duminică, 30 septembrie 2012

Potentiale Cristice Alchimice


Fiinţând Conştienţi
deasupra Spiritului Focului Fizic
în Esenţa Focului Auriu Cristic 5D

     Bine v-am regăsit Dragi Colegi.
Prin lecturarea acestui nou material spiritual, Sincronicitatea Divină vă oferă ocazia ca astăzi să deveniţi iarăşi ,,ŢINTE,,.
Aşadar:
Acum primiţi o Nouă ,,Săgeată,,(Informaţie) în a Voastră CONŞTIENŢĂ
     ,,Săgeată,, pe care Noi ca Vizionari am CULES-o din PREZENŢĂ;
     ,,Săgeată,, ce-am găsit-o pe creasta unui VAL
     Ca prin ,,Săgeată,, să vă arătăm POTENŢIALE Alchimce Post-PORTAL
     Care a fost, va fi şi E
     Începând de pe frecventa lui 5D.
     Dragi Colegi.
Când vorbim de FOC, indiferent că vorbim de Focul Fizic sau Focul Cristic, Noi vorbim de fapt despre Energii aflate în manifestare vibraţională concretă pe anumite Nivele Dimensionale cu Programe Proprii Matriciale.
Şi iarăşi când vorbim de Foc, acum la acest nivel Ascensional pe care l-am atins în Conştiinţă, nu mai este necesar ca Noi să ne mărginim la Focul Fizic 3D Superior şi nici măcar la Focul aparent fizic 4D, ci trebuie să luam în calcul doar Focul Cristic Auriu Viu al Noului 5 Dimensional.
Chiar dacă pentru unii Colegi Misionari acest Foc Cristic Auriu Viu pare a fi de domeniul Viitorului, de fapt, Potenţialul nostru Înăscut ne oferă posibilitatea ca după intrarea planetei Terra în 4D, chiar şi Noi să materializam acest Foc Cristic Auriu Viu inclusiv prin Corpurile noastre fizice Metamorfozate şi Transmutate integral pe frecvenţa Noului 5D.
În acest context redat în fraza anterioară, momentan la nivelul nostru de Conştiinţă, Noi trebuie să Conştientizăm şi să aducem din Viitor în Prezent acest Potenţial al Focului Cristic Auriu Viu , lăsând ca Sinconicitatea Divină să-şi împlinească menirea prin noi în momentul care trebuie.
Dragi Colegi.
In ultimul timp, am folosit cuvântul Film vis a vis de Imaginile Vizionare pe care Eu le atrag din Viitor in Prezent, ca si o cale naturala de Expansiune de Constiinta si implicit de Ascensiune accelerata personală.
Asemenea Filme Vizionare nu mi se intimpla numai mie, deci sunt destui Misionari Paminteni ce-si joaca rolul de Avatari Deschizatori de Nou si care vietuiesc un asemenea experiment de Documentare Spirituală.
Cind Incepi sa experimentezi Filmele Vizionare, celelalte Filme cinematografice oricit de spirituale ar fi, nu mai ocupa prima pozitie a pasiunii tale ca documentare, din Simplul motiv că: in Filmele Vizionare Tu Esti Actorul Principal, Tu esti Actorul Secundar, Tu esti chiar si Spectatorul celor doua roluri mentionate anterior, Tu este cel care Scrie Scenariul Viitorului atras in Prezent, Tu esti cel care iti prestabilesti intreaga Productie a filmului si tot tu ti-l rulezi tie insuti spre vizionare in diverse ipostaze inedite si intotdeauna cu surprizele placute de rigoare.
Filmul Vizionar, iţi reflectă propria MultiDimensionalitate.
Va spun aceste lucruri Dragi Colegi, fiindcă trecerea noastra de Conştiinţa Liniară Limitată 3D la Conştiinţa MultiDimensionalităţii Personale si implicit Colectiv Cristice incepind cu 5D, este o trecere Ascensionala Nebătătorită de Noi, este o trecere Nouă , situaţie in care este nevoie de Impărtăşire şi schimb de opinii între noi, pentru a ne Menţine Claritatea si Discernământul Spiritual cu fiecare pas si fiecare treaptă ascensională pe care o parcurgem vis a vis de POTENŢIALELE NOASTRE CRISTICE.
Aceste Filme pe care le Vizionez(Vizionăm), sunt Realităţi Spirituale a caror Potenţialitate se afişeaza Conştiinţelor Umane doar prin Sincronicitate Divina, aducând Viitorul in Prezent in forme si modalităţi inedite.
Dragi Colegi.
Astăzi vom aborda împreună două Filme având modalităţi diferite de Luminare a Conştiinţelor Noastre, Filme în care voi vă veţi ragăsi POTENŢIALELE Alchimice personale spre care vă Îndreptaţi pe calea voastră Ascensională.

1.- Fiinţând Conştienţi
deasupra Spiritului Focului Fizic

Dragi Colegi.
Prima Realitate Spirituală luată în discuţie şi care derivă din însăşi titlul de mai sus, se incadrează in subiectul unui Film Vizionar care aduce Viitorul în Prezent şi care dincolo de particularizarea  exemplificativă la care recurgem ca şi CULEGĂTORI, Filmul şi Subiectul în toată plenitudinea se referă la acelaşi Potenţial pe care fiecare dintre voi il aveţi ca Zestre Divină.
Acest Potenţial vă permite ca fiecare dintre voi să Fiinţeze Conştient deasupra Spiritului Focului Fizic şi vă oferă anumite abilităţi de manifestare cu adevărat Magice şi Miraculoase faţă de manifestarea Duală 3D în curs de disipare accelerată.
Inainte de a intra în detalierea secvenţelor esenţiale ale acestui Film Vizionar Inedit, profităm de ocazia posesiei unor imagini statice(poze) a căror Energie Subtilă şi Scenariu ce ni s-a Revelat, fac obiectul şi subiectul împărtăşirii noastre de azi.
In acest Context, vă recomandăm ca fiecare dintre voi să vă focalizaţi Conştienţa nu atât asupra pozelor în sine care au totuşi valoarea lor de Punct Zero de pornire al Cercetărilor noastre, cât mai ales asupra Informaţiei Elevate ce vizează Potenţialul care izvorăşte din Noua voastră Fiinţare Conştientă deasupra Spiritului Focului Fizic.
Dragi Colegi.
În continuare vă oferim un set de trei poze reprezentative, la vederea cărora în Spiritul Meu s-au născut cîteva întrebări inevitabile despre Relaţia şi Raporturile de Colaborare dintre Om şi Spiritul Focului.
Aceste poze cât şi unele întrebări ce-şi căutau răspunsul, le-am împărtăşit colegei noastre Anca Todirică din Iaşi sub forma:

Mesaj Gicu Dan spreAnca Todirică
     Salut Anca.
Ai mai jos citeva poze cu ceva oval/OU Mov linga foc.
Din Foc/OU iese O Entitate care sta fata in fata cu Baiatul din Poza.
Apoi Entitatea se Multiplica spre baiat in mai multe Eu-ri si Corpuri Energetice si se face Fuziunea/Unirea/Contopirea intre ei ca UNU.
Si mai sunt doua poze cu acele miscari in zigzag de luminite care ofera acel spectacol oamenilor din apropiere.
Vezi ce inseamna toate astea.
Mersi .
Ceau. Gicu.



Poza nr.1
Poza nr.2


Poza nr. 3.

Mesaj Anca Todirică spreGicu Dan

Buna.
Imi vine sa spun asa :
Acest baiat a lucrat in alte vieti cu Energia Focului si a avut darul de a se Multiplica.
A fost de asemenea Maestru in Alchimia Metamorfozei si Transmutaţiei.
In prezenta acestui Foc Violet, cu aceasta raza lucra el, si-a asimilat un aspect sau aspecte din acea viata sau din acele vieti in care a lucrat cu Focul ca energie Transmutatoare si Alchimizatoare.
Imi vine insa sa spun iar ca el se poate Multiplica si poate deveni Invizibil si sa apara in alte locuri(Teleportarea) .
Putea la acea vreme si va putea din nou probabil(daca alege).
Energia focului il sustine .
Este ca si cum este o legatura veche si sacra intre el si Spiritul Focului.
Acest Spirit al Focului il trezeste iar.
Sa priveasca focul.
Isi va aduce aminte.
Sa nu-i fie frica .
N-are de ce .
Nu se va intampla nimic din ce el sa nu vrea.
El e stapanul lui si al experientelor lui .
Scanteile acelea(poza nr.3)…sunt de la fuziunea lor energetica ..asa imi vine sa spun si chiar niste daruri ale Spiritului Sacru al Focului catre el .
Pozele sunt foarte  interesante ..demne de trimis la revista aia …care am uitat cum se cheama.
Pup cu drag !
Anca .

Dragi Colegi.
În contextul celor detaliate mai sus, concluzia generală şi esenţială este aceea că Voi ca Misionari Cristici sunteţi deja  Maestrii in Alchimia Metamorfozei si Transmutaţiei.
Iar Efectul acestei Măiestrii despre care vă spun că sunteţi posesorii ei, se observă deocamdată de către voi atât la nivelul Conştienţei şi Conştiinţei voastre personale care a făcut un salt Spiritual Uriaş în ultimii ani, cât şi la nivelul Corpului vostru fizic ce prin Simptomele de rigoare vă anunţă întotdeauna despre încorporările de Energie Nouă şi modificările ADN de la 2 la 12 spirale.
Cu siguranţă că unii dintre voi o să spună că este puţin, că Măiestria vostră de Alchimizare prin Metamorfoză şi Transmutaţie a Conştiinţei şi a Corpului vostru fizic este incă în fază incipientă, dar, aşa trebuie să decurgă lucrurile momentan, urmând ca ulterior să atingeţi nivele mult mai profunde ale Măiestriei voastre de Alchimie Divină.
În altă ordine de idei, firescul Măestriei Alchimice de Metamorfoză şi Transmutaţie care ne caracterizează pe toţi, nu este o experienţă nouă, dar sunt cu adevărat noi doar contextele dimensionale în care noi manifestăm acest Potenţial Alchimic.
Însăşi coborârea noastră în experienţele terestre de la 5D Lemurian la 4D Atlant şi apoi la 3 D PostAtlant (adică Epoca din care Ieşim acum) a fost o Experienţă a Măestriei noastre Alchimice de Metamorfoză şi Transmutaţie.
Aceasta a fost o Măestrie a Coborârii Vibraţionale, adică o altfel de Alchimie şi Transmutaţie.
Acum urmează şi deja am făcut paşi importanţi în Măestria Ascensiunii Alchimice.
Şi este Adevărat că în Epocile terestere trecute, Noi am avut mereu tendinţa de ascensiune de la 4D la 5D şi apoi de la 3D la 4D.
Iar Unii dintre Noi au reuşi să atingă Măestria de Sine Alchimică aşa cum în exemplificarea de mai sus Anca ne oferă detalii, doar că pe atunci era o altă Epocă Experimentală şi un alt context Spiritual.
Tendinţa noastră de utilizare a Potenţialului Alchimic personal este acum mai prezentă ca niciodată, fiindcă astăzi tranzităm spre o altă epocă spirituală, inedită şi unică, şi totodată Nouă.
În acest moment şi context Ascensional Nou, trecerea noastră de la 3D la 4D nu reprezintă decât o Etapă Intermediară a Măestriei noastre Alchimice de Metamorfoză şi Transmutaţie.
Şi acestă Etapă intermediară o dorim cât mai scurtă, situaţie care ne va permite Intrarea noastră instantanee şi definitivă în Noul 5D al celei de-a Doua Creaţii, unde ne aşteaptă Experiente noi nemanifestate încă în Creaţie până acum şi care ne scot în faţă posibilitatea ca noi să utilizăm în mod concret Potenţialul Măestriei noastre de Alchimie Cristică.
Aşadar Dragi Colegi, rămâneţi deschişi acestui POTENŢIAL, şi Sincronicitatea Divină prin Sinea Voastră Înaltă la momentul Ideal vă va confirma faptic, palpabil această Realitate Spirituală căreia îi aparţineţi şi vă aparţine în totalitate.

2.- Fiinţând Conştienţi
în Esenţa Focului Auriu Cristic 5D
Dragi Colegi.
A Doua Realitate Spirituală luată în discuţie şi care este predeterminată de titlul de mai sus, se incadrează in subiectul unui alt Film Vizionar care aduce Viitorul în Prezent şi care dincolo de particularizarea exemplificativă la care recurgem ca şi CULEGĂTORI, Filmul şi Subiectul în toată plenitudinea sa se referă la acelaşi Potenţial pe care fiecare dintre voi iarăşi îl aveţi şi de această dată ca Zestre Divină.
Acest Potenţial vă permite ca fiecare dintre voi să Fiinţeze Conştient în Esenţa Focului Auriu Viu Cristic 5D şi vă oferă anumite abilităţi de manifestare cu adevărat Magice şi Miraculoase despre care însuşi Învăţătorul nostru Iisus Cristos/Lord Sananda ne atenţiona în urmă cu 2000 de ani, dar şi în anul 2003 printr-un alt mesaj în context.
În Secvenţele Filmului Vizionar pe care le veţi urmări în continuare, vom discuta tot despre un Potenţial la care are acces fiecare dintre voi, Potenţial Cristic bineînţeles şi care este legat concomitent de mai Vechi Portaluri(deja experimentate) şi totodată mai Noi Portaluri 5D în curs de experimentare.
Cum şi de această dată împărtăşirea mea a avut ca parteneră pe colega noastră Anca Todirică din Iaşi, colaborarea noastră a început astfel:

Mesaj Gicu Dan spreAnca Todirică
Sub titlul:
HARTA
     Salut Anca..
Te invit la un Nou FILM.
Nu stiu din ce serial face parte acest film si nici ce titlu original poarta, fiindca nu mi s-a permis.
E totusi un altfel de film.
Si cum evenimentele ma imping spre tine, sunt curios sa vad ce si cit anume ti se permite sa desecretizezi din filmul meu si al nostru.
Dar sa derulez imaginile.
Eram pe o sosea; deci sunt si actor in acest film, dar mai mult spectator.
La un moment dat Actorul şi Spectatorul Gicu Dan simte nevoia  sa se uite pe cer.
Cerul era inorat cu diferite jocuri de contururi de nori in degradeuri de la deschis la inchis.
Cerul era cu lumina crepusculara cind ziua se imbina cu noaptea si nu apatine complet niciunuia si totusi leaga ziua si noaptea deopotriva ca o trecere interdimensionala.
La un moment dat, pe intindera aceasta de nori vad o linie subtire foarte fina ca un cerc urias care era schitata pe norii de deasupra mea.
Privesc cercul cu atentie pe tot conturul norilor ce-i include.
E un cerc Mare.
Cam 3, 4, 5 km, nu stiu sa apreciez dar asa lasa impresia.
Si in timp ce privesc cercul, ma gindesc la faptul ca ar putea fi un imens OZN ascuns in nori si care sub acesata forma imi este vizibil.
Totusi, nu pot continua aceasta ideie, fiindca spatiul delimitat de cerc se transforma intr-o harta cu cimpii verzi, riuri, alte zone de relief si denumiri de localitati si riuri, etc.
Incerc sa citesc denumirile inscrise pe harta undeva la o margine de cerc spre dreapta mea.
Erau denumiri scrise cu litere latine, asa aveam impresia, fiindca nu vedeam literele.
Gindul imi fuge la zona de vest a hartii Romaniei cu orasul Timisoara.
Dar nici aceasta idee nu o pot fixa ca o realitate, findca harta Cerc incepe sa se roteasca si sa se deplaseze spre stinga mea(dreapta viitorul, stinga trecutul) ca un urias disc harta.
Nu mai apuc sa emit idei, fiindca Harta disc se opreste si apoi se produce o Focalizare marire de detaliu pe acea harta.
Detalierea a trecut de la o harta mare cu relief localitati si denumiri, la o PENINSULA , apoi detalierea a mers spre virful peninsulei si sesizam o zona cu relief montan si contur de tarm cu mare.
Atunci am zis in gind ca intradevar Stiu spre ce merge acea Detaliere de locuri, dar de fapt nu stiam nimic definit ca sa pot spune cuiva sau mie insumi ce anume stiam.
Nu puteam scoate la suprafata ceea ce simteam ca stiam.
Si pe aceasta detaliere de virf de peninsula, am gindit ca zona detaliata ar fi partea de sud vest a Coreei de Sud dinspre China.
Dar, cei care imi oferisera acest Rol de Actor si Spectator au intrerup brusc filmul.
Draga Anca, fiindca in ultimul timp esti si Specialista in filme, ma astept sa Vezi, si sa accesezi Adevarul din spatele acestui Scenariu si cam ce anume vrea sa ne anunte acest film.
Mersi anticipat.
Ceau. Gicu.

Mesaj Anca Todirică spreGicu Dan
Sub titlul:
Re: Harta
     Bine Gicule …..o sa ma conectez cand prind timpul necesar …
Te pup si multumesc pt tot  !
Zi binecuvantata !
Anca.

Dragi Colegi.
Ştiind faptul că Anca era ocupată cu mersul la medic la ore fixe pentru tratarea fetiţei sale de răceala, am avut rabdarea necesara pentru a permite Ancăi ca să găsească şi pentru mine un spaţiu în timpul ei liber.
Şi totuşi, în aceiaşi zi după un timp am simţit instantaneu să revin şi să îi scriu din nou un mail Ancăi, fiindcă în Conştienţă îmi apăruse o Idee ce se voia exprimată poetic cu rimă şi vers.
Astfel, fiind în faţa calculatorului a prins contur următorul mesaj:
Mesaj Gicu Dan spreAnca Todirică
Sub titlul:
HARTA-POARTĂ; POARTA-HARTĂ

                Fiecare Dimensiune-nSINE are-o Hartă
               Si cel ce intra-n ea pentru Experiment in el o Poartă.
               Si Harta ce-ai primit-o de la mine e chiar un mic TRIMIS
               Ca sa-ti destainuie-n Prezent un Nou colt de Paradis
               Sosit la trecerea din Noapte catre Zi pe Filmul Erei Noi,
               Ce-a fost atras Acum prin Mine si prin Tine si prin Altii ca Noi.

Mesaj Anca Todirică spreGicu Dan
Sub titlul:
HARTA-POATĂ; POARTĂ-HARTĂ…numai Gicu o poartă.

Zona crespusculara in care esti, este din Nimic  .
Posibil ca si in 5D asa va arata noaptea .
Informatia asta am primit-o azi de dimineata cand era inca noapte si mergeam la spital cu cea mica.
M-am gandit ca-mi va fi dor de noapte daca nu va mai fi deloc in 5D.
Mi s-a spus ca va fi o zona obscura-crepusculara cumva, care o vom putea accesa .
Cam cum ai vazut tu in film.
Desi tot aceeasi zona crepusculara o gasim si in Nimic.
Acel cerc de nori si zona crepusculara ma duce cu gandul iar in zona neutra a Nimicului.
Si pentru ca am o nedumeriere intre acest Nimic si 5D simt ca mi se clarifica ca aceasta zona neutra de Nimic este inaintea intrarii in fiecare dimensiune superioara.
Este ca o perdea neutra, o zona cum exista intre state de neutralitate, o zona de purificare in acelasi timp.
Este ca atunci cand inainte sa intri in apa strandului sau in piscina trebuie sa intri cu picioarele intr-un sant cu apa pentru a le spala.
Deci inainte de 5D exista o zona neutră, crepusculara, de purificare, de detasare pregatitoare pentru ce va urma .
Din acea zona tu observi sus pe cer un cerc din nori .
Este o Poarta cum bine ai simtit spre 5D…ha,ha,ha,ha,…vad ca ti-ai raspuns singur la Harta Poată.
Simt sa spun ca nu puteai citi literele.
Erau in oglinda.
Emisferele crebrale inca nu sunt unificate pe deplin si nu pot descifra in 5 D decat prin Simtire .
Simt ca acea harta reprezinta un Centru Nou dar iti este aratat si in vechi si apoi in Nou cumva.
Mi se spune ca tu trebuie sa ajungi acolo.
Ti s-a aratat in detaliu locul, ca si cum ai vedea prin satelit cu lupa, ca sa-l poti recunoaste la momentul potrivit.
Culmea este ca mie imi vine in cap Grecia, Thassos unde am fost eu in vara asta , sau chiar muntele Athos.
Undeva acolo este un portal spre 5D.
Iar tu stii asta in Sinea ta din alte vieti, cand ai fost pe acolo; poate sfant.
Curios sau nu, este faptul ca acum am Simtit foarte multi sa mergem in Grecia.
Eu in Thassos ,Laura Macovei din Iasi a fost si ea de curand pe langa Athos unde s-a intalnit cu mare uimire cu Mihaela Palade si grupul  ei.
A fost o coincidenta prea ciudata; se pare ca energiile noastre ajung prin zona aia fiindca e nevoie de ceva…..şi prin noi…..iata Simte fiecare ce are de facut.
Nu stiu daca ai cum sa ajungi in fizic acolo, dar fa o calatorie energetica in zona aceea si cauta portalul 5D.
Se pare ca tu detii o cheie acolo.
Trebuie sa deschizi o usa pe care este posibil ca tocmai tu să o fi inchis in alte vieti.
Cred ca e legat de Athos.
Adica tu iti predai tie cheia.
Din trecut spre viitor.
Si din viitor catre trecut, care este de fapt acest Prezent din Acum.
Văd un batran imbracat in alb, incins la brau şi cu o cheie in mana.
Cred ca tu esti acela.
Ai mersul ferm si energia e mai dura.
Dar esti puternic si curajos si sigur pe tine.
Stii ce faci si faci bine.
Doar ca ce a fost inchis trebuie sa se deschida.
Tu stii, simti ..poti face asta!
Ai toata sustinerea Sinelui tau care te ghideaza .
Succes!
Calea e libera si deschisa!
Cu drag. Anca

Dragi Colegi Avatari ai Noii Ere Cristaline Aurii Vii a celei de-a Doua Creaţii.
Vis a Vis de aceste POTENŢIALE menţionate mai sus în acest material, cât şi al celorlalte Potenţiale Divine nemenţionate azi şi care cu toate formează Zestrea noastră Divină aflată în Câmpul Potenţialelor din Punczul Zero al Vidului/Nimicului nemărginit, parafrazând pe colega noastră Anca Todirică din Iaşi putem concluziona astfel:
Tot ceea ce a fost inchis trebuie sa se deschida şi se va deschide; fiecaruia pe calea lui, după rolul lui şi la/în momentul lui Sincron.
     – Calea noastră Ascensională care se termină cu cap de pod în 5D, este libera si deschisa.
     – Şi fiecare dintre noi avem toată sustinerea Sinelui nostru Înalt care ne ghidează.
Dragi Colegi CULEGĂTORI de Potenţiale şi PREMERGĂTORI/Avatari Deschizători de NOU: Fiţi în Continuare CULEGĂTORI CONŞTIENŢI şi PREMERGĂTORI CONŞTIENŢI de Experienţe Noi în conformitate cu DISPONIBILITATEA Nelimitată pe care o oferiţi Sinei Voastre Înalte şi INTENŢIEI DIVINE, care vă oferă Sincron toată  Sustinerea necesară şi perfectă în utilizarea POTENŢIALELOR VOASTRE SACRE.
În încheiere şi azi ca de fiecare dată, în strălucirea expansională şi nemărginită aEnergiei Cristaline Aurii Vii pe care o radiem înspre voi necondiţionat, vă oferim Îmbrăţişările nostre Colegiale, Sublime şi Atemporale:

                       1.- ANCA TODIRICĂ - din Iaşi ; şi,
                       2.- GICU DAN - din Sântana de Arad.

- 29 septembrie 2012 - 

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu