În aceeași zi în care a fost arestat preventiv Andrei Hrebenciuc, fiul lui Viorel Hrebenciuc, ieșea din sediul DNA, cu cătușe la mâini, omul de afaceri Paltin Gheorghe Sturdza, împroprietărit ilegal cu peste 40.000 de hectare de pădure.
Potrivit procurorilor, acesta mai are o calitate pe lângă cea de beneficiar al retrocedării ilegale: este naș de cununie pentru deputatul PSD de Brașov Ioan Adam. Cu alte cuvinte, Adam a intervenit la judecători pentru ca aceștia să admită o cale extraordinară de atac în favoarea nașului său. În același dosar al retrocedărilor ilegale, găsim a treia relație de rudenie: Viorel Hrebenciuc este naș cu fostul șef al SPP Dumitru Iliescu, de la care a și aflat că „este pe mandat“ la DNA. „El (Viorel Hrebenciuc – n.r.) este nașul meu, m-am văzut de multe ori cu el. (…) L-am căutat eu și l-am rugat să mă ajute să o angajez pe fiica mea. El a zis că o să încerce să mă ajute“, preciza Iliescu, într-un interviu la B1 TV. Din interceptările aflate la dosar, aflăm și cum vroia să îl ajute Viorel Hrebenciuc: „Să vorbesc cu Andrei (fiul său – n.r.), să văd, că el e cu zona asta“.
Nași, fini, frați, surori, socri și gineri
Relațiile de rudenie care îi leagă pe cei implicați în dosarul retrocedărilor ilegale de terenuri readuc în atenție modul în care politicienii ce conduc țara au și legături personale, nu doar de afaceri sau derivate din statutul de membru al unui partid. Practica nu este tocmai nouă și a fost observată la toate partidele ajunse la putere, dar social-democrații și aliații lor par să fi perfecționat mecanismul, atât în ceea ce privește funcțiile guvernamentale, cât și Parlamentul. Schema este simplă: un lider local influent, care a dovedit, de-a lungul anilor, că poate aduce multe voturi în județul pe care îl conduce, forțează obținerea unui loc eligibil la alegerile generale pentru un frate, o soră, un văr sau măcar un prieten de încredere pe care l-a cununat sau căruia i-a botezat copilul, după posibilități. În acest fel, baronul local își asigură o pârghie directă în Parlament, lucru deloc mărunt, deoarece nu se știe când are nevoie să fie depus un anumit proiect de lege sau vreun amendament-cheie. În funcție de puterea respectivului lider, el poate chiar forța obținerea unui post guvernamental, de la „simplu“ director la secretar de stat sau chiar ministru (să ne amintim, de pildă, cum spunea, prin 2012, primarul Radu Mazăre că a vorbit cu vicepremierul Dragnea și cu ministrul Turismului pentru ca la șefia ANAT să fie persoana propusă de el). Dacă, în trecut, situații de genul celor descrise mai sus erau relativ puține, o dată cu alegerile parlamentare din 2012 ele s-au înmulțit vertiginos, social-democrații și aliații lor simțindu-se, probabil, încurajați și de uriașa simpatie populară de care se bucurau la acel moment.
Iată, în cele ce urmează, doar câteva din nenumăratele exemple de înrudiri politice aflate la putere:
Familia Cosma din Prahova. Fiul, Vlad Cosma, a ajuns deputat, la doar 29 de ani, datorită tatălui, Mircea Cosma, de trei mandate aflat la șefia CJ Prahova. „Dacă nu era accidentul nefericit al lui Adrian Năstase, nu candida. Îl lăsam să mai crească, are 29 de ani. Dar PSD trebuia să continue proiectele de infrastructură acolo“, explica tatăl, în 2012, pentru gandul.info, intrarea în politica la vârf a fiului. Între timp, cei doi au fost trimiși în judecată, sub control judiciar, într-un dosar de corupție. Mircea Cosma este acuzat de luare de mită și trafic de influență după ce ar fi primit aproximativ 1 milion de euro de la firme care au contracte cu CJ Prahova. Fiul, Vlad Cosma, este acuzat de trafic de influență.
Familia Mazăre din Constanța. În comparație cu juniorul din Prahova, Alexandru Mazăre poate spune că este deja un parlamentar cu experiență: este senator din 2004. Adică a intrat în Camera Superioară la patru ani după ce fratele său mai mare, Radu Mazăre, a câștigat Primăria Constanței și la un an după ce același frate a preluat șefia PSD Constanța. Legătura celor doi Mazăre nu s-a limitat aici: mezinul este urmărit penal, din aprilie 2014, în dosarul în care Radu Mazăre este acuzat de luare de mită (ar fi făcut demersuri pentru ca o anumită firmă să câștige licitația pentru construirea de locuințe modulare în cadrul Campusului social „Henri Coandă“).
Nicușor Constantinescu și finul deputat. La alegerile parlamentare din 2012, și-a găsit loc în Camera Deputaților Radu Babuș. Dacă numele nu vă spune ceva, aflați că politicianul are un atu imbatabil: nașul său de cununie este tocmai Nicușor Constantinescu, președintele suspendat al CJ Constanța (fugit la tratament în SUA și cu două mandate de arest preventiv pe numele său). Fost director al Regiei Autonome Exploatarea Domeniului Public și Privat, regie subordonată Primăriei Constanța, Babuș este cercetat de procurorii DNA în dosarul în care Radu Mazăre este acuzat de abuz în serviciu. Mai precis, deputatul de Constanța este urmărit penal deoarece ar fi stabilit, cu intenție, o valoare diminuată a unei suprafețe de teren pe care instituția pe care a condus-o a scos-o la vânzare.
Valeriu Zgonea și cei peste 30 de fini. O altă relație de rudenie la nivel înalt a ieșit la iveală în august anul acesta, când premierul Victor Ponta l-a propus pe deputatul Claudiu Manda pentru postul de ministru delegat pentru Buget. Liberalii au arătat, atunci, că Manda este finul președintelui Camerei Deputaților, Valeriu Zgonea, și că nu ar avea pregătirea necesară pentru a ocupa funcția. Premierul Ponta l-a apărat pe Claudiu Manda spunând că „miniștrii sunt oameni politici“, iar specialiști sunt funcționarii din ministere. Deputatul PSD de Dolj Claudiu Manda nu este singurul fin parlamentar al lui Valeriu Zgonea. În iulie 2013, Zgonea a mai nășit un ales, pe deputatul PSD de Constanța Ileana Cristina Dumitrache, fiica lui Ion Dumitrache, cunoscut consilier județean constănțean. Cu ocazia evenimentului, la care erau așteptate 500 de persoane, președintele Camerei Deputaților a dezvăluit presei că are peste 30 de fini.
Familia Mocanu de la Buzău. În 2008, când Adrian Mocanu devenea deputat, la doar 25 de ani, tatăl său, Victor Mocanu, era la al doilea mandat de președinte al CJ Buzău. La alegerile generale din 2012, familia Mocanu s-a reînregit în Parlament: fiul a luat al doilea mandat de deputat, iar tatăl a lăsat șefia Consiliului Județean pentru un post de senator de Buzău. În decembrie 2013, Victor Mocanu a fost trimis în judecată sub acuzația de abuz în serviciu contra intereselor publice, după ce ar fi încheiat ilegal opt contracte de furnizare echipamente medicale la Maternitatea Buzău, unitate care, la mai mult de doi ani de la inaugurare, este tot nefuncțională.
Mircea Geoană și finul traseist. Florentin Gust Băloșin a devenit deputat după cum a declarat singur, mulțumită lui Mircea Geoană, pe atunci președinte al PSD. „În 2008, am fost cooptat în PSD de domnul Geoană. El a «vânat» tineri pe care să-i pună pe listă“, spunea Gust, în 2012, într-un interviu pentru Adevărul. La doi ani de la intrarea în Parlament, Gust se căsătorea, iar naș îi era tocmai Mircea Geoană, devenit între timp al doilea om în stat (președintele Senatului). Norocul nu a mai prea ținut, însă, în continuare, cu tânărul politician. După ce nașul său intră în dizgrația noii conduceri a PSD, Gust schimbă partid după partid, trecând pe la PDL și PC, înainte de a se întoarce în sânul PSD. În martie 2010, Agenția Națională de Integritate a cerut procurorilor instanței supreme să-l ancheteze pe Gust sub suspiciunea de fals în declarații, deoarece nu și-ar fi trecut în declarația de interese funcția de administrator la două firme. Soluția Parchetului a fost, însă, de netrimitere în judecată.
Lista România Curată
Cu ocazia alegerilor parlamentare din 2012, Alianța pentru o Românie Curată a trecut în revistă și alte relații de rudenie între politicienii centrali și cei locali. Pe listă apar deputatul PSD de Constanța Eduard Stelian Martin (fiul fostului prefect PSD de Constanța Gheorghe Martin), deputatul PSD de Constanța Mircea Titus Dobre (fiul consilierului local Mircea Dobre, prosper om de afaceri), deputatul PSD de Constanța Manuela Mitrea (soția liderului PSD Miron Mitrea), senatorul PSD de Prahova Ștefan Radu Oprea (fiul lui Nicolae Oprea, fost viceprimar PSD al Ploieștiului), deputatul PSD de Olt Alexandru Stănescu (fratele șefului CJ Olt Paul Stănescu), deputatul PSD de Hunedoara Cornel Cristian Resmeriță (fiul primarului PSD din Lupeni, Cornel Resmeriță), senatorul PSD de Ilfov Gabriela Firea (soția lui Florentin Pandele, primar al orașului Voluntari, vicepreședinte al UNPR), senatorul PSD de Vaslui Gabriela Crețu (soția lui Dumitru Buzatu, președintele CJ Vaslui) și deputatul PSD de Brăila Cristian Rizea (finul fostului ministru și europarlamentar PSD Alexandru Athanasiu).
Sursa: money.ro
http://2blackjack1.wordpress.com/