miercuri, 12 decembrie 2012

Un asteroid va trece astăzi 12.12.2012 pe lângă Terra, cauzând un fenomen rar

Un asteroid va trece, astăzi, pe lângă Terra, la o distanţă de aproape 225 de mii de kilometri. Potrivit cercetătorilor NASA, acesta este considerat foarte aproape de planetă, dar oamenii de ştiinţă dau asigurări că nu există motive de îngrijorare, deoarece traiectoria lui nu se intersectează cu cea a Terrei.
Asteroidul a fost descoperit duminică, în cadrul proiectului american Calina Sky Survey şi are o dimensiune cuprinsă între 15 şi 50 de metri.

Toutatis măsuară 5 km lungime,
 este unul dintre cei mai mari asteroizi cunoscuți potențial periculoşi și orbita sa este înclinată mai puțin de jumătate-un grad-de la cea a Pamantului.
Potrivit calculelor astronomului Pasquale Tricario, de la Institutul American de Planetologie, cu puţin timp înainte de trecerea asteroidului va avea loc un fenomen rar, o eclipsă de asteroid, care se întâmplă atunci când corpul ceresc trece prin umbra planetei.


Sursa: www.publika.md
spaceweather.com
www.youtube.com

Din negura vremurilor, lumea nu mai conteneşte să se sfârşească…


Potop, foc universal, furtuni de nisip: de milenii, oamenii sunt bântuiţi de teroarea sfârşitului lumii, care a luat forme diferite în funcţie de civilizaţii, epoci şi progresul ştiinţelor, relatează luni AFP.

Confruntaţi cu ciclurile naturale, locuitorii Pământului au trăit multă vreme cu spaima că iarna ori noaptea se vor instala pentru totdeauna. Ca peste câteva secole, să prindă contur spectrul “iernii nucleare”, al unei catastrofe ecologice ori al venirii unui asteroid uriaş.
“Fiecare lume pare să fie provizorie. Înainte de monoteism, majoritatea civilizaţii trăiau cu temerea că aceste cicluri se vor sfârşi într-o bună zi şi multe ritualuri erau asociate cu această temere”, a explicat pentru AFP istoricul Bernard Sergent.
Astfel, “aztecii considerau că la fiecare 52 de ani Soarele riscă să dispară şi făceau vaste sacrificii umane pentru a se asigura că va renaşte”, potrivit specialistului francez în mitologie, autor al cărţii “La fin du monde” /Sfârşitul lumii/.
În numeroase scenarii despre sfârşitul lumii este prezentă ploaia. Unul din cele mai vechi mituri din această categorie este cel al potopului, datând însă cu mult dinaintea lui Noe.
În Mesopotamia, potopul a fost evocat din epoca sumeriană pentru a înflori în celebra epopee a lui Ghilgameş, în secolul XIII-lea înainte de Hristos.
Căderile masive de apă erau temute şi în antichitatea greacă şi cea romană. Primul potop grec, cel al lui Ogyges, datează din secolul V î.h., fiind urmat de mitul Atlantidei relatat de Platon.

În Geneză, Dumnezeu hotărăşte ca oamenii şi animalele să fie înghiţiţi de ape. De graţia divină beneficiză doar Noe, “un om drept şi integru”.

Şi în Noul Testament se vorbeşte de potop, de foc şi de Judecata de apoi, aşa cum egiptenii aveau tribunalul divin prezidat de Osiris. În Egiptul antic nu există în schimb referiri la potop şi de altfel nicăieri în Africa. În Africa de vest, cel mai răspândit mit este cel al dovleacului gigant care înghite satele şi toată suflarea lumii.
Mitul incendiului universal este prezent în Grecia, în Scandinavia, în India şi în culturile amerindiene. De multe ori acesta este urmat de un potop, cum este şi în cosmogonia hindusă. Aztecii evocau de asemenea patru catastrofe una după alta, cuprinzând şi apa şi focul.
Cu monoteismul s-au răspândit şi previziunile despre apocalipsă: după revelaţiile profeţilor evrei, în Biblie figurează Apocalipsa lui Ioan: Cartea revelaţiilor descrie o serie de cataclisme şi drame cosmice care nimicesc o parte din Pământul nostru şi din alte astre.
Şi Islamul face referire la distrugerea lumii, printr-o furtună de nisip, o invazie ori un incendiu, dar şi la Ziua judecăţii sau cea a renaşterii.
În Evul mediu, anul 1000 a generat temeri privind sfârşitul lumii într-o Europă devastată de epidemii şi foamete. În 1013, o eclipsă de soare a resuscitat temerile. Şi apropierea anului 2000 a fost însoţită de un alai de spaime lipsite de raţiune.
“Miza acestor mituri privind sfârşitul lumii constă în responsabilitatea noastră în faţa divinităţii sau a naturii şi pedeapsa primită pentru sfidarea unui ordin care ne depăşeşte”, spune la rândul său Jean Noel Lafargue, autorul volumului “Fins du monde, de l”Antiquite a nos jours” /Sfârşiturile lumii, din antichitate până în zilele noastre/.
“Înainte, Dumnezeu îi pedepsea sau îi răsplătea pe oameni. Astăzi nu mai avem nevoie de divinitate, catastrofele create de om sunt suficiente”, conchide acesta.
Sursa: www.financiarul.ro

DE CE NU ESTE AGREAT „EFECTUL RUDAN”?


Din momentul descoperirii, în primăvara anului 1965, a efectului Rudan (ER) de către autor, am fost supus la şicane periodice din partea unor structuri de informaţii autohtone şi străine.După doi ani de relativă pauză, fiind în convalescență după atacul cerebral suferit la terminarea modului 1 al cursului de protecție și autoapărare extrasenzorială, șicanele au fost reluate pe anumite bloguri când am anunţat în Jurnal Paranormal şi în NEXUS, că voi continua cursurile publice în februarie 2013. Ce este efectul Rudan şi de ce se tem guvernanţii să fie pus la dispoziţie publică?
         Efectul Rudan este o componentă spectrală a biocâmpului organismelor vii. Reflectă în permanenţă nivelul funcţiilor psihofiziologice vitale ale organismului viu. Orice efort făcut în plan psihic, duce la modificări  funcţionale în plan fiziologic, deci este detectabil prin componenta ER din biocâmpul uman. ER nu trebuie confundat cu biocâmpul în integritatea sa.
         Segmentul bioenergetic descoperit în biocâmp a fost trecut sub embargo, datorită aplicaţiilor sale militare. Fenomenul, comun biocâmpurilor umane, animale şi vegetale a fost particularizat prin denumirea efect Rudan (ER), întrucât cercetătorii ce analizaseră viabilitatea descoperirii s-au abţinut să declare că ar fi fost vorba de o radiaţie electromagnetică necunoscută, situaţie ce ar fi dus - potrivit opiniei eşalonului militar superior al vremii - la desconspirarea aplicaţiilor militare ale acelei componente ale biocâmpului.
         După evenimentele din decembrie ’89, am vrut să prezint descoperirea în cadrul unei sesiuni de comunicări, însă am fost atenţionat din interiorul unui serviciu autohton de informaţii că încă nu era momentul potrivit să dau publicităţii detalii despre acel fenomen exotic. Vârsta înaintată şi insistenţele bine intenţionate ale unor tineri colaboratori, mă determină să încalc consemnul statornicit cu decenii în urmă şi să expun, la modul sintetic, date mai puţin cunoscute ale efectului bioenergetic menţionat, mai ales că această componentă spectrală a biocâmpului poate avea numerose aplicaţii civile. Datele experimentale ce urmează îndeplinesc criteriile necesare unor verificări amănunţite repetabile, directe şi indirecte, inclusiv prin intermediul analizelor clinice.
         Componenta spectrală a biocâmpului organismelor vii cunoscută sub denumirea de Efect Rudan (ER), este generată de organismul viu începând de la limita de separare a organismului biologic faţă de mediul proximal şi se extinde omnidirecţional în spaţiu pe distanţe nedeterminate. La organismul uman ER poate fi înregistrat în limite detectabile până la 14–15 metri în plan orizontal în jurul subiectului investigației. Prin teledetecție extrasenzorială, ER poate fi detectat de la distanțe apreciabile.
         Efectul bioenergetic descoperit, reflectă cu fidelitate orice abatere de la parametri funcţionali ai organismului viu. De exemplu, prin măsurarea componentei ER, poate fi stabilit nivelul funcţional al miocardului în maximum două minute, fără a se veni în cotact direct cu subiectul uman, relevându-se şi disfuncţii aflate în stadii incipiente sau latente, greu sau imposibil de pus în evidenţă prin mijloace clinice actuale. (Voi prezenta cursanților, în detaliu, metodologia controlării nivelului funcțional al miocardului prin ER.)
         Componenta spectrală ER este proprie tuturor organismelor vii şi apare în structura biocâmpului în timpul organogenezei. La grâu, pe pildă, în condiţii de laborator se detectează ER după 56 ore de la începerea germinării seminţelor.
         La organisme vegetale - la arbori, de exemplu - informaţiile privind disfuncţiile organice pot fi prelevate prin detecţia ER cu doi-trei ani înainte de apariţia unor modificări fizice ireversibile exterioare. Totodată se poate stabili cauza îmbolnăvirii arborilor, prin detecţia extrasenzorială a ER. Direcţia sursei de poluare chimică se observă prin involuţia ER în biocâmpul arborelui.
         O sumă de factori interni şi externi oganismului biologic induc oscilaţii pozitive sau negative, după caz, asupra structurii spectrale, a formei spaţiale și compoziției ER, după cum urmează: starea de sănătate a oganismului viu supus investigaţiei, vârsta acestuia, temperatura exterioră, altitudinea atmosferică (la altitudini până la 1800 metri, extensia spaţială a ER este mai pronunţată la biocâmpul uman), anotimpul în care se face investigaţia (primăvara are valoare maximă, iarna minimă),  puritatea aerului (orice urmă de poluare atmosferică se manifestă indirect în ER), gradul de nocivitate al  solului, a apei, bioritmurile circadiene, lunare şi sezoniere ale subiectului uman, nivelul de iluminare şi calitatea fluxului luminos în care este expus subiectul  investigaţiei. De exemplu, la iluminarea directă subiectului uman  pe timp limitat cu o sursă având aproximativ 15.000 - 20.000 lucşi, la o temperatură de culoare de 2800 - 3400 grade Kelvin, componenta ER a biocâmpului creşte indicând optimizarea funcţiilor fiziologice vitale.
         Prin detecţia ER se poate verifica virulenţa focarelor patogene şi geopatogene, se poate monitoriza de la distanţă nivelul general de sănătate al unui subiect dat, nivelul de stres al acestuia şi alte funcţii psihofiziologice.
         Componenta spectrală ER apare în biocâmpul oraganismelor vii în timpul organogenezei, însoţește organismul viu toată viaţa - cu fluctuaţile induse de factori de influenţă interni şi externi organismului biologic -, după care se reduce dimensional, modificându-şi forma spaţială şi dispare înainte de trecerea organismului viu în nefiinţă.
Aplicaţii civile ale efectului Rudan (ER).
        Biologie. Sub raport dimensional şi al formei spaţiale, ER reprezintă un mijloc complemetar de investigare a funcţiilor biologice ale orgamismelor vii. În perspectivă, se poate prefigura o citire integrală a programului funcţionării acestora. Acest deziderat este realizabil prin cercetări multidisciplinare ce vor conduce la decodarea informaţiilor existente în volumul, forma spaţială şi compoziţia spectală a ER.
         Medicină.  Cercetarea comparativă a ER ale subiecţilor umani sănătoşi şi ale subiecţilor umani atinşi de diverse maladii, pot conduce la elaborarea unor noi metode de diagnoză medicală computerizată, complementare celor aflate în uz curent.
         În funcţie de evoluţia sau involuţia ER în timpul terapiei alopate, se va putea estima eficienţa, ineficienţa şi gradul de toxicitate a unor medicamete asupra bolnavilor.
         Prin ER se poate determina operativ influenţa factorilor psihici asupra funcţiilor fiziologice.
         Cură balnearăcură heliomarină. Prin măsurarea ER la venirea în staţiune şi urmărirea fluctuaţiilor ER pe parcul curei, atât medicul cât şi subiectul uman vor avea posibilitatea să urmărească în timp real dacă cura urmată este eficientă, nulă sau dăunătoare.
         Terapii alternative. Prin măsurători directe asupra ER ale bolnavilor se poate evalua eficienţa, ineficienţa sau nocivitatea unor practici bioenergizante folosite de terapeuţi din aria medicinii alternative. Pe această cale se poate determina operativ dacă terapeutul cedează energie vitală proprie în favoarea pacientului şi dacă pacientul preia din energia vitală a terapeutului.
         Aviaţie supersonică; astronautică. Prin măsurători directe efectuate asupra ER ale piloţilor şi cosmonauţilor, se pot pune operativ în evindenţă disfuncţii fiziologice şi psihice dificil sau imposibil de detectat prin mijloace clinice uzuale. Pe această cale se poate reduce la minim coeficientul de erori umane ce se comit în timpul misiunilor de zbor în atmosfera terestră sau în timpul misiunilor extrarestre.      
        Sport de performanţă. În baza unor teste efectuate de autor asupra unor sportivi  de performanţă (printre care şi atleţi din lotul olimpic), rezultă că prin măsurarea ER în perioadele de antrenament se poate determina nivelul psihosomatic individual, corespunzător realizării performanţelor maxime. În situaţia în care se impune selectarea unui sportiv dintre mulţi candidaţi, departajarea acestora se poate face în momentul premergător participării la competiţie.
         Determinarea virulenţei focarelor geopatogene. Prin plasarea subiectului uman într-un focar geopatogen şi prin măsurarea ER se pot estima operativ efectele distructive produse de radiaţii organismului uman. (Nu se vor folosi pentru acest test copii sau persoane de vârsta a treia.)
        Misiuni speciale. Prin măsurători directe făcute asupra ER individual, se poate determina operativ dacă subiecţii umani dispun de potenţialul psihic şi fizic corespunzător participării lor la misiuni speciale, ce necesită calităţi psihice şi fizice deosebite.
         Totodată, se poate determina gradul real privind curajul sau teama în momentul premergător executării unor misiuni periculoase. La subiecţi umani cuprinşi de teamă ER se reduce substanţial - semn că au loc importante disfuncţii fiziologice, comparativ cu ER individual normal. Printre simptomele resimţite de subiecţi umani cuprinşi de teamă se înregistreză dureri de cap, stări de greaţă, vomă, deranjamente intestinale, disfuncţii cardiace şi respiratorii.
         Marile puteri militare încearcă să estimeze nivelul de curaj sau teamă în rândul combatanţilor, prin analiza imaginilor tomografice. Prin detectarea extrasenzorială a efectului Rudan, timpul afectat acestei operaraţii se poate reduce la circa 10 secunde, obţinându-se rezultate ferme. Încă nu am întâlnit un subiect uman în stare să păcălească acest procedeu.
         De ce, totuşi, în pofida aplicațiilor civile în perspectivă, nu este agreat efectul Rudan?
        Iată un exemplu luat la întâmplare, ce poate explica reticența unor servicii în acest sens. Recent, când preşedintele Traian Băsescu a declarat public că nu a fost colaborator al Securităţii şi nici ofiţer acoperit al acestei structurii de informaţii, eu am verificat, prin teledetecţie extrasenzorială a efectului Rudan din biocâmpul domniei sale, dacă preşedintele ţării spune adevărul. Nu discut rezultatul prelevat. Ţin doar să precizez că efortul cerebral depus de președinte pentru a spune acest lucru, a determinat modificarea parametrilor funcțiilor sale fiziologice, respectiv a indus modificări specifice ale ER, detectabile prin teledetecție extrasenzorială de la distanță.
        Descoperirea efectului Rudan nu mai poate fi ținută sub oboroc. Ar fi de dorit ca structurile abilitate ale statului să ia măsuri pentru protejarea autorului de un psihopat, pus să scrie elucubrații pe anumite bloguri. Este o rușine națională să fie tratat astfel autorul unei descoperiri științifice, ce poate aduce prestigiu României. 
Sursa: jurnalparanormal.ro

De ce are nevoie USL de UDMR?


Румыния парламентские выборы Румыния выборы Румыния Uniunea Democrată Maghiară din România
Colaj: Vocea Rusiei

Pentru mulţi dintre susţinătorii USL, victoria formaţiunii politice favorite a fost umbrită de o declaraţie-şoc a lui Victor Ponta. Dorinţa liderului USL de a include UDMR în alianţa de guvernare a provocat reacţii foarte dure atât din partea simpatizanţilor de rând cât şi din partea unor lideri de opinie din zona politică şi din mass-media.

Judecând după reacţiile iniţiale ale unor membri marcanţi ai USL, decizia de a coopta UDMR a fost un şoc pentru ei şi nu a fost deloc binevenită. Echipa care se ocupă cu sprijinul mediatic al USL a fost nevoită să încropească rapid o strategie de „damage control”, adică un set de acţiuni menite să minimizeze consecinţele acestei decizii. Explicaţiile „pentru uzul general” au fost destul de penibile: variantele de genul „să fie mai multă pace” şi „obţinerea unei majorităţi constituţionale” nu pot satisface nici măcar pe cei mai creduli susţinători ai USL.
Unicul efort calitativ din punct de vedere analitic a fost întreprins de Răzvan Dumitrescu care a încercat să ofere o explicaţie logică pentru manevrele întreprinse de Victor Ponta. Scenariul elaborat de acest analist poate fi descris în felul următor:
Liderul USL a intrat în alianţă cu UDMR în vederea creării unei majorităţi care să reziste la eventualele tentative ale lui Traian Băsescu a „racola” trădători din rândul deputaţilor USL în vederea creării unei majorităţi care să fie favorabilă preşedintelui. Din şirul logic expus în analiza publicată de DC News rezultă că o alianţă cu UDMR face imposibilă crearea unei majorităţi pro-Băsescu, chiar dacă acesta reuşeşte să „fure” mai mulţi parlamentari din rândul USL. Al doilea bonus din cooptarea UDMR ar fi obţinerea unui avantaj în cazul unui conflict cu PPE care, ar fi mai puţin dispus să participe la lichidarea politică a unei coaliţii din care ar face parte un partid din familia populară. În acest scenariu, Victor Ponta este descris drept un politician înţelept care a „mutat în avans” şi a acţionat după principiul „cine s-a fript cu ciorbă, suflă şi-n iaurt”.
Această analiză este destul de logică şi coerentă, dar are şi câteva puncte vulnerabile. Primul: este arhicunoscut faptul că UDMR nu are aliaţi constanţi, ci doar interese constante. Dacă „interesele” o vor cere, UDMR va întoarce armele oricând împotriva foştilor aliaţi şi va lupta de partea lui Traian Băsescu. Cooptarea UDMR în calitate de „asigurare” împotriva „furtului majorităţii” este ineficientă şi vădit ilogică. Al doilea punct vulnerabil al analizei semnate de Răzvan Dumitrescu constă în faptul că, din perspectiva PPE, Băsescu este un aliat mult mai important decât UDMR. Dacă PPE decide să intervină în România, atunci nu are de ce să se limiteze la acceptarea unui guvern anti-PPE în care există unul sau doi miniştri din UDMR. Dacă liderii de la Bruxelles şi Berlin pot impune un guvern care să fie pro-PPE în proporţie de 100%, alăturarea dintre USL şi UDMR nu va oferi nici un fel de avantaj major pentru USL, dar totodată va priva liderii USL de suportul „ultraşilor” anti-Băsescu care deja au interpretat această alăturare drept o trădare a alegătorilor.
În acest context, apare posibilitatea unui alt scenariu care ar putea oferi o explicaţie mai logică pentru această „alianţă contra naturii”. Pornim de la două ipoteze. Prima: liderii PSD au încercat să negocieze din timp cu decidenţii de la Bruxelles şi Berlin „întronarea” Victor Ponta şi acceptarea de către PPE a rezultatelor alegerilor parlamentare. A doua: liderii de la Bruxelles şi Berlin au fost de acord, dar au cerut un preţ pentru neimplicarea în bătălia politică de la Bucureşti, logica fiind elementară: nimic şi niciodată nu se dă gratis. Ambele ipoteze sunt probabile şi plauzibile. În aceste condiţii, declaraţia lui Victor Ponta din ziua alegerilor devine explicabilă, la fel cum devine explicabilă lipsa manifestării unor emoţii pozitive de către liderul USL, fapt remarcat de mai mulţi comentatori. Dacă acest scenariu este adevărat, alianţa cu UDMR nu este o „mutare în avans”, ci o „plată în avans” pentru ca Bruxellul şi Berlinul să nu intervină din nou în favoarea lui Băsescu. Evident, vor urma şi alte „plăţi compensatorii”. Nu este exclus ca negocierea „tranzacţiei” să se fi produs într-un cerc extrem de restrâns şi este foarte probabil ca nici Crin Antonescu şi nici Dan Voiculescu să nu fi ştiut de ea, ei fiind puşi acum în faţa unui fapt împlinit. Acest scenariu oferă explicaţii logice pentru toate evenimentele care s-au produs, dar nu se poate afirma cu certitudine că aceasta ar fi unica explicaţie posibilă.
Aşa cum era de aşteptat, Traian Băsescu a luat un time-out şi, probabil, va urma o perioadă de tatonări şi suspans care va dura până în ajunul Anului Nou. Dacă europenii se vor ţine de cuvânt şi nu vor interveni în favoarea lui Traian Băsescu, Victor Ponta are toate şansele să devină premier. Problema este alta: nu cumva a plătit un prea mare preţ pentru această funcţie? Încrederea alegătorilor se câştigă mult mai greu decât simpatia efemeră a câtorva „eurofederalişti”, fie ei şi „factori de decizie la nivel european”.

Sursa: romanian.ruvr.ru

http://daniilgaucan.wordpress.com



Un nou inceput – Planeta Albastra




Sursa: daniilgaucan.wordpress.com

Speranţe, aşteptări şi dificultăţi




Lumea financiară este deocamdată în așteptarea noului guvern şi, chiar dacă se va numi tot Ponta, noul cabinet sigur nu va semăna deloc cu cel anterior. Evitarea unor negocieri îndelungate și prea mult mediatizate este de dorit, dar în același timp, cred că un guvern scos din pălărie și format doar din politruci nu poate trezi prea multă încredere. Sunt așteptați specialiști, cel puțin în domeniile cheie ale economiei, și nici partidele din USL nu prea stau bine la acest tip de resurse umane, la fel cum nici PDL nu a stat.

Cred că românii nu mai vor miniștri-marionetă, miniștri teleghidați de partid sau de personaje de la partid. Vor oameni în care să aibă încredere.
Apoi urmează programul de guvernare. Cel din vară a dezamăgit exact prin lipsa de concizie. Retorica ambiguă legată de investițiile publice versus pomeni sociale de orice fel nu mai poate continua și, probabil va fi risipită o dată cu proiectul de buget pe 2013. S-ar putea ca o dată cu asta să fie spulberate și unele iluzii ale celor care au votat duminică. Pe de altă parte, un buget puternic, grevat de politici sociale în defavoarea investițiilor publice, ar stârni rețineri din partea investitorilor, neîncredere în moneda națională și așa mai departe. Victor Ponta are de trecut în 2013 un vârf uriaș de plată la datoria externă, un vârf uriaș de așteptare din partea celor care s-au săturat de austeritate și un mare minus creat în ultimele luni de economia care a și intrat în recesiune și din cauza tăierii investițiilor publice și a lipsei de măsuri. Sper doar să fie conștient de toate acestea.
Moise Guran
sursa: biziday.ro
             gandeste.org

China va fi cea mai mare economie a lumii, UE se va federaliza, fenomene meteo tot mai extreme şi o clasă de mijloc puternică cum n-a fost niciodată


China va fi cea mai mare economie a lumii, UE se va federaliza, fenomene meteo tot mai extreme şi o clasă de mijloc puternică cum n-a fost niciodată
Vezi galeria fotoPreşedintele american Barack Obama a fost avertizat de serviciile de informaţii că dacă nu găseşte noi surse mai puternice de creştere economia ţării sale riscă să rămână în urma competiorului direct, China, iar SUA îşi va pierde din influenţa globală. Foto: AFP
Fie că se va destrăma sau, cel mai probabil, fie că se va transforma într-o structură mai federală, Uniunea Europeană nu va mai fi aceeaşi după criză, SUA îşi vor pierde treptat influenţa, iar economia Chinei o va întrece pe cea americană şi va deveni cea mai mare la nivel mondial, aces­tea sunt doar câteva din scenariile probabile pentru următoarele două decenii puse pe masa preşedintelui american de agenţiile de informaţii. Acestea anticipează de asemenea că schimbarea climei şi presiunile puse pe resurse vor duce la amplificarea instabilităţii, iar clasa de mijloc va deveni mai puternică deoarece va fi mai educată şi va avea acces mai bun la sănătate şi informaţii.
Scenariile sunt cuprinse în raportul "Trenduri globale" publicat o dată la cinci ani de National Intelligence Council, o organizaţie care reuneşte mai multe servicii americane de informaţii.
"Lumea se află într-o perioadă critică pentru istoria omenirii", scriu autorii raportului, care sunt siguri că după ce influenţa politică şi economică a SUA se va reduce, nimeni nu va deţine hegemonia, puterea de influenţă revenind reţelelor şi coaliţiilor "într-o lume multipolară", scrie The Guardian. În acest context, cel mai bun deznodământ va fi cel în care China şi SUA colaborează, ceea ce va duce la o cooperare globală mai largă. În cel mai pesimist scenariu, SUA se izolează, iar globalizarea îngheaţă.
"Prăbuşirea sau retragerea bruscă a puterii SUA va avea, probabil, ca rezultat o perioadă mai lungă de anarhie globală. Nicio putere nu va putea înlocui SUA ca garant al ordinii internaţionale", scriu autorii, care pornesc de la ipoteza că SUA sunt o forţă a stabilităţii.
Pentru "spionii" americani, creşterea prosperităţii la nivel global este o certitu­dine, iar emergenţa clasei de mijloc va reprezenta o "mişcare tehtonică".
"Pentru prima dată, majoritatea popu­laţiei lumii nu va mai fi împovărată, iar cla­sele de mijloc vor fi cel mai important sector economic şi social în marea majoritate a ţărilor lumii", notează studiul.
Asia, tot mai puternică
În acest context, până în 2030, statele din Asia le vor întrece ca putere globală - putere care reflectă PIB-ul, mărimea populaţiei, chel­tuielile militare şi investiţiile în tehno­logie - pe cele din Europa şi America de Nord luate împreună. China va deveni cea mai mare economie a lumii, întrecând-o pe cea a SUA cu doar câţiva ani înainte de 2030. Trioul odată dominant format din SUA, Europa şi Japonia îşi va vedea cota din comerţul mondial diminuându-se de la 56%, cât este în prezent, la mai puţin de 50%, scrie EUobserver. De asemenea, economiile Europei, Japoniei şi Rusiei îşi vor continua declinul lent.
Un alt grup, "Viitorul 11", format din Bangladesh, Egipt, Indonezia, Iran, Mexic, Nigeria, Pakistan, Filipine, Turcia, Coreea de Sud şi Vietnam, va depăşi UE ca PIB colectiv.
Reversul medaliei va fi că indivizii şi grupurile mici vor avea acces mai mare la tehnologii letale şi distrugătoare, ceea ce le va permite să săvârşească violenţe la scară largă, de care cândva erau capabile doar statele.
De asemenea, instabilitatea se va intensifica din cauza cererii tot mai mari pentru apă, alimente şi energie pe fondul schimbării climei şi al creşterii populaţiei.
"Schimbarea climei va înrăutăţi pers­pec­ti­vele pentru disponibilitatea acestor resurse critice. Analizele sugerează că seve-ritatea actualelor modele ale fenomenelor meteo se va intensifica, cu zonele umede devenind şi mai umede, şi zonele aride devenind şi mai aride".
Precipitaţiile se vor reduce cel mai mult în Orientul Mijlociu şi Africa de Nord, dar şi în Europa de Sud, regiunile vestice ale Asiei Centrale, în sudul Africii şi sud-vestul SUA.
Spre o Europă federală

Secţiunea despre Europa oferă şi o in­cursiune în viitorul zonei euro. Astfel,
într-unul din scenarii, "spionii" americani înfăţişează prăbuşirea zonei euro şi chiar pe cea a UE. Dar există şi posibilitatea ca liderii UE să aducă un "impuls federal", care duce la "renaşterea" Europei.
În acest model, "Europa a avansat deja pe drumul spre finalizarea conceptului ori­ginal al unei uniuni monetare şi economice mai profunde. Ca urmare, Europa va ieşi mai puternică". Însă barierele de natură politică ar putea face ca "transferul masiv de suveranitate să fie un pod mult prea îndepărtat" pentru majoritatea statelor.
Germania va rămâne, cu siguranţă, liderul politic al Europei datorită perspecti­velor de creştere economică. Dar bunăsta­rea economică va fi pusă în pericol de îmbătrânirea populaţiei.
Cum cred servciile americane de informaţii că va arăta lumea în 2030
  • China va deveni cea mai mare economie a lumii
  • Nicio ţară nu va fi puterea mondială dominantă
  • UE va deveni mai federală
  • Populaţia musulmană a Europei se va dubla de la 4,1% din total la 8%
  • Populaţia globului va creşte cu 15%, la 8,3 miliarde
  • Cererea pentru alimente, apă şi energie va creşte cu 35%, 40% respectiv 50%
  • În statele avansate cu populaţie îmbătrânită dezvoltarea va încetini, iar standardele de viaţă vor scădea
  • Se va reduce influenţa Rusiei şi puterea economică a ţărilor care se bazează pe veniturile obţinute din resursele naturale
  • Managementul resurselor naturale va deveni o componentă crucială a eforturilor de securitate
  • Din cauza accesului facil la tehnologia de vârf, victimele atacurilor teroriste vor fi de ordinul a milioane de persoane, atacurile putând fi îndreptate împotriva unor infrastructuri precum reţelele de electricitate
  • Riscul unor conflicte interne şi cu vecinii este mare pentru aproximativ 50 de state
  • Aproximativ 60% din populaţia lumii va fi concentrată în oraşe, comparativ cu 50% în prezent, ceea ce înseamnă că omenirea va trebui să construiască tot atât de mult cât a construit în toată istoria sa
    Sursa:  www.zf.ro

5 tehnologii agricole care pot mări spectaculos profitul


hidroponicaCe va trebui să aibă ferma viitorului?

Chiar şi nişte banale solarii pot dubla productivitatea, însă ştiinţa oferă chiar mai multe oportunităţi.

Irigaţii hidroponice. Exact ca în cazul florilor care cresc într-o simplă vază cu apă, şi plantele se pot descurca foarte bine doar cu apă, şi nutrienţii potriviţi. Productivitatea este de cel puţin două ori mai mare decât a agriculturii clasice, pe sol. Însă costurile sunt destul de mari şi există riscul ca, dacă angrenajul tehnic de pompare şi recirculare a nutrienţilor cedează, recolta să fie compromisă. Cea mai bună utilizare a sistemelor hidroponice este în cazul răsadurilor şi puieţilor, în mediu controlat, în scopul plantării în sol sau vânzării. Chinezii s-au apucat deja să construiască adevărate fabrici de plante.

Agricultura conservativă. Clima capricioasă de la noi, dar şi costul mare al combustibilor, fac să fie din nou viabile unele practici străvechi. De exemplu, păstrarea resturilor vegetale pe sol păstrează nivelul de umiditate. Cercetătorii au arătat că este posibilă chiar şi însămânţarea fără arătură, cu condiţia să fie aplicată corect. Avantajele sunt prevenirea eroziunii şi reducerea nevoii de irigaţii, lucruri care aduc în final un profit mai mare. Despre cum poate fi aplicată agricultura conservativă în România, vorbeşte, pe agrointel, şeful Institutului de Cercetări Fundulea.
Hedging agricol. Riscurile se pot echilibra reciproc atunci când culturile sunt diversificate corect: când o cultură e compromisă, alta aduce profituri neaşteptate. Pentru o echilibrare corectă, e nevoie de expertiza unui agronom. Atunci când agronomul nu găseşte soluţia optimă, poate ajuta un finanţist. Fermierul poate să încheie asigurări care să-i acopere pagubele în cazul unei scăderi de preţ sub un anumit nivel, considerat critic. Asta spre deosebire de asigurarea agricolă obişnuită, care presupune că fermierul este despăgubit doar dacă este afectată cantitatea recoltei. Un fermier din Tulcea a povestit recent pentru cititorii agrointel cum funcţionează o strategie de echilibrare a riscurilor.
Biogaz. O instalaţie de biogaz care să folosească deşeurile de la o fermă – pentru a produce căldură sau chiar electricitate – poate aduce câteva procente în plus la încasări. Adică, exact diferenţa dintre pierdere şi profit. Cel mai bun randament îl au fermele de păsări, pe locul al doilea sunt cele de porci iar pe trei sunt cele de bovine. Se poate face biogaz şi din resturi de masă vegetală. Inovatorul Gunter Pauli propune o aplicaţie în care biogazul este doar unul dintre multele produse secundare ale unui ecosistem de producţie.
DDGS. Resturile de cereale rămase în urma distilării bioetanolului sunt un furaj excelent şi mult mai ieftin. În Vest, DDGS-urile sunt cunoscute de jumătate de secol, însă în România abia au ajuns. O tonă de furaje costă la intern în jur de circa 270 de euro, comparativ cu 700 de euro tona de şrot de soia pe piaţa internaţională. Însă după ce Ioan Niculae a povestit despre cum le fabrică el la Zimnicea, un competitor a replicat, într-un comentariu la articolul agrointel, că va importa în curând şi va revinde la un preţ mult mai mic.
Lucian Davidescu
sursa: agrointel.ro
         gandeste.org

Maria 12-12-2012


Postat Maria






Eu sunt ceea ce sunt ! Maria !
Energie condensata in trup uman , genul feminin. Simt , ma bucur, plang, aleg ceea ce sufletul si inima imi spune , in corp de femeie.
Sunt mai presus de dezamagirile mele,de dependentele mele, mai presus de durerea de a fi om in aceasta paradigma dualista , mai presus de frica. Privesc din afara identitatea mea. Ma deschid vindecarii, iertarii.
Mamei  mele pe care am ales-o  inainte de a respira  prima data pe aceasta planeta ii multumesc pentru darul vietii. O rog sa ma ierte pentru tot ce nu a fost iubire si a produs uneori  separarea.
Tatalui meu pe care l-am ales  inainte de a ma naste pe aceasta planeta ii iert tot ce nu a fost iubire si a produs separarea. Tata iti multumesc pentru darul vietii.
 Frate al meu a carei companie am ales-o inainte de a respira prima data pe acest pamant alung toate neintelegerile  prin iubire si pasesc inca o data in eternul cerc al fraternitatii.


Iti multumesc pentru darul reflectiei. Ma eliberez de mania mea, de vina , de regretul meu.
Prietenilor mei pe care i-am ales inainte de a ma naste pe acest pamant le multumesc pentru darurile lor , pentru compania lor si ii rog sa-mi ierte neintelegerile si separarea in momentul in care lectia a fost invatata.
Accept  acum energiile care vin prin acest portal catre mine si ma las ghidata de sinele inalt pentru a face conectia  trupului cu aceste energii , pentru echilibru si binele meu cel mai inalt.
Dansez constient  pe muzica acestor frecvente , le fac loc in fiecare celula a corpului.
Respir constient , stiind ca fiecare respiratie imi permite sa experimentez aceasta realitate la nivelul cel mai inalt la care energia in trup poate exista fara sa-l deterioreze.
Respir  si traiesc .
Multumesc
Maria
Sursa: eulinterior.blogspot.ro

Istoria si povestea lui Mos Craciun


Crăciunul a devenit sărbătoare legală în multe ţări abia în secolul al XIX-lea. Nu au existat brazi împodobiţi şi colinde dintotdeauna. Până la faima actuală de personaj retras în Laponia, care într-o noapte face înconjurul lumii pentru a împărţi daruri, Moş Crăciun a parcurs un drum lung.
Reprezentările lui Moş Crăciun s-au schimbat de-a lungul vremii, astfel că între imaginea acestuia în vechea cultură populară – de frate mai bogat şi mai inimos al lui Moş Ajun – şi imaginea contemporană – de personaj iubit de copii – există mari diferenţe.
Tradiţiile contemporane despre “sfântul” Crăciun, despre Moşul “darnic şi bun”, “încărcat cu daruri multe” sunt printre puţinele influenţe livreşti pătrunse în cultura populară de la vest la est şi de la oraş la sat.
Mai mult de un mileniu, creştinii au sărbătorit Anul Nou în ziua de Crăciun (25 decembrie) în imediata apropiere a Solstiţiului de iarnă: la Roma până în secolul al XIII-lea, în Franţa până în anul 1564, în Rusia până în vremea ţarului Petru cel Mare, în Ţările Române până la sfârşitul secolului al XIX-lea.
La români amintirea acelor vremuri este încă proaspătă, de vreme ce în unele sate bănăţene şi transilvănene ziua de 1 ianuarie se numeşte Crăciunul Mic, nu Anul Nou. În spaţiul sud-est european, Crăciunul a fost o sărbătoare solstiţială, când oamenii celebrau divinitatea solară.
Termenul de “moş” indică vârsta zeului adorat, care trebuie să moară şi să renască împreună cu timpul calendaristic. Peste sărbătoarea autohtonă a Crăciunului s-au suprapus Saturnaliile romane (la începutul mileniului 1 î.H. zeul Saturn se celebra între 17 şi 23 decembrie).
Povestea lui Moş Crăciun

Din vechime se ştie că Maica Domnului, fiind cuprinsă de durerile naşterii, i-a cerut adăpost lui Moş Ajun. Motivând că este sărac, el a refuzat-o, dar i-a îndrumat paşii spre fratele lui mai mic şi mai bogat, Moş Crăciun. În unele legende populare şi colinde, Moş Ajun apare ca cioban sau baci la turmele fratelui. Cine a fost acest personaj atât de important? În cultura populară românească, Crăciun apare ca personaj cu trăsături ambivalente: are puteri miraculoase, ca eroii şi zeii din basme, dar are şi calităţi tipic umane. Este bătrân (are o barbă lungă) şi bogat (de vreme ce are turme şi dare de mână), dar face şi figură apocrifă (“S-a născut înaintea tuturor sfinţilor”, fiind “mai mare peste ciobanii din satul în care s-a născut Hristos”).
Potrivit lui Ion Ghinoiu, autorul volumului “Zile şi mituri. Calendarul ţăranului român“, legendele Naşterii ne invită în peisajul etnografic al unui sat pastoral, unde trăiau Moş Ajun şi Moş Crăciun, care avea case mari şi multe grajduri. Pe neaşteptate, în viaţa lor apare o femeie necunoscută care, simţind că i-a venit vremea să nască, le cere ajutorul. Dacă primul o refuză, cel de-al doilea îi întinde o mână. Neştiind însă că femeia este Maica Domnului, nu o primeşte în casă şi o trimite să nască în grajdul vitelor. Crăciuneasa o ajută să nască, fără ştirea soţului ei, dar este pedepsită apoi de el cu tăierea mâinilor din coate. Când Crăciun află că în grajdul său s-a născut Domnul Iisus, se căieşte şi îi cere iertare lui Dumnezeu, devenind “primul creştin”, “Sfântul cel mai bătrân”, “soţul femeii care a moşit-o pe Maria”. Se spune că el s-a căit atât de mult, încât a doua zi şi-a împărţit întreaga avere copiilor săraci, de unde tradiţia de a face daruri de Crăciun, mai ales copiilor.

În satele de pe Valea Mureşului, Crăciunul este încă legat de anumite credinţe populare care se păstrează şi în prezent, iar obiceiul de a oferi daruri îşi are originile într-o legendă pe care numai bătrânii o mai cunosc.
Crăciunul este singurul cuvânt în limba română care desemnează Naşterea Domnului. Legendele spun că Moş Crăciun era un cioban rău, care nu a vrut să o lase pe Maica Domnului să nască în staulul său.
În satul Harpia, oamenii cred că dacă primul care intră în casă de Crăciun este un bărbat este un semn de bunăstare şi sănătate pentru anul următor. Pentru a atrage binele asupra caselor lor, oamenii ţin masa întinsă toată noaptea.
Colindatul este unul dintre obiceiurile de Crăciun care se păstrează cel mai bine în toate satele româneşti. Pe lângă mesajul mistic, multe obiceiuri practicate în această zi sunt legate de cultul fertilităţii şi de atragerea binelui asupra gospodăriilor.
În unele sate se păstrează şi un alt obicei: cel mai în vârstă membru al familiei trebuie să arunce în faţa colindătorilor boabe de grâu şi de porumb. Bătrânii spun că dacă boabele peste care au trecut colindătorii vor fi date găinilor, acestea vor fi spornice la ouat. Ei cred, de asemenea, că vor avea o recoltă foarte bună în anul următor dacă vor amesteca sămânţa pe care o vor pune în brazdă cu boabele folosite în ajun la primirea colindătorilor.
Sursa: www.cerceteaza.eu

ZIUA CONTACTULUI Și ZIUNA ELIBERĂRII NOASTRE



FACEȚI CUNOSCUT!


(9 dec.2012; de la Cobra)

Este timpul să luăm măsuri! Este timpul să ne luăm soarta în propriile noastre mâini!
Pentru aceasta, vă propunem ca în ziua solstițiului de iarnă din 21 dec.2012, care corespunde exact sfârșitului de ciclu, așa cum este prevăzut și în calendarul Maya, să vă reuniți în grupuri cât mai mari de oameni.
În acea zi, un flux puternic de energie luminoasă plecat din Soarele Central Galactic, va atinge Pământul și va declanșa mari schimbări de lungă durată.
Oamenii adunați în acea zi în grupuri cât mai mari, vor invoca prezența și intervenția fraților noștri din univers cărora le vom cere să ajute planeta noastră și umanitatea de pe ea să se elibereze de tirania forțelor întunecate.
Pentru prima oară în istoria omenirii avem șansa de a ne crea propriul nostru destin de locuitori liberi ai Pământului.
Efortul nostru colectiv și conjugat din ziua de 21 dec. va fi menit să activeze planul eliberării și înălțării noastre. Popularizați această convocare, trimiteți-o la toate adresele cunoscute, folosiți toate mijloacele care vă stau la dispoziție! Trimiteți surselor mass-media și insistați să publice această convocare!
Postați pe You Tube, pe Facebook etc! Vă rugăm faceți mobilizarea maximă de care sunteți capabili! Este vorba de soarta noastră și a planetei noastre. Nu tratați acest apel cu ușurință sau cu neîncredere. ESTE VORBA DE UN MOMENT UNIC ÎN CARE NE PUTEM DECIDE SOARTA, NE PUTEM ELIBERA.
Este nevoie să se realizeze o masă critică de energie umană care în acele momente să dorească același lucru. Efectele vor fi sigure numai dacă se va crea această masă critică. Altfel, nu este sigur că se va produce bascularea.

Poate că Dumnezeu ne va ajuta mai mult, dar ȘI NOI TREBUIE SĂ FACEM CEVA.

Din câte se cunoaște la această oră, masa critică globală va trebui să fie de cel puțin 118.000 de persoane, concentrate pe același gând, aceeași dorință (de a fi eliberați), la momentul trecerii fluxului de energie peste ei. Având în vedere că nu toate ființele umane au o putere mare de concentrare, ni se indică să participe cel puțin 144.000 de oameni, la crearea aceastei concentrări sincronizate.

Este nevoie să consultați tabelul de mai jos pentru a afla momentul când se va produce solsțiul în zona în care vă aflați. Mai dificil va fi pentru cei la care momentul va cădea la orele cuprinse între miezul nopții si 5-6 dimineața. Din acest motiv, pe aceștia îi rugăm să -și facă un asemenea program de odihnă încât la acele momente să se poată grupa, sau să facă o meditație individuală.

Momentul producerii SOLSTIȚIULUI este 11.11 (GMT) (adică ora 11 și 11 minute), din data de 21 dec.2012.
Ora locală în diferite puncte ale globului pământesc  va fi următoarea:
11:11 GMT. Orele exacte pentru fusuri orare diferite sunt:
 1:11 am HAST (Hawaii)
 2:11 am AKST (Alaska)
 3:11 am PST (Los Angeles)
 4:11 am MST (Denver)
 5:11 am CST (Houston)
 6:11 am EST (New York)
 9:11 am BRST (Rio de Janeiro)
11:11 am GMT (London)
12:11 pm CET  (Paris)
1:11 pm SAST (South Africa)
1:11 pm EET (Bulgaria, ROMÂNIA)(adică la ora 13 și 11 minute)
1:11 pm EET (Cairo)
3:11 pm MSK (Moscow)
4:41 pm IST (India)
7:11 pm CST (Beijing)
8:11 pm JST (Tokyo)
10:11 pm EDT (Sydney)
Cei care nu vă regăsiți zona pe tabelul de mai sus, puteți accesa: http://www.timeanddate.com/time/map.
Sau consultați harta de mai jos:

Ce trebuie făcut în acele momente.
 1.  Cu câteva momente înainte de solstițiu (pentru România, ora 13 și 11 minute):
      -)  luați o poziție de meditație (în picioare sau așezat),
    -) relaxați-vă mintea și destinteți-vă corpul, astfel încăt nimic să nu vă distragă atenția.
      -) închideți ochii fizici și efectuați timp de câteva minute (2 sau 3) respirații complete și profunde.
2.  Conectați-vă imaginar cu grupul principal de activare aflat pe platoul piramidei Giza din Egipt, și vizualizați deasemenea cum vă reuniți cu toate grupurile de oameni

răspândite pe întregul gob pământesc, întrunite în același scop.
3. Alegeți imaginar o navă spațială care se află exact la azimutul locului unde vă aflați (deasupra capului) și conectați-vă energetic cu ființele aflate pe acea navă cosmică, ființe care la acel moment vor lucra pentru același obiectiv ca și noi.       
(Cunoașteți desigur că la ora actuală există foarte multe nave extraterestre în spațiul aerian înalt al Pământului.Ele sunt venite de mai mult timp cu scopul de a ajuta umanitatea și planeta să ascensioneze.Ele nu pot fi observate fie din cauza altitudinii, fie pentru că folosesc tehnici speciale de camuflare, pentru a nu putea fi reperate de către forțele întunecate).
4.  Vizualizați cum o lumină alb-strălucitoare coboară de la nava cu care ”lucrați”, direct în corpul vostru, după care, se îndreaptă spre centrul Pământului.
Exprimați-vă dorința ca ființele de pe navă să intre în contact cu voi și să ajute umanitatea să se elibereze în acel moment al solstițiului. Puteți întreba care este numele acelei nave.
5. Asigurați pe cei aflați pe navă de hotărârea voastră necondiționată de a ascensiona și exprimați-vă dorința ca ei să coboare pe planetă pentru a vă întâlni.

  Dragii noștri, dacă vom fi capabili să ne strângem laolaltă (imaginar) măcar 144.000 de oameni, avem toate șansele să ne eliberăm (de fapt, să ascensionăm și să scăpăm de tutela întunecaților).

Urmare a acestui exercițiu, un flux puternic de energie ne va pătrunde ființa tot așa cum există posibilitatea să obținem un răspuns clar de la ființele extraterestre pe care, cei mai evoluați, pot chiar să le vadă.

  Cei care doresc să obțină legătura la un nivel mai avansat cu nava pe care și-au ales-o în acest exercițiu, pot folosi protocoalele CE-5, elaborate și detaliate de dr. Steven Greer. În acest scop, puteți accesa adresa www.etletstalk.org     Precizări importante:
 a) data activării (21 dec.) poate să nu coincidă cu  data producerii evenimentului așteptat.
 b) data activării (21 dec.) poate să nu coincidă cu momentul debarcării civilizațiilor extraterestre.
 c) data activării (21 dec.) poate să nu coincidă cu momentul declanșării evenimentelor cu impact negativ în plan fizic asupra planetei (schimbarea polarității, cutremure, apariția a doi sori pe cer etc) dintre care, unele, pot fi simple fabulații.
 Informații suplimentare privind perioada 12-21 dec. 2012.
   * Pe data de 12 dec. (cu 9 zile înainte de momentul încheierii ciclului cosmic) se va dechide portalul 12.12.12, portalul despre a cărui importanță și scop s-a mai vorbit în numeroase comunicări.
El va aduce energiile care vor ajuta ființele umane să-și definitiveze pregătirea și transformările interioare pentru ascensionare.
   * Data de 12 dec. va fi o zi foarte indicată pentru ca oamenii să se alăture oricăror grupuri care se vor forma în vederea meditației comune din 21 dec., orele 13.11 (ora României) sau 11.11 am. GMT, momentul producerii Solstițiului.
   * Pe data de 12 dec., asteroidul cu nr. 4179 (Nota C.M.: probabil că se referă la planeoidul Nibiru, despre care s-a vorbit în articolul precedent), va trece foarte aproape de Pământ, fără a declanșa însă evenimente catastrofice pe planeta noastră. Puteți găsi referiri la acesta, la adresa:
http://www.thetruthbehindthescenes.org/2012/12/09/big-asteroid-4179-toutatis-flyby-on-december-12-2012/
     * Perioada de timp între 12 decembrie și 21 decembrie va fi intervalul rezervat pregătirilor finale pentru ascensionare, data de 17 dec. reprezentând momentul produceii valorii maxime a undei trecerii prin punctul zero, așa cum puteți observa pe diagrama de mai jos:
    * Pe data de 18 dec., ca în fiecare an, Soarele nostru fizic va face conjuncție cu Soarele Central Galactic.

În acel moment, o undă puternică de energie de la Soarele Central va ajunge pe Pământ, pe care-l va baleia timp de câteva zile.
     În acest an, acesta va fi doar un preludiu al valorii maxime a fluxului energetic care se va manifesta pe 21 dec.
Despre intervalul 17 – 21 dec. Puteți afla detalii accesând adresa:
http://beforeitsnews.com/2012/2012/12/cern-lhc-largest-ever-experiment-coincides-with-mayan-end-date-2440756.html
     Comunicatorii afirmă că este posibil ca forțele întunecate să facă, în această perioadă,  o ultimă încercare de a zădărnici Ascensiunea din 21 dec. Suntem asigurați că această încercare disperată va fi anihilată înainte de a se produce.
     Dacă analizați cu atenție harta astrologică  privind perioada de până în 21 dec., inclusiv, veți putea observa o configurație yod (?) îndreptată de la Saturn, la 9 grade Scorpion, Venus, la 9 grade Săgetător și Pluto, la 9 grade Capricorn, spre Jupiter, la 9 grade Gemeni. 
Această configurație poate fi interpretată astfel: Venus care este în conjuncție cu Antares, se opune lui Jupiter, care este în conjuncție cu Aldebaran. Axa Aldebaran-Antares este un filament plecat din interiorul sursei de Lumină Galactică,  și semnifică încheierea definitivă a războaielor și spiritului războinic, la nivelul Galaxiei noastre, sfărșitul dualității și victoria finală a Luminii Divine, în galaxie.        
Coroborat cu pozițiile ocupate de Venus și Jupiter, se poate spune că acesta este un semn foarte bun pentru planeta noastră, pe 21 decembrie.


Sursa: SpiritulEtern
biblioteca-secreta.blogspot.ro