsenal mare de metode: in primul rand – stilul de viata, dar si fitoterapie, dieta, hidroterapie, plimbari si exercitii de respiratie.
Stil de viata
Se cunoaste legatura stransa intre procesele psihice si unele afectiuni. In caz de hipotensiune si vitalitate redusa, vina se da pe defetism, pesimism, melancolie severa. Hipotensiunea apare atunci cand motivatiile noastre dispar. Ne simtim infranti, descurajati, vidati. Ni se pare ca am indurat destul si vrem sa oprim totul. Avem impresia ca eforturile noastre nu mai au sens si nu mai dorim sa induram povara vietii. Nu mai vrem sa ne asumam responsabilitati. Prin urmare, intensitatea vietii scade, iar tulburarile organice se instaleaza in diferite locuri ale corpului. Lipsa de emotii pozitive si de bucurie duce la slabirea organismului, la inrautatirea circulatiei sanguine. Solutia salvatoare este o autosugestie repetata, un model optimist de-a trai. Spuneti-va mental cat mai des: “Sunt bucuros. Sunt viu. Viata merita traita din plin”.

�

* Odihna si somnul bun reprezinta o necesitate vitala pentru mentinerea valorilor normale de tensiune. Persoanele afectate de hipotensiune au nevoie de 9-10 ore de somn. Ca somnul sa fie eficient, ora de culcare ar trebui programata mai devreme, deoarece o ora de somn pana la miezul noptii este egala cu doua ore dormite dupa ora 24.
* Daca ametiti atunci cand va ridicati, practicati urmatorul exercitiu: ramaneti culcat 30 de secunde, timp in care va frecati membrele, fata si va framantati abdomenul. Treceti in pozitia sezand si ramaneti astfel 30 de secunde. Ridicati-va lent in picioare.
* Nu va schimbati brusc pozitia corpului.
* Evitati altitudinea mare.
* Stimulati-va metabolismul: faceti miscare, beti mai multe lichide intre orele 15-19 si evitati alimentele grele. In caz de ameteala, se bea apa (cam 1/2 l).
Dieta
Alimentatia sa fie echilibrata, cat se poate de naturala, fara excese de cafea, ceai negru, mancare sarata sau grasa. Nu mancati portii mari in timpul mesei. Nu sariti peste micul dejun. S-ar putea ca aceasta sa fie uneori cauza caderii de tensiune.

Desene de Mihai Ciubotaru

�

* Folositi sare de mare sau sare grunjoasa, evitati pe cat posibil sarea fina.
* Beti in prima jumatate a zilei ceai chinezesc verde sau negru si mancati muraturi. Mancati cate zece curmale rosii, de doua ori pe zi, sau cate cinci nuci, de trei ori pe zi. Adaugati in regimul alimentar ghimbir, orz, varza, telina, morcov, ceapa, papadie, polen, moare de varza, ananas. Consumati zilnic iaurt cu mult patrunjel si usturoi pisat.
* Se recomanda consumul zilnic al fructelor de dud proaspete, congelate sau sub forma de dulceata, magiun, compot.
* In perioada calda, se beau sucuri de fructe si de zarzavat.
Fumatul este interzis categoric!
Remedii pentru tonifiere
* Radacina de obligeana. O bucatica de radacina de marimea unui sambure de caisa se mesteca timp de 15 minute.
* Uleiurile eterice stimuleaza functionarea buna a creierului, inimii si a vaselor sanguine. Persoanelor hipotensive li se recomanda folosirea uleiurilor de menta sau a rozmarinului, in amestec cu camfor. Cateva picaturi de ulei se pun pe un tampon de vata si se inhaleaza periodic (de 5-6 ori in timpul zilei).
* Tinctura de galbenele, folosita un timp indelungat, ajuta la reglarea tensiunii. Puteti folosi tinctura de la farmacie sau preparati un macerat din 2 lingurite de flori tocate (fara partile verzi), in 100 ml de tuica de 40 de grade. Se lasa la intuneric 18-21 de zile. Se beau cate 25 de picaturi, de trei ori pe zi, dupa masa.
* Se face o cura de hrean ras cu miere: se ia cate o lingura dimineata, pe nemancate, timp de o luna de zile;
* Infuzie de frunze uscate de menta in 250 ml lapte fierbinte. (Remediul li se recomanda si persoanelor meteosensibile.) In acelasi timp, se frectioneaza tamplele cu ulei de menta. Se tin bratele pana la cot sub un jet de apa rece.
* Boabe de mustar – se ia in fiecare dimineata o lingurita, pe stomacul gol.
* Infuzie de sunatoare – se beau, timp de 7-10 zile, cate 2 cani pe zi (se pun 2 lingurite, la 200 ml de apa).
* Infuzie de rozmarin (o lingurita la 200 ml de apa) se imparte in 3 reprize.
* Tinctura de rozmarin – 20-40 picaturi pe zi.
* Laptisor de matca – se tin sub limba 10-20 mg, de trei ori pe zi, timp de 10-20 zile.
* Ceai de vasc (in cazuri complicate). Se beau cate 3 cani pe zi, timp de 3 saptamani. Se continua trei luni, cu o cana de ceai dimineata. Se pune o lingurita de vasc la macerat, intr-o cana cu apa rece. Se tine toata noaptea. Dimineata se incalzeste usor, se strecoara si se bea cu inghitituri mici.
* Suc de legume – amestec de morcov, sfecla si cartof. Se poate combina si cu suc de telina, bogat in potasiu, care mentine fluiditatea sangelui.
* Baile cu paie de ovaz – cu temperatura apei nu mai ridicata de 38 de grade. Trei-patru pumni de paie sau iarba proaspata de ovaz se pun in 3 litri de apa rece, se aduc pana la fierbere si se lasa pe foc mic inca 30 de minute. Decoctul strecurat se toarna in cada. Se sta in cada timp de 15 minute, de 3 ori pe saptamana. O cura dureaza 4-6 saptamani.
ATENTIE!
* Baile cu apa fierbinte sunt contraindicate celor cu hipotensiune, deoarece pot produce moleseala excesiva. In schimb, medicii recomanda un dus fierbinte pentru zona capului si a umerilor. Dupa incalzirea muschilor in zona cervicala, se infasoara capul cu un prosop uscat si se sta 25-30 de minute in pat.
Miscare fizica

�

Un remediu important pentru reglarea tensiunii este miscarea, exercitiile zilnice. La hipotensivi, circulatia sanguina are nevoie de mai mult timp ca sa revina la valorile normale dupa somn. De aceea este bine sa faceti cateva exercitii, inainte de a va scula din pat. Urmatoarele miscari se fac in pozitia culcat pe spate:
* Ridicati vertical picioarele si stati asa 2-10 secunde. Lasati apoi picioarele incet in jos. Se repeta de 4-6 ori.
* Exercitiul “mers pe bicicleta” (picioarele ridicate si indoite din genunchi) timp de 30 sec.
* Strangeti pumnii si aruncati bratele inainte, in miscari de box, de 5-6 ori.
* Indoiti picioarele, aduceti-le cat mai aproape de piept si cuprindeti-le cu bratele. Incercati sa indepartati genunchii, in acelasi timp opuneti rezistenta cu mainile.
Alte remedii
* O metoda de prevenire a crizei de scadere a tensiunii. Se inspira mult aer, apoi cu respiratia tinuta, bolnavul se lasa pe vine, isi cuprinde genunchii cu bratele si le strange la piept. Se tine respiratia cat este posibil, apoi bolnavul se ridica lin si expira. Se repeta de 2-3 ori.
* Scaunelul cu cuie de lemn. Stramosii nostrii ne-au lasat cateva metode de terapie cu ajutorul copacilor. Se confectioneaza un fel de scaunel din buturuga mai groasa de pin. In partea de sus se sfredelesc 15 orificii, in care se bat taruse de mesteacan. Bolnavul se aseaza zilnic pe buturuga, pentru 20-30 de minute.
* “Respiratia de plans”: dupa o inspiratie scurta, timp de o secunda, cu gura deschisa, se face o expiratie lunga de 3-5 secunde, cu muschii gatului si buzele incordate, in asa fel ca aerul sa iasa fortat, cu presiune, pe o fanta ingusta.

 Elena Josan

 

Sursa: Formula As

Sursa: Cristina

Topirea Antarcticii va duce la modificarea gravitatiei

Topirea celei mai mari calote glaciare de pe Terra va duce la afectarea campului gravitational al planetei. Chiar si rotatia Pamantului va fi afectata intr-atat de mult incat nivelul Oceanului Planetar va creste mai mult decat au anticipat cercetatorii din cadrul Universitatii din Bristol. Iar acesta nu este decat inceputul, avertizeaza aceeasi cercetatori.

Pentru inceput, cresterea nivelului marilor si oceanelor va fi mai accentuata pe coastele de est si de vest ale continentului nord-american, unde cresterea cu 25% mai mare decat media pe planeta, va cauza inundatii catastrofale in metropole precum New York, Washington DC. si San Francisco. Un studiu preliminar asupra calotei din vestul Antarcticii ne dezvaluie ca topirea acestei mase imense de gheata cauzata de efectul de sera, va duce intr-un final la schimbarea campului gravitational al planetei.
Vestea in sine este una care da fiori tuturor specialistilor, deoarece in aceasta situatie efectele vor fi neasteptate si greu de anticipat atat pentru viata de pe Terra, cat si pentru civilizatia umana in ansamblul ei. Daca calota glaciara din vestul “continentului alb” va disparea, pierderea unei asemenea mase de apa din emisfera sudica va duce la cresterea gravitatiei in emisfera nordica, ducand la cresterea accentuata a nivelului marilor din acesta emisfera.
“Calota din Antarctica de vest este este una din cele trei mari calote glaciare din lume. In limbajul specialistilor este cunoscuta sub numele de “Gigantul Adormit”, deoarece are o consistenta instabila, mare parte din ea aflandu-se sub nivelul marii. Aceasta o face cu atat mai vulnerabila la topire si dezintegrare rapida. Spre deosebire de celelalte doua mari calote glaciare, calota glaciara din Antarctica de est si Groenlanda, cea din vestul Antarcticii este singura cu o configuratie atat de instabila”, declara Jonathan Bamber,  cercetator in cadrul Universitatii din Bristol.
Sursa : The Independent
http://www.descopera.ro/dnews/4426887-topirea-antarcticii-va-duce-la-modificarea-gravitatiei

Terra îşi schimbă forma din cauza topirii gheţarilor

Topirea gheţarilor a dus la schimbarea formei Pământului, făcându-l mult mai bombat la Ecuator.

Cercetătorii înţeleg majoritatea lucrurilor care afectează forma planeta, cum ar fi mareele şi vremea, dar măsurătorile realizate cu ajutorul sateliţilor, făcute între 1975 şi 2009, arată o schimbare inexplicabilă ce a început odată cu mijlocul anilor '90.
Oamenii de ştiinţă de la Universitatea Colorado din Boulder au combinat aceste măsurători cu datele primite de la sateliţii GRACE şi au raportat că topirea gheţarilor din Groenlanda şi Antarctica este cauza acestor modificări.

"Gheaţă solidă din apropierea polilor s-a transformat în apă, ce s-a distribuit pe toată suprafaţa planetei", raportează o echipă de cercetători. Pământul este deja mai bombat la Ecuator cu 42 de kilometri, în comparaţie cu axa nord-sud, diferenţa fiind în mare parte provocată de rotaţia planetei. Apa produsă de topirea gheţarilor accentuează această diferenţă.
Sursa: Science News
http://www.descopera.ro/dnews/8379826-terra-isi-schimba-forma-din-cauza-topirii-ghetarilor

Imagini terifiante ale asteroizilor care ameninta Terra (FOTO/VIDEO)

V-ati intrebat vreodata cati asteroizi se afla in sistemul nostru solar si cati dintre ei ameninta planeta noastra? Ei bine, raspunsul il da astronomul britanic Scott Manley, intr-un clip de 3 minute, in care fiecare secunda este echivalentul a doua luni terestre. Practic, Terra calatoreste printr-un veritabil camp minat cu asteroizi, numarul acestora fiind cu mult mai mare decat ne-am putea imagina...

Odata cu trecere anilor si ce inmultirea si imbunatatirea telescoapelor si a altor metode de detectie a corpurilor celeste, a reiest faptul ca Terra se afla intr-un pericol constant de coliziune cu asteroizii. In fotografiile si clipul urmator, realizate pe parcursul a 30 de ani de studii, Scott Manley a surprins sute de mii de asteroizi care ameninta Terra si care se plimba nestingheriti prin sistemul nostru solar. Culoarea verde indica asteroizii aflati la o distanta relativ sigura de Pamant, in timp culoare galbena desemneaza corpurile ce prezinta un pericol crescut de a lovit planeta. Culoarea rosie subliniaza numarul asteorizilor care se afla incredibil de aproape de Terra si care o pot lovi in orice moment. Iar asta nu este totul. Astronomul britanic este convins ca numarul asteroizilor din sistemul nostru solar este mult mai mare decat o arata cercetarile sale efectuate din anul 1980 si pana in prezent...
Numarul asteorizilor cunoscuti in anul 1980

Asteorizi descoperiti pana in anul 2000

Astfel arata o harta a asteroizilor in anul 2010

Sursa:DailyMail

http://www.descopera.ro/dnews/7057953-imagini-terifiante-ale-asteroizilor-care-ameninta-terra-fotovideo

Este NASA in haos? O analiza DESCOPERA.ro

Decizia presedintelui american Barack Obama de a desfiinta programul NASA Constellation, care planuia inlocuirea actualei flote spatiale a agentiei cu noi tipuri de rachete si navete spatiale, a bulversat Congresul american, conducerea NASA si buna parte a comunitatii stiintifice.

In ciuda declaratiilor de presa, oficialii NASA au fost luati prin surprindere de pozitia transanta a lui Obama, care a anuntat luni, 1 februarie, cand a discutat narativele de buget ale agentiei spatiale americane, faptul ca intoarcerea pe Luna nu mai este prioritara pentru SUA. Seful agentiei, Charlie Bolden, este optimist si are planuri marete, promitandu-ne ca, foarte curand, ne vom plimba pe orbita inferioara a Pamantului in excursii spatiale accesibile pentru mii de oameni. Bolden nu are, insa, nicio idee cum se va ajunge aici. Si tocmai aceasta este marea problema a agentiei: lipsa totala de viziune pe termen lung.

Prin proiectul Constellation, NASA se lansase intr-un program spatial scump si ambitios; demisia totala a acestuia, la mai bine de 5 ani din momentul in care a fost lansat, si cu o investitie deja consumata de 9 miliarde de dolari - dusi, practic, pe apa sambetei - confirma faptul ca la nivel de management compania are o mare problema. Aici, nu este vorba daca, asa cum declara consilierul lui Bush pe stiinta si tehnologie, Jim Kohlenberge, concedierea lui Constellation este un pas inapoi sau nu (desi, deja foarte multi congresmani si analisti acuza NASA de acest fapt). Avem, in fapt, o recunoastere oficiala a incapacitatii agentiei de a se reforma la nivel tehnologic, de a gasi solutii viabile si ieftine de transport spatial.

Prin incurajarea colaborarii cu sectorul privat si prin stimularea companiilor care doresc sa opereze zboruri comerciale (500 de milioane de dolari din bugetul NASA se vor duce in 2011 in aceasta directie), NASA se declara - practic - neputincioasa si infranta. Incapabila sa dezvolte o noua viziune a explorarii spatiale, NASA cerseste ajutorul companiilor private, asteptand de la acestea un miracol pe care agentia nu a fost in stare sa-l produca singura: o tehnologie de propulsie inovatoare si accesibila; in conditiile crizei economice, aspectul financiar al explorarii spatiale devenind prioritar in fata unui presupus (si greu cuantificabil) interes stiintific. Si pana la urma, de ce ne-am intoarce pe Luna?

In martie 1966, oficialii NASA raportau in fata Congresului american faptul ca programul Apollo - care urma sa trimita primul om pe Luna - avea sa se desfasoare pe o perioada de 13 ani si sa coste aproximativ 22 de miliarde de dolari. La aceasta suma aveau sa se adauge 28 de miliarde de dolari pentru construirea navetei Apollo, a Modulului de Comanda si a Modulului Lunar. Potrivit profesorului Steve Garber, custodele sectiunii de istorie a site-ului NASA, suma necesara astazi pentru programul Apollo ar fi, echivalata, la nu mai putin de 280 de miliarde de dolari! Desigur, spre deosebire de mijlocul secolului XX, in prezent, inginerii si cercetatorii NASA nu ar mai fi pornit de la zero - chiar si asa, insa, intoarcerea pe Luna ar fi costat peste 100 de miliarde de dolari. Care era, de fapt, scopul acestei uriase investitii?

In conditiile recesiunii financiare si a lipsei unei infruntari ideologice mondiale, precum aceea a "fierbintelui" Razboi Rece, care a alimentat, practic, in ciuda cheltuielilor uriase, "cucerirea" spatiului si aselenizarea de acum 40 de ani, intoarcerea pe Luna este lipsita de sens. Miza stiintifica a unui asemenea demers este aproape zero - avem deja toate instrumentele necesare pentru a masura si analiza aproape fiecare fir de praf de pe Selena, iar descoperirile si experimentele care s-ar mai putea face pe satelitul nostru natural nu necesita - neaparat - un echipaj uman.

Lunar Crater Observing and Sensing Satellite, misiunea care a bombardat suprafata Lunii anul trecut, descoperind ca in subsolul acesteia se afla depozite de gheata (si, posibil, apa), a costat cateva zeci de milioane de dolari. Cei doi roboti care exploreaza suprafata lui Marte, roverele Spirit si Opportunity se afla deja de 6 ani pe Planeta Rosie si au usurat buzunarele agentiei de "numai" 900 de milioane de dolari. Prin comparatie, 100 de miliarde este o suma cu adevarat colosala - iar unica miza, din acest moment, ar fi de natura tehnologica. Insa, chiar aici NASA a dat gres, Obama acuzand programul Constellation de faptul ca « este in intarziere si lipsit de inovatie ».

Avand toate aceste considerente in agenda, este - poate - logica decizia lui Obama de a externaliza explorarea spatiala (cel putin a celei pe distante scurte) din portofoliul NASA si trasarea politicii spatiale pe termen scurt prin apelul la misiuni robotizate (care, pana acum, s-au dovedit ieftine si eficiente).

In acelasi timp, insa, miza politicii lui Obama este pe termen lung. In narativele de buget NASA, presedintele american redirectioneaza o suma colosala - 100 de miliarde de dolari pe urmatorii 5 ani - pentru asa-numita "rocket science", stiinta constructiei de rachete. NASA va lua o pauza de la misiunile de rutina cu echipaj uman, precum cele spre Statia Spatiala Internationala, pe care le va lasa in seama parteneriatelor cu companii spatiale private, concentrandu-se asupra cercetarii prototipurilor de noi rachete si a unei noi viziuni asupra tehnologiei spatiale. Asta este pozitia oficiala, o pozitie sprijinita cu entuziasm piaristic de Buzz Aldrin, unul dintre astronautii care au participat la prima aselenizare, care declara pentru USA Today: « Aplaud decizia presedintului de a se concentra asupra transformarii acestor vise in realitate ».

Care vise? am putea sa ne intrebam noi. Barack Obama nu a facut decat sa anuleze Constellation, un program (format din doua rachete noi, Ares I si Ares V si naveta Orion), ce se putea dovedi falimentar pentru NASA. Sau nu. Noua directie in care va merge efectiv NASA este complet obscura. De fapt, nici Obama, nici seful agentiei, Bolden, nu au in acest moment vreun plan concret si detaliat pentru dezvoltarea agentiei. Sau a explorarii spatiale, in general.
NASA va deveni clientul companiilor spatiale private - carora li s-a lasat sarcina de a performa acolo unde agentia de stat a esuat. Insa, in momentul de fata, nicio astfel de companie nu are vreun buget comparabil cu cel al NASA. Cum va reusi, asadar, sectorul privat sa produca pentru NASA sisteme de propulsie, rachete sau navete si mai bune decat cele ale agentiei spatiale americane, si cu mult mai putini bani? O misiune grea, dar nu imposibila. Ramaneti pe DESCOPERA.ro; in curand, in cadrul unui amplu articol, va vom prezenta principalii jucatori spatiali din sectorul privat.
http://www.descopera.ro/dnews/5468724-este-nasa-in-haos-o-analiza-descoperaro

Care a fost cel mai mare asteroid care a lovit Terra?

Nicio extinctie in masa a vietii nu a fost atat de mediatizata si atat de legata de impactul Pamantului cu un asteroid pe cat a fost evenimentul care a avut loc acum 65 de milioane de ani si care a dus la disparitia, printre altele, a tuturor dinozaurilor. Astazi, situl in care uriasul asteroid a lovit Terra a fost identificat, este forma de craterul Chicxulub din peninsula Yucatan, Mexic, un veritabil arc cu o deschidere de 170 de kilometri. Si totusi, cercetatorii au identificat locul unui alt impact, un impact care ar fi facut asteroidul Chicxulub sa para doar un simplu foc de artificii...

Oamenii de stiinta de la NASA au identificat un crater cu un diametru gigantic de peste 500 de kilometri aflat la aproape 2 kilometri sub calota de gehata a Antarcticii. Masuratorile au sugerat faptul ca poate data de acum 250 de milioane de ani, perioada ce corespunde celei mai mari extinctii a vietii din istoria Pamantului - "Marea extinctie a vietii din Permian-Triasic"- atunci cand peste 90% dintre formele de viata de pe planeta au disparut.

"Impactul a fost cu mult mai puternic decat cel care a ucis dinozaurii si, probabil, a cauzat distrugeri catastrofale. Toate schimbarile de mediu care au rezultat in urma impactului au creat un mediu caustic foarte greu de suportat. Nu este de mirare ca viata aproape a disparut de pe Pamant acum 250 de milioane de ani", afirma Ralph von Frese, profesor de geologie la Universitatea din Ohio.

Datele cercetatorilor sugereaza ca forta impactului a fost una nimicitoare, o forta de 100 de megatone - echivalentul unei bombe Hiroshima pentru fiecare persoana de pe Pamant. Unul dintre cele mai pesimiste scenarii sustine ca un alt impact de o asemenea amploare ar transforma Terra intr-un nou bulgare de gheata, fenomen care a avut loc ultima data acum 600 de milioane de ani.

Sursa: DailyGalaxy
http://www.descopera.ro/dnews/6922592-care-a-fost-cel-mai-mare-asteroid-care-a-lovit-terra

Puterea asteroidului Apophis o depaseste pe cea a intregului arsenal nuclear terestru

Probabilitatea ca asteroidul Apophis sa loveasca Terra este una extrem de mica, si totusi, daca s-ar produce un astfel de eveniment, puterea cu care acesta al izbi Pamantul este mai mare decat cea produsa de detonarea simultana a tuturor bombelor atomice care exista in prezent pe Terra. Un impact de acest gen ar fi suficient sa distruga complet o suprafata egala cu cea a unui stat mediu european.

Boris Shustov, directorul Institutului de Astronomie din cadrul Academiei de Stiinte din Rusiia, sustine ca posibilul impact ar avea, fara doar si poate, consecinte globale. "Un corp ceresc cu un diametru de 1 sau 2 kilometri va duce la o catastrofa globala daca va izbi Pamantul. Nu conteaza unde va lovi, in ocean sau pe uscat, consecintele vor fi devastatoare. Diametrul lui Apophis este de doar 270 de metri, si totusi el este capabil de distrugeri uriase. Puterea sa distructiva o depaseste pe cea a intregului arsenal nuclear terestru, diferenta fiind ca nu va produce radiatii", a declarat savantul rus pentru Interfax.

Apophis este un asteroid de dimensiuni medii care se afla in apropierea Terrei si care, dupa calculele din decembrie 2004, ar fi avut o probabilitate de 2.7 % sa loveasca Terra sau Luna in anul 2029. Calculele ulterioare au aratat ca predictiile au fost eronate si ca Apophis are extrem de putine sanse sa intre in coliziune cu planeta noastra sau cu satelitul ei natural. Totusi, Apophis ramane o amenintare pentru noi, studiile afectuate asupra traiectoriei sale aratand ca el poate, intr-adevar, sa loveasca Terra la 13 martie 2036.

Sursa: Pravda
http://www.descopera.ro/dnews/7688929-puterea-asteroidului-apophis-o-depaseste-pe-cea-a-intregului-arsenal-nuclear-terestru

Unii oameni ar trebui sa nu moara niciodata…

Acest articol apartine www.digerate.blogspot.com
Acum 2 ani de zile, pe 25 iunie, pentru mine au murit Muzica si Dansul. Au plecat dintre noi o data cu cel mai mare artist al tuturor timpurilor. Poate sunt subiectiva. Fie! Michael Jackson a reprezentat pentru mine apogeul. Chiar daca imi plac enorm de multi cantareti si multe genuri muzicale… am avut, am si voi avea tot restul vietii un respect imens pentru omul care a inventat muzica pop moderna. Si dansul. Si povestile video din spatele melodiilor. Omul care a devenit legenda cum s-a urcat pe scena, de la doar cativa ani. A fost supranumit Regele muzicii pop. A fost supranumit “Masina de dans”. A fost cel mai mare perfectionist pe care omenirea l-a vazut. Un artist ce-si respecta publicul, considerand ca foarte bine nu e suficient. Arta lui trebuia sa fie perfecta! Altfel nu era multumit. Adolescenta fiind, cand l-am descoperit pe Michael, am considerat ca aud Muzica insasi. Imbinata cu Dansul. Mai aproape de oameni ca niciodata, suficient de simple cat sa le inteleaga toata lumea, indiferent de limba, religie si localizare pe glob. Cand am aflat ca a murit am fost extrem de trista, o parte din acea tristete o mai resimt si astazi. Si totusi, desi emotiile se estompeaza in timp, nu va mai fi nimeni ca el. Nu am avut bani sa ma duc la concertele lui din Romania. Cu atat mai putin pe afara. Permanent m-am gandit ca el va ramane neschimbat, neimbatranit, si va da noi si noi concerte, in timp ce eu voi creste si voi avea ocazia sa-l vad facand miracole pe scena. Din pacate… Michael a murit acum 2 ani. Nu o sa ma gandesc ce muzica ar mai fi putut scrie acest geniu muzical si coregrafic. O sa spun doar ca :
Unii oameni ar trebui sa nu moara niciodata…

 

]Daca v-a placut acest articol nu uitati sa-l distribuiti mai departe. Multumesc.

Sursa: Digerate

Un asteroid gigant va trece la o mică distanţă de Terra!

Un asteroid descoperit recent va trece pe lângă Pământ la o distanţă de 17.700 de kilometri, fiind de 23 de ori mai aproape de noi decât Luna.

Corpul ceresc va lăsa în urma sa o lumină destul de putervică ce va putea fi văzută cu ajutorul unul telescop mic.
Asteroidul a fost observat pentru prima dată miercuri de către un telescop robotic amplasat New Mexico, care scanează cerul pentru a identifica astfel de riscuri. Acum, cei de la International Astronomical Union's Minor Planet Center din Massachusetts au intrat în stare de alertă.
Corpul ceresc a fost observat şi de Peter Birtwhistle, care a descoperit până acum sute de asteroizi din propriul său observator aflat în Marea Britanie. Deşi, atunci cand asteroidul va trecele pe lângă Pământ, în Anglia va fi zi, alţi astronomi din zone precum America de Sud îl vor putea vedea cum traversează cerul înstelat.
Lăţimea asteroidului, ce a fost numit 2011 MD, este estimată de oamenii de ştiinţă a fi între 9 şi 45 de metri.
"Suntem siguri că va trece pe lângă noi, dar, dacă ar fi intrat în atmosferă, un asteroid de astfel de dimensiuni ar fi ars ca o minge de foc strălucitoare, sfărâmândă-se eventual în câţiva meteoriţi", a spus Dr. Emily Baldwin, un expert în asteroizi.
Sursa: The Telegraph
http://www.descopera.ro/dnews/8384392-un-asteroid-gigant-va-trece-la-o-mica-distanta-de-terra

Pe urmele unui sfant: VASILE CARPATINUL

Un copil vine din Rusia
E sigur ca a mers pe jos. Aproape o mie de kilometri. Un copilandru de calugar, venind dinspre rasarit, firav, inalt, subtiratic, c-o bocceluta in spate si crucea in mana, iesind pe portile unei manastiri rusesti si pornind prin pustiu, ca sa schimbe lumea. Trecea peste tundrele Niprului, prin tinuturile urgisite ale unei Ucraine din anii 1700, in care credinta ortodoxa era prigonita pana la interzicerea vietii pustnicesti, tot mai departe, peste platourile lungi ale Moldovei mangaiate de-un soare pal si ametitor, cu rasa zdrentuita si picioarele arse de rani, uitandu-se mereu in zari, adulmecand orizontul, cautand cu infrigurare primele siluete

ale muntilor. Muntii! Atata avea in gand. De cata vreme nu ii mai vazuse?… Un cuib de munti indumnezeiti, din Moldovlahia, despre care aflase de la vestiti parinti kieveni (“unul din colturile cele mai infloritoare ale lumii ortodoxe, c-o viata monahala mult mai profunda si intensa decat in Rusia sau Grecia”, dupa cum scriau acestia, in epoca), acolo unde Carpatii se rasucesc fabulos spre apus, o “curbura” mistica, cu puteri teribile, loc in care schimnicia si isihasmul se pastrau vii si neintrerupt inca din veacul al treilea al primilor crestini. Inaintea acestor munti s-a oprit fratiorul Vasilie Bezrucovai, in anul 1708, pe cand avea varsta de numai 16 ani. Flacaul monah ce urma sa fie numit peste timp Sfantul Vasile de la Poiana Marului.

Icoana mutilata

�

Statea aici si privea muntii, dupa lunga pribegie. Si tot aici stau si eu, la cativa kilometri de orasul Focsani, privind spre siluetele acelea fantastice, albastrii, ale coamelor Vrancei si Buzaului, gandindu-ma la ce a vazut el, candva. Intra printre culmile lor ca-ntr-un templu. Muntii romanesti, in care avea sa se zavorasca pentru tot restul vietii. Vasile Carpatinul e cunoscut azi in intreaga ortodoxie mondiala. Rugatorul Carpatilor, i s-a mai zis. Unii cercetatori sustin ca, desi nascut in tinutul slav al Poltavei, provenea dintr-o familie de origine romana, pribegi moldoveni de-ai lui Cantemir, cu nostalgie de pamanturile moldave si ca de aceea a venit aici. Nici nu mai conteaza. A ramas al Vrancei noastre pentru totdeauna, ingropat intre muntii valahi si “continuat in duh” de mii de mari duhovnici si sfinti, care i-au urmat modelul si scoala monahala de isihasm si “rugaciune neintrerupta a inimii”. Astazi, prin faptele sale, e socotit a fi unul din cei mai insemnati sfinti romani din toate veacurile.
Dalhauti. “Pasim peste pasi de sfant…”
Manastiri care nu mai sunt. Traisteni, Poiana Schiopului… Gasesc cu greu chiar si satele care le poarta azi numele, la poalele muntilor dinspre Ramnicu Sarat. Oamenii, nici macar batranii mai credinciosi de pe langa bisericile vechi, nu stiu mare lucru despre acest Sfant, ce-a zabovit la inceputuri prin manastirile lor, care azi oricum nu exista.

�

Poate mai sus, la Poiana Marului, daca sfantul se numeste asa… Dar e departe, spre culmile Bisocii, o manastire de dincolo de raul Ramnic pe care trebuie sa-l treci cu masina prin apa, caci nu e nici un pod, si apoi sa urci mult pe-un drum de pamant. E departe, dar sigur voi ajunge.
Deocamdata, Dalhauti. O manastire mare, ascunsa in paduri seculare, la radacina muntilor Vrancei. Ctitorita tocmai in… 1464! E nedrept ca se stie azi asa putin despre ea, mai ales ca e atat de frumoasa. Aici a stat Sfantul mai intai, vreme de douazeci de ani, pe pamant romanesc, devenind preot si apoi staret, in fruntea a sute de monahi imbunatatiti, inalti rugatori, care au impanzit cu chiliile lor toate sihastriile din jur. Padurea e intr-adevar uluitoare.

Biserica crapata de cutremure

�

Rezervatie, neatinsa inca de om. Tisa uriasa. Cedri uitati de timp. Stejari batrani de sute de ani. O imensitate verde, deasa, de nepatruns. Toata aceasta padure “l-a vazut” candva. Iar el, Sfantul, a privit-o, la randu-i. Noianul de copaci se opreste rotund imprejurul manastirii, atingandu-i chiar ultimele ziduri albe, ca un imens perete vegetal, dincolo de care ne pandeste, frematand, o simfonie de mistere si soapte. “Padurea asta, da… Va dati seama, cam tot asa era si atunci. Ce loc mai potrivit putea fi pentru o manastire decat poiana asta binecuvantata?”, imi zice maica Rafaela, calauza noastra prin paradisul de la Dalhauti, inca uimita de aceasta splendoare, chiar si dupa noua ani in care nu a parasit manastirea. “Noi am primit bucuria de a trai aici si trebuie sa avem grija de ea. Raspunderea noastra e mult mai mare decat a altor oameni. Pasim, zi de zi, peste pasi de sfant. Este un har al locului, un duh de rugaciune inca viu. Si la sfarsit o sa ni se ceara: “Ce-ai facut cu fericirea asta? Ce-ai facut cu ceea ce ti s-a dat?…”".

Biserica in care a slujit Sfantul e neatinsa

�

Biserica veche din piatra, zisa “Dintre morminte”, este intocmai aceea in care a slujit Sfantul Vasile, acum trei veacuri. Catapeteasma aurita atinsa de degetele sale… Icoana facatoare de minuni a Maicii Domnului, inaintea careia s-a inchinat de atatea ori… O icoana celebra in intreaga lume crestina, din care a tasnit sange, atunci cand, la Constantinopol, niste turci au lovit cu sabia chipurile Maicii si Pruncului, si care apoi “a venit singura” inapoi, acasa, plutind miraculos si luminata de ingeri, pe apele Marii Negre, chiar pana la picioarele monahului roman caruia turcii ii luasera si-i pangarisera icoana la Constantinopol. Maica Rafaela atinge prelung taieturile de sabie de pe fetele Fecioarei si Pruncului.

Dalhauti – primul loc sfant romanesc in care a trait Vasile

�

“Uitati-va, e inca proaspata. E trup…”. Imi zice ca acolo a fost carne vie, ca marginile loviturilor adanci s-au vindecat ca orice rana omeneasca. Chipurile cicatrizate ale unei Mame cu Copilul Ei…Te infiori cand le vezi. E dureros, tragic chiar. Mai ales Copilul, lovit pe toata fata, cu o asemenea cruzime… Insa tristetea asta a acestei picturi vii a vindecat mii de oameni. Rafaela, tanara monahie de 36 de ani, a cunoscut bolnavi de cancer, paralizati, oameni neputinciosi de-a avea prunci, toti “chemati” aici de icoana. Pur si simplu, nu mai puteau trai fara a vedea aceste chipuri. Veneau iarasi si iarasi, de la mari distante, cuprinsi de o divina dependenta. Si s-au tamaduit.

Minune in iarba: biserica de la Poiana Marului (Buzau)

�

Unii specialisti in arta zic c-a fost pictata chiar de Apostolul Luca sau de unul dintre ucenicii sai directi. Oricum, atunci cand a venit Sfantul Vasile, icoana era de mult in muntii Vrancei. Sfantul stia unde vine. Simtea chemarea, se zice. Aceeasi pe care a simtit-o si celebrul sau ucenic de la Dalhauti, Paisie Velicikovski, sosit tot din zona Poltavei, cel ce avea sa devina unul din cei mai mari sfinti ai crestinatatii. Aceeasi pe care au simtit-o si multimile de alti schimnici slavi, porniti intr-o adevarata “emigratie monastica ruso-ucraineana, spre locurile sfinte romanesti”, marturisind cu totii ca monahismul romanesc era cu mult mai infloritor decat cel rus si, in acea vreme, mai puternic decat in intreaga ortodoxie.
Un sfant a fost chemat de o icoana. Asa cred azi mai toti batranii localnici dimprejurul Dalhautiului. Ca icoana l-a adus pe Vasile din Rusia. Mainile lui au atins-o. Lacrimile din ochii lui au atins-o.
Paisie. Intalnire intre doi sfinti
Maicile de la Dalhauti sustin ca puterea icoanei si a Sfantului inca ocroteste si azi manastirea. Real, demonstrabil chiar si stiintific.

Catapeteasma bisericii vechi de la Poiana Marului

�

Cercetarile asupra terenului spun ca acesta aluneca atat de puternic, incat cladirile n-ar fi trebuit sa mai stea de mult in picioare. In plus, cutremurele sunt aici “la ordinea zilei”, dupa cum imi spune maica Rafaela, care nici macar nu mai tresare atunci cand chilia ei e adesea zgaltaita de miscarile pamantului. O a treia biserica, mai noua, ridicata pe la 1850, are zidurile crapate pana la radacina de aceste dese si violente cutremure. N-a rezistat, fiindca a fost “mai slaba in duh”. Din cea straveche, in care-a slujit Sfantul Vasile, nu s-a miscat nicicand vreo caramida.
Iesim, si Maica Rafaela priveste iar padurile. Imi zice ca, pe mari departari, in codrii astia, inca se mai gasesc ramasite din chiliile vechilor pustnici. Cei apropiati ai lui Vasile au fost patruzeci. Preoti. Unul si unul. Adevarata oaste calugareasca de elita. Dar imprejurul asezamantului traiau si altii, sute de schimnici atrasi de harul marelui duhovnic. Si azi, maicile gasesc adesea caramizi, barne seculare, obiecte de cult stravechi, chiar oseminte. Ies din pamant, an dupa an. In spatele bisericii crapate, e o pajiste inflorita in forma de amfiteatru.

�

Aici, deasupra acestei “aule naturale”, cam pe unde e banca pe care sed eu alaturi de maica Rafaela, statea candva Sfantul Vasile si le vorbea multimilor de ucenici. Apoi, tot aici, alti si alti egumeni straluciti care i-au urmat. O scoala de monahism a dainuit fara intrerupere pana nu de mult, inainte de comunism, cand un ieromonah numit Nazarie Sapunaru inca mai tinea un seminar teologic pe amfiteatrul inverzit, predicand si povatuind in duhul Sfantului Vasile. De peste saptesprezece secole, aici, calugaria nu s-a oprit niciodata.
Si tot la Dalhauti l-a cunoscut staretul Vasile si pe tanarul sau ucenic, Paisie Velicikovski, venit tot din Poltava, zeci de ani mai tarziu. O intalnire epocala, intre doi mari sfinti, care in manastire este evocata si azi de parca s-ar fi petrecut ieri. Din relatarile inaintasilor, maica Rafaela aproape si-l poate inchipui: un tanar timid, firav, cu sanatatea slaba, care muncea la bucatarie, dar nu se prea pricepea, caci “avea mintea in alta parte”, plangand ca un copil de fiecare data cand ardea painea in cuptor, desi staretul nu il certa niciodata.

Gata sa-si ia zborul

�

Aceasta ucenicie a lui Paisie in muntii Vrancei avea sa fie hotaratoare pentru destinul viitorului sfant valah. Si nu e de mirare ca, dupa patru ani de la plecarea lui in Athos, staretul Vasile a venit el insusi pe pamant grecesc, special ca sa isi vada invatacelul, de care ii era atat de dor, tunzandu-l in monahism si imbracandu-l in “schima mica”, in primavara anului 1750. Ilustrul staret n-a mai ramas nici el multa vreme la Dalhauti. Agitatia devenise prea mare, erau deja calugari multi si buni. I-a luat pe cei mai vrednici, doisprezece, asemeni unor apostoli, si a plecat cu ei inspre munte. Tot mai departe, spre munte… Se intampla in anul 1730, si-n iarna aceea au dormit cu totii in bordeie, sub pamant, prin paduri. Noua manastire avea sa se numeasca Poiana Marului. La inceput au fost treisprezece impreuna cu Sfantul.
Poiana Marului. Al doilea Athos
Ctitorie certa a Sfantului Vasile, anul 1730… E seara deja si raul e prea umflat, nu se poate trece. Ramnicul, apa ce aproape inconjoara muntele manastirii, ca un hotar spre lumi inalte, lasandu-te sa razbati doar atunci cand iti e harazit.

O catedrala din lemn

�

A doua zi suntem iarasi in Jitia, la magazinul satesc de pe mal, cautand un tigan carutas care ne promisese c-o sa ne treaca prin vad. Valurile ajung pana la burta bietilor caluti, care se opintesc din toate puterile, abia sprijinindu-se pe pietrele alunecoase. Iar apoi se avanta pe drumeagul acela desfundat, zgaltaindu-ne si zgranganind caruta asurzitor, un drum hotarat si abrupt, ce se infige parca direct in cer.
E de necrezut ce distante parcurgeau atunci, pe jos, calugarii lui Vasile. Manastirile Dalhauti si Poiana Marului erau considerate aproape ca una singura, o singura obste, sub un singur staret, iar Sfantul facea de sute si sute de ori drumul asta, pe care azi iti ia ore sa-l strabati anevoios, cu masina. Tot el pleca adesea si spre celelalte manastiri ale sale din munti, toate intemeiate si ridicate de el, ca sa le verifice randuielile aspre si sa-si instruiasca monahii. O frematare de calugari era aici, in veacul al XVIII-lea, in jurul renumitei Poiana Marului. Cel putin unsprezece manastiri a condus si supravegheat spiritual egumenul Vasile, in muntii Vrancei si ai Buzaului. Doar el – singur! -, fapt rar intalnit, in intreaga traditie isihasta: Dalhauti, Ciolanu, Ratesti, Rogoz, Bontasti, Traisteni, Gavanu, Fundatura, Carnu, Valea Neagra, azi manastiri renumite, toate au fost “opera” lui, umplute doar cu ucenici formati de el, romani si rusi, unite intr-o vatra de sihastrie celebra oriunde in lume, in acea vreme, sub numele de “al doilea Athos”.

�

Adevarata fortareata uriasa din lemn este manastirea Poiana Marului. Lemn! Lemn mult, lemn innegrit, inchegat in niste constructii fabuloase, nepamantene. Biserica este cea mai mare si mai sofisticata plasmuire din lemn din cate am vazut. O complicata alcatuire ruseasca, de barne prelungi, c-o bogatie de imense turle deasupra, asemeni unei fantasmagorice nave spatiale de scandura, coborate in mijlocul unei pajisti cu flori galbene. Manastirea e azi cam pustie. Asa e de luni de zile. Doar un calugar tanar si patru maici stau aici, insa credinciosii nu prea mai vin. Asta, de cand Episcopia Buzaului si Vrancei l-a exilat din manastire pe un parinte, numit Macarie Besliu, cel care a refacut manastirea dupa comunisti si care era iubit enorm de mii de oameni. Au fost conflicte multe, violente, s-a vorbit chiar de un blestem, de-o incalcare a “Testamentului” scris al Sfantului Vasile din anul 1764, care ameninta cu anatema peste veacuri pe oricine va incerca sa strice randuielile athonite ale manastirii sale, aducand aici calugarite, in locul monahilor. Asa s-a intamplat, acum nici un an. Macarie a fost trimis abuziv la un schit indepartat, Muntioru, iar in locul sau au fost aduse sarmanele astea patru maici si tanarul preot Dionisie de la Ciolanu, monahi care nu au nici o vina. Parintele ma intampina tacut, cu ochii in pamant, abia intr-un tarziu ma intreaba daca-s venit tot “in legatura cu scandalul”, resemnat, pregatit sa-mi spuna si mie, ca atatora altii, ca el n-are ce face, c-a fost trimis cu ascultare de Inaltul, iar un calugar trebuie sa asculte… Si chiar se mira cand aude ca nu pentru asta am venit. Desigur, imi va arata manastirea, imi va zice atata cat stie si el despre Sfant, caci e venit de putin timp si trebuie sa-l inteleg… El, unul, poate chiar ca ar fi dorit sa plece, data fiind aceasta stare conflictuala, in care i-e greu sa traiasca unui calugar. Da, poate ar fi plecat. Daca acum un an, cand a venit prima oara aici, n-ar fi vazut o icoana a Sfantului Vasile.

Sfantul Paisie Velicikovski

�

“Icoana aceea mi-a schimbat viata. Un sfant cu palmele pe piept, in pozitia de “rugaciunea inimii”. Nu stiu ce a fost atunci. Simpla vedere a icoanei?… Faptul ca acea icoana se afla intr-un loc atat de binecuvantat?… Nu stiu. Dar din august, cand am vazut-o, si pana in noiembrie, cand am venit aici, tot icoana aia o vedeam in minte, pe oriunde mergeam. Mereu, mereu. Ma obseda, ma chema, am inceput sa citesc despre Sfantul acesta, veneam aici si intrebam despre el, daca se stie mai mult, ce carti a scris, daca are moaste… Eu am fost hirotonit pe 15 noiembrie, de ziua Sfantului Paisie, ucenicul lui Vasile de la Poiana Marului. Si tot de 15 noiembrie, dupa un an, am fost chemat aici.”
Vad si eu icoana aceea, in dreapta altarului. Parintele Dionisie accepta sa fie fotografiat langa ea. Vasile e, intr-adevar, in putina iconografie, unul din cei mai “spiritualizati” sfinti romani din cati am vazut. Subtire, doar piele si os. Destul de inalt, probabil. Privirea coborata peste pometii proeminenti, privindu-te c-o blandete inlacrimata si-o mila ce vine parca dintr-o mila de sine insusi. A murit in anul 1767, in manastirea asta, dar din smerenie, n-a vrut sa i se stie locul de ingropaciune, trecand aceasta dorinta chiar in testamentul sau. Si totusi, dintr-o anumita cruce straveche infipta in iarba inapoia altarului, calugarii au vazut iesind, in unele nopti, o lumina nefireasca…
Academia din iarba
A devenit deja un “tabiet” al locului: in unele seri de vara, parintele Dionisie sta cu maicile sale pe iarba si privesc impreuna cum razele sidefii ale lunii scalda halucinanta constructie intunecata a bisericii.

Tanarul Dionisie, langa icoana care i-a schimbat viata

�

Ireala, tenebroasa, parca de pe alta lume… Se uita cu totii si-si inchipuie ce-a fost demult. E-atata istorie si sfintenie in locul asta, incat tanarul preot se infioara povestind. Abia zabovind un timp aici si-a dat seama. Imi arata intr-o carte recenta, a unui teolog italian, Dario Raccanello, elogiile aduse de carturari si traitori crestini acestei manastiri, staretului Vasile, spiritualitatii romanesti din veacul al XVIII-lea. Sunt sute de pagini de admiratie, doar despre Vrancea, Buzau si Poiana Marului. “Aici exista o straveche traditie isihasta care isi afunda radacinile in insesi radacinile crestinismului si care e inca vie si in zilele noastre”… “Un puternic curent filocalic romanesc de rugaciune care a iradiat in intreaga lume ortodoxa”… “Sfantul Vasile, cel mai profund cunoscator al literaturii ascetice si mistice bizantine pana in vremea sa”… “Nici un alt schit romanesc nu a exercitat in campul culturii spirituale o influenta asemanatoare celei de la Poiana Marului”… Si altele si altele. Strainii au scris. Noi, injust de putin. Italianul insusi e revoltat uneori, citand ca “pana astazi, in literatura teologica romaneasca, figura lui Vasile nu a facut obiectul nici unui studiu (…), iar in manualele de Istoria Bisericii Ortodoxe Romane numele “staretului” nostru de la Poiana Marului e amintit doar in treacat…”.

Vasile si Paisie

�

Toti strainii ne elogiaza istoria, “certandu-ne” ca astazi nu izbutim a ne pretui indeajuns comorile. Vorbesc despre aceasta manastire ca de “un mare centru cultural european”, “un fenomen unic”, afirmand ca “rar s-a intalnit un schit ca acela de la Poiana Marului, care in doar o suta de ani de viata sa fi lasat urme atat de profunde in literatura religioasa”. Aici, in pustietatea muntilor vranceni, se afla in vremea lui Vasile o prestigioasa biblioteca si un “scriptorium”, din care au iesit o multime de copii si manuscrise nepretuite, executate de scribi copisti faimosi, ce lucrau zi si noapte, dupa o adevarata gramatica a transcrierii expresiilor straine. Calugari carturari, instruiti la nivel european, oameni de spirit senzationali traiau in codrii astia, candva. Iar deasupra tuturor a vegheat neintrerupt, vreme de 37 de ani, acelasi si acelasi Vasile Carpatinul…
Tanarul Dionisie sta aici, pe iarba, si priveste biserica innegrita. Si langa el ii simte adesea pe calugarii de odinioara, adunati imprejurul duhovnicului lor, care “avea obiceiul sa se aseze pe iarba verde de langa biserica, sub pomii care se aflau in jurul lacasului, si atunci fratii veneau sa sada alaturi de staret, care incepea sa le vorbeasca si sa le raspunda la intrebari…”. Ucenicul Paisie Velicikovski aminteste ca la aceste reuniuni – numite “convorbiri de suflet folositoare” – participau sute de monahi, sezand pe iarba si “indestulandu-se cu miere duhovniceasca, care picura pe buzele povatuitorului Vasile”… O adevarata Academie teologica in aer liber era la Poiana Marului, c-un duh de rugaciune extraordinar de puternic, in aceasta obste numita “minunata”, de cronicile bisericesti ale vremii, in care monahii traiau in desavarsita armonie si ascultare, iubind tacerea, smerenia si saracia celor materiale, urmand cu sfintenie regulile staretului lor: fara carne, fara nici un pahar de vin. In post, cu exceptia sambetei si duminicii, fara branza si lapte. Citirea zilnica a Sfintei Scripturi. Dar mai ales practicarea neincetata a rugaciunii inimii, rostirea ei continua in minte, prin anumite “tehnici” care au creat “un adevarat curent de innoire al monahismului isihast din intreaga lume”. Vasile era socotit “cel mai faimos isihast din Romania… Primul dascal din Rasaritul ortodox al rugaciunii mintii in timpurile moderne, din moment ce, din punct de vedere cronologic, Paisie Velicikovski si Nicodim Aghioritul s-au distins dupa el”, asa cum precizeaza un vestit cronicar grec, Paisios Tachiaos. Prin asta e celebru si azi in istorie Vasile de la Poiana Marului: prin “stiinta” de a rosti cinci vorbe. Doamne. Iisuse. Hristoase. Miluieste-ma. Pe mine. La el, numai cinci. Fara “Fiul lui Dumnezeu”. Fara “pacatosul”. Doar atat. Iar dupa aceea e doar Raiul…
Macarie de la Muntioru. Harul merge inainte
Aveam sa-l cunosc si eu pe acel Macarie Besliu, cel numit de multi credinciosi “un al doilea Vasile de la Poiana Marului”, la schitul sau din varful muntelui in care a fost exilat, Muntioru, urcand tot cu o caruta trasa de cai, insa pe-un drum mult mai anevoios si acoperit de noroaie adanci, pana la genunchi, printr-o ploaie torentiala, urcus de aproape doua ore in care de vreo doua ori am crezut c-as putea sa imi pierd viata.

Parintele Macarie

�

Macarie, duhovnicul taran, hatru, cu plete albe si fruntea plesuva, caruia insusi parintele Cleopa i-a sarutat mana, zicandu-i ca “e bucuros sa vada pe cel pe care Cuviosul Vasile l-a ales staret la manastirea lui”. Cel care a pus la cale, intr-un timp miraculos de scurt, canonizarea Sfantului, din anul 2003, la care au slujit 15 arhierei si 150 de preoti. Calugarul care a vazut cu martori, la Poiana Marului, dupa o miezonoptica de vara, “la doispe jumate-unu noaptea, o lumina iesind din crucea de langa biserica, nici de foc, dar nici sa zici ca-i de aur, ci o lumina blanda care iradia cam la trei-patru metri, asa, imprejurul crucii…”. E crucea din iarba dindaratul altarului, sub care multi oameni cred ca ar fi moastele Sfantului vrancean. Dar tanarul Dionisie nu poate sti. Nici inaintasul sau, Macarie, nu poate spune asta. Oricum, nu s-ar putea sapa acolo, caci sfantul insusi nu a dorit-o, in testamentul sau, deci deshumarea n-ar avea nici un temei.

Manastirea Muntioru, la care a fost exilat parintele Macarie

�

Si totusi, tanarul Dionisie il simte pe Sfant mereu langa el. Cum? N-ar putea spune. Printr-un anumit “duh” ce pluteste peste gradina asta plina de meri, din soiuri ce nu mai traiesc nicaieri in tara, la atat de mari inaltimi… Prin icoana aceea aurita din dreapta catapetesmei, destul de noua altminteri, dar care i-a schimbat, candva, destinul… Prin cele cinci cuvinte pe care le rosteste mereu, in creierul sau, caznindu-se sa nu le piarda, sa nu le strice cadenta respiratiei, chiar si atunci cand vorbeste cu mine, cu maicile sale, tinere si speriate de o misiune asa de mare, cand munceste la gradina sau cand paseste printre flori, asteptand duminicile, la biserica, oameni care incep sa vina iarasi, din ce in ce mai multi, inapoi, in locul acesta binecuvantat, pe care n-au cum sa-l uite. Mereu, aceleasi cinci cuvinte. Rasunand in gand, ca un clopot indepartat: “Doamne, Iisuse Hristoase, miluieste-ma pe mine.”
Cinci vorbe. Atat. Dupa aceea, e doar Raiul.
Fotografii de DAN TRASNAI

 

• Bogdan Lupescu

 Sursa: Formula As

Sursa: Cristina