Traficul de morti de la Rosia Montana

Din 2004, la Roșia Montană se face trafic de morți. „Se dezgroapă”, „se duc”, „se scot”, „se reînhumează”, „se plantează”, „se mută la oraș”, „se cumpără”. Ilegal, la bucată sau cu toptanul. Astea sunt expresiile localnicilor care mi-au povestit cum compania Roșia Montană Gold Corporation plătește deshumări pentru că are nevoie să mute tot ce mișcă sau putrezește pe-acolo, ca să înceapă exploatarea aurului. Anul trecut, am fost de opt ori la Roșia Montană, ca să înțeleg cum febra aurului s-a infiltrat doi metri în adâncurile localității. În timp ce documentam subiectul, visele cu morți sfârtecați ajunseseră o normalitate.

Din cimitirele Roșiei Montane, morții au fost reînhumați în nord-vestul țării, în funcție de noua locuință a strămutaților. Numărul lor exact nu poate fi aflat, deoarece persoanele implicate refuză să dea informații. (hartă de Luminiţa Dejeu)

Startul deshumărilor a fost dat de Gabriela Szekely, o pensionară fostă învățătoare timp de 17 ani în Roșia Montană. I-am aflat adresa dintr-o carte de telefoane și am găsit-o într-un bloc clujean cu patru etaje, singură, șchioapă și înfofolită într-un halat brodat. Se mutase aici în 2003. <<În contractul de vânzare-cumpărare a bunurilor era scrisă și exhumarea, dar am văzut asta un an mai târziu. Le-am spus că vreau să-mi aduc soțul cât de repede, ei au suportat absolut toată cheltuiala, iar eu am fost foarte mulțumită. A costat mult. Cam o sută.”  Adică o sută de milioane de lei vechi, banii RMGC cu care doamna Szekely a cumpărat un loc de veci pentru ea și soţul ei, în Cimitirul Central, cel mai scump din Cluj-Napoca. Mi-a spus: „Atât de adâncă o fost groapa, încât și eu încap acolo. Dar n-aș mai avea puterea să-mi dezgrop soțul încă o dată”.

După prima deshumare, în Roşia Montană au început să circule zvonuri despre „morţii care se duc”. Dorinţa „de a-şi avea morţii aproape” s-a răspândit ca o epidemie printre cei care şi-au vândut proprietăţile companiei, iar cimitirele comunei s-au umplut de muşuroaie de doi metri lungime. Printre localnici se zvonește că adevăratul motiv care grăbește golirea cimitirelor este prețul unui mort – aproximativ două mii de euro. Sorin Jurcă, proprietarul unuia dintre magazinele din Roșia, mi-a povestit: „Pentru mine a fost un şoc. Mătușile mi-au deshumat bunicii fără să ştiu. Mi-au zis că sunt prea sensibil şi poate nu aş fi venit să văd. Şi să stau liniştit, că nu au luat bani, deşi eu nici nu le-am întrebat asta”. Am realizat cât de sinistră e situația când Andrei Gruber, proprietarul hostelului în care mă cazasem, mi-a explicat: „La toți care deshumează le dau și un loc de veci în plus. Așa îi conving pe bătrâni, care scapă de grija costurilor pentru propria groapă”.

La fiecare deshumare, firma de pompe funebre revendică gardul, crucile, florile…

Dorel, poreclit Calu’, gropar în Roșia Montană din 1975, mi-a povestit: „Familia Furtuna a dus zece odată. Banul ăsta, bată-l dumicatu’, lăcomește, mă. Toți zic că nu iau, dar iau. Mie să-mi deie un milliard să-i scot pe mama și pe tata, nu îi duc.” De când s-a apucat de meseria asta, Dorel nu a deshumat pe nimeni, până într-o duminică din 2004,când preotul unitarian Arpad Palfi zis și Arpi l-a chemat să „scoată o femeie”. „Păi dacă îngrop, pot să și dezgrop!” Ca să-mi dea curaj, mi-a umplut un pahar cu bere și mi-a povestit: „Eram cu nepoata femeii, trei călugări și Arpi. Eu credeam că trebuie făcută iar groapa, dar am săpat 80 de ţanti (n.r.: centimetri) și un călugăr mi-o zis să mă opresc, că e de-ajuns un pic de copcă. Am rupt sicriul cu târnăcopul, am luat-o de picioare, am scos-o afară, am băgat-o în sac şi ei au dus-o. Era exact cum am îngropat-o, numai unghiile şi părul crescuseră.”

A fost singura deshumare pe care Calu’ a făcut-o, dar a mai fost martor la una, faimoasă, despre care știau toți roșienii cu care am vorbit - a fostului director al minei de stat din Roşia Montană, Alexandru Toderaş. Calu’ mi-a zis: „Nepotu-so mi-a telefonat pe la trei să stau cu el la mormânt, de frică să nu-i fure gardul (n.r.: de către angajații firmei de pompe funebre). Era cu o ladă de bere. Noi am tot băut și ăia au tot săpat. Nu ştiam că trebuie să tragă aşa de el. Au făcut un fel de tranşare a coșciugului şi când au tras, pentru că locul era foarte strâmt, a ieșit fără cap. L-au scos apoi cu-n cârlig. După cinci ani, nu putrezise. L-au și fotografiat.” Povestea mi-a fost confirmată de încă un localnic martor la deshumare, care m-a rugat să-i păstrez confidenţialitatea, ca RMGC să nu-i concedieze rudele. Nu a fost singurul localnic care m-a rugat asta.

„Centrul de Informare asupra Organismelor Modificate Genetic” m-a ajutat să aflu dacă s-au emis avize sanitare pentru exhumările din Roșia Montană.

Deshumarea lui Toderaș, ca probabil multe altele, s-a făcut ilegal. Regulamentul pentru organizarea și funcționarea cimitirelor parohiale și mănăstirești din cuprinsul eparhiilor Bisericii Ortodoxe Române, capitolul V („Despre înmormântări și deshumări”), articolul 26, spune: „Mormintele pot fi deschise numai la șapte ani de la data ultimei reînhumări”. Fostul director era mort de cinci. Articolul 28 scrie: „Potrivit tradiției ortodoxe, osemintele deshumate vor fi reînhumate în același loc de înmormântare din care au provenit”. Fostul director a ajuns într-un cimitir din Baia Mare. Ca să-l mute în altă groapă, conform Ordinului 261/25.06.1982 pentru aprobarea Regulamentului privind Administraţia Cimitirelor și Crematoriilor Localităţilor, era necesară o motivație legală puternică (cum ar fi o autopsie), avizul Direcției de Sănătate Publică Alba și aprobarea prim-procurorului de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Câmpeni. Cele două instituții mi-au comunicat în scris că nu au emis niciodată vreun aviz pentru deshumările din Roșia Montană.

În cimitirul comunal din Roșia Montană, mormintele răscolite sunt ceva normal.

Am vrut să aflu dacă preoții citesc regulamentul pentru organizarea cimitirelor, așa că m-am dus la cel mai vechi părinte ortodox din Roșia, Vasile Oprișa, care împarte ziarul RMGC la slujbă și care mi-a confirmat ce aflasem despre Toderaș: „No, cu mortul cu capu… e adevărat. L-am scos la cinci ani. Io am fost la slujbă. Copiii și soția or venit tam-nesam, m-or prins şi nu m-am uitat în acte. Era ortodox, înmormântat la romano-catolici, așa că am făcut slujba la biserica lor”. În lipsa unui pasaj în biblie dedicat deshumaților, slujba pe care o ține părintele este aceeași ca la înmormântare.

De când a îmbrăcat prima dată patrafirul, acum 32 de ani și până în 2004, Oprișa nu a scos pe  nimeni din groapă. Câte morminte a deschis în acești nouă ani, însă, nu a vrut să-mi spună. Nu a vrut nici să-mi arate actele pe care ar trebui să le aibă în urma fiecărei deshumări. În schimb, a depănat amintiri de la-nceputuri: „Erau doi, tată şi fiu. Eu i-am îngropat, eu i-am dezgropat. Când am văzut carnea cum fleşcăie pe coastă, am fugit să beau mai întâi un vinars.” Altădată, <<Unii din Arad au venit și au scos 12 morţi. Cantorul mi-a zis: „Bă, părinte, ce (…) au venit ăştia? Acum vin, când îi interesează banii?”, „Bă, Mircea, taci mă”. I-au dus la cimitirul Ineu, din județul Arad. I-am dat telefon protopopului și i-am zis: „Bă, Nica (n.r.: Nica Moise), îți trimit 12!” >>.

Preotul unitarian Arpad Palfi zis și Arpi, cocoțat pe groapa goală a primului mort plecat din comună, Szekely Joszef.

Dacă Oprișa este destul de relaxat cu ce face, există un preot pentru care situația e sinistră. Arpad Palfi, părintele Bisericii Unitariene din Roșia Montană încă din 1976, a deshumat primul mort în 2004, după ce tot el îl înmormântase cu 12 ani în urmă, cu aprobarea spirituală a episcopului unitarian de la Cluj, Balint Benczedi Ferenc. La fel ca preotul ortodox, nu știa ce fel de slujbă să-i țină, iar episcopul nu cunoştea nici el vreun precedent. În Biblie, morții rămân în pământ până la întoarcerea lui Hristos. Așa că părintele Palfi i-a zis ce i-ar citi la A Doua Venire, un verset al profetului evreu Ezechiel: „Voi pune pe voi vine şi carne va creşte pe voi; vă voi acoperi cu piele, voi face să intre în voi duh şi veţi învia şi veţi şti că Eu sunt Domnul”. De-atunci, așa dezleagă fiecare groapă.

Într-o ţară în care se ridică o catedrală de 400 de milioane de euro, în Roşia Montană valorile ortodoxismului dispar ca vâlvele în minele Apusenilor. M-am dus la fostul șef al lui Oprișa, Mitropolitul Clujului, Maramureşului şi Sălajului şi Arhiepiscop de Alba între 2004 şi 2011, Andrei Andreicuţ, ca să-l întreb ce crede despre situația deshumărilor din Roșia, în condițiile în care BOR s-a declarat împotriva proiectului RMGC încă din 2003. Mi-a spus: „Mitropolia poate avea o poziţie faţă de deshumări în general, nu doar față de cele de la Roşia. Mormintele sunt locuri sacre şi, în anumite părţi ale ţării, la şapte ani se fac deshumări. Se spală frumos cu vin, se stropesc cu untdelemn şi cu apă sfinţită, se pun într-un sicriaş mic şi se înhumează din nou, în acelaşi loc”. Dar deshumările din Roșia Montană sunt lipsite de romantismul perspectivei Înaltpreasfinției sale.

Mașina companiei de pompe funebre Prometeu, zisă și Corona

Înainte ca preotul să ajungă la mort, ajunge mașina firmei de pompe funebre. Un localnic dornic să rămână anonim mi-a spus: „Când o vezi lângă cimitir, știi că mai pleacă un mort”. Denumirea din acte a firmei este Prometeu, dar locuitorii o știu după numele de scenă: Corona. Este cea mai faimoasă și mai controversată firmă de pompe funebre din Alba-Iulia, iar RMGC colaborează cu reprezentanții ei pentru deshumarea, transportul și reînhumarea morților din Roşia.

Colț din cimitirul municipal Alba-Iulia, administrat de firma de pompe funebre Prometeu, condusă de Bogdan Ion din 2003. Mi-a spus: „În cimitirul ăsta sunt poate doar 1%.” Toate mormintele din imagine sunt cumpărate de RMGC pentru roșienii strămutați.

Sub semnul confidențialității pe care o impune contractul semnat cu RMGC, proprietarul firmei, Bogdan Ion, mi-a vorbit 30 de minute despre beneficiile proiectului minier, dar n-a vrut să-mi zică nici numărul morților deshumați, nici numărul viitorilor, nici costurile unei astfel de operaţiuni. „Nu ştiu câţi am deshumat până acum. Nu am nicio evidenţă. Dacă beţi o cafea în cafenea, ei nu sunt obligați, după zece ani, să ştie câte cafele v-au vândut. M-aţi înţeles?” Am înțeles și că firma Prometeu lucrează fără să verifice vreun act. <<Eu sunt chemat: „Sapă aici.” Ca un frizer: „Tunde-mă.” Nu noi purtăm răspunderea. Nu noi facem deshumarea, ci Goldul prin noi, ca săpători. Interesul este al dânșilor.” Bogdan Ion a avut, la rândul lui, propriile întrebări:

„ - Acuma, spuneţi-mi, interesul pentru articolul ăsta cine-l are?

– Eu.

– Și la… să zic aşa, să nu deranjez, era să zic la comanda cui? Dar hai, să zic, la iniţiativa cui faceți subiectul ăsta?

– A conştiinţei.

– Conştiinţă în ce sens?”

Document al companiei, de care am făcut rost de la un localnic ce se opune proiectului RMGC.

Din cimitirele tot mai goale ale Roșiei Montane, morții au fost reînhumați în toată țara, în funcție de noua locuință a strămutaților. Nu am aflat numărul lor, pentru că singurii în măsură să-mi dea aceste date, adică preoții, RMGC sau compania de pompe funebre, au refuzat. Dar, dacă mă gândesc la cei „poate 1%” despre care vorbea Bogdan Ion, adică aproximativ o sută de morminte care aparțin roșienilor în cimitirul Maieri din Alba-Iulia, fiecare dintre ele cu încă un loc liber care-și așteaptă strămutatul încă viu, ori 14 localități, ajung la 2 800 de gropi. RMGC scrie pe site că, în Roșia sunt 1 905 morminte, deși într-un document mai vechi (cel de mai sus) scria că sunt 1 885.

Cimitirul Comunal din Roșia Montană. Alba

Revoltată de lipsa de interes a autorităților locale, m-am dus la primarul comunei Roșia Montană, Eugen Furdui. De trei ori în 15 minute mi-a spus că nu-l interesează subiectul, pentru că „Viii cu viii, morții… Dumnezeu să-i ierte. Nu vreau să dramatizăm. Nu știu de unde aveți aceste informații. Nu cred că-și permite cineva să-i tragă prin copcă…” Nu știa câți morți s-au deshumat, în ce condiții, dar era convins că s-au făcut legal.

Povestea deshumărilor nu e doar despre morții din pământ. Din 2004, când un roșian moare, RMGC propune rudelor să-l îngroape pe cheltuiala corporatistă, în cimitirele din orice localitate în afara proiectului de minerit. Sorin Jurcă, proprietarul unui magazin din Roșia, mi-a povestit: „S-a spânzurat ăla la Corna, Aurel. Mi-o spus verișoara lui că, în ziua în care a murit, mașina companiei a venit la poartă și s-a autoinvitat să suporte toate cheltuielile. Goldul l-a îngropat, la Abrud.” M-am întrebat cum și-a însușit această companie minieră atribuțiile unei firme de pompe funebre și am contactat RMGC de cel puțin cinci ori, la telefon și pe e-mail. M-au ignorat.

Deshumările din Roșia Montană au început în eventualitatea în care proiectul propus de companie se va aproba. În caz contrar, cimitirele din comună vor fi mărturie pentru cât de mult sunt dispuși unii oameni să (se) vândă, iar alții să cumpere. Biserica se declară neputincioasă, autoritățile ignoră complet fenomenul morților care se mută la oraș, localnicii s-au obișnuit cu anormalitatea asta, iar compania plătește și sapă mai departe. În 2011, prima dată când am ajuns în Roșia Montană, am aflat că în România există o comună unde oamenii au fost nevoiți să-și scrie pe porți „Această proprietate nu este de vânzare”. Oare e timpul să-și scrie și pe cruci „Acest mormânt nu e de vânzare?”

Autor: Oana Moisil,

Foto: Rene Zieger, Alexandru Vakulovski

sursa: vice.com

Sursa: http://gandeste.org

De la dualitate la trialitate: vointa divina manifestata(1)

De Lauren, 11 aprilie 2013 (ii multumim Anei Nicolai)

Asadar, in sfarsit, in Sfarsit, IN SFARSIT, am reusit sa iesim din miscarea in marsarier si putem incepe sa mergem, din nou, inainte… desi, in acest nou teritoriu, inainte pare a fi oarecum subiectiv, intrucat, practic vorbind, nu avem busola si punctele de reper liniare, care sa ne indice directia. Dar toata aceasta noua realitate este destul de alunecoasa, deoarece, fara liniaritate, fara inaintarea secventiala, chiar nu avem alta alegere decat sa gandim cu inima. E destul de inselator. Ne elimina, fara nicio exagerare, logica.

Acestea fiind spuse, nu pare a fi deloc momentul unui start, in care suntem gata sa alergam. Mai degraba, este un start in care ne taraim… sau oricare ar fi cuvantul potrivit, pentru un pic mai rapid decat sa stai. Oricum ar fi, eu sunt prezenta. Decat sa ma intorc si sa mai scotocesc inauntrul meu, accept orice. Iar. Si iar. Si iar. Si…

(Incepe peroratia) Fara nicio indoiala ca aceasta a fost cea MAI lunga si chinuitoare perioada de Mercur retrograd, din istoria miscarilor retrograde… si, da, este potrivit sa spun asta, despre fiecare miscare retrograda, dar… la modul s.e.r.i.o.s. Nu mi-au mai ramas adjective care sa descrie desartaciunea din toate astea. (sfarsit de peroratie)

Chiar daca am fost tinuti cu capul sub apa, ceea ce a parut a fi 3-4 vesnicii, in tabloul de ansamblu, am trecut printr-o profunda initiere in taina preotiei… pe care cei din lumea nevazuta o numesc ritul de trecere la revendicare puterii si autoritatii lui Dumnezeu. Nu stiu deloc ce inseamna toate astea, dar stiu cu adevarat ca, datorita ei, suntem niste oameni transformati.

Lasand de-o parte remarcile sardonice, chiar am senzatia puternica ca, in aceasta prima saptamana, iesirea din gaura (neagra) va insemna un pic de echilibrare, pe masura ce cautam sa ne gasim directia, sa ne evaluam viata si sa ne stabilim in unime. Sper ca Luna Noua va initia punerea in miscare de care avem atat de mult nevoie, dar adevarata magie pare sa vina din noul punct de echilibru, deasupra caruia ne leganam. Daca sunteti suficient de nemiscati… de parca asta ar fi o optiune… e posibil sa percepeti acest punct de pe axa centrala, care pulseaza in interior. E un spatiu gol, linistit, cuminte, care este totodata extrem de inteligent si sigur de el. El aduce echilibru inimii si mintii, dandu-i inimii si o voce mai puternica… facand ca adevarul sa fie mai usor de perceput si de descoperit, datorita starii intense de pace, care ne tempereaza gandurile, candva polarizate.

Credeti-ma, acest punct de echilibru ESTE noul nostru inceput. Nimic in plus, ci doar pace. El este spatiul fertil al non-atasamentului, al potentialitatii pure, din care toate iau nastere. Unirea spiritului cu materia, a femininului cu masculinul, a emisferei cerebrale drepte cu cea stanga, a corpului cu sufletul etc… acesta este fuziunea cerului cu pamantul – iar ea incepe cu noi.

Cei din lumea nevazuta spun ca acest spatiu este locul din care venim si in care ne intoarcem, fiind esenta a ceea ce ne va transforma radical viata si corpul. Aceasta este energia pe care am asteptat-o si este energia din care vom crea. Orice va doriti, se afla in aceasta energie… orice aveti curajul sa va imaginati, exista in aceasta energie. Daca nu sunteti inca in contact cu ea, veti fi. Deveniti constienti de centrul creierului vostru si observati linistea existenta acolo. Este subtila – dar exista. Daca tot nu o simtiti, asteptati pana cand scade intensitatea energiei Lunii… de regula, pentru mine, asta inseamna trei zile.

Aceasta energie e vie si, in acelasi timp, nemiscatoare. Nu e un gand si nu e un sentiment, este dincolo de ele… mai adanca si mai profunda. Nu este extatica, dar ar putea fi. De fapt, poate fi orice. In lipsa unui cuvant mai potrivit, este asemenea spatiului in care posibilitatea se intalneste cu capacitatea. Lutul divin, presupun eu.

Aceasta este substanta din care sunt alcatuite noile noastre lumi. In acelasi timp, ea este noul nostru camin si noul nostru teren de joc… iar acesta e doar punctul de basculare, faza embrionara, inceputul spiralei ascendente a unei lumi cu totul noi, pe care sa o exploram launtric.

ADEVARATA FIInta umana

Pentru primul grup de suflete, care si-a incheiat cu succes lunga si consacrata calatorie prin lumea cauzalitatii (constiinta dualitatii), trenul catre unime (constiinta trialitatii) a sosit in statie. Usile sunt deschise, iar noi dam buzna prin ele… cautand cu frenezie peronul la care va sosi noul tren de mare viteza (eclipsele ce se apropie), pentru a ne duce spre noua noastra lume.

Atunci cand vom schimba trenurile, in mod oficial, vom fi schimbat tiparele – de la miscarea inceata, a omului tridimensional care FACE (efort) si care e limitata de forta de gravitatie (creatie karmica), la creatia extrem de rapida (lipsita de efort) a FIIntei umane de dimensiunea a 5-a, care este nelimitata si pura. Aceasta trecere este totul – daca nu tot ce ne-a mai ramas din invatatura/JOACA/experienta ca noi oameni… atat timp cat alegem sa ramanem intr-un trup, aici, pe aceasta planeta.

Pleiadienii au numit precedentele 8 saptamani din viata noastra, „cel mai transformator portal, din intreaga noastra existenta pamanteasca”… si ne asigura ca portalul care vine este nimic, in comparatie cu ceea ce este, acum, in urma noastra. Daca am supravietuit acestei treceri – si, cinstit vorbind, unii oameni nu au supravietuit– ceea ce este in fata noastra va fi ca plutitul pe aripile vantului.

Depasiti punctul critic, de la a trai ca un om care FACE, la a trai ca o adevarata FIInta umana, asa cum ati fost planificati si meniti sa FITI, la origini. Aceasta schimbare de dinamica constituie fundamentul pentru sistemul noii voastre realitati, care reclama, in primul rand, principiul feminin al acceptarii de a FI… ca, mai intai, sa FITI, in mod constient.

Stim ca aceasta cerinta obligatorie, aceasta invatatura, a reprezentat cea mai mare parte din calatoria de a ajunge aici… in sensul ca este mai putin complicat sa fii o FIInta umana, atunci cand esti lipsit de energia, de dorinta, de vointa de a FACE… dar e un lucru diferit sa aplici, in mod constient, aceste principii, in momentul in care energia, dorinta si vointa revin. Acum lucrurile se vor schimba, in sensul ca va trebui sa puneti in practica, acest concept.  

Acest moment din timp ESTE punctul de cotitura… ceee ce noi am numi redirectionarea energiei lui a FACE. 

                                                                                                                                                CSP– Consiliul Suprem Pleiadian

Mai multa magie in actiune

Unul dintre lucrurile pe care le-am aflat in timpul acelei perioade retrograde este ca, indiferent cum s-a manifestat limitarea in viata fiecaruia dintre voi, in ultimele cateva saptamani, acea rezistenta/presiune a constituit o componenta de baza in pregatirea noastra, pentru ceea ce CSP numeste calatoria re-incarnarii noastre… in care exprimarea fizica a divinitatii noastre incepe sa ne anime noua viata.

Ei mi-au explicat ca, datorita faptului ca divinitatea se ancoreaza in corpul nostru (odoamnecatdedureroseste!), in prezent, suntem sub incidenta legilor superioare (divine)… pe care ei le numesc legi universale, ce transcend materia fizica. Cu alte cuvinte, acum, ca ne-am eliberat de cauzalitate (creatia cauza si efect), nu vom mai lucra in cadrul matricei de creatie 3D. Capacitatea noastra s-a schimbat, asa ca vom invata cum sa existam/cream in lumea fizica, dintr-un punct de acces/avantajos al dimensiunilor superioare.

Permiteti-ne sa explicam. Aceia dintre voi care isi incheie procesul de intrupare a divinitatii vor iesi din tipare, cum se spune, pentru toti ceilalti… avansand la un nou nivel de creatie, care nu este conditionata sau limitata de legile 3D de creatie (timp si spatiu). Va nasteti in spatiul materializarii divine, care lucreaza altfel decat creatia cauzala. Asta e ceea ce veti invata pentru voi insiva, in acest interval sfant, dintre echinoctiu si solstitiu… pe care noi l-am numit perioada fertila, in care sa va exersati capacitatile magice. – CSP

Se pare deci ca, de acum (sau din momentul in care putem sta din nou in picioare) si pana la solstitiul din iunie, vom incepe sa ne amintim cum sa ne folosim aptitudinile de creatie 5D, in lumea formei. Aceasta diferenta… dintre creatia 3D si 5D… exista la nivel de actiune si, in momentul de fata, ne este indesata in constiinta, astfel incat sa putem deprinde arta de a pune in miscare energia, cu intreaga noastra FIInta.

Datorita faptului ca mintea superioara este cea care guverneaza procesul de creatie in 5D, aici actiunea are loc la nivelul divinitatii… insemnand ca, in loc sa actionam pe baza logicii (mentale) sau liniaritatii, actionam pe baza inspiratiei divine. De aceea este atat de important sa ne echilibram in starea de neutralitate si sa gandim cu inima – intrucat mintea superioara (5D) evita orice impotrivire a egoului, de la nivelul mintii inferioare (4D), produsa de constiinta separarii si comunica direct cu corpul nostru fizic (3D), prin dorinta sincera, din INIMA.

Altfel spus, o inima si o minte curata ne dau capacitatea de a ne LASA antrenati (de divinitatea noastra) in actiune (inspirata) – spre deosebire de a ne angrena (forta) in actiune (ego). Acelasi concept, dar aplicare diferita.

Iata un exemplu practic, care mi-a fost oferit de catre CSP:

Sa folosim exemplul cu dorinta de a materializa o masina noua. In 3D, probabil ca acest proces va urma o mentalitate liniara, pe baza careia va veti stabili intentia, va veti pregati financiar, dupa care veti incepe sa va documentati, sa faceti un test de proba si, in final, sa cumparati masina – daca si atunci cand aveti mijloacele de a face acest lucru. 

In 5D, actionati doar pe baza unei dorinte sincere, din inima si nu pe baza mijloacelor logice prin care puteti dobandi un lucru… acestea din urma fiind pasul care incetineste, in mod considerabil, materializarea. La acest nivel de creatie, nu puteti pune in miscare energia, intr-un mod eficient, cu mintea inferioara, pentru ca, in mod cert, magia nu este un lucru deloc logic.

In 5D, evitati pasul pregatitor, ca mijloc de a avea”si, mai exact, intrati in energia de A AVEA… aceasta energie este elixirul de aur al creatiei, care atrage spre voi, materializarea rapida. 

In 5D, dorinta divina este suficienta ca sa va puna in miscare universul, sa determine legile fizice sa vi se supuna. Asta nu inseamna ca actiunea nu mai este necesara – caci unde-ar mai fi distractia? Nu… spunem doar ca actiunea trebuie sa vina LA voi, inainte ca ea sa fie realizata.  

Acum, va reamintim ca… pentru a atrage SPRE voi actiunea inspirata, mai intai trebuie sa va simtiti foarte relaxati in lumea simularii. – CSP

Traducere omeneasca: In dualitate, noi cream, in primul rand de la nivelul egoului/mintii inferioare (4D), in care suntem motivati de o gramada de „ar trebui” pe care i-am mostenit si care au la baza intelegerea ca suntem separati de adevarata Sursa a sinelui nostru – si, prin urmare, ne cream pe noi insine si viata noastra, pornind de la exterior, spre interior.

In trialitate (UNIme), in care cream de la interior, spre exterior, creatia ia nastere exact din Sinele nostru Divin, din dorinta autentica a sufletului, de a se exprima in forma. Cu un echilibru adecvat intre inima si minte – la care acum avem cu totii acces – egoul actioneaza doar ca mijlocitor care duce la indeplinire, comanda inimii. Aici cream CA Dumnezei – nu cu sau pentru Dumnezeu. Aici, noi nu Il determinam pe Dumnezeu, ci SUNTEM vointa lui Dumnezeu. Aceasta schimbare de perspectiva elimina separarea care ne tine legati in cauzalitate, in limitare.

A cunoaste ca suntem Dumnezei creatori inseamna a cunoaste ca nu exista nimic pentru care sa muncim. Faca-se Voia Ta… in masura in care ÎI DAM VOIE… pe Pamant, precum este in ceruri.

Sa aplicam aceasta maretie, la exemplul de mai sus: In 5D, nu producem banii de cumparat masina pe care ne-o dorim, ci ii dam voie dorintei noastre de a avea o masina sa produca banii.Aici, aceasta schimbare este esentiala. Banii reprezinta doar un mijloc prin care putem obtine un lucru; ei nu ne alimenteaza dorinta, ci doar creeaza puntea de legatura dintre planul eteric si cel material.

Odata ce ne lansam dorinta divina, ATUNCI, se deschid usile oportunitatii, prin care putem obtine un lucru… si nu invers.

Toti am fost invatati (prin intermediul fricii/lipsei/separarii) ca, pentru a avea ceea ce dorim, trebuie sa economisim… insa acest lucru intarzie procesul de creatie (5D). La acest aspect se refera CSP, atunci cand spune ca trebuie sa ne simtim relaxati in lumea simularii… cand actionam potrivit dorintei noastre divine, de a sti cu certitudine ca „voia noastra e facuta”, mijloacele de a o realiza vin,ca un rezultat… INTRUCAT intram in starea de A AVEA acel lucru. Daca incetam sa ne miscam spre starea de a avea, oprim si miscarea de realizare a dorintei.

Daca aceasta schimbare de paradigma va face sa va stea mintea in loc, nu va faceti griji. Simt ca avem la dispozitie tot anul 2013, ca sa o intelegem cu adevarat. (In plus, lucrez la cateva instrumente placute, primite de la pleiadieni, care sa ne ajute sa cream exact ceea ce dorim.) 

Relatia justa

Aici, afacerea de „magie in actiune” da rezultate, MUUULT mai repede, dar evident ca ea impune, totodata, multa incredere si intelegerea deplina ca suntem centrul universului nostru… ca orice dorim sa fim, sa facem si sa avem vine spre noi, din noi si din CAUZA noastra.

La aceasta intelegere ma refeream in raportul anterior – faptul de „a veni si a sta in fata creatiilor noastre”… in care noi trebuie sa mergem mai intai… ceea ce pleiadienii numesc relatia justa.

Desprinderea de cauzalitate si intrarea in lumea unitatii da nastere relatiei juste. Din perspectiva lumii voastre, relatia justa este relatia cu un Dumnezeu – sau cu o lume – aflat in afara voastra, dar noi spunem ca relatia justa incepe la nivelul sinelui si este reflectata de relatia voastra cu lumea exterioara. – CSP

Relatia justa (cu sinele) intra pe pozitie, pentru noi toti si este, realmente, esenta, fundatia noului proces de creare. A fi intr-o relatie justa cu sinele inseamna a sustine si perpetua IUBIREA de sine… inaintea a orice altceva. IUBIREA de sine este relatia justa cu Dumnezeu – deoarece SUNTEM Dumnezeu.

A fi nucleul lumii noastre nu inseamna ca suntem separati de IUBIRE, ci ca existam ca expresie a ei. Iar ceea ce ne ofera constiinta unimii este capacitatea de a ne percepe ca un TOT al tuturor lucrurilor, ceea ce inseamna ca nu ne putem separa de absolut nimic.

Ca si creator (constient) al lumii noastre, nu putem cadea victima nici macar universului in sine, deoarece… si ati mai auzit-o pana acum, de mii de ori… universul este INauntrul nostru. Nu suntem o parte din univers, SUNTEM universul.

Iar asta mai inseamna ca nu exista nimic „acolo”, care sa ne asigure nevoile. Noi asiguram totul… fapt ce poate face ca aceasta tranzitie si noutate sa fie un pic complicata.

Daca sunteti obisnuiti sa asteptati semne si sincronicitati din partea „universului”, ca sa treceti la actiune, va veti trezi, in schimb, ca ramaneti in nemiscarea nemanifestatului. Fara folosirea vointei divine, nu EXISTA miscare, asa ca este tentant sa gandim ca, fara comanda noastra, nimic nu lucreaza pentru noi… cand, in realitate, totul lucreaza exact asa cum intentionam. 

Am invatat, intr-o maniera destul de dureroasa, ca aceasta creatie de a pune carul inaintea boilor, cum imi place mie sa ii spun, se aplica si corpului nostru fizic. Fireste ca se aplica, caci si pe el il cream. Dar zilnic uit asta… uneori, la fiecare ora… asa ca nu am reusit/am uitat sa aplic acest lucru, la o ruptura de ligament la genunchi, pe care mi-am creat-o anul trecut in august, in timpul concediului petrecut in Montauk. Opt luni de zile am schiopatat de ici-colo… mai mult ca de obicei… avand dureri constante/disconfortul inflamarii si fiind foarte frustrata, din cauza imobilizarii (suplimentare), incat nu mi-am dat seama ca eu cazusem in spatele creatiei mele (fiindu-i victima).

In orice caz, acum doua zile, am simtit un imbold clar de a face o plimbare pe micutul meu munte. Mi s-a parut deconcertant, intrucat de fiecare data cand imi foloseam genunchiul, in special cand urcam, simteam ca starea lui se inrautatea, umflandu-se si mai mult. De data asta insa, pentru un motiv spre care chiar m-am simtit chemata si, prin urmare… la inceput, am fost tematoare… am trecut peste disconfort, am dat curs imboldului si am facut o plimbare f.o.a.r.t.e. impresionanta… ei, pentru standardele mele!

Ce-i drept, la inceput m-a durat si am fost convinsa la un moment dat, cand am iesit din starea de echilibru, ca mi-am facut din nou rau… dar, in mod surprinzator, nu era asa. Dupa ce durerea s-a ameliorat intr-un fel (emotional si fizic), pe drumul de intoarcere, la coborare, am observat ca piciorul meu era mai drept decat fusese in ultimele luni. In aceeasi noapte, am putut dormi fara durere, chiar si cand m-am intors pe-o parte sau m-am dat jos din pat si era evident ca schiopatam mai putin. In plus, am remarcat ca mobilitatea si fluxul sanguin crescusera si, odata cu ele, si gradul de vindecare.

Dupa ce am dat curs acelui imbold venit de la minunatul meu Sine Divin, am inteles foarte bine patru lucruri:

1.                  Mai intai de toate, mi-am dat seama ca imi pusesem (in mod inconstient) genunchiul pe primul loc… am jucat rolul de victima in procesul lui, in loc sa ies in fata si sa ghidez/dirijez vindecarea, in mod constient. (Banuiesc ca numim acest lucru puterea mintii asupra materiei, dintr-un motiv. MDA)

2.                  M-am gandit ca genunchiul trebuia sa se vindece complet, pana sa il pot folosi mai mult, asa ca l-am tinut intr-un tipar limitativ, recreand realitatea de „a astepta sa se vindece”, timp de 8 luni. Pentru altcineva, se poate ca miscarea sa fi fost o actiune evidenta, care sa contribuie la procesul de vindecare, dar eu nici macar nu am luat-o in considerare… asta fiind, in mod clar, problema.

3.                  Mi-am dat seama ca, odata ce am lasat ca inspiratia divina sa vina prin mine si am trecut peste rezistenta mentala provocata de frica, schimbarea s-a produs intr-o clipa. Ei bine, aproape… inca mai lucrez la ea, dar schimbarea din acea zi a fost imediata.

4.                  Din clipa in care mi-am afirmat rolul de creatoare a acelei leziuni – si, in consecinta, a vindecarii ei – am inteles ca trebuia sa incetez sa mai adopt (re)actiunile obisnuite in caz de leziune (ca schiopatatul, de pilda) si sa incep sa intreprind actiunile (inspirate), care provin din starea viitoare, cea de vindecare… adica, simuleaza pana reusesti, comporta-te ca si cand etc.

Nu pot sublinia indeajuns de mult necesitatea de a ne angrena vointa (divina) aici – altfel, ramanem in punctul zero. Trebuie sa avem curajul de a pasi, cu credinta, in fata energiei, pentru a ne comanda experienta puterii de sine… ca nu cumva sa cadem victima energiei. Trebuie sa avem incredere in (actiunea inspirata) pasul necesar folosirii capacitatii noastre magice si sa ne avantam cu curaj in acele ape, cu o stare de abandonare, plina de cutezanta.

Toti am invatat (in stilul dur) ca singurul lucru pe care il asteptam vreodata este noi insine… sa facem act de prezenta si sa fim stapani pe puterea comenzii noastre. Odata ce ne revendicam ultimele piese (fragmente) ale suveranitatii noastre Dumnezeiesti, incepem sa aplicam acea cunoastere greu dobandita, in fiecare aspect din viata noastra. Acel moment este acum.

Si, chiar daca ati putea fi tentati sa cadeti prada frustrarii ca acesta a fost adevarul, adevarul nostru, tot timpul… fiti impacati, stiind ca singura cale a fost sa trecem prin asta. Am avut nevoie sa mergem pe acest drum sustinut… de revendicare constienta a divinitatii noastre, ca sa ne reamintim ca suntem divini. Iar acum, suntem aici.

In plus, chiar daca toti am stiut asta mereu… ca noi suntem cei pe care i-am asteptat… nu am STIUT-o cu adevarat. Dar acum, stim…

Artistul de trapez

Pentru a ilustra si mai bine ideea de puterea mintii 5D, asupra materiei 3D, CSP ar dori ca eu sa va impartasesc aceasta poveste scurta:

Povestea este despre un om care a trait pe Pamant, acum foarte mult timp si care era un artist ambulant de trapez. In calatoriile sale, a ajuns la o manastire dintr-un sat de munte, care i-a deschis imediat ochii spre inaltimi mai mari decat cele pe care doar el le putea atinge, cu numerele sale de trapez. Intrucat a fost fermecat de acest sat, s-a implicat in ajutorarea catorva artizani ai satului, pentru a organiza si pregati un program de divertisment pentru comunitate, in schimbul acestor invataturi sacre.

Cat timp a trait in acel sat, a ajuns sa inteleaga ca dorinta sa de baza, cea mai puternica apiratie a sa, nu era sa faca salturi de pe corzile impletite, sa zboare nebuneste prin aer… ci sa simta libertatea reala, durabila, in intimitate cu Dumnezeu. Caci stia ca, avand instrumentele potrivite, echipamentul si dispozitivele adecvate, pentru o clipa, putea intr-adevar plana la mari inaltimi… dar ceea ce inca nu stia era ca putea in mod sigur zbura, pe baza propriului acord. Aceasta era invatatura pe care isi dorea cu disperare sa o acumuleze – nu adevarul ca putea zbura, ci ca putea zbura, fara sa fie asistat.  

In urmatoarele cateva saptamani, a studiat cu zel marile invataturi ale legii universale, care urmau sa ii permita sa zboare, fara a fi asigurat in corzi, dandu-i posibilitatea sa se elibereze de legile fizice, care il tineau limitat. Intrucat si-a dat seama ca, in timpul zborurilor sale prin aer de la trapez, acele legi fizice nu puteau fi sustinute, s-a intrebat daca ar trebui ele cumva sustinute? 

A inceput sa se intrebe daca actiunea de a zbura prin aer a fost cea care a sfidat aceste legi naturale… sau credinta lui in aceste legi a fost cea care i-a permis sa le invinga? SFARSIT

In mod fascinant, acesta este stadiul in care Consiliul spune ca ne aflam in momentul de fata. Suntem artistii de trapez si, din punctul in care stam… dupa ce ne-am eliberat de creatia cauzala… fiecare dintre noi reconsidera acum legile fizice ale universului, intrebandu-se ce este cu adevarat posibil, acum.

Adaugam ca, doar reflectand la aceasta intrebare, creati, intr-adevar, raspunsul… caci, in mod sigur, oricare ar fi lucrul spre care va conduce imaginatia, in cele din urma, el poate fi realizat. Imaginatia voastra este recipientul in care se afla creatia, uleiul sacru al lampii dorintelor voastre, care nu tin cont de gandirea logica. 

Va spunem acestea stiind ca fiecare dintre voi va avea dorinte diferite, comenzi foarte diferite date universului vostru, insa vrem sa va incurajam sa va creati viata ca atare, caci unicitatea voastra este cea care va face ca imaginatia de co-creatie sa fie extraordinara. – CSP

Sursa: editura foryou

Sursa: http://daniilgaucan.wordpress.com

Ioan Savu – Nu vedeţi că totul se îndreaptă spre controlul absolut al individului şi spre îngenuncherea lui?

 Lumea în care trăim, se îndreaptă într-o direcţie greşită. Asta e tot mai evident, pentru tot mai mulţi oameni. Mulţi dintre cei cărora le pasă, se întreabă cum a fost posibil să ajungem aici? Totul s-a petrecut pas cu pas, îndepărtându-ne încet, încet, de calea firească a vieţii.

Oamenii nu mai au o viaţă normală de familie, nu se mai ocupă de copii, de nepoţi. Serviciul, afacerea sau viaţa publică, ne mănâncă cea mai mare parte din timpul unei zile. Ne-am croit un model de viaţă greşit. Scara noastră de valori e falsă.

E posibil ca şi lucrurile materiale să ne aducă bucurii. Ne dorim o maşină, o casă, un aparat, o mâncare gustoasă, o funcţie importantă, etc şi ne bucurăm când reuşim să le avem. Cred că nu e nimic rău în asta. E de dorit şi e bine să ne ducem viaţa în bucurii. şi lui Dumnezeu îi place asta, că doar e un Dumnezeu al bucuriei, al iubirii.

Nu cred totuşi că aceste tipuri de bucurii, înseamnă trăiri profunde. Nu pot aceste tipuri de bucurii şi alte asemenea lor să fie comparate cu bucuria de a fi împreună cu familia, de a-şi strânge în braţe soţia, de a ţi se naşte un copil, de a-i auzi gânguritul, de a fi de faţă la primii lui paşi, de a ţi se spune mama, tata, bunu sau buna, şi mai târziu, când spun prima poezie, sau au primul rol într-o piesă la “Grădi”, apoi la şcoală, cu bastonaşele şi tabla înmulţirii…

Ori după ce mai cresc, îngrijorarea trecerii unor examene, primele importante din viaţa lor, după ce au o prietenă sau un prieten, Doamne câte frământări ai împreună cu ei, încercând să-i sfătuieşti, sau făcându-te că nu ştii, dar fiind atent la reacţiile şi relaţiile lor… Apoi pregătirea pentru căsătoria, pe care uneori, când e prea devreme, o mai amâni un pic, convingându-i să facă logodna, şi să mai stea aşa un an…

Cu ce poţi compara fragilitatea şi nevinovăţia unui copil sau nepot pe care îl ţii în braţe, ochii aceia mari şi senini cu care te priveşte şi în care se întrevede Profunzimea şi Taina Cerurilor? Doamne, şi atunci când se lipesc de tine, pupându-te pe obraz, te topeşti!

Am meditat de multe ori pe această “Taină a căsătoriei”, într-un firesc al vieţii trăite conform legii firii, tinerii soţi îşi jertfesc cu bucurie cei mai frumoşi ani ai tinereţii pentru generaţia care vine, pentru că viaţa, aşa cum ne e dată pe Pământ, să dăinuiască! Dar câte bucurii şi împliniri îţi aduce această jertfă, şi cum să nu-ţi aducă, dacă te înscrii şi faci parte din Planul Divin pentru Pământ. Că doar e un Dumnezeu al Vieţii, al perpetuării ei!

Pe cale de consecinţă, dacă în mod voit faci altfel, cu tine însuţi sau constrângându-i ori stimulându-i pe aţii să facă aşa, înseamnă că te situezi în tabăra potrivnică Domnului ! Atunci ai trăit degeaba, viaţa ce ti-a fost dată pentru a te apropia de Dumnezeu, ai folosit-o nefericit, îndepartându-te de El.

Suntem fiecare dintre noi, într-o fuga continuă, în criză de timp, fugăriţi de propriile opţiuni greşite. Greşeala nu e că ne bucurăm şi de lucrurile materiale, ci că ne bucurăm în primul rând, sau mai grav, ne bucurăm numai de lucrurile materiale! Constatăm cu durere că mulţi dintre tinerii de azi, mai ales femeile, pun mai mare pret pe carieră, decat pe familie ! Sacrificând cea mai mare parte a unei zile, aproape a fiecărei zile, chiar şi sfârşitul de săptămână la serviciu, nu mai au timp să-şi facă o familie. Sau dacă au totuşi o familie, unul sau fiecare din cei doi îşi va trăi practic viaţa “în alte anturaje”, la serviciu sau “la partid”, unde se nasc alte afinităţi şi interese, în detrimentul firescului, al căsniciei, aceasta pierzându-şi viabilitatea.

La noi în Banat, e o doină a cărei cuvinte spun: Unii oameni tare-s prosci/ Ei nu ştiu că-n lume-s gosci/ Strânge omul ca furnica/ Ş-ân groapă nu ia nimica. Patru scânduri prinsă-n cui/ Îs averea orşicui!

Asta nu înseamnă să trăim săraci lipiţi, dar se cuvine să avem o corectă perspectivă asupra propriei vieţi, asupra lucrurilor cu adevărat importante, a ierarhizării corecte a necesităţilor şi dorinţelor, a opţiunilor, a unei scări de valori corecte. E valabil acest lucru şi pentru ce prezentăm ca valoros celorlalţi şi, de multe ori ca beneficiari ai unei poziţii sociale de conducere, impunem celorlalţi.

Modelele de viaţă importate, le înghiţim pe nemestecate. Tot ce vine din Occident şi mai ales din America, ni se pare tabu. E bine să învăţam unii de la alţii, indivizi sau popoare, dar cu discernământul şi bunul simţ creştin. Atunci când căile şi metodele evident falimentare la ei în plan uman sau social, ni le impun ca fiind “căi de urmat”, să şi le ţină lor! Se închină de fapt, unui singur Dumnezeu, Banul! Pentru asta, toate eforturile şi învăţăturile lor manageriale au ca scop şi duc spre un singur lucru – maximizarea profitului prin eficienţă maximă! Pare OK. Dar ia uitaţi-vă la ce a dus la ei:

- Peste 50% din familii sunt dezbinate,

- Consumul de droguri şi criminalitatea, în rândul copiilor şi al tinerilor e o plagă socială, a devenit endemică!

- Protecţie socială “0″

- Capcanele aruncate de Bănci şi cei din spatele lor, prin diferite “oferte tentante”, au lăsat mulţi oameni în stradă,

- Banii electronici ce scapă de controlul structurilor statale, sunt înmulţiţi şi manipulaţi discreţionar de cei ce vor de fapt să controleze lumea!

- etc.

Vi se pare o direcţie bună, un exemplu demn de urmat? Nu vedeţi că totul se îndreaptă spre controlul absolut al individului şi spre îngenuncherea lui?

Cu ani în urmă, vreo 30, am găsit aruncată, o carte, groasă, cu coperte tari, în pânză roşie. Am răsfoit-o, era editată prin 1952, parcă, şi se numea “Probleme economice ale URSS”. Autor I.V. Stalin. Scria acolo, printre altele: “… dacă ţăranul sovietic mai are pe lângă casă, un mic lot de teren pe care cultivă legume, zarzavaturi şi fructe pentru consum propriu, excedentul vânzându-l pe piaţa liberă, nu putem spune că am făcut Revoluţia în Agricultură! Dacă ţăranul sovietic, are pe lângă casă o vacă sau o capră ale căror produse le foloseşte pentru consumul propriu, iar excedentul îl valorifică pe piaţa liberă, nu putem spune că am făcut Revoluţia în Agricultură! … “

Îmi amintesc apoi de perioada comunistă, în România, când Ceauşescu dorea să facă în fiecare cartier câte o Cantină mare în care să mănânce toţi oamenii, urmând să dispară produsele alimentare din comerţ, pentru o eficienţă mai bună de utilizare a lor, fără risipă. în Bucureşti chiar s-au construit Circurile Foamei! (ce-au devenit apoi, anii ăştia, Mall-uri). Totul era centralizat – curentul, apa, căldura. Mâncarea era oricum raţionalizată, la cartelă, dar se dorea un control şi mai puternic al individului, o dependenţă mai mare de Sistem, ce se dorea a fi Absolută!

Acum mă uit în jurul meu, văd şi simt că se urmăreşte acelaşi lucru, mai perfid, cu mijloace la îndemană mai eficiente, organizate la nivel planetar, cu pârghii multiple. Gândiţi-vă la impunerea plăţilor electronice, a cardurilor şi dorinţei de eliminare a plăţilor în moneda fizică. Dincolo de comoditatea aparentă a plăţilor electronice, pericolul ce ne paşte e uriaş! Nefiind constrânşi de rigorile clasice ale acoperirii vechi în aur şi cele noi în bunuri şi servicii, pot declara oricâţi bani electronici, pot îmbogăţi sau sărăci oricând şi pe oricine. Dacă eşti incomod şi nu te supui, îţi suspendă cardurile şi conturile şi te blochează total. Nu vei putea exista în afara sistemului controlat! Nu-ţi vei mai putea plăti telefonul, curentul, gazul, apa, televizorul, combustibilul la maşină, şcoala copiilor, nu vei mai putea merge cu mijloacele de transport în comun, nu te vei putea deplasa cu niciun fel de mijloc de transport pe distanţe scurte sau lungi, nu vei putea să-ţi cumperi mâncare şi îmbrăcăminte, etc., nimic de fapt. Depinzi în totalitate de Sistem!

Dacă vi se pare că exagerez, uitaţi-vă cum au evoluat şi evoluează lucrurile! Umanitatea nu poate să-şi permită existenţa unei singure variante, şi aceea fiind controlată de oameni care au dovedit că sunt fără Dumnezeu!!! Toate acestea sunt implementate de “cozi de topor”, vorba unui demnitar sovietic : “N-avem noi atâtea topoare, câte cozi găsim la voi!”. Aşa şi acum, prin atragerea în diverse “Societăţi Discrete”, în oferirea de posturi de conducere “în multinaţionalele lor, conduse de securiştii noştri”, posturi în organismele internaţionale, toate acestea şi multe altele, plătite cu Neamul şi cu ţara iar mai nou şi cu Limba. Desigur, cu motivaţii bine fundamentate! Pentru a nu supăra pe “Big Brother”, unul sau altul, nu?

Gandiţi-vă că se doreşte, evident tot în numele eficienţei maxime, înlăturarea gospodăriilor ţărăneşti, cu produse naturale şi sănătoase, şi impunerea unor ferme mari, cu produse nesănătoase şi fără gust. Micii producători ce aveau o oarecare independenţă, trebuie să dispară, că se pot sustrage sistemului controlat şi nesănătos! Pământul vor fi nevoiţi să-l vândă pe bani puţini altora, de preferinţă străini, ce-l vor cultiva cu plante tehnice, sau folosite pentru combustibili ori altele! Nu există pentru ei, în această ţară, soluţii economice de stat, planuri de sprijin şi încurajare pe termen scurt, mediu şi lung. Ei sunt doar ai ţării, fac parte din neamul ăsta! Produsele alimentare de import, subvenţionate direct sau indirect acolo, pline de “E”- uri, vor fi singurele la îndemană pentru săracii noştri. Populaţia îmbolnăvită, va fi tratată doar cu produsele farmaceutice de sinteză, ale multinaţionalelor, nu? şi cu vaccinurile pline de diverse tulpini de viruşi altoiţi unii cu alţii, impuse nouă, pentru binele nostru! Adevărate bombe împotriva vieţii, nu vă amintiţi?

Industria a fost anihilată. E adevărat că dotarea tehnologică era deficitară, dar şi unităţi economice noi, ce au fost dotate la standarde la zi, s-au făcut una cu pământul, fără a fi lăsate să producă un minut! Mai ţineţi minte cum a fost modificat Mersul Trenurilor în aşa fel încât să le fie imposibil oamenilor să mai facă naveta, să ajungă la serviciu?

Privind în urmă la anii ce-au trecut, vedem clar că prin “cozile de topor” ce au făcut legile şi au condus ţara în aceşti 21 de ani, s-a urmărit o strategie clară, dar nefastă pentru România şi români! Cât de naivi am putut să fim, am mers ca nişte viţei la tăiere!

N-avem căi de comunicaţie modernizate, din resturile rămase de la furturile făcute de diverşi băseşti şi berceni, blesteme ale acestui popor, plătim cei mai mulţi bani din Europa, pe km de drum, făcut prost şi aşa! Mai ţineţi minte? – “Aici sunt banii dumneavoastră”. Era adevărat, erau şi acolo, în acele table plătite în Elveţia cu 50$ pe bucată! Calea ferată dusă la ruină şi materialul rulant vândut la kilogram în străinătate, ca fier vechi!

Resursele subsolului concesionate pe nimic, pentru comisioane grase. Pădurile prăduite, rase de pe dealuri şi munţi, expunând aşezările omeneşti la inundaţii şi dezastre. Lemnul vândut evident ca materie primă, sau cu minima prelucrare, dupa ce au fost închise fabricile de mobilă. Parlamentari şi guvernanţi ce s-au comportat cu această ţară ca armate de ocupaţie! Simbriaşi ai Diavolului! Patrimoniul cultural şi spiritual al neamului, distrus! Uitaţi-vă la Roşia Montană! Atentat la Fiinţa Neamului, la Istorie, Biserică, învăţământ şi Limbă!

România arată ca după un război. Cu industria în ruine, cu pământurile nelucrate, cu drumurile pline de gropi, cu oameni flămânzi, milioane de români pribegiţi care pe unde, copii rămaşi fără părinţi, boală şi, de multe ori deznădejde! Da, sunt efectele unui război, dar nu unul clasic, ci unul mult mai perfid, unde târziu îţi dai seama că aparentul şi atat de doritul de tine aliat, dorea de fapt să te extermine! şi făcea totul pentru asta, zâmbindu-ţi şi bătându-te amical pe umar! Un război cu efecte pe generaţii! E războiul cu cei fără Dumnezeu, marea finanţă mondială şi cei ce o manevrează! E războiul cu “prietenul” FMI, de exemplu, ce pune pumnul în gura României şi românilor, folosindu-şi “cozile de topor” de la cele mai înalte nivele decizionale, pentru ca sute de mii, poate milioane de oameni să fie ameninţaţi a fi aruncaţi în stradă de bănci!

Până când fraţi Români? Ne întrebăm până când îi mai îngăduie Dumnezeu? Îi îngăduie până când noi îi suportăm şi le permitem să se hrănească din Suflul Neamului, batjocorindu-ne strămoşii, îngenunchindu-ne pe noi şi vânzându-ne viitorul copiilor şi nepoţilor noştri!

E vremea să facem ceva, să ne unim voinţa şi puterea, şi sunt convins că putem, dar curăţând înainte, acum, de acum chiar, toate aceste ticăloşii ce mai sălăşluiesc încă şi în mulţi dintre noi. Trebuie să plecăm pe acest drum curaţi, sau să rămânem înlanţuiţi în tarele noastre de caracter, manifestate de fapt, pe termen lung, în folosul altora, plătind cu ţara!

Trebuie să avem grijă, că risipând truda strămoşilor, manifestându-ne ca nişte nedemni, şi iresponsabili, Darul acesta de la Domnul, această ţară Minunată, se va lua de la noi şi se va da altora!

Ioan Savu – Timişoara, noiembrie 2010

La Buziaș, 700 din cei 7000 (!!!) de locuitori ai orașului, au mărșăluit în 4.04.2013 împotriva exploatării gazelor de șist.

Sursa: gandeste.org

http://2blackjack1.wordpress.com