Calea inainte

Salutare, familie TWYH (ThinkWithYourHeart -GandesteCuInimaTa)!

 

Atunci cand sunt atenta la ceea ce eu numesc energia mintii constiente colective si ma gandesc la ce anume sa scriu, este ATAT de clar ca inca suntem adanc cufundati în ceea ce pare a fi o gaura neagra, initiata de recenta eclipsa de Soare. Nu imi este deloc limpede unde suntem, unde mergem si în ce scop… totusi, stand aici, nu pot face altceva decat sa simt, dintr-odata, (pentru toate lucrurile) recunostinta. Adevarul este ca, pentru mine, perioada dinaintea oricarei sarbatori importante este o experienta neobisnuita… în orice caz, în ultimii 13 ani în care, de obicei în acest moment, sunt adanc cufundata în rugaciuni disperate, implorandu-mi sinele superior sa supravietuiasca experientei. Dar nu si anul acesta, nuuuuuuu! Pai, sa reformulez rapid ce am zis… cel putin, nu în momentul de fata!

Desi cea mai mare parte a familiei mele/prietenilor mei asteapta cu nerabdare sa fim impreuna de sarbatori (în cea mai mare parte), eu, pe de alta parte, ma confrunt de obicei cu un grad exagerat de neliniste, incercand sa „ma pregatesc” (spiritual, mental, emotional SI fizic) pentru tot ceea ce inseamna intotdeauna aceasta experienta: rau de masina (de la lungile calatorii de concediu)… panica legata de efortul de a face atat de multe lucruri, în atat de putin timp (a se citi: 2 lucruri, pe lista cu ce am de facut), ce completeaza comprimarea timpului… senzatii de neimpamantare si instabilitate energetica (exact viata mea de zi cu zi)… posibilitatea de a avea simptome stanjenitoare si incontrolabile asociate inaltarii, intr-un mediu nefavorabil (fiindinconjurata, pe deasupra, de oameni „normali”)… gandindu-ma în mintea mea ce le voi spune celor pe care nu i-am vazut de ceva vreme despre „ce am mai facut” în ultimii cativa ani sau adunandu-mi fortele pentru temuta intrebare: „si cu ce iti castigi existenta?”, din partea noi venitilor (am o lista cu jumatati de adevaruri, exact pentru aceste ocazii)… planificand 2 variante separate de concediu (una dubla ca durata, în cazul în care are loc vreo eruptie solara, iar eu explodez ca un balon de defilare)… discutiile aprinse despre religie si/sau polaritatea politica (adesea noaptea tarziu, la o sticla de whisky)… sau varianta mea favorita, cu membrii importanti din familia mea, care, în mod inevitabil si negresit, imi cer sa fiu un canal pentru rudele lor decedate (da, pe lista mea cu jumatati de adevaruri, în mod clar si din intamplare, am spus odata ca sunt un fel de medium cu perceptii extrasenzoriale. MARE greseala!)

Totusi, anul acesta, Ziua Recunostintei mi se pare foarte diferita. Nu în sensul ca „o astept cu nerabdare”, dar macar nu imi este groaza de ea la modul obisnuit, asociat cu simptomele inaltarii…. ceea ce pare un semn bun. Foarte mult timp, pentru mine a fost o grea incercare sa ma aflu în preajma oamenilor, incat este lesne sa presupun ca anul acesta va fi la fel sau poate si mai rau… dar cei din lumea nevazuta insista pe langa mine (noi) sa privesc mai atent (mai sus) si sa observ ca – cel putin din punct de vedere spiritual – nu mai este necesar sa pastram tiparul pentru suferinta.

Ei continua, spunand… si fac eforturi sa cred ca… acum, calea inainte poate fi lina si scaldata în IUBIRE… DACA permitem acest lucru.

Impreuna, intreaga noastra familie de suflet ajunge (treptat) în dimensiunile fericirii pline de IUBIRE, insa multi dintre noi au cicatrici din urma luptei si, indraznesc sa spun, sunt raniti. Ne luptam sa ramanem pozitivi/optimisti/centrati/neutri/detasati/plini de compasiune/etc., insa, în general, asteptam, în taina, sa se intample ceva rau.

Ideea este ca, din perspectiva pleiadienilor, realitatea noastra poate fi diferita acum. De fapt, aflu ca majoritatea celor din acest colectiv de suflet deja incep sa fie martori la, sa guste, sa faca primele respiratii de IUBIRE… dar pentru aceia dintre noi care nu sunt, vor trebui sa faca o alegere constienta, de a da drumul la suferinta, ca sa lase IUBIREA sa intre în ei, din plin.

Si, în esenta, acesta este lucrul pentru care ma simt recunoscatoare… pentru capacitatea neasteptata de a lasa sa intre ceva IUBIRE, intr-o perioada în care eu/voi/noi avem foarte multa nevoie.

Sa ne imaginam - chiar daca doar deocamdata - ca în aceasta perioada de sarbatori, nu numai ca vom fi capabili sa depasim acele lucruri de care, de obicei, ne-am ingrozit, dar ca ne vom aduce de fapt aminte, cum sa ne delectam în compania altora. (ChiarDACA maine este ultima activare finala a portalului 11:11 SI exista 70% sanse de eruptii solare de intensitate M si 15% sanse pentru eruptii de intensitate X, în urmatoarele 24 de ore) Fie ca Mama/Tatal Dumnezeu sa aiba mila de cei sensibili.

Ii urez fiecaruia dintre voi si alor vostri o Zi a Recunostintei plina de IUBIRE…

Lauren 

Ana Nicolai Practician de Vindecare Reconectiva si Reconectarehttp://reconectarea.com/index.html

Reconnection and Reconnective Healing Practitioner

www.TheReconnection.com Tel: + 40 (0) 727 02 10 77; + 40 (0) 744 488 527; +40 (0) 368 / 00 24 38

Sursa: dei-matei.blogspot.ro

„Eu rămân cu voi în toate zilele până la sfârşitul timpurilor lumii.” - Christos Iisus

În zilele noastre se acceptă prea uşor ideea că tot ceea ce este religia este identic cu ceea ce

 este primitiv şi simplu. Se spune: Admitem ca ştiinţa să aibă noţiuni multe şi complicate, dar acest lucru nu îl acceptăm pentru credinţă şi religie. Credința şi religia – spun astăzi mulţi „creştini” – trebuie să fie simple şi naive! Asta pretind ei; şi mulţi se sprijină pe o concepţie care este poate rar exprimată dar care bântuie mult spiritele în zilele noastre, şi anume aceea a lui Voltaire, unul din marii propovăduitori ai materialismului, care a spus: „Cine vrea să fie profet trebuie să se slujească de credinţă, căci ceea ce spune el trebuie să fie crezut şi numai ceea ce este simplu şi este repetat mereu şi mereu în simplicitatea sa găseşte credinţă.”

Tot aşa se întâmplă adesea în zilele noastre cu profeţii, adevăraţi şi falşi; ei se străduie să spună ceva şi să repete cu insistenţă mereu şi mereu acelaşi lucru; şi oamenii încep să-i creadă pentru că este repetat mereu. Reprezentantul ştiinței spiritului nu trebuie şi nici nu vrea să fie un astfel de profet. Nu vrea să fie niciun fel de profet. La fel de des i se mai spune: Şi nu numai că repeţi mereu aceleaşi lucruri, dar le abordezi de fiecare dată dintr-o nouă latură, le prezinţi mereu într-un alt mod; chiar dacă ni se spune aşa, noi nu vedem în asta un blam. Un profet vrea să fie crezut. Ştiinţa spiritului însă nu vrea să conducă la credinţă, ci la cunoaştere. De aceea, fraza lui Voltaire noi o vom interpreta în alt sens: El spune: „Ceea ce este crezut este simplu, şi asta este treaba profetului.” Ştiinţa spiritului spune: „Ceea ce este complex trebuie cunoscut.”

Să ne străduim să ne familiarizăm cu ideea că ştiinţa spiritului este complexă – nu o confensiune de credinţă, ci un drum spre cunoaştere; de aici şi complexitatea sa. Să nu ne temem deci să facem apel la un mare număr de idei pentru a ajunge să înţelegem unul din documentele cele mai importante ale 

creştinismului, Evanghelia după Ioan. De aceea am încercat să adunăm materialele cele mai diverse care să ne dea posibilitatea să înţelegem mereu mai mult adevărurile profunde ale Evangheliei după Ioan; să înţelegem că mama după trup a lui Iisus este o revelare exterioară, o imagine a „Fecioarei Sophia”; să înţelegem ce valoare spirituală avea „Fecioara Sophia” pentru ucenicul pe care Christos îl iubea; şi cum, pe de altă parte, pentru ceilalţi evanghelişti, care au în vedere descendenţa trupească, are un rol tatăl trupesc, care îşi are importanţa sa când este vorba de întipărirea exterioară a noțiunii de Dumnezeu în sânge; să înţelegem, în sfârşit, ce înseamnă pentru Ioan „Duhul Sfânt”, prin care Christos a fost zămislit în Iisus în timpul celor trei ani – Duhul simbolizat prin porumbelul care coboară în momentul Botezului de către Ioan.

Dacă înţelegem, aşadar, să numim pe Tatăl lui Christos Iisus „Duhul Sfânt”, care a născut în trupurile lui Iisus pe Christos, dacă putem cuprinde acest fapt din toate laturile, vom înţelege şi că discipolii mai puţin iniţiaţi nu ne puteau da un tablou atât de profund despre evenimentele din Palestina precum a făcut-o ucenicul pe care Domnul îl iubea. Şi când astăzi unii spun că numai Evangheliile sinoptice contează pentru ei, demonstrează prin asta că nu au voinţa să se înalţe la înţelegerea adevăratei forme a Evangheliei după Ioan. Căci fiecare se aseamănă spiritului pe care îl înţelege!

Dacă încercăm să transformăm în sentiment, în simţire, ceea ce ne învaţă ştiinţa spiritului privitor la această Evanghelie, atunci vom afla că aceasta nu este numai o învăţătură, ci o forţă care poate acționa asupra sufletului nostru.

Când Iisus din Nazaret a atins vârsta de 30 de ani, El era suficient de avansat chiar prin cele vieţuite în acea încarnare încât să împlinească un proces ce poate fi împlinit doar în cazuri excepţionale. 

Ştim că omul este alcătuit din corp fizic, corp eteric, corp astral şi Eu. Această constituţie cvadruplă este cea a omului normal actual. Când omul se află pe o anumită treaptă de evoluţie, el poate la un moment dat să-şi retragă Eul din celelalte trei corpuri şi acestea să rămână totuşi intacte, în perfectă stare. Acest Eu se ridică în lumile spirituale, iar cele trei corpuri rămân pe Pământ. Întâlnim acest fenomen din când în când în cursul evoluţiei lumilor. Intervine un moment de o deosebită înălţare, un moment de extaz – care în anumite condiţii se poate extinde pe o perioadă de timp mai mult sau mai puţin lungă – în care Eul omului se ridică în lumile spirituale şi, pentru că cele trei corpuri sunt atât de dezvoltate datorită Eului care a fost în ele, acestea devin instrumente pe care le poate lua în posesie o entitate şi mai înaltă.

Când Iisus din Nazaret a atins vârsta de 30 de ani, acea ființă pe care noi o cunoaştem sub 

numele de Christos a luat în posesie corpurile Sale fizic, eteric şi astral. Această entitate a lui Christos nu se putea încarna într-un corp obişnuit de copil. Ea nu putea intra decât într-un corp pregătit de un Eu extrem de dezvoltat; căci această ființă christică nu mai fusese încarnată înainte în lume într-un corp fizic. Astfel, începând cu al 30-lea an, avem de-a face cu Christos în Iisus din Nazaret.

Ce s-a petrecut deci în realitate? În fapt, partea corporală a lui Iisus din Nazaret, părăsită de Eul Său, era atât de matură, atât de perfectă, încât în ea putea să pătrundă Logosul solar, entitatea celor şase Elohimi, pe care noi i-am deseris ca fiind entitatea spirituală a Soarelui. Această entitate s-a putut încarna pentru trei ani în această corporalitate, a putut să devină carne. Logosul solar, Duhul Sfânt însuşi, care străluceşte prin iluminare în om, se coboară pe Pământ; Eul lumilor, Eul cosmic, apare pe Pământ şi cel care vorbeşte de acum înainte timp de trei ani din corpul lui Iisus din Nazaret este Logosul solar. Christos vorbeşte din corpul lui Iisus în cursul celor trei ani. Acest fenomen este indicat în Evanghelia după Ioan, dar şi în celelalte 

Evanghelii, prin coborârea porumbelului, a Duhului Sfânt în Iisus din Nazaret. În creştinismul esoteric acest lucru se exprimă spunând că în acest moment Eul lui Iisus din Nazaret părăseşte corpul Său şi că, de acum, cel care vorbeşte din El pentru a ne instrui şi a acţiona este Spiritul lui Christos. În sensul Evangheliei după Ioan, acesta este primul eveniment care a avut loc. Christos se află deci acum în corpul astral, în corpul eteric şi corpul fizic al lui Iisus din Nazaret. El acţionează, în sensul pe care l-am descris, până la Misteriul de pe Golgota. Ce s-a petrecut pe Golgota?

Orice condensare îşi are contraimaginea într-o spiritualizare, o degajare către înalt. În aceeaşi măsură în care sarea se precipită la fundul vasului şi se solidifică acolo, spiritul ei irumpe în afară şi se răspândeşte în sus; când sângele s-a scurs din rănile Mântuitorului nu s-a produs deci numai un fenomen fizic, ci el a fost însoţit într-adevăr de un fenomen spiritual. Duhul Sfânt, care coborâse la Botez, s-a unit cu Pământul; Christos însuşi s-a revărsat în entitatea Pământului. Din acel moment Pământul a fost transformat.  

Se pune acum problema ca în creştinul adevărat să existe un efect al acestui eveniment, să existe ceva prin care el să primească puţin câte puţin germenele unui corp astral purificat în sens christic. Trebuia să existe ceva care să îi permită creştinului să facă corpul său astral puţin câte puţin asemănător unei „Fecioare Sophia”, pentru a putea să primească în el Duhul Sfânt, Duhul Sfânt care, altfel, oricum ar fi fost răspândit pe Pământ dar nu ar fi putut fi primit de o fiinţă al cărei corp astral nu este asemănător cu al „Fecioarei Sophia”. Trebuia să existe o posibilitate, trebuia să existe ceva care să aibă forța de a transforma corpul astral omenesc într-o „Fecioară Sophia”. În ce rezidă această forţă? Ea rezidă în faptul că Christos Iisus a dat ucenicului pe care îl iubea, deci autorului Evangheliei după Ioan, misiunea de a transcrie fidel şi în întreg adevărul, conform iluminării sale, evenimentele din Palestina, pentru ca oamenii să lase să acţioneze acestea asupra lor. Şi dacă ei se dăruiesc îndeajuns cuvintelor scrise în Evanghelia lui Ioan, corpul lor astral este pe cale de a deveni o „Fecioară Sophia” şi de a fi astfel receptiv pentru Duhul Sfânt. Absorbind în sine forţa impulsurilor care emană din 

Evanghelia după Ioan, corpul astral devine treptat în stare mai întâi să simtă, iar apoi să recunoască adevărata spiritualitate. Aceasta este misiunea pe care Christos Iisus i-a dat-o autorului Evangheliei după Ioan. Este suficient să citeşti Evanghelia pentru a vedea acest lucru. Lângă cruce stătea mama lui Iisus – „Fecioara Sophia”, în sensul esoteric al creştinismului – şi de la înălţimea crucii El îi spuse ucenicului pe care îl iubea: „Iată mama ta! Şi din ceasul acela, ucenicul a luat-o cu el.” Ceea ce înseamnă: Forţa care se afla în corpul meu astral şi îl făcea în stare să devină purtător al Duhului Sflnt Eu ţi-o transmit ţie; tu vei aşterne pe hârtie ceea ce poate atinge acest corp astral prin dezvoltarea sa! – „Şi ucenicul a luat-o la el”, adică: el a scris Evanghelia după Ioan. Şi Evanghelia după Ioan este acea Evanghelie în care autorul a ascuns forţele de dezvoltare ale „Fecioarei Sophia”. La piciorul crucii, lui i se încredinţează misiunea de a o primi ca mamă a sa, de a fi adevăratul interpret al lui Mesia. În realitate asta înseamnă: Pătrundeţi-vă cu totul de sensul Evangheliei după Ioan, cunoaşteţi-o spiritual, căci ea conţine forța de a vă conduce la catharsisul creştin; ea conţine forţa de a vă da pe „Fecioara Sophia”. Atunci şi Duhul Sfânt, care este unit cu Pământul, vă va acorda iluminarea – photismos, în sensul 

creştin! Şi ceea ce aflaseră ucenicii cei mai intimi atunci în Palestina a avut un efect atât de mare încât de acum înainte ei căpătaseră cel puţin predispoziţia de a vedea în spirit. Căci a vedea în spirit în sensul creştin înseamnă să-ţi fi transformat corpul astral, prin puterea evenimentului din Palestina, până acolo încât nu este nevoie să fi participat la el exterior, fizic-senzorial, ca să îl poţi vedea.

Omul mai are atunci încă ceva cu care vede în spiritual. Au existat astfel de discipoli apropiaţi. Femeia care L-a uns cu ulei pe Christos în Bethania şi-a căpătat marea forţă a vederii spirituale din evenimentul din Palestina. Astfel, de pildă, ea a fost printre cei dintâi care au perceput că ceea ce trăise în Iisus continua să existe după moarte, că a înviat. De unde primise ea această posibilitate. Din faptul că organele de simţ interioare i s-au deschis. – Evanghelia spune aşa ceva? Da, desigur. Aflăm că Maria din Magdala este condusă la mormânt, dar cadavrul dispăruse; ea vede atunci lângă mormânt două făpturi spirituale. Totdeauna se văd aceste două făpturi spirituale în locul în care sălăşluieşte de un timp un cadavru. Se vede pe de o parte corpul astral şi pe de altă parte corpul eteric, care se desprinde puţin câte puţin şi trece în eterul cosmic. Făcând abstracţie de corpul fizic, acolo există două făpturi care aparţin lumii spirituale.

„Ucenicii s-au întors iarăşi la ai lor. Dar Maria stătea lângă mormânt vărsând lacrimi.

Şi pe când ea, plângând, se apleca spre mormânt 

Văzu doi îngeri în veşminte albe şezând acolo.”

Ea vede aceasta pentru că a devenit clarvăzătoare prin forța şi puterea evenimentului din Palestina. Şi vede şi mai mult: Îl vede pe Cel Înviat. Trebuia oare pentru asta ca ea să fie clarvăzătoare? Credeţi că întâlnindu-vă cu un om pe care nu l-aţi văzut de câteva zile nu l-aţi mai recunoaşte?

„Spunând aceste cuvinte, ea se înturnă şi văzu pe Iisus în picioare, dar nu ştia că era Iisus.

Iisus îi spuse: Femeie, de ce plângi? Pe cine cauţi? Ea, crezând că era grădinarul...”

Şi pentru a ne spune aceste lucruri cât mai exact, faptul este repetat a doua oară, în timpul unei alte apariţii a Înviatului la lacul Genizareth.

„Şi făcându-se dimineaţă, Iisus se afla pe mal, dar discipolii nu ştiau că era Iisus...”

Discipolii esoterici îl găsesc acolo. Cei care primiseră întreaga forţă a evenimentului din Palestina au putut să-şi dea seama că era Iisus Cel Înviat, pe care Îl puteau vedea în spirit. Dacă discipolii şi Maria din Magdala L-au văzut, erau totuşi printre ei alţii care erau mai puţin dotaţi pentru a dezvolta facultatea de clarvedere. Printre ei se afla, de pildă, Toma. Ni se spune că Toma nu era prezent prima dată când ucenicii L-au văzut pe Domnul; şi el spune că nu va crede înainte de a-şi pune mâinile sale pe rănile Lui, înainte de a fi avut o atingere fizică cu Înviatul. Ce s-a întâmplat? Trebuia încercat acum să i se vină în ajutor pentru ca, la rândul său, el să devină văzător spiritual. Cum se face asta? Se face în sensul următoarelor cuvinte:

„Opt zile după aceea, ucenicii erau încă în acelaşi loc şi Toma era cu ei. Iisus veni, uşile fiind încuiate, şi stând în mijlocul loc le spuse: Pacea vouă!

Apoi i-a spus lui Toma: Adu-ţi degetul încoace şi vezi mâinile mele, şi adu-ţi mâna şi pune-o în coasta mea, şi nu fii necredincios, ci credincios.”

„Şi vei vedea ceva, dacă nu te încrezi numai în aparenţa exterioară, ci te pătrunzi de forţa interioară!”*

 „Iisus i-a zis: Pentru că m-ai văzut, ai crezut? 

Fericiți cei ce n-au văzut şi au crezut!” (Ioan 20, 29).

Această forţă interioară, care trebuie să emane din evenimentul din Palestina, se numeşte „credinţă”. Nu este o credinţă banală, ci o forţă interioară clarvăzătoare. – Pătrunde-te cu forţă interioară; atunci nu vei mai avea nevoie să iei drept adevăr doar ceea ce vezi exterior; căci fericiţi sunt cei care pot cunoaşte ceea ce nu văd în mod exterior!

Astfel, se arată că noi avem de-a face cu întreaga realitate şi întregul adevăr al Învierii şi că această Înviere o poate înţelege şi recunoaşte pe deplin doar cel care a dobândit mai întâi forţa interioară de a vedea în spirit.

În ultimul capitol al Evangheliei după Ioan se explică în mod clar acest lucru, arătându-se mereu şi mereu că discipolii cei mai intimi ai lui Christos Iisus, prin faptul că evenimentul din Palestina s-a împlinit în faţa lor, au ajuns la „Fecioara Sophia”. Dar prima dată când au fost puşi la încercare, prima dată când au trebuit să contemple cu adevărat un eveniment spiritual, erau încă orbiţi şi au trebuit întâi să-și găsească drumul. Ei nu au cunoscut că era aceeaşi Fiinţă care fusese cu ei înainte. – Tot acest fapt trebuie înţeles cu o infinită subtilitate; căci spiritul grosolan materialist ar spune: Atunci ideea de Înviere se clatină! – Minunea Învierii trebuie luată cu totul literal şi exact aşa cum a spus El: „Eu rămân cu voi în toate zilele până la sfârşitul timpurilor lumii.”

El este acolo şi va reveni, e adevărat, nu în făptură de carne, ci într-o astfel de formă, încât oamenii, care până atunci se vor fi dezvoltat prin forţa Evangheliei după Ioan, Îl vor vedea, Îl vor putea 

percepe cu adevărat şi nu vor mai fi necredincioşi când vor avea forţa spirituală să Îl vadă. Mişcarea antroposofică are această misiune: să pregătească acea parte a omenirii care vrea să se lase pregătită pentru revenirea lui Christos pe Pământ. Aceasta este semnificaţia istorică a ştiinţei antroposofice: să pregătească omenirea şi să îi menţină ochii deschişi atunci când, în a şasea epocă de cultură, Christos va reapărea, acţionând printre oameni; astfel, pentru o mare parte a omenirii se va împlini ceea ce este arătat în capitolul privind nunta din Cana Galileii.

Concepţia antroposofică despre lume se prezintă ca un executor testamentar al creştinismului. Pentru a ajunge la adevăratul creştinism, omul viitorului va trebui să asimileze învăţăturile acestei concepţii antroposofice despre lume. Se poate ca astăzi mulți încă să spună: Ah, antroposofia este ceva ce contrazice adevăratul creştinism! Dar cei care vorbesc astfel sunt acei mici papi care vor să decidă asupra unor lucruri despre care ei nu ştiu să spună nimic şi care vor să facă o dogmă din convingerea că, dacă ei nu ştiu ceva, atunci faptul nici nu există.

În viitor, această intoleranţă va creşte şi creştinismul va fi expus celor mai grave pericole tocmai din partea celor care cred că se pot numi buni creştini. Creştinismul prezentat în ştiința spiritului va cunoaşte atacuri grele de la cei creştini cu numele. Căci toate concepţiile vor trebui să se transforme, dacă trebuie să apară o adevărată înţelegere a creştinismului. Înainte de toate, testamentul autorului Evangheliei după Ioan, marea şcoală a „Fecioarei Sophia”, însăşi Evanghelia după Ioan va trebui să pătrundă tot mai mult sufletele şi să fie înţeleasă. În acest sens, numai ştiința spiritului poate pătrunde mai adânc.

sursa

http://www.spiritualrs.net/Conferinte/GA103/GA103_CF12.html 

http://adevarul2012.blogspot.ro

CÂTEVA REFLECŢII ASUPRA MOŞTENIRII GETO-DACICE A IDENTITĂŢII ROMÂNEŞTI

Tudor Petcu

Interviu care a fost realizat cu dl. Daniel Roxin pe tema importantei mostenirii geto-dacice a identitatii romanesti
1.) Spiritualitatea dacică este cu siguranţă unul din marile mistere ale lumii ce n-a fost suficient de bine descifrat nici în zilele noastre. Ea reprezintă esenţa ancestrală a poporului român, esenţă care într-un fel sau altul a fost trecută cu vederea de-a lungul istoriei şi poate, de asemenea, si miezul sau ideatic a fost distorsionat. Astfel, identitatea românească din prezent încă nu-şi cunoaşte rădăcinile care i-au permis să se dezvolte şi să evolueze. Cum vă explicaţi această dificultate din sânul poporului nostru în ceea ce priveşte înţelegerea spiritualităţii şi chiar a moştenirii dacice?

Dificultatea despre care vorbiti este nascuta din lipsa de repere vizibile ale acestei extraordinare mosteniri. Cei mai multi dintre romani nu stiu foarte multe despre spiritualitatea si istoria straveche a acestor meleaguri pentru ca manualele de istorie ignora intr-o mare masura aceste aspecte. Mai mult decat atat, de 150 de ani, atentia romanilor este indreptata, in mod artificial, catre niste origini care nu ne apartin, catre o „etnogeneza” care nu a avut loc. Falsul istoric al romanizarii a reusit sa mascheze o vreme realitatea. Astazi insa, noile dovezi istorice demoleaza teza romanizarii si a etnogenezei poporului roman si aduce lumina asupra spiritualitatii stramosilor nostri, asupra adevaratelor noastre radacini, cele traco-geto-dacice.

2.) Deseori s-a specificat faptul că religia dacilor, zamolxianismul, a fost una mai atipică, raportând-o la epoca în care ea se manifesta, prin simplul fapt ca ea se baza pe credinţa într-un singur zeu. Este aceasta una din deosebirile esenţiale faţă de celelalte spiritualităţi ale epocii şi consideraţi ca ea fost într-un fel premergătoare creştinismului care a făcut obiectul identităţii româneşti de vreme ce creştinismul însuşi este o religie monoteistă?

Fara indoiala ca zamolxianismul a fost o religie atipica, raportand-o la religiile vremii. Cu toate ca se vorbeste depre faptul ca Zamolxe ar fi fost un ucenic al lui Pitagora sau ca Deceneu ar fi colindat prin Egipt, invatand acolo „unele semne de prorocire, multumita carora spunea ca poate talmaci vointa zeilor”, dupa cum consemneaza Stabon in „Geografia”, eu cred ca geto-dacii sunt mostenitorii unor traditii spirituale mult, mult mai vechi. Modul in care este realizat ansamblul de la Sarmizegetusa Regia, precizia cu care sunt construite elementele care il compun, felul in care acestea marcheaza anumite directii astronomice, ne vorbesc despre o cunoastere uimitoare pe care avem datoria sa o cercetam si sa o facem cunoscuta tuturor. In ceea ce priveste legatura zamolxianismului cu crestinismul, lucrurile sunt, de asemenea, cat se poate de limpezi – trecerea de buna voie, in masa, la religia crestina ne vorbeste despre o aliniere foarte buna intre valorile zamolxianismului si cele ale crestinismului. Practic, asa cum remarca si Mircea Eliade, zamolxianismul i-a pregatit pe stramosii nostri pentru trecerea la crestinism.

3.) Muntele sfânt al dacilor este o tematică ce stârneşte o curiozitate deosebită ca urmare a faptului că nici până în ziua de astăzi nu s-a putut stabili unde era localizat. Sunt diferite ipoteze, teorii şi presupuneri, aducându-se în discuţie munţii Bucegi sau Ceahlăul şi nu numai, însă nu s-a ajuns la nicio concluzie. De ce această imposibilitate de a descoperi locaţia exactă a muntelui sfânt al dacilor? De asemenea, ce a reprezentat aşa-numitul Kogayonon pentru evoluţia identitară românească sub aspectul spiritualităţii sale?

O a treia localizare a Kogaionului este chiar zona complexului de la Sarmizegetusa Regia si Muntele Godeanu. Argumente sunt pentru a sustine fiecare posibilitate. Este destul de probabil ca dacii sa fi avut mai multi munti sfinti. Ca unul dintre acestia era considerat cel mai important centru spiritual este o deductie logica… Pentru un popor care se credea nemuritor un astfel de loc sacru avea, fara nicio indoiala, o importanta extrem de mare, fiind in centrul vietii lor spirituale si, prin prezenta sacerdotilor, o sursa de inspiratie pentru viata pamanteasca. Simplul fapt ca s-a trecut la religia crestina, ca o continuitate fireasca a vechilor credinte, ne vorbeste despre faptul ca credinta in nemurirea sufletului s-a pastrat, imbracand o noua forma de expresie religioasa. De altfel, consemnarea cronicarului bizantin Laonicus care ne vorbeste, la anul 1396, despre romani numindu-i „daci” si subliniind ca sunt un „neam viteaz”, este o confirmare atat a continuitatii geto-dacilor cat si o confirmare a faptului ca acea „vana” eroica nascuta din credinta in nemurire a continuat sa se manifeste.

4.) De-a lungul existenţei sale, cultura română s-a caracterizat şi prin prezenţa diferitelor elemente de spiritualitate dacică pe care putem să le regăsim chiar în operele unor nume reprezentative pentru literatura română, cum ar fi Lucian Blaga. V-aş ruga, dacă, desigur, sunteţi de acord, să vorbiţi în linii mari despre aceasta prezenţă a elementelor de gândire şi cultură dacică în literatura română, un subiect de altfel căruia nu i se acordă o atenţie prea mare.

Exista un fir rosu stralucitor ce porneste din antichitate si ajunge pana in zilele noastre, un fir rosu care ne vorbeste despre continuitate, despre pastrarea traditiilor vechilor daci. Faptul ca tinerii Romaniei nu stiu ca Mihai Viteazul era considerat un restitutor al Daciei si ca era numit de dusmani Malus Dacus, adica Dacul cel Rau, ca Horia era numit de austrieci Horia Rex Daciae (Horia – Regele Daciei) sau ca Mihai Eminescu a fost unul dintre pionierii miscarii dacologice, este rezultatul unor interese mai mari decat ne-am putea imagina, interese in virtutea carora a fost creat si intretinut falsul romanizarii. O parte dintre intelectualii secolului al XIX-lea luptau pentru recuperarea adevaratelor radacini, pentru o Dacie Mare. Din nefericire, corifeii Scolii Ardelene, intelectuali greco-catolici instruiti de Vatican in scoli iezuite, au reusit sa impuna teza falsa a latinitatii exclusive a poporului roman si numele de Romania, in „onoarea” Romei Imperiale. De aici, o uriasa catastrofa pentru identitatea reala a poporului roman – deoarece este una sa ai o istorie de 1.900 de ani, si alta sa ai o istorie de 5.000 de ani, este un anumit tip de onorabilitate sa fim urmasii „nemuritorilor” din Carpati si cu totul altceva sa ni se spuna ca ne tragem din „doi barbati cu brate tari”!!! Lupta pentru distrugerea identitatii reale a poporului roman nu s-a incheiat. Am insa convingerea ca adevarul va triumfa!

5.) Un alt subiect asupra căruia ar trebui să tratăm ar fi şi sistemul filosofic al geto-dacilor, dacă acesta din urmă a existat stricto sensu. Gândirea dacică este raportată în general la religiozitatea sa, mai cu seamă la zamolxianism, o doctrină care îmbracă oricum forma unei metafizici pure, dar în ce măsură se poate vorbi de o filosofie dacică în adevăratul sens al cuvântului, bazat pe un sistem ideatic si etic propriu?

Ca raspuns la aceasta intrebare, cred ca este suficient sa il citez pe istoricul Iordanes (secolul VI d.H.) care, în lucrarea “Getica”, ne spune urmatoarele,: “… (Deceneu) i-a instruit în aproape toate ramurile filosofiei, căci el era în aceasta un maestru priceput. El i-a învăţat etica (…), i-a instruit în ştiinţele fizicii, făcându-i să trăiască conform legilor naturii (…); i-a învăţat logica, făcându-i cu mintea superiori celorlalte popoare (…). Dându-le un exemplu practic, i-a îndemnat să petreacă viața în fapte bune; (…) le-a arătat mersul planetelor și toate secretele astronomice și cum crește și scade orbita lunii și cu cât globul de foc al soarelui întrece măsura globului pământesc. Ce mare plăcere ca nişte oameni prea viteji să se îndeletnicească cu doctrinele filozofice, când mai aveau puţin răgaz de războaie. Puteai să-l vezi pe unul cercetând poezia cerului, pe altul însușirile ierburilor şi ale fructelor, pe acesta studiind creşterea şi scăderea lunii, pe celălalt observând eclipsele soarelui şi cum, prin rotaţia cerului, astrele care se grăbesc să atingă regiunea orientală sunt duse înapoi spre regiunea occidentală, odihnindu-se apoi după o regulă prestabilită.”

Sursa: basarabialiterara.com.md

Puterea ascunsă a zâmbetului :)

"Ştiaţi că zâmbetul poate fi un element de predicţie pentru durata vieţii sau că un simplu zâmbet are un efect semnificativ asupra stării de bine? Pregătiţi-vă să vă folosiţi muşchii faciali pe măsură ce aflaţi mai multe despre acest comportament contagios, spune Ron Gutman pe Ted.com.

Cu toţii ne naştem zâmbind. Cu ajutorul tehnologiei 3D cu ultrasunete, putem să vedem că fătul pare să zâmbească în uter. Când se nasc, copiii continuă să zâmbească, mai ales în somn. Chiar şi copiii orbi zâmbesc la auzul vocii umane. Zâmbetul e una dintre cele mai de bază şi universal răspândite expresii umane.

În cercetările din Papua Noua Guinee, Paul Ekman, cel mai renumit cercetător al expresiilor faciale, a descoperit că membrii tribului Fore, care erau întru totul deconectaţi de cultura vestică, corelau zâmbetul cu aceleaşi tipuri de situaţii exact ca şi noi. Din Papua Noua Guinee până la Hollywood sau la arta modernă din Beijing, zâmbim des şi o facem pentru a exprima bucurie şi stare de bine.

În general, mai mult de o treime dintre noi zâmbeşte mai mult de 20 de ori pe zi, în vreme ce mai puţin de 14% dintre noi zâmbesc mai puţin de 5 ori pe zi.

Oamenii cu cele mai uimitoare super-puteri sunt de fapt copiii, care zâmbesc de aproape 400 de ori pe zi.

Când sunteţi în preajma unui copil care zâmbeşte des v-aţi întrebat de ce zâmbiţi şi voi? Pentru că zâmbetul e transmisibil şi anulează controlul pe care îl avem asupra muşchilor faciali.

Cercetătorii germani au folosit imagini fMRI pentru a măsura activitatea cerebrală înainte şi după injectarea cu Botox, menită să blocheze muşchii zâmbetului. Răspunsul facial modifică procesarea neurală a conţinutului emoţional din creier într-o manieră care ne face să ne simţim mai bine când zâmbim. Zâmbetul ne stimulează mecanismul de recompensare într-un fel în care nici chiar ciocolata, un bine cunoscut inductor de plăcere, nu îl poate egala.

Cercetătorii britanici au descoperit că un singur zâmbet poate genera acelaşi nivel de stimulare cerebrală precum 2000 de tablete de ciocolată, sau că zâmbetul induce aceeaşi satisfacţie ca atunci când primeşti 16000 de lire bani gheaţă.

Zâmbetul te poate face mai sănătos. Reduce nivelul hormonilor care induc stresul, precum cortizol, adrenalină şi dopamină, şi creşte nivelul hormonilor precum endorfina, reducând totodată presiunea sangvină. Zâmbetul ne poate face să fim mai atrăgători pentru ceilalţi. Mai mult, atunci când zâmbeşti nu pari doar mai agreabil şi gentil, ci şi mai competent.

Aşadar, oricând vrei să arăţi minunat şi să pari competent, oricând vrei să reduci stresul şi să-ţi îmbunătăţeşti căsnicia, când vrei să te simţi de parcă ai mâncat multă ciocolată, dar fără caloriile aferente, sau de parcă ai găsit 25000 de dolari  într-un buzunar al unei haine, sau când vrei să ai acces la o super-putere care îi ajută pe cei din jur şi pe tine să trăiţi mai mult, mai sănătos şi mai fericiţi: zâmbiţi !"

Sursa: Financiarul

            danielroxin.blogspot.ro

Controlarea subconstientului

De putin timp apar mereu in presa articole despre experimente facute in secret pe oameni nestiutori. Aceste experimente au fost facute in diverse tari, printre care SUA, Canada si Anglia. S-a aflat ca mii de cetateni americani, spre exemplu, au fost supusi, fara sa stie, radiatiilor ionizate, gazelor ce actioneaza asupra sistemului nervos, LSD-ului si altor substante toxice folosite ca arme biologice. Ele erau puse in practica, dupa cum reiese din documentele furnizate, la mijlocul anilor ’70. Multe dintre aceste experimente stranii au fost facute in institute de cercetare renumite, in universitati, spitale si clinici private. Cercetatorii, asistentii si personalul auxiliar erau obligati la tacere. Astazi incearca sa se afle cum a fost posibil ca intr-o lume libera sa se poata face astfel de experimente ingrozitoare. De fiecare data s-a pus intrebarea daca aceste experimente, sau altele, au incetat cu adevarat la mijlocul anilor ’70 sau daca ele continua si in prezent.

Primii cercetatori importanti din domeniul controlarii creierului si al cercetarii comportamentului au fost indrumati la inceputul secolului trecut. Doctorul John B. Watson a facut o serie de experimente care l-au conditionat pe fiul lui in asemenea masura, incat a dezvoltat o fobie relativ la sobolanii albi. Cu putin timp inainte de cel de-al doilea razboi mondial, cercetatorul elvetian, doctorul Albert Hoffman, a descoperit substanta LSD, foarte raspandita in miscarea psihedelica. El a lucrat pentru concernul chimic Sandoz si, in 1943, a intrat in conctact, accidental, cu efectele acestui drog. Doctorul Hoffman a trait o tensiune neintrerupta vizualizand imaginile fantastice care ii apareau ca fiind extraordinar de reale. Simptomele si-au facut aparitia dupa cateva ore.

Intrucat doctorul Hoffman a vrut sa afle cat mai multe despre efectele ciudate ale acestui drog, a facut experiente pe el si a trait cateva lucruri ingrozitoare. In acel moment, doctorul Hoffman nu era constient ce importanta va avea descoperirea lui pentru experimentele viitoare de controlare a mintii.

Cam in aceeasi perioada, doctorii din Germania faceau experimente cu substante periculoase asemanatoare, pe oamenii arestati din mai multe lagare de concentrare. Multi medici germani, care colaborau cu trupele SS si cu Gestapo-ul, testau drogul mescalina pe diferite persoane din lagarul de concentrare de la Dachau. Mescalina producea simptome asemanatoare cu cele ale LSD-ului. In timp ce doctorul Hoffman nu stia pentru ce era buna descoperirea lui, doctorii din Germania vroiau sa controleze cu ajutorul unor astfel de droguri persoanele razvratite, pentru a le distruge libera vointa.

Experimentele cu mescalina din lagarul de la Dachau au fost conduse de doctorul Kurt Plotner si s-au sfarsit pentru participantii obligati, la fel de fatal ca si testele pentru aviatia militara. La ordinul doctorului Plotner, s-a pus mescalina in bauturile ce erau date detinutilor. La fel ca si doctorul Hoffman, persoanele afectate nu stiau ca drogul era raspunzator pentru dereglarile de orientare si halucinatii. Multe dintre persoanele care nu au luat parte la experiment din propria vointa, dadeau vina pe alte cauze pentru acele stari.

Dupa razboi, cercetatorii americani au aflat ca victimele testelor au avut o serie de reactii diferite. Unii se schimbau complet, altii deveanu malancolici, sau se clatinau si intrau in servaj. Unele persoane aveau o serie de dureri atat de cumplite, incat le destainuiau tortionarilor si cele mai intime secrete. Pentru a obtine un control perfect asupra victimelor lor, medicii din lagare au inceput experimente cu mescalina in combinatie cu hipnoza. In timp ce in Germania se faceau experimente groaznice pe diferite persoane, nici in SUA nu a ramas neatins domeniul controlarii mintii.

Biroul de Servicii Strategice, prescurtat OSS, care fusese serviciul secret american in timpul celui de-al doilea razboi mondial, a alcatuit un comitet care trebuia sa descopere un drog al adevarului. Acest comitet de afla sub conducerea psihiatrului Winifred Overholser. In toamna anului 1943 s-a aflat ca marijuana ar putea fi de mare folos in acest scop. Americanii au inceput un program de teste in cooperare cu proiectul Manhattan. Proiectul Manhattan era raspunzator pentru construirea bombei atomice si livrase prima duzina de cobai umani.

Participantii la test inhalau drogul. La inceput, incercarea parea sortita esecului, intrucat victimele vomitau. In curand, insa, OSS a aflat ca pentru cercetare sunt mai potrivite tigarile cu marijuana. Documentele eliberate in baza legii FOIA relatau despre o incercare reusita, la care s-au obtinut informatii pretioase. Din documentele date publicitatii este cunoscut faptul ca OSS a continuat experimentele, iar la acestea se foloseau soldati comunisti care erau stationati in lagare din afara oraselor Atlanta, Memphis si New Orleans.

Chiar daca, oficial, nu s-a gasit drogul adevarului prin aceste experimente facute pe oameni care nu participau de buna voie, cercetarile au continuat dupa cel de-al doilea razboi mondial, cu ajutorul medicilor germani si japonezi, adusi ilegal in SUA prin proiectul Paperclip, pe care il voi prezenta intr-o parte viitoare a seriei.

Pe Curand!

Sursa: esentainfinitului.blogspot.ro

Criza globala, generata artificial pentru a fi creat un guvern mondial

Un stat totalitar isi va face aparitia pe teritoriul Uniunii Europene in urma crizei, ce se va putea compara cu dictatura Uniunii Sovietice, in timp ce actualii membri ai UE isi vor ceda independenta in contul datoriilor, considera economistul leton de origine rusa Dmitri Smirnov, lector la scoala Superioara de Studii Economice Ventspils din Letonia. In aproape 20 de ani, potrivit acestuia, odata cu trecerea crizei, un guvern mondial va conduce intreaga lume, relateaza agentia de presa rusa Novii Reghion. “Criza va duce la faliment statele zonei euro, iar pentru datorii li se va lua independenta. Euro nu este in pericol. Dimpotriva, pentru a salva euro, toti trebuie sa adere la zona euro si sa-si piarda independenta.

Se va spune ca putem supravietui doar impreuna. Avem nevoie de a crea un stat totalitar, de a-i aduna pe toti in aceeasi oala, pentru a-i subjuga” – a declarat Smirnov intr-un interviu acordat marti seara, in cadrul emisiunii “Razvoroť la postul de radio Baltkom 93,9.

Conform estimarilor sale, ar trebui sa se produca patru valuri ale crizei inainte de aparitia unui guvern mondial. “Primul val a fost in 2008, al doilea este asteptat in 2012-2013. Perioada dintre acestea este de 4-5 ani si, apoi, durata totala a crizei al carei scop este infiintarea unui guvern mondial va fi de 20 de ani”, prognozeaza Smirnov.

El sustine ca actuala criza globala a fost generata in mod artificial cu un scop concret. “Criza este o modalitate de jaf, atunci cand unul da faliment, iar celalalt castiga din aceasta”, explica economistul, in opinia caruia, autorii principali ai turbulentelor financiare sunt bancile legate de Rezerva Federala a SUA.

Pe blogul sau de pe resursa “Ventasbalss.ru”, expertul explica faptul ca politicienii, atat europeni, cat si americani, lucreaza pentru unul si acelasi grup de persoane, carepoate fi numit conventional “guvernul mondial”. Totodata, el atrage atentia ca masurile luate pana in prezent pentru salvarea zonei euro nu au avut decat un caracter cosmetic si cu efect pe termen scurt.

In luna septembrie, aminteste el, dupa ce finantistul George Soros a chemat la o reforma radicala a UE, fara sa propuna in acest sens nimic concret, presedintele Comisiei Europene, Jose Manuel Barroso, a propus pentru salvarea UE introducerea obligatiunilor europene comune.

Pana in prezent, fiecare stat din zona euro emite propriile obligatiuni si are propria sa datorie. in caz de reforma, se propune unificarea tuturor obligatiunilor si emiterea unor obligatiuni unice ale zonei euro, scrie Smirnov pe blogul sau.

Este vorba, potrivit lui, de crearea unui spatiu unic al datoriei. Aceasta idee a fost sprijinita deja, cu mult entuziasm, de Franta, Germania si Italia – principalele tari din zona euro.

Liderii acestora au incercat deja sa convinga parlamentele din tarile lor pentru a sustine introducerea unor obligatiuni unice. Chiar si Vaticanul s-a pronuntat pentru un stat unic european, mai aminteste el.

Introducerea unor obligatiuni unice va limita in mod semnificativ independenta membrilor din zona euro, considera economistul citat, indicand ca statul nu va mai fi capabil sa finanteze in mod independent deficitul bugetar si va fi obligat sa contacteze Centrul /Bruxellesul/ ca sa-i aloce bani. in fine, obligatiunile unice vor impune introducerea unui buget unic al UE.

Astfel, in opinia sa, bugetele nationale vor fi practic eliminate, iar toate veniturile fiscale vor fi transferate la Bruxelles, iar acolo se va decide cine si cat sa primeasca din bugetul comun.

In cele din urma, cheltuielile participantilor la zona euro vor fi decise la nivel central.Asa cum incearca sa convinga adeptii introducerii obligatiunilor unice, aceasta va permite stabilirea unei discipline fiscale pe ansamblul zonei euro, explica Smirnov.

Astfel, concluzioneaza el, introducerea obligatiunilor unice faciliteaza crearea noului stat pe continentul european Statele Unite ale Europei, in care toate tarile membre isi vor pierde independenta si vor cobori la nivelul unor autoritati locale.

Tarile afectate profund de criza vor ajunge direct sub controlul unui comisar UE/Smirnov face aici aluzie la o initiativa recenta a Olandei/ si in custodia Comisiei Europene, structura care va decide formarea bugetelor “nationale”.

In acest caz, mai scrie expertul amintit, comisarul european va fi in masura sa intervina in guvernarea unei tari asa cum fac in prezent administratorii numiti de instanta in cazul societatilor falimentare.

Impotriva tarilor care se vor face vinovate, Bruxellesul va recurge la o varietate de sanctini, de la pierderea dreptului de vot in UE, pana la restrictionarea accesului la fondurile europene, prognozeaza sumbru economistul leton. “Va fi o dictatura ceva mai drastica decat in URSS”, sustine el.

Un al doilea val al crizei, asteptat anul viitor, va aduce UE in pragul colapsului, iar tarile europene vor fi puse in fata alegerii – fie un stat unic, fie falimentul.

“De fapt, nu va fi nicio alegere, vor face asa cum li se va spune”, mai crede economistul de origine rusa, care anticipeaza ca, la sfarsitul crizei, si SUA vor inceta sa mai existe. intreaga planeta va fi guvernata de un guvern mondial.

Dmitri Smirnov a devenit cunoscut in 2008 cand a fost arestat de serviciile de securitate letone pentru “atentat la adresa sistemului financiar al tarii”, dupa ce anticipase o agravare a crizei economice in Letonia si o devalorizare a monedei nationale. Avertismentul sau a fost confirmat de realitate ulterior.

Sursa: Financiarul / gandeste.org

2blackjack1.wordpress.com