Toată lumea ştie că viitorul depinde de ceea ce facem noi acum, în prezent. Şi dacă aşa stau lucrurile, ce-ar fi ca noi astăzi să discutăm despre cum va fi la anul sau peste mai mulţi ani. Să considerăm că facem un exerciţiu de imaginaţie, lunând în considerare predicţiile sau afirmaţiile despre viitor realizate de specialişti în ultimul timp şi să horărâm la ce ne-am putea aştepta sau nu, în anii ce urmează.
În fiecare an, editorii revistei Futurist aleg 10 cele mai interesante predicţii şi afirmaţii pentru anul ce urmează şi chiar şi pentru viitoarele decenii. Recent, aceste predicţii au fost alese, dezbătute şi publicate într-un raport anual numit „Outlook”. Fiecare dintre cele 10 puncte sunt alese din reviste şi publicaţii de specialitate, în funcţie de cât de interesante sunt sau de impactul pe care l-au avut şi îl au asupra cititorilor şi de probabilitatea ca ele să se îndeplinească.
1. Mediul va avea capacitatea de a ne anticipa fiecare mişcare
Predicţia: „Capacitatea de a transmite informaţii este încorporată în mediul fizic, dând naştere la ceea ce numim «internetul lucrurilor». Informaţiile care vin din reţele de senzori, cipuri RFID, camere de supraveghere, vehicule aeriene autonome şi din postări din social media care indică locaţia vor indica unde am fost şi unde vom pleca. În viitor, aceste fluxuri de informaţii vor fi integrate în servicii, platforme şi programe care vor crea o fereastră în vieţile şi viitorul a miliarde de oameni”
Din „Mapping the Future with Big Data,” iulie-august 2013.
De ce este în top 10:
Lumea a ajuns într-un punct important, dar neobservat, între 2008 şi 2009, atunci când numărul dispozitivelor (al senzorilor, telefoanelor şi al computerelor) conectate la internet au depăşit numărul populaţiei. În 2020, când un număr estimat la 7,6 miliarde de oameni vor exista pe Terra, vor fi 500 de miliarde de maşini care vor comunica una cu cealaltă. Ca populaţie, noi generăm anual 1,8 megabytes de informaţii referitoare la ce ascultăm, unde ne aflăm, unde vom merge, ce cumpărăm şi cum ne simţim.
Companiile de brokeraj, precum Acxiom trimit acele informaţii către companiile de marketing şi cele care vor să îşi vândă produsele unui anumit public. Serviciile precum Google Now şi Osito pot furniza trafic şi recomandări pe baza informaţiilor pe care fiecare persoană le dă despre sine.
Alte companii, precum Esri combină toate aceste informaţii în servicii informatice geografice pentru a arăta cum toţi aceşti oameni interacţionează cu lumea fizică. În anii ce vor urma, acest flux de informaţii se va combina formând un mediu care ne va anticipa mişcările mult mai bine.
De ce s-ar putea ca acest lucru să nu se întâmple niciodată?
Atunci când mediul adună informaţii despre tine, el trebuie să împărtăşească aceste informaţii, iar oamenii au început să pună multe întrebări referitoare la acest fenomen. Într-un sondaj realizat de curând, 68% dintre respondenţi au declarat că ei cred că legile actuale care privesc internetul nu protejează suficient intimitatea clientului.
Întregul mod de a vedea „internetul lucrurilor” evoluează cu aceeaşi viteză cu care se formează. Într-un discurs recent, Nicholas Negroponte, fondatorul proiectului One Laptop Per Child (un laptop pentru fiecare copil) a subliniat că versiunea internetului lucrurilor la care el a lucrat foarte mult timp, unul în care obiectele din jurul nostru reacţionează cu inteligenţă a fost dat la o parte. În schimb, el este înlocuit de un ecosistem bazat pe aplicaţii care ne permit să controlăm totul de la distanţă cu ajutorul smartphone-urilor. Aşadar, fie ne transformăm lumea într-un spaţiu viu, inteligent, fie într-o extensie a unui singur dispozitiv pe care nu îl deţine toată lumea.
2. Vom învia specii dispărute
Predicţia: „Porumbelul voiajor (Ectopistes migratorius), de exemplu, ar putea fi înviat după 100 de ani. În numărul nostru din septembrie-octombrie, geneticianul Ben Novak descrie o strategie pentru «dez-extincţia» acestei specii care a dispărut în anul 1914.
Proiectul numit Great Comeback (marea întoarcere), implică cinci paşi de cercetare:
1. Secvenţierea şi analizarea genomului speciei pentru a i se înţelege biologia;
2. Producerea celulelor care ar putea fi utilizate pentru crearea unui porumbel viu;
3. Crearea unui genom din ADN-ul sintetizat al unui porumbel voiajor;
4. Folosirea celulelor modificate pentru crearea himerelor de reproducere [combinaţii de porumbel obişnuit (Columba livia) şi porumbel voiajor] care în cele din urmă vor duce la crearea porumbeilor voiajori puri”;
5. Reintroducerea porumbeilor voiajori în sălbăticie”.
Extras din „The Great Comeback: Bringing a Species Back from Extinction”, de Ben J. Novak.
De ce este în top 10: efectul ultima speranţă
Dacă speciile vor continua să dispară în acelaşi ritm ca acum, vom fi martori la o extincţie în masă care se va desfăşura în următoarele câteva sute de ani, potrivit biologului Anthony D. Barnosky. În această a şasea mare extincţie, mai bine de 75% din organisme ar putea dispărea. Însă, pierderea a doar câteva specii importante, cum sunt păsările care asigură polenizarea sau insectele şi organismele care păstrează bazinele hidrografice în condiţii de siguranţă, ar putea afecta drastic oamenii.
Într-un articol recent apărut în National Geographic, Carl Zimmer explică faptul că ADN-ul dinozaurilor este prea bătrân pentru a-l putea readuce la viaţă pe T-Rex. Mamutul, ar fi un concurent mai bun, dar ar presupune nişte provocări foarte mari. Astfel, cel mai bun candidat pentru dez-extincţie, din motive tehnice, etice şi practice, este o specie dispărută relativ recent, precum porumbelul voiajor american.
De ce s-ar putea să nu se întâmple niciodată?
Ei bine, Ben Novak a explicat, la rândul lui, că „din cele 500 de milioane de secvenţe ADN ale mele, 50% sunt bacterii. O mică parte este de natură umană. Şi o mare parte are origini necunoscute care vor continua să rămână astfel până când vom reuşi să secvenţiem ADN-ul fiecărei forme de viaţă de pe Pământ”. Aceasta este marea problemă. Nu sunt mulţi cei care ştiu cum funcţionează aceste procese, iar cei care ştiu au mult mai multe lucruri importante de făcut decât să se joace de-a dr. Frankenstein cu păsările. În plus, nici cei care militează pentru conservarea speciilor nu sunt tocmai de acord cu această strategie de înviere a animalelor, considerând că ar trebui să ne concentrăm resursele asupra speciilor aflate încă în viaţă şi care au nevoie de salvare.
3. Până în 2020 populaţia se va micşora şi bogăţia se va micşora odată cu ea
Predicţia: „Până în 2020, jumătate din rasa umană va trăi în ţări unde natalitatea va scădea sub rata mortalităţii şi prin urmare populaţia va scădea. Cauza este combinaţia de adulţi care trăiesc mai mult şi naşterea unui număr tot mai mic de copii. Ţările se vor lupta cu taxele tot mai mici şi cu forţa de muncă tot mai scăzută în ciuda numărului mare de pensionari care vor dori securitate socială şi îngrijire medicală. Societatea va supravieţui, dar PIB-urile vor scădea considerabil în întreaga lume şi probabil că nu vor mai creşte niciodată”.
Extras din „In Search of the ‘Better Angels’ of Our Future”, de Kenneth Taylor, noiembrie-decembrie 2012.
De ce a ajuns în top 10?
Povestea legată de creşterea populaţiei nu s-a schimbat mult din 1972, când a apărut Limits to Growth, cartea care analiza această problemă. Povestea sună cam aşa: creşterea populaţiei este nesustenabilă şi va duce la o calamitate ce va presupune epuizarea resurselor înainte de finalul secolului. Cea mai recentă estimare a ONU sugerează că în 2050, populaţia globului va ajunge la 9,6 milioane de locuitori. Iar dacă toţi aceşti oameni vor consuma resursele aşa cum o fac astăzi occidentalii, atunci Pământul nu va face faţă cererii noastre.
Totuşi întrebarea cu adevărat interesantă este: „De ce în unele locuri creşte populaţia şi în altele scade?”.
Iată un răspuns foarte simplu. Pe măsură ce Vestul a trecut de la economia agrară la una industrială şi ulterior la una bazată pe informaţii, copiii nu au mai reprezentat doar un bun economic. Astfel, cu cât o societate se dezvoltă mai mult din punct de vedere tehnologic, cu atât cuplurile vor avea mai puţini copii, cu atât indivizilor le va fi mai uşor să îşi ridice standardele de viaţă şi vor fi mai puţin dornici de a avea o familie numeroasă. Rezultatul este o spirală a declinului unei populaţii moderne tehnologizate.
Situaţia Japoniei explică cel mai bine acest fenomen. În această ţară a tehnologei avansate se întâlneşte una dintre cele mai scăzute rate ale fertilităţii din lume. De asemenea, Japonia este a doua cea mai bătrână naţiune de pe Pământ, din punct de vedere demografic. Mai exact, unul din cinci japonezi are peste 65 de ani.
De ce s-ar putea ca această predicţie să nu se împlinească niciodată?
Se estimează că în 2030 aproximativ 42% din populaţia întregului continent Africa şi 48% din populaţia Africii Subsahariene tot nu vor avea acces la electricitate, potrivit International Energy Agency.
Prin urmare, se pare că tehnologia nu va avea acelaşi efect asupra întregii lumi. Desigur, asta nu înseamnă că previziunea lui Taylor nu se poate aplica la restul lumii dezvoltate.
4. Medicii vor identifica bolile cerebrale cu mult înainte ca ele să apară
Predicţia: „Cu 10-15 ani înainte de apariţia simptomelor fizice, scanările cerebrale îi pot avertiza pe medici dacă un pacient va suferi de Alzheimer, demenţă, Lou Gehrig sau alte boli cerebrale. Cercetătorii de la Washington University School of Medicine din St. Louis învaţă acum să identifice diferiţi biomarkeri chimici în corpul şi funcţiile cerebrale ale pacientului. Apoi, medicii vor putea să încetinească ritmul de dezvoltare a bolii prin administrarea tratamentelor de prevenţie”.
Extras din „The Brain as Health Forecaster”, de Rick Docksai, ianuarie-februarie 2013.
De ce merită un loc în top 10?
Cifrele indică faptul că în 2050, jumătate din segmentul de populaţie cu vârstă peste 85 de ani, adică 13 milioane, va suferi de Alzheimer. Aceasta este una dintre consecinţele clare ale speranţei de viaţă tot mai crescute.
De ce s-ar putea să nu se întâmple?
Dacă vom identifica Alzheimerul cu decenii înainte ca boala să înceapă să se manifeste nu înseamnă că vom reuşi să o şi vindecăm. Deşi unele tratamente experimentale s-au dovedit a fi eficiente în încetinirea evoluţiei acestei boli, vindecarea este cu totul şi cu totul o altă poveste care nu se va realiza prea curând.
5. Cumpărarea şi deţinerea bunurilor nu va mai fi la modă
Predicţia: „Piaţa imobiliară, cea de auto, a cărţilor, muzicii şi a multor alte bunuri urmează un trend comun: consumatorii tineri optează pentru împrumut sau închiriat în detrimentul cumpărării bunurilor. Astfel, închiriatul unei case va fi un obicei mai des întâlnit decât deţinerea uneia, iar cărţile şi bunurile nu se vor mai vinde atât de bine, pentru că se vor împrumuta”.
Din „Consumption 2.0” de Hugo Garcia, ianuarie-februarie, 2013.
De ce este în top 10?
Pentru că aceasta este povestea a două mari fenomene coroborate: un număr mare de tineri, angajaţi în funcţii care nu le pun în valoare capacităţile, care încearcă să folosească tehnologia pentru a crea o nouă „economie a împărtăşirii”.
Una dintre consecinţele principale ale recesiunii este numărul mare de absolvenţi de facultăţi care nu îşi găsesc locuri de muncă. De exemplu, în Spania, aproape jumătate din indivizii cu vârstă sub 25 de ani nu au joburi. Astfel, generaţiile tinere au un venit disponibil mult mai mic decât aveau părinţii lor în tinereţe.
Pe lângă această rată mare a şomajului în rândul tinerilor mai există şi o altă tendinţă: startup-urile care fac ca împărtăşitul să fie mai uşor. Getaround, de exemplu, este o aplicaţie prin care oricine poate închiria o maşină.
De ce s-ar putea ca acest trend să nu ia amploare?
Se presupune că economia îşi revine, lucru care ar trebui să ducă la o creştere a venitului disponibil pentru tineri şi astfel să pună capăt tendinţei de a împărtăşi bunuri. Însă, economiştii prezic că rata şomajului va rămâne peste 6,5% chiar şi în 2015, iar veniturile mici obţinute acum de oamenii tineri vor continua să arate efectele joburilor care nu le pun în valoare capacităţile la mult timp după ce aceşti indiviz nu vor mai putea fi încadraţi în categoria de „oameni tineri”.
6. Computerele cuantice ar putea deschide calea spre adevărata inteligenţă artificială
Predicţia: „Computerele convenţionale nu pot lua decizii aşa cum o fac oamenii, dar computerele cuantice s-ar putea să fie capabile de asta, în cele din urmă, susţine Geordie Rose, creatorul computerului cuantic D-Wave One. Ele folosesc programe bazate pe mecanică cuantică pentru a găsi mai multe rezultate posibile la o problemă dată şi apoi combină informaţii din aceste soluţii pentru a da un răspuns. După aproximativ 10-15 ani de îmbunătăţiri, aceste computere ar putea trece pragul spre adevărata inteligenţă artificială, prezice Rose”.
Pasaj din „Dream, Design, Develop, Deliver: From Great Ideas to Better Outcomes”, noiembrie-decembrie, 2012.
De ce se află în top 10?
Acum nu cunoaştem toate modurile de aplicare ale computingului cuantic. Cu toate acestea, trebuie să luăm în considerare că deşi D-Wave One consumă mult mai puţină energie decât o fermă de servere, el poate face mult mai multe operaţii. În vara acestui an (2013) s-a descoperit că sistemul D-Wave este de 3.600 de ori mai rapid ca un sistem convenţional
De ce s-ar putea ca acest lucru să nu se întâmple?
Deşi se realizează măsurători de performanţă, noi încă nu ştim ce întrebări trebuie să punem pentru a evalua ceea ce se întâmplă exact în computingul cuantic. De exemplu, cu biţii convenţionali, numerele şi valorile sunt reprezentate în formă binară clară. Qbiţii (quantum biţi) pot avea valoarea 1, 0, fie şi una şi alta. Înţelegerea modului în care qbiţii interacţionează unii cu alţii, cu informaţia şi cu universul este o sarcină extraordinar de dificilă
7. Moartea fitoplanctonului va perturba ecosistemele marine
Predicţia: „Micile plante marine sunt sensibile la schimbările de temperatură. Prin urmare, încălzirea globală reprezintă o ameninţare majoră pentru populaţia lor. Un studiu realizat de Universitatea Michigan estimează că 40% din fitoplanctonul din întreaga lumea va dispărea până la sfârşitul acestui secol”
Din “Climate Disruption and Plankton Destruction” de Rick Docksai, martie - aprilie 2013.
De ce ocupă un loc în acest top?
În primul rând, pentru că mulţi oameni nu consideră că acest lucru contează. Fitoplanctonul este un fel de sevă a oceanului, care are rolul de a converti dioxid de carbon în oxigen la scară mare. Aşadar, declinul fitoplanctonului, determinat de încălzirea globală va accentua şi mai mult această tendinţă de creştere a temperaturilor.
Oceanele au absorbit 23% din dioxidul de carbon pe care l-a produs specia noastră. Însă nu putem continua să folosim oceanele ca „gropi de gunoi” pentru carbon, pentru că pe măsură ce apele devin din ce în ce mai calde, capacitatea lor de a converti carbonul scade.
De ce s-ar putea ca acest eveniment să nu aibă loc?
Pentru că oceanele sunt sisteme foarte dinamice, iar noi nu cunoaştem suma totală a efectelor pe care le avem asupra lor. La scurt timp după publicarea acestei predicţii, sateliţii NASA au descoperit zone uriaşe de fitoplancton în oceanul Antarctic. Dar asta nu însemnă că fitoplanctonul nu este importat şi că el nu este extrem de sensibil la schimbările de temperatură, ci doar că în lume există o cantitate mai mare de astfel de plante marine, decât credeam noi.
8. Viitorul ştiinţei este pe mâinile amatorilor care fac strângeri de fonduri
Predicţia: „Aşa-numita «citizen science» care foloseşte reţele de voluntari în cercetări ştiinţifice este pe cale să devină modelul preferat al secolului pentru realizarea studiilor ştiinţifice de mare amploare”
Extras din „The Rise of Citizen Science”, de Kathleen Toerpe, iulie - august 2013.
De ce a obţinut această predicţie un loc în acest clasament?
Pentru că multe organizaţii cu renume mondial folosesc metoda „citizen science” pentru a realiza noi descoperiri. Printre acestea se numără şi NASA, American Gut Project, laboratorul pentru studii de ornitologie de la Universitatea Cornell, United States Rocket Academy etc.
Ce ar putea să meargă prost?
Au existat studii comparative care au indicat că uneori, amatorii se descurcă aproape la fel de bine ca oamenii de ştiinţă. De exemplu, într-o întrecere creată special cu scopul de a vedea cine se descurcă mai bine, experţi şi amatori au fost rugaţi să identifice materialul fizic de la suprafaţa pământului în imagini care cuprindeau 53.000 de locaţii. Rezultatele au indicat că experţii au răspuns cu acurateţe în 69% din cazuri, comparativ cu amatorii, care au răspuns corect în 62% din cazuri.
Ştiinţa a devenit mai interdisciplinară, dar cu toate acestea, domeniile individuale sunt din ce în ce mai specializate. Pe măsură ce disciplinele devin din ce în ce mai complexe, ele necesită şi mai multe cunoştinţe, tocmai de aceea o mână de ajutor venită din partea cetăţenilor, a amatorilor, nu poate strica. În mare, ei pot oferi o nouă informaţie sau perspectivă care nu va fi validată decât de oamenii de ştiinţă. Cu alte cuvinte, oricât de mult va lucra un amator, în studiu nu va apărea numele lui, ci cel al unui cercetător coordonator. Pe de altă parte, nu trebuie să trecem cu vederea nici faptul că un amator nesupravegheat suficient ar putea introduce subiectivism într-un studiu sau l-ar putea limita.
9. Rachetele alimentate de energie prin fuziune ar putea reduce în mod semnificativ timpul şi costurile unei expediţii umane spre Marte
Predicţia: „Explorarea spaţiului este limitată de cât de mult combustibil pot lua cu ele vehiculele, iar combustibilul cântăreşte prea mult pentru a ne permite să ne deplasăm mult. Acest lucru s-ar putea schimba în curând. O echipă de oameni de ştiinţă de la Universitatea din Washington a creat un tip de plasmă prinsă în propriul ei câmp magnetic. Câmpul magnetic determină inelele de metal din jurul plasmei să facă implozie şi să conveargă pentru a crea un scut care declanşează reacţia de fuziune”
Din „Rocketing to Mars with Fusion Power” de Cynthia G. Wagner, iulie - august 2013.
De ce a ajuns această predicţie în top 10:
Un drum Pământ-Marte-Pământ ar dura cel puţin 500 de zile.Cercetătorul John Slough de la Universitatea din Washington susţine că sistemul de propulsie prin fuziune ar putea face ca acest drum să dureze numai 30, maximul 90 de zile. De asemenea, câmpul magnetic ar proteja călătorii din interiorul rachetei de radiaţiile rezultate în urma exploziei.
De ce este posibil ca acest lucru să nu se întâmple?
Deşi acum alimentarea prin fuziune nucleară pare un proiect mai aproape de realitate, comparativ cu deceniile trecute, ea este încă departe de a deveni cu adevărat un lucru real. În primul rând, studiile care analizează acest proces necesită fonduri uriaşe care se strâng destul de greu. În al doilea rând, se pun multe probleme privind siguranţa unei astfel de tehnici.
Cu toate acestea, există studii care susţin că în 2020 s-ar putea să fim capabili să utilizăm magnetismul pentru a ne apăra de niveluri mari de radiaţii din spaţiu.
10. Fabricarea atomică precisă va face ca maşinăriile, infrastructura şi alte sisteme să devină mai productive şi mai ieftine
Predicţia: „Fabricarea tuturor produselor, de la panouri solare la computere, ne va permite să îmbunătăţim toate bunurile”.
Extras din „A Radical Future for Nanotechnology”, de K. Eric Drexler, septembrie - octombrie 2013.
Cum de a ajuns în top 10 predicţii?
„Fabricarea atomică precisă”, cum o numeşte K. Eric Drexler presupune ca fiecare produs, fiecare parte dintr-un produs să fie creată din materiale mai ieftine, mai uşoare, mai rezistente, mai durabile şi mai bune conductoare decât există azi.
Dacă lucrurile chiar ar sta aşa, atunci în viitor am avea maşini mai eficiente şi mai sigure, emisii mai scăzute şi computere mai performante.
De ce s-ar putea să nu devină niciodată realitate?
Pentru că de multe ori, istoria se repetă. Niciun alt domeniu de cercetare nu îi determină pe oameni să aibă atât de multe reacţii ca nanotehnologia. După cum spune Drexler, în anii 90`, a existat o perioadă în care dacă etichetai cercetarea ta drept una în domeniul nanotehnologiei, obţineai fonduri aproape garantat, chiar dacă tu nici măcar nu ştiai ce însemnă asta. Astfel „conceptul a devenit asociat îndeaproape cu promisiuni şi pericole absurde, iar maşinile de fabricaţie foarte precise (care erau văzute toate la fel) au fost văzute ca roboţi ameninţători care jonglau cu atomi”
