*Se spune că Stalin, marele dictator sovietic, era creştin ortodox de
«sânge pur» georgian, născut la Gori, în Caucazia, şi că pentru un timp a
frecventat un seminar. Deşi există diverse «documente» cum ar fi
fotografiile şi fotocopiile, care pot fi adevărate sau false, fiindcă au
apărut după revoluţia comunistă, ofiţerii Serviciului Secret Român au cules
propriile lor informaţii chiar în Caucazia, în timpul celui de al doilea
război mondial, informaţii care scot la lumină şi dezvăluie, cel puţin
pentru noi, misterul vieţii şi carierei lui Stalin.
Ca religie, familia lui se pare că a fost într-adevăr creştin ortodoxă, dar
ca «rasă» Stalin nu era un georgian pur. De multe ori evreii care trăiesc
izolaţi într-o societate creştină preferă, din comoditate, să adopte în mod
formal religia comunităţii, ca să nu fie priviţi de creştini ca indivizi
periculoşi. Dar asta nu schimbă cu nimic caracterul acestor oameni şi, ori
de câte ori se iveşte ocazia, ei se ridică împotriva religiei adoptive, de
a cărei protecţie nu mai au nevoie şi, ca buni evrei ce sunt de fapt,
încearcă să o distrugă.
Stalin, dictatorul roşu, a fost evreu de origine şi în acest sens există
multe probe. Adevăratul nume al lui Stalin era David Visarion Djugaşvili,
căruia i se mai spunea şi Koşba. Numele «Djugaşvili» înseamnă în georgiană
«fiu de evreu». În această limbă, pentru evreu se spune literar «uria», dar
există de asemenea şi cuvântul «djuga», sinonim cu «uria», care indică
originea evreilor caucazieni, veniţi aici dintr-o colonie portugheză.
Cealaltă parte a numelui lui Stalin, «şvili», înseamnă în georgiană «fiu»”.
Numele de Iosif şi Visarion, pe care le purtau Stalin şi tatăl său, nu erau
folosite de creştinii ortodocşi. Creştinii nu primeau nume de origine
evreiască precum Iosif, Benjamin, Solomon, Miriam etc., ci nume de origine
grecească, slavă şi latină , pe lângă cele locale. De aici, o primă
concluzie: prenumele lui Stalin indică de la început că este evreu de
origine. Numele de Koşba sau Koba, sub care era cunoscut Stalin ca
revoluţionar în Caucaz, nu era decât numele legendarului evreu Bar-Koşba,
care în [anul] 165d.C. a condus o răscoală a evreilor împotriva romanilor,
în timpul domniei lui Hadrian. În această răscoală Bar-Koşba a fost numit
de către marii rabini «Mesia», dar răscoala s-a terminat rău pentru
evreime, care a fost împrăştiată de romani în diferite provincii ale
Imperiului.
Pentru că adevăratul său nume îi trăda originea evreiască, Stalin a
preferat să-l schimbe cu cel rusesc de Iosif Vissarionovici Stalin.
Originea îi era trădată şi de trăsăturile feţei. Georgienii sunt în general
oameni înalţi şi bine dezvoltaţi fizic, pe când Stalin avea doar un metru
şaizeci înălţime. Acest fapt i-a obligat pe urmaşi să-l urce pe un scaun
«invizibil» în lăcaşul Mausoleului, ca să apară mai «impozant» pentru
masele care defilau în şiruri nesfârşite prin Piaţa Roşie din Moscova.
Fizionomia lui Stalin era tipic evreiască şi probabil de aceea, ca să-i
ascundă aceste trăsături, toate fotografiile care i se publicau erau în
prealabil retuşate. Familia, sau mai bine zis familiile lui Stalin au fost
de origine pur evreiască. Prima soţie a lui Stalin era o evreică din
Caucaz, Kati Schwanitz, cunoscută sub numele de Katerina Şvanidze. Ea a
fost mama lui Iacob Davidovici Djugaşvili (de ce Iacob şi nu un nume
autentic rus sau caucazian?), fiul cel mare al lui Stalin, capturat în
timpul războiului de germani, în ziua de 16 iulie 1941, şi dispărut,
probabil executat la sfârşitul războiului. A doua nevastă a fost Nadia
Alleluiah, cunoscută sub pseudonimul de Aleluieva. Fosta secretară
particulară a lui Stalin i-a devenit nevastă, mamă a lui Vasili şi a
Svetlanei Stalin. Nadia Alleluiah a fost asasinată de propriul ei soţ, în
1932, din cauza relaţiei adultere cu evreul Gleizer, el însuşi executat în
acelaşi an din ordinul lui Stalin, ca «troţkist». Sinuciderea Nadiei
Aleluieva a fost o minciună scornită de comunişti pentru a-l apăra pe
Stalin, care îşi ucisese propria nevastă.
A treia nevastă a dictatorului roşu, Rosa Kaganovici, era, cum se ştie,
sora faimoşilor Kaganovici, evrei care deţineau un adevărat control asupra
U.R.S.S., fiindcă aufost singurii care, în ciuda schimbărilor specifice
regimului roşu, s-au menţinut în posturi cheie şi controlau cea mai
importantă ramură a vieţii economice comuniste, industria.
Cel de-al doilea fiu al lui Stalin, Vasili Iosipovici Djugaşvili, general
în armata rusă, căruia i se spunea «Vulturul» pe vremea când trăia tatăl
său, are o faţă tipică de evreu: păr roşu, faţă plină de pistrui, nări de
evreu, urechi mari şi buze groase. Cât timp a trăit Stalin, fiul lui a
locuit la Moscova şi era considerat unul dintre cele mai respingătoare
personaje de la Kremlin.
Fiica lui Stalin, Svetlana, s-a căsătorit în 1951 cu evreul Mihail
Kaganovici, unul din stăpânii Rusiei sovietice. Întrebarea e: de ce nu s-a
căsătorit Svetlana cu un rus oarecare, ci tocmai cu un evreu? Fireşte,
pentru că şi ea era evreică şi respecta normele Talmudului, care interzice
evreilor să se căsătorească cu ne-evrei, pentru a nu altera «poporul ales
de Dumnezeu».
Între anii 1949-1950, Svetlana Stalin a fost în relaţii amoroase cu
ziaristul evreu Alexei Keplen. Svetlana ar fi putut găsi uşor în
«paradisul» creat de tatăl ei un iubit rus. Dar, cum ruşii de atunci şi de
azi sunt doar sclavi ai evreimii ascunse sub pseudonime, ei nu şi-ar fi
putut permite să întreţină relaţii cu «elita evreiască» reprezentată de
Svetlana Iosipovici Djugaşvili.
În 2003, un grup de istorici şi medici toxicologi de prestigiu (ruşi şi
americani) au dezvăluit că Stalin murise otrăvit cu warfarina (o otravă
pentru şobolani). Warfarina inhibă coagularea sângelui şi provoacă
hemoragie cerebrală. După cum au subliniat Jonathan Brent şi Vladimir P.
Naumov în cartea lor, “Stalin’s Last Crime: The Plot Against the Jewish
Doctors, 1948-1953″, apărută la editura “Harper&Collins” în 2004. În 2005,
istoricul Nikolai Dobrina a publicat în “Pravda” (29 decembrie 2005)
concluziile sale, după ce a studiat examinările medicale la care Stalin a
fost supus timp de 30 de ani. Rămase însă, până atunci, strict secrete.
Dincolo de aspectele medicale, eliminarea lui Stalin a avut consecinţe
politice şi istorice considerabile.
Stalin, un antisemit notoriu încă de tânăr
Simon Sebag-Montefiore semnalează în cartea sa “Young Stalin”, afirma că
dictatorul rus manifesta încă de tânăr sentimente antisemite. Mai ales
antisioniste. Stalin făcea, într-o scrisoare, o diferenţă netă între
“fracţiunea evreiască” şi “fracţiunea ruşilor adevăraţi” din mişcarea
bolşevica. La rândul său, Boris Bazanov – secretarul personal al lui Stalin
– afirmă că acesta avea adeseori izbucniri de furie antisemită, cu mult
înainte de moartea lui Lenin.
Pornirile antisemite ale lui Stalin s-au amplificat în anii 1920-1930 după
conflictul cu Troţki (Bronstein). După provocarea demisiei ministrului de
Externe al URSS – Maxim Litvinov (Meir Wallach) în 1939, Stalin a cerut
eliminarea tuturor evreilor din minister, doar pentru a semnala Germaniei
naziste că este gata de discuţii privind un tratat de non-agresiune cu
Hitler (Pactul Molotov-Ribbentrop).
Potrivit istoricului Iakov Etinger, epurările din anii ‘30 au inclus, în
mare măsură, un caracter antisemit, până la izbucnirea războiului. Mai
exact, până la atacarea URSS de către Germania . Când Stalin a avut o
stringentă nevoie de ajutor american, obţinut prin lobby-ul evreiesc din
SUA. De îndată ce războiul s-a sfârşit, Stalin, pe fondul neînţelegerilor
cu Congresul Mondial Evreiesc privind Crimeea, a declarat în 1946 ca
“fiecare evreu este un potenţial spion”.
Stalin şi “războiul” său cu Comitetul Evreiesc Antifascist
La începutul Războiului Rece, Stalin a susţinut recunoaşterea statului
Israel , sperând că astfel da o lovitură Marii Britanii în Orientul
Mijlociu. Când a constatat însă că Israelul preferă SUA, Stalin a lansat în
URSS şi ţările socialiste o violenţă campanie antisionistă contra
naţionalismului evreiesc. Astfel, în 1948, Stalin a anihilat “Comitetul
Evreiesc Antifascist”. Exact cel care îi reprezentase interesele în SUA, în
anii războiului. În URSS a început campania contra “cosmopoliţilor”, prin
care se înţelegeau “sioniştii” (adepţii tezelor lui Theodor Herlz, cel care
milita pentru existenţa unui stat al evreilor).
După procese înscenate “Comitetului Evreiesc Antifascist”, 13 membri ai
acestui comitet au fost executaţi în secret, în ceea ce s-a numit “Noaptea
Poeţilor Asasinaţi”.
Stalin, suspicios faţă de medicii evrei
În ultimii săi ani de viaţă, Stalin a început să manifeste o tot mai mare
neîncredere în doctorii evrei de la Kremlin, adeseori recurgând pentru
consult la medicii veterani. Anul 1952 marchează o acutizare a
suspiciunilor lui Stalin faţă de medicii de la Kremlin.
La începutul lui 1952, decesul subit, inexplicabil, al Mareşalului mongol
Horlugin Cioibalsan îl alertează pe Stalin, care îşi aduce aminte şi de
moartea subită a lui Andrei Jdanov, Aleksandr Scerbakov sau a bulgarului
Ghiorghi Dimitrov. La sfârşitul lui 1952, Mikhail Riumin îl avertizează pe
şeful său – Viktor Semionovici Abakumov, ministrul Securităţii Statului –
că profesorul Iakov Etinger comisese malpraxis în tratamentul aplicat lui
Andrei Jdanov şi Aleksandr Scerbakov, cu intenţia de a-i ucide. Cum
Abakumov nu-l crede, Riumin trece peste el şi merge direct la Stalin, tot
mai anxios.
Stalin: “Fără mine, ţara aceasta ar fi distrusă… pentru că nu ştiţi să
recunoaşteţi imediat inamicul”
Pe agenda consfătuirii prezidiului PCUS din 4 decembrie 1952 figurează şi
punctul intitulat “Situaţia în MGB şi sabotajul din rândul muncitorilor
medicali”. La consfătuire, Stalin a declarat: “Fără mine, ţara aceasta ar
fi distrusă. Pentru că nu ştiţi să recunoaşteţi imediat inamicul”.
În acelaşi timp, pe 3 decembrie, la Praga, s-a dat verdictul în “procesul
Slansky”, în cazul a 13 lideri ai Partidului Comunist Cehoslovac” (dintre
care 11 erau evrei). Pe 16 decembrie, la Conferinţa Naţională a PCC,
Preşedintele Cehoslovaciei Antonin Novotni anunţă: “În cursul anchetelor şi
al procesului centrului conspirativ antistatal a fost descoperită o nouă
reţea a trădării şi spionajului care a penetrat Partidul Comunist. Este
reţeaua Sionismului”. Procesul de la Praga i-a întărit suspiciunile lui
Stalin privind presupusul complot al medicilor de la Kremlin.
Campania antisemită din 1953 şi începutul complotului medicilor evrei
Tot la sfârşitul anului 1952, se face publică o scrisoare pe care o
doctoriţă de la Kremlin, Lidia Timasuk – i-a trimis-o lui Stalin,
acuzându-şi superiorii ierarhici de atentat împotriva stării de sănătate a
liderilor sovietici, prin sabotarea tratamentului medical. Timasuk va fi
răsplătită imediat cu “Ordinul Lenin”, la 20 ianuarie 1953. Pe 13 ianuarie
1953, TASS şi “Pravda” anunţă descoperirea unei “conspiraţii” în cadrul
elitei medicale sovietice. Este debutul “Complotului medicilor” sau, aşa
cum i s-a mai spus, “Complotul halatelor albe”.
Medicii de la Kremlin, în majoritate evrei, erau acuzaţi de “Pravda” şi
TASS că urmăreau să-i otrăvească pe unii dintre liderii sovietici.
Articolul din “Pravda” purta titlul incitator “Spioni şi asasini, sub masca
de medici titraţi”. La rândul ei, TASS anunţa arestarea
“medicilor-sabotori”. Cum începuse totul?
Stalin devine suspicios după moartea liderului mongol
În realitate, afacerea începuse odată cu decesul liderului comunist mongol,
Mareşalul Horlugin Cioibalsan, aflat la începutul lui 1952 în tratament la
Moscova. Stalin a comentat atunci: “Ne omoară unul câte unul! Scerbakov
Dimitrov, Cioibalsan au murit suspect de repede! Cred că trebuie să-i
schimbăm pe medicii vechi cu unii noi”.
Lista era însă ceva mai lungă şi îi cuprindea şi pe Mareşalul URSS Ivan
Konev (cel care condusese bătălia de la Stalingrad), pe Alexandr Vasilevsky
şi Leonid Govorov, pe Generalul Stemenko, Amiralul Levcenko şi pe alţii.
“Complotul medicilor” a rămas însă un mister mult timp, din cauza faptului
că toate documentele relevante de arhivă au rămas clasificate.
Scrisoarea evreilor împotriva medicilor evrei
Există cel puţin trei scenarii de interceptare a complotului medicilor. Un
document esenţial a fost descoperit în arhive: scrisoarea colectivă către
“Pravda”, semnată de 60 de proeminenţi evrei sovietici, care îi condamna pe
medicii “sabotori” şi cere pedepsirea lor exemplară. Scrisoarea, concepută
la jumătatea lui ianuarie 1953 de Nikita A. Mihailov (tatăl regizorilor
Nikita Mikhalkov şi Andrei Mikhalkov-Konchalovsky) declară că unii evrei
sovietici s-ar fi aflat sub influenţa unor forţe străine ostile URSS. I.I.
Mints şi I.S. Khavinson au făcut să circule scrisoarea în mediul elitei
evreilor sovietici, iar unii dintre aceştia – că Vasili S. Grossman sau
S.I. Marsak – au fost siliţi să o semneze.
Articolul din “Pravda”, citat mai sus, îi acuză pe următorii medici pentru
aplicarea unor tratamente incorecte liderilor sovietici: Miron Vovsi
(medicul personal al lui Stalin), Iakov Etinger (un cardiolog de renume
mondial), A. Feldman (otorinolaringolog), A. Grinstein (neuropatolog),
Boris Kogan (terapeut), Mihail Kogan, I. Iegorov şi V. Vinogradov. Cu toţii
au recunoscut acuzaţiile după interogatorii şi, probabil, torturi. O
campanie antisemită, fără precedent, a fost pornită în URSS.
În primăvara lui 1953, toţi evreii din MGB (fostul NKVD) sunt îndepărtaţi.
Cu excepţia unui mic grup de aşa-zişi “evrei ascunşi”. Adică cu o origine
evreiască parţială, fiind din acest motiv înregistraţi la alte grupuri
etnice. Interogatoriul medicilor acuzaţi a fost încredinţat – după cum îşi
aminteşte Hruşciov – unuia dintre cei mai duri anchetatori: M.D. Riumin.
“Nu a constituit nicio surpriză că majoritatea medicilor şi-au recunoscut
crimele”, notează Hruşciov.
La Congresul al XIX-lea al PCUS, din octombrie 1952, Stalin părea hotărât
să facă o nouă şi amplă epurare la vârf. El a înlocuit vechiul Birou
Politic, format din 10 persoane, printr-un Prezidiu alcătuit din 36 de
membri. Lui Hruşciov, Stalin i-a mărturisit: “Sunt terminat! Nu mai am
încredere în nimeni! Nici măcar în mine!”
Vânătoarea de medici evrei începe…
Pe 9 februarie 1953, la Ambasada URSS dinIsrael a avut loc o puternică
explozie. Două zile mai târziu, URSS anunţa ruperea legăturilor diplomatice
cu Israelul. (Vor fi reluate în iulie, după moarte lui Stalin). Pe 12
februarie 1953, autorităţile sovietice o arestează pe Maria Weizmann, medic
din Moscova, sora primului Preşedinte al Israelului, Chaim Wei sz mann
(care murise în 1952). Treizeci şi şase de doctori sunt arestaţi, dar
numărul lor creşte vertiginos, ajungând la câteva sute, de pe întreg
teritoriul URSS.
În Ucraina, de exemplu, MGB-ul anunţa descoperirea unui “complot al
medicilor” local, în fruntea căruia s-ar fi găsit faimosul endocrinolog
Viktor Kogan-Iasni. Primul doctor care a aplicat în URSS tratamentul cu
insulină diabeticilor, salvând astfel de la moarte mii de pacienţi. Între
timp, Occidentul – Albert Einstein, Winston Churchill şi multe alte
personalităţi – trimit scrisori ministrului de Externe sovietic, solicitând
demararea unei investigaţii.
Documente secrete privind starea de sănătate a lui Stalin
Istoricul Nikolai Dobriuha a publicat, la 29 decembrie 2005, în “Pravda”,
concluziile desprinse din documente rămase până acum necunoscute din
arhivele Kremlinului. Documentele spulbera comunicatele oficiale în care se
afirmă că Stalin ar fi murit în urma unei “comoţii cerebrale”, pe fondul
unei “sănătăţi slăbite” de anii războiului. Documentele cercetate de
Nikolai Dobiuha sunt rapoarte ale examinărilor medicale la care Stalin a
fost supus, timp de 30 de ani, şi care au rămas până acum secrete.
Rapoartele medicale demonstrează că Stalin nu era câtuşi de puţin refractar
la examinările medicale şi nu manifesta reticenţă faţă de tratamentul
prescris de medici. În realitate, cei mai calificaţi medici erau chemaţi
imediat ce Stalin manifesta fie şi cea mai mică indispoziţie.
Stalin n-a fost niciodată grav bolnav
Pe 4 martie 1953, în comunicatul dat de Kremlin se specifică: “Stalin a
fost grav bolnav, mai ales după anii dramatici ai celui de-al Doilea Război
Mondial”. Stalin nu fusese însă niciodată “grav bolnav”. Un raport medical
din septembrie 1947 – descoperit de Nikolai Dobriuha – arată că Stalin,
consultat de medicul Kirilov, avea o tensiune arterială de 14,5 cu 8,5,
normală pentru un om (şef de stat), în vârstă de 67 de ani. Un alt raport
medical consemna că Stalin (70 de ani) avea o tensiune de 14,0 cu 8,0 şi un
puls de 74 de bătăi pe minut. După efectuarea unei băi, s-a constatat că
lui Stalin îi scăzuse tensiunea la 13,8 cu 7,5, iar pulsul scăzuse la 68.
Stalin nu avea “coşmaruri” şi efectua cu regularitate uşoare mişcări de
gimnastică, potrivite vârstei sale. La 72 de ani, raportul medical consemna
că Stalin avea tensiunea 14,0 cu 8,0, iar pulsul 70. Buletinul medical –
emis de urmaşii lui Stalin de la Kremlin – preciza însă că, în noaptea de 2
martie 1953, Stalin suferise o “hemoragie cerebrală”, provocată de
hipertensiune, precum şi o “arteroscleroză”.
Stalin, otrăvit cu otravă pentru şobolani pusă într-o sticlă de apă
minerală
Buletinele medicale privind moartea lui Stalin au fost contrasemnate de
Malenkov, Beria, Hruşciov, Voroşilov şi de ceilalţi membri din biroul
prezidului. În realitate, Stalin fusese otrăvit cu warfarina, o otravă
pentru şobolani, după ce consumase apă minerală, în perioada 28 februarie –
1 martie 1953. Adică exact în intervalul vineri seara – luni dimineaţa. O
perioadă, la sfârşit de săptămână, când doctorii sunt mai greu de găsit.
Această perioadă de 72 de ore oferea însă otrăvii administrate lui Stalin
timpul necesar pentru a-şi face efectul.
Pe 4 martie, toate cotidianele sovietice consemnau comunicatul oficial al
Kremlinului: “Stalin a suferit o comoţie cerebrală, în apartamentul său din
Moscova, în noaptea de 2 martie”. Altă eroare. Stalin nu era, în perioada
respectivă, în “apartamentul său” din Moscova, ci la vila sa din afara
Moscovei. Bodyguardul lui Stalin a declarat, la interogatoriu, că Stalin
s-a simţit foarte rău, după ce băuse un pahar dintr-o sticlă de apă
minerală, la vila sa din afară Moscovei.
Într-un raport din 8 noiembrie 1953 – la 8 luni după moartea lui Stalin –
Departamentul Sanitar de la Kremlin consemnează că a trimis “Muzeului
Stalin” medicamentele luate de Iosif Vissarionovici, precum şi trei sticle
de apă minerală. În mod straniu, la “Muzeul Stalin” nu au ajuns însă decât
două sticle de apă minerală. Bodyguardul l-a găsit pe Stalin căzut lângă un
birou pe care se găsea o sticlă de apă minerală, cerută şi adusă în ajun,
împreună cu un pahar. Care este secretul celei de-a treia sticle de apă
minerală?, se întreabă istoricul Nikolai Dobriuha.
Rapoartele medicale, recent descoperite în arhiva Kremlinului, dovedesc că
lui Stalin i s-a aplicat tratamentul tipic pentru o persoană otrăvită.
Stalin a intrat în comă profundă pe 4 martie, cu pielea prezentând un
colorit albastru, specific celor otrăviţi. Când un organism este invadat de
otravă, hemoglobina se transformă în metemoglobina, prezentând o culoare
închisă. În noaptea de 5 martie, testele se sânge şi urină- consemnate în
rapoartele medicale recent descoperite de Nikoali Dobriuha – dovedesc, fără
dubii, că Stalin fusese otrăvit.
În 2003, istorici şi toxicologi (ruşi şi americani) au stabilit că Stalin a
fost otrăvit cu warfarina (otrava pentru şobolani). Toată ziua de 5 martie,
Stalin a vomat sânge. Pulsul i s-a intensificat brusc şi a apărut cianoza.
Medicii – potrivit rapoartelor – au aplicat imediat carbogen, dar condiţia
pacientului nu s-a îmbunătăţit. La ora 21.40, lui Stalin i s-a făcut
respiraţie artificială. Conform rapoartelor, la ora 21.50, Stalin a decedat.
Sora “Moiseieva”, dispărut ulterior, i-a făcut lui Stalin injecţia fatală
Unele rapoarte consemnează faptul că o soră medicală – care s-a iscălit în
rapoarte drept “Moiseieva” – i-a administrat lui Stalin – la ora 20.45 –
calciu gluconat. Niciodată, însă, înainte lui Stalin nu i se prescrisese şi
administrase calciu gluconat. La 21.48, aceeaşi “Moiseieva” consemna că îi
administrase lui Stalin camfor şi adrenalina. Imediat după aceea, Stalin a
decedat. “Când rapoartele medicale au fost verificate de medici
contemporani, aceştia au precizat că injecţiile cu adrenalină erau complet
interzise unui pacient care prezenta simptomele lui Stalin”.
Implicarea lui Beria, şeful securităţii sovietice, în uciderea lui Stalin
La vremea aceea, circulaseră zvonuri potrivit cărora Lavrentie Beria ar fi
instruit o femeie să-i aplice lui Stalin o injecţie specială. Numită
“Moiseieva” nu a mai putut fi găsită ulterior. Dispăruse, pur şi simplu. În
acelaşi timp, directorul “Laboratorului de Toxicologie” din Moscova –
profesorul Grigori Moiseievici Maironovski – laborator care din 1937
trecuse în subordinea şefului Secţiei “Războiul Tehnic”, din cadrul NKVD, a
fost arestat. Ulterior, şi el a dispărut fără urme.
O sesiune secretă a fost ţinută, în mare grabă la Kremlin, desemnând drept
urmaşi ai lui Stalin o troikă formată din Malenkov, Beria şi Molotov. Apoi
întreg grupul de complotişti s-a deplasat la căpătâiul lui Stalin. Când
medicii au anunţat moartea lui Stalin, Beria a jubilat, iar ceilalţi au
răsuflat uşuraţi. În sfârşit, “tătucul popoarelor” a murit*
* *
Sursa: primit pe mail,
Multumim C.S.
