VIAȚA OMULUI CONTINUĂ DUPĂ DECESUL FIZIC!

Numele doctorului Raymond A. Moody vă spune ceva? Dar cel al Elisabeth  Kübler-Ross? Sunt cercetătorii care au investigat un segment al vieții umane terestre și au descoperit un fapt inedit: există viață și după moartea fizică! Doctorul Raymond A. Moody a definit prin expresia  Near Death Experience (NDE) fenomenele vizuale, sonore, barestezice, ideatice, emoționale, etc., pe care le-au relatat cei care au prezentat semnele obiective ale morţii. Şi anume, stop respirator şi cardiac, însoţit de electroencefalogramă plată  –  semn că activitatea cerebrală a încetat. Şi care au revenit la viaţă în mod spontan sau în urma reanimării.

În anul 1982, Institutul Gallup a efectuat un sondaj de opinie în SUA, la care au participat opt milioane de adulţi ce trecuseră prin experiență NDE. Lucrurile au demarat în anii ’70 când pionierii acestei inedite cercetări, Elisabeth Kübler-Ross şi Raymond Moody, au publicat rezultatul studiilor pe care le-au întreprins de-a lungul anilor. În cartea sa Moartea este un nou soare, Elisabeth Kübler-Ross a declarat că a recenzat douăzeci de mii de cazuri din toată lumea în care oamenii au fost declarați morți clinic, dar au revenit la viată în mod spontan sau prin reanimare. „Experiența NDE, spune Elisabeth Kübler-Ross, este generală, independentă de faptul că sunteți aborigeni din Australia, hinduşi, musulmani, creștini sau păgâni. Ea este independentă de vârstă sau de statut socio-economic. Este vorba de un eveniment pur uman, după cum procesul naşterii este un eveniment pur uman.”

 „Experiența morţii este aproape identică cu cea a unei nașterii. Este o naştere într-o altă existenţă, care poate fi dovedită cât se poate de simplu.”

 „Imediat ce sufletul v-a părăsit corpul fizic, vă daţi seama că vedeţi tot ce se pretrece la locul morţii voastre, în camera bolnavului, la locul accidentului sau acolo unde aţi părăsit corpul fizic. Nu veţi mai înregistra aceste evenimente cu conștiința voastră muritoare, ci cu o percepţie nouă. Veţi înregistra totul şi asta în momentul în care nu mai aveţi tensiune arterială, când nu aveţi nici puls, nici respiraţie, unerori chiar în absenţa undelor cerebrale. Ştiţi exact ce spune şi gândeşte fiecare şi cum se comportă.”

 „Mulţi oameni îşi părăsesc corpul în cursul unei intervenţii chirurgicale şi privesc efectiv această intervenţie. Toţi medicii şi infirmierele trebuie să fie conştienţi de acest lucru. Asta înseamnă că lângă o persoană inconștientă nu trebuie să se vorbească decât despre lucruri decente.”

„Mai trebuie să ştiţi că, dacă vă apropiaţi de patul mamei voastre aflată pe moarte sau tatăl vostru se află deja într-o coma profundă, acestă femeie sau acest bărbat aud tot ce spuneţi. Şi nu este prea târziu pentru a spune „îmi pare rău”, „te iubesc” sau tot ce vreţi să spuneţi.”

După unsprezece ani de anchetă în o sută cincizeci de cazuri de NDE, Raymond Moody a publicat carteaViaţă după viaţă, care a devenit un succes mondial. Covârșitoarea majoritate a persoanelor intervievate, care au trecut prin NDE, vorbesc despre un tunel pe care îl străbate sufletul (sau ceea ce numim noi suflet) la iesirea din corpul fizic. „Experiența tunelului are loc în general după ce au părăsit corpul... În acest stadiu, în faţa lor se deschide un portal sau un tunel şi sunt împinşi în întuneric. Trec print-o zonă de obscuritate şi la sfârşit ies în acea lumină strălucitoare (...)”  - relatează doctorul Moody în studiul său.

Când se apropie ceasul morții, majoritatea oamenilor cad pradă stresului, depresiei, anxietății, cu gândul la învelișul fizic inert în care se vor “reduce”.  În fapt, invelișul fizic trebuie tratat din perspectiva fluturelui, ce se transformă din omidă târâtoare în insectă zburătoare. Adică, fără exagerările pe care le impune biserica ortodoxă cultului moaștelor, întru păcălirea enoriașilor mai slabi de înger. (A se vedea în acest sens și articolul din Jurnal Paranormal, intitulat Moda sfinților făcuți la grămadă și a pupării moaștelor îi îndobitocește pe enoriași.)

Ce ar trebui cu adevărat să ne îngrijoreze  

Ceea ce ar trebui să ne îngrijoreze nu este moartea fizică în sine, ci viața viitoare, în raport cu faptele noastre zilnice comise pe Pământ. Cu alte cuvinte, karma noastră, care este o lege a firii. Ceea ce semeni, vei culege. Faptele noastre se imprimă în subconștientul fiecărui muritor, constituind adevărata zestre ce ne însoțește după moartea fizică. Potrivit faptelor noastre comise zilnic, după moarte vom continua viață sub diverse moduri de reciclare fizică și spirituală. Dacă am prejudiciat un semen în viața noastră actuală, vom fi prejudiciați la rândul nostru în viața viitoare, fie că ne vom reîncarna sub aspect uman, fie sub aspect animal, ca pradă pentru animale carnivore. Toate faptele comise – și cele bune și cele rele –, se plătesc corespunzător în viața viitoare. Astfel s-ar explica (ipotetic) și nașterea unor copii geniali din părinți biologici cu dotare cerebrală modestă. Fenomenul are loc și în contrasens: din părinți cu dotare cerebrală adecvată, se pot naște copii cu “hard disk-ul” neuronal limitat.

Iertarea păcatelor săvârșite de noi, nu se produce prin prin “iertarea” oferită de popi, și ei plini de păcate omenești, în schimbul unei cotizații bănești. Pocăința nu rezolvă problema faptelor negative comise față de semenii noștri, față de regnul animal, față de regnul vegetal terestru.

Cangur din Australia, într-o poziție de meditație profund umană. Să fi fost ființă umană într-o viață anterioară?

Deși majoritatea cercetătorilor se feresc să admită că animale dau dovadă de înțelepciune, compasiune, dragoste față de puii lor și se implică în educația generațiilor viitoare, același lucru se petrece și în regnul vegetal.  Ființele vegetale au memorie, inteligență, conștiință, compasiune. Am verificat acest lucru în mod repetabil, cu prilejul unor experimente convingătoare. Prin urmare, vrem sau nu vrem să recunoaștem aceste calități la regnul animal și vegetal, comitem un păcat de neiertat dacă obstrucționăm dezvoltarea lor naturală; păcat pentru care vom plăti în viața viitoare.

Omul, autointitulat viețuitoare supremă terestră – în fapt se situează pe la mijlocul scării evolutive, sub raportul genelor din ADN -, încă nu cunoaște partea invizibilă a ființei sale (biocâmpul) şi urmările interferențelor acestei energii enigmatice, cu energiile mediului înconjurător. (În acest sens este util să revedeți articolul publicat în Jurnal Paranormal, cu titlul Biocâmpul organismelor vii. Biocâmpul uman.) Asemănător cu neglijarea biocâmpului, omul se concentrează numai asupra segmentului vieții actuale, fără să ia în calcul consecințele pe care le va suporta în viața viitoare, produse de comportamentul său aberant. Rapacitatea, invidia, agresivitatea față de semeni au făcut din ființa umană un animal cu instincte primitive, izolat într-o carapace opacă - proces care îi va duce suferințe de neimaginat în viața viitoare. Nu predic în pustiu; vă spun lucruri adevărate. Viață după moartea biologică există cu certitudine. Rămâne ca noi să ne pregătim cum trebuie pentru viața viitoare.

Viața în Universul nostru este un proces continuu, cu etape distincte, pe care trebuie să le abordăm cu responsabilitate. Moartea fizică nu este sfârșitul vieții. Este doar o etapă intermediară în existența ființei vii. Trebuie să așteptăm cu detașare când ne va fi dat să încheiem etapa vieții actuale. Să reținem că toate ființele vii din Universul nostru, oameni, animale, plante, se nasc, trăiesc parcurgând o etapă a vieții lor și mor, fără excepție; după care, potrivit energiilor subtile individuale acumulate se renasc într-o viață viitoare. Vom pleca în eternitate cu zestrea pe care am adunat de-a lungul existenței actuale, potrivit faptelor noastre. Fenomenul menționat se află mai sus de gândirea și vrerea noastră. Avem, în schimb, liberul-arbitru să evităm neajunsurile vieții viitoare. Această posibilitate ne este ascunsă de guvernele lumii. Descoperirea vieții după moarte lovește în esența războaielor dintre oameni. Cine este atât de nesăbuit încât să-și ucidă semenul și să tragă consecințe dramatice în viața viitoare?  

Cine nu crede ce spun eu, este liber să nu creadă. Cine crede ce spun eu, va ști cum să se pregătească pentru viața viitoare. Ceea ce spun eu nu intră în contradicție cu legile fizicii cuantice, cu teoria creaționistă sau cu teoria evoluției speciilor. Am scris acest articol cu speranța, că voi trezi pe semenii  mei din letargia indusă de guverne. Letargie cauzată de problematica creată în mod fals asupra vieții omului.

Sursa: http://jurnalparanormal.ro/

Cat ai de trait, in functie de zodie

In ciuda faptului ca mai nimeni nu isi doreste cu adevarat sa stie exact cam cat va avea de trait, astrologii sustin totusi ca semnul zodiacal sub care este nascuta o persoana poate sa denote cat de lunga va fi viata acelei persoane.

Datele oferite de astrologi nu sunt exacte, ei insisi recunoscand ca nimeni nu poate sti exact cand va muri o persoana sau cat mai are de trait acea persoana. Cu toate acestea insa, statisticile realizate arata ca, in functie de zodie, exista un anumit numar de ani de viata destinati fiecarui om.

Cu specificatia ca datele nu trebuie sa panicheze pe nimeni si ca pana la urma este vorba doar despre un horoscop, iata cat spun astrologii ca ai de trait, in functie de zodie.

BERBEC

Berbecii sunt persoane carora nu le este frica sa isi asume unele riscuri. Fie ca este vorba despre riscuri financiare sau riscuri care le pot pune sanatatea in pericol, pentru Berbeci este mult mai important rezultatul pe care il pot obtine atunci cand se expun la astfel de riscuri. Asa ca de multe ori aleg o cale aproape autodistructiva pentru a realiza ceva. Toate aceste alegeri au efecte asupra sanatatii care, in cele mai multe cazuri, devine subreda spre sfarsitul vietii. Potrivit astrologilor, nativii din Berbec traiesc inte 75-85 de ani.

TAUR

Taurii duc o viata destul de agitata si ei la randul lor, insa nu se vaita mai niciodata. Se lupta destul de mult si isi consuma o mare parte din energie astfel, ceea ce si la ei se reflecta in numarul de ani de viata. Astfel, potrivit astrologilor, Taurii traiesc intre 70-80 de ani.

GEMENI

Gemenii pot fi pe deoparte extrem de longevivi, sau poat avea o viata care se termina brusc, fara prea multe semne ca acest lucru s-ar intampla. Aceasta posibilitate duala se trage chiar de pe urma caracterului polivalent al gemenilor care se lasa observat pe parcursul intregii vieti. Astfel, in functie de cat de mult se protejeaza si se accepta, gemenii poat trai intre 45 si 80 de ani.

RAC

Racii sunt unii dintre cei mai longevivi in ciuda faptului ca au o viata care poate fi destul de grea. Acest lucru ii face sa se intareasca la fiecare hop pe care il trec de-a lungul vietii si sa invete foarte multe pe parcursul acesteia. Apele se calmeaza spre batranete. Majoritatea nativilor acestei zodii ajung sa traiasca peste 90 de ani.

LEU

Leii au un caracter regal, manifestat prin nevoia de a fi serviti de catre cei din jur. Se comporta astfel instinctiv toata viata, ceea ce ii protejeaza foatte mult de factorii care ar putea sa le dauneze. Leii nu isi ascund sentimentele si dau frau liber energiilor negative, ceea ce face ca organismul lor sa fie in armonie cu ceea ce este in jur mai mereu. Astfel, au sanse mari sa depaseasca varsta de 95 de ani.

FECIOARA

Fecioarele din pacate sunt unele dintre cele mai asuprite zodii. Chiar daca greutatile pe care le intampina in viata nu sint tocmai din cele mai crunte, acestea isi vor pune adang amprenta pe nativii acestei zodii. Din aceasta cauza, organismul si psihivul celor din Fecioara nu va suporta chiar foarte multe lucruri. La fel ca si Gemenii, fecioarele au sanse destul de mari sa aiba o viata scurta. Cu toate acestea, au sanse la fel de mari sa aiba o viata destul de lunga. Astrologii sustin ca Fecioarele pot trai intre 50 si 80 de ani.

BALANTA

Balantele pun deoparte problemele din viata si se gandesc constant la ele. Acest lucru se trage dintr-un instinct de conservare bine implementat pe care il acu ceea ce face pana la urma sa duca o viata destul de lunga. Balantele sunt si ele unele dintre cele mai longevive semne zodiacale, nativii lor depasind deseori varsta de 100 de ani.

SCORPION

Scorpionii se lupta cu morile de vant cam toata viata si incearca din rasputeri sa faca ceva bine pentru cei apropiati lor. Numai ca acest lucru nu este apreciat intotdeauna de catre cei din jur si tocmai de aceea nativii din scorpion se intristeaza destul de des. De fapt, de multe ori isi dau seama ca nu sunt apreciati pentru ceea ce fac si acest lucru ii consuma. Au sanse sa traiasca din aceste cauze destul de putin, avand o estindere a vietii intre 50 si 65 de ani.

SAGETATOR

Sagetatorii, la fel ca si racii, sunt unii dintre cei mai longevivi nativi ai zodiacului. Le place foarte mult sa traiasca si de aceea se lasa cu greu pusi la pamant de problemele vietii. Din incapatanare Sagetatorii parca refuza efectiv sa plece capul in fata mortii. Au sanse foarte mari ca in marea lor majoritate sa depaseasca 90 de ani.

CAPRICORN

Capricornii sunt si ei foarte mari luptatori atunci cand vine vorba de viata lor. Efectiv refuza sa o lase sa se scurga fara a fi ecploatata asa cum trebuie. Din aceasta cauza, se consuma foarte mult pentru ca fac foarte multe lucruri pe perioade de timp foarte scurte. Astfel, ajung sa aiba o extindere a vietii medie, intre 60 si 80 de ani.

VARSATOR

Majoritatea varsatorilor traiesc in intr-o lume care exista doar in imaginatia lor. Se detaseaza foarte repede si foarte usor de ceea ce inseamna realitate, iar acest lucru ii protejeaza foarte bine. Astfel, Varsatorii au sanse mari sa inainteze foarte mult in varste. Majoritatea nativilor acestei zodii depasesc varsta de 90 de ani.

PESTI

Pestii duc o viata destul de zbuciumata si o iau de la capat de nenumarate ori pe parcursul acesteia. Se poate spune ca traiesc intr-o viata cat altii intrei, insa acest lucru nu inseamna ca traiesc excesiv de mult. Potrivit astrologilor, majoritatea pestilor au o intindere a vietii intre 70 si 80 de ani.

Sursa: http://lyla.ro/

Viata dupa moarte, explicata de oamenii de stiinta

In 1991, Pam Raynolds din Statele Unite a avut o experienta de viata dupa moarte. Reynolds a fost supusa unei interventii chirurgicale pentru un anevrism cerebral. Mai exact, Reynolds a fost tinuta in moarte clinica timp de 45 de minute. Dupa ce a fost resuscitata, femeia le-a povestit medicilor lucruri aproape de neimaginat. Desi era “moarta”, femeia le-a descris medicilor etape ale procedurii la care fusese supusa, de la indepartarea unei bucati din craniu si pana la descrierea ferastraului cu care s-a taiat osul.

Ceea ce Pam Reynolds a experimentat a fost o combinatie intre viata de dupa moarte si parasirea trupului. Iar cercetatorii nu contenesc in a cauta explicatii pentru ambele fenomene.

Potrivit statisticilor, aproximativ 18% dintre persoanele resuscitate dupa un atac de cord povestesc o experienta de viata dupa moarte. Constiinta umana si corpul sunt doua entitati diferite si independente. O persoana al carei creier nu functioneaza ar trebui sa nu aiba amintiri noi, sa nu fie constienta. Si, totusi, cum poate fi explicata viata dupa moarte?

Un studiu realizat la Universitatea din Kentucky s-a emis ipoteza potrivit careia aceste experiente au aceleasi principii ca si tulburarile somnul REM (rapid eye movement, primul faza a somnului). Pacientii care sufera de aceasta boala se trezesc inaintea corpului si au halucinatii ca se desprind fizic de corpul inert. Cercetatorii din Kentucky spun ca acelasi lucru se petrece si cu oamenii aflati in moarte clinica. Creierul traumatizat intra in somn REM si de aici confuzia si senzatia de stare de vis si totusi foarte reala.

Oamenii pot auzi sunete si pot vedea lucruri chiar daca sunt in moarte cerebrala. Si asta pentru ca trunchiul cerebral, poate functiona independent de restul creierului, cel putin pentru o perioada. Asa incat, chiar daca o parte din creier este nefunctionala, in trunchiul cerebral pot aparea tulburari ale somnului REM.

Dar cum poate o persoana aflata in moarte clinica sa experimenteze parasirea trupului? Desi experientele extracorporale se petrec de obicei in timpul mortii clinice, ele pot interveni si independent de acestea. Aceasta ipoteza a fost descoperita pur si simplu intamplator de un medic care cauta cauzele atacului de cord al unei paciente suferinde de epilepsie. Neurologul elvetian Olaf Blanke a efectuat mai multe teste cu electrozi plasati pe creierul pacientei sale in varsta de 43 de ani pentru a observa fiecare parte a creierului ce controleaza. Cand o anumita zona a creierului a fost stimulata, femeia a avut o experienta extracorporala subita. Ca urmare, Blanke si-a dat seama ca stimuland girusul angular (regiune a creierului din lobul parietal)  se induce starea de parasire a trupului.

Atat experimentul doctorului Blanke, cat si teoria cercetatorilor de la Universitatea din Kentucky explica in parte experientele de viata dupa moarte, precum si cele de parasire a trupului. S-a raspuns in parte la intrebarea “Cum” se intampla, dar intrebarea “De ce” a ramas inca fara raspuns. Cand se vor gasi si aceste explicatii oamenii de stiinta vor descuia usa catre lumea metafizicii.

Sursa: sfatulparintilor.ro

Ce cred copiii despre moarte, suflet şi nemurire?

   Mulţi oameni din întreaga lume, indiferent de religia sau cultura căreia îi aparţin, cred că fiinţele umane sunt nemuritoare, în sensul că sufletul supravieţuieşte morţii trupului şi are o existenţă veşnică, arată un studiu ştiinţific. Fascinant este însă faptul că această credinţă apare foarte devreme în viaţă şi pare a fi ceva ce ţine de însăşi natura umană, mai curând decât o convingere impusă de religie sau cultură.

   Cercetătorii de la Boston University, conduşi de Natalie Emmons, au studiat concepţiile copiilor privind vremea de dinaintea conceperii lor, intervievând copii din două culturi foarte diferite din Ecuador. 

   Rezultatele sugerează că „suntem cea ce simţim”: adesea, considerăm că partea eternă din fiinţa noastră nu este capacitatea de  raţiona, ci aceea constituită din dorinţele şi emoţiile noastre, de sentimentele pe care le încercăm.

   Studiul, publicat în jurnalul Child Development, se înscrie în volumul tot mai important de lucrări ştiinţifice ce studiază rădăcinile cognitive ale religiei.

   Deborah Kelemen, profesor de psihologie şi unul dintre autorii studiului, afirmă: „Acest studiu arată că este posibil ca ştiinţa să studieze credinţele religioase. În acelaşi timp, ne ajută să înţelegem unele dintre aspectele universale ale cogniţiei umane şi structura minţii omeneşti.”

 Cele mai multe dintre studiile asupra posibilităţii prelungirii existenţei după moarte au arătat că atât copiii, cât şi adulţii cred, în general, că atunci când oamenii mor, nevoile fizice precum foamea iau sfârşit, iar emoţiile continuă să existe într-o formă oarecare, însă nu-şi pun întrebarea de unde vin aceste convingeri.

   Cercetătorii au crezut multă vreme că oamenii îşi dobândeau concepţiile despre post-existenţă prin expunerea la educaţie culturală şi religioasă, însă prof. Emmons susţine că ideea nemuririi sufletului îşi are originea în intuiţia noastră. 

   Ea a intervievat copii din satul Shuar din bazinul ecuadorian al Amazonului, o comunitate de indigeni pe care a ales-o deoarece aici copiii nu au credinţe de origine culturală privind existenţa înainte de concepţie şi bănuia că asemenea copii, confruntaţi permanent cu priveliştea naşterii şi a morţii în cadrul unor activităţi precum creşterea animalelor şi vânătoarea, ar avea o viziune mai raţională, o perspectivă „biologică” asupra timpului de dinaintea conceperii lor.

   Pentru comparaţie, a intervievat, de asemenea, copii de religie romano-catolică dintr-o zonă urbană din apropiere de capitala ecuadoriană, Quito, copii care fuseseră învăţaţi că viaţa începe cu adevărat doar din momentul concepţiei.

   Dacă influenţele culturale ar fi fost esenţiale în formarea credinţei în nemurire, atunci atât copii indigeni, cât şi cei din mediul urban ar fi trebuit să respingă ideea existenţei vieţii înainte de naştere, crede cercetătoarea.

Prof. Emmons a arătat copiilor desene ce înfăţişau un copil, o femeie tânără şi aceeaşi femeie în timp ce era gravidă, apoi le-a pus o serie de întrebări legate de capacităţile, gândurile şi emoţiile copilului reprezentat, în cursul fiecărei etape. 

   Rezultatele au fost surprinzătoare: ambele grupuri au dat răspunsuri remarcabil de asemănătoare. Copiii gândeau că trupurile lor nu existau înainte de naştere şi că nu aveau capacitatea de a gândi ori de a-şi aminti ceva. Totuşi, ambele grupuri au răspuns că emoţiile şi dorinţele lor existau încă dinainte de a se naşte.

Deşi, în general, spuneau că, înainte de a se fi născut, nu aveau ochi şi nu puteau să vadă, copiii declarau totuşi, deseori, că erau fericiţi că aveau să-şi cunoască în curând mama sau că erau trişti că erau despărţiţi de familia lor.

   „Chiar şi copiii care aveau cunoştinţe de ordin biologic despre reproducere păreau totuşi să creadă că au existat cumva sub o formă eternă şi că acea formă era asociată cu emoţiile şi dorinţele”, spune prof. Emmons.

   Ea crede că această trăsătură umană ar putea fi un produs secundar ar gândirii noastre sociale avansate, deoarece oamenii tind să îi vadă pe ceilalţi ca pe o sumă a stărilor lor de spirit, iar dorinţele şi emoţiile sunt esenţiale în prevederea comportamentului altora.

   Deoarece această capacitate este extrem de utilă, ea se extinde şi asupra altor laturi ale gândirii noastre, astfel că oamenii tind să vadă potenţiale conexiuni acolo unde ele nu există, explică specialistul.

   Aşa se face că ideea că sufletul ar supravieţui separat de trup, deşi neştiinţifică, este naturală şi adânc înrădăcinată, consideră prof. Emmons.

Sursa: Mail Online

http://spiritualitate-ezoterism.blogspot.ro/

Nu mai trebuie să ne TEMEM de moarte? O ASISTENTĂ relatează EXPERIENŢA din pragul MORŢII a unui pacient

Autor:  Roxana Roseti

Mulţi oameni susţin că au avut experienţe apropiate de moarte, iar aceste experienţe sunt considerate mistice. De obicei, cei care au trecut prin aşa ceva povestesc ce s-a întâmplat atunci când au fost "morţi".

1

Este şi cazul lui Tom Kennard, 60 de ani, pacient cu septicemie, căruia i s-a efectuat o intervenţie chirurgicală.

Pentru trei ore 

Cazul său este relatat într-o carte semnată de asistenta de la terapie intensivă care a avut grijă de Tom. „Cartea dezvăluie dovezi care ar putea alunga frica de moarte”, spune asistenta, conform Daily Mail. 

„După câteva săptămâni în secţia de terapie intensivă lui Tom îi era mai bine. Dar, la un moment dat, a căzut brusc în stare de inconştienţă. Pielea lui a devenit umedă şi rece, tensiunea arterială a scăzut - semne clare că starea sa a devenit critică”, povesteşte asistenta.

Tom nu şi-a pierdut cunoştinţa pentru trei ore. Cu toate acestea, se pare că în timpul celor trei ore, el a „plecat” într-o călătorie „de schimbare a vieţii”, după cum avea să mărturisească după ce şi-a revenit. „Mi-a spus că prima lui senzaţie a fost cea de plutire în sus, în partea de sus a camerei şi că şi-a putut vedea corpul meu pe pat. A mai spus că a fost atât de minunat şi de...liniștit. Şi nici o durere!”, continuă asistenta să relateze ceea ce a povestit Tom.

A intrat într-o cameră roz

La rândul lui, Tom completează: „În clipa următoare , salonul de spital a dispărut şi am intrat într-o cameră roz şi acolo se afla tatăl meu, în picioare”. „Pentru un timp, Tom a vorbit telepatic cu tatăl său”, mai spune asistenta .
În starea de inconştienţă, Tom  a mai simţit cum pluteşte iar spre tavan şi se uită în jos la asistentă şi doctor. Apoi a auzit o voce care spunea: „O să se întoarcă”. Asistenta subliniază că Tom a descris cu exactitate tot ceea ce au întreprins ea şi medicul pentru a-l salva.  
„După ce am auzit vocea aceea, am simţit cum mă ăntorc în corpul meu din pat”, mărturiseşte Tom.
Specialistul Dean Mobbs, de la Universitatea din Cambridge, care a comentat subiectul experienţelor din pragul morţii, sublinia în revista "Trends in Cognitive Sciences", că “există o explicaţie biologică pentru tot”. Însă cei care au trecut prin asemenea experienţe sunt de cu totul altă părere, iar subiectul nu numai că rămâne deschis, dar continuă să genereze semne de întrebare.





http://www.youtube.com/watch?v=nTuMYaEB35U


Sursa: www.evz.ro

O parte a creierului rămâne activă şi după moarte

Anumite părţi ale creierului rămân active şi după ce se constată aşa-numita moartea cerebrală - este rezultatul incredibil al unei echipe mixte de cercetători din care au făcut parte şi români.

Cercetători români, implicaţi în descoperirea fără precedent

Studiul publicat în revista online PLOS One a pornit de la observaţiile unor medici români care au remarcat o activitate ciudată pe electroencefalogramă (EEG) în cazul unui pacient aflat în comă, potrivit LATimes.com.

Pasul următor a fost un experiment realizat la Universitatea din Montreal în care 26 de pisici au fost supuse unei anestezii puternice şi li s-a urmărit activitatea cerebrală.

S-a constatat existenţa unor unde cerebrale necunoscute anterior în regiunea corticală superioară şi în hipocampus, cu toate că activitatea EEG era "plată", ceea ce indica un cortex inactiv.

Rezultatele par să fie relevante şi pentru pacienţii umani observat anterior, se spune în studiu.

 http://www.realitatea.net/

Viaţa după MOARTE. Mărturia unui neurochirug după ce a fost în comă

Nu e om care sa nu-si fi pus macar o data in viata intrebarea“Exista viata dupa moarte?”. Parerile sunt impartite: unii cred ca da, altii cred ca nu, unii sunt convinsi ca da, altii sunt convinsi ca nu.

Iata opinia unui neurochirurg celebru, dr. Eben Alexander, autorul cartii “Poof of Heaven” (Dovada ca Raiul exista), scrisa dupa ce a stat in coma si a experimentat lucruri pe care nu credea vreodata sa le faca: o calatorie de dupa moarte. 

"Si nu numai atat, am vazut-o si eu. Am fost plasat intr-o lume in care noi suntem mai mult decat corpurile si creierele noastre, in care moartea nu este sfarsitul constiintei, ci mai degraba o calatorie cat se poate de pozitiva. Nu sunt prima persoana care descopera ceva evident: constiinta noastra exista si dincolo de existenta trupului. Insa sunt prima persoana (cel putin din cate stiu eu), care a avut o astfel de experienta in timp ce cortextul meu era complet nefunctional. Colegii mei m-au urmarit secunda cu secunda. Toate studiile de pana acum relavau faptul ca oamenii traiesc aceasta experienta doar cand cortextul le functionteaza cat de putin. Experienta mea, insa, a avut loc in timp ce cortextul meu nu functiona deloc. Iar asta este o evidenta relevata de tomografiile computerizate facute de colegii mei.

Mi-au trebuit luni sa inteleg ce s-a intamplat cu mine. Nu numai ca imi imaginam ca medical este imposibil sa fi fost constient in timpul comei, insa nu-mi explicam nici ce s-a intamplat in acel timp…

…La inceputul aventurii mele, eram inconjurat de noroi, mari, pufosi, albi si roz, care se suprapuneau contrastant pe un cer albastru-inchis. Deasupra lor, mult, mult mai sus – se vedeau stoluri de vietati transparente care traversau cerul, lasand dare in urma lor. Sa fi fost pasari? Sa fi fost ingeri? Aceste cuvinte mi s-au intiparit in minte si mi le-am reamintit cand am inceput sa scriu despre experienta mea. Insa nu erau nici pasari, nici ingeri. Erau niste vietati foarte diferite de lumea mea reala de pe aceasta planeta. Era ceva mult mai avansat. Niste forme de existenta mult superioare.

… Dintr-o data am auzit un zgomot puternic, ca un imn gorios care venea de mai sus. Ma gandeam daca zgomotul era produs de acele vietati. Apoi, cand mi-am revenit, ma gandeam daca nu cumva zgomotul era produs de bucuria acelor vietati care alergau de colo colo. Zgomotul era foarte palpabil, aproape material, asemanator cu picaturile de ploaie pe care le simti pe piele, dar care nu te uda. Simturile vazului si auzului nu erau separate ca pe Pamant. Puteam sa aud frumusetea acelor corpuri argintii care fluturau deasupra mea si puteam sa vad cantecul lor vesel si zglobiu.

In aceasta lume nu puteai sa te uiti sau sa auzi ceva fara sa devii o parte din acel lucru si totusi, in mod misterios, nu atingeai acel lucru. Din perspectiva mea prezenta, cred ca ar trebui sa intelegem ca nu te poti uita la lume separat. Totul era distinct, si totusi, orice avea legatura cu celelalte lucruri.

Povestea mea devine si mai ciudata. Nu eram singur in calatorie, eram cu o femeie. O femeie tanara cu obraji puternici si ochi mari si albastri. Fata ei frumoasa era marginita de un par auriu. Cand am vazut-o prima data, mergeam alaturi pe o suprafata cu un model complicat, pe care apoi l-am recunoscut ca fiind aripile unui fluture. De fapt, erau miloane de fluturi in jurul nostru care se duceau in inima padurii si care apoi reveneau si ne inconjurau. Era ca un rau de viata si culoare in jurul nostru. Femeia era imbracata simplu, insa in niste culori pline de viata: albastru, indigo, portocaliu, piersaciu. Se uita la mine cu acea privire pe care daca o vezi 5 secunde iti dai seama ca viata ta merita traita de-aici incolo, indiferent de ce s-a intamplat inainte. Nu era o privire romantica. Era o privire extrem de prietenoasa, diferita de cele pe care le vedem noi pe pamant. Fara sa-mi rosteasca ceva, a vorbit cu mine. Mesajul venea la mine ca un vant. Si atunci mi-am dat seama ca este reala. La fel de reala ca viata mea pe pamant. Nu era o fantasma trecatoare.

Mesajul ei a fost compus din trei parti:

“Esti foarte iubit si apreciat, pentru totdeauna!”

“Nu ai de ce te teme!”

“Nu ai cum sa faci ceva gresit!”

Mesajul a venit spre mine ca o senzatie de usurare. Era ca si cum cineva imi inmana acum regulile jocului pe care il jucasem deja toata viata mea fara sa-l inteleg vreodata.

“Iti voi arata multe lucruri aici, dar te vei intoarce”, mi-a spus femeia, fara sa foloseasca aceste cuvinte.

I-am raspuns: “Ma voi intoarce aici?”

Un vant cald a inceput sa bata, ca o briza divina. Si-apoi totul s-a schimbat si am ajuns intr-o lume cu o vibratie mai mare. Desi aveam functiile limbajului (asa cum il stim noi pe pamant), am inceput sa vorbesc “fara cuvinte” cu acest vant.

“Ce este locul acesta?”

“Cine sunt eu?”

“Unde sunt?”

De fiecare data cand puneam aceste intrebari, urma raspunsul o explozie de culoare, lumina, dragoste si frumusete, ca un val care se spargea de mine. Gandurile intrau in mine direct. Dar nu erau ca pe pamant, vagi, imateriale sau abastracte. Erau solide, mai fierbinti ca focul si mai ude ca apa si pe masura ce le primeam eram capabil, instantaneu si fara efort, sa inteleg concepte pe care le-as fi inteles in ani de zile pe Pamant.

Pe masura ce inaintam m-am trezit intr-un gol imens, intunecat complet, de masuri nedefinite, si totusi confortabil. Si dintr-o data a aparut o lumina pe care am simtit-o langa mine. Acea lumina era interpretul meu care imi traducea aceasta prezenta vasta din jurul meu. Era ca si cum ma nasteam intr-o lume noua, iar universul parea un pantece urias, iar acea lumina, conectata cu mine cumva (parca era identica cu acea femeie pe aripile fluturilor), ma ghida prin el.

Mai tarziu, cand m-am trezit, am gasit un citat din poetul crestin din secolul al XVII-lea, Henry Vaughan. Parea ca descrie exact locul magic in care m-am aflat care era, potrivit descrierii, Divinitatea insasi. “Dumnezeu exista intr-un intuneric orbitor”. Exact asa a fost in cazul meu: un intuneric desavarsit dar totusi plin de lumina.

Stiu ca suna complet extraordinar si, sincer, greu de crezut. Daca cineva mi-ar fi spus aceste lucruri – chiar si doctor sa fii fost – as fi fost sigur ca a luat-o putin razna. Insa am trait asta, si nu e deloc nebunie. Este ceva extrem de real, chiar mai real decat orice eveniment din viata mea pamanteana, inclusiv nunta mea si nasterea celor doi copii.

Ce am trait eu are nevoie de explicatii.

Fizica moderna ne spune ca universul este unitar, nu este divizat. Dincolo de suprafata unui obiect sau eveniment, totul in univers este legat de orice alt obiect sau eveniment. Totusi, noi traim intr-o lume a separarii si a diferentierilor. Inainte de aceasta experienta aceste idei mi se pareau abstracte. Acum sunt realitati. Nu numai ca universul este definit de unitate, ci si de dragoste. Universul pe care eu l-am experimentat fiind in coma a fost socant si, totusi placut. Acelasi univers de care Einsten si Iisus vorbeau, insa fiecare in felul sau.

Mi-am petrecut ani din viata mea, ca neurochirurg, studiind la cele mai prestigioase institutii medicale din tara. Stiu ca multi elevi de-ai mei – ca si mine de altfel inainte de coma – sustin teoria conform careia creierul (in special cortexul) genereaza constiinta si ca traim in univers datorita emotiilor, si mai putin datorita iubirii neconditionate pe care Dumnezeu si universul o au pentru noi. Insa experienta traita mi-a dat peste cap credintele. Si sunt pregatit sa-mi petrec restul vietii investigand adevarata natura a constiintei umane si sa demonstrez ca suntem mult mai mult decat creierul nostru.

Nu cred ca va fi o misiune usoara. Putina lume vrea sa accepte ceea ce spun eu. Singurul loc in care lumea mi-a acceptat povestea a fost biserica. Prima data cand am intrat intr-o biserica dupa ce mi-am revenit, am vazut totul cu alti ochi. Culorile care razbateau prin vitralii imi aminteau de acea lume, de dincolo. Suntele joase de la orga imi aduceau aminte de gandurile si emotiile din lumea de dincolo. Iar imaginea lui Iisus rupand painea pentru discipolii lui mi-a evocat din nou mesajul ca Dumnezeu ne accepta si ne iubeste neconditionat, mult mai puternic decat orice parinte care isi iubeste copiii.

Sunt inca doctor, sunt inca om de stiinta, insa cred cu tarie ca sunt o alta persoana"

Detalii pe sfatulparintilor.ro

Sursa: www.realitatea.net