Ochii unui inger
de Paul Elder
O poveste adevarata.
Calatoria sufletului, Ghizii spirituali,
Sufletele pereche si realitatea iubirii
Pe ultima coperta a acestei carti este scris: "Credeti in ingeri, ghizi spirituali, calatorii ale sufletului, clarvedere? Paul Elder nu credea – cel putin pana in clipa cand a avut trei experiente in prejma mortii." De aici au inceput vastele lui experiente, descrise in aceasta carte extraordinara.
Deschideti o poarta catre Lumea Spiritelor – asta este indemnul autorului, spre asta suntem condusi, pagina dupa pagina, intr-un mod fascinant. Ceva imi spune ca doar aceste cateva cuvinte sunt suficiente pentru a va determina sa o cititi – daca nu ati facut-o pana acum. Nu cred ca un cautator sincer, un suflet care-si doreste sa "treaca pragul" dimensiunilor superioare ale constiintei, afla ceea ce gaseste in paginile acestei carti si ignora informatia. Nu putem accepta ca putem pati si noi precum indigenii care nu au vazut vapoarele cu care a sosit Magellan, doar pentru ca nu stiau ca asa ceva exista. Este firesc si in natura lucrurilor sa ne dorim sa aflam tot mai multe despre lumea nevazuta, despre legile ce guverneaza alte dimensiuni, despre capacitatile noastre innascute si total nefolosite, netrezite inca.
Sa privim putin spre realitatea pe care o traim. Daca observi firele cu care Divinitatea tese drumul nostru spre un alt nivel de constiinta, nu te poti opri din admiratie, sentimentele dau navala fara sa poata fi stavilite. Sincronicitatile ne coloreaza viata, comunicarile cu ingerii nostri, cu ghizii sau helperii (cei care ne ajuta din invizibil) sunt tot mai clare... valul se subtiaza, simtim, stim ca in curand lumea va avea o alta fata. Pe masura ce intrevezi tabloul care se contureaza, sufletul prinde aripi, gata sa-si ia zborul. Si totusi, ceva ne opreste sa o facem, ceva sta in calea eliberarii de frica si de tipare sau credinte limitative. De cele mai multe ori, acel "ceva"este necunoscutul, teama de necunoscut. Daca putem transforma necunoscutul in cunoscut, totul se schimba, iar "cand totul se schimba... se schimba totul" (Neale Donald Walsch)
Stim deja ca suntem mai mult decat corpul nostru fizic, dar intrebarea este, stim si cat de mult? Numai daca tinem cont de faptul ca spiritul se exprima prin (cele) trei corpuri – fizic, emotional si mental – ajungem sa stim ca doar o treime din fiinta noastra reprezinta corpul fizic, aspectul, viata fizica. Cu toate acestea, prin ciclul reincarnarilor, in repetatele vieti de pe Pamant am invatat foarte multe despre corpul fizic, dar, atunci cand suntem intrupati, uitam tot ceea stim despre celelalte structuri, non-fizice, ale fiintei noastre.
Cum sa facem sa declansam un proces al reamintirii? Ne este clar ca tot atat de bine cum stim lumea fizica, cea a formelor, o stim si pe cea spirituala, caci ea este cea in care ne odihnim intre vieti, este cea in care ne faurim Programul Existential pentru aceasta viata, este lumea din care primim ajutor si indrumare, este lumea din care se pare ca venim. Si totusi, chiar daca credem ca ea exista, pentru ca nu ne amintim mare lucru si nu prea stim cum functioneaza, ne temem sa patrundem acolo. Am ajuns, in sfarsit, intr-un cerc vicios. Spun in sfarsit, pentru ca, daca macar ajungem sa realizam asta, vom gasi si calea de a iesi la lumina. Cu putin curaj – dar mai ales prin cunoastere dobandita prin cercetare, experimentare sau invatatura – vom putea pasi, chiar daca la inceput timid, in acest spatiu miraculos al lumilor nevazute.
Paul Elder, autorul acestei carti, este si astazi unul dintre cei mai reputati experimentatori ai Institutului Monroe. Cartea sa - Ochiul unui inger - alaturi de cartile lui Robert Monroe (Calatorie in afara corpului, Calatorie indepartata si Calatoria Suprema) ne ofera cele mai directe si autentice informatii de care avem nevoie pentru a explora si intelege lumile non-fizice, pentru a ne construi repere. Ce mai asteptam? Cea mai valoroasa calitate a acestor carti consta in aceea ca ne reaseaza intr-o forma fireasca, simpla si clara, toate informatiile care, cu timpul, ne-au creat o imagine – de cele mai multe ori falsa, iluzorie – despre dimensiunile spiritului, despre lumea fara forme, despre orasele si civilizatiile de dincolo, despre fiintele ce "locuiesc" aceste dimensiuni.
Cartea Ochiul unui inger este atat de frumos scrisa si atat de captivanta, incat daca incepi sa o citesti nu o mai lasi din mana. Te absoarbe cu totul. Este o carte cuprinzatoare, inspirata si de mare importanta, care descrie experiente de moarte clinica si de extracorporalizare (calatorii in afara corpului), intr-o maniera in care nu s-a mai facut pana acum. "Fiind o poveste a sperantei si curajului, de natura sa schimbe, intr-o clipa, milioane de vieti,cartea va oferi cititorilor Conversatiilor cu Dumnezeuinspiratia de a-si crea propriile dialoguri cu spiritele lor calauzitoare si cu Dumnezeu" (Neale Donald Walsch, autorul cartilor Conversatii cu Dumnezeu, publicate de Editura For You).
Dupa desele sale treceri prin Poarta spirituala, Elder s-a intors cu o serie de revelatii uimitoare asupra naturii fiintei noastre adevarate, dar si a scopului nostru in acest Univers, a misiunii noastre ca specie..
Iata ce spune Paul Elder, despre cartea sa:
In general, experienta scrierii acestei carti a fost in sine o aventura – mistica, binecuvantatoare si absolut tamaduitoare.
Acum, pe cand ma apropiam de sfarsitul misiunii, aveam dificultati in a gasi cuvintele potrivite, pentru a exprima cat de recunoscator eram pentru lectiile minunate si binecuvantarile pe care pe primisem. Au fost si timpuri grele si timpuri minunate – dar, cu siguranta, nu le-as schimba pentru nimic in lume. Fusese o calatorie remarcabila, o educatie incredibila. Dar aveam inca atat de multe de invatat, atat de multe de experimentat.
Ca niciodata inainte, invatasem sa iubesc viata si tot ce ii apartinea. Abia daca trecea o zi fara sa imi aduc aminte de puterea spiritului uman si a relatiei noastre cu Dumnezeu si cu toata lumea. Noi nu suntem numai corpurile pe care le ocupam. Suntem energie pura, indestructibila. Mai puternici decat ne putem imagina, noi – si toate lucrurile pe care le experimentam – suntem vesnici. Ca atatia altii, descoperisem ca exista doar un singur lucru, un element esential, care leaga totul si pe toti impreuna. Iar acesta este puterea iubirii.
Pe tot parcursul vietii mele, existase o singura revelatie principala – unicul mesaj si cel mai important pe care il primisem vreodata – care pune totul intr-o alta perspectiva. La sfarsitul vietilor noastre, cand ne eliberam trupurile si pasim din nou in lumea spirituala, nu conteaza deloc cine a castigat sau cine a pierdut, cat de bogati sau celebri am devenit. Singurul lucru care conteaza, cu adevarat, este cum i-am tratat pe ceilalti de-a lungul vietii. Aceasta este importanta iubirii.
Poate ca cea mai dura lectie a experientei umane, realitatea iubirii, poate fi uneori cel mai dificil de acceptat pe deplin. Cand suntem prinsi in lupta pentru supravietuire, cand par sa ni se intample lucruri groaznice – noua sau altora din jurul nostru – cand suntem raniti sau suparati de lucrurile pe care le fac altii, trebuie sa luptam pentru a vedea dincolo de cea mai mare temere a noastra – iluzia umana a despartirii. Nu exista nici o despartire adevarata. Noi toti suntem unul singur!
Trebuie doar sa incercam sa ne amintim, sa privim adanc inauntrul nostru si inauntrul celorlalti, pentru a vedea frumusetea sufletului unic pe care noi toti il impartasim cu Dumnezeu. Daca as putea sa va ofer un sfat, ar fi acesta: Nu va retineti! Iubiti tot ceea ce merita! Pentru aceasta exista inimile. Sa ai inima zdrobita de o mie de ori este infinit mai bine decat sa nu fi iubit deloc. Asta ar fi cea mai mare tragedie.
Viata este un dar minunat – asa ca traiti-o din plin. Profitati de fiecare ocazie in parte, pentru a imbratisa pe cineva. Faceti-va timp sa va imbratisati copiii, parintii, fratii si surorile, prietenii, chiar si strainii. Si, faceti-va timp sa priviti atent in ochii lor. Poate ca atunci cand va asteptati mai putin, veti simti o senzatie de agitatie in inima si o rascolire adanca in suflet. Ati putea sa descoperiti ca priviti in ochii unui inger.
Cat despre mine, calatoria mea continua aproape zilnic, cu noi experiente si revelatii. Unde ma va duce si unde se va sfarsi, nu am nici o idee. Dar stiu un lucru sigur. Viata este o evolutie succesiva de etape, lectii si mistere minunate de rezolvat. Nici macar nu-mi pot imagina cat de multe mai trebuie sa invat. Dar, abia astept sa descopar.
Prezentare facuta de prietena noastra, Elena Cocis, careia ii multumimwww.elenacocis.ro
Cuprins :
Mulţumiri ... 5
Introducere ... 7
Capitolul 1 Deşteptarea ... 9
Capitolul 2 Unde era Dumnezeu ... 19
Capitolul 3 În căutarea adevărului ... 39
Capitolul 4 Extinderea orizonturilor ... 55
Capitolul 5 Să mori din nou ... 73
Capitolul 6 Îndrumarea ... 86
Capitolul 7 Nu suntem singuri ... 102
Capitolul 8 Misiunea extremă ... 113
Capitolul 9 Conexiuni spirituale ... 140
Capitolul 10 Explorarea ... 157
Capitolul 11 Călătoria noastră împreună ... 181
Capitolul 12 Îndepărtând zidurile ... 200
Capitolul 13 Vindecând inimi ... 222
Capitolul 14 Interpretarea ... 240
Capitolul 15 Afirmarea ... 253
Ochii unui înger ... 264
Despre autor ... 266
Fragmente din carte:
pag. 61
Uluit, dar îngrijorat în mică măsură, am plutit direct prin tavanul Institutului. în timp ce fiecare părticică din mine vibra, am început să mă ridic la cer. La treizeci de metri, la o sută, la trei sute de metri, am prins viteză rapid, deplasându-mă încă şi mai sus. Curând, privind peisajul care se micşora sub mine, m-am comparat cu o rachetă care ţâşnea spre spaţiu. Aceasta - m-am gândit - trebuie să fie ceea ce echipajul unei navete spaţiale vede, atunci când părăseşte Terra.
Peisajul Virginiei a devenit o ceaţă verde, pe măsură ce mă înălţăm tot mai sus. în dreapta mea, întinderea vastă a albas-trului oceanului mi-a apărut înaintea ochilor, în timp ce continuam să urc. În câteva momente, întreaga planetă a devenit vizibilă, odată ce ţâşneam cu putere în spaţiu. Soarele avea o strălucire aparte, pe care n-o mai văzusem niciodată. Deplasându-mă încă şi mai repede, am continuat, până când însuşi Pământul a apărut ca o mică minge albastră. În final, la mii de kilometri depărtare în spaţiu, am încetinit şi m-am oprit.
Panorama era uimitoare! Pretutindeni se putea vedea şi simţi frumuseţea Creaţiei. O mantie de stele se desfăşura în toate direcţiile. Mi-a trecut prin cap cât de mic şi nesemnificativ eram eu, în mijlocul acestei superbe întinderi a Creaţiei - şi totuşi ştiam că fac parte din ea. Totul era conectat la nivel tainic, încât chiar şi cea mai mică particulă era la fel de importantă ca şi cea mai mare. Pentru o perioadă nedeterminată de timp, am navigat în linişte prin spaţiu, absorbit de frumuseţea din jurul meu.
Monroe avea dreptate. Acest nivel de conştientă, Focus 15, nu era afectat de timp. Încântat în solitudinea mea, am devenit deodată conştient de un sunet ciudat, care mă distrăgea. Părea că mă şi înconjoară, dar - în acelaşi timp - îmi răsuna şi în interior. Deşi nu am putut detecta sursa, părea a fi o frecvenţă adâncă şi joasă, ca vuietul vântului sau ca valurile oceanului care se sparg de ţărm. Continuând să crească, am descoperit curând că era imposibil de ignorat.
Preocupat, m-am gândit totuşi că ar trebui să mă întorc în corpul meu. Cu o mişcare rapidă, m-am întors cât ai clipi înapoi,...
pag. 90
În lumina palidă a unui mic felinar, atenţia mi-a fost captată de un obiect care strălucea în iarba deasă, acoperită de rouă, de dedesubt. Părea a fi un pistol lustruit, placat cu nichel, ca unele pistoale semiautomate, pe care le văzusem la televizor. Eram total confuz. Nu aveam nici cea mai mică idee unde eram, sau de ce? În timp ce pluteam în zonă, încercând să-mi dau seama ce se întâmplă, am simţit un alt val de energie şi, o clipă mai târziu, priveam o pereche de mâini deasupra unui lighean. Lângă lighean, o pompă de apă veche, cu acţionare manuală, era fixată pe o scândură. Sub mine, cineva a întins braţul, a pompat apă în lighean şi a început să se spele pe mâini. Spre surpriza mea, apa turnată devenea rapid roşie. Semăna cu sângele.
În mintea mea erau numai întrebări. Ale cui erau mâinile acelea? Ale mele? Nu păreau să fie. Al cui era sângele? Omorâsem, oare, pe cineva? Mă omorâse cineva pe mine? Scena s-a estompat, astfel că m-am trezit într-o clădire lungă, privind în jos, spre o podea de lemn murdară. Simţindu-mă deja obosit, mintea mea a realizat că acum eram într-un corp fizic, devastat de durere. În faţa clădirii, un ofiţer în haină militară stătea la un birou imens, cu aspect oficial.
În faţa biroului se plimba un alt soldat, în echipament de luptă, care ţipa la mine într-o limbă slavă. Nu puteam înţelege o iotă din ceea ce spunea, dar am bănuit, cumva, că acest om urma să mă omoare. Aproape terminat de durerea intensă, prelungită, n-am mai suportat. Voiam doar să se termine totul. O clipă mai târziu, pluteam din nou în aerul nopţii, privind iarba verde, înaltă. Am avut un moment de înţelegere eliberatoare. Era, într-adevăr, alt loc şi alt timp. Fusese o scenă din viaţa mea anterioară. Ca răspuns la o întrebare nerostită, am auzit în minte cuvintele "nouăsprezece-patruzeci-patru". Atunci am înţeles. Acesta fusese anul morţii mele anterioare.
Următorul lucru pe care mi-l amintesc, a fost că eram înapoi în corp, în realitatea prezentă. Mi-am scos căştile, am luat o gură de aer în piept şi m-am întins pe pat. Aveam multe lucruri la care să mă gândesc. Nu am mai avut dubii în legătură cu...
pag. 102
NU SUNTEM SINGURI
Ca o consecinţă a întâlnirii cu spiritele călăuzitoare, viaţa mea devenise din ce în ce mai captivantă. Existenţa mea era împărţită între a-mi face, în timpul zilei, serviciul, a-mi îndeplini îndatoririle în cadrul primăriei - şi perioada nopţii, când mă izolam de restul lumii, pentru a investiga natura existenţei umane şi pentru a afla cine sunt cu adevărat. Experienţele mele cu Meldor mă determinaseră să-mi dau seama că înţelegerea mea asupra vieţii fusese cam limitată şi că mai erau multe de învăţat despre univers şi despre locul meu în cadrul lui.
În timpul ultimei mele călătorii la Institutul Monroe avuseseră loc atât de multe experienţe, încât aproape că omisesem un eveniment important - deschiderea celui de-al treilea ochi. Deşi fusese o descoperire destul de recentă pentru mine, era o puternică poartă către lumea spirituală, care îmi trezea curiozitatea. Totuşi, în acele zile de început, noua viziune psihică mă lăsa, de cele mai multe ori, confuz.
Am descoperit că perioada cea mai bună pentru explorarea cu succes a decorporalizării era chiar după trezirea din somnul de noapte. Într-o dimineaţă, m-am trezit şi am rămas în pat, urmărind, ca prin vis, imaginile din mintea mea. Pe măsură ce mă cuibăream confortabil, sunetul strident cu care mă obişnuisem la intrarea în starea de tranziţie, mi-a atras atenţia. Cu ochii închişi, am văzut o mică rază de lumină în mijlocul frunţii.
Anticipând o altă excursie către Lumea de Dincolo, pentru a-l vedea pe Meldor, am fost surprins când s-a deschis doar o mică poartă de formă ovală.
pag. 121
Cu simţurile oarecum refăcute, am început să cercetez împrejurimile. Părea ca un peisaj real, de pe Pământ. Sub mine era o apă mare - probabil, un lac. O stâncă înaltă de patru metri îşi croise un drum şerpuit, dominând o bandă subţire de plajă la marginea apei. Am observat doi oameni înotând în lac, poate la cincizeci de metri, sau cam aşa ceva, de mal. Am plutit în jos, pentru a privi mai de aproape.
Pe când mă apropiam de suprafaţa apei, mi-am dat seama, brusc, că aceşti oameni nu moţau. Nici măcar nu se mişcau. Trupurile unui bărbat şi al unei femei păreau să plutească chiar sub suprafaţa apei. Erau morţi - evident, înecaţi. Atunci am observat pentru prima dată un om stând pe plajă, agitat şi înnebunit. Tocmai eram pe punctul de a mă apropia de el, când am auzit vocea lui Meldor în minte. "Nu-ţi face griji în privinţa lui; ne vom întoarce după el mai târziu. Va fi bine. Deocamdată însă, trebuie să continuăm. Sunt şi alte suflete pe care vrem să le vezi."
Liniştit de Meldor, ne-am continuat călătoria. Scena de pe malul apei a început să pălească şi, curând, pluteam deasupra unei căsuţe ţărăneşti, dintr-o zonă agricolă de câmpie. Am observat absenţa drumurilor, în preeria de sub mine. O mică alee bătătorită ducea la proprietate. Un gard scund, din lemn, înconjura o curte mare, cu copaci, unde trona o uriaşă grădină de legume. În timp ce coboram, am fost atras spre spatele casei şi către o alee din grădină. Atunci, am înţeles de ce eram acolo. O femeie cam plinuţă, în vârstă, în dificultate evidentă, era căzută pe o parte, la marginea cărării. Am ştiut că ne vom întoarce pentru a ajuta acest biet suflet, însă la îndemnul lui Meldor ne-am continuat drumul. Scenă după scenă, ne-am continuat raidul: de la privelişti cu soldaţi în armură, luptând cu săbii în bătălii sângeroase din timpuri medievale, la forme mai moderne de conflict Realitatea brutală era copleşitoare.
Nu eram sigur că sunt pregătit pentru profunzimea traumei emoţionale pe care o experimentam. Totuşi, continuam, în mare parte zburând pe deasupra locurilor şi doar ocazional...
pag. 153
Dar să mă întorc la întrebarea ta de la început Prin multe reîncarnări, sufletele dezvoltă o legătură specială şi prietenie cu anumite suflete. Ele învaţă repede că pot atinge rezultate mai bune dacă se ajută unul pe altul - ca şi o experienţă mai profundă de învăţare. Deci, ele sunt de acord să se reîntoarcă împreună în mediul pământesc, iarăşi şi iarăşi, ca să înveţe, să evolueze şi să experimenteze. Adesea, îşi schimbă rolurile în vieţile următoare, într-o viaţă, unul poate juca rolul unui părinte, ca apoi să se întoarcă în rol de copil. Numeroase scenarii pot fi jucate la nesfârşit - totul pentru experienţă şi acumularea de cunoaştere. Experienţa şi cunoaşterea sunt, la urma urmei, singurele lucruri pe care le poţi lua cu tine, când părăseşti lumea fizică.
Când sufletele devin implicate, în mod complex, în numeroase reîncarnări succesive, învăţarea poate fi imensă. Un grup sau o familie de suflete poate deveni implicată în planificarea provocărilor şi a împrejurărilor generale, pe care speră să le experimenteze sau să le depăşească în următoarea viaţă. Lecţiile şi rolurile pe care ei sunt de acord să le joace, pot fi foarte dure în realităţile fizice de pe Pământ. Dar sufletul ştie şi înţelege că experienţa în sine va fi ca un vis trecător, ca o clipire din ochi, în realitatea cosmică a timpului neliniar.
Anumite suflete fac un imens sacrificiu ca să le ajute pe altele să-şi îndeplinească lecţiile alese. Ca şi mama ta actuală de pe Pământ, ei pot accepta să se pună în situaţii dificile, pentru a facilita învăţarea şi experienţa altora. Pentru acele suflete care doresc să-şi accelereze evoluţia şi avansarea spirituală, căutarea de experienţe şi cunoaştere este uriaşă.
Experienţa umană este o lecţie foarte puternică. Cu mici excepţii, cei care aleg să se încarneze îşi parcurg drumul prin sute sau chiar mii de vieţi. Vor experimenta atât corpuri de bărbaţi, cât şi de femei. La un moment dat, mulţi pot deveni ucigaşi, hoţi şi vagabonzi. Vor trăi vieţi în care vor fi fericiţi, vor avea bogăţie - dar şi vieţi pline de durere, de disperare şi de eşecuri. Căutând mereu să evolueze, un suflet poate câştiga mult într-o singură viaţă, doar ca apoi să cadă şi să dea înapoi în...
