miercuri, 22 mai 2013

Puterea tornadei din Oklahoma, de 600 de ori mai mare decât a bombei de la Hiroshima! (VIDEO)


Puterea tornadei din Oklahoma, de 600 de ori mai mare decât a bombei de la Hiroshima! (VIDEO)
O combinaţie precisă de vânt, umiditate şi precipitaţii s-a aflat la baza tornadei ucigaşe de luni din Oklahoma. Cantitatea impresionantă de energie disipată ar fi fost mai mare decât cea a bombei atomice care a distrus oraşul japonez Hiroshima la 6 august 1945, relatează AFP, citată de Agerpres. Ieri după-amiază, National Weather Service i-a atribuit tornadei gradaţia EF-5 (cea mai mare) pentru viteza vântului şi gravitatea pagubelor. Viteza rafalelor de vânt a fost estimată între 320 km/h şi 337 km/h.

Mai mulţi meteorologi contactaţi de AP au folosit măsurători în timp real pentru a calcula cantitatea de energie disipată în timpul furtunii. Estimările lor au fost de 8 până la 600 de ori mai mare decât puterea bombei de la Hiroshima, majoritatea experţilor optând pentru valorile mai ridicate.

În anumite momente, tornada a avut 2 kilometri lăţime, iar traseul pe care s-a deplasat a fost de 27 de kilometri, vreme de aproximativ 40 de minute. Această durată este lungă pentru o tornadă obişnuită, dar nu este ceva neobişnuit pentru una violentă, a explicat cercetătorul meteorolog Harold Brooks din cadrul National Severe Storms Laboratory. Mai puţin de 1% din toate tornadele din SUA sunt într-atât de violente - în jur de 10 pe an, a spus el.

Dat fiind că aceasta a fost cea de-a treia furtună violentă care a lovit suburbia Moore în ultimii 14 ani, unii localnici se întreabă care este explicaţia acestui fenomen, potrivit AP. Este o combinaţie de geografie, meteorologie şi mult ghinion, consideră experţii.



(VIDEO) Răscoale ale imigranţilor musulmani în Suedia. Zeci de maşini incendiate, poliţiştii atacaţi cu pietre


(VIDEO) Răscoale ale imigranţilor musulmani în Suedia. Zeci de maşini incendiate, poliţiştii atacaţi cu pietre
Zeci de automobile au fost incendiate, iar forţele de ordine au fost atacate cu pietre pentru a treia noapte la rând, în multe dintre suburbiile oraşelor suedeze, după ce uciderea de către poliţie a unui imigrant a stârnit un val de furie în comunităţile musulmane care trăiesc aici, informează BBC.

Incidente de acest fel au avut loc în nouă dintre suburbiile capitalei Stockholm, poliţia arestând opt persoane. Duminică noapte, când au izbucnit răscoalele, peste 100 de automobile au fost incendiate. 

Totul a început după ce poliţiştii l-au împuşcat mortal pe un imigrant din suburbia Husby, acesta fiind acuzat că ar fi atacat oamenii legii cu o macetă.

La rândul lor, imigranţii spun că răscoalele sunt o reacţie la brutalitatea de care dau dovadă poliţiştii suedezi faţă de imigranţi, invocând numeroase abuzuri ale acestora, precum folosirea apelativului "maimuţă" către cetăţenii cu origini africane sau din Orientul Mijlociu.

Premierul Fredrik Reinfeldt a declarat, ieri, că Suedia nu se va lăsa intimidată de răscoale. 

"Am avut două nopţi de violenţă, în care au avut loc multe distrugeri. Atmosfera din Husby este foarte ameninţătoare şi există riscul ca incidentele să continue. Avem de-a face cu grupuri de tineri care cred că pot şi că ar trebui să schimbe societatea prin violenţă. Să fim categorici: acest lucru nu este în regulă. Nu ne putem impune prin violenţă", a declarat premierul. 


Mai bine de 80% din cei 12.000 de locuitori din suburbia Husby sunt imigranţi veniţi din Turcia, Orientul Mijlociu sau Somalia. Rami al-Khamisi, un student la Drept care a fondat organizaţia Megafonen, ce luptă pentru drepturile imigranţilor, a declarat că revoltele sunt o consecinţă a violenţei poliţiei şi a marginalizării la care imigranţii sunt supuşi din partea statului. 

Potrivit acestuia, "în ultimii 20 de ani procesele de marginalizare şi segregare a celor de clasă socială şi rasă diferite au devenit tot mai acute". Rami al-Khamisi a adăugat că imigranţii sunt victime constante ale rasismului poliţiştilor care insultă şi brutalizează în special tinerii.

Ministrul Justiţiei, Beatrice Ask, a declart, însă, că cine se simte agresat de poliţie nu are decât să înainteze o plângere.

Răscoalele vin şi pe fondul apelurilor tot mai vehemente pe care anumiţi politicieni le fac pentru controlul mai riguros al numărului de imigranţi care vin în Suedia.

Partidul Democrat Suedez, care a câştigat anul trecut 20 din locurile din Parlament, a catalogat politica de imigraţie din Suedia drept una "extremă", în sensul că încurajează sosirea unui număr prea mare de imigranţi.

"Am avut foarte mulţi imigranţi care au venit în Suedia, în ultimele decenii, iar cei mai mulţi dintre ei nu au avut ocazia să se integreze în societatea suedeză. Mulţi dintre ei sunt musulmani, iar majoritatea musulmanilor trăiesc separat de restul cetăţenilor, în suburbiile marilor oraşe. Vorbim de două societăţi paralele şi nu cred că acesta este modul de a crea o societate trainică", a declarat recent liderul democraţilor suedezi, Jimmie Akesson.

Partidul Democrat a fost acuzat de rivali de xenofobie şi rasism, mai ales după ce unii membri au făcut declaraţii insultătoare la adresa imigranţilor. Un membru de partid a declarat că oamenii din Orientul Mijlociu au o "genă specială" care îi face mai violenţi. Şi mai şocantă a fost declaraţia democratului Per T. K. Wahlberg, care a afirmat, într-o postare pe blogul personal, că africanii negri sunt "programaţi genetic să violeze copii".

Postarea l-a costat statutul de membru de partid, liderul democraţilor, Jimmie Akesson, dând asigurări că "în fiecare partid există oameni proşti". Akesson spune, însă, că criminalitatea în rândul musulmanilor este un fapt dovedit, iar o politică mai severă a imigraţiei este singura cale pentru ca Suedia să devină o ţară mai sigură.

"Destrămarea societăţii suedeze este rezultatul sosirii unui număr mare de imigranţi cu valori diferite care nu au şansa de a deveni o parte a societăţii suedeze pentru că trăiesc separat în acele suburbii unde imigranţii consitutie deja majoritatea cetăţenilor. Controlul imigraţiei este modalitatea de a face societatea suedeză mai sigură şi mai tolerantă. Imigranţii sunt, în general, mai criminali decât oamenii născuţi în Suedia. Acest lucru este dovedit şi poate fi observat după cazurile de violenţă şi după violurile înregistrate", a mai spus Akesson. 

Revolte în Suedia

Experţii au descoperit o nouă armă împotriva cancerului-apigenina. Află în ce băuturi şi alimente se găseşte din abundenţă


Experţii de la Universitatea de Stat Ohio au descoperit că apigenina poate bloca abilitatea celulelor canceroase de la sân de a supravieţui mai mult decât celulele normale, oprind răspândirea lor şi făcându-le mai sensibile la tratamentul medicamentos.
Apigenina, care funcţionează şi ca anti-inflamator, funcţionează într-o modalitate care sugerează că şi alţi nutrienţi ar putea avea efecte similare în îndepărtarea cancerului. Ea ajută proteinele să corecteze anormalităţile din ARN, care sunt responsabile pentru circa 80% din tipurile de cancer.
Ceaiul de muşeţel, pătrunjelul şi ţelina sunt cele mai abundente surse de apigenină, dar ea se mai găseşte în multe alte fructe şi legume din dieta mediteraneană.
,, Apigenina restabileşte profilul normal în celulele canceroase. Este foarte important pentru strategiile de prevenire a cancerului”, a declarat geneticianul molecular prof. Andrea Dosef, de la Universitatea de Stat Ohio.
Cercetătorii au descoperit că apigenina poate opri celulele canceroase să îşi anuleze propria lor moarte. Acum, ei testează dacă alimentele modificate pentru a conţine anumite doze de apigenină pot preveni cancerul la şoareci.

Un ingredient minune din vinul roșu i-ar putea ajuta pe oameni să trăiască mai mult


Cercetătorii elvețieni au descoperit că resveratrolul, un ingredient care se găsește în vinul roșu, poate mări speranța de viață cu până la 60%. 

Pahar de vin roșu
Pahar de vin roșu / FOTO: Shutterstock.com
Cercetătorii elvețieni de la Universitatea Politehnică din Lausanne au realizat studiul pe viermi, însă susțin că descoperirea lor i-ar putea ajuta și pe oameni să trăiască mai mult, scrie Daily Mail
Mai mult, ingredientul-minune resveratrol nu doar le prelungește viața viermilor, ci și îi face și să fie mai energici la vârste înaintate. 
"Nu vrem să trăim până la o vârstă înaintată și să stăm în fața televizorului. Ne dorim să avem vieți active", a spus coordonatorul studiului, profesorul Johan Auwerx. 

Sursa:  REALITATEA.NET

PANICĂ la Londra. Un militar a fost decapitat într-un atac terorist


Un militar britanic a fost ucis, iar alte două persoane au fost rănite prin împuşcare, în sud-estul Londrei, într-un atac terorist, relatează Sky News. Potrivit The Telegraph, victima este un militar britanic, care a fost decapitat.

Atac terorist la Londra
Atac terorist la Londra / FOTO: bbc
UPDATE: Militarul britanic ucis în Londra de doi suspecţi răniţi ulterior de poliţie a fost atacat cu o sabie şi probabil a fost decapitat, cei doi agresori filmând incidentul, afirmă surse citate de postul Sky News.
Potrivit surselor citate, cei doi suspecţi, despre care se presupune că ar fi islamişti, l-au atacat cu o sabie pe un militar britanic, decapitându-l. Cei doi agresori au filmat crima şi au strigat la sfârşit "Allah Akbar" ("Allah este mare"). Poliţia a fost alertată, i-a localizat pe cei doi suspecţi şi i-a împuşcat. Cei doi primesc îngrijiri medicale în spitale din Londra.
Atacul a avut loc miercuri după-amiază în cartierul Woolwich, situat în sud-estul Londrei, iar autorităţile îl consideră un "incident terorist".
Incidentul este considerat "atac terorist", a comunicat Biroul premierului. David Cameron, aflat la Bruxelles, s-a declarat "şocat" şi a convocat imediat Comisia guvernamentală pentru Situaţii de urgenţă Cobra.
Comitetul COBRA a fost convocat
Incidentul din Londra, soldat cu moartea unui militar britanic şi rănirea altor două persoane, este considerat "atac terorist", anunţă Guvernul britanic, conform CNN.
"Crima comisă în cartierul Woolwich este şocantă. Am cerut convocarea urgentă a Comitetului COBRA", a scris pe Twitter premierul David Cameron.
Un militar britanic a fost ucis, iar alte două persoane au fost rănite prin împuşcare, în sud-estul Londrei, în ceea ce pare a fi un atac terorist, relatează Sky News.

David Cameron, aflat la Bruxelles, a convocat imediat Comisia guvernamentală pentru Situaţii de urgenţă Cobra.
Atacul a avut loc miercuri după-amiază în cartierul Woolwich, situat în sud-estul Londrei, iar autorităţile îl consideră un "incident terorist".


Potrivit unor surse oficiale, doi indivizi au ucis un militar britanic, după care au fost răniţi prin împuşcare de autorităţi.
La finalul atacului, cei doi suspecţi au strigat "Allah este mare".

Sursa:  REALITATEA.NET

Năpraznicul – o minunăţie de plantă


De extrem de multe ori folosim anumite ziceri „e năprasnic de cald afară” sau „îmi e năpraznic de sete” şi tot aşa de nouă ori. Şi luată eu de aceste ziceri, mi-am adus aminte de năpraznic - un „star” al naturii.

Drept pentru care am început să sap şi să aflu una alta despre această minunăţie de plantă, năpraznicul. În anul 1000 după Hristos, într-o mică mănăstire din Franţa trăia un preot des­pre care se ştia că vindecă orice boală şi asta, în ciuda faptului că el nega acest lucru, spunând că totul îi aparţine lui Dum­ne­zeu pe care îl chema în ajutor prin rugăciuni fierbinţi şi pos­turi îndelungate, dar şi pe sea­ma plantelor, pe care le cultiva în grădină ori prin apropiere.
O vedetă în lumea medicinei
Puterea părintelui Robert, blân­deţea şi harul tămăduitor erau ieşite din comun şi au fă­cut ca miile de credincioşi să-l pri­vească în timpul vieţii ca pe un sfânt. După moartea sa, Va­ti­canul i-a recunoscut înăl­ţi­mea spirituală şi morală şi l-a tre­cut oficial în rândul sfinţilor. Dar să revenim la pâlcurile de flori roz-liliachii, cu fructe ca niş­te ciocuri de berze, cu tul­pi­ni moi, de un verde închis cu nuanţe roşiatice care cresc la marginea potecilor de păduri umbroase - năpraznicul. O plan­tă nu spectaculoasă, poate da­to­ri­tă mirosului înţepător, chiar res­pingător pentru unii, dar o ve­detă în lumea medicinii. Nă­praz­nicul, pentru necunos­că­tori se culege de la începutul verii pâ­nă spre toamnă, septembrie-oc­tombrie. Se iau tulpinile în­flo­rite cu tot cu frunze, fără ră­dă­cini ca planta să se poată re­ge­nera după culegere. Tulpinile sunt moi şi se rup cu uşurinţă, iar planta se poate folosi proas­pă­­tă sau uscată. Uscarea se fa­ce în strat subţire, în poduri um­broase şi bine aerisite. O dată pe zi trebuie întoarsă, iar ter­me­nul de valabilitate este de ma­xi­mum 2 ani. În medicina pop­u­la­ră românească există leacuri multe pe bază de năpaznic, mai ales în zonele de munte şi mai ales pentru puterea de a revi­go­ra atât femeile, cât şi bărbaţii. În Vrancea, bărbaţii fără putere erau îmbrăcaţi mai multe zile la rând cu cămăşi muiate în fier­tu­ră de năpraznici; în Bistriţa su­cul proaspăt era combinat cu lap­te de capră şi era băut de fe­meile sterpe şi de bărbaţii fără vi­goare; în Neamţ era făcut un de­coct şi era băut de femeile cu ci­clu prelungit, lipsite de vlagă ori care răceau uşor la rinichi. În mânăstirile din Moldova era fo­losit ca ceai pentru bolile i­n­tes­­tinelor, ale organelor ge­ni­ta­le şi contra cancerului uterin. În alte zone decoctul concentrat aplicat extern, vindecă herpesul, în timp ce sucul era folosit pen­tru întremarea tuberculoşilor.
Leacuri multe pe bază de năpaznic
Câteva boli care se vindecă cu ajutorul năpraznicului: leuce­mia – la sucul de sfeclă roşie se pune suc de morcov şi mere şi se consumă zilnic un litru ceai de năpaznic şi încă un litru de ceai obţinut din pulberea a pa­tru plante combinate în părţi e­ga­le: coada calului, troscot, ur­zi­că şi sunătoare; sterilitate – o po­veste adevărată îl aduce în prim-plan pe terapeutul Rudolf Breuss, care a tratat într-o lună opt cupluri căsătorite de 10 ani şi care nu puteau avea copii. Pa­cienţii au fost puşi să bea ceai de năpraznic şi cam la un an toate cele 8 femei au născut prunci sănătoşi, iar pe lângă nă­praznic, le recomanda să bea în fiecare zi ceai de creţişoară; frigiditate – în popor se spune că o cană de ceai făcut co­n­cen­trat în care se pune şi un pic de bu­suioc are efecte... năpraznice; hi­permenoree – stare de slăbiciu­ne în perioada ciclului, se bea ceai, 2-3 căni/zi şi se iau 3 lin­guriţe/zi de pulbere de salvie cu puţină apă. Efectele sunt mai puternice, dacă tratamentul este început cu 3 zile înaintea ci­clului. Dacă ciclul este ner­e­gu­lat, faceţi tratamentul acesta vreme de trei luni. Dar, încerc să mă o­presc aici, cel puţin pâ­nă mâine cu „năpraznicele” me­le veşti. Po­veş­tile despre nă­praz­nic nu se opresc aici, aşa că mâi­ne vă aş­tept cu rânduri noi şi proas­pe­te. Pentru sănătate!

Manuela VASILESCU

Ingerii sunt oameni... Fascinantii Ingeri Pamanteni si cele 5 tipuri de suflete umano-divine

Esti unul din Oamenii Stelari? Esti un Suflet Intelept? Faci parte din categoria Oamenilor Hibrizi? Esti Inger Intrupat? Sau un Spirit Intrupat al Naturii? Afla carui tip de suflete ii apartii!

“Fiecare persoana s-a nascut cu o misiune speciala de a invata si de a evolua. Fiecare dintre noi alege o tema pentru viata si va lucra asupra unor lectii de viata.” (Doreen Virtue - Taramul Ingerilor Pamanteni)
Multi dintre noi ne-am trezit pur si simplu nascuti pe acest pamant. Unii dintre noi nu si-au inteles scopul, altii l-au aflat pe parcurs, altii l-au interpretat gresit, iar altii nu l-au gasit niciodata. In vietile noastre incredibil de pamantesti ne luptam pentru orice nimic. Adeseori fara un scop anume. Adeseori, grijile si telurile noastre sunt majoritatea materiale si lumesti. Dar exista o categorie de suflete pe acest pamant, o categorie speciala pe care Doreen Virtueo face cunoscuta sub denumirea de “Ingeri Pamanteni”. Cine sunt Ingerii Pamanteni? Esti unul dintre ei? Este scopul tau diferit de al celorlalti? Tu ce fel de suflet esti?ingerii pamanteni
In cartea “Realms of the Earth Angels” (Taramurile Ingerilor Pamanteni), Doreen Virtue prezinta diverse categorii de Ingeri Pamanteni. Ingerii Pamanteni sunt suflete aparte care se impart la randul lor in cinci categorii: Ingeri Intrupati, Spirite Intrupate ale Naturii, Oameni Stelari, Suflete Intelepte, Oameni Hibrizi. Cartea lui Doreen Virtue si teoriile New Age prezentate in ea reprezinta un studiu amanuntit bazat pe marturiile a zeci de persoane care se identificau cu una din cele cinci categorii de suflete. Afla si tu carei categorii de suflete ii apartii si cu ce categorie a Ingerilor Pamanteni te identifici citind descrierile de mai jos:

Cine sunt Ingerii Pamanteni?

Ingerii Pamanteni vin pe acest pamant cu un scop superior, acela de a face bine planetei Pamant si locuitorilor ei. Ingerii Pamanteni se nasc pentru a facilita evolutia celor din jurul lor. Ei impart celorlalti din cunostintele proprii, vindeca, raspandesc din energia lor. Ingeriii Pamanteni au anumite trasaturi specifice astfel incat poti recunoaste cu usurinta daca apartii acestei categorii de suflete:
Ingerii Pamanteni simt adesea ca nu au nicio legatura cu ceilalti si chiar daca de multe ori fac tot ce le sta in putinta pentru a fi placuti, sufera adesea de sentimentul de izolare si instrainare. De multe ori se simt singuri si neintelesi. Ingerii Pamanteni prezinta o sensibilitate deosebita fata de oameni, fata de tot ceea ce inseamna substante chimice, dar si fata de violenta. Se simt atrasi fata de un scop anume si “simt” ca trebuie sa faca un lucru anume (sa fie medici spre ex) chiar daca acest lucru inseamna sacrificiu.

Suflete frumoase, care iubesc mult…

Ingerii Pamanteni se confrunta cu dificultati de adaptare in familia in care s-au nascut. Fata de membrii familiei din care fac parte de care se simt legati mai mult “fizic”, dar nu neaparat si spiritual. Aceste suflete atrag fara voia lor relatii dificile care implica uneori abuzuri, dependente emotionale, infidelitate. Atrag de asemenea confesiunile celor din jur. Ingerii Pamanteni se lasa antrenati in situatii dificile si probleme familiale, in dependente (emotionale, de substante, de oameni, de abuzuri) pentru a uita ca sunt ‘altfel’ decat ceilalti. Cei din jur, chiar si strainii, li se destainuie cu usurinta. Fizic vorbind, rareori isi arata varsta reala. Aspectul fizic ii arata mai tineri decat sunt. De multe ori, sesizeaza sunete inalte intr-una din urechi.


1. Ingerii Intrupati

“Cand te uiti in ochii unui inger intrupat vezi iubire duioasa, pura, iubire neconditionata” ( Doreen Virtue)
Poti descoperi aceste suflete frumoase si sensibile ghidandu-te dupa urmatoarele aspecte:
Ingerii Intrupati au trasaturi faciale dulci si ochii mari, senini, iar forma fetei aduce cu forma inimii. Pe chipul lor poti citi afectiunea si iubirea fata de ceilalti. Par intotdeauna a fi inconjurari de o aura aparte. Au bunatate si putere de sacrificiu. Sunt dispusi sa faca orice pentru a te face fericit si iti ofera iubirea lor neconditionata. Ofera fara limite chiar daca nu primesc nimic in schimb. Prezinta o incredere nemarginita in ceilalti. Ingerii Intrupati sunt atrasi de domeniile care le ofera prilejul de a-i ajuta pe ceilalti (invatamant, medicina, consiliere, etc). Isi cer des scuze si le este greu sa ii refuze pe ceilalti. Daca iti primesc ajutorul, se simt vinovati si au mustrari de constiinta. Pentru ca adora sa manance, se confrunta adesea si cu probleme de greutate. Au tendinta de a intra in relatii de copedendenta cu alte persoane, putandu-le fi reprosat ca iubesc prea mult.

2. Spiritele Intrupate ale Naturii

“Cand te uiti in ochii unui Spirit Intrupat al Naturii vezi sclipiri de neastampar sau dor de joaca.”(Doreen Virtue)
Spiritele Intrupate ale Naturii au o constitutie zvelta, iar metabolismul lor functioneaza accelerat, eficient. Spre deosebire de Ingerii Intrupati care sunt blanzi, rabdatori, calmi, echilibrati, Spiritele Intrupate ale Naturii sunt mai irascibile, mai aprinse si mai pasionale (au un sistem nervos mai sensibil). Spiritele Intrupate ale Naturii sunt firi vesele ce adora sa rada, sa faca glume (uneori nepotrivite, rautacioase sau nesarate), sa petreaca.spirit intrupat al naturiiSe simt in elementul lor atunci cand se afla in preajma animalelor si a plantelor sau in mijlocul naturii. Cauta compania oamenilor doar atunci cand au nevoie de tovarasi de distractie. Postdistractie isi doresc spatiu, isi doresc sa fie singuri..
Au anumite calitati artistice, creative si actoricesti si ocazional pot da dovada de imaturitate, superficialitate, incapatanare. Iubesc ludicul si activitatile in aer liber. Le place sa umble dezbracate pentru ca le confera un sentiment de libertate. Sunt creative si nu suporta regulile si nici pe cei care se conformeaza acestor reguli. Chiar daca rad adeseori de ceilalti, atunci cand ceilalti rad de ele are tendinta de a suferi si a se retrage in sine. Critica celorlalti face ca aceste suflete sa se izoleze social si sa-si piarda increderea in sine. Simt nevoia sa traiasca sau sa se afle langa o apa. Se implica in protectia mediului.

3. Oamenii Stelari

“Cei pe care ii ajuta abia ca ii observa… insa Oamenii-Stea nu fac servicii pentru a primi rasplata….”
Oamenilor Stelari nu le place sa atraga atentia asupra lor. Au insa ochii indeosebi de expresivi, de multe ori in culori inedite, interesante. Sunt usor stangaci in ceea ce priveste comunicarea lor cu cei din jur si adesea se simt respinsi din aceasta cauza. Relatiile lor cu ceilalti sunt nesatisfacatoare de multe ori. Nu se feresc sa iti ofere ajutorul, insa o fac de la distanta, detasat si rece, fara emfaza sau fara sa astepte recunostinta. Sufletele Stelare au generozitate. Au bun simt. Fac bine, dar prefera sa actioneze din umbra. Se simt bine in spatele scenei, nu in mijlocul ei. Acesti oameni sunt extrem de sensibili si uneori sunt afectati de rautatea si violenta din jur. Adeseori se simt instrainati si simt ca nu apartin locului in care se afla. Sunt pasionati de tehnologie, de coduri si descifrarea lor, de simboluri si semnificatiile acestora, de sisteme solare, etc. Sunt preocupati mai ales de rezolvarea task-urilor decat de dezvoltarea relatiei lor cu ceilalti. Au o spiritualitate bine dezvoltata, insa nu devin prizonierii unei anumite forme religioase. Uneori, au vise cu alte planete sau nave spatial. Au de multe ori capacitatea de a vindeca energetic.

4. Inteleptii

“Nu are rost sa te prefaci in fata lor sau sa-i minti. Adevarul este evident pentru Intelepti.”
Inteleptii au o intuitie foarte bine dezvoltata si percep de cele mai multe ori adevarul la justa lui valoare. Inteleptii au invatat multe din vietile anterioare, iar perceptiile lor superioare ii ajuta sa-si poata folosi puterile pentru a vindeca, pentru a misca prin puterea mintii obiecte materiale, pentru a levita, etc. Trecuti prin mai multe vieti si experiente spirituale, Inteleptii au atins un nivel de spiritualitate admirabil. Sunt antrenati pentru aceasta viata si stiu cum sa-i antreneze si pe altii pentru a atinge la randul lor acest nivel de evolutie spirituala.Intelept
In societate, Inteleptii sunt admirati si respectati. Multi dintre ei au abilitati de lider si o personalitate puternica. Au abilitatea de a-si materializa dorintele folosindu-se de energia subconstientului si a cuvintelor. Cand vine vorba de manifestare, intuitie, energie sau vindecare, Inteleptii sunt la ei acasa. Sunt atrasi de culturile antice, de astrologie, de misticism si ezoterism, de civilizatii pierdute ale lumii, de fundamental. Sunt pasionati de studiul astrologiei, al samanismului, al alchimiei, al cabalei, etc. Inteleptii nu isi amintesc cu placere de perioada Inchizitiei, iar unii dintre ei au amintiri din aceasta perioada.

5. Hibrizii

“Cand te uiti in ochii unui Inger Mistic, vezi compasiune" (…)
"Daca te uiti la un moment dat in ochii unui Spiridus, poti vedea seriozitatea unui profesor inteligent. Insa in urmatorul moment, vei vedea privirea rautacioasa a unui copil de sapte ani care e pe cale sa-ti faca o farsa. ” ( Doreen Virtue)
Se mai poate intampla insa in anumite cazuri sa constati ca nu apartii niciuneia din categoriile enumerate mai sus sau sa prezinti trasaturi a doua sau chiar a mai multor categorii de suflete. Inseamna ca apartii categoriei sufletelor hibride. Sufletele hibride pot fi impartite in mai multe categorii:

a. Ingerii Mistici
Ingerii Mistici au trasaturi apartinand atat Inteleptilor, cat si Ingerilor Intrupati. Se descurca in societate, iubesc sa-i invete si pe altii si reusesc sa vada partea buna din ceilalti. Sunt intelepti si precauti si atunci cand ajuta pe cineva o fac din toata inima. Ingerii Mistici sunt suflete afectuoase care urasc haosul si dezordinea, apreciind in schimb ordinea, dar si regulile care o fac posibila. Au har de vindecatori. Stiu sa dea. Stiu sa si primeasca.
b. Cavalerii Paladini
Jumatate Intelepti, Jumatate Ingeri… acestia sunt Cavalerii Paladini. Cavalerii Paladini au un aspect fizic care inspira prestanta si demnitate, dar si o privire agera, atotcunoscatoare. Iubesc adevarul si lupta pana in panzele albe pentru ceea ce cred, ocolind compromisurile si calea usoara. Se dedica cauzelor drepte si nu ezita sa ii apere pe cei vulnerabili. Te poti baza pe ei la nevoie. Au un suflet bun, insa pot fi si neinduplecati si aspri cu cei rai. Sunt cei mai buni pastratori ai secretelor, iar comportamentul lor este de cele mai multe ori curtenitor, politicos.
c. Stelele Mistice
Stelele Mistice sunt pe jumatate Intelepti, pe jumatate Oameni Stelari. Ce inseamna acest lucru? Inseamna ca Stelele Mistice sunt suflete pasnice, care doresc sa ii invete pe cei in jur si sa faciliteze cunoasterea universala si pacea pe pamant. Cele mai multe dintre aceste suflete se ingrijesc de partea spirituala, iar daca vor opta pentru invatamant, foarte probabil ca vor alege filozofia, religia, literatura universala, etc.
d. Spiridusii
In Spiridusi se imbina atat trasaturi ale Inteleptilor, dar si ale Spiritelor Intrupate ale Naturii. Prin urmare, Spiridusii sunt puternic conectati fata de natura, dar si familiarizati cu modul pamantesc de a trai. Spiridusii sunt seriosi, dar si amuzanti. Fac pe profesorii, dar pozeaza si in studenti neascultatori. Discursul lor este plin de invataminte, dar si plin de savoare si umor in acelasi timp. Au intelepciunea grava a vietii, dar si bucuria de a trai razand micile placeri ale vietii.
e. Oamenii Marii
Oamenii Mari sunt pe jumatate Ingeri, pe Jumatate Spirite Intrupate ale Naturii. De obicei, Oamenii Marii au ca si caracteristici fizice: parul lung, ondulat sau cret in mod natural, de obicei roscat sau cu reflexe de roscat, iar uneori si ochii de culoare verde. Sunt suflete care indragesc apa si se simt fericite si in forma maxima atunci cand locuiesc langa mare sau o alta sursa naturala de apa. Iubesc viata marina si oceanica si sunt interesati de tot ceea ce inseamna fauna marina sau protectia mediului acvatic. Unii dintre acestia se identifica cu sirenele. Racesc usor, le este frig in permanenta, consuma foarte multa apa intrucat au o senzatie permanenta de sete. Sunt fascinati de povestea Atlantidei, continentul disparut in ape.
Chiar daca categoriile de suflete enumerate de sus sunt exhaustive, se poate intampla totusi sa nu te identifici cu niciuna. Este foarte probabil, spune Doreen Virtue sa te incadrezi in categoriaSufletelor in Evolutie sau a Sufletelor care isi schimba forma. Cele din urma au o capacitate de adaptabilitate foarte mare. Ele iubesc sa experimenteze cat mai diversificat si de aceea iau forme diferite in functie de lumile pe care le traverseaza. Ele iau de la ceilalti, dar si daruiesc. Pe de alta parte, Sufletele in Evolutie au de multe ori sentimentul ca nu apartin niciuneia dintre lumi, niciuneia dintre categoriile enumerare. Aceste suflete care se afla in evolutie se simt de multe ori straine si instrainate de locul in care se afla, nedorite si neapreciate de oamenii printre care traiesc.
Dana N.
Sursa: 







Mesajele secrete ale ingerilor tai


Ingerii sunt alaturi de noi in fiecare etapa a vietii noastre. Ei sunt o instanta divina intre noi si Dumnezeu, putand sa ne ajute in numeroase momente dificile ale vietii, fara a interfera insa cu lectiile noastre de viata. Pentru a ne bucura de ajutorul si protectia lor divina, tot ce trebuie sa facem este sa ne deschidem mintea, sufletul si...simturile.

Metode de primire a mesajelor de la ingeri

Mesajele de la ingeri pot fi primite in aproape orice context in care ne aflam, atata timp cat ne rugam pentru ele si suntem deschisi sa le primim sub orice forma posibila. Ne putem afla pe strada ori in autobuz si sa auzim o frantura de conversatie care ne lumineaza in legatura cu un anumit subiect. Sau pur si simplu sa auzim in jurul nostru, in mod repetat si la oameni diferiti, un cuvant ori o anumita expresie menita sa ne incurajeze pe calea noastra.
mesaje de la ingeriPoate nu ne este initial la indemana sa auzim sau sa observam mesajele angelice. Depinde de structura mental-emotional-spirituala a fiecaruia si de lectiile de viata cu care a venit pe Pamant. Cu totii avem insa capacitatea de a ne conecta in mod direct si vindecator la lumea ingerilor. Cu timpul si avand incredere in intuitia noastra, ne va veni foarte usor sa identificam si sa descifram mesajele primite de la acesti ghizi divini. Iar pentru inceput, urmatoarele doua modalitati ne pot ajuta sa accesam mai usor informatiile angelice.
Foto@Depositphotos.com


Meditatia si comunicarea cu lumea ingerilor

Meditatia favorizeaza primirea mesajelor de la ingeri. Pentru aceasta, trebuie sa ne gasim un loc linistit, unde sa fim singuri si sa ne putem relaxa complet fara teama de a fi intrerupti. Aici ne vom aseza intr-un loc confortabil, fie pe un scaun sau fotoliu, cu spatele lipit de spatar, fie direct pe jos, avand de asemenea grija sa ne mentinem spatele drept. Aceasta pozitie favorizeaza circulatia libera a energiei prin corpul nostru. Apoi vom inchide ochii si ne vom concentra asupra senzatiilor din corp. Ne vom strabate cu mintea fiecare particica a corpului, incepand cu degetele de la picioare, urcand spre gambe si coapse, brate, trunchi, umeri, fata si frunte, pana la crestetul capului. In aceasta stare de relaxare corporala si mentala putem primi mesajele angelice intr-un mod clar si usor de descifrat la nivel intuitiv.


Visele si comunicarea cu lumea ingerilor

Cei care sunt conectati la lumea viselor nocturne pot primi usor mesaje pe aceasta cale, mintea (constiinta diurna) nemafiind capabila aici sa bruieze intelegerea intuitiva a mesajelor. Asa ca daca vrei sa primesti ghidare pe aceasta cale, este de ajuns sa faci o rugaciune si sa-ti rogi ingerii inainte de culcare sa-ti ofere un raspuns la o intrebare, sau o solutie la problema care te framanta. Imediat ce te-ai trezit, noteaza undeva tot ce iti aduci aminte si starea pe care o ai in acel moment. Este posibil, de asemenea, sa te trezesti cu anumite cuvinte sau imagini in gand. Daca te-ai rugat inainte pentru un raspuns/solutie, acestea cu siguranta iti vor fi de ajutor, oricat de simple sau bizare ar putea parea la inceput.
mesaje de la ingeri
Foto@Shutterstock.com
Verifica intotdeauna cu un dictionar bun de simboluri sau de vise, dar nu te lasa totusi limitata de anumite explicatii, daca ele nu rezoneaza cu ceea ce iti dicteaza intuitia ta. Aceasta ar trebui sa aiba intotdeauna ultimul cuvant in orice tip de interpretare a mesajelor de la ingeri. S-ar putea ca la inceput sa nu ai atata incredere in intuitia ta, sau sa nu o auzi bine datorita interventiei ego-ului tau temator. Daca nu esti sigura ca ai interpretat corect mesajul, roaga-ti ingerii sa ti-l trimita din nou sub alta forma, sau sa-ti dea un semn in legatura cu corectitudinea interpretarii tale.

Tipuri de mesaje angelice

Mesajele angelice pot fi primite prin intermediul muzicii: prin versuri pe care le auzim in mod repetat, in exterior sau in mintea noastra, ori prin titlul unei melodii care ne sare in ochi de mai multe ori. Alteori, mesajele pe care le primim pot veni sub forma de imagini simbolice (inclusiv forme ori culori), pe care le observam <din senin> si in mod repetat in mediul nostru de viata sau de lucru. Putem afla semnificatia acestora consultand dictionarul de simboluri sau de vise, dar lasand intuitia sa aiba ultimul cuvant.
mesaje de la ingeri
Foto@Sxc.hu
Alta modalitate prin care putem primi mesaje de la ingeri este prin intermediul unui parfum discret pe care il simtim din senin, fara a avea o sursa vizibila. Cel mai important este ca parfumul sa fie placut/inspirator si sa-l putem asocia cu lucruri pozitive. Astfel de parfumuri pot fi cele de trandafir, lavanda, santal, iasomie, cafea, miere sau capsuni, fiecare dintre ele avand semnificatiile sale specifice. Mai multe informatii despre aceste semnificatii se gasesc in orice carte legata de arta aromoterapiei.
Ghidarea angelica poate veni si prin intermediul unor numere sau secvente de numere pe care le vedem frecvent intr-o anumita perioada, mai ales daca am solicitat inainte ajutorul ingerilor. Adesea poate fi vorba de numere formate din doua sau mai multe cifre diferite, caz in care vom combina semnificatiile individuale ale fiecarei cifre.
mesaje de la ingeri
Foto@Sxc.hu
Astfel, daca vedem in mod repetat si consecvent cifra:
  • 0, inseamna ca Dumnezeu ne trimite mesajul Sau de iubire neconditionata;
  • 1, inseamna ca trebuie sa ne concentram pe dorinte si ganduri pozitive in detrimentul temerilor, pentru a atrage doar ceea ce este mai bun pentru noi in viata noastra;
  • 2, ea reprezinta un indemn la a nu abandona speranta si a ne pastra credinta;
  • 3, inseamna ca Maestrii elevati sunt alaturi de noi si ne ofera ajutorul lor;
  • 4, inseamna ca beneficiem de ajutorul ingerilor in acest moment;
  • 5, ea anunta aparitia unei schimbari pozitive in viata noastra;
  • 6, inseamna ca trebuie sa ne echilibram gandurile si emotiile legate de lumea materiala, incredintand lui Dumnezeu si ingerilor grijile legate de viata de zi cu zi;
  • 7, inseamna ca ingerii ne indeamna sa mergem inainte pe calea pe care suntem, ea fiind cea mai buna pentru noi in momentul actual;
  • 8, inseamna ca ingerii ne anunta sosirea prosperitatii si abundentei in viata noastra;
  • 9, ea reprezinta un indemn la a lucra fara amanare la indeplinirea misiunii noastre personale (daca nu stim care este aceasta inca, ii putem ruga pe ingeri sa ne ghideze in acest sens).
Andreea Peticaru
Foto homepage si interior@Sxc.hu
Afla mai multe despre ingeri si despre (tipurile de) mesaje angelice citind una dintre cartile luiDoreen Virtue:

Sa ne pregatim pentru marea trecere! - Mesaj Sfatuitoarea,


Sa ne pregatim pentru marea trecere cat mai bine si mai simplu! Asta este ceea ce cu toţii trebuie sa facem sau mai bine zis cei care credem in asta. 
Ce anume trebuie sa facem? Nimic mai simplu. Trebuie doar sa renuntam odata pentru totdeauna la frica si la senzatia nefireasca ca noi suntem ci care controlam viitorul. Cine inca mai crede asa ceva, credeti-ma, nu are nici o sansa. Noi trebuie sa avem taria si intelepciunea sa intram in comuniune cu Dumnezeu!
Noi trebuie sa avem curajul si taria sa ne punem viata in mainile Sale si sa ne rugam sa auzim mesajele calauzitoare pe care ni le trimite!
Trebuie sa renuntam la mandria de a ne crede stapanii lumii. sa nu uitam ca si dinozaurii se credeau stapanii lumii si din pacate pentru ei au disparut, dar lumea nu. Lumea a evoluat si alte forme de viata s-au dezvoltat din cele care au supravietuit. 
Cam asa ceva se va intampla si de data asta. Avem o perioada de gratie in care sa renuntam la mandrie prost inteleasa, la frica  si alte obiceiuri  dobandite care ne-au blocat evolutia si sa lasam sa se sparga blocajele din creierul nostru, pentru a permite spiritului sa evolueze. Doar asa vom putea scăpa si evolua, caci altfel vom avea soarta dinozaurilor. 
Opriti-va din tumultul vietii cotidiene, faceti o pauza mentala si cautati-va linistea spirituala pentru a intra in comuniune cu Divinitatea. 
Nu uitati ca foarte multe forte benefice: Ingeri, Arhangheli, ghizi spirituali, spirite inrudite trecute in lumea de dincolo,  etc. sunt langa voi tocmai pentru a va ajuta in aceasta perioada. Cei sensibili deja le-au simtit, iar cei care au copii mici sub 5 ani pot sa ii vada cum comunica cu ele. 
Aceast val de energie va sparge si debloca anumiti centri energetici din corpul nostru fizic si ne vor permite sa accesam niste aptitudini care pana acum nu ne erau perise sau care in decursul vremurilor au fost blocate pentru oameni. 
Tocmai aceste noi aptitudini ne vor asigura supravietuirea si evoluitia noastra impreuna cu cea a Mamei Geea. Cei care se vor incapatana in continuare sa se autoblocheze, vor fi obligati sa treaca prin anumite evenimente neplăcute atat individuale, cat si colective, care ii vor obliga sa isi schimbe modul de gandire. O parte din ei se vor "trezi", iar o parte nu. Partea care se va trezi va beneficia de al doilea val de evolutie, iar cei care nu se vor trezi,, vor continua ... asta pana vor fi "eliminati". 
Inchei aceste randuri, rugandu-va sa va eliberati mintea de ori ce fel de gand negativ si sa va umpleti sufletul cu credinta si speranta in Dumnezeu! 

Pe 25 mai, va astept in eter sa meditam si sa ne rugam impreuna pentru noi, pentru patria noastra si pentru planeta noastra. Este bine ca ora 18.30 sa ne prinda in rugaciune, pentru a fi impreuna mental si spiritual cu cei care participa in diferite orase ale tarii la RUGACIUNEA NATIONALA.
Lamuriri aici:

Dumnezeu sa ne binecuvanteze si Ingerii Lui sa ne calauzeasca pe drumul evolutiei noastre!

Cu mult drag,
Sfatuitoarea

UPDATE: 
<<In Romania deschiderea acestuia va avea loc Sambata la ora 22.10 .Avem sansa sa scapam definitiv de fortele intunericului si de acum in colo schimbarile sa se manifeste cat mai repede posibil.>>
Va rog sa ne alaturam si acestei meditatii. Nu cred ca este prea mult, caci oricare din noi am face mult mai mult, daca am stii ca asa punem umarul macar putin la zdruncinarea nelegiuirilor si nelegiuitilor din aceasta tara si de pe planeta noastra.
<<Vă rugăm să rețineți că timpul stabilit pentru inceptulul meditatiei este ora 22 :10 ora Romaniei, care este cu 2 minute înainte de deschiderea reală și este, astfel, cel moment bun pentru a începe cu meditația, ca la momentul optim, 22 :12, toata lumea sa fie pe deplin concentrata si conectata la acesta.>>

Pentru alte lamuriri cititi si : 

25 Mai 2013 – Deschiderea portalului !!!


A Sosit Timpul!!!



babele-mai2013 065
Dragi Colegi de Ascensiune Cristica .
Prezenta impartasire ne este oferita de catre colega noastra Gabitza, care a reusit la nivel de Spirit sa atraga ,,Viitorul in Prezent,, si sa ni-l ofere sub forma mesajului de mai jos.
Titlul acestei impartasiri cu toate ca la modul general a mai fost utilizat in alte contexte
Misionare Particulare impartasite public , de aceasta data acest Titlu A SOSIT TIMPUL se refera la INALTAREA unor Colegi in PRIMULUI VAL IN 5D.
Va Doresc Lecturare placuta si sa Fructificati fiecare in felul vostru Energia NOUA si BINECUVINTATA a mesajului CRISTIC.

From: Gabitza  To: ”dangicu
Sent: Tuesday, May 21, 2013 2:10 PM Subject: Mesaj

Servus.
Am fost rugata imediat dupa rescrierea Cartii Vieti mele sa stau in liniste, pace, iubire ceea ce am si facut ,dar ieri am avut o traire si am intrebat daca pot sa o spun si mi s-a spus ca de aceea mi-a fost dat sa o vad si sa o traiesc .
Deci dragul  meu si dragii mei, ceea ce am sa va spun am sa astern acum in acest e-mail.
Ieri pe la pranz am vazut asa : Iisus Cristos era deasupra unor orase care pareau mici in comparatie cu statura Lui.
Eu priveam de undeva de pe un deal toata scena.
Iisus Cristos era ca atunci cand a fost crucificat, dar nu era pe cruce, dar era plin de rani si de sange.
Apoi,… stiti semnul pe care il face un dirijor cand termina de cantat ca sa ridice in picioare  membrii intregii Orchestre?
Ei bine.
Acelasi semn il facea si Iisus Cristos peste orase.
Iisus Cristos avea mainile ridicate in lateral, le ridica incet in sus si i-am auzit vocea: A sosit timpul !!!
Cand IIsus Cristos a spus aceste vorbe, am simtit cum raman fara corp, fara piele, fara carne, fara oase; eram eu dar in acelasi timp nu  eram eu.
Nimeni nu-l auzea in afara de mine.
IIsus Cristos  a mai facut o data acelasi semn din maini cu aceleasi cuvinte si atunci i-am spus : Nimeni nu te aude Doamne ? Nimeni ?
Cand m-a privit eu deja zburam spre el cu cuvintele : vine eu Doamne !!!
Dar EL mi-a spus : tu mai ai treaba !!!
Eu i-am raspuns ca nu mai am nimic de facut si sunt gata sa vin.
Dar Iisus CRistos a ridicat mana si m-a oprit intorcindu-ma la loc pe acel deal, m-a privit cald si in acelasi moment am revazut in secunde, ceea ce am trait acum cateva zile, adica rescrierea Cartii Vietii mele si intalnirea mea cu Tatal.
Abia atunci am inteles si l-am reprivit in continuare, cum era plin de rani, de sange , fara coroana de spini si fara cruce.
In acel moment langa Iisus Cristos au venit din departare, incet, lin si calmi, arhanghelii si ingerii, era cerul plin de entitati.
In momentul aparitiei lor, Iisus Cristos mi-a aparut imbracat in alb,curat fara rani…si a spus din nou: A SOSIT TIMPUL !!!
Apoi Iisus Cristos a ridicat din nou mainile chemand la EL pe CEI PREGATITI.
Concomitent am avut o SIMTIRE interioara profunda si  nu m-am suparat deoarece eram si cumva dezamagita de Ultima mea scriere in graba a Cartii Vieti mele.
Dar instantaneu am Simtit-Inteles faptul ca ceea ce am rescris in Cartea Vietii Mele nu poate fi refacut si eu nu pot reface rapid Diferenta de Trepte Ascensionale de Constiinta la modul materializarii lor accelerate aici in plan fizic, pentru a fi alaturi de Colegii nostrii CEI PREGATITI.
Atunci am privit de pe acel deal la INALTAREA PRIMULUI VAL(Cei care au ajuns linga IIsus Cristos); era mirific.
Drumul pana la Iisus Cristos era un pic mai difícil, dar ajunsi acolo era divin.
Totul era sa ajungeti in dreptul lui, de acolo totul era pregatit.
Am auzit cum mi-a spus ca voi pleca cu cel de al Doilea Val, caci pana atunci am multa treaba, si nu sunt doar eu.
Toti cei care nu plecam, avem cate ceva de facut.
Unii dintre noi nu suntem inca pregatiti, altii dintre noi asa ne-am scris, altii ”avem multa treaba” inca, Simteam ca eram ca viitori spectatori dar eram ca si Apostolii care traind pe langa Iisus Cristos au prins incredere in ei, au dus mai departe cuvantul…asa eram noi cei care ramaneam plini de speranta, plini de incredere in noi.
Am mai vazut ca putini sunt cei care pleca in Primul Val…am inteles ca fruntea pleaca, atunci am auzit cuvintele ” cei din urma v-or fi cei dintai “ si atunci am inteles cum voi CEI DIN FRUNTE, voi CEI DIN PRIMUL VAL care sunteti pregatiti, care ati adus in noi lumina, speranta si adevarul voi suteti primi care plecati, iar noi cei din urma voastra v-om fi cei dintai… 
Doamne cat de simplu era totul….am privit si m-am bucurat alaturi de voi CEI DIN PRIMUL VAL ,doar ca eram mai departe de voi si de fericirea voastra care ajungea pana la mine, pe acel deal.
Acum mai vreau sa spun cateva cuvinte.
Vreau sa multumesc mentorului meu care m-a invatat pasii spre lumina, asa cum o mama invata pruncul sa mearga, tot asa si tu ai facut cu mine draga Costeluta si iti multumesc ca m-ai tinut de maini si m-ai invatat pasii spre lumina .
Pentru mine esti primul meu mentor si iti multumesc.
Al doilea mentor mare esti tu dragul meu prieten de ascensiune, tu draga Gicu care m-ai facut sa am incredere in trairile mele, sa merg mai departe si iti multumesc.
Si nu in ultimul rand, al trilea mentor esti tu Dan Gaucan,tu care scrii pentru toti cei care vor sa citeasca si pentru toti cei care vor sa auda.
Va multumesc si daca ati hotarat sa plecati sunteti binecuvantati…. sunteti primii care ati adus lumina in sufletul meu, si stiu ca faceti parte din primul val…sunteti binecuvantati si va multumesc si va iubesc din inima mea.
Tu iubita Costeluta ai spus acum ceva timp : Gabi tu esti o a doua Costeluta ai sa vezi….atunci nu stiam, dar acum am inteles. MULTUMESC !!!

Cu iubire infinita tuturor, Gabitza !!!

PRECIZARI COMPLEMENTARE.
Dragi Colegi.
Va voi oferi in rindurile urmatoare citeva informatii care va vor ajuta sa intelegi mai usor Impartasirea de mai sus a colegei noastra Gabitza.
1.- Trierea Primului Val 5D(de care va scriam intr-un material din perioada 21 decembrie- 31 decembrie 2012) sa incheiat.
2.- Totodata este Incheiata si Trierea Echipei de Maestrii Cristici 4D Superiorcare vor deveni in noua lume 4D, chiar  FRUNTEA Spirituala a Populatiei Terestre ca Lideri Spirituali si Lideri Administrativi dupa caz.
2.- Despre formularea ,,Cartea Vietii mele,, la care se refera Gabitza.
Acum vreo Doua sau trei SAptamini, Gabitza a Murit cazind din picioare pe strada.
Si-a vazut trupul fizic Pamintiu in curs de racire si a urcat fulgerator in Dimensiunile Superioare.
Acolo un TATAL in perceptia ei, i-a deschis CARTEA VIETII ei Personale si in care Viata ei pe Terra in acest corp fizic nu mai era Scrisa, conform cu Intelegerea si Alegerea Initiala a Gabitzei inainte de aceasta reincarnare.
Atunci intr-un gest Plin de Hotarire, Gabitza a Solicitat sa i se prelugeasca viata in acest corp fizic pina la 100 de ani si sa Experimenteze fiind in corp fizic Ascensiunea Constiintei sale la Nivelul 5D Cristic. Etc,.. .
Si s-a aprobat.
Apoi a venit urgent in corpul fizic si s-a chinuit nitel  sa-l reocupe si sa-l reactiveze si sa-si continue noua Alegere, noua Viata pe care acum o are inscrisa in Cartea Vietii personale.
3.- Despre Formularea Gabitzei ,,Iisus Cristos era deasupra,,.
De 2000 de ani Iisus Cristos ne este CALEA, ADEVARUL SI VIATA= DEASUPRA NOASTRA.
DOAR PRIN EL SI ALATURI DE EL AJUNGEM in 5D. Sa mai scris despre asta.
4.- Despre Formularea Gabitzei ,,Nimeni nu te aude Doamne ? Nimeni ?,,
DE ce nu il Auzea Nimeni pe IISUS CRISTOS in afara de Gabitza?
DEoarece Gabitza prin Noul ei Comportament Spiritual si-a Accesat Posibilitatea de a Vedea in Spirit in Viitor acest Eveniment, fiind de altfel singura pe acel deal in fata Evenimentului Iminent al Inaltarii Primului Val in 5D.
In spirit sa intimplat acest Eveniment si ca un Reporter Gabitza ni la relatat.
Cei din Primul Val 5D, Efectiv asteapta ca acest Eveniment sa li se Intimple in fizic atunci cind IISUS CRISTOS le va da SEmnul cu Miinile si le va face Chemarea cu vocea sa: A SOSIT TIMPUL. CEi Din Primul Val ,,pleaca,, pe alta frecventa, dar ei ramin tot aici in corpul fizic cu alte Roluri Misionare Noi alaturi de Iisus CRistos.
5.- Despre Formularea Gabitzei,,Ultima mea scriere in graba a Cartii Vieti mele,,.
Dupa ce a Inviat si are o Noua Viata Acum, Gabitza mi-a scris si am facut schimb de idei in care ii precizam cu subiect si predicat pasii pe care ii fac cei din Primul Val, iar Gabitza fara ca sa mai moara pe Strada, sa Ceara Constienta fiind in Starea de veghe ca vrea sa i se treaca in Cartea Vietii si noile Experiente pe care i le-am recomandat.
Asadar, Gabitza in Timpul acelei Morti, intradevar si-a rescris ,,IN GRABA,, continuarea vietii fizice terestre, pentru ca efectiv nu a avut la dispozitie acele Informatii-Cunoasteri care sa o Includa in categoria PRIMULUI VAL. 
6.- Despre Formularea Gabitzei ,,Drumul pana la Iisus era un pic mai difícil dar ajunsi acolo era divin,,pot sa va spun ca asa este Dificil, daca este privit din exterior si de la distanta in cadrul celor din Primul Val al Inaltatilor in 5D, dar cu Siguranta ca va fi mult mai usor la Urmatorul al Doilea Val si va fi cu certitudine insesizabil la cei din Valul Trei de INaltare.
7.- Despre Formularea Gabitzei ,,Am auzit cum mi -a spus ca voi pleca cu cel de al doilea val,, asta inseamna ca estimare undeva prin 2017.
Iti Multumim DRaga Gabitza ca ai ramas alaturi de noi.
Iti multumim si pentru ca ai intermediat acest mesaj Esential de la Invatatorul nostru IIsus Cristos spre NOI.
INEVITABILUL se PRODUCE si asteptam cu bucurie Intilnirea cu IISUS CRISTOS.
Imbratisari Tuturor.
Ceau Gicu.
 Sursa: Dan Gicu

Sursa: http://daniilgaucan.wordpress.com