Clubul nemuritorilor – cum atingem viata fara de moarte?

Tinerete fara batranete si viata fara de moarte
La inceput a fost un basm frumos, pe care nu doar un singur popor il are in patrimoniul traditiilor sale culturale. In varianta sa romaneasca se numeste Tinerete fara batranete si viata fara de moarte. Ca orice basm, el vorbeste mai degraba despre visari decat despre realitati. Despre dorinte ascunse, provenite din neimpliniri, despre limite ale vietii pe care omul si le-ar fi vrut dintotdeauna extinse dincolo de “obisnuit”. Despre iluzii si figurari mentale ale imposibilului ca posibil. Prezenta motivului in creatia populara nu face decat sa-i ateste stravechimea.
In ciuda caracterului sau utopic, nemurirea este o obsesie a speciei umane. Si nu doar la modul fictiunilor literare. Alchimistii, care erau, in felul lor, savantii unei epoci prestiintifice, au inclus-o in cautarile si experientele proprii, alaturi de piatra filosofala. In forme mai “decente” si mai rationale, ideea a patruns intrucatva si in medicina moderna, unde geriatria lupta tot cu limitele vietii, straduindu-se sa le impinga in timp pana la ultimele resurse biologice ale omului.

Speranta de viata – o chestiune discutabila
Cand vorbim despre aceste resurse, un termen uzual precum “speranta de viata” nu ne este de folos cata vreme il definim conform unei medii, pentru un grup social sau o epoca. Limitele se testeaza in individ, nu in grupuri, si intotdeauna au existat persoane ajunse la varste exemplare indiferent de durata medie de viata din epoca lor. Este ceea ce se intampla si astazi, cand centenarii devin obiect de curiozitate publica, iar secretul longevitatii lor este cautat ca un mesaj ravnit de toata lumea.
Pana nu demult, se admitea ca omul ar putea sa traiasca 130-140 de ani; ca motorul sau biologic i-ar permite sa functioneze pe o durata reprezentand, asadar, dublul celei pe care o stapaneste acum. E adevarat: omul si-ar atinge aceasta limita maxima de viata in conditii mai degraba de laborator decat in cele de stres si chiar de mizerie in care se traieste azi cam peste tot.

Viata agitata, nesiguranta, tensiunea nervoasa acumulata din conflicte de tot felul, hrana de proasta calitate, aerul poluat si apa contaminata chimic ori bacteriologic, excesele legate de alcool si tutun, ignorarea unui regim corect de refacere fizica si psihica, toate acestea prejudiciaza in mod sistematic organismul, iar prin cumulare devin o piedica majora in atingerea varstei la care omul ar putea spera sa ajunga prin resursele sale genetice.
Traim intr-un mediu parca facut anume sa ne scurteze viata; in plus, exista nenumarate dovezi ca ne si complacem in el. Schimbarea mediului si restructurarea propriilor obisnuinte presupun, bineinteles, preocupare continua si efort, dar ele reprezinta conditii esentiale pentru lansarea intr-o cursa lunga, in varianta optima a destinului individual.
Cursa aceasta, afirma gerontologii, e la indemana oricui. Ramane de vazut cine are dorinta, vointa si puterea de a se antrena in ea, iesind din comoditati tentante si transformandu-si slabiciunile proprii in virtuti. Prin tratamente de specialitate, medicina contribuie si ea, decisiv, la atingerea obiectivului amintit.
Cine sunt imortalistii?
Daca pana nu demult gerontologia, ramura a stiintelor medicale dedicata studiului imbatranirii, putea fi privita ca un domeniu de avangarda, astazi ea a ajuns, in mod surprinzator, sa fie considerata mult prea prudenta si conservatoare.
Viata omului nu are o limita maxima, afirma curentul imortalist, care isi face tot mai simtita prezenta in zona fierbinte a cercetarilor stiintifice de astazi. Deschizatori de noi perspective asupra biologiei senescentei, inventatori cu brevete acceptate in domeniul unor ramuri aproape exotice ale tehnologiei, precum inteligenta artificiala si nanorobotica, savantii acestia refuza sa priveasca procesul imbatranirii ca pe un aspect implacabil al existentei, asumandu-si delicata misiune de a redesena tabloul genetic si, implicit, viitorul speciei noastre.

E ceva de-a dreptul ametitor in teoriile lor: omul poate trai oricat, organismul sau poate intra de nenumarate ori in “reparatii capitale”, in asa fel incat tineretea fara batranete si viata fara de moarte sa-i fie asigurata chiar fara multele si drasticele restrictii pretinse de adeptii caii naturale de prelungire a existentei umane. Omul va trai din ce in ce mai mult intr-o avantajoasa, profitabila si chiar fericita simbioza cu tehnologiile de varf ale prezentului si viitorului.
Asemenea fraze seducatoare si, totodata, pline de promisiuni par preluate din repertoriul alchimistilor de odinioara. Nici nu le-am trata altfel, daca autorii lor n-ar fi, totusi, niste distinse personalitati ale cercetarii contemporane, inventatori eminenti, cu merite recunoscute de juriile unor importante premii rezervate stiintelor si tehnologiilor actuale, oameni ale caror cariere stralucite se pun garantie pentru ideile si cuvintele lor.
Ray Kurzweil, de pilda, si-a vazut recunoscuta calitatea de inventator prin diploma de onoare acordata de Oficiul de Patente al Statelor Unite in anul 2002, prin Premiul Lemelson-MIT (in valoare de 500.000 USD), prin Medalia Nationala pentru Tehnologie, pe care insusi Bill Clinton, pe atunci presedinte al SUA, i-a inmanat-o in 1999, in cadrul unei ceremonii de la Casa Alba. Este doctor honoris causa in cadrul a 12 universitati, iar lista recunoasterii sale internationale ar putea sa continue. Inventiile sale cele mai spectaculoase sunt un dispozitiv care recunoaste textul scris si il sonorizeaza pentru orbi, un sintetizator de sunete capabil sa recreeze instrumentele orchestrale, precum si diverse alte produse tehnice din categoria inteligentei artificiale. A scris o serie de carti cu titluri sugestive pentru asemenea preocupari insolite: Era Masinilor Inteligente, Cand computerele depasesc inteligenta umana, In preajma singularitatii: cand omul transcende biologia, iar impreuna cu Terry Grosmann a publicat incitantul volum Calatorie fantastica: traieste destul incat sa traiesti vesnic. Nu este doar un teoretician, un rafinat al ideilor extravagante, ci si un practician redutabil, numeroasele sale companii ocupandu-se de exploatarea cu succes comercial a inventiilor proprii, toate menite sa sublinieze impactul tehnologiilor asupra societatii.

Sursa: Descopera-Terra

Cele mai bune 40 mancaruri anti-imbatranire

Cele mai recente studii stiintifice publicate de Men’s Health arata cele 40 de alimente care au actiuni imunostimulatoare , de consolidare si protejare a inimii, oaselor, muschilor, antinflamatoare si din care ar trebui sa consumam zilnic cu regularitate.

1. Migdalele – reprezinta niste gustări bogate în energie si nu genereaza colesterolul rău colesterol, datorită sterolilor, de asemenea sunt benefice pentru diabetici reducand de zahărul din sânge. Sunt, de asemenea, bogate in aminoacizi, care susţin nivelul de testosteron si musculatura in crestere.  Migdalele sunt, de asemenea, bogate in Vitamina E, care ajuta apăra in cazul expunerilor prelungite la soare.  Într-un studiu, cu voluntari care au consumat 14 miligrame de vitamina E (Aproximativ 20 de migdale) pe zi şi apoi s-au expus la lumina UV cei care au consumat migdale nu au avut de suferit arsuri solare fata de cei care nu au consumat de loc. Si pentru ca vitamina E este un antioxidant puternic, de asemenea, menţine arterele sanatoase si impotriva radicalilor liberi. Nivelurile scăzute de vitamina E sunt, asociate cu performanţe de memorie slabă şi declinul cognitiv, spune nutritionistul Sari Greaves din New York de la Presbyterian Hospital-Cornell.

2. Seminţele de in – sunt bogate în proteine si fibre, aceste  mici seminţe oferă cantitate importanta de omega-3 si acizi graşi, acizi, care reduc petele de pe piele prin continutul de fier si reduc ridurile fine.
British Journal de Nutritie a raportat că participanţii la un studiu care au mancat aproximativ o jumătate de lingurita de seminte de in pe zi timp de 6 saptamani au prezentat o hidratare puternica a pielii, au stopat roseata (eritroza) si iritatiile. Un studiu recent, comparativ, de 60 de zile, pe  persoane cu colesterol ridicat (mai mare de 240 mg / dL) si care au consumat 20 de grame de seminte de in pe zi, au relevat faptul ca aceste au avut reglari ale colesterolului. Semintele de in se pot consuma cu iaurt, in salate sau cu fulgi de ovaz.

3. Roşiile – Există două lucruri pe care trebuie să ştiţi despre tomate: roşul la legume este o culoare buna deoarece contin mult licopen si antioxidanti ; şi tomatele prelucrate sunt la fel de puternice ca si cele proaspete, deoarece este mai uşor pentru organis de a absorbi licopenul. Studiile arată că o dietă bogată în licopen poate reduce riscul de cancer al : vezicii urinare, pulmonar, de prostată, de piele si stomac, precum şi reducerea riscurilor bolilor coronariene.  Ajuta la eliminarea radicalilor liberi cauzate de  razele ultraviolete, ceea ce ajuta la lupta impotriva ridurilor.

4. Cartofii dulci – sunt adesea confundati cu cartofi, dar acesti tuberculi reprezinta unul din cele mai sanatoase alimente.  În plus acestia contracareaza efectele fumului ocazional inhalat de nefumatori, previn diabetul, deoarece cartofii dulci contin gluten, un antioxidant care poate spori metabolismul de nutrienţi şi al sistemului imunitar,  protejaza împotriva Alzheimer, Parkinson, al bolilor de ficat, fibroza chistica, HIV, cancer, infarct miocardic si accident vascular cerebral.  Ce este mai important insa este continutul semnificativ de vitamina C, care netezeşte ridurile prin stimularea producerii de colagen. Un recent studiu în American Journal of Clinical Nutrition a constatat că voluntarii care au consumat 4 miligrame de vit.  C (aproximativ o jumatate de cartof dulce mic) pe zi timp de 3 ani a scăzut la apariţia ridurilelor cu 11%.

5. Spanacul – Frunzele verzi ale spanacului sunt echivalente cu inima unui om sanatos.  O masa cu spanac inseamna aport sustinut de minerale esentiale potasiu şi magneziu şi este una din sursele de top de luteina, un antioxidant care poate ajuta la prevenirea înfundarii arterelor. Plusul de vitamine si nutrienti pot susţine densitatea minerală osoasă, atacul de prostata al celulelor canceroase, reduce riscul unor boli de piele, lupta impotriva cancerului de colon şi creşterea nu în ultimul rând, al fluxului sanguin la nivelul penisului. “Popeye a fost ajutat de ceva “, spune Susan Bowerman, director adjunct al Centrului pentru Nutritie Omului la Universitatea din California , la Los Angeles.

6. Rozmarinul – Acidul carnosic găsit în acest condiment sa demonstrat că reduce riscul de accident vascular cerebral la şoareci cu 40 la suta, potrivit unui studiu publicat în Jurnalul de Neurochimia. Acid Carnosic pare să determine un proces care protejeaza celulele creierului de efectele daunatoare ale  radicalilor liberi, care agravează efectele unui accident vascular cerebral. De asemenea, poate proteja împotriva bolilor degenerative, cum ar fi Alzheimer şi efectele generale ale îmbătrânire.

7. Somonul salbatic – un sfert de portie de somon inseamna aproximativ 2.000 de miligrame de acid docosahexaenoic (DHA) şi acid eicosapentaenoic (EPA), omega-3 acizi graşi, care servesc drept
ulei pentru imbunatairea activitatii cerebrale , un adevarat  “brain’s hardware” .  Un studiu din 2008 la Universitatea din Cincinnati, de exemplu, a constatat că ţesutului creierului uman intre 65 de ani – la
80 de ani cuprinse DHA cu 22%  mai puţin decât tesutul cerebral uman intre  29 – la 35 de ani.
“Dacă doriţi să va păstraţi inteligenţa intacta cu trecerea anilor , începe consumarea de omega-3 acum”, spune William Harris, Ph.D., un cercetator de nutriţie la Universitatea din Dakota de Sud. De ce este atât de importanta sa fie somon salbatec? Datorită faptului că peştii de crescătorie, sunt îngrăşati  cu soia, soia care distruge uleiul Omega 6 si astfel pot fi la fel periculosi ca un cheeseburger. Obiectivul -  cel puţin două porţii pe săptămână de somon salbatic, spune Joan dietetician Salge Blake, autor al : Nutrition and You.

8. Afinele – “Aceste potente fructe mici dar care pot ajuta la prevenirea unor boli de cancer si boli de inima ” spune Ryan Andrews, director de cercetare la Precision Nutrition, în Toronto, Canada. Pe langa faptul ca sunt bogate în fibre şi vitaminele A si C, acestea au puternice proprietati antioxidante, cum numai fructele amazoniene de acai au mai puternice actiuni antioxidante care neutralizează radicalii liberi cei care cauzeaza probleme neuronale. Manancti o cana de afine pe zi  şi daca se poate optati pentru cele salbatice, deoarece acestea contin antioxidanti cu 26 % mai mult decit cele cultivate.

9. Ceaiul verde -  este un antioxidant dovedit ca si anticancer si cu proprietati anti-inflamatorii .  Cercetatorii au descoperit ca un consum 2-6 cesti pe zi, nu doar ajută la prevenirea cancerului de piele, dar s-ar putea inversa, de asemenea, efectele nocive ale soarelui prin neutralizarea modificările care datorita expunerii indelungate a pielii la soare . Alte studii arata ca ceaiul verde, infuzat cu un alt antioxidant numit epigallocatechin galat (EGCG), pot stimula sănătatea cardiovasculară şi reduce riscul la mai multe tipuri de cancer.

10. Ciocolată – cu conţinut ridicat de cacao contine Flavonoide, un nutrient natural din cacao, care îmbunătăţeste fluxul de sânge în creier, care ajuta la imbunatatirea funcţiei cognitive. Ciocolata neagra cu continut mai mare de 50% cacao  conţine asa numitul Procyanidin tanin, care este de asemenea găsit in vinul rosu si care să poată ţine artere flexibile şi tensiunea arterială scăzută. Într-un studiu din Journal of Nutrition, femeile care au baut cacao naturala cu un baton de ciocolată neagra, datorita flavonoidelor  au textura pielii mai buna  şi rezistenta la razele UV decat cele care au folosit aceleasi ingrediente dar nu erau din cacao naturala. Răsfăţaţi-vă zilnic cu o uncie de cacao naturala pe zi pentru a obţine toate beneficiile, spune nutritionistul Sari Greaves din New York Presbyterian Spitalul-Cornell.

11. Tonul – acesta are un mic secret: Seleniu. Acest nutrient ajută la păstrarea elastinei, o proteina care menţine pielea netedă şi este de asemenea antioxidant,  este ca un tampon împotriva soarelui (opreşte radicalilor liberi rezultati din expunerea la UV si care duce la deteriorarea celulelor). Tonul este, de asemenea, o mare sursă de proteine, nu contine grasimi rele şi mai contine cantitati insemnate de niacin  care s-a dovedit a ajuta la scăderea colesterolului. Cercetatorii de la Universitatea din Rochester au determinat că niacinul ridică colesterolului HDL (tipul bun) si scad trigliceridelor mai mult decit statinele. (Statine = medicamente de sinteza care ajuta la scaderea trigliceridelor si colesterolului).

12. Morcovi - Gândiţi-vă la morcovi  ca la niste baghete magice portocalii foarte  bune pentru ochi .  Au o mare cantitate de vitamina A,  care împiedică moartea celulelor din stratul exterior al pielii. Asta înseamnă ca mai puţine celulele moarte se combina cu sebumul  şi astfel nu blocheaza porii.  Morcovii contin, carotenoizi- compuşi solubile in grasimi,  care au rol pozitiv într-o gamă largă a diferitlor tipuri de cancer,  reduc riscul creerii de condiţii inflamatorii care favorizeaza astmul şi artrita reumatoida.

13. Prunele uscate – sunt bogate in cupru si bor, ambele ajuta la prevenirea osteoporozei. “Ele, de asemenea, conţin o fibră numită inulină, care în funcţie de bacteriile intestinale, fac un mediu mai acid în tractului digestiv “, spune Bowerman. “Acesta la rândul său, facilitează absorbţia de calciu. “

14. Cerealele integrale -fulgi de ovăz, făină de grâu, orz, orez brun, sunt bogate in fibre, care calmeaza ţesuturilor inflamate menţinând în acelaşi timp inima puternică, colonul sanatos si creierul alimentat cu oxigen. Cerealele integrale pot fi încărcate cu carbohidrati, dar eliberarea celor zaharuri este încetinită de fibre. O jumatate de cana de cereale integrale contine 10 grame de proteine iar, ele furnizeza , un echilibru energetic muscular.

15. Vin roşu – contine  resveratrol-un compus natural care scade LDL, HDL  şi previne formarea cheagurilor de sânge, vinul roşu- poate fi numit cu adevărat un lifesaver. Potrivit unui studiu pe 6.000 de pacienţi în Jurnalul Asociaţiei Medicale Americane, spune ca  exista 97%  mai multe şanse pentru a ajunge la 85 de ani, dacă se menţine consumul de alcool pe zi, la mai puţin de 2 pahare  pe zi. Vinul rosu este, de asemenea, o sursa bogata de flavonoide, antioxidanti care ajuta la protejarea mucoasei vasele de sânge din inima  şi face mai putin probabila moartea de boli cardiovasculare, potrivit cercetătorilor japonezi.

16. Iaurtul -  Beneficiile culturilor de iaurt sunt de necontestat: organismele probiotice sunt culturi de bacterii benefice pentru corp, deoarece păstreze tractul digestiv sanatos si intaresc sistemul imunitar  şi oferă protecţie împotriva cancerului. Nu toate iaurturile sunt probiotice, doar cele care au pe eticheta  “culturi vii şi active.”

17. Avocado – este plin de grasimi mononesaturate, este  de asemenea, bogate în acid folic, vitamina B solubila in apa care vă ajută la scădea nivelului de homocisteina, un aminoacid care poate împiedica fluxul de sângelui  prin vaselor de sânge.  Este indicat sa mancati avogado de două ori pe săptămână.

18. Nucile – sunt mai bogate în in omega-3 decat somonul, sunt încărcate cu polifenoli, care pastreaza inima sanatoasa. Au protenine mai multe decit carnea de pui. Alte fructe cu coajă combina doar una sau două dintre aceste caracteristici, nu toate trei. O portie de nuci (aproximativ 1 uncie)  sau şapte nuci este binevenita oricând, dar mai ales ca o gustare intre mese.

19. Curcumă sau turmeric – Curcumina, polifenol care oferă nuanţa galbena  si lupta  împotriva cancerului datorita proprietăţilor anti-inflamatorii  şi activităţilor de combatere a tumorilor date de proprietatilor anti-angiogeneza. Cercetatorii de la UCLA au, constatat că acesta combate acumularea de placi amiloide în creier si a blocajelorcare pot provoca Boala Alzheimer. Turmericul in India , spun cercetatori, ar putea explica de ce atât de puţini dintre cetăţenii acestei ţării au aceasta boala, în timp ce statistica arata ca in SUA procentul este de aproape 13%, în conformitate cu Alzheimer’s Association.

20. Fasolea  neagra – Oamenii care mananca o portie de fasole neagra pe zi reduc riscul de atac de cord cu38 %, potrivit unui studiu publicat în Journal of Nutrition. Şi în timp ce celelalte tipuri de fasole sunt, de asemenea, bune pentru inima, fasolea neagra este imbatabila pentru a stimula intelectul dvs, deoarece contine antociani, compusi antioxidanti care s-au dovedit a îmbunătăţi funcţia creierului. Fasolea neagra este de asemenea, bogata in  nutrienţi, inclusiv proteine, grăsimi sănătoase, acid folic, magneziu, vitamina B, potasiu şi fibre.

21. Merele – Un mar pe zi reduce inflamatiile  de orice tip, datorită quercetin, un flavonoid, găsit si în ceapa rosie. Quercetin reduce riscul de alergii, atac de cord, Alzheimer, Parkinson, cancer de prostată şi cancer pulmonar. Optati daca aveti posibilitatea pentru Delicious Red, ele conţin mai inflammationfighting antioxidanţi.

22. Crabul  Alaskan King – are continut ridicat în proteine si este sarac in grasimi, are un continut ridicat de zinc. “Zincul este un antioxidant, dar mai important, este ca acesta  contribuie la susţinerea masei osoase sănătoase şi a sistemului  imunitar “, spune Bowerman.

23. Rodiile – sucul  din fructele biblice cu multe seminţe pot reduce riscul de cele mai multe tipuri de cancer, datorită polifenolului numit ellagitannins, care dau fructelor culoarea rosie. De fapt, un studiu recent de la UCLA a constatat că sucul de rodii incetineste dezvoltarera celulele cancerului de prostata.

24. Pak Choy – sunt legume crocante crucifere  “Bok Choy este bogat in calciu, precum şi vitaminele A si C, acid folic, fier, beta-caroten, şi potasiu “, spune antrenorul celebritatilor Teddy Bass. Potasiul păstrează muschii si nervii sub control în timpul scăderii tensiunii arteriale, cercetatorii sugerează că beta-carotenul poate reduce riscul de cancer pulmonar cât şi al vezicii urinare.

25. Stridiile – Crustaceele , în general, sunt o sursa excelenta de zinc, calciu, cupru, iod, fier, potasiu, seleniu . “Dar carnea cremoasa  de stridii este renumita pentru capacitatea sa de a ridica nivelul testosteronului şi a proteja  împotriva cancerului de prostată”, spune Bass.

26. Broccoli – O cana de broccoli conţine o doză consistenta de calciu, precum şi mangan, potasiu, fosfor, magneziu si fier. In plus faţă de  marimea sa are o concentraţie ridicată de vitamine, inclusiv-A, C, şi-K şi sulforafan fitonutrienti, iar studiile de la Universitatea Johns Hopkins sugerează are proprietati anticancerigene puternice.

27. Kiwi – acest fruct datorita continutului mare de potasiu protejeaza oasele. “Este de asemenea, bogat in vitamina C si luteina, un carotenoid care pot ajuta la reducerea riscului de boli de inima, “spune Bowerman. “Eu încerc să mănânc cel puţin unul sau două kiwi pe saptamana”.

28. Uleiul de măsline Varietatea extra-virgin este bogat în beneficele grasimi mononesaturate. “Acizii graşi  şi polifenolii reduc inflamtia celulelor  şi articulaţiilor, “spune Grieger. Un studiu în revista Nature a constatat că este la fel de eficace ca Advil (medicament de sinteza ) la reducerea inflamaţiei spune Bowerman.

29. Prazul – “Prazul  poate  sprijini activitatea  sexuală şi pentru a reduce riscul de cancer de prostată “, spune Michael Dansinger.  M.D., un profesor asistent de medicină şi un cercetător al obezităţii la Tufts-New Anglia Centrul Medical, în Boston . “Partea verde a unui praz mediu taiat în fasii subţiri, adăugaţi-l la supe, sautés, salate şi ori de câte ori aveti posibilitatea mancati praz. “Acest var”  al  usturoiului si al ceapei contine, de asemenea, tiamina, riboflavina, calciu, potasiu şi, şi acestea sunt, de asemenea, bogate in acid folic, vitamina B.

30. Anghinarea - Lăudata de secole ca un afrodisiac, aceasta este bogata in fibre. Conţine mai mult magneziu şi potasiu decat orice alte legume. Frunzele sale sunt de asemenea, bogate în flavonoide şi polifenoli, antioxidanti care pot reduce riscul de accident vascular cerebral si vitamina C care ajuta la mentinerea sistemului imunitar.

32. Ardeiul iute – stimuleaza metabolismul, stimuleaza circulatia sanguina şi ajuta la eliberarea endorfinelor “, spune Petersen. In plus, ele sunt o modalitate foarte bună de a adăuga o aromă la produsele alimentare fără a creşte conţinutul de grăsimi sau de calorii.  Ardeiul iute este, de asemenea, bogat in beta-caroten, care se transformă în vitamina A, capsaicina lupta de aemenea cu infecţiile din sângelui, inhibă neuropeptidele (substante chimice care cauzează inflamaţie). Un recent studiu în revista Cancer Research a constatat că ardeiul iute este un eficient imotriva cancerului de prostată. Toate acestea de la o jumătate de ardei iute (sau 1 lingură de fulgi de chili), în fiecare zi.

33. Ghimbirul – contine gingerol, studiile au dovedit are un efect deosebit de eficace împotriva cancerului de colon. Ghimbirul se poate consuma proaspat sau adugat in diferite sosuri.

34. Scorţişoara – cunoscuta mai ales pentru deserturile dulci şi mai ales in mancarea indiana , scorţişoara este bogata în antioxidanţi care inhibă coagularea sângelui şi combate dezvoltarea bacteriilor inclusiv in respiratia rău mirositoare. Unele studii  “sugereaza  de asemenea, că ar putea ajuta la stabilizarea zaharului din sange, reducand riscul de diabet de tip 2, “spune dietetician Nancy Clark, autor al Sports Nutrition Guidebook.” Ce e mai mult, ea poate ajuta la reducerea colesterolului rău din sange, incercaţi o jumatate de lingurita de scortisoara pe zi în iaurt sau fulgi de ovăz.”

35. Ouăle – Cei care mananca oua la micul dejun pierd cu 65% mai mult in greutate decât cei care consuma acelasi mic dejun ca si numar de calorii, conform unui studiu al International Journal of Obesity. Consumati de asemenea gălbenuş de ou, deoarece studii recente au demonstrat ca grasimea din galbenus datorita mineralelelor si nutrientilor compenseaza efectul colesterolului si dau si senzatia de satietate.

36. Smochinele – Bogate in potasiu, mangan, si antioxidanti, de asemenea regleaza nivelul pH-ului în organism, făcând este mai dificila invazia de agenţi patogeni, spune Petersen. Fibrele din smochine pot determina scaderea zahărului din sânge reducerea riscul de diabet zaharat şi metabolice sindrom. Selectaţi smochine cat mai inchise la culoare si le mancati ca atare sau in amestec cu alte fibre.

37. Ciupercile – sunt delicioase atunci când sunt adăugate la orezul brun! Dar ciupercile sunt bogate în ergothioneine antioxidant care protejeaza cresterea anormală a celulelor. “Pe scurt, acestea reduc riscul de cancer “, spune Bowerman, care recomandă o jumătate de ceaşcă o dată sau de două ori pe săptămână. ” Gatiti-le in vinul rosu, care contine resveratrol si astfel puterea lor imunitara creste. “
38. Ananasul – Amestecul mare de vitamine, antioxidanti, enzime şi în special, bromelaina  este ca un cocktail anti-inflamatoriu.  Ananasul de asemenea, protejează împotriva cancerului de colon, a artritei şi a degenerescenţei maculare, spune Grieger. O jumatate de ananas de doua sau trei ori pe saptamana este portia ideala.

39. Suc de fructe sau suc de legume – Într-o 2006 Universitatea din Florida de Sud  a facut un studiu cu persoanele care baut trei sau mai multe pahare de 4 uncii de suc de fructe sau suc de legume în fiecare
săptămână, de-al lungul anilor. Rezultatele au relevat faptul ca au fost cu 76% mai puţini cei care au dezvoltat boala Alzheimer decat cei care beau mai puţin suc natural de legume sau fructe. Nivelul ridicat de polifenoli, antioxidanti ce se se gasesc in fructe si legume protejeaza celulele creierului de efectele cauzate de bolile cronice, spune autorul studiului, Amy Borenstein, Ph.D.
 

Primit pe mail

Sursa: Biblioteca Secreta

SCRIEŢI-VĂ POVESTEA CU IUBIRE

”Care este cea mai bună manieră de a ne scrie povestea vieţii? Există una singură, iar aceasta este iubirea. Iubirea este materialul pe care l-am folosit personal pentru a-mi scrie povestea, căci ea se naşte direct din integritatea mea, din esenţa fiinţei mele. Iubesc eroul principal al poveştii mele, care iubeşte la rândul lui toţi eroii secundari ai poveştii, bucurându-se de fiecare în parte. Eu nu mă tem să le spun în faţă oamenilor „Te iubesc”, chiar dacă nu-i cunosc. Probabil că unii dintre dumneavoastră se întreabă: „Cum poţi iubi pe cineva pe care nu-l cunoşti?”. Dar eu nu am nevoie să îi cunosc pe oameni. Nu simt nevoia să îmi justific iubirea. Îi iubesc pentru că acest lucru îmi face plăcere. Iubirea care ţâşneşte din mine mă face fericit, şi nu-mi pasă dacă alţii mă resping pentru acest lucru, căci eu nu mă resping pe mine însumi. În povestea mea, eu trăiesc într-un love-story continuu, în care totul mi se pare frumos. A trăi în iubire înseamnă a renaşte. Înseamnă a reveni la integritatea ta, la cel care erai înainte de cunoaştere. Când îţi redobândeşti integritatea, urmezi întotdeauna iubirea. Îţi trăieşti viaţa ca pe un love-story etern, căci atunci când te iubeşti pe tine însuţi este uşor să îi iubeşti şi pe cei din jur. Singurătatea nu te sperie, ci te face fericit, iar dacă totuşi doreşti să te întâlneşti şi cu alţii, faci acest lucru pentru că doreşti să-ţi împărtăşeşti fericirea cu ei. Iubirea ta este atât de mare încât nu mai ai nevoie de iubirea altora pentru a fi fericit. Asta nu înseamnă că respingi vreodată iubirea lor. Dimpotrivă. De vreme ce accepţi o mâncare bună, un vin bun, o muzică bună, de ce nu ai accepta şi iubirea oamenilor? Dacă vă consideraţi un artist şi înţelegeţi că viaţa dumneavoastră este propria dumneavoastră creaţie, de ce nu v-aţi crea o poveste de basm în care să trăiţi? La urma-urmei este povestea dumneavoastră şi nu depinde decât de alegerea pe care o faceţi. Puteţi scrie foarte bine un roman de dragoste, dar el trebuie să înceapă cu dumneavoastră înşivă. Sfatul meu este să începeţi o relaţie cu totul nouă între dumneavoastră şi eroul principal din povestea dumneavoastră. Puteţi trăi cea mai frumoasă poveste de iubire, iar secretul constă în schimbarea legămintelor pe care le acceptaţi. Un legământ pe care vi-l recomand este să vă trataţi pe sine cu respect. Faceţi acest legământ şi spuneţi-i vocii mentale: „A sosit timpul să ne respectăm reciproc”. Multe judecăţi vor înceta pe loc; la fel şi o mare parte a auto-respingerii. Îi puteţi permite atunci vocii să vorbească, fiindcă dialogul interior va fi mult îmbunătăţit. Veţi fi inspirat de mari idei, veţi purta dialoguri sublime, iar atunci când alţi oameni vor auzi cuvintele dumneavoastră, vor fi încântaţi să le asculte.
Veţi zâmbi mult mai des şi vă veţi distra pe cinste, chiar şi atunci când veţi fi singur. Înţelegeţi acum de ce este atât de importantă relaţia cu sine. Când te afli în conflict cu tine însuţi, când nu-ţi place de tine, sau mai rău, când te urăşti singur, dialogul interior este contaminat cu otravă. Dimpotrivă, atunci când te iubeşti singur, chiar şi vocea cunoaşterii îţi vorbeşte frumos. Dacă relaţia cu tine însuţi este excelentă, toate celelalte relaţii cu oamenii se îmbunătăţesc automat. Dar trebuie să începi neapărat cu tine însuţi. Cum le-am putea vorbi frumos altora dacă nu suntem în stare să facem acest lucru nu noi înşine? Noi exprimăm întotdeauna ceea ce simţim, iar vocea cunoaşterii ne trădează. Dacă nu ne simţim bine, dacă suntem plini de otravă emoţională, simţim nevoia să ne eliberăm de ea. De aici nevoia de a blestema, pentru a scăpa de toate emoţiile prinse în capcana minţii noastre. Dacă simţim o stare de mânie sau de gelozie, cuvintele noastre vor transmite aceste sentimente. Dacă vocea cunoaşterii abuzează de noi, ea îi va trata şi pe alţii cu acelaşi dispreţ. Dimpotrivă, dacă ştim să ne distrăm chiar şi atunci când suntem singuri, cu atât mai mult o vom face atunci când suntem înconjuraţi de alte persoane. Primul pas pentru îmbunătăţirea relaţiei cu sine constă în a vă accepta exact aşa cum sunteţi. Iubirea de sine nu se învaţă. Ea se obţine mai degrabă prin dezvăţ, prin renunţarea la toate motivele pentru care vă auto-respingeţi. Natura noastră este aceea de a iubi. Nu putem iubi însă o imagine sau un anumit fel de a fi; nu ne putem iubi decât pe noi înşine, aşa cum suntem. Bucuria interioară devine atunci atât de mare încât suntem dispuşi să facem orice pentru noi. Nu ne mai lăsăm atunci pe ultimul plan. Cu cât te bucuri mai mult de tine însuţi, cu atât mai mult te vei bucura de viaţă, inclusiv de prezenţa celor din jurul tău. Atunci când iubeşti, cinsteşti şi respecţi viaţa. Atunci când îţi trăieşti viaţa cu iubire şi respect, povestea pe care o creezi devine un love-story continuu. A iubi viaţa înseamnă a te bucura de toate manifestările ei, iar acest lucru se realizează fără nici un efort. Este la fel de uşor ca şi respiraţia. Respiraţia reprezintă cea mai mare necesitate a corpului fizic, iar aerul este cel mai preţios dar pentru aceasta. Poţi fi atât de recunoscător pentru aerul pe care îl ai la dispoziţie încât simpla respiraţie este suficientă pentru a iubi. Cum îţi poţi exprima recunoştinţa pentru aerul pe care îl respiri? Bucurându-te de fiecare respiraţie. Dacă vă veţi focaliza asupra acestei bucurii, vă puteţi face din ea o obişnuinţă, şi astfel, vă puteţi bucura de cel puţin 16-17 ori pe minut. Simpla respiraţie este suficientă pentru a fi întotdeauna fericit, pentru a iubi de-a pururi. Aceasta este însă numai una din direcţiile pe care le poate lua iubirea. Fiecare activitate din viaţa noastră poate deveni un veritabil ritual al iubirii. Simţim cu toţii nevoia de a mânca; de aceea, putem face din alimentaţie un ritual asemănător cu cel al respiraţiei. Hrana este şi ea iubire, iar atunci când ne bucurăm de ea, atunci când îi savurăm plenar gustul şi aroma, putem trăi una dintre cele mai senzuale experienţe cu putinţă. Există atâta iubire în actul de a mânca. Cunosc chiar şi o mantra pe care o puteţi folosi pentru a vă amplifica această plăcere. Ea constă doar dintr-un singur sunet: „Mmmm!”
Dacă veţi practica iubirea alimentelor de fiecare dată când mâncaţi, cât de curând acest lucru va deveni o obişnuinţă, un ritual prin care vă puteţi exprima recunoştinţa, primind iubirea fără a opune rezistenţă. Comunicarea cu oamenii poate fi şi ea o modalitate de a ne exprima iubirea. Ori de câte ori ne împărtăşim povestea sau ascultăm povestea altora, putem practica iubirea. Una din temele pe care obişnuiam cândva să le dau adepţilor mei era aceea de a descoperi cel puţin o mie de modalităţi diferite de a spune „Te iubesc” într-o săptămână. Atunci când practici toate aceste modalităţi de a spune „Te iubesc”, inima ta se deschide complet şi întreaga creaţie pare că îţi spune „Te iubesc”. Această iubire nu trebuie justificată sau explicată. O primeşti şi o dăruieşti pur şi simplu, fără a face neapărat o poveste din ea. Dacă ai curajul să îţi deschizi complet inima în faţa iubirii, se petrece un miracol. Începi să percepi reflecţia iubirii tale în toate lucrurile. Mâncatul, plimbatul, vorbitul, cântatul, dansul, duşul, munca, joaca – toate ţi se par ritualuri ale iubirii. Când totul devine un ritual al iubirii, poţi spune că nu mai gândeşti. Tot ce faci este să te bucuri de viaţă. Orice activitate îţi face plăcere, căci o faci cu iubire. Simplul fapt că exişti ţi se pare minunat şi te simţi incredibil de fericit. Mulţi oameni m-au întrebat: „Miguel, tu eşti fericit tot timpul? Nu ţi se întâmplă niciodată să fii prost-dispus?”. După părerea mea, a fi prost-dispus este ceva perfect normal. Uneori, sunt prost-dispus pentru că nu am dormit îndeajuns. Dacă într-o noapte nu dorm decât două ore, dimineaţa nu mă trezesc prea bine-dispus. Mă simt oooof!, dar acel oooof! Nu este direcţionat împotriva nimănui. De ce m-aş comporta urât cu altcineva numai pentru că trupul meu şi-ar dori să doarmă mai mult? Dacă, dintr-un motiv sau altul, nu-i pot satisface dorinţa chiar în acel moment, fac ce am de făcut, după care mă culc şi îmi las trupul să se odihnească. Consider că am toate drepturile de a fi prost-dispus, dar acest lucru nu mă îndreptăţeşte să mă cert cu iubita sau cu copiii mei, cu prietenii sau cu angajaţii pe care îi am. Mulţi oameni consideră că dacă ei sunt prost-dispuşi, nimeni în jurul lor nu mai are dreptul să fie fericit. Ei nu se sfiesc chiar să-i întrebe: „De ce râzi, când eu mă simt atât de mizerabil?”. Acest lucru este egoism curat, dar noi suntem egoişti cu alţii numai pentru că suntem egoişti cu noi înşine. Noi proiectăm asupra altora numai ce simţim faţă de noi înşine. Cum ne tratăm pe noi, aşa îi tratăm şi pe ceilalţi. Este atât de uşor să îţi scrii povestea plin de iubire. De ce să complicăm lucrurile, când iubirea este adevărata noastră natură? Atunci când nu respectăm ceea ce suntem cu adevărat, noi opunem rezistenţă în calea iubirii. De multe ori, ne temem să iubim pentru că nu ezităm să credem în cea mai mare dintre minciuni, şi anume „Iubirea provoacă suferinţă”. Aşa cum am spus de atâtea ori, iubirea nu provoacă niciodată suferinţă. Ea nu poate provoca altceva decât plăcere. Din păcate, ea poate fi folosită (în mod greşit) pentru a-ţi provoca singur suferinţă.
Chiar dacă altcineva te iubeşte sincer, tu nu-i apreciezi iubirea, din cauza minciunilor pe care le auzi în mintea ta. Ajungi chiar să-ţi spui: „Ce vrea această persoană de la mine? Cu siguranţă, vrea să profite de pe urma mea”. Imaginaţia povestitorului nu are limite. Dacă nu percepeţi iubirea, dacă nu o puteţi recunoaşte, acest lucru se datorează faptului că nu ştiţi să recunoaşteţi decât otrava din interiorul dumneavoastră. Eu sunt responsabil pentru ceea ce spun, dar nu şi pentru ceea ce înţeleg cei din jur. Le pot dărui iubirea mea, dar ei o pot interpreta în fel şi chip, considerând chiar că-i judec, sau cine ştie… singurul care ştie ce va mai inventa în continuare este povestitorul fiecăruia. Dacă am renunţa să mai credem în aceste prostii, ar fi atât de uşor să ne înţelegem unii cu ceilalţi. Oamenii sunt născuţi pentru a iubi. Înainte de a dobândi cunoaşterea, inima copilului este complet deschisă. El nu este atras decât de iubire şi nu simte o respingere decât pentru acele locuri în care nu există iubire. După ce apare vocea cunoaşterii, el procedează exact invers: se simte atras de locurile în care nu există iubire şi pleacă din acele locuri în care există iubire. Avem întotdeauna de ales, iar dacă ne-am iubi cu adevărat pe noi înşine, am alege iubirea. Nu am mai accepta niciodată să fim răniţi, acceptând abuzurile şi minciunile altora. Dacă ne rănesc, cei din jur o fac pentru că acceptăm să fim răniţi, pentru că stăm şi nu plecăm. Şi totuşi, noi rămânem, pentru că suntem convinşi că merităm pedeapsa respectivă. Apoi îi învinovăţim pe ceilalţi pentru că ne-au făcut să ne simţim atât de prost, dar soluţia nu este asta. Soluţia era să plecăm şi să nu stăm acolo. Cum poţi crede pe cineva care îţi spune: „Te iubesc”, după care te tratează cu lipsă de respect şi cu violenţă emoţională? Cum îl poţi crede, când vezi că nu doreşte decât să îţi controleze viaţa, să-ţi spună ce trebuie şi ce nu trebuie să faci, ce ai dreptul şi ce nu ai dreptul să crezi? Cum poate pretinde cineva că te iubeşte, încărcându-te apoi cu toate gunoaiele sale emoţionale, cu gelozia şi invidia sa? Cum îi poţi spune cuiva „Te iubesc”, făcându-l apoi să sufere în fel şi chip şi transmiţându-i părerea ta proastă despre el? „Simt nevoia să-ţi spun ce nu este în regulă cu tine tocmai pentru că te iubesc”. „Simt nevoia să te judec, să îţi demonstrez vinovăţia şi să te pedepsesc tocmai pentru că te iubesc”. „Simt nevoia să îţi spun tot timpul că greşeşti şi să te fac să te simţi mizerabil tocmai pentru că te iubesc”. Din cauza acestei „iubiri”, oamenii sunt nevoiţi să suporte toate crizele de mânie, de gelozie şi toată prostia celor care „îi iubesc”. Chiar credeţi că acest lucru înseamnă iubire? Nici vorbă! Este cel mai curat egoism, dar oamenii se încăpăţânează să-i spună „iubire”, după care trag concluzia: „Iubirea provoacă suferinţă”. În realitate, ei se rănesc singuri, prin minciunile lor. Tate certurile care afectează atâtea relaţii de cuplu au la bază numai prostii. Ele nu au nimic de-a face cu iubirea, ceea ce explică de ce sunt atât de hămesiţi după iubire oamenii. Când eşti incapabil de iubire, este evident că nu poţi împărtăşi acest sentiment într-o relaţie de cuplu (sau de prietenie).
În schimb, dacă eşti deschis faţă de iubire, o vei recepta imediat; dacă celălalt este la rândul lui incapabil de iubire, nimeni nu te obligă să rămâi alături de el. Ai tot dreptul să fii deschis faţă de iubire, dar nu şi faţă de abuzurile altuia. Nu fiţi niciodată deschişi faţă de certuri, de învinovăţiri, de otrava celor din jur. Atunci când te iubeşti şi te respecţi pe sine, nu mai poţi permite nimănui să te trateze cu lipsă de respect. Mulţi oameni îmi spun: „Doamne, cât îmi doresc pe cineva care să mă iubească. Cât mi-aş dori să cunosc pe cineva cu care să mă potrivesc şi cu care să-mi împart viaţa”. Ce înseamnă însă „să te potriveşti cu altcineva”? Totul pleacă de la felul în care înţelegi să te porţi cu tine însuţi. Dacă te tratezi singur cu egoism, nu vei face decât să te foloseşti de celălalt pentru a-ţi face mai departe rău. Cum am putea aspira la o relaţie de iubire când nici măcar nouă nu ne place de noi înşine? Cum am putea pretinde că iubim pe altcineva când suntem incapabili să ne iubim pe noi înşine? Este imposibil să îţi respecţi partenerul când nu te respecţi pe tine însuţi, când te simţi nedemn şi bun de nimic. Cum ai putea să-ţi respecţi partenerul când nu poţi să te respecţi pe tine însuţi? Cum poţi dărui ceva ce nu ai? Cea mai frumoasă poveste de iubire începe întotdeauna cu tine însuţi. Tu nu poţi fi responsabil decât pentru o jumătate a relaţiei, respectiv pentru tine însuţi. Dacă te respecţi pe tine, îţi vei respecta şi partenerul. Atunci vei putea dărui iubire, şi o vei putea primi. Dacă eşti însă plin de otravă, asta este tot ce vei putea dărui. Dacă îţi faci singur rău, vei simţi nevoia să-l răneşti şi pe cel de lângă tine. Acest comportament este cu adevărat prostesc. Când auzi poveştile oamenilor, inclusiv propria ta poveste, nu asculţi de fapt decât minciuni. Dincolo de aceste minciuni nu există însă decât iubire, căci întreaga natură, inclusiv oamenii, sunt una cu Dumnezeu. Orice om este divin, este perfect, este un artist. Fiecare îşi creează propria poveste, trăind apoi iluzia că ea este reală. El îşi trăieşte întreaga viaţă încercând să-şi justifice povestea. Din păcate, în acest fel nu face decât să îşi irosească inutil viaţa. Aşa cum spuneam mai devreme, viaţa este foarte scurtă. Nu avem de unde şti dacă prietenii, copiii, partenerul de viaţă vor continua să mai fie aici şi mâine. Imaginaţi-vă că vă certaţi cu copilul sau cu partenerul dumneavoastră de viaţă, căci dorinţa de a vă exprima opinia este mult prea importantă pentru dumneavoastră ca să nu-i daţi curs. Vă pierdeţi controlul, din cauza minciunilor în care credeţi, şi îl răniţi îngrozitor. A doua zi descoperiţi că a murit. Cum vă simţiţi ştiind că i-aţi spus toate acele lucruri, în care nici măcar nu credeţi cu adevărat? Viaţa noastră este atât de scurtă încât de fiecare dată când îmi văd copiii, mă bucur cât pot de mult. Ori de câte ori am prilejul, mă bucur de soţia mea, de părinţi, de prieteni, de adepţii mei. Dar cel mai mult mă bucur de mine însumi, căci de mine nu mă despart niciodată. De ce mi-aş risipi preţiosul timp pe care îl petrec cu mine însumi judecându-mă, respingându-mă, făcându-mă să mă simt vinovat şi ruşinat?
De ce mi-aş risipi energia în stări de mânie sau gelozie, care îmi fac atâta sânge rău? Dacă am o stare de neplăcere emoţională, încerc să descopăr cauza ei, după care o rezolv. În acest fel, îmi regăsesc fericirea şi continui liniştit să îmi trăiesc povestea vieţii. Atunci când îţi scrii povestea cu iubire, iubeşti necondiţionat eroul principal. Aceasta este marea diferenţă între vechea poveste, bazată pe minciuni, şi noua poveste, bazată pe iubire. Atunci când te iubeşti necondiţionat, explici şi justifici tot ce percepi prin ochii iubirii. Ori de câte ori noul erou principal îţi captează atenţia, aceasta devine focalizată asupra iubirii. În acest fel, este uşor să iubeşti şi celelalte personaje din poveste cu aceeaşi iubire necondiţionată, căci aceasta a devenit natura eroului principal. Aşa acţionează înţelepciunea; la urma-urmei, totul ţine de un bun-simţ elementar. Acesta este scopul tuturor religiilor şi tradiţiilor spirituale din întreaga lume. Iubirea este ceva atât de simplu. Nimic nu este mai ușor şi mai minunat decât să iubeşti, dar iubirea trebuie să înceapă cu tine însuţi. Atunci când te iubeşti pe tine însuţi şi când îţi conştientizezi iubirea, toate celelalte se îmbunătăţesc. Puţini oameni ştiu cum să iubească în mod conştient. Cei mai mulţi dintre ei nici măcar nu-şi dau seama că ceea ce simt este iubire. Ei văd un copilaş care le zâmbeşte şi simt o senzaţie de căldură în inimă. Aceasta este iubirea, dar vocea cunoaşterii îi împiedică să conştientizeze acest lucru: „Nu, nu este iubire”. Oamenii trăiesc atâtea clipe de iubire, dar nici măcar nu-şi dau seama de acest lucru. Iubirea şi respectul sunt cele mai mari lecţii pe care le putem preda copiilor noştri, dar singura manieră prin care putem face acest lucru este să ne iubim şi să ne respectăm pe noi înşine. Nu există nici o altă cale de a transmite aceste sentimente. Aşa cum spuneam mai devreme, nu putem dărui decât ceea ce avem, la fel cum nu putem comunica decât ceea ce cunoaştem. Părinţii noştri ne învaţă ceea ce au învăţat la rândul lor de la părinţii lor. Cum ne-ar putea învăţa ceva diferit? De aceea, nu trebuie să ne învinovăţim părinţii pentru programul pe care ni l-au inoculat. Nu trebuie să ne învinovăţim profesorii pentru învăţăturile pe care ni le-au transmis la şcoală. Ne-au oferit ceea ce ştiau ei mai bine. Nu cunoşteau altceva, aşa că şi-au transmis cunoaşterea mai departe, către generaţia următoare. Singura şansă de a rupe acest lanţ al slăbiciunilor constă în schimbarea adulţilor, în transformarea noastră. Copiii noştri observă totul. Ei învaţă în primul rând ce văd, nu numai ce le spunem noi. De pildă, le spunem: „Să nu minţi niciodată”. Câteva clipe mai târziu, cineva bate la uşă, iar noi îl trimitem să răspundă: „Spune-i celui de la poartă că nu sunt acasă”. Copiii văd acest comportament duplicitar şi învaţă să facă la fel. Dacă părinţii lor nu sunt niciodată acasă, acest comportament li se pare normal. Mai târziu, când cresc, se vor comporta exact la fel cu copiii lor, care vor creşte şi ei singuri. Copiii vorbesc la fel cum vorbim şi noi. Dacă înjurăm când suntem acasă, vor înjura şi ei. Dacă suntem violenţi cu ei, la fel vor fi şi ei. Dacă ne certăm între noi, revărsând asupra partenerului de viaţă mânia şi otrava noastră emoţională, copiilor noştri li se va părea un comportament normal; mai târziu, vor face şi ei acelaşi lucru, căci aşa au început să-şi scrie prima poveste. În schimb, dacă în căminul nostru există respect şi iubire, povestea lor va fi impregnată cu aceste sentimente.
Cu cât dispunem de mai multă iubire, cu atât mai mare este iubirea pe care o putem dărui şi primi. Scopul oricărei relaţii este acela de a dărui şi de a primi unul de la celălalt. O relaţie nu are nevoie de prea multe cuvinte. Atunci când ne împărţim timpul cu altcineva, adevărata comunicare care contează este cea a sentimentelor, nu cea prin cuvinte. Dacă dorim totuşi să folosim cuvinte, nu trebuie să ne pierdem în ele. Sunt suficiente numai două: „Te iubesc”. Adevărata fericire nu este generată de iubirea pe care o simt alţii pentru tine, ci de iubirea ta pentru ei. Atunci când experimentăm iubirea, este greu să găsim cuvintele pentru a explica ce simţim, dar este cu siguranţă cea mai sublimă experienţă pe care am putea-o trăi vreodată. A experimenta iubirea înseamnă a-l experimenta pe Dumnezeu; înseamnă a trăi raiul pe pământ. Când vocea cunoaşterii nu ne mai captează atenţia, percepţia noastră devine mult amplificată. Începem să percepem atunci reacţiile noastre emoţionale, dar şi pe ale celor din jur. Treptat, percepţiile noastre se intensifică atât de mult încât începem să percepem inclusiv emoţiile copacilor, florilor, norilor, ale întregii naturi.
Ni se pare că iubirea vine de pretutindeni, inclusiv de la oamenii pe care nu îi cunoaştem. Starea se transformă curând în extaz şi nu poate fi explicată prin cuvinte. Ceea ce noi numim iubire este ceva atât de generic încât nu poate fi explicat raţional. Iubirea u poate fi explicată prin cuvinte, la fel cum nu poate fi nici adevărul. Cele două stări nu pot fi decât experimentate. Singura modalitate de a cunoaşte iubirea constă în a o experimenta, în a avea curajul de a sări în marele ocean de iubire şi în a o percepe în totalitatea ei. Aceasta este singura modalitate, dar noi suntem programaţi să ne temem atât de tare încât nu mai vedem iubirea din jurul nostru. Căutăm iubirea în alţi oameni, deşi aceştia nu sunt capabili să se iubească nici măcar pe ei înşişi. Nu este de mirare că în locul ei nu găsim decât egoism şi dorinţa de a controla totul. Iubirea nu trebuie căutată. Ea este chiar aici, căci Dumnezeu este pretutindeni; forţa vieţii este pretutindeni. Noi, oamenii creăm o poveste a separării, după care începem să căutăm ceea ce credeam că nu avem. Căutăm perfecţiunea, iubirea, adevărul, dreptatea, şi nu ne dăm seama că toate acestea se află deja înlăuntrul nostru. Tot ce căutăm în afară se află deja în noi. Nu trebuie decât să ne deschidem ochii spirituali pentru a găsi ceea ce căutăm. Nu putem face nimic pentru a îmbunătăţi ceea ce suntem deja. Unicul lucru pe care îl mai putem face este să creăm o poveste frumoasă şi să ne bucurăm de o viaţă mai bună. Cum putem crea o poveste frumoasă? Fiind autentici. Dacă eroul principal este autentic, este uşor să-ţi scrii povestea cu iubire, cu bun-simţ, cu integritate. Viaţa este darul cel mai preţios pe care îl putem primi, iar arta de a trăi este arta supremă. Cum putem învăţa însă această artă? Simplu: maestrul se naşte prin practică. Nu este o chestiune de învăţare, ci pur şi simplu de acţiune, de practică. Practicaţi iubirea ca un artist şi continuaţi astfel până când tot ce faceţi devine o expresie a iubirii dumneavoastră.”
Cum puteţi şti când aţi atins măiestria în arta iubirii? Simplu: când povestea vieţii dumneavoastră devine un love-story continuu.
DON MIGUEL RUIZ & JANET MILLS

Sursa: Dincolo de Orizont

Viata ca o oglinda a dorintelor noastre/ganduri de DUMINICA

Inchid ochii si revad in secvente ce imi inteapa cugetul seriale marcante din viata mea.
Ma intreb dezaprobator daca eu le-am scris scenariul si daca m-am gandit o clipa ca tot eu voi fi singurul personaj ce s-a prezentat la casting.
Revad segmente intregi in care am mers pe contrasensul vietii incercand la maximul nervii celor apropiati ai mei.
Vad si clipele de rara intensitate a linistii ce s-a intalnit cu sufletul meu cautandu-ma insitent dupa ce am refuzat repetat sa-i primesc mana pacifista.
Descifrez si chipuri si destine ce s-au incrucisat cu urmele pasilor mei.Sunt convins ca pasii mei s-au indreptat spre oamenii din viata mea cum tot asa de convins sunt ca viata lor a fost cea care a trebuit sa primeasca franturi sau bucati mai mari din existenta mea.
Este semnificativ intelesul pe care un batran mi l-a relevat despre rugaciunea Tatal Nostru.
Mi-a explicat sfatos ca PAINEA NOASTRA CEA DE TOATE ZILELE este de fapt VIATA noastra.
Noi TREBUIE sa cerem CREATORULUI dreptul la VIATA.
Si intorcandu-ma la secventele din viata mea sunt mai mult decat convins ca Viata Vine Spre Noi.
Asa cum rugaciunea ne indeamna sa cerem.
Este o problema de interpretare/simpla
Nu vedem defapt ca noi refuzam ceea ce primim ca de la aceasta viata.
Vrem intotdeauna ceva ce incepe cu MAI/-
mai frumos/
mai interesant/
mai deosebit/
mai delicat/
mai altcumva/
mereu si mereu..
Si astfel pierdem esenta vietii ..de a NE BUCURA
de ce primim si de ceea ce VIATA ne ofera.
Noi nu putem cere.
Putem insa primi sau refuza.
Odata ce primim si acceptam ceea ce primim vom primi ….in continuare urcand ca si semnificatie treptele acestor primiri….
Odata ce refuzam…
si viata noasra se va include pe un drum al refuzului.
GANDURI DE DUMINICA

dream life road

Sursa: life is for fullfing dreams or dreams are filling the life

Devoratorul de păcate

Legenda sau adevar?
Lasand la o parte diversele comentarii mai mult sau mai putin convingatoare pe aceasta tema sa incercam sa analizam exhaustiv subiectul.
Devorarea pacatelor tine de obicei de scena judecatii de apoi. Ca si concept teologic ea exista inca de acum 3500 de ani – in Egiptul antic la judecata lui Osiris, cel pacatos (implicit pacatele sale) era devorat de un monstru abominabil. Ceva asemanator se intampla si in cultura azteca unde Zeita-Mama “absorbea” pacatele celui “cait”.Insa cum s-a facut trecerea insesizabila spre acel “redemption”?

Am putea presupune, si pe buna dreptate, ca influenta crestinismului a dus la popularizarea acestei imagini. Insa gasim reminescente in arealul celtic cu mult inaintea sosirii crestinismului. Este atestat un personaj care folosea magia ritualica pentru a “extirpa” pacatele. Asta se intampla si in Isulele Britanice. In Walles, desi marturiile scrise lipsesc, savantii secoleler XIX s-au straduit sa nu vorbeasca despre acest fenomen oricum din ce in ce mai rar intalnit. Ei nu-si puteau explica cum intru-un secol “luminat”, populatia rurala analfabeta sa se dedea unor astfel de practici obscure.

Pare-se, parte a folclorului autohton, acest mit a fost influentat profund de Biserica Catolica. Devoratorul a devenit astfel un damnat, “certat” cu biserica, un adept satanic.
Insa el este cel care practica Vechea Cale. Ramasita a vechiului samanism, el se folosea de propriul spirit si corp pt a alunga suferinta bolnavului pe patul de moarte. O ultima “impartasanie” eliberatorie daca vrem sa folosim un termen crestin.

Primele scrieri atestate se afla la British Museum si este vorba despre autorul John Aubrey din 1640 care relateaza o astfel de intamplare. Deasemenea, in 1686 acest obicei este inregistrat in nordul regiunii Walles.

In august 1852, Asociatia Arheologica de la Cambridge la cea de-a sasea sedinta anuala de la Ludlow, face referiri si comentarii la acest aspect legat de riturile funerare.
Scrierile pomenesc de un cersetor folosit impotriva vointei lui. Probabil aceasta practica era ocazionala si cei care deveneau devoratori de pacate erau inzestrati cu o anumita capacaitate extrasenzoriala deosebita.

Practica e clar legata de simbolistica euharistiei crestina – impartirea trupului si sangelui lui Iisus Hristos. Hrana intru Domnul, trup si spirit, cum o inteleg crestinii este o varianta simbolica la ceea ce se intampla si in Egiptul Antic cand Osiris invie si o data cu el primavara revine pe pamant. Se impartea adeptilor acea “paine inverzita”, coliva de mai tarziu la care face Eliade referire.

Se stiu putine despre acesti “dezlegatori” cum sunt numiti popular. Este o traditie care coboara in vremurile vechi si este cunoscuta in multe zone. In ultima instanta ea a fost incorporata si in practicile funerare catolice, dar fara a i se intelege adevarata semnificatie. Simbolistic, se crede ca ritul are la origine povestea din Biblie (Levitic xvi. 21, 22v), respectiv “tapul ispasitor” al lui Aaron care a preluat pacatele copiilor lui Israel si i s-a dat drumul sa moara in salbaticie.

In traditia samanica, un devorator de pacate este “angajat” de familie sa vina la capataiul mortului si sa manance ritual paine si sare, elemente simbolice.

In acest rit, pacatele sunt vazute ca si greutati care tin sufletul decedatului captiv intr-un fel de purgatoriu. El trebuie eliberat pentru a merge mai departe. Mancarea (paine si bere, sare si apa dupa caz) se aseaza pe abdomenul decedatului, crezandu-se ca aceasta va absorbi pacatele prin forta vitala.

Tot sin-eater-ul se ocupa de insotirea mortului precum Anubis. El canta incantatiile, urmand un ritual precis catre Lumea de Dincolo. El joaca si rolul de anam cara (prietenul si insotitorul sufletului). Un duhovnic si un sprijin in calatorie (asemanator in Papirusul lui Ani)

Ceea ce nu se cunoaste este insa efectul benefic pe care il aveau acesti “medicine-man”. Vraci-samani ai vremurilor lor, ei actionau prin metode naturiste cunoscand plantele si ierburile vindecatoare, nefiind deloc straini de medicina populara.

Rituri funerare
Pentru a intelege mai bine aceste elemente trebuie sa intelegem riturile funerare si influentele lor.

In preistorie, daca aruncam o privire, mortii erau inmormantati vopsiti in ocru, culoarea mortii. La europeni practicandu-se negrul, orientalii vad in alb simbolistica mortuara.

Chiar si acest mic amanunt, culoarea, conteaza foarte mult in economia peisajului.

Tot in vechime, triburile salbatice sacrificau un animal pe mormant pentru ca acesta sa preia pacatele celui dus in lumea de dincolo.

In Egipt, prin acest ritual de impartasire al corpului zeului, adeptul se indentifica cu el, moare, trece prin Lumea de Jos, si apoi dupa Judecata invie triumfal fiind simbolizat de culoarea verde.

Trecerea inseamna identificare, asumare, credinta, transfigurare.

Un devorator de pacate ar avea in acest sens puterea suprema, insa povara pe care ar trebui sa o indure ar fi infernala.

Marturiile atesta astfel de exemple in Scotia, Walles, Anglia, peninsula Balcanica apoi.

Putem vedea fie parti ale acestui ritual fie o simbolistica mult mai exacerbata in sensul acelor “prajituri funerare”.

Deasemenea si “priveghiul” mortilor devine inca de la iudei o practica atestata. Fie ca sa-si ia ramas bun, fie ca se temeau de actiunile celui decedat care inca se afla la “granita”.

In Irlanda, cei care vegheau decedatul trebuia sa aiba la ei sare si sa manance din cand in cand.

Mai degraba, devoratorul de pacate devine in comunitatile rurale din Britania, Balcani si nu numai acel “tap ispasitor”. El consuma pacatele si este platit pentru asta. Traieste retras de comunitate, asupra lui planand stigmatul de vrajitorie, magie neagra, practici oculte, spiritism.

Este practic o inversiune a rolului samanului la populatiile nordice. Pentru ca omul se teme de moarte si nu o mai imbratiseaza. De aceea tot ce este legat de ea trebuie sa fie indepartat, sa fie “afara” din societate.

Tot aici gasim ideea transferului de personalitate bine-rau si deasemenea, observam ca tine strict de magia religioasa.

Simbolistica
Ne intrebam de ce oare tocmai paine si sare?

Painea a fost dintotdeauna la mare cinste si respect in conceptia comunitatilor rurale. Prin transfer de la “graul cristoforic”, adica de la graul privit de aproape care are intiparit chipul lui Hristos, painea reprezinta fata lui Hristos.

Pe langa rolul de aliment prioritar al universului gastronomic taranesc, painea, si implicit graul, are numeroase implicatii in medicina populara, dar si valente sacre prin simbolizarea trupului lui Hristos.

In istoria umanitatii, alimentatia a fost determinata de mediul natural, de structura socio-economica a comunitatilor, de conceptiile religioase si spirituale, de paradigmele mentalului colectiv. Actul alimentar axat pe dimensiunea filozofica, metabolica, in calitate de suport bioenergetic, a evoluat in functie de cadrele geografice, de cadrele culturale, dimensionandu-si semnificatii si conotatii specifice. Comunitatile ofera indivizilor coduri si modele culturale care sunt variabile in functie de factorii economici si sociali, in functie de perioadele istorice.

Dupa cum apreciaza Mircea Eliade, in actele fiziologice ale nutritiei se pot identifica coduri si valori religioase, sacralitati care “devin la primitiv un rit a carui intermediere il ajuta pe om sa se apropie de realitate, sa se insereze in pontic”.

Ofrandele aduse mortilor vorbesc despre “paine si bere” ca hrana de baza in lumea de dincolo. In Orientul antic painea nu era taiata ci rupta, iar ruperea painii, in sens figurat, ansemna “a manca impreuna, a lua masa”. Aceasta masa era, poate, inteleasa in sens spiritual ca un act sacru, iar cele 12 paini expuse in templul din Vechiul Testament sunt imaginea simbolica a hranei spirituale. In Noul Testament, in pilda inmultirii painilor se vorbeste despre 12 cosuri cu peste si 12 cosuri cu paine. Intrucat omul nu traieste doar cu painea materiala, painea euharistica a vietii devine hrana spirituala impreuna cu vinul.

Din punct de vedere al simbolisticii painea reprezinta elementele primordiale: pamantul (recolta este rodul sau), apa, focul.

Painea insoteste in mod constant si necesar omul in marile momente ale vietii: nasterea, (ursitori, botez), nunta, moarte. Daca la nunta colacul miresei este un insemn al belsugului, fertilitatii, norocului in viata, in ritualurile trecerii, la ursitori si pomana, azimele (azmele), din aluat nedospit unse cu miere au rolul imbunarii, indulcirii trecerii prin viata a omului si a spiritului catre cealalta lume.

Simbolul painii
In religiile antice, painea era considerata drept un dar ce venea din partea zeilor. La fel si in Vechiul Testament unde painea era darul lui Dumnezeu de care depindea supravietuirea omului.
In acelasi timp, painea este simbolul vietii omului pe care omul i-o ofera lui Dumnezeu. Astfel Melchisedec i-a oferit lui Dumnezeu ca jertfa paine si vin. In templul din Ierusalim stateau expuse permanent cele douasprezece paini ale “punerii inainte” care reprezentau cele douasprezece triburi ale lui Israel care se ofereau pe sine lui Dumnezeu. La cinele rituale sau cinele pascale, painea mai avea o semnificatie: era semnul memorial al eliberarii din sclavie, se folosea numai paine nedospita sau azima asa cum fusese painea pe care o mancasera in Egipt evreii, in graba nemaifiind timp sa o dospeasca, in noaptea eliberarii.
Nu numai la evrei, dar la toate popoarele orientului painea era franta si distribuita la inceputul mesei de catre capul familiei.

Simbolul sarii

Vechii romani atribuiau sarii un efect apotropeic, puterea de a alunga demonii. Noilor nascuti le dadeau in ziua a opta dupa nastere, zi lustrala, de purificare si ispasire, putina mola salsa care era acelasi lucru cu “mola sacra” (asonantele nu sunt intamplatoare): faina de grau amestecata cu sare, aceeasi compozitie care se punea si pe capul victimelor sacrificale. Oare din acest rit pre-crestin isi are originea folosirea – pana nu demult – a sarii in Taina Botezului in Biserica latina? Latinii dadeau celui chemat la Botez sare exorcizata si binecuvantata inca de pe vremea Fericitului Augustin.

Sarea mai era folosita de crestinii occidentali la sfintirea apei, la consacrarea altarelor bisericilor cu asa-numita -acqua gregoriana- sau la binecuvantarea mare impotriva tuturor relelor.

Unele rituri pre-crestine s-au conservat in Biserica apuseana si numitorul comun este sacralitatea sarii ca simbol de nestricaciune, de durata, de gust bun al intelepciunii.

Sarea simbolizeaza durabilitatea, dainuirea legamantului dintre Dumnezeu si alesii sai. Ceea ce textul original numeste “legamant de sare” in limba romana a fost tradus – foarte fidel sensului – prin “legamant de necalcat, vesnic”. Sarea, la fel ca si tamaia si focul, pentru omul biblic este mijloc de purificare.

Ne mai raman totusi chiar si in zilele noastre ramasite ale acestor obiceiuri – in Irlanda la mijlocul anilor 1980, in partile rurale din Anglia (Shropshire si Cumberland), in Bavaria, in Balcani, in Olanda. Oamenii din vremurile antice si nu numai erau in general superstitiosi. Exista ceva adevarat in aceasta legenda?
Puckle mentiona in cartea sa, “Obiceiuri funerare” existenta ultimului devorator prin sec XVIII.
Mai exista printre noi?
sursa

Sursa: Vuvuzela Ro