[Dumnezeu versus stiinta] Einstein despre Dumnezeu

Intr-o sala de clasa a unui colegiu, un profesor tine cursul de filosofie…

Sa va explic care e conflictul intre stiinta si religie… Profesorul ateu face o pauza si apoi ii cere unuia dintre noii sai studenti sa se ridice in picioare: 

- Esti crestin, nu-i asa, fiule?

- Da, dle, spune studentul

- Deci crezi in Dumnezeu? - Cu siguranta

- Dumnezeu e bun?

- Desigur, Dumnezeu e bun.

- E Dumnezeu atotputernic? Poate El sa faca orice?

- Da

- Tu esti bun sau rau?

- Biblia spune ca sunt rau.

Profesorul zambeste cunoscator. Aha! Biblia! Se gandeste putin. Uite o problema pentru tine. Sa zicem ca exista aici o persoana bolnava si tu o poti vindeca. Poti face asta. Ai vrea sa il ajuti? Ai incerca?

- Da, dle. As incerca.

- Deci esti bun.

- N-as spune asta.

- Dar de ce n-ai spune asta? Ai vrea sa ajuti o persoana bolnava daca ai putea. Majoritatea am vrea daca am putea. - Dar Dumnezeu, nu…

Studentul nu raspunde, asa ca profesorul continua...

El nu ajuta, nu-i asa? Fratele meu era crestin si a murit de cancer, chiar daca se ruga lui Isus sa-l vindece. Cum de Isus e bun? Poti raspunde la asta?

Studentul tace.

- Nu poti raspunde, nu-i asa? 

El ia o inghititura de apa din paharul de pe catedra ca sa-i dea timp studentului sa se relaxeze.

- Hai sa o luam de la capat, tinere. Dumnezeu e bun?

- Pai…, da, spune studentul

- Satana e bun?

Studentul nu ezita la aceasta intrebare 

- Nu

- De unde vine Satana?

Studentul ezita.

- De la Dumnezeu.

- Corect. Dumnezeu l-a creat pe Satana, nu-i asa? Zi-mi, fiule, exista rau pe lume?

- Da, dle.

- Raul e peste tot, nu-i asa? Si Dumnezeu a creat totul pe lumea asta, corect?

- Da

Deci cine a creat raul? Profesorul a continuat. Daca Dumnezeu a creat totul, atunci El a creat si raul. Din moment ce raul exista si conform principiului ca ceea ce facem defineste ceea ce suntem, atunci Dumnezeu e rau.

Din nou, studentul nu raspunde.

- Exista pe lume boli? Imoralitate? Ura? Uratenie? Toate aceste lucruri groaznice, exista?

Studentul se foieste jenat.

- Da

- Deci cine le-a creat?

Studentul iarasi nu raspunde, asa ca profesorul repeta intrebarea. Cine le-a creat? Niciun raspuns. Deodata, profesorul incepe sa se plimbe in fata clasei. Studentii sunt uimiti. Spune-mi, continua el adresandu-se altui student. Crezi in Isus Hristos, fiule?

Vocea studentului il tradeaza si cedeaza nervos.

- Da, dle profesor, cred.

Batranul se opreste din marsaluit. Stiinta spune ca ai 5 simturi pe care le folosesti pt a identifica si observa lumea din jurul tau.

- L-ai vazut vreodata pe Isus?

- Nu, dle. Nu L-am vazut.

- Atunci spune-ne daca l-ai auzit vreodata pe Isus al tau?

- Nu, dle, nu l-am auzit.

- L-ai simtit vreodata pe Isus al tau, l-ai gustat sau l-ai mirosit? Ai avut vreodata oexperienta senzoriala a lui Isus sau a lui Dumnezeu?

- Nu, dle, ma tem ca nu.

- Si totusi crezi in el?

- Da.

Conform regulilor sale empirice, testabile, demonstrabile, stiinta spune ca Dumnezeul tau nu exista. Ce spui de asta, fiule?

- Nimic, raspunde studentul. Eu am doar credinta mea.

- Da, credinta, repeta profesorul. Asta e problema pe care stiinta o are cu Dumnezeu.Nu exista nicio dovada, ci doar credinta.

Studentul ramane tacut pentru o clipa, inainte de a pune si el o intrebare.

- Dle profesor, exista caldura?

- Da

- Si exista frig?

- Da, fiule, exista si frig.

- Nu, dle, nu exista.

Profesorul isi intoarce fata catre student, vizibil interesat. Clasa devine brusc foarte tacuta.

Studentul incepe sa explice.

- Poate exista multa caldura, mai multa caldura, super-caldura, mega-caldura, caldura nelimitata, caldurica sau deloc caldura, dar nu avem nimic numit “frig”. Putem ajunge pana la 458 de grade sub zero, ceea ce nu inseamna caldura, dar nu putem merge mai departe. Nu exista frig – daca ar exista, am avea temperature mai scazute decat minimul absolut de -458 de grade. Fiecare corp sau obiect e demn de studiat daca are sau transmite energie, si caldura e cea care face ca un corps au material sa aiba sau sa transmita energie. Zero absolut (-458 F) inseamna absenta totala a caldurii.

- Vedeti, dle, frigul e doar un cuvant pe care il folosim pentru a descrie absenta caldurii. Nu putem masura frigul. Caldura poate fi masurata in unitati termice, deoarece caldura este energie. Frigul nu e opusul caldurii, dle, ci doar absenta ei.

Clasa e invaluita in tacere. Undeva cade un stilou si suna ca o lovitura de ciocan.

- Dar intunericul, profesore? Exista intunericul?

- Da, raspunde profesorul fara ezitare. Ce e noaptea daca nu intuneric?

- Din nou raspuns gresit, dle. Intunericul nu e ceva; este absenta a ceva. Poate exista lumina scazuta, lumina normala, lumina stralucitoare, lumina intermitenta, dar daca nu exista lumina constanta atunci nu exista nimic, iar acest nimic se numeste intuneric, nu-i asa? Acesta este sensul pe care il atribuim acestui cuvant. In realitate, intunericul nu exista. Daca ar exista, am putea face ca intunericul sa fie si mai intunecat, nu-i asa?

Profesorul incepe sa-i zambeasca studentului din fata sa. Acesta va fi un semestru bun.

- Ce vrei sa demonstrezi, tinere?

- Da, dle profesor. Vreau sa spun ca premisele dvs filosofice sunt gresite de la bun inceput si de aceea concluzia TREBUIE sa fie si ea gresita.

De data asta, profesorul nu-si poate ascunde surpriza.

- Gresite?

-Poti explica in ce fel?

- Lucrati cu premisa dualitatii, explica studentul… Sustineti ca exista viata si apoi ca exista moarte; un Dumnezeu bun si un Dumnezeu rau. Considerati conceptul de Dumnezeu drept ceva finit, ceva ce putem masura. Dle, stiinta nu poate explica nici macar ce este acela un gand. Foloseste electricitatea si magnetismul, dar NIMENI nu a vazut sau nu a inteles pe deplin vreuna din acestea doua. Sa consideri ca moartea e opusul vietii inseamna sa ignori ca moartea nu exista ca lucru substantial. Moartea nu e opusul vietii, ci doar absenta ei. 

Acum spuneti-mi, dle profesor, le predati studentilor teoria ca ei au evoluat din maimuta? 

- Daca te referi la procesul evolutiei naturale, tinere, da, evident ca da.

- Ati observat vreodata evolutia cu propriii ochi, dle?

Profesorul incepe sa dea din cap, inca zambind, cand isi da seama incotro se indreapta argumentul. Un semestru foarte bun, intr-adevar.

- Din moment ce nimeni nu a observat procesul evolutiei in desfasurare si nimeni nu poate demonstra ca el are loc, dvs. nu predate studentilor ceea ce credeti, nu? Acum ce sunteti, om de stiinta sau predicator?

Clasa murmura. Studentul tace pana cand emotia se mai stinge.

- Ca sa continuam demonstratia pe care o faceati adineori celuilalt student, permiteti-mi sa va dau un exemplu, ca sa intelegeti la ce ma refer. Studentul se uita in jurul sau, in clasa. E vreunul dintre voi care a vazut vreodata creierul profesorului? Clasa izbucneste in ras. E cineva care a auzit creierul profesorului, l-a simtit, l-a atins sau l-a mirosit? Nimeni nu pare sa fi facut asta. Deci, conform regulilor empirice, stabile si conform protocolului demonstrabil, stiinta spune – cu tot respectul, dle – ca nu aveti creier. Daca stiinta spune ca nu aveti creier, cum sa avem incredere in cursurile dvs, dle?

Acum clasa e cufundata in tacere. Profesorul se holbeaza la student, cu o fata impenetrabila. In fine, dupa un interval ce pare o vesnicie, batranul raspunde.

Presupun ca va trebui sa crezi, pur si simplu….

Deci, acceptati ca exista credinta si, de fapt, credinta exista impreuna cu viata, continua studentul. Acum, dle, exista raul?

Acum nesigur, profesorul raspunde: sigur ca exista. Il vedem zilnic. Raul se vede zilnic din lipsa de umanitate a omului fata de om. Se vede in nenumaratele crime si violente care se petrec peste tot in lume. Aceste manifestari nu sunt nimic altceva decat raul. 

La asta, studentul a replicat:

- Raul nu exista, dle, sau cel putin nu exista in sine. Raul e pur si simplu absenta lui Dumnezeu. E ca si intunericul si frigul, un cuvant creat de om pentru a descrie absenta lui Dumnezeu. Nu Dumnezeu a creat raul. Raul este ceea ce se intampla cand din inima omului lipseste dragostea lui Dumnezeu. Este ca frigul care apare cand nu exista caldura sau ca intunericul care apare cand nu exista lumina ...

Profesorul s-a asezat...

 

Sursa

Sursa: dei-matei.blogspot.ro

Comunism versus capitalism

communism_vs_capitalism

Sursa: eufrosin.wordpress.com

Politicieni vs. Romani: Hotii care-i prostesc pe prosti

România politică este din ce în ce mai evidentă, mai stridentă, mai deranjantă. Fără doar și poate am ajuns să fim țara în care hoții îi prostesc pe proști, de proști ce sunt. Adică politicienii, ne vând gogoși la fiecare scrutin electoral, iar noi, ca niște reali cunoscători ai vieții politice și patrioți până în măduva oaselor, ajungem să ne certăm unii cu alții, pentru niște hoți. Care-și susține hoțul mai tare.


Politicienii noștri dovedesc că sunt extrem de abili în stăpânirea tehnicii de Divide et Impera(împarte si cucerește), având în vedere că au reușit să ne împartă în două tabere, iar acum, dacă un bucureștean vorbește cu un clujean sau cu un ungur, mai-mai că le sare muștarul tuturor pentru că unul e portocaliu și celălalt e roșu-gălbui sau poate o fi laszlotokeșist.

Chiar așa am ajuns să fim noi, românii? Chiar am ajuns să ne certăm între noi pentru niște politicieni care ne fură împreună? Vedeți, ei așa pot colabora. Ne fură din banul public, ne fură pe față, ne fură dorințele, ne fură viitorul…

Chiar am ajuns să ne girăm noi demnitatea și integritatea, să ne lăsăm încrederea pe mână unor oameni ca Dan Voiculescu, Elena Udrea, Victor Ponta, Traian Băsescu, Laszlo Borbely, Gabriel Oprea, Roberta Anastase, Adrian Năstase, Sorin Blejnar, Dan Diaconescu, Adrian Videanu, Ion Iliescu, Petre Roman(lista ar putea cuprinde toate locurile de deputați și senatori din Parlament, dar sunt enumerați doar cei care au anumite acțiuni ilegale legate de numele lor, mai mult sau mai puțin demonstrate)?

Noi ce facem? Îi susținem cu ochelari de cal în continuare, pentru că suntem atât de orbiți de un orgoliu prostesc de a fi de o parte politică sau alta, încât uităm care sunt adevărații dușmani ai României, ai poporului.

Fie că suntem democrat-liberali, liberali, socialiști, extremiști, naționaliști(din ambele tabere), progresiști sau conservatori, suntem cu toții proști atât timp cât uităm că înainte de toate suntemROMÂNI!

Ce rău ți-a făcut ție unul care a votat cu Băsescu sau unul care a votat împotriva lui?

Pentru cei care au votat pentru rămânerea în funcție a actualului președinte suspendat, o singură întrebare: Voi chiar sunteți mulțumiți cu România în care trăiți? Hai, poate încă o întrebare: Chiar credeți că nu se poate mai bine?

Pentru cei care au votat împotriva lui Traian Băsescu, iarăși, vă întreb: Chiar credeți în schimbare, în această alternativă care a precedat-o pe cea a PDL-ului? Chiar trăiați bine pe vremea PSD-ului?

Nu vedeți că opțiunile noastre sunt egale cu zero(!), iar dacă până acum mergeam mereu(dar mereu!) la vot pentru a alege răul cel mai mic, acum am fost puși în fața celor mai mari rele posibile. Politicienii hoți împotriva Politicienilor proști. Altă alegere nu avem, dar cu timpul, în urma Referendumului, ne-am transformat noi în proști, iar ei au rămas hoți.

O mare doamnă spunea cândva, numele îl puteți găsi voi, că “Oamenii mari discută idei. Oamenii mediocri discută evenimente. Oamenii mici discută alți oameni“. Ei, noi românii discutăm despre Referendum, fiind un eveniment, făcându-ne mediocri, iar celelalte subiecte de discuție cuprind oamenii politici, făcându-de astfel și mai mici, atât în ochii noștri, cât și în ochii altor oameni, în ochii Europei.

În loc să discutăm despre idei, despre modul în care putem da vot alb/vot de blam, tuturor politicienilor, noi mergem și după cum spunea “Marele Nicolae Guță”: “Pui ștampila pe Băsescu, Pui ștampila pe Băsescu!”

“Dragi” politicieni, mi-ați luat votul până acum, dar demnitatea și mândria de român nu vă aparțin! Astea rămân ale mele și sunt convins că tot mai mulți români se vor trezi!  Întotdeauna începe cu o persoană, după care se continuă cu prea multe! Fiți atenți, suntem mulți!

Dragi români, trebuie să realizăm că politicienii, fără noi, n-ar mai avea Putere, n-ar mai avea influență, n-ar mai avea cum să ne fure, dacă noi(da, noi!) vom fi uniți și le vom spune clar NEAM SĂTURAT DE VOI!

sursa: zigzagonline.ro

Sursa: gandeste.org

Dramă versus Conştienţă

Postat Maria

 De multe ori, pe parcusul conferinţelor noastre despre Conştiinţă şi în timpul workshop-urilor noastre am primit întrebări referitoare la dramă. De ce trebuie să trecem prin drame? Există o neînţelegere profundă în acest sens, care vine din identificarea cu aspectele umane. Atunci când ne îndepărtăm prea mult de drumul nostru, de misiunea pe care o are Sufletul nostru, atunci când amnezia noatră spirituală devine prea adâncă, atunci intervine “criza”. O convieţuire într-un cuplu care nu aduce nimic inimii, un job care nu are nimic creativ şi nimic plăcut, judecata necontenită asupra realităţii sau judecata de sine, toate acestea nu sunt “normale” din perspectiva Sufletului, căci aduc limitare. Priorităţile Sufletului sunt altele decât ale aspectului uman.Sufletul vrea exprimare liberă şi creativă, căci aceasta este bucuria lui, vrea expansiune nelimitată şi vrea experienţă, căci experienţa este aceea care asigură creaţia şi expansiunea. Umanul, crezându-se muritor, vrea asigurarea supravieţuirii, vrea siguranţă, confort şi plăcere fără durere. Se teme să nu piardă toate acestea şi tinde să le conserve în detrimentul experienţei şi al creaţiei şi al expansiunii. Preferă să trăiască oricum, decât să dispară, ar face orice, numai să nu piardă siguranţa şi confortul. Crede că plăcerea poate exista fără durere, ceea ce este o iluzie, căci la nivelul Sufletului ambele sunt doar experienţe şi atât. Şi atunci face compromisul care va conduce, inevitabil la dramă, la criza de transformare, care poate lua forma bolii şi chiar a morţii, dacă prin aceasta se recuperează sensul transcendent al existenţei. Deci, în ultimă instanţă, Sufletul este acela care decide realitatea experimentată. Nu aspectul uman. Cum putem transcende însă drama? Cum putem depăşi viziunea îngustă şi conservatoare a aspectului uman şi privi din perspectiva cea mare a Fiinţei? În stările de conştiinţă extinsă, de multe ori putem arunca o privire clară dincolo de drama aspectelor umane şi atunci survin înţelegeri profunde asupra semnificaţiei unor împrejurări din viaţa noastră. Aceasta este dimensiunea terapeutică a stărilor de conştiinţă extinsă, aşa funcţionează vindecarea interioară: ne modificăm perspectiva asupra unor împrejurări traumatice şi descoperim ce se află dincolo de ele. Aşa se vindecă trecutul. Depăşind de fapt judecata asupra trecutului. Dar în absenţa unei stări de conştiinţă extinsă, am putea, pur şi simplu să ne întrebăm: plecând de la premisa că realitatea privită de la nivelul Sufletului este perfectă aşa cum este, ce ne aduce pozitiv această dramă, ce înţelegere, ce modificare de percepţie? Ce anume “am câştigat” dintr-o împrejurare dificilă prin care am trecut? Cineva spunea “tot ce nu ne ucide, ne face mai puternici”. Poate şi mai înţelepţi. Poate şi mai îngăduitori, mai toleranţi, poate uneori ne face să renunţăm la judecăţi. Iar alteori, cînd e vorba despre drame majore, precum moartea cuiva pe care-l iubim, ne face să putem vedea dincolo de vălul iluziei, în meandrele adânci ale Fiinţei. Există drame pe care, traversându-le, evoluăm către o nouă înţelegere a Fiinţei.

Calatoria inimii 

Sursa: http://eulinterior.blogspot.ro

Societatea de consum versus timp liber

Deoarece se întâmplă să am nişte timp liber o să mă întreb dacă s-a întrebat cineva de ce unii copaci sunt atât de înalţi. Deşi acest fapt pare a fi derizoriu sau trivial, nu este chiar aşa şi chiar admite o explicaţie. Nu, nu este vorba despre Dumnezeu; ca de obicei, explicaţia corectă se numeşte evoluţie prin selecţie naturală. Una dintre resursele esenţiale supravieţuirii acestor vietăţi (cu care noi suntem înrudiţi mai mult decât s-ar crede) este lumina. Accesul la lumină însă, este restricţionat din motive de spaţiu, iar penuria de spaţiu are drept cauză existenţa în vecintătatea imediată a altor vieţuitoare de acelaşi tip.
    În acest context, orice arbore care din anumite motive are acces la un spaţiu mai larg de expunere a frunzelor la soare va fi în mod clar avantajat faţă de ceilalţi şi ca atare populaţia de arbori cu acces mai larg la lumină va domina în timp în cadrul populaţiei totale. Accesul preferenţial la lumină, făcându-se pe verticală şi nu pe orizontală, avantajează întotdeauna pe cei mai înalţi. Astfel, arborii cu trunchiurile mai lungi ajung în urma unei evoluţii care durează ceva mai mult de 6000 de ani să constituie regula în pădurile ecuatoriale.

    Acum, dacă orice arbore care este mai înalt decât ceilalţi se va reproduce preferenţial, cum se face că totuşi înălţimea arborilor este limitată? Ei bine, nu s-au descoperit arbori infiniţi din motive destul de întemeiate. Unul dintre ele ţine de evoluţia lemnului, iar altul de consumul de energie necesar pentru a ridica apa de la nivelul solului până la înălţimea la care se află coroana şi deci frunzele. Vorbim aici de câteva găleţi de apă ridicate cam la 40 m, şi dacă îşi imaginează cineva că e vreo treabă uşoară poate să ia două găleţi de apă şi să urce cu ele până la etajul 10 al vreunui bloc obscur. 

    În ceea ce priveşte devenirea unui copac deci, necesitatea de-a fi cât mai înalt posibil este contrabalansată de consumul de energie care creşte proporţional cu înălţimea la care se află coroana şi limitată de duritatea maximă la care poate ajunge trunchiul. Ceea ce am ilustrat mai sus se numeşte principiul puterii maxime, aplicat pe nişte bieţi copaci. 

    Bineînţeles cei care nu pricep şi nu vor să priceapă teoria evoluţiei se vor uita la copaci şi se vor minuna de perfecţiunea lor, iar eu nu disput faptul că sunt frumoşi, mai ales că, evoluând specia umană din creaturi care chiar trăiau prin copaci, este normal să i se pară aşa. Sunt însă foarte departe de-a fi perfecţi în ceea ce priveşte vreun criteriu al eficienţei consumului de resurse. Spaţiul disponibil pentru fotosinteză este acelaşi, îndiferent de înălţimea la care este situată bolta pădurii. Ar fi putut să fie situată la 10 m înălţime şi toţi arborii ar fi avut acces la lumină în aceeaşi măsură în care ar fi avut dacă ar fi fost situată la 5 m, la 100 m, la 1000 m sau la 100 km. (cu nişte mici aproximaţii, irelevante dealtfel, rezultate din forma planetei – care este sferică şi nu plată, aşa cum scrie în Sfânta Scriptură). Consumul de resurse necesar pentru a susţine coroana la o înălţime de 50 de m pe de altă parte, este imens în comparaţie cu consumul resurselor necesar pentru a susţine aceeaşi coroană la 5 m. Cine nu mă crede poate să facă experimentul cu găleţile, menţionat ceva mai sus. Astfel, copacii au ajuns în situaţia în care, datorită competiţiei pentru accesul la lumină au acelaşi acces la lumină însă plătind un preţ imens şi inutil.

   Dacă ar avea creiere s-ar vorbi între ei şi ar construi o soluţie pentru a mai reduce din propria înălţime şi deci din efortul inutil pe care îl fac zilnic pentru a pompa acele găleţi cu apă la înălţime. Aceasta este o propoziţie falsă. Oricine poate să-şi dea seama că este falsă, uitându-se la vieţuitoarele dotate cu creier numite oameni, care se comportă identic cu copacii din pădure. Nu e vorba de acces la lumină, nici de pompat apă la înălţime şi nici de resursele pe care le folosesc arborii, însă în principiu este vorba de acelaşi proces. Competiţia pentru resurse, transpusă în competiţie pentru statut social generează tot felul de comportamente inutile care nu îi ajută să supravieţuiască mai bine ci doar face uz extensiv de resurse, începând cu resursele naturale şi terminând cu cea mai scumpă resursă a speciei, care este timpul liber. Acel timp liber care este absolut necesar unei anume activităţi numită gândire.

Sursa: Sclavii lui Dumnezeu

Diferenţe în creier la locuitorii de la oraş versus cei de la ţară

Regiunile creierului în care se formează emoţiile şi stările de anxietate sunt hiperactive la persoanele care trăiesc în mediul urban, conform unui nou studiu, informează cotidianul britanic The Guardian.

Până în 2050, 70% din populaţie va trăi în aglomerări urbane / FOTO: Grup RC

Acest studiu realizat pe baza analizării imaginilor creierului, evidenţiază diferenţele dintre creierul persoanelor care trăiesc la oraş şi cel al persoanelor care trăiesc în mediul rural, potrivit agerpres.ro.
Conform studiului, două regiuni ale creierului ce sunt implicate în formarea emoţiilor şi declanşarea stărilor de anxietate sunt hiperactive la orăşeni şi pot influenţa determinant ratele crescute de afecţiuni psihice întâlnite în zonele urbane.
Alte studii în acelaşi domeniu au indicat faptul că persoanele din mediul urban întâmpină un risc cu 21% mai crescut de a suferi de tulburări legate de anxietate şi respectiv un risc cu 39% mai ridicat de a experimenta dese schimbări de dispoziţie, elemente ce definesc instabilitatea emoţională. Mai mult decât atât, incidenţa schizofreniei este de două ori mai mare la oamenii născuţi şi crescuţi în mediul urban, prin comparaţie cu provincialii.

Sursa: Cristina

Regiuni, voievodate versus Constituţie

Voievodate, regiuni, ţinuturi, mai lipsesc cnezatele şi ne întoarcem cu istoria în evul mediu timpuriu. Uite acu se vede de ce tot primea Băsescu fel şi fel de săbii şi buzdugane prin campania electorală, probabil se credea omul ca fiind întâiul descăletor de ţară. Şi de ce unul care avea un broscoi în gât îl asemuia pe Emil Gîscanul cu Ştefan cel Mare. Iar coana Lenuţa exersa plimbatul pe cai albi, visându-se probabil o prinţesă moştenitoare. Totul a culminat zilele acestea cu învăţăturile lui Băse către fiul său iubit, Emil, privind modul în care trebuie reîmpărţită ţara (era să zic moşia, dar cred că nu aş fi fost departe de adevăr) în noi feude portocalii, denumite generic regiuni.

Numai că, deocamdată, ce vor ei sunt numai vise. Deocamdată, le stă în cale prevederile art. 3 din actuala Constituţie, care prevedă că ţara este organizată pe comune, oraşe şi judeţe. Şi mai au de învins şi numărul mare de parlamentari ai opoziţiei, prea mare totuşi pentru ca demolatorii de ţară şi neam să poată face numărul necesar prevăzut la art. 151 din aceeaşi Constituţie pentru a o revizui (asta pentru că îmi place să cred că încă nu e totul şi toţi de vânzare în ţara asta).

Dar cum dracul tot drac rămâne, parcă-l văd pe cap.sec. Boc angajându-şi răspunderea inclusiv pentru revizuirea Constituţiei, în a cărei interpretare e profesor. Pentru că, vorba poetului, cum să te poţi gândi “ca întreg aliotmanul să se-mpiedice de-un ciot”?

Sursa: Legalitatea înainte de toate