joi, 20 iunie 2013

Avem un nou rugător în cer pentru neamul românesc: Părintele Iustin

Plecând de la cuvântul Sfântului Apostol Pavel: 

„Aduceţi-vă aminte de mai-marii voştri, care v-au grăit vouă cuvântul Lui Dumnezeu. Priviţi cu luare aminte cum şi-au încheiat viaţa şi urmaţi-le credinţa.” (Evr. 13, 7), spre o privire de ansamblu pentru obştea creştină a neamului românesc, poate părea că astăzi trebuie să fie zi de doliu. Dar pentru faptul că Părintele Arhimandrit Iustin Pârvu este o personalitate spirituală distinsă a Bisericii Ortodoxe Române, putem spune că astăzi, calendarul ortodox, înscrie o pagină de sărbătoare în istoria Bisericii.

Ziua de 16 iunie 2013 va fi de acum înainte zi de sfântă pomenire a memoriei şi amintirii Părintelui Iustin Pârvu. Imaginea părintelui este o frescă a Bisericii noastre dar şi o icoană vie a literaturii duhovniceşti patericale. Cuvintele părintelui nu vor muri niciodată. Scrierile ascetice cuprind de mii de ani învăţături de duh care ne cârmuiesc spre izbăvirea de cursele satanei. Ele nu aduc nimic nou, în esenţa lor, faţă de puterea cuvintelor Sfintei Scripturi. Totuşi, modul în care sunt trăite, spuse, citite, pot plămădi noi înfăptuiri duhovniceşti în obştea de creştini(mireni, monahi, clerici) a Bisericii.

Personalitatea părintelui Iustin s-a conturat în munţi şi în teologie, în Biserică şi în familie, în martiriu şi în rugăciunea lăuntrică.



- See more at: http://mesagerulneamt.ro/avem-un-nou-rugator-in-cer-pentru-neamul-romanesc-parintele-iustin/#sthash.7piDmZC9.dpuf




Cititi aici articolul integral:

http://mesagerulneamt.ro/avem-un-nou-rugator-in-cer-pentru-neamul-romanesc-parintele-iustin/

FOTOGRAFIA unui ROMÂN face înconjurul lumii. Ce a reuşit să surprindă UIMEŞTE

O fotografie a unui român, ce înfăţişează tranzitul ISS peste Lună, a devenit cunoscută pe internet, fiind publicată pe mai multe site-uri internaţionale. Succesul fotografiei se datorează asemănării Staţiei Spaţiale Internaţionale cu nava Enterprise din "Star Trek".

Nava spaţială Enterprise
Nava spaţială Enterprise
Românul Maximilian Teodorescu a publicat fotografia pe blogul său, maximusphotography.wordpress.com, pe 15 iunie.
Fotografia care face înconjurul lumii aparţine unui român. foto: Maximilian Teodorescu
Datorită asemănării tranzitului Staţiei Spaţiale Internaţionale (ISS) peste Lună cu cel al tranzitului navei Enterprise din popularul serial SF "Star Trek", fotografia a fost publicată pe mai multe site-uri internaţionale, precum spaceweather.com, petapixel.com sau reddit.com.

Fotografia a apărut şi pe unul dintre blogurile cunoscutei reviste ştiinţifice americane Scientific American.

Cel care a publicat fotografia pe blogs.scientificamerican.com, Kyle Hill, a caracterizat-o drept "o captură minunată, asemănătoare surprinzător de mult cu tranzitul Enterprise".

Sursa: REALITATEA.NET

Cutremur de 4.2 în Vrancea. L-aţi simţit?


Un cutremur cu magnitudine 4.2 a avut loc în zona Vrancea în această dimineaţă, a anunţat Institutul Naţional de Fizică a Pământului.



Cutremur de 4.2 în zona Vrancea. Potrivit infp.ro, seimsul a avut loc la o adâncime de 114 kilometri, în apropierea localităţilor: Ramnicu Sarat (36 km), Focsani (40 km), Buzau (51 km),Covasna (51 km), Marasesti (53 km).
Anul 2013 va avea o activitate seismică intensă, însă vor fi cutremure de mică intensitate, care nu vor provoca victime sau pagube materiale, a declarat, recent, directorul onorific al Institutului Naţional de Fizică a Pământului, Gheorghe Mărmureanu.
"Cutremure vor fi multe, chiar foarte multe, dar asta şi pentru că avem o aparatură extraordinară care monitorizează cutremure foarte mici. Dar cutremure în care să moară cineva nu vom avea deocamdată. Un cutremur care să producă victime omeneşti şi pagube materiale trebuie să aibă peste 7 grade pe scara Richter. Nu este cazul încă să discutăm despre un asemenea cutremur. Cutremure de 6 grade pot fi oricând, dar acestea nu ne interesează pentru că nu pot produce pierderi de vieţi şi pagube. Ele sunt cam la 10 ani. Pot fi oricând, anul acesta sau la anul, dar nu au niciun fel de relevanţă asupra României. Am făcut cercetări pe bază de analiză istorică, ştiinţifică, a ceeea ce s-a întâmplat în ultimii 600 de ani în România. Nu poate fi un cutremur catastrofal, de 7 grade, în următoarea perioadă. În medie, sunt circa 350-400 de cutremure pe an", a declarat, pentru MEDIAFAX, directorul onorific al Institutului Naţional de Fizică a Pământului.
 
Mărmureanu: "Un cutremur cu magnitudine sub 7 grade pe scara Richter se poate produce oricând în România"


"Sunt foarte liniştit în ceea ce priveşte cutremurele la noi în ţară. Avem o analiză pe mai bine de 600 de ani, iar pentru ultimii 300 de ani ştim tot ceea ce s-a întâmplat în această ţară. Sunt anumite lucruri care nu pot să se întâmple oricând vrem sau când umblăm noi cu probabilităţi. Eu, pe partea de analiză a cutremurelor, merg pe ceea ce s-a întâmplat, nu pe matematică sau pe fizică", a mai spus directorul onorific al Institutului Naţional pentru Fizica Pământului (INFP). Mărmureanu a subliniat şi că un cutremur cu magnitudine sub 7 grade pe scara Richter se poate produce oricând în România, însă nu reprezintă o problemă. "Am trecut cu toţii prin cutremurele din 1986 - 7 grade şi 1996, cu 6,9 grade...Un cutremur la peste şapte şi ceva, cum a fost în 4 martie 1977, ne iese cam în perioada 2062, 2064, 2065. Ştim o prioadă, dar asta nu înseamnă că este anul exact. Dar ştim o perioadă de 18 ani, care începe în 2040 şi se termină prin 2060, şi interesant este că această analiză făcută de mine şi o cercetătoare la institut este similară celei făcute de profesorul Dumitru Enescu şi de băiatul lui care este în Japonia. Noi am găsit nişte alternanţe când «lucrează» foarte puternic Africa (activitatea seismică a zonei - n.r.) şi când «lucrează» foarte puternic India cu Australia; se potrivesc foarte bine", a explicat Mărmureanu. Specialistul a precizat că, în prezent, suntem în alternanţa când «lucrează» foarte puternic Australia cu India, care va dura până în 2022.

"Iar după 2022, urmează iar o perioadă de 18 sau 19 ani sau 17, cam aşa, care va fi, din nou, Africa. Africa nu a dat niciodată mai mult de 6-7 grade. Nu avem cum să avem cutremur foarte puternic la noi, pentru că sistemul este extrem de prins în Asia în Japonia. Să ştiţi că japonezii nu au scăpat de partea de cutremure pe partea vestică. Vor mai fi", a adăugat directorul onorific al INFP. Legat de mesajele de genul "sfârşitul lumii la 21 decembrie 2012 sau în 2013", profesorul Mărmureanu le consideră a fi prostii. "Toate acestea sunt prostii. Singurul lucru pe care pot să-l transmit oamenilor este să nu creadă în ele. Apoi, în cazul unui cutremur, le recomand să rămână pe loc, să nu sară pe scări sau din bloc .Viitorul cutremur important nu va fi foarte puternic. Lucrul important este că un cutremur foarte puternic, peste şapte şi ceva, începe mişcarea pe verticală, care o simţi, şi după 10, 12, 15 secunde urmează mişcarea pe orizonatală, care transportă circa 76 la sută din energie Aici trebuie să fie atenţi. Dar este timp", a adăugat cercetătorul.

Potrivit lui Mărmureanu, în România există sisteme de alertare pentru centrala atomică, pentru Poliţie şi pentru alte instituţii. "Cei care care preiau primul semnalul de cutremur sunt inspectoratele pentru situaţii de urgenţă", a precizat Mărmureanu.


Sursa:  REALITATEA.NET

Se apropie un CUTREMUR DEVASTATOR, cu magnitudinea mai mare de 7! Citeşte previziunile cercetătorilor turci

Se apropie un CUTREMUR DEVASTATOR, cu magnitudinea mai mare de 7! Citeşte previziunile cercetătorilor turci

Oamenii de ştiinţă turci şi germani au identificat o zonă seismică extrem de periculoasă situată la mai puţin de 20 de kilometri de centrul istoric al oraşului Istanbul, informeazăAFP. Situat sub Marea Marmara, acest segment al faliei Anatoliei de Nord a fost îngrijorător de tăcut în ultimii ani, iar experţii se tem că acest fapt ar putea sugera o acumulare a tensiunii.

"Blocul pe care l-am identificat ajunge la 10 kilometri adâncime în zona faliei şi nu a dat dovadă de vreo activitate seismică de când am început să efectuăm măsurători acum mai bine de patru ani. Acest lucru ar putea sugera că mult-aşteptatul seism din Marmara ar putea origina din această zonă”, a explicat Marco Bohnhoff, profesor în cadrul German Research Centre for Geosciences (GFZ) din Potsdam, în apropiere de Berlin.
Se apropie un CUTREMUR DEVASTATOR, cu magnitudinea mai mare de 7! Citeşte previziunile cercetătorilor turci
Falia Anatoliei de Nord, creată în urma coliziunii dintre Placa Anatoliană cu cea Eurasiatică, se întinde de-a lungul a 1.500 de kilometri în nordul Turciei. În partea de vest a faliei s-a înregistrat un cutremur în 1912, la Ganos, în apropiere de Marea Egee. În partea de est, o „serie-domino” de cutremure a avut loc în 1939, 1942, 1951, 1967 şi 1999, aceste seisme mutând porţiunea de stres spre vest, aducând-o mai aproape de Istanbul.

Cercetătorii susţin că o porţiune situată sub Marea Marmara, aflată între cele două porţiuni în care stresul a fost eliberat de cutremure, nu a mai „beneficiat” de un seism care să elibereze tensiunea din 1766. Acesta este motivul pentru care specialiştii sunt îngrijoraţi. Pentru a înţelege mai bine această porţiune, cercetătorii de la GFZ şi de la Observatorul Kandilli din Istanbul au montat o serie de senzori seismici în partea de est a Mării Marmara. Specialiştii calculează că falia Anatoliană se deplasează, în mod normal, cu 25-30 de milimetri spre vest în fiecare an. Această mişcare naturală este blocată însă de o porţiune micî, de aproximativ 30 de kilometri, situată sub un lanţ de nouă mici insule cunoscute sub numele de Insulele Prinţului (Prens Adaları), cea mai mare fiind Büyükada, o destinaţie turistică foarte populară situată în apropiere de Istanbul.

"Tăcerea seismică înregistrată în zona Insulelor Prinţului contrastează cu activitatea de fundal din regiunea Izmit-Marmara. Dovezile noastre sugerează că această porţiune este blocată şi reprezintă, aşadar, un potenţial punct de nucleaţie pentru un nou cutremur în zona Marmara – iar acest potenţial are implicaţii semnificative pentru Istanbul”, avertizează cercetătorii în studiul publicat în jurnalul Nature Communications.

Oamenii de ştiinţă nu fac nicio predicţie referitoare la proporţiile cutremurului sau la data când ar putea avea loc. Cu toate acestea, ei subliniază că o estimare publicată în 2004 a ajuns la concluzia că există o probabilitate cuprinsă între 35% şi 70% că în această zonă va avea loc un seism cu magnitudinea mai mare de 7 până în 2034.


NAVE EXTRATERESTRE, surprinse de un bărbat pe CER: Este una dintre cele mai clare poze cu OZN-uri

Navele extraterestre au fost surprins de un barbat care iesise dintr-un bar pentru a da un telfon

Un bărbat din Marea Britanie a surprins pe cerul oraşului natal două obiecte zburătoare ciudate, care se deplasau cu o viteză mult mai mare decât cea a unui avion. Mai mult, ele s-au oprit pentru cinci secunde deasupra unei clădiri, înainte să dispară fără urmă. Mai mult, un expert consideră că imaginea suprinsă de tânăr este una dintre cele mai bune fotografii cu obiecte zburătoare neindentificate.


Steve Lambert, un bărbat de 42 de ani din Basingstoke, Hants, a avut parte de o întâlnire bizară, atunci când a ieşit dintr-un local pentru a da un telefon, potrivit The Sun
Astfel, el a surprins două OZN-uri care survolau cerul. Bizarele obiecte zburătoare s-au oprit pentru cinci secunde, moment în care bărbatul a făcut o poză cu telfonul mobil, înainte să dispară cu o viteză incredibilă. Ciudatele discuri luminoase au fost surprinse în cursul serii de vineri. 
"Se îndreptau în direcţia sud-est cu o viteză uimitoare, mai rapidă decât orice avion. Au fost acolo pentru cinci secunde. Am văzut multe lucruri amuzante pe cer şi mereu am încercat să fac poze rapid cu telefonul", a povestit bărbatul.
Un expert în OZN-uri, care a lucrat în trecut cu Ministerul Apărării din Marea Britanie, a declarat că este una dintre cele mai bune fotografii ale unei nave extraterestre pe care le-a văzut.
"Este una dintre cele mai bune poze cu OZN-uri pe care le-am văzut în ultima vreme. Forma şi culorile obiectelor par să excludă din start luminile avioanelor sau cele ale lanternelor chinezeşti. Ar fi interesant de aflat dacă au mai fost văzute şi de alţi oameni sau dacă ceva bizar a apărut pe radar", a spus Nick Pope, un expert în obiecte zburătoare cu provenienţă extraterestră.


Sursa: www.rtv.net/

OZN-uri multiple Fotografiate în formație de zbor!

OZN-uri multiple într-o fotografia NASA.
Aceasta fotografie NASA arata ceea ce pare să fie de cel puțin cinci OZN-uri care zboară în formație deasupra Pământului. Acestea sunt  farfurii în formă de OZN-uri. Puteți găsi imaginea originală NASA aici http://eol.jsc.nasa.gov/sseop/images/ 


Daca as avea ... Aripi sa zbor! - Mesaj de la Ingeri primit de Sfatuitoarea


Dragii mei, 
Mesajul ingerilor din aceasta seara este foarte sa simplu direct: 
"CAPATATI ARIPI SI ZBURATI!"
Tot ceea ce ati patimit pana acum, mai ales in ultimele zile, a fost doar pentru a va rezolva pe ultima suta de metri problemele, pentru a va taia legaturile cu vechile atasamente care v-au daunat si v-au tinut pe loc si pentru a va pregati pentru drumul pe care va veti angaja de acum incolo. 
Este timpul sa zburati catre teluri inalte, oricat de inalte va lasa cugetul sa ganditi si propria cenzura. 
Deja unii dintre voi ati constatat ca incepeti sa vi se dezvolte abilitatile speciale pe care deja le aveati si ca incepeti sa dobanditi altele. Folositi-le cat mai mult pentru a va obisnui cu ele si incercati sa dobanditi si altele. dar mai ales folositi-va darul cel mai de pret pe care il poate avea un om : MATERIALIZAREA GANDURILOR, care incepe sa devina aproape instantanee. Acest dar al lui Dumnezeu pentru oameni este cel care face totul posibil, dar absolut totul.

Daca as avea aripi sa zbor, m-as transforma intr-un inger si as atinge cerul! Apoi as merge in Rai sa ii vad pe cei dragi si pe cei merituosi care ne-au influentat viata si au facut atat de multe lucruri minunate pentru mine, pentru noi, pentru tara noastra si pentru planeta noastra de la inceputul timpului. 
Dar nu am aripi sa zbor, am doar suflet care vrea sa daruiasca iubire tuturor celor din jur si astfel sa transforme lumea.
Voi daca ati avea aripi ce ati vrea sa faceti?



 

Urmareste clipul aici:

http://www.youtube.com/watch?v=2C68nicab4s&feature=player_embedded

Numai dacă…

Când există o umbră, cauţi soarele,
Când există iubire atunci îţi cauţi alesul
Şi pentru promisiuni există cerul
Şi pentru ceruri există cei care pot zbura.
Dacă vrei cu adevărat, mă poţi auzi spunând,
Numai dacă vrei, poţi găsi o cale,
Numai dacă vrei cu adevărat poţi trăi clipa,
Numai dacă vrei cu adevărat vei zbura departe.
Acolo unde ai de făcut o călătorie, urmezi o stea,
Acolo unde există un ocean, navighezi departe,
Iar pentru inima frântă există cerul,
Şi pentru ziua de mâine există cei care pot zbura.
Dacă vrei cu adevărat mă poţi auzi spunând
Numai dacă vrei cu adevărat vei găsi o cale,
Numai dacă vrei cu adevărat poţi trăi clipa,
Numai dacă vrei cu adevărat vei zbura departe.
Ah! Aş vrea să zbor ca o pasăre,
Ah! Aş vrea să zbor ca o pasăre!





Urmariti clipul aici:


Acesta este mesajul pe care ni l-au trimis Ingerii in noaptea aceasta. 


Asa sa ne ajute Dumnezeu!

Cu mult drag,
Sfatuitoarea

OZN filmat în timpul protestelor din Brazilia. Mii de oameni l-au văzut


Mii de oameni care au luat parte la protestele anti-guvernamentale din Sao Paulo, Brazilia, au văzut un obiect zburător neidentificat care a brăzdat cerul deasupra lor. 


OZN filmat în Brazilia
OZN filmat în Brazilia
În imaginile postate pe internet se poate vedea cum OZN-ul se deplasează pe cer, deasupra manifestanților, cu mare viteză. Scepticii susțin că este vorba de o dronă al cărui scop a fost de a monitoriza protestele, scrie ibitimes.co.uk

Aproximativ 50.000 de brazilieni au manifestat marţi seara, la Sao Paulo, unde preşedinta Dilma Rousseff a avut o reuniune, în timpul unei călătorii scurte, cu mentorul său politic, fostul preşedinte Lula, a doua zi după desfăşurarea unor manifestaţii istorice în întreaga ţară, relatează AFP.

Un grup de manifestanţi a dat foc unui car de transmisie al postului de televiziune TV Record, unei cabine de poliţie şi unei agenţii bancare situate în apropierea primăriei, a constatat AFP.

Anterior manifestanţii au încercat să forţeze intrarea în primărie, dar poliţia i-a respins cu ajutorul gazelor lacrimogene.
Sursa:  REALITATEA.NET

TABERE de NOUA MEDICINA GERMANICA HAMER si ELIBERARE EMOTIONALA

Tabere de Noua Medicina Germanica Hamer,
Eliberare emotionala prin EFT, Noesiterapie, Chirugie de Lumina, Atingerea Nemuritorului, Gimnastică Energetică
cu Dr. Crina Veronica Veres si ceilalti EU

PensiuneaTransylvanian Inn, Bran, Brașov

O tabără despre relația ta cu tine și cu starea ta de sănătate la toate nivelurile , în care vei experimenta și exersa pe cazuri concrete ale participanților modalitățile de identificare a problemelor fizice, afective și sufletești și autovindecare conform Noii Medicini Germanice ( Dr. R. Hamer ), Epigeneticii ( Dr. B. Lipton ), Chirurgie de Lumină ( din 3 Școli: Academia Sufletului, Infoenergetică, Atingerea Nemuritorului ), Tehnicilor de Eliberare EmoționalăGimnastică Energetică ( elemente de QiGong, TaiChi Chuan, Posturi Corporale Vindecătoare, Elemente de Reflexoterapie și Proceduri de făcut în situații de urgență ), Vindecarea Relațiilor ( Dr. C. Veres si Regizorul G. Adamescu )Muzică pentru Sincronizarea Emisferelor Cerebrale (HemiSync).

Despre dr Crina Veres intrati pe http://www.autovindecarea.blogspot.ro/




Dragii mei,

Nu cred ca sunt cuvinte care sa exprime cat de folositoare sunt aceste tabere. Tehnicile care se vor preda in aceste tabere sunt cele care asigura vindecarea CAUZELOR blocajelor si bolilor mai grave sau mai putin grave de care suferim cu totii. 
Datorita Noii Medicine Germanice, eu am reusit sa ma traiesc si sa imi descopar cauza bolii mele. Acum vreau sa particip la taberele din luna iulie. 
Va invit pe cei care doriti sa va vindecati sa participati cu totii, pentru ca doar un om vindecat si eliberat de blocajele si bolilele care au derivat din ele pot  sa evolueze si sa dobandeasca armonia.





Informatii despre aceste tabere gasiti aici:

3 reguli pentru păstrarea păcii sufletului

Darurile binecuvântate ale Duhului Sfânt le primesc aceia care au lucrare lăuntrică şi veghează cu stăruinţă asupra tuturor mişcărilor din sufletele lor...

Ca să-ţi păstrezi pacea sufletului trebuie să îndepărtezi de la tine mâhnirea şi să te sileşti a avea sufletul vesel, nu întristat, după cuvântul înţelepciunii lui Isus Sirah:întristarea multă ucide şi nu este de folos întru ea.
Când omul are o mare lipsă în lucrurile cele de trebuinţă pentru nevoile trupului, atunci este foarte greu să biruiască mâhnirea. Asta însă se potriveşte numai pentru sufletele cele slabe, nu şi pentru cele ce şi-au pus nădejdea în Domnul.
Pentru păstrarea păcii sufleteşti, trebuie de asemeni să fugim în tot chipul de judecarea şi osândirea aproapelui. Prin neosândirea altora şi tăcere se păstrează pacea sufletului. Când omul petrece într-o asemenea rânduială, atunci primeşte şi descoperiri dumnezeieşti. Ca să ne izbăvim de osândire, trebuie de asemeni să fim cu luare aminte de sine, să nu primim de la nimeni gânduri străine şi să fim faţă de toate ca nişte morţi.
Pentru păstrarea păcii sufleteşti trebuie să cobori întru sine cât mai des şi să întrebi: «Unde mă aflu eu acum?» Şi odată cu aceasta trebuie să te îngrijeşti ca simţurile trupeşti, îndeosebi vederea, să fie în slujba omului celui dinlăuntru şi să nu îndulcească sufletul cu cele ce cad sub simţuri. Fiindcă darurile binecuvântate ale Duhului Sfânt le primesc aceia care au lucrare lăuntrică şi veghează cu stăruinţă asupra tuturor mişcărilor din sufletele lor....
(Sf. Serafim de Sarov, Viața, nevoințele și învățăturile, Editura Mănăstirea Sihăstria, p. 390-391)

Aceasta este într-adevăr un timp mai minunat pentru a fi pe Pamant!

Imi cer scuze despre calitatea traducerii, dar nu am avut timp sa o corectez.
Sfatuitoarea

Isus, prin Ioan

Progresie puternică a umanității de-a lungul calea de trezire continuă. În ciuda întârzierilor aparente - pentru că într-adevăr nu există întârzieri, vreodată - toate se desfășoară în același ritm ca mai mult și mai mult de umanitate seama că ceea ce ei s-au confruntat ca viata, riven cu dezacorduri și conflicte, nu este ceea ce a intenționat, nu ceea ce ei a vrut, pentru că dragostea și acceptarea este ceea ce toată lumea fără excepție dorește cu adevărat și se caută.Această creștere la nivel mondial în gradul de conștientizare a caracterului inadecvat al experienței de viață pentru majoritatea omenirii este cauza multe pentru a reflecta pe ea și să intenționează să-l schimbe. Intenția voastră este puternică, și realizarea ta colectiv de inadecvare a experienței vieții umane conduce la conștientizarea faptului că singurul mod în care schimbările esențiale în calea umanității de viață poate fi realizat este în cazul în care fiecare și fiecare dintre voi schimba propriile atitudini și comportamente. În așteptare pentru ceilalți să se schimbe nu pot, nu, și nu va funcționa, și care a devenit în cele din urmă evident la un număr mare de tine, numere suficient de mari pentru a schimba intenția colectiv. Asta este ceea ce se întâmplă, și că este un progres destul de fantastic.
Conștientizarea de nevoia individului de a schimba atitudinile și percepțiile este cel mai mare pas evolutiv pe care omenirea a avut vreodata. De-a lungul eonilor ale existenței umane au existat întotdeauna câteva persoane care au recunoscut nebunia de a judeca pe nimeni, indiferent de motiv, și care a oferit doar iubire. De multe ori pare că, deși viziunea lor a fost de sunet nu a existat nici un fel în care ar putea lucra, eventual, pentru că încrederea fost totdeauna fost trădat, arătând că dragostea nu funcționează pentru că este slabă, ineficientă, și ușor de zdrobit. Cu toate acestea, intențiile iubitoare sunt incredibil de puternice și, o dată făcut, ultima pentru eternitate, "câștiga interes divin, la o rată de compus," și să crească exponențial. Rezultatul a fost că puterea imensă a acestor intenții a afectat acum toată lumea de pe Pământ, și domeniul Iubirea divină care îmbracă tot ce este de rupere prin orice bariere pentru dragoste pe care le-ați stabilit în mod individual și demolarea acestora.Aceasta este într-adevăr un timp mai minunat pentru a fi pe Pamant!
Pentru a vedea cu ochi noi, pentru a descoperi noi moduri de a vedea lucrurile, este ceea ce a fost loc în ultimele decenii, ca un sentiment crescând de urgență a încurajat oamenii să caute modalități mai bune de a se raporta la un altul, în scopul de a încetini și apoi inversa martie aparent inevitabil spre distrugere pe care omenirea pare a fi intenție.
Nu vă lăsați convinși de canalele de știri de masă ca lumea, așa cum ați ajuns să-l cunosc în această viață de om scurt care sunt în prezent în curs, se îndreaptă spre dezastru - politic, sociologic, religios, economic sau ecologic - pentru că, deși toate aceste domenii sunt într-adevăr confruntă răsturnări, ele sunt tulburări care te conduc înainte de haos și conflicte care au chinuit omenirea pentru mult prea mult timp. Durata de viață modul în care a fost trăit, direcția în care a fost întâmplă pe Pământ a adunat un anumit impuls a lungul eonilor, și schimbarea de direcție, care are loc acum trebuie să depășească acel impuls vechi și înlocuiți-l cu unul care este de departe mai bine adaptate la noua direcție pe care omenirea sa angajat.
Ai s-au angajat pe un nou drum pentru că ați intrat într-o New Age - o epocă în care iubirea, forta de viata, va curge liber si cu entuziasm, prin fiecare dintre voi ca blocuri de la trecerea sa cad din cauza ta destinat conștient schimbări de atitudine. Această nouă direcție a fost întotdeauna disponibile, de așteptare pentru tine să crească în conștientizarea de ea și într-o dorință puternică de a muta pe calea foarte dăunătoare pe care le-ați fost în urma orbește pentru atât de mult timp. Care a avut loc acum, și nu va mai fi cale de întoarcere, deoarece căile greoi, lipsit de tact, și dăunătoare din vechime au fost observate pentru ceea ce ei întotdeauna au fost: totul nebun. Impuls se schimbă, te muți inexorabil de la garduri prea mare, unde iubirea stabilesc aproape complet ascunsă, pe șoseaua principală în cazul în care curge liber și magnific, care tot cu ea într-o armonie exultant de acceptare necondiționată și incluziune.
Noi, ghizii, mentori, și îngeri în tărâmurile spirituale, au fost cu tine prin toate viețile voastre Pământ - și unii dintre voi au avut cu siguranță multe - oferirea și furnizarea de asistență ori de câte ori ai cerut-o. Acum suntem bucurie ca am observa ce se deplasează cu forța și puternic în și contopi cu domeniul divin al Iubirii în care toată creația se bucură de existența eternă. Ea are mereu învăluit vă că absolut totul este conținută în ea - nu există nicăieri în altă parte. Dar, ai liberul arbitru, și dragoste nu impune, forțele, sau direcționează. Acesta așteaptă cu răbdare, până când cei care au ales să ignore sau să nege schimba mintea lor. Apoi, îmbrățișarea iubitoare le infasoara cu bucurie totală.
Alegerea de a nega sau ignora Iubirea este întotdeauna o stare foarte temporară a afacerilor, pentru că nebunia a nega sau ignora realitatea nu poate fi menținută pentru mai mult de o clipă. Cu toate acestea, în timp ce statul este loc - și este cu totul iluzorie - poate părea să dureze pentru totdeauna. Deci, da, se pare pentru a vă că ați experimentat suferința în multe forme pentru un timp foarte lung, în realitate, el a fost doar de moment. Și când te trezi toate amintirile tale de se va dizolva, nu să se întoarcă, și bucuria voastră eternă nu va dispărea.
Fratele tău iubitor, Isus.

Arma secretă de spionaj a Agenţiei Naţionale de Securitate din SUA: TAO

O anchetă a publicaţiei „Foreign Policy” demonstrează că în cadrul NSA există o unitate strict secretă care a pătruns în sistemul chinez de computere şi telecomunicaţii de peste un deceniu, devenind una dintre cele mai eficiente şi mai credibile surse de informare despre situaţia din interiorul graniţelor chineze.
Cazul scurgerii de informaţii ale NSA ar putea fi o î… Agenţia Naţională de Securitate (NSA), cea mai mare agenţie de spionaj din Statele Unite, este dotată cu o unitate specială numită Biroul Operaţiunilor Specializate de Acces , prescurtat TAO (Office of Tailored Access Operations, or TAO).
Această subdivizie a reuşit să se inflitreze în sistemul calculatoarelor şi al telecomunicaţiilor chineze de aproape 15 ani, generând în acest timp unele dintre cele mai importante şi credibile rapoarte de informaţii despre Republica Populară Chineză.
Unitatea este ascunsă în interiorul complexului uriaş din Fort Meade, unde se află sediul NSA.
Izolat de restul departamentelor, TAO este un mister şi pentru mulţi angajaţi ai aceleiaşi instituţii principale; relativ puţini oficiali din cadrul Agenţiei de Securitate au acces complet la informaţiile despre TAO, datorită gradului înalt de confidenţialitate al operaţiunilor.
Misiunea departamentului de Operaţiuni Specializate este simplă: colectează informaţii secrete despre ţintele străine după ce pătrund în sistemul telecomunicaţiilor şi al reţelei de calculatoare. Specialiştii din cadrul TAO reuşesc să ducă la bun sfârşit această misiune prin spargerea parolelor şi a filtrelor de protecţie. Ulterior, hackerii fură datele păstrate în memoria calculatoarelor , copiind toate mesajele şi informaţiile despre traficul emailurilor, potrivit unui fost oficial al NSA intervievat de „Foreign Police”.
De asemenea, TAO este responsabil cu furnizarea de informaţii ce ar putea permite Statelor Unite să iniţieze operaţiuni de atac cibernetic, care pot distruge sau afecta reţelele de telecomunicaţii şi de calculatoare vizate; preşedintele SUA are autoritatea de a ordona lansarea unei astfel de operaţiuni. Organizaţia care lansează atacurile cibernetice este Comandamentul Cibernetic (Cyber Command) sau Cybercom, al cărei sediu este în Fort Meade.
Această subunitate este condusă de generalul Keith Alexander. În prezent, TAO este cea mai mare şi cea mai importantă componentă din cadrul Agenţiei de Securitate americane, unde lucrează peste 1.000 de hackeri civili şi militari, analişti, specialişti în strategie, programatori şi ingineri.
Divizia şi-a câştigat această reputaţie încă de la înfiinţare, în 1997, şi s-a concentrat nu numai pe colectarea de informaţii din China, ci şi pe grupuri teroriste străine, comploturi şi operaţiuni de spionaj împotriva Statelor Unite.
Însă inima acestei unităţi ultra-secrete este Centrul de Operaţiuni de la Distanţă (Remote Operations Center), prescurtat ROC, unde 600 de hackeri de top lucrează în schimburi pentru a asigura o activitate permanentă. Cert este că TAO s-a dezvoltat atât de mult în ultimii ani şi obţine informaţii atât de valoroase încât este imposibil să mai rămână în umbră.
Sursa :  adev.ro

EVENIMENTE ! - COMFIRMAREA PROFETIILOR ? DEUTSCHE WELLE: Pericol de război la Nistru!

Reprezentanţii mai multor organizaţii neguvernamentale şi observatori independenţi care monitorizează situaţia din regiunea transnistreană a Republicii Moldova atenţionează asupra unei posibile escaladări a situaţiei la Nistru în această vară.
Potrivit experţilor militari de la Chişinău, situaţia ar putea fi împinsă de anumite grupări influente de la Moscova, cu mâna regimului separatist de la Tiraspol, „până la vărsări de sânge”, pentru a bloca, astfel, intenţia Chişinăului de a parafa, la toamnă, Acordul de asociere şi cel de liber schimb cu UE, la sumitul Parteneriatului Estic de la Vilnius. Titlurile la această temă, apărute în presa de la Chişinău sunt înspăimântătoare.
Şi autorităţile moldovene sunt îngrijorate, dar spun că situaţia este încă sub control. Zilele trecute, postul de radio „Vocea Rusiei” titra că la Nistru conflictul îngheţat poate oricând escalada. Experţii citaţi de postul rusesc de radio legau „iminentele ostilităţi armate” de ceea ce ei numeau „demarcarea frontierei“, decretată săptămâna trecută de liderul separatist de la Tiraspol, Evghenii Şevciuk. Decretul semnat de liderul transnistrean, întitulat: „Cu privire la frontiera de stat a republicii moldoveneşti nistrene”, stabileşte limitele aşa-numitei graniţe, în care a fost inclus şi oraşul Tighina, cu trei sate aflate sub jurisdicţia Chişinăului, printre care şi satul Varniţa. Conform decretului emis de Şevciuk, timp de câteva zile după intarea în vigoare a documentului, aşa-numita graniţă ar urma să fie demarcată cu „piloni de frontiră” şi „turnuri de observaţie”, regimul de trecere a aşa-zisei frontiere moldo-transnistrene urmând a fi înăsprit din partea forţelor separatiste. Dacă aceşti paşi vor fi întreprinşi de separatiştii de la Tiraspol, Chişinăul va fi pus în situaţia de a-şi apăra integritatea.
Cum ar trebui să reacţioneze Chişinăul?
Răspuns la această întrebare oferă publicistul moldovean Nicolae Negru: “Chişinăul trebuie să-şi păstreze calmul, oricât de „timidă” ar părea reacţia sa. E mai bine să pari timid, decât iresponsabil. Calm, calculat nu înseamnă însă laş. Adevărul trebuie rostit, cetăţenii Republicii Moldova, dar şi opinia publică internaţională trebuie să afle cine este adevăratul agresor şi ce scop urmăreşte acesta. Parlamentul (care va discuta joi, 20 iunie, această chestiune într-o şedinţă extraordinară închisă), trebuie să spună lucrurilor pe nume, că e vorba despre o reeditare a războiului din 1992, început de Rusia, sub alt pretext. Numai astfel putem conta pe ajutorul UE, SUA, OSCE şi ONU”, susţine Nicolae Negru.
Preşedintele moldovean, Nicolae Timofti a convocat luni Consiliul Suprem de Securitate pe fondul tensiunilor crescânde dintre Chişinău şi Tiraspol. „Analizând comportamentul separatiştilor, mă îndrept spre gândul că cineva doreşte destabilizarea situaţiei. Atunci când Republica Moldova reuşeşte să-şi rezolve propriile probleme legate de procesul de integrare europeană, apar probleme din partea susţinătorilor Transnistriei”, a remarcat, după şedinţa Consiliului Suprem de Securitate, preşedintele Nicolae Timofti. El a spus că a avut o discutie cu omologul sau de la Kiev, Viktor Ianukovici, pe care l-a încurajat să ia atitudine faţă de tensiunile de la Nistru, Ucraina fiind ţara care deţine momentan preşedinţia rotativă a OSCE şi care face parte din formatul de negocieri 5+2 în dosarul transnistrean.
Semnal de alarmă din partea OSCE
În scurt timp, OSCE a difuzat un comunicat oficial în care şi-a exprimat îngrijorarea în legătură cu decizia unilaterală a părţii transnistrene privind aşa-numitul act normativ cu privire la frontiera de stat emis de Evghenii Şevciuk. Preşedintele în exerciţiu al OSCE, ministrul Afacerilor Externe al Ucrainei, Leonid Kojara cheamă părţile implicate în conflictul transnistrean să nu complice procesul de negocieri prin acţiuni unilaterale.
Şi şeful Serviciului de Informaţii şi Securitate de la Chişinău, Mihai Balan, şi-a exprimat îngrijorarea în legătură cu evenimentele care au loc la Varniţa. El a apreciat că „ceea ce se înâmplă este o provocare” şi a spus că „trebuie să fim vigilenţi şi să păstrăm echilibrul”.
Acum câteva zile, ziarul moscovit “Kommersant” scria că situaţia recentă de pe malurile Nistrului se aseamănă foarte mult cu situaţia premergătoare războiului ruso-georgian din 2008. “Nu uitaţi că acordurile de la Vilnius vor fi semnate nu numai cu Republica Moldova, dar şi cu Ucraina, care monitorizează negocierile privind conflictul transnistrean, în calitate de preşedinte în exerciţiu al OSCE, iar destabilizarea situaţiei în regiune va lovi atât Chişinăul cât şi Kievul”, scrie publicaţia menţionată, care citează „un diplomat implicat în negocierile privind soluţionarea conflictului transnistrean”.
Un grup de reprezentanţi ai societăţii civile de la Chişinãu au prezentat luni o declaraţie cu privire la evoluţia situaţiei în raioanele de est ale Republicii Moldova. Semnatarii solicitã ca “UE şi SUA, în calitate de parteneri ai Republicii Moldova, să manifeste vigilenţă maximă şi să anticipeze posibila degradare a situaţiei în zonă”, iar “OSCE şi Ucraina să nu admită declanşarea vreunui conflict armat în regiunea transnistreană şi alimentarea acestuia din exterior”. În paralel, structurile de stat ale Republicii Moldova sunt îndemnate “să ia o atitudine fermă faţă de posibilele provocări, să nu se lase atrase în capcanele pregătite şi să continue ferm parcursul european al Moldovei”. Experţii mai cer ca Federaţia Rusă să respecte prevederile Tratatului de prietenie şi colaborare cu Republica Moldova, semnat la 19 noiembrie 2001.
Europarlamentarul lituanian Vytautas Landsbergis, primul preşedinte al Lituaniei după desprinderea de URSS, susţine că existã probabilitatea ca Transnistria să-şi proclame oricând independenţa şi să declare că se află sub protectorat rusesc. Acest lucru se va produce, consideră fostul preşedinte lituanian, dacă Moscova va dori sã divizeze Republica Moldova. „Nu văd nici o şansă pentru o soluţie la acest conflict, câtă vreme este o situaţie total dependentă de Kremlin. Câtă vreme Rusia va folosi Transnistria ca pe o unealtă pentru a înrăutăţi situaţia în Moldova şi va ţine Moldova în afara UE, acest conflict va rămâne aşa cum îl ştim”, a declarat Vytautas Landsbergis.
Trubaduri ruşi la televiziunile din Moldova
Prezent la Chişinău (nu se ştie cu ce ocazie), politologul rus Aleksandr Dughin a declarat în cadrul unei emisiuni televizate că “armata rusă va rămâne în Transnistria, deoarece aceasta este garanţia că forţele NATO nu vor pătrunde în acest spaţiu” şi a vorbit despre avantajele integrării Moldovei în Uniunea Euroasiatică. (…) “Pentru Rusia, obiectivul numărul unu este apărarea graniţelor şi ca blocul NATO să nu fie la hotar. Acesta este obiectivul primordial şi pentru asta vom face orice scheme şi formule. Rusia va face apel la folosirea forţei în Transnistria, doar dacă NATO va veni în Moldova”, a conchis politologul rus.
În replică, directorul de program din cadrul Institutului de Politici Publice de la Chişinău, Oazu Nantoi, i-a „mulţumit” zeflemitor lui Dughin că îi ameninţă cu război pe moldoveni la ei în casă: “Înainte de a spune despre visul euroasiatic, scoateţi trupele militare din Transnistria. Să arate Rusia că nu ne ia drept vasal, ci ca partener de discuţii, că nu trebuie să fim robi în Uniunea Euroasiatică, ci vom fi parteneri cu drepturi egale. Uniunea Euroasiatică înseamnă mult zgomot din nimic. Dacă Uniunea Europeană înseamnă o serie de reguli bine definite, atunci Uniunea Euroasiatică este un balon de săpun”, a menţionat Nantoi. El a acuzat Rusia că susţine regimul separatist de la Tiraspol: “Diferendul transnistrean este un conflict între Republica Moldova şi Federaţia Rusă. Rusia este unicul stat care sfidează cinic suveranitatea Republicii Moldova şi care susţine acest regim falimentar şi xenofob în regiunea de Est a ţării”, a conchis Oazu Nantoi.
Sursa : capital.ro

Crearea lumii materiale si manifestarea energiilor create



     Universul material apare ca o oglina a universului spiritual. O oglinda ce are nevoie de redevenire.Prin energiile necreate Dumnezeu este omniprezent, omnipotent si omniscient.Energia necreata izvoraste din esenta lui Dumnezeu si tot ceea ce reprezinta Creatie este imbibata cu aceasta, caci aceasta este una cu Dumnezeu. Prin energia necreata Dumnezeu este pretutindeni fara  sa fie plecat din Tronul Sau!Cu energiile necreate nu poate opera nimeni, nici macari ingerii. Acestea se manifesta doar de la Tatal.

  • Toate fiind din lumina dintru inceput, semnifica aparitia primului element – Focul .Prin ardere Qi ul genereaza materie si astfel se naste pamantul si toate celelalte corpuri ceresti .
  • Dar toate acestea se aflau intr-o imensa si nesfarsita apa, precum fatul in lichidul amniotic.In geneza sa spune ca Dumnezeu a despartit apele de sus cu cele de jos si la mijloc a pus Taria, adica Cerul.
  • Apare ceva ce leaga si anima energia odata cu aparitia cerului – etherul ce naste aerul 
  • Apoi apele primesc ordin sa se retraga si uscatul sa iasa la suprafata .Forta uscatului genereaza regnul mineral;seminte, copaci, fructe si tot regnul vegetal. 
  • Ca potentialul acestora sa intre in dinamica, Dumnezeu creeaza stelele si luminatorii, alte manifestari ale aceluiasi Qi. 
  • Mai apoi iau fiinta vietatile apelor , ale aerului si pamantului, in oglinda cu cele ale etherului.
  • Din tot acest aluat de elemente primordiale, dupa ce Dumnezeu implineste cu totul creatia materiala, il creeaza pe Om ca desavarsire a creatiei. Din acest motiv, omul fiind luat din toata aceasta mamaliga implineste toate caracteristicile si propritatile mamalgii !

Cel care ordona Qi ului sa ia diverse forme si astfel sa  manifeste materia este – Tatal din Ceruri. Asemeni diferentei dimant – mina de creion. Acelasi carbon dar cu structuri atomice diferite.
   Fiecare element in parte reprezinta o alta manifestare si caliate a aceluiasi Qi. Dumnezeu a desavarsit toate manifestarile si legile Qi ului, ca mai apoi sa-l construiasca pe om dintr-o sinteza universala de manifestari ale Qi ului. Din acest motiv exista o interdependenta intre Univers si Om.Unul il poate influenta si determina pe celalalt.

Aceasta sinteza a manifestarii Qi ului in natura, este explicata foarte bine de Guo Pu, Inteleptul curtii, Marelui Imparat Galben:
"Qi ul soarelui, al ploii si al solului rezoneaza cu Qi ul semintelor pentru a aduce in fata o planta ce deja contine germenele plantei si calitatile ce soarele, ploiaia si solul le aduc"
Suflarea Duhului in aceasta sinteza matriciala desavarsita, naste ceea ce noi numim astazi umanitate.
Asa poate, putem avea o viziune mai ampla a ceea ce cunoasteam a se numi "Templul lui Dumnezeu". Caci da, trupul este Templul lui Dumnezeu in forma sa curata, a vasului curat! Aceasta creatie uluitoare a trupului omenesc este data tocmai ca Tatal sa verse Duhul omului intr-o casa curata, luminoasa si ospitaliera. Sa-si poata petrece Duhul, timpul sau, in legaturile carnii, intru bine si nu intru rau. Mai mult decat atat, ca Dumnezeu sa se coboare in Om prin energiile sale necreate, trebuie sa gaseasca in calea Sa curatenie si lumina, atat a sufletului, a mintii cat si a trupului.
Din acest motiv, atunci cand un om este strabatut si innobilat continuu de prezenta Lui, a Tatalui, trupul ramane in urma sa , dupa moarte, sfintit, inobilat, iesit din afara mortii si a putreziciunii. Un alt simbol lasat de Dumnezeu, omului pe pamant.
Totul intr-un urias efort de a ne aduce aminte cine suntem defapt, noi, Oamenii! 

Sursa: http://carareauniversului.blogspot.ro/2013/06/creatia-lumii-materiale-si-manifestarea.html