Gaza este în pragul unui mare război

Foto: EPA

În pofida eforturilor internaţionale, situaţia din Fâşia Gaza nu numai că nu s-a detensionat, dar continuă să se agraveze. În dimineaţa zilei de 17 noiembrie aviaţia israeliană a bombardat cartierul general al mişcării Hamas din Fâşia Gaza.

Israelul a declarat zona de frontieră cu Gaza drept zonă interzisă pentru civili. Numărul rezerviştilor care pot fi mobilizaţi a crescut de la 30 000 la 75 000. La frontiera cu Gaza se află tancuri şi subunităţi de elită ale armatei. De obicei, asemenea măsuri preced intervenţia. Hamas continuă să aplice lovituri împotriva Israelului. Pentru prima oară în ultimele decenii rachetele au explodat în apropiere de Tel Aviv. A fost declarată stare de alertă şi la Ierusalim.

Situaţia a început să se agraveze miercuri, 14 noiembrie, după ce Israelul l-a ucis în Gaza pe liderul aripii militare Hamas, Ahmed al-Jabari şi a început să aplice lovituri aeriene asupra Fâşiei Gaza ca răspuns la loviturile cu rachete aplicate de militanţii Hamas împotriva oraşelor israeliene. Consiliul de Securitate al ONU s-a întrunit de urgenţă pe 14 noiembrie, însă nu a adoptat nicio decizie.

Analiştii israelieni explică faptul că, prin loviturile asupra militanţilor Hamas, Israelul vrea să forţeze Hamas să încheie un armistiţiu pe un termen lung. Însă el nu poate atinge acest obiectiv, a declarat Andrei Kojinov, cunoscut analist militar israelian.

„Ironia constă în faptul că, cu cât Israelul dăunează mai mult aripii militare Hamas, cu atât mai mult el consolidează grupările radicale din Fâşia Gaza. În ultimele câteva luni şi ani tocmai Hamas reprezintă un factor de descurajare împotriva jihadiştilor de toate felurile, inclusiv celor din Al-Qaida. Mişcarea Hamas îi ţinea în frâu deoarece deţinea puterea şi era interesată de viaţa relativ normală a populaţiei”.

De vineri şi până la prima jumătate a zilei de sâmbătă au avut loc negocieri continue între preşedintele Statelor Unite, Barack Obama, preşedintele Egiptului, Mohamed Mursi şi premierul Israelului, Benjamin Netanyahu. Liderii Rusiei, Franţei, Turciei, Germaniei, ONU cheamă ambele părţi la încetarea focului.

Potrivit informaţiilor de ultimă oră, Israelul a distrus 800 de ţinte în Gaza. Au murit peste 40 de palestinieni, majoritatea din ei sunt femei şi copii. Loviturile din aer şi pregătirile terestre sunt asemănătoare pregătirii ultimei intervenţii a Israelului în Gaza în 2008-2009. Atunci, în cadrul operaţiunii „Cast Lead” au fost ucişi 1400 de palestinieni.

În oarecare măsură linişteşte faptul că la începutul săptămânii viitoare este planificată vizita Secretarului General al ONU, Ban Ki-moon, la Ierusalim şi în teritoriile palestiniene. Puţin probabil că Israelul va începe intervenţia în timpul vizitei lui Ban Ki-moon.

Luni, 19 noiembrie, miniştrii de Externe ai celor 27 de state UE vor examina situaţia legată de escaladarea tensiunii în Orientul Mijlociu.

Sursa: romanian.ruvr.ru

Relevanța istoriei pentru prezent

Iluminismul și Revoluția Franceza: baza ideologică pentru teroarea secolului XX

Secolul al XVIII-lea, numit şi Epoca luminilor, se remarcă printr-o efervescenţă culturală şi ideologică fără precedent. Concret, ea s-a cristalizat într-un curent literar, filosofic, politic şi ideologic, numit iluminism. Iluminismul a apărut în Franţa secolului al XVIII-lea şi a fost reprezentat de cele mai strălucite minţi ale vremii: Voltaire, Rousseau, Diderot, Montesquieu, D’Alambert, etc.

Denumirea de iluminism a fost explicată prin aceea că reprezentanţii acestui curent dovedeau încredere în raţiunea umană şi în capacitatea ei de a lumina lumea.

Filosofia luminilor susţinea că lumea poate fi cunoscută cu ajutorul raţiunii umane; aceasta are forţa necesară înţelegerii legilor care o guvernează. Punctul de plecare al filosofiei luminilor l-a constituit raţionalismul cartezian şi empirismul englez, mai ales John Locke, cu al său “Eseu despre intelectul uman”.

Scrierile iluminiştilor erau marcate de un puternic curent materialist, susţinând că lumea este o realitate obiectivă care există indiferent de voinţa omului sau chiar a Divinităţii. Poziţiile faţă de Divinitate nu erau unitare. Unii dintre iluminişti erau atei, negând existenţa lui Dumnezeu: Diderot spunea că nu există niciun Dumnezeu şi considera crearea lumii o poveste; La Mettrie era numit “ateul regelui”, fiind protejat de Frederic al II-lea al Prusiei. D’Holbach a redactat, între altele, un Dicţionar al ateilor, unde figurau popoare întregi alături de Zoroastru şi Grigore din Nazians.

Dar secolul luminilor a fost mai degrabă deist decât ateu. Deiştii acceptau existenţa lui Dumnezeu ca o forţă primară a Creaţiei, prea desăvârşită să fi apărut prin simpla evoluţie a materiei, la întâmplare. Însă aceştia negau întruparea Divinităţii şi amestecul ei în treburile lumii, ale universului. Dumnezeu a participat la Creaţie doar ca element primordial, dar acum era atât de îndepărtat încât nu putea interveni în problemele umanităţii. Simpla acceptare a existenţei lui Dumnezeu le părea suficientă, respingând reprezentarea Fiului pe Cruce, clasică în teologia catolică. Actele de credinţă, spun deiştii, nu spun nimic. Ele sunt acceptate de oameni printr-o simplă operaţie intelectuală şi corespund nevoii de a-şi afirma credinţa în simpla existenţă a lui Dumnezeu. Lessing, în schimb, accepta revelaţia, venirea lui Hristos, dar numai ca urmare a unei educaţii progresive a omenirii.

O preocupare a filosofiei luminilor, în vădit contrast cu doctrina Bisericii Catolice care considera omul predestinat nefericirii, a fost căutarea şi definirea fericirii. Fericirea era concepută în spirit raţionalist ca fiind imediată, un mod de a te mulţumi cu posibilul. Montesquieu, în “Eseu despre fericire”, considera esenţială depăşirea fricii de moarte şi înţelegerea faptului că ceea ce este în favoarea noastră depăşeşte ce este împotrivă.

Unii savanţi sau filosofi din secolul al XVIII-lea au înfiinţat sau au devenit membri ai unor loji masonice, care s-au dezvoltat mai ales în Franţa, dar şi în alte ţări. În 1773 a fost înfiinţată cea numită „Marele Orient”, despre care se spune că avea, în 1789, peste 30.000 de membri.

Secolul al XVIII-lea a fost dominat de raţionalism, precum şi de regândirea locului şi rolului statului, a raporturilor dintre individ şi stat. Se acreditează ideea că nu doar individul are anumite obligaţii faţă de stat, ci şi acesta faţă de individ.

Literatura şi filosofia luminilor au lansat un atac virulent împotriva societăţii secolului al XVIII-lea. Critica societăţii este camuflată sau deschisă, ceea ce face dificilă demarcaţia dintre literatură şi scrierile social-politice. Bătaia de joc împotriva oricărui lucru sacru al Vechiului Regim, tradiţional, se ascundea sub cea mai nevinovată creaţie literară. În Scrisori persane, Montesquieu realizează sub forma romanului epistolar, un Pamflet antifeudal (genul literar predilect iluminismului), iar Diderot, în „Călugăriţa”, critică obiceiurile, condiţia femeii, linguşeala şi slugărnicia.

Lucrările filosofice nu făceau excepţie, doar că aici atacul este deschis: operele lui Voltaire resping violent ideea absolutismului şi a originii divine a monarhiei, la fel cu cele ale lui Rousseau care-și îndreaptă criticile asupra proprietății private. Voltaire militează când pentru o republică constituţională, când pentru o monarhie ideală, având în frunte un rege filosof.

Epoca iluminiştilor a dezvoltat conceptul de drept natural. Acesta se referea la dreptul individului de a se dezvolta liber, fără constrângeri, în conformitate cu legile naturii. Anticlericalismul era un aspect important al acestor scrieri: papalitatea este ţinta unor atacuri directe, iar clerul a unor persiflări permanente. Filosofii luminilor vedeau în religie un instrument al despotismului, chiar deiştii considerau religiile „temniţe ale raţiunii umane” iar Biserica - un duşman al ştiinţei şi progresului. (După Manual de istorie, clasa a X-a editura Corint, 2000, pag. 82-84)

Toţi aţi studiat la şcoală Revoluţia Franceză, dar aspecte foarte importante ale ei au fost trecute sub tăcere, până şi-n facultăţi se evită discutarea lor. Revoluția Franceză nu a fost doar o mişcare politică, ea a fost, în acelaşi timp şi o mişcare religioasă, care a propagat în societatea franceză principiile filosofice ale masoneriei transformate într-un cvasicult.

Deşi Papii Clement al XII-lea şi Benedict al XIV-lea au condamnat în enciclicele lor masoneria, în 1772 se înfiinţa Loja Marelui Orient al Franţei, ca structură ocultă care urma la nivel public să preia puterea sub forma a ceea ce se va numi Adunarea Naţională. Deşi vreme îndelungată s-a evitat a se discuta despre aceste lucruri, astăzi este acceptat de toţi istoricii rolul decisiv jucat de masonerie în răspândirea Enciclopediei franceze şi în declanşarea Revoluţiei.

27 nov 1790 – Clerului francez i se cere să jure pe Constituţia civilă a clerului. Ca şi în creştinismul primar erau puşi să aleagă între deportarea în Guyana unde cei mai mulţi şi-au pierdut viaţa, şi abjurarea de la creştinism.

4 Apr. 1791 – Biserica Sainte-Genevieve (o adevărată Putna franceză) este transformată în panteon civil (templu masonic). Redau câteva fragmente din raportul lui Lucien Bonaparte (18 germinal anul 10 – atenţie, nu mai numărau anii de la naşterea lui Hristos ci redenumiseră şi lunile anului: „Monumentele religioase, ca şi cele artistice se transformaseră în ruine. Mâinile pline de sânge ale ateilor au jefuit bisericile (…), pietrele. Mormintelor familiilor noastre au fost necinstite, femeile desfrânate purtate în triumf se aşezară pe marmura altarelor”. Toate clopotele bisericilor din Franţa au fost topite. Începe să fie permisă căsătoria clerului catolic. Simbolurile creştine sunt înlocuite pretutindeni de cele ale noii religii laice. Sunt dezgropate osemintele regilor Franţei de la Saint-Denis şi profanate.

11 nov. 1793 – Este instaurat oficial în catedrala de la Notre Dame, cultul zeiţei raţiunii (a se vedea în acest sens versurile imnului Europei, aparţinând lui Schiller). Sunt ridicate în catedrala Notre Dame busturile lui Voltaire, Rousseau, Franklin şi Montesquieu. Faţă de aceste manifestări, Vandeea (localitate unde încep revoltele țărănești) ţăranilor catolicismului şi Regelui se răscoală, capii revoluţiei trimit armată împotriva propriului popor pe care pretindeau că-l reprezintă. Represiunea sălbatică face cel puţin 200.000 victime civile, inclusiv femei şi copii.

7 mai 1794 – Noua religie de stat a Franţei proclamată de organul legislativ este „Cultul Fiinţei Supreme”. Erau interzise ceremoniile, expunerea simbolurilor şi inscripţiilor creştine, noul cult se baza pe Morală, era egalitarist, încuraja ajutorarea aproapelui şi lupta împotriva tiraniei. În locul studiului religiei în şcoală, se studiază Declaraţia drepturilor omului şi cetăţeanului (a se vedea confruntarea azi, în planul formării elevului, între ora de religie şi cea de cultură civică).

Reeducarea Delphinului (după Mircea Platon, Ortodoxia pe litere, pag, 21 şi urm.):

– „Luis Charles duce de Normandia, delphin al Franţei, născut la Versalilles, 1785 – un băieţaş extrem de simpatic şi nevinovat. 13 august 1792 închis împreună cu familia sa. Petion, deputat în Adunarea naţională, nota în jurnalul său: „Tânărul prinţ mi-a stat pe genunchi şi s-a jucat cu mine. Era plin de voioşie şi foarte neastâmpărat”. În timp ce erau închişi, tatăl său, Louis al XVI-lea. a profitat de biblioteca rămasă în preajmă pentru a-l educa învăţându-l să recite pasaje din Racine şi Corneille şi să deseneze hărţi. La lecţiile la gramatică obişnuia să spună vorbind despre gradul superlativ: „Mama este cea mai iubitoare şi bună dintre toate mamele”.

Revoluţionarul Hebert scria: „Am văzut micul copil din turn. E frumos ca lumina zilei şi extrem de interesant.

20 ianuarie 1793 - Tânărul prinţ îşi ia rămas bun pentru totdeauna de la tatăl său care urma a fi executat a doua zi. Sărmanul prinţ a încercat să vorbească poporului, să-l convingă să nu-l ucidă pe dragul său papa. Ulterior, în data de 3 iulie 1793, noaptea bineînţeles, o echipă de comisari ai poporului au intrat în apartamentul Reginei şi i-au luat copilul sub ameninţări de asasinat. Micul prinţ a fost pus sub supravegherea lui Antoine Simon, un pantofar beţiv exaltat iacobin dar recomandat de Marat şi Robespierre. Misiunea sa era să-l transforme pe micul Capet într-un bun cetăţean şi să-l dezbare de prejudecăţile trecutului. Simon trece la reeducarea lui. Mai întâi nu-l lăsa să doarmă, îl striga Capet, Capet, prinţul trebuind să răspundă: „Aici sunt, cetăţene”, ca apoi Simon să-l lovească strigând „Du-te la loc, pui de căţea ce eşti” – asta ca să înţelegeţi originea prigoanelor și ororilor din temnița Piteştiului.

Copilul era obligat să cânte Marseilleza şi La Carmagnole. A fost învăţat să-şi înjure familia, aristocraţia şi să hulească. A fost forţat să bea până a devenit alcoolic. Au fost aduse prostituate care l-au molipsit de boli venerice (1793-1795 când a murit, avea 8-10 ani). Suferea de diaree continuă, era ameninţat frecvent cu ghilotina, ajunsese să leşine deseori. În contextul procesului Mariei Antoaneta, mama sa, l-au pus să semneze o declaraţie prin care să recunoască că mama sa l-a învăţat să se masturbeze, şi că s-a culcat cu ea. L-au adus să spună aceste lucruri şi la procesul mamei sale, în urma căruia ea a fost ghilotinată”.

Se tot vorbeşte de acele scuze: catolicismul pentru Inchiziţie, germanii pentru evrei, turcii pentru armeni, americanii pentru populaţia indigenă. Cred că este imperios necesar ca toate regimurile politice derivate din iluminism şi revoluţia franceză să-şi ceară public scuze iar reprezentanţii lor să-şi pună cenuşă în cap. Bolşevicii nu au fost decât continuatorii criminalilor francezi. Teroarea revoluţiei franceze este urmarea firească a iluminismului, iar înainte de Gulag şi de camerele de gazare naziste a fost ghilotina.

(Teodor N.)
sursa: ortodoxiatinerilor.ro

         gandeste.org

ANOMALII SI OZN-URI IN APROPIEREA SOARELUI

Următoarele imagini sunt compilații ale celor mai bune anomaliilor constatate de catre sonda de SolarWatcher Soho. SOHO, Observatorul Heliospheric & Solar  este un proiect de colaborare internațională între ESA și NASA pentru a studia Soarele de la miezul sau de profunzime cu coroana exterioară și solară . SOHO a fost lansat pe 2 decembrie 1995. SOHO a fost construit în Europa . Cele douăsprezece instrumente de la bord SOHO au fost furnizate de către oamenii de știință europeni și americani.

OZN în apropierea Soarelui

Un obiect ciudat care zboară în apropierea soarelui arata ca o imensă navă "mamă" metalică cunoscută din filmele de la  Hollywood . Imaginea a fost lansată de NASA  și a devenit un cult imediată ce a fost postată pe internet. Filmul prezintă nenumărate  anomalii ciudate și misterioase  in jurul soarelui.Aceste prezentări vizuale sunt prezentate pentru a urmări sosirea în sistemul nostru solar a obiectului  legendar masă grea - Nibiru, Nemesis, Planeta X, Twin etc, ... 

Conform legendei, acest corp ceresc, este considerat a avea de aproximativ patru ori mărimea Pământului și ar trebui sa influenteze Pamantul în acest an, 2012. Această atracție magnetică, ar duce la o destabilizare a planetei și, în final o schimbare de poli fizici. Deși aceste teorii  sunt în mare parte ignorate de stiinta oficiala, oamenii de stiinta  sustin în prezent că ne confruntăm acum cu o inversare poli magnetici. 

 Obiectul care apare in videoclipul urmator pare a colecta plasmă solară sau poate goleste Soarele de panglici puternice de energie solară, într-o încercare de a reduce potențialul unei  erupție solară masive care poate lovea Pământul. 

Oricum, ambele obiecte sunt acolo, obiectul mai mic nu poate fi o eroare pentru  ca are o traiectorie de zbor fixă care se vede clar in film. Întrebarea rămâne, doar ceea ce sunt aceste obiecte, și de ce NASA ascunde adevărul.  Pe imaginea prezentata de NASA se vede obiectul neidentificat, pentru ca dupa 10 minute, el sa nu mai fie prezent in imagine.

Sursa:  http://solarwatcher.net

            www.youtube.com

2012 -Ascensiune spre a patra dimensiune

Postat Maria

Se estimează că în ceea ce priveşte fiinţa umană, după anul 2012 se va produce un proces amplu de rearmonizare a frecvenţelor de vibraţie ale trupului cu frecvenţele arhetipale din Univers. Va creşte frecvenţa universului lăuntric al fiinţei umane, aspect ce va fi resimţit ca o stare de înălţare, denumit uneori ca o „ridicare la cer”. Cei care vor rezista acestor procese vor avea acces în mod aproape spontan la trăiri foarte elevate de ordin spiritual, cum ar fi menţinerea la voinţă pentru lungi perioade de timp a unor stări supra-mentale profunde, aspect anunţat pentru viitor încă de acum aproximativ 70 de ani de către marele iniţiat indian Sri Aurobindo. Starea supra-mentală este o stare de transcendere a minţii discursive obişnuite şi implicit a individualităţii egotice. Este o stare în care cunoaşterea se realizează prin intuiţie şi percepţie directă. Vor exista astfel un număr mult mai mare de genii decât în prezent, iar în general oamenii îşi vor putea accesa cel puţin 20% din potenţialul cerebral, ceea ce reprezintă cu mult mai mult faţă de procentul mediu de 5% din capacitatea cerebrală pe care îl folosim în prezent. Oamenii vor putea să-şi alchimizeze cu uşurinţă potenţialul creator prin transmutarea sa în energie şi vor realiza apoi cu uşurinţă sublimarea acestei energii în frecvenţe foarte rafinate ale conştiinţei. Se vor putea activa mult mai uşor centrii de forţă (chakrele). Se va putea realiza cu uşurinţă vindecarea feluritelor afecţiuni prin captarea directă de energie în structura vitală. Reglarea imunitară va fi mult mai eficientă. Ciclul veghe/somn va fi diferit în sensul că vom dormi mult mai puţin, cam 2-3 ore pe noapte. Va creşte foarte mult durata de viaţă şi se va trezi o largă gamă de puteri paranormale cum ar fi telekinezia, levitaţia sau teleportarea. Relaţiile interumane vor fi altele, corespunzătoare unui nivel de conştiinţă superior. Vor fi realizate cu mult mai mare uşurinţă comunicări telepatice. Percepţia asupra Timpului şi Spaţiului va fi mult mai complexă. Din punct de vedere spiritual este important de ştiut că pe măsură ce accedem la un plan superior de vibraţie, dorinţele şi gândurile se împlinesc tot mai uşor, ele nemaifiind „frânate” de învelişul greoi al materiei.

”Ascensiunea” fiind însă destul de bruscă şi puternică, este posibil ca mai ales cei cu vibraţii joase ale conştiinţei să se confrunte cu un efort destul de serios de adaptare, ale cărui simptome ar putea fi : – migrene, ameţeală, palpitaţii, simptome specifice răcelii (febră, transpiraţie, dureri osoase etc.), slăbiciune sau crampe musculare, respiraţie greoaie, oboseală nejustificată, modificări în sistemul limfatic şi imunitar, nelinişte, depresii, stres, senzaţia trecerii unui curent electric prin creier şi coloana vertebrală, vise intense. Cei cu vibraţii negative foarte joase, ce încă se complac de exemplu în stări de răutate încrâncenată, ură atroce, perversitate sau egoism exacerbat nu vor rezista transformării sau cu alte cuvinte, pur şi simplu vor muri.

În faţa acestor perspective uimitoare care este posibil să ne aştepte chiar foarte curând, ne punem în mod firesc întrebarea „Cum putem face faţă acestor transformări majore ? ” Pentru a oferi un răspuns la aceasta, este semnificativ să remarcăm faptul că – atât din perspectiva tradiţiilor spirituale, cât şi din perspectiva unor recente studii ştiinţifice – modul în care noi, ca fiinţe umane, ne acordăm în mod fundamental la frecvenţa pulsatorie a Pământului se realizează în principal tocmai prin Emoţiilenoastre. Emoţia însăşi poate fi într-o anumită măsură cuantificată ca fiind o vibraţie şi conform unor cercetări realizate la Institutul Hearth Math din SUA încă din anul 1993, semnalul vibraţional al Inimii noastre, ca sursă a emoţiilor, este chiar mult mai puternic decât cel al creierului. Aceasta explică foarte bine de exemplu ceea ce intuitiv se spune de foarte multă vreme că este esenţial „să pui suflet în ceea ce faci” pentru că altfel totul devine sec şi ineficient. Cercetările au mers mai departe şi în anul 1996 s-a descoperit faptul uimitor că aminoacizii ce formează dublul helix al ADN-ului sunt activaţi sau dez-activaţi în funcţie tocmai de Emoţiile noastre ! O emoţie pozitivă, de iubire de exemplu, potenţează reacţia genetică din ADN, pe când o emoţie negativă o inhibă. S-a demonstrat chiar experimental că o puternică convingere emoţională benefică, pozitivă are un efect de vindecare uimitor de rapid şi eficient. Aceasta este calea de a ne armoniza şi eleva în primul rând pe noi înşine şi apoi, prin influenţă, calea de a armoniza tot ceea ce ne înconjoară. În acest context putem înţelege într-un mod mult mai obiectiv de ce cu adevărat Iubirea este calea ce poate oferi starea de Armonie în lume. Tradiţiile spirituale au pus mereu accentul pe Înţelepciunea Inimii, pe Iubire ca şi Cale de unificare între oameni şi apoi de unificare a acestora cu Natura şi cu întregul Univers. Tradiţia spirituală amerindiană afirmă că Circuitul Sacru prin care ne acordăm cu natura porneşte din inimile noastre, care sunt într-o relaţie tainică de legătură cu sufletul planetei mamă-Pământ, care la rândul său e în relaţie cu spiritul Soarelui, care este legat de spiritul Universului însuşi. Nu ne rămâne decât să constatăm că ştiinţa zilelor noastre confirmă aceste afirmaţii pas cu pas. Din păcate însă societatea actuală pune mai mereu accentul pe cunoaşterea intelectuală, iar astăzi puţini mai înţeleg la ce se referă cunoaşterea care vine din Inimă. Iată de ce s-a produs o ruptură între Inimă şi Minte.Referitor la această transformare iminentă a moleculei de ADN ce se va produce în cazul întregii umanităţi vă inviăm să urmăriţi un scurt material video realizat de către Gregg Bradden.

Cu cât mai mulţi oameni ar reuşi să înţeleagă şi să participe în mod conştient la această atitudine fundamentală de deschidere a inimilor şi de elevare a emoţiilor individuale, cu atât mai rapidă ar deveni ridicarea colectivă a frecvenţei conştiinţei umanităţii ca ansamblu. Iniţiaţii liniilor spirituale spun că în măsura în care cât mai mulţi oameni vor participa la această Ascensiune planetară a nivelului de conştiinţă, cu atât acest salt va fi mai puţin dramatic. Într-un mod analog fenomenului cunoscut şi studiat sub numele de „Experimentul celor 100 de maimuţe”, în care s-a constatat că pentru influenţarea subconştientă a unei întregi populaţii este suficient să se depăşească o anumită valoare-prag ce este reprezentată de un număr nu foarte mare de indivizi ce fac parte din acea populaţie, anumite calcule indică faptul că „masa critică” necesară pentru ca nivelul de conştiinţă al întregii omeniri să treacă la o stare generală foarte elevată, supra-mentală, ce poate fi asimilată cu aşa-numita „iluminare spirituală”, este de 144.000 de fiinţe care să acceadă pe deplin la acest nivel. Această masă de fiinţe ce ar trăi starea de supra-conştiinţă ar atrage apoi după sine întreaga masă a umanităţii. Unii iniţiaţi spun că cei care s-au aliat cu forţele malefice sunt perfect conştienţi de posibilitatea iminentă a amorsării acestui salt către lumină şi tocmai de aceea se luptă cu disperare să îl împiedice prin blocarea căilor de acces ale oamenilor către stările superioare de conştiinţă. Tradiţiile spirituale afirmă însă fără excepţie că în mod inevitabil acest prag va fi totuşi atins şi impactul cosmic de iubire şi fericire ce va surveni va fi uriaş. Umanitatea este apreciată – analogic vorbind - ca fiind în secundele dinaintea trecerii unui cocon în stadiul de fluture, ceea ce va genera la nivel planetar transformări extraordinare, profeţite deja în Biblie prin expresia „va fi un Nou Cer şi un Nou Pământ”.

Mai mult însă decât să aşteptăm confirmarea sau infirmarea acestor previziuni într-un mod pasiv, este mult mai înţelept să urmărim cât mai mult să ne armonizăm fiecare cu aceste ample şi foarte elevate transformări energetice şi de conştiinţă pe care iată că mai multe date indică faptul că ele deja au început. Vom vedea unde ne vor conduce toate acestea. Însă, în acest moment este esenţial să ne ridicăm nivelul de vibraţie lăuntric. Nu avem nimic de pierdut dacă facem aceasta, chiar dacă, aşa cum spun scepticii, finalul anului 2012 nu va fi decât unul cât se poate de obişnuit. Dacă însă aceste transformări extraordinare – ce sunt anunţate pe mai multe căi- se vor produce într-adevăr şi noi vom trece cu bine prin ele, atunci tot ceea ce va urma va însemna pentru fiecare dintre noi, cât şi pentru umanitate în ansamblul său, mai mult decât cele mai îndrăzneţe vise pe care le-am avut vreodată despre cum ar putea fi viaţa pe Planeta Pământ.

Un alt aspect semnificativ pe care îl vom puncta în încheiere este acela că există multiple informaţii conform cărora mai multe specii extraterestre supraveghează planeta noastră în această perioadă, dovadă în acest sens fiind tot mai desele rapoarte ce semnalează prezenţa obiectelor zburătoare neidentificate pe tot cuprinsul globului pământesc. Se pare că extratereştrii sunt extrem de interesaţi de saltul uriaş pe care omenirea îl va realiza foarte curând. Aceste informaţii provin de la mai multe persoane credibile (care au dorit însă să-şi protejeze identitatea) ce au făcut dezvăluiri senzaţionale referitor la anumite proiecte strict secrete (black projects) ale unor guverne, proiecte realizate în colaborare cu grupări extraterestre cu care au luat contact în secret chiar de mai multe zeci de ani. Ca şi multe alte informaţii esenţiale, aspectele privitoare la existenţa şi contactul (care deja s-a realizat!) cu anumite grupări extraterestre, cât şi la iminenţa Marii Translaţii sunt ţinute departe de atenţia publicului larg, fiind menţinute oficial într-o ambianţă de derizoriu şi superstiţie. Totuşi, în cercurile restrânse ale elitelor guvernatoare mondiale aceste lucruri sunt luate cât se poate de în serios. Informaţii semnificative cu privire la trecerea umanităţii către o dimensiune superioară au fost dezvăluite de exemplu de unii cercetători ce au fost -mai mult sau mai puţin- direct implicaţi în proiectul american cunoscut ca „Proiectul Montauk”. Acest proiect a fost demarat ca o continuare a celebrului „Experiment Philadelphia”, în cadrul căruia s-a reuşit într-un mod neaşteptat distorsionarea continuumului spaţiu-timp atât prin teleportarea unei nave maritime cu echipaj la bord, cât şi prin proiecţia în viitor a doi membri ai echipajului, care au sărit peste bordul navei pentru a se salva. Deşi aceste aspecte sunt bineînţeles infirmate oficial, ele părând a fi mai degrabă desprinse dintr-un film science-fiction, au existat mai mulţi martori cum ar fi Preston Nichols, Peter Moon sau Al Bielek (Duncan Cameron) care au descris detalii şi caracteristici deosebit de concludente din cadrul acestui proiect. Ei au dezvăluit că proiectul a avut la bază informaţii extraterestre cu ajutorul cărora printre altele s-a pus la punct o veritabilă maşină a timpului prin intermediul căreia au fost trimise în viitor diverse persoane ce au descris ulterior ceea ce au văzut. Aspectul deosebit de semnificativ pentru cadrul acestui articol este acela că aceşti sui-generis călători în timp au descris că nu au putut trece în viitor mai departe de finalul anului 2012, de ca şi cum acolo se afla un fel de barieră temporală ! Explicaţia ar putea fi tocmai aceea că după anul 2012 există pur şi simplu alte coordonate spaţiu-timp, sau altfel spus, acolo există deja aşa-numita „A patra Dimensiune”.O perspectivă semnificativă a aspectelor prezentate în acest articol ne este prezentată într-un scurt film documentar pe care îl puteţi viziona la adresa http://www.youtube.com/watch?v=OeZ2DT1yqh0 , intitulat “Ce se întâmplă dacă ascensionez sau nu ?”

În ce măsură aceste aspecte sunt reale sau nu ne vom convinge foarte curând pentru că timpul care a rămas până la actualizarea lor este foarte scurt. Chiar dacă din perspectiva obişnuită, cotidiană, aceste lucruri pot să ne apară cu totul fanteziste, este semnificativ să ştim că străvechile civilizaţii ce au existat cândva pe acest Pământ au descris –aşa cum constatăm din scrierile care au mai rămas până la noi – că aceste evenimente s-au mai repetat. De exemplu, tradiţia vedică spune că toate acestea se produc mereu atunci când are loc trecerea ciclică la Satya Yuga, epoca Luminii şi Adevărului Divin. Omul zilelor noastre mai are încă multe surprize atât în ceea ce priveşte redescoperirea ştiinţelor spirituale străvechi, ce au fost în mare parte uitate, cât şi în ceea ce priveşte înţelegerea ritmurilor şi planurilor dimensionale ale Universului. În orice caz, merită să ne amintim cuvintele unui eminent savant contemporan, J.B. S. Haldane, care spunea : „Universul nu numai că este mai extraordinar decât ne imaginăm noi, ci este chiar mai extraordinar decât ne-am putea noi imagina.

SURSA

             eulinterior.blogspot.ro

Sacrificii fără speranță!

Într-un interviu recent cu preşedintele francez François Hollande, acesta a emis o idee esenţială, deşi adeseori nesocotită, cum că există limite la sacrificiile care pot fi cerute de la cetăţenii ţărilor la ananghie din sudul Europei. Pentru a evita transformarea Greciei, Portugaliei şi Spaniei în adevărate “case de corecţie” colective, a susţinut acesta, oamenii au nevoie de speranţă, dincolo de orizonturile de-a pururea îndepărtate ale reducerilor cheltuielilor şi măsurilor de austeritate.

Cele mai elementare noţiuni de psihologie sprijină punctul de vedere al dlui Hollande. Creşterea părţilor negative şi amânarea repetată a celor pozitive nu pot conduce la un obiectiv decât cu condiţia perceperii unei luminiţe la capătul tunelului – recompensa viitoare a sacrificiilor de astăzi.

Pesimismul public predominant în Europa de Sud se datorează în mare parte lipsei unei astfel de recompense. În timp ce declinul încrederii consumatorilor şi a puterii de cumpărare a gospodăriilor agravează recesiunea, prognozele sfârşitului crizei sunt constant amânate, iar popoarele supuse poverii austerităţii ajung să-şi piardă orice speranţă.

Jertfe sângeroase

De-a lungul istoriei, conceptul de sacrificiu a fost strâns legat de teologie şi de economie. În lumea antică, oamenii făceau jertfe adeseori sângeroase pe altarele divinităţilor, gândindu-se că acestea îi vor răsplăti prin, de exemplu, o recoltă bună sau protecţie împotriva nenorocirilor. Creştinismul, şi convingerea că Dumnezeu (sau Fiul lui Dumnezeu) s-ar fi sacrificat pentru a ispăşi păcatele omenirii, a inversat economia tradiţională a sacrificiului. Aici, suferinţa divină este o ilustrare a umilinţei altruiste cu care ar trebui să fie pătimite nenorocirile pământeşti.

În ciuda secularizării, credinţa potrivit căreia recompensele sau realizările cer un sacrificiu a devenit parte integrantă a conştiinţei culturale europene. Conceptul de “contract social” – apărut în timpul Iluminismului pentru a sesiza, fără a recurge la dreptul divin, legitimitatea autorităţii statului asupra cetăţenilor săi – se bazează pe postulatul că indivizii ar renunţa la ceva libertate personală în scopul de a asigura pace şi prosperitate pentru toţi.

Astfel, liderii politici au cerut adeseori cetăţenilor să-şi sacrifice libertăţile personale şi confortul în numele entităţilor spirituale secularizate, cum ar fi Naţiunea sau Statul – cereri pe care cetăţenii în general le-au îndeplinit. În primul său discurs în faţa Camerei Comunelor, în calitate de prim-ministru al Marii Britanii, Winston Churchill a însufleţit o ţară asediată, prin declaraţia lui celebră cum că el – şi, prin urmare, Anglia – nu avea “nimic de oferit, decât sânge, trudă, lacrimi şi sudoare“.

Un sacrificiu lipsit de sens

Având în vedere o astfel de abundenţă de precedente, poate părea surprinzător faptul că retorica sacrificiului folosită sub steagul austerităţi s-a dovedit atât de ineficientă în contextul crizei europene actuale. Unii observatori deplâng declinul angajamentului popoarelor în tot ceea ce transcendă individul, mai ales în sistemul politic.

Dar reticenţa faţă de austeritate în Europa de Sud nu provine numai dintr-o ostilitate generalizată împotriva sacrificiilor. Punctul de vedere al europenilor ar fi mai degrabă acela de a considera că sacrificiile cerute de liderii lor nu merg în sensul intereselor lor. Churchill oferise britanicilor o perspectivă de care se puteau agăţa: victoria. Fără un scop clar şi precis, de natură să justifice sacrificiul, acesta este lipsit de sens.

Legitimitatea Uniunii Europene era presupusă să se bazeze pe prosperitate. La sfârşitul perioadei de creştere economică rapidă a comunităţii, liderii europeni au ajuns să se bazeze mai mult pe ameninţarea unui rău mai mare decât austeritatea: o agravare a destabilizării ţărilor debitoare, ceea ce ar conduce la incapacitate de plată, la expulzarea din zona euro, precum şi la o prăbuşire economică, socială şi politică.

O amânare pe termen nedefinit

Dar acest discurs al fricii îşi pierde din putere astăzi, fiindcă “new deal“-ul care ia formă în Europa de Sud este bazat mai degrabă pe represiune şi oferă mai puţină protecţie, încălcând astfel principiile fundamentale  ale contractului social. Într-adevăr, în timp ce cetăţenilor li se cere să facă sacrificii în nivelul lor de trai – sau chiar în nivelul de subzistenţă – pentru binele “economiei naţionale“, multinaţionalele sunt în plină expansiune.

Condiţiile impuse de “troică” – Uniunea Europeană, Banca Centrală Europeană şi Fondul Monetar Internaţional – conduc la o amânare pe termen nedefinit a satisfacerii nevoilor celor cărora li se cere să facă sacrificii, precum şi la întârzierea reparaţiei plaselor securităţii sociale zdrenţuite. Şi totuşi, guvernele naţionale continuă să pună în aplicare politici care exacerbează nedreptăţile. De exemplu, bugetul 2013 al Portugaliei a redus de la opt la cinci numărul de tranşe de impozitare – un demers care va devasta clasa de mijloc.

Sacrificiul implica odinioară renunţarea la lucruri lumeşti – plăceri, nevoi de bază, sau chiar viaţă – pentru binele sufletului. Deşi discursul sacrificiului persistă, logica ce l-a susţinut timp de milenii a fost astăzi lăsată deoparte.

Michael Marder

sursa: presseurop.eu

          gandeste.org

De ce trebuie să continue farsa macabră a Europei Unite?

Poate că mai există cetăţeni europeni care cred că această criză se va sfârşi cu bine pentru visul de aur al Europei Unite. Între aceştia nu se regăsesc, însă, nici autorităţile de la Bruxelles şi nici conducătorii “marilor puteri” europene.

Şi totuşi, farsa macabră a evitării unor falimente demult anunţate continuă, deoarece, pentru această categorie specială, criza trebuie să se termine conform Planului.

Nu ştiu în ce categorie a umorului negru s-ar încadra ultima emisiune de obligaţiuni a Greciei, care a fost posibilă doar prin repornirea circuitului BCE - Banca Greciei - băncile comerciale din Grecia - “bani” pentru bugetul Greciei - BCE, dar este sigur că fără un nou default suveran, de data aceasta “involuntar”, ţara nu mai poate func-ţiona mult timp.

Cât mai continuă circul? Oare are vreo “legătură” cu starea deplorabilă a sistemului bancar din Germania?
Articole recente din revista Euromoney arată că Germania este tot mai ameninţată de “o criză bancară ascunsă”, deoarece acolo se află “Goliatul creditelor neperformante”.

Autorii arată că, în aceste condiţii, nu trebuie să ne suprindă opoziţia Germaniei faţă de crearea unei instituţii europene de supraveghere bancară. Conform datelor de la PricewaterhouseCoopers citate în articole, creditele neperformante au ajuns la 196 de miliarde de euro în iulie 2012, iar Germania ocupă primul loc în Europa din acest punct de vedere.

Amintind de presiunile uriaşe la care sunt supuse băncile din Irlanda şi Spania pentru a-şi reduce bilanţurile şi gradul de îndatorare, articolele din Euromoney mai arată că procesul de restructurare a sistemului bancar din Germania este aproape inexis-tent, în afara transferului activelor neperformante către “bănci rele”. Fruntaşe pe ramură sunt băncile WestLB şi Hypo Real Estate, care au transferat deja active în valoare de 273 de miliarde de euro către băncile rele.

Situaţia celor două bănci este explicabilă prin expunerile masive faţă de creditele subprime din Statele Unite şi a celor imobiliare din Irlanda. Dincolo de aceasta, “cerul albas-tru” al sistemului bancar din Germania este ameninţat tot mai mult de norii negri ai datoriilor populaţiei.

O ştire recentă a agenţiei de presă DPA arată că “aproape unu din zece germani nu poate să îşi plătească facturile”, conform datelor de la agenţia de credit Creditreform. Motivul nu îl constituie povara creditelor ipotecare, ci a celor de consum. “Anumite companii, în special producătorii de automobile, oferă prea uşor credite - adesea cu perioade de graţie de până la trei luni”, a declarat Michael Bretz, purtătorul de cuvânt al Credit-reform.

Nici agenţia de ştiri DPA şi nici ziarele germane care au preluat ştirea nu se întreabă, însă, de ce este nevoie de o asemenea îndatorare într-o societate invidiată în întreaga Europă. Să fie, oare, şi prosperitatea Germaniei doar o iluzie? Este posibil, deoarece DPA mai scrie că “cel mai şocant aspect, pentru spiritul auster al germanilor, este creşterea «considerabilă» a datoriilor clasei de mijloc”.

În aceste condiţii, nu trebuie să ne surprindă faptul că “sistemul bancar al Germaniei nu este într-o formă prea bună şi nu doreşte povara susţinerii băncilor din alte ţări”, după cum a declarat un bancher german pentru Euromoney. Rămâne de văzut cum se va împăca dorinţa bancherilor germani cu necesitatea opririi fenomenului de “balcanizare a sistemului bancar european”.

Peter Lee scrie despre acest fenomen tot în Euromoney, observând că “urgenţa subită pentru realizarea uniunii bancare provine din realizarea faptului că autorităţile naţionale de reglementare au promovat o acţiune contrară reducerii gradului de leverage: capturarea capitalului bancar şi a lichidităţii în interiorul graniţelor pentru conservarea creditului local”.

Concluzia lui Lee îl împiedică, probabil, pe Draghi să doarmă bine şi îi afectează capacitatea de evaluare corectă a efectelor secundare ale tipăririi nelimitate: “Balcanizarea va face irelevantă politica monetară a BCE, va agrava criza creditării de la periferie şi va creşte probabilitatea unei recesiuni la nivelul nucleului zonei euro”.

Ultimele date statistice arată că recesiunea pare inevitabilă şi în cazul Germaniei, pe fondul scăderii semnificative a producţiei industriale şi a consumului, iar ultimul lucru de care mai are nevoie pilonul tot mai şubred al Europei este o uniune bancară.

Pentru Sebastian Mallaby, membru marcant al Council on Foreign Relations, uniunea bancară europeană nu reprezintă decât un “combustibil pentru furia germană”. Într-un articol din Financial Times, Mallaby scrie că “dacă structura de guvernare a BCE va împiedica Germania să prevină crizele bancare, pentru care germanii vor trebui oricum să plătească, nefericirea se va transforma în furie”.

Nefericirea de care vorbeşte Sebastian Mallaby se referă, de fapt, la ură, un sentiment mult mai puternic al germanilor faţă de politica adoptată de către Banca Centrală Europeană. “Încercaţi să vă imaginaţi furia americanilor sau a britanicilor faţă de bailout-ul bancherilor plutocraţi”, iar apoi “încercaţi să vă imaginaţi sentimentele lor dacă bancherii ar fi străini”, mai arată Sebastian Mallaby. După cum se vede, prosperitatea este “garantată” într-o Uniune Europeană unde fericirea comună este dată de împărţirea echitabilă a unor datorii care nu mai pot fi plătite.

Poetul englez John Donne scria, în secolul al XVII-lea, că “niciun om nu este o insulă; fiecare om este o parte a continentului, o parte a întregului” şi de aceea nu trebuie să întrebăm niciodată pentru cine bat clopotele.

Ceea ce fac în prezent autorităţile germane este un exerciţiu disperat în ale neputinţei, pentru a împiedica clopotarul să-şi exercite meseria.

Stadiul în care a ajuns criza morală şi financiară a Europei nu mai permite urmarea perceptelor lui Donne. Fiecare ţară europeană este o insulă legată, împotriva voinţei propriilor cetăţeni, de un continent care nu le mai aparţine, iar salvarea nu poate veni decât prin tăierea acestor legături artificiale.

Departe de a însemna o derivă în necunoscut, distrugerea artificialului edificiu european postbelic înseamnă o şansă nebănuită pentru reconstruirea punţilor europene. Iar pentru a fi durabile, aceste punţi nu trebuie să respecte nicio normă de siguranţă, în special cele recomandate de “Uniunea Europeană”.

CĂLIN RECHEA

sursa: bursa.ro

          gandeste.org

Depozite secrete uriaşe de diamante

A fost un secret de stat ştiut doar de câţiva oameni de încredere. Acum, Rusia a dezvăluit că deţine un depozit uriaş de “diamante de impact” care au trăsături neobişnuite, prezintă Messagetoeagle.com.

Formate în urmă cu câteva milioane de ani de către un asteroid care a căzut pe Pământ, aceste diamante extraterestre ar putea întoarce “cu susul în jos” pieţele mondiale.

În urmă cu câteva zile, Rusia a declarat că are în posesie trilioane de pietre preţioase care se află sub un crater de asteorid cu un diametru de 100 de kilometri, vechi de 35 de milioane de ani, în estul Siberiei, cunoscut sub numele de Astroproblema Popigai. Ruşii au ştiut despre această locaţie încă din anii ’70.

Vălul secretului a fost în sfârşit ridicat, iar Moscova a permis oamenilor de ştiinţă de la Institutul de Geologie şi Mineralogie Novosibirsk să vorbească despre acest aspect cu presa.

Depozitul este localizat la graniţa dintre regiunea Krasnoyarsk şi Yakutia în structura cripto-exploziei Popigai. Este atât de mare încât poate aproviziona pieţele globale pentru următorii 3.000 de ani.

Potrivit agenţiei de presă ITAR-Tass, diamantele de la Popigai sunt “de două ori mai dure” decât pietrele obişnuite, ceea ce le face ideale pentru utilizări industriale şi ştiinţifice.

 

Directorul Institutului, Nikolai Pokhilenko, a declarat că ceea ce se află în acest loc este suficient pentru a “răsturna” pieţele de diamante mondiale.

Diamantele de impact se formează atunci când un asteroid se loveşte de o zonă bogată în depozite de grafit. Mineralele super-dense rezultate sunt de două ori mai dure decât diamantele obişnuite şi prezintă o granulaţie mare. Diamantele ca acestea sunt extrem de valoroase, nu doar pentru calităţile estetice, dar şi pentru folosirea lor în procesele industriale şi ştiinţifice de o precizie înaltă.

Domnul Pkhilenko a declarat că “resursele diamantelor super-dure conţinute de rocile din structura cripto-exploziei de la Popigai, sunt de zece ori mai mari decât toate rezervele mondiale cunoscute”. “Vorbim despre trilioane de carate. Prin comparaţie, rezervele actuale cunoscute în Yakutia sunt estimate la un miliard de carate”.

Acest lucru crează posibilitatea ca Rusia să subcoteze preţul materialului sintetic produs acum în China şi furnizarea unei noi tehnologii, mai ieftine, pentru fabricarea părţilor de maşini şi de avioane, precum şi de prelucrare a bijuteriilor.

 

“Diamantele din craterul Popigai ar putea întoarce totul cu “susul în jos”. Iar ceea ce se va întâmpla atunci cu preţurile de pe această piaţă nu este sigur”, spune directorul Institutului Diamantelor Industrial Yakutnipromalmaz, Gennady Nikitin.

Însă, există probleme legate de accesabilitatea şi izolarea extremă a locaţiei faţă de orice cale ferată sau drum rutier.

Cercetătorul Sobolev, Nikolai Tuchkov, a declarat că există într-adevăr “probleme cost-eficienţă, deoarecelocaţia este izolată de orice centru populat”.

Totuşi, cercetătorii siberieni nu vor renunţa. O expediţie în acest crater de diamante steril este planificată deja. Depozitul este atât de mare încât, dacă aceste diamante Popigai erau bijuterii, fiecare cetăţean rus putea purta pe fiecare deget o mie de carate de diamante.

Russia Finds 'Trillions' of Carats in Huge... de NewsyVideos

 

 

sursa

http://www.financiarul.ro/2012/09/26/dezvaluire-depozite-secrete-uriase-de-diamante-extraterestre/ 

http://adevarul2012.blogspot.ro

ISTORIA MULTIMILENARĂ CARE NE-A FOST FURATĂ (7)

Unde au dispărut strămoşii noştri pe durata a peste o mie de ani?(2)
„Însă nu puţină mirare este la toţi câţi scriu de aceasta, nici la câţi bine vor socoti de aceşti români cum s-au ţinut şi au stătut până astăzi aşa, păzindu-şi şi limba, şi cum au putut şi pot şi pământurile acestea locuiesc, care aceasta la puţine limbi şi neamuri se vede; şi mai vârtos atâtea roduri de oameni străine şi barbare peste dânşii au dat şi au stricat, carii peste alţii aşa dând nici numele, nici alt nimic nu se mai ştie, nici nu se mai pomeneşte de aceia.”
(N. Milescu Spătarul)

Sunt atâtea argumente forte, care confirmă paternitatea românilor asupra acestor pământuri din cele mai vechi timpuri, continuitatea poporului dac, a culturii dacice pe parcursul acestui mileniu de frământări pe bătrânul continent şi finalizarea procesului de etnogeneză a poporului român. Vom diviza argumentele în patru grupuri distincte: argumente de ordin politic, geografic, cultural şi religios.
Argumente de ordin politic. Să pornim de la momentul părăsirii vechii Dacii de către romani. Ce a rămas în Dacia după plecarea romanilor în a. 272 sub Aurelian? Părerile diferă. Cea mai înrădăcinată opinie este aceea că Dacia depopulată a fost completamente romanizată cu colonişti străini şi dacii rămaşi romanizaţi, ipoteză care nu suportă nici o critică. „Toţi romanii retrăgându-se la sud de Dunăre în 272, Dacia a fost populată exclusiv cu germanici şi cu slavi, dar în mod răzleţ, aşa încât maghiarii ar fi prima populaţie sedentară în acest teritoriu”, declară mai mulţi avocaţi ai ungurilor gen D. Darrell. Ca să vezi miracol. A fost marele popor dac cu o istorie multimilenară şi nu mai e. A dispărut, aşa, fără urme ca să elibereze locul ungurilor şi slavilor. Este lipsită totalmente de sâmburele raţiunii această ipoteză. Un popor sedentar, cu îndeletniciri agricole de milenii (lucru menţionat de numeroşi istorici ai timpului), cu adânci rădăcini în pământul stropit cu sângele strămoşilor, nu putea să părăsească teritoriul Vechii Dacii, cu atât mai mult că la nord-est se aflau fraţii lor – dacii liberi, care constituiau peste 2/3 din toţi dacii. Desigur, cu retragerea legiunilor romane, „…frumoasa alcătuire romană a Vechii Dacii se desface din toate încheieturile ei. Nu mai e ocrotire, nici cârmă, nici povaţă. Cetăţile construite de romani se dărăpănă, oraşele se pustiesc; fruntaşii, neguţătorii, oamenii cu stare, pleacă cu administraţia romană în Daciile noi. Rămâne însă plugarul – talpa ţării, gloata de muncă şi de îndurare, rămâne poporul cel mult şi strâmtorat, pe care porunca împăratului nu-l priveşte, pe care moartea nu-l mai înspăimântă. Săracul n-are unde să plece”, spune reputatul scriitor şi patriot A. Vlahuţă.
Convins că românii sunt urmaşi nu numai ai romanilor, ci şi ai dacilor S.M. Girardin (un jurnalist francez, care a cunoscut foarte bine originile poporului român) constata asemănări între dacii de pe Columna lui Traian şi ţăranii români întâlniţi de el în călătoriile prin România: „Eu am văzut în câmpurile Valahiei şi pe colinele Moldovei figurile, pe care le văzusem pe Columna lui Traian…Această provincie îndepărtată, cucerită ultima de romani, a conservat cel mai mult urmele şederii lor”. Desigur, este indiscutabil şi faptul că poporul român în această perioadă plină de frământări şi mişcări de popoare, aflat în acest spaţiu extrem de vulnerabil, a cunoscut anumite transformări, influenţe. Dar tot atât de indiscutabil este şi faptul că strămoşii noştri au fost mult mai puternici din punct de vedere genetic decât hoardele nomade din est, ei, la rândul lor, asimilându-i pe mulţi nomazi din est.
„Din partea coloniei carea rămas în Dachia veche şi din românii dintre Crum trecuţi peste Dunăre s-au prăsit apoi tot românii cât sunt de-a stânga Dunării, iară din partea coloniei carea s-a trecut Dunărea şi s-au aşezat în Dachia cea nouă, aşijderea şi din românii pre carii i-a adus Marele Constantin în Trachia, Machidonia şi Thesalis, s-au prăsit românii, carii s-au numit după aceea cum vlahi, cum cuzo-vlahi, iară mai apoi comani, paţinachite, mai pre urmă munteni, moldoveni, mocani, ci oricum i-au numit sau se numesc acum, tot de o viţă şi porodiţă sunt adecă români de sânge”. (Gh. Şincai. Cronica Românilor. Ed. Minerva, Bucureşti, 1978,p.36). Cum se leagă cu aceste fapte documentate culese din biblioteca Vaticanului ereziile lui Darrell precum că „După retragerea (romană) nu există în regiune documente despre daci sau români pentru un întreg mileniu”. Iată că există. Merită toată atenţia şi opinia marelui cărturar N. Milescu Spătarul.
Argumente de ordin geografic. „…Europa începe de la munţii Rifiei (Caucaz – n.n) de la fluviul Tanais (Don - n.n.) şi de la lacul Meotic (marea Azov – n.n.), care se afla spre răsărit…La răsărit se găseşte Alania, la Mijloc Dacia unde e şi Gothia, apoi se află Germania…”(Orosius. Autohtoni şi migratori. Istoria din sec. IV şi V). În sec. V, până la venirea slavilor şi cu mult înainte de venirea ungurilor, încă se ştia de Dacia. Ea nu dispăruse după plecarea Romanilor din Dacia Veche, cum încearcă să ne convingă unii de alde Darell. „Sciţii de dincolo de Istru, pe care cei vechi îi numeau geţi, iar cei de acum îi numesc goţi”, spune Philostorgios (368-425) în „Istoria bisericească”. Cel mai argumentat şi convingător în acest sens este chiar istoricul got Iordanes. „…despre care geţi am arătat mai sus că sunt goţi” (Getica). „ …Cei vechi i-au numit mai mult geţi decât goţi, neam tare şi foarte puternic, înalt prin statura corpurilor, îngrozitor prin felul armelor” spune Isidor din Sevilla (op. cit., p. 575). “Deprinderea statornică cu agricultura cere însă ca poporul român să fi avut în stăpânirea sa un teritoriu, pe care s-o fi putut pune în aplicare. Cum să se explice deci aceasta, dacă el ar fi venit mai târziu în ţara sa, când aceasta era acum ocupată de alte popoare, slavoni şi unguri ş.a., fără ca el s-o fi cucerit, pentru a putea deveni proprietar de pământ şi agricultor”, demonstrează destul de argumentat paternitatea poporului român asupra acestui pământ strămoşesc cunoscutul istoric Dm. Onciul. Scrieri istorice. Ed. Ştiinţa, 1968.
Savanţii români şi străini au mai descoperit:
- în cea mai veche cronică turcească, intitulată „Ogusnam”, adusă în actualitate de istoricul român de naţionalitate turcă Ali Ekrem, tipărită în germană, franceză şi rusă, se menţionează existenţa, în anul 839, a unei Ţări a Românilor la nord de Dunăre, până spre Nipru. Se mai menţionează că „Ţara Românilor” s-a confruntat cu cumanii (deci ţara avea o armată şi o administraţie bine pusă la punct. Despre această cronică istoricii şi specialiştii noştri nu au ştiut că există! ;
- în Atlasul german din 1826, pe o hartă care ilustrează popoarele Europei din răsărit în anul 900 (la momentul venirii ungurilor!!!) se specifică „Wahalen oder Rumumy”, pe teritoriul ce se întindea din Panonia până la Nipru. Totodată, se menţionează şi existenţa a cinci voievodate româneşti, adică a unor ţărişoare locale;
- descoperirea scrisorii unui conducător hazar, referitoare la secolul al VII-lea e.n. din care rezultă existenţa în Transilvania a „ţării Ardil”, adică a ţării Ardealului, termen curat românesc, apărut cu două secole înainte de invazia triburilor migratoare războinice ungare în Bazinul mijlociu al Dunării. Descoperirea a fost făcută în Biblioteca naţională din Budapesta în lucrarea lui Lukacs Karoly, preot romano-catolic şi arheolog, care a păstorit peste zece ani în regiunea Balatonului, unde a făcut cercetări arheologice, identificând urme materiale ale unor castele, biserici şi cetăţi voievodale româneşti în sec. al X-lea. Lucrarea a apărut în anul 1937 la Tipografia Episcopatului romano-catolic din Oradea, unde, preotul a fost mutat. Cartea respectivă nu a fost găsită în nici o bibliotecă din România!;
- a fost descoperită cronica împăratului german Friederic al II-lea Barbarossa. Pentru anul 1189 în ea se stipulează existenţa unei ţări româneşti numită „Walahia” între Dunăre şi Munţii Carpaţi, condusă de un principe. Sunt descrise cu lux de amănunte graniţele, iar principele ţării, într-un dialog cu împăratul, şi-a afirmat suveranitatea;
- au fost descoperite sursele documentare ale lucrării „Cosmographie”, scrisă în limba română cu alfabet geto-dac, de către Aeticus Dunăreanu, ilustru cărturar şi explorator român din sec. al IV-lea.

Valeriu DULGHERU

Sursa: basarabialiterara.com.md