miercuri, 15 august 2012

Prisma din Lira, Seth Vorbeste si Legea lui Unu


Dragi cititori,de curand au fost traduse trei carti cu rol  foarte important in evolutia constiintei  umane si sunt disponibile acum in format electronic.


Prima dintre ele se numeste Seth Vorbeste si abordeaza teme fundamentale din spiritualitate/metafizica, este printre primele carti de genul, care au spus celebrul "You create your reality". Seth ofera o perspectiva unica si profunda cu privire la teme metafizice clasice. Cartile lui Seth sunt o lectura de baza pentru a intelege concepte ca: sufletul, ego, personalitate, multidimensionalitate, constiinta cristica, anima, realitati probabile, viata de dupa moarte, reincarnare, vise, karma, creativitate, Dumnezeu, simbolismul religios, stari ale constiintei, realitati probabile, Atlantida si Lemuria, etc.


Seth Vorbeste este o carte care intr-adevar te ajuta sa faci schimbari pozitive in viata ta, fara a se pierde in limbajul cartilor de genul. Pe scurt, este o carte extraordinara. 

A doua carte se numeste Prisma din Lira si abordeaza tema conexiunilor noastre ancestrale cu diferite rase stravechi, care au influentat genomul uman. Cercetatorii au descoperit acel “junk DNA” despre care nu se stie originea sa. Prisma din Lira ofera o perspectiva unica asupra adevaratei istorii planetare. Este o carte scrisa cu pasiune si dorinta de adevar. 

A treia carte se numeste Legea lui Unu, in care Ra vorbeste despre unitatea Creatiei, despre calea pozitiva si negativa, despre Piramide si rolul lor, despre vindecare si evolutia spirituala, influenta Orioniana, oferind Legea lui Unu, cea care ne ajuta sa ne sporim discernamantul, si sa facem alegeri potrivite pentru cresterea noastra ca si fiinte constiente.

Cele 3 carti ne ajuta in aceste momente de transformare la nivelul constiintei, deschizand noi usi prin care potentialul noastru se poate manifesta. Noi, citind astfel de materiale, accesam mentalul superior si intram in acea stare in care putem face transformari pozitive in viata noastra. Acesta este sensul in a citi informatie spirituala, desi noi o putem accesa in orice moment, doar punand intrebarile potrivite.

Toate cele 3 carti in format electronic, pot fi comandate la pretul de 30 de lei in total, un pret accesibil, astfel incat fiecare care doreste aceaste informatii, sa isi permita sa cumpere cartile. Pentru comenzi, trimiteti un mail latriplu_metafizica@yahoo.rosi va vom oferi contul bancar in care sa trimiteti banii, apoi va trimitem cartile. Sau trimiteti un mail si va trimitem cartile, apoi platiti banii. Oricare varianta este buna.

Pentru o prezentare ampla Prisma din Lira, intrati aici: http://salt-in-constiinta.blogspot.ro/2012/03/prisma-din-lira-poate-fi-comandata.html



Va asteptam sa va deschideti catre aceste informatii si pentru orice detalii, va rog trimiteti un mail la adresa specificata.

O zi cat mai implinita tuturor.

Adevarul despre imprumuturile de la FMI si alte Corporatii


confessions-of-an-economic-hitmanUnde au disparut zecile de miliarde imprumutate, pana acum, de statul roman, de la Fondul Monetar International? Unde vor disparea si urmatoarele miliarde, ce vor fi imprumutate de la FMI in 2011? Cum se face ca cetateanul de rand nu a vazut nici un cent din acesti bani pentru care, potrivit guvernatorului BNR, Mugur Isarescu, vor plati trei generatii de romani, de acum incolo? Acest scurt extras din documentarul “Zeitgeist Addendum” explica celor prostiti de Basescu si haita lui de hiene care este adevaratul motiv pentru care Romania a angajat, deja, imprumuturi colosale de la FMI si se pregateste sa mai ia inca un credit anul viitor. Asta in conditiile in care Bulgaria, tara vecina, cotata, in mod traditional, de catre agentiile internationale de rating, la un nivel economic INFERIOR Romaniei, NU sa imprumutat de la FMI si NU a diminuat pensiile si salariile, pentru ca a considerat ca nu e nevoie. Inutil sa mai mentionez ca Bulgaria nu este o tara a specialistilor in economie premiati cu Nobel, iar coruptia este, de multe ori, mai mare la ei decat la noi, ca si infractionalitatea generala, per ansamblu.

Sursa: gandeste.org

Interviu cu un extraterestru (4)


[urmare din partea a treia]

Dreptul vostru prin naştere

Aţi fost creaţi din extaz; aţi fost creaţi din dragoste şi lumină. Este dreptul vostru prin naştere. Tot ceea ce faceţi poate fi un act de iubire, făcut cu o uşurinţă a creativităţii lipsită de orice efort. Sunteţi făcuţi după chipul Creatorului Infinit; iar asta înseamnă, foarte simplu, că şi voi sunteţi creatori infiniţi şi multidimensionali. Asta e acel TU natural, firesc. Dacă vă îngăduiţi să conştientizaţi că nu mai aveţi nevoie de instrumentul vinovăţiei, vă veţi oferi expansiunea pe care o aveţi de drept prin naştere.

Vă veţi îngădui expansiunea vitalităţii voastre şi atunci veţi putea , cu conştienţă limpede, să creaţi şi să atrageţi în viaţa voastră lucrurile pe care ştiţi că le meritaţi. Veţi descoperi că atunci când îndepărtaţi vinovăţia din trusa voastră cu instrumente, ceea ce va rămâne va fi această realizare şi conştientizare: NIMIC nu e prea simplu sau prea bun ca să nu fie adevărat. Nimic!..." ‘Vreo excepţie, Bashar?" " Nu, niciuna."

Nimic nu e prea simplu sau prea bun ca să nu fie adevărat şi nimic nu e prea nemaipomenit sau prea extatic ca să nu vă aparţină – nimic. Meritaţi tot ceea ce vă puteţi imagina – pentru că existaţi! Iar dacă existaţi, atunci evident că Tot-Ceea-Ce-Este, Creatorul Infinit, consideră că meritaţi să existaţi. Dacă existaţi cu dorinţa de a crea pace, armonie, bucurie şi extaz în viaţa voastră, atunci să ştiţi că nu sunteţi creaţi cu această dorinţă fără să fi fost creaţi şi cu capacitatea de-a atrage asta în viaţa asta. 

Conştienţa voastră privind această idee, prin ea însăşi, e suficientă pentru a vă aduce acestea în viaţă. Creaţia nu vă tăinuieşte nimic şi n-a făcut asta niciodată – niciodată! În toate împrejurările din viaţa voastră, fiecare dintre voi a fost susţinut 100% de către Univers. Nu vi se dă niciodată o dorinţă fără să vi se dea şi capacitatea de a realiza acea dorinţă!

Universul şi Creaţia Infinită nu face niciodată ceva ne-esenţial sau lipsit de sens. Prin urmare, de vreme ce nu a trebuit să faceţi nimic special ca să vă meritaţi existenţa, de vreme ce, evident, Tot-Ceea-Ce-Este consideră că meritaţi să existaţi, oferiţi-vă şi voi acelaşi privilegiu al nevinovăţiei: trataţi-vă cu acelaşi respect şi iubire necondiţionată. 

Acordaţi-vă permisiunea şi dreptul de a crea viaţa aşa cum o doriţi, deoarece aveţi capacitatea de a o crea în acest fel. Tot ce aveţi de făcut e să vă reamintiţi că această capacitate de a concepe această idee este, prin ea însăşi, o indicaţie a capacităţii voastre de a crea această idee. 

Repet, sunteţi creatori multidimensionali; şi felul în care gândiţi, simţiţi şi credeţi e felul în care trăiţi experienţa creerii realităţii fizice din jurul vostru – întotdeauna! Fără excepţie!

Realitatea voastră fizică e întotdeauna produsul a ceea ce fiecare dintre voi crede că poate fi – SAU se teme că va fi. Deoarece să te temi că ceva se va întâmpla în viaţa ta, e acelaşi lucru cu a spune că scenariul de care te temi e cea mai puternică realitate posibilă ce e probabil că se va materializa în viaţa ta. Realitatea ta fizică e întotdeauna produsul a ceea ce crezi tu că poate să fie sau va fi.

În viaţa voastră situaţiile nu apar ca să vă arate că sunteţi blocaţi în ele; în viaţa voastră situaţiile nu apar că să vă arate că aţi dat greş în crearea altora mai bune. Situaţiile apar în viaţa voastră ca să vă arate ce credinţe aţi fost învăţaţi, căror credinţe le-aţi căzut pradă – iar dacă nu sunt cele preferate, atunci să le schimbaţi. 

Aveţi permanent cu voi un mecanism de auto-reglare care să vă permită să aflaţi ce credinţe ar putea fi îngropate în mintea inconştientă. Mecanismul auto-reglator ce vă permite să ştiţi exact cum să scoateţi acele credinţe la suprafaţă, în mintea conştientă – astfel că, dacă nu vă plac să le puteţi schimba, iar dacă vă plac să le întăriţi – e experienţa realităţii fizice.

Dacă vezi că eşti implicat în situaţii pe care nu le preferi, atunci conştientizează simplu că singurul mod prin care poate exista acea situaţie în viaţa ta e pentru că ai credinţa care îi permite să apară în viaţa ta. Prin urmare, acum că o situaţie ţi-a arătat pe ce tip de credinţă funcţionai, eşti liber. Ai ocazia să spui: "Aha! Acum am definiţia credinţei care a creat această situaţie; era îngropată în mine. Acum a ieşit la suprafaţă, fiindcă iat-o peste tot în jurul meu. Prin urmare, dacă n-o prefer, pot pricepe care era definiţia, şi astfel o pot schimba în altă definiţie pe care o prefer."

După care, foloseşte 100% din încredere – aceeaşi încredere folosită pentru a crea scenariul negativ – să ştii acum că, odată ce ai schimbat acea definiţie cu una pozitivă, realitatea îţi va reflecta acea credinţă definită, la fel de puternic pe cât ţi-a reflectat-o pe cea pe care nu o preferai. 

Aveţi propriul sistem de auto-ghidare, propriul sistem de ghidare înzidit în voi. Şi de aceea, când interacţionăm cu voi, ceea ce veţi simţi întotdeauna de la noi, e dacă alegeţi să credeţi în voi înşivă sau nu, dacă alegeţi să credeţi că aveţi capacitatea de a crea realitatea pe care v-o doriţi sau nu – noi credem că o aveţi! Vă vom reflecta permanent că aveţi această capacitate, pentru că noi ştim că o aveţi. Nu credem că o aveţi: noi ştim că o aveţi – dincolo de orice urmă de îndoială. Ştim că toate fiinţele din creaţie au capacitatea de a crea realitatea pe care o trăiesc.

Vă reamintesc, iar, tuturor că sunteţi născuţi pe Pământul vostru cu facilitatea completă de a vă trăi viaţa în bucurie absolută; dar, datorită felului în care v-aţi creat societatea să fie, acea bucurie e îndepărtată la majoritatea, până să împliniţi 3 ani. Da, atât de tineri! Şi începeţi să cădeţi pradă sistemelor de credinţe despre care societatea voastră spune că trebuie să le adoptaţi ca să supravieţuiţi în această lume... copile! [continuare în partea a cincea]


Sursa: aim.edu.tc

Cei care au boicotat referendumul verifică acum prezenţa!


Kafka ar fi invidios pe situaţia în care se află acum România, căci faimoasa sa literatură a absurdului pare acum un joc cât se poate de logic! Să-i vezi pe oamenii lui Băsescu (judecători ai CCR, procurori, politicieni, ziarişti) cum se dau de ceasul morţii pentru a verifica prezenţa la vot, după ce au făcut tot posibilul ca electoratul să stea acasă – iată imaginea coşmarului pe care-l trăim acum cu toţii.

Simpla reamintire a evenimentelor este cât se poate de edificatoare: Traian Băsescu a declarat că nu vrea să se întoarcă la Cotroceni la masa verde, a plusat apoi şi a spus că numai un preşedinte laş ar cere susţinătorilor să stea acasă, „ameninţînd” chiar PDL că va intra în conflict cu el dacă vor cere oamenilor să nu se prezinte la urne şi, în final, apoteotic, apelurile sale disperate ca electoratul să stea acasă!

O astfel de situaţie, cunoscută de toată lumea, ar trebui să-i descalifice pe toţi cei care au făcut din minciună şi dezinformare o strategie electorală. Mai mult, ei ar trebui să se ascundă în gaură de şarpe pentru o lungă perioadă de timp şi să scoată din propriul vocabular cuvintele onoare, demnitate, respect, cinste!
Ce vedem, în schimb? Tocmai aceia care au cerut oamenilor să stea acasă au pus în mişcare un aparat întreg care să-i verifice pe cei care şi-au exercitat dreptul legal de de a vota după propriile lor convingeri! La ordinul procurorului general şi al şefului DNA, adică al acelora care aşteaptă cu sufletul la gură ca Băsescu să revină la Cotroceni pentru a le mai da un mandat, au trimis pe teren procurorii pentru a-i lua la întrebări pe votanţi!
La fel şi reprezentanţii Preşedinţiei şi ai PDL din Curtea Constituţională, care nu vor în ruptul capului să iasă din paradigma lui Băsescu, în loc să-şi respecte obligaţiile legale şi propriile decizii, prin care au impus pragul electoral tocmai pentru a stimula participarea masivă a oamenilor la vot, trimit acum „erate” şi adrese prin care-şi contrazic hotărârile date anterior, în dorinţa de a arăta tuturor că voturile exercitate nu mai contează, ci doar numărul celor care au stat acasă!
Haita autosuspendaţilor de la vot apare, de asemenea, pe toate posturile TV, cântând aceeaşi arie dogită, emisă de PDL şi de cetăţeanul din garaj, într-un cor al imposturii pe care lumea nu l-a mai cunoscut de cînd omul s-a ridicat în două picioare! Ziariştii-ţuţeri de pe la reviste, televiziuni şi ziare amanetate cu mult timp înainte de acest referendum, precum şi politicienii cei mai veroşi, pe care oamenii i-au pus de mult într-un insectar al ruşinii, îşi dau mâna în fiecare seară pentru a întreţine acest scandal ce ne mistuieşe tuturor liniştea, susţinînd că votul, din moment ce este împotriva lor, nu mai are nici o importanţă!
Atâta vreme cât procurorii au în sertare listele cu cei care au votat şi, pe toate căile, se sugerează că prezenţa la urne a devenit aproape o infracţiune, putem deja să stingem flacăra democraţiei! Nu aceea pierdută în Dunăre, ci aceea care ne menţine în lumea civilizată.
Şi dacă americanii, nemţii sau francezii se prefac că nu văd aceste lucruri aşa cum sînt ele în realitate, s-ar putea, curând, să verifice pe propria lor piele pericolele ce ne pasc acum pe noi.
Ion Spânu
sursa: cotidianul.ro
Sursa: gandeste.org

Mărturisiţi-vă şi iubiţi neîncetat şi imediat, acceptaţi orice provocare a sufletului, faceţi-vă obicei să echilibraţi şi să vă eliminaţi frica şi să iubiti mai ales ceea ce pare că nu înţelegeţi!


Postat Maria
Adevăr vă spun că mai avem puţin! Mai este ultima sforţare, ultimul hei-rup! Lumea aceasta este din ce în ce mai greu de înţeles, absurditatea lumii este din ce în ce mai mare, comportamentul oamenilor este din ce în ce mai absurd. Pe acolo unde nu îţi vine să crezi apar aspiratoarele de lumină, reptile veritabile, rămăşiţe a ceea ce a venit şi a nu s-a vrut plecat fără să-şi lase semne prin victime directe şi colaterale. Nu sunt eu ceea ce unii ar vrea să fiu dar nu sunt eu nici ceea ce alţii ar vrea să fiu. Dar sunt unul din cei care vin să vă spună despre paşii timpurilor viitoare: să nu fie bărbat, femeie sau biserică, ori altcineva care să vă spună, că sunteţi mai puţini în ceva, decât Dumnezeu. Iar recompensa mea este posibilitatea de a face mai uşoară pentru alţii cărarea. Să nu vă temeţi de nebunia vieţii căci este iluzorie. Tot ce e în jur, pornind de la suferinţă şi mergând până la fericirea supremă, totul este controlat în parametri bine coordonaţi. Nu există secrete, nu mai există secrete de acum. Cei care acum străbat timpul de aşa-zisă fericire ar trebui să stea să se întrebe dacă în ceea ce cred este peren sau efemer. Pe cei care îşi caută desfătări şi plăceri în goana căutătoare de victime, ar trebui acum, mai mult ca niciodată, dacă ceea ce fură le este necesar sau îşi agonisesc ceea ce le va fi motiv de cădere explozivă. Şi mai sunt şi cei care tot fug şi fug spre lauda deşartă... Deschideţi-vă mintea şi sufletele şi credeţi în voi, voi cei ce prin suferinţă şi îndurare trebuie să vă reveniţi pe drumul către zilele mâinelui continuu. Suferiţi plătind greşelile cele ce, prin zilele anilor trecuţi nu aţi ştiut să le depăşiţi. Mărturisiţi-vă şi iubiţi neîncetat şi imediat, acceptaţi orice provocare a sufletului, faceţi-vă obicei să echilibraţi şi să vă eliminaţi frica şi să iubiti mai ales ceea ce pare că nu înţelegeţi! Căci toate v-au fost aduse în viaţă ca să vă întoarceţi la forma ce v-aţi dorit-o, v-aţi ales-o şi fiind voi acceptaţii şi aleşii lumii viitoare. Dacă încă nu înţelegeţi nu vă mai înfierbântaţi, este doar un semn că multele fapte mai puţin bune nu s-au dizolvat în lumina care v-a înconjurat şi pe care o resimţiţi în voi şi pe lângă voi. Lăsaţi-vă vouă nu prin gândurile omului în care sunteţi şi mult timp de acum încolo veţi fi, ci prin trăiri şi fapte. Lăsaţi-vă vouă şi nu alungaţi pe cei care, asemenea vouă fiind, alături şi pentru voi, cu voi împreună, în felul lor de a fi, au primit să sufere şi să se bucure cu voi şi pentru voi, până se vor împlini toate câte voi vi le-aţi ales să le faceţi. Vă e poate mai drag cântul mieros al celor ce se vor încălziţi la sân, vă este poate prea multă teamă de a nu veni unii sau alţii şi a vă judeca, dar, lăsându-vă vouă, pentru un timp, de nu vă ştiţi a fi încă Lumină celor trimişi vouă, până când vă veţi putea lăsa a fi una cu toată lumea în care veţi merge. V-au fost trezire suferinţele pe care le-aţi îndurat? Veţi aceepta adevărul că n-a fost decât trezirea de dinaintea altei adormiri? Acum semnele sunt clare, foarte clare că este timpul de a intra în marea Lumină! Sper să vedeţi şi voi cât de curând Lumina pe care o văd eu astăzi! Ea este în fiecare din voi, de la primul până la ultimul, de la cel mai bun şi până la cel mai puţin bun şi aşteaptă şansa pe care trebuie să i-o daţi să poată izbucni.
Dacă din cele ce v-au fost fapte şi acum le refuzaţi, v-aţi gândit că doar dacă le veţi face, de data asta în armonie cu noua situaţie, este tocmai pentru că altă modalitate de a rupe urzelile răului nu există? Nu vă mai răstălmăciţi menirea prin gândul că aşa e rău pentru că aţi vrut să fie bine şi a ieşit cândva rău. Aţi greşit atunci acceptând ceea ce nu trebuia, acum să greşiti neacceptând ceea ce trebuie? Readuceţi-vă vibraţiile în armonie cu matricea iniţială, nu perpetuaţi în a vă lenevi pe o stare ce chiar dacă nu e tocmai rea, este mai jos decât ceea ce aveţi nevoie. Nu mai staţi cu nimic ancoraţi de trecut căci dacă acolo e o ancoră sau o legătură grea şi foarte grea, ceea ce vă ridică voi chiar credeţi că nu vă va produce mai mare suferinţă? Un titlu, un nume, o poziţiei ierarhică, nu vă mai aduce neapărat ceva bun. Poate că e mai repede încărcat de toate urmele greşelilor trecutului şi voi, din necunoaştere, din neacceptare, din preconcepţii, din frică sau din lene, vă atrageţi mereu aceleaşi vibraţii care vă sfâşie pe dinăuntrul vostru, oprindu-vă în drumul spre cunoaştere spre drumul acela în care nu vă veţi mai plânge că nu vedeţi. Cum să scăpaţi de sărăcie dacă vibraţia ce o aveţi acum e încărcată de greşelile care v-au dus la sărăcie? Cum să scăpaţi de imaginea că sunteţi omul ce nu a făcut bine dacă purtaţi vibraţia timpurilor în care nu aţi făcut sau s-a considerat că nu aţi făcut bine? Dacă vă pare rău, dacă vi se pare că nu este bine, dacă vi se pare că vi se strică ceva din ceea ce sunteţi sau că puteţi să supăraţi pe cineva, nu vreţi să acceptaţi cu seninătate că acestea nu sunt decât ataşamente pe care le daţi o importanţă mare prin gândurile fiinţei trup şi nu a fiinţei suflet? Când cineva face un pas în evoluţia vibraţiilor, face loc pentru cei care vin în urma lui. Spuneţi Da vieţii, şi asta vă va ridica vibraţiile. Rezonanţa sa astfel se extinde asupra tuturor părţilor lumii. Cei care acum reexperimentează viaţa în doi, e timpul să înţeleagă acest reexperiment pentru trebuinţa învăţarii lecţiei că se pot crea minuni împreună. Pentru că Inteligenţei Divine îi place să apropie entităţi care pot şi vor să creeze minuni şi să se joace cu aceste energii într-un curent abundent. Şi nu vă mai speriaţi că, acum, când lumea stă pe o muchie de pe marginea prăpastiei, cei care se vor salvaţi doar pe sine îşi arată adevărata faţă. Din şase-şapte veţi găsi doar unul care nu-l va interesa doar salvarea proprie. De v-aţi avut alături neprieteni ce se gudurau pe lângă voi ridicând prietenia în slăvi, acum veţi înţelege că prietenia lor a ţinut doar atât cât v-au putut ţine acolo unde sunt ei, când aţi pus la bătaie lumina voastră de care ei aveau nevoie. Fiecare pasăre pe limba ei piere. S-au pus pe fugă atunci când v-au chemat spre ei în disperata chemare a mirajului dar vor să vă arate desconsideraţie. Dacă ar fi uşor să fii om, toată lumea asta ar alege. Şansa lor de a fi oameni şi-au spulberat-o singuri, nu vă mai lăsaţi ucişi de dorinţa lor de a fi slugarnicii lor ridicători în slăvi. Vi-i dat să treceţi dinspre suferinţă înspre împlinire. În puterea voastră stă s-o faceţi cât mai repede. Misiunile voastre trebuie să se împlineacă. Aceia care spre a împlini această misiune a voastră au răspuns prezent la cererea Divinităţii de a vă fi de ajutor au nevoie doar de a vă dori şi a exprima dorinţa voastră de împlinire necondiţionată şi nejertfită pe altarele realităţii lumii de acum pentru a vă arăta, mai mult decât până acum că totul vă este posibil. La un loc cu ei, câţi vor fi, unul sau mai mulţi, veţi urca pe crestele cele pline de Lumină. Despre fiecare dintre voi nu pot eu aici, acum să spun. Dar asta nu înseamnă că nu ar fi posibil să vă spun. De mă veţi întreba răspunsuri veţi afla, bucurătoare sau supărătoare, după cum vor fi să fie sau după cum voi, cei în suferinţă, sunteţi acum. N-am să mă apuc să schimb lumea, nici eu, nici ceilalţi ca mine. Nici voi să nu o faceţi! Cu cei ce nu vor să se schimbe fiţi buni spunând ambiţiilor lor un “Ei, şi?” care să îi facă şi pe ei să se întrebe de ce sunteţi altfel. Doar aşa se vor trezi cei care mai pot să o facă. Timp e prea puţin ca ei să mai poată fi schimbaţi de noi, de voi, sau împreună. Timp nu mai este decât pentru ca voi să nu mai existe, voi să se contopească în unicul şi nepieritorul noi. Căci pe cei ce cred că de pe muchia marginii prăpastiei se pot salva doar pe ei, nu-i poate salva decât căderea în prăpastie!

FECIOARA MARIA – MAICA LUI DUMNEZEU - BUCURIA TUTUROR FĂPTURILOR. RUG de RUGĂCIUNE


Maica Precista
Icoana Maicii Domnului de la Mănăstirea Rarău
GHEORGHE CONSTANTIN NISTOROIU
„ … Iată, de acum mă vor ferici toate neamurile.
Că mi-a făcut mie mărire Cel Puternic şi sfânt
este numele Lui”.
(Fecioara Maria, Luca 1, 48-49).
„ Crăiasă alegându-te, /îngenunchem rugându-te,
Înalţă-ne, ne mântuie /din valul ce ne bântuie;
Fii scut de întărire /şi zid de mântuire,
Privirea-ţi adorată /Asupră-ne coboară,
O, Maică preacurată /Şi pururea fecioară,
Marie!”
(Mihail Eminescu – Rugăciune)
RUG de RUGĂCIUNE
Const. MIU
Stai în rug de rugăciune
Pentru ea mereu, cu dor,
Mântuirea ca minune
Ea să-ţi fie în pridvor.
În pridvor de suflet blând
Tu acolo o aşteaptă
Şi să fii cu ea în gând,
Că-i fiinţa cea mai dreaptă
De Fecioară – Suflet Mare –,
Slava muritorilor.
Azi, e zi de sărbătoare –
Maica noastr-a tuturor.
Sfinţii Părinţi, raportându-se la Chipul lui Dumnezeu dăruit omului la facerea sa, spun că Tatăl Atotcreatorul, de fapt şi-a contemplat Arhetipul Fiului Său preaiubit. Omul deplin, cu posibilitatea asemănării întru Ziditorul său, a fost aşezat pe fundamentul lăuntric al tainei: bărbat şi femeie, pe o consubstanţialitate reciprocă şi pe corespondentul veşnic al genei religioase. Singurul sens adevărat al raporturilor uman-spirituale îşi are lumina în acest chip dumnezeiesc, care ţâşneşte din atotputernicia paternă. Mai înainte de a fi Creatorul cosmosului, Dumnezeu este Tatăl tuturor. În Fiinţa dumnezeiască asumarea esenţială a Sfintei Treimi începe cu atotputernicia Tatălui, apoi, a Fiului şi a Sfântului Duh, având vocaţia misiunilor divine de: Creator, Mântuitor, Mângâietor şi Judecător.
Atotputernicia paternă îşi are expresia şi în înfierea noastră ca chemare la mântuire. Din lăuntrul omului religios sufletul acestuia strigă alături de Duhul Sfânt: avva Părinte. Deşi, Autoritatea paternă divină exprimă caracterul religios fundamental, cu privire la Om, Femeia este cea care are instinctul matern înăscut, exprimându-şi principiul religios în uman, ca sensibilitate specifică a spiritualităţii pure.
Fecioara – Femeie – Maică este primul Om care devine Dumnezeu prin har.
Spiritualitatea feminină are o corespondenţă şi o comuniune aparte cu elementul religios. Aceasta explică şi divorţul dintre sensibilitatea spirituală feminină, milenară şi virilitatea umanistă a evului mediu. Amprenta secularizării aparţine civilizaţiei masculine, care sfârşeşte în cele din urmă pesimist. Pesimismul este atribut masculin, el rămânând deseori agăţat de disperare, fără şansa unui posibil recurs.
Fără căldura şi lumina harului, germenele mâhnirii încolţeşte în esenţa masculină, atrofiind simţul religios al paternităţii, plesnind în mugurele batjocoritor al ateismului. Tot spiritul zeflemitor faţă de taina Fecioarei – Mamă poartă pecetea ateismului militant. Toate excesele frapante ale masculinităţii le regăsim în religiile lumii antice şi moderne, (excepţie făcând creştinismul ortodox), respectiv în sistemele filosofice sau doctrinele politice.
Dimpotrivă, sufletul însetat de Dumnezeu şi de Neam, axa ascetică a marilor mistici, aura re-creării, cultul eroilor şi martirilor, temeritatea sfinţilor, frumuseţea ortodoxiei, simţul comunitar şi cosmic, sensibilitatea artistică, precum şi tandreţea maternă îşi au Cuibul în sensibilitatea feminină, iar în mod expres în Sânul (cultul) Maicii Domnului.
Este suficient să privim Icoanele Maicii Domnului de la Mănăstirea Rarău (icoană nefăcută de mână omenească) şi cea a Sfintei Treimi – Deisis a Sfântului Andrei Rubliov pentru a cunoaşte şi explica deplin Arhetipurile religioase: cel al Feminităţii absolute şi cel al paternităţii dumnezeieşti desăvârşite.
Limba vechilor cazanii, ce ne învaţă că maternitatea umană răspunde chemării paternităţii divine este Chipul- Icoană exprimat liturgic.
Femeia- Icoană este comoara tuturor valorilor moral- religioase, naţionale şi universale.
Şansa izbăvirii lumii aparţine creştinismului prin Mântuitorul Hristos, iar cea care o apără şi aduce mângâierea harului, oprind dezumanizarea creaţiei este Maica Domnului- toată nădejdea omenirii.
În lupta cu răul, bărbatul religios înfruntă suferinţa, în timp ce femeia i se abandonează pe moment, pentru ca apoi să culeagă biruinţa. Deşi Virtutea are în componenţa ei rădăcina bărbatului ” vir „ ea este de genul feminin. Smerenia aparţine aşadar feminităţii prin excelenţă. Tăria virilă nu e superioară blândeţii feminine. Aceasta explică şi sensul principiului spiritual al sensibilităţii feminine exprimat de Mântuitorul nostru Iisus Hristos: „Luaţi jugul Meu (Crucea Mea) asupra voastră şi învăţaţi-vă de la Mine, că sunt blând şi smerit cu inima şi veţi găsi odihnă sufletelor voastre”. (Matei 11, 29).
Bărbatul trăieşte prin lupta sa de cucerire, de biruinţă, deseori ucigând viaţa. Femeia, dimpotrivă naşte viaţa, apărând-o, întreţinând-o, sfinţind-o cu propria sa dăruire. Ştiind că Femeia poartă pecetea religiozităţii, Ispititorul i s-a adresat ei şi tot ea este cea care re-născută prin Fecioară, primeşte arvuna mântuirii prin mesajul Buneivestiri şi bucuria supremă de a-l vedea prima pe Iisus Hristos înviat.
Fecioara Maria este osmoza unui cer şi a unui pământ roditor, reprezentând chipul cosmic al nativităţii, prin naşterea lui Dumnezeu.
Mariologia este inerentă bucuriei cosmice, contemplării cereşti şi pământeşti.
Fecioara Maria, devenind Chipul înţelepciunii lui Dumnezeu şi Surâsul sofianic al Sfântului Duh, este proclamă deapururi de Sfinţi: Bucuria tuturor făpturilor.
Noi, daco-românii- fiii Ei spirituali şi de sânge, îi spunem Surâsul zorilor divine,
Cea care şade de-a dreapta dreptei Tatălui.
În Apocalipsa Sfântului Apostol şi Evanghelist Ioan, Femeia- Icoană apare înveşmântată în Soare, închipuind Biserica Ortodoxă dreptmăritoare. (Apocalipsa, 12, 1).
În sfera religioasă valoarea metafizică aparţine categoric şi fără echivoc numai naturii feminine. Mirificile efluvii care fertilizează izvoarele tainice ale vieţii emană din fiinţa Femeii. Aceasta ne explică faptul excepţional, de ce Matriarhatul pelasg (şi matriarhatul în genere) a fost epoca prelungită a elementului cosmic ce a dominat principiului personal prin: Sibilele-profetese, Vestalele- proorociţe, ori Marile Preotese.
Puterea bărbatului se exprimă prin acţiune, prin verbul: a acţiona, în timp ce autoritatea Femeii constă în verbul a fi, expresia religioasă absolută.
În antinomia destinului uman, prima care devine tu sau el este Femeia.
Femeia, fiind aşadar tot timpul contemplată este în mod evident binecuvântată permanent.
Numai prin transcendenţă femininul şi masculinul se întregesc, devenind una sau unul ca la creaţie.
Femeia prin vocaţia ei spirituală se întrepătrunde culturii, omenirii, nu civilizaţiei societăţii.
Femeia se prelungeşte dimensional în lume prin dăruirea de sine, devenind totodată destinul propriu al bărbatului.
Dacă bărbatul poate re-crea ca sisteme: arta, filosofia, teologia, ştiinţa, etc, întruparea acestor grandioase valori are loc în Femeie.
Braţele Femeii care-i împodobesc fiinţa surâzătoare sunt: smerenia şi dragostea înveşmântate în libertate şi har.
Destinul Omului se află în braţele Femeii-Mamă, după cum destinul omenirii se află în îmbrăţişarea Fecioarei - Maici.
Înfierea noastră dorinţei Dumnezeirii s-a făcut prin răspunsul divin al Fecioarei Maria, dat Arhanghelului Gavriil, consimţind astfel, Întruparea Domnului:
„ - Fie mie după cuvântul tău ! „
Aşadar, graţie Maicii –Fecioare, noi creştinii vom putea fi după har asemenea Fiului ei.
În Sfânta Fecioară Maria, culminează sinergia sfinţeniei ortodoxe şi a Duhului Sfânt.
Fecioara Maria nu este o Femeie între femei, ci este încoronarea prin excelenţă a Femeii.
Născându-se Cuvântul din Sânul Fecioarei, toţi oamenii ar trebui să posede strălucirea în cuvinte.
Fecioara Maria, Fecioara ori Femeia aleasă, fac din firea lor prin adumbrirea sofianică o sensibilitate feminină fără egal, desăvârşită ca vocaţie a iubirii.
Şi Energiile divine îşi descoperă aspectul feminin ca manifestări în afara Fiinţei absolute în Aura Sofiei, a Înţelepciunii dumnezeieşti.
Prin urmare, Sofia ca principiu feminin al Ziditorului Îi provoacă în timp umanizarea. Dorinţa inimii Fecioarei Maria cere Întruparea Domnului prin Sofia divină care o aprobă.
Deodată, Icoana (Chipul) lui Dumnezeu din Om, reflectă chipul Omului în Dumnezeu.
Aşadar şi altfel Fecioara Maria Îl zămisleşte pe Dumnezeul – Om.
Dumnezeiasca Întrupare a avut ca „tocmeală” bunăvoinţa Sfintei Treimi şi consinţământul neprihănit al Fecioarei.
Sfântul Duh este Cel care creează harisma (starea) maternă a puterii duhovniceşti unde se zămisleşte şi creşte viitoarea fiinţă.
Desigur, în Taina Întrupării, Fiul poartă în Sine întreaga Lumină a Cuvântului şi a Adevărului, dar Cel care suflă viaţa este Sfântul Duh.
Toată lumina dogoritoare a puterii mariologice zâmbeşte în Zorii zămislirii Dumnezeului – Om.
Numai în lumina hristică femininul şi masculinul, nemicşorându-se, ci crescând unul în celălalt, devin compatibile logodnei şi Tainei sfinte a Cununiei.
Printr-o covertire spirituală reciprocă, masculinul şi femininul ating îndumnezeirea.
Cercetând în orice formă de întrupare, aflăm legătura ontică a Duhului Sfânt cu feminitatea.
Existenţa desăvârşită trece noul prag al vieţii doar prin Uşa iscusit făurită în Crucea biruinţei.
Născând Calea, Adevărul şi Viaţa, Fecioara Maria se face pe sine Pedagog, Stâlp şi Temelie a Înţelepciunii.
Călăuzind Biserica împărătească a Fiului ei Iisus Hristos, Împărăteasa Maria şade de-a dreapta Împăratului.
Omul nou, creştinul înfiat este replica Dumnezeului – Om, dar Duhul Sfânt este Cel care în sufletul fiecărui creştin Îl zămisleşte pe Hristos.
Putem concluziona deci, că Femininul axat pe Sinele său, stă sub semnul Naşterii, al Cincizecimii, al zămislirii noii fiinţe şi a noului eon, în timp ce energeticul masculin priveşte chipul Învierii, al Schimbării la Faţă, al Parusiei.
Lumea Dumnezeiască a atotputerniciei paterne , a Tatălui îşi are corespondentul în lumea umană a autorităţii maternale a Fecioarei – Maici.
Maicii – Fecioare, Femeia înveşmântată în Soare, i-a revenit sarcina de a salva omenirea cu frumuseţea ei sofianică.
Fecioara Maria metamorfozează destinul lumii cu frumuseţea ei supraîngerească.
Aşa cum sufletul bărbatului respiră în mod firesc, tot aşa inima Femeia iubeşte în mod firesc.
Aşa cum lumina Soarelui luminează în mod firesc, la fel dragostea Femeii străluceşte în mod firesc.
Doar Iubirea care are cuprinsul nemărginit, poate naşte libertatea circumscrisă în absolut.
Numai Dragostea, care străluceşte prin veşnica măreţie a inimii divine capătă dimensiunea nemuritoare a Frumuseţii Treimice: Tatăl este Dragostea care răstigneşte, Logosul este Dragostea răstignită, iar Sfântul Duh este Dragostea care sfinţeşte răstignirea prin biruinţa Crucii.
Omul deplin al întregii Creaţii, al tuturor timpurilor nu este altul decât Maria Fecioara – Femeia – Maică, înfrumuseţată în Hristos.
Menirea Femeii, a Fecioarei Maria, ca şi cea a Mântuitorului, nu este de a li se sluji, ci de a sluji Omului şi Dumnezeirii.
Toată această minunată slujire a Femeii nu se înfăptuieşte prin funcţii, ci prin natura ei, prin firea strălucitoare a bunăvoinţei.
Prin iubirea de oameni Maica - Fecioară întruchipează harul şi dragostea dumnezeiască.
Dacă nădejdea Femeii este Dumnezeu,speranţa bărbatului este întotdeauna Femeia.
Dacă bărbatul zideşte casa, Femeia este focul şi lumina ei.
Dacă bărbatul este scânteia care ţâşneşte din loc în loc, închipuindu-se flacără, Femeia este în mod sigur Rugul Aprins.
Dacă bărbatul atinge unele virtuţi prin sudoarea frunţii, Femeia le are înăscute pe toate.
Dacă bărbatul discută şi vorbeşte mereu, Femeia cântă tot timpul.
Dacă bărbatul se află sub vreme, Femeia este desigur deasupra timpului.
Dacă bărbatul se supune sau nu Legii, în mod sigur Femeia se supune Adevărului.
Dacă bărbatul este curajos sau nu, Femeia aproape permanent posedă temeritatea.
Dacă bărbatul răscoleşte şi cucereşte lumea pe care apoi o răstoarnă, Femeia este cea care o umanizează şi-o îndumnezeieşte.
Dacă bărbatul este sau nu religios, Femeia poartă continuu în sân mireasma credinţei.
Dacă bărbatul re-crează sau nu un principiu al existenţei, Femeia pururea este cea care zămisleşte viaţa.
Dacă bărbatul zugrăveşte Icoana, Femeia este cea care îi dă aura.
Dacă bărbatul se vrea întotdeauna iubit, numai în Femeia se întrupează dragostea.
Dacă Chipul Femeii este Dumnezeu - Tatăl, al bărbatului este Femeia – Mamă.
Dacă bărbatul este capul Femeii, Femeia este Filocalia bărbatului.
Dacă bărbatul este buciumul de doină şi jale, Femeia e cântecul de nuntă.
Fecioara Maria este Crăiasa preabinecuvântată şi multmilosârdă a Naţiunii daco-române.
Frumuseţea Fecioarei Maria să înflorască în fiecare Marie, iar dragostea ei dumnezeiască să zămisleacă Chipul iubirii în orice Femeie !
Cinstire, slavă şi dragoste îţi aducem Ţie pururea Fecioară Marie – Născătoare de Dumnezeu ! Amin.
( Brusturi-Neamţ, 14 august 2012)

Sfânta Maria Mare


Ziua de 15 August reprezintã, în calendarul ortodox, cea mai mare sãrbãtoare religioasã a verii
 si anume Adormirea Maicii Domnului sau Sfânta Maria Mare, sãrbãtoare prin care se cinsteste moartea si înãltarea Fecioarei Maria cu trupul la cer. Sãrbãtoarea Adormirii Maicii Domnului sau Sfânta Maria Mare mai este cunoscutã în popor si ca Sântãmaria sau Uspenia. Aproape 2,3 milioane de romani îsi vor sãrbãtori si onomastica de Sfânta Maria. Dintre acestia, majoritatea poartã numele de Maria, Marian, Mariana sau Mãrioara. 

Inainte de aceasta sarbatoare se tine un post de doua saptamani, in perioada 1-15 august. Postul acesta isi are inceputurile din secolul V, atunci cand cultul Maicii Domnului a fost dezvoltat si a inceput sa se celebreze Adormirea ei. Initial, in unele parti se postea doar o zi, la Constatinopol se postea patru zile, iar la Ierusalim opt zile. 

Totodata, rasaritenii posteau in august, iar apusenii in septembrie. Alegerea datei si a perioadei postului a avut loc doar in secolul al XII-lea, cand la Sinodul local din Constantinopol (1166), patriarhul ecumenic Luca Crysoverghi a hotarat ca postul sa inceapa in data de 1 august si sa dureze pana la sarbatoarea Adormirii Maicii Domnului, pe 15 august.

Sfanta Maria Mare este sarbatoarea ce aminteste de acel momentul mortii Fecioarei Maria, "adormirea" ei, moment in care trupul si sufletul i-au fost ridicate la ceruri de Iisus Hristos. Sarbatoarea comemoreaza atat moartea, cat si invierea si slavirea Maicii Domnuluil. 
La noi in tara exista diverse traditii specifice acestei sarbatori. De Sfanta Maria Mare, la icoana Fecioarei Maria se pun flori proaspat culese.

Totodata, se spune ca in aceasta zi, in casele unde sunt fete de maritat, se spala icoana Maicii Domnului cu flori de busuioc, fapt ce le va ajuta pe acestea sa aiba noroc in dragoste.

Navalnicul, un fel de feriga, o planta cu proprietati medicinale si care creste in locuri umede, ascunse, de regula prin paduri, se culege in aceasta zi de catre femeile mai in varsta. Planta respectiva le este apoi daruita fetelor tinere pentru a-si gasi un sot bun si gospodar.
In acelasi timp, in unele zone, de sarbatoarea Adormirii Maicii Domnului, femeile duc fructe la biserica pentru a fi sfintite, apoi le dau de pomana pentru sufletele celor morti.
Daca in aceasta zi de 15 august vor inflori trandafirii, se spune ca va urma o toamna lunga.
De Sfanta Maria Mare se angajeaza, in special la tara, persoane care se pazeasca viile.

Totodata, de Adormirea Maicii Domnului este sarbatorita si Ziua Marinei, Fecioara Maria fiind patroana marinarilor. In aceasta zi, mai ales in orasele de la Dunare sau Marea Neagra, se organizeaza diverse serbari.
Graul se seamana in perioada dintre cele doua sarbatorii ale Sfintei Marii, intre 15 august si 8 septembrie, aceasta fiind cea mai potrivita perioada. Se spune ca sarbatoarea Adormirii incheie un ciclu care va fi redeschis de cea a Nasterii Fecioarei – Sfanta Maria Mica. 


Sunt foarte multe biserici si manastiri care poarta acest hram si unde an de an se organizeaza pelerinaje in aceasta zi. Cel mai cunoscut pelerinaj cu acest prilej se face la Manastirea Nicula, unde se gaseste o Icoana facatoare de minuni a Fecioarei Maria. An de an aici se aduna mii de credinciosi pentru a se ruga si a se inchina icoanei. 

 Traditii si obiceiuri

In dimineata acestei zile, femeile mergeau la biserica si imparteau struguri, prune, faguri de miere si mergeau in cimitir pentru a tamaia mormintele. Taranii care aveau vii mari obisnuiau ca acum sa tocmeasca pandarii pentru pazit viile. Tot acum, barbatii schimbau palaria cu caciula, cei care mai erau vazuti cu palarie dupa 15 august fiind ironizati. Se in­terzice scaldatul in apa raurilor spurcata de cerb si dormitul pe prispa. De pe 15 august se deschidea, in satul traditional, un important sezon al nuntilor, sezon care tinea pana la intrarea in postul Craciunului.In aceasta zi se organizau 
targurile si iarmaroacele de toamna. Perioada dintre cele doua Santamarii, numita Intre Santamarii, se considera timp optim pentru semana­turile de toamna.

surse

Îţi vine să crezi? Rujul şi pasta de dinţi te pot îmbolnăvi de inimă


Oamenii de ştiinţă dau alarma: rujul, loţiunile de faţă şi pasta de dinţi, dar şi alte produse pe care le ai mereu în preajmă te pot îmbolnăvi de inimă.

Rujul se numără printre produsele care conţin triclosan
Rujul se numără printre produsele care conţin triclosan

Cercetătorii au descoperit că mai multe cosmetice şi produse pentru întreţinerea locunţei conţin triclosan, substanţă care încetineşte procesul prin care muşchii, inclusiv inima, primesc semnale de la creier.

În testele efectuate pe cobai s-a observat o reducere "dramatică", cu 25%, a capacităţii de funcţionare a inimii, după 20 de minute de expunere la triclosan. Oamenii de ştiinţă consideră că această constatare este o "dovadă solidă" a faptului că substanţa poate afecta şi organismul uman.

Producătorii şi alţi experţi insistă totuşi că nivelul de triclosan din produse nu este suficient de mare pentru a pune în pericol sănătatea oamenilor şi că dozele injectate cobailor erau mai mari decât acelea la care oamenii ar putea fi expuşi.

Anterior, alte studii au stabilit că triclosanul ar putea afecta şi activitatea glandei tiroide şi ar putea cauza probleme de fertilitate, dar acum este prima oară când a fost studiat efectul acestei substanţe asupra muşchilor.

"Pentru cineva sănătos, o scădere cu 10% a nivelului de funcţionare a inimii poate să nu fie resimţită, dar la cei bolnavi de inimă ar putea face o mare diferenţă", a explicat profesorul Iasaac Pessah, coordonatorul studiului.

Triclosanul a fost folosit prima oară acum 50 de ani, ca dezinfectant chirurgical. Substanţa este una sintetică, folosită pentru a omorî bacteriile. În prezent, se regăseşte în apa de gură şi pasta de dinţi, pentru a preveni bolile gingiilor, dar şi în tocătoarele de plastic, sacii de gunoi, instrumente chirurgicale şi haine.

Cea mai mare parte din cele 450 de tone de triclosan folosite anual în Uniunea Europeană se regăseşte în produse de toaletă şi cosmetice, cum ar fi rujul.

Deşi producătorii spun că triclosanul nu reprezintă un pericol pentru oameni, există studii care arată că acesta poate provoca dereglări hormonale. Triclosanul se absoarbe în piele din deodorantele antiperspirante sau săpunurile antibacteriene şi există indicii pentru faptul că acest produs chimic contribuie la înmulţirea bacteriilor rezistente la antibiotice.

Sursa:  RTV.NET

O nouă teorie: Oamenii moderni nu sunt înrudiţi cu neanderthalienii


Oamenii moderni nu sunt înrudiţi cu neanderthalienii, cum se credea până acum, au descoperit oamenii de ştiinţă.

Omul de Neanderthal versus omul modern
Omul de Neanderthal versus omul modern
Foto: Reuters

Asemănările dintre ADN-ul oamenilor moderni şi neanderthalieni se datorează unui strămoş comun, şi nu împerecherii între specii, arată un nou studiu.

Echipa de la Universitatea Cambridge a publicat noua teorie săptămâna aceasta, în revista PNAS.

În trecut, se credea că împerecherea între cele două specii era des întâlnită, explicând astfel genomul nostru comun. Noua teorie propune, însă, o altă explicaţie.

Biologii evoluţionari dr. Anders Eriksson şi dr. Andrea Manica de la Universitatea Cambridge au descoperit că ADN-ul comun al oameilor moderni şi al neanderthalienilor - între 1-4% - vine, de fapt, de la un strămoş comun.

Cei doi cercetători cred că acest lucru poate fi explicat prin faptul că ambele specii provin dintr-o populaţie izolată geografic, cel mai probabil în Africa de Nord, având un strămoş comun acum circa 300.000-350.000 de ani în urmă.

Un grup s-a mutat în nord şi a devenit strămoşul neanderthalienilor, în urma unei migraţii din Africa în Eurasia, iar al doilea grup s-a mutat în sud, devenind populaţia care a dat naştere la oamenii moderni, homo sapiens, ce au venit din Africa, în urmă cu circa 70.000 de ani.

"Chiar dacă ar fi avut loc împerecheri între specii, probabil au fost puţine şi nu au avut impact asupra oamenilor din ziua de azi", a declarat dr. Manica.

Răspândirea habitatului:
1. Oamenii moderni
2. Neanderthal
3. Alte specii de hominizi


Sursa:  RTV.NET


SFANTA MARIA 2012 - Semnificaţia unui nume CONTROVERSAT: MARIA


SFANTA MARIA 2012. Maria este cel mai controversat nume din punct de vedere lingvistic. Exista, asadar, nenumarate ipoteze cu privire la originea si semnificatia numelui Maria, insa chiar si asa, am ales doua ipoteze care ni se par cele mai plauzibile, acestea fiind, de altfel, acceptate de multi dintre lingvisti.

Sfanta Maria 2012. Originea numelui Maria
Sfanta Maria 2012. Originea numelui Maria / FOTO: Wikimedia Commons

SFANTA MARIA 2012 - Numele Maria: origine evreiască sau egipteană?


Una dintre ipoteze sustine faptul ca prenumele feminin Maria ar proveni din Maryam, un nume care s-a format cu ajutorul cuvintelor ebraice mar, care inseamna "picatura" si yam, adica "mare"— de unde semnificatia "picatura de mare". Sa nu omitem, totusi, ca se credea ca sinonimul numelui Maria este Stela, fapt care, cel mai probabil, a dus la raspandirea prenumelui feminin, scriedli.ro.



Si, ca multe dintre numele cu rezonante biblice, prenumele feminin Maria ar fi de origine ebraica, ceea ce este oarecum departe de adevar, daca ne indreptam atentia spre sora lui Moise, cea care a purtat acest nume. Stim bine ca Moise era egiptean, drept pentru care multi cercetatori lingvisti sunt de parere ca numele Maria ar fi parte din onomastica egipteana, aceasta fiind, bineinteles, cea de-a doua ipoteza. Astfel, specialistii presupun ca numele de persoana in discutie ar avea legatura cu verbul mrj, care insemna "a iubi" sau chiar cu mrj-imn, adica "iubit de Amon" (Amon era regele zeilor la vechii egipteni). Iar daca facem apel la forma Mariana, atunci cu siguranta vom spune ca Maryam are stransa legatura cu mrj-imn. Mai mult decat atat, sa nu uitam ca aceasta ultima ipoteza pare plauzibila cu atat mai mult cu cat evreii au preluat numele in discutie de la egipteni.


SFANTA MARIA 2012 - numele Maria în Europa


In sfarsit, imediat dupa ce numele a fost imprumutat de evrei, Maria s-a raspandit in toate tarile europene, chiar dupa a doua jumatate a secolului al IV-lea, cand cultul lui Isis a fost inlocuit cu cel al Mariei. Si totusi, numele era popular, insa acest lucru nu insemna neaparat ca Maria era folosit ca nume de botez, unii parinti temandu-se ca, in acest fel, ar fi ponegrit imaginea Fecioarei Mariei. 



De pilda, in Spania, a aparut un fenomen cel putin interesant: avand in vedere ca, pe atunci, prenumele feminin Maria era cel mai raspandit prenume feminin, crestinii evitau sa-l foloseasca direct, tocmai datorita cultului Mariei, care devenisera extrem de popular la acea vreme, in special printre spanioli. In aceste conditii, oamenii trebuiau sa gaseasca o alternativa, prin intermediul careia sa o evoce pe Maria, dar nu in mod direct, caci acest act ar fi fost considerat o nesocotire, daca vreti, o incalcare a dogmelor, ceea ce, de altfel, a si dus la aparitia unor nume precum Mercedes, Pilar, Sol, Consuelo si chiar Carmen.



SFANTA MARIA 2012 - Maria şi capitala Argentinei



Nu aceeasi a fost situatia in cazul romanilor, care nu au evitat sa utilizeze Maria ca nume de botez, drept dovada, prenumele feminin in discutie a devenit unul dintre cele mai folosite nume de persoana din spatiul romanesc, daca nu cumva, cel mai folosit. In timp ce, in unele tari, numele Maria era considerat tabu, in altele, acesta avea sa ajute formare unor nume de orase. Un exemplu graitor in acest sens, intrucat exista destul de multe, este legat de numele orasului Buenos Aires. Capitala Argentinei a capatat acest nume datorita lui Pedro de Mendoza, un calator de origine spaniola, care numeste locul intalnit Nuesta Senora del Buen Aire, dupa denumirea unui lacas sfant din Sevilla, dedicat Fecioarei Maria, respectiv "vanturilor bune".



In fine, cum se spunea si mai inainte, numele Maria avea sa se raspandeasca in toate tarile europene si nu numai. Cat despre frecventa numelui in discutie pe spatiul romanesc, mentionam ca Maria era foarte apreciat si deopotriva folosit de romani, dovada stand si noile forme aparute, printre care amintim: Mariana, Mari, Maricica, Marusca, Marioara, Maruta, Mariuca, Mia, Mimi, Mioara, Mita s.a.m.d.



Sursa:  REALITATEA.NET