- Nathaniel Rich prezintă în NYTimes.com ideea imortalităţii, care a prins contur în urma examinării unei specii de meduze, supranumită “meduza nemuritoare”. Cunoscută în mod oficial drept Turritopsis nutricula (şi uneori ca Turritopsis dohrnii), creatura minusculă are abilitatea de a-şi transforma celulele şi a le reîntineri.
Meduza se transformă într-un “chist”, din care se dezvoltă apoi o colonie de polipi, aceasta reprezentând prima etapă a vieţii ei. Din acel moment, meduza îşi continuă ciclul convenţional al vieţii, maturizându-se şi înmulţindu-se. Totuşi, în loc să moară,“gelatina nemuritoare” revine, din când în când, la forma coloniei de polipi. Această abilitate îi permite meduzei să ocolească moartea, fapt care o transformă, din punct de vedere biologic, într-un organism nemuritor.
Însă, cea mai frustrantă explicaţie pentru lipsa noastră de cunoştinţe privind meduzele nemuritoate este de natură tehnică. Din câte se pare, acest tip de organism este extraordinar de dificil de reprodus într-un laborator. Acest proces de creştere are nevoie de o atenţie sporită şi de o cantitate enormă de muncă repetitivă şi plictisitoare. Chiar şi aşa, doar în anumite condiţii favorabile (majoritatea dintre ele fiind încă necunoscute pentru biologi), o meduză Turritopsis va produce urmaşi.
Singurul om de ştiinţă care s-a “împrietenit” cu meduza
Povestea se învârte în jurul unui cercetător japonez excentric, Shin Kubota, de la Universitatea Kyoto. Acesta lucrează într-un laborator de biologie marină, localizat într-o clădire cu două etaje dintr-un oraş destul de liniştit, la patru ore distanţă de sudul metropolei Kyoto.
Kubota este singurul om de ştiinţă din lume care a reuşit să creeze condiţiile propice pentru creşterea acestei fiinţe într-un laborator.
În prima conversaţie telefonică, Kubota îi spune jurnalistului Rich că “aplicarea regulilor organismului Turritopsis în cazul fiinţelor umane este cel mai frumos vis al omenirii”.
“Odată ce identificăm modul în care meduza se întinereşte singură, ar trebui să reuşim să facem lucruri măreţe. Părerea mea este că vom evolua şi vom deveni şi noi nemuritori. Meduza nemuritoare este cea mai miraculoasă specie din întregul regn animal. Cred că va fi foarte uşor să rezolvăm misterul nemuririi şisă îl aplicăm în cazul fiinţelor umane”, a declarat Kubota pentru NYTimes.com.
“Misterul vieţii se ascunde în rădăcină”
Singura populaţie captivă de meduze nemuritoare din întreaga lume trăieşte în vase petri, aşezate la întâmplare pe mai multe rafturi ale unui frigider mic, din biroul lui Kubota.
La fel ca alte meduze, Turritopsis trece prin două etape principale ale vieţii, polip şi meduză.
În timpul etapei de meduză, organismul produce ouă sau spermatozoizi, care se combină pentru a crea larve, ce vor da naştere la alte colonii de polipi. În majoritatea speciilor, meduza moare după ce depune icrele, însă nu şi Turritopsis. Meduza întinereşte după atingerea maturităţii, proces numit transdiferenţiere, şi poate face acest lucru la nesfârşit.
Aşadar, după ce ajunge la maturitate, meduza Turritopsis se scufundă până pe fundul oceanului, unde corpul său se aşează în “poziţia fătului” (varianta meduzelor). Organismul în formă de clopot îşi reabsoarbe tentaculele, iar apoi poate “involua” mai departe până ajunge în forma unei pete gelatinoase.
De-a lungul mai multor zile, această pată formează un înveliş exterior. Apoi, organismul prezintă o reţea de conexiuni ce seamănă cu nişte rădăcini, numite stoloni, care apoi cresc şi devin polipi. Din aceşti polipi iau naştere noi meduze, astfel că procesul o ia de la căpat.
“Misterul vieţii nu stă ascuns în procesele animalelor superioare. Misterul vieţii se ascunde în rădăcină, iar la rădăcina Copacului Vieţii se află meduza”, spune cercetătorul japonez.
Nemurirea ar putea fi mult mai des întâlnită
Până recent, ideea că fiinţele umane ar putea avea ceva valoros de învăţat de la o meduză era considerată absurdă. Speciile cnidariene nu par a avea prea multe în comun cu o fiinţă umană.
Însă, un studiu realizat de biologul molecular Kevin J. Peterson arată că “suntem foarte asemănători cu meduzele”.
Studii suplimentare ale meduzei Turritopsis ar putea avea implicaţii profunde pentru medicină, în special în domeniul analizei cancerului şi longevităţii. În acest context, oamenii de ştiinţă studiază microARN-ul meduzei, care reprezintă componente mici de material genetic ce reglează exprimarea genelor şi au un rol important în funcţia celulelor stem.
Hidrozoarele, clasa de organisme acvatice din care fac parte hidrele şi meduzele, reprezintă o oportunitate ideală pentru acest tip de cercetare ştiinţifică. Acestea sunt organisme extrem de simple, iar microARN-ul este esenţial pentru dezvoltarea lor biologică.
Însă, pentru că sunt atât de puţini experţi în hidrozoare, cunoştinţele noastre cu privire la aceste specii sunt incomplete.
Totodată, Peterson sugerează că “nemurirea ar putea fi mult mai des întâlnită decât s-ar putea crede”.
“Există bureţi despre care ştim cu siguranţă că trăiesc decenii de-a rândul. Larvele de arici de mare sunt capabili să se regenereze şi continuă să dea naştere la noi adulţi. Nemurirea ar putea fi o trăsătură generală a acestor animale. Nu mor niciodată cu adevărat.”
Secretul stă ascuns în tentacule
Biologul Peterson spune despre hidrozoare:
“În schimbul simplităţii lor (fiind fără cap sau coadă, fără vedere), aceste organisme au obţinut nemurirea. Aceste specii aparent simple pot reprezenta oportunitatea noastră de a învăţa cum să luptăm împotriva cancerului, bătrâneţii şi mai ales împotriva morţii”.
Cercetătorul japonez Kubota a mai făcut şi alte descoperiri semnificative în ultimii ani. De exemplu, a învăţat că anumite condiţii inhibă întinerirea, cum ar fi foamea, dimensiunea mare a clopotului şi apa care este mai rece de 22 de grade Celsius. Totodată a mai făcut un progres în ceea ce priveşte cel mai mare mister din toate:Kubota crede că secretul nemuririi acestei specii stă ascuns în tentaculele sale.
Pentru a reuşi să facă o cercetare mai amănunţită a acestui concept, Kubota are nevoie de finanţare pentru experimentele sale, precum şi asistenţă din partea unui genetician sau a unui biolog molecular, pentru a descoperi modul exact în care meduza reuşeşte să întinerească.
Vom şti aceste lucruri cu siguranţă, atunci când vor fi realizate şi alte experimente. Până la urmă aceasta este metoda ştiinţifică: pierdut în labirint, trebuie să analizezi fiecare cale, indiferent cât de mare este improbabilitatea de a găsi drumul corect sau la câte riscuri eşti supus.
“Omul este destul de inteligent pentru a obţine nemurirea biologică, însă nu o merită”
Chiar şi în aceste condiţii, Kubota crede că se află aproape de rezolvarea misterului, spunând că este vorba “de câţiva ani, poate un deceniu, două”.
“Fiinţele umane sunt foarte inteligente. Însă, înainte de a obţine nemurirea, trebuie să evoluăm mai întâi. Inima noastră nu este una bună.”
Rich a crezut iniţial că cercetătorul japonez face referire la un argument biologic, şi anume că organul nostru nu este capabil, din punct de vedere biologic, să trăiască la infinit, şi că trebuie să proiectăm inimi noi, artificiale, care să ducă vieţi mai lungi. Însă, apoi a realizat că Kubota se referea la spiritul uman.
“Fiinţele umane trebuie să înveţe să iubească natura. Astăzi, conceptul de zonă rurală este o noţiune învechită. Oraşele mari au apărut peste tot şi am ajuns să trăim “printre gunoaie”. Dacă această tendinţă continuă, atunci natura va muri.”
“Omul este destul de inteligent pentru a obţine nemurirea biologică, însă nu o merită”, i-a spus Kubota lui Rich, care a rămas surprins de vorbele unui om care şi-a dedicat întreaga viaţă pentru a descoperi secretul nemuririi.
“Auto-controlul este un lucru foarte dificil pentru oameni. Iar pentru a rezolva această problemă, este nevoie de o schimbare spirituală. Trebuie să iubim plantele, pentru că fără plante nu putem trăi. Trebuie să iubim bacteriile, pentru că, fără descompunere, corpurile noastre nu se pot întoarce înapoi în pământ. Dacă toată lumea ar învaţa să iubească organismele vii, atunci nu ar mai exista crime. Este nevoie de o schimbare spirituală”, explică Kubota.
Cercetătorul japonez se teme că lecţiile nemuririi vor fi însuşite prea curând, înainte ca omul să fie pregătit să valorifice ştiinţa imortalităţii într-un mod etic:
“Suntem fiinţe foarte ciudate. Suntem atât de inteligenţi şi civilizaţi, însă inimile noastre sunt primitive.
Dacă inimile noastre nu ar fi primitive, atunci nu ar mai exista războaie. Mi-e teamă că vom aplica această ştiinţă mult prea repede, în acelaşi mod cum am făcut şi cu bomba atomică”, încheie Kubota.
Traducere şi editare: Rovena Costea
Sursa: www.financiarul.ro