UN SECRET – DEZVĂLUIRE : PREŞEDINTELE RUSIEI VLADIMIR PUTIN ESTE EVREU! DE CE LUMEA E CONDUSĂ DE EVREI?

Cum bunicii ş istrăbunicii mei sunt de origine rusă, încă de mic am fost învăţat să scriu şi în alfabetul chirilic; de asemenea, cunosc şi puţină rusă (cât de cât să mă descurc). De ce spun asta? Pentru că pe blogurile ruseşti găseşti destule informaţii interesante, care, de obicei, nu mai sunt traduse şi în engleză. Ca, de exemplu, despre preşedintele rus Putin.
De pe Wikipedia citim o biografie oficială a lui Putin, în ceea ce priveşte originea părinţilor, bunicilor şi străbunicilor săi. Astfel, putem citi acolo că Vladimir Putin s-a născut în 7 octombrie 1952 în Leningrad, avându-l ca tată pe Vladimir Spiridonovich Putin (1911–1999), iar ca mamă pe Maria Ivanovna Putina (născută Shelomova; 1911–1998). Bunicul de pe tată a lui Putin s-ar fi numit Spiridon Ivanovich Putin (1879–1965) şi a lucrat ca bucătar pentru Stalin şi Lenin (oare bănuia bucătarul Spiridon Putin că nepotul său va conduce Rusia, la fel cum conducea stăpânii săi?). Aici însă începe misterul. Chiar Wikipedia recunoaşte că ascendenţa lui Vladimir Putin este un mister, întrucât nu există nicio înregistrare al vreunui persoane care ar avea numele de familie “Putin”, în afară de bunicul său, Spiridon Putin. Ceea ce ne duce la concluzia clară că Bunicul sau tatăl lui Vladimir Putin şi-au schimbat numele de familie, pentru a-şi ascunde adevărata origine.
Dar care ar fi aceasta?
Aici intervin bloggerii ruşi. De pe Newsland.ru şi blog.kp.ru aflăm că strămoşii actualului preşedinte rus sunt…evrei! Astfel, se pare că numele real al tatălui lui Putin era…Epstein, un tipic nume de evreu. Dacă ţinem cont de faptul că pe mama lui Putin o chema Sholomov (alt nume de evreu), de aici tragem concluzia că Putin nu e altceva decât un evreu pur sânge. Tot de la aceşti doi bloggeri, aflăm că unul din posibilii strămoşi ai lui Putin ar fi Mordkhe Blinchikov, un evreu ce făcea parte din organizaţia internaţională evreiască International Jewish Labor Bund. Uitaţi-vă la poza sa din stânga…nu-i aşa că seamănă mult cu Putin?

Oare de ce părinţii lui Putin, dar şi preşedintele actual al Rusiei au vrut să-şi ascundă adevărata identitate?
Încă o dată se dovedeşte faptul că lumea e condusă de evrei…

Sursa:  Secretele lumii

http://basarabialiterara.com.md

ARHANGHELUL MIHAIL 29.01.2013

Vom vorbi azi cu voi despre valul de lumina care creste si cum aproape toti dintre voi care lucrati cu lumina deveniti constienti.

Acest lucru este ceva ce am mentionat cu mult timp in urma,dar,asa cum era evident ,chiar si cei mai sensibili dintre voi a trebuit sa creada.

In ultimul timp a fost o crestere de zi cu zi si cei care mediteaza sau practica zi de zi rugaciunea si chiar si cei care petrec mult timp in comunicare cu planeta voastra draga simt si vad senzatii inconfundabile.

Pentru cei care t pe curs nu mai este o chestiune de a se intreba daca se intampla ceva sau nu.

Chiar si cei mai arzatori dintre voi ati avut momente de acest gen de gandire inainte.

Din ce in ce, daca va mutati in energiile inaltatoare,veti sti dincolo de orice indoiala ca,cel putin pentru voi,ascensiunea este intr-adevar in curs de desfasurare.

Dar,stiti acest lucru,frati si surori.

Energia care produce o astfel de schimbare profunda in corpurile voastre si aici ne referim la voi,fizic,mental,emotional,organismul spiritual imbratiseaza,de asemenea si toate celelalte care sunt in calea sa.

Nimic nu va scapa.

Modul in care o persoana umana poate reactiona la aceasta chestiune este de alegere.

Acest lucru este adevarat.

Dar ,in termeni mai lungi,va promitem ca veti alege mult mai multi drumul greu, decat sa cadeti.

Exista inca un pic de munca de facut pentru voi.

Dar,noi sugeram sa constatati si vindecarea si ultimile vestigii mici sunt din ce in ce mai usor de trecut.

Exista multi Lucratori in Lumina,care acum sunt mult mai pregatiti sa ajute reciproc si sa aiba grija de toti cei care incep in cele din urma sa se intoarca catre ei pentru ajutor.

De multe ori v-ati intrebat”De ce eu? De ce acest lucru? De ce acum?”.

Voi veti incepe sa intelegeti importanta extrema a lectiilor voastre de acum.

Noi spunem ca ati calatorit aceasta cale foarte mult timp si au existat foarte putini care au aflat ca au acest loc de munca.

Ceea ce este important este ca il realizati uimitor de bine,a fost clar ca ati avut sume uriase de teama,vinovatie,precum si sentimente de valoare foarte mici,care v-au adus in fata altor experiente.

Unii dintre voi au vazut foarte clar ca trebuie sa imprumute o parte de la altii.

De ce ati facut asta,va intreb? Pentru ca voi sunteti fiinte iubitoare astfel incat,ati decis sa aveti experientele de care aveati nevoie pentru munca pe care ati cunoscut-o ca fiind nevoie de ea aici.

Da,exista o multime de facut.

Dar ,noi credem acum ca ne veti crede cand va spunem ca la ceea ce veti asista de acum inainte ,va fi de valoare mult mai mare decat pretul de admitere.

Si ceea ce este cel mai important ,este cu ceea ce o sa va confruntati cand veti da de eclipse.

Noi vedem ca veti merge inainte cu dragoste si entuziasm si suntem foarte bucurosi ca fecare dintre voi aveti bilet pentru aceasta calatorie.

Chemati-ne pentru orice ajutor si noi va oferim tot ce putem,dragi inimi.

Vom fi cu voi si vom vorbi cu voi in scurt timp din nou.

Traducere Maria

Cititi, analizati, concluzionati... Cu toti suntem Co-creatori in acest univers!

Sursa: http://inspatelescenei2012.blogspot.it/?m=1

http://armadaa.blogspot.ro

Sfintii Trei Ierarhi

Spre sfarsitul secolului al XI-lea, la Constantinopol se iscase o mare disputa legata de cei trei ierarhi, pe care ii praznuim pe 30 ianuarie, oamenii intrebandu-se care este mai mare: Sfantul Vasile cel Mare, Sfantul Grigorie Teologul sau Sfantul Ioan Gura de Aur. Dupa cativa ani de la declansarea neintelegerilor, cei trei sfinti au inceput sa i se arate aievea, unul cate unul, episcopului Evhaitelor, Sfantului Ioan Mauropous. In cele din urma, in anul 1084, intr-o vedenie, fericitului i-au aparut cei trei sfinti impreuna.

Cuvintele pe care cei trei ierarhi i le-au adresat Sfantului Ioan ne arata modul in care sfintii conlucreaza - cu Dumnezeu si intre ei -, asa cum si noi trebuie sa ne unim, in cuvant si in lucrare:

"Dupa cum vezi, noi la Dumnezeu una suntem si nici o vrajba nu este intre noi. Fiecare din noi, la timpul sau, indemnati de Duhul Sfant, am scris invataturi pentru mantuirea oamenilor. Cum ne-a insuflat Duhul Sfant, asa am invatat. Nu este intre noi unul intai si altul al doilea. De chemi pe unul, vin si ceilalti doi. Drept aceea, sculandu-te, porunceste, celor ce se invrajbesc, sa nu se mai certe pentru noi. Ca nevointa noastra, cat am fost in viata si dupa moarte, a fost sa impacam pe oameni si sa aducem in lume pace si unire. Impreuneaza-ne, dar, facandu-ne praznic la cate trei intr-o singura zi, si instiinteaza cu aceasta pe crestini, ca noi in fata lui Dumnezeu, una suntem."

In urma acestei vedenii, Sfantul Ioan a ales ziua de 30 ianuarie pentru praznuirea comuna a celor Trei Ierarhi, stingandu-se astfel si disputele din capitala, lumea unindu-se in sarbatorirea impreuna a Sfantului Ierarh Vasile cel Mare, a Sfantului Grigorie Teologul si a Sfantului Ioan Gura de Aur.

Pentru a recunoaste valoarea teologica a Sfintilor Trei Ierarhi, prin hotararea luata la Atena, la primul Congres al Profesorilor de Teologie din anul 1936, Sfintii Trei Ierarhi au devenit patronii spirituali ai institutiilor de invatamant teologic ortodox din intreaga lume.

Troparul Sfintilor Trei Ierarhi

Pe acesti trei luminatori mai mari ai dumnezeirii cei intreit stralucitoare, pe cei ce lumineaza lumea cu razele dumnezeiestilor invataturi, pe raurile intelepciunii cele cu miere curgatoare care adapa toata faptura cu apele cunostintei de Dumnezeu, pe Marele Vasile si de Dumnezeu cuvantatorul Grigorie, impreuna cu slavitul Ioan, cel cu limba si cu cuvintele de aur, toti cei iubitori de cuvintele lor, adunandu-ne cu cantari sa-i cinstim; ca acestia Treimii pururea se roaga pentru noi.



Maine facem pomanirea Sfintii Chir si Ioan

Sursa: CrestinOrtodox.ro

             puterea-credintei.blogspot.ro

Desertul geometric - Enigma liniilor de la Nazca

Cu peste o mie de ani inainte de era noastra, valea Nazca, o regiune desertica pe coasta de sud a statului Peru, a fost ocupata de o populatie a carei tehnologie agricola sofisticata i-a permis sa 

construiasca un sistem de irigatii, imbunatatind recoltele, si sa extinda aria cultivabila. In urmatorii 1500 de ani misterioasa populatie a facut progrese la tesatorie, olarit si arhitectura. Dar cea mai remarcabila realizare culturala a acestui popor ramane crearea unei extraordinare arte terestre, a carei utilitate practica a ramas un mister pana in zilele noastre. 

Asa-numitele „linii de la Nazca”, mai multe mii la numar, constau din cinci feluri de semne, despre care William H. Isbell scrie: 

,,Cele mai obisnuite sunt liniile drepte. Mii de asemenea linii marcheaza desertul in toate directiile – de-a lungul, de-a latul si de-a curmezisul… Uneori liniile se intorc si constituie figuri geometrice complexe, cu zigzaguri sau seturi de paralele prelungite de linii oscilatorii. In al doilea rand sunt figurile geometrice – triunghiuri sau forme trapezoidale alungite, – care pentru prima oara au fost observate din vazduh… In al treilea rand vin schitele de animale si plante infaptuite prin linii curbe… Adesea, cele trei categorii fonneaza o singura reprezentare… O a patra clasa de semne terestre include mai multe tipuri de gramezi de roci… A cincea categorie de semne e constructia din desene realizate pe povarnisurile dealurilor”. 

Unele linii sunt inguste, nu depasesc 6 inci in latime, altele sunt late de sute de iarzi. 

Unele linii se intind pe distanta de multe mile. Populatia Nazca le-a realizat dizlocand pietrele intunecate din teren si asezandu-le apoi in forma modelelor dorite. William E. Shawcross scrie: 

„Figurile si desenele se desfasoara pe o suprafata captusita cu un material numit poleiala desertului, pe care daca o inlaturi dai peste solul de culoare crem-roz. Aceste suprafete de culoare deschisa constituie «liniile de la Nazca»; datorita conditiilor de clima, stabila si uscata, au ramas neschimbate de-a lungul secolelor.” 

Ceea ce face ca aceste linii – care altminteri i-ar interesa doar pe arheologii sud-americani – sa constituie o curiozitate generala este faptul ca ele (desi nu toate) se pot distinge numai din vazduh, 

de la inaltime. Aspectul acesta a determinat cercurile arheologice conventionale sa faca interpretari diferite. Prima sugereaza ca figurile aveau probabil semnificatie religioasa (ele nu erau „drumuri” cum crezusera unii) din care cauza nu erau menite ochilor oamenilor de rand, sau poate chiar nu trebuiau sa fie expuse deloc vederii oamenilor. “A doua interpretare avansa ideea ca populatia Nazca detinea mijloace de a se inalta in atmosfera cu balonul, ceea ce le permitea sa pluteasca deasupra zonelor respective. Aceasta a doua varianta nu este imposibila, dar ea nu e sustinuta de dovezi.

Semnale luminoase adresate zeilor? 

Liniile de la Nazca au patruns in cultura populara nu mult dupa declansarea erei O.Z.N.-urilor care au fost puse in legatura cu vizitele extraterestrilor pe pamant. In deceniul de dupa 1950, 

cand interesul fata de O.Z.N.-uri a proliferat datorita cartilor si articolelor aparute in cotidiene si reviste cu privire la acest subiect, unii cercetatori si-au indreptat atentia catre mitologie, carti si hrisoave vechi, cautand sa obtina dovezi despre contacte spatiale din cele mai vechi timpuri. In editia din octombrie, 1955, a revistei Fate, James W. Moseley, arheolog amator si partizan infocat al fenomenului O.Z.N., sugera ca deoarece semnele nu erau vizibile de pe pamant, „populatia Nazca a construit uriasul sistem ca semnalizare pentru vizitatorii sositi de pe alte planete, ori – poate – pentru vreo rasa pamanteana, avansata tehnologic [probabil din Atlantida] care ii vizita din cand in cand”.

Tema a fost preluata de George Hunt Williamson, arheolog amator si persoana contactata de farfurii zburatoare, care i-a dedicat un intreg capitol intitulat „Semnale luminoase pentru zei”, in lucrarea sa “Calea spre ceruri” (1959) in care scria:

,,Existau «zei din ceruri» ce pogorasera pe pamant in vremuri pierdute in negura timpurilor. Dar, oare, de ce veneau ei si care era rostul acestor linii perfect (sic) astronomice?… Acesti «zei» sau mesageri ceresti trebuie ca aveau legatura cu civilizatii pamantene cu mult superioare; poate ca populatiile acestea ii ajutau pe «zei» construind liniile si figurile, ori poate ca «zeii» erau doar maestri-arhitecti care proiectau, constructia propriu-zisa fiind efectuata de rasa pamanteana”. 

„Inaltele civilizatii avansate” la care se referea Williamson erau originare de pe continentele disparute Lemuria si Atlantida, iar „zei” erau – desigur – populatiile extraterestre. Williamson considera ca terenurile ce prezinta interes din punct de vedere arheologic, inclusiv liniile, 

fusesera construite la „centri magnetici”, acolo unde aeronavele spatiale se puteau aproviziona cu combustibili.

La inceputul deceniului al saptelea, autorii francezi Louis Pauwels si Jaques Bergier au publicat un best-seller (care a aparut in Anglia sub titlul Zorii magici si in America sub titlul Dimineata magicienilor, in 1963), oferind cititorilor un talmes-balmes de speculatii, despre ceea ce, curand, aveau sa fie numit „astronautii stravechi”, lucrare in care se mentionau si liniile de la Nazca. Aceste speculatii au capatat cea mai larga circulatie prin intermediul cartii lui Erich von Daniken – Carele zeilor – publicata mai intai in Germania 

de vest in 1968 si ulterior tiparita in lumea intreaga. Pentru Daniken, liniile reprezentau un aerodrom unde aterizau si de unde decolau aeronavele spatiale. 

De fapt, natura liniilor nu vine in sprijinul acestei interpretari. Un critic vehement al lui Daniken remarca: „Nu este rational sa crezi ca aeronave extraterestre de inalta perfectiune aveau nevoie de asemenea locuri de aterizare.” Pe langa aceasta – scria el -„terenul moale, nisipos, nu este deloc potrivit pentru construirea unui aerodrom.” Totusi, pe baza cartii lui Daniken a fost realizat un film documentar care s-a bucurat de succes urias, iar speculatiile sale au fost reluate si reciclate la nesfarsit in perioada de avant a astronautilor-stravechi, din deceniul de dupa 1970, lasandu-i cu gura cascata pe creduli si pe cei usor impresionabili.

Profesorul Clive Ruggles, de la Universitatea din Leicester, crede ca liniile Nazca, vechi de 1.500 de ani, sunt de fapt un labirint, o complicata cale spirituala. 

Desi vazute din avion desenele au forma unor animale, Clive crede ca ele nu au fost concepute sa fie privite, ci parcurse pe jos, in cadrul unui ritual initiatic, scrie Daily Mail. 

Mai multi cercetatori britanici au analizat timp de 5 ani liniile create de cultura Nazca intre anii 100 i.Hr.-700 d.Hr. 

Specialistii au folosit imagini din satelit, dar si cercetari la fata locului, parcurgand la picior aceste linii. Insumate, aceste linii au 4,4 km. 

Profesorul Ruggles spune ca si-a dat seama de existenta labirintului inca din anul 1984, insa la inceput nu stia ce scop avea acesta. 

Liniile Nazca din Peru au fost observate pentru prima data de arheologul Toribio Mejia Xesspe, in anul 1927, in timp ce se plimba pe dealurile din jur. In ciuda unei credinte larg raspandite, acest desene nu se vad numai din avion, ci si de pe dealurile din jur. 

Primii care le-au cercetat cu interes au fost arheologii Paul Kosok si Maria Reiche. Ei au sustinut ca desenele indicau oamenilor din trecut locul de unde rasar Soarele si stele. 

Liniile au fost trasate cu ajutorul unor bete, apoi un mic strat de sol a fost inlaturat, realizandu-se astfel o adancime a liniilor de 10-15 cm. 

Unul dintre cei mai ferventi sustinatori ai teoriilor extraterestre, scriitorul elvetian Erich von Däniken, a sugerat in numeroase randuri ca ansamblul ar fi fost conceput pentru a servi drept pista de aterizare pentru navele unor antici vizitatori din spatiu. Asa cum era de asteptat, replica oamenilor de stiinta a venit prompt: suprafata platoului este alcatuita din sol moale si pietris, inadecvata aterizarii vreunei aeronave. 

Ceea ce oamenii de stiinta au ignorat (sau au omis in chip deliberat) este posibilitatea ca aterizarea sa nu necesite in mod obligatoriu roti. Dar, din nou, si aceasta este o speculatie. Si atunci care este rostul bizarei lucrari? In anii ’40, exploratorul american Paul Kosok o considera „cel mai mare manual de astronomie din lume”, vazand in dispunerea liniilor sale indicii care trimiteau clar la un observator astronomic.

Celebrele liniile de la Nazca sint in pericol de a dispare pentru totdeauna, inainte ca secretul lor sa fi fost descifrat. Ironie a soartei, dupa secole in care deasupra acestui colt de desert peruvian abia daca mai cadea cite un strop de apa, enigmaticele linii sint amenintate acum sa fie sterse de inundatii.

Acolo unde nu ploua cu secolele

"Liniile inca nu au fost sever afectate, dar sintem foarte ingrijorati." Acestea au fost cuvintele cu care Jorge Ramos, un dintre oficiali de la Institutul de Cultura din Peru, a deschis o conferinta de presa. De fapt, problema cea mai grava nu o constituie ploaia in sine, neobisnuit de puternica pentru aceasta zona a globului. Foarte nelinistitoare sint in schimb torentele care provin din apa acumulata in vaile laterale.

Confruntati cu riscul de a pierde cel putin o buna parte din aceasta comoara intrata in patrimoniul UNESCO in 1995, autoritatile peruviene fac toate eforturile pentru a o salva. Astfel, sute de muncitori si voluntari lucreaza intr-un ritm nebun pentru a sapa canale de scurgere sau ridica diguri, in functie de specificul terenului, pentru a obliga apa sa ocoleasca zonele critice. Ei spera ca in felul acesta vestigiile enigmaticei civilizatii Nazca, sa fie crutate. Sa mentionam ca dezolanta situatie survine la putin timp dupa ce autoritatile reusisera sa instituie un control eficient al regiunii, cu scopul de a interzice turistilor sa treaca cu masinile direct peste linii.

Un mister inca intact

Despre misterioasele desene efectuate in plin desert si care nu pot fi vazute decit din aer nu se stie aproape nimic. Nu e deloc limpede cum au fost realizate si nici in ce scop. Au fost descoperite in 1939 si se cunoaste doar ca apartin culturii Nazca (700 i.H. - 900 d.H.), dar nu au putut fi datate.

Evident, ipotezele nu lipsesc. Daniken afirma in 1968 ca am avea de fapt o serie de aerodromuri destinate extraterestrilor, dar presupunerea cade, caci terenul este prea fragil. Tot el revine in 1972, spunind ca e vorba doar de balize de semnalizare pentru stravechi "vizitatori din ceruri" care au promis ca se vor intoarce. Maria Reiche vine ulterior cu o teorie sustinind ca Nazca este cea mai mare carte de astronomie din lume, intinsa pe 500 de km2. Insa cartografierea amanuntita urmata de o simulare pe calculator arata ca desenele au o orientare aleatorie si nu reflecta ca s-ar fi tinut cont de repere astronomice. 

In 1980, Anthony Aveni recurge la solutia cea mai simpla si acorda desenelor o semnificatie religioasa, dar fara a le explica pe fiecare in parte din acest unghi de vedere. Dupa inca trei ani, Henri Sterlin gaseste functia rituala: pe conturul desenelor se bateau tarusi de care se legau fire ce urmau a constitui urzeala unor tesaturi imense. Cade si aceasta ipoteza, nefiind sprijinita decit de convingerea autorului. 

Misterul continua.

Precizam ca sute de voluntari au sarit sa dea o mina de ajutor pentru a salva impresionantele vestigii ale culturii Nazca. Iata insa ca nici marile organizatii nu au stat degeaba. Mai greu - birocratia, bat-o vina! - dar s-au pus in miscare. Si miscarea cea mai convingatoare a facut-o UNESCO, cu o donatie de 50.000 de dolari. Din aceasta suma, dupa cum precizeaza CNN News, 30.000 de dolari sint destinati masurilor de urgenta pentru salvarea liniilor prin indiguire si saparea unor canale de scurgere. 

Restul de 20.000 de dolari sint prevazuti pentru un plan de conservare pe termen lung si atragerea turistilor.

Conform aceleiasi surse, arheologul Luis Guillermo Lumbreras, sub conducerea caruia se vor desfasura lucrarile, a declarat pentru cotidianul "El Comercio " ca, din fericire, inundatiile au afectat doar o linie mai putin importanta, situata cu 14 kilometri mai la sud de faimoasele figuri. Dupa parerea sa, ceea ce se intimpla acum in desertul Nazca este numai unul dintre primele semne ale modificarilor globale ale climei. 

(SURSA: CNN News).

surse

http://www.almeea.com/enigma-liniilor-de-la-nazca/ 

http://m.protv.md/stiri/international/misterul-faimoaselor-linii-nazca-din-peru-a-fost-descifrat-ce.html

http://adevarul2012.blogspot.ro

Studiul de paleogenetică care a bulversat România. Nu suntem urmașii Romei! Detalii complete - text și video

Ceea ce a bulversat, probabil, cel mai mult spațiul media românesc în cursul anului 2012, a fost studiul de paleogenetică realizat în Germania de domnul Prof. univ. dr. dr. Alexander Rodewald, directorul Institutului de Biologie Umană și Antropologie al Universității din Hamburg, și doamna Dr. Georgeta Cardoș, cercetător științific biolog, specialist în genetică. Potrivit concluziilor acestui studiu, populația actuală a României este clar înrudită cu populațiile care au locuit pe teritoriul României în epoca bronzului și a fierului, adică acum 2.500 - 5.000 de ani, un lucru care pune în evidență continuitatea acestui popor, în pofida tuturor vicisitudinilor istoriei. Înainte de a aduce în discuție și celelalte concluzii uimitoare ale studiului, care răstoarnă teoria romanizării Daciei și a descendeței romane a poporului român, să vedem ce este paleogenetica și ce a presupus această cercetare, realizată în Germania, pentru a fi cu bine dusă la capăt...

Prin urmare, am putea spune că Paleogenetica este o “fereastră“ către trecutul omenirii. Fiind un domeniu de studiu al ADN-ului vechi și degradat, Paleogenetica poate aduce informații importante despre originea și evoluția omului și a genomului uman, migrațiile populațiilor umane, relațiile de înrudire ditre populațiile umane vechi și cele actuale. Așadar, ne poate spune, printre altele, cine ne sunt strămoșii reali. Iar strămoșii noștri reali nu sunt romanii, ci traco-geto-dacii. Cum s-a ajuns la această concluzie și la altele, chiar și mai șocante?

Iată povestea acestui studiu de paleogenetică: în toamna anului 2001, în urma unei discuții purtate între domnul Decan al Facultății de Biologie (Universitatea București), Prof. univ. dr. Călin Tesio și domnul Prof. univ. dr. dr. Alexander Rodewald, se naște ideea realizării unui studiu de paleogenetică având ca scop determinarea originii poporului român. Un astfel de demers presupunea compararea genetică a unor rămășițe osoase aparținând populațiilor vechi care au trăit pe teritoriul României cu situația genetică actuală a populației acestei țări, pentru a se verifica gradul de înrudire.

În proiect s-au alăturat, pe parcurs, antropologii Andrei Soficaru și Nicolae Mirițoiu de la Institutul de antropologie Francisc Rainer al Academiei Române, care au oferit cea mai mare parte a materialului osos studiat. O altă cantitate de material osos a fost pusă la dispoziție, pentru studiu, de doamna dr. Alexandra Comșa de la fostul Institut de Tracologie al Academiei Române. În total, studiul a avut la dispoziție material osos din peste 20 de situri din România (bazinul carpato-danubiano-pontic), de la un număr de 50  de indivizi aparținând populațiilor vechi (22 din epoca bronzului, 28 din epoca fierului). În ceea ce privește probele de sânge de la populația actuală a României, acestea au fost obținute prin sprijinul doamnei Prof. dr. Emilia Iancu, Director al Muzeului Omului din Ploiești și al Muzeelor de Științe Naturale din Regiunea Prahova, respectiv prin sprijinul doamnei Dr. Dorina Bănică, de la Institutul Marius Nasta și Clinica de Ftisiologie București.

Și cum o cercetare întinsă pe mai mulți ani (2003-2006) are și cheltuieli importante, precizez faptul că acestea au fost finanțate majoritar din bugetul directorial al Institutului de Biologie Umană și Antropogie al Universității din Hamburg, Germania, prin sprijinul domnului Prof. univ. dr. dr. Alexander Rodewald, directorul instituției, de DAAD – Germania și prin Programul Sokrates-Erasmus al Uniunii Europene.

Munca efectivă de cercetare a fost realizată de doamna Dr. Georgeta Cardoș, în cadrul lucrării de doctorat a domniei sale, o muncă dificilă și de lungă durată în care condițiile de securitate ale probelor genetice au fost atât de stricte, pentru a preveni contaminarea, încât până și curățenia din laborator a fost realizată exclusiv de doamna Dr. Georgeta Cardoș.

Având la dispoziție toate aceste informații, putem înțelege foarte ușor complexitatea demersului și prestigiul științific incontestabil al persoanelor și instituțiilor implicate.

Concluziile studiului s-au dovedit, până la urmă, bulversante pentru spațiul românesc deoarece ele răstoarnă principala teză a istoriei României, cea a etnogenezei poporului român. Dar pentru a evalua în ansamblu șocul cultural provocat de prezentarea publică a concluziilor studiului, să le prezentăm:

-          Între actuala populație a României și populațiile care au trăit pe teritoriul acestei țări acum 2.500 – 5.000 de ani există o clară înrudire genetică, ceea ce vorbește despre o continuitate incontestabilă a poporului român pe aceste meleaguri. Chiar dacă există și urme genetice aparținând diverselor populații migratoare care au trecut pe aici, fondul genetic de bază dovedește continuitatea și legătura cu populațiile vechi;

-          Actuala populație a României se înrudește genetic în special cu populațiile Greciei și ale Bulgariei, care s-au dezvoltat într-un spațiu locuit cândva de traci, cu care s-au și amestecat, și doar într-o mică măsură cu populația italiană;

-          S-a mai dovedit, iar aceasta este cea mai șocantă concluzie a studiului, că o parte dintre italieni, în special cei din nord, sunt la rândul lor înrudiți genetic cu populațiile vechi care au trăit în Arcul Carpatic acum 2.500 – 5.000 de ani. De unde concluzia halucinantă că nu noi suntem urmașii Romei, ci o parte dintre italieni sunt urmași ai tracilor.

Totuși, există o aparentă contradicție: dacă noi suntem urmașii traco-geto-dacilor, iar o parte dintre italienii au la rândul lor rădăcini tracice, de ce astăzi românii și italienii se înrudesc genetic atât de puțin?

Explicația pare să fie cât se poate de simplă: la sosirea tracului Enea (considerat de istoricul roman Titus Livius, fondatorul Romei ) în penisula italică, aici trăiau și alte triburi cu rădăcini tracice – venetii și etruscii, aceștia din urmă dând primii regi și alfabetul noului regat, viitoarea Romă Imperială. Totuși, în penisula italică trăiau, în afara populațiilor cu rădăcini tracice, și populații aparținând altor familii etnice – sabinii și samniții. În timp, aceste popualții s-au amestecat între ele. Apoi, Roma Imperială a dus o politică agresivă de amestecare a populațiilor în interiorul Imperiului. Astfel, dacă ne referim doar la capitala Roma, constatăm că avea un număr important de cartiere etnice – cartierul grecesc, evreiesc, hispanic ș.a.m.d.  Nu în ultimul rând, pentru aproape 1.400 de ani, între  476, anul căderii Romei și 1861, anul unificării Italiei, Italia nu a existat ca stat național, această perioadă fiind marcată de o serie de invazii și strămutări de populații… Cu alte cuvinte, istoria penisulei italice este marcată de trei etape esențiale în care populațiile cu rădăcini tracice s-au amestecat cu celelalte, diluându-și semnificativ contribuția etnică în acest spațiu...

Iata că, privind din această perspectivă, orice aparentă contradicție dispare, deoarece putem înțelege de ce, astăzi, deși o parte dintre italieni, în special cei din nord, se mai înrudesc genetic cu populațiile care au locuit în spațiul carpatic acum 2.500 – 5.000 de ani, populațiile României și ale Italiei, în ansamblul lor, se înrudesc genetic foarte puțin.

În concluzie, rezultatele studiilor de paleogenetică sunt intărite de izvoarele istorice iar mesajul final este cât se poate de limpede: nu noi suntem urmașii Romei, ci o parte dintre italieni sunt urmași ai tracilor!

Cu toate că acest studiu de paleogenetică are o importanță uriașă în stabilirea adevărului istoric, cu toate că concluziile lui sunt extrem de folositoare interesului național, istituțiile statului român și forurile academice și universiatare românești care au căderea să îl cerceteze, îl ignoră cu o impardonabilă indiferență!

Fiind curios să aflu dacă autorii studiului au fost contactați de reprezentanții statului român sau de vreo instituție academică ori universitară care să își arate, în mod oficial, intersul pentru acesta, i-am întrebat, atât pe doamna Dr. Georgeta Cardoș, cât și pe domnul Prof. Alexander Rodewald, despre o astfel de posibilitate. Răspunsul a fost NU! A existat o singură situație în care cineva de la Academia Română a dat un telefon vorbind despre o posibilă expunere pe această temă, dar apelantul nu a mai dat niciun semn de viață după aceea... În rest, tăcere maximă. Și atunci apare fireasca întrebare: cui slujesc reprezentanții Statului Român din politică, cercetare sau învățământ?!...

Pentru că sunt trei concluzii mari și late născute din acest studiu de paleogenetică, concluzii care vin în sprijinul păstrării integrității teritoriale a României, în folosul restabilirii adevărului istoric și a recuperării demnității poporului român: 1. Conform rezultatelor studiului de paleogenetică, poporul român se dovedește a fi continuatorul populațiilor de acum 2.500 – 5.000 de ani și locuitorul de drept al acestor melaguri, un lucru extrem de important, astăzi, când pretențiile revizioniste maghiare încep din nou să se amplifice. 2. Faptul că această cercetare confirmă dovezile istorice care ne spun că romanizarea Daciei nu a fost posibilă și nu s-a produs, că suntem un popor mai vechi, continuator al „nemuritorilor” daci, este un motiv de mai mare mândrie națională decât acela de a fi rezultanta unei etnogeneze formate ca urmare a unei presupuse împreunări a femeile dace cu un amestec multietnic de coloniști și soldați ai Imperiului Roman. 3. Nu în ultimul rând, confirmarea surselor istorice care spun că romanii aveau la rândul lor rădăcini tracice, nu face decât să ne mărească și mai mult respectul față de adevăratele nostre rădăcini, cele traco-geto-dacice, să ne redea și mai mult demnitatea națională furată!

De aceea, cred că toți ar trebui să medităm la următoarele întrebări: Îi putem considera loiali României și poporului român pe politicienii, academicienii și istoricii care ignoră sau combat acest studiu (fără ca măcar îl cerceteze!!!), în condițiile în care concluziile lui sunt eminamente benefice pentru noi, românii?! De ce să ignori sau să lupți cu înverșunare împotriva acestor rezultate, dacă iubești România și Românii?!

Daniel Roxin - extras din cartea Spiritul dacic renaște 

Sursa: danielroxin.blogspot.ro

Revoluția din Islanda: Aflați cum au fost învinși bancherii prin democrație participativă

„Revenirea economică a Islandei arată avantajele neintrării în zona euro.”  (Paul Krugman, laureat Nobel pentru Economie)

Contrar așteptărilor, criza din Islanda s-a sfârșit prin recuperarea de către islandezi a drepturilor lor suverane, printr-un proces de democrație participativă directă, care a condus, în final, la crearea unei noi Constituții. Dar asta numai după multă luptă.

Geir Haarde, prim-ministrul guvernului de coaliție social-democrat, a negociat acordarea unui împrumut de 2.100.000 de dolari, la care țările nordice au adăugat alte două milioane și jumătate. Dar comunitatea financiară externă a făcut presiuni asupra Islandei să impună măsuri drastice de austeritate. FMI și Uniunea Europeană au dorit să preia datoriile în contul lor, susținând că aceasta este singura modalitate prin care țara va putea să își achite datoriile către Olanda și Marea Britanie, care promiseseră să își despăgubească cetățenii.

Protestele și revoltele au continuat, forțând, în cele din urmă, guvernul să demisioneze. Alegerile au fost grăbite, având loc în aprilie 2009, rezultând în formarea unei coaliții de stânga, care a condamnat sistemul economic neoliberal, dar care a cedat imediat solicitărilor ca Islanda să achite un total de trei milioane și jumătate de euro. Aceasta presupunea ca fiecare cetățean islandez să plătească 100 de euro pe lună timp de cincisprezece ani, cu o dobândă de 5,5%, pentru a achita o datorie efectuată de instituții private. Acesta a fost picătura care a umplut paharul.

Ce s-a întâmplat apoi a fost ceva extraordinar. Concepția că cetățenii trebuie să plătească oalele sparte ale unui monopol financiar nedrept, că o țară întreagă trebuie să fie impozitată la sânge pentru a achita datorii private a fost spulberată; relația dintre cetățeni și instituțiile politice s-a schimbat și, în cele din urmă, liderii politici ai Islandei au trecut de partea alegătorilor lor. Șeful statului, Olafur Ragnar Grimsson, a refuzat să ratifice legea care i-ar fi făcut pe cetățenii Islandei responsabili pentru datoriile bancherilor și a acceptat solicitările privind organizarea unui referendum.

Desigur, comunitatea internațională a crescut presiunea asupra Islandei. Marea Britanie și Olanda au amenințat cu represalii dure, care ar fi izolat țara. În timp ce islandezii mergeau la vot, bancherii străini au amenințat că vor bloca orice ajutor din partea FMI. Guvernul britanic a avertizat că va îngheța economiile și conturile curente islandeze. După cum a declarat Grimsson: „Ni s-a spus că dacă refuzăm condițiile impuse de comunitatea internațională, vom deveni Cuba Nordului. Dar dacă am fi acceptat, am fi devenit un Haiti al Nordului”. (De multe ori am scris că, atunci când cubanezii se uita la situația cumplită în care se află țara lor vecină, Haiti, se simt, cu siguranță, norocoști).

La referendumul din martie 2010, 93% dintre cetățeni au votat împotriva rambursării datoriei. FMI a blocat imediat împrumutul. Dar islandezii nu s-au lăsat intimidați. Cu sprijinul populației indignate, guvernul a desfășurat investigații civile și penale împotriva celor vinovați de criza financiară. Interpolul a emis un mandat internațional de arestare împotriva fostului președinte al băncii Kaupthing, Sigurdur Einarsson, în timp ce alți bancheri responsabili de crah au fugit din țară.

Dar islandezii nu s-au oprit aici. Ei au decis să elaboreze o nouă constituție, care să elibereze țara de sub jugul finanței internaționale și al banilor virtuali.

Pentru a scrie noua constituție, poporul Islandei a ales douăzeci și cinci de cetățeni din 522 de persoane, care nu erau afiliate niciunui partid politic, dar care erau recomandate de cel puțin treizeci de cetățeni. Acest document nu a fost întocmit de o mână de politicieni, ci a fost scris pe internet. Reuniunile constitutive sunt anunțate on-line, iar cetățenii își pot trimite comentariile și sugestiile, putând urmări modul cum documentul ajunge în forma finală. Constituția care rezultă în urma acestui proces democratic participativ va fi trimisă Parlamentului pentru aprobare după următoarele alegeri.

Astăzi, această țară își revine spectaculos din colapsul financiar prin măsuri exact opuse celor considerate, în general, de neevitat. Grecilor li s-a spus că privatizarea sectorului lor public este singura soluție. Iar populația Italiei, Spaniei și Portugaliei se confruntă cu aceleași amenințări.

Ei ar trebui să privească la Islanda. Refuzând să se înrobească intereselor străine, poporul acestei țări mici a pus piciorul în prag și a aratat ca el este suveran. Din acest motiv, ceea ce s-a întâmplat în Islanda este un subiect tabu pentru presă. (freedominfonetwork.org)

Mica țară insulară din nordul Europei, Islanda, cunoaște în prezent una dintre cele mai spectaculoase redresări economice din toate timpurile. După privatizarea sectorului bancar, care a fost finalizată în anul 2000, economia a intrat „în vrie” după ce, pe parcursul a cinci ani, băncile private au acordat împrumuturi în valoare de 120 miliarde de dolari (de 10 de ori mai mult decât valoarea economiei Islandei). A fost creat un balon economic uriaș, care a condus la dublarea prețurilor imobiliare, permitand unui mic procent din populația Islandei să se îmbogățească suficient de mult pentru a face investiții în străinătate și pentru a-și cumpăra vile, iahturi și avioane private, lăsând, în schimb, o datorie imposibil de rambursat pe umerii tuturor islandezilor. Islanda se confrunta cu falimentul național.

Ca reacție la prăbușirea sistemului bancar, revoluția din Islanda împotriva acestei tiranii financiare a început în octombrie 2008, mai curând spontan, în stradă, în fața clădirii Adunării generale din Islanda.

În decursul a cinci luni, banca principală a Islandei a fost naționalizată, funcționarii guvernamentali au fost forțați să demisioneze, vechiul guvern a fost lichidat și un nou guvern a fost instalat. Până în martie 2010, poporul Islandei a votat pentru refuzul de a plăti datoria de 3,500 milioane de euro creată de bancheri și în jur de 200 de directori și bancheri de nivel înalt responsabili pentru criza economică din țară fie au fost arestați, fie s-au confruntat cu acuzații penale.

În februarie 2011, a avut loc o nouă adunare constituțională cu sarcina de a rescrie constituția micii țări, al cărei obiectiv era să împiedice țară să se mai înglobeze în datorii prin împrumuturi în valută străină. Acest clip video din filmul Inside Job oferă unele amănunte despre cauzele care au declanșat criza financiară în Islanda:

Așadar, cum este provocată o astfel de revoluție, care să mobilizeze cetățenii pentru a reacționa eficient la jaful economic colosal cauzat de bancheri și de politicieni?

Hörður Torfason, un activist neobosit din Islanda, este renumit pentru organizarea „revoluției de bucătărie” islandeze. La început el a stat în fața parlamentului informând trecătorii și denunțând escrocheriile strigătoare la cer ale elitei care lucra acolo. Atunci când comunitatea financiară externă (FMI și Uniunea Europeană) a făcut presiuni asupra Parlamentului Islandei să adopte legi care să impună rambursarea datoriilor private făcute de bancheri, revoluția a fost oficial declanșată și a escaladat aproape până la violentă atunci când unii islandezi au început să arunce cu pietre în Capitoliu, încercând să forțeze guvernul să redreseze situația.

Torfason și susținătorii săi au știut că o revoluție nonviolentă ar fi mai eficientă și a format un „zid uman”, alcătuit din cetățeni îmbrăcați în costume portocalii, între protestatarii furioși care aruncau cu pietre și poliție. Torfason credea că, pentru ca o mișcare să aibă sorți de izbândă, e nevoie de folosirea rațiunii și a informațiilor, precum și de demonstrații pașnice, pentru a transmite politicienilor un mesaj puternic că oamenii refuză să plătească datoriile bancherilor.

Rezultatul final al rezistenței pașnice în fața tiraniei economice este un exemplu pentru toate țările occidentale, care sunt în prezent aduse la ananghie de un sistem bancar total corupt.

Această poveste este cu mult diferită față de ceea ce s-a întâmplat în Statele Unite de când a izbucnit criza bancară în 2008. Au fost acordate „bailout”-uri (ajutoare constând în injectarea de lichidități din buzunarele plătitorilor de taxe, n. tr.) uriașe bancherilor și nici una dintre părțile responsabile nu a fost supusă urmăririi penale.

În Islanda, prim-ministrul a fost pus sub acuzare, peste 200 de dosare penale au fost intentate împotriva bancherilor și toți foștii directori executivi ai celor mai mari trei bănci au fost arestați. Noul guvern a sprijinit cetățenii aprobând un acord de remitere a datoriilor, prin care au fost iertate datoriile care depășeau 110% din valoarea locuințelor. Astfel, „băncile au iertat datorii care echivalau cu 13% din Produsul Intern Brut, ușurând povara datoriilor pentru mai mult de un sfert din populație.” (Bloomberg.com)

În prezent, economia Islandei este înfloritoare, cunoscând o creștere de 2,9% în 2011, iar OCDE (Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică) a estimat o creștere de 2,4% în 2012 și 2013.

„Lecția pe care trebuie să o învățăm din criza islandeză este că, dacă alte țări consideră că e necesară diminuarea datoriilor, ele ar trebui să ia aminte la succesul pe care l-a avut în Islanda «acordul 110%». Este cel mai generos acord de acest gen realizat vreodata” (Thorolfur Matthiasson, profesor de economie la Universitatea din Reykjavik, din Islanda (Bloomberg.com)

sursa: activistpost.com
Traducerea: Irina Bazon

          gandeste.org