marți, 11 noiembrie 2014

Previziunile lunii noiembrie

Previziunile lunii noiembrie#1
Încredere, curaj şi acţiune, acestea sunt coordonatele lunii viitoare * noiembrie va fi caracterizată prin combinaţii explozive care, dacă le vom gestiona corect, ne vor ajuta să obţinem rezultate foarte bune * astrologii atrag atenţia că va trebui să ne concentrăm pe obiective bine stabilite şi să nu începem mai multe proiecte deodată
Modul în care vom reacţiona luna viitoare se va modifica. Vom trece de la lupta pentru supravieţuire, dorinţa de control sau munca de detectiv ascunsă scorpionic (acţiuni prin care se caracterizează prima parte a lunii) la ieşirea la rampă cu încredere, cu idealism combinat de dorinţa de independenţă, aventură şi cunoaştere. Astrologii atrag atenţia asupra combinaţiei explozive Marte- Pluto- Uranus, care trebuie gestionată cu mare responsabilitate dacă vrem să nu provoace distrugeri, ci să ne aducă putere să realizăm tot ce ne propunem. Spre sfârşitul lunii, odată cu intrarea lui Mercur în semnul Săgetătorului, va trebui să ne concentrăm pe obiective bine stabilite şi să nu începem mai multe proiecte deodată. În concluzie, noiembrie se anunţă a fi o lună exigentă, pregătind atmosfera explozivă de decembrie.

Berbec. Noiembrie va fi pentru voi un adevărat generator de energie, cu circumstanţe care vă vor obliga să faceţi alegeri importante, radicale şi tranşante. Încercaţi să vă detaşaţi, să ascultaţi şi pe alţii, asta dacă vreţi să vă stăpâniţi emoţiile în cazuri limită. Riscaţi să acordaţi mai multă atenţie vieţii profesionale, în detrimentul celei de familie, şi într-o astfel de situaţie puteţi dărâma ce aţi clădit lunile trecute, mai ales dacă vă veţi subestima partenerul.

Taur. Opoziţia dintre Soare şi semnul tău vă permite să lăsaţi pe alţii la înaintare, iar voi să măsuraţi pulsul vieţii de zi cu zi. şi poate că e mai bine aşa, în primul rând datorită neîncrederii în voi, iar în al doilea rând că aveţi timp de reflectat şi de observat detaliile care până acum v-au scăpat, pe care le puteţi utiliza în viitoarele colaborări şi asocieri. În relaţia de suflet să nu confundaţi iubirea cu atracţia fizică, mai ales în a doua jumătate din lună, căci orice exces ar putea fi aspru sancţionat de Saturn.

Gemeni. E posibil să întâlniţi oameni diferiţi de cei cu care v-aţi obişnuit, fapt care vă poate deschide larg noi orizonturi. Aceste influenţe vă pot provoca la noi idei,vă puteţi antrena în noi proiecte sau vă puteţi desprinde de obiceiuri pe care le-aţi crezut înrădăcinate pentru totdeauna. În anturajul vostru sau în familie vor exista glasuri care să vocifereze la libertăţile pe care vi le asumaţi şi trebuie să oferiţi din când în când explicaţii. Puteţi conta pe aplombul vostru interior pentru a va coordona eficient activităţile.

Rac. Posibil să vi se ceară ajutorul, posibil să fiţi nevoiţi să îi sprijiniţi pe alţii să evolueze şi să găsească metodele propice pentru dezvoltarea lor. Această activitate în care aţi putea fi implicaţi o să vă redea echilibrul pentru moment. Atenţie că o astfel de stabilitate este doar de moment! În a doua parte a lunii riscaţi să deveniţi imprudenţi sau inconstanţi în a vă urmări obiectivele. Însă dacă vă concentraţi forţele pe priorităţile voastre, veţi reuşi să vă mobilizaţi. În plus, puteţi acorda mai mult timp problemelor sentimentale ale altora, lucru care v-ar putea face propriii parteneri să se simtă neglijaţi.

Leu. Veţi şti să vă urmariţi obiectivele şi micile victorii vă vor stabiliza proiectele pe care le-aţi făcut deja. Veţi fi încrezători şi optimişti, atitudine care o să vă deschidă porţile unor noi relaţii sociale benefice, mai ales în a doua jumătate a lunii. Viaţa de familie va fi mult mai calma şi mai senină decât expansivitatea şi tumultul din exterior şi acolo vă veţi găsi liniştea pentru a vă reîncărca bateriile. Celor singuri s-ar putea ca pasiunea să le bată la uşă.

Fecioară. Aspectul făcut de Marte şi zodia voastră o să vă stimuleze energia şi perseverenţa mentală, iar Saturn o să vă ajute să vă consolidaţi poziţia la locul de muncă si să vă demonstraţi talentele profesionale rezolvând sarcini dificile sau ameliorând relaţia cu şefii. Doar că va trebui să nu luaţi decizii pripite căci există o prea mare curiozitate intelectuală din partea voastră care v-ar putea determina să vă depaşiţi atribuţiile. Sentimental, veţi avea poate mari pretenţii de la partener, ceea ce l-ar putea pune în dificultate pe acela, dar dacă nu veţi fi atât de perfecţionişti în primele trei săptămâni cuplul se va suda.

Balanţă. Dacă veţi fi în măsură să acceptaţi noul, ineditul şi avântul pe tărâmuri necunoscute în viaţa voastră, sunt toate şansele ca lucrurile să se schimbe pozitiv. Provocările aduse de aspectul dinamic al lui Marte cu zodia voastră or să vă oblige să gândiţi creativ şi să vă evidenţiaţi social. Evitaţi însă excesul de zel faţă de superiori la locul de muncă căci în caz contrar, „remarcarea” voastră vă poate aduce neplăceri. În familie va fi nevoie de calm, de echilibru, iar astea necesită chiar compromis. Dacă acţionaţi cu tact, veţi aplana eventuale contradicţii care pot degenera în adevărate certuri.

Scorpion. Sectorul financiar este activ în această lună, căci oportunităţi se îndreaptă spre voi. Puteţi profita bine de ele dacă veţi şti cum să vă înconjuraţi de persoane implicate în proiecte care v-ar putea ajuta şi pe voi să vă urmaţi visele. Saturn şi Soarele în zodia voastră vă oferă timp, răbdare şi putere să reuşiţi ce v-aţi propus. Sentimental, viaţa vă poate fi marcată de oameni mai tineri ca voi, dar chiar şi aşa, puteţi trece rapid de la nepăsare la pasiune şi invers, păstrându-vă însă generozitatea faţă de partener.

Săgetător. Viziunea voastră asupra viitorului este legată de întâmplări din trecut sau treceţi printr-o perioadă de introspecţie. Marte în sector financiar vă impulsionează şi vă determină să căutaţi noi metode de a câştiga bani, însă vă poate stimula excesiv ambiţiile. Puterea de a vă folosi resursele interioare şi capacitatea creativă deschid calea pentru utilizarea lor ca al doilea job sau pentru a face economii substanţiale. Sentimental, lucrurile devin trepidante, mai ales în prima jumătate de lună pentru că sunteţi prea dominator şi partenerul nu acceptă acest comportament.

Capricorn. Veţi filozofa mai mult, poate chiar pe marginea dificultăţilor pe care le mai întâlniţi în cale. Saturn, stăpânul semnului vostru, vă acordă şansa de a sorta grâul de neghină în sensul larg al expresiei pentru ca voi să înaintaţi apoi în proiectele propuse începând cu a doua jumătate a lunii. Afectiv, doriţi momentele voastre de solitudine şi vă sfătuiesc să înaintaţi precaut în orice fel de relaţie căci nu toate sunt demne de încredere. Dacă sunteţi singuri, gândiţi-vă de două ori înainte de a vă lua angajamente!

Vărsător. În primele două săptămâni ale lunii, tensiunile din anturaj vă vor forţa să luaţi atitudine, indiferent dacă e vorba de şefi, de unul din părinţi sau chiar de parteneri. În plus, şi voi aveţi tendinţa de a vorbi neîntrebaţi astfel încât vă puteţi irita interlocutorii. Dacă veţi şti să ponderaţi aceste tendinţe, veţi fi acceptaţi să lucraţi la proiecte mari, colective, care să vă redea optimismul şi speranţa. Scăpaţi de tot ce v-a limitat în trecut, depăşiţi crizele emoţionale. Bucuraţi-vă de libertatea voastră de expresie ce are acum cale deschisă!

Peşti. Luna va fi bogată în oportunităţi şi noi variante de care puteţi profita aşa că nu ezitaţi în a vă lansa în noi proiecte fiindcă aveţi toate şansele de a găsi persoane receptive care să fie interesate să lucreze cu voi. E necesară însă puţină cumpătare pentru că Marte vă dă tendinţa de a deveni rapid iritaţi sau riscaţi să vă înşelaţi, confundând dorinţele cu realitatea. În plus, deja se ştie ca legăturile sociale se fac şi se strâng cu mult tact. Aveţi intuiţia dezvoltată şi nu ezitaţi să vă ascultaţi vocea interioară!
Horoscop realizat de astrologul Lorina Corozan, de la Cabinetul „Astro Skat” Oneşti

„Odată cu intrarea în Scorpion a planetei Mercur, pe 9 noiembrie, vom avea un stellium de 4 planete în zodia deja aglomerată, care mă duce cu gândul că încep tratativele, organizările şi planificările de după primul tur de alegeri din România, care până atunci nu au condus la înţelegeri. În a doua jumătate a lunii încep să se limpezească anumite lucruri cu Neptun revenit la mers direct, se mai ridică vălul de pe ochi -- pentru unii la timp, pentru alţii cam târziu” -- astrologul Lorina Corozan, de la Cabinetul “Astro Skat” din Oneşti

Sursa: http://www.ziarulevenimentul.ro/

Ce alegi să faci astăzi va avea repercusiuni în viitor! Pentru că astăzi este 11.11.2014



Data de astăzi 11.11.2014 conţine o aglomerare de 1. Această dată poate avea atât o semnificaţie negativă, cât şi una pozitivă, în funcţie de ce lucruri alegeţi să faceţi în această zi. Remus Ionescu, horoscopist şi numerolog, a vorbit despre semnificaţia zilei, la "Star matinal".
Remus Ionescu susţine că astăzi este o zi potrivită pentru a lua decizii. 1 este cifra schimbării. Mare atenţie însă! Dacă hotărârile pe care le luaţi au conotaţie negativă, lucrurile rele vă pot urmări de acum încolo.
"Nicio zi nu seamănă cu alta. Ne trezim cu gânduri diferite. 11.11.2014 reprezintă o zi deosebită întrucât prezintă o aglomeraţie de 1. 1 înseamnă independenţă, curaj, energie, hotărâre, schimbare. Astăzi simţim o puternică dorinţă de schimbare. Este şi la modul fizic o energie ăe care o simţim. Este bine să avem grijă la ce ne punem în cap. Astăzi, Universul răspunde la ce gândim. Acele schimbări pe care le facem sau le dorim au legătură cu un partener de viaţă, un coleg, un partener, cu cineva care ne oferă un model", a spus Remus Ionescu, în ediţia de marţi, la "Star matinal".
Sursa: http://antenastars.ro/

Astro-Energia lunii noiembrie 2014: Schimbare dinauntru in afara








Raportul meu pentru luna octombrie a subliniat necesitatea de a avea rabdare cu provocarile vietii si bunavointa de a face loc pentru ranile - noastre si ale celorlalti - fara a fi nevoiti sa plonjam in ele si sa "facem lucrurile corect". Aceasta rabdare plina de compasiune - care ocupa un spatiu de acceptare in fata durerii, si o dorinta de a recunoaste si a nu se intoarce de la suferinta - a fost o forta puternica in ultima luna, iar toate eforturile depuse pentru rabdare co-exista cu sentimente dificile, circumstante provocatoare si acele aspecte greu de suportat legate de noi insine si altii, incepe sa se dezarmeze in luna noiembrie pe masura ce Pluto se aliniaza cu Uranus si Chiron pentru o relatie ce continua pana in februarie 2015. Aceasta aliniere puncteaza o cale prin mijlocul provocarilor si pana in partea cealalta. Ea ne invita sa ne implicam activ in toate zonele de lupta din viata noastra - timpul de asteptare rabdatoare a expirat - si sa facem acest lucru cu un angajament din toata inima pentru a trai intrebarile, provocarile si conflictele cu care ne confruntam. Cu cat suntem mai dispusi sa facem asta, cu atat mai mult vom recunoaste cat de mult ne-am sacrificat pentru dificultati, prin simplul fapt ca nu recunoastem adevarul atunci cand il vedem, fie ca este vorba despre adevarul despre noi insine, alte persoane sau insasi natura vietii in sine.
Adevarul este o tema majora in aceasta luna. In timp ce pentru aceia care se afla intr-o calatorie de trezire, discernamantul adevarului este intotdeauna raspandit, natura adevarului se schimba acum, si exista noi adevaruri si perspective pentru a fi culese. Daca simti ca practica ta spirituala te lasa balta, sau pur si simplu nu mai esti inspirat cum ai fost odata, daca te confrunti cu probleme recurente in viata ta, aspecte din tine, despre care ai crezut ca sunt de mult apuse si te intrebi daca te-ai schimbat intr-adevar, aceasta luna detine promisiunea de perspective si oportunitati noi, de a face un pas inapoi in fluxul vietii cu credinta si concentrarea reinnoite. Pluto, Chiron si Uranus curata calea inainte pentru a-i sprijini pe aceia care pasesc pe ea. Calea nu va fi toata plina cu trandafiri, iar o parte din ea e un deal inalt, dar cu acesti trei parteneri formidabili avem alaturi de noi o mare putere si intelepciune.
Ceea ce nu inseamna ca putem spune ca azvarlim, pur si simplu, rabdarea pe fereastra! Inca avem nevoie de ea, fata de noi insine si alte persoane. Si, poate cel mai important, fata de procesul evolutiv de trezire constienta care apare pe aceasta planeta, la care fiecare dintre noi contribuie in fiecare minut al fiecarei zile. In aceasta luna, ne-am putea gasi in mijlocul unor circumstante foarte familiare, confruntandu-ne cu raspunsuri foarte familiare, exceptand acest moment in care putem alege cu usurinta, mai degraba, un nou mod de a actiona decat repetarea vechilor obiceiuri si tipare, care nu ne-au dus nicaieri. Cele mai profunde schimbari in acest moment nu sunt cele care pot fi masurate in termeni fizici si materiali, ci in termeni de atitudine si intelegere. Cand putem vedea o situatie familiara, prin ochi complet noi, observand in prezent dinamici asunse si adevaruri, ne aflam in profunzimea procesului de transformare, indiferent de cum arata lucrurile din exterior. Schimbarile in circumstante sunt cireasa de pe tort, insa ce conteaza cu adevarat sunt schimbarile interioare: noi adevaruri percepute, eliberarea vechilor perceptii, dorinta de a urma inima cuiva, indiferent cat de gresit aliniat poate parea cu cei din jurul tau! Acestea sunt schimbari evidentiate de luna in curs - o rearanjare interna, care va da roade exterioare in timp util (de unde si nevoia de rabdare!).
Aceste energii proaspete, declansate de Pluto la inceputul lunii, se aseaza in prima saptamana a lunii noiembrie. Ne aflam cu picioarele pe un teren nou, care poate lua timp. Venirea Lunii pline in Taur pe data de 6/7 noiembrie ne aduce riscul de a respinge invitatia de a sari in aceasta energie si a vedea viata cu alti ochi, preferand in schimb sa ramanem sa facem si sa punem lucrurile in acelasi fel... in timp ce, desigur, ne plangem despre cum viata nu este corecta si nimic nu se schimba niciodata! Bine ca nu ne rostogolim in aceasta capcana! Exista multe oportunitati in urmatoarele saptamani, de a imbratisa schimbari semnificative in intelegere si traire. Ar fi o pierdere monumentala sa renuntam la acestea pur si simplu pentru familiaritatea ranilor obosite, vechii dureri si aparenta siguranta a "constiintei de victima". Indiferent cat de nedreapta pare a fi viata, indiferent cat de greu ne-am luptat sa schimbam fara a face vreo schimbare, aceasta luna ne ofera nenumarate posibilitati de a face lucrurile diferit, daca suntem dispusi sa ne asumam responsabilitatea pentru viitorul nostru, chiar si atunci cand starea din trecut a parut complet dincolo de influenta noastra. Mercur ne ajuta din data de 8 pana pe 11 noiembrie, revenind in Scorpion dupa calatoria sa retrograda prin Balanta, traversand gradul din recenta eclipsa de Soare (23/24 octombrie), iar apoi traverseaza gradul la care a fost retrograd la inceputul lunii octombrie. Daca va intrebati cum sa puneti in aplicare informatiile obtinute in cursul lunii octombrie, Mercur v-ar putea aduce informatiile si conexiunile de care aveti nevoie pentru a face acest lucru. Darul sau poate fi asa de simplu, precum cateva fapte utile sau la fel de complicate ca perspectiva intr-un aspect al caracterului vostru pe care nu l-ati mai vzcut cu adevarat inainte, insa, orice aduce Mercur, acordati-i atentie, chiar daca pare neimportant, deoarece piesele care cad la locul lor in saptamanile care urmeaza vor plasa informatiile primite acum intr-un context util.

Un fundal puternic, in primele doua saptamani ale lunii noiembrie, este format de o conjunctie intre Marte si Pluto, atingand maximul intre 10 si 12 noiembrie. Aceasta este o combinatie de notorietate, cu un nume destul de rau, de multe ori indicator de comportament agresiv si intimidant, o nevoie de a obtine ceva in mod propriu, indiferent de costuri. Oricum, noi nu suntem obligati sa intruchipam caracterul distructiv al acestei aliante. Nu in ultimul rand, mai exista o alta cale, pentru ca planeta Uraniana Kronos face opozitie cu aceste doua greutati, mentinandu-le sub control si amintindu-le (si noua) ca, "s-ar putea face dreptate" reprezinta calea veche. Adevaratul razboinic al epocii Varsatorului este un razboinic al spiritului care intruchipeaza compasiunea acerba pentru toata viata, care ocupa inima si nu capul lor, si care cunoaste puterea autentica ce permite adevarului sa se ridice ca un balon la suprafata, si nu acea care suprima adevarul in favoarea minciunilor egotice si a mentalitatilor autoritare. Marte, Pluto si Kronos ne invita acum sa devenim razboinici spirituali, pentru a flutura sabia adevarului neclintit si sa o folosim pentru a sparge ego-ul intarit, in care poate fi turnat balsamul vindecator al intelegerii si intelepciunii. Si inainte de a decide sa-l folosim pe altcineva, ni se reaminteste sa ne verificam mai intai propriul nostru ego in oglinda! Daca suntem prea concentrati pe toti cei din jurul nostru, si pe ce e nevoie ca ei sa faca pentru a schimba, este timpul sa ne uitam inapoi la noi insine si sa vedem ce se intampla cu adevarat. Ce evitam in noi insine aratand cu degetul spre altcineva? Pluto, Marte si Kronos ne trag la raspundere acum, pe fiecare dintre noi, cerand onestitate neclintita cu privire la ceea ce si pe cine vedem cand ne uitam in oglinda. Onestitate, care va fi recompensata de multe ori, atunci cand Uranus si Pluto formeaza urmatorul careu la mijlocul lunii decembrie.
16 noiembrie il gaseste pe Neptun stationand, urmat direct de Chiron, care face acelasi lucru pe 23 noiembrie, ambele planete fiind retrograde timp de 5 luni. Cei cu planete in Pesti, in special, vor incepe sa simta aceasta schimbare subtila in saptamanile care urmeaza, insa vom beneficia cu totii de aceasta schimbare de directie. Neptun si Chiron in Pesti, ambele forte puternice de compasiune si vindecare, au dezvaluit acele zone in care a fost cea mai mare nevoie de ingrijire duioasa si rabdatoare in ultimele luni. Procesul a fost unul dureros pentru multi, in special pentru cei care au avut de facut fata pierderilor profunde si de a traversa durerea. Ranile deschise legate de pierdere, separare si izolare pot fi simtite ca un tunel intunecat fara sfarsit si cu nu mai mult de o licarire in capat. Pentru cei care au fost intr-un asemena spatiu in acest an, lumina incepe sa palpaie, foarte usor, la finalul drumului. Cioburile vietilor distruse de pierderi incep sa reinvie, chiar in timp ce durerea merge mai departe. Nici unul dintre noi nu este imun la pierdere. Aceasta este o parte inevitabila a vietii, dar aceste ultime luni au purtat impactul a tocmai astfel de experiente. Pe masura ce Neptun si Chiron incep o caatorie inainte, ne conduc inca o data pe fiecare dintre noi catre o apreciere mai profunda a vietii si iubirii in fata pierderii, a pretuirii a ceea ce avem in momentul prezent si a bucuriei disponibile atunci cand putem aprecia pe deplin binecuvantarile lui acum.
Soarele intra in Sagetator pe 22 noiembrie urmat fierbinte de o Luna Noua care trezeste problema rabdarii si rolul sau pe calea evolutiei constiente. Aceasta Luna vorbeste despre dorinta noastra inerenta de a "rezolva" viata. Pe un fundal de sute de ani, timp in care mintea noastra a fost divizata si spiritul din ce in ce mai ignorat, daca nu putem veni cu un raspuns la o problema, putem sfarsi simtindu-ne fara speranta, ineficienti, o greseala. Abilitatea de a aplica logica in viata, si a o face mai buna, ca rezultat, a fost standardul fata de care, atat de mult, a fost masurat. Acest standard se schimba acum. Logica obosita nu va reteza acest proces in epoca astrologica a Varsatorului, guvernata de Uranus, care nu a putut gandi "in cutie", chiar daca viata sa era dependenta de acest lucru! E nevoie sa ne deschidem catre o noua cale acum, la provocarile care necesita raspunsuri ilogice: speranta in fata disperarii, iubire in fata agresiunii, intelepciune in fata ignorantei, si cel mai important dintre toate pentru aceasta Luna Noua, rabdare in fata a nu stii ce naiba sa faci in legatura cu ceva! Pentru ca nimic nu va reduce progresul mai rapid decat prejudicierea unei solutii mai profunde si de durata, cu una mai rapida si convenabila. Deci, in cazul in care aceasta Luna Noua ne aduce enigme care ne aduc mancarimi pentru a le rezolva, mai bine am astepta un timp, deoarece exista mult mai multe de descoperit inainte sa actionam si mult mai multa intelepciune de obtinut, inainte de a trece la urmatorul lucru!
Si ce vom culege, acum ca soarele este in Sagetator pana pe 21/22 decembrie, intampinat de un careu intre Mercur si Jupiter, care ne asista in descoperirea atat cu mintea, cat si cu inima, a cat de diferita ar putea fi lumea daca ne-am hotari sa traim diferit. Pentru ca aceasta este esenta schimbarii: de la interior spre exterior, renascand mintile si inimile noastre pentru ca lumea insasi sa se schimbe, si nu invers. De-a lungul ultimei saptamani din noiembrie, un careu format intre Soare si Neptun, ne provoaca inca o data sa imbratisam noi perspective, adevaruri proaspete. Nu putem experimenta schimbarea prin aplicarea adevarurilor din trecut, de acum invechite. Doar adevarurile eterne pot transforma cu adevarat, si pana cand le vom trai, noi suntem pentru totdeauna prinsi in ideile altcuiva despre cum ar trebui sa fie viata, chiar daca noi acum le numim ale noastre. Un sacrificiu este numit pentru: ceea ce am crezut ca am fost, vechile adevaruri adoptate din viata altcuiva, credintele ca nu mai stau in poicioare in fata rapidei schimbari evolutive. Un sacrificiu, care este, din totul si nimic, care a acoperit sinele nostru de baza, pentru a consolida identitatea si a ne da substanta acolo unde odata n-am simtit goi si incompleti. De tot ce ne-am agatat, in primul rand pentru a ne salva de la goliciune, dar care pur si simplu ne ancoreaza intr-un trecut care nu mai este vibrant si plin de vata.
Luna in Berbec, pe 29 noiembrie, ne aminteste ca nu exista o destinatie in aceasta calatorie, indiferent de cat de mult am putea percepe ca aceasta exista. Acesta a fost vechiul mod: fa asta si vei trai pana la adanci batraneti cu o viata plina de succes si tot ce ai putea visa. Noul mod spune: "nu poti nici macar incepe sa-ti imaginezi ce este posibil, asa ca nu te mai obosi incercand!" Traieste pur si simplu, prezent la acest moment, urmeaza indiciile, pentru a asculta intelepciunea soptita de suflarea vietii in fiecare zi. In acest sens, vom sti ce sa facem, cu cine sa fim, si vom sti cand sa ne oprim din a fi si a face si sa ne miscam din nou. Libertatea care apare atunci cand traim in acest fel, descoperirea ca "a da drumul" nu a fost un sacrificiu, ci pur si simplu o revenire la sinele nostru adevarat, care a fost acolo tot timpul, dar ascuns sub carapacea identitatii, intarit pentru a rezista la faptul ca nimic din ceea ce tinem strans nu este adevarat si de abia acum este real.
Sarah Varcas
Traducere: Cristina Ciobanu

Sursa: http://www.astrocafe.ro/

Criza psiho-spirituala de Transformare. Noduri si Semne

”Ce se petrece cu mine în ultimul timp? În ultimele luni, în ultimii ani? Ce se petrece cu viața mea? Ce este această tulburare stranie pe care o simt în interior, din ce în ce mai puternică, din ce în ce mai ciudată, ce este această tremurare a inimii mele, acest plâns care stă să izbucnească în fiece moment, această sensibilitate extremă, ca și cum tot ceea ce se petrece împrejurul meu ar trece prin mine însumi?
Ce este această frică lăuntrică ale cărei valuri le simt, ce este vântul acesta interior care-mi spulberă mintea, care mă împiedică să mă concentrez la ceea ce fac, ce sunt aceste cutremure interioare provocând crăpături adânci în ființa mea?
De ce pare că totul se prăbușeșete, iar lumea așa cum am cunoscut-o… de ce dispare? De ce prietenii mei și familia mea se uită ciudat la mine? De ce mă îndepărtez de aceia pe care știu bine că-i iubesc? Poate că am început s-o iau razna, poate că am nevoie de ….”
Recunoașteți aceste întrebări? Recunoașteți aceste stări greu de descris și încă mai greu de explicat?
Luați o mică pauză în vreme ce citiți acest rânduri, respirați adânc și priviți pentru o clipă în interiorul vostru, simțiți o clipă spațiul lăuntric și dacă acolo este o emoție nedefinită, o căldură, o strângere de inimă, o zvâcnire înlăcrimată, atunci să știți că nu, nu sunteți pe cale să vă pierdeți mințile, nu aveți nevoie nici de un psihiatru și nici de medicamente, nu aveți nevoie de nimic, decât de încredere în voi înșivă, în ceea ce se petrece acolo. Suntem mulți aceia care am trecut și trecem prin aceste stări neobișnuite de conștiință. Căci despre asta este vorba, despre o enormă transformare a Conștiinței care, din perspectiva minții, pare o ”criză”.
Da, este o criză, dar este o criză de transformare profundă a ceea ce suntem, este o criză spirituală. Devenim ceea ce suntem cu adevărat. Descoperim încetul cu încetul, uneori într-un mod dureros, adevăratele noastre dimensiuni și adevărata noastră natură. Trupul nostru, energia noastră, emoțiile noastre și mai ales mintea noastră sunt bulversate, căci ordinea pe care o cunoșteau dintotdeauna se destramă, structurile interioare pe care le-am întărit folosindu-le timp de mii de vieți, sunt acum în pragul disoluției. Iar această disoluție este un proces dificil, uneori înfricoșător – căci tot ceea ce nu cunoaștem reprezintă obiectul unei temeri. Dar disoluției interioare nu îi urmează haosul. Destructurării lăuntrice nu îi urmează nici moartea, nici nebunia, ci o nouă ordine pe care mintea nu o poate nici imagina, nici prevedea. Noile dimensiuni ale Ființei se nasc din această disoluție aparentă. Nu ceea ce suntem cu adevărat dispare, ci doar ceea ce am crezut că suntem. Identificările noastre, mecanismele noastre, personajele interioare pe care le-am jucat de atâtea ori, vocile, aspectele noastre pe care le-am trăit de-a lungul lungii noastre istorii, toate acestea se dau la o parte pentru a face loc Ființei care suntem cu adevărat.
Este un proces de Conștiință.
Aceia care ne cunoașteți, știți deja că ceea ce facem noi aici, pe Călătoria Inimii și în workshop-urile noastre și în întâlnirile noastre cu voi, se referă la stările de Conștiință extinsă. Lucrăm cu stările de Conștiință extinsă, împărtășim cu voi trăirile noastre și Călătoriile noastre, expansionând mereu mai mult Cunoașterea de Sine și Trăirea de Sine. Tot mai mulți dintre voi trăiesc în mod direct stări de Conștiință extinsă în mod spontan. Tot mai mulți dintre voi își îndreaptă atenția spre 
interior, acolo unde se petrec toate acestea. De multe ori, acesta este momentul în care, în mod sincronic, un prieten vă spune despre Călătoria Inimii și despre faptul că nu sunteți singuri în această călătorie sacră. Că mai sunt mulți aceia care trec prin toate acestea și că există mijloace simple de a deveni conștienți de procesele interioare.

Dragii noștri prieteni, aceia dintre voi care recunoașteți stările descrise mai sus, să știți cu toată siguranța că ceea ce se petrece cu voi în aceste vremuri, sunt semnele Marii Transformări care are loc la scara întregii Conștiințe. Este ceea ce ați citit de multe ori, este ceea ce v-ați dorit de multe ori, este ceea ce ați așteptat vreme de milenii, ceea ce ați căutat de-a lungul a multe vieți ale voastre și care iată, acum se petrece. Este procesul Trezirii interioare despre care vorbeau marii Maeștri, este sfîrșitul unui timp și începutul unui altui timp. Trăim împreună timpuri sacre, în care se naște o nouă Umanitate. Noi suntem actorii acestui proces extraordinar, iar dificultatea fizică, energetică, emoțională și mentală a acestui proces este echilibrată de privilegiul de a lua parte în mod direct la el. Nu suntem victimele acestor transformări ale Conștiinței universale, căci noi suntem această Conștiință. Nu suntem bieți muritori supuși meandrelor unei Divinități capricioase, ci suntem Divinitatea însăși care se trezește într-un trup uman, într-o nouă dimensiune a Conștiinței care nu a mai fost experimentată niciodată în întreaga Creație.
Dar, despre toate acestea vom mai vorbi în întâlnirile noastre.
Rostul acestor râduri este mai curând unul utilitar și pragmatic. Cum recunoaștem simptomele unei ”crize” de transformare psiho-spirituală? Și, atunci când le recunoaștem, ce este de făcut? Foarte mulți oameni care ajung la workshop-urile noastre, la întâlnirile cu noi și care citesc cărțile editate de noi, ne pun aceste întrebări. Deasemeni foarte mulți dintre aceia care au nevoie de sprijin pentru a trece prin aceste transformări ne spun că timp îndelungat au crezut că e ceva în neregulă cu ei. Că au fost speriați de felul în care realitatea lor a început să se dizolve. Astfel că am hotărât să publicăm aici un fel de ghid pentru cei care trec prin ceea ce noi numim ”Criza de Transformare Psiho-Spirituală”. Nu este un ghid exclusiv, dar cuprinde cele mai importante semne ale Transformării, care pot apărea pe diferite niveluri interioare, dar și în viața de zi cu zi. Aceste semne au fost recunoscute de noi de-a lungul timpului fiind relatate de cei cu care lucrăm în spații de Conștiință extinsă, dar și din experiența noastră personală.
Semne ale Crizei de Transformare Psiho-Spirituală
1. Nivelul fizic.
Accese de oboseală profundă, moliciune a corpului, aritmii ale respirației, aritmii cardiace, lipsa de forță în brațe, palme și picioare. Dureri lombare ce par să vină din interiorul corpului, senzații de arsură, temperatură ridicată ale unor zone ale corpului sau în ansamblu. Durere și arsură la nivelul osului sacral. Dureri în zona cefei, a umerilor, a coloanei vertebrale. Dureri ale mușchilor spatelui, cârcei, blocaje la nivelul fibrei musculare. Senzații de căldură/arsură la nivelul creștetului capului și al tălpilor, la nivel pelvian, la nivelul centrului pieptului. Tulburări 
temporare ale văzului și ale auzului. Uscăciune a pielii, senzații de arsură, descuamare a pielii la nivelul feței, urechilor, mâncărime a pielii oriunde pe corp. Dureri ”ciudate” de cap. Aceste semne nu apar toate în același timp și nici nu este obligatoriu să experimentăm toate aceste senzații la nivel fizic. Ele sunt semnele unor profunde transformări interioare la nivel celular și al ADN-ului. Sunt trecătoare.

Atitudinea potrivită față de aceste simptome fizice este aceea de observare, acceptare și însoțire blândă a acestora. Ne îmbrățișăm durerea având conștiința că sunt semnele transformării interioare, ale încorporării unor noi niveluri de Conștiință și energie.
În limbaj mistic este vorba despre nașterea Divinității Interioare, despre încolțirea Seminței Cristice.
2.Nivelul energetic.
Senzații ”bizare” în corp, ca și cum ar exista acolo, în interiorul corpului, distorsionări ale curgerii energiei. Furicături, senzații de cald/rece, senzații de ”electricitate”, sensibilitate extremă a simțului pipăitului, senzația de ”spațiu interior”. Apare posibilitatea de a simți cu acuitate orice loc din interiorul corpului și o extremă sensibilitate la mediu. Stările interioare pot fi în rezonanță rapidă cu stările oamenilor din preajmă. Ființa se deschide din punct de vedere energetic. Unii dintre voi pot vedea fenomene energetice, campuri de lumină, aure. Sensibilitate extremă ale tuturor simțurilor, vedere, auz, miros, pipăit, gust, sau dimpotrivă, diminuări ale acestora. Atingerile devin de o extremă sensibilitate.
Atitudinea potrivită este cea de observare și explorare liniștită acestor fenomene.
3.Nivelul emoțional.
Emoțiile capătă proporții și intensități uneori extreme, oricare ar fi ele, de la tristețe la mânie, de la disperare și descurajare la entuziasmul cel mai viu și bucurie explozivă. Spațiul emoțional interior capătă profunzime și volum și se manifestă uneori fără să poată fi oprit și fără motive aparente. Tristețea poate merge uneori până la dimensiuni depresive. Înainte de a recurge la mijloace de suprimare ale acestor stări, amintiți-vă de faptul că ȘTIȚI ce se petrece. Intrați în stările emoționale cu curaj, devenind observatorii lor, în acceptare și observare și îmbrățișare a stării. Nivelul emoțional și cel energetic lucrează împreună cu cel fizic.
Este posibil ca semnele fizice, energetice și emoționale să apară împreună. Nu ”ținem” de aceste stări, nu le judecăm ca 
fiind bune sau rele, doar suntem conștienți de ele. Energiile trecutului pleacă. Uneori apar amintiri foarte intense ale unor împrejurări din această viață și din alte vieți, asocieri de imagini și persoane, sentimente puternice care au aparența unor descărăcări fulgerătoare. Ceva din Ființa noastră pleacă pentru a se întoarce la noi după o transformare profundă.

Uneori aceste emoții vor ieși sub forma plânsului – aparent fără motiv. Le lăsăm să iasă. Plânsul este o descărcare benefică. Pot apărea sentimente de însigurare, de părăsire, de abandon, de separare fară de sine și de ceilalți, de familie și de prieteni. Poate apărea intoleranța la anumite medii, la aglomerație, intoleranța la discuții nesfârșite, refuzul de a perpetua anumite obiceiuri și relații, nevoia de a fi singur și nevoia de interiorizare, de a coborâ înăuntru.De multe ori apare refuzul de a rămâne în sistem, nevoia puternică de a părăsi o conjunctură care acum devine apăsătoare, de a părăsi un job, un loc, un mediu care nu se mai potrivește cu realitatea noastră interioară.
Facem lucruile pe care le simțim necesare fără să ținem seama de părerile celorlalți. Dacă nu ne ascultăm vocile interioare apare suferința.
Pot apărea stări de anxietate până la frică existențială, sentimentul că lumea se sfârșește. Sentimentul de gol interior. Nu încercăm să înlăturăm aceste sentimente. Observați-le, îmbrățișați-le! Se vor dizolva. Când pare insuportabil, respirăm adânc pentru a ne centra și a ne regăsi echilibrul. Suntem ca un vas care încape în el o furtună, dar nu suntem însăși furtuna, odată ce o putem observa.
Poate apărea un ”dor” de nerostit, un sentiment de plecare, de părăsire, de inutilitate, un dor cosmic ce poate îmbrăca tendințe suicidare. Observați-le. Ne amintim că nu sunt decât semne ale unei profunde transformări interioare. Cu adevărat, un mare capitol din istoria noastră personală se termină în aceste timpuri. Dar numai pentru a face loc unui nou început. Ceea ce am crezut că suntem, se dizolvă pentru a face loc Ființei complete care suntem. Toată istoria vieților noastre a pregătit acest moment astral al Transformării. Ceva ”moare” în noi, identitățile noastre nenumărate, iluzia, dar în realitate este o transformare. Ceea ce suntem cu adevărat nu poate muri. Doar se transformă.
4.Nivelul mental
Accese de gândire compulsivă, repetitivă. Gândirea, rațiunea, pare a se comporta precum un computer defect, în buclă. Apar structuri mentale și serii de structuri care se repetă aparent la nesfârșit, însoțite de teamă, de grija de a nu ”o lua razna”. Apar gânduri care nu par gânduri străine, dar care nu sunt ale noastre. Și așa și este, căci procesul de transformare ne face să comunicăm cu ceilalți pe niveluri pe care nu le-am experimentat până acum. Sunt niveluri colective ale Conștiinței care conțin tipare colective de gândire. Suntem însă conștienți de natura acestor tipare și a acestor interferențe mentale. Gâdurile sunt forme de energie modulată după un anumit tipar și cu cât mai mulți oameni au modulat energia 
în același fel, cu atât tiparul este mai puternic. La fel cum putem simți emoțiile celorlalți, la fel putem interfera cu tiparele lor de gândire. Nu confundăm propriile noastre gânduri cu aceste tipare care, uneori ni se vor părea nocive. Pur și simplu ne retragem în spațiul liniștit și sacru al inimii noastre prin câteva respirații profunde – cei care ați participat la workshop-urile noastre ați învățat deja cât de ușor se face acest lucru – și ne decuplăm de la respectivul nivel energetic al gândirii, fără să-l negăm și fără să încercăm să luptăm împotriva lui. Îl integrăm și îl lăsăm să se dizolve. Deasemeni pot apărea structuri de gândire care ne-au aparținut cândva, în această viață sau în altele. Procedura este aceeași. Le observăm, le integrăm, le ”respirăm” în interior și le lăsăm să se dizolve.

Mecanismele de gândire sunt acelea care provoacă stările de frică. Antidotul fricii – ne reamintim mereu acest lucru – este iubirea. Noi nu suntem una cu gândurile noastre, de aceea le putem aborda așa cum dorim. Deci, le primim, le observăm, le integrăm, le permitem să se dizolve în acel spațiu sacru al inimii noastre.
Datorită tulburărilor la toate nivelurile, pot apărea stări de ”a fi pierdut”, de dezorientare, sentimente stranii de rătăcire, de pierdere, de amețeală, sentimentul de a nu înțelege ceea ce se petrece. Mintea – liniară, secvențială – nu poate administra stările foarte complexe ale Conștiinței noastre, care este multidimensională. De aceea poate apărea sentimentul de neputință, de neajutorare. Mintea noastră urmează să se integreze noilor dimensiuni ale Conștiinței noastre și să-și transforme natura. Fenomenele minții nu trebuie să ne sperie. Învățăm să abordăm realitatea în moduri mult mai complexe și mai complete.
5.Nivelul vieții personale
Bulversări puternice ale vieții personale pot apărea, sentimentul că totul se prăbușește împrejurul nostru: serviciul, relațiile cu ceilalți, viața de familie, prietenii. Pare că o lume se pregătește să dispară pentru a fac loc unui nou context. Acest lucru este adevărat. Vechea noastră viață se dizolvă pentru că noi înșine ne dizolvăm pentru a trece într-o nouă viață. Aceasta nu este o metaforă ci un adevăr foarte dur uneori. Mulți dintre noi ne vom schimba serviciul, familia, prietenii, orașul sau țara în care locuim. Cum s-ar spune, eliberăm vechea noastră personalitate și viață, pentru a păși într-o 
nouă dimensiune. Uneori vom simți noi înșine nevoia să schimbăm toate acestea, vom simți că nu ne mai potrivim cu cei pe care îi cunoșteam atât de bine, cu serviciul nostru, cu cei pe care-i iubim, și vom dori să plecăm cumva. Alteori vom descoperi îngroziți că serviciul ne este ”luat”, că familia se destramă, că, printr-o stranie magie cosmică, întreaga noastră realitate se reconfigurează, aparent împotriva voinței noastre, alimentându-ne frica existențială. Toate acestea fac parte din marea Transformare. Exteriorul urmează transformările interioare. Știind acest lucru, nu ne vom teme, ci vom întâmpina transformările observând din locul sacru și liniștit al inimii noastre. Nu vom rămâne fără serviciu, și nici singuri, doar că ne vom găsi adevărata noastră cale. Nu am venit în această viață ca să murim de foame și ca să suferim, ci ca să descoperim adevărata noastră menire de ființe Divine. Tranziția poate fi dureroasă, dar cu cât ne agățăm mai puțin de structurile vechi, cu atât mai ușoară va fi trecerea. Cuvântul cheie este Acceptare. Și Încredere în Ființa noastră profundă care orchestrează toate aceste transformări.

Mulți dintre prietenii noștri nu vor accepta aceste transformări, vor crede că înnebunim, că avem nevoie de ajutor, ne vor da sfaturi și ne vor certa pentru deciziile noastre, cerându-ne să ”revenim cu picioarele pe pământ”. Dar Transformarea interioară este o chestiune personală, pe care nu o putem traversa decât singuri, până în momentul în care îi vom găsi pe cei asemenea nouă, care trec prin aceleași transformări.
Uneori se manifestă un fel de apatie, de indiferență în orice fel de relație exterioară, un fel de lipsă a interesului, inclusiv pentru oameni pe care îi iubim, pentru obiceiuri vechi, pentru tot felul de lucruri despre care credeam că ne reprezintă. Acum putem descoperi că suntem mai mult decât ceea ce credeam că suntem. Învățăm încetul cu încetul să nu mai ascultăm vocile exterioare, ale nimănui, ci să fim atenți la vocea Maestrului Interior care se naște, să avem încredere în aceasta.
6. Trăirile interioare
Zbuciumul, neliniștea și nesiguranța din timpul zilei pot fi dublate de stări stranii petrecute în timpul nopții, ca și cum am fi cu picioarele în două lumi, aici și acolo, acum și oricând, percepând un timp liniar și în același timp o altă dimensiune temporală. Visele noastre pot deveni ciudate, agitate, pot conține elemente arhetipale, intensitatea acestor vise este mai mare ca niciodată, trăim sentimente amestecate. Cunoaștem cumva toate acestea, dar nu le înțelegem și minții noastre i se par absurde și de neînțeles. Secvențe de bătălii, urmăriri care se petrec în lumi ciudate, personaje care ne par cunoscute vin și pleacă în aceste vise. Putem trăi în vise secvențe puternice de moarte și 
renaștere. Sunt vindecătoare și transformatoare. Nu sunt decât descărcări ale unor conținuturi ale Conștiinței, care trec prin noi. Sunt părți din noi înșine care se mor pentru a deveni altceva. Somnul poate deveni neregulat, agitat, ne putem trezi obosiți și cu dureri în corp. Uneori nu vom putea dormi, uneori ne vom trezi la ore ciudate în crucea dimineții, înainte de răsăritul soarelui fără să mai putem adormi. Vom trăi toate acesta știind că sunt normale. Că nu sunt decât semne ale procesului prin care trecem.

Încetul cu încetul, bulversarea inițială se liniștește pe măsură ce recunoaștem procesul de transformare. Căpătăm încredere în noi înșine, simțurile noastre dilatate devin noile noastre mijloace perceptive, începem să căutăm soluțiile în interiorul nostru, să ne ascultăm, descoperim răspunsurile la întrebările noastre în noi înșine. Descoperim că pur și simplu știm. Este un ou nivel de comunicare cu noi înșine. Visele noastre capătă dimensiuni și profunzimi noi. Căpătăm coerență interioară, fluiditate și reușim din ce în ce mai des să stăm într-un spațiu interior liniștit. Capacitatea de observare și înțelegere a ceea ce se petrece crește. Cunoașterea nu mai apare ca rezultat al unor procese deductive, logice, secvențiale, ci survine brusc, complet, total, din interior.
Transformarea și Stările de Conștiință Extinsă
Nu există încă o știință care să se ocupe cu transformările spirituale, dar psihologia transpersonală cunoaște deja de mult timp (Stanislav Grof ) aceste crize transformatoare, iar diferitele tradiții spirituale, Creștinismul, Budismul etc cunosc deasemeni aceste transformări ale căror cronici pot fi găsite în biografiile sfinților și ale meștrilor. Aceste transformări interioare au fost, până acum, individuale. Dar în timpurile noastre se petrece o Transformare a Conștiinței în ansamblul său. Umanitatea însăși trece prin această transformare.

Trecem prin stări de Conștiință modificată. Toate semnele pe care le-am descris mai sus și care pot interveni în viața noastră de fiecare zi, sunt semne ale expansiunii Conștiinței. Sunt stări ”non-ordinare” de Conștiință, așa cum se numesc în psihologia transpersonală.
Experimentarea stărilor de conștiință extinsă poate fi de un ajutor imens în abordarea acestor procese de Transformare interioară. Dacă în viața de zi cu zi acest proces este unul lent și uneori chinuitor, în experiențele de conștiință extinsă totul se accelerează, înțelegerile care survin sunt mult mai rapide, iar integrarea ulterioară a acestor înțelesuri se face mult mai ușor. Tabloul Conștiinței în ansamblul său, a ceea ce suntem și ceea ce am fost, al transmutărilor lăuntrice, devine mult mai coerent. Etapele transformării devin mai clare, încrederea în această transformare se solidifică, încrederea în Sine și capacitatea Conștiinței noastre de a administra această transformare crește. Pe scurt, în stările de Conștiință extinsă procesul se accelerează și se clarifică. Eliberarea vechilor structuri cu care ne-am identificat, formale, energetice, emoționale și mentale devine mai rapidă și mai ușoară. Tensiunile inerente procesului vor fi mai puțin eliberate în viața de zi cu zi, și mai mult în cursul sesiunilor experimentale la care paticipăm. Dar, toate acestea sunt alt capitol al acestei povești extraordinare pe care o trăim împreună. Un capitol la care vom reveni în curând.

https://www.youtube.com/watch?v=2-jFCLD3WJ4

Cercetatorii de la Harvard confirma: Omega 6 protejeaza impotriva bolilor de inima!




Iata ce au descoperit cercetatorii despre actiunea pe care o are consumul de omega 6 asupra inimii:


Comunicat de presa
Potrivit celui mai recent studiu realizat de cercetatorii de la Scoala de Sanatate Publica din cadrul Universitatii Harvard, consumul grasimilor esentiale de tipul Omega 6 scade semnificativ riscul aparitiei unui atac de cord. Cercetarea, publicata in august 2014, a fost realizata pe 310.602 persoane, dintre care 12.479 cu evenimente cardiovasculare si 5.882 decese provocate de afectiuni cardiovasculare.
Astfel, daca inlocuim carbohidratii din dieta cu Omega 6 (intr-o proportie de 5% din energia furnizata) riscul aparitiei unui atac de cord scade cu 11%. Daca inlocuim grasimile saturate din dieta cu Omega 6 (în aceeasi proportie) riscul de atac de cord scade cu 9%. In ambele situatii riscul de deces din cauze coronariene scade cu 15%.
Rezultatele acestui studiu intaresc recomandarile actuale pentru preventia primara a afectunilor coronariene, acelea de a inlocui pe cat posibil grasimile saturate, preponderent de origine animala cu cele polinesaturate, de origine vegetala, mai exact Omega 3 si 6. Omega 3 si 6 nu pot fi sintetizate de organism, asa incat este important sa le includem in alimentatia zilnica. O sursa buna de Omega 6 o reprezinta uleiul de floarea soarelui, insa e important sa retinem ca avem nevoie de ambele grasimi esentiale. Un echilibru bun intre Omega 3 si Omega 6 putem gasi in mixul de uleiuri vegetale: de floarea soarelui, de rapita si in.” subliniaza prof. dr Florin Mitu.
Concluziile cercetarii sunt valoroase mai ales daca avem in vedere numarul tot mai mare al celor care sufera de boli ale inimii. Practic, principala cauza de mortalitate la nivel mondial o reprezinta bolile cardiovasculare, in conditiile in care 80% dintre decese ar putea fi prevenite cu un stil de viata sanatos.


Asadar, in pofida zvonurilor care apar din cand in cand in atentia publica, cercetatori prestigiosi si studii pertinente confirma rolul consumului de grasimi esentiale pentru sanatatea cardiovasculara si de aceea recomanda inlocuirea grasimilor saturate cu cele nesaturate esentiale.

Sursa: www.garbo.ro

Nucile, sursa de sanatate, de la COAJA pana la MIEZ: 12+ Beneficii extraordinare de care trebuie sa profiti!




Nucile sunt de departe, unul dintre cele mai benefice alimente pentru organismul nostru. Mama natura a creat un aliment complex, a pus intre cojile acelea tari cu forme sinuoase, un continut de proteine, grasimi vegetale, fibre, antioxidanti si multe minerale si vitamine. Nucile ne ajuta sanatate in nenumarate moduri si fiindca este sezonul lor, iata de ce trebuie sa profiti de proprietatile pe care le incapsuleaza.


Cojile de nuca: utilizari si beneficii

Nu arunca cojile de nuci! Inca din vechi timpuri, acestea se foloseau pentru proprietatile lor curative.

Foloseste cojile de nuci sub forma de ceai

Foto: Shutterstock.com; nuci, ceai de nuci
1. Cel mai cunoscut efect al ceaiului de nuci este acela ca e bun pentru circulatia sangelui deoarece contribuie la subtierea sangelui ingrosat. De asemenea, pentru tratarea tusei, bunicile noastre fierbeau cojile de nuci.

2. Cojile de nuca au efecte depurative, stimulente pentru tiroida, antifungice, bactericide, antiseptice intestinal, dezinfectate gastro-intestinale si renale, vermifuge, tonic-amare, hipoglicemiante, hipotensive, antialergice, antiinflamatoare, cicatrizante, emoliente si calmante, scrie site-ul frunza-verde.ro.


3. Cojile de nuci administrate sub forma de ceai, ajuta la curatarea sangelui si subtierea sangelui ingrosat, la intarirea stomacului, imbunatatirea functiei ficatului si tranzitului intestinal, la tratarea incontinentei urinare sau a infectiilor cu streptococi, stafilococi, sifilis sau micoze, scrie acelasi site.

4. De asemenea, cojile de nuca sunt bune pentru tratarea ulcerului

Ceaiul din coji de nuca ii ajuta pe bolnavii de ulcer. Se prepara o infuzie din membranele uscate a 5-6 nuci si o cană de 250 ml de apă clocotita. Se lasa intr-un termos o ora, apoi se strecoara si se ia cate o lingurita dimineata pe stomacul gol.

5. Cojile verzi de nuca te scapa de negi

Este de asemenea, un tratament cunoscut din vechi timpuri. Decojeste cateva nuci si maseaza zonele afectate cu coaja verde. Acest invelis este bogat in substante care trateaza infectiile, precum iodul si taninurile.

Miezul de nuca: utilizari si beneficii

6. Propertietati anti-cancerigene

Studii recente au aratat ca nucile au proprietatea de a reduce riscul de cancer de prostata si de sani. Grasimile pe care le contin nucile sunt mult mai bune pentru organism, decat ecle de origine animala. Potrivit unui studiu recent, consumul de nuci in fiecare zi, a redus cu 50% riscul de cancer de san si a ajutat la reducerea tumorii pacientelor care au participat la acest studiu.

7. Nucile ajuta inima

Nucile contin amino-acidul l-arginina care ofera multiple beneficii pentru persoanele cu probleme la inima sau cu probleme vasculare.
De asemenea, nucile contin omega-3, care are un efect anti-inflamator si reduce riscul formarii de chiaguri de sange. Consumul zilnic de nuci reduce riscurile cardio-vasculare.
Foto: Shutterstock.com; nuci


8. Nucile au un puternic efect antioxidant

Antioxidantii sunt cruciali pentru sanatatea noastra, si pentru mentinerea tineretii. Cercetatorii considera ca aceste componente sunt realmente remarcabile. Nucile ajuta si ficatul si de asemenea, consumul de nuci este benefic pentru reducerea inflamatiilor.

9. Nucile ajuta silueta

Nucile ajuta si controlul greutatii. Adauga nucile in dieta ta si acestea te vor ajuta sa iti mentii greutatea ideala, daca nu sunt consumate in exces. Nucile produc senzatia de satietate si reduc pofta de mancare, in acelasi timp, mici cantitati hranesc organismul in mod complet.

10. Nucile imbunatatesc sanatatea reproductiva la barbati

Unul dintre cele mai putin cunoscute beneficii ale consumului de nuci este cresterea fertilitatii la barbati. Un studiu a aratat ca este de ajuns consumul unei jumatati de cani de miez de nuca, pentru a creste calitatea spermei.


11. Sanatatea creierului

Nucile contin componente benefice pentru creierul uman. De altfel, forma lor se aseamana foarte tare cu forma creierului.


12. Nucile, benefice in caz de Diabet

Consumul de nuci actioneaza pozitiv si in cazul diabetului. Pacientii supraponderali cu Diabet Tipul 2 care au consumat o jumatate de cana de nuci pe zi, au inregistrat o imbunatatire a fixarii insulinei in organism. Rezultatele pozitive s-au vazut in doar trei luni.

Sfaturi:
  • Consumati nucile faramitate bine, pentru ca astfel ajutati stomacul sa le digere mult mai bine. O alta sugestie este aceea de a consuma nucile seara, datorita compozitiei lor proteice, iar proteinele sunt mai bine asimilate in timp de repaus.
  • Doza de nuci recomandate este de 4-7/zi. Nu este bine sa consumati nucile in cantitati mari.
  • Tineti nucile intr-un reciepient aerisit, in frigider, fie ca sunt in coaja sau fara coaja.
  • Nucile sunt perfecte pentru o gustare rapida, dar daca nu iti plac foarte tare, le poti adauga in blender, atunci cand prepari sucuri de fructe. De asemenea, nucile faramitate pot fi adaugate si in salate.
  • Calitatile nucilor pot fi accentuate daca le lasi la inmuiat in apa, pe timp de noapte. Dupa uscare, le poti deshidrata la temperaturi intre 40 si 45 de grade celsius.


Sursa: www.garbo.ro