CHEVRON, GO HOME!
PROTESTE Ieri a fost ziua protestelor împotriva gazelor de sist în România si în peste 20 de orase europene. Primul protest a fost în comuna Banca, din judetul nostru, unde peste 500 de persoane au iesit în stradã pentru a convinge autoritãtile sã interzicã exploatarea gazelor de sist prin metoda fracturãrii hidraulice. Oamenii din Banca au purtat pe umeri un sicriu pe care erau puse manifeste contra Chevron si în urma sicriului o fanfarã a cântat muzicã funerarã tot drumul pânã la locul unde s-a desfãsurat mitingul de protest. A urmat la orele 17.00 mitingul de protest la Bârlad, din Piata “Sf. Ilie”, la care a participat un numãr impresionant de oameni, peste 6000. Dupã ce GISC Bârlad si mai multi primari din zona arondatã au adresat mesajul lor participantilor, circa 300 de persoane – având printre ei pe printesa Briana Caragea si reprezentanti ai mai multor asociatii ecologiste din România – au mers în fata Primãriei pentru a-si manifesta nemultumirile, privind iminenta ridicare a unei sonde Chevron la Gãgesti. Însã la Primãrie i-au asteptat un numãr impresionant de jandarmi, care au actionat “ca la carte”. Mitingul din fata Primãriei Bârlad s-a încheiat în jurul orelor 20.00. Mesajul transmis de cãtre protestatari ieri a fost concentrat în sloganuri precum “Demisia guvernului si a autoritãtilor locale si judetene!”, precum si “Chevron, go home!”.
Protestul anuntat din comuna Banca a început la orele 11.00, în fata Primãriei adunându-se initial circa 200 de persoane. Protestul a fost organizat si condus de preotul din sat, Iulian Ghimus, care este cercetat de Episcopia Husilor sub acuzatia cã s-a folosit de numele bisericii si a îndemnat lumea sã iasã în stradã. În fata Primãriei Banca era un sicriu si o fanfarã care cânta muzicã mortuarã, semn cã oamenii erau decisi sã arate cã ceea ce se pregãtesc guvernantii sã le facã, prin aprobarea începerii explorãrii si exploatãrii de cãtre firma Chevron a gazelor de sist, înseamnã moarte. Înarmati cu pancarte si steaguri, protestatarii au mers pe jos trei kilometri, ca si cum ar fi participat la un convoi mortuar. Pe sicriul purtat pe brate erau trecute riscurile exploatãrii gazelor de sist: otrãvirea apei, moarte, boli, etc. Când s-a ajuns la DE 581, dupã ce s-a mers în urma sicriului circa 3 km, oamenii s-au oprit într-o parcare din fata Pensiunii Giani, iar acolo Iulian Ghimus a spus permanent rugãciuni si a îndemnat lumea sã i se alãture: “Eu îmi voi continua lupta indiferent ce se va întâmpla. Nu mã împiedic nici de functie, nici de parohie. Stiu cã sustinând adevãrul fac o slujbã în folosul oamenilor si stim cã adevãrul este unul din atributele lui Dumnezeu.” La protest a participat si primarul comunei Banca, care intentioneazã sã organizeze o consultare publicã pe tema exploatãrii. “Am sã merg cu acel referendum, cu votul cetãtenilor din comunã si am sã le pun pe masã, la autoritãtile judetene si chiar o sã ajungem pânã la premier”, a declarat Vasile Vânãtoru. Alãturi de protestatarii din Banca au fost mai multi primari din comunele alãturate, printre care si primarul Ciprian Tamas, primarul comunei Suletea, precum si consilierul judetean Corneliu Plesu, deputatul PP-DD dr. Tudor Ciuhodaru împreunã cu mai multi membri ai organizatiei bârlãdene, George Epurescu, presedintele Asociatiei “România Fãrã Ei” împreunã cu câtiva membri ai acestei asociatii ecologiste, printesa Briana Caragea, Zina Dominetan, de la Galati, câtiva ieseni de la o asociatie care militeazã împotriva gazelor de sist si reprezentanti ai GISC Bârlad si ai celor de la Rosia Montana. Cu totii au luat cuvântul si au îndemnat oamenii sã lupte împotriva explorãrii si exploatãrii gazelor de sist, condamnând autoritãtile locale, judetene si centrale pentru cã au aprobat ca firma Chevron si alte corporatii sã vinã si sã facã rãu românilor. Cei mai condamnati si mai criticati au fost Dumitru Buzatu, presedintele PSD Vaslui si al CJ Vaslui, deputatul Adrian Solomon si Guvernul Victor Ponta alãturi de USL. Protestatarii din Banca au plecat spre casã promitând cã acesta este doar începutul si protestele vor continua pânã când vor câstiga si Chevron va pleca acasã.
“I-am votat ca ei sã ne otrãveascã!”
Dupã protestul de la Banca, participantii au plecat acasã iar cei veniti din alte zone ca Bucuresti, Rosia Montanã, Galati, Buzãu, Iasi, Vrancea, Tecuci si Bârlad s-au îndreptat cãtre al doilea protest, cel din Piata “Sf. Ilie” din Bârlad, care era programat sã înceapã la orele 17.00. Cei veniti din alte colturi ale tãrii, printre care amintim pe dr. George Epurescu, presedintele Asociatiei “România Fãrã Ei”, pe printesa Briana Caragea, pe Zina Domintean, presedinta Asociatiei Ecologiste “Dati-ne România Înapoi” din Galati, împreunã cu reprezentantii PP-DD Bârlad, însotiti de deputatul dr. Tudor Ciuhodaru au vrut sã facã un miting de protest în fata Primãriei Bârlad, în paralel cu cel din Piata “Sf. Ilie”, organizat de GISC Bârlad. Vãzând cã lumea nu se opreste la ei ci merge întins cãtre mitingul din piatã, cei peste 30 de manifestanti au plecat si ei acolo. GISC Bârlad a reusit ieri sã adune peste 6000 de participanti la mitingul organizat si care a fost “aprobat” de primarul Constantin Constantinescu … în piatã si nu în fata Primãriei. La locul unde se desfãsura mitingul, se afla o platformã – practic o masinã de mare tonaj cu obloanele lãsate. De acolo au transmis mesajul lor cei de la GISC Bârlad: pr. Vasile Lãiu, protopopul de Bârlad, gr. Neculai Olaru, Ovidiu Tiron, Violeta Cozar, Gabriel Milan Sava, Lulu Fânaru, Costel Moraru primarul comunei Puiesti, Ciprian Tamas, primarul comunei Suletea, Marius Ciocan, primarul comunei Pochidia, Gheorghe Crãciun, consilier local al comunei Gãgesti, George Epurescu, presedintele Asociatiei “România Fãrã Ei”. Toti au transmis participantilor faptul cã trebuie luptat, trebuie condamnat actualul guvern pentru cã a acceptat ca Chevron sã înceapã forãrile în judetul Vaslui si au declarat cã se vor opune din toate puterile ca politicienii sã nu îsi punã în aplicare planurile lor de îmbogãtire si de otrãvire a populatiei. “Ei au cerut sã-i votãm, ne-au mintit cu nerusinare iar noi i-am votat ca sã ne otrãveascã. Oare este nevoie ca sã fie campanie electoralã ca politicienii sã fie alãturi de noi? Dacã acum era campanie, erau toti aici lângã noi sã ne cerseascã votul. Dupã ce au fost alesi, noi devenim dusmanii lor. Vreti asa ceva?”, a spus preotul Vasile Lãiu, protopopul de Bârlad si membru al GISC. Pe tot timpul cât a tinut mitingul din piata Bârlad, oamenii au scandat “Demisia!”, “Jos Guvernul”, “Chevron, go home!” si au cerut în nenumãrate rânduri demisia lui Dumitru Buzatu, a primarului Constantin Constantinescu si a deputatului Adrian Solomon. Bârlãdenii, oamenii din Suletea, Puiesti, Pochidia si toti cei prezenti la miting au huiduit din toti rãrunchii ori de câte ori se rostea numele lui Ponta sau al lui Buzatu! Mitingul s-a încheiat dupã douã ore, unii dintre protestatari cerând ca sã se meargã la Primãrie!
Protest cu jandarmi în fata Primãriei Bârlad
Din Piata Bârlad, cei decisi sã protesteze la Primãrie au fost flancati de jandarmi, care erau adusi de la Bacãu. Trupele numeroase de jandarmi – peste 200 – au fost în alertã. Deoarece nefiind autorizat niciun miting pe strada principalã si nici în fata Primãriei, ei au avut grijã ca acest lucru sã nu se întâmple. Când protestatarii, câtiva tineri mai curajosi, George Epurescu, printesa Briana Caragea, Zina Domintean, precum si bârlãdeni în toatã firea, au ajuns în fata Primãriei, au început sã scandeze sloganuri ca: “Iesi afarã, javrã ordinarã!”, “Demisia!” – toate adresate evident primarului Constantinescu si deputatului Adrian Solomon. S-au pus manifeste pe usa primãriei iar protestatarii care au vrut sã manifeste pe scãrile institutiei au fost îndepãrtati de jandarmii bãcãuani, care au “ocupat” scãrile si au cerut oamenilor sã treacã pe trotuar si sã nu mai manifeste în stradã, în fata fântânei arteziene. S-au produs câteva mici îmbrânceli, însã nu au avut loc confruntãri dure între jandarmi si protestatari. Jandarmii au filmat tot timpul, astfel cã vor urma probabil si câteva amenzi care vor fi date celor care întrecut mãsura, pentru cã, într-adevãr, unii dintre tinerii protestatari au fost necivilizati ripostând cu înjurãturi adresate jandarmilor si reprezentantilor mass-media care filmau evenimentele. Protestul spontan din fata Primãriei Bârlad a durat circa o orã si jumãtate dupã care s-a plecat cãtre casã, inclusiv jandarmii cãtre Bacãu. Urmãtorul protest împotriva gazelor de sist si a companiei Chevron, precum si împotriva CJ Vaslui si a guvernului Ponta, va avea loc pe 15 septembrie la Gãgesti, acolo unde Chevron intentioneazã sã ridice prima sondã de explorare din cele 2800 câte intentioneazã sã ridice în tot judetul Vaslui.