GRAŢIEREA BUNULUI-SIMŢ

Proiect de lege :….,, pedepsele cu închisoarea de pînă la 6 ani inclusiv….vor fi graţiate…’’
Motivare :.. ,, ameliorarea supraaglomerării penitenciarelor…’’

Ascult şi nu pot crede ! Privesc şi mă crucesc ! Doi oameni politici cu vechime în acest domeniu – al politicii zic – s-au trezit ei să propună un proiect de lege care dacă n-ar fi periculos, ar fi caraghios. Măcar pentru cum e argumentat şi tot te bufneşte rîsul. Dar gîndind c-ar putea fi aprobat, te podideşte plînsul.

Această iniţiativă ne arată că separarea puterilor în stat, în concepţia unora, poate îmbrăca orice formă. În funcţie de ce visezi noaptea, de cum te trezeşti dimineaţa, de cît de normal e tractul intestinal, de orice numai de logică şi legalitate, nu. Indiferent de ,,criteriile’’ menţionate mai sus, e sigur că o astfel de iniţiativă legislativă nu are nimic în comun cu Constituţia, cu legile, cu respectul faţă de justiţie şi societate. Care societate e formată din oameni. Intr-o societate normală, oamenii corecţi sînt apăraţi de legi împotriva celor care ignoră normele societăţii.

Aduc în discuţie separarea puterilor în stat pentru că această separare, reprezintă însăşi garanţia normalităţii ( unii îi spun pompos, democraţie) în relaţiile omului cu statul. Vorbesc aici despre puterile legislativă, executivă şi judecătorească. Prima e reprezentată de Parlament, cea executivă se referă la preşedinte, guvern, ministere, ş.a., iar cea judecătorească se defineşte prin chiar denumirea ei.

Aşa cum unei balanţe îi este hărăzit să-şi ţină talerele la acelaşi nivel, adică în echilibru, pentru ca ele sînt egale în greutate si menire, la fel este necesar acest echilibru si în relaţia dintre cele trei puteri. Să încercăm să ne imaginăm o balanţă cu trei talere. Atunci cînd echilibrul acestei balanţe imaginare şi necesare în acelaşi timp în viaţa societăţii, este stricat, societatea la rîndul ei este bulversată, debusolată, şocată. Democraţia intră în degringoladă.

Şi acum avînd în minte tabloul iluzoriei balanţe cu trei braţe , să trecem la ,,separarea puterilor în stat’’. Fiecare dintre puteri este reprezentată, în mod sintetic dar concret şi practic, de cei care le compun : senator, deputat, preşedinte, ministru, judecător…. şi înşiruirea poate continua.

Blazonul justiţiei, dreptatea legată la ochi, are intr-o mînă balanţa şi în cealaltă sabia. Balanţa simbolizează cîntărirea probelor iar sabia aplicarea pedepsei. Pînă la acest moment simbolurile nu au existat separat. Ori tocmai acest proiect de lege, le desparte prefigurînd parca o lege care va interzice pedepsirea infractorilor ! V-aţi mira ?! Doar e democraţie.

Parlamentul, una dintre puteri, ca urmare a iniţiativei unui parlamentar, ar putea da viaţă acestei aberaţii legislative, acestei ilegalităţi. Deocamdată cea cu graţierea.

Un om ajunge să fie condamnat ca urmare a ceea ce a făptuit. Dar între faptă şi condamnare mai există ceva. Există o parte vătămată, există poliţişti, procurori, proceduri, experţi, avocaţi şi în cele din urmă, există JUDECATORI.

Toţi cei implicaţi în actul de justiţie îşi fac datoria cu speranţa şi convingerea că munca lor nu e în zadar, că dreptatea, de acolo de unde a fost ea dosită de cei certaţi cu legea, îşi va găsi drumul spre cei care o aşteaptă. Spre cei care mai cred în ea.

Şi pe acest drum, între faptă şi condamnare, actorii care joacă în piesa denumită şi ,,înfăptuirea justiţie’’, au rolurile clar definite şi delimitate.

Judecătorul, prin sentinţa pe care o dă, materializează munca poliţiştilor, procurorilor şi a tuturor celor ce au participat la instrumentarea dosarului. Tot prin sentinţă, judecătorul cuantifică şi activitatea avocaţilor. Acest drum dintre faptă şi condamnare se poate întinde pe ani de cercetări şi dezbateri. La final, DREPTATEA revine. Judecătorul aplică LEGEA şi repară ce mai poate fi reparat. Printr-o sentinţă definitivă şi irevocabilă. IREVOCABILĂ !!!

Şi vine cineva, reprezentant al uneia dintre puteri, care propune colegilor de putere, legislativă mai precis, să ignore ceea ce au hotărît nişte judecători. Judecători care la rîndul lor sînt reprezentanţii altei puteri : judecătoreşti.

Cine le dă dreptul aleşilor poporului să nesocotească ceea ce stabileşte un judecător ?! Puterea legislativă e mai egală decît cea judecătorească ?

Şi tot acel cineva îşi motivează, absolut stupid şi aiuritor, propunerea legislativă: e necesara o graţiere pentru că nu mai sînt locuri în puşcării…(!?) :

Serios ?! Dar nu mai sînt locuri nici în spitale ! Iar cei din spitale nu-au nici o vină că au ajuns acolo. Ce facem, graţiem şi acolo ?! Sau acolo nu mai e cazul ?! De multe ori privindu-i pe bolnavi în saloanele din spitalele pline gîndaci, igrasie şi resemnare, gîndul mă duce la acele celule din unele puşcării. Celulele în care condamnaţii la pedeapsa capitală, aşteaptă executarea sentinţei. Au fost ,,graţiate’’ totuşi multe spitale. Că prea erau populate şi nerentabile. În plus exista şi riscul ca unii bolnavi să…. se însănătoşească.

Nu prea mai sînt locuri nici în grădiniţele ,, de stat’’ şi nici în şcoli, pentru că multe au fost închise, altele s-au dărîmat. Tot alea ,,de stat’’. Şcolile, zic. Dar cum se explică de exemplu, că bisericile sînt în exces în timp ce enoriaşii sînt în scădere ? Nu că dispare credinţa, dar mai moare omul şi cum demografia este în scădere, rămînem din ce în ce mai puţini. Pentru cine s-or mai face atîtea biserici ?! Este demografia in scădere dar compensează numarul preoţilor. Care e în creştere.

Şi apropo, nu prea mai sînt locuri nici în cimitire, sau dacă sînt, costă ,,cît nu face’’. Şi acolo ar trebui o graţiere, ceva. Pentru că preoţii ne afurisesc dacă optăm, precum strămoşii noştrii dacii, pentru incinerare. Dar cine se mai gîndeşte la daci, la strămoşi, la normalitate, la dorinţa şi convingerea enoriaşului , a cetăţeanului ? Nimeni. Primează mercurialul, fără chitanţă desigur, ca la piaţă: atît pentru acatist, atît pentru botez, atît pentru parastas, atît pentru nuntă, atît pentru înmomîntare, atît…. Doamne şi ce mercurial lung, invers proporţional cu veniturile enoriaşului, au bisericile ! Şi cum să fie acceptată incinerarea cînd biserica n-are nici un crematoriu. Încă. Iar dacă e incinerare, enoriaşul nu mai plăteşte taxe de înhumare, de parastas, de pomelnic, etc. Şi doar e criză, iar biserica nu trebuie s-o simtă. Asta parcă seamănă şi cu felul in care si-au dublat salariile judecătorii Curţii Constituţionale… In criză, dar prin vot. Votul lor, desigur. Dar să revin.

Pentru aceeaşi faptă, un judecător poate stabili diverse pedepse. Da, pentru că el ia în calcul o mulţime de date ( oferite de poliţişti, procurori, avocaţi, experţi,comisii…). Unui inculpat îi poate da maximul prevăzut de lege, altuia minimul. Şi chiar poate să-i dea unui altul, ,,cu suspendare’’. Că de-aia legea prevede că pedeapsa este cuprinsă între atîţia şi atîţia ani. Judecătorul e acela care apreciază cît de mult trebuie să stea în puşcărie unul sau altul pentru ce au făcut. Că de-aia e JUDECATOR ! Pentru aceeaşi faptă unul poate primi şase luni iar altul 5 ani şi şase luni. Pentru că aşa prevede legea şi aşa stabileşte judecătorul. Pentru că e normal să se ţina seama de circumstanţele atenuante sau agravante . Asta se cheamă INDIVIDUALIZAREA PEDEPSEI.

Şi vine unul şi spune că nu mai sînt locuri în puşcării şi că cel mai bine ar fi să le mai golim. Păi asta n-ar fi altceva decît o încurajare, o invitaţie la fărădelegi ?! Graţierea astfel motivată este un cadou făcut în ciuda logicii, un cadou nemeritat şi ilegal. Este ,, Diploma de infractor’’ !

Cum s-ar simţii procurorii şi poliţiştii să-i vadă liberi, înainte de termen, pe cei pe care s-au chinuit să-i trimită în puşcărie pentru faptele comise ? Pentru ce să mai muncească oamenii ăştia cînd rezultatul muncii lor e anulat prin moftul unora dintre aleşilor poporului ?

Puşcăriile sînt pline pentru că mulţi, prea mulţi dintre concetăţenii noştrii au comis şi comit infracţiuni. Infracţionalitatea a ajuns la cote absolut alarmante. De ce s-a ajuns aici, de ce exista printre noi unii cărora nu le mai pasă de nimic, nu mai recunosc şi nu mai respectă vreo lege, sînt întrebări la care trebuie să răspundem noi, societatea. Cert este că oamenilor a ajuns să le fie groază să mai meargă noaptea pe stradă, le este frică pentru viaţa lor şi a copiilor lor, le este teamă pentru bunurile agonisite. In România de azi crimele, furturile, excrocheriile, tîlhăriile, violurile, au devenit prezenţe cotidiene. Anii mulţi de puşcărie reprezintă singură sperietoare, de multe ori nu suficient de convingătoare, pentru cei care consideră infracţiunea un mod de viaţă.

Şi vine unul şi spune că nu mai sînt locuri în puşcării şi că cel mai bine ar fi să le mai golim. Dar nu mai bine propune majorarea pedepselor şi prin asta descurajarea potenţialilor infractori ? Nu. Mai bine-i graţiem !

Victimele sînt în majoritatea cazurilor oamenii simplii care nu beneficiază de gardă de corp, maşină de serviciu, imunităţi şi lux în Palatul Parlamentului. Victimele acestea nu înţeleg de ce aleşii neamului nu se gîndesc la ei, cetăţenii, decît in doua ipostaze : ca alegători, odata la patru ani şi ca plătitori de taxe, în fiecare zi. În rest, să se descurce. Oamenii acestia simplii aşteaptă de la parlamentari legi în favoarea oamenilor cinstiţi, nu în favoarea infractorilor. Oamenii acestia simplii încă mai au încredere în justiţie.

Şi vine unul şi spune că….. dar mai bine să tacă !

DAN ANTONESCU

sursA: stelian-tanase.ro

Sursa: gandeste.org

Este mai important să fii bun decât inteligent

- Una dintre cele mai înduioşătoare poveşti pe care le găsim pe internet în ultima vreme implică un tânăr, bunica sa aflată pe moarte şi un bol de supă de scoici de la Panera Bread. Este o scurtă poveste ce ne oferă o lecţie importantă despre servicii, branduri şi partea umană a afacerilor, o istorisire ce subliniază de ce eficienţa nu ar trebui plătească preţul umanităţii, scrie Bill Taylor, pe HBR Blog Network.

Povestea, aşa cum se regăseşte în AdWeek, sună cam aşa: Brandon Cook, din Wilton, New Hampshire, îşi vizitează bunica la spital. Bolnavă de cancer, aceasta s-a plâns nepotului că îşi doreşte foarte mult o supă, iar cea oferită în spital este necomestibilă (a folosit un limbaj mai colorat). Numai dacă ar putea primi un bol din supa ei preferată de scoici, de la Panera Bread! Problema era că aceştia nu fac supă de scoici decât vinerea.

Aşa că Brandon a sunat la cel mai apropiat Panera şi a vorbit cu managerul magazinul, Suzanne Fortuer. Iar aceasta nu doar că a pregătit supa de scoici special pentru bunica lui Brandon, dar a inclus şi o cutie cu prăjituri, ca un dar din partea lor.

A fost un simplu gest de bunătate, care în mod normal nu ar deveni ştire. Numai că Brandon a relatat istorioara pe pagina lui de Facebook, iar mama lui, Gail Cook, a postat-o pe pagina fanilor Panera. Restul este, aşa cum se spune, istorie a social media.

Postarea lui Gail a generat mai mult de 500 000 (şi încă se numără) “like-uri” şi mai mult de 22 000 de comentarii pe pagina de Facebook a  Panera. Iar brutăria a dobândit între timp ceva ce publicitatea tradiţională nu poate cumpăra în mod normal, apreciera sinceră şi o legătură cu clienţii din întreaga lume.

Specialiştii în marketing au transformat povestea într-un exemplu pentru a sublinia puterea social media şi a “gurii lumii virtuale” în creşterea reputaţiei unei companii.

Dar eu văd reacţia la gestul lui Sue Fortier ca un exemplu pentru altceva: graba consumatorilor, a angajaţilor şi a restului lumii de a se alătura unor companii care dovedesc că mai ştiu şi altceva decât termenii financiari.

Într-o lume care îşi schimbă înfăţişarea datorită ritmului necruţător al progresului tehnologiei, ies în evidenţă actele de compasiune ce ne aduc aminte ce înseamnă să fii om.

Pe măsură ce citeam povestea lui Brandon şi a bunicii sale mă gândeam la o prelegere a lui Jeff Bezos, fondator şi director executiv la Amazon.com, în faţa absolvenţilor de la Princeton. Bezos este un expert al tehnologiei, şi-a creat compania pe baza ascensiunii internetului şi a propriului intelect.

Dar în ziua aceea nu a vorbit despre calculatoare şi puterea minţii, ci despre bunica sa şi despre ce a învăţat atunci când a făcut-o să plângă.

La frageda vârstă de 10 ani, Bezos avea o minte ageră şi pasiunea de a descoperi numerele. În timpul unei excursii de vacanţă alături de bunici, tânărul Jeff a fost supus fumului ţigării interminabile a bunicii sale şi s-a hotărât să facă ceva în privinţa asta. Aflat pe locul din spate, a calculat câte ţigări fumează pe zi bunica lui, riscul fiecărui fum şi a anunţat-o cu ostentaţie că şi-a luat cu mâna ei nouă ani din viaţă!

Este posibil ca rezultatul să fi fost corect, dar reacţia nu a fost cea aşteptată. Bunica lui a izbucnit în lacrimi. Bunicul a oprit maşina şi l-a rugat pe tânărul Jeff să coboare. I-a dat apoi o lecţie pe care milionarul din zilele noastre s-a hotărât să o împărtăşească cu absolvenţii promoţiei 2010 de la Princeton: “Bunicul s-a uitat la mine şi după ce am stat un pic în linişte, mi-a spus liniştit şi calm că într-o zi voi înţelege că este mai dificil să fiu bun decât inteligent”.

Această lecţie aş vrea să fie înţeleasă de mai mulţi oameni de afaceri, şi este exact ce a sugerat gestul managerului de la Panera Bread. Am trecut şi eu prin ceva similar, nu demult şi cred am considerat că merită să postez pe blog asta.  Am povestit cum tatăl meu, căutându-şi o nouă maşină, s-a confruntat cu o problemă medicală, iar agentul de vânzări a făcut o serie de gesturi umane prin care i-a câşigat respectul.

Gestul simplu al lui Suzanne Fortier a atras atât de multă atenţie şi preţuire la nivel global pentru că este un lucru din ce în ce mai rar întâlnit în lumea afacerilor.

Aşa că, încurajaţi-i pe oamenii prin orice mijloc puteţi să îmbrăţişeze tehnologia, să înveţe practici de business de succes şi să fie cât mai eficienţi în ceea ce fac. Dar asiguraţi-vă că eficienţa lor nu plăteşte preţul umanităţii.

Gesturile mici pot trimite semnale importante despre cine suntem, despre ce ne pasă şi de ce oamenii ar trebuie să se simtă legaţi de compania noastră. Este mai dificil, dar mai important să fii bun decât să fii inteligent.

Traducere şi editare: Cătălina Rusin

Sursa: www.financiarul.ro 

Cum devin oamenii obişnuiţi monştri… sau eroi.

Philip Zimbardo ştie cât de uşor le este oamenilor normali, simpatici să devină răi. În această prezentare, el dezvăluie fapte şi imagini necunocute până acum publicului, din conflictele de la Abu Ghraib. El vorbeşte apoi despre cealaltă parte a monedei: cât de uşor este să devii un erou, şi cum putem ajunge să atingem acest statut.

Efectul Lucifer – despre natura umana. Experimentul Stanford.

Celebrul psiholog american, Philip Zimbardo, a realizat in augsut 1971 un experiment al inchisorii. El a ales ca subiecti un numar de studenti pe care i-a impartit in doua grupe egale ca numar. O grupa urma sa joace rolul de “gardieni”, in timp ce ceilalti jucau rolurile de “detinuti”.

Philip Zimbardo, impreuna cu Craig Haney, Curtis Banks si David Jaffe, masteranzi in psihologie la randul lor, au amenajat in subsolul Facultatii de Psihologie din cadrul Stanford University o inchisoare. Au procedat astfel intrucat realizarea experimentului intr-o inchisoare reala a fost imposibila.

18 studenti, selectati in urma unui anunt in ziarele locale, avand un nivel de educatie normal, fara diferente majore de comportament intre ei, fara probleme de natura psihica si fara cazier, au fost impartiti in doua grupuri. 9 dintre ei jucau rolurile de gardieni, in timp ce ceilalti 9 rolurile de detinuti.

Rolurile au fost luate in serios in ciuda faptului ca participantii erau constienti ca este vorba doar de o simulare, de un joc. Unul dintre “gardieni” declara la finalul experimentului, ca a trait primele zile sentimentul ridicolului. Imbracat fiind in tinuta kaki si cu ochelarii de soare era nevoit sa isi inabuseasca excesele de ras in fata colegilor si prietenilor sai care jucau roluri de detinuti.

Excesul de zel al participantilor, in special al gardienilor, a facut ca inca din prima noapte in interiorul “inchisorii” sa aibe loc o revolta a detinutilor. Acestia, treziti cu brutalitate in miezul noptii pentru “apel”, s-au razvratit impotriva presupusilor gardieni, baricadandu-se in celule. “Fortele de ordine” s-au vazut nevoite sa apeleze la extinctoarele amplasate in incinta pentru a-i indeparta de usile celulelor pe detinuti.

Pe masura ce zilele treceau, s-a observat ca gardienii abuzau de putere agresandu-i pe detinuti. Au aparut favoritismele. Cei care respectau regulile si ii ascultau neconditionat pe gardieni aveau parte de mici favoruri. Chiar li s-a amenajat o celula cu conditii civilizate. Celor care opuneau rezistenta si se revoltau le erau interzise si minimele drepturi pe care le aveau: de a manca si de a folosi toaleta amenajata la capatul culoarului.

Unul dintre fostii gradieni, cel mai bland dintre toti in viata reala, s-a dovedit a fi cel mai necrutator in timpul experimentului. Si-a pierdut calmul cand unul dintre detinuti a refuzat sa manance si I-a turnat mancare acestuia pe fata.

Ostilitatile dintre cele doua grupuri au inceput sa fie evidente dupa a 3-a zi de experiment. Gardienii erau singurii care isi manifestau sentimentele, in timp ce detinutii erau nevoiti sa si le reprime. Primii aveau manifestari imprevizibile, refuzand adesea sa raspunda la intrebarile simple si legitime ale detinutilor.

In cea de a patra zi, Zimbardo a adus in inchisoare un preot care sa stea de vorba cu subiectii detinuti. S-a observat ca in marea lor majoritate s-au prezentat cu numarul de identificare pe care l-au primit la “arestare”. In timpul discutiilor pe care le-au purtat cu preotul, subiectii au abordat mai mult subiectele legate de conditiile din inchisoare si mai putin cele personale. Zimbardo si-a confirmat ipoteza ca persoanele in detentie au tendinta de “dezindividualizare”.

Uimitor pentru cercetatori a fost faptul ca pana si preotul, care stia ca este vorba despre un experiment, a luat in serios conversatiile pe care le-a avut cu detinutii, promitandu-le acestora ca va interveni pentru ei, sa obtina conditii mai bune de trai in detentie. De asemeni le-a promis ca va ajuta la contactarea unor avocati pentru a ii elibera.

Experimentul urma sa se desfasoare timp de 14 zile dar, in urma reactiilor aparute in randul participantilor, a fost intrerupt dupa o saptamana. Familiile acestora au apelat la randul lor la avocati pentru a cere incetarea experimentului si eliberarea studentilor.

Un rol hotarator in incheierea inainte de vreme a proiectului l-a avut Cristina Raslash, viitoarea sotie a lui Zimbardo, la randul ei absolventa de psihologie. Venita in vizita la “inchisoare”, aceasta a remarcat atrocitatile la care erau supusi cei incarcerati. Ea i-a cerut lui Zimbardo incheierea imediata a experimentului cu argumentul ca experimentul s-a transformat radical fata de ce isi propusese initial, si ca efectele mediului inchisorii sunt profunde asupra subiectilor implicati.

Zimbardo si echipa sa si-au dat seama ca ei insisi au pierdut contactul cu realitatea si ca situatia a degenerat. Au hotarat incheierea imediata.

Cu toate acestea, profesorul a tras concluzii importante legate de modul in care rolurile sociale si mediul conjunctural influenteaza caracterul uman. El a concluzionat ca: puterea contextului social în care se află o fiinţă umană într-un anumit moment este de cele mai multe ori dominantă faţă de capacitatea de a se opune a acesteia.

Contextele sociale ne determina rolurile

Rolurile pe care pe care le jucam in societate sunt determinate de contextele sociale si de gradul de autoritate care ne este oferit prin functie.

Cand ne aflam in grupurile noastre sociale, personalitatea noastra este puternic influentata de regulile ce sunt impuse in grupul din care facem parte, de cerintele pe care le au de la noi ceilalti si sunt puternic accentuate de dorinta de a nu da gres, de a respecta legile si de a avea simtul datoriei implinite.

Evenimentele socio-politice sau economice pe care le traim au un efect asupra caracterului uman determinand reactii variate, functie de cat de afectate ne sunt vietile si siguranta.

In situatiile duse la extrem, cei care au puterea au tendinta de a isi depasi atributiile, in timp ce cei cu drepturi limitate au tendinta de a se revolta, apoi de a se resemna si de a se interioriza.

Impactul pe care il au situatiile extreme (de razboi,de inchisoare, chiar si de dictatura) asupra individului au ca rezultat o transformare interioara a caracterului acestuia.

Prin experimentul condus de Psihologul Philip Zimbardo s-a demonstrat ca “situatiile extreme si nu personalitatea devianta se afla la originea disfunctiilor sociale”.

Detaliile

Autorii experimentului nu au formulat ipoteze precise. Obiectivele lor au fost, in principal, explorarea interactiunilor in mediul penitenciar, prin intermediul simularii unei inchisori functionale.

Pentru alegerea participantilor in cadrul experimentului sau, autorii acestuia au dat un anunt un presa locala prin care promiteau participantilor 15$ pe zi celor care urmau sa fie selectati. Din cei 100 de candidati, au fost alesi 28, in urma unor teste de personalitate si interviuri clinice. Studentii participanti la experiment participasera si la cursurile de vara de la Stanford.

La experimentul propriuzis au participat 18 subiecti, impartiti in doua grupe; 9 au jucat rolul de gardieni, iar 9 au jucat rolul de detinuti. Ceilalti care au trecut de faza de selectie, au fost considerati rezerve, autorii experimentului anticipand “dezertarea” unora.

Participantii la experiment au semnat o forma de contract prin care isi exprimau acordul de a participa in cunostinta de cauza la experiment.

”Big Brother”

Pentru ca nu a fost aprobata cererea de a efectua experimentul in interiorul unei inchisori reale, echipa de cercetatori a amenajat o inchisoare in subsolul Facultatii de Psihologie din cadrul Universitatii Stanford, cu aprobarea comitetului de conducere a acesteia. Conditiile impuse de comitet au fost ca nimeni sa nu sufere fizic si ca zilnic sa se prezinte un raport la cabinetul medical al Universitatii. De asemeni sa amplaseze extinctoare in interiorul subsolului.

Au fost construite 3 celule, de cate 2m/3m aproximativ, in care au fost introdusi cate 3 detinuti,

S-a amenajat de asemeni o camera destinata gardienilor, unde sa se schimbe si sa se odihneasca, o camera pentru consiliere psihologica si interviuri, si o camera pentru “directorul inchisorii”, nimeni altul decat Philip Zimbardo.

Pentru realizarea cat mai aproape de realitate a inchisorii din subsolul facultatii, cercetarii au apelat pentru consiliere la un fost detinut, care a ispasit 16 ani de detentie; au studiat literatura despre inchisori si despre lagarele de concentrare.

Pentru supravegherea “falsei inchisori” Zimbardo a folosit camere ascunse, iar la finalul experimentului existau peste 12 ore de material inregistrat.

S-au folosit benzi magnetice pe care au fost inregistrate prin intermediul unor microfoane camuflate, starile emotionale si comunicarea dintre detinuti.

Schimbarile de stari afective ale participantilor au fost masurate cu liste de adjective si cu teste sociometrice.

Inainte de simulare, participantii au completat teste de personalitate care aveau ca scop urmarirea unor caracteristici importante pentru comportamentul interpersonal, precum scala F sau Scala de Machiavelism.

Un material de cercetare au reprezentat-o si rapoartele zilnice completate in scris de gardieni la iesirea din schimb.

La finalul experimentului, toti subiectii au raspuns la chestionare postexperimentale.

Rolurile. Obligatiile. Drepturile

Detinutii

Pentru o simulare cat mai reala, cu ajutorul departamentului de politie “Palo Alto City”, subiectii – detinuti au fost arestati in plina noapte, ridicati de la casele lor, transportati la politie unde li s-au intocmit fise personale si li s-au luat amprentele. Apoi au fost transportati la ‘inchisoare’.

Aici au primit fiecare cate un sapun, un prosop si o salopeta pe care erau inscriptionate numerele de identificare. Salopeta trebuia purtata fara lenjerie intima. Fiecare purta pe cap o casca de nylon pentru simularea tunderii la chelie.

Instructiunile pentru detinuti prevedeau ca intrei sa se adrreseze dupa numaruld e identificare, iar gardienilor sa se adreseze cu formula “Domnul ofiter corectional”.

Aveau dreptul al 3 mese pe zi si 3 drumuri la toaleta, dar insotiti.

Gardienii

Purtau uniforme kaki, formate din pantaloni si camasa, ochelari de soare cu lentile care faceau imposibil contactul vizual cu detinutii. Simbolurile puterii lor erau reprezentate de bastoane de lemn, fluiere, catuse si cheile de la celule.

Sarcina gardienilor era aceea de “a mentine un nivel rezonabil de ordine in inchisoare, necesar pentru functionarea eficienta a acesteia”.

Li s-a interzis de la inceput sa recirga la violenta, dar aceasta instructiune a fost incalcata inca din a doua zi.

“Fortele situationale pot produce modificari ale naturii umane”

La inceputul experimentului nu existau diferente notabile intre grupul gardienilor si cel al detinutilor. Insa, la mai putin de o saptamana, grupurile erau complet diferite. Diferentele dintre cele doua au fost determinate de contextul special in care au fost pusi.

S-a observat ca rolurile au fost luate in serios mai ales de catre cei ce formau grupul gardienilor. Din randul detinutilor s-a facut remarcat un singur student care si-a pastrat luciditatea si amintea adesea colegilor sai ca este vorba doar de un joc si sa incerce sa fie calmi si sa nu se ia prea in serios.

Cu toate acestea, la finalul experimentului incheiat cu o saptamana inainte decat fusese programat, Zimbardo remarca ca “fortele situationale pot produce, intr-adevar, modificari ale naturii umane, mai spectaculoase decat transformarea”. In cartea despre experiment, autorul mentiona ca “pe masura ce gardienii deveneau agresivi, detinutii deveneau pasivi. Asertivitatea gardienilor a dat nastere dependentei detinutilor. Depresia si lipsa de speranta a detinutilor a corespuns sentimentului de control dezvoltat de gardieni”.

Experimentul inchisorii, dar si alte experimente de acest tip, arata ca si cei mai buni dintre oameni pot suferi transformari majore in anumite contexte ce favorizeaza comportamente considerate aberante in mod normal.

Se poate explica astfel de ce in timpul celui de al doilea razboi mondial, unii indivizi considerati normali inainte de razboi, au fost partasi la atrocitatile din timpul razboiului. S-a luat ca exemplu un ofiter german al carui rol era acela de a coordona trenurile ce transportau detinutii catre lagarele de exterminare. Menirea lui era ca programul trenurilor sa fie respectat. In timpul procesului ce I-a fost intentat ulterior, el s-a declarat nevinovat, intrucat “nu am facut altceva decat am respectat ordinele”. Nici unui dintre ofiterii implicati in masacrul din timpul razboiului mondial nu I-a trecut prin minte sa nu respecte ordinele, sa se revolte si sa elibereze detinutii.

In zilele noastre acte similare se intampla in razboaie, precum cele din Irak, Vietnam etc. Cei direct implicati in actiunile de razboi, se transforma in urma fortelor situationale ce actioneaza asupra lor, urmand ordinele si cautand sa ramana in viata.

Efectele experiementului “inchisorii Stanford” pot explica in mare ceea ce se intampla in adevaratele inchisori, efectul de ‘reeducare’ pe care il au acestea asupra detinutilor reali. Explica si comportamentul agresiv al celor ce lucreaza in inchisori, dar si a fortelor de ordine implicate in actiunile sociale.

Experimentul Stanford este unul dintre cele mai relevante studii de psihologie sociala tocmai pentru ca dovedeste importanta analizei situationale a comportamentului uman.

Controverse

Asupra lui Zimbardo si a colegilor sai a planat multa vreme acuzatia de incalcare flagranta a principiilor de etica a cercetarii. Fara indoiala subiectii au suferit traume fizice si psihice.

Philip Zimbardo a recunoscut ca ar fi trebuit sa puna capat experimentului chiard e a doua zi cand s-a produs revolta detinutilor iar gardienii au intervenit cu violenta. Si admite, de asemeni, ca a incalcat codul etic al procedurilor cand si-a asumat roluld e director al inchisorii, rol cu care s-a identificat e parcursul experimentului.

In apararea sa si a proiectului sau, sunt aduse insa aprobarea comitetului de etica pentru desfasurarea in cadrul universitatii a experimentului, precum si declaratiile subiectilor ca au luat la cunostinta si sunt de acord cu conditiile de participare la experiment.

Adevarul este ca nimeni nu a putut anticipa cum vor evolua evenimentele. Cu toate acestea, subiectii au fost sub observatie pe o perioada de un an de zile de la incheierea studiului si s-a remarcat faptul ca efectele negative au disparut treptat.

In Romania, un experiment cat se poate de real si asemanator cu cel desfasurat la Universitatea Stanford, a fost trait de mii de tineri intelectuali romani, in perioada comunista, in inchisorile comuniste de la Aiud, Pitesti etc. Experimentul cunoscut sub numele de “Experimentul Pitesti” este cel mai cunsocut dintre ele. Cartea cu acelasi nume, scrisa de istoricul Alin Muresan pe baza declaratiilor supravietuitorilor ororilor de la Pitesti, prezinta viata pe care au dus-o detinutii politici de la Pitesti, cum s-a incercat reeducarea detinutilor prin terori inimaginabile. In inchisorile comuniste s-a trait la propriu transformarea umana sub actiunea fortelor situationale descrise de Zimbardo in cartea sa “Experimentul Lucifer”. Multi tineri intelectuali, prieteni, au devenit gardienii si tortionarii propriilor camarazi de suferinta, pentru a obtine favorurile adevaratilor tortionari. 

sursa: andreeatalmazan.ro

Sursa: gandeste.org

MULTUMIRI PENTRU UN SUFLET MARE

Omenirea traieste in timpuri ciudate. Marea majoritate a oamenilor nu fac altceva decat sa alerge toata ziua dupa cele necesare pentru a le asigura traiul de zi cu zi. Mai exista o parte a oamenilor care incearca sa se "catere" in varful piramidei sociale si sa acumuleze multe bunuri materiale, in speranta ca asta le va aduce fericirea. Oare asa sa fie? Bine inteles ca nu!

Si mai exista o parte a oamenilor, care nu face altceva decat sa incerce sa se gandeasca cum sa faca mai mult bine celor din jur. Ce inseamna asta, inseamna ca tot mai multi oameni se apropie de marea desavarsire, prin simple gesturi de  iubire a celor din jur.  

Ce poate fi mai placut lui Dumnezeu decat omul care se gandeste si la binele aproapelui sau, la binele celui aflat in suferinta si din putinul sau da si celui aflat in nevoie. 

Si eu trebuie sa multumesc celor care s-au gandit la nevoile si necazurile mele si m-au ajutat atat financiar , cat si cu rugaciuni si ganduri bune si  mai ales sa multumesc din suflet acelui suflet marinimos care m-a ajutat si ma ajuta acum cand sunt in nevoie, desi banii sai sunt castigati cu atat de multa sudoare (nu-i dau numele, deoarece nu am asentimentul sau).

Sper din tot sufletul meu ca Bunul Dumnezeu sa-i inmulteasca belsugul finanaciar si sa-i intareasca sanatatea sa si a familiei sale.

Multumesc din suflet !

Cu mult drag,

Sfatuitoarea

NE ARATA BUNUL DUMNEZEU ALTE SEMNE?

Oamenii de ştiinţă avertizează: Vin uraganele!
 Oamenii de ştiinţă de la Serviciul Naţional de Meteorologie din Mexic anticipează până la sfârşitul acestui an cel puţin 17 uragane în emisfera vestică – opt în Oceanul Pacific şi nouă în Oceanul Atlantic şi Marea Caraibilor – relatează vineri agenţia de presă RIA Novosti.
Uraganele vor lovi în Pacific
În total, în 2011 ar putea avea loc până la 30 de dezastre naturale în acest colţ al planetei – a specificat Adrian Vazquez, coordonatorul general al serviciului amintit, într-o conferinţă de presă susţinută joi la Ciudad de Mexico.
‘Actualul sezon de uragane va fi mai activ ca de obicei din cauza temperaturilor ridicate în partea ecuatorială a Atlanticului, în combinaţie cu temperaturile neutre din Oceanul Pacific’, a explicat el.
Începând din 15 mai şi până în luna noiembrie în Mexic începe sezonul ploios.
Potrivit meteorologilor mexicani, în acest an va cădea o cantitate mult mai considerabilă de precipitaţii în comparaţie cu anul trecut. Astfel, conform estimărilor acestora, precipitaţiile din luna iunie vor fi cu 19% peste cantitatea medie, ceea ce va duce la ieşirea din matcă a unor râuri şi la inundaţii.
În acest context, Serviciul Naţional de Meteorologie al Mexicului a cerut locuitorilor din zona de coastă să nu neglijeze pregătirile în perspectiva unor eventuale catastrofe naturale.
Sursa: LUPTA PENTRU ORTODOXIE