Persoanele în vârstă asimilează mai bine informaţiile noi dacă le învaţă mai degrabă printr-o metodă "dură" (încercare/eroare) decât printr-o metodă "uşoară" (întrebare urmată de răspunsul corect), potrivit unui studiu canadian publicat miercuri în revista Psychology and Aging.
Specialiştii de la Institutul de cercetări Rotman, de la centrul Baycrest despre condiţia mintală a persoanelor în vârstă, afiliat Universităţii din Toronto, au demonstrat pentru prima dată faptul că persoanele în vârstă - mai precis creierul acestora - învaţă mai uşor decât persoanele tinere prin metoda încercare/eroare. Concluziile acestui studiu i-au surprins pe educatorii şi medicii specializaţi în recuperarea cognitivă. Studiul contrazice astfel o serie de articole publicate în numeroase reviste ştiinţifice, potrivit cărora comiterea de erori în cursul procesului de învăţare prejudiciază memoria persoanelor în vârstă, iar metoda pasivă "fără eroare", prin memorare, cu răspunsul corect furnizat celui care învaţă, este mai bună pentru creier.
"Literatura ştiinţifică a promovat în mod tradiţional învăţarea fără greşeală pentru adulţii în vârstă. Totuşi, studiul nostru a arătat că, atunci când aceştia studiază o materie conceptuală, în care ei pot să stabilească o relaţie semnificativă între erorile lor şi informaţia corectă pe care trebuie să o reţină, erorile pot juca un rol cu adevărat pozitiv în procesul de învăţare", a declarat Andrée-Ann Cyr, principalul autor al studiului.
Sursa: mediafax.ro