Sfantul Ioan, traditii si obiceiuri

Crestinii ortodocsi de pretutindeni sarbatoresc in fiecare an, in data de 7 ianuarie Soborul Sfantului Ioan Botezatorul, fiul Elisabetei si al preotului Zaharia, nascut in cetatea Orini. El este cunoscut sub denumirea de “Inaintemergatorul”, pentru ca a anuntat venirea lui Hristos.

Biserica a inchinat lui Ioan sase sarbatori pe an: zamislirea lui - 23 septembrie, nasterea - 24 iunie, soborul lui - 7 ianuarie, taierea capului - 29 august, prima si a doua aflare a capului - 24 februarie si a treia aflare a capului - 25 mai.

Ioan este un nume iudaic: “Iohanan” prescurtare din “Iehohanan” si inseamna “Dumnezeu s-a milostivit”. Foarte multi romani poarta numele de Ion (forma neaosa), Ioan sau Ioana, fie ca atare, fie in diferite variante: Ionel, Nelu, Ionica, Nica, Ionut, Onut, Ionela, Nela, Ionica sau Oana, alcatuind cea mai bogata familie onomastica din Romania.

In aceasta zi de sarbatoare nu lipsesc nici traditiile si obiceiurile populare. In trecut de Sfantul Ioan avea loc Torontoiul sau Iordanitul femeilor, un ritual din care s-a mai pastrat doar ospatul final, ospat ce incheie astfel ciclul sarbatorilor de iarna. Iordanitul femeilor avea un ritual strict, in care nevestele batrane le primeau in grupul lor pe cele mai tinere, le duceau la rau sa le stropeasca si apoi faceau o masa comuna.

“In multe sate din Maramures se mai tine obiceiul Vergelului sau, altfel spus, spargerea Craciunului. Fetele de maritat pregatesc cosuri cu bautura si mancare. Feciorii merg si iau fetele de acasa si le dic in curtea unde se tine Vergelul. Tot ei sunt si cei ce platesc muzicantii. In hora intra fetele ce se vor marita in acest an si formeaza viitoarele cupluri, toata petrecerea incheiundu-se cu un ospat comun, care sparge perioada sarbatorilor de iarna”, a declarat pentru citynews.ro conferentiar universitar Delia Suiogan, scrie realitatea.net.

Sarbatoarea de Sfantul Ion mai este cunoscuta si sub numele de “Sant-Ion”, “Inaintemergatorul Domnului” sau “Soborul Sfantului Prooroc Ioan Botezatorul”.

Se stie din traditia populara ca Sfantul Ioan este protectorul pruncilor si se mai tine pentru ca pruncii sa se nasca sanatosi, fara malformatii sau diformi. Totodata, ziua de Sfantul Ion este o zi de bucurie, iar cine nu se veseleste in aceasta zi va fi trist tot timpul anului.

Unii oameni serbeaza ziua de Sfant Ion pentru ca Dumnezeu sa le fereasca gospodariile de foc si animalele de fiarele salbatice.

In ziua de Sfant Ion exista obiceiul “Iordanitul femeilor”,  care este, de fapt, o petrecere a nevestelor. Femeile se aduna la o gazda, unde aduc fiecare alimente si bautura, apoi petrec pana dimineata, spunand ca se “iordanesc”.

Un alt obicei intalnit in ziua de Sfantul Ion este “Iordaneala”. Mai multi tineri care au luat de la preot, in ajunul Sfantului Ion, agheasma de la Boboteaza, merg in dimineata zilei de Sfantul Ion la biserica si dupa terminarea slujbei stropesc fiecare om care iese, apoi il ureaza. Oamenii “iordaniti” trebuie sa-i rasplateasca pe uratori cu bani, cu care seara chefuiesc.

Traditia ne spune ca in dimineata zilei de Sfantul Ion fiecare om trebuie sa se stropeasca cu agheasma noua, pentru a fi feriti de boli in decursul anului.

Se spune conform traditiei populare ca dupa Sfant-Ion se boteaza gerul, adica se inmoaie frigul si incepe sa se faca mai cald.

Sursa: http://cultural.bzi.ro

Tradiții și superstiții de BOBOTEAZĂ. Ce trebuie să faci ca să îți meargă bine tot anul

Boboteaza încheie şirul Sărbătorilor de Iarnă. Credinţele din popor spun că în această zi se sfinţesc apele, ca să se alunge duhurile rele, şi se deschid cerurile.

În lumea mistică a satului românesc, fiecare sărbătoare, pe lângă semnificaţia sa religioasă, a dobândit, de-a lungul timpului, şi o sumedenie de legende şi superstiţii pe care unii gospodari le mai urmează cu sfinţenie şi acum, în mileniul trei.

Tradiţii Bobotează: Ce se face în Ajunul Bobotezei

Pe 5 ianuarie, în Ajunul Bobotezei, oamenii nu mănâncă de dulce - adică nu consumă carne, ouă, lapte, brânză - cu credinţa că astfel vor fi sănătoşi şi protejaţi de rele tot timpul anului. Cei mai credincioşi ţin post negru.

Tot în Ajun se „rânduieşte“ cum va fi vremea peste an, se ghiceşte viitorul şi se fac farmece şi descântece de dragoste, se arată în cartea „Tradiţii şi obiceiuri româneşti“, scoasă de revista Flacăra. În dimineaţa de Ajun, înainte de aprinderea focului, se strâng cenuşa din sobă şi gunoiul din casă şi sunt păstrate până la primăvară când se pun peste straturile cu legume ca să dea rod bogat. Se mai crede că dacă, în dimineaţa Ajunului de Bobotează, pomii sunt încărcaţi cu promoroacă, ei vor face multe fructe. Seara, înainte ca oamenii să se ducă la culcare, se iau cărbuni din vatră şi sunt denumiţi cu numele tuturor membrilor familiei. Se crede că primul care va muri va fi cel al cărui cărbune se va stinge mai repede, potrivit crestinortodox.ro.

O altă legendă populară zice că animalele din grajd ar vorbi la miezul nopţii (din 5 spre 6 ianuarie) despre locurile unde ar fi fost ascunse comori. În aceeaşi noapte se deschid cerurile, iar omul care vede asta va fi binecuvântat de Dumnezeu. Fete îşi leagă pe degetul inelar un fir roşu de mătase şi o rămurică de busuioc şi pun busuioc sub pernă ca să-şi viseze ursitul. O credinţă populară zice că acele fete care cad pe gheaţă în ziua de Bobotează se vor mărita în acel an. În Ajunul Bobotezei nu trebuie să te cerţi cu nimeni din familie şi să nsa: uru dai sau să împrumuţi nimic din casă, nici măcar jăratec din vatră. Boboteaza sau „spălarea“ de rele Pe 6 ianuarie, preoţii sfinţesc apele, iar cu apa sfinţită oamenii îşi stropesc casele şi animalele. Restul de agheasmă pe care o primesc de la preot când vine cu Iordanul o păstrează în sticle, pentru leac. În satele şi oraşele de lângă apă există obiceiul că tinerii se întrec care să aducă primul la mal crucea aruncată de preot. Tradiţia populară zice că acela care se aruncă în apă, în această zi, va fi ferit de toate bolile. Se mai crede că atunci când preotul aruncă crucea în apă dracii ies de unde s-au ascuns şi fug pe câmp, dar nu pot fi văzuţi de oameni, ci doar de lupi. Tot de Bobotează nu se spală rufe şi se zice că nu e voie să te speli pe cap deoarece se murdăreşte apa sfinţită.

Sursa: adev.ro/

Sursa; www.realitatea.net

Boboteaza. Care e legătura între sfințirea caselor și "arătarea urâtă și rea"

Boboteaza

Sfintirea caselor credinciosilor se face prin stropirea cu aghiasma mare in ajunul Bobotezei si prin slujba sfestaniei ce se savarseste la mutarea in casa noua si care se repeta in fiecare an sau chiar mai des, atunci cand lucrarea raului se face simtita in vreun fel in casa.
Apa sfintita de preot poarta in ea puterea curatitoare si sfintitoare a harului dumnezeiesc, scrie CrestinOrtodox.ro.
Cand face sfintirea apei, preotul se roaga ca: "apa aceasta sa se sfinteasca cu puterea, cu lucrarea si cu pogorarea Sfantului Duh", "pentru ca sa se pogoare peste ea lucrarea cea curatitoare a Treimii celei mai presus de fire", "pentru ca sa fie tamaduitoare sufletelor si trupurilor si izgonitoare a toata puterea cea potrivnica" si pentru ca "prin gustarea si stropirea cu apa sfintita sa ne trimita Dumnezeu binecuvantarea Sa, care spala intinaciunea patimilor".
Termenul "aghiasma" vine de cuvantul grecesc "aghiasmos", care isi are originea in cuvantul "aghios"(sfant). "Aghiasmos" se poate traduce si ca slujba de sfintire, dar si ca apa sfintita. Astfel, atunci cand spunem "voi face o aghiasma", intelegem slujba, iar cand spunem "voi bea un pic de aghiasma", ne referim la apa sfintita.
Exista si o alta explicatie in legatura cu originea cuvantului "aghiasma". S-a spus ca el vine de la "iazma". In DEX, cuvantul iazma, iezme, cu sensul de "aratare urata si rea, naluca, vedenie", este indicat ca si in DLR, cu etimologie ne­cunoscuta.
Se cere o explicatie in legatura cu sensul cuvantului iasma-iazma, de "aratare urata si rea, naluca, vedenie", contrar sensului originar de "apa sfintita".
Explicatia este urmatoarea: atunci cand preotul sfinteste apa, la sfarsit, canta troparul: "Mantuieste, Doamne, poporul Tau, si binecuvinteaza mostenirea Ta, biruinta binecredinciosilor crestini asupra celui potrivnic daruieste, si cu crucea Ta pazeste pe poporul Tau".
Cand se canta troparul, preotul stropeste pe credinciosi in cele patru puncte cardinale cu apa sfintita, spre alungarea "celui potrivnic", adica a celui rau, a celui urat, care este naluca, ve­denie rea, satana. De la actiunea stropirii cu apa sfintita si rostirea cantarii ei, s-a retinut in popor scopul urmarit prin aiasma - aiazma - iazma, de a alunga "aratarea urata si rea", adica duhul cel rau, satana.
E bine sa stim ca harul lui Dumnezeu vine acolo unde este chemat. Asa ca nu putem pune un semn de egalitate intre apa nesfintita si aghiasma. Nici in cadrul Sfintei Liturghii, harul lui Dumnezeu nu se pogoara peste toata painea care este in biserica, pentru a o preface in Trupul Domnului, ci doar asupra darurilor pregatite special pentru aceasta. Harul lui Dumnezeu se pogoara in timpul slujbei de sfintire a apei doar peste apa pregatita din timp pentru acest lucru si nu peste toata apa care exista in alte locuri. Iata de ce e bine ca omul sa-si deschida casa atunci cand preotul vine sa le sfinteasca, pentru ca sfintirea casei vecinului nu inseamna si sfintirea propriei case.

Sursa: www.realitatea.net

TRADIŢII ŞI OBICEIURI DE BOBOTEAZĂ. Ziua în care se alungă spiritele malefice

Boboteaza, serbata in ziua de 6 ianuarie, incheie ciclul sarbatorilor de iarna si are, pe langa intelesurile crestine - momentul nasterii spirituale a Mantuitorului - trasaturi de mare sarbatoare populara.

In ajunul Bobotezei se pregateste o masa asemanatoare cu masa din ajunul Craciunului. Pe masa din "camera de curat" se asterne o fata de masa, aleasa special pentru acest moment, sub fata de masa se pune fan sau otava iar pe fiecare colt se pune cate un bulgare de sare. Deasupra se aseaza douasprezece feluri de mancare: coliva - grau pisat, fiert, indulcit cu miere si amestecat cu nuca pisata -, bob fiert, fiertura de prune sau perje afumate, sarmale ( "galuste" ) umplute cu crupe, bors de "burechiuse" sau "urechiusele babei" - bors de fasole alba in care se fierb coltunasi mici, umpluti cu ciuperci, ce au colturile lipite in forma de urechiuse -, bors de peste, peste prajit, "varzare" - placinte de post umplute cu tocatura de varza acra -, placinte cu mac etc, scrie

Pana la sosirea preotului cu Iordanul sau Chiraleisa, nimeni nu se atinge de mancare iar, imediat dupa sfintirea mesei, parte din bucate sunt adaugate in hrana animalelor pentru "a fi protejate de boli si pentru a fi bune de prasila".

Alta data, dupa ce preotul rostea Troparul Botezului si stropea cu agheasma in casa si pe gospodari, era invitat sa se aseze pe lavita. Sub laicerul de pe lavita erau asezate, din timp, boabe de porumb - "ca sa stea clostile pe oua" - si busuioc - "ca sa vina petitorii'. Busuiocul acesta era folosit, mai tarziu, in descantecele de dragoste.

In semn de rasplata se dadeau: bucate ("desagarului"), bani (preotului), nuci, mere si covrigi (copiilor) iar, pe crucea preotului, gospodina casei aseza cel mai frumos fuior de canepa. Oferirea fuiorului avea mai multe semnificatii: se credea ca de firele acestuia se vor prinde toate relele, ca fuiorul devenea o punte peste care vor trece sufletele mortilor sau ca Maica Domnului va face din canepa un voloc cu care va prinde sufletele mortilor din iad pentru a le ridica in rai, scrie crestinortodox.ro.

Ajunul Bobotezei

Ajunul Bobotezei era, in egala masura, si un moment favorabil farmecelor, descantecelor si altor practici magice. Dimineata, inainte de aprinderea focului, se strangeau cenusa din soba si gunoiul din casa pentru a fi pastrate pana in primavara, cand se presarau pe straturile cu legume "pentru a le face rodnice si a le proteja de gujulii". Fanul de sub fata de masa si bulgarii de sare se adaugau in hrana animalelor "pentru a le feri de farmece, de boli si de duhurile rele". In acelasi scop era folosita si agheasma luata de la preotul care venea cu Iordanul.

Se credea ca daca, in dimineata Ajunului de Boboteaza, pomii erau incarcati cu promoroaca, acestia vor avea rod bogat. De asemenea, se credea ca animalele din grajd vorbesc la miezul noptii dinspre ziua de Boboteaza despre locurile unde sunt ascunse comorile.

In aceasta zi erau interzise certurile in casa si nu se dadea nimic ca imprumut, nici macar jaratec din focul din vatra.

In seara de Ajun se savarseau practici de aflare a duratei vietii. Inainte de culcare, se luau carbuni din vatra si se denumeau cu numele tuturor membrilor familiei. Se credea ca primul care va muri, va fi cel al carui carbune se va stinge mai repede.

Boboteaza - sfinitirea apei

In ziua de Boboteaza are loc sfintirea apei, in timpul slujbei de Iordan. Pregatirea acestui moment se face, si astazi, cu multa atentie, in fiecare comunitate. Locul de desfasurare a slujbei se alege impreuna cu preotul satului, de obicei intr-un spatiu mai larg - unde sa fie cel putin o fantana -, in imediata vecinatate a unei ape curgatoare, in gospodaria unui om sau in curtea bisericii. Pentru acest moment se aduce apa, care se punea in vase mari de lemn si, tot acum, se taie, la rau, o cruce mare de gheata. In jurul acestei cruci sau in jurul crucii care se afla in mod normal in curtea bisericii, se desfasoara intreg ceremonialul religios, la care participa toata suflarea comunitatii.

Dupa slujba de sfintire a apei, transformata in agheasma, fiecare satean isi ia apa sfintita in vasele de lemn sau de sticla cu care a venit de acasa. Pe drumul de intoarcere ei striga "Chiraleisa"- pentru belsugul holdelor viitoare, pentru purificarea aerului si pentru cresterea cat mai mare a canepii - si toarna cate putina agheasma in toate fantanile intalnite in cale. Odata ajunsi acasa, oamenii sfintesc cu agheasma sura, grajdul, animalele din grajd, pomii din livada, casa si interiorul casei.

Boboteaza - practici populare de purificare a spatiului si de alungare a spiritelor malefice

Boboteaza cumuleaza elemente specifice de reinnoire a timpului calendaristic, la riturile crestine adaugandu-se practici populare de purificare a spatiului si de alungare a spiritelor malefice. In Bucovina, purificarea aerului se facea, candva, prin focuri si fumegatii, in cadrul unui obicei numit Ardeasca. Aceasta manifestare avea loc imediat dupa sfintirea apei cand tinerii se retrageau pe locuri mai inalte, avand asupra lor carbuni aprinsi ce fusesera folositi anterior la aprinderea secaluselor, si aprindeau focurile de Boboteaza. Rugul era facut din vreascuri si frunze uscate stranse de feciori cu o zi inainte. Tinerii cantau si dansau in jurul focului si sareau peste foc, atunci cand acesta se mai potolea, in credinta ca vor fi feriti, astfel, de boli si de pacate. La plecare, fiecare lua carbuni aprinsi cu care, odata ajunsi acasa, afumau pomii din livada in scop fertilizator. De asemenea, inconjurau casa cu pulberea folosita ca incarcatura pentru secaluse crezand ca, in acest fel, casa va fi ferita de primejdii, mai ales de trasnete.

In cele trei zile, cat tine Boboteaza in Bucovina, exista sate in care vecinii, prietenii si rudele obisnuiesc a se colinda reciproc, dupa cum exista comunitati in care, in aceste zile, reapar mascatii. Tinerii, mascati in babe si mosnegi, colinda mai ales pe la casele unde se gasesc fete de maritat, obiceiul fiind o reminiscenta a cultului mosilor si stramosilor precum si a unor vechi practici fertilizatoare.

Sursa: www.realitatea.net

TRADIŢII DE CRĂCIUN. Când se împodobeşte bradul de Crăciun

Crăciunul, una dintre cele mai mari sărbători ale creştinătăţii, celebrează de peste 2.000 de ani naşterea lui Iisus şi este prilej de a petrece în familie, lângă bradul împodobit, cu bucate tradiţionale, colinde şi daruri aşteptate atât de copii, cât şi de cei mari.

Primii creştini nu celebrau naşterea lui Iisus pe 25 decembrie, considerând că aceasta a avut loc în luna septembrie, odată cu Ros Hashana (sărbătoare din calendarul iudaic).

În anul 264, Saturnaliile au căzut pe 25 decembrie şi împăratul roman Aurelian a proclamat această dată „Natalis Solis Invicti”, festivalul naşterii invincibilului Soare.

În anul 320, papa Iuliu I a specificat pentru prima dată oficial data naşterii lui Iisus ca fiind 25 decembrie.

În 325, împăratul Constantin cel Mare a desemnat oficial Crăciunul ca sărbătoare care celebrează naşterea lui Iisus. De asemenea, el a decis ca duminica să fie „zi sfântă” într-o săptămână de şapte zile şi a introdus Paştele cu dată variabilă.

Cu toate acestea, cele mai multe ţări nu au acceptat Crăciunul ca sărbătoare legală decât din secolul al XIX-lea. Mai mult de un mileniu, creştinii au sărbătorit Anul Nou în ziua de Crăciun (25 decembrie), în imediata apropiere a solstiţiului de iarnă: în Franţa până în anul 1564, în Rusia până în vremea ţarului Petru cel Mare, iar în Ţările Române până la sfârşitul secolului al XIX-lea.

În Statele Unite, Alabama a fost primul stat care a adoptat Crăciunul ca sărbătoare legală, în 1836. Oklahoma a fost ultimul stat, în 1907.

Unul dintre cele mai îndrăgite obiceiuri de Crăciun, colindatul, era pe vremuri interzis. Cel care a decis că muzica este nepotrivită pentru o zi solemnă cum este Crăciunul a fost Oliver Cromwell, care, în secolul al XVII-lea, a interzis colindele.

Cel mai vechi cântec creştin de Crăciun este „Jesus refulsit omnium”, compus de St. Hilary din Poitiers, în secolul al IV-lea. Cea mai veche transcriere după un colind englezesc îi aparţine lui Ritson şi datează din 1410.

În 1818, ajutorul de preot austriac Joseph Mohr a fost anunţat cu o zi înaintea Crăciunului că orga bisericii sale s-a stricat şi nu poate fi reparată la timp pentru slujba de Crăciun. Foarte trist din această pricină, el s-a apucat să scrie trei piese care să poată fi cântate de cor şi acompaniate la chitară. Una dintre ele era „Silent Night, Holy Night”, care în prezent este cântată în peste 180 de limbi străine de milioane de persoane.

Colindatul este unul dintre obiceiurile de Crăciun care se păstrează cel mai bine şi în satele româneşti. Pe lângă mesajul mistic, multe obiceiuri practicate în această zi sunt legate de cultul fertilităţii şi de atragerea binelui asupra gospodăriilor.

În unele sate se păstrează şi un alt obicei: cel mai în vârstă membru al familiei trebuie să arunce în faţa colindătorilor boabe de grâu şi de porumb. Bătrânii spun că, dacă boabele peste care au trecut colindătorii vor fi date găinilor, acestea vor fi spornice la ouat. Ei cred, de asemenea, că vor avea o recoltă foarte bună în anul următor dacă vor amesteca sămânţa pe care o vor pune în brazdă cu boabele folosite în ajun la primirea colindătorilor.

În satele de pe Valea Mureşului, Crăciunul este încă legat de anumite credinţe populare care se păstrează şi în prezent, iar obiceiul de a oferi daruri îşi are originile într-o legendă pe care numai bătrânii o mai cunosc.

În satul Hăpria, dacă primul care intră în casă de Crăciun este un bărbat, oamenii cred că este un semn de bunăstare şi sănătate pentru anul următor. Pentru a atrage binele asupra caselor lor, oamenii ţin masa întinsă toată noaptea și primesc colindători pe care îi cinstesc cu mâncare, băutură, cozonac și bani.

O altă poveste despre Crăciun, mai puţin cunoscută, spune că, în secolul al VII-lea, călugării foloseau forma triunghiulară a bradului pentru a descrie Sfânta Treime. În jurul anului 1500, oamenii au început să vadă în bradul de Crăciun un simbol al copacului din Paradis şi au atârnat în el mere roşii, simbol al păcatului originar. În secolul al XVI-lea, însă, familiile creştine au început să decoreze brazii cu hârtie colorată, fructe şi dulciuri. Dar mai înainte, în secolul al XII-lea, oamenii obişnuiau să atârne brazii de Crăciun în tavan, cu vârful în jos, ca simbol al creştinătăţii.

Reprezentările lui Moş Crăciun s-au schimbat de-a lungul vremii, astfel că între imaginea acestuia în vechea cultură populară – de frate mai bogat şi mai inimos al lui Moş Ajun – şi imaginea contemporană – de personaj iubit de copii – există mari diferenţe.

Tradiţiile contemporane despre „sfântul” Crăciun, despre Moşul „darnic şi bun”, „încărcat cu daruri multe” sunt printre puţinele influenţe livreşti pătrunse în cultura populară de la vest la est şi de la oraş la sat.

Din vechime se ştie că Maica Domnului, fiind cuprinsă de durerile naşterii, i-a cerut adăpost lui Moş Ajun. Motivând că este sărac, el a refuzat-o, dar i-a îndrumat paşii spre fratele lui mai mic şi mai bogat, Moş Crăciun. În unele legende populare şi colinde, Moş Ajun apare ca un cioban sau un baci la turmele fratelui său. În cultura populară românească, Crăciun apare ca personaj cu trăsături ambivalente: are puteri miraculoase, ca eroii şi zeii din basme, dar are şi calităţi tipic umane. El este bătrân (are o barbă lungă) şi bogat (de vreme ce are turme şi dare de mână).

Pe de altă parte, ideea de spiriduşi de Crăciun vine din credinţa străveche că gnomii păzeau casa omului de spiritele rele. Spiriduşii au fost iubiţi şi urâţi, pentru că, deşi uneori se purtau cu bunăvoinţă, puteau foarte uşor să se transforme în fiinţe răutăcioase şi nesuferite, atunci când nu erau trataţi cum se cuvine. Percepţia cea mai răspândită era că ei se purtau precum persoana cu care aveau de-a face, fiind fie răutăcioşi, fie drăguţi. În Evul Mediu, în loc să ofere daruri, spiriduşii mai degrabă aşteptau să le primească. Abia pe la mijlocul secolului al XIX-lea spiriduşii au devenit prieteni ai lui Moş Crăciun.

Scriitorii scandinavi, cum ar fi Thile, Toplius şi Rydberg, au combinat cele două trăsături oarecum contradictorii ale personajelor: ei îi prezentau pe spiriduşi puţin răutăcioşi, dar buni prieteni şi ajutoare de nădejde ale lui Moş Crăciun. Unii spun că sunt 13 spiriduşi, alţii sunt convinşi că este vorba de nouă, alţii – de şase. Într-o vreme se credea că Moş Crăciun şi spiriduşii săi se simt foarte bine în casa lor de la Polul Nord. În 1822, poetul american Clement Clark a publicat lucrarea „A Visit From St. Nicholas” (cunoscută şi ca „The Night Before Christmas”), în care el l-a descris pe Moş Crăciun ca pe un spiriduş bătrân şi blând, care zboară în jurul lumii într-o sanie trasă de opt reni. În 1885, Thomas Nast a desenat doi copii privind la o hartă a lumii şi urmărind călătoria Moşului de la Polul Nord în Statele Unite, deci se presupunea că acolo, în îndepărtatul Nord, locuieşte bătrânul cel bun. Dar în 1925 s-a descoperit că nu există reni la Polul Nord, aşa că toţi ochii s-au întors spre Finlanda, unde există multe astfel de animale.

În 1927, Markus Rautio, un prezentator de emisiuni pentru copii la postul naţional de radio finlandez, a declarat că Moşul locuieşte pe un munte în Laponia. Astăzi pare aproape sigur însă că Moş Crăciun şi cei 11 spiriduşi ai lui stau bine ascunşi undeva pe muntele Korvatunturi în Laponia, Finlanda, în apropiere de graniţa cu Rusia. Pepper Minstix, unul dintre spiriduşi, este paznicul credincios al satului lui Moş Crăciun.

Cum reuşeşte acesta să se mişte atât de repede, într-o noapte, din Laponia până în casele tuturor copiilor din lume? Cu foarte multă vreme în urmă, Moş Crăciun şi spiriduşii săi au descoperit formula specială, secretă, a prafului magic pentru reni, care îi face să zboare. Acest praf magic este împrăştiat peste fiecare ren cu puţin timp înainte de a pleca din Laponia, în ajunul Crăciunului. Este suficient pentru a-i face să zboare întreaga noapte în jurul lumii. Zborul este, de altfel, foarte rapid: aproape de viteza luminii.

Rudolph este cel mai celebru ren, fiind conducătorul celorlalţi opt, pe nume Blitzen, Comet, Cupid, Dancer, Dasher, Donder, Prancer şi Vixen. Când Rudolph era pui, nasul său a fost atins de Magia Crăciunului şi de atunci este strălucitor şi roşu.

Pe teritoriul românesc, Crăciunul este una dintre cele mai mari sărbători ale creştinilor, printre care se mai numără Paştele şi Rusaliile.

În tradiţia populară se spune că Fecioara Maria trebuia să-l nască pe fiul lui Dumnezeu şi umbla, însoţită de Iosif, din casă în casă, rugând oamenii să-i ofere adăpost. Ajunsă la casa bătrânilor Crăciun şi Crăciunoaie, aceştia nu o primesc pentru a nu le „spurca” locuinţa prin naşterea unui copil conceput din greşeală. Ajunsă la capătul puterilor, Maria a intrat în ieslea vitelor, unde au apucat-o durerile naşterii. Crăciunoaia a auzit-o şi i s-a făcut milă, astfel încât a ajutat-o în rol de moaşă. Crăciun a aflat, s-a supărat şi i-a tăiat bătrânei mâinile, apoi, de frică, a fugit de acasă. Crăciunoaia a umplut, cum a putut, un ceaun cu apă, l-a încălzit şi l-a dus să spele copilul. Maria i-a zis să încerce apa şi când a băgat cioturile mâinilor, acestea au crescut la loc. În altă variantă a poveştii, Maria suflă peste mâinile Crăciunoaiei şi acestea cresc la loc.

În ajunul Crăciunului, copiii merg cu colindul şi cu Steaua, pentru a vesti naşterea lui Iisus. Originea colindelor, texte rituale dedicate Crăciunului şi Anului Nou, nu este cunoscută cu exactitate în istoria românilor. Înainte și în timpul sărbătorii se transmit mesaje de Crăciun și urări celor dragi și cunoștințelor. Crăciunul este considerat și un prilej de împăcare. Copiii merg la colindat, la casele frumos împodobite, cântând „Steaua sus răsare” şi „Bună dimineaţa la Moş Ajun!” şi alte cântece, şi sunt răsplătiţi de gazde cu fructe, covrigi, dulciuri şi bani.

În ceea ce priveşte obiceiurile culinare, creştinii români obişnuiesc să ţină post timp de 40 de zile înainte de Crăciun, acesta încheindu-se în seara de Crăciun. Un moment gastronomic important care precedă Crăciunul este ziua de Ignat (20 decembrie), când se taie porcul şi se prepară mâncăruri specifice, precum cârnaţii, chişcă, tobă, răcituri, sarmalele, caltaboş, care, alături de tradiţionalul cozonac, vor sta pe masa de Crăciun.

Sursa: http://www.romaniatv.net/

TRADIŢII ŞI OBICEIURI de MOŞ NICOLAE. Cele mai cunoscute legende

În fiecare an, în seara de 5 decembrie, copiii știu că trebuie să-și lustruiască ghetuțele sau cizmulițele, pentru că Moș Nicolae va trece pe la ei să le aducă daruri. Celor cuminți. Celor neascultători, Moș Nicolae le aduce o nuielușă, pentru a-i atenționa să își asculte părinții și bunicii. Și este suficient să se uite prin ferestre ca să-și dea seama dacă un copil a fost cuminte sau nu.

Moș Nicolae - obiceiuri și tradiții la noi și în lume

Tradiția își are originea în povestea personajului legendar și mitic, care a existat cu adevărat în persoana episcopului din Myra-Lichia (pe meleagurile Turciei de astăzi), persoana cu credință nețărmurită în Dumnezeu, care a trăit în secolul al IV-lea. Lui Nicolae de Myra îi sunt atribuite numeroase fapte bune față de cei săraci și năpăstuiți, dar și miracole, numele său traducându-se prin "biruitor de popor". Provenind dintr-o familie înstărită, la moartea părinților săi, și-a dăruit întreaga avuție celor nevoiași, scrie Agerpres.

https://www.youtube.com/watch?v=fOD1LB209Mg

Una dintre cele mai cunoscute legende despre Moș Nicolae este povestea celor trei fete sărace, care neavând zestre nu puteau să se căsătorească și urmau să fie vândute de tatăl lor unor bărbați înstăriți. Se spune că Sfântul Nicolae, aflându-le durerea, le-a aruncat fiecăreia pe geam, într-o noapte, câte un săculeț de bani. Săculeții au căzut fie în ciorapii puși la uscat, fie în ghete. De aici este obiceiul ca darurile de Moș Nicolae să fie puse în ghetuțe.
Deși este grăbit să alerge la copiii din lumea întreagă, Moș Nicolae are timp să plece urechea la dorințele fiecărui copil în parte. În tradițiile românești Moș Nicolae apare pe un cal alb, trimitere la prima zăpadă care cade la începutul iernii, păzește Soarele care încearcă să se strecoare pe lângă el spre tărâmurile de miazănoapte pentru a lăsa lumea fără lumină și căldură, ajută văduvele, orfanii și fetele sărace la măritat, este stăpânul apelor și salvează de la înec corăbierii, apără soldații pe timp de război, motiv pentru care este invocat în timpul luptelor.

De asemenea, există obiceiul să se pună în apă crenguțe de pomi fructiferi în casă, lângă icoane, care să înflorească de Anul Nou. În funcție de crenguța care a înflorit, se așteaptă recolta de fructe în noul an.

În nopțile sfinte de sărbători, când, preț de o secundă, se deschid cerurile și pentru noi, muritorii, se spune că Moș Nicolae poate fi văzut stând de-a dreapta lui Dumnezeu.

Există obiceiul la sate ca în ziua de Sfântul Nicolae feciorii să se organizeze în cete și să-și aleagă gazda unde vor merge pentru repetițiile colindelor de Crăciun și de Anul Nou. Legenda lui Moș Nicolae s-a răspândit în toată lumea și a luat caracteristicile fiecărei țări. În Europa, în secolul al XII-lea, ziua Sfântului Nicolae a devenit ziua darurilor și a activităților caritabile.

În Germania, tradiția sărbătoririi Moșului Nicolae a apărut prin îmbinarea unei figuri păgâne cu imaginea creștină a Sfântului Nicolae, care este văzut de germani ca un bătrân care poartă un sac în spate și o nuielușă în mână. Pe lângă ghetuțe, copiii pregătesc în ajun o scrisoare în care își aștern toate dorințele și câțiva morcovi pentru caii moșului. Se mai spune că Moș Nicolae are cu el o carte în care a trecut toate faptele copiilor, bune sau rele. Dacă n-au fost cuminți, copiii primesc nuielușe, cartofi sau cărbuni. În unele regiuni din Germania, copiii se costumează în Moș Nicolae și colindă casele vecine, pentru a primi dulciuri.

Copiii din Franța, în ajun, lasă pentru Moș Nicolae un pahar de vin iar pentru măgărușul lui, morcovi și puțin zahăr. În ziua de 6 decembrie, ei primesc ciocolată, turtă dulce, fructe și trimit scrisori rudelor pentru a le ura sărbători fericite. Îndeosebi în regiunile din estul Franței, cei mici știu că Moș Nicolae vine călare pe un măgăruș, alături de Pere Fouettard (Moș Nuielușă), înveșmântat în negru. Dacă Moș Nicolae lasă daruri copiilor buni, Pere Fouettard este cel care-i mustră pe copiii care n-au fost cuminți, altoindu-i cu o nuielușă.
La copiii olandezi, moșul ajunge pe mare, venind din Spania. Dacă n-au fost cuminți, se tem de însoțitorul moșului, Zwarte Piet (Petru cel Negru). El îl ajută pe Moș Nicolae cu darurile și dulciurile pentru copiii cuminți. Va merge pe la fiecare copil și-i va dărui câte ceva, dar dacă pe lista lui copilul este trecut ca neascultător, îl va lua cu el înapoi în Spania.
În Belgia și Luxemburg, copiii își așază ghetuțele în fața ușii și, la fel ca micuții francezi, pregătesc un pahar de vin pentru moșul, morcovi și zahăr pentru calul lui. Odată cu Moș Nicolae, la fel ca și în alte țări europene, copiii îl așteaptă și pe însoțitorul său, Hoseker.

Moș Nicolae este foarte iubit de copiii din Austria, care-l știu ca pe un bătrân înveșmântat asemenea unui episcop, cu o carte mare în care îngerii au scris toate faptele celor mici și călătorește alături de Krampus, care ține în mână o nuia cu care-i amenință pe micuții care nu au dat ascultare părinților.

Copiii din Italia așază pe o farfurie, în ajun, scrisorile în care-și notează dorințele, promițându-i lui Moș Nicolae că vor fi cuminți în anul care va veni. A doua zi, în locul scrisorilor, găsesc dulciurile lor preferate. Tot în Italia, există tradiția numită Rito delle nubili (ritualul celor necăsătoriți). Tinerele fete care au nevoie de ajutor înainte de a se mărita primesc daruri în amintirea sfântului care a ajutat trei fete sărace să se căsătorească, oferind fiecăreia câte o punguță cu galbeni.

În Cehia, odată cu cadourile constând din mere, nuci, dulciuri și jucării, Moș Nicolae le aduce aminte copiilor că în curând va sosi copilul Isus. Conform unui vechi obicei, copiii neascultători primeau în încălțări cartofi și bucăți de cărbune.

În nordul și partea centrală a Croației, Moș Nicolae (Sveti Nikola) aduce cadouri pe 6 decembrie, cu ocazia zilei sale consacrate. În seara dinainte, copiii își lustruiesc încălțămintea și o așază pe pervazurile ferestrelor, pentru a fi umplută cu daruri, dulciuri și fructe de generosul Moș.

În Polonia, Moș Nicolae este o personalitate extrem de divinizată și respectată. Îmbrăcat în haine episcopale și purtând bastonul episcopal, el coboară din ceruri cu ajutorul unui înger și colindă întreaga țară pe jos sau purtat într-o trăsură trasă de un cal alb. La vederea lui, copiii nerăbdători încep să strige 'A venit! A venit!'. Odată intrat într-o casă, Moș Nicolae ascultă cu îngăduință rugăciunile copiilor. El îi ceartă sau îi laudă, după cum este cazul, și le dăruiește apoi icoane, mere roșii, portocale și 'pierniki' (prăjiturele sfinte, făcute cu miere și mirodenii). Dacă nu își face apariția în persoană, el își lasă darurile sub pernele copiilor care dorm sau le pune în pantofii lustruiți special pentru acest eveniment.

În unele orașe și sate din Slovacia, Moș Nicolae, sau Svaty Mikulá?, sosește într-o trăsură trasă de un cal. Copiii nerăbdători să îl vadă umplu străzile și se unesc în coruri și dansuri. În unele regiuni, Moșul vizitează copiii acasă. În ajun, copiii își așază încălțările lustruite pe pervazul ferestrei sau în pragul ușii, sperând să le găsească dimineața încărcate cu daruri. În unele școli are loc sărbătoarea "Mikul Mail", în care copiii își dăruiesc unul altuia mici cadouri.
În Slovenia, în seara anterioară zilei de Sântul Nicolae, copiii își așază încălțămintea afară, în fața ușii, așteptând să o găsească a doua zi încărcată de fructe, bomboane, monede și mici jucării. Cel care îl însoțește pe Moș Nicolae, numit Parkel, pune în încălțările copiilor obraznici cărbuni și cenușă.

În Spania, tradițiile de Moș Nicolae includ un foarte tânăr 'episcop copil', de obicei având între trei și șase ani, și un grup de bărbați numiți ''auroros'', care cântă orații. Bărbații adună colecte, care sunt apoi dăruite de preot sau 'episcopul copil'. Copilul poate fi escortat de colegii de clasă, poate călări un mic cal sau prezidează, împreună cu preotul și profesorul, o masă la care se servesc fructe uscate, nuci și prăjiturele.

Înaintea zilei de Sfântul Nicolae (Szent Mikulás), copiii din Ungaria își lustruiesc pantofii cei mai buni și îi așază pe pervazuri pentru a fi umpluți de darnicul Moș. El vine în case cu un sac plin de cadouri și o carte mare în care sunt scrise faptele bune și rele ale copiilor. Dimineața, copiii găsesc în pantofi bomboane, portocale, nuci, mere, ciocolată și mici cadouri. Copiii obraznici primesc nuiele aurii și linguri de lemn.

Sursa: www.realitatea.net

Sarbatoarea Sfantului Andrei - despre Dragoste, Ursita si Strigoi! Cele mai frumoase traditii romanesti

Va invitam sa citim cele mai fascinante si interesante credinte, traditii si obiceiuri romanesti legate de sarbatoarea Sfantului Andrei!

Pe 30 noiembrie este sarbatoare mare, ziua in care in traditia ortodoxa romana este celebrat Sfantul Apostol Andrei, fratele lui Simon Petru, patronul spiritual al Romaniei. Apostol al lui Iisus Hristos, Andrei este considerat a fi primul propovaduitor al evangheliei crestine pe meleagurile geto-dacice, cel care a adus crestinismul in tara noastra.

Multe sunt minunile pe care le-a savarsit sfantul apostol Andrei. Multe, frumoase si fascinante sunt si traditiile populare, credintele si obiceiurile legate de aceasta sarbatoare... Chiar daca multe dintre aceastea au poate un reper crestino-pagan, este imposibil sa nu le remarcam ineditul mitologic sau superba imaginatie arhaica romaneasca. Trebuie sa recunoastem ca dau un aer magic si captivant sarbatorii si ca ne duc la vremuri de poveste, vremuri de demult, cand oamenii, strigoii si lupii umblau liberi pe pamant… De ce sa nu visam cu ochii inchisi, de ce sa nu ne imaginam, sa ne temem pentru o noapte sau sa speram, de ce sa nu credem in povesti tesute din fir de realitate? Macar pentru o noapte… Dimineata magia dispare si revenim la realitate….

Lectura placuta va dorim. Si mai dorim sa uram un calduros La Multi Ani celor care isi serbeaza astazi numele. O viata magica va dorim tuturor si multa credinta din suflete!

Traditii si obiceiuri de sarbatoarea Sfantului Andrei

Initial, pe 29-30 noiembrie, precrestinii il celebrau pe Santandrei, o zeitate ce personifica lupul, animal sacru, temut si respctat. Odata cu propovaduirea crestinismului peste aceste meleaguri, peste ziua lui Santandrei, divinitatea geto-daca, s-a suprapus sarbatoarea Sfantului Apostol Andrei.

Ziua in care trebuie sa ne temem de puterea Lupului

Zeitatea si ritualurile pagane au fost sterse din mentalul colectiv, dar cu toate acestea ziua Sfantului Andrei a ramas cunoscuta si astazi sub denumirea de “Ziua Lupului”. In popor, se crede ca in Ziua Lupului lupii stau la panda, iar strigoilor li se permite sa umble nestingheriti pe pamant. Ziua Lupului este o zi in care fortele malefice sunt mai aproape ca oricand de noi, iar lupul capata abilitati si puteri pe care nu le are in nici o alta zi. Devine extrem de agil si de o ‘sprinteneala’ fantastica si isi poate indoi gatul teapan.

Este foarte important de aceea in aceasta zi sa te aperi de puterea lupului si sa iti aperi si gospodaria si turmele de vite. Aflam din unele superstitii romanesti ca sta in puterea noastra sa ne aparam de puterea lupilor rai si sa nu-i aducem prin prejma. Trebuie doar sa nu iti piepteni parul in ziua Sfantului Andrei, sa nu faci treburi in gospodarie, sa nu torci, sa nu arunci gunoiul afara din casa. Sa aprinzi in schimb candela in dreptul icoanei.

In unele zone in schimb, copiii imprastie faina la raspantie de drum, aruncand-o in cele 4 zari. Se crede ca lupii se imblanzesc astfel si stau departe de oameni. Iar pentru a tine lupii departe de animale, gospodarii obisnuiesc sa lipeasca cate o cruce de ceara pe cornul drept al vitelor.

Noaptea magica a iubirii si a aflarii ursitei in dragoste

In zonele Maramuresului, ziua Sfantului Andrei este o sarbatoare importanta si draga mai ales persoanelor de sex feminin. Fetele de maritat asteapta cu nerabdare ajunul sarbatorii (29 spre 30 noiembrie) pentru a-si afla soarta in iubire, iar femeile se indeletnicesc cu ritualuri traditionale ce au ca scop protectia familiei si a gospodariei in anul care va urma.

“Turtuca de Andrei” este pregatita de fetele tinere care doresc sa isi viseze ursitul din faina de grau, apa si multa sare. In noaptea de 29 spre 30 noiembrie, inainte de culcare, fetele trebuie sa manance din aceasta turta sarata. Daca fata respectiva are soarta de casatorie anul care va urma, isi va vedea ursitul aducandu-i apa in somn spre a-si potoli setea. Daca nu ii aparea in vis – inseamna ca trebuia sa mai astepte.

Legat de macinatul graului exista si obiceiul macinarii graului indarat. In vremuri de odinioara, din graul macinat astfel, fetele tinere faceau turte care le asezau pe scanduri. Se dadea drumul cainelui spre a manca turtele, tinandu-se cont de prima turta pe care o manca. Apartinea fetei care se va marita prima. In alte zone, fetele tinere erau legate la ochi. In cazul in care prindeau in staul o oaie – era considerat semn ca nu maritau curand. Daca prindeau in schimb un berbec – era semn ca alesul va veni cat de curand in viata lor.

Ritualul ghicirii ursitei in dragoste cu ajutorul oglinzilor este si el practic de unele fete. Pare mai mult un ritual magic si pagan, desprins din povestile cu luna plina… Fata care doreste sa isi vada alesul, dezgolita pana la brau si cu parul despletit, trebuie sa tina cate o lumanare in fiecare mana si sa se pozitioneze intre doua oglinzi. Priveste pret de cateva minute in oglinda din fata, dupa care arunca o privire si la cea din spate. Se spune ca in oglinda din spate ii va aparea imaginea ursitului sau sau scene din viitor.

Conform unui alt obicei din batrani, fetele se indreptau la miez de noaptea catre fantani, tinand aprinsa in mana lumanarea cu care au luat lumina in ziua de Pasti. Ulterior, coborau lumanarea aprinsa in fantana, sperand sa vada in apa chipului celui harazit de Dumnezeu.

O alta traditie romaneasca straveche vorbeste despre “ghicitul in pari”. La miez de noapte, pe intuneric, fetele obisnuiau sa iasa afara din casa, in ograda, si sa atinga un par de la gard de care si agatau un fir rosu. Ziua urmatoare, pe lumina, se indreptau spre parul respectiv pe care il recunosteau dupa insemn, spre a vedea ce fel de ursit le este harazit. In cazul in care parul era drept si neted, ursitul va fi fost si el un barbat chips si tanar. In cazul in care parul era scurt si cu noduri, ursitul va avea avutie putina si ani multi. Coaja groasa a parului insemna bogatie din partea ursitului.

Ritualul verighetei a devenit un ritual comun printre fetele din Muntenia care doresc sa isi afle viitorul in iubire. Fetele trebuie sa arunce o verigheta sfintita de preot intr-un pahar de apa neinceputa sis a priveasca in mijlocul verighetei de pe fundul apei. Se spune ca daca au credinta in puterea lui Dumnezeu vor vedea chipul ursitului reflectandu-se in apa sau il vor visa noaptea.

In alte zone, fetele tinere obisnuiesc sa semene un catel de usturoi intr-un bulgare de alut. Se crede ca fata al carei usturoi incolteste si creste frumos se va marita curand. Tot in noaptea de 29 spre 30, fetele care doresc sa vada in vis chipul celui cu care se vor casatori trebuie ca inainte de a adormi sa se asigure ca au sub perna 41 fire de grau. Este bine totodata ca fetele care isi doresc sa se casatoreasca sa poarte usturoi la brau.

Strigoii se joaca de-a viata pe pamant...

Totodata, inainte de lasatul serii, ferestrele si usile se ung cu usturoi, facandu-le cruce in acelasi timp pentru ca strigoii sa devina inofensivi si sa nu poata intra in case. In unele zone oamenii isi ung cu usturoi anumite zone ale trupului: frunte, piept, spate si incheieturi pentru ca strigoii sa nu se atinga de ei si sa nu-i nenoroceasca in vreun fel. Usturoiul are proprietati purifiante si tine la distanta raul. Doar se stie ca vine Noaptea Strigoilor, o noapte a maleficului si a spaimei...

Strigoii ‘vii’ si strigoii ‘morti’ isi abandoneaza fara voia lor trupurile sau ies din morminte si se angajeaza in batalii purtate intre ei la raspantii de drum, hotare si locuri considerate ‘necurate’. Daca nu reusesc sa se razboiasca intre ei, atunci strigoii se ‘supara’ si se apuca sa suga sangele primului pamantean care le pica pe mana.

Strigoii vii sunt oameni obisnuiti care, din anumite motive (se nasc din incest, sunt copii din flori, au o vertebra in plus etc) devin strigoi doar in aceasta noapte, parasindu-si in somn trupul si luand forma diverselor vietati, mai putin forma animalelor sfinte. Ei provoaca pagube si cauzeaza rau si suferinta oamenilor, pocindu-i sau sugandu-le sangele, afectand virilitatea barbatilor, furand mintile oamenilor si belsugul livezilor, stricand animalele.

Strigoii morti sunt spiritele oamenilor care nu si-au gasit linistea si lumina atunci cand au trecut pe lumea cealalta. Acestia obisnuiesc sa le faca rau celor care i-au suparat, le-au gresit sau nu le-au asigurat o inmormantare crestineasca, cu tot ce presupune aceasta. Se mai spune ca in vazduh umbla varcolacii, iar pe pamant pricolicii. Odata ce vine dimineata si se aud cocosii cantand, toate aceste spirite malefice dispar si se intorc la locurile lor. Dis-de-dimineata, spatiul bataliei este purificat…

Deoarece strigoii se pot uita pe geamul locuintelor, pot intra in casa nepoftiti sau se pot adaposti la caldura, oalele si canile trebuie intoarse cu gura in jos.

Previziuni ale vremii si ale anului care va veni

In ajunul sarbatorii sfantului Andrei, toti membrii familiei trebuie sa semene grau intr-o strachina de pamant. Cel al carui grau va creste cel mai des si mai inalt si nu se va ingalbeni va fi cel mai norocos in anul care vine. El va avea parte de sanatate si de un an bun, prielnic. Obiceiul este stravechi: batranii satelor obisnuiau sa semene grau in oale de pamant, interpretand recoltele de anul urmator in functie de felul in care creste graul. Ca regula, graul respectiv este special si nu trebuie aruncat, ci dat pasarilor spre hrana.

Pentru a vedea daca vei avea parte de zile inflorite in anul care va veni, este bine sa pui intr-o vaza cu apa crengute de corcodus, visine, cires, mar, migdal etc. Pe langa aspectul coloristic deosebit, ele au o semnificatie aparte. Daca infloresc pana in Craciun (pana de Sfantul Vasile in unele variante) – e semn ca te vei bucura si vei inflori in anul care va veni.

Luna devine si ea un astru important in noaptea magica a Sfantului Andrei. Daca luna este “subtire” si iti pui o dorinta in gand si ii adresezi sfantului Andrei o rugaciune in timp ce privesti luna, se crede ca ruga iti va fi ascultata, iar dorinta ti se va implini. Totodata, luna plina pe un cer senin in noaptea de sfantul Andrei prevesteste o iarnausoara. La polul opus, luna plina pe un cer intunecat prevesteste o iarna lunga si grea, cu nameti si viscole.

Sursa: www.garbo.ro

Sfantul Andrei: 12 obiceiuri europene ca sa-ti afli soarta in dragoste si cu cine te vei casatori

Afla-ti soarta in dragoste in noaptea Sfantului Andrei si descopera cele mai cunoscute metode si obiceiuri europene de dezlegare a viitorului matrimonial!

Daca intr-un articol anterior va faceam cunoscute superstitiile si traditiile romanesti care se practica in noaptea Sfantului Andrei pentru aflarea viitorului in dragoste, de data aceasta am aruncat un ochi printre obiceiurile altor tari. Dragostea are un limbaj universal, iar patrunderea tainelor viitorului fascineaza oriunde ne-am afla. Suntem manati de aceeasi curiozitate si nerabdare de a ne anticipa viitorul in dragoste. Sarbatoarea Sfantului Andrei (30 noiembrie) este considerata a fi o sarbatoare mare pentru intreaga crestinatate, iar noaptea de dinaintea ei se contureaza drept un amestec seducator de magie si sacralitate. Prin urmare, iti prezentam cele mai cunoscute practici si obiceiuri europene de dezlegare a viitorului matrimonial in noaptea Sfantului Andrei, noaptea dinspre 29 spre 30 noiembrie:

Noaptea Sfantului Andrei: Traditii si obiceiuri europene pentru aflarea soartei in dragoste

Foto: Casatorie, luna via Shutterstock

O credinta scotiana spune ca rugaciunile adresate sfantului Andrei la miezul noptii au o putere mai mare si ajung mai repede inaintea Sfantului. Sfantul Andrei ii ajuta pe cei cu credinta si cu sufletul curat sa isi gaseasca sufletul pereche si se roaga pentru ei inaintea lui Dumnezeu.

In Polonia, o metoda de divinatie foarte cunoscuta si folosita este aceea a cerii topite. Conform unui obicei mostenit din strabuni, ceara topita si lichida poate fi turnata direct intr-un vas de metal plin cu apa sau, pentru rezultate mai concludente, prin gaura unei chei. Forma figurinei de ceara care se formeaza in apa poate oferi informatii pretioase despre cel harazit si poate fi interpretata in diverse moduri.

Totodata, in alte zone ale Poloniei, vasul in care se picura ceara topita este tinut in dreptul unei lumini, iar umbra formata de ceara topita in apa ofera si ea indicii despre cel ursit fetei care face practica ritualul respectiv.

Tot in Polonia, este practicata si o alta metoda de ghicire a viitorului in dragoste. Este musai pentru tinerele care doresc sa isi afle ursita in dragoste sa tina post toata ziua si sa manance peste sarat la cina. Ele trebuie sa se abtina din a-si stinge setea chiar daca simt nevoia imperioasa de a bea apa. Trebuie in schimb sa doarma cu o pereche de pantaloni barbatesti sub perna in noaptea dinspre sfantul Andrei. Se spune ca cel pe care il vor visa in acea noapte le va fi si alaturi pentru tot restul vietii.

Mai mult, tot in aceasta seara, in noaptea dinspre Sfantul Andrei, unele tinere pun sub perna mai multe hartiute cu diverse nume de barbati care le-ar putea fi pereche in viata. A doua zi dimineata, cand se trezesc, trebuie sa extraga de sub perna unul dintre aceste biletele si sa-l citeasca. Se spune ca primul bilet extras contine si numele viitorului sot.

In Slovacia si Cehia, tinerele scriu pe bucati mici de hartie numele a mai multor barbati care le-ar putea fi soti. Introduc ulterior aceste hartiute cu nume masculine in interiorul unui aluat, pentru a face “halusky”, niste umpluturi moi. In momentul cand umpluturile halusky sunt gatite, prima care se va ridica la suprafata apei va dezvalui si numele viitorului sot al fetei.

In mod traditional, in Ucraina, tinerele prepara din apa si faina alba anumite prajiturele numite “balabushky”. Pe vremuri, se spune ca tinerele obisnuiau sa aduca in gura apa de la fantana pentru a face aceste prajituri, iar baietii obisnuiau sa le faca sa rada pentru a scapa apa. Cand prajiturelele “balabushky” erau gata, fiecare fata trebuia sa aleaga una si sa o marcheze cu o fasie colorata sau o bucata de hartie. Asezau prajiturelele pe o carpa, urmand sa lase un caine flamand sa intre in casa. In functie de felul in care cainele manca prajiturile respective, fetele puteau face previziuni in ceea ce priveste viitorul lor. Daca, spre exemplu, cainele lua una dintre acele prajituri si se retragea cu ea intr-un colt, tanara care isi recunostea prajitura ca apartinandu-i stia ca destinul ei este sa se marite departe de casa.

O alta metoda folosita de tinere pentru a-si prezice viitorul in dragoste si de a afla cand si daca se vor casatori este reprezentata de metoda pantofilor. Mai multe tinere isi aliniaza pantoful stang in ordine intr-o incapere, de la peretele aflat cel mai departe de usa si pana la usa. Se schimba primul pantof, apoi si ceilalti pantofi si se adauga lantului pana cand unul dintre pantofi atinge pragul usii. Fata al carei pantof ajunge primul la usa se va marita prima si se va marita in curand.

Conform unei superstitii din Austria, in noaptea Sfantului Andrei, tinerele fete care doresc sa isi gaseasca alesul beau cateva guri de vin si apoi rostesc “Andreasgebet”, rugandu-se si invocand ajutorul sfantului. In acest timp, conform unei traditii stravechi, trebuie sa loveasca cu piciorul intr-un pat de paie.

Cate bordeie, atatea obiceiuri… In Scotia, spre exemplu, exista traditia marului decojit. Prin urmare, in ajunul Sfantului Andrei, tinerele care doresc sa se casatoreasca decojesc un mar si ii arunca coaja peste umar. Cu ce litera ti se pare ca aduc literele de pe podea? Conform traditiei, coaja marului dezvaluie si ia forma primei initiale a numelui barbatului cu care tanara se va casatori.

In Marea Britanie, in noaptea magica a Sfantului Andrei, pana si cainii vorbesc in limbajul dragostei. Trebuie sa fii atent daca auzi un caine latrand in noaptea dinspre Sfantul Andrei. Se spune ca persoana potrivita tie va veni din directia din care se aude cainele latrand. Tot in Marea Britanie, pentru a-l visa pe cel ursit, in traditia straveche, fetele obisnuiau sa doarma dezbracate in noaptea dinspre Sfantul Andrei.

Un alt obicei din Marea Britanie spune ca poti afla si altfel daca te vei casatori sau nu in anul care vine. Un pantof ascutit trebuie aruncat inspre usa. Daca pantoful cade cu varful orientat inspre iesire inseamna ca te vei casatori in viitorul apropiat.

Sursa: www.garbo.ro