Vindecarea prin meditaţie

Vindecarea prin meditaţie

Medicina moderna a început să ia în serios străvechile precepte ale filosofiilor orientale. A scădea tensiunea arterială sau a preveni cancerul prin concentrare se consideră acum perfect normal şi posibil. Biologi şi neurofiziologi prestigioşi (din SUA, Elveţia, Franţa, Germania, Anglia) au realizat numeroase cercetări şi verificări ştiinţifice pentru a înţelege complex şi profund efectele binefăcătoare ale meditaţiei yoghine.

Pentru a ajunge la performanţe surprinzătoare, antrenamentul în meditaţie este destul de scurt: de la una la cinci luni, în timpul cărora se exersează două şedinţe zilnice, între 15 şi 30 de minute. În timpul meditaţiei profunde, subiectul se instalează confortabil într-o cameră cât mai bine izolată fonic, în semiobscuritate, orientându-şi faţa către Nordul magnetic, profund relaxat, cu ochii închişi. În prealabil, va învăţa de la un ghid competent o metodă interioară specifică de evocare a unei imagini vizuale unice, a unui sunet lăuntric special sau a unei idei universal valabile (de exemplu: iubire, fericire, bucurie, calm profund). Această modalitate îi va permite punerea în rezonanţă şi acordul telepatic cu anumite aspecte mentale benefice sau energii spirituale infinite din Macrocosmos. Prin urmare, meditaţia este şi un fenomen telepatic de rezonanţă sublimă, spirituală, elevată.

Exersarea mentalului

Punctul de plecare în meditaţia propriu-zisă nu este furnizat de aparenta întâmplare a unei banale asociaţii de idei, de anumite sunete sau imagini. El este întotdeauna în strânsă legătură cu tradiţia filosofică autentică orientală. Dar practicantul occidental nu are neapărat nevoie să se preocupe de filozofie. Totdeauna Ghidul spiritual competent va fi cel care posedă anumite chei, graţie cărora ştie că o anumită imagine, un anumit sunet sau un anumit gând i se va potrivi sau nu aspirantului, în funcţie de structura sa şi de continuitatea dezvoltării procesului de meditaţie.
În prezent, mulţi oameni de ştiinţă fac cercetări de laborator şi urmăresc să înţeleagă, servindu-se de modelele neurocibernetice, cum funcţionează celulele cerebrale pentru a permite anumite manifestări ale minţii, cum ar fi: percepţia, memoria, emoţia. Este evident pentru oricine că o aceeaşi imagine mentală (pipa, de exemplu) va lăsa complet indiferent un tânăr care nu fumează decât ţigări, emoţionând totuşi foarte mult o femeie care şi-a pierdut de curând soţul iubit, fost fumător de pipă. Această evocare interioară, specifică de la caz la caz, va antrena anumite repercusiuni sau rezonanţe lăuntrice. Prin urmare vor surveni unele fenomene diferite de consonanţă subtilă inefabilă în sfera funcţionarii intime a celulelor cerebrale ale unui subiect în comparaţie cu cele care vor apărea la un altul. Nu este deloc întâmplător că înţelepţii Extremului Orient care au acces la o tradiţie milenară secretă, cunoscând criteriile după care o anumită imagine mentală, un anumit sunet, o anumită idee sau culoare evocată lăuntric va mobiliza dominanta caracteristică a unei fiinţe umane, punându-i mentalul în starea cea mai favorabilă exersării meditaţiei profunde. Odată ce a evocat imaginea, sunetul, ideea sau culoarea, subiectul învaţă să experimenteze în mod liber gândul primar de impulsionare. Practicantul îşi lasă mentalul să manipuleze imaginea, sunetul sau, altfel spus gândul primar, fără eforturi sau sforţări tensionate de concentrarea lăuntrică.

Concentrarea

Dezvoltarea punctului de plecare a meditaţiei devine precum o spirală din ce în ce mai vastă, care se ridică într-o creativitate din ce în ce mai fină, din ce în ce mai bogată, din ce în ce mai detaşată de orice ambianţă prezentă sau trecută. În virtutea imuabilelor fenomene de rezonanţă mentală cu infinitul din afara sa (Macrocosmosul), gândul se izolează de tot ceea ce nu este el însuşi în acel moment. Este trăită o conştiinţă totală, eliberată de orice vigilenţă exterioară experienţei sale (inclusiv atenţia automatică reprezentată de controlul involuntar al activităţilor corporale). Trupul abandonat astfel lui însuşi este în totalitate relaxat şi nu are nevoie decât să-şi menţină activităţile minime care permit supravieţuirea vegetativă. Astfel, într-o oarecare măsură este atinsă starea de YOGA, definită ca „o rezonanţă plenară cu nemărginirea divină, într-o conştiinţă individualizată, mai elevată şi mai detaşată acum într-un corp în totalitate relaxat”. Să nu uităm că YOGA înseamnă, de fapt, fuziunea plenară între conştiinţa individuală şi conştiinţa divină universală, macrocosmică, fuziune pe care nimic nu o mai poate distrage, nici chiar senzaţia inconştientă a luminii, a temperaturii ambiante, a poziţiei corpului – ceea ce formează în mod obişnuit, când suntem treji, „zgomotul de fond” al conştiinţei noastre.

Dinamizarea cerebrală maximă

Cea mai simplă stare de relaxare interioară pe care un om o obţine în mod voluntar se traduce la electroencefalograf, atunci când are ochii închişi, prin apariţia unor unde regulate (alpha) cu amplitudinea medie, într-un ritm de 9-12 unde pe secundă. Se ştie că este suficient ca subiectul să deschidă ochii, chiar dacă rămâne în continuare destins psihic, pentru ca aceste unde să dispară şi să fie înlocuite de un ritm mai rapid, mai neregulat: aşa-zisul „ritm de bază”. S-a atribuit adeseori undelor alpha semnificaţia de „ritm de repaus”, iar ritmului de bază „ritm de activitate”.

Este de ajuns deci ca retina să intre în contact cu lumina din ambianţă, pentru ca aceasta să declanşeze în mod automat suficient de multă energie subtilă vigilentă, pentru a activa cortexul cerebral. Invers, este suficient ca, deşi ţinem în continuare ochii închişi, să ne gândim în mod sistematic şi activ la o problemă oarecare, pentru ca undele alpha să dispară. Este semnificativ să menţionăm însă că la subiecţii anxioşi sau foarte stresaţi, chiar dacă menţin ochii închişi, nu se ajunge, adesea, la apariţia undelor alpha. În schimb s-a constatat că yoghinii în meditaţie pot să deschidă ochii şi chiar să-i menţină deschişi, fără ca prin aceasta undele alpha să dispară! Este un miracol? Trebuie să considerăm deci ca perfect posibilă ipoteza conform căreia aceste unde nu corespund repausului nostru privit în sensul său cel mai simplu, deoarece meditaţia yoghină nu este nici pe departe o oprire a activităţi psihice, ci, din contră, o perioadă de maximă creativitate superioară, în care fabulosul nostru potenţial cerebral este dinamizat şi folosit într-o măsură mult mai mare.

Secretul undelor theta

În sprijinul acestei ipoteze (a undelor alpha de o altă natură) se pot cita rezultatele doctorilor Das şi Gastaut care au înregistrat elecroencefalograma yoghinilor în timpul progresiei lor lăuntrice în meditaţie, punând în evidenţă câteva etape distincte. În primele minute, în care subiectul se află aşezat în postură, cu ochii închişi, sunt remarcate unde alpha obişnuite în cazul deconectării şi relaxării banale, care dispar odată cu deschiderea ochilor. Apoi, undele alpha sunt înlocuite de o activitate mentală rapidă, dovadă a „activităţii intelectuale”.
Această etapă corespunde căutării imaginii, sunetului, culorii sau ideii punct de plecare şi începutului asociaţiilor mentale modulate pe care meditaţia le antrenează. În timp ce meditaţia interioară se dezvoltă, apar undele alpha specifice, care nu mai sunt blocate odată cu deschiderea ochilor. Sub influenţa acestei activităţi mentale particulare din ce în ce mai ample şi euforice, se petrece ceva nou şi misterios în cortexul cerebral. Apar undele theta, mai lente, cu un ritm de 7-8 unde pe secundă, care gradat se vor extinde pe toată suprafaţa scalpului. Surprinzător, căci aceste unde apar în condiţii biologice cu totul diferite.

O stare biologică unicat

Condiţiile care par să se apropie cel mai mult de ceea ce ne interesează corespund unor experienţe ale savantului englez Grey Walter. Acesta a înregistrat în condiţii de laborator electroencefalogramele unor studenţi în timpul unor anumite stimulări, mâinile şi faţa lor erau mângâiate de o femeie deosebit de frumoasă (ceea ce, de fapt, Grey Walter numeşte „stimulare agreabilă”). Or, în timpul stimulării agreabile, acest savant a constatat înregistrarea unui ritm rapid martor al „activităţii” corticale în timp ce, imediat cu încetarea acestuia, el vede apărând un ritm theta! El a atribuit acestui ritm semnificaţia unui „scanning”, un fel de căutare aspiraţie în vid (a acelei plăceri brusc dispărute).

Se poate lansa deci ipoteza că apariţia undelor theta în cursul meditaţiei corespunde momentului în care mentalul oarecum detaşat, se mişcă „în vid”, liber acum de orice contact cu realitatea terestră. De altfel, absenţa blocajului undelor alpha la deschiderea ochilor e cea mai bună dovadă a acestei detaşări de lumea ambiantă, pentru a rezona amplu cu o lume nouă, spirituală, elevată, sublimă, cu care se află în inefabilă rezonanţă (acord). Astfel, electroencefalograma face dovada că meditaţia profundă este o stare biologică particulară extraordinară, o veritabilă transformare şi o amplificare uriaşă a funcţiilor cerebrale pe care nu o produc celelalte metode cum sunt hipnoza, autosugestia, relaxarea simplă sau chiar experienţele de condiţionare datorate sugestiei. Prin urmare, este evident că muşchii şi viscerele depind intim de gradul de conştiinţă, însăşi viaţa vegetativă fiind rapid şi considerabil modificată prin meditaţie.

Modificări spectaculoase

Acestea sunt în practică cele mai interesante şi au fost studiate în mai multe laboratoare universitare mari, pe subiecţi voluntari, în timpul unor perioade suficient de lungi pentru a permite studii comparative:

- 30 de minute de punere în stare, în timpul cărora subiectul ce meditează se obişnuieşte cu fotoliul laboratorului, cu aparatele aşezate în anumite zone ale corpului sau cu ustensilele necesare acestor înregistrări;
- de la 20 la 30 de minute de relaxare înainte de meditaţie;
- de la 20 la 30 de minute de meditaţie propriu-zisă;
- de la 20 la 30 de minute de repaus sau conştientizare ulterioară după meditaţie.

De îndată ce s-a obţinut starea de calm interior profund, apare o scădere a presiunii arteriale, o uşoară încetinire a ritmului cardiac şi respirator. Se constată însă că, odată cu intrarea în meditaţia propriu-zisă, apar anumite modificări remarcabile: presiunea arterială rămâne neschimbată, dar ritmul cardiac scade până la mai puţin de 30 de bătăi pe minut, iar respiraţia se diminuează în amplitudine şi în frecvenţă până când devine abia perceptibilă. Aceasta este dovada rezonanţei microcosmosului celui care meditează cu energii cosmice extrem de elevate ce îi compensează spontan aproape toate necesităţile interioare şi fac posibile „economii” surprinzătoare. Meditaţia profundă face ca celulele să înceapă să „ardă” complet oxigenul, ceea ce este, după cum se vede, excelent pentru inimă. Un aspect fundamental se remarcă prin transformarea funcţionării biologice în însăşi intimitatea sa: consumul de oxigen scade rapid de la 251 cm3 pe minut (în faza de relaxare) la 211 cm3 pe minut. Acelaşi consum de oxigen va urca, în faza ulterioară meditaţiei, la 242 cm3 pe minut. La fel, eliminarea de gaz carbonic va trece de la 219 cm3 pe minut în faza de relaxare, la 187 cm3 pe minut în timpul meditaţiei profunde, pentru a reveni la 219 cm3 pe minut după meditaţie. Astfel, raportul eliminare de gaz carbonic / absorbţie a oxigenului rămâne neschimbat (excepţie: la sfârşitul meditaţiei, el înclină în favoarea unei creşteri proporţionale uşoare a eliminării de gaz carbonic). Ritmul intim al metabolismului este cel care s-a schimbat, prin diminuarea consumului de oxigen la nivelul ţesutului.
Dat fiind că eliminarea de gaz carbonic este în mod proporţional menţinută, aceasta declanşează, prin reflex involuntar, diminuarea ritmului respirator. Într-adevăr, dacă se face contraexperienţa de a se diminua în mod involuntar propriul ritm respirator, nevoia la nivelul ţesutului nu face decât să crească, căci gazul carbonic nu mai este deloc eliminat în cantitate suficientă. Se poate ajunge astfel, rapid, la o intoxicare şi experienţa nu poate fi menţinută fără tulburări grave.

Relaxare profundă

Savanţii au urmărit să înţeleagă semnificaţia acestei diminuări a consumului de oxigen la nivelul ţesutului. Se ştie că celulele dispun de două cicluri de funcţionare diferită: ciclul anaerobic, în care schimburile metabolice se efectuează în absenţa oxigenului liber, şi ciclul aerobic, în cursul căruia oxigenul este în mod direct „ars” de celulă prin operaţiile sale metabolice. Ţesuturile nu „aleg” în totalitate un ciclu mai mult decât celălalt. Ele funcţionează după un raport variabil anaerobioză/aerobioză, determinat de un întreg ansamblu de condiţii hormonale, nutritive etc. Concentraţia de acid lactic în sânge este un indice utilizat în practică pentru a aprecia importanţa proporţională a funcţionării anaerobe în raport cu aerobioza. Cu cât există mai mult acid lactic, cu atât mai mult funcţionarea metabolică generală este anaerobă. Eliminarea de acid lactic în timpul relaxării, înainte de meditaţie, este de 11,4 mg pe oră prin 100 cm3 de sânge circulant. În timpul meditaţiei, eliminarea de acid lactic trece de la 8 mg pe oră prin 100 cm3 de sânge circulant şi chiar la puţin timp după meditaţie el coboară încă la 7,3 mg/h în 100 cm3 de sânge circulant! Se ştie că acidul lactic este produsul deşeu al contracţiei musculare şi se poate deci considera că diminuarea sa este datorată scăderii tonusului muscular. Este evident deci că deja din timpul fazei de relaxare tonusul este considerabil diminuat şi el nu se va schimba deloc în timpul meditaţiei. În timp ce procentajul de eliminare a lactatului, care este de 11,4 mg în 100 cm3 de sânge circulant la începutul relaxării, poate atinge 10, 25 mg în 100 cm3 de sânge circulant la sfârşitul relaxării. Dacă se face o relaxare suficient de prelungită, ea scade, dar nu cade într-un mod atât de brutal decât atunci când subiectul trece în „meditaţie profundă”.

O cale de salvare

Iată deci că meditaţia face să basculeze metabolismul general către aerobioză şi nu într-un mod simplu prin diminuarea tonusului muscular, ci printr-o acţiune mai intimă asupra comenzii metabolice. În cazul de faţă această comandă este de origine mentală şi merge la ţesuturi pe cale sistemului nervos autonom care acţionează modificând diametrul vaselor, influenţând secreţiile hormonale şi secretând el însuşi hormoni, dintre care noradrenalina este de o importanţă considerabilă (atât în organism, cât şi pentru funcţionarea creierului). Se ştie acum că o asemenea creştere proporţională a aerobiozei este în mod special binefăcătoare şi în prezent nenumăraţi cercetători vor să găsească mijloace medicamentoase pentru a o obţine: acesta ar fi un tratament de calitate şi cu totul natural al muşchiului cardiac, permiţând chiar prevenirea infarctului şi tratarea anginei pectorale. Pe de altă parte, se ştie că neoplasmul este însoţit de viraj anaerobic al metabolismului. Este deci logic să gândim că aceste curbe de aerobioză nu ar însemna neapărat tratamentul cancerului, ci un mijloc util de a-l preveni. Aşadar este evident că meditaţia profundă obţine aerobioza prin frânarea activităţii simpatice, diminuarea noradrenalinei etc. La această diminuare a activităţii simpatice nu se poate ajunge doar prin voinţă: este o parte a sistemului nervos autonom şi toate experienţele care s-au făcut în vederea condiţionării şi frânării simpatice au arătat că acest reflex dificil de înscris se şterge foarte repede.

Medicamentele care pe o altă cale (nenaturală) frânează simpaticul nu antrenează deviaţia aerobică a metabolismului. Altfel spus, meditaţia profundă realizată sistematic este o modalitate simplă şi absolut naturală ce declanşează în organism modificări benefice concertate, acolo unde terapeuţii noştri au adeseori doar efecte parţiale. Lăsând la o parte interesul pe care meditaţia poate să-l aibă în confruntarea cu cardiopatiile sau pe terenul fenomenelor canceroase, ea poate să joace un rol marcant chiar în existenţa noastră cotidiană. Mai mult decât atât, importanţa proporţională a anaerobiozei – importanţa noradrenalinei circulante – sunt indici ai procentului de anxietate şi agresivitate.

Antrenarea gradată şi practica perseverentă în întregime lipsită de pericole a meditaţiei profunde ar putea să devină pentru omul înţelept spaţiile verzi în universul viitor de poluare: o cale divină de salvare.

Este metoda inefabilă prin care ne putem transforma şi îndumnezei conştiinţa. Cu siguranţă ne va oferi, în cele din urmă, iluminarea spirituală şi un puternic sentiment de siguranţă şi încredere în sine, pe care nicio altă conjunctură existenţială sau nu contează ce acumulare materială nu ni l-ar putea oferi.

Sursa: Descopera realitatea din spatele conspiratiei

Tehnica de luptă a diavolilor

Tehnica de luptă a diavolilor

3.1. Metodele diavolilor

Trebuie să cunoaştem metodele prin care ne luptă diavolii, ca să prindem curaj şi să biruim pe vrăjmaşii mântuirii noastre. Avem vrăjmaşi cu adevărat răi, cumpliţi, vicleni, meşteri în uneltiri, puternici, neadormiţi, imateriali, care pot să aprindă cu focul păcatelor Biserica Vie a lui Hristos, care suntem noi, creştinii ortodocşi.

Fiecare dintre noi, cunoscând planurile potrivnicului, se va îngriji să nu cadă în cursa diavolului (1 Tim. 3, 7). Mulţi creştini se întreabă dacă există diavoli şi care sunt tacticile prin care aceştia înşeală pe oameni. Cea mai mare viclenie a diavolilor este să ne facă să credem că ei nu există.

Mulţi oameni zic adesea: “Vedeţi-vă de treabă, nu există diavoli!” Diavolii îi îndeamnă să zică astfel. Ei au interesul să ne facă să credem că ei nu există, pentru că aşa este uşor să crezi că nu există nici Dumnezeu şi atunci nu există nici un criteriu moral şi totul este permis.

3.2. Diavolul îşi schimbă des planul de acţiune

Diavolul cercetează ce fel de ispită este mai eficace şi se potriveşte mai bine fiecăruia şi pe aceasta o pune în lucrare. Nesuportând înfrângerea, îşi măsoară şi cântăreşte bine fiecare lovitură. Aşadar, într-un fel se luptă cu începătorii şi în alt fel cu cei crescuţi duhovniceşte, într-alt fel cu cei nepăsători şi în alt fel cu cei care cred în Dumnezeu. Altfel ispiteşte diavolul pe cel bolnav şi neputincios şi altfel pe cei sănătoşi. Altfel se poartă cu cei cinstiti si altfel cu cei vicleni. El stie că ceea ce vatămă pe unul, poate fi de folos pentru altul. Sfântul Atanasie cel Mare spune că “diavolii, după cum ne vor afla, tot astfel se vor face şi ei faţă de noi”.

Avva Isaac scrie: “Este un obicei al diavolului ca să împartă cu măiestrie atacurile sale împotriva celor cu care se luptă, după felul armelor sale şi să-şi schimbe ispitele după scopul urmărit cu fiecare în parte”. Sfântul Isaac Sirul spune că diavolii luptă diferit pe cei nepăsători şi leneşi, faţă de cei râvnitori şi întăriţi duhovniceşte. Astfel, pe cei nepăsători îi luptă de la început cu tărie, ca să-i cuprindă frica şi să li se pară de la început calea aspră şi greu de străbătut. Pe cei râvnitori nu-i atacă de la început, când râvna lor pentru cele duhovniceşti este mare. Iar cu cei evlavioşi amână lupta până când vor cădea în lenevire şi atunci îi atacă, micşorându-le râvna. Trebuie să luăm aminte, căci altfel vom cădea sub loviturile nemiloase ale diavolilor.

Să nu ne încredem în puterile noastre, căci în orice clipă vicleanul diavol poate exploata slăbiciunile noastre.

3.3. Diavolul ne ispiteşte la început cu păcate mici

Diavolul niciodată nu începe lupta cu păcatele cele mari. El încearcă la început să-l păcălească pe om, ca să comită o cât mai mică greşeală. Iuda nu a devenit trădător dintr-o dată, ci a început cu furtul unor mici sume de bani, iar apoi dorind mai mult şi fiind ajutat de diavol s-a făcut rob al iubirii de bani. Apoi acest păcat a condus la trădarea Mântuitorului Iisus Hristos.

Sfântul Ioan Gură de Aur ne spune că diavolul de la păcatele cele mici ajunge la păcatele cele mari. Diavolului îi este suficientă o mică slăbiciune a noastră, iar apoi, dacă cedăm ispitelor, îşi face sălaş în sufletele noastre. Sfântul Ioan Scărarul, care a descoperit acest vicleşug al diavolilor, ne învaţă: “Multe chipuri are şarpele (diavolul) desfrânării. Pe cei care nu au cunoscut păcatul le spune să facă numai o încercare, ca să vadă cum este acest păcat şi apoi să se pocăiască. Unii se lasă convinşi să încerce numai o dată şi apoi să se oprească. Ei gândesc: Ce voi păţi dacă voi păcătui o singură dată? Nimic. Nu mă voi pierde numai cu atât. Şi astfel fac primul pas. Din nefericire, răul nu se opreşte numai aici. Primul pas este astfel făcut. Cetatea sufletului este distrusă şi puhoi de diavoli pot intra acum şi-l vor lupta pe om cu păcatul desfrânării”.

3.4. Diavolul exploatează slăbiciunile noastre

Diavolul studiază cu atenţie toate slăbiciunile oamenilor şi după aceasta îşi alege ispitele. Slăbiciunile diferă de la un om la altul: unul este înclinat spre lăcomia pântecelui, altul spre desfrânare, altul spre iubirea de arginţi, altul spre mândrie, altul spre lene, altul spre băutură, altul spre nepăsare, altul spre necredinţă, altul spre mânie.

Sfântul Simeon Noul Teolog spune că “Avem vrăjmaşi fără de trup, al căror scop principal este aflarea slăbiciunilor noastre, asupra cărora să arunce săgeţile lor, ca să ne doboare în păcate”. Iar Sfântul Apostol Pavel ne spune: “Nu daţi loc diavolului” (Efeseni 4,27).

Neîngrijindu-ne de slăbiciunile noastre vom lăsa deschisă poarta inimii, iar diavolii vor veni să ne ispitească.

3.5. “Blândeţea” diavolului

Vrăjmaşul mântuirii noastre ne prezintă păcatele ca fiind bune şi atrăgătoare. El ştie că dacă ar ataca cu furie de la început, creştinii s-ar mobiliza să lupte împotriva lui.

Sfântul Ioan Gură de Aur spune că “la început diavolul arată indulgenţă şi încearcă să-şi împlinească scopurile sale păcătoase cu blândeţe şi se arată cu dragoste faţă de creştini”. Din acest motiv, diavolul ne prezintă întunericul drept lumină, nefericirea ca fericire, păcatul ca faptă bună.

3.6. Diavolul lucrează în ascuns

0 tactică importantă a diavolului este ascunderea. Iată de ce mulţi oameni cred că nu există diavoli. Sfântul Clement Romanul spune că atunci când diavolii se retrag şi se ascund, râvna creştinilor spre virtute scade. Iar dacă diavolii s-ar arăta în toată urâţenia şi răutatea lor, atunci oamenii ar încremeni de frică şi s-ar feri de ispitele lui.

Aşadar, deşi diavolul este fiinţă personală, el se ascunde cu grijă, pentru ca oamenii să nu dea importanţă şi să fie liniştiţi.

3.7. Diavolul ne atacă prin surprindere

În viaţa duhovnicească, cea mai înfricoşătoare armă a diavolului este atacul prin surprindere. Mântuitorul nostru Iisus Hristos ne-a învăţat cum să biruim această puternică ispită: “Rugaţi-vă neîncetat, ca să nu cădeţi în ispită” (Matei 26,41). Prin rugăciune şi priveghere, darul Duhului Sfânt va pătrunde în sufletul nostru şi ne va sfinţi şi astfel va alunga pe diavoli.

Sfântul Apostol Pavel ne spune să priveghem şi să ne rugăm neîncetat, “ca să nu ne ispitească Satana din pricina noastră” (1 Corinteni 7,5). Neînfrânarea datorită nepăsării noastre faţă de cele duhovniceşti este starea sufletească de care are nevoie diavolul pentru a stăpâni sufletul nostru.

3.8. Diavolul ne luptă cu nepăsarea

Viaţa duhovnicească este o luptă permanentă pentru sfinţirea noastră şi orice clipă care trece fără luptă este un pas înapoi. Toate eforturile noastre pentru curăţire şi sfinţire se pot pierde într-o clipă prin căderea în păcate.

Sfântul Ioan Gură de Aur ne învată: “Diavolul, când află un suflet moleşit şi care nu se îngrijeşte de rănile păcatelor sale, nu încetează să-l lupte cu această armă”. “Antidotul nepăsării este împlinirea cu râvnă a datoriilor duhovniceşti”.

Sufletul care nu-şi simte căderea sa duhovnicească, fie că nu este interesat de viaţa cea veşnică, fie că din cauza ostenelilor nechibzuite este căzut în această cursă a diavolului. Să ne ostenim duhovniceşte, ca să păzim cetatea sufletului de atacurile satanei, ca să nu găsească la noi posibilitatea de a ne ispiti.

3.9. Amânarea pocăinţei

Ai timp să te pocăieşti! Aceste gânduri le auzim adesea în mintea noastră, prin gândurile pe care ni le insuflă diavolul în mintea noastră, cât şi prin cuvintele oamenilor păcătoşi.

Ani de zile am fost jucării în mâinile diavolilor, făcându-le pe plac şi săvârşind păcate. Într-o zi însă, lumina dumnezeiască străluceşte în noi şi ne îndeamnă la pocăinţă. Darul lui Dumnezeu ne face să simtim starea noastră păcătoasă. Dumnezeu ne cheamă la pocăinţă prin gânduri de pocăinţă insuflate de Sfântul Înger Păzitor şi prin duhovnici. Acum intervine însă şi diavolul. El lucrează cu gândurile amânării, pe care ni le insuflă în mintea noastră. Încearcă să ne convingă prin argumente mincinoase: nu ai postit, nu eşti pregătit, ai timp, ce o să zică duhovnicul când va afla păcatele tale? Lasă, să te îndrepţi şi apoi te vei pocăi!

Nici un om nu poate fi însă sigur că în viitor se va pocăi sau că nu va muri. Dar diavolul, ajutat de înclinările noastre spre păcate, de cele mai multe ori reuşeşte să câştige voinţa noastră. Astfel, pocăinţa noastră este amânată şi ocazia începutului bun şi al mântuirii noastre este amânat. Cu trecerea timpului, patimile noastre se vor mări.

Rănile sunt mai uşor de vindecat la început decât atunci când s-au cronicizat. Trebuie să punem de îndată în practică hotărârea noastră de a ne pocăi. Să facem să rodească prezentul. Să ne închidem urechile la poveţele viclenilor diavoli, care ne şoptesc că avem timp. Nu! Nu! Nu mai avem timp. Acesta este adevărul, pe care diavolul caută să-l schimbe, pentru a ne înşela.

Unui părinte îi soptea diavolul la ureche: “Lasă, ai să mergi mâine să te spovedeşti!” Iar părintele îi spunea: “Nu, astăzi mă voi spovedi şi mâine fie voia Domnului”.

3.10. Diavolul se preschimbă luând înfăţişarea văzută

Din Vieţile Sfinţilor aflăm că diavolii se arată trupeşte. De aceea Duhul Sfânt ne avertizează că “Satana se preface în înger de lumină”. Sfântul Antonie cel Mare ne spune: “Diavolul stăruia ticălosul noaptea, lua chipul unei femei şi o imita în tot felul, numai ca să mă înşele. Uneori mi se arăta ca un om evlavios. Adeseori se prefac a cânta psalmi. Se întâmplă uneori ca atunci când citim să rostească după noi ca un ecou cele ce au fost citite. Diavolii pot imita orice. Sunt vicleni şi gata să se prefacă şi să se schimbe în toate înfăţişările. Ei râd nebuneşte şi şuieră, căci toate le fac şi le grăiesc şi le tulbură şi în toate se prefac şi pe toate le amestecă, pentru a amăgi pe cei simpli”.

Vieţile Sfinţilor prezintă nenumărate exemple despre apariţiile sensibile ale duhurilor rele, care uneori vorbesc, alteori imită diferite animale, iar alteori fac să se audă tropăituri, şuierături, blasfemii şi vorbe murdare. Şi toate acestea cu scopul de a înspăimânta şi înfricoşa pe cel credincios. Ştiind toate aceste lucruri, trebuie să fim foarte atenţi şi să nu ne temem.

Sfântul Antonie cel Mare ne sfătuieşte să nu dăm nici o importanţă unor astfel de meştesuguri diavoleşti. Pentru că diavolii, dacă ar putea ceva asupra celor credincioşi, nu ar mai veni cu astfel de meştesuguri, ci i-ar doborî direct. Duhurile rele se mistuiesc dacă ne rugăm cu credinţă şi smerenie şi chemăm numele Domnului, însemnându-ne cu Sfânta Cruce.

3.11. Diavolul ne înşeală prin ghicit, vise, prejudecăţi şi superstiţii

Diavolul ne înşeală prin ghicit, prejudecăţi, vise şi superstiţii, care la prima vedere par nevinovate. Dumnezeu, cu multa Sa Înţelepciune, a ascuns omului viitorul său. Iar acest lucru l-a făcut pentru a-l feri de o înfricoşată sursă de nelinişte şi nefericire. În plus, i-a hărăzit speranţa şi l-a încredinţat de iubitoarea Sa purtare de grijă, cerându-i să se lase în grija Sa, cu încrederea copilului faţă de Părintele Său.

Însă vrăjmaşul diavol, vrând să slăbească şi să micşoreze această încredere, speculează cu vicleşug capacitatea sa (ca duh ce este asemenea îngerilor) de a cunoaşte anumite lucruri, la care omul nu are acces. Mai ales cele referitoare la viitor. Să nu uităm că omul este, totuşi, mai prejos decât îngerii (Evrei 2,7). Asadar, diavolii fără să fie a toate cunoscători, căci atotstiinta este o însusire numai a lui Dumnezeu, cunosc totusi unele împrejurări legate de cele ce se vor petrece.

Sfântul Antonie cel Mare spune că, de exemplu, diavolii văd cum plouă torenţial în Muntii Etiopiei şi, în acelaşi timp, se pot arăta în Egipt, unde prin ghicit şi prin vise prevestesc celor creduli umflarea apelor Nilului. Dacă un frate de al tău, aflat într-o localitate îndepărtată, se va porni să vină la tine, diavolii care văd şi aud acest lucru se vor arăta în vis ţie şi îţi vor spune aceasta. Iar când se va întâmpla de mai multe ori aceste lucruri, te vei încrede în visele şi descoperirile tale. Astfel, diavolii, folosind una din însuşirile lor, se prefac că ghicesc şi că spun mai înainte ce se va întâmpla după mai multe zile.

Sfântul Atanasie cel Mare spune că diavolii “se prefac că ghicesc”, căci în esenţă ei nu ghicesc nimic, ci înşeală pe oameni cu falsele lor previziuni. Pe termen lung, ei se dovedesc mincinoşi, căci mint şi nu spun nimic adevărat şi sigur.

Hrana diavolilor este minciuna. Şi chiar atunci când spun adevărul, o fac de nevoie, ca să poată apoi să înşele şi să ne robească şi să ne prindă în cursele sale.

Sfântul Didim Alexandrinul spune că “de multe ori diavolul ne înşeală, amestecând adevărul cu minciuna”. De aceea, noi nu trebuie să ascultăm şi să credem ce spune diavolul şi nici cuvintele rostite de cei demonizaţi. Să luăm pildă pe Domnul Iisus Hristos şi pe Sfinţii Apostoli, care n-au primit cele ce diavolul le-a ghicit, ca fiind adevărate. Domnul însusi i-a respins pe diavoli, cu toate că mărturiseau despre El un adevăr, anume că este Fiul lui Dumnezeu (Matei 4,1-11).

La fel a făcut şi Sfântul Apostol Pavel, cu duhul pitonicesc al tinerei din Filipi, care aducea mult câştig stăpânilor ei, ghicind. Ea spunea adevărul când striga despre Sfântul Apostol Pavel şi Sila: “Aceşti oameni sunt slujitorii Dumnezeului celui Preaînalt” (Fapte 16,17). Sfântul Apostol Pavel nu a primit aceste adevăruri, care proveneau de la diavoli. Astfel ne-a învăţat să nu credem în ghicit şi prevestiri, care sunt lucrări diavoleşti. Şi acest lucru, pentru ca nu cumva în adevărul spus de diavol să fie amestecată şi minciuna sa şi ca să ne deprindă pe noi să nu dăm niciodată crezare. Pentru că nu se cuvine ca noi, având dumnezeieştile Scripturi şi libertate de la Mântuitorul, să ne lăsăm înşelaţi de diavoli. Trebuie să fim foarte atenţi, pentru că multi vrăjitori şi ghicitori fac aceste lucrări, folosind cuvinte de evlavie şi de rugăciune.

Sfântul Ioan Gură de Aur spune: “Şi lucrul cel mai mare al înşelăciunii este că, atunci când suntem preveniţi asupra acestor înşelăciuni, încercăm s-o apărăm pe femeia ghicitoare spunând despre ea că este creştină şi că nu spune nimic altceva decât numele lui Dumnezeu. De aceea trebuie s-o urâm şi mai tare, pentru că foloseşte numele lui Dumnezeu spre ocară”.

Nici în vise nu trebuie să credem, pentru că visele sunt înşelătoare. De foarte putine ori ne vorbeste Dumnezeu prin ele. Diavolii însă ne pot vorbi de multe ori prin ele, urmărind să ne murdărească sufletul si trupul. De aceea, Sfântul Ioan Scărarul ne zice: “Nimeni să nu se învoiască a se gândi ziua la năluciri visate în timpul nopţii, căci şi acesta este un scop al diavolilor, ca să ne murdarească în timpul stării de veghe cu spurcăciunile visate în timpul nopţii”. Deci, regula de aur pentru interpretarea viselor este de a nu crede în vise.

Dacă Dumnezeu vrea să ne descopere voia Sa cea Sfântă prin vise, are puterea să ne-o descopere, trecând peste cenzura noastră (de a nu crede în vise). Sfântul Ioan Scărarul ne învaţă: “Cel ce crede în vise este asemenea celui care aleargă după umbra sa şi încearcă s-o prindă”. Când începem să credem în vise, dăm dracilor dreptul de a ne ispiti şi când suntem treji. Atenţie, de asemenea, şi la superstiţii şi la prejudecăţi. Acestea sunt armele în mâinile diavolilor, prin care oamenii devin jucăriile lor. Sunt oameni care consideră cifra 13 fatidică sau se nelinistesc la strigătul cucuvelei sau la urletul câinilor, sau dacă le-a tăiat calea o pisică s.a.m.d. Toti acestia, fară să vrea sau fără să înteleagă, îsi leagă viata, fericirea sau belşugul de anumite persoane sau întâmplări, care nu au nici o legătură cu desfăşurarea firească a vieţii. De cele mai multe ori, diavolii aranjează astfel lucrurile ca oamenii să creadă în superstiţii. Este vorba aici de oameni necredincioşi sau mai puţin credincioşi.

De aceea, Sfântul Ioan Gură de Aur ne spune: “Văzând un om oarecare, repede îl poţi condamna, la îndemnul nefast al superstiţiei, dar nu vezi cursa diavolească ce ţi-a fost întinsă. De ce te faci vrăjmaş fratelui tău, fără nici un motiv justificat? Şi nu înţelegi cât de mare este batjocura, cât de mare este ruşinea şi, mai mult, cât de mare este primejdia. De multe ori omul are un coşmar sau vede o pisică neagră sau alte lucruri şi crede că acestea ar prevesti ceva rău. Aceasta este o lucrare diavolească, pentru că nu ceea ce crede omul face ziua rea, ci petrecerea în păcate. Prin urmare, când iesi din casă, să te păzeşti de a păcătui. Dacă vom păcătui, va veni şi căderea noastră. Altfel, diavolul nu ne poate vătăma. Dacă vom păcătui, vom fi sub influenţa diavolilor, care ne vor conduce la tot lucrul rău”.

Deşi Sfânta Scriptură condamnă orice fel de prezicere (III Regi 22, 22-29) şi este cunoscut că diavolul este tatăl minciunii (Ioan 8, 44), se găsesc destui creştini care se ocupă cu ghicitul, cred în vise şi prejudecăţi, lăsând prin aceasta ca diavolul să le conducă viaţa lor.

Sfântul Ioan Gură de Aur ne învaţă: “Noi însă nu trebuie să cădem vicleniei diavolilor, ci să ne îndepărtăm de orice unealtă satanică a vrăjitoriei, ghicitului, prezicerii sau a superstiţiilor. Căci pentru noi este mai de preţ să credem în Domnul şi Mântuitorul nostru Iisus Hristos şi în învăţătura Sa, iar ca armă să avem Crucea Sa. Fericit este însă şi sufletul care cheamă numele lui Iisus Hristos în orice necaz, boală sau trebuinţă, pentru că se va îndepărta de la el orice lucrare satanică”.

3.12. Diavolii ne ispitesc prin răul natural

Dumnezeu a îngăduit diavolilor să ne ispitească, pentru a încerca credinţa şi evlavia oamenilor. Răul care există în lume este de multe ori o armă redutabilă a diavolilor, prin care încearcă pe oameni. Astfel, diavolul trimiţând cele rele oamenilor, adică nenorocirile, bolile, încercările, mâhnirile, reuşeşte de multe ori să aducă pe oameni la disperare şi deznădejde.

In pilda Evangheliei, cu femeia gârbovă, se arată putinţa diavolului de a chinui pe oameni cu boli. Domnul Iisus Hristos, vorbind despre cei 18 ani de suferinţă ai femeii, spune că satana a legat-o cu aceasta (Luca 13, 11). Din nefericire, diavolul ne războieşte tot timpul cu cele rele: mâhnirile ne copleşesc, bolile ne cercetează, moartea bate la uşă, nereuşitele ne încearcă, visurile ne sunt spulberate, speranţele zdrobite, biciul încercărilor ne loveşte fără milă. Iar noi, în faţa greutăţilor vieţii şi, mai ales, din pricina neliniştii, neputinţelor şi descurajărilor, ne pierdem nădejdea şi credinţa. Iar pentru aceste lucruri ne certăm cu Dumnezeu, îl hulim, îl ocărâm, îi cerem socoteală. Alături de noi, diavolul se bucură de aceste reuşite ale lui.

Trebuie să fim cu luare aminte pentru a înfrunta greutăţile vieţii, căci diavolul pândeşte tot timpul, ca să exploateze momentele grele ale vietii prin care trecem. Diavolii ne atacă mai ales când Dumnezeu îngăduie să fim ispitiţi, pentru creşterea noastră duhovnicească. Prin gândurile insuflate ne împinge la vrăjmăşie cu Dumnezeu şi urmăreşte să ne îndepărteze de El, ca după aceasta să devenim pradă uşoară pentru ei.

Sunt boli care apar datorită firii noastre slăbite faţă de microbi. Alte boli sunt datorate păcatelor noastre. Alteori, diavolul intră în trupurile oamenilor şi le slăbeşte puterea, din sănătoase făcându-le bolnave şi chircite.

Cuviosul Nil Ascetul Spune: “Sunt aşadar diavoli care intră în trupul omului şi în toate mădularele lui şi îi sug puterea, lăsându-le aproape fără vlagă. Şi aceasta se întâmplă cu toate că în trup nu se află nici o boală”. De aceea, în orice boală trebuie să alergăm în primul rând la Sfintele Taine şi la rugăciunile Bisericii. Şi nu numai la Sfântul Maslu, ci şi la rugăciunile speciale pentru vrăji, deochi, farmece, coşmaruri, insomnii, precum şi orice rele care îi bântuie pe oameni.

Puterea lui Dumnezeu este infinit mai mare decât a diavolilor, iar omul care se roagă lui Dumnezeu va putea să scape prin puterea dumnezeiască de orice rău cu care satana încearcă să ne chinuie.

3.13. Furnico-leul

Furnico-leul este tactica de acţiune a diavolului. La început diavolul este mic şi neobservat, ca o furnică, iar după o perioadă de timp devine mare şi înfricoşător ca leul (1 Petru 5, 8).

Furnico-leul este, de fapt, păcatul, aşa cum ni-l prezintă diavolul. La început, înainte de a păcătui, diavolul ni-l prezintă mic, cât o furnică, fără însemnătate şi fără consecinţe. Se străduieşte, ajutat de patimile noastre, să ne prezinte păcatul ca fiind mic şi fără nici o gravitate. Iar după ce am păcătuit, ni-l arată ca un leu, mare şi înfricoşător. Şi acest lucru îl face pentru a ne arunca în deznădejde şi a ne convinge că nu mai este şansă de pocăinţă şi, deci, de mântuire. Toţi am avut de suferit de pe urma acestei arme diavoleşti.

La început, diavolul îţi pune în gând să calci o poruncă dumnezeiască. De exemplu, să desfrânezi. Ajutat de pofta ta spre desfrânare, atacul diavolului începe sistematic. Dacă omul nu i se împotriveşte prin post, rugăciune, smerenie, spovedanie şi Sfintele Taine, diavolul îi spune: “Nu te necăji, nu eşti tu primul nici ultimul care greşeşte. Şi apoi ce mare păcat, astăzi toţi păcătuiesc. Mai târziu te vei pocăi”. Astfel de atacuri foloseşte diavolul, ca sa pară mai mic păcatul şi fără însemnătate.

După ce ai păcătuit, diavolul te aduce la deznădejde spunându-ţi ce lucru înfricosător ai făcut. Cum ai să te duci la duhovnicul tău să-i spui că ai gresit. El, care te stie atât de bun si curat? Ai călcat porunca lui Dumnezeu si pentru aceasta vei fi canonisit. Pentru tine nu mai este iertare si milă. Nu mai ai sansă de mântuire. Mai bine distrează-te si păcătuieste în continuare. Îngreunându-ţi sufletul cu păcate, pierzi astfel şansa pocăinţei şi a mântuirii.

De aceea este nevoie de mare atenţie. În esenţă nu există păcate mari sau mici, uşoare sau grele. Toate păcatele sunt păcate. Cine a greşit într-o singură poruncă dumnezeiască, s-a făcut vinovat de toate poruncile dumnezeieşti (Iacob 2, 20). Deci, nu trebuie să considerăm unele păcate mici si altele mai grele. Această metodă de deosebire a pâcatelor este de la diavol. Orice călcare a poruncilor este de la diavol. Orice călcare a poruncilor dumnezeiesti este păcat. Bine este să nu păcătuim, pentru că orice păcat este urâciune înaintea lui Dumnezeu şi mânie pe Dumnezeu. Iar dacă am păcătuit, să ne ridicăm imediat, să ne rugăm, căci mila lui Dumnezeu este nemăsurată.

3.14. Diavolul înşeală prin erezie şi necredinţă

Credinţa puternică dreaptă (ortodoxă) şi faptele bune creştine mântuiesc pe om. Dimpotrivă, credinţa rătăcită, eretică şi care se sprijină pe născociri omeneşti şi diavoleşti şi care nu cunoaşte Sfintele Scripturi, nu foloseşte şi nu mântuieşte.

Sfântul Atanasie cel Mare spune: “Diavolul, care în urâciunea răutăţilor lui, a născocit ereziile, se foloseşte de cuvintele Sfintelor Scripturi ca de un acoperământ, pentru amăgirea celor naivi, semănându-ţi ele otrava sa sufletească. Ca urmare, credinţele eretice şi greşite, care se împotrivesc învăţăturii Bisericii Ortodoxe sunt piedici înfricoşătoare pentru mântuirea sufletelor noastre şi arme puternice ale diavolilor. Prin necredinţă, diavolul întinde curse mai ales celor învăţaţi, care se încred în ei înşişi. Diavolul se prezintă în faţa lor cu ştiinţa şi filozofia şi le aduce necredinţa.”

Oare nu-i vedem pe astfel de oameni lângă noi? “Cine a văzut ceea ce spun Sfintele Scripturi?” întreabă cei necredincioşi. Iată gânduri si întrebări insuflate de diavoli oamenilor care au deja o înclinare spre necredinţă.

Sfântul Apostol Pavel scrie: “Dumnezeul acestui veac (diavolul) a orbit mintea necredincioşilor, ca să nu le lumineze lumina Sfintei Evanghelii slava lui Hristos”.

3.15. Oamenii păcătoşi sunt slugile diavolilor

Diavolul este împăratul acestei lumi a păcatelor. El are în această lume slujbaşii săi (Ioan 12, 31). Vrăjmaşul mântuirii noastre se luptă pentru pierderea sufletelor omeneşti şi a avut întotdeauna ucenici, cu voia sau fără voia lor. Astfel de oameni, gata oricând să facă voia diavolului, sunt nenumărati, atât tineri, cât si vârstnici, bărbaţi şi femei. Iată numai câteva exemple: soţul tiran, aspru, beţiv şi desfrânat, care alungă pacea şi dragostea din familia sa; o femeie ispititoare, care umblă sumar îmbrăcată pe stradă, smintind pe oameni cu păcatul desfrânării; un om de ştiinţă sau de cultură, necredincios sau eretic, care prin scrierile sale, prin cuvintele sale varsă otrava necredinţei şi a ereziilor în sufletele cititorilor; omul bogat, care cu ajutorul banilor corupe conştiinţele; tatăl şi mama, care prin educaţia atee, eretică şi imorală pe care o dau copiilor îi conduc pe aceştia în mrejele păcatelor şi spre pierderea sufletelor…

Să luăm aminte la noi înşine, ca nu cumva să ajungem vreodată unelte ale diavolilor, cu voia sau fără voia noastră şi să contribuim astfel la pierderea sufletelor semenilor noştri. Căci va veni într-o zi clipa în care vom da seama de sufletele care s-au pierdut în iad din pricina noastră. Dumnezeu ne va spune atunci: “Sângele lor din mâna ta se va cere” (lezec. 3, 20).

Tot Mântuitorul nostru ne-a învăţat: “Feriţi-vă de proorocii mincinoşi, care vin la voi în haine de oi, iar pe dinăuntru sunt lupi răpitori” (Matei 7, 15). Iar Sfinţii Apostoli ne-au învăţat: “Nu daţi crezare oricărui duh. Ci cercetaţi duhurile dacă sunt de la Dumnezeu, fiindcă mulţi prooroci mincinoşi au ieşit în lume” (1 Ioan 4, 1).

Având o astfel de poruncă de la Dumnezeu, trebuie să ne ferim de orice legătură cu duhurile necurate (de astrologi, vrăjitori, magi, senzitivi, contactanţi ai OZN, prezicători, bioenergeticieni, radiestezişti etc.) Chiar dacă demonul se preface că spune prin ei adevărul, noi cunoscând scopurile pe care le urmăreşte el, să le respingem, aducându-ne aminte de cuvintele Sfintelor Scripturi: “Iar păcătosului i-a zis Dumnezeu: Pentru ce tu istoriseşti dreptăţile Mele” (Ps. 49, 17).

3.16. Diavolul ne luptă cu deznădejdea

Ca să păcătuiesti este cel mai uşor. Rar şi greu lucru este a te pocăi şi a te mântui. Multe pricini contribuie la aceasta: nepăsarea, ruşinea, lipsa de interes. Şi astfel omul rămâne căzut în păcate, departe de mântuirea sa.

Pocăinţa noastră se sprijină pe nădejdea ca Dumnezeu, prin marea Sa milostivire, îsi va deschide cu dragoste bratele sale, primind pe fiul cel pierdut, care se întoarce din tara păcatului, în casa Tatălui Său. Lipsit de această nădejde, omul păcătos se simte parăsit de Dumnezeu si neputincios, renuntând la lupta de a se elibera de păcatele sale, care îl apasă. lar greutatea păcatelor sale creşte în fiecare zi şi starea sa sufletească se înrăutăţeşte. Odată cu pierderea nădejdii sale în Dumnezeu, omul îşi pierde şi mântuirea, pentru că rămâne încătusat păcatului, rob al satanei, care îl conduce la tot lucrul rău şi aceasta împotriva bunăvoinţei lui Dumnezeu, care vrea ca toţi oamenii să se mântuiască şi la cunoştinţa adevărului să vină (1 Tim. 2, 4).

Arma deznădejdii este extrem de eficace pentru diavoli, căci deznădejdea va sluji întotdeauna de sfetnic rău omului. Ea îi închide omului calea întoarcerii la Dumnezeu şi îl sileşte să rămână împotmolit în mlaştina păcatelor. Dar cum lucrează diavolul? El şopteşte la urechea fiecărui om păcătos: “Iată tinereţea ţi-ai pierdut-o în păcate, toată viaţa ta ai făcut numai rele, desfrânări, hoţii, minciuni, iubire de arginţi, beţii, ai minţit, ai jurat, ai hulit pe Dumnezeu. Ce nădejde de mântuire ai? Eşti pierdut! Cel puţin mai distrează-te, câte zile mai ai de trăit pe pământ”.

Astfel urmăreşte diavolul să adâncească pe om şi mai mult în păcate, să facă inima noastră locaş al diavolilor şi să ne îndepărteze de Dumnezeu.

Atitudinea noastră trebuie să fie alta. Ai păcătuit? Trebuie să-ţi pară rău de păcatele săvârsite şi să te ridici şi să te întorci la Dumnezeu. Sfântul Ioan Gură de Aur zice că “diavolul are cea mai mare bucurie când omul cade în deznădejde, mai multă decât atunci când păcătuieşte”.

Sfânta Scriptură şi Sfinţii Părinţi ne arată cât de bun şi iubitor de oameni este Dumnezeu, ca să ne dea nădejde şi curaj, să ne ridicăm din robia păcatelor. De fiecare dată când şovăim să ne pocăim şi rămânem în deznădejde, bucurăm pe diavoli şi ne facem robii lor. Trebuie să scăpăm de această cursă a diavolilor (II Tim. 2, 26). Să nu ne lăsăm stăpâniţi de deznădejde, căci deznădejdea se naşte din mulţimea păcatelor, din îngreunarea conştiinţei şi din nesuferita mâhnire sau din mândrie şi din îngâmfare, după cum ne spune Sfântul Ioan Scărarul.

Această stare de deznădejde nu este plăcută lui Dumnezeu, iar Sfânta Scriptură şi Sfinţii Părinţi ne-o prezintă ca pe o stare sufletească periculoasă. Numai diavolul se bucură de deznădejdea omului. Orice gând de deznădejde este de la cel viclean.

Sfântul Ioan Scărarul spune: “Nimic nu se compară cu îndurarea lui Dumnezeu. De aceea, cel ce deznădajduieşte, s-a înjunghiat pe sine”.

3.17. Diavolul atacă pe oamenii izolaţi

Oamenii izolaţi, care se sprijină pe ei înşişi, care nu se sfătuiesc cu alţi oameni, sunt cel mai uşor de atacat şi de doborât de diavoli. Întărirea reciprocă a doi sau mai multi fraţi este o armă înfricoşată împotriva diavolilor. Oamenii uniţi duhovniceşte, care se ajută şi se întăresc reciproc, cad foarte greu în cursele diavolilor. Vrajmaşul mântuirii noastre ştie că “unde sunt doi sau trei adunaţi întru numele Domnului, acolo se află şi Hristos în mijlocul lor” (Matei 18, 20) şi de aceea îi urmăreşte pe cei izolaţi, pentru a-i ataca. Deci, trebuie să păstrăm în permanenţă legătura duhovnicească cu Hristos, cu Biserica şi cu semenii noştri.

Creştinii, care sunt uniţi duhovniceşte cu Hristos şi cu semenii lor când se roagă împreună, se ajută unii pe alţii şi muncesc împreună, iar harul lui Dumnezeu îi păzeşte de săgeţile diavolilor. Cele mai multe cazuri de sinucidere sunt semnalate la oamenii care se despart de Biserică şi trăiesc izolaţi. Datoria noastră este foarte clară: Nu vom îngădui diavolului să ne piardă cu înşelăciunea sa.

Să rămânem credincioşi în cele ce am învăţat şi de care suntem încredinţaţi din Sfintele Scripturi şi învăţăturile Sfinţilor Părinţi (II Tim. 3, 14). Pentru că aceste lucruri sunt spre folosul mântuirii noastre şi al dobândirii vieţii celei veşnice.

3.18. Diavolii ne ispitesc cu cele de-a dreapta

Dacă vede diavolul că armele sale pline de răutate şi de păcate nu au reuşit, atunci ne atacă cu mândria. Omul care cedează acestui mare păcat este stârnit de orgoliu şi, astfel, din cel mai înalt om duhovnicesc va ajunge cel mai păcătos. Dacă, de exemplu, ne luptăm cu diavolii şi nu cedăm ispitelor lor, ei îşi schimbă metodele şi ne atacă cu cele de-a dreapta, cu mândria. Astfel, îţi va şopti la ureche: “Bravo! Eşti un luptător virtuos. Meriţi laude!” Este însă glasul diavolilor, care sunt învăţătorii îngâmfării.

Dar această metodă poate fi utilizată şi în alt mod: Diavolul vine şi sădeşte în om dispoziţia pentru o râvnă foarte mare, adică ne îndeamnă să ne nevoim, spre cele ce depăşesc puterea noastră (post peste măsură, somn puţin, priveghere de toată noaptea…). Sfântul Ioan Scărarul ne lămureşte: “De multe ori scopul vrăjmaşilor nostri este să ne îndemne la cele mai presus de puterea noastră, ca, descurajându-ne (sau îmbolnăvindu-ne), să lepădăm şi cele după putere şi să prilejuim râsul cel mai mare al vrăjmaşilor noştri”. Sfinţii părinţi ne învaţă că tot ceea ce este peste puterea noastră este de la diavoli. De exemplu, dacă ţinem post aspru, fără binecuvântarea duhovnicului, ne putem îmbolnăvi cu trupul şi nu mai putem munci pentru fapta bună creştină, necesară mântuirii noastre.

Pentru toate lucrurile este un timp, iar drumul virtuţilor are şi el anumite legi. Diavolul ne îndeamnă să le călcăm, să urmăm, adică, cele mai presus de puterile noastre. Iar rezultatele? Nereuşind, ne îmbolnăvim, deznădăjduim, scade râvna spre virtute şi în cel mai rău caz ne putem îmbolnăvi psihic.

Alt mod în care se manifestă ispita diavolului de-a dreapta este lepădarea dojanei. Vrajmaşul nostru ne laudă pentru izbânzile noastre; ne înalţă pe culmile mândriei şi ne arată pe ceilalţi oameni neînsemnaţi, păcătoşi şi proşti. Fariseul din noi va cugeta: “eu nu sunt ca ceilalţi oameni: răpitori, nedrepţi, adulteri…” (Lc. 18,11). Şi astfel se întâmplă ceea ce spune Sfântul Ioan Scărarul: “Dracii ne silesc fie să păcătuim, fie, dacă nu păcătuim, să judecăm pe cei ce păcătuiesc, pentm ca prin lucrul cel de-al doilea să pătăm pe cel dintâi”.

Prin judecarea aproapelui nostru ne îndepărtăm de Dumnezeu şi pierdem astfel plata pentru virtuţile pe care le avem. Aceste viclenii ale diavolilor sunt arme redutabile împotriva crestinilor si a celor ce sporesc duhovniceste. Pe acestia, diavolul îi prinde în mrejele sale, fie prin mândrie, fie prin judecarea aproapelui. Cu adevărat, vrăjmaş înfricoşător este diavolul.

Să stăm bine! Să stăm cu frică, să luăm aminte!

3.19. Cele patru atacuri ale diavolilor în preajma morţii omului

a) Primul atac al diavolilor este asupra credinţei. Satana seamănă gânduri de îndoială şi de necredinţă în mintea omului. Creştinul trebuie să se însemne cu Sfânta Cruce, să se roage lui Dumnezeu cu smerenie şi să-i răspundă: “Mergi înapoia mea Satană, tată al minciunii, pentru că eu cred ce spune Dumnezeu, iar nu ce spui tu şi cei asemeni ţie”;

b) Al doilea atac este asupra deznădejdii. Prin aceasta ne înfricoşează cu păcatele pe care le-am făcut, spunându-ne că nu mai avem nădejde de mântuire. Noi să ne aducem aminte că Dumnezeu este milostiv şi poate ierta păcatele noastre;

c) Al treilea atac al diavolilor în preajma morţii omului este cu slava deşartă. Prin aceasta ne îndeamnă să avem încredere în faptele noastre. Noi să ne aducem aminte că toate faptele bune le-am făcut numai cu ajutorul lui Dumnezeu;

d) Al patrulea atac este cu închipuirea de sine. La mulţi creştini, înainte de moarte, diavolii se arată în chip de îngeri luminaţi şi alte năluciri (2 Cor. 11, 14). În aceste clipe trebuie să ne smerim şi să-i zicem: “Prefă-te ticălosule în întunericul tău. Eu nu sunt vrednic de astfel de arătări”.

Dumnezeu, care se află în noi de la Sfântul Botez, este mai putemic decât diavolul.

Diavolul dispune de arme puternice şi nenumărate şi ne atacă cu mare furie, pentru a ne birui. Dar nu trebuie să ne speriem de atacurile diavolului atâta timp cât ne aflăm aproape de Dumnezeu cel Atotputernic. Mântuitorul nostru Iisus Hristos s-a făcut om “ca să strice lucrările diavolului” (Ioan 3, şi să izbăvească pe cei pe care “frica morţii îi ţineau în robie toată viaţa” (Evr. 2, 14-15).

Când Domnul nostru Iisus Hristos a coborât la iad, El a desfiinţat împărăţia iadului şi a eliberat pe cei deţinuţi acolo de diavoli. Sfântul Antonie cel Mare ne spune: “Se cuvine să nu ne temem de atacurile lui şi de săgeţile lui arzătoare şi de vicleniile lui lucrate de meştesugita lui minte. Toate acestea nu sunt nimic înaintea puterii lui Dumnezeu, Mântuitorului nostru Iisus Hristos, care numai rostind numele Lui cu credinţă şi cu evlavie, pune pe fugă toată oştirea diavolilor”. Aceasta întrucât Dumnezeu ne-a încredinţat că “mai mare este Cel ce este în voi, decât cel din lume” (1 Ioan 4, 4). Alături de Dumnezeu cel Atotputemic ne facem şi noi puternici. Şi astfel şi noi smeriţii şi neputincioşii avem curajul să ne aruncăm în luptă şi să ne împotrivim vrăjmaşilor diavoli.

La Sfântul Botez am fost întrebaţi: “Te lepezi de satana şi de toate lucrurile lui şi de toţi îngerii lui? De toată slujirea lui?” Iar noi am răspuns: “Mă lepăd!” Iar apoi: “Te uneşti cu Hristos?” Şi noi am răspuns: “Mă unesc!” Cu cât vom fi mai sfinţi, mai apropiaţi de Dumnezeu, mai uniţi mistic cu Hristos, cu atât diavolii vor fi mai departe de noi, iar atacurile lor vor fi mai neputincioase. Iar cu cât vom fi mai uniţi cu lumea şi cu păcatele, cu atât diavolii vor fi mai apropiaţi de noi şi noi vom fi slujitorii lor. Sfântul Apostol Ioan ne spune: “Cel ce s-a născut din Dumnezeu se păzeşte pe sine şi cel viclean nu se atinge de El” (1 In. 5,18).

(Extras din cartea: “Razboiul creştinilor cu diavolii”)

Sursa: Ai grija ce visezi-Se indeplineste!

Erupțiile solare

În timpul unei erupții solare o cantitate enormă de energie care se află în cromosfera și în coroana este eliberată dintr-o dată. Materia este proiectată în coroană și deoarece particulele sunt accelerate la viteze foarte mari (150.000 km/h) ele sunt expulzate în spațiul interplanetar, generând rafale ale vântului solar.
În vecinatatea Pamântului viteza particulelor care formează vântul solar este în medie de 350 km/s și crește în urma unei eruptii la 800 km/s. De asemenea, crește și concentrația lor, de la 5-10 particule/cm3 la 100 particule/cm3. Aceste perturbații afectează câmpul magnetic terestru, deformându-l. Particulele încarcate electric, care în mod normal sunt deviate de câmpul magnetic terestru, urmaresc liniile de câmp în regiunea polilor și pătrund în atmosfera încalzind-o, producând raze X și gaze ionizate.
Ca efecte putem menționa aurorele polare, perturbarea telecomunicațiilor, apariția unor supratensiuni pe liniile de transport ale energiei electrice care pot deteriora rețelele de distribuire a electricității; ca urmare a încalzirii produse atmosferei, aceasta se extinde, ceea ce constituie o piedică pentru sateliți, având ca efect scoaterea lor de pe orbită.
Observarea Soarelui a pus în evidență faptul că apariția protuberanțelor și a eruptiilor este strâns legată de prezenta petelor solare, întreaga activitate solară având deci un ciclu de 11 ani. Variațiile activitații solare afectează clima de pe Pamânt. Astfel, perioada 1645-1715, în care nu a fost înregistrata nici o pata solara corespunde cu anii cei mai friguroși ai “micii ere glaciare”, o perioada în timpul căreia temperaturile au fost anormal de scăzute în Europa. Începând cu secolul XX Soarele este mai activ ceea ce a produs o creștere usoară a temperaturii medii a Pământului.

Sursa: Curiozităţii din întreaga lume

Dezvaluirile uluitoare ale jurnalistului american Benjamin Fulford

Eveniment de importanta mondiala: Dezvaluirile uluitoare ale jurnalistului american Benjamin Fulford despre iminenta prabusire a asa-zisei “Elite Mondiale”

“”Miercuri, 14 Septembrie 2011, Benjamin Fullford a acordat un interviu la radio lui David Wilcock, cercetator, autor si realizator de filme in domeniul stiintelor de avangarda.

Benjamin Fulford a lucrat 30 de ani ca jurnalist financiar pentru Revista Forbes si ca editor pentru regiunea Asia Pacifica. Fulford este cat se poate de bine documentat, fiind o persoana publica pe internet inca din 1999 si castigand increderea multor oameni in diverse programe secrete, avand astfel contact cu un numar incredibil de diferite surse.

Recent, aceste surse l-au informat ca de fapt cutremurele care au aparut in zonele Colorado si Washington DC, in datele de 22 si 23 August 2011 au fost in realitate atacuri nucleare impotriva instalatiilor militare subterane.

Aceste baze subterane au fost construite de catre guvernul Americii de la inceputul anilor 1960, avand costul de trilioane de dolari din banii contribuabilului nedocumentati care se duc in aceste “proiecte negre”.
80 de tari diferite au format acum o alianta impotriva „Noii Ordini Mondiale”.

Pe data de 23 August 2011 doua uriase orase subterane au fost distruse de doua bombe atomice in zona partii de sud a orasului Washinghton Dc,Virginia se pare ca epicentrul a fost in Mineral town si in Colorado langa Denver.

La stiri au fost semnalate cutremure avand magnitudinea de 5,3 si 5,9 care au o scala neobisnuita de manifestare specifica unei bombe atomice, pe data de 23 august 2011.

Deasemenea au fost inregistrate sunete neobisnuite in intregul oras. Se pare ca in acel moment cand explozia s-a declansat, in fiecare din aceste doua orase subterane au fost pana la 30.000 de oameni. Deci discutam cu privire la potentialul de 60.000 de decese.

Tipii acestia nu si-au imaginat vreodata ca aceste facilitati subterane ar fi putut fi atacate. Niciodata.

……………………….
Ei vroiau sa reduca populatia lumii cu 90%.
Aveau de gand sa se ascunda in aceste baze subterane dupa ce ar fi declansat un holocaust nuclear.
Planul original era sa porneasca un razboi nuclear intre Iran si Israel.
In orice caz, ceea ce s-a intamplat este ca exista un grup in interiorul Pentagonului si agentiile sale care au realizat ca acest plan era nebunesc.

Stiau ca planul de a ucide 90% din umanitate este o nedreptate. Apoi au aruncat in aer bazele subterane pe care elitele aveau de gand sa le utilizeze pentru a se ascunde atunci cand ar fi realizat holocaustul lor nuclear.
Aceste atacuri au fost, se pare, sprijinite si de catre anumite civilizatii extraterestre benefice.
Acest sprijin al atacurilor a fost total neasteptat, intrucat cabala a fost condusa sa creada ca extraterestrii aveau de urmat legi spirituale care le interziceau sa intervina vreodata- sub orice forma.

Mai multe documente top-secrete au relevat ca daca extraterestrii nu au fost invitati in mod special sa apara de o majoritate a oamenilor, si/ sau de catre conducatorii lor, nu ar putea aparea in mod public si deschis, la nici o scara larga, pana la sfarsitul anului 2012. In orice caz, extraterestrii au oprit in mod constant rachete si facilitati nucleare.
Ajungem la un moment in care totul o sa devina public. O sa fie pe undele radio. O sa fie la stiri. Nu mai pot ascunde pentru mult timp.

…………………………………………
57 de tari au fost invitate de catre Elvetieni sa discute indepartarea acestor oameni din punct de vedere financiar si crearea unui boicot financiar international inpotriva conducatorilor G5-ului. 57 de tari diferite, inclusiv unele din tarile Europei de Est… Olanda, Canada si America de Sud. Mai mult de 80 de tari au semnat aceasta alianta. Ei nu controleaza banii lumii. Odata ce ei pierd controlul teroristilor, oamenii cu armele, totul s-a terminat.
……………………………………………..

“Noi” suntem un grup de oameni implicati in lupta de a rasturna aceasta cabala.
Grupul nostru include membrii ai CIA-ului, Pentagonului, agentii de informatii si diverse alte grupuri, incluzand societati secrete asiatice.
Avem persoane care abandoneaza cabala aceea ca sobolanii care sar de pe un vas care se scufunda. Folosim numele Dragonul Alb. Mai exista un alt grup care se autodenumesc Palariile Albe.
Cu totii avem acelasi scop, care este sa lasam fara putere acest grup de oameni nebuni.
…………………………………………

90% din bugetul SUA merge la armata. Armata SUA este dependenta de finantarea de la Wall Street.
Acesta este motivul pentru care depindeau in cele din urma de Chinezi si de Asiatici , care finantau Wall Street.
Un procent de aproximativ 80-90 la suta din Pentagon le respinge planurile si este de partea acestei aliante.
Se asteapta ca dolarul sa se prabuseasca, multumita acestui efort international coordonat – urmat de declaratia oficiala a falimentului de catre guvernul Statelor Unite. Acesta va fi evenimentul precursor imediat. Sondajele de opinie din Statele Unite arata ca 87 la suta din Americani nu au incredere in Washington. Asta ar trebui sa-ti spuna care este starea mentala de acum in America.
China si natiunile nealiniate au pus presiune asupra oligarhilor care conduceau lucrurile dupa Cel de-al Doilea Razboi Mondial.
………………………………………….

La Curtea internationala de justitie de la Haga au fost dati in judecata de catre chinezi Proprietarii Consiliului Federal al Rezervei din America pentru aurul care a fost vandut catre proprietarii Consiliului Federal al Rezervei.
Proprietarii Consiliului Federal al Rezervei au pierdut acest proces si li s-a spus sa cedeze aurul… incepand cu 12 Septembrie 2001.
In schimb, pe data de 11 Septembrie 2001, asa cum prea bine stiti toti, au dat lumii degetul si au pornit acest imens, fals razboi global impotriva terorii.

A fost parte unei incercari de control planetar create de catre grupurile fasciste de dupa al Doilea Razboi Mondial.
Aceasta noua putere militara s-a dorit a fi folosita pentru a se pregati un razboi impotriva Chinei. Acest plan s-a destramat cand Rusia a renuntat la ei si Putin a reafirmat independenta pentru Rusia.
Aceasta le-a eliminat controlul- industria petrolului- si a facut ca acel mare plan sa nu functioneze. Chinezii de asemenea au incetat sa cumpere din trezoreriile Americii pentru un timp pentru a pune presiune pe acest grup.
Asadar au schimbat strategiile. In schimb, ei au incercat sa se dea bine pe langa China si sa le ofere o dictatura mondiala…in parteneriat cu acest grup.
De aceea ati vazut in public cum Obama a vizitat China in 2009 si a oferit un “G2″.
Acesta este modul in care puteti confirma acest lucru.
……………………………………………….

Chiar inainte de 11 Septembrie (dar o multime de oameni au uitat despre asta) Donald Rumsfeld apare la televiziunea nationala si declara ca au “pierdut” 2.3 trilioane de dolari de la Pentagon in deceniul precedent.
Acei bani au fost de fapt utilizati pentru a finanta Blackwater- o armata privata de mercenari, necontrolata de catre Pentagon.Incercau sa stoarca bani de la tari diferite.
………………………………………………..

Au ucis grupul tanar al partidului conducator in Norvegia- acestea au fost atacurile din Norvegia- deoarece incercau sa acapareze fondul de petrol in valoare de 1.5 trilioane de dolari pe care guvernul Norvegiei il controleaza.
………………………………

Au invadat Libia pentru a prelua fondurile lor de petrol, deoarece Libienii le-au spus, ” Nu mai avem de gand sa va mai dam petrol in schimbul bancnotelor voastre“.
……………………………………..

Au avertizat Japonia ca vor pune arma nucleara pe fundul marii daca nu le ofera bani. ” Daca nu o veti face, va urma Muntele Fuji”.
Aceasta este o informatie publica disponibila. Responsabil de securitate la Fukushima era o companie Israeliana.
Plutoniul este ceea ce a cauzat majoritatea otravirii cu radiatii din dezastru.
Prim-ministrul Israelian Benjamin Netanyahu l-a sunat dupa atacul de la Fukushima pe prim-ministrul Japoniei Naoto Kan.
Netanyahu a spus ca vor cauza alte dezastre nucleare in jurul Japoniei daca nu vor incepe sa predea banii.
…………………………………………………….

Chiar si Titanicul a fost de fapt scufundat in mod deliberat pentru a scapa de 600 finantatori mai vechi care erau opusi preluarii controlului asupra Comitetului Rezervei Federale.
………………………………………………

Intalnirea Bilderberger care a avut loc in luna iunie, in St Moritz, Elvetia in acest an trebuia sa dureze pana Marti. Cu totii au trebuit sa fuga in noaptea de Duminica, pentru ca erau pe cale de a fi arestati de catre Elvetieni.
Ceea ce se intamplat a fost faptul ca un parlamentar Elvetian a incercat sa intre in site si a fost batut.
A mers la guvernul Elvetian si a spus: “Sunt un membru Elvetian al parlamentului, in tara mea proprie, si m-au batut si m-au aruncat afara. Asta e ilegal.”
Ei au spus; “Da. Vom merge sa- arestam.” Ei toti au trebuit sa-si impacheteze valizele si sa fuga in noaptea de duminica – inainte de a fi arestati luni.
Bilderbergerii au fost alungati, cu cozile lor intre picioare.
…………………………………….

La un moment dat, cred ca Pentagonul va trimite probabil oameni la sediurile TV centrale din Statele Unite. Veti vedea fete noi si o poveste total diferita iesind din televizoarele voastre in curand.
………………………………………………………………………………………………………………………..

Comentariu: Daca toate acestea sunt adevarate, este cea mai importanta și, totodata, cutremuratoare stire.
In opinia noastra, multi dintre membrii ”illuminati” se vor trezi, multi dintre membrii masoneriei s-au trezit deja, fie dandu-si seama ca este un grup de natura luciferica, fie dandu-si seama ca , cel putin, omenirea condusa de ei nu este condusa in directia in care li s-a declarat la inceput.
Cu alte cuvinte, au inceput sa isi puna intrebarea ”De fapt, unde mergem noi acum” aplicand principiul esential ca ”pomul se cunoaste dupa roade iar omul se cunoaste dupa fapte”.

Din interviu au fost selectate cele mai relevante aspecte.”"

Sursa: Dincolo de limite – Beyond the limits

Extraterestri cu aspect uman infiltrati printre noi?

Intrebare pe un forum de discutii cu tematica paranormala: “Cati extraterestri traiesc, in acest moment, pe Pamant, deghizati in oameni?” Raspuns: “Toti, in afara de tine, suntem extraterestri; esti singurul om ramas, dar nu te teme, vom veni si dupa tine, curand”. Dincolo de aceasta gluma, mai multe sondaje, extrem de serioase, releva un fapt uimitor: unul din cinci pamanteni crede ca extraterestri traiesc printre noi, deghizati in oameni.
O sondare a opiniei publice, efectuata de Reuters cu ajutorul a 23.000 de subiecti adulti din 22 de tari, a conchis ca India este, in constiinta locala, un epicentru de activitate extraterestra, iar 45% dintre oamenii de aici sunt convinsi ca o invazie extraterestra este deja in derulare. Nici chinezii nu sunt departe, 42% dintre acestia aderand la idei similare, urmati de cei 29% dintre japonezi care isi suspecteaza concetatenii ca ar putea avea origini extraterestre. In Australia, 23% dintre cei chestionati cred ca extraterestrii exista pe Pamant, in timp ce belgienii, germanii si suedezii sunt mai sceptici si doar in proportie de 8% acrediteaza o asemenea teorie. Desigur, multi dintre cei care au dezmintit posibilitatea ca fiinte straine sa traiasca printre noi ar putea fi ei insisi extraterestri care doresc sa ramana nedescoperiti.

Lasand gluma deoparte, cel mai important lucru pe care ni-l spun toate aceste cifre este acela ca teoria infiltrarii unor fiinte din alte lumi in randurile noastre nu are doar trei adepti nebuni, rataciti in colturi izolate de lume ci, dimpotriva, zeci de milioane de oameni de pe tot cuprinsul globului dau curs unei asemenea posibilitati.

O teorie a conspiratiei plauzibila?

La o prima vedere, ideea unor “spioni extraterestri” strecurati printre noi pare, dincolo de a fi copilareasca si paranoica, rezultatul direct al unor povesti si filme stiintifico-fantastice, de tipul “Oameni in Negru”, prin care tocmai un asemenea scenariu le este servit consumatorilor. Dar, la o aplecare mai atenta asupra subiectului, pastrand desigur rezervele de bun simt ale gandirii critice, se naste timid intrebarea “si totusi, de ce nu?”

Este suficient sa ne gandim in felul urmator, pentru a lasa sa ne patrunda “in sistem” un crampei de indoiala: oare noi, oamenii – aventurieri, oportunisti, curiosi si iscoditori, cum ne stim -, am evita sa ne strecuram in sanul unei civilizatii inferioare, nou descoperita, ca membri ai ei, pentru a o studia si chiar manipula din interior, in masura in care abilitatile noastre fizice si psihice sau tehnologia de care dispunem ne-ar permite acest lucru? Oare ce anume, dincolo de discutabile bariere morale sau anumite riscuri, ne-ar opri sa intreprindem o asemenea actiune?

Desigur, chiar si pentru cei care cred sincer in extraterestri, paralela poate parea fortata si ideea in sine mai degraba apanajul unei minti foarte entuziaste. Cat despre cei bigoti, care resping oricum din start existenta unor fiinte extraterestre, nici nu mai poate fi vorba ca ar acorda ceva mai mult decat statutul de blasfemie unor ganduri de acest fel. Si totusi, chiar in proportie minima, o posibilitate ca unii dintre noi, poate chiar liderii nostri, sa fie extraterestri, nu de ieri de azi, ci dintotdeauna, si poate nici macar constient, exista. Tot asa cum exista, in acelasi procentaj, eventualitatea ca tot ceea ce frizeaza fantezia si despre care nu s-a demonstrat ca nu ar putea sub nicio forma exista, pana la urma… sa existe. Pur si simplu, pentru ca ne trece prin gand, sunt sanse sa se intample.

Toata povestea este, la urma urmei, conditionata strict de existenta sau inexistenta extraterestrilor. Daca Ei exista intr-adevar, daca zboara prin spatiu cu viteza luminii, daca sunt extrem de avansati tehnologic si daca ne-au descoperit, mai mult chiar, daca ne si seamana fizic, atunci, ironic, sansele ca extraterestri sa fi coborat intre oameni sunt mai mari chiar decat sa nu o fi facut. Deci si in aceasta situatie, cumva, discutia se rezuma tot la problema existentei extraterestrilor si nu la posibilitatea ca ei sa recurga la asemenea tactici de… spionaj.

Totul suna nebunesc, dar nici nu este condamnabil ca se nasc asemenea teorii, atunci cand pe cer apar necontenit, de zeci de ani, fenomene si obiecte zburatoare inexplicabile, iar sute de filme, carti, emisiuni si discutii vazute, citite, urmarite si purtate de-a lungul timpului alimenteaza constant teoriile despre extraterestri si ne orienteaza in directia OZN-urilor. Pe urma, mai sunt si celebrele cazuri de rapiri extraterestre, probabil niciodata dovedite mai presus de orice banuiala, dar totusi numeroase si asumate de oameni vizibil marcati de ceva. Nu putem spune ca asemenea declaratii au adus vreodata cuiva faima internationala sau vreun beneficiu; dimpotriva, acesti oameni au fost mereu priviti ca ciudati si au dezvoltat serioase probleme in a duce o viata normala. Deci, cu greu se poate vorbi despre nascociri teatrale, cel mult poate fi invocata alienarea, nici ea foarte plauzibila, fiind adeseori vorba despre oameni intelectuali, culti, sanatosi mental.

Dusmani, sau prieteni?

Cultura populara ne-a “programat” sa vizualizam in mod standard fiintele extraterestre: vedem aceste creaturi in nuante cenusii sau verzui, cu capete mari, alungite, atasate unor corpuri semi-atrofiate, cu ochi mari si negri. Totusi, mai multi cercetatori, din diferite motive, au ajuns sa creada ca exista multiple, chiar o multitudine, de specii sau rase extraterestre. Cateva dintre ele sunt unanim acceptate de adeptii ideii.

Cel mai faimos tip de extraterestru este micutul cenusiu, prezentat mai sus si cunoscut uneori sub denumirea de Zeta Reticulan. Acest tip de extraterestru este principalul suspect din spatele fenomenului rapirilor. Banuiti ca ar avea sentimente putine spre deloc, Cenusii sunt priviti ca cercetatori reci si cruzi, care deruleaza experimente pe oameni, fiind lipsisi de orice fel de compasiune. Par sa lucreze ca o singura unitate coeziva, cu o oarecare constiinta colectiva, controlata de un Cenusiu Sef. Singura grija pe care o au este perpetuarea propriei specii, despre care unii cred ca ar fi genetic avariata.

O alta specie de extraterestri, care face, mai ales in ultima vreme, subiectul principal al multor teorii conspirationiste, este cea a reptilienilor. Aceasta rasa se numara printre putinele de a caror existenta aproape toti entuziastii fenomenului sunt convinsi, dar ale caror origini nasc dezbateri aprinse. Cine sunt, de unde vin si care le este misiunea? Multe subcategorii de extraterestrii sunt incadrate ca fiind de provenienta reptiliana. Unii dintre cei mai titrati sunt Draconienii sau Dracos, care ar proveni din sistemul solar Alpha Draconis. De fapt, si-ar fi format colonii acolo, dar proclama Pamantul ca fiind planeta lor de bastina. Unii chiar cred ca Terra le-ar apartine originar, in timp ce altii sunt de parere ca reptilienii au inseminat aceasta planeta si vad in noi proprietatea lor biologica. Indiferent de situatie, ii percep pe oameni ca inferiori. Sunt o rasa veche, daca nu chiar primordiala, fiind cruzi si abili. Escaladand subiectul, miturile spun ca reptilienii isi pot schimba forma, simuland aspectul uman. De aici, mai e un pas pana la inchegarea unor comunitati intregi adepte ale teoriei ca acesti extraterestri ne conduc in secret lumea, chiar de sub ochii nostri.

Aceste fiinte s-ar fi deghizat in oameni si ar trai printre noi ca lideri, regi, presedinti, patroni de concerne media si oameni de afaceri; s-au pozitionat in toate punctele de putere si detin controlul popoarelor, creandu-si un mediu propice inainte de a putea sa isi arate adevarata fata si de a se proclama, in mod oficial, stapanii Terrei. Mai mult chiar, exista o teorie conform careia reptilienii nu ar fi parasit niciodata Pamantul. Unii cred ca acestia sunt “extraterestri” doar pentru ca nu sunt umani, insa impart planeta cu noi in sferele ei subterane, ascunsi de ochii omenesti. In aceasta optica, reptilienii ar fi fost fortati sa se retraga in galerii subpamantene, iar guvernele noastre stiu despre existenta lor si se ingrijesc astfel de fragilul echilibru in care traim. Tot fiinte reptiliene mai sunt si Nagas, conform legendelor hinduse, care le asociaza cu “Lumea Serpilor”, un sistem cavernos cu mai multe niveluri, de sub coastele sud-vestice himalayene: lacasul Naga.

Avem stramosi extraterestri?

O alta specie extraterestra celebra in randul ufologilor este cea a Pleiadienilor, nume dat unui grup de extraterestri nordici, sau “fiinte spirituale multidimensionale” din clusterul stelar al Perseidelor, aflat in constelatia Taurus, la aproximativ 400 de ani-lumina de Pamant. Planeta lor originara este Erra, localizata intr-o dimensiune alternativa situata cu o fractiune de secunda inaintea celei in care traim. Acesti extraterestri ar fi extrem de asemanatori cu oamenii. Elvetianul Billy Meier, cel care i-a scornit, sustine ca Ei l-ar fi contactat telepatic, prin anii ‘40, pentru ca in 1970 barbatul sa vina cu fotografii ale navelor pleiadienilor si cu schite ilustrandu-i chiar pe acestia. De atunci, Pleiadienii sunt subiectul unor dezbateri intense. Se crede despre ei ca sunt profund spirituali si apropiati de natura, fiinte pasnice care doresc sa previna autodistrugerea omenirii, oferindu-ne, subtil, filosofii si cai alternative de existenta.

Si Anunnaki reprezinta o rasa importanta de extraterestri, provenind de pe o planeta controversata din Sistemul Solar, Nibiru. In miturile sumeriene, acest corp astral ar fi casa unei avansate specii extraterestre de tip uman, numita Anunnaki, fata de care si Biblia ar avea unele referinte ascunse. Aceasta rasa ar fi sosit pe Terra cu 450.000 de ani in urma, in cautare de minerale, mai ales aur, pe care le-au gasit si exploatat in Africa. Se crede ca Anunnaki i-ar fi creat genetic pe Homo sapiens, special ca sa le fie sclavi, prin amestecul propriilor gene cu acelea de Homo erectus. Inscriptiile antice indica faptul ca civilizatia umana sumeriana din Mesopotamia a fost plamadita sub atenta indrumare a acestor “zei”, notiunea de regalitate fiind inaugurata tocmai ca mediere intre specia umana si Anunnaki. Acestia sunt descrisi ca semanand cu oamenii, dar mai mari si mult mai puternici din punct de vedere fizic, precum si o rasa foarte agresiva si temperamentala, lipsita de moralitate, dupa standarde umane, si avand metode brutale.

Un caz documentat

Conform unor relatari, emise in luna aprilie a acestui an de catre coordonatorul unui serviciu de stiri si informatii prin e-mail, oficiali din Agentia de Aparare Americana (DIA), ai Biroului de Investigatii Speciale al Fortelor Aeriene SUA, precum si din alte agentii guvernamentale nord-americane au fost implicati in activitati de securitate privind fiinte extraterestre cu aspect uman pe teritoriul Statelor Unite.

Victor Martinez, coordonatorul e-mail-urilor informative, este un fost angajat federal preocupat de spatiu, aparare si probleme de natura curenta. Destinatarii stirilor sale prin e-mail numara o larga varietate de indivizi, la randul lor interesati de chestiuni stiintifice emergente si de varf, precum si de alte chestiuni mai degraba elitiste.

In e-mail-ul informativ din 24 aprilie 2010, Martinez si-a citat unul dintre pretinsele sale contacte, un actual sau fost oficial DIA, in legatura cu informatii proaspete pe marginea interactiunilor cu extraterestri, care ar putea fi de interes public. Se pare ca legatura din DIA a furnizat informatii despre monitorizarea si interventia oficialilor SUA in cazul unei fiinte extraterestre pozand in om undeva pe teritoriul american. Acelasi contact a atras atentia si asupra unei sensibile operatiuni sub numele de cod “Operatiunea TANGO-SIERRA”, derulata in 1980 si care a constat in implicarea serviciilor militare americane in capturarea unui extraterestru care traia printre oameni.

In acei ani, mai multi americani au pretins ca ar fi fost rapiti de extraterestri cu aspect uman, care le-ar fi aratat imagini holografice ale lumii lor si i-ar fi examinat in diferite chipuri, fara a-i “lua” de pe Pamant. Toti acesti indivizi au fost supusi testului cu poligraful, pe care l-au si trecut. Una dintre fiintele extraterestre a fost identificata in persoana unui barbat care locuia in apropiere de Landover, Maryland. Entitatea presupus non-umana a fost atent supravegheata, fotografiata si intr-un final capturata in apropierea unui supermarket. S-a stabilit rapid ca masculul nu avea puteri sau abilitati speciale.

Suspectul a fost interogat de mai multe echipe, pe parcursul mai multor saptamani, fiind, in total, chestionat si analizat vreme de patru luni. Se spune ca, in tot acest timp, extraterestrul si-ar fi marturisit rasa, planeta de provenienta si motivul vizitei sale pe Pamant. Practic, a cooperat si a oferit detalii despre viata pe planeta sa de bastina. Ar fi fost eliberat la ordinul direct al presedintelui Carter, la finele anului 1980, parasind Pamantul si plecand acasa. “Neomul” provenea din sistemul stelar Delta Pavonis, situat la 20 de ani-lumina distanta de Pamant, de pe a patra planeta de la soarele respectiv, planeta avand dimensiunea aproximativ egala cu cea a Pamantului. Rasa astfel descoperita a fost denumita Septeloida. Calatoria spre Terra a specimenului, conform propriilor declaratii, ar fi durat 18 luni pamantene, extraterestrul intrebuintand un foarte complex sistem de propulsie si un mod de a calatori prin distorsionarea continuumului spatio-temporal.

In momentul in care a fost eliberat, personajul non-uman a disparut pur si simplu. Inainte de aceasta a marturisit, intr-o engleza impecabila, ca extraterestrii din Delta Pavonis vizitau Pamantul deja de 100 de ani omenesti. Puteau imprumuta forma si aspectul umane, traind cu usurinta printre noi. In persoana terestra subiectul non-uman se ocupa cu pastrarea in evidenta a populatiei pentru Departamentul de Comert din Washington. A reusit astfel sa isi manufactureze propriile documente de identitate, preluand numele si datele de identificare ale unui pamantean decedat.
Mai mult, conform sursei tutor acestor informatii, septeloizii, in ciuda faptului ca aici, pe Pamant, poseda trasaturi si anatomie umane, nu sunt fiinte asmenea noua. Aspectul lor real ar fi unul de creaturi hidoase in ochii nostri, de natura sa inspaimaine orice om normal. Dar mai presus de orice, nu au puteri speciale, nu au arme asupra lor si nici intentii de a face rau. Singura lor misiune ar fi aceea de a studia fiintele pamantene si a obtine informatii despre structura trupului, anatomiei si interactiunii sociale umane.

Contactul lui Martinez nu a furnizat informatii privitoare si la alte fiinte de acest fel pe Pamant, dar a afirmat cu certitudine ca operatiuni de acelasi fel au mai existat, vizand situatii asemanatoare. Iar unitatea de elita 7620 Air Intelligence Wing, a carei existenta a fost secretizata multi ani, este considerata autoritatea suprama in investigarea acestui gen de cazuri. Intre speciile de extraterestri cu care se speculeaza ca omenirea ar mai fi avut de a face de aproape, in epoca moderna, se numara si rasele Eben, specie pasnica si cooperanta, si Trantaloid, specie ostila si primejdioasa.

Daca ultima relatare se intampla sa le para cunoscuta unora dintre cititori, si nu pentru ca ar fi aflat-o anterior sub aceeasi forma, cel mai plauzibil motiv este asemanarea aproape izbitoare cu filmul artistic american “K-PAX”, a carui intriga se bazeaza pe situatia unui pacient al unui spital pentru boli mentale care pretinde ca ar veni de pe o alta planeta si ofera detalii impresionante despre lumea lui. De asemenea, la fel ca in cele prezentate mai sus, si in film, personajul principal dispare in final ca prin minune din camera de spital. Cercetand pe Wikipedia cateva detalii despre cartea si filmul “K-PAX”, se mentioneaza in scurta descriere ca, desi este o poveste fictionala, ea este prezentata ca si cum s-ar baza pe fapte reale. Putin probabil ca asemenarea dintre cele doua povesti sa fie pur coincidentiala.

Desigur, mometan, publicul nu dispune de, poate, nici macar o singura dovada incontestabila ca extraterestri ar trai printre noi. Si pana cand se va dovedi acest lucru, daca se va dovedi si daca este real, asemenea teorii vor ramane doar apanajul unei fantezii exacerbate, fantezie impartasita, totusi, de multi colocuitori ai planetei.

Sursa: Descopera realitatea din spatele conspiratiei