Expansiunea neintrerupta a exploatarii economice, motorul capitalismului global, s-a incheiat. Efortul zadarnic si miop de a resuscita aceasta expansiune - o ineptie imbratisata de majoritatea economistilor-arata ca reactionam la iluzie mai degraba decat la realitate. Ne irosim eforturile pentru a incerca sa aducem inapoi ceea ce a disparut pentru totdeauna. Acest moment de apus ciudat, in care expertii si managerii nostri irosesc resurse in incercarea de a recrea un sistem economic expansiv muribund, va duce inevitabil la o prabusire a sistemului. Epuizarea constanta a resurselor naturale, in special a combustibililor fosili, odata cu pasul accelerat al schimbarii climei, se va cumula cu nivelul schiloditor al indatoririlor noastre personale si nationale pentru a ne arunca intr-o criza globala care va afecta istoria capitalismului.
“Solutia noastra e chiar problema noastra”, mi-a spus prin telefon din California Richard Heinberg, care a scris “Sfarsitul dezvoltarii: adaptarea la noua noastra realitate economica”. “Numele (acestei solutii n.t.) este dezvoltare. Dar dezvoltarea nu mai este economica. Am ajuns intr-o situatie foarte proasta din cauza dezvoltarii. Pentru a atinge cresterea in acest moment inseamna marirea datoriei, mai multa poluare, o stingere accentuata a biodiversitatii si continua destabilizare a climei. Dar noi depindem de dezvoltare. Fara dezvoltare nu ar exista suficiente impozite si slujbe. Daca nu am avea dezvoltare, nivelul datoriilor existente ar deveni nesustenabile. Elitele vad criza economica din prezent ca pe un impediment temporar. Sunt disperati in incercarea de a repara acest lucru. Dar semnalele crizei sunt o schimbare ireversibila chiar pentru civilizatie insasi. Nu putem sa ne opunem. Putem doar sa decidem daca ne adaptam sau nu la aceste schimbari.Heinberg, profesor la Post Carbon Institute sustine ca nu putem intelege adevarata stare a economiei globale prin intermediul itemilor obisnuiti de genul produs intern brut, somaj, imobiliare, deficit national, venit personal si cheltuieli de consum- chiar daca aceste masuri indica probleme grave si cronice. Mai degraba, spune el, trebuie sa examinam defectele structurale care sunt ca niste bombe gata sa explodeze, inglobate in acest stabiliment economic. Datoria interna a Statelor Unite a permis extinderea cheltuielilor de consum in timpul anilor cu boom economic, spune el, dar datoria de consum nu poate sa continue sa creasca in timp ce preturile la imobiliare scad la nivel realistic. Bunurile toxice intineaza portofoliile marilor banci, previzionand o alta destabilizare financiara globala. Resursele naturale ale Pamantului sunt pe terminate. Schimbarile climaterice, prin fenomenele meteorologice extreme incep sa afecteze in mod negativ economiile tarilor, inclusiv economia Statelor Unite, datorita secetei, indundatiilor, incendiilor si pierderii recoltelor.
Heinberg scoate in evidenta de asemenea ceea ce el numeste “sistemul politic foarte disfunctional al Statelor Unite”, care este paralizat si prizonier al puterii corporatiste. Este incapabil sa raspunda in mod rational la aceasta criza sau sa rezolve in vreun fel pana si cea mai simpla dintre probleme.
“Guvernul, la acest moment exacerbeaza aproape fiecare criza pe care o infrunta natiunea”, spune Heinberg. “Deciziile politice nu provin din consultarile alesilor cu publicul. Ele provin de la agentiile guvernamentale carora nu li se poate cere socoteala si de la grupuri de interes private. Partidul Republican a renuntat la a fi realist. Fiinteaza intr-o ideosfera inchisa ermetic in care schimbarea climaterica este o tarasenie, iar problemele economice isi gasesc rezolvarea prin reducerea cheltuielilor de consum si a taxelor. Democratii, in schimb, nu ofera o strategie realista pentru a aborda problemele economice si schimbarea de clima.”
Traiectoria coliziunii este stabilita. Este acum doar un aspect de timp si abordare personala.
“Ar putea sa se declanseze totul in cateva saptamani, in cateva luni sau chiar in cativa ani”, spunea Heinberg, “dar daca nu se iau decizii radicale pentru a restructura economia, va face implozie. Atunci cand se va intampla asta, sistemul financiar se va bloca mult mai dramatic decat in 2008. Vei merge la banca sau la bancomat si nu vor fi bani. Mancarea va fi putina si scumpa. Standardul de viata se va prabusi. Programele de “austeritate” vor deveni si mai draconice. Inegalitatea economica se va accentua pentru a crea gauri masive intre o elita mica, oligarhica si mase. Prabusirea va atrage dupa sine acea instabilitate si neliniste, inclusiv revolte, care deja au avut loc in tari ca Grecia. Elitele, care inteleg si se tem de posibilitatea acestui deznodamant, s-au folosit de resursele statului pentru a-si salva bancile corupte si insolvabile, pentru a militariza fortele politienesti si pentru a rescrie legile cu intentia de a incrimina diferentele de opinii.
Daca natiunile ar fi capabile sa raspunda rational la criza, ei ar putea incetini prabusirea sociala prin reconfigurarea economiilor lor departe de cresterea fara limita si exploatare. Ramane posibilitatea, cel putin in lumea industrializata, de a asigura celor mai multi cetateni necesitatile primare- mancare, apa, locuinte, servicii medicale, locuri de munca, educatie si siguranta publica. Asta, dupa cum subliniaza Heinberg, ar insemna o inversare radical a structurilor puterii. Ar fi nevoie de stergerea masiva a unor datorii, regularizare uriasa si reduceri pe plan financiar si taxe mari impuse elitelor oligarhice si corporatiilor pentru a reduce nivelul nesustenabil de inegalitate. Chiar daca aceasta reconfigurare economica nu va ameliora schimbarile climaterice si epuizarea resurselor naturale, vor crea stabilitatea sociala necesara pentru infruntarea unui regim post-crestere. Dar tot Heinberg spune ca are indoieli ca e posibila o astfel de politica rationala. El se teme ca, odata cu accelerarea deteriorarii, va exista o mai mare determinare din partea puterii elita de a “canibaliza resursele societatii pentru a sprijini megabancile si institutiile militare.”
Supravietuirea va fi determinata la nivel local. Comunitatile vor trebui sa creeze colectivitati in care sa produca mancare pe cont propriu si sa-si asigure singuri siguranta, educatie, sisteme financiare si guvernanta proprie, “eforturi care vor fi decurajate si probabil incriminate de catre autoritati”, crede Heinberg. Acest proces al descentralizarii va deveni, spune el, “semnalul economic si directia sociala a secolului 21.”Va fi, in fapt, o repudiere a modelelor economice clasice de genul intreprinderea libera versus economia planificata sau stimulentul Keynes versus austeritate. Reconfigurarea se va produce nu doar prin ideologii, ci si prin nevoile de supravietuire fortate asupra saracilor si asupra fostilor membri ai clasei muncitoare si de mijloc, care s-au alaturat celor saraci. Acest lucru va conduce in mod inevitabil la conflicte, deoarece descentralizarea slabeste puterea elitelor si a statului corporatist.
Joseph Tainter, arheolog, in cartea sa “Colapsul societatilor complexe”, ofera o schita folositoare despre cum se prabusesc astfel de societati. Toate cele 24 de civilizatii importante ale istoriei s-au prabusit, iar modelele izbitor de asemanatoare, scrie el. Diferenta, de data asta este ca vom distruge planeta intreaga. Tainter noteaza ca, pe masura ce societatile devin mai complexe, inevitabil investesc cantitati din ce in ce mai mari de resurse care se epuizeaza pentru a largi sistemele complexe. Aceasta se va dovedi a fi fatal in cele din urma.
“Societati mai complexe sunt mai costisitor de intretinut fata de cele mai simple si cer un nivel de sprijin mult mai mare”, scrie Tainter. Investitiile necesare pentru a intretine un sistem complex devin mult prea costisitoare, iar profitul obtinut in urma acestor investitii este foarte scazut. Elitele, intr-un efort disperat pentru a-si mentine propriul nivel de consum si pentru a conserva sistemul care le asigura puterea, prin represalii si masuri de austeritate constrang masele din ce in ce mai tare, pana la prabusirea edificiului. Aceasta prabusire are ca rezultat buzunare descentralizate, autonome ale comunitatilor umane.
Heinberg afirma ca asta este soarta noastra. Calitatea vietilor noastre va depinde de calitatea comunitatilor noastre. Daca structurile comunitatilor vor fi puternice, vom fi capabili sa rezistam. Dar daca vom fi slabi, ne vom prabusi sub aceasta povara. Este important ca aceste structure sa fie stabilite inainte de instalarea crizei, spune el. Asta ar insemna sa incepem “sa ne cunoastem vecinii”. Inseamna infiintarea de banci pentru hrana si piete pentru fermieri. Inseamna infiintarea unei monede locale, crearea unui sistem de schimb de haine, infiintarea de locatii pentru cooperative, gradini, pentru a creste gaini si cumparaturi facute local. Este matricea vecinilor, a familiei si a prietenilor, spune Heinberg, cea care va asigura “refugiul nostru si sansa de a construi din nou”.
“Declinul inevitabil al resurselor pentru a sprijini complexitatea societala va genera o forta centrifuga”, a afirmat Heinberg. “Va distruge structurile economice si guvernamentale existente. Va provoca o batalie pentru resursele care se epuizeaza. Aceasta batalie va erupe prin conflicte intre natiuni si in cadrul natiunilor. Soarta noastra va fi “localismul”. Va fi de asemenea si strategia noastra pentru supravietuire. Invatarea unor noi deprinderi, autosuficienta, formarea de legaturi bazate pe incredere cu vecinii nostri vor defini calitatea vietii noastre si a copiilor nostri.”
Chris Hedges a fost correspondent strain aproape douazeci de ani in America Centrala, Orientul Mijlociu si zona Balcanilor. A transmis din mai mult de 50 de tari si a lucrat pentru The Christian Science Monitor, National Public Radio, The Dallas Morning News si The New York Times, pentru care a fost corespondent strain timp de 15 ani.
