OZN-dosarul albastru - Arhivele rusesti se deschid

Top secret. Întalniri intergalactice

15 august 1978. Oficial, in complexul orbital "Saliut-6 - Soiuz-29”, totul se desfasura conform pla­nu­lui, fara evenimente deosebite. Neoficial insa, co­mandantul statiei, cosmonautul Vladimir Kovalionok, lua legatura cu Centrul de control al misiunii de pe Pa­mant: "În dreapta luminatorului am observat un obiect foarte luminos, alb, de forma circulara. A stationat o perioada langa statie, apoi s-a rotit lent de cateva ori in jurul nostru, ca si cum ne-ar fi studiat. Dupa care a disparut in mare viteza”.

În jurnalul de bord, pilotul Kovalionok a desenat o schita a ciudatului obiect, descriindu-i

miscarile neo­bis­­nuite. În aceleasi pagini, se gaseste si marturia cole­gului sau, cosmonautul Alexandr Ivancenkov. La in­toar­­cerea lor pe Pamant, toate aceste date au fost pre­luate de catre o comisie speciala si secretizate, iar cos­mo­nautilor li s-a interzis sa vorbeasca despre acest su­biect. Chiar si astazi, dupa 30 de ani, autoritatile in drept din Rusia evita sa faca comentarii asupra comu­ni­carii emise de cosmonauti in acea zi, despre bizara intalnire.

Generalul Vladimir Kovalionok, declarat de doua ori erou al Uniunii Sovietice, cel care a petrecut peste 200 de zile in spatiul cosmic, sustine ca toti astronautii care au fost lansati in cosmos au avut parte de ex­pe­riente similare. Din anumite motive insa, acestia con­tinua sa pastreze tacerea. "Eu, personal, am vazut mai multe OZN-uri in spatiu, de diverse forme si dimen­siuni. În cel de-al treilea zbor in spatiul cosmic, efec­tuat din 12 martie pana pe 26 mai 1981, la bordul navei «Soiuz T 4», am fost martorul unui eveniment ce pare incredibil. Priveam prin geamul luminatorului, cand, deodata, am vazut un obiect zburator ciudat. Miscarile sale erau bruste, neobisnuite pentru o nava cosmica. Se oprea, stationa cateva secunde si pornea subit, schim­bandu-si traiectoria initiala. L-am strigat pe co­legul meu, inginerul Viktor Savinih, sa aduca repede aparatul de filmat. Dar exact cand acesta se pregatea sa filmeze, obiectul a explodat, lasand in urma lui doar un nor de fum, care s-a unite intre ele. Forma 

lui era de haltera. Imediat am luat le­gatura cu Centrul de control si am ra­portat evenimentul. Dupa ca­teva ore a venit si lamurirea. Chipurile, ex­pertii inregistra­sera exact la ora la care ra­portasem noi ex­plozia o emisie puternica de ra­diatii. Nici eu, nici colegul meu nu am crezut expli­catia. Nu stiu ce s-a in­tam­plat in realitate in acea zi, dar, in mod categoric, acel obiect nu a fost rodul ima­gi­natiei noastre”.

"Dosarul albastru” contine sute de ase­me­nea marturii, fa­cute nu de oameni obis­nuiti, fa­ra pre­gatire speciala, ci de cos­mo­nauti, piloti si mi­litari, oameni cu ex­pe­rienta, care pot face dis­tinctie intre un obiect zburator ciudat si orice alt fe­nomen na­tu­ral. Dupa ca­derea cortinei de fier, toate ma­terialele faimosului do­sar au intrat in posesia cosmonautului Pavel Popovici, general-maior al avia­tiei sovietice, fost presedinte de onoa­re al Academiei de Ufologie Aplicata din Mos­cova. În urma cu cativa ani, astronautul rus a dezvaluit un fapt cu mult mai tulburator: vanatoarea de OZN-uri era una dintre misiunile armatei so­vie­tice.

Vanatoarea de OZN-uri

Primul incident grav care a determinat armata so­vietica sa acorde atentie speciala problemei OZN-urilor a fost cel care a pus in primejdie capi­ta­la rusa. Totul s-a petrecut in vara anului 1961, langa localitatea Ri­binsk, aflata la mai putin de 100 de kilometri de Mos­co­va. Potrivit declaratiilor con­semnate de militari, un obiect de mari dimensiuni, insotit de cateva aparate ne­identificate mai mici, a apa­rut deodata deasupra ora­sului, la o inaltime de apro­xi­mativ 20 de kilometri.

La Co­mandamentul militar cen­tral din Moscova s-a dat alarma. Ofiterii de la centura de aparare antiaeriana din jurul capitalei au primit or­dinul de a lansa o salva de proiectile impotriva forma­tiu­nilor neidentificate si ne­semnalate pe ecranele-radar. Dar toate rachetele lansate explodau inainte de a-si atinge tinta, la o dis­tanta de trei kilometri. Ofiterii au realizat, cu stupoare, ca siste­mul electronic de ghidare si control de la sol al ra­chetelor fusese neutralizat si preluat de catre OZN-urile mai mici. "Jocul” periculos s-a oprit si legatura cu ra­chetele s-a restabilit abia cand modulele ansamblului neidentificat au disparut de pe cer, cu o viteza colosala.

Incidentul de la Ribinsk este similar celui petrecut in septembrie 1964 in Statele Unite, cand racheta Atlas a fost distrusa de un obiect neidentificat. Lansata pen­tru un zbor de testare de la Baza aeriana Vandenberg, din California, racheta strapungea cerul cu o viteza de peste 20.000 km/ora cand, deodata, un obiect misterios ce semana cu un OZN a inceput sa se invarta in jurul ei. Aparatul de zbor de origine necunoscuta a emis raze luminoase, lovind racheta de mai multe ori. Apoi, ciu­datul obiect a disparut la fel de brusc cum aparuse. Grav avariata, racheta Atlas nu a mai ras­puns la co­menzi si s-a prabusit in largul Oceanului Pa­cific. La ca­teva zile, locotenentul Robert Jacobs, cel care supra­veghease misiunea, a fost chemat la Comandamentul central al bazei. I s-a ordonat sa ii instruiasca pe toti mem­brii echipei sale sa pastreze tacerea si toate do­vezile sa fie stranse si predate. Abia dupa 20 de ani, loco­tenentul Jacobs a indraznit sa relateze incidentul.

Dupa asemenea "ciocniri” neplacute, petre­cu­te nu numai in spatiul aerian sovietic, dar si in alte tari, armata rusa nu mai putea ignora exis­tenta obiectelor zburatoare de origine necunos­cuta, care se aratau tot mai des. La Statul Major de la Kremlin soseau perio­dic zeci de rapoarte, atat ale ofiterilor flotei si aviatiei, cat si ale cos­mo­nautilor, in care se sustinea ca astfel de intal­niri puteau periclita chiar siguranta nationala. În 1978, premierul sovietic Alexei Ko­sighin pro­pu­nea in­fiintarea unei grupari speciale pen­tru stu­dierea feno­me­nului OZN.

Astfel, a fost cre­ata organizatia cu nu­mele de cod "Setka” (Na­vo­dul), al carei program a fost impartit in doua di­rec­tii paralele. "Setka sti­in­tifica” se ocupa cu stu­diul fenomenelor atmosferice si cosmice neo­bisnuite, iar "Setka de apa­ra­re” avea ca misiune studiul impac­tului acestor fe­no­mene necu­nos­cute asupra functio­narii echi­pa­mentelor militare si asupra personalului din Ministerul Apararii.

Conform afirmatiilor generalului Pavel Po­po­vici, cel care a studiat arhiva "Dosarului al­bas­tru”, din­colo de scopul stiintific se afla, de fapt, un interes mult mai pragmatic: capturarea si studierea armelor eventualelor civilizatii ex­tra­terestre, in fata carora masina sovietica de razboi se dovedea neputincioasa. "Desi denumirea oficiala a organizatiei se schimba periodic, in mod strategic, din «Setka» in «Orizont» sau "Galactika”, obiectivul ei ramanea acelasi: capturarea OZN-urilor. Dar de fiecare data, aceste tentative se soldau cu un esec”, sustine generalul rus.

În pragul unui razboi nuclear

În anul 1982, un caz de o gravitate maxima a pus in stare de alerta intreaga conducere de la Kremlin. Ziua de 28 octombrie putea deveni inceputul unui razboi nu­clear. Incidentul s-a produs in apropiere de granita cu Po­lonia, intr-o regiune militara de o importanta stra­te­gica maxima. Deasupra bazei sovietice de rachete nu­clea­re, situata in regiunea Muntilor Carpati (astazi in Ucraina de Vest), deodata au aparut opt obiecte lumi­noase. Se roteau in jurul punctului de comanda, co­bo­rau la o inaltime foarte joasa si se ridicau brusc, cu o viteza incredibila. Printr-o metoda necunoscuta, obiec­tele zburatoare neidentificate au pus stapanire pe intreg sis­temul de control si ghidare, dand comanda de lan­sare a rachetelor nucleare. Pe panoul tehnic, butonul de incepere a operatiunii s-a aprins, declansand deschi­derea trapelor de acoperire a puturilor subterane in care erau pozitionate rachetele. Ultimul pas pentru declan­sarea lansarii era introducerea unui cod ultrasecret.

O depesa de maxima urgenta a fost transmisa catre Statul Ma­jor General al Armatei. Pes­te cateva minute, de pe ae­ro­dromul militar din Ujgorod din Ucraina au decolat cinci avioane supersonice de inter­cep­tare MIG-21, do­tate cu rachete aer-aer. Dar pana ce avi­oanele sa ajunga la des­tina­tie, obiectele zbura­toa­re neidentificate au abandonat operatiunea, nereusind sa de­codifice parola de acces si au disparut de pe cer cu o viteza fantastica.

Incidentul, considerat de forta majora, a fost relatat de 36 de ofiteri ai bazei de ra­chete nucleare. Marturiile lor stau drept dovada in dosarul ce a ajuns pe biroul coman­dan­tului Statului Major Ge­neral al armatei sovietice. În ur­ma a­ces­tor incidente, ex­per­tii orga­ni­zatiei "Setka” au ajuns la o concluzie ingri­jo­ratoare: nu ei erau cei care stu­­­­diau aceste fenomene i­nex­­­pli­cabile, ci, mai degraba, ei erau cei studiati. A­ceasta a fost una dintre ipo­tezele emi­se recent de catre co­lo­nelul Alexandr Plaksin, ex­pert sti­intific in cadrul pro­gra­mului "Setka”, in perioada 1979-1991. "Desi, la vre­mea res­pec­tiva, existau mai multe teo­rii despre ori­ginea OZN-urilor, dupa mai bine de 30 de ani, am ajuns la con­cluzia ca aceste aparitii sunt rezultatul activitatii unei civilizatii ne­pamantene extrem de avan­sate. Fie pe planeta noastra exista si o alta inteligenta, intr-o lume paralela, fie de undeva, din cos­­mos, cineva ne urmareste atent”.

Triunghiul rusesc al Bermudelor

Regiunea Voronej es­te una dintre cele mai enig­matice zone din Ru­sia, denumita de specia­listii in ufo­logie "Triun­ghiul ru­sesc al Bermu­delor”. Înca din anii '70, de aici se raportau cele mai multe aparitii ale unor obiec­te zburatoare neiden­tifi­ca­te, ale unor feno­mene inexpli­ca­bile, care inspai­man­tau populatia. Binein­teles, de­cla­­ratiile marto­rilor erau clasi­ficate si se­cre­tizate, la televi­ziune sau in presa su­biectele referitoare la posi­bilitatea exis­tentei unor for­me de viata extra­te­restra fiind cu desa­var­sire interzise. Şi totusi, in 1982, un caz socant a scapat exerci­tiu­lui de control al cen­zu­rii mass-media si a fost pu­blicat in revista "Ştiinta si tehnica pen­tru tineret”.

Totul s-a petrecut in tabara de vara pen­tru copii "Mesteaca­nul”, nu departe de orasul Borisoglebsk. În­tr-una din zile, un grup de baieti in­sotiti de doi profesori, au plecat in dru­metie pe unul din dealu­rile aflate la cativa kilometri distanta de cabana. Nu mai aveau mult pana sa ajunga pe culme cand, deodata, au zarit pe cer un obiect rotund, rosia­tic, care a trecut cu mare viteza peste capetele lor, dis­parand du­pa deal. Dupa cateva minu­te, in fata lor, la o distanta de aproximativ 50 de metri, a apa­rut un grup de patru "oa­meni” foarte ciu­dati. Sta­tura lor era gigantica, de trei-patru metri, cu o constitutie firava. Se de­plasau foar­te usor, ca si cum ar fi plutit dea­supra pa­man­tului. Dupa spuse­le martorilor, fiintele a­veau trei ochi, unul dis­pus deasupra celorlalti doi. Mainile lor erau foarte lungi si umerii aplecati in fata. Copiii au tipat ingroziti si au rupt-o la fuga la vale, catre cabana. În­torcand capul, au vazut ca fiintele nu au pornit in urmarirea lor, ci, din contra, s-au 

intors si s-au indreptat catre directia de unde venisera.

Uluitoarea intalnire a fost confirmata si de cei doi adulti, insa povestea a fost primita cu nein­credere si zambete. Şi poate ca totul ar fi fost dat ui­tarii, daca in aceeasi dupa-amiaza cativa profesori nu ar fi vazut cu ochii lor, nu departe de cabana, un obiect zburator stra­niu. Statea nemiscat la o inaltime de cati­va metri dea­supra solului, parand a urmari miscarile din interiorul taberei. Contrariati, profesorii s-au indreptat catre ciu­datul aparat, dar nu au apucat sa faca cativa pasi, ca OZN-ul a inceput sa lanseze niste raze stralucitoare in directia lor. Totusi, era clar ca in­tentia nu era de a-i lovi ci mai mult de a-i avertiza. Apoi obiec­tul s-a inal­tat cu viteza si a disparut in vaz­duh. Profesorii au des­coperit ca locul in care lovisera razele era complet ars.

Dupa trei ani, in Statele Unite aparea cartea ce­lebrului astronom si ufolog Jacques Vallée, "Cronicile OZN-urilor din Uniunea Sovietica: Samizdatul cos­mic”, in al carei cuprins se afla si incidentul din tabara de copii din Voronej.

Ca o confirmare a straniilor aparitii din tabara "Mes­teacanul”, recent, colonelul de aviatie Ale­xandr Kopeikin a relatat ca, in acelasi an, lan­ga aerodromul mili­tar Borisoglebsk, pilotii sovietici s-au con­frun­tat cu fenomene simi­lare. "Timp de peste 30 de ani, des­pre acest eve­niment s-a vorbit ca despre un accident. De fapt, a fost un atac. Un atac extraterestru. În ziua de 20 august, pilo­tul instructor, loco­te­nen­tul Ivanov, in timpul zborului de antre­na­ment alaturi de cursan­tul Saijin, a ra­por­tat: «Pe directia nord-vest, la altitu­di­nea de 2000 de metri, in fata noas­tra, se vede un obiect stralucitor». Lo­co­te­nen­tul nu a mai as­tep­tat raspunsul ofite­rului de la turnul de con­trol si a pornit cu toa­ta vi­teza in urma­rirea ciu­datului aparat. Cand avionul MIG 21 s-a apropiat de obiectul neidentificat, pilotilor li s-a parut ca OZN-ul zboara foarte incet.

Dar, deo­data, viteza sa a crescut uluitor, indreptan­du-se tinta catre sol, ca un ka­mikaze. În acel moment, cand loco­tenentul 

Iva­nov relata ce se petrece, legatura radio s-a in­trerupt. Am saritde la biroul de receptie radio si am fugit afara, pe pista. Alaturi de mine, cu ochii tinta pe cer, mai erau inca sase ofiteri. Am vazut cum aparatul nostru de zbor se pre­gateste, in mod straniu, de ate­rizare. A coborat trenul de ate­rizare, a re­a­lizat un viraj lin pentru a se putea incadra pe pista care se des­fa­sura la apro­ximativ un kilometru dis­tanta. S-a aplecat pe una din aripi si, brusc, viteza a scazut peste normal si avionul s-a prabusit pe campul de langa ae­ro­­drom. A fost ca si cum o forta teribila l-a oprit, ca si cum ci­neva l-ar fi apucat de coada, desi in spatele lui nu se zarea nimic”.

Cei doi piloti de la bordul aparatului MIG-21, ins­tructorul si cursan­tul, au murit pe loc. Ime­diat, la locul "acciden­tului” au sosit echipele de interventie si salvare. Dupa cateva ore, locul era deja intesat de echi­pele spe­ciale ale organi­za­tiei "Set­ka”, care stran­geau cu ma­xima atentie toate dovezile. "Desi ac­cesul in zo­na fusese limitat, urma­ream intreaga scena de pe pis­tele aerodromului. Deo­data, la o distanta de 150-200 de metri departare de lo­cul prabusirii, am vazut o fiinta de o inaltime in­cre­dibila, de aproximativ patru metri. Se uita in directia «accidentului». Echipa «Setka» a luat-o la fuga, pe camp, catre ciudata fiinta, care s-a intors incet si, in cateva clipe, a disparut. Eve­nimentul acelei zile pentru mine a ramas un mister. Cert este insa ca pilotul Iva­nov si cursantul Saijin au fost vic­timele unui atac al unei nave de origine ne­paman­teana. Într-adevar, pro­babil ca cei doi piloti ar fi fost si astazi in viata daca nu ar fi pornit in urma­rirea OZN-ului.

Am vazut de multe ori asemenea apa­rate neidentificate si pot spune ca, doar atunci cand sunt provocate, ri­posteaza”, a declarat colonelul Ale­xandr Kopeikin. Afirmatiile sale sunt sustinute de marturiile mai multor ofiteri de avia­tie, declaratii care astazi se gasesc in acelasi "Do­sar albastru”.

Norul ucigas

Dupa straniul accident, Mi­nisterul Apararii a emis un ordin in care cerea tuturor pilotilor care decolau de pe pistele aerodromului de la Bori­soglebsk sa intoc­meas­ca un raport detaliat al fie­carui zbor efectuat. Ac­tivi­tatea din zona Voronej era atent monitorizata de ca­tre cercetatorii si militarii orga­nizatiei "Setka”. Cu toa­te acestea, nici straniul fe­nomen ce urma sa se pe­treaca in toamna anului 1984 nu a putut fi explicat. Sau, daca au existat ipoteze care ar fi putut clarifica ce­va in "Dosarul albastru”, acestea nu au fost facute pu­blice.

9 septembrie 1984. La ora 16 si 10 minute, de la sol se putea observa, cu ochiul liber, un obiect imens, ca un nor negru, ce statea ne­mis­cat, suspendat deasu­pra ae­ro­dromului Borisoglebsk. S-a stabilit ca "norul” se afla la o altitudine de apro­xi­ma­tiv 7000 de metri. Pe ecra­nele radarului de scanare cir­culara au aparut do­ua obiec­te, aparent doua avioane. Cand operatorul radio a in­cer­cat sa raporteze eveni­men­tul, transmisia radio a fost perturbata de semnale parazite cu aceeasi frec­ven­ta. Ulterior, lo­cuitorii zonei au de­clarat ca atat posturile radio de pe undele medii si lungi, cat si echi­pamentele de te­le­fonie au fost bruiate de un zgomot puter­nic. Avand in vedere caracterul neobis­nuit al si­tuatiei si perico­lul in care se puteau afla cele doua avi­oa­ne ob­servate pe ra­dar, comandantul aero­dro­mului, Alexandr Ko­­peikin, fara a mai astepta per­misiunea superiorilor, a trimis pen­tru intercep­tare un avion la bordul caruia se aflau doi piloti. Ajungand la apro­xi­mativ acelasi 

nivel cu ciu­datul nor negru, pi­lotii au ra­portat ca di­men­siunea lui este mult mai mare decat se putea observa de la sol. Avea o inaltime de apro­xi­mativ 400 de metri si o lungime de peste un kilo­me­tru.

De­si au cercetat in­treaga zo­na in cau­ta­rea celor do­ua avioane, pilotii nu au reusit sa dea de ur­ma lor. Hotarandu-se sa strabata no­rul pe verticala, pilotii au ridicat avionul la o altitudine de 7500 de metri. Dedesubt nimic peri­culos nu parea sa se pe­trea­ca. Au inceput picajul direct in nor. Dar de indata ce au patruns in ceata densa si neagra, pilotii au fost asurziti de un tiuit ingrozitor, ca o sirena, provo­can­du-le dureri de cap insuportabile. "De 18 ani zbor, am traversat, in cursele mele, furtuni teribile, dar o asemenea expe­rienta nu am mai trait”, relata pilotul Garbunov in mar­turia sa ulterioara. "Un vartej extrem de puternic ne atragea ca un magnet, zdruncinand cumplit avio­nul. Am crezut ca aparatul nu va rezista si se va rupe in bucati, odata cu mine. Capul mi se lovea de cabina. Cu eforturi uriase, am reusit sa intoarcem avionul si sa iesim din nor.

Şi de indata ce am parasit zona aceea nebuloasa, totul s-a oprit. Şi vantul pu­ter­nic, si tiuitul asurzitor. Sunt convins ca acel nor nu era o manifes­tare a unui fe­nomen natural atmos­fe­ric, ci, poa­te, un fel de arma meteorologica a unei alte civi­lizatii, cu siguranta ne­pa­mantene”.

Oficial, in 1991, dupa destramarea Uniunii So­vie­tice, organizatia "Setka” si-a incetat activitatea. Sau poa­te si-a schimbat doar numele. Desi parte din infor­matiile cuprinse in "Dosarul albastru” au fost dese­cretizate, ar fi totusi naiv sa credem ca ofiterii rusi au povestit tot ceea ce stiau. Cert este ca "jocurile” arma­tei sovietice cu fenomenele si obiectele necunoscute s-au dovedit a fi foarte periculoase. Şi asta pentru ca, un­deva in Univers, exista o civilizatie, probabil supe­rioara celei umane, care nu se lasa observata, studiata si, cu atat mai putin, manipulata.

As

Sursa: esoterism.ro

Hilarion Mesajul săptămânii 9-16 septembrie 2012

Preaiubitilor,

Și așa am ajuns la o creștere și mai mare în valurile energetice ale Luminii care bombardează planeta voastră. Aceasta energie va continua să aducă la suprafață toate problemele și sistemele de credintă din subconstient, pe care oricine de pe Pământ le deține în interior și care nu au fost încă abordate sau privite. Acest lucru va crea stres pentru multe persoane și revine Lucrătorilor în lumină din lume să mențină o stare de calm și de pace în câmpurile energetice proprii, în scopul de a crea si a menține un echilibru pentru a contracara tot ceea ce ar putea avea loc. Țineți spațiul iubirii, empatiei și compasiunii în inimile și mințile voastre pentru toti cei dragi din sfera voastră de influență.

Faceți-vă timp pentru a fi în natură, pentru a vă conecta cu Mama Pământ și trimiteți ei energiile voastre de iubire, empatie, compasiune și sprijin. Mai mult și mai mult, munca voastră aici, la acest moment este de a fi forța stabilizatoare, forța înălțătoare, forța de echilibru și de calm. Respirați adânc, astfel încât să ingerați energiile pranice înalte prin respirație și țineți-le în interiorul vostru atât cât este confortabil înainte de a expira. Acest lucru vă va ajuta să mențineți stabilitatea în timp ce lumea din jurul vostru trece prin gama de experiențe, atât înalte căt și joase. Fiecare polaritate care a fost vreodată simțită și experimentată de-a lungul veacurilor se apropie de revizuire, disipare și transmutare. Ați trecut prin cea mai rea ca înaintași și acum sarcina voastră este de a fi aici ca forță de împământare.

Mergeți cu fluxul de evenimente așa cum se desfășoară și rămăneți într-un spațiu de pace si calm cât mai mult posibil. Afirmați adesea că totul este bine și totul este perfect și este o parte a Planului Divin pentru Pământ și locuitorii săi. Acest lucru ajută mai mult decât puteți ști, dragilor. De asemenea, să fiți conștienți de faptul că voi, continuați în integrarea cu Sinele vostru Înalt, Sinele Cristic Sfânt și Monada voastră Divină. Multe au loc pe mai multe niveluri și dimensiuni și sunteți capabili să oferiți asistență sarcinilor imediate înaintea voastră, chiar dacă nu aveți nici o amintire conștientă despre ele. Cunoașteți că este așa.

Fiecare dintre voi este condus la cei de pe Pământ care pot facilita mai departe deschideri și inițieri pe măsură ce deveniți pregătiți pentru ele. Acest lucru va continua să se întâmple, pe măsură ce ghidarea voastră Înaltă vă va duce la persoanele de care aveți nevoie pentru a vă conecta cu ele. În cazul în care sunt necesare fonduri, cereți să vă fie oferit ceea ce aveți nevoie, apoi aveți credință că acestea vă vor fi date. Sinele voastre Înalte știu ceea ce este necesar pentru voi pentru a avansa în aceste timpuri și au nevoie de credința voastră absolută în ele pentru a lua măsuri în orice direcție sunteți ghidați în fiecare moment. Rămâneți conștienți și treziți, preaiubitilor, și fiți atenți la sincronicitățile care au loc.

Aceste perioade pe care le trăiți SUNT cele ale ASCENSIUNII și sunteți ACUM în aceste perioade, dragii noștri. Continuați să vă concentrați pe viziunile cele mai înalte pentru o Lume Nouă strălucită și nu lăsați să vă distragă nimic de la asta. Setați cea mai mare viziune care puteți pentru voi înșivă și faceți tot ce puteți pentru a menține acest lucru în zilele ce vor urma. Conectați-vă în interior pentru a aduce toate darurile minunate pe care le-ați ținut închise până la momentul potrivit. Acesta ESTE timpul si piesele de puzzle din viața voastră încep să cadă într-o asemănare a Ordinii Divine și apare o imagine mai clară a scopului vostru pe Pământ.

Până săptămâna viitoare ....

EU SUNT Hilarion

© 2012 Marlene Swetlishoff / Tsu-Tana (Soo-tam-ah) Păstrătorul al simfoniilor Gratiei

www.therainbowscribe.com

Sursa: http://luminapegeea.blogspot.ro

Fericirea este o alegere

“Singura cale de a atinge starea de fericire este iubirea în acțiune. Singura cale care conduce la suferință este teama în acțiune .” ~ Don Miguel Ruiz

Eşti îngrijorat(ă) sau stresat(ă) în legătură cu ceea ce se petrece azi în lume? Te întrebi dacă e corect să încerci să fii fericit(ă) din moment ce alţii îşi pierd slujbele, casele sau chiar sunt ucişi în alte părţi ale lumii? Dacă da, nu eşti singurul (singura).

Mulţi oameni spun că este foarte greu să menţină o atitudine pozitivă, optimistă despre viaţa lor pentru simplul motiv că sunt bombardaţi constant cu ştiri şi informaţii negative care accentuează cât de multă suferinţă este azi în lume. Unii chiar ajung să se simtă vinovaţi pentru că reuşesc să-şi îmbunătăţească calitatea propriei lor vieţi, gândindu-se că alţii suferă pierderi mari şi se confruntă cu sărăcia cruntă. 

Aceste dificultăţi pare că îşi au izvorul într-o lipsă a speranţei de a îmbunătăţi viaţa celor care se află atât de departe de noi. Deşi suntem profund mişcaţi de compasiunea faţă de ceilalţi, exagerarea în “suferinţa empatică” ne face mai mult rău decât bine.

Calea fericirii

Realitatea este că această capacitate de a menţine propria fericire deşi în jurul tău pare că întreaga lume se scufundă şi se dezumanizează, este o importantă calitate prin care poţi acţiona spre binele comun. Iată de ce:

Pentru că “suferinţa empatică” face mai mult rău decât bine

Atunci când citeşti sau afli ştiri proaste, cum te simţi?

Atunci când te focalizezi pe ideea că întreaga lume se prăbuşeşte, că există multă suferinţă şi tristeţe în lume, este foarte greu să nu fii îngijorat, trist sau chiar deprimat. Şi chiar, ce poţi face tu din moment ce eşti aşa de trist? Nu prea multe, asta e sigur. Este mult mai bine (şi pentru ceilalţi) ca să fii fericit şi optimist!

Pentru că suferinţa ta nu ajută pe nimeni (nici măcar pe tine)

Dacă ai înceta să respiri, oare ar fi mai mult aer pentru ceilalţi? Acelaşi lucru este valabil şi pentru propria ta fericire şi pace a minţii. Poţi să găseşti măcar o ocazie în care atunci când erai trist, supărat sau furios, ai ajutat astfel (prin starea ta negativă) pe cineva în a-şi dobândi fericirea? Totdeauna dăruieşti celorlalţi doar ceea ce tu însuţi ai deja din plin. De aceea este foarte bine să fii fericit!

Pentru că fericirea şi pacea ta ajută cu adevărat pe ceilalţi

Menţinerea unui cadru mental pozitiv şi fericit îţi permite să fii mult mai eficient în a obţine ceea ce este important pentru tine în viaţă. Te ajută să ai capacitatea de a servi pe ceilalţi, şi astfel ajuţi în a face lumea mai bună, pentru toţi. De aceea este foarte bine să fii fericit!

Pentru că fericirea ia naştere din fericire

Împărtăşirea tristeţii nu diminueaza tristeţea celuilalt, dar împartăşirea fericirii îl poate face pe celălalt fericit. Gândeşte-te puţin. Aminteşte-ţi ultima dată când fiind cu cineva erai fericit. Cu siguranţă a fost un moment frumos pentru tine, aşa-i? Fericirea era atunci pretutindeni, aşa-i? Până la urmă, fiecare dintre noi dorim să fim fericiţi, şi suntem atraşi în mod natural către acele condiţii si conjuncturi de viaţă care ne permit să fim fericiţi. De aceea este foarte bine să fii fericit!

Pentru că atenţia ta hrăneşte

Atunci când, în mod conştient şi consecvent, îţi focalizezi atenţia spre a fi fericit, cu siguranţă vei găsi mai multă fericire, şi mai repede! Aici nu e vorba de cine ştie ce “magie”. Pur şi simplu aşa funcţionează mintea. Ea ne aduce mai aproape aspectul pe care ne focalizăm atenţia. Şi din moment ce vrem să fim fericiţi, atunci este esenţial să ne concentrăm atenţia asupra activităţilor şi mai ales a gândurilor care contribuie la fericirea noastră.

Pentru că obţinem o stare de bine

La prima vedere ăsta nu pare un motiv suficient de bun pentru a căuta fericirea, dar gândeşte-te. Oare când obţii cel mai uşor un lucru? Oare cum poţi să acţionezi cât mai eficient pentru a-ţi face viaţa mai fericită, şi a face şi viaţa celorlalţi mai fericită? Este atunci când ai o stare de bine, atunci când ai o stare pozitivă, atunci când ai energie, atunci când eşti fericit. Aşa-i? Atunci dă-ţi voie să fii fericit!

Pentru că atunci când nu acţionezi, eşti distras (adică pierzi timpul)

Cu atât de multe evenimente care au loc azi în întreaga lume, este foarte uşor să fii distras, să uiţi de adevăratele scopuri. Fiind distras, uiţi să acţionezi pentru atingerea scopurilor, şi te trezeşti că ai pierdut timpul fără să obţii nimic.

Cel mai rapid mod de a-ţi transforma viaţa în bine este să acţionezi aşa încât să te simţi mai bine. Ne simţim cel mai bine atunci când trăim în armonie cu ceilalţi, când suntem fericiţi, când îi ajutăm. Aşa că descoperă chiar azi ceea ce te face fericit, şi acţioneaza în consecinţă!

Pentru că ai dreptate

“Dacă crezi că poţi, sau dacă crezi că NU poţi, în ambele cazuri ai dreptate“.

Acest faimos citat din Henry Ford o spune direct.

Gândirea nostră poate fi una dintre cele mai fundamentale limitări ale capacitătii noastre de a fi fericiţi. Aşa că spune-o tare şi cu convingere: este foarte bine să fiu fericit!

Pentru că asta eşti

Suntem făcuţi din esenţa celei mai pure fericiri, este deci natural să fim fericiţi. Dar, undeva pe lungul drum al vieţii, am fost păcăliţi să credem că trebuie să ne câştigăm dreptul la fericire, trebuie să merităm această fericire.

“Fiecare dintre noi, indiferent de avere, poziţie socială, vârstă sau religie, avem tot ceea ce ne trebuie pentru a fi fericiţi şi împliniţi. Cea mai mare minciună din civilizaţia noastră este cea care spune că eşti incomplet, şi că îţi trebuie ceva din afara ta (ceva ce nu ai) pentru a fi fericit“. Gurucharan Singh Khalsa

Fericirea este dreptul nostru dat prin nastere, este natura noastră, este ceea ce noi suntem cu adevărat.

Pentru că poţi

Dacă poţi învăţa să-ţi menţii propria fericire, indiferent de ceea ce se petrece în jurul tău, atunci poţi într-adevăr să îi ajuţi pe ceilalţi, poţi să devii un izvor de fericire.

Renunţă la ideea complet greşită că tu nu poţi să faci mai nimic. Această idee te blochează înca înainte de a face primul pas, aşa că nu îţi este de niciun folos.

Conectează-te la ceea ce valorează cel mai mult pentru tine, descoperă-ţi aceste preferinţe naturale. Găseşte moduri de a te împlini în aceste direcţii. Astfel, te vei simţi împlinit şi îi vei putea ajuta şi pe alţii.

A fi fericit este cea mai bună cale de a trăi şi de a ajuta acestă lume!

Sursa: aici

Sursa: drumuricatretine.wordpress.com

Hiperboreenii si Samballa

O descoperire senzationala zguduie lumea oamenilor de stiinta. Istoria trebuie rescrisa.

BOMBA

În cursul lunii februarie 2012, o echipa de geologi, romano-canadiana, urmarind ramasitele filonului de aur la una dintre galeriile sapate de agatarsi in urma cu 5.500 de ani la Rosia Montana au facut din intamplare o descoperire care ar putea

rasturna toata istoria omenirii. Ei au descoperit la baza galeriei capatul rectangular al unei lespezi aurii care nu parea a fi o roca naturala. Dupa prelevarea unei mostre, din rezultatele analizei de laborator a reiesit ca era vorba intr-adevar de o piatra compozita, obtinuta din amestecul a 15% praf de granit, 30% wolfram si 55% pulbere de aur de 50 de karate, dupa o tehnologie imposibil de reprodus in conditiile stiintei actuale.

HIPERBOREANUL

Faptul este cu atat mai surprinzator cu cat galeria unde a fost semnalata lespedea, supranumita si Galeria Hiperboreana si aflata pe Valea Cornei, sub satul Cornea de la Rosia Montana, fusese cercetata in urma cu 36 de ani, mai precis pe tot parcursul anului 1976 si, datorita uluitoarelor descoperi arheologice si antropologice practic de neconceput pentru acea vreme, ea a fost inchisa si apoi sigilata la comanda Securitatii. Printre mineri inca se mai vorbeste in soapta despre aceasta galerie si nu sunt putini cei ai caror tati sau frati mai mari, fosti mineri la Rosia Montana, care au luat parte la consolidarile si sapaturile arheologice din galerie la acea vreme, au disparut de-acasa si s-au intors batuti dupa cateva saptamani. Între timp cei mai multi dintre ei au murit datorita bolilor profesionale. Cei patru martori ramasi in viata nici macar nu mai doresc sa-si aminteasca. Unul dintre ei, domnul Ion Mois, fost sef de echipa pe timpurile acelea, dupa o indelunga chibzuiala, s-a hotarat totusi sa rupa

tacerea. Iata relatarea faptelor petrecute atunci, asa cum le-a trait martorul ocular Ion Mois:

„Poate ca nu trebuia sa zic nimic, ca doara am jurat la comunisti, dar eu ma trag de fel din Albac, chiar din neamul de moti al lui Avram Iancu, asa ca nu pot sa tac. Uite cum a fost: in iarna lu’ 76, am fost chemat de inginerul sef si am primit dispozitie sa redeschid, sa consolidez si sa electrific vechea galeria 13, ramasa inchisa inca de pe vremea austroungarilor, urmand ca dupa consolidare sa vina doi tovarasi geologi sa prospecteze. Galeria era veche, ramasa asa neexploata inca de pe vremea agatarsilor, care la vremea aceea scoteau din ea si prelucrau aurul si argintul pentru daci, iar filonul fusese epuizat cu multe secole inainte sa ajunga romanii stapani pe minele de aur, sau Alburnus Maior cum le placea lor sa le spuna. E drept ca se vad urme de cautare si din partea romanilor, dar este limpede ca ei s-au lamurit foarte repede si ca au abandonat. Lucrarile de consolidare si electrificare au durat aproape pana in vara lui 76 si am avut niste probleme cu golirea de apa a unei parti a galeriei care se

inundase. Atat valvele din mina cat si electrovalvele de la pompe ne-au fost de mare ajutor. Tot atunci am gasit si un os spalat de ape, asa de mare, cum nu ne mai fusese dat sa va niciodata. Nici ortacii mei nu mai vazusera.

Dupa ce l-am aratat directorului minei acesta l-a predat securistului Întreprinderii Miniere de Stat Rosia Montana, iar pe noi ne-a anchetat Procuratura vreo patru zile. Ca unde era osul cand l-am gasit? Ca in ce pozitie? Ca cine a mai fost cu noi in mina? Ca cine mai stie de existenta lui? Cati am intrat si cati am iesit din sut in ziua aia? Ma rog, tot felul de intrebari aiuritoare ca sa ne sperie si sa ne faca sa tacem. Am tacut cu totii evident iar dupa ce ne-a pus sa semnam declaratiile, ne-au trimis inapoi in galerie. Acasa n-am suflat o vorba. Mi-era frica pentru ai mei.

Atunci cand treaba noastra a fost terminata au intrat in mina doi oameni de la Bucuresti din care unul sigur era geolog. Ce au lucrat ei acolo nu stiu, dar asaaa... ca la vreo saptamana, s-a prezentat un al treilea, unul foarte tanar, cu o cicatrice la ochiul stang, care a zis ca e arheolog. La doua zile dupa el au venit o echipa intreaga de civili daar si cativa arheologi cu niste echipamente cam ciudate, impreuna cu un echipaj de Militie care a blocat accesul la galeria 13 si a inceput sa ne controleze noua legitimatiile la poarta. Dupa inca vreo luna jumate am fost chemati din nou, eu si ortacii mei, cei care ne-am ocupat de consolidari si care deja semnasem declaratiile, sa caram sterilul din fundul galeriei 13 si sa-l scoatem cu vagonetele afara din mina.

Atunci am vazut grozavia. Arheologii scosesera la iveala din stanca un schelet urias, cam de 10 metri lungime, care zacea pe o parte cu picioarele stranse. Osul pe care il gasisem eu era legat cu o funda rosie si de-abia atunci am vazut ca era de fapt o vertebra. Mama da’ ce mai vertebra! Civilii se foiau de colo-colo! Unii isi notau cate ceva din ce ziceau arheologii, altii faceau poze cu blitzul. Ziceau ceva de unu Densusianu, apoi ceva de hiperboreeni, apoi unul sare cu gura mare ca sa-si vada ala cu Densusianu de treaba, ca Densusianu era avocat, nu istoric, apoi a dat-o cu partidu si cu securitatea. Altul, si asta era arheologu cel tanar, ca l-am recunoscut dupa cicatrice, a scapat una cum ca scheletu ala era de hiperborean si ca ar putea fi chiar stramosul nostru! „ Nu se poate tavarisce! Ce hiperborean visezi!” - a racnit la el unul gras in haine de piele si cu accent rusesc! - „Omul se trage din maimuta! Unde ai mai pomenit tu maimuta de 10 metri? Gata! Ce s-o mai lungim!? Scheletul asta pleaca la

Moscova!... Ia luati-l pa reactionaru’ asta d-aici! Bistro, bistro!” Atunci ne-a cuprins groaza pe toti. Doi gealati au sarit pe el, l-au legat si l-au tarat afara din mina. „Ia hai! Strangeti, impachetati in lazi si duceti totul la gara! Şi daca mai sufla vreunul vreo vorba v-arunc kaghebeu-n ceafa! ” Tot pe noi a cazut magareata cu stransul si cu caratul.

S-a facut dimineata cand am terminat de impachetat, de carat si de urcat lazile in tren. Dar nici pe noi nu ne-au lasat sa mai mergem acasa. Ne-au suit in doua dube fara geamuri si ne-au dus undeva. Unde?, nu stiu.... Dar stiu ca am mancat bataie vreo saptamana incheiata si ca m-au pus sa semnez ca n-am vazut si ca nu cunosc nimic, ca am un unchi legionar care e bandit si impusca securisti prin munti si mi-au zis ca daca suflu vreo vorba imi salta nevasta si copiii iar pe mine ma baga in puscarie. Am semnat si am tacut, ce era sa fac...!? Nici cu ortacii mei pe care i-am intalnit din nou la mina nu am mai vorbit despre asta.

Ceva de bine totusi mi s-a intamplat dupa aceea. La o saptamana dupa ce m-am intors la mina, unul de-l aveam mereu coada dupa mine cand intram si ieseam din sut, a venit la birt si s-a asezat la masa mea. Cinstit sa fiu cand l-am vazut mi-a inghetat sangele in vine. „Uite Ioane, - mi-a zis -, si eu sunt mot ca si tine. Şi tot ca si la tine, neam de neamul meu au fost baiesi la Rosia Montana. Am fost acolo cand s-a descoperit scheletul uriasului. Acum e la Moscova. Eu ca si tine am fost martor. Ia plicul asta si pastreaza-l ca pe ochii din cap. Înauntru ai poza. Sa stii de la mine ca acolo in galerie se afla scheletul unui dac hiperborean, stramos de-al nostru. Pastreaza poza si arat-o nepotilor tai. Eu nu stiu daca scap pentru ca am fost iradiat. Pe voi v-au speriat bine, dar pe noi astia din securitate care nu ne speriem asa de usor, de noi se descotorosesc altfel. Nu te cunosc, nu ma cunosti. Nu ti-am dat nimic! Ai priceput?” „Da, am priceput!”. S-a ridicat si a iesit repede pe usa. Doar doua zile l-am mai

vazut cum pasea ca o umbra in urma mea, apoi nu l-am mai vazut niciodata . Dar mai am in schimb poza cu hiperboreanul de la el”.

LESPEDEA

Dar sa revenim la lespede...

Ne aflam in luna aprilie 2012. În urma discutiilor purtate cu usile inchise la Ministerul Minelor Petrolului si Geologiei, partea canadiana a opinat ca aceasta descoperire sa nu fie facuta publica iar galeria sa fie inchisa de urgenta. Partea romana a fost de acord cu pastrarea secretului insa a insistat sa continue cercetarile si sa trimita o a doua echipa, de data aceasta de arheologi condusa de un arheolog batran cu o cicatrice in coltul ochiului stang. Timp de trei luni, sapaturile in jurul lespezii s-au derulat in secret, rezultatul fiind decopertarea integrala a lespezii. Nu a durat foarte mult deoarece deasupra lespezii se aflase cu 36 de ani in urma scheletul uriasului dac hiperborean, aflat acum la Moscova iar parte din munca cu sapatul rocii si cu decopertarea o facusera arheologii de atunci. Masuratorile au scos la iveala faptul ca lespedea, perfect slefuita, avea o lungime de 12 metri, o latime de 6 metri si o inaltime de 3 metri, cantarind cu aproximatie 1700 de tone, cu 100 de tone mai mult

decat a fost estimata “piatra femeii insarcinate” respectiv lespedea descoperita la Baalbek, numai aurul continut in ea reprezentand cca. 900 de tone, de aproape trei sute de ori mai mult decat s-ar fi putut obtine prin reciclarea integrala timp de 20 de ani, a haldelor de steril depozitat de milenii la Rosia Montana in urma exploatarilor aurifere, si de 150 de ori mai mult decat tot aurul extras de la suprafata si din toate galeriile de agatarsi pentru daci, apoi de romani, apoi de austroungari si de romani la un loc.

Zona a fost imediat inchisa cu gard de sarma ghimpata si pusa sub paza militarizata iar sapaturile preliminare pentru forarea unui put cu diametrul de 12 metri care sa ajunga pana la lespede au demarat la inceputul lunii mai 2012.

La sfirsitul lunii iunie, mai precis pe data de 23 ale lunii, lespedea a fost scoasa la suprafata, segmentata in 80 de calupuri egale, incarcata in containere si transportata de urgenta noaptea, sub escorta militara catre o destinatie necunoscuta. Totusi exista unele informatii din surse demne de incredere, din care rezulta ca fragmentele containerizate au fost predate Combinatului Siderurgic SIDEX Galati si ca au deja topite si transformate in lingouri de aur si wolfram, dar locul secret unde se afla ele depozitate acum inca nu se cunoaste.

SCRIEREA DACICĂ VECHE

Faptul ca lespedea a disparut si nu s-a pastrat nici macar o fotografie a ei este lesne de inteles. Un lucrator care a participat la dezmembrarea ei sutine ca exista totusi un set de fotografii care au fost facute de catre un batran arheolog roman de prestigiu, care au fost date spre studiu unui paleolingvist si care, a atras atunci atentia autoritatilor ca lespedea prezinta o valoare culturala si istorica inestimabila pentru poporul roman si pentru intreaga umanitate si in orice caz incomensurabil mai mare decat valoarea ei economica. Pentru argumentarea afirmatiei arheologul a prezentat atunci cateva fotografii ale lespezii in care se putea observa ca toata suprafata ei era acoperita de o scriere in basorelief, de un verde smarald, total necunoscuta dupa spusele paleolingvistului, dar cu probabilitatea cea mai mare de a fi pelasga, dispusa in trei siruri paralele care porneau din partea stanga sus si serpuia in diagonala incolacindu-se in spirala in jurul unui cap de lup, si sfarsind apoi la baza ei, in

coltul din dreapta. Se pare ca autoritatile romane au ramas insensibile la aceste atentionari si dovezi si au dispus taierea si topirea lespezii, urmand ca dupa vanzarea aurului sa verse la vistieria Statului contravaloarea procentului de 19,31% negociat cu partea canadiana, conform contractului de exploatare a aurului si a metalelor rare ale zonei.

SHAMBALLA ?

„Lucrurile insa au devenit de-a dreptul uluitoare atunci cand, - declara de data aceasta reputatul arheolog, al carui nume din motive de siguranta personala nu-l putem face public - la ridicarea lespezii s-a putut observa un soi de put cu diametrul de 4 metri in interiorul caruia cobora o scara elicoidala ale carei trepte erau sapate in peretii putului, de parca fusesera taiate cu laserul. Din interiorul putului emana o lumina laptoasa, violacee. Desi cei cativa lucratori, geologi si arheologi care au fost martori la ridicarea lespezii si-au revenit dupa o vreme din uimire, totusi inafara paleolingvistului care s-a precpitat ca un apucat pe scari in jos, nimeni nu a mai avut curajul sa coboare si sa verifice ceea ce se afla in put, iar a doua zi a fost deja prea tarziu. Am asteptat cu totii ca paleolingvistul sa apara, dar el nu s-a mai ridicat la suprafata. Peste noapte, SRI-ul si armata au acoperit cu scanduri intrarea in putul care ducea spre interiorul muntelui si-apoi au turnat ciment si au sigilat-o. A

doua zi au fost inchise gura putului exterior precum si intrarea in galeria sapata in vremuri imemoriale de catre agatarsi. Tot a doua zi, eu, dimpreuna cu toti martorii care au asistat la prelevarea lespezii, a descoperirii putului din adancul minei, precum si cei care au participat la stergerea urmelor, am fost pusi sa semnam niste documente care garantau pastrarea Secretului de Stat si-apoi am plecat cu totii speriati inapoi pe la casele noastre, care-ncotro.”

La sediile Ministerului Minelor Petrolului si Geologiei si al Institutului de Arheologie din Bucuresti, asa cum de altfel era si de asteptat, nimeni nu stie nimic. Peste toate aceste evenimente s-a asternut tacerea. Exista unele voci carea firma ca persoane suspuse de la Guvern au musamalizat toata afacerea si ca bancherii elvetieni isi freaca mainile satisfacuti. Ultima data cand s-a mai putut discuta cu batranul arheologul si cu lucratorul martor a fost in dupa-amiaza zilei de 28 iulie 2012. Dupa aceasta data acesti doi martori care s-au expus si au rupt tacerea nu au mai putut fi gasiti la domiciliu. De fapt ei nu au mai putut fi gasiti nicaieri. Vecinii povestesc ceva despre niste ridicari cu dubele, cu agenti mascati in miez de noapte, dar nici acest lucru nu este prea sigur.

ÎN ATENŢIA CITITORILOR!

Daca veti avea vreodata curiozitatea sa va aventurati singuri prin padurile din jurul Sarmisegetuzei Regia, sa nu va mirati daca veti intalni un om cu o privire luminoasa, violacee, care sustine ca a fost in Shamballa si ca stie un tunel pe sub Sarmisegetuza care duce catre minele de aur de la Rosia Montana. Iar daca incepe sa vorbeasca intr-o limba necunoscuta, probabil pelasga, ascultati-l cu atentie, chiar daca nu intelegeti ce spune in acel moment. Va veni o vreme cand veti pricepe.

Sursa: Esoterism

Sursa: http://biblioteca-secreta.blogspot.ro 

Comori inestimabile ale României, îngropate sub tone de beton – permitem?

Ce are loc în orice țară condusă de un guvern normal, reprezentativ, atunci când în decursul unor lucrări de construcții, sunt descoperite așezăminte ale strămoșilor, vechi de mii de ani ?

Evident, lucrările sunt oprite și anulate, iar vestigiile restaurate, astfel încât tot cetățeanul să se bucure de tradiția si continuitatea neamului său, precum fostul primar al Clujului, Dr, Gheorghe Funar, a procedat cu minunățiile scoase la lumină în fața statuii vărului lui Vlad Tepes, Matei Corvin:

foto: Napocanews

Unde mai pui faptul că un vizitator străin neavizat află imediat și incontestabil că pământul e al nostru. Iată zidurile, iată așezămintele străbunilor, ce mai e de discutat ?

Ce face însă un guvern înțesat cu trădători și anti-Români sadea, atunci când cosntructia unei șosele al cărei capital politic și financiar primează, expune niște adevărate comori ale istoriei noastre? De nu ne-ar fi fost dat să aflăm…:

Recentele sapaturi la Autostrada Sibiu-Deva au scos la iveala doua asezari, una din perioada ocupatiei romane, iar cealalta datata cu mai bine de 2000 de ani inaintea piramidelor din Egipt.

Orasul Roman avea edificii somptuoase si un sistem de fortificatii, si este considerat cel mai vechi din Transilvania.

La Sibot, judetul Alba, arheologii au descoperit o intinsa asezare romana, unde nivelul de trai al locuitorilor era foarte ridicat.

Arheologii inclina se creada ca locuitorii acestei asezari erau mestesugari. Marturie stau numarul mare de cuptoare in care se ardeau lutul si artefactele descoperite in zona.

La nici 20 de kilometri departare de Sibot, la Turdas, in Hunedoara, cercetatorii au descoperit un alt oras fortificat, construit in anul 4.200 inainte de Cristos, adica mai vechi decat piramidele din Egipt.

Iar o asezare neolitica unica in Europa a fost scoasa la lumina pe tronsonul patru al Autotrazii Sibiu-Orastie, la Cristian.

Siturile arhelogice nu vor intarzia lucrarile la autostrada, spun autoritatile. Specialistii vor lua obiectele de pret si le vor duce la muzeu.

Sursa: Pro TV

Deci în urma presiunilor politice, câteva artifacte vor fi ascunse și uitate prin muzee, în vreme ce echivalentul unui Histria, Adamclisi sau Sarmisegetuza, e distrus și îngropat sub betonul șoselei pe veci.

Cine nu apreciază istoria, e un biet incult. Iar cine în mod voit o îngroapă, este fie un dușman, fie un trădător.

Românie iubită, pe când avea-vei oare pe fiii tăi adevărați în frunte-ți ?

Sursa:  eufrosin.wordpress.com

Avertismentul TERIBIL al “profetului crizei”, Nouriel Roubini, pentru EUROPA

Liderii politici şi experţii economici reuniţi în Italia cred că economia globală se îndreaptă spre o “furtună perfectă” a riscurilor, ce includ prelungirea crizei datoriilor în Europa, prăbuşirea financiară a SUA din cauza blocajului politic şi izbucnirea războiului, pe fondul programului nuclear iranian, potrivit AP. Nouriel Roubini, economistul care a prevăzut criza, a subliniat că singura soluţie pentru salvarea zonei euro este aprofundarea integrării, în direcţia unei uniuni bancare, fiscale sau chiar politice. “Azi, zona euro se dezintegrează, ori vă mişcaţi  ori veţi cădea de pe stâncă”, a spus Roubini.

Mulţi dintre participanţii la Dorumul Ambrosetti, organizat anual pe malul lacului Como, au indicat spre două probleme majore: datoria tot mai mare a SUA şi incapacitatea UE de a echilibra viziunea naţionalistă a electoratului cu nevoia unei coerenţe regionale cu scopul de a salva zona euro.

Economistul Nouriel Roubini a avertizat că urmează ani sumbri – mai exact un deceniu de creştere economică anemică – indiferent de deciziile ce vor fi luate.

Prognoza sa a fost confirmată de statisticile date publicităţii de OECD, clubul celor mai dezvoltate state din lume, care a arătat că economia globală îşi încetineşte creşterea şi că economiile G7 vor creşte la o rată anuală de doar 0,3% în al treilea trimestru al anului 2012.

Roubini a subliniat că singura soluţie pentru salvarea zonei euro este aprofundarea integrării, în direcţia unei uniuni bancare, fiscale sau chiar politice. “Azi, zona euro se dezintegrează, ori vă mişcaţi  ori veţi cădea de pe stâncă”, a spus Roubini.

Sursa :Realitatea.net

Sursa: 2blackjack1.wordpress.com

ETHREL - una dintre otravurile periculoase din rosiile noastre "gustoase"...

Experiment. Reporterii RL au demonstrat cum reuşesc grădinarii să obţină tomate care se coc aproape peste noapte

Uriaşa minciună a roşiilor româneşti-21 August 2012

O substanţă controversată, care ajută legumele să crească mai repede, este folosită în exces de legumicultorii cu tradiţie din ţara noastră.

 Românii abia aşteaptă la fiecare început de vară să dea bani pe o min­ciună, aceea că roşiile cultivate de grădinarii noştrii sunt mai sănătoase decât cele din import. Cumpără­tori au plătit şi 20 de lei pe kilogram luna trecută, convinşi că tomatele din zone cu tradiţie, ca sudul ţării sau Galaţiul, sunt cultivate natural. Ce nu ştiu consumatorii este că legumicul­torii români folosesc în exces o substanţă controversată, nu­mită Ethrel. Rolul acesteia este de a grăbi coacerea legumelor, dar chiar şi reprezentantul pro­du­că­torului afirmă că în mod normal ar trebui interzisă.

Miracolul numit Ethrel

Trei zile. De atât au avut nevoie reporterii „României libere" pentru ca o roşie crudă, care abia a crescut pe fir, să se înroşească şi să fie gata de vânzare. Secretul coacerii rapide, chiar şi când vremea e rece şi ploioasă, stă în Ethrel, un produs interzis în unele ţări, dar care este folosit pe scară largă de grădinarii români care se grăbesc  să ajungă la piaţă la începutul sezonului, când roşiile sunt mai scumpe. Orice grădinar cinstit  recu­noaşte că în condiţiile climaterice din ţara noastră roşiile nu au cum să se coacă natural până în luna mai chiar dacă au fost plantate în sere încălzite. În schimb, cei mai mulţi dintre legumicultori folosesc Ethrel, un produs chimic care face ca o roşie stropită să se coacă aproape pe loc. Deşi, în România, utilizarea sa este strict reglementată, ţăranii abuzează de această substanţă pentru a ajunge cât mai devreme în pieţele din oraşe. 

Reporterii României libere au descoperit că legumicultorii cumpără la liber Ethrel şi îl aruncă pe roşii fără nici un discernământ şi fără să respecte indicaţiile producătorului, punând astfel în pericol sănătatea consumatorilor.

„Mai rapid ca Ethrel nu există"

Am mers în mai multe comune din judeţul Olt şi ne-am oprit la magazinele care vând pesticide şi îngrăşăminte pentru agricultură. Am cerut să cumpărăm Ethrel şi am fost serviţi încă de la prima unitate unde am intrat.

Reporter: Mai aveţi Ethrel?

Vânzătoare:Numai la suta de grame. Costă 70 de lei un flacon.

R.: Cât ajunge ăsta?

V.: Depinde cum vreţi să îl daţi.

R.:La roşii, că nu se mai încălzeşte.

V.: Merge 5 mililitri.

R.:Mai aveţi şi alte substanţe similare?

V.: Da, pentru coacere naturală, dar nu la fel de rapidă şi se numeşte Drister.

R.: Vreau de ăsta rapid.

V.: Mai rapid ca Ethrel nu există.

Ethrelul se vinde la discreţie şi în târgurile organizate săptămânal în comune. Unii vânzători sunt totuşi mai precauţi. "Nu mai avem voie să comercializăm acest produs de cinci ani de zile", ne-a răspuns un comerciant. Totuşi, legumicultorii din Olt ne-au declarat că multe magazine oferă această substanţă numai dacă vânzătorul îl cunoaşte pe cumpărător.

„Plantele se usucă, dar ne convine"

Cum funcţionează Ethrelul? Hormonul chimic din produs stimulează apariţia mai devreme a unei substanţe care se găseşte în mod natural în legume şi fructe atunci când se coc.  Unii specialişti afirmă că dacă s-ar respecta regulile pentru stropire - diluarea atentă a soluţiei şi acordarea unui timp de pauză de zece zile, necesar ca hormonul să iasă din roşie - Ethrelul nu ar fi toxic. Numai că legumicultorii români, dornici să prindă preţurile mari care se practică la începutul verii, utilizează o soluţie mai concentrată decât cea recomandată şi nu mai aşteaptă să treacă perioada de volatizare a substanţei chimic. Roşia este recoltată şi ajunge pe masa consumatorului cu tot cu hormonii de stimulare a creşterii.

„La începutul luni mai, a vândut un vecin roşiile cu 18 lei kilogramul. A venit un angrosist şi i le-a luat de la poartă. Când am văzut aşa, ne-am pus toţi pe căutat Ethrel", ne-a povestit un grădinar din Teleorman.

Acesta ne-a explicat că majoritatea cultivatorilor de roşii aplică următoarea reţetă. "Plantele sunt în seră. Omul stropeşte plantele şi apoi închide ermetic sera, pentru ca substanţa să nu se piardă în aer. În trei zile, roşia e coaptă, dar restul plantei se usucă. Dar pe producător nu-l deranjează. Vinde roşiile la preţ mare, acum la început de sezon, după care plantează în acelaşi loc vinete sau gogoşari. Nu aşteaptă nimeni 10 zile, pentru că tocmai asta e şi ideea, să ajungem cât mai repede pe piaţă", a explicat grădinarul.

„E interzis, aveţi grijă"

Am încercat să obţinem Ethrel chiar de la producătorul acestei substanţe, compania Bayer. L-am sunat pe unul dintre  distribuitorii oficiali pentru zona Teleorman, Nicuşor Ţăroiu, căruia i-am spus să suntem legumicultori începători care vor să ajungă repede pe piaţă cu roşiile.  "Nu se mai foloseşte în România la tomate. A fost scoasă de la omologare şi este practic interzisă. Atenţie mare la lucrul ăsta, pentru că substanţa se aduce pe diverse căi din Moldova, Ucraina sau alte ţări şi se vinde în unele magazine", ne-a explicat Nicuşor Ţăroiu. Acesta a precizat că Ethrelul a fost interzis în ţara noastră deoarece a fost folosit în exces de legumicultorii români. "Totul a pornit de la utilizarea excesivă. De dragul de a le face mari şi numai bune de piaţă s-a folosit foarte mult şi la analizele de laborator a fost găsit în cantităţi foarte mari", ne-a explicat distribuitorul Bayer. Totuşi, acesta a admis că agricultorii români nu au renunţat la practica grăbirii coacerii roşiilor.

 

"Ethrelul e în continuare căutat, foarte mulţi mă sună, dar este un produs care nu mai poate fi folosit în România, mai ales dacă produceţi pentru vânzare". Am dorit să aflăm care sunt, concret, rezultatele analizelor de laborator despre care vorbeşte Nicuşor Ţăroiu. Din păcate, am fost purtaţi de la o instituţie a statului la alta, fără nici un rezultat. Astfel, Ministerul Agriculturii ne-a răspuns: „pentru detalii vă recomandăm să vă adresaţi Institutului Naţional de Sănătate Publică". De la acest institut, ni s-a transmis că despre analize trebuie să ne interesăm la Autoritatea Naţională Sanitară Veterinată şi pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA). Doar că şi nici aici nu am obţinut vreun rezultat. „Vă comunicăm că în cadrul laboratoarelor din reţeaua ANSVSA care realizează analize din produse alimentare de origine vegetală, nu se efectuează determinarea prezenţei produsului Ethrel sau a altui produs utilizat pentru maturizarea rapidă a legumelor".

În fine, am încercat să obţinem o poziţie oficială de la conducerea centrală a companiei. Deşi am aşteptam două săptămâni un răspuns, nu am primit nimic.

„Problema e să nu se greşească concentraţia"

Fostul ministru al Agriculturii, Valeriu Tabără, susţine că substanţele care grăbesc maturizarea legumelor nu sunt nocive în sine. "Faptul că se grăbeşte maturarea, mai ales acolo unde se valorifică roşiile mai rapid, nu este un lucru rău, pentru că aceste substanţe nu se acumulează în roşii.  Toate aceste substanţe se găsesc şi în mod natural în legumele şi fructele aflate la maturitate. Practic, când se creşte artificial această concentraţie, se grăbeşte maturizarea", a afirmat Valeriu Tabără. Fostul ministru a menţionat totuşi că e important ca producătorii să nu exagereze cu folosirea acestei substanţe.  "Problema este să nu se greşească la concentraţie, apoi să se aerisească foarte bine încăperea sau, în câmp, să nu se folosească substanţe care se acumulează în plantă, pe care le găseşte şi peste zece zile. Pentru că pe principiul ăsta nu ar trebui să mai folosim substanţe împotriva dăunătorilor. De exemplu, sulfatul de cupru, limitat ca utilizare, este mai periculos decât ethrelul", a menţionat Valeriu Tabără. De asemenea, acesta a menţionat că e esenţială să se respecte perioada de aşteptare, ca substanţa să dispară din plantă, înainte de recoltare. 

Controverse mondiale

Dezbateri legate de folosirea Ethrelului au avut loc în toată lumea. Substanţa a fost interzisă în India, unde era folosită în exces pentru coacerea rapidă a bananelor. De asemenea, reglementări au fost impuse inclusiv în ţări precum Ghana, unde hormonul este utilizat pentru coacerea rapidă a ananasului. Uniunea Europeană permite ca în legumele ce se vând pe teritoriul său se se găsească o cantitate infimă din această substanţă, respectiv 0.5 părţi la un milion dintr-un litru.

Una dintre ţările în care Ethrelul a fost declarat sigur este Vietnamul.

Ethrel este interzis în India, unde era folosit pentru coacerea rapidă a bananelor.

Efecte secundare pentru oameni

În stare nediluată, Ethrelul este coroziv şi poate cauza răni grave ale ochilor, se arată într-un pliant internaţional al acestui produs. "Este periculos dacă este înghiţit, inhalat sau absorbit prin piele. Chiar în specificaţiile pentru România se menţionează că "cele mai importante simptome şi efecte, atât acute, cât şi întârziate sunt arsuri ale pielii si ale ţesutului membranelor mucoase, iritaţie gastro-intestinală".

Cum recunoşti o roşie coaptă cu Ethrel

Consumatorii au o singură metodă de a descoperi cu ochiul liber dacă leguma pe care o cumpără  este sau nu coaptă mai repede decât normal. Astfel, tomatele, deşi sunt roşii pe dinafară, în general sunt verzui în interior, iar miezul este încă tare şi cu gust de necopt.

Sursa: autovindecarea.blogspot.ro