duminică, 30 septembrie 2012

Cazul incredibil al brokerului care a zguduit piaţa mondială a petrolului din cauza unei beţii


Un broker care s-a îmbătat într-o noapte din vara anului 2009 şi a continuat să ia parte la tranzacţii, a reuşit, fără să-şi dea seama, să ridice spectaculos preţul ţiţeiului. 

Un broker beat a zguduit piaţa mondială a petrolului
Un broker beat a zguduit piaţa mondială a petrolului

Steve Perkins, borker la PVM Oil Futures, a zguduit piaţa mondială a ţiţeiului cumpărând cantităţi impresionante de petrol la preţuri mari, scrie Russia Today, care citează AFP. Incidentul a avut loc în iunie 2009, dar a fost de curînd descoperit de autorităţile americane care investigau bizara creştere a preţurilor din acel moment.

Potrivit AFP, Perkins a cumpărat 7 milioane de barili de petrol, la preţuri din ce în ce mai mari, care au crescut de la 71,40 de dolari până la 73,05.

În dimineaţa următoare, când a fost întrebat de ce a cumpărat aşa de mult petrol, Perkins a fost nevoit să mărturisească faptul că nu îşi aduce aminte. El a fost concediat, ulterior, după ce a admis că are o problemă cu băutura.


Sursa:  REALITATEA.NET

CUTREMUR ÎN COLUMBIA cu magnitudinea de 7,4. Se aşteaptă replici, dar nu tsunami


CUTREMUR ÎN COLUMBIA cu magnitudinea de 7,4
CUTREMUR ÎN COLUMBIA cu magnitudinea de 7,4
Potrivit Institutului American de Seismologie, cutremurul s-a produs la 45 de kilometri de localitatea Popayan, în apropierea graniţei cu Ecuadorul.
Epicentrul cutremurului a fost reperat la nivelul La Vega, o localitate situată în departamentul Cauca, la aproximativ 600 de kilometri de Bogota. Seismul s-a produs la o adâncime de 169 de kilometri, a declarat o purtătoare de cuvânt a Agenţiei, precizând că nu dispune imediat de nicio informaţie cu privire la eventuale victime sau pagube. "Pentru moment nu există pagube grave", a declarat duminică la prânz pentru presă Carlos Ivan Marquez, directorul organismului public de prevenire a catastrofelor. Totuşi, unii "locuitori au fost afectaţi la Timbiqui", o altă localitate din departament, a precizat el.

Cutremurul a fost resimţit în mare parte din ţară, în cel puţin opt provincii (Cauca, Huila, Valle, Risaralda, Quindio, Antioquia, Caldas, Tolima, Choco şi Cundinamarca) situate în sud-vestul, vestul şi centrul ţării, potrivit acestei surse. Institutul american de geofizică USGS a anunţat, de asemenea, că a înregistrat un cutremur cu magnitudinea de 7,4, al cărui epicentru a fost localizat la aproximativ 20 de kilometri est de oraşul La Vega şi la aproximativ 326 de kilometri nord-est de Quito, capitala Ecuadorului, la o adâncime de aproximativ 150,4 kilometri. Nicio alertă de tsunami nu a fost lansată, a precizat Centrul de alertă de tsunami pentru Pacific, care face parte din cadrul serviciului american meteorologic NOAA.

Cutremurul a fost resimţit puternic la Quito, dar şi în alte regiuni din Ecuador, potrivit mai multor mărturii publicate pe Twitter. La Quito, cutremurul a fost resimţit timp de aproximativ 30 de secunde, în special în clădirile înalte, a constatat un jurnalist AFP. Emisiunile mai multor posturi de radio au fost întrerupte pentru anunţarea seismului.

Ţările andine din America Latină, inclusiv Columbia şi Ecuadorul, sunt situate pe Centura de Foc a Pacificului, o zonă care concentrează aproximativ 85% din activitatea seismică terestră.

Sursa:  REALITATEA.NET

A existat viaţă pe Marte!?


Roverul marţian a transmis imagini ce indică faptul că pe planetă ar fi existat cândva cursuri de apă cu adâcimea de peste un metru.

Curiosity a descoperit pe Planeta Roşie forme de relief ce par să fie albii secate ale unor foste râuri; ipoteza este susţinută de prezenţa pietricelelor rotunjite, ce par să fi fost modelate astfel de ape.

Nu chiar o surpriză absolută, căci oamenii de ştiinţă bănuiau că pe Marte ar fi existat cândva apă, acesta fiind motivul pentru care au ales Craterul Gale ca loc pentru amartizarea lui Curiosity: fotografiile realizate din spaţiu sugerau că aici existase apă.


În schimb, nu s-au descoperit până acum urme de materie organică.

La ora actuală, Marte e o planetă deşertică, rece, dar conform studiilor geologice e posibil să fi fost, cândva, mai caldă şi mai umedă.

Cele mai recente imagini transmise de Curiosity susţin acestă ipoteză. Pietrele fotografiate, cu forme rotunjite, amintesc de prundişul de râu, iar mărimea lor (unele sunt cât o minge de golf) arată că nu ar fi putut fi transportate de vânt, astfel încât ipoteza existenţei, în trecut, a apelor curgătoare devine tot mai plauzibilă.

Destinaţia finală a lui Curiosity este Muntele Sharp, care se înalţă în centrul Craterului Gale şi unde - speră oamenii de ştiinţă - există şanse ca roverul să descopere urme de materie organică, un element esenţial pentru a fundamenta teoria existenţei pe Marte, în trecut, a unor forme de viaţă.


Sursa: Mail Online / descopera.ro

Morală, vinovăție, rușine


           Trei cuvinte care ne produc inconfort chiar din momentul în care le citim/auzim. Trei cuvinte care ne duc cu gândul la clipe din viața noastră în care ne-a fost greu să ridicăm ochii din pământ și pe care tindem să le ștergem din “istoria” noastră.

            Desigur, nu sunt subiecte tocmai comode pentru o discuție dar cred că tocmai vorbind despre ele putem elibera de pe umerii noștri povara ce am purtat-o odată cu acestea.

            Acesta este motivul pentru care am dedicat acestor subiecte una dintre edițiile emisiunii “Viața privită prin ochii sufletului”. Împreună cu Maria Avrămasca am încercat câteva unghiuri mai altfel din care pot fi privite aceste lucruri, câteva puncte de vedere cât mai aproape de ochii sufletului.

Vizionare plăcută!

 
Cu drag >:D<
Sursa: adinaamironesei.blogspot.ro

Fiecare dintre voi a facut o alegere, alegerea de a trai experienta realitatii fizice, de a trai o viata fizica


Haideti sa incepem cu a intelege ideea in legatura cu relatia dintre Mintea Fizica si Mintea Superioara ce functioneaza ca o persoana intreaga.
Fiecare dintre voi a facut o alegere, alegerea de a trai experienta realitatii fizice, de a trai o viata fizica. Cand se face aceasta alegere din starea de spirit, de la nivelul non-fizic, ceea ce faceti, general vorbind, fie ca e complet constient sau in mod automat, este sa puneti bazele unui fundament in ceea ce ar putea fi numit “o realitate la nivel de sablon”, o frecventa, un domeniu al realitatii aflat imediat deasupra realitatii fizice, la care unii s-ar putea referi ca la un taram astral inferior. In aceasta realitate sablon, vibratiile de energie sunt ceva mai scazute decat ideea de taramuri spirituale superioare, dar nu atat de scazute sau de dense precum realitatea fiziologica. Cu toate astea, sunt destul de apropiate astfel incat pot fi folosite ca sablon pentru a stabili anumite scenarii ce vor fi jucate, pentru a trasa schita anumitor scenarii ce vor fi experimentate in realitatea fizica ce va urma.
Stabilind aceste scenarii, aceste teme de explorat in realitatea sablon, creati astfel un fel de “functie automata” ce va permite sa va focalizati pe experienta si explorarea acelei teme cand veti fi in realitatea fizica fara sa trebuiasca sa va ganditi prea mult la cum se face asta. Face parte din creatia acordului colectiv, ce are loc la nivelul realitatii sablon in care sunteti cu totii de acord sa creati anumite circumstante asemanatoare, anumite conditii asemanatoare prin care veti experimenta cu totii realitatea fizica. E nivelul in care sunteti cu totii de acord cu regulile generale prin care veti juca jocul realitatii fizice.
Odata ce acest lucru s-a stabilit ca tipar si s-a pus la locul sau, constiinta voastra atunci, intr-un sens, trece , se filtreaza prin acel sablon in drumul sau spre realitatea fizica, in drumul spre a va cristaliza in materialitatea fizica, facand legatura cu ideea trupului fizic, consolidandu-se bine in acea focalizare. Trecand prin acel nivel de sablon, luati asupra voastra atributele realitatii cu care ati fost de acord la modul general. Incepeti sa va umpleti si sa va imbibati constiinta cu o structura - cristalizati o anumita structura ce este reprezentativa pentru acea realitate in care veti avea o experienta.
O analogie similara ar fi ca decideti sa faceti scufundari la mare adancime si atunci trebuie sa va pregatiti cu un costum adecvat de scafandru, cu un aparat adecvat si un echipament de respirat adecvat. Va pregatiti pentru mediul in care urmeaza sa plonjati. Astfel ca, precum pe masura ce coborati, va reglati oxigenul, etc, obisnuindu-va cu presiunea de adancime din mare, la fel va obisnuiti – prin intermediul acestui proces de cristalizare – cu ideea experientei devenirii unei fiinte fizice si cu limitarile ce vin odata cu asta.
Tineti minte! Chiar daca, pentru majoritatea dintre voi, aceasta viata are de-a face in totalitate cu renuntarea la limitele proprii, multe dintre ele sunt inca de folos. Va folosesc inca pentru a va mentine focalizati in realitatea fizica.
Astfel ca, doar conceptul de limitare in sine, nu e inerent unul negativ – ceea ce faceti cu acel concept poate fi pozitiv sau negativ. Totusi, intorcandu-ne la ideea acestei progresii, cand va conectati astfel la ideea semintei fizice ce se naste pentru a crea o legatura cu conceptul unui trup, cand va cristalizati spiritual in acea fizicalitate, de fapt ajutati si asistati la formarea acelei forme embrionice, imbiband-o cu multe dintre ideile cristalizate pe care le-ati adus cu voi ca spirite si colaborati cu acel corp embrionic in pantecele mamelor voastre la crearea fiintei, a structurii de personalitate ce va exemplifica cel mai bine temele pe care ati ales sa le explorati in realitate.
Bashar

Cum să îţi fereşti banii de “feudalii” secolului XXI


Criza financiară poate fi un pretext care să servească statului şi elitelor privilegiate ale acestuia să ia măsuri excepţionale, dispunând discreţionar de averea privată a cetăţenilor, avertizează autorul Charles Hugh Smith pe blogul său, Of Two Minds. El întrevede trecerea la un control mai strict al capitalului pe măsură ce autorităţile şi sistemele bancare vor viza o devalorizare forţată a monedelor. Restricţionând circulaţia capitalului, statul ar urma să facă inutilă încercarea oamenilor de a-şi feri de distrugere sau confiscări economiile de o viaţă. În întâmpinarea acelui moment, cei care dispun de capital ar trebui să ia în calcul adoptarea de măsuri preventive, cum ar fi mutarea unei părţi a avuţiei peste graniţă, spune Smith.

În opinia sa, fuga capitalului deja a început pe plan global, investitorii fiind în continuă căutare pentru soluţii care să permită prezervarea avuţiei. Aceştia încearcă să evite devalorizările abrupte ale monedei sau confiscările mai mult sau mai puţin făţişe. În faţa acestui fenomen, statele ar putea încerca să impună un control în creştere al capitalului care să îngreuneze refugierea investitorilor.
Percepţia potrivit căreia statul ar fi un mare feudal, iar cetăţenii doar nişte iobagi pe domeniul acestuia nu este îndepărtată de realitate, după părerea lui Smith. Cetăţenii, de fapt, chiar sunt iobagi care slujesc statul şi nobilimea financiară. Dacă iobagii ar pleca de pe domeniul feudal al statului împreună cu propriul lor capital, atunci nu vor mai fi resurse din taxe pentru stat şi nici colaterale pentru sectorul bancar. În aceste condiţii este foarte probabil ca statul să impună controlul capitalului ca o formă de prezervare a intereselor sale şi a poziţiilor elitelor.
Cetăţenii au în faţă tâlhari cu metode tot mai rafinate
Istoria ne arată că elitele au procedat periodic la confiscări ale averii cetăţenilor. Mai întâi, reprezentanţii acestora au mutat banii în monede străine, apoi statul a devalorizat brusc moneda pentru ca apoi feudalii să repatrieze banii pentru a cumpăra activele ieftinite. Schimbările de reguli peste noapte vin totdeauna în folosul acestor elite. Controlul capitalului face parte din această categorie a mişcărilor neprevăzute şi poate include limitarea sumelor care pot fi transferate peste graniţă, limitarea cantităţii de aur care poate fi deţinută pe teritoriul naţional, interdicţia transferurilor de fonduri în străinătate sau obligarea fondurilor de pensii să îşi limiteze deţinerile doar la bonduri guvernamentale. Statul central şi elitele financiare au devenit foarte creative în ceea ce priveşte mijloacele de expropriere a cetăţenilor de cash şi de active, avertizează Smith.
Deja oamenii fug cu banii
Cel mai facil mod de a scăpa de controlul capitalului şi de devalorizările forţate îl reprezintă deţinerea fizică de aur sau argint, precum şi plasamentele diversificate în monede străine peste graniţă. Acest procedeu este deja folosit în ultimii ani: chinezii cumpără aur pentru a se proteja de inflaţie, iar spaniolii fug cu banii din băncile lor pentru a deschide conturi la Londra; ultimii ştiu că dacă Spania părăseşte zona euro va urma o devalorizare abruptă a monedei naţionale care ar reduce drastic valoarea depozitelor lor.
Charles Hugh Smith crede că nu este exclus ca în curând SUA şi Canada să impună măsuri stricte de control al capitalului, cum ar fi limitarea severă a sumelor pe care persoanele private le pot transfera dintr-un cont în altul. Istoria ne arată că în crizele financiare statele au schimbat regulile jocului pentru a-şi proteja interesele.
Ţintele principale, deţinerile lichide şi sursele sigure de venit
Insecuritatea şi instabilitatea financiară sunt în creştere; tocmai de aceea mijlocirea riscurilor are o importanţă tot mai mare în prezervarea capitalului. Noi nu putem controla instabilitatea economică, financiară şi politică, dar putem mijloci riscurile diversificând activele şi controlând ceea ce realmente depinde de noi, scrie Smith. El spune că ceea ce va conta cel mai mult în perioada prelungită de criză financiară vor fi lichiditatea şi sursele sigure de venit. Astfel, este de urmărit deţinerea de capital care să fie lichid (uşor de convertit prin tranzacţii şi de mutat peste graniţă) şi surse de venit care să fie certe (nu cele speculative sau cele care depind de controlul statului). Activele-cheie care nu pot fi înlocuite ar trebui să reprezinte, iarăşi, o destinaţie de plasament pentru cei care deţin capital.
Înainte de toate, înţelege riscul
Până la realocarea resurselor şi construirea unui portofoliu adecvat unei etape de criză prelungite, se impune o înţelegere prealabilă a riscurilor şi a posibilelor beneficii. Nu există o mijlocire perfectă a riscurilor, aminteşte Smith. Aurul fizic poate fi furat, expropriat sau confiscat la graniţă, orice monedă poate fi devalorizată, iar proprietăţile deţinute în străinătate pot fi naţionalizate de un nou guvern.
Mijlocirea riscului nu este la fel ca speculaţia, dar totuşi implică risc. Scopul unui astfel de “hedge” este prezervarea capitalului, şi nu asigurarea câştigurilor ca în cazul speculaţiilor. Deţinerea unui cont peste graniţă este o utilitate, şi nu o modalitate de creare de avuţie. De asemenea, scopul unui cont în străinătate nu trebuie să îl reprezinte evaziunea fiscală, ci prezervarea capitalului, mai spune Smith. El i-a cerut lui Michael Reps, consultant financiar din Noua Zeelandă, care se ocupă de astfel de transferuri de capital, câteva linii pe care ar trebui să le urmărească cei care vor să îşi mijlocească riscul mutând o parte din bani peste graniţă.
Ce trebuie să ştii despre deschiderea unui cont în străinătate
Deschiderea de conturi în străinătate este de dorit, chiar dacă iniţial nu ţii bani acolo; important este ca să ai posibilitatea de a-i transfera repede atunci când pericolul de control al capitalului devine iminent, spune Michael Reps, director al companiei de consultanţă financiară Yield Quest. S-ar putea să nu ai nevoie de astfel de conturi, dar după cum vedem în cazul Spaniei şi Greciei, cetăţenii acestor ţări deja au fost nevoiţi să recurgă preventiv la ele. Mutarea banilor peste graniţă nu este o poveste despre randamente, aminteşte şi Reps; este vorba, mai degrabă, despre o “barcă de salvare”.
Pentru deschiderea unui cont esenţială este problema unei identităţi clare. Sunt bănci care solicită prezenţa ta fizică la una din agenţiile sau sucursalele lor; altele însă acceptă fără, însă şi atunci sunt anumiţi paşi birocratici de făcut.
Banca străină oferă servicii de depozitare, verificare şi de transfer, iar acestea pot fi accesibile pe internet sau dintr-un terminal din propria-ţi ţară. Conturile sunt străine, dar banii pot fi ţinuţi nu numai în moneda ţării respective, ci şi în alte valute, la alegere.
În Noua Zeelandă, la transferurile mari banca poate percepe un comision de 25 de dolari sau de 35 de dolari, dar acestea pot fi negociate dacă instituţia de credit înţelege că depozitarul va ţine o balanţă extinsă pentru o perioadă mai îndelungată. Existenţa unor acorduri fiscale între ţări, de regulă, evită dubla impunere pentru veniturile rezultate din dobânzi, doar că raportările trebuie făcute către administraţia fiscală sub jurisdicţia căreia se află deţinătorul capitalului.
“Cetăţenii sunt iobagi care slujesc statulşi nobilimea financiară. Dacă iobagii ar pleca de pe domeniul feudal al statului împreună cu propriul lor capital, atunci nu vor mai fi resurse din taxe pentru stat şi nici colaterale pentru sectorul bancar. În aceste condiţii este foarte probabil ca statul să impună controlul capitalului ca o formă de prezervare a intereselor sale şi a poziţiilor elitelor.” (Charles Hugh Smith, autor al blogului Of Two Minds)
Sursa: gandeste.org

UE vs BRICS. Un nou imperiu pe harta Europei tinde sa devina putere globala.


Turcia, pe care unii o numeau odată “bolnavul Europei”, se laudă în prezent cu sănătatea sa economică. Aderarea Turciei la Uniunea Europeană se prezintă din ce în ce mai puţin probabilă - din fericire pentru ambele părţi. Potrivit cotidianului rus Utro, mai degrabă Turcia va adera la BRICS, acest club al ţărilor “cu economii în creştere şi independente”.

Deschizând recent lucrările summitului financiar de la Istanbul, vicepremierul turc Ali Babadjan a declarat cu mândrie că şi anul acesta, şi anul viitor ţara sa va fi economia cu cea mai rapidă dezvoltare din Europa.

“Nivelul de creştere al economiei noastre va fi, anul acesta, de circa 3%. Este posibil ca anul viitor el să ajungă la 4 procente şi ceva. Aceştia sunt cei mai înalţi parametri de creştere din Europa”, a declarat Babadjan, adăugând că Turcia va înregistra o perioadă de stabilitate financiară şi de reducere a şomajului.
Declaraţia vicepremierului turc este una semnificativă, constată Utro. Astfel, conducerea Turciei vede ţara ca parte a Europei, nu a Asiei, în pofida relaţiilor complicate cu UE. Pe de altă parte, Ankara îşi scoate în evidenţă superioritatea - chiar dacă una strict actuală - asupra Europei.
O atitudine la fel de controversată faţă de Europa se remarcă şi în societatea turcă. Potrivit sondajelor de opinie, doar 17% dintre turci cred că ţara lor va adera la UE. În acelaşi timp, două treimi dintre cei intervievaţi au recunoscut că Ankara nu depune suficiente eforturi pentru aderare pentru că în caz contrar ea ar fi aderat deja, iar o treime consideră că statutul de membru în UE nu va oferi ţării lor niciun fel de avantaje.
Într-adevăr: una este să înveţi fără grabă din experienţa politică şi economică europeană, fără să te legi prin obligaţii reale de Bruxelles, şi cu totul altceva este să devii parte a federaţiei europene în curs de construire, cedându-le înalţilor funcţionari de la Bruxelles o parte substanţială din suveranitatea naţională. A doua variantă este puţin probabil să-i convină vreodată Turciei, mai ales acum, când UE se află într-o criză atât de adâncă.
De altfel, nici Europa nu poate să ia o decizie: are sau nu nevoie de Turcia? Şi la Bruxelles, şi în capitalele europene se fac auzite în această privinţă declaraţii diametral opuse.
Potrivit Utro, este greu de imaginat ce s-ar întâmpla cu UE dacă la ea ar adera acum Turcia. Ca număr de populaţie, Turcia s-ar situa pe locul doi în UE după Germania, iar în scurt timp ar depăşi-o, adică ar beneficia de un număr maxim de voturi în organismele UE. Ar trebui deschisă graniţa şi turcii s-ar arunca - la fel ca pe vremea Imperiului Otoman - să cucerească Europa. Nu în ultimul rând, între pereţii casei europene ar fi adusă vechea confruntare turco-greacă, complicată de problema Ciprului.
Însă, din fericire pentru Europa, aceasta este într-adevăr - cel puţin în etapa actuală a istoriei sale - prea puţin atractivă pentru Turcia. Ankara îşi duce demult propriul joc: atât politic, încercări de a uni popoarele turcice, medierea în problema iraniană şi a OM, cât şi energetic.
Acesta din urmă constă în aceea că Turcia aspiră să participe la toate proiectele de gazoduct menite să alimenteze Europa cu petrol şi gaz. Este vorba despre Baku-Cheyhan, de Nabucco, de South Stream şi de gazoductul Trans-Anatolia TANAP din Azerbaidjan. De asemenea, Turcia importă gaz iranian şi, în cazul escaladării tensiunilor dintre Teheran şi Occident, este dispusă să devină “o poartă gaziferă” între Iran şi UE. Problema nu constă doar în aspiraţia Ankarei de a face Europa dependentă de sine, ci în visul Turciei de a deveni o concentrare energetică a întregii Eurasii.
Astăzi, privirea strategică a Ankarei este aţintită nu spre UE sau NATO, ci spre alt “club”: ea manifestă interes şi chiar este dispusă să-şi încerce forţele cu BRICS (Brazilia, Rusia, India, China, Africa de Sud). Recent, cotidianul turc Sabah a publicat un articol cu titlul “Turcia depăşeşte BRICS”, în care se afirmă că economia turcă are perspective mai bune decât economiile acestor ţări în plină dezvoltare. Adică, precizează Utro, Turcia ar fi mai atractivă decât China.
De altfel, nu este exclus ca acest articol să fi fost doar un “balon de testare”: cum vor reacţiona la îmbinarea ‘Turcia şi BRICS’ comunitatea ţării şi forţele politice externe? Cum vor reacţiona cei cinci membri BRICS la aceasta? Desigur, BRICS nu este UE: statutul de membru în această organizaţie nu asigură niciun fel de avantaje, cu excepţia autorităţii, însă fără a leza suveranitatea. O altă problemă este dacă acest club are nevoie de Turcia?
Cotidianul rus subliniază în context că relaţiile dintre Moscova şi Ankara sunt în prezent foarte călduroase, iar schimbul comercial creşte lună de lună. De asemenea, este puţin probabil ca India şi China să se opună acceptării Turciei: un stat puternic din lumea islamică ar constitui o contrapondere suplimentară în această structură pestriţă. În această situaţie, în viitorul apropiat ar putea exista BRICST - o colecţie unică de puteri regionale cu mari ambiţii, conchide cotidianul rus.
Turcia devine din nou IMPERIU!
Un canal între Mediterană şi Marea Neagră pentru a-l întrece pe cel de Suez sau Panama. Un pod peste Bosfor pentru a-l eclipsa pe cel din Brooklyn. Un aeroport de 150 de milioane de pasageri pentru a transforma Istanbulul în inima Euroasiei.
O moschee nouă, imensă pentru a concura cu cele de la Mecca, de la Cairo şi de la Ierusalim. Acestea sunt ideile “mari şi nebuneşti” ale unui Recep Tayyip Erdogan pregătit să facă totul pentru a nu rămâne în istorie ca un simplu ministru, ci ca “noul sultan” al Marii Turcii. Nu întâmplător planurile sale sunt pe termen lung. Ele sunt studiate pentru a fi realizate în întregime până la fatidica dată de 2023, când se va sărbători primul centenar de la naşterea noului stat turc. Festivitate la care Erdogan contează să fie prezent. Şi mai ales să fie mult mai puternic.
Un centenar pe care vrea să-l sărbătorească din fotoliul de preşedinte, cu visul nemărturisit de a intra în istorie ca noul Suliman. Erdogan vrea să construiască o nouă moschee imensă, care va depăşi graniţele Istanbulului şi va acoperi o zonă de 15.000 de metri pătraţi, mare cât patru terenuri de fotbal, care pare făcută special pentru a umbri maiestozitatea edificiului sacru Suleimania construit de sultanul care a asediat Viena şi care a cucerit Bagdadul.
“Moscheea gigantă care va fi construită pe colina din Camhca a fost proiectată pentru a fi văzută din orice colţ al Istanbulului” a admis Erdogan la 29 mai când a anunţat costisitorul proiect.
În spatele incontestabilei megalomanii a lui Erdogan se ascunde în realitate ambiţia lucidă a unui fost primar al Istanbulului decis să transforme metropola în noul far al lumii islamice. Un far religios capabil să le întreacă pe cele de la Mecca şi de la Cairo şi să facă concurenţă proiectelor emirului din Qatar.
Cea mai faraonică şi ambiţioasă investiţie este cea a noului canal dintre Marea Marmara şi Marea Neagră, cu o lungime de 48 de kilometri, o adâncime de 25 de metri şi o lărgime de 150 de metri. Noul canal va găzdui traficul petrolierelor şi a navelor container care umple Bosforul. Un Bosfor destinat (în baza promisiunilor noului sultan) să se transforme într-o enormă piscină în care să se poată naviga în linişte cu ambarcaţiunile cu pânze, unde să se poată pescui şi care să fie un loc dedicat sporturilor acvatice.
În realitate, principalul obiectiv al proiectului ciclopic este acela de a îndepărta Istanbulul de intensul traficul maritim care reprezintă o ameninţare din ce în ce mai mare pentru oraş. Riscul unei coliziuni într-o “pâlnie” în care tranzitează anual 139 milioane de tone de petrol, patru milioane de tone de gaz lichefiat şi trei milioane de substanţe chimice este o autentică sabie a lui Damocloes suspendată deasupra capetelor a două milioane de cetăţeni.
“Ne pregătim- anunţă premierul- să construim canalul secolului - un proiect atât de mare încât nu poate fi comparat cu cel din Panama sau cu cel de Suez”.
Însă dacă Istanbulul poate să-i treacă cu vederea un canal despre care nimeni nu ştie pe unde va trece, puţine persoane par a fi dispuse să susţină ideea unui al treilea pod suspendat între partea europeană şi cea asiatică a metropolei. Pentru o mare parte dintre urbanişti şi locuitori, acel nou pod deasupra Bosforului nu va face nimic altceva decât să atragă alţi şoferi şi alte maşini contribuind astfel la paralizarea definitivă a traficului urban.
“Aşa cum s-a întâmplat deja în cazul primelor două poduri, singurii care au avut de câştigat au fost speculatorii”, obiectează Akif Burak Atlar, secretar la Camera pentru Planificare Urbanistică, referindu-se la armata de constructori din apropierea lui Erdogan care cer aprobarea proiectului.
Însă cireaşa de pe tort a capitolului ‘nebuniile sultanului’ o reprezintă noul aeroport destinat să inunde Istanbulul de turişti, de pelerini şi de oameni de afaceri. Se preconizează că va fi gata până în anul 2023, şi că va găzdui 150 de milioane de pasageri anual.
Graţie acestor “stoluri” de vizitatori sosiţi din Orient şi din Occident, noul Suleiman visează să conducă atât Europa, cât şi Asia. Fără să mai trebuiască să asedieze Viena.
sursa: capital.ro
Sursa: gandeste.org

Exces de putere: C.E. suspectează DNA că protejează furtul din bani europeni. Romania da de 3 ori bani pe nimic


Potrivit unui comunicat OLAF, există o “îngrijorare serioasă” asupra faptului că autorităţile administrative şi judiciare din România acţionează în mod coordonat pentru a împiedica investigaţiile Oficiului de luptă antifraudă – OLAF.

“OLAF şi-a exprimat profunda îngrijorare asupra faptului că autorităţile administrative şi judiciare relevante din România, cum ar fi Direcţia Naţională Anticorupţie, agenţia de plăţi, autoritatea de management, ministerele de linie, par să lucreze într-o manieră coordonată pentru a contracara investigaţiile OLAF. Aceasta suspiciune se bazează pe o argumentaţie similară prezentată ca răspuns la cererile OLAF şi pe indiciile că anumite documente sunt distribuite între aceste autorităţi”, se afirmă în documentul citat.


sursa: antena3.ro
Sursa: gandeste.org

DISCURS DECODIFICAT. Când va avea loc RĂZBOIUL dintre Israel şi Iran


Discursul premierului israelian Benjamin Netanyahu la ONU a fost analizat de experţi şi de analişti care au concluzionat că un eventual atac al Israelului asupra instalaţiilor nucleare iraniene ar putea avea loc în 2013.

Analiza discursului ţinut zilele trecute de Benjamin Netanyahu la ONU arată că un eventual război israeliano-iranian ar putea începe în prima parte sau la mijlocul lui 2013, la luni bune după prezidenţialele americane şi după un posibil scrutin anticipat în Israel, scrie Reuters.
“Decisivul an” 2012 va trece fără ca nimic decisiv să se întâmple, a concluzionat analoistul Ofer Shelah, de la ziarul Maariv.
Maariv şi un alt ziar de largă circulaţie din Israel, Yedioth Ahronoth, spun că data limită stabilită de Benjamin Netanyahu, care a lansat un ultimatum pentru Iran, ar fi primăvara lui 2013, adică termenul la care Teheranul ar putea obţine destul uraniu îmbogăţit pentru fabricarea unei bombe.
Alte două ziare – Haaretz şi Hayom – apreciază că războiul ar putea izbucni mai degrabă spre mijlocul anului viitor.
Ultimatumul lui Netanyhu
Premierul Israelului, Benjamin Netanyahu, a cerut Naţiunilor Unite să impună “o linie roşie clară” activităţilor iraniene de îmbogăţire a uraniului, subliniind că timpul exercită presiuni în dosarul nuclear iranian, informează AFP.
“În faţa unei linii roşii clare, Iranul va ceda”, a dat asigurări Netanyahu.
Premierul s-a ajutat de schema unei bombe artizanale pe care a prezentat-o la tribuna Adunării pentru a explica că Iranul trebuie împiedicat în mod absolut şi că acesta se află în prezent la 70 la sută, conform premierului, din pragul de 90 la sută de îmbogăţire a uraniului. Acesta a continuat prin desenarea unei linii roşii pe schema pentru sublinia acest aspect.
“Timpul ne presează, este foarte târziu”, a avertizat acesta. “Calendarul nuclear iranian nu aşteaptă”.
Subliniind că “este vorba de supravieţuirea statului (său)”, el a apreciat că este “datoria sa să vorbească”. “Viitorul lumii este în joc (…) nimic nu ne poate periclita mai mult viitorul nostru ca un Iran dotat cu arme nucleare”, a continuat el.

Stabilind o paralelă între un Iran ca putere nucleară şi “al-Qaida armată cu bombe atomice”, acesta a întrebat: “Cine va fi în siguranţă în Orientul Mijlociu? În Europa? În America?”.
“Singurul mod prin care putem evita (aceasta) în manieră credibilă este să împiedicăm Iranul să adune suficient uraniu îmbogăţit pentru a fabrica o bombă”, a concluzionat acesta.
Uraniul slab îmbogăţit poate servi în centralele electrice, însă este nevoie de o îmbogăţire la 90 la sută cel puţin pentru a produce “carburantul” necesar unei bombe.
În altă ordine de idei, premierul israelian a denunţat “discursul calomnios” rostit în Adunarea Generală ONU de preşedintele palestinian, Mahmoud Abbas, care a calificat drept “rasistă” politica de colonizare israeliană din teritoriile palestiniene.


Sursa: realitatea.net

Procesul care zguduie Vaticanul din temelii


Procesul fostului majordom al Papei, Paolo Gabriele, acuzat că a furat zeci de documente confidenţiale care evidenţiază tensiuni la cel mai înalt nivel în cadrul Bisericii Catolice, a început sâmbătă la Vatican, a anunţat Sfântul Scaun, relatează AFP. Paolo Gabriele, în vârstă de 46 de ani, s-a prezentat în sala de tribunal, în faţa a trei judecători laici. Complicele său, informaticianul Claudio Sciarpelletti, este reprezentat de către avocatul său, a precizat Vaticanul, potrivit RFI România.
Un eveniment inedit în istoria statului pontifical, cunoscut mai degrabă pentru practicarea culturii secretului, la acest proces presa a primit acces. Însă caracterul public al dezbaterilor a fost foarte strict reglementat, doar opt jurnalişti fiind admişi la tribunalul situat în spatele Bazilicii Sf. Petru, ei putând să scrie despre audieri numai după încheierea acestora.
Spre deosebire de milioanele de turişti care cutreieră piaţa situată în apropiere, jurnaliştii nu pot utiliza aparate de fotografiat sau camere de filmat.
Gabriele, unul dintre puţinii cetăţeni laici ai celui mai stat din lume, riscă până la patru ani de închisoare.
Un servitor credincios al lui Benedict al XVI-lea, el îi pregătea Papei hainele de ceremonie şi îi servea masa. În fotografiile oficiale, Gabriele este surprins întotdeauna în apropierea Papei, înclusiv în papamobil.
El este acuzat că a subtilizat şi fotocopiat, timp de luni de zile, zeci de documente confidenţiale ale Papei şi colaboratorilor săi. Sub numele de cod “Maria”, el le transmitea ulterior jurnalistului Gianluigi Nuzzi, care le-a utilizat într-o carte, intitulată “Sua santità” (Sanctitatea Sa), dezvăluind rivalităţi şi animozităţi violente, în special împotriva numărului doi de la Vatican, cardinalul Tarcisio Bertone.
În această corespondenţă numele Papei este citat într-o scrisoare a unui fost oficial de rang înalt de la Vatican care se plânge că a fost îndepărtat după ce a încercat să lupte împotriva corupţiei în cadrul Vaticanului.
Fostul majordom a recunoscut faptele. În cursul interogatoriilor, el a explicat că a acţionat pentru a dezvălui “răul şi corupţia” din interiorul Sfântului Scaun. Considerându-se “mandatat” de “Sfântul Duh”, el apreciază că Papa nu este informat în mod suficient şi vrea să repună Biserica “pe şine”.
Arestat la 23 mai, el a petrecut 53 de zile într-o celulă a Jandarmeriei Vaticanului, după care a fost plasat, la sfârşitul lui iulie, sub arest la domiciliu.
Procesul ar putea să fie destul de rapid, având în vedere că Gabriele a recunoscut faptele, însă avocaţii săi pot invoca excepţii cu privire la competenţă sau nulitate, ceea ce ar putea să prelungească durata procedurilor.
Totodată el ar putea să beneficieze în orice moment de graţierea Papei, destul de probabilă, chiar dacă, potrivit anturajului său, Papa a fost “profund rănit” de trădarea unei persoane pe care o “cunoştea, iubea şi respecta”.
Într-un interviu acordat în obscuritate unui post de televiziune în februarie, Gabriele declara că aproximativ 20 de persoane care fac parte din “diferite organisme” de la Vatican sunt implicate în “VatiLeaks”.
Însă, pentru moment, doar Claudio Sciarpelletti este judecat alături de majordom, iar rolul său este considerat secundar.
În legătură cu Gabriele, anchetatorii au vorbit despre “un subiect influenţabil, capabil să comită acţiuni care pot să îi dăuneze atât lui, cât şi altora”.
Două rapoarte psihiatrice au fost întocmite. Unul vorbeşte despre o “gravă boală psihologică caracterizată de îngrijorare, tensiune, furie (şi) frustrare”. Celălalt raport vorbeşte despre o “personalitate fragilă cu aspecte paranoice care ascunde o nesiguranţă profundă”.
Într-un interviu acordat lui Nuzzi, Gabriele a declarat că este conştient de consecinţele actelor sale şi de riscurile la care se supune. Însă, adăuga el, “a fi martor al adevărului înseamnă să fii pregătit să plăteşti preţul”.
Sursa: realitatea.net

Turnul Babel revine


MAI MULTE LIMBI O SINGURĂ VOCE
"Uniunea Europeană se îndreaptă spre un totalitarism care doreşte să devină o religie de stat, o religie ateistă, nihilistă … o religie, care va deveni obligatorie pentru toţi."
Planul ocult de cucerire a Europei se desfăşoară sub ochii noştri şi cu acceptul nostru. Al III-lea Război Mondial are loc chiar acum. Nu cu tunuri, ci cu vorbe. Nu cu armate ci cu aşa-zişii "politicieni" corupţi.

Vrem sau nu, ne opunem sau nu, în final Europa va fi cucerită. Ce se întâmplă? Ce reprezintă de fapt Uniunea Europeană?

Uniunea Europeană este un proiect conceput încă de la începuturile sale ca promovând interesele unei elite industrial/financiare în aşa fel încât să "scape" de sub controlul naţional. Ideea fundamentală a Comunităţii Europene a fost să se erodeze puterea şi autoritatea statelor naţionale tocmai pentru a se da frâu liber acestor interese industrial-financiare.

În anii 1980 Consiliul European a pus în circulaţie un afiş interesant, înfăţişând Turnul Babel (reprodus după o pictură din 1563 a pictorului flamand Peter Brueghel cel Bătrân). O macara în jurul căreia se văd nişte muncitori, stelele Uniunii Europene precum şi sloganul "Mai multe limbi, o singură voce", completează imaginea.

Semnificaţia este cât se poate de clară: construirea unui nou turn Babel a început în forţă.

Babel era un oraş unde întreaga omenire era unită, toţi oamenii vorbind o singură limbă. Turnul Babel nu era construit pentru a aduce slavă lui Dumnezeu, ci era dedicat unei religii false. Însă Dumnezeu (scris în ebraică YHWH; tradus în română ca Yahweh, Iehova, sau cel mai adesea, Domnul), văzând că oamenii păcătuiau împotriva lui, le-a încurcat limbile şi a împrăştiat oamenii pe tot Pământul).

Turnul EuroBabel cum a fost supranumit, chiar a fost construit la Strasbourg şi în el se găseşte acum Parlamentul European. Clădirea a fost inaugurată în 1999.

Edificiul din Strasbourg este locul şi unui alt simbol păgân adoptat de UE, pe unul din pereţii interiori fiind zugrăvită răpirea Europei de către Zeus. Potrivit legendei greceşti, Zeus a dorit să se înfrupte din nurii prinţesei feniciene Europa. Ca să îi intre în graţii, el s-a transformat într-un taur de o frumuseţe răpitoare şi a îngenuncheat la picioarele tinerei. Aceasta s-a urcat pe taur, care a plonjat în apă, a înotat până în insula Creta, răpind-o pe frumoasa prinţesă.

"Cine nu-şi cunoaşte istoria, riscă să o repete".
Pentru cei avizaţi, actualitatea clasicului dicton sare în ochi atunci când privim similitudinile dintre mitul fondator al Europei şi naşterea modernă a Uniunii Europene. Potrivit legendei, acum 4500 de ani, minciuna, seducţia şi violul au fost armele folosite de Zeus, travestit într-un taur alb, pentru a pune mâna pe frumoasa prinţesă feniciană Europa. Astăzi, aceleaşi metode – secretomania, dirijismul dim umbră şi violul conştiințelor-, sunt utilizate de "arhitecţii" proiectului european pentru a ispiti un întreg continent şi a-l face să cadă în braţele celui care va fi echivalentul contemporan al tatălui păgân al zeilor antici.

Semnificaţia statuii este următoarea:

- populaţia vede o Europă frumoasă şi mândră călare pe un taur puternic (o economie puternică).
- de fapt taurul îl reprezintă pe ZEUS (masonii) care prin minciuna şi înşelătorie pun mâna pe Europa şi o răpesc. De menţionat faptul că Europa s-a lăsat păcălită şi de bună voie s-a urcat pe taur (ţările Europei de bună voie au intrat în comunitate).

UE, cel mai "grandios" şi mai "democratic" proiect din istoria modernă a omenirii, aşa cum este caracterizat de liderii continentului, e în realitate opera unei elite oculte, care a construit pas cu pas, din umbră, edificiul european.

Scena seducerii este pictată şi la Bruxelles, pe bolta celuilalt sediu al Parlamentului European, pe o suprafaţă de trei ori mai mare decât mărimea naturală a personajelor. Mai mult, europenii care vizitează capitala UE se pot "delecta" privind statuia plasată chiar în faţa sediului Consiliului European, în care Europa este înfăţişată călărind taurul zeiesc.

Acest simbol este reprodus şi pe timbre, cum a fost cel emis cu ocazia alegerilor parlamentare din Marea Britanie, în 1979, sau pe moneda euro comemorativă pusă în circulaţie în Italia, unde Europa, aşezată pe taur, este reprezentată ţinând în mână un stilou şi Constituţia Europeană. Nici nu se putea găsi ceva mai "sugestiv".


DEJA TOATE ACESTEA SE ÎNTÂMPLĂ
Europa nu a putut fi cucerită prin razboi dar va fi cucerită prin mijloace economice şi financiare.
Enorma presiune financiară la care este supusă România în momentul de faţă nu are alt scop decât cucerirea ei.              

Când nu mai ai frontiere, nu mai ai monedă naţională, nu mai ai armată, ţi-au distrus industria şi agricultura, sistemul de învăţământ şi de sănătate, ţi s-au furat toate resursele şi eşti obligat să te supui legilor comunităţii europene, eşti deja cucerit.
Traian Băsescu ştia acest lucru în momentul când România semna acordul cu FMI. În mai 2010 referindu-se la programul FMI, Băsescu declara: "Traian Băsescu: Acest program ne menţine suveranitatea. Ţările care sunt în mare dificultate financiară cedează mare parte din suveranitate."
În iulie 2010 "Angela Merkel propune ca ţările-membre UE care fac excese bugetare să-şi piardă suveranitatea."
Deci întâi ne îndatorează prin acordul cu FMI fluturând ideea că luăm împrumut ca să putem plăti pensiile şi apoi ne preiau suveranitatea şi ţara va fi practic condusă de "investitorii care vor cumpăra obligaţiunile statului respectiv".
Ce va urma? Putem să ne dăm seama din declaraţia lui Rocco Buttiglione, fost candidat nominalizat de preşedintele Comisiei Europene:
"Uniunea Europeană se îndreaptă spre un totalitarism care doreşte să devină o religie de stat, o religie ateistă, nihilistă … o religie, care va deveni obligatorie pentru toţi."SISTEMUL este atât de bine conceput încât s-a gândit şi la cei săraci, la CEI CE VOR SĂ SE REFUGIEZEîn păduri, să evadeze şi să fugă de controlul total. Astfel LEGEA 171/2010: prevede că nu doar copacii sunt ai statului în PĂDURI, ci şi ciupercile, murele, perele pădureţe, plantele medicinale, peştele din apele de munte, din crescătorii, bălţi şi iazuri din fondul forestier, răşina etc., iar recoltarea lor constituie contravenţie şi se pedepseşte. (Vezi Legea 171/2010 privind stabilirea şi sancţionarea contravenţiilor silvice, publicată în Monitorul Oficial 513 din 23 iulie 2010).         - Va urma desfinţarea parlamentelor naţionale, desfiinţarea funcţiei de şef al statului (probabil vor mai fi 1 sau 2 alegeri prezidenţiale şi gata).              

- Va exista un singur parlament, cel european şi un singur preşedinte al Europei.              

- La noi va fi numit probabil un guvernator, iar ţara va ajunge o anexă a marilor puteri.              

- Pentru ca suveranitatea ţării să poată fi transferată cât mai uşor către cei ce vor conduce în final întreaga lume, este necesar ca statul să fie cât mai suplu iar funcţiile lui să fie reduse la minim. De aceea e nevoie de concedieri masive în sistemul bugetar, de vânzarea tuturor activelor de stat şi desfinţarea serviciilor publice, învăţământ, sănătate etc.Toti conducatorii pe care i-am avut de la aşa-zisa Revoluţie încoace ne-au trădat şi ne-au vândut.
Argumente referitoare la cele prezentate mai sus încep să vină din ce în ce mai multe şi într-un ritm accelerat, ceea ce înseamnă că am intrat deja în zona periculoasă în care destinele noastre ale fiecăruia vor fi pentru un timp în mâna celor care fac aceste jocuri şi noi nu avem cum interveni.
Trecerea aceasta forţată prin tumultul istoric pe care îl trăim se va lăsa şi cu victime colaterale, aşa că cine rezistă şi scapă e bine, iar cine nu…asta e…
Lupta împotriva populaţiei se duce pe toate planurile: religios, politic, economic, financiar, social, cultural, mediatic, medical.
Scopul final este reducerea populaţiei globului sau înrobirea ei, eliminarea clasei de mijloc (va exista doar un grup elitist de bogaţi care vor conduce lumea şi restul populaţiei vor fi săraci şi supuşi) şi instaurarea Noii Ordini Mondiale în care un Guvern Mondial unic va conduce şi controla toată planeta. În mod normal, informaţiile probate şi argumentate, prezentate mai sus, precum şi o mulţime de alte informaţii de acest tip, ar trebui să reprezinte ştiri de primă mână pentru mass-media. Şi totuşi televiziunile şi presa în general nu suflă o vorbă despre aceste lucruri. Nici măcar să fie prezentate ca fapt divers sau curiozităţi. Nu v-aţi întrebat de ce?  Populaţia este masiv dezinformată prin mass-media Niciodata nu o să aflaţi aceste lucruri privind la televizor.

Întemeierea Uniunii Europene prin fraudă. Actul de întemeiere al Uniunii Europene s-a bazat pe o fraudă grosolană, fiind una dintre cele mai mari operaţiuni de manipulare colectivă din istoria omenirii. Tratatul de la Roma, semnat în urmă cu o jumătate de secol, a fost de fapt un document cu pagini goale, parafat cu mare pompă de lideri care au interpretat magistral commedia dell'arte pusă în scenă în capitala Italiei. Dezvăluirile şocante făcute de unul dintre protagoniştii ceremoniei desfăşurate la 25 martie 1957 au confirmat cele mai sumbre temeri ale celor ce văd în proiectul construcţiei europene materializarea unei utopii pentru subiecţii expuşi consecinţelor acesteia. Existenţa atâtor momente controversate în procesul de constituire a Uniunii Europene, marcat de la punctul zero şi până în prezent de fraude, conspiraţionism şi eludarea regulilor democratice naşte în mod legitim următoarea întrebare: ce forţe se află la cârma proiectului UE şi ce scopuri sunt urmărite?
Un posibil răspuns la această întrebare este dat de prestigiosul istoric César Vidal, potrivit căruia, pentru a înţelege ce se întâmplă în Europa trebuie luat în considerare fenomenul francmasoneriei. În cartea "Masonii: Istoria celei mai puternice societăţi secrete", apărută la editura Planeta, 2005, Vidal documentează rolul discret dar imens jucat de francmasoni în formarea Uniunii Europene.  Spre exemplu, istoricul spaniol afirmă că "proiectul Constituţiei Europene a fost elaborat de un francmason, Valéry Giscard D'Estaing" (fost preşedinte al Franţei în perioada 1974-1981, preşedintele Convenţiei Europene care a redactat textul tratatului constituţional – n.a.), că "masonii controlează Internaţionala Socialistă şi s-au înfiltrat puternic în partidele de dreapta" şi că aceştia exercită "o influenţă masivă în lumea comunicaţiilor şi în special în educaţie, justiţie şi forţele armate." Referirile privind rolul jucat de Valery Giscard d'Estaing în geneza tratatului UE şi-au găsit o confirmare şi în mărturiile celebrului fost dizident sovietic, Vladimir Bukovsky, care a avut acces la arhivele Partidului Comunist al URSS. Într-o alocuţiune rostită în acest an la Bruxelles, Bukovsky a dezvăluit că, în ianuarie 1989, o delegaţie a Comisiei Trilaterale (organizaţie privată care grupează aproximativ 300-350 dintre cei mai influenţi lideri politici şi economici ai planetei), formată din ex-premierul japonez Yasuhiro Nakasone, ex-preşedintele francez Valéry Giscard d'Estaing, bancherul american David Rockefeller şi fostul secretar de stal al SUA, Henry Kissinger, s-a întâlnit cu Mihail Gorbaciov pentru a-l convinge că URSS trebuie să se integreze în marile instituţii financiare ale lumii, GATT, FMI şi Banca Mondială. Potrivit lui Bukovsky, la un moment dat Giscard d'Estaing a luat cuvântul şi i-a spus lui Gorbaciov: "Domnule preşedinte, nu pot să vă spun exact când se va întâmpla – probabil într-un interval de 15 ani – dar Europa va fi un stat federal şi trebuie să vă pregătiţi pentru aceasta." Bukovsky nu şi-a putut reţine uimirea faţă de capacităţile profetice ale lui d'Estaing:"Asta se întâmpla în ianuarie 1989, într-o vreme în care tratatul de la Mastricht din 1992 nici măcar nu fusese schiţat. Cum de ştia Giscard d'Estaing ce se va întâmpla în următorii 15 ani? Şi, surpriză-surpriză, cum de a devenit autorul constituţiei europene în 2002-2003? Iată o întrebare foarte bună. Miroase a conspiraţie, nu-i aşa?" În toamna anului 2004, un imens scandal bulversa scena politică europeană. Rocco Buttiglione, candidatul nominalizat de preşedintele Comisiei Europene, José Manuel Barroso, pentru portofoliul Justiţiei, Libertăţii şi Securităţii, era respins de una din comisiile Parlamentului European, pe motiv că este mult prea conservator.
În viziunea grupurilor euro-parlamentarilor socialişti şi ecologişti, "vina" lui Buttiglione, un catolic practicant, a fost afirmaţia făcută în cadrul audierilor cum că homosexualitatea este un păcat. Confruntat cu opoziţia furibundă a majorităţii Parlamentului European, care a ameninţat cu un vot de blam la adresa întregii Comisii, Barroso a retras candidatura lui Buttiglione. În locul acestuia, Italia l-a nominalizat pe ministrul de externe Franco Frattini, şi se părea că toate controversele vor fi date repede uitării. Înainte însă de a pleca de la Bruxelles, Buttiglione a aruncat bomba, acuzându-l pe înlocuitorul său de apartenenţă la o societate secretă. În momentul felicitării pentru candidatura lui Frattini la postul de comisar european, politicianul creştin-democrat a afirmat: "Sper ca audierile lui să meargă bine şi nimeni să nu îl întrebe dacă este francmason. Dacă vor face aceasta nu va fi decât repetarea aceleiaşi injustiţii care mi s-a făcut şi mie". Ulterior, în cadrul unei dezbateri desfăşurate la Milano, Buttiglione a spus că principiul după care funcţionează instituţiile europene este "Afară cu creştinii, înăuntru cu francmasonii". Declaraţiile lui Buttiglione au atins un subiect-tabu în mass-media oficiale, deşi la nivelul elitelor politico-economico-financiare acesta face parte din categoria "secretul lui Polichinelle", adică a acelor realităţi pe care toată lumea le cunoaşte, dar aproape nimeni nu vorbeşte în public despre ele. Cu alte cuvinte, marea "taină" a procesului de construcţie a Europei Unificate este paternitatea sa masonică, recunoscută cu mândrie chiar de arhitecţii din umbră ai edificiului UE.  În schimb, la nivelul maselor, cărora li se inculcă versiunea originii postbelice a UE, se cunosc prea puţine despre faptul că proiectul Europei unite datează încă de la mijlocul secolului XIX.