UNIVERS ENCICLOPEDIC 2014 08 31

Într-o lume din ce în ce mai accelerată, în care viteza şi dimensiunea nanomerilor sfidează realitatea, într-o lume stăpânită de Sfanta Biserica a Tubului Catodic, în care Internetul face legea, într-un spaţiu în care limba română se metamorfozează într-o unealtă a schismei comunicării, nevoia de cultură, palidă imagine a ceea ce a fost odată, încă mai licăreşte la Porţile Cunoaşterii. Haideţi să deschidem o fila în Cartea Vieţii povestind despre OM şi Natură, despre TOT ce nu ne poate face să uităm că Ştim. 
Sunt Minerva şi vă invit să facem o incursiune în lumea uitată dar nu pierdută a Cunoasterii numai în cadrul emisiunii Univers Enciclopedic, în fiecare duminică, de la 19:00, numai la 6TV. 







https://www.youtube.com/watch?v=TgX592l1VDg

Misterele universului cu Minerva 2014 08 30

Vă invitam sa urmariţi o emisiune de astrologie altfel decât cele cu care v-aţi obişnuit… În Misterele Universului veţi găsi tot ce vă interesează legat de astrologie, de ezoterologie, de predicţii… 







https://www.youtube.com/watch?v=lGaMmzFpNcU

EUROPA S-A NĂSCUT ÎN CARPAŢI

Pentru mulţi, integrarea noastră în Uniunea Europeană are înţelesul larg de integrare în Europa ca spaţiu cultural şi istoric. De parcă până acum am fi fost în afara ei!

Ba şi mai mult: Europa îşi are rădăcinile şi valorile ancestrale plămădite tocmai aici, la noi, la Dunărea de Mijloc, într-o civilizaţie înfloritoare de acum 7-8.000 de ani, într-o vreme când Occidentul era doar un “vest sălbatic”.

Fără această civilizaţie a Vechii Europe, contemporană cu cele ale Egiptului, Sumerului, Mesopotamiei, nu ar fi fost posibile sinteza greco-romană de mai târziu şi nici naşterea Europei moderne.

Ar trebui să avem curajul şi mândria de a-i aminti Europei cât de mult ne datorează, rostind doar câteva cuvinte precum: Cucuteni, Gumelnita, Hamangia…

I. Confirmări ştiinţifice pentru o ipoteză îndrăzneaţă: vechea Europă s-a născut în Carpaţi

1. Acum 50.000 de ani, după alungarea din paradis

Ştim unde a ajuns omul după ce Dumnezeu l-a alungat din Rai. Unii spun că în Africa, deoarece acolo s-au descoperit cele mai vechi fosile de homo sapiens. Pare să fie adevărat. Manualele ne învaţă că în Europa, primii oameni “moderni” au ajuns acum aprox. 50000 de ani, venind dinspre Africa, prin Caucaz şi Asia Mică, trecând Bosforul şi urcând în Bulgaria şi România. De aici, pe linia Dunării, au înaintat spre centrul şi vestul Europei.

Dar răcirea accentuată a climei, coborârea gheţurilor dinspre nord i-au împins pe oameni spre sud, lăsând o Europă aproape pustie. Această ultimă epocă de gheaţă a ajuns la apogeu pe la anul 18000 înainte de Cristos.

Acum 12000 de ani clima a început să se încălzească iarăşi, marcând sfârşitul ultimei glaciaţiuni, iar Europa a început să se trezească din hibernare. Stratul de gheaţă acoperea doar emisfera nordică a pământului. Întreg nordul Europei se afla sub un strat gros de gheaţă de doi km: teritoriile viitoarelor ţări nordice, insulele britanice, nordul Germaniei şi al Franţei, Polonia, ţările baltice, dar şi Elveţia şi nordul Italiei se aflau în hibernare. Gheţurile coborau până la gurile Rin-ului, ale Cracoviei şi Moscovei. Ceva mai spre centrul Europei, până la Szeged, chiar dacă nu exista strat de gheaţă, predomina permafrostul (pământul îngheţat permanent).

Cu toate astea, în câteva locuri palpita viaţa!

Conform celor mai recente studii de genetică, trei au fost zonele în care oamenii au supravieţuit în acele vremuri teribile de îngheţ, transmiţând mai departe moştenirea genetică: zona bascilor din Pirinei, Balcanii şi zona moldoveano-ucraineană, de la Dunăre până dincolo de Nistru, în nordul Mării Negre. Astfel că astăzi, 80% din stocul genetic al europenilor provine de la aceşti oameni.

În ciuda invaziilor din afara Europei şi a amestecurilor de populaţii din toate timpurile, “materia” genetică străveche nu a putut fi modificată. Suntem urmaşii direcţi ai primilor oameni “moderni” ajunşi din Africa în Europa, oamenii de Cro-Magnon. În sensul acesta, indo-europenii, care se presupune că au invadat Europa în epoca bronzului, nu au afectat genetic populaţiile pe care le-au găsit aici, decât cu un procent de 10-15%. Unii cercetători afirmă chiar, în ultima vreme, că în realitate nu a existat nici o invazie, ci a existat o continuitate firească din epoca pietrei până acum, că suntem aici dintotdeauna, împreună cu limbile pe care le vorbim.

2. Acum 40.000 de ani: primul european modern: Ion din Anina

Prin urmare, în drumul lor spre centrul şi apusul Europei, oamenii veniţi din Africa au ajuns întâi pe la noi, în zona Carpaţilor şi a Dunării Mijlocii.

Au stat pe aici câteva mii de ani şi abia apoi unele grupuri au înaintat spre restul Europei. Deci nu ar trebui să mire pe nimeni că cele mai vechi urme de homo sapiens din întreaga Europă (descoperite după cele din Africa) s-au găsit în România. Este vorba de o mandibulă veche de aprox. 40000 de ani, descoperită în anul 2002 în Peştera cu Oase din Anina (Banat). Fosila a fost descoperită întâmplător, de un grup de speologi din Timişoara. Cercetările au fost preluate de specialistul american Erik Trinkaus, iar descoperirea a intrat în literatura de specialitate sub numele de Ion din Anina.

Deşi este un european “modern”, Ion are şi trăsături care îl apropie de omul de Neanderthal, acest var al omului modern, care a locuit ţinuturile Europei acum câteva milioane de ani şi care a dispărut chiar în perioada în care s-a întâlnit cu homo sapiens.

După cei mai mulţi cercetători, dispariţia omului de Neanderthal ar fi fost provocată tocmai de această “întâlnire”.

Coincidenţă sau nu, dispariţia omului de Neanderthal ne-a arătat cât de diverse pot fi căile aventurii umane şi cât de înfundate unele drumuri. Ion al nostru din Anina le-a demonstrat antropologilor că cele două specii au coexistat o vreme şi chiar s-au încrucişat.

Dar Ion nu era singur în Peştera cu Oase. Cercetătorul american i-a descoperit în anii următori şi pe Vasile şi Maria, care însă erau mai “tineri” decât Ion cu 14.000 de ani…

Această descoperire a celui mai “bătrân” european ”modern” a fost repede luată în atenţie de lumea ştiinţifică de peste hotare. Cercetătorii români însă nu s-au zorit să facă prea mult caz de această preţioasă relicvă. Dacă ea s-ar fi descoperit în altă parte, cu siguranţă ar fi fost mult mai mult mediatizată.

3. Acum 10.000 de ani: cea mai veche aşezare stabilă din Europa: Schela Cladovei - Lepenski Vir

În zona noastră, Carpaţii au constituit o barieră în timpul glaciaţiunii.

La vest de munţi se află Europa adormită sub gheţuri. La est, în câmpia Dunării şi în Moldova, viaţa înflorea.

După ce vremea a început să se încălzească şi gheţarii să se topească, Europa s-a repopulat, treptat-treptat. Timpul s-a pornit să curgă tot mai repede, iar pe la anul 8.000 au început să mijească zorii agriculturii pe continentul nostru. S-au domesticit primele animale, iar aşezările umane au devenit stabile.

Cea mai veche aşezare stabilă de pe continentul european se află tot pe teritoriul ţării noastre, la Schela Cladovei, în clisura Dunării, având o “soră” pe malul celălalt al Dunării, la Lepenski Vir.

Schela Cladovei este o aşezare străveche, care s-a dezvoltat între 8.000 şi 5.500 î. Cr., deci acum 10.000 de ani.

Locuitorii acestei aşezări nu cunoşteau ceramica, ci foloseau piatra, osul şi cornul pentru confecţionarea diferitelor obiecte.

Aşezarea a fost descoperită de arheologul Vasile Boroneant. Astăzi este cercetată de o echipă internaţională de specialişti.

Nu este o întâmplare că în acel loc s-au “copt” primele semne de civilizaţie, căci întotdeauna, de-a lungul marilor fluvii s-au dezvoltat civilizaţii mari.

“Acolo, în clisura Dunării, erau condiţiile cele mai potrivite pentru producerea unui salt de civilizaţie”, ne explică arheologul Vasile Boroneant, preşedintele secţiei de istorie a Academiei Oamenilor de Ştiinţă.

“Clima era blândă, sub-mediteraneană, mai caldă decât în restul Europei. Curenţii calzi dinspre Marea Neagră şi Mediterană contribuiau şi ei la un climat propice, Orientul Mijlociu era relativ aproape. Dunărea oferea condiţii foarte bune de trai. Încălzirea climei a dus la apariţia de bălţi şi lacuri, existau deci apă dulce, mult peşte, păsări, vegetaţie şi animale din belşug.

Alternanţa anotimpurilor a jucat şi ea un rol esenţial în saltul care s-a produs: oamenii erau obligaţi să se preocupe de adăposturi, îmbrăcăminte, să producă noi tipuri de unelte.

Încălzirea climei i-a determinat să renunţe la blănuri şi să treacă la ţesut, să dezvolte noi metode şi noi instrumente.

Odată ce s-au aşezat într-un loc şi au început să stocheze rezervele de hrană, a trebuit să se gândească şi la mijloacele de depozitare.

Varietatea aceasta de situaţii i-a determinat să observe şi să experimenteze permanent.

Dar, în acelaşi timp, au ajuns să aibă şi mai mult timp liber, nefiind obligaţi să alerge zilnic după vânat. Astfel s-au dezvoltat arta, religia, meditaţia asupra vieţii şi morţii, asupra forţelor naturii.

La Cuina Turcului a fost descoperită o splendidă reprezentare pe o falangă de cal sălbatic, veche de 11.000 de ani!

Cu timpul, au fost domesticite unele animale. Câinele a fost cel dintâi. În timp ce în Orientul Apropiat se domesticea oaia, la noi se domesticea porcul.

În acelaşi timp, s-a trecut de la cules la cultivarea plantelor, şi astfel a apărut agricultura. S-au născocit plugul şi alte unelte.

Zona aceasta a fost un centru de dinamică istorică. Aici se plămădeau zorii civilizaţiei. Într-un fel, aici era “Occidentul”, aici se produceau invenţiile, aici apăreau ideile noi şi se răspândeau spre restul Europei.

Schela Cladovei - Lepenski Vir era un fel de capitală a Europei acelor timpuri, în vreme ce vestul şi nordul continentului erau încă populate de vânători şi culegători.

Vedeţi, noi suferim astăzi de un miraj al Occidentului, dar nu întotdeauna vestul a fost locomotiva.

Mai târziu, când Imperiul Roman de Apus avea să cadă şi Europa occidentală era cufundată în întuneric, tot în Orient a înflorit civilizaţia, în Imperiul Bizantin.

Nouă ni se pare că am împrumutat mereu de la alţii, iar alţii n-au avut ce învăţa de la noi. Nu este aşa.

Uitaţi-vă, de pildă, la descoperirile făcute de Dinu Rosetti la Vidra. Există mai multe bumeranguri din corn de cerb, vechi de 7.000 de ani, primele bumeranguri din Europa. Iar lumea mai crede şi astăzi că este o armă exotică.

Descoperirile de la Schela Cladovei au fost puse sub semnul întrebării de arheologii vremii, superiorii mei, timp de mai mulţi ani. Nu au vrut să creadă că sunt atât de vechi.

Abia după ce şi colegii sârbi au confirmat autenticitatea şi vechimea descoperirilor pe care le făcusem pe malul românesc al Dunării, au început să creadă şi specialiştii români.

Sârbii descoperiseră lucruri asemănătoare, pentru că cele două aşezări străvechi erau în strânsă comunicare, iar locuitorii de pe cele două maluri erau conştienţi de unitatea lor de limbă şi cultură.

Inundarea zonei în urma construirii lacului de acumulare de la Porţile de Fier I şi II ne-a limitat cercetările.

Occidentalii au rămas neîncrezători multă vreme. I-am invitat să vină la faţa locului, să se convingă. Aşa se face că după 1989 am săpat mai mulţi ani împreună cu englezii, care au fost încântaţi de colaborare şi continuă să sape în fiecare an, sub conducerea arheologului Clive Bonsall.”

4. Acum 7.000 de ani, în Moldova: cea mai avansată cultură a Europei: Cucuteni-Tripolie

Cu mult înainte ca civilizaţia minoică, socotită prima civilizaţie europeană clasică, să răsară în insula Creta, cu mult înainte ca în Italia să se înfiripe ideea unui imperiu, într-o vreme când vestul Europei nici nu bănuia ce glorie avea să îl aştepte, aici, pe teritoriul ţării noastre, înflorea cea mai mirifică civilizaţie din preistoria Europei, cultura Cucuteni.

Ea se întindea până în Ucraina, la Tripolie, şi a constituit, după părerea unor specialişti, prima civilizaţie urbană de pe continentul nostru, sau cel puţin o civilizaţie protourbană.

Alături de cultura Gumelnita, care se întindea în Muntenia şi Dobrogea, era cea mai avansată cultură a Europei.

Aşadar, între 4.500 şi 3.000 înainte de Cristos, din Moldova şi până dincolo de Nistru oamenii au creat şi au construit într-un mod în care nimeni nu o mai făcuse până atunci.

Casele lor, mai ales în zona estică a ariei, erau grupate în aşezări întinse. Unele aşezări ajungeau la sute de hectare, sute de străduţe şi mii de case, având 10.000-15.000 de locuitori.

Locuitorii din Cucuteni se mutau periodic, dând foc vechilor case: rămăşiţele a mii de case incendiate au fost descoperite de arheologi. Casele lor puteau avea unul sau două etaje.

Ceramica lor era de o frumuseţe tulburătoare, pe care avea să o egaleze doar ceramica chineză, o mie de ani mai târziu.

Ce s-a întâmplat cu această civilizaţie moldovenească, ce la vremea aceea reprezenta “vârful” Europei? S-a stins în mod misterios.

Unii arheologi susţin că schimbările climatice i-au obligat pe cucutenieni să renunţe la agricultură şi să se retragă spre munţi, dedicându-se mai mult păstoritului. Alţii invocă invaziile dinspre stepele Asiei. Totuşi, această cultură nu s-a stins de tot.

Ea a supravieţuit într-un mod tainic, iar motivele care împodobeau ceramica de Cucuteni se regăsesc şi astăzi în costumele populare româneşti, în arta populară, pe ouăle încondeiate. Iar tradiţiile şi obiceiurile populare româneşti, basmele şi doinele noastre păstrează străvechi tipare neolitice, transmise din generaţie în generaţie. Şi, cine ştie, poate că şi unele mlădieri ale limbii române păstrează ceva din incantaţiile graiului de acum mii de ani.

5. Acum 7. 000 de ani în Ardeal: prima scriere din Europa

Tăbliţele de la Tărtăria reprezintă, după unii specialişti, cel mai vechi mesaj scris din istoria omenirii, mai vechi chiar decât primele scrieri sumeriene.

Totuşi, astăzi, cei mai mulţi arheologi români sunt neîncrezători cu privire la autenticitatea lor, cum sunt sceptici de câte ori vine vorba de o descoperire excepţională. Ne refuzăm mereu dreptul la originalitate, la valoare, şi preferăm să afirmăm că am împrumutat mereu, de la toate neamurile, popoarele, limbile, câte ceva. La fel şi cu tăbliţele de la Tărtăria: or fi aduse de vreun sumerian şi pierdute pe aici, spun unii; sau or fi fost aduse în vremurile mai noi de un colecţionar; ori poate sunt falsuri…

Nu acelaşi lucru se poate spune despre cercetătorii străini, care au studiat subiectul în cele mai mici detalii şi au elaborat studii serioase.

În anii `60, când au fost descoperite tăbliţele de la Tărtăria, nu existau destule indicii care să confirme existenţa unei scrieri neolitice în această arie geografică. Piesele erau unicate, stranii.

Cu timpul însă, cercetările au avansat, iar astăzi există peste o mie de piese, în special ceramice (fragmente de vase, figurine), descoperite în peste 50 de localităţi, care conţin semne ale unei scrieri străvechi. Aceste semne nu sunt decorative, ci reprezintă un început de scriere.

Piesele inscripţionate au fost descoperite în aria culturii Vincea - Turdas, în special la noi în ţară şi în Serbia. Turdaş şi Parta reprezintă la noi localităţile care au oferit piesele cele mai numeroase şi mai interesante. Astfel, tăbliţele de la Tărtăria nu mai sunt singure, chiar dacă rămân cele mai importante.

Această scriere nu a apucat să evolueze şi să dea roade, stingându-se odată cu cultura ce i-a dat naştere. Poate că schimbările climatice majore au determinat retragerea populaţiilor spre zone mai ferite, sau poate că valurile de populaţii venite dinspre Asia au adus alte moduri de exprimare, cert este că germenii scrisului neolitic au pălit.

Ceea ce ştim cu siguranţă este că scrierea neolitică a culturii Vincea - Turdaş este prima scriere a Europei şi poate prima scriere a omenirii.

II. Acum 2000 de ani: cum se scrie istoria…

După dispariţia splendidelor culturi ale Vechii Europe şi intrarea în epoca metalelor, istoria a început să fie scrisă de cei ce aveau arme mai bune, orgolii mai mari şi saci cu bani mai numeroşi.

Destul de repede civilizaţia greco-romană devine felinarul Europei, luminând anemic şi subiectiv un continent ce părea să fi fost cuprins de noapte. Tot ce nu era grecesc sau roman era barbar, sălbatic, primitiv. Restul Europei devine o lume în aparenţă fără valori - privită din perspectiva romanilor care ne-au vândut şi continuă să ne vândă, peste secole, o istorie părtinitoare.

Civilizaţiile “barbare”, intrate în manuale prin ochiul cuceritorului, aproape că nici nu îşi mai primesc dreptul de a se numi ”civilizaţii”. Pentru că, în optica romanilor şi a grecilor, dar şi a lumii contemporane:

- o civilizaţie trebuie să aibă arhitectură monumentală, să construiască colosseum-uri, în care să pună oameni să se ucidă între ei, spre distracţia supremă a privitorului, ori să aţâţe animale înfometate împotriva unor oameni neajutoraţi;

- o civilizaţie trebuie să aibă o armată puternică, cu care să cucerească mereu noi teritorii;

- o civilizaţie trebuie să se consume în ospeţe copioase şi în serbări fastuoase;

- o civilizaţie trebuie să aibă morminte princiare bogate, piramide sau temple impozante.

Dar civilizaţia nu reprezintă doar aspectul material, economic, al unei populaţii, nu reprezintă doar bunurile, ci şi valorile.

Modelul occidental ne-a obişnuit să privim cu mai multă admiraţie aspectele materiale, cele care ne aduc confort şi siguranţă fizică, decât pe cele spirituale, care ne ajută să aflăm care este rostul nostru în lume.

Marile civilizaţii, trecute sau prezente, sunt demne de admiraţie. Dar adevăratele valori nu trebuie căutate în realizările materiale, ci în cele spirituale.

Când preoţii dacilor se rugau în munţi, în peşteri ascunse, şi îi învăţau pe oamenii de rând că sufletul este nemuritor, iar trupul, materia nu contează, cei ai altor neamuri înălţau temple sclipitoare împodobite cu statui impozante.

Iar dacă dacii nu cheltuiau sume enorme pentru a construi clădiri colosale şi a întreţine armate profesioniste, asta nu îi făcea mai puţin înţelepţi decât vecinii lor. Dimpotrivă.

Dacă dacii erau convinşi de lipsa de însemnătate a valorilor materiale, este firesc să nu fi investit prea mult în aceste valori. Nu şi-au ridicat statui, nici palate colosale, se îmbrăcau modest, la fel ca ţăranii noştri de astăzi, regii purtând în picioare opinci, iar pe cap o căciulă de lână în loc de coroana fastuoasă din aur, bătută cu pietre preţioase.

Iar cei care, investind mult mai mult în bunuri materiale, i-au numit pe aceştia “primitivi” ori “sălbatici”, nu au înţeles că spiritualitatea este deasupra civilizaţiei materiale.

Cei care trăiau mai mult în mijlocul naturii, aproape de zei, au înţeles aceste lucruri mai bine decât cei ce-şi petreceau vremea în băi, ospeţe şi spectacole de circ.

Spiritualitatea Europei se stinge dinspre vest spre est. La răsărit mereu credinţa a fost mai puternică. Orientul poate fi salvator.

III. Astăzi: bun venit acasă, Europa!

Primul homo sapiens din Europa, cea mai veche aşezare stabilă din Europa, cea mai veche scriere, cea mai veche cultură… Astfel de sintagme îi sperie pe mulţi, dar mai ales pe cercetători.

Nu de puţine ori, istoricii noştri, într-o luptă oarbă cu cei care se entuziasmează în faţa unor descoperiri precum cele enumerate mai sus, susţin că românul trăieşte o frustrare istorică. Românul ar fi frustrat, chipurile, că nu a avut şi el o istorie grandioasă, de învingător, precum alţii, şi atunci îşi inventează una care să îl satisfacă. În această falsă istorie, românul este cel mai tare, cel mai mare, cel mai frumos şi primul în toate.

Un discurs atât de radical din partea specialiştilor noştri elimină cu totul posibilitatea ca, uneori, chiar să fim cei mai buni sau cei mai tari sau primii. Căci cineva trebuie să ocupe şi aceste locuri. Uneori aceştia suntem noi, alteori sunt alţii.

Noi şi noi descoperiri duc mereu la schimbarea datelor din cărţile de istorie, iar dacă uneori suntem şi noi printre primii, acest lucru ar trebui să ne onoreze, nu să ne sperie.

Dacă am lăsa deoparte toate aceste temeri şi am căuta să cernem şi să aşezăm fiecare lucru la locul lui şi să-i dăm importanţa cuvenită, am fi priviţi, poate, cu mai mult respect în Europa. Cine să ne respecte dacă noi înşine nu ne respectăm?

Cât datorează Europa acestor locuri, acestor civilizaţii, acestei istorii, acestor oameni?

Cât datorează Europa acestui ungher de lume în care au încolţit primele seminţe de civilizaţie şi spiritualitate europeană?

Gânditorul de la Hamangia, considerat între cele mai importante artefacte din istoria omenirii, este un simbol al acestor rădăcini milenare. Pe umerii lui s-au aşternut deja 7.000 de ani, dar dacă ar începe astăzi să vorbească, probabil ar spune: “Bun venit acasă, Europa!”

Sursa: ziarul ”Formula As”

http://basarabialiterara.com.md/

Părintele Justin Pârvu: „Noi nu ne-am sprijinit niciodată nici pe puterile Americii, nici pe puterile Rusiei şi în nicio putere din lumea aceasta decât numai în acoperământul Maicii Dom­nului”

În cazul în care va izbucni un nou război mondial, credeţi că România va fi afectată?

Sigur că şi noi vom fi implicaţi, pentru că statele aces­tea mari îşi protejează întotdeauna teritoriul şi nu deschid un câmp de luptă pe terenul lor. Îl deschid pe la români, pe la bulgari şi alte state mai puţin însemnate în ochii lor. Ei intervin doar când au un interes anume. Să nu credem că ne vrea cineva binele, să ne ocrotească pe noi vreun stat. Păi, cât de greu s-a făcut unitatea aceasta a noastră, a românilor, că ne-au sfâşiat şi ungurii şi ruşii? Ei nu au niciun interes ca noi să fim independenţi şi puternici…

Dragii mei, eu nu spun că acum sau mai târziu începe sau nu războiul, pentru că, de altfel, creştinul trebuie să fie mereu pregătit pentru sfârşitul său. Dar atunci când Dum­nezeu arată semne clare prin care ne anunţă cumva să ne pregătească, iar noi nu le luăm în seamă, înseamnă că am ajuns la o nebunie a patimilor în care nu mai distingem ce e bine de ce e rău. Orbirea patimilor în care e cuprinsă această generaţie este aşa de mare încât nici dacă văd bombarda­mente sub nasul lor, nici atunci nu pot lua aminte la ei înşişi, ca să se pocăiască. Pentru că Domnul a închis ochii lor casă nu vadă şi urechile lor ca să nu audă. Aceasta datorită obişnuinţei lor în patimi. Îmi aduc aminte şi pe vremea mea, în timpul celui de al doilea război mondial, noi eram în linia întâi şi luptam faţă-n faţă cu inamicul înfruntând moartea, iar în spatele nostru la un kilometru se petrecea şi se chefuia într-o nebunie; ţăranul murea cu sticla de țuică sub pat. Era parcă o nebunie, ofiţeri împreună cu fermieri, armata, ostaşii, toţi o ţineau într-o chefuială şi puţini se gândeau la sufletele lor, cum să se pocăiască măcar în al 11-lea ceas. Acum gân­desc la fel: preferă să mai chefuiască şi să se mai distrează încă o dată decât să cugete la moarte.Aşa, după cuvântul Scripturii, fiecare în ce patimă e prins de aceea e stăpânit. Şi chiar de vom vedea foc peste noi, tot nu vom avea puterea de a ne pocăi. Fiecare în ce a rămas, aceea cugetă: unul la sticla cu băutură, altul la friptura de pe plită, altul la coroana lui, iar alţii nici măcar nu au capacitatea să se mai gândească, la o aşa împietrire sufletească ajungând.Fiecare este stăpânit de patimile lui, iar cel care nu s-a luptat cu ele din timp, acela nu va găsi ajutor dumnezeiesc în vreme de prigoană.

De aceea, Dumnezeu ne dă semne ca să venim în noi înşine şi să ne pocăim. Să mergem la duhovnici să ne spoved­im, să fim împărtăşiţi cu trupul şi sângele lui Hristos care să ne dea puterea de a căuta viaţa cea veşnică. Aşa ca atunci, aşa e şi acum: în faţă mirosea a puşcă, în spate a crâşmă. Am ajuns la o aşa stare de lucru încât toate aceste nebunii nu le mai poţi opri. Mânia lui Dumnezeu va veni asupra noastră spre a ne aduce la pocăinţă.

Nu credeţi că este periculoasă poziţia României atâta timp cât suntem aliaţii Statelor Unite şi îi avem în coastă pe ruşi?

Asupra României se abate exact acelaşi pericol ca în secolul precedent. Vecinii noştri vor să ne sfâşie în bucăţi: Ungaria să ia Ardealul, Rusia Moldova. …Dumnezeu va îngădui să fim sărăciţi, să fim daţi pe mâna altor popoare, pentru că noi nu am ştiut să cultivăm via acestui neam şi va lua via şi o va da altor lucrători care vor aduce roadă.

…Un conducător, fiu al Bisericii, nu se aliază niciodată cu păgânii, sau împotriva unor state orto­doxe. Îl vedeţi pe Ştefan cel Mare, pe Mihai Viteazul sau pe Constantin Brâncoveanu aliindu-se cu turcii? Asta înseamnă să îţi vinzi credinţa şi neamul. Nu că ceilalţi ar fi mai ortodocşi. Pentru că ruşii, vă mai povesteam eu, din războiul trecut, tocmai de Paşti ne atacau sau de sărbătorile mai im­portante, chiar dacă era o convenţie între noi să nu atacăm în perioada sărbătorilor. Dar atunci Rusia era sub stăpânire atee, bolşevică. Acum însă totul este dirijat din umbră şi se urmăreşte de fapt un război împotriva statelor ortodoxe… Înainte veneau directivele de la Moscova, acum vin de la Europa centrală. Ce ne dă nouă Europa? Ne dă sărăcie, ne dă mizerie, globalizare, otravă.

Europa pentru noi e mormântul Ortodoxiei, Europa pentru noi este moartea noastră şi spirituală şi materială. Noi nu avem ne­voie de Europa aceasta, care s-a transformat în noul social­ism… Noi avem impresia că Europa are un sistem democratic la bază, dar Europa este tot sovietizată, o Europă sovietică. Este acelaşi mare lagăr sovietic al Moscovei decât cu altă şapcă, iar dincolo, în Occident, avem de-a face cu lagărul capitalismului.

Noi nu trebuie să facem parte din această Uniune Europeană, ce se vrea o nouă Uniune Sovietică. Aceste uni­uni doresc o globalizare a statelor, ce ascund un plan dictato­rial, de a se ajunge la banca unică, la moneda unică, pentru a îngrădi cetăţeanul, pentru a centraliza puterea spre instau­rarea noii ere.

Credeţi că dacă suntem acum aliaţi cu marea putere, America, vom primi sprijin în lupta cu ungurii sau dimpotrivă?

Dragii mei, noi nu ne-am sprijinit niciodată nici pe puterile Americii, nici pe puterile Rusiei şi în nicio putere din lumea aceasta decât numai în acoperământul Maicii Dom­nului şi sub oblăduirea puterilor cereşti. Noi parcă am prevăzut întotdeauna cuvintele Psalmistului: „Nu vă nădăjduiţi spre boieri, spre fiii oamenilor în care nu este mântuire”. După experienţa pe care acest neam a avut-o de milenii aici, noi am rămas întotdeauna pe calea de mijloc a credinţei şi pe ea am mers, fără sprijinul acesta omenesc, şi nu am avut străini de partea noastră. Ne-au promis şi nu ne-au ajutat cu nimic. Dimpotrivă, au uneltit împotriva noastră cât s-a putut ca să ne distrugă din ce în ce mai mult, dar nu le-a fost cu putinţă. Pentru că o Europă strategică nu se poate lipsi de cuvântul sfânt al României. Aici s-au izbit toate forţele Răsăritului, de apărarea naturală a Carpaţilor răsăriteni; iar aici în ’44 am fost martor ocu­lar cum s-au măcinat toate puterile fiarei din Răsărit până ce a venit trădarea de la Yalta şi Malta. Ruşii nu intrau la noi în ţară dacă nu era trădarea. Ca de obicei, în toate împrejurările, cuceririle mari n-au stat în forţa armelor, ci în forţa trădărilor, a vânzărilor. Eu am crezut dintotdeauna că în apărarea noastră vin mai puţin armele, decât orice alte posibilităţi. Noi avem arma Duhului Sfânt, avem sa­bia Duhului care ne ocârmuieşte, ne pune în lumina şi mărturisirea adevărului.

…Să ştiţi că noi putem fi străjerul Europei. O Europă fără o Românie nu poate exista. Ortodoxia noastră românească a rămas cam singura de strajă, în splendoarea ei de demnitate şi prestigiu. Aşa că: străjuiţi bine! Neamul acesta nu şi-a pierdut încă seva!

[1] Să ne amintim învăţăturile Părintelui Justin în faţa pericolului unui nou război mondial. Selecţie din interviurile publicate anul trecut în paginile acestei reviste.

Sursa: Atitudini

http://gandeste.org/

Buruiană atomică, combate cancerul, tratează hemoroizii şi infecţiile vaginale

Supranumită "buruiana atomică", este una dintre cele mai controversate plante ce cresc pe meleagurile româneşti, din cauza conţinutului de acid aristolochic, despre care oamenii de ştiinţă au încă păreri împărţite. Cu toate acestea, beneficiile pe care le aduce sănătăţii i-au făcut pe unii să o catalogheze ca fiind "cea mai puternică plantă medicinală din România".

Aristolochia clematitis L are, în limbajul popular, nu mai puţin de 13 denumiri, dintre care cea mai cunoscută este cea de mărul-lupului. Mai este numită şi cucurbețea, cucurbețică, dalac, fasolea-cioarei, lepădătoare, lingura-frumoaselor, lingura-popii, omag, păsulică, fasolică, remf şi limba lupului.

Este o plantă erbacee, perenă, cu flori de culoare galbenă și cu miros neplăcut, care crește în locuri cultivate și în tufișuri. Mult timp, a fost considerată a fi o plantă nefolositoare, o buruiană, însă cercetările fitoterapeutice recente au propulsat-o în topul plantelor medicinale, având puterea de a trata atât boli interne, cât şi externe. 

De altfel, mărul-lupului era folosit în antichitate de către egipteni, pentru tratarea muşcăturilor de şarpe. 

Planta are o valoare terapeutica deosebită în tratamentul ulcerului, iar, în cazul tumorilor maligne de gradul I şi II, dacă bolnavii o folosesc încă din faza incipientă, le poate vindeca. În general, mărul-lupului stabilizează evoluţia cancerului, oprind înmulţirea necontrolată a celulelor şi îmbunătăţind imunitatea organismului.  

Printre afecţiunile care pot fi tratate prin utilizarea acestei buruieni se numără ulcerul gastro-duodenal, ulcerul ivaricos, pancreatita, hemoroizii, căderea părului, pelada, slăbirea organismului, viermii intestinali, giardia, colita, dispepsia, constipaţiile, durerile de gât, stările depresive, neliniştea, insomniile, acnea, candidozele şi herpesul bucal, anexitele violente, fibromul uterin, ulceraţiile uterine, chisturile ovariene, cancerul uterin, cirozele, bolile sistemului nervos, nodulii hormonali şi ganglionari, infecţiile externe grave, arsurile, muşcăturile de orice fel şi, nu în ultimul rând, rănile deschise.

Mărul-lupului se poate utiliza sub formă de ceai, tinctură sau alifie. Infuzia se prepară prin turnarea a 200 ml de apă clocotită la linguriţă de plantă. Vasul acoperit se lasă până va deveni călduţ, după care licoarea se strecoară şi se consumă pe parcursul aceleiaşi zile.

Pentru uz extern, se prepară o infuzie asemănătoare celei pentru uzul intern, singura diferenţă fiind că, la o linguriţă de mărul-lupului se toarnă 250 ml de apă clocotită. După ce aceasta se răceşte locul afectat se va tampona cât mai des, iar peste noapte se vor pune compresii. În acest mod se pot trata eficient eczemele, dermatozele, infecţiile cu ulceraţii, rănile, tăieturile şi arsurile de orice fel.

Pentru aparatul genital la femei se va utiliza acelaşi tip de infuzie, însă se vor face spălături seara, înainte de culcare.

Sursa:aroma-plantelor-bonchis.ro

http://ziuadecj.realitatea.net/

Ce se întâmplă dacă bei ceai de COADA CALULUI în fiecare zi. Nu te aștepți la un asemenea efect

Coada – calului se găseşte pe câmpuri, terasamente de cale ferată şi povârnişuri. Acea varietate care creşte pe pământ argilos este cea mai tămăduitoare. Conţine, în funcţie de locul de amplasare, 3-16% acid silicic care produce un efect curativ foarte bun. Bineînţeles că se va evita plantă de pe ogoarele îngrăşate chimic.

Coada-calului cu rămurelele foarte fine creşte cu precădere în păduri şi liziere. Şi aceasta varietate are puterea de leac. În medicină populară, această plantă medicinală a fost apreciată încă din timpurile îndepărtate, în special datorită forţei sale hemostatice (care are proprietatea de a opri hemoragia) şi a reuşitelor în cazul bolilor renale şi vezicale grave. Totuşi, ea a fost dată uitării în decursul vremurilor. Chiar preotul Kneipp, marele nostru medic naturist popular, a fost acela care a readus coada-calului la importanţa sa anterioară. El a declarată drept „unică, de neînlocuit şi inapreciabila” în cazul hemoragiilor, al vărsăturilor de sânge, al afecţiunilor vezicale şi renale, al pietrei şi nisipului. „În o mie de afecţiuni”, scrie el, „în răni necrozate, chiar în abcese canceroase sau osteoporoza, coada-calului obţine performante ieşite din comun. Ea spala, curată, dizolvă, arde, îndepărtează tot ce este stricat. Adesea, planta umedă, caldă este învelită în cârpe ude şi pusă pe locul care trebuie să vindece.”

Preotul elveţian Kunzle afirma că toţi oamenii începând de la o oarecare vârstă ar trebui să ia zilnic că băutura permanenţă o ceaşcă de ceai de coada-calului. Atunci toate durerile reumatice, artritice şi nevralgice ar dispărea, fiecare om ar avea un apus de viaţă sănătos. Povesteşte că un bărbat de 86 de ani a fost eliberat datorită unei băi cu aburi de coada-calului de o durere îngrozitoare provocată de o formare de calcul şi că a mai trăit încă mulţi ani. Preotul elveţian mai spune: „Cele mai puternice hemoragii şi vărsături de sânge le va vindeca plantă, luată intern sub formă de ceai, în timp scurt, ba chiar aproape pe loc”.

În locul răcelilor vezicale şi al durerilor spastice nu există un remediu mai bun decât o infuzie de coada-calului ai cărei vapori sunt lăsaţi să acţioneze asupra vezici învelindu-se bolnavul 10 minute într-un halat de baie. Repetând această procedură de câteva ori, se produce o dispariţie treptată a râului. Bătrânii care deodată nu mai pot urina şi se zvârcolesc de durere, întrucât urina nu iese deloc sau doar picătură cu picătură. Sunt eliberaţi de chin graţie acestor aburi fierbinţi de coada-calului, fără ca medicul să-i sondeze.

În cazul nisipului la rinichi, al calcului renal şi vezical (pietre la rinichi şi la vezica) se fac bai de şezut fierbinţi cu coada-calului, bându-se în acelaşi timp ceai cald de coada-calului în înghiţituri mici şi ţinându-se urină, pentru a o goli în cele din urmă cu presiune. În acest fel, piatră se elimină de cele mai multe ori. În legătură cu aceste îndrumări am primit scrisori care nu fac decât să confirme cele mai de sus: Metodă a dus la eliminarea calcului renal, respectivii oameni se simt mai bine şi nu-i mai jenează nimic.

În situaţii în care alte mijloace diuretice nu au avut efect, coada-calului a ajutat, că de exemplu în retenţiile de apă în pericard, în pleura sau în tulburările renale de după scarlatina şi alte boli infecţioase grele cu dereglări în eliminarea apei. După ce bolnavul a suferit de una din aceste boli, un tratament cu coada-calului este un mijloc excelent atât intern cât şi extern pentru a ajuta funcţionarea normală a rinichilor şi a vezicii urinare.

O singură baie de şezut cu coada-calului face minuni în inflamaţiile bazinetului renal şi în pionefrita. Pentru aceasta se foloseşte – deci numai că uz extern – coada-calului cea înaltă, care are nişte tulpini de grosimea degetului şi creşte în câmpiile mlăştinoase şi păşunile alpine şi care aduce o uşurare în căzut acestor maladii. O doamnă din Innsbruck a zăcut săptămâni şi luni întregi la spitalul din Innsbruck cu o gravă inflamaţie a bazinului renal. Neintrezarind nici un sfârşit al suferinţei, mi-a trimis de-acolo un semnal de alarmă. Am sfătuit-o să facă o baie de şezut cu coada-calului. La puţine zile a sosit o scrisoare: „Mi-ai salvat viaţa. Sunt acasă. Baia de şezut cu coada-calului mi-a luat tot răul, dându-mi forţe noi.” Coada-calului cea înaltă, cu tulpini groase cât degetul, culeasă de pe câmpii mlăştinoase şi păşuni alpine are voie să fie folosită numai pentru bai de şezut. Pentru uz intern, deci prepararea ceaiului, se ia numai planta culeasă de pe ogoare, drumuri de ţara şi liziere.

După o naştere grea se poate întâmpla ca la tinerele mame să apară tulburări de vedere, cauza constând bineînţeles în faptul că la naşterea unui copil rinichii femeii au avut de suferit şi ei. Băile de şezut cu coada-calului acţionează din exterior în sensul provocării unei irigări sangvine a rinichilor, care trage presiunea rinichilor din ochi, în aşa fel încât tulburările de vedere dispar treptat.

Marele medic german dr. Bohn, adept al lui Kneipp, lauda coada-calului şi puterile sale: ”Pe de o parte, coada-calului este un mijloc împotriva hemoragiilor, pe de altă – şi aceasta în măsura cea mai mare – un leac pentru rinichi. După consumul infuziei de coada-calului se elimină cu uşurinţă şi din abundenţă o urina închisă la culoare. În caz de hidropizie este un remediu rapid şi eficace.” Când un alt mijloc diuretic nu-şi mai face efectul, se dau deoparte toate aceste ceaiuri de plante şi se beau 4-5 zile (în cazuri rebele până la 6 zile) în şir câte 5-6 ceşti cu ceai de coada-calului, dar numai în înghiţituri mici, repartizate pe parcursul întregii zile. Practică arată că în cele mai multe cazuri urina se va elimina.

În cazul unor erupţii cutanate (de piele) însoţite de mâncărimi, chiar dacă sunt cu cruste sau cu puroi, ajuta spălaturile şi compresele cu infuzie de coada-calului. Spălaturile şi băile cu coada-calului sunt de folos în cazul inflamaţiilor purulente ale patului unghiilor, în cel al picioarelor cu ulcer varicos, al osteoporozei, al rănilor vechi şi care nu se vindecă, al ulceraţiilor canceroase, al stratului cărnos de la călcâi, al fistulelor şi pecinginei şi al altor eczeme, cât şi al lupusului. Se poate aplica şi plantă opărita, învelită caldă în cârpe. Pentru a combate hemoroizii dureroşi şi nodulii hemoroidali se aplică un terci de plante proaspete, care se face astfel: Se spala coada-calului proaspătă şi se fărâmiţează bine pe un fund de lemn până se formează un terci.

În hemoragii nazale continue se pune o compresă cu infuzie răcită de coada-calului. Ca mijloc hemostatic, ea ajuta în hemoragiile pulmonare, în metroragii (hemoragii uterine neregulate), în hemoragiile stomacale şi ale hemoroizilor. Aici este nevoie, fireşte de un ceai concentrat. În mod normal se calculează pentru 1 ceaşcă (¼ litru) 1 linguriţă cu vârf de plante, în cazul hemoroizilor se pun însă 2-3 linguriţe cu vârf la 1 ceaşcă. Coada-calului ajuta, combinată cu ventrilica, în combaterea arteriosclerozei şi a amneziei prin efectul ei depurativ. Poate fi caracterizată drept mijlocul cel mai bun de prevenire a cancerului.

Tinctura de coada-calului este şi un remediu deosebit de bun contra picioarelor care transpira (a se vedea „Mod de folosire”). Picioarele spălate şi uscate bine sunt fricţionate cu această tinctura. În plus, trebuie să se bea zilnic, dimineaţa, pe stomacul gol, ½ oră înainte de micul dejun, 1 ceaşcă de ceai de coada-calului. La fel de bine ajuta contra transpiraţiei picioarelor şi băile de picioare cu coada-calului (a se vedea „Mod de folosire”). Pentru a combate mătreaţă, părul se spala zilnic cu infuzie de coada-calului, după care se masează cu ulei de măsline de calitate. Mătreaţa va dispărea foarte curând.

Coada-calului amesteca cu sunătoare, opărita şi consumată 1-2 ceşti pe parcursul zilei, în timp ce seara se mănâncă hrana solidă, ajuta împotriva inconştientei urinare. Se recomandă ca apa de gargara în amigdalite, inflamaţii ale mucoasei bucale, stomatite ulceroase, sângerări ale gingiei şi gingivite, fistule şi polipi în cerul gurii şi gât. Femeile care au scurgeri ar trebui să facă bai de şezut cu coada-calului.

Nu trebuie uitat că această plantă medicinală este unul din leacurile pulmonare cele mai bune, atât în caz de bronşita cronică, cât şi de tuberculoza pulmonară. Prin consumul regulat de ceai se obţine o însănătoşire a plămânului tuberculos prin aportul de acid silicic, dar şi înlăturarea slăbiciunii generale existente în des cursul bolii pulmonare.

Noile rezultate ale cercetărilor îndreptăţesc, conform botanistului austriac Richard Willfort, să se presupună că prin utilizarea mai îndelungată a ceaiului de coada-calului, tumorile maligne sunt stopate în creşterea lor şi în cele din urmă făcute să dispară. Chiar polipii organelor pelviene sau cei rectali sau inflamaţiile bursei sinoviale se combat în acest chip. În plus, se folosesc în anumite cazuri comprese cu aburi de coada-calului şi bai de şezut de coada-calului. Aceste comprese cu aburi ajuta şi în durerile stomacale spastice, în crizele hepatice (de ficat) şi biliare (ale veziculei biliare) şi în blocajele dureroase care dăunează activităţii cardiace prin presiunea lor ascendentă.

„La 19 dec 1997 am primit un telefon de prin zonă Steier. Era vorba de un fermier de 49 de ani, căruia îi apăruse în talpa o umflătură tare care-i pricinuia dureri mari. Nu mai putea să calce. În spital a fost ţinut câteva zile şi trimis iarăşi acasă. L-am sfătuit să-şi pună comprese cu aburi de coada-calului care dizolvă chiar şi tumorile maligne. Vă puteţi imagina cât am fost de surprinsă când mi s-a telefonat pe 22 decembrie, deci 3 zile mai târziu, că umflatura dispăruse complet. Pielea era niţel flască şi moale la pipăit, iar umflatura tare nu se mai simţea”.

Am putut constata din experienţa ca şi cele mai grave discopatii dispar foarte rapid cu ajutorul băilor de şezut cu coada-calului, dacă nu au luat naştere prin blocarea unui nerv. Radiografiile arată coloane vertebrale uzate din cauza vârstei, la care însă nu se vede nici o cauză care să stârnească dureri. Presiunea unui rinichi dereglat, care, după cum a dovedit-o experienţa, acţionează ascendent, se plasează în nervii de la suprafaţă care merg de-a lungul şirei spinării şi pricinuiesc aceste dureri. Deci nu este vorba de discurile intervertebrale, ci de o presiune exercitată de un rinichi asupra nervilor care sunt deschişi. O baie de şezut cu coada-calului îndepărtează imediat, prin efectul său în profunzime asupra rinichilor, presiunea lor ascendentă.

„O femeie în vârstă de 38 de ani se trata de trei ani de dureri de discopatie. În loc să simtă o ameliorare, durerile se accentuaseră şi femeia a înţepenit atât de tare în zona umeri-gât, încât dimineaţă nu se mai putea ridica din pat decât cu ajutorul unei bare pe care soţul ei i-o fixase de plafon deasupra patului. În perioada aceea am ţinut o prelegere la Steyr şi cu această ocazie am cunoscut-o. Vă veţi mira desigur aflând că femeia a scăpat, după o singură baie de şezut cu coada-calului, de toate durerile şi de anchiloza”.

Acelaşi lucru este valabil în legătură cu discopatia pricinuită de mersul cu tractorul. Mişcările zguduitoare nu vătămează discurile intervertebrale, ci rinichii sunt cei dereglaţi din cauza acestui ritm sacadat. Ia naştere de îndată o presiune ascendentă, pe care băile de şezut cu coada-calului o îndepărtează.

„O doamnă din Elveţia este de câţiva ani ţeapănă cu un băţ din cauza vertebrei cervicale. Curele anuale la dr. Zeileis din Gallspach au adus o ameliorare pasageră, nici pe departe însă o vindecare. Am cunoscut-o din întâmplare. Mi-a promis pe un ton nu foarte convingător că va face baie de şezut cu coada-calului după întoarcerea acasă. Foarte repede a sosit apoi telefonul, plin de bucurie: După 10 minute de baie caldă de şezut cu coada-calului a trecut orice anchiloza. Şi nici n-a mai revenit vreodată, după cum am avut ocazia să aud după mulţi ani.”

Marele neurolog, dr. Wagner-Jauregg, spune în scrierile sale: „Două treimi din toţi bolnavii de nervi nu ar ajunge la sanatorii, dacă rinichii lor ar fi sănătoşi.” De atunci am putut să sfătuiesc mai mulţi oameni nefericiţi, care din cauza dereglărilor rinichilor sufereau de depresiuni, mânii (idei fixe) şi accese de nebunie, să facă bai de şezut cu coada-calului şi să-i feresc de spital de boli nervoase. Aici trebuie folosit intern, pe lângă urzică şi coada-şoricelului, şi ceaiul de coada-calului, dimineaţa şi seara câte o ceaşcă.

În tulburările renale grave însoţite de toate efectele secundare trebuie încredinţat pentru băile de şezut coada-calului proaspătă; cel mai bine, după cum am mai menţionat, cea înaltă de pe câmpurile mlăştinoase. Pentru 1 baie este necesară o găleată de 5 litri plină cu plante (a se vedea „Modul de folosire” ca şi „Bai de şezut”). În timpul băii de şezut, rinichii trebuie să stea sub apă – durata băii:20 minute! A nu se şterge după baie, ci a se intra în halatul de baie şi a transpira 1 oră în pat, abia apoi a se îmbrăca lenjeria de noapte uscată. Reîncălzita, baia de şezut mai poate fi folosită de 2 ori.

Moduri de folosire:

- infuzie: 1 linguriţă (cu vraf) de coada-calului la 1 litru de apă – se opăreşte, se lasă să stea puţin.

- compresa cu aburi: 2 mâini pline de coada-calului se pun într-o sită care se agăţa peste un recipient de apă clocotită. Când plantele sunt fierbinţi şi moi, se învelesc într-o pânză de în şi se aplică pe locul suferind. A se împacheta neapărat cald! A se lăsa să acţionează mai multe ori sau peste noapte.

- tinctura: 10 grame de coada-calului se lasă la macerat cu 50 grame de rachiu natural de secară. Se lasă să stea 14 zile la soare sau alta sura de căldură. Se agită zilnic!

- bai de şezut: 100 grame de coada-calului se lasă peste noapte în apă rece, în ziua următoare maceratul se înfierbântă până de în clocot şi să adăugă la apă de baie. Durata băii – 20 minute. A nu se şterge după baie, ci a se intra umed în halatul de baie, a transpira 1 oră în pat. Apa băii trebuie să acopere rinichii.

- compresa cu terci: Coada-calului proaspătă este spălată bine şi fărâmiţata pe un fund de lemn până se formează un terci.

Sursa: www.obiectiv.info

Ruşii au un plan de invadare a României, în 10 ore, cu 60.000 de militari

Rusia nu glumeşte în expansiunea ei spre Vest: zona Doneţk se află sub ocupaţia câtorva mii de soldaţi ruşi “rătăciţi”, după expresia preşedintelui Vladimir Putin, pe teritoriul Ucrainei. Generalul (r) Emil Străinu a detaliat pentru Libertatea ce s-ar putea întâmpla dacă ruşii s-ar “rătăci” până în România.

Conform datelor generalului Străinu, ruşii au un plan bine pus la punct pentru a ocupa România, dacă ar considera că acest lucru este necesar în economia actualului conflict din zona Mării Negre. Asta în contextul în care între Bucureşti şi Crimeea, anexată în februarie de Moscova, nu sunt decât 400 de kilometri.

În primele 60 de minute vom fi “orbiţi” prin anihilarea radiolocaţiei. “Agresiunea prin surprindere - blitz attack - ar putea debuta noaptea sau în zori, duminica sau pe fondul unei sărbători, prin 2-3 valuri de atac ale aviaţiei de vânătoarebombardament sprijinite de aviaţia de vânătoare, care în primele 60 de minute ar anihila sistemele de cercetare prin radiolocaţie, adică radarele, şi de apărare antiaeriană, prin folosirea sistemelor de cercetare-lovire de mare precizie şi a rachetelor antiradiolocaţie şi de croazieră cu baza aeriană, la sol sau navală”, explică Emil Străinu.

După două ore, ruşii obţin supremaţia aeriană totală. Generalul spune că după obţinerea supremaţiei aeriene ar urma lansarea trupelor de desantparaşutare, care ar ocupa, în primul rând, marele număr de aerodromuri dezafectate ce au piste şi câmpuri de aviaţie funcţionale, dar nepăzite corespunzător, care parcă invită inamicul - apoi şi a celorlalte aerodromuri şi aeroporturi civile, realizându- se capetele de pod necesare debarcării trupelor aeropurtate şi asigurarea zonelor de desantare a forţelor aeromobile.

După încă şase ore paralizează întregul sistem de apărare românesc. În timp ce aviaţia de vânătoare şi vânătoare-bombardament ar asigura fluxul de trupe ce vin continuu pe calea aerului, simultan s-ar executa în trei până la cinci puncte de pe litoral debarcarea desantului maritim - infanteria marină - urmată de instituirea blocadei maritime. În maximum şase ore ar putea fi debarcate pe teritoriul României trei până la cinci divizii aeropurtate - aproximativ 50.000 de oameni - şi două până la trei brigăzi de desant maritim, adică 10.000 de oameni, la care s-ar adăuga trupele de cercetare- diversiune şi grupurile teroriste, reprezentând primul val al invaziei aero-maritime. Aceste trupe au ca obiectiv paralizarea întregului sistem de apărare al României în maximum 10 ore.

Am putea fi atacaţi din două direcţii în acelaşi timp

Potrivit generalului (r) dr. Emil Străinu, în sprijinul desfăşurării operaţiei de invazie aero-maritimă pot apărea intruziuni şi provocări militare la unele frontiere terestre, exemplu graniţa de vest, inclusiv folosirea unei terţe ţări pentru realizarea unui atac terestru prin vestul ţării. De aici se poate construi orice variantă de «ripostă» a ţării noastre: activarea articolului cinci din Tratatul NATO, ajutor din partea SUA, activarea războiului de rezistenţă total sau a războiului de apărare a patriei dus de întregul popor. Opinia personală este că orice ipoteză de invazie plauzibilă este posibilă, chiar dacă la un anumit moment este improbabilă.

Sateliţii au pozat armata rusă pe teritoriul Ucrainei

NATO a publicat joi cinci imagini captate din satelit ce confirmă relatările că trupe ruse combatante echipate cu armament greu sunt angajate în operaţiuni militare în Ucraina. În fotografii se poate vedea o unitate rusă de artilerie autopropulsată, deplasându-se într-un convoi pe teritoriul ucrainean, în zona Krasnodon, controlată de separatişti.

Sursa: www.libertatea.ro

NATO pregateste 10.000 de soldati care sa poata interveni in estul Europei

Sapte state aliate NATO intentioneaza sa creeze o noua forta de reactie rapida de cel putin 10.000 de soldati in cadrul planurilor de a dezvolta mijloacele de raspuns ale Aliantei in contextul interventiei Rusiei in Ucraina.

Scopul este de a crea o forta expeditionara comuna de marimea unei divizii pentru desfasurare rapida si exercitii regulate. Forta condusa de britanici ar include unitati aeriene, navale si terestre, scrie vineri Financial Times, preluat de Reuters.

Cele sapte tari implicate sunt Danemarca, Letonia, Estonia, Lituania, Norvegia si Olanda. De asemenea, Canada si-ar fi exprimat interesul de a participa la initiativa.

Premierul britanic David Cameron ar urma sa anunte crearea fortei de reactie rapida saptamana viitoare, la summitul NATO din Tara Galilor din 4-5 septembrie.

Dupa ce Rusia a anexat regiunea Crimeea in martie, membrii NATO au facut un numar de pasi pe termen scurt pentru a intari securitatea aliatilor din estul Europei care sunt ingrijorati de noua atitudine a Rusiei.

La summitul din Tara Galilor de saptamana viitoare, presedintele american Barack Obama si alti lideri din statele NATO ar urma sa cada de acord asupra unui plan pe termen lung pentru dezvoltarea mijloacelor de aparare ale Aliantei din estul Europei.

Un element al planului va fi de a asigura structurile pentru ca forta de reactie rapida a NATO existenta sa poate avea unele unitati capabile sa raspunda unei crize in cateva zile, au declarat diplomati din cadrul NATO, relateaza Reuters. 

Sursa: http://www.ziare.com/