joi, 26 mai 2011

Tuneluri dacice

Trasee secrete si drumuri pe sub munti, folosite inca de pe vremea dacilor? O simpla legenda sau …In fiecare zi, indiferent ca e vara, toamna, pramavara sau iarna, sute de persoane vin sa traverseze zona Bucegilor. Unii vin pur si simplu pentru munte, altii vin atrasi de legendele ce cuprind intreg tinutul Bucegilor. Iar altii vin in cautarea comorilor ramase prin pesteri, din cele mai vechi timpuri, asa cum spun legendele locale. Pentru ca in zona Bucegilor trece un lant de drumuri subterane, cunoscute doar de cateva persoane, la ora actuala. In vremuri de restriste, inca din vremea dacilor, obstile tramiteau femeile si copiii aici, tramiteau comorile ce le aveau si porneau la lupta impotriva invadatorilor. Pe sub munte se poate ajunge dintr-o parte in alta a muntilor.
In anul 105 armatele romane conduse chiar de imparat, patrundeau in teritoriul dacilor, ocupind cetate dupa cetate. Era al doilea razboi si Traian era decis ca de data asta sa supuna definitiv Dacia. Din aceste considerente nu se grabea, preferind sa construiasca de fiecare data pe unde trecea cetati si castre care sa asigure spatele armatei sale.
La un moment dat, intre romani si Sarmizegetusa nu mai era nici o cetate. Cu toate astea, in munti, pe loc deschis, la intilnirea a doua piriuri, s-a dat o lupta pe viata si pe moarte intre cele doua osti. Era sfarsitul toamnei. Dacii erau condusi personal de Decebal, iar romanii de unul dintre generalii lui Traian, cel care, dupa cucerirea Daciei, urma sa devina primul guvernator al noii provincii romane. Lupta a fost ingrozitoare si a durat toata ziua. Spre seara, balanta incepuse sa incline spre romani, din cauza numarului mare de luptatori de profesie pe care ii aveau.
La un moment dat, marele preot dac, Vezina, a fost vazut cazind in lupta. Atunci dacii au inceput sa sovaie, vazind in asta un semn din partea marelui lor zeu, Zamolxis. Ca sa nu piarda de tot lupta, Decebal a dat ordin de retragere si… armatele dacilor au disparut in cateva minute ca inghitite de pamant.
Degeba au trimis romanii trupe in urmarirea fugarilor. Acestea se intorceau toate cu acelasi raspuns: in fata lor nu exista nici un fel de dusman…
A urmat o pauza de cateza zile, pauza care a fost cat pe ce sa salveze soarta regatului dac. Pentru ca, profitind de ea, Decebal a realizat o lovitura care a ramas in analele razboaielor: a incercat sa mute centrul operatiunilor la sud de Dunare, pe teritoriu roman. La vremea respectiva nimeni nu a putut intelege cum, in conditiile unei ierni cumplite, cum a fost cea din 105, Decebal a ajuns, intr-un interval de timp extrem de scurt – mai putin de 2 zile – sa strabata muntii Daciei, ajungind la locul de intalnire cu aliatii sai si trecand Dunarea ca sa atace castrele romane de pe teritoriul actual al Bulgariei. Din pacate, in urma unor tradari din rindul nobililor daci, Traian a aflat secretul miscarilor rapide de trupe: Decebal s-a folosit de tunelurile subterane care traversau muntii dintr-o parte in cealalta.
Dupa batalia de la Adamclisi cand fiecare dintre aliatii infranti ai dacilor se retrageau spre locurile lor de bastina, dacii condusi de Decebal au cazut in cateva ambuscade organizate de romanii care ii asteptau in tunelurile de trecere. Neasteptindu-se la asa ceva, mare parte din trupele repliate au fost nimicite, putini fiind dacii care au ajuns din nou la Sarmizegetusa. Dupa acest atac, Traian a ordonat astuparea tunelelor pe care le descoperise. Cu toate astea, multe au ramas necunoscute de cotropitorul roman, fiind folosite mai tirziu de domnitorii romani. Asa au fost trecerile subterane din zona Bucegilor.
Cei mai populari munti ai Romaniei sunt strabatuti de la un capat la altul de treceri subterane, putini fiind cei care cunosc existenta acestora?
Despre existenta tunelurilor aveau cunostinta numai sacerdotii daci si unii nobili, acestia din urma cunoscand doar anumite treceri strategige si nu pe toate. Ducand mai departe mostenirea spirituala a inaintasilor lor, preotii daci au transmis novicilor secretele trecerilor de sub pamant, secrete preluate de preotii crestini, paznici ai comorilor spirituale si nu numai, ale acestui popor si retransmise mai departe doar calugarilor virtuosi. Pentru ca aici, in interiorul Bucegilor, exista o parte din secretul existential al nostru, al romanilor, ca popor.
Pe vremea domnitorilor din dinastia Basarabilor si a celor de dupa ei, platoul Bucegilor era interzis oamenilor de rand. Acolo se antrenau ostile de elita ale domnitorului. Oare de ce, din toate locurile posibile din tara asta, domnitorii au ales ca loc de antrenament tocmai platoul Bucegilor? De ce nu un loc la cimpie, unde antrenamentul calare se putea desfasura in conditii mai bune? Simplu. Pentru ca, in vremuri de restriste, tezaurul roman era adapostit in tunelele din zona, iar “rosii” aveau ca sarcina prioritara, paza comorilor
Mai mult, legendele locale vorbesc si despre existenta unui tezaur deosebit. Un tezaur acumulat si pastrat in zona de-a lungul a zeci de generatii de conducatori. Se spune ca fiecare din acestia trebuia sa sporeasca tezaurul pe durata domniei lui si nu avea voie sa foloseasca niciodata odoarele de pret din tezaurul sfant. Cei care nu au tinut cont de asta au fost loviti de un blestem cumplit, ei si familiile lor fiind risipite in vint. Se spune ca acest blestem a lovit cele doua ramuri conducatoare din familia Basarabilor, respectiv ramura Draculestilor si cea a Danestilor, multi domnitori din aceste familii murind asasinati, ei si familiile lor, pentru incercarea de a folosi tezaurul tarii in scop personal.
In ultimii ani, in zona Bucegilor s-au efectuat masurari energetice care au constatat existenta unor campuri de forta extraordinara si a unor treceri subterane care traverseaza muntii dintr-o parte in cealalta. Mai mult, aceleasi masuratori au aratat existenta a doua treceri subterane care merg din zona Bucegilor pana in apropiere de Pestera Ursilor din Carpatii Occidentali, acestea fiind intretaiate din cand in cand de diverse tunele mai mici sau mai lungi.
Sursa: Biblioteca Secreta

O superfurtună ar putea lovi California: Un sfert din teritoriul statului american, sub ape

O superfurtună ar putea lovi statul american California, avertizează un grup de 100 de cercetători şi specialişti în meteorologie. Oamenii de ştiinţă spun că o pătrime din întregul stat american ar putea fi inundată şi estimează că pagubele materiale ar putea atinge impresionanta sumă de 400 de miliarde de dolari. Distrugerile provocate de această superfurtună ar fi de până la cinci ori mai mari decât cele provocate de un eventual cutremur.
Cercetătorii de la U.S. Geological Survey i-au avertizat oficialii americani în acest sens, aducând ca argumente istoria geologică a statului California, arată yahoonews.com. Astfel de „superfurtuni” au mai avut loc în trecut. Ultima furtună de proporţii atât de mari s-a petrecut între anii 1861-1862. Atunci, o treime din Valea Centrală (Central Valley) a fost inundată.
Inundaţiile au fost atât de mari, încât autorităţile americane au fost nevoite să mute capitala statului în San Francisco, iar guvernatorul Leland Stanford a fost nevoit să meargă într-o barcă pentru a-şi susţine discursul inaugural. Potrivit dovezilor descoperite de geologi, furtuni de asemenea amploare au mai avut loc de-a lungul istoriei în anii 1029, 1418 şi 1605.
Furtuna ar putea dura peste 40 de zile
Potrivit teoriei oamenilor de ştiinţă, o asemenea furtună ar putea dura mai mult de 40 de zile. Vântul ar putea atinge viteze de 125 de mile pe oră şi alunecările de teren ar produce şi ele pagube însemnate.
O asemena superfurtună este ipotetică, însă nu imposibilă, susţin oamenii de ştiinţă. „Considerăm că astfel de furtuni au loc o dată la 100 sau 200 de ani, la fel ca seismele din falia San Andreas”, a declarat cercetătoarea Lucy Jones, într-un comunicat de presă.
Oficialii din cadrul Departamentului de Situaţii de Urgenţă au convocat, săptămâna trecută, o conferinţă referitoare la pregătirile pentru o posibilă superfurtună.
Citiţi întregul raport al oamenilor de ştiinţă
Scenariu devenit realitate? Au început deja inundaţiile în SUA
Se pare că probleme provocate de inundaţii deja s-au făcut simţite în SUA. Sute de persoane au fost evacuate din statele Washington şi Oregon, din cauza precipitaţiilor abundente care au provocat inundaţii. Străzile au fost acoperite de un strat de apă, înalt de 30 de cm.
Mai multe clădiri au fost avariate iar o autostradă a fost închisă după ce apa a îngheţat pe carosabil, în timpul nopţii. Autorităţile au închis circulaţia pe şosea, din cauza riscului mare de accidente.
Meteorlogii avertizează că polile vor continua şi în zilele următoare şi ar putea provoca alunecări de teren.
Inundaţii devastatoare în Brazilia şi Australia
În Brazilia, ploile torenţiale şi alunecările de teren care au devastat regiunea muntoasă din apropiere de Rio au provocat moartea a peste 600 de oameni. Jurnaliştii brazilieni apreciază că inundaţiile din ultimele zile reprezintă “cea mai mare catastrofă naturală din istoria ţării”, depăşind-o pe cea de la Caraguatatuba, soldată cu 436 de morţi în 1967.
În Australia, autorităţile au început să evaluaze amploarea pagubelor, în cartierele acoperite de noroi din Brisbane, în timp ce locuitorii altor oraşe se pregătesc pentru inundaţii. Până în prezent, au fost înregistraţi 25 de morţi, însă zeci de persoane sunt date în continuare dispărute.
sursa
Sursa: Vuvuzela Ro

“Ideea cea Mare este ca Suntem Toti Unul

Ideea cea Mare este ca exista doar Un Dumnezeu – si ca acestui Dumnezeu nu-i pasa daca esti catolic sau protestant, evreu sau musulman, indian sau mormon, sau daca nu ai nici un fel de religie.
Ideea cea Mare este ca tot ce avem de facut este sa ne iubim unii pe altii – si, in lumea noastra, toate celelalte vor avea grija de ele insele, din vointa noastra de a actiona cu afectiune unii cu ceilalti.
Ideea cea Mare este ca nici unul dintre noi nu este mai bun decat altul.
Ideea cea Mare este ca toate resursele naturale ale Pamantului apartin tuturor oamenilor lumii – si asta nu are nimic de-a face cu terenul pe care, in care sau sub care se afla localizate resursele.
Ideea cea Mare este ca nimeni nu “detine” cu adevarat nimic, cu atat mai putin pe altul – sau chiar bucati din planeta care este casa speciei noastre.
Ideea cea Mare este ca libertatea este esenta Vietii, nu ceva ce dobandesti sau ce-ti poate fi dat, ci Ceea Ce Esti – si orice efort de a-i limita exprimarea este un efort de a limita Viata Insasi, pe care sufletul o va re-crea la fiecare nivel, pana ce sufletul, care ESTE libertate, este exprimat pe deplin, in fiecare clipa.
Ideea cea Mare este ca bucuria este starea naturala a fiintei noastre si ca bucuria este intotdeauna exprimata cel mai deplin si cel mai rapid, prin daruirea ei.”
Neale Donald Walsch
Sursa: Dincolo de Orizont

“Dragi cititori: țara voastră e terminată!” – Falimentul Casei Naționale de Pensii

Declarația de faliment e inevitabilă.
Aici nu e cu dacă și cu parcă. Nu există nici cea mai mică șansă ca sistemul de pensii să supraviețuiască. Și n-are nici o legătură cu politica, după care sunt înnebuniți toți românii. Ci cu aritmetica. Calculul e simplu și nu dă cu virgulă. Ani de zile pensionarilor li s-a spus că statul le pune bani de-o parte ca să aibă la bătrânețe. E o minciună. Banii lor au fost mâncați de multa vreme, de stat și de inflație. Sistemul de pensii e un sistem piramidal clasic: pensionarii își primesc pensiile din banii angajaților care urmează să intre în sistem.
Si încă ceva: sistemul de pensii e alimentat doar de angajații care produc cu adevărat bani. Adică de sectorul privat. Ăia sunt toți banii României, nu alții! Statul tot mută dintr-un buzunar în altul banii luați de la firmele private, dar nu reușește să-i înmulțească.
Sistemul de pensii, piatra atârnată de gâtul economiei!
  • România dă pensionarilor 10 miliarde de euro pe an.
  • România dă bugetarilor 9.3 miliarde de euro pe an.
  • România pierde prin șpăgi 3 miliarde de euro pe an.
Ca să își mai revină vreodată economia, firmele din România au nevoie de reduceri de taxe de 20 de miliarde de euro pe an, în următorii 10 ani. Bani pentru investiții (private, nu de stat!). De unde? Păi, oricine poate să ghicească.
Falimentul e singura soluție corecta.
Casa Națională de Pensii, ca orice instituție, poate da faliment. Nu e “prevăzut” în lege? Păi să se prevadă! După care sistemul de pensii poate fi pus pe baze sănătoase. Adică liberalizat. Fiecare trebuie să decidă singur dacă vrea să își strângă banii de pensie la bancă, la o societate de asigurări, sau la el sub pernă. Nu mă învață pe mine statul ce să fac eu cu banii mei! Când de fapt s-a dovedit că el habar n-are ce să facă cu banii lui.
Încetarea de plăți e un lucru foarte normal. Și foarte moral. Da, le-ai luat banii oamenilor. Da, i-ai administrat mizerabil. Dar măcar recunoști și suporți consecințele, ca la orice faliment. Da, e un dezastru pentru milioane de oameni. Da, mulți or sa sfârșească în șanțuri. Dar așa e corect.
În schimb, dacă ascunzi falimentul și iei banii altor milioane de oameni nevinovați pentru sistemul tău piramidal, dacă le promiți și lor pensie, deși de acum știi clar că n-or să primească nimic, asta nu mai e un simplu faliment. E o escrocherie. E fraudă.
Nu mai plătiți contribuții de pensie. Plătiți degeaba!
Sistemul de pensii nu se va prăbuși peste 30 de ani, cum încearcă să vă liniștească autoritățile. Sistemul de pensii s-a prăbușit încă din 2009, când a fost nevoie de banii FMI ca România să nu declare oficial falimentul. Guvernul a sperat că mizeria se va curăța ”de la sine” în 2010. Dar anul 2010 a fost și mai greu ca 2009. Peste 400.000 de firme au dispărut din economie. Numărul contractelor de munca a scăzut cu 1.7 milioane.
Iar 2011 va fi mai greu ca 2010. FMI nu va mai da bani României în 2011. Știu, guvernul român a zis că cică, nici n-am avea nevoie. Dar a doua zi s-a împrumutat la bănci, pe o dobândă dublă. Așa că povestea cu România și FMI-ul, e ca povestea cu vulpea și strugurii prea acri.
Eu aștept cu interes să văd cum se vor plăti pensiile și salariile fără FMI. Bănuiesc că din ce în ce mai puțin, și cu întârzieri tot mai mari…și mai mari…până când în final, din robinetul statului n-o să mai picure nimic!
Bismarck v-ar trage un șut în fund și v-ar concedia pe loc!
M-a uluit zilele trecute o fostă ministră a Muncii, care spunea cu mândrie ca actualul sistem de pensii e minunat, e sublim etc.…pentru că a fost inventat de Otto von Bismarck, cancelarul Germaniei. M-a uluit pentru că, de obicei, proștii sunt cei care se sprijină pe argumentul autorității.
Si cât de prost trebuie să fii, ca să nu-ți dai seama că în urmă cu 130 de ani, când a introdus Bismarck sistemul, speranța de viață în Germania era de doar 45 de ani, nu de 80? Iar el a stabilit intenționat vârsta de pensionare la 65! Adică majoritatea germanilor nici n-apucau să consume banii de pensie!
Așa că Bismarck a rezolvat o problemă cu datele pe care le avea. Și a sperat desigur că urmașii lui vor fi destul de inteligenți, ca își găsească propriile lor soluții, la propriile lor probleme. Dar a fost prea optimist. Urmașii lui sunt atât de idioți, încât nici nu-și dau seama că problema s-a schimbat. Și aplică la infinit aceeași soluție.
Singura șansă pentru pensionari: mărirea numărului de angajați.
Iar asta nu se va întâmpla niciodată. De ce? Simplu: pentru ca au rămas prea puțini români în România. Și sunt din ce in ce mai puțini.
Cu populația activă care se mai află acum în mod real pe teritoriul României, nu există nici o șansă ca economia să mai susțină cheltuielile statului. Nici pensiile, nici salariile, nici șpăgile. Nici în aprilie 2011, nici în 2012, nici în 2013. Niciodată.
Câți români mai sunt de fapt în România?
Din 2010, circa 3.5 milioane de români munceau legal în Uniunea Europeană, afirmă Banca Mondială. Dar să nu-i uitam pe cei care câștigă bani ilegal în U.E. (muncitori la negru, prostituate, hoți, criminali) – si care sunt mult mai mulți. Câți? Păi tot Uniunea Europeană raportează că România este cel mai mare exportator de prostituate (circa 1 milion!). Dacă adăugăm muncitorii la negru din agricultură, construcții, restaurante, dar și celelalte meserii specific românești (cerșetorii, hoții de buzunare, ucigașii), ajungem la minimum 7 milioane de români în afara granițelor.
Asta înseamnă că, în acest moment, în România nu mai sunt decât cel mult 14 milioane de persoane. Din care bani produc efectiv cel mult o zecime. Adică 1.4 milioane.
Și cu cât e mai greu, cu atât vor pleca mai mulți. În anii 2000-2009, au plecat mai mult muncitorii. În 2010 însă, au început sa plece și patronii. Care prin Bulgaria, care prin Ungaria, care prin Londra… Următorul val de emigranți acesta va fi. Iar ăștia nu pleacă doar cu traista-n băț! Ci și cu banii, și cu dorința de afaceri.
Ei, atunci de la cine o să mai luați bani de pensii?
Liniștiți-vă, dragi cititori: țara voastră e terminată!
Mi se pare extrem de amuzant cum o grămadă de tembeli fac spume la gura pro- sau contra lui Traian Băsescu, când de fapt Traian Băsescu nu mai are nici o legătura cu viitorul României. Nici el, nici Iliescu, nici altcineva dintre politrucii români. Pur și simplu, România a fost distrusă atât de grav în ultimii 20 de ani, încât nu mai există vindecare. Criza n-a fost decât ultima picătură.
Ce-ar mai putea să facă acum un guvern? Să crească natalitatea cu forța? Să-i oprească pe români la graniță, să nu mai plece? Să nu mai fure? Vise plăcute! Uitați-vă pe fereastra: țara pe care o vedeți și cu care v-ați obișnuit, își trăiește ultimele clipe. În locul ei va apărea o țară nouă. Cu altă Constituție, cu alte taxe (poate chiar și cu altă hartă).
Dar sigur cu alt sistem de pensii.
Mihai Giurgea
Articol publicat pe standard.ro 
Sursa: News.ro Ştiri pe Blog

Furtunile solare – un uragan Katrina la nivel global, avertizează oamenii de ştiinţă

În cadrul întâlnirii anuale a Asociației Americane pentru Progresul Științific (American Association for the Advancement of Science – AAAS), care a avut loc la Washington, oamenii de știință au avertizat că furtunile solare ar putea afecta puternic sistemele electronice într-un viitor apropiat, informează The Guardian.

Principalul consultant științific al guvernului britanic, John Beddington, susține că problema „evenimentelor meteorologice spațiale” ar trebui luată în serios, o furtună solară puternică ar putea avea efecte negative asupra sateliților și rețelelor electrice, provocând pagube în economia mondială de până la două trilioane de dolari, ”echivalentul uraganului Katrina la nivel global”.

Activitatea solară are cicluri de aproximativ 11 ani, iar următoarea perioadă de activitate la un nivel maxim se preconizează a fi anul 2013. Jane Lubchenco, de la US National Oceanic and Atmospheric Administration, susține că este indicat să ne așteptăm și să ne pregătim pentru o perioadă de înmulțire și intensificare a furtunilor solare.

O furtună solară trimite către Pământ o cantitate imensă de radiații electromagnetice, care, în contact cu stratul exterior al atmosferei ar ioniza acest strat. La nivelul pământului, efectele nu vor fi resimțite de oameni, dar sateliții de pe orbită ar putea fi grav afectați. 

Vulnerabilitatea, susține Thomas Bogdan, directorul Space Weather Prediction Centre, o reprezintă dependența omenirii de sateliți și GPS. În cazul unei furtuni solare puternice, componentele electronice ale sateliților ar putea fi afectate, compromițând activitatea acestora. Ar putea fi afectate rețelele de electricitate, comunicațiile și transportul aerian.

La aproximativ 30 de ore după ce magnetosfera Pământului este afectată de o furtună solară, pot să apară dereglări la rețelele electrice, sau puternici curenți electrici să fie transmiși de-a lungul conductelor care transportă combustili pe întreg globul.

În 1989, orașul canadian Quebec s-a confruntat cu o pană de curent de proporții din cauya unui astfel de fenomen. Cea mai puternică furtună solara s-a înregistrat în 1859, însă lipsa infrastructurii electrice face imposibilă compararea efectelor din secolul XIX cu ce s-ar putea întâmpla în anii următori.
http://www.antena3.ro/externe/furtunile-solare-un-uragan-katrina-la-nivel-global-avertizeaza-oamenii-de-stiinta-119088.html
Sursa: MISTERELE LUMII

Misteriosii arbori de pe Marte

  O noua fotografie NASA a starnit dezbateri aprinse cu privire la natura imaginilor surprinse de camera foto HiRISE la suprafata Planetei Rosii. La o prima vedere, se pare ca dunele de nisip si roci martiene sunt acoperite de palcuri de conifere inchise la culoare, imagini similare cu cele surprinse in urma cu 3 ani tot pe Marte, de aceeasi camera foto.
Ce sunt misteriosii arbori de pe Marte? (FOTO)
 Specialistii NASA sustin, insa, ca este vorba doar de o iluzieoptica. Fotografia reprezinta, de fapt, straturi de dioxid decarbon inghetat la suprafata planetei Marte. “Copacii nu suntaltceva decat urme lasate de alunecarile de teren si de dezghetulce are loc in timpul primaverii martiene”, afirma Candy Hansen,unul dintre specialistii NASA intervievati de catre ziaristii de laThe Telegraph.
Posibila explicatie a “copacilor”martieni
Camera HiRISE, instalata la bordul Mars Reconnaissance Orbiter,reprezinta cea mai performanta aparatura trimisa vreodata inspatiul extraterestru si, inca din anul 2006, incearca sa surprindadovezi ale existentei vietii, chiar si fosile, pe Marte.Cercetatorii stiu astazi ca Marte a avut un trecut acvatic ce s-aintins pe miliarde de ani iar cea mai importanta intrebare care seridica in momentul de fata este aceea daca Planeta Rosie a gazduitsau nu forme de viata.
Fotografii ale “copacilor martieni” din anul2006
Sursa: ……Astro……

NE ARATA BUNUL DUMNEZEU ALTE SEMNE?

Oamenii de ştiinţă avertizează: Vin uraganele!
 Oamenii de ştiinţă de la Serviciul Naţional de Meteorologie din Mexic anticipează până la sfârşitul acestui an cel puţin 17 uragane în emisfera vestică – opt în Oceanul Pacific şi nouă în Oceanul Atlantic şi Marea Caraibilor – relatează vineri agenţia de presă RIA Novosti.
Uraganele vor lovi în Pacific
În total, în 2011 ar putea avea loc până la 30 de dezastre naturale în acest colţ al planetei – a specificat Adrian Vazquez, coordonatorul general al serviciului amintit, într-o conferinţă de presă susţinută joi la Ciudad de Mexico.
‘Actualul sezon de uragane va fi mai activ ca de obicei din cauza temperaturilor ridicate în partea ecuatorială a Atlanticului, în combinaţie cu temperaturile neutre din Oceanul Pacific’, a explicat el.
Începând din 15 mai şi până în luna noiembrie în Mexic începe sezonul ploios.
Potrivit meteorologilor mexicani, în acest an va cădea o cantitate mult mai considerabilă de precipitaţii în comparaţie cu anul trecut. Astfel, conform estimărilor acestora, precipitaţiile din luna iunie vor fi cu 19% peste cantitatea medie, ceea ce va duce la ieşirea din matcă a unor râuri şi la inundaţii.
În acest context, Serviciul Naţional de Meteorologie al Mexicului a cerut locuitorilor din zona de coastă să nu neglijeze pregătirile în perspectiva unor eventuale catastrofe naturale.
Sursa: LUPTA PENTRU ORTODOXIE

Cele zece adevăruri ale vieţii

Un adevarat cunoscator al naturii omenesti, Cherie Carter-Scott poate fi considerata un “guru” al vremurilor contemporane. Una din cartile care au consacrat-o in literatura motivationala este cartea If Life Is A Game, These Are The Rules“, o lectura extrem de interesanta pentru cei preocupati sa descopere detalii si adevaruri la fel de interesante despre personalitatea si comportamentul uman, despre interactiunea si comunicarea dintre oameni, despre relatiile pe care le stabilim cu ceilalti.

Lecţia nr. 1: Vei primi un corp

Corpul pe care il primesti la nastere este unic si, indiferent daca iti place sau nu, este al tau pe toata durata vietii. Fii de acord cu el, accepta-l, primeste-l. Nu vei mai primi un altul de-a lungul acestei existente pe pamant. Iar ceea ce este cu adevarat important este ceea ce se afla inlauntrul tau, dincolo de trupul fizic. Nu sunt doar vorbe. 
Lecţia nr. 2: Ti se vor da lectii 
Pentru ca ai fost trimis in viata si ti s-a dat un corp, vei primi in continuare si lectii. Viata este un sir nesfarsit de lectii din care, indiferent de varsta, sex, viata, timp si perioade temporale, vei avea de invatat de fiecare data.
Cu fiecare zi care trece, vei avea cate ceva de invatat. Cu fiecare zi care trece, vei acumula experienta de viata. Cu fiecare zi care trece, te vei lovi de cate ceva. Vei fi nevoit sa inveti, vei vrea sa inveti. Iar traversarea acestor lectii, acumularea de experienta dau de fapt sens existentei tale.
Lecţia nr. 3: Nu exista niciodata greseli. Doar lectii 
Incercarile, reusitele, dar si greselile fac parte din lectiile pe care le ai de invatat. Victoriile fac parte din lectii. Experientele nefericite si nereusite fac parte din lectii.
Greselile sunt iminente, poate chiar necesare pentru a atinge intelepciunea spirituala. Este important sa-ti percepi greselile personale, dar si pe ale altora ca facand parte integranta din procesul de invatare.
Este important sa iesi din ele cu fruntea sus si cu zambetul pe buze – zambindu-ti tie, zambind celorlalti, iertandu-te, iertandu-i pe ceilalti, aratand compasiune, aratandu-ti compasiune. Iertarea inseamna stergerea datoriilor emotionale, eliberarea de orice resentiment sau sentiment de vina. Iertarea nu inseamna doar o lectie in plus, ci o lectie invatata, un pas urias spre ceea ce ti-ai propus.
Lecţia nr. 4: Lectia se repeta pana cand este invatata 
Lectiile sunt repetate pana la invatarea lor completa. Mai mult ca sigur ca asa este. Lectiile se incapataneaza sa revina ostentativ in viata ta pana cand vei fi capabil sa le intelegi ca atare, pana cand vei intelege ca o greseala nu este un capat de lume, dar cel mult o lectie.
Provocarile, problemele, nemultumirile, toate acestea vor aparea in mod constant in viata ta daca nu le percepi ca pe ceea ce sunt. Niste provocari, nemultumiri, probleme, LECTII din care ai intotdeauna ceva de invatat…
Eliminarea probemelor inseamna de fapt acceptarea cauzalitatii si asumarea propriei responsabilitati pentru ele. Ca sa inveti o lectie trebuie sa iti asumi greselile invatarii ei. Trebuie sa iti asumi responsabilitatea pentru ele si pentru ceea ce ti se intampla. Fara sa cauti vinovati in jurul tau, fara sa gasesti pretexte sau motive pentru nefericirea ta actuala.
Lectia nr. 5: Nu incetezi niciodata sa inveti
Crezi ca la un moment dat vei termina de acumulat lectii si informatii. Crezi la un moment dat ca ai invatat tot ce putea invata. Ca mai mult de atat nu se poate. SE POATE.
Intotdeauna vei avea ceva de invatat. ALTCEVA. Atata timp cat esti in viata, atata timp cat ai un trup si un suflet si te lasi prins in ritmul vietii, vei avea de invatat. Pentru ca nu exista etapa a vietii tale din care sa nu ai de invatat.
Daca reusesti sa fii flexibil, sa-ti constientizezi punctele slabe, sa te desprinzi de obisnuinta adaptandu-te schimbarilor, iti vei inlesni cu mult procesul de invatare si drumul catre multumirea de sine.
Lectia nr. 6: Nu exista un “acolo” mai bun decat “aici” 
Nu exista un “acolo” mai bun decat “aici” chiar daca asa pare. Nu exista un “acolo” mai bun decat “aici” daca vrei sa fii fericit “ACUM”. Ca sa fii fericit in acest moment trebuie sa te bucuri de ceea ce ai in acest moment. Trebuie sa extragi din ceea ce ai ACUM ceea ce este mai bun. Trebuie sa fii multumit de tine insati, de punctul in care ai ajuns, de alegerile pe care le-ai facut fara conditionari. “Ceea ce este” aduce mai rapid fericirea decat “ceea ce ar putea sa fie”, ceea ce ar putea sa fie in alta parte, in alte circumstante, in alte conditii, langa o alta persoana, intr-un alt timp, poate alta…
Lectia nr. 7: Cei din jurul tau sunt oglinzi care te reflecta pe tine
Lasa deoparte tendinta de a-i judeca pe ceilalti, de a-i respinge, de a-i iubi, de a-i uri, de a-i tine la distanta. O faci intr-un mod subiectiv, raportandu-te la lucrurile pe care le judeci, le respingi, le urasti sau le iubesti la tine insati. Acceptarea de sine (cu felul tau de a fi, de a simti, de a gandi), asa cum este sinele tau, este o lectie pe care trebuie sa o inveti ca sa ii poti accepta pe ceilalti asa cum sunt ei.
Lectia nr. 8: Doar de tine depinde ceea ce ti se intampla in viata
Ceea ce ti se intampla in viata depinde de tine si doar de tine. Nu este un truism. Alegerea iti apartine. Ai la indemana, la fel ca toti ceilalti, resursele necesare pentru a obtine ceea ce iti doresti de la viata. Startul spre fericire se da de la aceeasi linie. Ca sa reusesti, uneori trebuie sa inveti sa si pierzi, sa lasi sa plece, sa depasesti momente, sa ai curaj, sa indraznesti, sa visezi, sa-ti aduci aminte ca ai putere, sa crezi cu adevarat ca destinul tau depinde de tine.
Lectia nr. 9: Raspunsurile pe care le cauti se gasesc de fapt inlauntrul tau
Toate raspunsurile pe care le cauti in jurul tau se gasesc de fapt inauntrul tau. Asculta-te, stai de vorba cu tine, vezi ce-ti spun instinctele, vezi care sunt cele mai ascunse dorinte ale tale, vezi care sunt sentimentele tale cele mai profunde. Ai incredere in ceea ce iti spun toate si ai incredere in tine. Lasa-le sa te inspire. Lasa-le sa te transforme. Iti pot furniza cel mai precis si corect raspuns pe care l-ai primit vreodata.
Lectia nr. 10: Vei uita toate aceste reguli la nastere
Sursa: Fata nevazuta a lumii….

Minuni ale naturii mai putin cunoscute.

Setea oamenilor de cunoastere, pasiunea pentru explorari si descoperiri, pare sa nu se termine niciodata, de aceea epoca marilor descoperiri s-a transformat intr-o perioada de timp incredibil de lunga, care inca nu a ajuns la final. In acest moment, Pamantul pare sa-si fi deconspirat secretele, astfel incat oamenilor nu le-a mai ramas decat sa mearga mai departe, catre cucerirea spatiului. Insa pana a ajunge in acest punct, numerosi aventurieri si exploratori au infruntat pericolul de dragul cunoasterii. Unul dintre acestia este exploratorul britanic, Ludovico M. Nesbitt, cand in anul 1928, impreuna cu doi italieni, au devenit primii europeni care au “vizitat” ansamblul de vulcani Erta Ale, in cadrul unei excursii temerare care prevedea parcurgerea a aproximativ 640 de kilometri care traversau depresiunea Danakil.
Erta Ale inseamna in limba afar “muntii care fumega” si este in fapt, un ansamblu din cinci vulcani, care formeaza un arc de cerc de 80 de kilometri lungime. In ciuda peisajelor stranii care iti taie respiratia si a jocurilor de culori vii care se infatiseaza in fata ochilor, Nesbitt a ramas insensibil, numind acest loc “un peisaj al terorii”. Reactia sa poate fi explicata prin prisma conditiilor dure pe care exploratorii erau nevoiti sa le infrunte: temperaturi foarte ridicate (aproape 75 de grade Celsius in timpul zilei), un nisip atat de fierbinte incat le ardea talpile prin bocanci si, cel mai probabil, din cauza subtierii rezervelor de apa.
Depresiunea Dankil care adaposteste lantul vulcanic Erta Ale este o zona care intruneste conditiile unuia dintre cele mai dure locuri de pe Pamant : o campie parjolita, cu un continut ridicat de saruri in compozitia solului, care se afla sub nivelul marii. In trecut, aceasta facea parte din Marea Rosie, pana la ridicarea podisului Danakil. In apropiere se afla lacul Karum , care reprezinta printre altele si o sursa substantiala de venit pentru familiie afare din zona, oameni ce traiesc in special din cresterea animalelor si exploatarea si vanzarea sarii din lac. Nu foarte adanc, insa cu un continut ridicat de minerale, lacul se afla la 120 de kilometri sub nivelul marii. Doar pentru o perioada scurta din an, acesta se umfla, iar in jurul lui tasnesc izvoare fierbinti.
04-erta
Formatiunile tsingy – Madagascar.

Desprinse dintr-un peisaj parca extraterestru, formatiunile calcaroase de pe insula Madagascar nu sunt nici pe departe atat de inofensive precum par in fotografii. Ascutite ca niste pumnale, acestea ating inaltimi de pana la 180 de metri. Orice miscare gresita, poate insemna pentru un temerar o moarte sigura. Desi par sa alcatuiasca un peisaj singuratic, lucrurile nu stau nici pe departe asa. Crocodili care se ascund in grote subterane, perechi de ochi curiosi de lemurieni care supravegheaza ascunsi in frunzisul copacilor… Si aveti grija pe unde calcati! Este suficient sa striviti o singura albina, pentru a fi atacat de un roi intreg, dornic de razbunare.
Platoul Ankarana este un peisaj carstic prin excelenta. Formele bizare ale stancilor se datoreaza ploilor abundente, in medie 1 800 mm precipitatii pe an. Acestea au dizolvat roca moale in varf si solida catre baza, formand creste si piscuri, aproape amenintatoare din cauza ascutimii lor. In interiorul acestui peisaj SF, au luat nastere alte lumi. Calcarul a permis formarea unor canioane adanci care adapostesc la randul lor intinderi verzi de padure formata din baobabi, smochini si palmieri. Apa s-a infiltrat pana in adancime, dand nastere unor grote care expun stalagmite si stalactite ce sfideaza imaginatia, in vreme ce lanturi de tunele si caverne subterane au ramas in mare parte inca neexplorate.
Cu toate acestea, cel mai infricosator si, in acelasi timp, cel mai periculos peisaj se afla la suprafata, chiar in inima insulei si este alcatuit din formatiunile tsingy. Acestea au fost botezate dupa sunetul pe care il scot atunci cand sunt lovite, sunet care aminteste de cel al clopotelor. Bastinasii nu recomanda nimanui aceasta aventura, deoarece pe aceste formatiuni nu este loc sa pui macar un picior pe teren plat. Desigur ca au existat naturalisti si cercetatori care s-au aventurat prin aceste cotloane, insa fie se ratacesc si abandoneaza, fie se retrag imediat ce realizeaza pericolul la care se expun. Ulterior, obisnuiesc sa isi sfatuiasca colegii sa vada formatiunile tsingy din avion, deoarece e mai sigur.
02-tsingy-1
Izvoarele de la Pamukkale – Turcia
Orice calator neavertizat care ajunge in partea asiatica a Turciei, si, mai exact, in zona Pamukkale, va fi surprins sa vada tocmai in acesta zona o intindere mare de gheata. Desigur ca nu a gresit drumul inspre Turcia, trecand prin Antarctica. Cel mai probabil a ajuns la izvoarele de la Pamukkale. Acestea se
prezinta sub forma unor terase albe, mari si valurite, presarate cu ochiuri de apa care reflecta, in acelasi timp, cerul si peretii albi. Proprietatile tamaduitoare ale apelor din zona strabat istoria, pana dincolo de era noastra. In anul 190 i.e.n., Eumenes al II-lea, regele cetatii grecesti Pergam a fondat orasul Hierapolis chiar pe acest platou. Cunoscuta fiind pasiunea romanilor pentru ape termale si bai, orasul a fost inclus in anul 129 i.e.n. in Imperiul Roman si descris ca fiind o statiune balneara. Printre vizitatorii celebri s-au numarat si imparatii romani Adrian si Nero.
Dincolo de proprietatile terapeutice ale apelor termale, aici au fost descoperite doua sanctuare, construite in antiteza. Unul apartine zeului intunericului si al mortii, Hades, iar celalalt, aflat in apropiere, ii este inchinat lui Apollo, zeul soarelui, al muzicii si al medicinei. Amplasarea nu este aleasa intamplator, ci marcheaza ideea de echilibru si compensatie care se aplica in viata umana.
Pamukkale se traduce prin “castel de bumbac”, denumire care se explica perfect, cel putin din punct de vedere vizual. Cu toate acestea, unii localnici sustin ca nu forma stranie a inspirat numele locului, ci faptul ca in trecut bastinasii obisnuiau sa isi usuce bumbacul aici. Tot acest peisaj fantastic format din ziduri, inaltimi, terase si stalactite se intinde pe o distanta de 2,5 kilometri lungime, avand o latime de jumatate de kilometru. Culorea alba in care este zugravita intreaga zona este data de continutul ridicat de var si de minerale dizolvate, care se regaseste in apa din izvoarele vulcanice fierbinti. Aproape tot ce e atins de apa se acopera cu var, iar obiectele scufundate se transforma in piatra in numai cateva zile. Mai departe, apa curgatoare are misiunea de a acoperi in alb si dealurile dimprejur. Straturi succesive s-au suprapus de-a lungul timpului pentru a forma bizarele forme de relief pe care le admiram in prezent.
03-pamukkale-3
Lacurile Band-e Amir – Afganistan
Cine ar fi crezut ca tocmai tinuturile aride ale Afganistanului pot adaposti unul dintre cele mai frumoase baraje naturale? Raul Band-e Amir s-a oprit pentru odihna la poalele muntilor Hindukus, locul in care si-a format albia. Si nu numai… contrastele de culoare si de inaltime au dus la formarea unui peisaj fabulos la 3.000 de metri altitudine. Chiar daca o multime de fotografi ar fi indeajuns de motivati pentru a ajunge in aceste locuri, accesul este destul de dificil, intrucat se face doar pe un drum de munte, care are o lungime de 80 de kilometri. Este mai greu de ajuns, dar nu imposibil. La sosire, veti fi rasfatati cu vederea unui peisaj aproape paradisiac: lacuri intinse pe o portiune larga de 11 kilometri, marginite de faleze de calcar si de argila, care se imbina intr-un joc de culori nebunesc, de la alb la rosiatic si de la albastru la cele mai nebanuite nuante de verde. Din lacuri, apa se scurge peste baraje naturale de piatra, urmand trasee diferite, care formeaza o adevarata retea de torente, ce adapostesc la randul lor vegetatie acvatica.
Chiar daca temperaturile ajung in timpul verii pana la 36 de grade C, lacurile sunt tot timpul reci, deoarece sunt improspatate in fiecare an cu apa rezultata din urma topirii ghetarilor. Stralucirea deosebita a lacurilor si varietatea culorilor se datoreaza travertinului, o solutie pe baza de carbonat de calciu adusa de apa care se infiltreaza prin calcar si care se depune pe malurile si in adancul lacurilor sub forma de straturi.
01-band2
Muntele Galben – China
Fiecare dintre noi a auzit macar o data in viata o remarca de genul “e un taram de basm” ca referire la diverse coltisoare minunate ale planetei noastre. Insa putini dintre noi au ocazia sa vada cu ochii lor un loc care nu este un taram de poveste, ci chiar o poveste in sine… una chinezeasca, cu parfum de filozofie, in acest caz. O vedere care iti taie respiratia, alcatuita din varfuri colturoase care strapung norii, fara a avea nimic infricosator, ci mai degraba, o imagine care te indeamna la reverie. Acesta este Muntele Galben. Cu inaltimi de pana la 1800 de metri, unele piscuri poarta denumiri ce stau sa confirme originile de poveste ale locului: Piscul Florii de Lotus, Culmea Stralucirii sau Piscul Capitalei Ceresti sunt numai trei dintre cele 72 de piscuri care alcatuiesc Muntele Galben. Formate din granit cristalizat din roca topita, aceste stanci au fost modelate de-a lungul timpului de natura, aceeasi care le-a inzestrat si cu o frumusete stranie.
ocmai frumusetea unica a peisajului a reprezentat muza suprema pentru generatii de artisti chinezi, care nu s-au mai saturat sa redea si sa surprinda salbaticia si candoarea acestui loc. Tot artistii chinezi au fost cei care au stabilit “Cele patru frumuseti supreme ale muntelui”: rocile si culmile muntoase, pinii care impodobesc muntii, unii avand peste 1000 de ani vechime, izvoarele fierbinti cu temperaturi constante de 42 de grade C tot timpul anului, si in final, marea de nori care formeaza cununa muntilor in care isi ascund varfurile. Muntele Galben este deschis celor care doresc sa-i simta frumusetea si maretia. Potecile marcate conduc calatorii catre temple, castele, lacuri, stanci bizare, insa unele trasee sunt recomandate numai profesionistilor.
n China, se spune ca fiecare chinez trebuie sa urce macar o data pe Muntele Galben, care nu face parte insa din Cei Cinci Munti Sacri. Cu toate acestea, un calator din perioda medievala, Xu Xiake, a reusit sa descrie admirabil in cuvinte situatia: “Intorcandu-te de la Cei Cinci Munti Sacri, nu-ti mai doresti sa vezi munti obisnuiti; intorcandu-te de la Muntele Galben, nu-ti mai doresti sa vezi Cei Cinci Munti Sacri”.
05-galben-2




Sursa: Fata nevazuta a lumii….

Cunoasterea viitorului

Poate fi revelat viitorul omului?
„În principiu, viitorul îi este ascuns, şi numai în cazuri rare şi excepţionale Dumnezeu permite revelarea lui”.
În ce scop viitorul îi este ascuns omului?
„Dacă omul ar cunoaşte viitorul, el ar neglija prezentul şi nu ar acţiona cu aceeaşi libertate, căci ar fi dominat de gândul că, dacă un lucru trebuie să se înfăptuiască, nu trebuie să se mai ocupe de el, sau ar căuta să-l împiedice. Dumnezeu nu a dorit să fie aşa, astfel că fiecare concură la împlinirea lucrurilor, chiar şi la cele cărora ar dori să li se opună; astfel, tu însuţi pregăteşti adesea, fără să bănuieşti, evenimentele ce vor surveni în cursul vieţii tale”.
De vreme ce este util ca viitorul să fie ascuns, de ce Dumnezeu permite câteodată revelarea lui?
„Uneori această cunoaştere prealabilă trebuie să faciliteze îndeplinirea unui lucru în loc să-l împiedice, angajând la o acţiune ce nu ar avea loc în lipsa ei. Şi apoi, adesea, este o încercare. Perspectiva unui eveniment poate trezi gânduri mai mult sau mai puţin bune. Dacă un om trebuie să ştie, de exemplu, că va moşteni o avere, el va putea fi bântuit de sentimentul cupidităţii, prin bucuria sporirii plăcerilor sale pământeşti, prin dorinţa de a dobândi mai curând, dorindu-i chiar moartea celui ce trebuie să-i lase averea. Sau invers, această perspectivă îi va deştepta sentimente bune şi gânduri generoase. Dacă predictia nu se îndeplineşte, este o altă încercare; cea a felului în care va suporta decepţia; dar nu va avea mai puţin meritul sau neajunsul gândurilor bune sau rele pe care credinţa în eveniment le-a făcut să se nască în el”.
De vreme ce Dumnezeu ştie totul, El ştie de asemenea dacă un om trebuie să sucombe sau nu într-o încercare. Prin urmare, care este menirea acestei probe, de vreme ce ea nu-i poate lămuri nimic lui Dumnezeu care ştie totul despre acest om?
„Tot aşa aţi dori să întrebaţi de ce Dumnezeu nu a creat omul perfect şi împlinit, de ce omul trece prin copilărie înainte de a ajunge la maturitate. Proba nu are scopul de a-l lămuri pe Dumnezeu despre meritul acestui om, căci Dumnezeu ştie perfect cât valorează, ci de a lăsa omului întreaga responsabilitate a acţiunii sale, de vreme ce este liber să făptuiască sau nu. Omul făcând alegerea între bine şi rău, încercarea are efectul de a-l pune în contact cu tentaţia răului şi de a-i lăsa întregul merit al rezistenţei; or, cu toate că Dumnezeu ştie dinainte dacă va reuşi sau nu, el nu poate – în dreptatea Sa – nici să-l pedepsească, nici să-l recompenseze pentru un act ce nu a fost făptuit”.
Cu cât se reflectează mai mult asupra consecinţelor rezultate pentru om din cunoaşterea viitorului, cu atât se vede cât a fost Providenţa de înţeleaptă în a i-l ascunde. Certitudinea unui eveniment fericit l-ar arunca în inactivitate; cea a unui eveniment nefericit, în descurajare; şi într-unul şi în celălalt caz puterile i-ar fi paralizate.
De aceea viitorul nu-i este arătat omului decât cu un scop bine determinat, ce trebuie atins prin efortul propriu, dar fără a cunoaşte filiera prin care trebuie să treacă pentru a-l atinge. Cunoaşterea tuturor incidentelor drumului îl va lipsi de iniţiativă şi de folosirea liberului arbitru; el se va lăsa antrenat pe panta fatală a evenimentelor fără a-şi exercita facultăţile proprii. Atunci când succesul este sigur, omul nu se mai preocupă.
Allan Kardec – Cartea Spiritelor
Sursa: 2012 – Mit şi Adevăr — sfârşit şi / sau început -? DE LA LUME ADUNATE !!! PAX Et LUX !

Americanii vor debarcarea lui Băsescu?

Peşedintele Traian Băsescu a fost informat că americanii vor sprijini suspendarea sa din funcţie, precum şi o eventuală demitere. În orice caz, nu vor mai tolera, sau încuraja nici o fraudă electorală. Surse din Administraţia Prezidenţială au spus că Băsescu a fost informat, de anumite contacte personale pe care le are în Congresul SUA, că actuala Administraţie de la Casa Albă îl vrea plecat de la Cotroceni.
Informaţiile care i-au parvenit acestuia la sfîrşitul săptămînii trecute avertizează asupra faptului că, la Washington, Serviciile  Secrete ale SUA, dar şi cele diplomatice au primit ordin să sprijine orice acţiune democratică de îndepărtare din funcţie a lui Traian Băsescu şi organizarea unui nou scrutin prezidenţial pînă la sfîrşitul acestui an.
Sursele  nu au ştiut să  precizeze care sînt congresmanii americani cu care Traian Băsescu este în relaţii apropiate, dar putem să bănuim că aceştia sînt tocmai cei 5 oaspeţi care, săptămîna trecută, i-au făcut o vizită acestuia, la recomandarea lui George Sörös, pentru un prim contact în negocierea vînzării unor hidrocentrale româneşti.
Informaţiile ajunse la urechea lui Traian Băsescu nu specifică, deocamdată, un înlocuitor preferat de americani, dar l-au alarmat pe  atît de tare încît, sîmbătă seara, acesta a ordonat tuturor structurilor statului aservite intereselor sale să treacă la acţiune pentru a întîmpina orice posibilă schimbare de majoritate parlamentară.
Pe de altă parte, toată ziua de duminică, Băsescu a stat retras la reşedinţa oficială de la Vila Lac 3, unde nu are acces decît familia, şi a încercat pe mai multe căi să ia legătura cu George Sörös. Tentativele de a vorbi cu miliardarul ungur au fost făcute şi luni, de circa 5 ori, telefonic, dar fără succes, de parcă pe Sörös l-a înghiţit pămîntul….
Sursa: Surse.org Un Proiect Open Source

CALEA INTELEPTILOR

Motto: Calea cea mai lunga incepe tot cu un simplu pas…
Cu multi ani in urma, traia in sudul Italiei, intr-o pestera de pe multele Etna, un mare intelept, a carui faima depasise cu mult hotarele tarii. El se numea Ridano, iar poporul ii daduse si numele de Intelis (mare intelept).
Ridano traia in mare simplitate si totusi, se considera cel mai fericit om din lume.
Lumea credea cu tarie ca Ridano cunoaste marele secret – secretul caii care duce la fericire, aici pe Pamant, in aceasta viata.
Multi regi invidiosi i-au oferit putere si bani si au incercat chiar sa-l ameninte cu moartea, pentru a-i smulge secretul caii spre fericire. Cu cat insistau mai mult, cu atat erau mai nefericiti, caci Ridano Intelis tacea si fericirea lui era din zi in zi mai mare.
Intr-o zi a venit la el un copil si i-a spus cu simplitate :
-Domnule, la fel ca Dumneavoastra, as vrea si eu sa fiu fericit. Va rog spuneti-mi si mie care este calea spre fericire.
Ridano, vazand puritatea copilului, i-a zis :
- Tie iti voi arata calea ce duce la fericire, Vino cu mine si fii foarte atent.
Calea aceasta nu este usoara. De cele mai multe ori, orice cale fara greutati nu duce nicaieri!
Calea fericirii e o cale ingusta si abrupta si de aceea trebuie, de la inceput, sa mergi pe ea pas cu pas, incet si cu mare atentie.
Ea este aratata de Dumnezeu numai celor alesi. Copile, marele secret al caii spre fericire nu este altceva decat o serie de pasi pe care trebuie sa-i faci, cu mare concentrare si convingere, de-a lungul intregii tale vieti.
Primul pas:
… este sa stii ca Dumnezeu exista in toate lucrurile din viata ta si, pentru aceasta, trebuie sa-L iubesti si sa-I fii recunoscator pentru tot ce ai si pentru toate evenimentele care ti se intampla; sa fii multumit cu ceea ce ai si cu ceea ce nu ai: acest pas se numeste DEVOTIUNE.
Al doilea pas:
… este sa te iubesti pe tine insuti, in fiecare zi. Cand te trezesti si inainte de a adormi, spune: „Sunt important, am valoare, sunt capabil, sunt inteligent, sunt iubitor, astept mult de la mine, nu exista obstacol pe care sa nu-l pot invinge.” Acest pas se numeste: RESPECT DE SINE.
Al treilea pas:
… este sa pui in practica tot ceea ce spui ca esti si, daca tu gandesti ca esti in stare, fa ceea ce iti propui; daca tu gandesti ca esti inteligent, actioneaza inteligent; daca tu gandesti ca esti capabil de iubire si devotament, iubeste fara teama tot ceea ce a creat Dumnezeu in jurul tau; daca tu gandesti ca nu exista obstacol pe care sa nu-l poti depasi, atunci propune-ti obiective in viata si lupta pentru realizarea lor, pana cand le vei obtine. Acest pas se numeste MOTIVARE.
Al patrulea pas:
… este sa nu invidiezi pe nimeni pentru ceea ce are sau pentru ceea ce este; ei vor obtine partea lor, tu o vei obtine pe a ta. Sa nu pastrezi in inima ta ranchiuna impotriva nimanui, caci acest sentiment nefast nu te va lasa sa fii fericit. Trebuie sa-L lasi pe Dumnezeu sa faca dreptate si tu iarta si uita. Acest pas se numeste ONESTITATE.
Al cincilea pas:
… este sa nu iei absolut nimic, de la nimeni, din ce nu iti apartine; aminteste-ti ca, potrivit legilor implacabile ale naturii, daca o faci, maine vei pierde ceva de mai mare valoare pentru tine. Acest pas se numeste CINSTE.
Al saselea pas:
… este ca nu trebuie sa faci pe nimeni sa sufere fizic, mental sau spiritual; toate fiintele Pamantului au dreptul sa fie respectate si iubite. Acest pas se numeste NON – VIOLENTA.
Ultimul pas:
… este sa observi cu atentie ce este in jurul tau; sa descoperi mereu in fiecare lucru, eveniment, fiinta, partea lui buna si nu lipsurile. Ajuta-i pe cei care au nevoie, fara sa te gandesti ca nu vei primi nimic in schimb. Iubeste adevarul, chiar daca el te dezavantajeaza. Acest pas se numeste DISCERNAMANT.
PACE, LUMINA SI IUBIRE
Sursa: Dincolo de Orizont

OARE ASA SA INCEAPA?

Maine se anunta o zi extrem de agitata in Marea Egee! Contracanditatul principal al lui Erdogan la alegerile parlamentare turcesti din 12 iunie, Namık Kemal Zeybek a anuntat azi dar si in zilele trecute ca el impreuna cu ajutorul unor nave doreste sa ocupe maine 2 insule grecesti extrem de importante : Farmakonisi si Agathonisi .

In acest moment Garda de coasta a marinei grecesti se afla in stare de alerta!
http://www.defencenet.gr/defence/index.php?option=com_content&task=view&id=20272&Itemid=139
si
http://hellenic-navy.blogspot.com/2011/05/blog-post_7476.html
Provocare: pavilion turcesc pe insulele Agathonisi si Farmakonisi!
Presedintele Partidului Democrat ,Namik Kemal Zeybek a declarat ca va arbora steagul turcesc pe insulele Agathonisi si Farmakonisi cu ajutorul unor nave aflate sub pavilion turcesc.
Partidul Democrat din Turcia va organiza miercuri dupa-amiaza un miting electoral in orasul Didyma din provincia Aydin,protest intitulat :” Protest la ocupatia greaca a insulelor turcesti”.


Duminica trecuta ,seful partidului din Smirna declara pentru ziarul turcesc Sabah : “Vom face o adunare de oameni in orasul Didyma dupa care vom merge cu presedintele nostru impreuna cu alte nave pentru a arbora steagul turcesc pe insule. Sper ca nu vor exista obstacole”.


De asemenea Zeybek declara in urma cu 2 saptamani facand referire la atitudinea guvernului turc legata de insule :”Aceste 2 insule sunt trecute pe harta ca fiind gri si din acest motiv ele trebuie sa fie ocupate imediat de fortele armate turcesti”.
Autoritatile elene ,datorita amenintarilor din partea turcilor au emis starea de alerta. Zona marina a celor 2 insule va fi patrulata de Garda de Coasta a Marinei pentru a preveni o noua criza de tip “Imia”.
Provocarile turcilor pe tema Agathonisi si Farmakonisi s-au intensificat in ultima perioada,datorita unor documente secrete scoase la lumina de catre Wikileaks si datorita ministrului de extrerne a Turciei Ahmte Davutoglu,care a ridicat problema suveranitatii celor 2 insule grecesti incepand cu anul 2009.
preluare blogul saccsiv blog
cititi , va rog, si:
http://www.calauzaortodoxa.ro/credinta/antihristica/urmatoarea-tinta-grecia/
http://luptapentruortodoxie.blogspot.com/2010/11/profetia-par-paisie-aghioritul-despre.html
http://luptapentruortodoxie.blogspot.com/2010/06/stiri-si-profetii-despre-cel-de-al.html
Profetiile par Paisie Aghioritul:
“Altă dată, m-am aflat la Coliba Panaguda tot cu nişte personalităţi, de data aceasta greceşti. Stareţul ne-a spus: ‘Turcia se va dezmembra. Aceasta dezmembrare, nouă, grecilor, ne va fi de folos. Atunci ţinuturile noastre vor fi eliberate. La fel şi Constantinopolul, va fi eliberat şi va redeveni oraş grecesc. Biserica Sfânta Sofia se va deschide şi se va sluji din nou în ea”.
Vasilidis Stavros, fost comandant al sectiei de politiei din Sfântul.Munte, teologÎn martie 1994 l-am întâlnit pe Stareţul Paisie la Mânăstirea Surotti. M-am emoţionat atunci când m-a prins de mână şi când, în ciuda stării lui critice, mi-a spus următoarele:
- Tu nu trebuie să te mahneşti şi să te temi de Turcia, căci ea se va destrăma. O vor destrăma chiar aliaţii ei. În Bosnia se va forma un stat musulman (în acea vreme nu exista acest stat). Dar acest fapt se va întoarce împotriva lor, a musulmanilor, deoarece în acest fel se va crea mai târziu şi statul Kurd în inima ei (a Turciei).Şi, fiindcă Stareţul m-a văzut că am căzut pe gânduri, mi-a spus:- Aşa cum ştii, eu nu citesc ziare. Aceste lucruri le aflu din altă parte…
Iconomo Alexandru, general de aviaţie în rezervă, AtenaPe 10 ianuarie 1992, am mers la coliba Stareţului Paisie şi am avut o discuţie cu el.- Gheronda, cum vedeţi dezmembrarea Iugoslaviei? L-am întrebat.- Să nu vă fie frică! Pentru Grecia nu va fi nici o primejdie.- Ce se întâmplă cu “arcul musulman”?- Nici de aici nu va ieşi nici o primejdie.
Stareţul mi-a explicat în continuare că diavolul urmăreşte distrugerea omului, însă Dumnezeu nu îngăduie aceasta. Dar ce face EL? Îngăduie diavolului să facă rău până la un punct, dar numai atunci când din acest rău va ieşi un bine. Apoi a spus că ceea ce va păţi Irakul, va păţi şi Turcia de la o putere aliată şi mai ales de la americani. Îşi va pierde chiar şi prietenii cei mai buni, pe germani. De asemenea, a spus că în Italia va apărea un nou Mussolini, în Germania un nou Hitler, iar Comunitatea Europeană se va dizolva. Comunitatea Europeană, a spus Stareţul, nu are nici o legătura cu America. Statele Unite seamănă cu un război de ţesut care asimileaza toate peticele, în timp ce în Comuniunea Europeană există interese contrare şi împletite.
Karafeizis Vasile, comandant de brigadă în rezervă, Didimotiho-EvrosÎn vara anului 1992 l-am întâlnit pe Stareţul Paisie :- Gheronda ce influenţă va avea Comunitatea Europeană asupra Greciei ?
- Ascultă! În America au mers oameni din diferite locuri. Fiecare a adus cu el peticul său şi astfel s-a făcut acolo un covor din petice. În Comunitatea Europeană însă, ţările care intră sunt covoare gata ţesute. Iar aceste covoare, oricât ai încerca să le uneşti, niciodată nu se vor putea potrivi. Aşadar, nu te teme de urmările nefaste venite din partea Comunităţii Europene.Ţările Europei niciodată nu se vor putea uni deplin încât să ne poată vătăma.
Papatzimos Atanasie, Stavros –Tesalonic
În iulie 1992, ca aghiotant al Diviziei 113 (Aeroportul militar din Tesalonic), am organizat un pelerinaj în Sfântul Munte cu şaptezeci de ofiţeri şi, printre altele, am vizitat şi coliba Stareţului Paisie. Acolo am început să discutăm diferite probleme naţionale. La un moment dat l-am întrebat pe Stareţ:- Gheronda, cum vedeţi problema Macedoniei?- Oricare soluţie se va da, pe termen lung va fi în folosul grecilor. De câinele care latră în spatele autobuzului să nu vă temeţi, căci nu muşcă.- Gheronda, vom lua înapoi Constantinopolul?- Englezii şi americanii ne vor ceda Constantinopolul, nu pentru că ne iubesc, ci pentru că aceasta va fi în interesul lor.- Când vom lua Cetatea, o vom păstra şase luni? – Nu, fiul meu, ci pentru totdeauna.- Vom trăi oare aceste evenimente?- Desigur că le veţi trăi!
Zurnazoglu Nicolae, ofiţer în rezervă
Extras din cartea: “Cuviosul Paisie Aghioritul – Mărturii ale închinătorilor”,
Profetiile pustnicilor de pe muntele Rarau

 
Pustnicul N.(Nazarie)
Pustnicul N. se nevoia mai mult pe Muntele Giumalău. Avea darul lui Dumnezeu, de a se face nevăzut. În anul 2001, i-a spus fratelui I.:
Peste două săptămâni, o să fie un eveniment important [Este vorba de atacul terorist din 11 septembrie 2001, asupra celor două blocuri turn gemene din New Vork, oare, după cum spunea preşedintele Bush, au schimbat soarta lumii (în mai rău pentru creştinii ortodocşi)] într-o ţară îndepărtată.
Efectul dăunător în România va fi în anul 2011. ( asta are legatura cu presupusa moarte a lui osama!!!)
Ai să fii în Iaşi, să nu te sperii… Roagă-te lui Dumnezeu să nu te prindă anul 2011 în oraş, pentru că va fi mare vărsare de sânge. O să rânduiască Dumnezeu şi o să stai pe Muntele Rarău, în 2011.
Fratele I. avea 60 de ani şi a întrebat:
- Mai este mult până în 2011. O să trăiesc până atunci?
- O să trăieşti. O să mă rog, ca să locuieşti pe Muntele Rarău.
Cu un an mai înainte de a se muta la viaţa cea veşnică (Pustnicul N. s-a mutat la viaţa cea veşnică in anul 2002, fiind in vârstă de 105 ani), pustnicul N. i-a spus fratelui I. ziua în care să vină şi cum să-l înmormânteze. În ziua pe care o prorocise, a fost găsit adormit întru Domnul şi îngropat de fratele I. şi maica T., după obiceiul pustnicesc, pe Muntele Giumalău, în locaşul pe care şi l-a săpat singur. Pustnicul N. nu a vrut să i să pună cruce pe mormânt, ca să nu ştie nimeni locul unde este îngropat şi i-a dat canon fratelui I., să nu-i spună nimănui numele.
Pustnicul Zosima
Despre pustnicul Zosima, am aflat că a fost monah la Mănăstirea Rarău. L-a cunoscut pe părintele Daniil Tudor – Stareţ la Mănăstirea Rarău, între anii 1954 – 1958. A plecat pe Muntele Rarău, fiind prigonit de autorităţile comuniste.
Fratele I. l-a întrebat în anul 2007 pe Pustnicul Zosima:
- Părinte, ce o să fie în România în anul 2011?
- O să fie mare măcel în oraşe*. O să fie mai rău decăt ti-a spus părintele Pustnic N. Roagă-te să te păzească Dumnezeu, că este greu de scăpat de ce o să fie.
Fratele I. a insistat să afle mai mult:
- Ce o să fie, revoltă, război sau cutremur?
Zosima i-a răspuns:
- O să trăieşti şi o să vezi. Să te rogi lui Dumnezeu neîncetat.
Sihastrul Zosima a spus să nu luăm documentele biometrice şi că este foarte bine că la mănăstirile de pe Muntele Rarău se slujeşte zilnic Sfânta Liturghie.
*Este canonul românilor pentru cele peste 25.000.000 de avorturi şi alte mari păcate. Criza economică, foamea, pierderea a sute de mii de locuri de muncă, neplata integrală a salariilor, a pensiilor, a medicamentelor compensate, pierderea a sute de mii de case şi a multor maşini achiziţionate în leasing, fără a li se restitui banii plătiţi; patimile şi păcatele, vor scoate milioane de români în stradă, avănd loc acest mare măcel în Rornănia. Indrumăm pe creştini noştri, să meargă la Biserică şi la Sfintele Mănăstiri, să se roage pentru pace şi mântuire, să postească, să se spovedească şi Împărtăşcască şi să nu participe la aceste revolte. Sunt Părinţi care spun că Romănia va fi atăt de distrusă, încăt nu va mai prezenta interes pentru a fi angrenată de marile puteri, care se vor confrunta după puțin timp timp în cel de al III-lea Război Mondial, care va începe prin atacul armatei ruse asupra Turciei şi strâmtorilor Dardanele şi Bosfor.
si:
Sa ne amintim si profetiile par Arsenie Boca despre Romania:
-”Măi, să ştiţi că mulţi vor pleca din ţară, dar puţini se vor întoarce. Va veni vremea când ar dori să se întoarcă şi n-or mai putea, căci România va fi înconjurată de flăcări“.
“-Odată mi-a zis că, într-o noapte, către ziuă, ne vor ocupa trei ţări: Ungaria , Bulgaria şi Rusia. Atunci eu am zis: „Ungurii or să ne ocupe pe noi?“, iar el mi-a spus: „Şi pe cei ce ne vor ocupa va veni ploaie de foc“.
“În ce priveşte viitorul, a spus odată: „Zdreanţa roşie, secera şi ciocanul, steaua cu cinci colţuri va dispare , dar va veni steaua cu şase colţuri, anarhia, şi va fi vai şi amar de lume“.
“Altă dată, Părintele ne-a vorbit despre sfârşitul lumii, că sfârşitul lumii nu va fi aşa cum gândim noi că va muri toată lumea odată. Ci va muri pe rând. Intr-o parte de lume vor fi războaie, în altă parte cutremure, în alta înecări, vor fi accidente peste accidente, vor fi boli necunoscute şi fără leac. Toate acestea le putem vedea în zilele noastre. Toate acestea, pe care le vedem acum, le-a proorocit Părintele Arsenie prin anii 1945-1946 ca să ne întoarcem la credinţă că sfârşitul nu-i departe. Putem vedea asta după semnele care sunt.
Toate aceste semne ni le-a proorocit Părintele Arsenie prin anul 1945-1946 şi ne-a citit [tălmăcit] din Biblie de la Apocalipsă că se va ridica de la Răsărit un popor fără cruce ( NR:chinezii), va bântui casele oamenilor, le va dărâma, le va nimici, se va călca om pe om, se va mânca carne de om şi se va bea sânge de om. Cine va rămâne din războiul acesta va fi ales ca grâul din pleavă. Pleava zboară, iar grâul rămâne. Se va alege cine va rămâne.
Părintele ne-a spus: „Nu vă spun de la mine. Aşa scrie în carte, în Biblie“.
“Apoi a scos dintr-un cufăr o carte groasă şi foarte uzată, scrisă în greaca veche, care provenea de la sfinţii creştini de la muntele Athos.
„În ea, ne-a spus părintele Arsenie, se găseşte descrierea hidrei cu răsuflarea otrăvitoare, care va urmări prin toate mijloacele să împiedice lumina şi voinţa dumnezeiască. Voi trebuie să înfruntaţi cu înţelepciune această ameninţare şi înţelepciunea vă va fi dată vouă, precum şi la mulţi alţii, pentru a răpune Răul. Veţi vedea şi veţi înţelege spurcăciunea peste tot în jurul vostru: la serviciu, în magazine, în instituţiile statului, în conducerea lui şi mai ales în politică. Din nefericire, ea va intra pe furiş chiar şi în sânul bisericii, murdărind unele suflete de aici. Aproape că oamenii îşi vor pierde speranţa. Doar cei care îşi vor păstra credinţa adevărată vor fi salvaţi şi mare va fi atunci Slava lui Dumnezeu peste ei.”
“Apoi, părintele Arsenie a dezvoltat subiectul şi a spus că această „lucrare diavolească” nu este ceva care a apărut în vremurile noastre, ci ea durează din antichitate, de sute şi chiar de mii de ani în urmă, pregătind încetul cu încetul terenul pentru lupta finală care se apropie. Planul „lucrării diavoleşti” este minuţios şi, prin puterea banilor şi a viciilor, între care minciuna, prefăcătoria, intriga şi omorul sunt cele mai importante, cei care o săvârşesc au ajuns destul de aproape de ţelul lor principal, care este controlul şi dominarea întregii lumi. Aici, însă, părintele a făcut o afirmaţie neaşteptată, care a avut darul să ne şocheze într-o oarecare măsură. El a spus că, în mod paradoxal şi într-un interval de timp scurt, atenţia lumii se va concentra asupra ţării noastre, datorită schimbărilor extraordinare care vor avea loc şi a semnelor specifice care vor depăşi cu mult puterea limitată de înţelegere a cunoaşterii materialiste. Arsenie Boca a mai precizat că toate acestea se vor face întru voia lui Dumnezeu, pentru că totul este ciclic şi trebuie să se întoarcă de acolo de unde a pornit.”
-Eram cu Părintele Arsenie şi l-am întrebat: „Ce să facem Părinte, că acum este foarte rău”. Părintele zice: „Va veni şi mai rău”. Zic: „Parcă toate sunt otrăvite. Nici nu ne mai vine să mâncăm”. „Mă, face-ţi semnul sfintei cruci pe tot ce mâncaţi: apă, ceai, cafea, prăjitură, fructe, băutură, mâncare, pâine. De ar fi dat chiar şi cu otravă, Sfânta Cruce anulează tot ce este otrăvit”. (Maria Matronea, Sibiu)
“-Zicea Părintele Arsenie, parcă pentru toţi românii: „Îmi pare rău de voi că sunteţi slăbiţi în credinţă. Veţi cădea din cauza fricii. Frica-i de la diavol; nu vă fie frică pentru a vă salva sufletele. Vor veni vremuri foarte grele, dar toate sunt îngăduite de Dumnezeu, Care este tovarăşul de drum al fiecăruia, de la naştere până la moarte. Vor cădea şi cei aleşi. Îmi pare rău că sunteţi cei pe urmă. Vă vor cerne. Vor pune impozite, taxe şi alte îngrădiri. Vor lua totul!” (Sora Septimia Măniş, 81 ani, Codlea
cititi si:
http://luptapentruortodoxie.blogspot.com/2011/04/viziunea-staretului-antonie-despre_40.html
http://luptapentruortodoxie.blogspot.com/2011/04/viziunea-staretului-antonie-despre_30.html
Marii duhovnici despre vremurile de apoi
Par Serafim Rose: “Chiar că este chiar mai târziu decât credeam cu toţii. Apocalipsa se întâmplă chiar acum”.
Părintele Dionisie Ignat, M. Athos (1909-2004):”E sfârşitul. Am intrat în al VIII-lea veac. Să ştii că urgiile cele mai mari încep de-acum înainte”
“Dacă au înşelat pe capii Bisericii, sigur… s-a terminat, e sfârşitul” ( vezi ecumenismul)
Parintele pustnic Proclu: “Antihristul s-a nascut!”
Par IOANICHIE BALAN : “ TRAIM VREMURI APOCALIPTICE “
Parintele Rafail Noica (fiul marelui filozof Constantin Noica): „Dupa primul razboi mondial s-a ridicat harul de pe pamant si n-a mai venit. Vadit sunt ultimele vremi. Si traim zilele alea”
Parintele Cleopa: DA, NOI SUNTEM CEI DE PE URMA!


Părintele Selafiil din Siberia – ucenicul Sfântului Arhiepiscop Luca al Crimeii – Epistola unui sfant contemporan
(http://www.razbointrucuvant.ro/2009/07/27/epistola-unui-sfant-contemporan-pregatiti-va-dragii-bunelului-pregatiti-va/)
“Oh, inima mea dulce, vezi cât s-a înmulţit răutatea în lume? Acolo, în Palestina, este acum mare vărsare de sânge şi lucrurile nu cred să meargă spre bine. Poate te vei mira, Piotr, dragul Bunelului, că pe mine, un moşneag, mă preocupă lucrurile acestea; dar voiesc să vi le zic pentru că acum sunt vremurile de sfârşit, copile, sunt vremurile de sfârşit! Pacea în lume va fi, curând, un lucru rar.
Oh, dragul Bunelului, eu mă voi duce din această lume deşartă în curând, dar voi, voi veţi prinde mari grozavii şi mari răutăţi.
Sfanta Fericita Matrona (1881-1952):
“Cât de milă îmi este de voi. Veţi trăi până în timpurile cele de pe urmă. Viaţa va fi tot mai rea şi mai rea. Apăsătoare. Va veni timpul când vi se va pune în faţă crucea şi pâinea, spunându-vă: „Alegeţi!” „Noi alegem crucea”.
Proorociile schimonahiei Nila (http://www.razbointrucuvant.ro/2009/03/06/proorociile-schimonahiei-nila-10-ani-de-la-adormire-6-martie/)
- Atunci când vor începe prigoanele asupra creştinilor, grăbiţi-vă să plecaţi în exil cu primul şuvoi, faceţi-vă luntre şi punte, dar să nu rămâneţi. Cei care vor pleca primii se vor mântui. Toate acestea le veţi vedea cu ochii voştri, generaţia voastră va întâlni venirea lui antihrist. Copilaşii mei, cât de milă îmi este de voi – plângea maica spunând acestea. Dar adăuga: totuşi, slavă Domnului pentru toate.
Sursa: LUPTA PENTRU ORTODOXIE