vineri, 9 mai 2014

Teorie INCREDIBILĂ a Conspirației. Cum descrie PREOTUL grec ELPIDIE al Treilea Război Mondial

Părintele grec Elpidie, un om care susține că a vorbit cu Dumnezeu, are o teorie a conspirației incredibilă cu privire la al Treilea Război Mondial.
Părintele Elpidie este de părere că al Treilea Război Mondial nu va semăna cu celelalte două. Războiul nu va fi între popoare, ci împotriva lui Iisus Hristos. Ceea ce vrea să spună părintele este că al Treilea Război Mondial va fi defapt Apocalipsa, a doua venire a Mântuitorului, scrie razbointrucuvant.ro.
“Acest razboi care a inceput la nivel mondial nu este un razboi intre state, nu este un razboi ca altele, ci este un razboi pe care l-a pregatit Antihristul pentru a se gasi intr-o confruntare directa cu Fiul meu”, asa ne graieste Sfanta Nascatoare de Dumnezeu. Tot acest sistem care se construieste la nivel mondial este ceva ce a fost creat de diavol cu multa maiestrie, veti vedea in curand, pentru a se razboi cu Iisus si ca sa ne castige inimile".
Preotul mai spune că Lucifer vrea să creeze un Guvern Mondial și o singură religie
Prin aceasta ordine mondiala, Lucifer doreste sa faca un Guvern mondial si o religie mondiala, unind toate religiile intr-una. Vrea sa faca cea mai rea cu putinta forma de religie. Va lua chipul unei biserici care chipurile Il iubeste pe Mesia si, in numele iubirii, va uni toate bisericile, si pe cele pagane si pe cele pseudo-crestine si pe cei care nu cred in Dumnezeu.
Cand veti vedea aceste lucruri sa fie spuse din gura unor oameni chipurile duhovnicesti, patriarhi, preoti sa stiti ca venirea lui Lucifer este aproape si mai ales este aproape ultima confruntare dintre diavol si Hristos. Cand veti vedea acestea, sa stiti ca au inceput a doua oara prigoana, patimile Domnului nostru. Pentru ca sa inceapa aceasta prigoana diavolul a pregatit terenul inrobind constiintele, natiunile, conducatorii statelor lumii, sa inrobeasca insasi supravietuirea oamenilor, care va fi in mainile lui. Cand un om nu are ce manca, ar face orice ca sa aiba putina mancare.
Ceea ce nu au inteles conducatorii nostri este ca acest razboi nu este in primul rand impotriva oamenilor si a statelor, este in principal impotriva lui Hristos. Veti vedea in curand ca vor vrea sa faca cat mai multe moschei si vor incerca sa stearga semnul crucii chiar si de pe steagul nostru. Tot ce va aminti de numele lui Hristos si de dragostea Lui va fi distrus si sa stiti ca atunci va incepe marea prigoana.
Veti vedea cum musulmanii, ateii, budistii vor fi lasati sa faca ce vor dori. Ce fac musulmanii? Ce religie spune sa omori oameni? Oare Dumnezeu cel milostiv vrea asa ceva? Vor fi lasati sa ne distruga bisericile, sa violeze femei crestine, vor distruge satele crestine. Veti vedea in curand ca se vor intampla acestea.
Europa va fi distrusă
Elpidie are o previziune sumbră și pentru Europa. Acesta spune că Europa va fi distrusă, iar statele membre vor intra în conflict din cauza unei crize masive în zona euro.
Copii, vine o asemenea distrugere economica in zona euro, incat Uniunea Economica isi traieste ultimele zile…; nici nu trebuie sa fii profet ca sa intelegi asta. Si totusi, va spun ca este si o profetie: Europa va fi distrusa. Planul conducatorilor luciferici a fost urmatorul: mai intai sa stranga toate statele intr-unul singur, apoi sa le dea bani ca sa faca o multime de lucruri, sa construiasca case, sa cumpere masini, de toate. Apoi, cand toti au fost indatorati, au declansat o asa zisa criza economica si au inceput sa ceara banii inapoi. Oamenii au inteles atunci ca nu au de unde sa plateasca, tot asa s-a intamplat si la nivelul statelor: nu au de unde sa plateasca. Cine are atate miliarde ca sa poata sa imprumute Italia, Franta, Spania, Portugalia, Grecia, Cipru pana si Germania, veti vedea in curand cum se va intoarce ca un bumerang aceasta criza si impotriva Germaniei, …cine are atatea miliarde ca sa imprumute statele lumii si acum le cere inapoi? Adica azi toate statele sunt indatorate la cineva. Acest cineva cine este? Cu multa indemanare ascund acest adevar. De ce?
Aceasta elita luciferica care a strans multi bani, multa bogatie, ia acum toate resursele naturale ale popoarelor; acestia, care sunt foarte putini ca numar, ii putem numara pe degetele de la o mana, in curand vor aduce toata lumea intr-o prima faza a celui de al treilea razboi mondial. Care este aceasta faza? Aceasta prima faza este decadere morala totala a oamenilor si distrugere economica generala. Vor face ca in aceasta Europa “unita” un stat sa se razboiasca cu altul. Acum pare sa fie unita, dar aceasta nu este realitatea… cati cunosc, inteleg aceste lucruri: unul se afla in conflict cu celalalt. Se va crea o stare generala de conflict in interiorul Europei astfel incat un stat va spune altuia: “tu traiesti pe spatele meu”; un stat va acuza pe altul si aceasta asa zisa Europa unita va avea de suferit prima lovitura (razboi): distrugere, disperare, foamete. Acest razboi economic va fi prima faza a celui de al treilea razboi mondial. Este ciudat acest razboi mondial. Nu va fi asa cum a fost primul si cel de-al doilea razboi mondial.
Cele trei etape ale celui de al Treilea Război Mondial
Cel de al Treilea Război Mondial va fi împărțit în trei etape, spune preotul: distrugerea economică, distrugerea credinței si etapa sângeroasă.
Cel de-al treilea razboi mondial va avea trei forme: prima va fi distrugerea economica, care va face ca oamenii sa se supuna si sa faca ce li se va impune de catre dusmanii lor, a doua va fi distrugerea credintei si impunerea deciziilor elitei luciferice, adica a pan-religiei, si a treia forma va fi cea sangeroasa. Acest razboi sangeros va avea doua-trei faze: mai intai se vor isca razboaie locale intre state invecinate cum ar fi Coreea de Nord si Coreea de Sud, China cu Japonia, Turcia cu noi, o multime de razboaie locale in toata lumea. Si ce s-a intamplat in Orientul Apropiat, in Libia, Egipt si acum in Siria, ce credeti ca este? Toti sunt amestecati. Acestia le-au declansat. Si in Coreea de Nord tot acestia sunt implicati.
Dupa ce se vor intampla aceste lucruri, toate aceste razboaie intre state, prabusirea economica, imposibilitatea supravieturii, apoi va avea loc si izbucnirea unui mare conflict la care vor participa toate marile puteri ale lumii, precum este Rusia, China, Japonia si America. Atunci raul va deveni foarte mare. Atunci oamenii vor trai disperarea
Oamenii, implantați cu cipuri fără de care nu vor putea trăi Elipide mai spune că se va inventa un tip de cip, care va fi implantat în oameni. Viața lor va depinde de acest cip, care va controla totul.
Ceea ce va urma va fi foarte greu. Va urma multa violenta impotriva noastra, a celor ce vor sa ne transforme in niste pioni. Prin intermediul controlului alimentelor, a aerului, a apei, chiar si a gandurilor noastre si a sentimentelor noastre si a creierului nostru…si spun asta pentru ca ceea ce ne pregatesc satanistii este ceva ce nu isi poate imagina nimeni, si totusi acesti satanisti si-au imaginat si vor sti cum sa manipuleze si sa controleze mintea oamenilor. Cum ne vor controla? Si nu ma refer acum la controlul exercitat acum prin televizor sau internet, sau la controlul prin telefonul mobil… (…) ci ceea ce va veni va fi ceea ce spune si Apocalipsa, pecetluirea oamenilor cu cipuri. Nu vor fi ca aceste cip-uri de azi, astea nu inseamna nimic… acestea sunt doar o prefigurare a cipului pe care il va pune Antihristul cui va accepta. Nu vor obliga pe nimeni, dar vor sti ca nu vom putea supravietui fara ele.
Acest semn cum va fi? Aceasta pecete va fi o inventie satanica extrem de complexa, dar pe de alta parte si foarte subtila, care va functiona pe doua nivele.
Primul nivel va fi similar cu antena de satelit prin care putem sa receptionam programe la televizor. Prima oara vor incerca sa ne dea aceasta antena, pe cai ocolite, in special prin asa zise “vaccinuri” vor incerca sa ne implanteze nano-echipamente in corp, invizibile cu ochiul liber si care vor juca rolul unui spion. Aceste echipament va putea citi si interpreta semnalele corpului uman. Acesta va fi o parte din pecete.
“………Nu vor putea exista in noi ceea ce satanistii vor incerca sa ne introduca prin inselaciune, acele nano- dispozitive(n.t. primul nivel de care vorbeste parintele). Sfanta Impartasanie va avea o asemenea putere incat va anihila puterea a ceea ce vor sa implanteze (n.t. nano-dispozitivele pe care vor sa le implanteze fara stirea noastra, nu pecetea).
Al doilea nivel va fi un cip extrem de subtil pe care il vor implanta pe mana sau pe frunte, un nano-cip (nu ca cele pe care le stim acum) care va comunica cu echipamentele pe care le vom avea deja in corpul nostru si care vor functiona ca un tot unitar, ca un computer si vor transmite informatii. Acest dispozitiv va putea sa interactioneze strans cu materialul genetic al omului, cu creierul si cu sistemul nervos, astfel incat nimeni nu va putea sa-l mai scoata. De aceea, cei care vor primi acest semn vor fi robiti de Antihrist. Si cine va intelege ca ceva nu e in regula nu-l va mai putea scoate. Cine va incerca sa il scoata va muri. Aceia care vor primi semnul vor suferi mai mult decat crestinii.
Dar asta nu se va intampla acum. Generatia noastra nu va trai aceste vremuri. Urmatoarea generatie va vedea aceste lucruri."

Sursa: www.obiectiv.info

Leacul pentru orice tip de cancer a fost descoperit. Cum se dizolva orice tumoare în căteva săptămâni

Studii medicale recente au dovedit ca dicloracetatul de sodiu (DCA)  este un compus ce poate reactiva mitocondriile, restabilind functia de autodistrugere a celulelor bolnave de cancer, fapt ce permite diminuarea dimensiunii tumorii, regresia acesteia sau chiar remisia completa.
Reprezentanţii de la Universitatea din Alberta(UA), susţin că este posibil să se utilizeze DAC ca un remediu pentru diferite forme de cancer.Unul dintre profesorii de la Universitate a demonstrat că DCA ajuta cu regresie in cazurile de cancer pulmonar si de san, precum si tumori cerebrale (printre altele).
Trebuie remarcat faptul că DCA a fost utilizat si înainte de către oamenii de ştiinţă şi medici. Acesta a fost folosit cu succes în tratamentul defectelor congenitale legate de metabolism.Ar trebui remarcat,de asemenea si că, de peste 80 de ani, cercetatorii cunosc faptul ca celula bolnava de cancer are o influenţă negativă asupra mitocondriilor, făcându-le să funcţioneze anormal.
Dr. Michelakis a încercat să submineze această teză şi a declarat că DCA poate restabili mitocondriile distruse, readucandu-le la starea lor anterioară. El a sperat că, în timpul testelor cu DCA, acesta ar putea face mitocondriile sa produca o enzima, care ar ajuta la restaurarea lor. Rezultatele testelor au depăşit aşteptările sale. Dicloracetatul de sodiu (DCA) nu a împiedicat numai mitocondriile de a fi devastate, dar a scăzut, de asemenea, cresterea tumorii.

Spre deosebire de un număr mare de substante de chimioterapie utilizate in prezent, DCA nu a afectat ţesuturile sănătoase.
Potrivit dr.Michelakis, acest lucru se poate întâmpla, deoarece DCA vizează un proces, care poate fi observat numai în celulele canceroase. El a subliniat faptul că DCA  poate fi utilizat ca un tratament pentru mai multe forme de cancer.

Deoarece DCA este o molecula mica, este mai uşor pentru organism sa o absoarba. Prin urmare, acesta poate fi utilizat pentru a trata formele de cancer, cum ar fi cancerul creierului, forme care sunt de neatins de medicamentele frecvent utilizate. Este important de menţionat că DAC a fost deja testat pe pacienţi cu ani în urmă, atât sănătosi cat şi bolnavi. DCA a fost marcat ca fiind relativ non-toxic.
DCA nu poate fi brevetat, fiind o molecula mica. În cazul în care este lansat ca un drog, ar fi mai ieftin decât dacă ar fi brevetat de o companie farmaceutică. Este important să reţineţi că DAC nu este un medicament. Este o moleculă şi, ca atare, nu poate fi în mod oficial prescris de un medic sau brevetat ca un drog.

Sursa: www.obiectiv.info

Proiectul Persefona: Oamenii de stiinta britanici construiesc o 'arca spatiala de locuit'' pentru a salva omenirea



O imagina o unei nave spatiale de locuit realizata de Adam Benton, de îngrijire includ o constructie'' deschisa'', expusa la ONU cu motor / soare nuclear în interior.

Oamenii de stiinta britanici lucreaza la o arca spatiala capabila sa salveze omenirea in cazul unei catastrofe globale, chiar daca nici unul dintre ei nu va trai pentru a o vedea lansata. Dintre cei 13 oameni de stiinta implicati, sase membrii sunt ai echipei britanice, iar restul sunt din SUA, Italia si Olanda.





Scopul declarat este acela de a investiga ''tehnologii vii'', care ar putea ajuta in ''contextul arhitecturii unei nave locuibile, care poate raspunde si evolua in functie de necesitatile locuitorilor sai''.Aceasta viziune se refera la o ambarcatiune capabila sa sustina cateva mii de persoane pentru mai multe generatii, in timp ce nava se deplaseaza spre o planeta capabila sa sustina viata.






Ideea este ca ambarcatiunea sa se poata autosustina, formand un ecosistem care va include unele dintre procesele vazute pe Pamant pentru generarea de lumina, aer, hrana si gravitate, folosind cele mai bune elemente de tehnologie moderna. Cheia pentru acest efort va fi dezvoltarea de biocarburanti si sol artificial. Sursa:http://www.huffingtonpost.co.uk/2014/04/28/project-persephone-space-ark_n_5224741.html?just_reloaded=1


Sursa: http://ufosandalienlife.blogspot.ro/

Laura M.Eisenhower – Invazia ET a avut loc deja, iar guvernele nu vor ca noi sa stim


 

La Simpozionul mondial privind ,,Dezvaluirea” din 30 martie 2014 din San Marino, Laura Magdalene Eisenhower a spus: ,,Invazia ET a avut loc deja, iar guvernele nu vor ca noi sa stim.”

Laura M. Eisenhower este nepoata fostului presedinte al SUA din anii ’50, Dwight David Eisenhower si a refuzat sa participe la unul dintre programele DARPA de calatorie pe Marte prin tehnologia Jump-room(mai multe detalii in articolele mele privind vizitarea planetei Marte de catre Obama si altii,le gasiti pe blog,n.a..) .

O sa redau mai jos alocutiunea sa din cadrul simpozionului, alaturi de interviul video luat de catre Alfred Lambremont Webre.
 http://exopolitics.blogs.com/exopolitics/2014/04/laura-magdalene-eisenhower-reveals-et-disclosure-secrets-at-the-world-et-summit.html

Pentru inceput as dori sa incep cu ceea ce afirma bunicul meu, presedintele Eisenhower, adresandu-se natiunii pe 17 ianuarie 1961 :
,, În consiliile de guvernare, trebuie să ne ferim de influența nejustificată, fie căutata sau nedorita, de complexul militar-industrial. Potențialul de creștere dezastruoasa de putere deplasata există, și va persista. Noi nu trebuie să lăsăm greutatea acestei combinații de a pune în pericol libertățile noastre sau procesele democratice. Noi nu ar trebui să fim siguri de nicio garantie. Doar un avertisment și cetățenii, in cunostinta pot obliga discretizarea corespunzătoare a mașinilor industriale și militare imense de apărare cu metodele noastre pașnice și obiective, astfel ca securitatea și libertatea sa poata prospera împreună. "


Fiind un descendent al lui Dwight David Eisenhower am fost deschisa la tot ceea ce am avut de-a face cu faimosul său discurs care ne-a avertizat - ca fiind complexul militar industrial. De asemenea, m-a ajutat de a vedea responsabilitatea pe care o avem fiecare, în calitate de cetățeni, să fim în alertă și bine informati și să ne exprimam metodele noastre pașnice și obiective. Mulți dintre noi s-au născut cu soluții și timpul ca vocile noastre sa fie auzite a sosit. Nimeni nu abordeaza preocupările noastre și copiii noștri au în prezent nici un viitor real, doar de a trăi într-o societate înrobită.  
      video : 


După ce am văzut atât de multe zvonuri de-a lungul vieții mele în ceea ce privește Eisenhower si intalniri cu extraterestrii, am început să cercetez subiectul și apoi am descoperit că drumul meu a fost de conducere, mai mult decât in cercetare și informare, dar evenimente reale mi-au făcut clar faptul că acestea nu au fost doar zvonuri.
Nimic din ceea ce împărtășesc nu vine din ce am primit de la ceilalți membri ai familiei; Eu stau cu opiniile mele, experiențe, teorii și fapte, independenta.

Crearea unor Protocoale in cazul unui contact cu ET este extrem de important. Dar gradul de constientizare a unor posibile scenarii de contact extraterestre, este de asemenea important. A fost o acoperire masivă în ceea ce privește contactul ET cu guvernele noastre și a fost mult secretizat, în ceea ce privește cei care au fost răpiți sau contactati - acest lucru se datorează faptului că o invazie a avut loc deja și nu doresc ca noi să știm acest lucru. Aceasta invazie s-a infiltrat in fiecare sector al societății noastre, sub deghizare in cele mai multe, dar ostentativ evidenta pentru mulți. Când ne uităm la mărturiile martorilor - este clar că un fel de afacere a fost făcută cu un grup de ET și din ceea ce am descoperit, aceasta a început cu mult înainte ca Ike( bunicul ei, Eisenhower,n.a.) sa fi pășit vreodată în birou. Am cercetat, experimentat și investigat Exopolitica, vizualizarea de la distanță, canalizarea, pretinse rase ET și Istoria Galactica și am avut o misiune de a merge cu energie în acest teren tot mai adanc, încă de când eram un copil. Fac, de asemenea, sesiuni cu oameni care au experimentat contactul cu ET și au trecut prin răpiri, astfel încât nu există nici o îndoială în mintea mea cu privire la posibilitatea  ca ET interactioneaza cu umanitatea.

Poate că unele dintre piesele mele de puzzle ar putea fi greșite sau false, dar multe sunt cu siguranță demne de încredere. În plus, așa cum am să spun mai târziu, în 2006, am fost recrutata pentru a merge pe planeta Marte, care este cunoscuta in tratatele secrete cu denumirea Alternativa 3.

    Realitati triste

Nu putem nega modificarea vremii și pulverizarea pe cerul nostru( chemtrails, n.a.). În cazul în care este cineva care nu crede aceste lucruri, vă rugăm să cercetati  activitatea lui Dane Wigington, care este un expert în acest domeniu și, de asemenea, Scott Stevens - un fost meteorolog. Într-adevăr, tot ce trebuie să faceți este să va uitati în sus pe cer, ca sa vezi că ceva este foarte greșit. Avem de asemenea, de-a face cu dezastrul de la Fukushima, geoingineria, alimentele modificate genetic, steaguri false la știri, de control al mass-mediei, de control al mintii, posibile scenarii false de invazii extraterestre, posibili falsi maestri ascensionati și prăbușirea iminenta a economiei, legea marțială, tabere FEMA și implantarea de CIP-uri civililor.

Pentru persoanele care aud aceste lucruri pentru prima dată, mă doare că le împărtășesc acestea, dar trebuie să știe că lucrurile s-ar fi schimbat foarte mult, dacă ar fi știut ca toate astea sunt adevărate. Pentru ,, Dezvăluire” trebuie o minte deschisă și de acolo, tot ce se poate face pentru a afla mai multe și de a ne ajuta pentru a face această lume un loc mai bun.

Toate acestea nu sunt teorii ale conspirației, ci o realitate tristă în spatele careia un guvern mondial secret opereaza. Un guvern din umbră care are in mâinile sale o tehnologie extraterestră. Acest lucru a fost atent planificat și înființat, ca o infiltrare masivă în zonele care încearcă să rezolve aceste probleme și să ne protejeze. Ca exemplu, martorul M-16 afirmă că Complexul Militar-Industrial Extraterestru  [MIEC] in prezent, foloseste un sistem de supercomputere care include HAARP-aerosol/chemtrails și sistemul de control al minții prin Inteligență Artificială numit "Tabletele Destinului" care încearca sa dezvolte un Ecocid planetar și genocid. El afirmă că flota Pleiadiana este aici pentru a elibera umanitatea și va fi de succes.

Cei responsabili și cei care sunt implicați trebuie să fie trași la răspundere sau asistati la ruperea liberă a controlului prin care sunt șantajati în a face acest lucru. Cu atât de multe conturi de control al mintii bazate pe traume, mulți implicați nu sunt chiar pe deplin în posesia lor înșiși. În cazul în care acest lucru este greu de crezut, vă rugăm să cercetati relatarile lui Cathy O'Brien, Duncan O'Fineoan și Arizona Wilder(exista pe net interviul lui David Icke cu Arizona Wilder cu subtitrare, dar pentru cei cu stapanire de sine, pentru ce vor auzi acolo,n.a.), printre multe altele.

Suntem provocați ca umanitate în a înțelege pe deplin diferența dintre cine este aici pentru a ajuta și cine nu, dar care poate veni numai prin discernământ și educarea de sine despre istoria noastră galactica și prin aducerea adevărurilor ascunse la suprafata. Noi, de asemenea, să ne dezvoltam spiritual, astfel încât să nu ne limităm sau blocăm pe noi înșine din expansiunea în energiile mai inalte ale Pământului.

Acest lucru nu este despre New Age sau noi sisteme de credințe religioase, este mai mult despre recunoașterea integritatii noastre, nevoia noastră de unificare și de a avea grijă de planeta noastră, respectând alte forme de viata. Trebuie să facem ce este bine pentru noi și pentru generațiile viitoare și nu a pune banii sau teama în primul rând. Avem nevoie pentru a vedea toate ființele ca extensii ale propriei fiinte și de a ne alinia cu ceea ce va servi binele suprem al omenirii și al planetei. Cu siguranță nu există dovezi concrete pentru toate elementele pe care le voi prezenta. Pe de altă parte, în ciuda acestui fapt, se dezvaluie într-adevăr o posibilă "istorie secretă" căreia trebuie să-i facem față și lua în considerare.

Cand am auzit prima oara despre tratate

Pentru cea mai mare parte dintre oameni, atunci când auzim despre relațiile cu ET și guvernele noastre, auzim doar despre Eisenhower. De exemplu, așa cum Dr. Pinotti și documente din 2000 arata, astăzi știm că OZN-urile au fost raportate în Italia din timpul anilor ’30 și că Mussolini - considerându-le o noua arma aeriana străina, a creat în 1933 un comitet oficial condus de Guglielmo Marconi - "Gabinetto RS 33 "- cu scopul de a studia ingineria inversă, după un accident de OZN în Lombardia și recuperarea a doi piloți de tip nordic (probabil ,,Inaltii Albi” sau ,,Nordicii” cum sunt cunoscuti in ufologie,n.a.) considerati piloți germani. Aceste studii italiene au fost mai târziu moștenite de către Germania nazistă.

În orice caz, în Statele Unite ale Americii tratatele menționate mai sus nu provin din timpul lui Eisenhower și am numeroase persoane pentru a menționa si valida acest lucru ; o să amintesc câteva. În conformitate cu Jason Bishop III, un martor din baza subterana secreta Dulce , spunea: "Guvernul Statelor Unite în 1933, a fost de acord pentru a face comert de animale și oameni cu ET în schimbul de cunoștințe High Tech, și a le permite să folosească baze subterane, care nu ar deranja, în Vestul SUA ".
În conformitate cu un informator și fost-operativ M-16, primul tratat între extratereștrii Gri (ființe reptiliene din constelatia Draco sau Micii Cenusii,n.a.) și guvernul american sub administrarea lui Roosevelt, a fost semnat în luna iulie 1934. Acesta a fost așa-numitul "Tratat Grenada". Tratatul declara că, în schimbul  furnizarii de înaltă tehnologie de catre Greys, guvernul federal al SUA ar permite  acestora continuarea nestingherita a răpirilor umane pentru utilizarea lor într-un program genetic ET in curs de desfasurare.
Acest lucru a avut loc după ce guvernul a refuzat ajutorul Pleiadienilor care au dorit eventual dezarmarea militară. El a mai spus că după ce guvernul SUA a refuzat sa lucreze cu Pleiadienii, s-au apropiat de Hitler și naziști în schimb. Pleiadienii au elaborat un tratat cu Hitler și naziștii, care în schimbul tehnologiei acestia nu ar ataca poporul evreu. Naziștii au dezvoltat aeronavele lor avansate în formă de farfurie prin tehnologia Pleiadiana( este vorba despre Vrill, Haunnebu I si II, n.a.). Deși Greys sunt binecunoscuti în cazuri de răpire, ufologii au raportat cazuri de astfel de evenimente, precum și de întâlniri apropiate de gradul III cu entități reptiliene. Dar acest informator nu este primul care face astfel de afirmații.

Rapoarte confirmate de contacte ale lui Billy Meier au declarat că tehnologia spațio-temporala a fost transmisa de o anumită rasă din Pleiade cu Germania lui Hitler în timpul anilor 1933-1934, aparent printr-un grup de channeling nazist: femei cu puteri psihice numite "Vrilerinnen" în frunte cu Maria Orsic. Billy Meier și un fost operativ au spus că prin 1941, Pleiadienii au incetat acest tratat și nu se vor mai ocupa cu Hitler și naziștii. Acesta a fost momentul in care Greys sa se apropie de ei, iar acest lucru a insemnat tehnologia de control al minții bazat pe traumă care a venit de la ei.

Potrivit fostului operativ M-16, tratatele sunt reînnoite la fiecare 10 ani ... Dacă aceste afirmații sunt adevărate, aceasta pe fundal validează puternic întâlnirile cu ET care au avut loc în administrația Eisenhower în 1954 . Guvernul nostru, în timpul administrației Roosevelt, aveau aparent tehnologii secrete care nu au fost cu privire la controlul minții, ca cele ce naziștii au primit, dar au fost dispozitive anti-gravitație, metale și aliaje, dispozitive de energie gratuita, și tehnologie medicala iar acest lucru a fost în schimb pentru a permite Greys să se infiltreze in societatea umana pe diferite niveluri, care a inclus, de asemenea, posibilitatea de clonare a unor lideri mondiali. Deci, acum vedem că ambele părți au fost influențate de acesti Greys.

    Infiltrarea continua

Se pare ca infiltrarea fost un factor major de la al 2-lea Război Mondial și Războiul tocmai sa schimbat în altceva, dar nu a fost niciodată câștigat. În timpul presedintiei lui Truman, manipularea problemei ET a fost o sarcină pe care președintele nu a putut-o gestiona singur. Multe accidente se pare că au avut loc înainte de Roswell în 1947, iar acest lucru a fost pastrat astăzi in Area 51( Zona 51,n.a), unde mai multe teste, prabusiri, autopsii ET și experimente au fost și sunt încă în curs de desfășurare. Extraterestrii ocupa această bază, împreună cu alții, cum ar fi oameni de știință și personalul militar. Morgan Martell discută pe site-ul său despre Proiectul Paperclip ~( a se vedea articolul meu de pe blog,n.a.).

În 1946, președintele Truman a autorizat Proiectul Paperclip. Un scop al Operațiunii Paperclip a fost de a opri expertiza științifică germană și cunoștințele de a ajunge în Uniunea Sovietică și Regatul Unit, precum și a inhiba Germania postbelică de la reamenajarea capacităților sale de cercetare militare. Unul dintre domeniile in care medicii naziști și psihologii au făcut progrese, a fost ingineria socială și comportament uman, de asemenea, cunoscut sub numele de ,,control al minții”.

OSS ( Biroul de Servicii Strategice ) era deja activ pentru Operațiunea Paperclip cu mai mult de 3 luni înainte ca Truman sa fi dat ordinul , și mulți membri de partid nazisti intrasera deja în Statele Unite . Astfel OSS a recurs la a ,,albii” istoriile lor naziste sau , uneori, chiar a crea în întregime de noi identități, care le-a facilitat mai ușor să răspândească influența lor în America . Aceasta a fost spusa de către informatorul M - 16 . CIA a fost creata aproape doi ani mai tarziu de la acest lucru precum și Actul American de Securitate Națională din 1947, pentru a se ocupa de numărul masiv de programe de control al mintii, clonare, și alte proiecte sub acoperire care s-au născut de la Paperclip. Legile normale nu se aplică pentru ei, astfel încât să poată să scape pentru tot felul de lucruri. Toate aceste multe proiecte și tehnologii din domeniul apărării au devenit arme utilizate pentru a ne controla. MJ - 12 ( Majestic 12 ) a fost de asemenea creat, ca un grup care se ocupă cu investigațiile ET. Acesta a fost, de asemenea, anul accidentului de la Roswell și cazul în care Entitățile Biologice Extraterestre ( EBE ) au intrat în imagine si ne-au ajutat să intram în contact cu rasa lor.

Alternativa 1, 2, 3 si Marte

Când președintele Eisenhower a fost în biroul oval, a comandat o societate secretă cunoscută sub numele de JASON SOCIETY (JASON SCHOLARS) în 1955, care este considerata a fi o ramură a Majestic-12, pe care Truman a stabilit-o în timp ce era presedinte. Jason Scholars a fost creata pentru a analiza toate faptele, probele, tehnologia, minciunile și înșelăciunea și pentru a găsi adevărul problemei extraterestre. Alternativa 1, 2 și 3 sunt trei agende recomandate de cercetătorii Societatii JASON și sunt legate de diferite scenarii pentru a preveni o posibilă Doomsday ( Judecata de Apoi sau Apocalipsa,n.a.)in viitor, care este mai mult decât probabil indusa și nu naturala, dar acest lucru nu a fost cunoscut atunci de multi, deoarece cu siguranță nu ar fi mers împreună cu ea și cred că acesta este o parte a avertismentului pe care Ike ni l-a dat.

Prima Alternativă este cu privire la utilizarea de dispozitive nucleare pentru a crea găuri în stratosferă prin care căldura și poluarea ar putea scăpa în spațiu ; A doua are ca scop construirea unei rețele de orașe subterane și tunele în care elita selectata a omenirii ar putea supraviețui, și A treia cu un program secret de colonizare spațiului cosmic pe Marte, cu același scop. Am fost recrutata pentru a merge pe Marte în 2006, dar am refuzat( vedeti articolul de pe blog http://burebista2012.blogspot.ro/2013/10/obama-nasa-mass-media-si-grupuri-din.html ), pentru că eu cred că puterea spiritului uman, conexiunea noastra la acest Pământ și unificarea noastra ca rasă ne va transporta prin intermediul planetei, și așa se va face legătura noastră cu propria conștiință superioara și rase ET din dimensiunile superioare precum si cu tehnologiile lor avansate, care sunt în armonie cu natura.

Interviul video in engleza aici : https://www.youtube.com/watch?v=OdfIuTm2VuM
    
Video ,,Mesaj din Pleiade” ( subt.RO) aici :  https://www.youtube.com/watch?v=H030yjHpZ_8#t=35


          Drum drept spre Lumina !


Sursa:  http://burebista2012.blogspot.ro/

Ierarhia NIVELURILOR de CONSTIINTA

nivele de constiinta
In cartea sa, “Putere vs. Forta”, David R. Hawkins ne prezinta o ierarhie a nivelurilor de constiinta umana. Cu ajutorul acestei paradigme o sa va fie foarte usor sa va dati seama la ce etapa va situati in acest moment in functie de situatia  vietii dumneavoastra.
De la cel mai scazut nivel al constiintei, pana la cel mai inalt acestea sunt: rusine, vinovatie, apatie, durere, teama, dorinta, furie, mandrie, curaj, neutralitate, vointa, acceptare, ratiune, dragoste, bucurie, pace si iluminare.
Cu toate ca putem oscila intre aceste niveluri, pentru fiecare dintre noi exista o stare a constiintei predominanta. In cazul in care citesti acest articol, probabil va aflati la nivelul curajului pentru ca, in cazul in care va aflati la un nivel inferior, nu v-ar interesa intr-un mod constinent dezvoltarea spirituala si personala.
Vom analiza fiecare nivel, in ordine, axandu-ne cel mai mult pe cele curaj si motivatie, deoarece acesta este locul ocupat de majoritatea dintre noi. Hawkins defineste aceasta ierarhie ca fiind o scara logaritmica, astfel existant mult mai putine persoane din ce in ce urcam la nivelurile mai mari. Un salt la un nivel superior al constiintei va poate aduce schimbari enorme in viata dumneavoastra.
Rusine – Esti la un pas de moarte. Gandurile suicidale iti trec prin minte in cadrul acestei etape. Aceasta este o etapa in care ura este direct indreptata catre tine insuti.
Vinovatie – Un pas mai in fata intalnim vinovatia. Aceasta nu este cu mult diferita de rusine si inca ar putea exista ganduri suicidale. Te privesti ca fiind un pacatos si te afli in imposibilitatea de a te ierta pentru greselile trecutului.
Apatie – Sentimentul lipsei de speranta sau pozitia victimei sunt caracteristicile acestui nivel. Starea de neajutorare invatata. Multe persoane fara adapost se afla in acest stadiu.
Suparare – O stare de pierderi si tristete perpetua. Este posibil ca aceasta stare sa rezulta in urma pierderii unei persoane foarte dragi din viata ta. Drepresie. Un nivel mai inalt decat apatia, din moment ce la acest nivel incepi sa scapi usor, usor de amorteala.
Frica – La acest nivel lumea este privita ca fiind periculoasa si nesigura. Paranoia. De obicei, veti avea nevoie de ajutor pentru a depasi acest nivel. In cazul in care nu-l veti primi, veti ramane blocati o buna perioada de timp aici.
Dorinta -  A nu se confunda cu stabilirea si dorinta de atingere a scopurilor. Acesta este nivelul dependentei, poftelor, banilor, aprobarii, puterii si al faimei. Acesta este nivelul materialismului. Acesta este nivelul sexului, fumatului, bauturii si al drogurilor.
Furie – nivelul ridicat al frustrarii interioare, adesea provocat de neindeplinirea dorintelor intalnite la un nivel inferior. Acest nivel va poate impinge sa actionati spre a trece la un nivel ridicat al constiintei, sau va poate face sa ramaneti blocat la acest stadiu, plini de ura.
Mandrie – Acesta este primul nivel la care incepi sa te simti bine, cu toate ca este un sentiment fals. Acest sentiment este dependent de circumstantele externe, deci este vulnerabil. Mandria poate conduce mase intregi de oameni catre nationalism, rasism si catre razboaie religioase. Aceasta este o stare irationala incunuata de neacceptarea realitatii si de comportament defensiv. Fundamentalismul religios este intalnit la acest nivel. Ai devenit atat de strans legat de propriile convingeri incat, atunci cand acestea-ti sunt atacate, privesti situatia ca fiind un atac personal.
Curajul – Primul nivel al puterii autentice. Aceasta este etapa in care incepi sa privesti viata ca fiind provocatoare si interesanta in loc sa o privesti ca fiind coplesitoare. In interiorul tau se va strani o dorinta de dezvoltare personala, cu toate ca la acest nivel o veti denumi educatie, avansare in cariera, dobandire de aptitudini, etc. Incepi sa privesti viitorul ca fiind o imbunatatire radicala a trecutului in loc sa crezi ca lucrurile vor ramane la fel.
Neutralitate – Acest nivel este caracterizat de expresia “traieste si lasa-i sa traiasca”. Persoanele aflate la acest stadiu sunt flexibile, relaxate si lipsite de atasament. Indiferent ce se intampla tu mergi inainte. Nu ai nimic de demonstrat. Te simti in siguranta si te intelegi bine cu toata lumea. Ai grija de propriile tale nevoi dar nu te straduiesti prea mult.
Vointa si  Disciplina -  Traiesti in conditii de siguranta si incepi sa-ti utilizezi mult mai eficient energia. Nu te mai multumeste traiul de azi pe maine. Te gandesti cum sa-ti manageriezi mult mai eficient timpul si esti mult mai concentrat asupra lucrurilor pe care le ignorai la statiul anterior. Acesta este nivelul dezvoltarii vointei si disciplinei. Aceasta este etapa in care constiinta dumneavoastra devine mult mai organizata si disciplinata.
Acceptare – Acum o schimbare puternica se petrece si va treziti in fata posibilitatii de a trai intr-un mod proactiv. Ai devenit competent la nivelul anterior si doresti sa te folosesti de ceea ce ai acumulat pana acum. Hawkins utilizeaza termenul de acceptare cu sensul de acceptare a responsabilitatii pe care o avem pe lumea aceasta. Aceasta este etapa in care ne putem schimba viata la 180 de grade. Ne putem schimba cariera, dieta, obiceiurile, valorile. Incepi sa privesti viata intr-un mod mult mai clar, in ansamblul sau.
Ratiune – La acest nivel o persoana incepe sa transceada toate aspectele emotionale ale nivelelor inferioare si incepe sa gandeasca intr-un mod clar si rational. Hawkins defineste acest nivel ca fiind cel al medicinei si al stiintei. Disciplina si proactivitatea devin abilitatile tale naturale. Acesta este nivelul la care au excelat cel mai bine Einstein si Freud.
Dragoste – Hawkins nu se refera aici la sentimentul de iubire ce apare intr-o relatie sentimentala. Acesta se refera la iubirea neconditionata, la permanenta intelegere a conexiunii cu tot ceea ce exista. Acesta este nivelul la care compasiunea infloreste cu adevarat in viata ta. La acest nivel, toate motivele tale interioare nu tin de domeniul ego-ului. Acesta este nivelul la care iti dedici viata pentru a-i ajuta pe cei din jurul tau, iti dedici viata ajutand umanitatea. Ghandi, Maica Tereza sau Dr. Albert Schweitzer sun oamenii care se regasesc in cadrul acestui nivel de constiinta. De asemenea, la acest nivel esti ghidat de o forta mult mai mare decat tine.  Intervine un sentiment de eliberare si intuitia ta devine extrem de puternica. Hawkins sustine ca acest nivel este atins numai de o singura persoana din 250 in timpul intregii lor vieti.
Bucurie – O stare de fericire interioara de nezdruncinat. Eckhart Tolle descrie aceasta stare in cartea sa “Puterea Prezentului”. Acesta este nivelul unor sfinti si ale unor invatatori spirituali avansati. Doar fiind in jurul acestor oameni te face sa te simti incredibil. La acest nivel, este ghidat de sincronicitate si intuitie. Nu mai este necesar sa-ti stabilesti obiective si sa-ti faci planuri detaliate, expanisunea constiintei permitandu-ti sa functionezi la un nivel mult mai mare. O experiente “aproape de moarte” te poate avansa temporar la acest nivel.
Pace – Transcendenta totala. Hawkins sustine ca acest nivel este atins de o singura persoana dintr-un numar de 10 milioane.
Iluminarea – Cel mai inalt nivel al constiintei umane, unde umanitatea se imbina cu divinitatea. Nivelul lui Krishna, Buda si Iisus. Doar gandindu-ne la acesti oameni ne poate ridica nivelul de constiinta.
Cu siguranta aceste nivele sunt demne de reflectia dumneavoastra. Nu numai oamenii, ci si obiecte, evenimente si societati intregi pot fi clasificate in functie de aceste niveluri. In propria dumneavoastra viata veti observa ca anumite aspecte se afla la niveluri diferite. De exemplu te-ai putea afla la nivelul neutralitatii dar in continuare sa fii tras in jos de viciul fumatului, care se afla la nivelul dorintei. Trebuie sa retinem ca nivelurile inferioare pe care le gasiti in interiorul dumneavoastra reprezinta o mica piedica in atingerea unor niveluri mai intalte ale constiintei.

Cele 20 de legi ale Universului pe care nu le putem evita



Aceste 20 de legi universale definesc relatia pe care o avem fiecare dintre noi cu legea karmica, cu reincarnarea, cu vibratiile, cu atractia, cu evolutia sufleteasca si cu mult mai multe legi fundamentale. Toate aceste legi au fost analizate mult mai pe larg de catre Dick Sutphen in cartea sa publicata in anul 1987 “Aprinde-ti lumina interioara”*.  Iata cele 20 de legi ale Universului pe care nu le putem evita:
1. Legea universala a armoniei
12
Aceasta lege depaseste cu mult chiar si legea karmica, deoarece armonia reprezinta echilibrul suprem. Scopul karmei este acela de a ne ajuta sa atingem echilibrul suprem. Daca arunci o piatra intr-un iaz, armonia va disparea. Tu esti cauza, iar efectul poate fi observat in valurile care continua sa se produca pana in momentul in care armonia este restabilita. In mod similar, actiunile tale dizarmonioase se propaga in Univers si se intorc la tine, viata dupa viata, pana in momentul in care propria ta armonie interioara este restabilita si sustinuta.
2. Legea universala karmica si legea universala a reincarnarii
16
Pana in momentul in care nu ai depasit Karma si nu ti-ai implinit Dharma, acestea fiind datoriile tale pe aceasta lume, vei continua sa te reincarnezi pe acest Pamant. Nici Dumnezeu, nici “Zeul Karmei” nu-ti produce suferinta in timpul vietii tale, tu  si numai tu esti cel care trebuie sa inveti tot ceea ce este necesar in timpul calatoriei tale pamantesti. Fiecare experienta de viata prin care treci, intr-un anumit fel te afli in cautarea altor suflete, impreuna cu care, adesea, impartasesti aceasi istorie. Aceste suflete sunt prezente in viata ta pentru a te ajuta sa-ti indeplinesti nevoile karmice si pentru a invata lectiile personale. Ori de cate ori actionezi cu intentie, tu iti creezi karma. Sunt considerate a fi actiuni: gandurile, emotiile, cuvintele si faptele, dorinta si motivul din spatele fiecarei actiuni. Actele pline de dizarmonie trebuie sa fie aduse intr-un echilibru in aceasta viata sau intr-o viata viitoare pentru cunoaste o ascensiune a sufletului tau.
3. Legea universala a intelepciunii – intelepciunea incheie ciclul karmic
14
Daca ai intelepciunea de a-ti invata lectiile prin iubire si intelegere, iti poti atenua suferinta. Din pacate, se pare ca cei mai multi dintre noi invatam cel mai rapid ajutati fiind de suferinta, prin intermediul confruntarii directe cu propriile consecinte ale actiunilor noastre. De exemplu, daca din lacomie profiti de cei din jurul tau si in loc sa intelegi prin iubire ca este gresit sa faci acest lucru, vei ajungs sa traiesti aceasi experienta, adica cei din jurul tau vor profita de tine, fie in viata aceasta, fie intr-o viata viitoare.
4. Legea milosteniei
15
Experienta karmica poate fi una plina de suferinta, sau poate fi una plina de mila, har si milostenie. Cu alte cuvinte, daca le oferi oamenilor iubire, mila, har si milostenie, vei primi aceleasi lucruri in schimb.

5. Legea universala a Evolutiei Sufletesti
16
Fiecare fiinta cu care stai de vorba impartaseste acelasi obiectiv ca si tine, fie ca realizeaza acest lucru, fie ca nu. Obiectivul fiecaruia dintre noi este acela de a evolua din punct de vedere spiritual. Scopul principal in viata este unul interior, iar cel exterior este unul secundar. Ridicandu-ne deasupra emotiilor bazate pe frica, vom invata cum sa ne exprimam dragostea neconditionata si astfel ne vom dezvolta frecventa vibrationala, iar in consecinta ne vom indrepta din ce in ce mai aproape de armonie. Chiar si atunci cand avem impresia ca nu progresam in calatoria noastra, procesul de dezvoltare continua. Invatam prin intermediul actelor noastre lipsite de armonie, iar invataturile pot fi foarte usor observate in esecurile si in greselile noastre. Aceasta este Legea universala a Evolutiei Sufletesti.
6. Legea univesala a unui Bodhisattva
01
Bodhisattva este un termen de origine sanscrita, comun acceptat in zilele noastre de catre cei mai multi dintre adeptii metafizicii. Acest terme reprezinta o persoana care a depasit nevoia de a se reincarna pe Pamant, dar care alege sa fac acest lucru pentru a-i ajuta pe ceilalti sa atinga iluminarea spirituala. Un bodhisattva stie ca nu o sa fie niciodata cu adevarat liber decat in momentul in care toate fiintele umane cunosc acea libertate.

7. Legea universala a vibratiei
02
Intregul univers se supune unei singure legi si acea este legea potrivit careia totul in acest Univers este energie. Atunci cand Einstein a descoperit ca “materia este energie”, acesta a deschis usa catre un nou taram al stiintei si al metafizicii. Oamenii de stiinta au demonstrat ca energia este eterna, adica nu poate muri, se poate doar transforma si prin natura sa, energia se afla intr-o continua miscare, nu poate ramane fixata int-un anumit loc o perioada indelungata de timp. Tu esti energie. Pielea ta, cu toate ca pare a fi materie solida, este de fapt compusa dintr-un trilion de celule care vibreaza la o anumita frecventa specifica; o frecventa ce ai castigat-o in vietile trecute, aceasta fiind o consecinta a faptelor tale. Pentru a-ti mari frecventa vibrationala pana la cel mai inalt nivel este necesar sa traiesti o viata in armonie cu legile universale.
8. Legea universala a liberului arbitru
03
Aceasta lege opereaza in trei moduri fundamentale:
1. Desi multe dintre evenimentele vietii tale sunt predestinate Astrologic, vei avea intotdeauna capacitatea de a atenua impactul evenimentelor sau de a le evita complet. Acestasta lege se rezuma la modul in care iti traiesti viata. Daca esti plin de mila, de dragoste si de compasiune fata de ceilalti, experientele dizarmoniase din viata ta vor fi reduse aproape complet.
2. Cu cat te intalnesti mai des cu Marele Maestru al Universului – Constiinta – si cu cat iti vei dezvolta mai mult un detasament constient, cu atat vei fi mai putin afectat de evenimentele neplacute din viata ta. Un adevarat intelept se bucura de toata  caldura si bucuria pe care viata o are de oferit, dar se detaseaza de negativitate si-i permite acesteia sa treaca pe langa el, fara sa-l afecteze.
3. Dispui tot timpul de liberul arbitru, in orice siuatie. In cazul in care raspunzi situatiilor dificile cu emotii pozitive, compasiune si integritate, cu siguranta ti-ai invatat o mare parte din lectiile karmice si nu vei mai trai aceste experiente in viitor.
9. Legea unitatii
04
Fiecare suflet se afla intr-o foarte stransa legatura cu inconstientul colectiv, adanc inradacinat in Sinele Superior.  Prin dezvoltarea nivelului vibrational al unei persoane, intregul colectiv experimenteaza o dezvoltare a aceluiasi nivel. Atunci cand nu ne aflam in armonie cu viata, intregul colectiv experimenteaza o scadere a acestui nivel vibrational. Pentru ca exista aceasta unitate, tot ceea ce spunem, tot ceea ce facem, i-l va afecta pe un alt suflet intr-o masura mai mare sau mai mica.
10. Legea universala a Manifestarii
13
Tu ai manistat prin intermediul gandurilor si ideilor tale fiecare lucru din viata ta. Ideile si experientele creaza credinte, iar acestea la randul lor iti creaza realitatea. In cazul in care nu esti fericit cu privire la realitatea curenta este necesar sa-ti schimbi convingerile si comportamentul. Convingerile pot fi schimbate de indata ce intelegi ca nu sunt de partea ta. Puterea creativa nelimitata a mintii tale, prin daruire, prin sensibilizare si prin formare, se poate ridica deasupra legilor karmice. Prin intermediul legilor fizice si spirituale, poti manifesta orice realitate pe care doresti sa o experimentezi. In ceea ce priveste schimbarea comportamentului tau, este necesar sa decizi care este acel comportament dizarmonios pe care doresti sa-l elimini.
11. Legea universala a detasamentului consient
06
Invataturile lui Buddha au descris cel mai bine aceasta lege “rezistenta fata de ceea ce este –momentul prezent -  asta  este ceea ce-ti provoaca suferinta.”, iar prin suferinta  se refera la toate aspectele vietii tale care nu functioneaza asa cum iti doresti: relatii, pierderea celor dragi, singuratate, boala, accidente, vinovatie, dificultati financiare, dorinte neimplinite, si asa mai departe.
Atunci cand accepti ceea ce este, cand accepti realitatea curenta a vietii tale si nu te afli in opozitie cu aceasta rezistenta se dizolva. Schimba tot ceea ce poti schimba, dar da dovada de intelepciune si accepta situatiile pe care nu le poti schimba, accepta-le asa cum sunt. Din interiorul acestei acceptari, apare detasamentul.
12. Legea universala a recunostintei
11 (2)
Din perspectiva legii karmice si a legii unitatii, cu cat o sa oferi mai mult, cu atat o sa primesti mai mult. Cu cat o sa-i ajuti pe ceilalti mai mult, cu atat te ajuti pe tine insuti. Puterea acestei legi functioneaza in fiecare moment al vietii tale.

13. Legea universala a Prieteniei
11 (3)
Atunci cand doua sau mai multe persoane se afla impreuna pentru indeplinirea unui scop comun, aceste persoane impartasesc o frecventa vibrationala similara, iar energia care se indreapta catre atingerea acelui scop este mult mai puternica.


14. Legea universala a rezistentei
02
Ceea ce rezisti, atragi catre tine si influenta acelor situatii sau a acelor experiente negative isi vor perpetua influenta asupra vietii tale. Rezistenta este frica, asa ca, din punct de vedere karmic este necesara gasirea unei rezolvari. Legea universala a rezistentei se asigura ca te vei confrunta cu frica in viata ta pana in momentul in care, obligat fiind, cu ajutorul legii detasamentului constient te vei vei elibera de ea.
15. Legea universala a atractiei
04
“Energia urmeaza atentia.” – aceste este principiul de baza al acestei legi universale. In cazul in care esti o persoana care gandeste negativ in majoritatea timpului, vei atrage catre tine experiente pline de negativitate. In cazul in care esti o persoana plina de dragoste, vei atrage si vei trai experienta dragostei. Deci, in cazul in care iti doresti pace si armonie in viata ta, este necesar sa fii o persoana armonioasa.

16. Legea universala a reflectiei
10
Aceasta lege spune ca trasaturile pe care le recunosti in cei din jurul tau exista si in tine, atat cele negative, cat si cele pozitive.



17. Legea universala a iubirii neconditionate
09
Rezultatul iubirii neconditionate este armonia. Iubirea neconditionata nu este acelasi lucru cu iubirea romantica. Iubirea neconditionata presupune acceptarea celorlalti asa cum sunt, fara sa-i judeci si fara sa astepti ceva de la ei. Aceasta dragoste presupune ca nu vei incerca niciodata sa-i schimbi pe ceilalti, ci doar pe tine insuti.

18. Legea universala a afinitatilor magnetice
17
Prin alegerea pe care ai facut-o in legatura cu locul si momentul nasterii tale, ai determinat aparitia unui anumit curs ale evenimentelor in viata ta. Fiecare dintre noi, inainte de a ne naste, am luat decizia cu privire la viata pe care urmeaza sa o traim.


19. Legea univesala a abundentei
08
In interiorul fiintei tale dispui de tot ceea ce este necesar pentru a-ti face din viata aceasta un paradis, asta in cazul in care alegi sa acccepti drepturile care ti-au fost oferite la nastere. Traim intr-un Univers plin de abundenta, desi majoritatea oamenilor de pe Pamant nu par sa observe acest lucru.


20. Legea universala a Ordinului Divin
07
In cazul in care cauti sa intelegi aceasta lege universala, studiaza echilibrul pe care-l pot intalni in natura, pentru ca functioneaza in acelasi mod. In natura, totul se afla intr-o armonie perfecta. Am putea spune ca totul este exact asa cum ar trebui sa fie.


Sursa: http://www.e-dimineata.ro/cele-20-de-de-legi-ale-universului-pe-care-nu-le-putem-evita/20/