1. RUGĂCIUNI CREŞTINE PENTRU OAMENII BOLNAVI (DE LA ISUS HRISTOS)
Rugăciunea de săptămâna întâi
"Sfinte Doamne Dumnezeule, Sfinte Isuse Hristoase, ajutaţi-mă să-mi vindec trupul şi sufletul de boala care mă apasă. Alungaţi-mi duşmanii, ajutându-mă să trăiesc în bună pace cu toţi. În numele Tatălui, al Fiului şi al Sfântului Duh, AMIN."
Rugăciunea de săptămâna a doua
"Sfântă Născătoare de Dumnezeu, Sfinte Doamne Dumnezeule, curăţaţi-mi trupul de bolile ce mă chinuiesc. Vă promit cu sufletul curat că nu voi mai face rău nimănui în toată viaţa mea. În vecii vecilor, AMIN."
Rugăciunea de săptămâna a treia
"Prea Sfinte Doamne Dumnezeule, Prea Sfântă Născătoare de Dumnezeu, Prea Sfinte Isuse Hristoase, Fiul Domnului Dumnezeu, ajutaţi-mă să scap de bolile care îmi împresoară trupul, chinuindu-l şi secându-l de puteri. Iertaţi-mi păcatele din trecut şi de acum în schimbul credinţei mele în Voi, AMIN."
SFATURI PENTRU CEI CE SE VOR RUGA
1. Cele 3 rugăciuni să fie făcute consecutiv, câte o săptămână fiecare, începând cu data de întâi a fiecărei luni.
2. Înaintea începerii rugăciunii se va aprinde o lumânare, iar rugăciunea se va repeta până la stingerea ei.
3. Se va face semnul crucii de 3 ori la începutul şi la sfârşitul rugăciunii.
4. În timpul rugăciunii palmele vor sta lipite în dreptul pieptului.
5. Bolnavii care nu pot să stea în genunchi vor fi aşezaţi sau culcaţi privind la icoana Maicii Domnului cu pruncul Isus, aflată în apropierea lor.
6. Cei ce se roagă să fie singuri în cameră.
7. Să facă rugăciunea cel puţin de 2 ori pe zi, dacă se poate o dată dimineaţa devreme şi o dată seara târziu.
8. Să aibă o credinţă neclintită în efectul binefăcător al rugăciunilor.
9. Să-şi încredinţeze sufletul Domnului Dumnezeu pentru curăţirea şi iertarea lui.
10. Să nu se laude că fac aceste rugăciuni.
2. PROGRAM DE RUGĂCIUNI CREŞTINE PENTRU CĂSĂTORIA FEMEILOR (DE LA MAICA DOMNULUI)
PRIMA RUGĂCIUNE , spusă în faţa lumânării proaspăt aprinse, în genunchi şi cu sufletul deschis către DUMNEZEU :
"Prea Sfinte Doamne Dumnezeule, Prea Sfântă Născătoare de Dumnezeu, rogu-vă din tot sufletul meu nefericit şi singur să-mi rostuiţi viaţa aducându-mi în faţă tovarăşul de viaţă pentru cununie. Aşa să-mi ajute rugăciunea mea, acum şi pururea, în vecii vecilor, AMIN."
Faceţi semnul crucii de 3 ori, înainte şi după rugăciune, care se va spune de 3 ori pe zi sau noapte atunci când pe calendar este Lună nouă (l ).
Nu se va spune această rugăciune în nopţile cu cerul înnorat sau cu furtună în aer.
Se va posti numai cu pâine şi legume în zilele şi nopţile când se face rugăciunea.
A DOUA RUGĂCIUNE, spusă la lumânarea aprinsă, seara târziu sau noaptea, în secret şi în deplină singurătate :
"Prea Sfinte Doamne Dumnezeule, Prea Sfântă Născătoare de Dumnezeu, ajutaţi-mă să mă însoţesc pentru toată această viaţă cu cel pe care îl iubesc şi îl vreau de soţ (rosteşte-i numele în şoaptă)"
Se face semnul crucii înainte şi după rugăciune, se fac 3 metanii cu fruntea la pământ, se jură cu mâna pe inimă şi în faţa icoanei Maicii Domnului că bărbatul nu este căsătorit, iar apoi femeia se va culca cu chipul lui în gând.
În timpul somnului va primi sfaturi pentru cucerirea bărbatului iubit.
Rugăciunea se va face numai în zilele şi nopţile de post de pe calendar, respectând postul religios.
SFATURI DEOSEBITE PENTRU CELE CARE SE VOR RUGA
1. Să nu destăinuie nimănui dorinţele şi rugăciunile lor .
2. Să respecte postul cerut de rugăciuni .
3. Să aibă în faţă icoana Maicii Domnului , eventual cu pruncul Isus în braţe.
4. Să nu bârfească, să nu mintă, să nu ponegrească, să nu se certe şi să nu lovească pe nimeni în perioada rugăciunilor.
3. RUGĂCIUNI ADRESATE PREA-SFINTEI FECIOARE MARIA ŞI DOMNULUI ISUS HRISTOS DIN PARTEA FEMEILOR ÎNDURERATE DE INFIDELITĂŢILE BĂRBAŢILOR CU CARE SUNT CUNUNATE
PRIMA RUGĂCIUNE (spusă în ziua Sfintei Marii din luna august) :
"Prea Sfântă Fecioară Maria, Născătoare de Dumnezeu, ajută-mi mie, femeia înşelată de bărbat, să-l cuceresc din nou cu farmecele trupului şi sufletului meu ! Opreşte-l, Sfântă Mamă a noastră, a tuturor, să mai calce pragul unor femei ticăloase, care vor să mi-l ia ! Acum şi pururea, şi în toată viaţa mea, AMIN."
A DOUA RUGĂCIUNE (spusă de ziua Sfintei Marii, în luna septembrie) :
"Prea Sfântă Născătoare de Dumnezeu, Mamă a noastră, a tuturor femeilor necăjite sau fericite, ajută-mă să-mi recuceresc bărbatul, să fim soţi buni şi iubitori toată viaţa ! Dă-mi mintea şi curajul să-l despart de femeia care nu-i dă pace să-şi vadă de familia lui ! Acum şi pururea, cât va ţine viaţa noastră, AMIN."
A TREIA RUGĂCIUNE (spusă în prima zi de Crăciun, în biserică, la loc ferit de privirile credincioşilor curioşi) :
"Prea Sfinte Isuse Hristoase, Domnul nostru, al tuturor, dă-i putere bărbatului meu să se despartă de necredincioasa care îl vrea şi ajută-l să se reîntoarcă la mine, soţia lui ! Cu umilinţă mă rog la Tine, Domnul şi Stăpânul vieţilor noastre, AMIN."
A PATRA RUGĂCIUNE (spusă în prima zi de Paşte, în biserică, la loc ferit de privirile credincioşilor curioşi) :
"Prea Sfinte Doamne Dumnezeule, Prea Sfinte Isuse Hristoase, dă-ne sănătate şi fericire, mie, soţului şi copiilor noştri ! Ajută-ne să ne păstrăm familia unită şi fericită ! Aşa să ne ajute Dumnezeu Atotputernic, AMIN."
4. RUGĂCIUNI CREŞTINE PENTRU AJUTORAREA BĂRBAŢILOR AFLAŢI ÎN SINGURĂTATE, SUFERIND BLESTEMUL CELIBATULUI VEŞNIC
PRIMA RUGĂCIUNE (se va face la miezul nopţii, în faţa icoanei Mântuitorului Isus Hristos, cu mâna în dreptul inimii) :
"Prea Sfinte Doamne Dumnezeule, Prea Înţelepte Isuse Hristoase, ridicaţi blestemul celibatului de deasupra fiinţei mele însingurate. Aşa să-mi ajute Dumnezeu. Amin."
Rugăciunea se va face timp de 30 de zile, începând cu o noapte de Lună Plină ( m ). Până la sfârşitul perioadei de rugăciune trebuie să se arate un semn, o îndrumare spre o fiinţă ce i-ar putea deveni soţie celui ce se roagă. Dacă nu va fi aşa, se va face rugăciunea, începută tot pe Lună Plină, încă 30 de zile. În cazul când nici după aceste zile de rugăciune nu se va arăta fiinţa dorită, va urma o pauză de cel puţin 30 de zile, după care se va începe RUGĂCIUNEA A DOUA (într-o noapte cu Lună Plină) :
"Sfinte Doamne Dumnezeule, Sfinte Isuse Hristoase, ajutaţi-mă să mă decid în alegerea fiinţei potrivite pentru a-mi deveni soţie. Alungaţi-mi ghinioanele, în urma rugăciunii mele. Aşa să-mi ajute Dumnezeu. Amin."
Dacă după 30 de zile de rugăciuni bărbatul nu s-a logodit, va face o pauză până la următoarea noapte cu Lună Plină, când va reîncepe RUGĂCIUNEA A DOUA. Va face tot aşa până când se va căsători.
INDICAŢII SPECIALE PENTRU CEL CE DOREŞTE SĂ SE ROAGE
- Începutul rugăciunilor trebuie să fie şi începutul unei vieţi lipsite de păcate majore (violenţă în cuvânt şi faptă, uneltire împotriva semenilor, duşmănie, răutate, invidie).
- Omul nu va spune nimănui că se roagă, evitând astfel răutatea celor invidioşi.
- Trebuie să postească lunea, miercurea şi vinerea, în perioadele de rugăciune scoţându-şi din alimentaţie alcoolul, carnea şi drogurile.
- Să nu aspire la cucerirea unei femei deja măritate.
- Să nu meargă la vrăjitoare sau alte persoane care ar putea să-i aducă prin farmece femeia dorită.
- Să jure în faţa icoanei că se va purta frumos cu viitoarea lui soţie.
5. RUGĂCIUNI PENTRU ÎNDULCIREA VIEŢII OAMENILOR CARE MUNCESC CINSTIT (DE LA ISUS HRISTOS)
RUGĂCIUNEA DE SĂPTĂMÂNA ÎNTÂI :
"Sfinte Doamne Dumnezeule, Sfântă Maică a Domnului, Sfinte Isuse Hristoase, ajutaţi-mă să muncesc mai uşor şi mai bine, spre bucuria mea şi a celor dragi mie ! Alungaţi-mi duşmanii din cale, înlesniţi-mi câştiguri de tot felul pentru îndulcirea vieţii mele ! Aşa să-mi ajute Dumnezeu, acum şi pururea, în vecii vecilor ! Amin."
RUGĂCIUNEA DE SĂPTĂMÂNA A DOUA :
"Sfinte Doamne Dumnezeule, Sfântă Maică a Domnului, Sfinte Isuse Hristoase, ajutaţi-mi mie şi familiei mele să avem spor la câştigul necesar vieţii ! Ajutaţi-ne pe toţi să muncim cu spor şi să ne merităm răsplata, în vecii vecilor ! Amin."
RUGĂCIUNEA DE SĂPTĂMÂNA A TREIA :
"Sfinte Doamne Dumnezeule, Sfântă Maică a Domnului, Sfinte Isuse Hristoase, ajutaţi-mă să-mi câştig răsplata dreaptă a muncii mele ! Ajutaţi-mă să muncesc cu mai mult spor pentru a fi răsplătit mai bine ! Aşa să-mi ajute Dumnezeu ! Amin."
RUGĂCIUNEA DE SĂPTĂMÂNA A PATRA
"Sfinte Doamne Dumnezeule, Sfântă Maică a Domnului, Sfinte Isuse Hristoase, daţi-mi putere şi noroc pentru a-mi duce viaţa mai departe ! Daţi-mi ce este al meu după munca mea cinstită, în vecii vecilor ! Amin."
INSTRUCŢIUNI PENTRU FOLOSIREA RUGĂCIUNILOR
1. Rugăciunile se vor spune cu faţa către răsărit, privind icoana Mântuitorului, cu palmele împreunate la piept, în gând sau în şoaptă.
2. Înaintea rugăciunii şi după terminarea ei se va face semnul crucii de trei ori, se va spune "Tatăl nostru" şi din nou se va face semnul crucii de trei ori.
3. Rugăciunile se vor face seara târziu sau dimineaţa la răsăritul soarelui.
4. Rugăciunea va începe în prima zi a lunii calendaristice în care pe calendar apare Luna Nouă ( l). Se va spune zilnic până în ultima zi cu Lună Nouă (în ziua următoare va apare în calendar Luna în primul pătrar ).
5. Se va respecta poziţia Lunii Noi în fiecare lună calendaristică. Dacă Luna Nouă începe în prima săptămîna a lunii respective, se va spune RUGĂCIUNEA DE SĂPTĂMÂNA ÎNTÂI. Dacă Luna Nouă începe în săptămâna a doua a lunii calendaristice, se va spune RUGĂCIUNEA DE SĂPTĂMÂNA A DOUA ş.a.m.d.
OBSERVAŢIE : Săpt. I este cuprinsă între 1 şi 7 ; săpt. II - între 8 şi 14; săpt. III - între 15 şi 21; săpt. IV - între 22 şi sfârşitul lunii.
6. În zilele când se fac rugăciunile cel ce se roagă nu are voie să consume carne sau să comită acte de agresiune (certuri, bătăi, comploturi, blesteme, bârfă, răzbunări, ucideri de fiinţe vii).
7. Omul se va ruga lună de lună până când situaţia sa se va îmbunătăţi.
6. RUGĂCIUNI CĂTRE MAICA DOMNULUI PENTRU REUŞITA OAMENILOR LA ÎNVĂŢĂTURĂ
PRIMA RUGĂCIUNE (se va începe seara, cu un scop clar de reuşită) :
"Prea Sfântă Maică a Domnului, ajută-mă să-mi însuşesc cunoştinţele care îmi sunt necesare pentru reuşita la… (se va spune în gând sau în şoaptă scopul urmărit). Aşa să-mi ajute Bunul Dumnezeu ! Amin."
Această rugăciune se va face în fiecare seară şi dimineaţa devreme, în gând sau în şoaptă, timp de 10 luni încheiate.
Dacă după cele 10 luni scopul rugăciunii nu este atins, se va trece imediat la
RUGĂCIUNEA A DOUA :
"Prea Sfântă Maică a Domnului, ajută-mă din nou, cu mai multă putere, spre reuşita învăţării mele ! Aşa să-mi ajute Dumnezeu ! Amin."
Această rugăciune se va face de 3 ori pe zi, timp de 30 zile, dimineaţa, la prânz şi seara, în gând sau în şoaptă, nemărturisind-o nimănui.
Dacă nici la încheierea celor 30 zile de rugăciune rezultatul nu este bun, se va urma
RUGĂCIUNEA A TREIA :
"Prea Sfântă Maică a Domnului, dă-mi puterea şi curajul de a hotărî ce este mai bun pentru mine : să rămân la acelaşi scop sau să-mi schimb intenţiile de studiu ! Aşa să-mi ajute Dumnezeu ! Amin."
Această rugăciune se va face de cel puţin 3 ori pe zi, o perioadă de timp nelimitată, până la rezolvarea situaţiei.
IMPORTANT ! Dacă este cu putinţă, cât mai des, rugăciunea să se facă în faţa icoanei Maicii Domnului, acasă sau în biserică. În zilele de sărbătoare mare, însemnată cu cruce roşie pe calendar, efectul rugăciunilor este mult sporit. Dacă omul posteşte în aceste zile, sacrificiul său va fi mult apreciat în Ceruri şi izbânda se va apropia de cel ce se roagă.
7. RITUALURI MAGICE CREŞTINE PENTRU ALUNGAREA DUHURILOR NECURATE DIN LOCUINŢELE OAMENILOR (DE LA ISUS HRISTOS)
1. Omul îşi va pune în faţă 3 lumânări albe de lungime medie (15 – 20 cm), grosimea lor nu contează. Pe gâtul fiecărei lumânări se înfige o hârtie albă în formă de pătrat care să depăşească cu 5 – 10 cm lumânarea în lateral, oprindu-se la mijlocul lumânării. Lumânarea trebuie să ajungă la jumătate la sfârşitul rugăciunii. Nu se va depăşi jumătatea lumânării. Se aprind lumânările, omul se aşează în genunchi pe podea sau pe un obiect orizontal, îşi face semnul crucii de 3 ori, spune “Tatăl nostru” o singură dată, iar după aceasta va spune cu voce şoptită sau în gând următoarea rugăciune :
“Sfântă Născătoare de Dumnezeu, Sfinte Dumnezeule, Tu, care îi ajuţi pe toţi, ajută-mă şi pe mine să scap de duhurile necurate care mă chinuiesc şi îmi necinstesc locuinţa. Alungă-i , Doamne, din casa mea pe demonii musafiri nepoftiţi!”
Se va face din nou semnul crucii de 3 ori, se va stropi cu aghiasmă de câte 3 ori fiecare colţ al casei, în toate camerele, apoi omul va ieşi afară şi va stropi de 3 ori cu aghiasmă fiecare prag, repetând rugăciunea. În poartă se va pune la loc ferit de privirile celor de pe stradă o crenguţă cu busuioc din buchetul preotului. Se va face acest ritual 3 zile sau 3 nopţi la rând, după aceea o pauză de 3 zile şi se reia ritualul. Trebuie să se ajungă la 10 şedinţe de ritual, fiecare de câte 3 zile sau nopţi. După ultima şedinţă trebuie să se arate primul semn de îmbunătăţire : sau se potolesc manifestările duşmănoase, sau omul se va muta în altă casă, unde necuratul nu va mai intra. Dacă după un timp se va mai întâmpla vreun necaz, se reiau rugăciunile. Efectele vor fi bune şi pentru ceilalţi membri ai familiei.
2. În faţa a 3 lumânări aprinse, fără hârtie pe ele, se va face semnul crucii de 3 ori, se va spune “Tatăl nostru” o singură dată, se vor face 10 metanii în faţa icoanei Maicii Domnului cu Domnul Isus în braţe. Se va rămâne în genunchi spunând următoarea rugăciune :
“Sfântă Maică a Domnului, Sfinte Isuse Christoase, Sfinte Doamne Dumnezeule, curăţaţi-mi casa de demonii care o necinstesc !”
Se face din nou semnul crucii de 3 ori, se spune iar “Tatăl nostru” şi se continuă treburile prin casă. Această rugăciune va începe într-o zi sau noapte cu Lună nouă (l) şi va dura atâtea zile până când Luna începe să scadă ( m ). Se va relua rugăciunea tot pe Lună nouă în luna următoare. În prima zi de rugăciune omul va posti negru până la prânz şi numai cu pâine şi apă până a doua zi. Semnele bune trebuie să se arate înainte de ziua încetării rugăciunilor
3. Sunt cazuri foarte dese de lovire a oamenilor prin puterea nemăsurată a demonilor. În astfel de situaţii omul trebuie să facă multă lumină în casă, cu lămpi şi lumânări, să meargă cu o lumânare aprinsă în mână prin toată încăperea pe unde se simte prezenţa nevăzută. Flacăra lumânării o va arde pe aceea şi alta nu va veni curând.
Anul 1999
Sursa: http://www.spiritus.ro
Rugaciune de ajutor:Se spune 9 zile la rand si in fiecare zi se aprinde o lumanare alba.In a 9 zi publicati rugaciunea.Se pun 3 doreinte una de bani si 2 imposibile.Ele se vor implini chiar daca nu credeti.
RăspundețiȘtergereRugaciunea:Maica iubita Sfanta Fecioara din Juqyila,Feciaora a sperantei noastre,iarta-mi pacatele pentru ca sunt multe,viata noastra e a ta,fereste-ne de tot rau si daca in aceasta lume de nedreptate,mizerie si pacat vezi vezi ca viata noastra a luat-o razna nu ne abandona!Acopera-I cu matia ta pe sarmanii fara ajutor si painea care le-a fost furata da-le-o inapoi!Fii langa noi toata viata noastra si elibereaza-ne de orice tip de pacat!Amin
Multumesc Fecioarei din Juquila pentru toate favorurile primite!Amin!
Se spune de 9 ori :
Bucura-te Marie:Bucura-te Marie cea plina de har,Domnul este cu tine,binecuvantata esti tu intre femei si binecuvantat este rodul pantecului tau Isus.Sfanta Maria maica lui Dumnezeu roaga-te pentru noi pacatosii acum si in ceasul mortii noastre Amin!
Multumesc mult!
Ștergere