Sindromul maimuţei din cocotier

Ecouri ale referendumului
Se spune - nu am văzut cu ochii mei - că dacă treci pe lângă un cocotier în care se află o maimuţă, poţi obţine uşor nuci de cocos din cocotierul respectiv, aruncând o piatră sau alt obiect către maimuţă: ea îţi va răspunde aruncând către tine o nucă de cocos.

Mi-am adus aminte de această poveste în aceste zile ale “loviturii de stat eşuate” din ţara noastră (“eşuată” pentru că boicotul referendumului şi decizia CCR asupra referendumului l-au adus înapoi pe domnul Preşedinte Băsescu, altfel, dacă domnul Băsescu era demis şi alegeam alt preşedinte, era “reuşită” ?) .

Nu am să mă refer aici la absurdul - şi nocivitatea pentru România a – catalogării, de către unii români, a hotărârilor Parlamentului de demitere a preşedinţilor celor două camere (în urma modificării structurii lor politice) şi de suspendare a Preşedintelui României (în urma încălcării repetate a atribuţiilor sale) drept o “lovitură de stat”. Am să mă refer la intervenţiile externe în această cauză.

De ce au sărit ca arse personalităţi din U.E. şi din S.U.A. în apărarea domnului Băsescu şi deci a P.D.L.? Opinia mea fermă este că din interes: îşi vedeau periclitate, fiecare în felul său, direct sau indirect, interesele. Să vedem câteva.

Ştim că domnul Preşedinte Băsescu şi P.D.L. au dat numeroase semnale că sunt de acord cu exploatarea aurului preconizată de proiectul R.M.G.C. la Roşia Montană, iar în spatele companiei Gabriel Resources Ltd. din Canada stau acum mulţi americani influenţi. Loby-ul făcut de R.M.G.C. pe lângă diferite comisii din Parlamentul Europen este mai mult sau mai puţin cunoscut. În fapt, trei proiecte de exploatare a aurului în Apuseni de către companii mixte în care statul român este minoritar aşteaptă undă verde: proiectul Roşia Montană şi proiectul adiacent Bucium, ale R.M.G.C., şi proiectul Certej, al Deva Gold. Ori, U.S.L. se opune acestor proiecte, care fac ca practic tot aurul să plece în afară, noi rămânând cu cianurile.

Ştim că domnul Preşedinte Băsescu şi P.D.L. sunt încântaţi de exploatarea gazelor de şist de către compania americană Chevron. Domnia sa a spus că prin aceasta România va deveni independentă de gazul rusesc, ignorând faptul că Chevron deţine cele două acorduri petroliere în România în proporţie de 100 % şi că legea petrolului cere de la Chevron doar o redevenţă în bani, nu în gaze - ignorand deci că tot gazul de şist ce ar fi obţinut de Chevron ar pleaca în afară. Domnia sa acuză total nefondat opozanţii că susţin interesele ruseşti legate de gaze. Ori, U.S.L. (guvernul Ponta) a instituit un moratoriu legat de gazele de şist.

Ştim că Parlamentul European (PE) are 754 membri aleşi prin vot direct pentru 5 ani , proporţional cu populaţia fiecăreia din cele 27 de state membre (minimum 6, maximum 96 membri per ţară din 2014), că PE are acum 7 grupuri parlamentare şi că Partidul Popular European (PPE), cu 271 membri, este cel mai numeros grup, Alianţa Progresivă a Socialiştilor şi Democraţilor (S&D) cu 188 membri, fiind pe locul al doilea şi Alianţa Liberalilor şi Democraţilor pentru Europa (ALDE), cu 85 de membri, fiind pe locul al treilea. România, la populaţia sa declarată de 21,5 milioane de locuitori la alegerile pentru PE din 2009, are acum 33 de membri în PE: 14 în PPE (P.D.L. cu 11 membri, U.D.M.R. cu 3 membri, în timp ce P.N.Ţ.C.D. (P.N.Ţ., prin demersul lui Corneliu Coposu din 1987, a aderat la Internaţionala Creştin Democrată şi a fost înregistrat sub denumirea de P.N.Ţ.C.D. la 8 ianuarie 1990) nu are membri în PPE, fiind ţinut în afara Parlamentului din România), 11 în S&D (de la P.S.D.), 5 în ALDE (de la P.N.L.), şi 3 neînscrişi în nici un grup. În Franţa, în urma ultimelor alegeri, partidul lui Sarkozy, reprezentat în PPE, a pierdut în detrimentul socialiştilor, reprezentaţi în S&D, iar în România, în decembrie 2012, trendul este ca P.D.L. să piardă masiv alegerile în favoarea U.S.L.. Aşa că, la alegerile viitoare din PE din iunie 2014, există riscul pentru PPE să piardă masiv din membri sau chiar supremaţia în PE.

Iată deci câteva din problemele care preocupă cred U.E. şi S.U.A., şi care le-au determinat să sară în apărarea domnului Băsescu şi implicit a P.D.L., fără să se gândească la – sau fără să le pese de – resentimentele ce pot lua naştere la adresa lor în cei 7,4 milioane de români care au votat în favoarea demiterii domnului Preşedinte Băsescu la referendumul din 29 iulie.

Dacă ne uităm în istoria României secolului 20, vedem tot interese şi presiuni externe. Să amintesc câteva:

În perioada interbelică, au existat două tabere în politica economică românească: a celor care au promovat politica prin noi înşine (proclamată de către P.N.L. încă înainte de primul război mondial) şi a celor care au promovat politica porţilor deschise (în care intrau toate celelalte partide politice din România) .

Teoreticianul incontestabil al politicii prin noi înşine a fost Vintilă Brătianu, care a fundamentat programul prin noi înşine sub forma lui integrală – aceea a naţionalismului economic- care rezerva primul loc „forţelor vii ale naţiunii”, adică capitalului, muncii şi iniţiativei româneşti.

Adepţii politicii porţilor deschise dădeau liber capitalului străin în România, fără restricţii.

Celebra Lege a minelor din 1924, comună pentru mine (aur etc.) şi petrol, scoasă de liberali în cadrul politicii prin noi înşine, prevedea printre altele ca resursele naturale, printre care aurul şi petrolul, să fie exploatate doar în companii mixte în care capitalul românesc să aibă cel puţin 60 % participare. A existat o puternică presiune externă, europeană şi americană, ca legea să fie modificată. Trebuie să amintim activitatea diplomatică strălucită desfăşurată de N. Titulescu pentru protejarea intereselor României: „România a putut face faţă la toate nedreptăţile. Greşelile i-au fost întotdeauna măsurate cu metrul. Nedreptatea şi dreptul, cu milimetrul”. Citez din istoricul Gh. Buzatu: “Fiind de acord cu o întrepătrundere a intereselor României cu cele ale puterilor apusene, diplomatul (N. Titulescu) se pronunţa pentru respectarea reciprocităţii, respingând ferm orice ingerinţe în treburile interne ale ţării sale. Cu referire specială la bogăţiile naţionale, el a afirmat pe atunci, la Geneva, „suveranitatea” deplină a dreptului intern. Totodată, într-un subcomitet al Societăţii Naţiunilor el s-a opus cu tărie celor care insistau pentru internaţionalizarea bogăţiilor naturale ale statelor posesoare, precizând – cu menţiune anume la petrolul românesc – că „nu acceptă” presiuni pe această temă asupra guvernului de la Bucureşti. …Într-o epocă dominată cum se ştie de presiuni ale trusturilor internaţionale şi de tentative de internaţionalizare a bogăţiilor solului şi subsolului, Titulescu remarca cu sagacitate: „Când în România era nevoie de credite, de maşini, de susţinerea schimbului ei, nu aud niciodată vorbindu-se de internaţionalism.Când statele străine au nevoie de bogăţiile României, internaţionalismul apare imediat”. De aici, propunerea fermă a diplomatului român în faţa forului de la Geneva unde reprezenta ţara: „Să ne punem în comun acord riscurile şi nevoile şi pe urmă să căutăm cum internaţionalismul se poate împăca cu suveranitatea naţională”. » (vezi Anexa pentru mai multe citate foarte concludente).

În 1929, în urma presiunilor externe, după pierderea alegerilor de către liberali, legea minelor din 1924 a fost abrogată (amănunte în Anexă).

După 1989, în România, legile separate ale minelor şi petrolului au fost concepute în spiritul politicii “porţilor deschise”, fiind din ce în ce mai defavorabile statului român (legea petrolului în perioada 1990-1995 prevedea împărţirea producţiei, avantajoasă statului, legea petrolului 134/1995 prevedea concesiunarea, cu redevenţă variabilă în natură, pentru ca în legea petrolului 238/2004, redevenţa petrolieră să devină fixă, de maximum 13,5 %, şi în bani, nu în natură). Astăzi, UE ajutată de FMI (sau invers ?) aproape că au reuşit sa impună internaţionalizarea bogăţiilor naturale ale României; sărăcia, ţiganii, etc. au rămas însă ale României.

După cel de-al doilea război mondial, occidentul a fost de acord ca ţara noastră să intre sub sfera de influenţă rusească în proporţie de 90 % (celebrul petec de hârtie scris la Yalta) şi a închis deci ochii la comunizarea ţării. În zadar M.S. Regele Mihai a cerut ajutor occidentului; în zadar i-am aşteptat pe americani să vină să ne salveze, cei mai curajoşi dintre noi rezistând şi murind cu arma în mână în munţi: nu au venit, nici măcar nu au răspuns M.S. - nu era în interesul lor, am aflat după aceea. Europeni şi americani, deopotrivă, au asistat pasivi la ororile comunismului din ţara noastră, spunând apoi că n-au ştiut ce se întâmplă.

A venit în sfârşit anul 1989: am scăpat (nu ştim exact cum nici acum) de comunism – ultimii din Europa. Am fost foarte fericiţi că vom începe o viaţă nouă, mai bună, doar au venit în sfârşit americanii - şi europenii. Ni s-a dat puţină atenţie, am dat petrolul. Ni s-a mai dat puţină atenţie, am dat cimentul, apoi gazele, şi tot aşa. Au disparut fabrici, au apărut mall-uri în locul lor. Ni se dau bani cu împrumut, cu dobandă, dăm întreprinderi de stat viabile. Acum se doreşte să dăm şi aurul şi gazele de şist şi să privatizăm ultimele întreprinderi de stat importante.

În 2007, am intrat în Uniunea Europeană: nu eram pregătiţi să stăm la masă cu ei, nu ştersesem încă urmele celor 50 de ani în care am fost ţinuţi în bezna comunismului. Dar li s-a făcut milă de noi, credeam, şi ne-au acceptat cum eram: în interesul nostru, sau şi al lor, sau mai ales al lor ? o piaţă de desfacere aşa mare cât România, resurse naturale, o sursă de specialişti buni, pregătiţi gratis… În loc să ne primeasca în UE cu scuze, că ne-au împins după cortina de fier pentru atâta timp, europenii au început să ne certe că nu suntem la nivelul lor; păi cum să fim la acelaşi nivel, când am trăit în condiţii aşa de diferite ? Aveam Parlamentul român, dar acum Parlamentul European este deasupra lui, legile europene având prioritate faţă de legile româneşti. Aveam partidele politice româneşti şi lupta pentru putere din România, dar acum partidele politice europene şi lupta pentru putere din UE sunt deasupra lor, adică partidele şi lupta pentru putere din România sunt parte a partidelor şi a luptei pentru putere din UE. Am intrat într-o uniune pe care o credeam ideală în naivitatea noastră, în care credeam că suntem egali, dar se pare că “egalitatea nu este pentru căţei”, că “ unii sunt mai egali decât alţii”. Am scăpat de Uniunea Sovietică, am dat de Uniunea Europeană; am scăpat de emisarul şi comisarul sovietic, am dat de emisarul american şi de comisarul european. Toată lumea ne urechiază, când are un interes de atins. Istoria se repetă (vezi Anexa).

Dezamăgire mare şi o singură concluzie: trebuie, la rândul nostru, să vedem care este interesul României şi să-l apărăm, cu demnitate şi înţelepciune !

Lasând pe planul doi adversitatea dintre anticomunişti şi (neo)comunişti, se conturează, în opinia mea, din nou, în mod natural, cele două vechi tabere, în funcţie de politica economică românească şi de conjunctura economică mondială actuală:

- cei ce susţin politica prin noi înşine (lângă P.N.L. au venit P.S.D. şi P.C., formând alianţa U.S.L.; mai sunt lângă P.N.L, se pare, grupul din jurul fostului Preşedinte Emil Constantinescu şi P.N.Ţ.C.D. (aripa domnului Ciorbea - conţinând nucleul original, serios al PNŢCD - cea purtată prin tribunale din 2008 de aripa Pavelescu şi de “justiţia independentă”) şi

- cei ce susţin politica porţilor deschise (P.D.L. şi Preşedintele Traian Băsescu; mai nou, se pare, Partidul Noua Republică, P.N.Ţ.C.D. (aripa Pavelescu) şi două fundaţii).

“Războiul” pentru o Românie puternică, într-o UE puternică, trebuie să înceapă.

Să începem prin a da jos, prin vot, în decembrie, maimuţele din cocotier, înainte ca să dispară din el toate nucile de cocos.

Afrodita Iorgulescu
sursa: cotidianul.ro

Sursa: gandeste.org