Vă mintiţi de contractul cu Bechtel? Da, capodopera aia avocăţească din cauza căreia am plătit vreo două miliarde de dolari pentru o autostradă inexistentă. Ilustrarea perfectă a zicalei “S-a întâlnit hoţul cu prostul”! Ei bine, Guvernul se pregăteşte să doboare acel fabulos record de prostie. Şi de ticăloşie. Proiectul de lege privind exploatarea zăcămintelor de la Roşia Montană întrece cu mult tot ce s-a imaginat până acum în materie de ţeapă legiferată. Şi de dispreţ la adresa cetăţeanului.
Roşia Montană Gold Corporation (RMGC) ar urma să primească practic puteri suverane asupra unui teritoriu românesc, încărcat nu numai de resurse, ci şi de istorie. Cât de mare e halca de ţară pe care suntem gata să o cedăm în vreme de pace nu ştim exact. Fiindcă firma canadiană va avea dreptul să reconfigureze oricând, după cum doreşte, perimetrul licenţei de exploatare. Va putea expropria orice fel de terenuri şi imobile, inclusiv cu statut special, de la stat sau de la privaţi. Dar nu numai dreptul de proprietate va fi abolit, ci şi – mult mai grav – orice protecţie instituţională, inclusiv recursul la justiţie. Iată ce au trecut în proiectul de lege înţelepţii noştri guvernanţi: “|n cazul în care un act sau o procedură de avizare a RMGC a fost anulată, autorităţile au obligaţia de a elibera, în maximum de 30 de zile, un act sau un aviz nou, care să-l înlocuiască pe cel anulat”. Aşadar Statul se obligă să scurtcircuiteze prompt orice fel de decizie legală defavorabilă investitorului canadian. Scoţând, practic, Roşia Montană de sub jurisdicţia instanţelor româneşti.

Pe lângă această aberaţie profund neconstituţională, toate celelalte pălesc. Nici nivelul redevenţelor, nici măcar primejdia unei catastrofe ecologice nu mă îngrijorează la fel de mult ca sănătatea mintală a guvernanţilor noştri. Fiindcă doar demenţa sau trădarea naţională pot explica un asemenea text. Lipseşte doar dreptul RMGC de a dispune după bunul plac de primul născut al fiecărei familii. Dreptul seniorial din noaptea nunţii va fi exercitat asupra tuturor contribuabililor. Care vor râmâne să plătească preţul otrăvit al aurului. Generoşi, guvernanţii au decis să le ceară canadienilor garanţii financiare pentru refacerea mediului pe numai un an din durata exploatării. Deşi propaganda RMGC promite, de mult, garanţii integrale… Vai, dar se poate? Nu e nevoie, mergem pe încredere! Atenţie mare, domnule Ponta, încrederea electoratului e cam pe sfârşite.
Autor: Miruna MUNTEANU
sursA: initiativaromaneasca.wordpress.com

Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu