Sindromul retragerii sociale acute – unul dintre efectele unei societăţi bolnave

de Angela Anghel

Motto: „Societatea occidentală contemporană, în pofida progreselor sale materiale, intelectuale şi politice, duce tot mai puţin la îmbunătăţirea stării de sănătate mintală a fiinţei umane şi tinde să submineze în individ securitatea personală, fericirea, raţiunea şi capacitatea de a iubi" - Eric Fromm, psiholog şi psihanalist.

A apărut iniţial în Japonia. Acolo mii de adolescenţi şi tineri se rup de lumea în care trăiesc şi refuză timp de mai multe luni, sau uneori chiar ani, să iasă din camerele lor. S-a crezut iniţial că este o tulburare specifică societăţii şi culturii japoneze. Apariţia unor numeroase cazuri în ţările cu cel mai înalt nivel de trai din lume: SUA, Australia, Canada şi Marea Britanie face însă din această tulburare o problemă a civilizaţiei moderne. Psihologii vorbesc despre sindromul retragerii sociale acute ca fiind boala "junglelor urbane" înalt tehnologizate şi caracterizate de violenţă, nesiguranţă, competiţie acerbă şi lipsa unor valori autentice. 

Un articol publicat de revista americană "Pavement magazine" atrage atenţia asupra acestui fenomen în continuă creştere. «Sindromul apare doar la adolescenţii din oraşe. Dintr-o dată, aceştia se închid în camera lor şi rămân acolo – uneori, ani în şir. Dacă părinţii acestor tineri încearcă să întreprindă ceva pentru a-i împiedica, aceştia ameninţă că se vor sinucide sau că vor deveni violenţi şi îi vor ataca. În consecinţă, părinţii nu fac nimic.

Andy, un adolescent american de 17 ani nu şi-a părăsit camera de opt luni. El era tachinat în mod constant de colegii săi de liceu pentru că în timpul pauzei de prânz căuta compania fetelor. "Ceilalţi băieţi sunt leneşi, imaturi şi interesaţi doar de sporturi prosteşti. Eu destest toate tâmpeniile astea. Ce poate fi mai prostesc decât să te agiţi ore în şir în jurul unui balon în care loveşti cu piciorul? Cu fetele poţi vorbi despre lucruri mai interesante şi sunt mult mai amuzante," spune Andy. Şi se pare că şi fetele îi apreciază compania. 

Dar există mereu un preţ de plătit pentru nerespectarea regulilor sociale pe care grupul ţi le impune. Ceilalţi băieţi râd de el, îl numesc "fetiţă" şi într-o zi, după ora de sport, l-au închis într-un vestiar, l-au dezbrăcat cu forţa şi au început să îşi arunce hainele de la unul la altul, în timp ce el încerca disperat să şi le recupereze. Profesorul de sport a intrat şi văzând scena l-a pedepsit pe Andy pentru că a perturbat ora. "Eu eram acolo dezbrăcat în faţa tuturor şi tot eu eram pedepsit pentru că nu am spirit de echipă. A fost umilitor şi nedrept. Nu vreau să mai retrăiesc aşa ceva. A fost oribil," povesteşte Andy. "Camera mea e ca o biserică pentru mine. Mă simt aici mult mai în siguranţă decât afară. Şi nici nu prea mai văd rostul revenirii mele la liceu. Acolo domnesc atâtea animozităţi. Este foarte posibil să nu mai ies niciodată. Nu e chiar aşa de grav. Vreau să spun că uneori, este adevărat că te cam plictiseşti, dar în alte momente frizezi experienţa spirituală,” continuă el. De atunci au trecut mai multe luni, iar pe uşa camerei din care Andy refuză să mai iasă este un afiş pe care scrie: "Rămâneţi afară sau veţi muri în chinuri atroce"!»

Ne-a atras atenţia faptul că Andy utilizează cuvintele "experienţă spirituală". Este adevărat că de milenii au existat călugări, sihaştrii, fiinţe care se izolau în natură pentru a-L găsi pe Dumnezeu. Totuşi, a compara această retragere din social cu izolarea spirituală a eremiţilor este ca şi cum ai compara anorexia (boală care se manifestă prin perturbarea comportamentului alimentar şi refuzul de a mânca) cu realizarea conştientă a postului complet doar cu apă. După cum vedem în cazul lui Andy retragerea se produce pentru a fugi de oamenii care l-au făcut - în viziunea lui - să sufere pe nedrept, din orgoliu rănit, din frică, din nesiguranţă, din incapacitatea de a-şi găsi locul în societate. Ce-i drept, într-o societate care nu face mai nimic pentru a-l ajuta să se adapteze. O societate care are ea însăşi probleme din ce în ce mai mari şi care îi respinge cu înverşunare pe cei care îndrăznesc să fie altfel decât "turma". 

Sindromul celor ce trăiesc fără a avea grija zilei de mâine 

Retragerea socială acută rămâne unul dintre cele mai enigmatice mistere ale psihologiei. Specialiştii nu au căzut de acord dacă este vorba despre o nouă tulburare de comportament sau despre un fenomen social. Au reuşit însă să traseze câteva linii directoare. 

Conform statisticilor, cei care suferă de această tulburare sunt de obicei băieţi provenind din familii cu o anumită situaţie materială, care le permite părinţilor să îi întreţină şi să le ofere propria cameră. Nu apar astfel de cazuri şi în păturile sărace ale populaţiei. Acolo copiii sunt obligaţi să muncească de timpuriu şi cresc împărţind aceeaşi cameră sau chiar acelaşi pat. Specialiştii vorbesc despre acest sindrom ca fiind boala celor bogaţi, care trăiesc fără a avea grija zilei de mâine şi îşi pot plăti anumite comodităţi. Acesta este şi motivul pentru care acest fenomen apare tocmai în ţările în care nivelul de trai este foarte ridicat şi care au un nivel înalt de tehnologizare. 

Un studiu guvernamental american publicat în 2002 defineşte sindromul retragerii sociale acute ca fiind: "retragerea totală a individului din societate, timp de cel puţin şase luni." Conform acestui studiu au fost constatate în SUA 5.243 de cazuri în anul 2001 şi dintre acestea 65% aveau vârste între 16 şi 20 de ani. 

În Japonia, ţara cu cel mai înalt grad de tehnologizare, specialiştii vorbesc despre peste 1 milion de cazuri de tineri şi adolescenţi care suferă de această tulburare. Sunt numiţi "hikikomori" şi reprezintă 6% din populaţia totală având această vârstă şi 12% dintre tinerii de sex masculin. Există prin ei cazuri care refuză să îşi părească camera de mai bine de 10 ani. 

În mass-media internaţională aceşti adolescenţi retraşi din lume au fost calificaţi în repetate rânduri drept un pericol social, drept sociopaţi violenţi care ameninţă comunitatea. Această etichetare a lor de către presă a apărut în urma unui caz din Japonia. Un tânăr de 17 ani a deturnat un autobuz, a luat ostateci mai mulţi călători şi în final a omorât o persoană. În toate ziarele acest tânăr a fost prezentat drept dovadă a periculozităţii pe care tinerii care se retrag din societate o reprezintă, întrucât avusese la un moment dat o astfel de perioadă. În realitate el fusese internat cu forţa într-o clinică de psihiatrie de părinţii săi şi făcuse acest gest disperat "pentru a-i pedepsi". Specialiştii arată în unanimitate că violenţele sunt rare în cazul acestei tulburări, mai degrabă fiind prezente tendinţele către suicid, agorafobia (teama de spaţii deschise), insomniile, comportamentele regresive sau ameninţările neduse la îndeplinire. 

Dintr-o lume dezumanizată într-o lume virtuală 

De cele mai multe ori elementul declanşator pare să fie un eşec şcolar, hărţuirea de către colegi sau finalul nefericit al unei poveşti de dragoste. Unii psiho-sociologi consideră acest fenomen ca fiind mai degrabă o problemă socială, legată de crizele de maturizare specifice acestei vârste, când are loc trecerea de la rolurile de adolescent şi tânăr la rolul de adult într-o lume tot mai contradictorie şi mai exigentă. 

Alţii explică aceste cazuri prin lipsa acută din societatea modernă a ceea ce literatura de specialitate numeşte "ritualuri de trecere". Acest termen a fost introdus de etnologul Arnold van Gennep pentru a descrie acele ceremonii care marchează modificarea statutului social sau sexual al unui individ. Maturizarea sexuală de la pubertate şi adolescenţă, căsătoria, naşterea primului copil, menopauza, etc. sunt momente cheie din viaţa unei fiinţe umane care implică adoptarea unor comportamente noi şi renunţarea la cele familiare, exersate până atunci, care ofereau o anumită siguranţă. Intrarea într-un alt grup social implică aşteptări diferite din partea celorlalţi, iar adaptarea este mult facilitată de existenţa unor modele care sa permită familiarizarea cu noul rol. 

Ritualurile de trecere constau deci dintr-o ceremonie şi o serie de probe care îl ajută pe individ să acceadă în mod conştient la o nouă identitate socială. Adolescenţa este din acest punct de vedere un moment critic, întrucât presupune transformări simultane pe multiple planuri: biologic (corporal), sexual, emoţional, social şi chiar juridic.

Acest fond de confuzie şi instabilitate îi face pe adolescenţi cei mai vulnerabili din toate categoriile faţă de presiunile societăţii moderne - numită deseori şi "Meritocraţie". Banii, competiţia, imaginea şi succesul ca valori principale, lipsa unor modele autentice care să îi ajute pe adolescenţi să îşi accepte noua identitate, sunt în viziunea specialiştilor factorii care îi determină pe aceştia să refuze o lume care nu le sprijină maturizarea. Tot societatea hipertehnologizată este cea care le oferă şi cadrul în care să se refugieze.

Apariţia la scară tot mai largă a unor lumi virtuale: jocurile pe calculator, internetul, televizorul, cinematografia, precum şi incitarea mediatică a tinerilor să consume tot mai mult astfel de produse, le oferă cea mai la îndemână soluţie. Atunci când realitatea îi dezamăgeşte ei sunt tentaţi în mod automat să îşi găsească refugiul în astfel de spaţii virtuale. În spatele unui "avatar" (aparenţa pe care o adoptă un internaut în universul virtual, deseori simbolizată printr-o imagine) ei pot avea acolo orice identitate doresc, fără a se simţi expuşi şi fără a fi sancţionaţi.

Jerry Koepp, directorul Centrului de reabilitare pentru tineri din Orlando se întreabă, dată fiind apariţia acestui fenomen exclusiv la oraş: "Există ceva din mediul urban care contribuie la problemă? Un factor care ne scapă este că pentru mulţi tineri modul de viaţă american, adoptat şi în alte ţări "civilizate" este teribil de plictisitor. Chiar şi pentru cei care au suficienţi bani şi maşină personală, pur şi simplu nu mai există nimic interesant de făcut şi nici un loc de văzut. Iar cu viaţa de familie este chiar şi mai rău, au modelul unor părinţi nepăsători care nu pot comunica cu copii lor sau care refuză să abordeze problema acestei apatii cu ei. Avem toţi aceşti copii care sunt constant supuşi presiunilor vieţii şcolare sau care ţin prea mult la reputaţia şi imaginea lor în faţa grupului. Şi în ciuda strădaniilor lor nu reuşesc să se identifice cu cultura de masă şi sunt forţaţi să suporte situaţii academice sau de viaţă cotidiană care nu-i provoacă şi nici nu îi implică suficient. Şi astfel aleg calea minimei rezistenţe, aceea de a sta închişi în camera lor." 

Vorbind despre numărul tot mai mare de cazuri înregistrate în SUA, el adaugă: "America riscă să devină o naţiune care suferă de retragere socială acută – din cauza auto-centrismului său şi a răcelii faţă de străini. Este pur şi simplu o consecinţă a unui sistem social care s-a prăbuşit. Cum din ce în ce mai mulţi tineri refuză să fie asimilaţi în curentul cultural principal şi resping valorile centrale ale acestuia, riscăm să călcăm pe urmele Japoniei. Cred că numărul de cazuri de retragere socială acută va creşte exponenţial în anii care vor veni."

Sursa: roaim.co.nr

Modelul unei societati de succes!

Ca sa putem evalua daca societatea evolueaza intr-o directie buna sau gresita, trebuie sa vedem ce modele sociale au avut succes si daca Romania a adoptat un model de succes, sau unul falimentar.

Modelul se evalueaza functie de performante, performantele depind de politici de alocare de resurse, si politicile depind de factorii decizionali. Practic trebuie urmarita cum este administrata puterea, cine si cum administreaza resursele si in interesul cui.

Societatile prospere, din care excludem SUA, sunt plasate in special in nordul Europei si in estul Asiei (Japonia, Corea de Sud, Taiwan, Austrlia).

Ce caracteristici observam la aceste natiuni?
Observam ca nu conteaza culoarea guvernelor: liberal, conservator sau social democrat, si nici forma de guvernamant republica sau monarhie consitutionala. Regimurile prezidentiale sau monarhiile absolute, sunt mai prezente in natiunile subdezvoltate.
Observam ca au o clasa mijlocie puternica, deci o plarizare sociala mica.
Au o puternica societate civila, activa, implicata in politica, si autoritatile locale au o mare autonomie. Subsidiaritatea este o notiune prezenta in guvernarea societatilor avansate si regiunile au atributii importante. Societatea este antrenata sa participe la adoptarea decizilor importante, a caror efecte le suporta.

La polul opus sunt societati conduse centralizat, fara sociatea civila, si puternic polarizate (vezi America-Latina, Asia, Africa). In societati polarizate decizile se iau de un numar restrans de cetateni. Polarizarea este consecinta lipsei de etica in distributia veniturilor, si lipsa eticii este consecinta non-participarii membrilor societatii la decizie.

O prima concluzie societatile prospere sunt societati preponderent comunitare, iar cele inapoiate sunt societati patriarhale ca in Asia, Africa sau America Latina.

Sa argumentez de ce-i asa!
In media aproape tot timpul auzim vorbindu-se despre PIB si despre cresterea sau reducerea lui si despre somaj. In general politicienii si media focuseaza pe efecte evitand sa discute cauze. Se vorbeste doar de crestea PIB-ului, a somajului, a nivelului de trai etc.. Acestia sunt indicatori ai performantei guvernarii. PIB-ul depinde de performata economiei, somajul de numarul locurilor de munca si implicit de cat de bine merge economia, nivelul de trai este un indicator economic global, efect al unor politici de alocare de resurse din perioade trecute. In general majoritatea indicatorilor globali reflecta efectul politicilor din trecut privind alocarea resurselor.

Nivelul PIB-ului si al nivelului de trai din viitor, depind de politicile actuale de alocare a resurselor. Nu-i indiferent daca se investeste in pregatirea oamenilor, in sanatate, sau in sali de sport, panselute, biserici sau carciumi.
Se poate spune ca viata noastra depinde de calitatea guvernarii generatiei parintilor si calitatea vietii copiilor nostrii va depinde de calitatea politicilor actuale. Sigur unele politici produc efecte mai rapide, 2-5 ani, altele mai lente, respectiv zeci de ani.
La un moment dat, la acelasi PIB/locuitor prin politicii de finantare se poate aloca mai mult pentru consum invidual, social sau pentru dezvoltare. Alocarea poate fi spre proiecte cu efecte imediate sau cu efecte in viitorul indepartat.
O a doua concluzie este ca modul cum sunt alocate resursele, “cat si cum“, are efecte importante

Asa cum am incercat sa argumentez in diverse subiecte, evolutia societatii depinde de elemete ale dezvoltarii, de satisfactia cetatenilor, de egalitatea de sanse la o distributie etica a avutiei. Crizele economice si stagnarea sunt consecinta polarizarii capitalului, a alocarii resurselor spre investitii mari in detrimentul investitilor utile.

Daca etica in alocarea resurselor este importanta, atunci sa urmarim cine si cum decide alocarea resurselor? Este alocarea resurselor etica sau nu?

Strategia de alocare a resurselor pentru consum sau pentru dezvoltare(viitor), poate fi decisa de guvern, de autoritatile locale, de fiecare cetatean, si/sau de fiecare din aceste nivele adminstrative in proportii diferite, si care este cazul real si cel mai frecvent.
- Cat din PIB-ul disponibil se aloca de un nivel sau altul, face diferenta intre modelele sociale liberal sau social.
- Cine decide alocarea resurselor face diferenta intre modelul autoritar si modelul democrat. Daca majortatea investitilor locale sunt decise de comunitate si daca ele sunt decise prin consultare populara, atunci vorbim de un sistem democrat si descentralizat. Invers daca obiectivele de investitii sunt decise de la centru fara consultarea cetatenilor, avem de-a face cu un sistem centralizat si nedemocrat.

Societatile descentralizate cu comunitati puternice si active in viata politica, asigura o distributie echitabila, ce au consecinta o clasa mijlocie dezvoltata.
Distributia funtioneaza intr-un sistem organizat pe nivele national, regional, local.
Democratia prin crearea posibilitatii cetatenilor de a participa la decizie, creeaza satisfactii, elimina frustrarile care s-ar putea acumula, detensioneaza societatea, garanteaza o buna corelare intre contributia la dezvoltare si recompensa si asigura alocarea resurselor spre utilitatea dorita de cetateni. Distributia si valorificarea intitativei individuale si colective nu pot opera in sisteme decizionale centralizate. Comunitatile locale si persoanele nu pot fi active daca centrul decizional este palasat in capitala, sau daca centrul decizional local este netransparent si nedemocratic.

O societate puternic centralizata ignora si descurajeaza intitativa si creativitatea individuala si locala.
- Cand politica de alocare a resurselor este decisa netransparent de un numar mic de indivizi, riscul ca ele sa ia o destinatie inutila devine mare.
- Cand autoritatile locale nu au venituri proprii, sau veniturile proprii abia acopera cheltuielile cu aparatul functionaresc, contributia lor la politica de alocare a resurselor este zero.
- Cand cetatenii nu dispun de venituri peste strictul necesar, posibilitatile lor de a decide cat sa aloce unor afaceri – viitoare, devin nule.
Cand cetatenii au un nivel de trai scazut si nivelat, cand veniturile lor nu le permit sa acumuleze, au o viata fara perspective, nu mai sunt motivati sa dea tot ce pot, se multumesc cu putin si incep sa dea randament mimin. Se aplica expresile arhicunoscute in socialism: “cine-i harnic si munceste are tot ce vrea, cine-i smecher si chiuleste are tot asa“, de unde consecinta, “cine-i harnic si munceste, ori e prost ori nu gandeste“.
Viata fara miza duce abrutizarea individului, la apatie si apatia la stagnare economica.
Problema este identica fie ca societatea este comunista, fie ca este un capitalism puternic polarizat.
Comunismul aparut ca un reactie la capitalismul salbatic, a restrans la maxim proprietatea privata, a eliminat competitia si initiativa individuala, a anulat motivatia de a creea si de a produce mai mult si a dus la stagnare. Toate resursele erau adminstrate si alocate de functionari de stat dupa bunul plac.
Comunismul a vrut sa fie o societate etica, dar in comunism s-a manifesta o lipsa a eticii, ca urmare a necorelarii intre realizari si recompensa lor, necorelare care a produs frustrare si apatie.

De ce se indreapta societatea spre un model centralizat si autoritar? Pentru ca sistemele tind spre stabilitate. 
Toate puterile au tendinta sa devina autoritare. Centralizarea si concentrarea sunt elemente naturale in guvernare si in economie. Stabilitatea este elementul cel mai important pentru guvernanti si pentru manageri.
Stabilitatea sociala poate fi coercitiva, obtinuta prin masuri autoritare de forta, la limita printr-un regim dictatorial. Ea poate duce la stagnare si chiar la “conservare” ca in Corea de Nord.
Stabilitatea sociala dinamica, cum este ce din tarile nord-europene, permite tensiunilor sa se descarce continuu, la toate nivelele, permite satisfacti individuale si colective prin realizarea si recunoasterea intitiativelor personale si comunitare.
Stabilitatea dinamica se obtine si prin instabilitate la putere. Cand cei de la putere devin impopulari, iar prin schimbarea lor societatea isi recapata speranta si tensiunile se descarca.

Multi guvernantii pun stabilitatea lor la conducere, mai presus de stabilitatea sistemelor pe care le guverneza.
In Romania introducerea pragului electoral si votul majoritar au acest scop, impiedicarea accesului in Parlament a unor eventuale formatiuni noi.
Alocarea resurselor de o putere cu mandat temporar se face de regula spre obiective care produc efecte imediate sau pe termen scurt. Din acest motiv participarea comunitatilor si a cetatenilor la decizia de alocare a resurselor, poate asigura alocarea spre investitii care produc efecte intr-un viitor indepartat.

Democratia asigura garantarea eticii sociale si aceasta se reflecta intr-o societate stabila, echilibrata, motivata, dinamica si in final performanta.Democratia nu poate functiona intr-o societate centralizata.
O societate descentralizata este mai stabila decat una centralizata, si o societate echilibrata mai stabila decat una polarizata.

PS Este cam teoretica analiza si fara date, dar pentru a analiza functionarea si transformarea societati romanesti erau necesare explicarea fenomenelor si a relatilor intre administrare si dezvoltare.

sursa: decantare.wordpress.com

Sursa: gandeste.org

Societatea civilă către parlamentari: „Sistemul majoritar cu un singur tur ar avantaja în mod incorect USL”

Trecerea la sistemul de vot majoritar uninominal într-un singur tur la alegerile parlamentare din acest an este privită cu îngrijorare de reprezentanții mai multor organizații. Aceștia au adresat o scrisoare deschisă liderilor partidelor parlamentare, în care cer stoparea demersului: inițiativa USL a trecut deja prin Senat și urmează a fi discutată de către Camera Deputaților. Un asemenea sistem ar avea efecte negative asupra pluralismului politic și, implicit, asupra evoluției sistemului politic românesc, se arată în scrisoare.

„Vă aducem în atenție faptul că, în Uniunea Europeană, acest sistem mai este folosit doar în Marea Britanie, de câteva decenii tendința fiind aceea de a se adopta sisteme de vot care să asigure reprezentarea corectă (proporțională) a opțiunilor politice existente în societate. De altfel, după cum bine știți, pentru alegerile pentru Parlamentul European, este interzisă folosirea sistemelor majoritare în oricare dintre cele 27 de state membre”, se arată în document.

Pe baza acestui exemplu, semnatarii scrisorii au alcătuit o listă de dezavantaje ale votului majoritar uninominal: reprezentativitatea scăzută a guvernelor rezultate în urma alegerilor, crearea de disproporții între voturile obținute de formațiunile politice și reprezentarea lor parlamentară, pierderea unui număr mare de voturi prin netransformarea lor în mandate, defavorizarea numelor noi.

„Sistemul majoritar cu un singur tur ar avantaja în mod incorect USL și ar dezavantaja, în mod dramatic și nedrept, toate celelalte formațiuni politice, așa cum, în 2008, acest sistem ar fi avantajat în mod semnificativ PDL și ar fi dezavantajat, la fel de semnificativ, PNL. Or, opțiunea pentru un sistem de vot sau altul nu ar trebui să fie determinată de beneficiul direct al unei anumite formațiuni politice într-un context electoral specific, ci de interesul public general”, explică autorii scrisorii.

Documentul a fost semnat de Adrian Sorescu (expert politici europene - Centrul pentru Politici Durabile Ecopolis), Cristian Pîrvulescu (președintele Asociației Pro Democrația), Sorin Ioniță (președinte, Expert Forum), Diana-Olivia Hătneanu (director Executiv, Asociația pentru Apărarea Drepturilor Omului în România – Comitetul Helsinki (APADOR-CH)), Oana Preda (director executiv – Centrul de Resurse pentru Participare Publică), Mircea Toma (președinte, ActiveWatch – Agenția de Monitorizare a Presei), Liviu Mihaiu (președinte, Asociația Salvați Dunărea și Delta), Ioan Tănase (director executiv, Asociația Națională a Birourilor de Consiliere pentru Cetățeni), Radu Nicolae (programme Manager, Centrul pentru Resurse Juridice), Ioana Avădani (director executiv - Centrul pentru Jurnalism Independent), Mădălina Mocan (director executive, Centrul Rațiu pentru Democrație), Mihai Bumbeș (președinte, Asociația Miliția Spirituală), Adrian Bădilă (director executive, Asociața ALMA).

Sursa: http://ro.stiri.yahoo.com

SCRISOARE DESCHISĂ CĂTRE CARAGIALE

Acest articol apartine blogului Romania Autentica

Am primit pe email o minunată satiră a societăţii croităcu atâta dezinvoltură după chipul şi 

asemănarea ştiţi voi cui şi pe care o postez, cao revanşă a celor mulţi şi tăcuţi şi spre 

delectarea tuturor celor ce viziteazăacest blog:

Stimate nene Iancule,

Ambetat de tristeţe şi turmentat de scumpiri bezmetice, îţicompun această misivă 

tristă şi de adio, că ce mă enervează când vine vorbadespre opera matale, este 

gogoriţa că satira îşi păstrează actualitatea, căpersonajele seamănă leit cu cele 

din zilele noastre, poltroni, tembeli,pungaşi, mahalagii, hahalere, bagabonţi etc. 

Să avem rezon, coane Iancule,tălică ai scris pentru copii, scenarii de desene 

animate.

Eşti mărunt, neicuşorule! Ia hai, să te cocoşez cu niscaivaexemple. Matale ştii 

cât ar costa acum o masă la “Iunion”? Şi câtăverzitură îi lipeşti pe frunte 

manelistului minune, care ţine acuma locul luiI.D. Ionesco? Şi să te văd eu dacă 

ai corajul să vii pe jos de la “Iunion”acasă, noaptea. Că te dezbracă lotrii cu ranga. 

Heavy metal! Dacă ai vedeacine-i acuşica în fruntea bucatelor, te-ai închide la 

“Gambrinus” şinu te-ai trezi din beţie decât să te închini. Suntem o ţară penală, 

meştere. Dela prezidenţie la govern, toate mangafalele cu foncţii sunt în libertate

condiţionată. Nu ştii cum şi cât se fură. Răcnesc gazetele de vuiesc Carpaţii!Şi toate 

oalele sparte le plăteşte poporul acesta de coate-goale, care nu maivisează castele

 în Spania. Visează căpşuni.S-au înmulţit nesimţiţii şiproştii şi vorba matale: “Cu 

prostia te poţi lupta, dar eaîntotdeauna învinge!”

Zicea Nae Ipingescu: “Să nu mai mânânce nimeni dinsudoarea, bunioară, unuia ca 

mine sau ca dumneata şi să şază numai poporul lamasă, că el e stăpân”. Mai mult 

de jumătate din popor e în maremizerie şi tot atâta ar vrea să-şi lase ţara. O să zici 

că le crapă obrazulaleşilor? Ei, aş! Unde este Rică Venturiano cu “Angel radios”? 

Etimpul cocotelor. Ziţa, Veta, Joiţica, Didina sau Miţa Baston au fost sfintele-sfintelor.

Paraşutele au acuşica golaveraj la televizor. Să vezi filme deochiate, neneIancule! 

S-a uitat şi Bubico al meu la o emisiune şi de atunci nu mai latră.Guiţă! Domnul Goe 

e ticsit de droguri şi mamiţa vorbeşte la telefon, la liniafierbinte în romgleză. Conul 

Leonida şi soaţa şi-au depus pensia lapubelă, de unde şi mănâncă, Tipătescu este 

Naşul mafiei judeţene, Dandanacheface tocşouri de seară, jupân Dumitrache zis 

“Titircă Inimă-rea” eprimar şi milostiveşte cu parcuri moca toate rubedeniile.

Se face Capitală până la matale la Ploieşti, numa’ borduri şimijlocul rămâne aşa cu 

gropi, cu mahalale fără apă şi canal, fără buleftrică.Caţavencu combate la gazetă 

contra marilor corupţi, el fiind curat deoarecepână şi banii lui au fost spălaţi. Ghiţă 

Pristanda e finanţist acu’, dinnegoţul cu maşini furate, alte fapte necurate ca şi 

şpăgi nenumărate. Până şifrizerul Nae Girimea se minunează câtă prostime s-a 

umplut de mătreaţă şi câţipoliticieni de valută. O soţietate fără prinţipuri, morală şi 

cinste.

Prezidentul vorbeşte romanes, la televizor, cu fraţii şisurorile lui, la care s-a dat 

dezlegare să belească Europa. Fericiţi că au unpreşedinte care îi înţelege, fiind 

apropiat de ei ca nărav şi poftă de viaţă.În ţară, băieţii deştepţi la matrapazlâcuri 

au strâns averi din care să seîndestuleze toate loazele lor, până la două mii paş’opt. 

Se fac mafioţi unii peăilalţi şi mă jur pe cursul valutar că au dreptate toţi. Dacă nici 

ei nu s-orşti între ei?… Altminteri e “criză teribilă, monşer”. Dacă ai cunoaşte 

Parlamentul de acum i-ai dedica “Năpasta”, promisiunilorguvernului, schiţa “1 aprilie”, 

Justiţiei “Lanţulslăbiciunilor”, vieţii noastre politice – “D-alecarnavalului”, scrisoarea 

către FMI şi Consiliul Europei este“Scrisoareapierdută”, iar viitorul nostru poate fi 

asemuit cu “O noaptefurtunoasă”. Bravos naţiune! Egzistă nişte unii care zic că 

suntem”Ţara lui Caragiale”. Ei, aş! Moravurile de pe vremea matale erau.parfum. 

Şi atunci, eu cu cine votez? Aceasta-i întrebarea!

Cică dă-i, Doamne, românului mintea de pe urmă şi pe urmă el votează la fel…Într-un

 singur loc ai avut dreptate, nene Iancule. Atunci când ai zis căromânul s-a învăţat să 

aibă din toate câte nimic. În fruntea soţietăţii s-auaburcat mitocanii şi nu le poţi bate 

obrazul, întrucât (tot matale ne-aiînvăţat) mitocanul se naşte jignit. Încolo, frică ne e 

că ne-am născut înRomânia şi o că o să murim în Becalia sau Băsescia!

Dar să fim optimişti, că dacă nu murim o să fie şi mai rău!

Autor: DANMIHĂESCU

Sursa: Dulce Romanie

Robin Hood, da’ invers

Acest articol apartine www.digerate.blogspot.com

Stirea de astazi care ma enerveaza cel mai tare este aceasta. Dupa ce actiunile unui creditor franco-belgian- Dexia- un jucator foarte important pe piata europeana- au scazut cu 22%, statele cu pricina s-au decis sa ajute institutia financiara, oferind garantii guvernamentale pentru oricine s-ar oferi sa preia din activele Dexia. Prin urmare, confruntati cu falimentul unui colos bancar, ministrii finantelor din zona euro s-au speriat ca ar putea urma falimente in lant. Si au decis sa consolideze pozitiile bancilor din propriile tari. Ba mai mult, ca sa se asigure bunii stapani ca lucrurile sunt dincolo de pericol… ministrii de finante din UE vor fi obligati sa raporteze situatia bancilor din tarile proprii si masurile adoptate pentru protejarea lor.
Acum nu vreau sa fiu rea. Desi imi iese, invariabil. Dar nu pot sa nu ma intreb de ce m-as chinui eu, cetatean UE (pe hartie, ca in fapt mai am de asteptat), sa salvez niste bogati. Ca da, o banca ce se prabuseste poate antrena in lant toata economia unei tari. De acord, dar asta inseamna ca acea tara nu are economie. Ci doar ruleaza datorii si obligatiuni de hartie intre diferite institutii financiare. De ce a fost lasata sa ajunga aici? Si mai ales… pana cand sa impingem datoria? Pana cand s-o rulam mai departe, intre noi si noi banci? Si mai ales, de ce? Bancile astea, daca nu exista economie reala, nu sunt decat vehicule de imbogatire a unora si scufundare si mai adanca a unor economii deficitare. Un fel de Grecia- adica pompam bani, de peste tot, in ceva care oricum e falimentar. Si speram sa salvam situatia. Sa fim seriosi! Asta se trateaza intr-un singur fel: economie reala! Productie, industrie, si mai putin finante! Asa s-a ajuns aici si asta ne va aduce pieirea. Zic ne va aduce pentru ca noi vom suferi, oamenii obisnuiti, si nu bancile. Sau guvernantii. Sau bogatii. Pentru ca toata lumea isi asuma verbal responsabilitatea, in timp ce popoarele sufera efectele.
Important e ca ajutam bancile. Sa nu cumva sa falimenteze si sa se trezeaza miliardarii lumii saraci lipiti. Sa nu cumva sa se atinga de noi, poporenii, pe la vreo coada la ajutoare. In tarile in care ele se acorda. Grecii fac greve peste greve, practic s-au mutat in strada. Spaniolii manifesteaza si ei de cate ori pot. Indiferent de motivele declarate ele sunt de fapt economice. Spolierea noastra, a celor care muncim, pana dincolo de suportabilitate. Si ce fac atunci guvernele noastre? In cadrul politicilor economice comune?
Simplu. Sprijina bancile. Sa nu cumva sa cada. Pentru ca daca va cadea una vor cadea toate. Banci si tari. Pentru ca nimeni nu s-a mai preocupat de economia reala. Ci doar de invartit bani de hartie, fara acoperire in aur.
Nu conteaza ca prima criza contemporana, cea din 2008, a plecat tot de la banci. Nu conteaza ca guvernele nu mai au bani de pensii, de salarii si de ajutoare sociale. Ceea ce mai au, ce le-a ramas, injecteaza in sectorul bancar. Nu cumva sa moara bancile. Bancile sunt esentiale. Desi nu ele voteaza. Desi nu ele sufera de foame sau de greutatile pe care le intampinam noi, oamenii.
In conditiile acestea sper ca va e clar: austeritatea va continua. Disponibilizarile vor continua. Somajul va exploda. Oamenii isi vor pierde casele si din ce in ce mai multi vor muri, la propriu, de foame. Grecia, dar si alte tari, printre care Spania, Portugalia, Irlanda, dar si Italia (al carei rating a fost redus), vor continua sa se prabuseasca. Iar cei ce ar putea lua niste decizii cu adevarat salvatoare sunt ocupati cu salvarea… bancilor.

Din ce in ce mai des imi dau seama despre ce este vorba in societatea contemporana: despre Robin Hood, dar invers. Care fura de la saraci ca sa le dea la bogati.

Daca v-a placut acest articol nu uitati sa-l distribuiti mai departe. Multumesc.

Sursa: Digerate

Fenomenul 2012 – cum a apărut şi cum schimbă el societatea?

Foto (5)

Data de 21 decembrie 2012 este aşteptată cu sufletul la gură de un număr tot mai mare de persoane din întreaga lume. S-au făcut numeroase profeţii spectaculoase în legătură cu această dată, de la alinieri planetare cu efecte apocaliptice, ciocniri devastatoare cu diferite corpuri cereşti până la schimbări globale în conştiinţa umană. Totul porneşte, cel puţin în teorie, de la presupusele profeţii făcute de mayaşi.

Cum a apărut însă, acest mit, şi cum de a căpătat o asemenea amploare încât până şi celebra agenţie spaţială NASA a recurs la publicarea unor dezminţiri? Să revenim la mayaşi.

De ce 21 decembrie 2012?

21 decembrie 2012 reprezintă echivalentul datei 13.0.0.0.0 din calendarul mayaş, utilizat de mai multe culturi pre-hispanice din Mezoamerica. Acesta începe cu data de 11 august 3114 î.e.n. şi numără zilele ce au trecut de la acest moment al creaţiei.

Deşi multă lume crede că data de 21 decembrie 2012 constituie capătul calendarului mayaş, acest lucru este greşit. Această dată reprezintă doar finalul celui de-al 13-lea baktun, un ciclu al timpului. Mayaşii foloseau mai multe cicluri temporale, iar baktun-ul, ce măsura 144.000 de zile (puţin peste 394 de ani) era doar unul dintre ele.

Alte cicluri folosite de mayaşi sunt katun (care reprezintă 7.200 de zile) sau piktun (echivalentul a 20 de baktunuri). Un alt ciclu folosit de mayaşi este acela de 18.980 de zile (52 de ani), denumit “rundă calendaristică” de către experţii în cultura maya.

Calendarul poate exprima orice dată din viitor şi din trecut, fiind infinit. De altfel, există inscripţii mayaşe străvechi ce menţionează evenimente ce au loc mult după aşa-zisa apocalisă din 2012.

Una din tăbliţele din Templul Inscripţiilor din Palenque face trimitere la aniversarea încheierii a 80 de “runde calendaristice” de la întronarea regelui Pakal, adică la data de 21 octombrie 4772, la care vor fi trecut opt zile de la încheierea primului ciclu piktun de la crearea lumii. Acest lucru pare să infirme ipoteza apocalipsei din 2012. De altfel, majoritatea specialiştilor în cultura maya nu cred că 13.0.0.0.0 ar fi fost considerată de către aceştia ca fiind data apocalipsei.

Data de 21 decembrie 2012 apare pe un singur monument mayaş, Monumentul nr. 6 de la Tortuguero. Acesta nu s-a păstrat în condiţii foarte bune, astfel că descifrarea textului înscris pe el este un proces dificil. Cu toate acestea, cea mai recentă traducere a inscripţiilor mayaşe menţionează că, la această dată, va fi sărbătorit un zeu numit Bolon Yok’te K’uh.

Chiar dacă această dată constituie finalul unui ciclu din calendarul mayaş, evenimentul era considerat important pentru că reprezenta începutul unei noi epoci mondiale, nu un sfârşit. Conform unui specialist în cultura mayaşă, John Major Jenkins, mayaşii considerau un ciclu epocal drept echivalentul unei “sarcini cosmice”, cea mai importante parte a acestuia fiind finalul, sau “naşterea”. Astfel, explică arheologii, mayaşii sărbătoreau finalul unui ciclu la fel cum noi sărbătorim Revelionul.

Cum a fost asociată data de 21 decembrie 2012 cu apocalipsa?

Michael Coe, un cercetător al culturii mayaşe, a publicat în anul 1966 cartea The Maya. În această lucrare a lansat ipoteza că mayaşii ar fi văzut finalul unui ciclu calendaristic ca un eveniment apocaliptic. În acel moment nu fusese descifrat monumentul nr. 6 de la Tortuguero, ipoteza sa fiind doar o speculaţie cu care ceilalţi specialişti din domeniu nu au fost de acord.

Acest lucru nu a oprit răspândirea ideii, care a apărut la momentul în care o bună parte a publicului din SUA era atrasă de curentul New Age. Acesta promova apropierea omului de latura sa spirituală, abandonarea dependenţei de planul material urmând să permită umanităţii să intre într-o nouă epocă, una a armoniei universale.

Pasul decisiv pentru introducerea conceptului “apocalipsa în 2012″ în conştiinţa publică a fost o conferinţă organizată în august 1987 de José Arguelles în cadrul unui festival New Age.

În anii ‘70 şi ‘80, arheologii americani au făcut numeroase descoperiri datând din vremea mayaşilor, reuşind totodată să descifreze un număr crescând de texte ale acestora. Speculând interesul crescut al publicului pentru această civilizaţie şi profitând de faptul că adepţii curentului New Age doreau o mai mare apropiere de spiritualitate, Arguelles a combinat cele două elemente.

Acesta a preluat ipoteza enunţată de Coe şi a asociat-o curentului New Age. Astfel, Arguelles a afirmat că receptase prin telepatie mai multe profeţii. El a susţinut faptul că civilizaţia mayaşă nu era în întregime pământeană, ci avea origini extraterestre, iar “ciclul armonic al istoriei” urma să se încheie în 2012. Conform spuselor lui, acesta era momentul în care omenirea urma să renunţe la materialism şi să trăiască în armonie, graţie unei noi epoci spirituale.

Cu ocazia acestei conferinţe, grupuri mari de oameni s-au reunit în mai multe puncte cheie de pe glob (precum Stonehenge, muntele Fuji din Japonia, Bolinas în California) pentru meditaţii colective, în speranţa că acestea vor facilita tranziţia omenirii spre o nouă epocă spirituală.

Televiziunile au relatat evenimentul la acea vreme, arătând publicului larg imagini cu masele de oameni dansând şi meditând. Chiar dacă majoritatea oamenilor priveau curentul New Age cu amuzament, mediatizarea întrunirilor a permis răspândirea ideilor excentrice ale lui Arguelles.

Un alt moment cheie în istoria fenomenului 2012 a avut loc în 1996, când a fost publicată pentru prima dată o traducere a monumentului nr. 6 de la Tortuguero, în care se menţiona explicit data 13.0.0.0.0 (21 decembrie 2012). Cercetătorii Stephen Houston şi David Stuart, cei care au efectuat această traducere, au speculat că aceasta ar putea fi o profeţie ce anunţă sfârşitul lumii. Ipoteza lansată de aceştia a fost folosită de pasionaţii curentului New Age pentru a-şi răspândi mesajul spiritual.

De atunci, însă, au fost descoperite alte texte mayaşe similare celuia de la Tortuguero, iar analiza lor a relevat faptul că ipoteza celor doi este extrem de improbabilă. Dacă în monumentul de la Tortuguero data menţionată este 13.0.0.0.0 (2012), în celelalte texte se vorbeşte despre 10.0.0.0.0 şi de 9.13.0.0.0, lucru ce sugerează că mayaşii erau atraşi de datele ce puteau fi descrise cu numere rotunde.

Studiind aceste texte, cercetătorii care au efectuat prima traducere a monumentului 6 au realizat că ipoteza formulată de ei în 1996 este eronată. Noile traduceri sugerează că mayaşii intenţionau ca aceste monumente să dăinuiască, iar datele respective reprezentau mai degrabă obiective alese pentru că reprezentau numere rotunde.

Cei doi cercetători au publicat o dezminţire în 2008, afirmând că ipoteza iniţială era eronată şi că “textul de la Tortuguero nu are nimic de a face cu o profeţie”. Prea târziu, însă: 2012 devenise deja un fenomen de o amploare prea mare pentru ca declaraţia lor să mai aibă efect.

De ce este întreţinut mitul “apocalipsa în 2012″?

“Pentru mayaşi, atingerea momentului de final al unui ciclu calendaristic era un motiv de sărbătoare, iar a transforma 21 decembrie 2012 într-un moment apocaliptic este o ficţiune şi o şansă pentru anumite persoane să profite de pe urma credulităţii oamenilor”, susţine Sandra Noble, directorul unei fundaţii ce susţine cercetările asupra civilizaţiilor mezoamericane (Foundation for the Advancement of Mesoamerican Studies din Crystal River, Florida).

În ultimii ani, fenomenul 2012 a constituit într-adevăr o sursă de profit pentru un număr mare de persoane. Edituri din întreaga lume au publicat zeci de cărţi pe această temă, iar producătorii de la Hollywood au lansat pe piaţă un film purtând acest nume, încasând sute de milioane de dolari.

Acum, mai mulţi “profeţi” încearcă să profite de pe urma fenomenului 2012, vânzând credulilor bilete de călătorie către Bugarach, un sat francez din munţii Corbières. Pasionaţii fenomenului New Age susţin că acesta va fi singurul loc ce va supravieţui evenimentelor cataclismice ce vor lovi Terra în 2012.

Fenomenul a prins o asemenea amploare încât agenţia însărcinată de guvernul francez să vecheze activitatea sectelor a avertizat că există riscul ca numeroase persoane să ia parte la o ceremonie de sinucidere în masă la Bugarach, pe 21 decembrie 2012. Aceeaşi agenţie anunţă că orăşelul, ce numără doar 200 de locuitori, va fi invadat de mii de persoane la finalul anului viitor.

Lorenzo DiTommaso, un profesor de religie specializat în “fenomenul apocaliptic”, explică bazele psihologice ale acestui fenomen prezent în toate religiile: “lumea este deseori văzută de oameni drept un loc groaznic şi nedrept, iar apocalipsa oferă o soluţie la aceste lucruri provocatoare de anxietate – lumea este atât de rea, încât nu poate fi schimbată, astfel că este nevoie de un eveniment cataclismic pentru ca ea să revină la starea de echilibru“.

Din ce în ce mai mulţi oameni văd lumea prin prisma iminenţei apocalipsei, susţine profesorul, “pentru că numeroase sisteme par a fi disfuncţionale – mediul înconjurător, economia mondială, sistemul politic”. Profesorul avertizează că acest lucru este periculos: “fenomenul apocaliptic este un răspuns simplist la o serie de probleme complexe, pentru că aşteptând o soluţie divină la problemele umanităţii, oamenii refuză astfel să-şi asume responsabilitatea rezolvării lor“.

Popularitatea profeţiilor apocaliptice este dată de incertitudinea pe care oamenii o au în ceea ce priveşte viitorul. “Scenariile ce profeţesc sfârşitul lumii nu s-au schimbat deloc în ultimii 2.000 de ani”, explică profesorul.

De altfel, fenomenul 2012 nu este singura profeţie de acest tip ce a fost popularizată în ultima vreme. Recent, un pastor american prognozase sfârşitul lumii pentru data de 21 mai 2011. După ce această profeţie a eşuat, acesta a “amânat” apocalipsa pentru luna octombrie. În ultimele decenii, diverşi profeţi şi autori au anunţat evenimente cataclismice. Printre acestea se numără catastrofa prezisă pentru 1999 de un interpret al lui Nostradamus şi temerile stârnite de posibilitatea ca computerele din întreaga lume să se defecteze, cu efecte cataclismice, pe 1 ianuarie 2000.

Cu toate acestea, fenomenul 2012 pare să fi luat o amploare nemaivăzută până acum datorită contextului economic dificil şi sumelor imense investite în produsele aferente fenomenului.

Ce efect va avea mitologia 2012 asupra societăţii?

Chiar dacă 21 decembrie 2012 nu va aduce sfârşitul lumii, fenomenul nu va rămâne fără urmări. Mai mulţi cercetători consideră că interesul ridicat de acest fenomen nu va rămâne fără consecinţe, ci va da naştere unor curente religioase sau spirituale noi.

John Hoopes, un specialist în arheologie, explică felul în care popularitatea fenomenului 2012 prezintă aspecte similare contextelor în care au apărut alte tradiţii religioase: “Creştinismul, de exemplu, îşi are începuturile în contextul profeţiilor mesianice. Biserica Mormonă a apărut în contextul speculaţiilor pe care indienii nord-americani le făceau despre sfârşitul lumii. Un alt exemplu este dat de William Miller, care a anunţat că în octombrie 1844 Iisus se va întoarce pe Pământ. Foarte mulţi oameni au crezut în profeţia sa la acel moment, şi chiar dacă aceasta nu s-a adeverit, ea a constituit baza unor noi confesiuni religioase, precum Adventiştii de Ziua A Şaptea şi Martorii lui Iehova”.

Astăzi, mulţi oameni cred că data de 21 decembrie 2012 va aduce o schimbare radicală, dacă nu chiar apocalipsa. Chiar dacă această profeţie se va dovedi la fel de falsă ca cea a lui William Miller, nu este exclus ca fenomenul creat în jurul acestei date să constituie sâmburele din care să crească o mişcare religioasă sau spirituală nouă.

Sursa: BLOG ENCICLOPEDIC 2 – DESCOPERA

Societatea de consum versus timp liber

Deoarece se întâmplă să am nişte timp liber o să mă întreb dacă s-a întrebat cineva de ce unii copaci sunt atât de înalţi. Deşi acest fapt pare a fi derizoriu sau trivial, nu este chiar aşa şi chiar admite o explicaţie. Nu, nu este vorba despre Dumnezeu; ca de obicei, explicaţia corectă se numeşte evoluţie prin selecţie naturală. Una dintre resursele esenţiale supravieţuirii acestor vietăţi (cu care noi suntem înrudiţi mai mult decât s-ar crede) este lumina. Accesul la lumină însă, este restricţionat din motive de spaţiu, iar penuria de spaţiu are drept cauză existenţa în vecintătatea imediată a altor vieţuitoare de acelaşi tip.
    În acest context, orice arbore care din anumite motive are acces la un spaţiu mai larg de expunere a frunzelor la soare va fi în mod clar avantajat faţă de ceilalţi şi ca atare populaţia de arbori cu acces mai larg la lumină va domina în timp în cadrul populaţiei totale. Accesul preferenţial la lumină, făcându-se pe verticală şi nu pe orizontală, avantajează întotdeauna pe cei mai înalţi. Astfel, arborii cu trunchiurile mai lungi ajung în urma unei evoluţii care durează ceva mai mult de 6000 de ani să constituie regula în pădurile ecuatoriale.

    Acum, dacă orice arbore care este mai înalt decât ceilalţi se va reproduce preferenţial, cum se face că totuşi înălţimea arborilor este limitată? Ei bine, nu s-au descoperit arbori infiniţi din motive destul de întemeiate. Unul dintre ele ţine de evoluţia lemnului, iar altul de consumul de energie necesar pentru a ridica apa de la nivelul solului până la înălţimea la care se află coroana şi deci frunzele. Vorbim aici de câteva găleţi de apă ridicate cam la 40 m, şi dacă îşi imaginează cineva că e vreo treabă uşoară poate să ia două găleţi de apă şi să urce cu ele până la etajul 10 al vreunui bloc obscur. 

    În ceea ce priveşte devenirea unui copac deci, necesitatea de-a fi cât mai înalt posibil este contrabalansată de consumul de energie care creşte proporţional cu înălţimea la care se află coroana şi limitată de duritatea maximă la care poate ajunge trunchiul. Ceea ce am ilustrat mai sus se numeşte principiul puterii maxime, aplicat pe nişte bieţi copaci. 

    Bineînţeles cei care nu pricep şi nu vor să priceapă teoria evoluţiei se vor uita la copaci şi se vor minuna de perfecţiunea lor, iar eu nu disput faptul că sunt frumoşi, mai ales că, evoluând specia umană din creaturi care chiar trăiau prin copaci, este normal să i se pară aşa. Sunt însă foarte departe de-a fi perfecţi în ceea ce priveşte vreun criteriu al eficienţei consumului de resurse. Spaţiul disponibil pentru fotosinteză este acelaşi, îndiferent de înălţimea la care este situată bolta pădurii. Ar fi putut să fie situată la 10 m înălţime şi toţi arborii ar fi avut acces la lumină în aceeaşi măsură în care ar fi avut dacă ar fi fost situată la 5 m, la 100 m, la 1000 m sau la 100 km. (cu nişte mici aproximaţii, irelevante dealtfel, rezultate din forma planetei – care este sferică şi nu plată, aşa cum scrie în Sfânta Scriptură). Consumul de resurse necesar pentru a susţine coroana la o înălţime de 50 de m pe de altă parte, este imens în comparaţie cu consumul resurselor necesar pentru a susţine aceeaşi coroană la 5 m. Cine nu mă crede poate să facă experimentul cu găleţile, menţionat ceva mai sus. Astfel, copacii au ajuns în situaţia în care, datorită competiţiei pentru accesul la lumină au acelaşi acces la lumină însă plătind un preţ imens şi inutil.

   Dacă ar avea creiere s-ar vorbi între ei şi ar construi o soluţie pentru a mai reduce din propria înălţime şi deci din efortul inutil pe care îl fac zilnic pentru a pompa acele găleţi cu apă la înălţime. Aceasta este o propoziţie falsă. Oricine poate să-şi dea seama că este falsă, uitându-se la vieţuitoarele dotate cu creier numite oameni, care se comportă identic cu copacii din pădure. Nu e vorba de acces la lumină, nici de pompat apă la înălţime şi nici de resursele pe care le folosesc arborii, însă în principiu este vorba de acelaşi proces. Competiţia pentru resurse, transpusă în competiţie pentru statut social generează tot felul de comportamente inutile care nu îi ajută să supravieţuiască mai bine ci doar face uz extensiv de resurse, începând cu resursele naturale şi terminând cu cea mai scumpă resursă a speciei, care este timpul liber. Acel timp liber care este absolut necesar unei anume activităţi numită gândire.

Sursa: Sclavii lui Dumnezeu