Vindecarea prin meditaţie

Vindecarea prin meditaţie

Medicina moderna a început să ia în serios străvechile precepte ale filosofiilor orientale. A scădea tensiunea arterială sau a preveni cancerul prin concentrare se consideră acum perfect normal şi posibil. Biologi şi neurofiziologi prestigioşi (din SUA, Elveţia, Franţa, Germania, Anglia) au realizat numeroase cercetări şi verificări ştiinţifice pentru a înţelege complex şi profund efectele binefăcătoare ale meditaţiei yoghine.

Pentru a ajunge la performanţe surprinzătoare, antrenamentul în meditaţie este destul de scurt: de la una la cinci luni, în timpul cărora se exersează două şedinţe zilnice, între 15 şi 30 de minute. În timpul meditaţiei profunde, subiectul se instalează confortabil într-o cameră cât mai bine izolată fonic, în semiobscuritate, orientându-şi faţa către Nordul magnetic, profund relaxat, cu ochii închişi. În prealabil, va învăţa de la un ghid competent o metodă interioară specifică de evocare a unei imagini vizuale unice, a unui sunet lăuntric special sau a unei idei universal valabile (de exemplu: iubire, fericire, bucurie, calm profund). Această modalitate îi va permite punerea în rezonanţă şi acordul telepatic cu anumite aspecte mentale benefice sau energii spirituale infinite din Macrocosmos. Prin urmare, meditaţia este şi un fenomen telepatic de rezonanţă sublimă, spirituală, elevată.

Exersarea mentalului

Punctul de plecare în meditaţia propriu-zisă nu este furnizat de aparenta întâmplare a unei banale asociaţii de idei, de anumite sunete sau imagini. El este întotdeauna în strânsă legătură cu tradiţia filosofică autentică orientală. Dar practicantul occidental nu are neapărat nevoie să se preocupe de filozofie. Totdeauna Ghidul spiritual competent va fi cel care posedă anumite chei, graţie cărora ştie că o anumită imagine, un anumit sunet sau un anumit gând i se va potrivi sau nu aspirantului, în funcţie de structura sa şi de continuitatea dezvoltării procesului de meditaţie.
În prezent, mulţi oameni de ştiinţă fac cercetări de laborator şi urmăresc să înţeleagă, servindu-se de modelele neurocibernetice, cum funcţionează celulele cerebrale pentru a permite anumite manifestări ale minţii, cum ar fi: percepţia, memoria, emoţia. Este evident pentru oricine că o aceeaşi imagine mentală (pipa, de exemplu) va lăsa complet indiferent un tânăr care nu fumează decât ţigări, emoţionând totuşi foarte mult o femeie care şi-a pierdut de curând soţul iubit, fost fumător de pipă. Această evocare interioară, specifică de la caz la caz, va antrena anumite repercusiuni sau rezonanţe lăuntrice. Prin urmare vor surveni unele fenomene diferite de consonanţă subtilă inefabilă în sfera funcţionarii intime a celulelor cerebrale ale unui subiect în comparaţie cu cele care vor apărea la un altul. Nu este deloc întâmplător că înţelepţii Extremului Orient care au acces la o tradiţie milenară secretă, cunoscând criteriile după care o anumită imagine mentală, un anumit sunet, o anumită idee sau culoare evocată lăuntric va mobiliza dominanta caracteristică a unei fiinţe umane, punându-i mentalul în starea cea mai favorabilă exersării meditaţiei profunde. Odată ce a evocat imaginea, sunetul, ideea sau culoarea, subiectul învaţă să experimenteze în mod liber gândul primar de impulsionare. Practicantul îşi lasă mentalul să manipuleze imaginea, sunetul sau, altfel spus gândul primar, fără eforturi sau sforţări tensionate de concentrarea lăuntrică.

Concentrarea

Dezvoltarea punctului de plecare a meditaţiei devine precum o spirală din ce în ce mai vastă, care se ridică într-o creativitate din ce în ce mai fină, din ce în ce mai bogată, din ce în ce mai detaşată de orice ambianţă prezentă sau trecută. În virtutea imuabilelor fenomene de rezonanţă mentală cu infinitul din afara sa (Macrocosmosul), gândul se izolează de tot ceea ce nu este el însuşi în acel moment. Este trăită o conştiinţă totală, eliberată de orice vigilenţă exterioară experienţei sale (inclusiv atenţia automatică reprezentată de controlul involuntar al activităţilor corporale). Trupul abandonat astfel lui însuşi este în totalitate relaxat şi nu are nevoie decât să-şi menţină activităţile minime care permit supravieţuirea vegetativă. Astfel, într-o oarecare măsură este atinsă starea de YOGA, definită ca „o rezonanţă plenară cu nemărginirea divină, într-o conştiinţă individualizată, mai elevată şi mai detaşată acum într-un corp în totalitate relaxat”. Să nu uităm că YOGA înseamnă, de fapt, fuziunea plenară între conştiinţa individuală şi conştiinţa divină universală, macrocosmică, fuziune pe care nimic nu o mai poate distrage, nici chiar senzaţia inconştientă a luminii, a temperaturii ambiante, a poziţiei corpului – ceea ce formează în mod obişnuit, când suntem treji, „zgomotul de fond” al conştiinţei noastre.

Dinamizarea cerebrală maximă

Cea mai simplă stare de relaxare interioară pe care un om o obţine în mod voluntar se traduce la electroencefalograf, atunci când are ochii închişi, prin apariţia unor unde regulate (alpha) cu amplitudinea medie, într-un ritm de 9-12 unde pe secundă. Se ştie că este suficient ca subiectul să deschidă ochii, chiar dacă rămâne în continuare destins psihic, pentru ca aceste unde să dispară şi să fie înlocuite de un ritm mai rapid, mai neregulat: aşa-zisul „ritm de bază”. S-a atribuit adeseori undelor alpha semnificaţia de „ritm de repaus”, iar ritmului de bază „ritm de activitate”.

Este de ajuns deci ca retina să intre în contact cu lumina din ambianţă, pentru ca aceasta să declanşeze în mod automat suficient de multă energie subtilă vigilentă, pentru a activa cortexul cerebral. Invers, este suficient ca, deşi ţinem în continuare ochii închişi, să ne gândim în mod sistematic şi activ la o problemă oarecare, pentru ca undele alpha să dispară. Este semnificativ să menţionăm însă că la subiecţii anxioşi sau foarte stresaţi, chiar dacă menţin ochii închişi, nu se ajunge, adesea, la apariţia undelor alpha. În schimb s-a constatat că yoghinii în meditaţie pot să deschidă ochii şi chiar să-i menţină deschişi, fără ca prin aceasta undele alpha să dispară! Este un miracol? Trebuie să considerăm deci ca perfect posibilă ipoteza conform căreia aceste unde nu corespund repausului nostru privit în sensul său cel mai simplu, deoarece meditaţia yoghină nu este nici pe departe o oprire a activităţi psihice, ci, din contră, o perioadă de maximă creativitate superioară, în care fabulosul nostru potenţial cerebral este dinamizat şi folosit într-o măsură mult mai mare.

Secretul undelor theta

În sprijinul acestei ipoteze (a undelor alpha de o altă natură) se pot cita rezultatele doctorilor Das şi Gastaut care au înregistrat elecroencefalograma yoghinilor în timpul progresiei lor lăuntrice în meditaţie, punând în evidenţă câteva etape distincte. În primele minute, în care subiectul se află aşezat în postură, cu ochii închişi, sunt remarcate unde alpha obişnuite în cazul deconectării şi relaxării banale, care dispar odată cu deschiderea ochilor. Apoi, undele alpha sunt înlocuite de o activitate mentală rapidă, dovadă a „activităţii intelectuale”.
Această etapă corespunde căutării imaginii, sunetului, culorii sau ideii punct de plecare şi începutului asociaţiilor mentale modulate pe care meditaţia le antrenează. În timp ce meditaţia interioară se dezvoltă, apar undele alpha specifice, care nu mai sunt blocate odată cu deschiderea ochilor. Sub influenţa acestei activităţi mentale particulare din ce în ce mai ample şi euforice, se petrece ceva nou şi misterios în cortexul cerebral. Apar undele theta, mai lente, cu un ritm de 7-8 unde pe secundă, care gradat se vor extinde pe toată suprafaţa scalpului. Surprinzător, căci aceste unde apar în condiţii biologice cu totul diferite.

O stare biologică unicat

Condiţiile care par să se apropie cel mai mult de ceea ce ne interesează corespund unor experienţe ale savantului englez Grey Walter. Acesta a înregistrat în condiţii de laborator electroencefalogramele unor studenţi în timpul unor anumite stimulări, mâinile şi faţa lor erau mângâiate de o femeie deosebit de frumoasă (ceea ce, de fapt, Grey Walter numeşte „stimulare agreabilă”). Or, în timpul stimulării agreabile, acest savant a constatat înregistrarea unui ritm rapid martor al „activităţii” corticale în timp ce, imediat cu încetarea acestuia, el vede apărând un ritm theta! El a atribuit acestui ritm semnificaţia unui „scanning”, un fel de căutare aspiraţie în vid (a acelei plăceri brusc dispărute).

Se poate lansa deci ipoteza că apariţia undelor theta în cursul meditaţiei corespunde momentului în care mentalul oarecum detaşat, se mişcă „în vid”, liber acum de orice contact cu realitatea terestră. De altfel, absenţa blocajului undelor alpha la deschiderea ochilor e cea mai bună dovadă a acestei detaşări de lumea ambiantă, pentru a rezona amplu cu o lume nouă, spirituală, elevată, sublimă, cu care se află în inefabilă rezonanţă (acord). Astfel, electroencefalograma face dovada că meditaţia profundă este o stare biologică particulară extraordinară, o veritabilă transformare şi o amplificare uriaşă a funcţiilor cerebrale pe care nu o produc celelalte metode cum sunt hipnoza, autosugestia, relaxarea simplă sau chiar experienţele de condiţionare datorate sugestiei. Prin urmare, este evident că muşchii şi viscerele depind intim de gradul de conştiinţă, însăşi viaţa vegetativă fiind rapid şi considerabil modificată prin meditaţie.

Modificări spectaculoase

Acestea sunt în practică cele mai interesante şi au fost studiate în mai multe laboratoare universitare mari, pe subiecţi voluntari, în timpul unor perioade suficient de lungi pentru a permite studii comparative:

- 30 de minute de punere în stare, în timpul cărora subiectul ce meditează se obişnuieşte cu fotoliul laboratorului, cu aparatele aşezate în anumite zone ale corpului sau cu ustensilele necesare acestor înregistrări;
- de la 20 la 30 de minute de relaxare înainte de meditaţie;
- de la 20 la 30 de minute de meditaţie propriu-zisă;
- de la 20 la 30 de minute de repaus sau conştientizare ulterioară după meditaţie.

De îndată ce s-a obţinut starea de calm interior profund, apare o scădere a presiunii arteriale, o uşoară încetinire a ritmului cardiac şi respirator. Se constată însă că, odată cu intrarea în meditaţia propriu-zisă, apar anumite modificări remarcabile: presiunea arterială rămâne neschimbată, dar ritmul cardiac scade până la mai puţin de 30 de bătăi pe minut, iar respiraţia se diminuează în amplitudine şi în frecvenţă până când devine abia perceptibilă. Aceasta este dovada rezonanţei microcosmosului celui care meditează cu energii cosmice extrem de elevate ce îi compensează spontan aproape toate necesităţile interioare şi fac posibile „economii” surprinzătoare. Meditaţia profundă face ca celulele să înceapă să „ardă” complet oxigenul, ceea ce este, după cum se vede, excelent pentru inimă. Un aspect fundamental se remarcă prin transformarea funcţionării biologice în însăşi intimitatea sa: consumul de oxigen scade rapid de la 251 cm3 pe minut (în faza de relaxare) la 211 cm3 pe minut. Acelaşi consum de oxigen va urca, în faza ulterioară meditaţiei, la 242 cm3 pe minut. La fel, eliminarea de gaz carbonic va trece de la 219 cm3 pe minut în faza de relaxare, la 187 cm3 pe minut în timpul meditaţiei profunde, pentru a reveni la 219 cm3 pe minut după meditaţie. Astfel, raportul eliminare de gaz carbonic / absorbţie a oxigenului rămâne neschimbat (excepţie: la sfârşitul meditaţiei, el înclină în favoarea unei creşteri proporţionale uşoare a eliminării de gaz carbonic). Ritmul intim al metabolismului este cel care s-a schimbat, prin diminuarea consumului de oxigen la nivelul ţesutului.
Dat fiind că eliminarea de gaz carbonic este în mod proporţional menţinută, aceasta declanşează, prin reflex involuntar, diminuarea ritmului respirator. Într-adevăr, dacă se face contraexperienţa de a se diminua în mod involuntar propriul ritm respirator, nevoia la nivelul ţesutului nu face decât să crească, căci gazul carbonic nu mai este deloc eliminat în cantitate suficientă. Se poate ajunge astfel, rapid, la o intoxicare şi experienţa nu poate fi menţinută fără tulburări grave.

Relaxare profundă

Savanţii au urmărit să înţeleagă semnificaţia acestei diminuări a consumului de oxigen la nivelul ţesutului. Se ştie că celulele dispun de două cicluri de funcţionare diferită: ciclul anaerobic, în care schimburile metabolice se efectuează în absenţa oxigenului liber, şi ciclul aerobic, în cursul căruia oxigenul este în mod direct „ars” de celulă prin operaţiile sale metabolice. Ţesuturile nu „aleg” în totalitate un ciclu mai mult decât celălalt. Ele funcţionează după un raport variabil anaerobioză/aerobioză, determinat de un întreg ansamblu de condiţii hormonale, nutritive etc. Concentraţia de acid lactic în sânge este un indice utilizat în practică pentru a aprecia importanţa proporţională a funcţionării anaerobe în raport cu aerobioza. Cu cât există mai mult acid lactic, cu atât mai mult funcţionarea metabolică generală este anaerobă. Eliminarea de acid lactic în timpul relaxării, înainte de meditaţie, este de 11,4 mg pe oră prin 100 cm3 de sânge circulant. În timpul meditaţiei, eliminarea de acid lactic trece de la 8 mg pe oră prin 100 cm3 de sânge circulant şi chiar la puţin timp după meditaţie el coboară încă la 7,3 mg/h în 100 cm3 de sânge circulant! Se ştie că acidul lactic este produsul deşeu al contracţiei musculare şi se poate deci considera că diminuarea sa este datorată scăderii tonusului muscular. Este evident deci că deja din timpul fazei de relaxare tonusul este considerabil diminuat şi el nu se va schimba deloc în timpul meditaţiei. În timp ce procentajul de eliminare a lactatului, care este de 11,4 mg în 100 cm3 de sânge circulant la începutul relaxării, poate atinge 10, 25 mg în 100 cm3 de sânge circulant la sfârşitul relaxării. Dacă se face o relaxare suficient de prelungită, ea scade, dar nu cade într-un mod atât de brutal decât atunci când subiectul trece în „meditaţie profundă”.

O cale de salvare

Iată deci că meditaţia face să basculeze metabolismul general către aerobioză şi nu într-un mod simplu prin diminuarea tonusului muscular, ci printr-o acţiune mai intimă asupra comenzii metabolice. În cazul de faţă această comandă este de origine mentală şi merge la ţesuturi pe cale sistemului nervos autonom care acţionează modificând diametrul vaselor, influenţând secreţiile hormonale şi secretând el însuşi hormoni, dintre care noradrenalina este de o importanţă considerabilă (atât în organism, cât şi pentru funcţionarea creierului). Se ştie acum că o asemenea creştere proporţională a aerobiozei este în mod special binefăcătoare şi în prezent nenumăraţi cercetători vor să găsească mijloace medicamentoase pentru a o obţine: acesta ar fi un tratament de calitate şi cu totul natural al muşchiului cardiac, permiţând chiar prevenirea infarctului şi tratarea anginei pectorale. Pe de altă parte, se ştie că neoplasmul este însoţit de viraj anaerobic al metabolismului. Este deci logic să gândim că aceste curbe de aerobioză nu ar însemna neapărat tratamentul cancerului, ci un mijloc util de a-l preveni. Aşadar este evident că meditaţia profundă obţine aerobioza prin frânarea activităţii simpatice, diminuarea noradrenalinei etc. La această diminuare a activităţii simpatice nu se poate ajunge doar prin voinţă: este o parte a sistemului nervos autonom şi toate experienţele care s-au făcut în vederea condiţionării şi frânării simpatice au arătat că acest reflex dificil de înscris se şterge foarte repede.

Medicamentele care pe o altă cale (nenaturală) frânează simpaticul nu antrenează deviaţia aerobică a metabolismului. Altfel spus, meditaţia profundă realizată sistematic este o modalitate simplă şi absolut naturală ce declanşează în organism modificări benefice concertate, acolo unde terapeuţii noştri au adeseori doar efecte parţiale. Lăsând la o parte interesul pe care meditaţia poate să-l aibă în confruntarea cu cardiopatiile sau pe terenul fenomenelor canceroase, ea poate să joace un rol marcant chiar în existenţa noastră cotidiană. Mai mult decât atât, importanţa proporţională a anaerobiozei – importanţa noradrenalinei circulante – sunt indici ai procentului de anxietate şi agresivitate.

Antrenarea gradată şi practica perseverentă în întregime lipsită de pericole a meditaţiei profunde ar putea să devină pentru omul înţelept spaţiile verzi în universul viitor de poluare: o cale divină de salvare.

Este metoda inefabilă prin care ne putem transforma şi îndumnezei conştiinţa. Cu siguranţă ne va oferi, în cele din urmă, iluminarea spirituală şi un puternic sentiment de siguranţă şi încredere în sine, pe care nicio altă conjunctură existenţială sau nu contează ce acumulare materială nu ni l-ar putea oferi.

Sursa: Descopera realitatea din spatele conspiratiei

Cum se împacă medicina modernă cu Yoga

Foto (6)

Ne confruntăm în prezent cu numeroase boli cronice datorate îmbătrânirii, problemelor de mediu şi stilul de viaţă hedonist, cum ar fi cancerul, diabetul, osteoporoza şi bolile cardiovasculare, precum şi multe boli incurabile, cum ar fi SIDA. O metodă pentru a aborda mai eficient aceste provocări este integrarea diferitelor tehnici tradiţionale de vindecare, inclusiv Yoga.

Organizaţia Mondială a Sănătăţii a adaugat recent o nouă dimensiune la înţelegerea modernă a sănătăţii, dimensiunea spirituală. Un nou semn că două lumi până nu demult aparent incompatibile gasesc puncte de congruenţă.

Yoga implică o abordare holistică a vindecării, luând în calcul toate straturile fiinţei umane: fizic, mental, emoţional, spiritual. Medicina se bazează pe anatomie, fiziologie, biochimie şi pe relaţia structură-funcţie între celule, ţesuturi şi organe. Aceasta se concentrează pe diagnosticarea şi tratamentul bolilor acute prin medicamente, chirurgie, radiaţii şi alte modalităţi de tratament.

Medicina modernă are ca scop final o stare fizică şi mentală optimă. Yoga urmăreşte, de asemenea, atingerea bunăstării mentale şi fizice, deşi metodologia diferă. În timp ce medicina modernă are multe de oferit omenirii în tratamentul şi managementul unor boli acute, accidente şi boli transmisibile, Yoga are numeroase avantaje în ceea ce priveşte posibilităţile de prevenire şi de reabilitare, aducând în plus multe metode de gestionare şi combatere a bolilor. În timp ce ştiinţa modernă cercetează exteriorul pentru a găsi cauza bolii, învăţătura Yoga recomandă o înţelegere a aspectelor profunde, interioare.

Anatomie şi fiziologie

Terapeuţii şi practicanţii Yoga pot beneficia de pe urma analizei complicate şi detaliate oferite de medicina modernă, organismul fiind defalcat în sisteme, apoi în organe, ţesuturi şi în cele din urmă în miliarde de celule. Pe de altă parte, tradiţia Yoga are o interpretare mai holistică, bazată pe Pancha Koshas (cinci învelişuri) ajutându-i pe medici să înţeleagă că omul nu este doar “un corp” şi că există alte 4 straturi la fel, dacă nu mai importante decât cel fizic. Omul este o manifestare a Divinului şi are nu doar corpul fizic, ci, de asemenea, un corp de energie, un corp mental, un organism de înţelepciune şi un organism de fericire veşnică. O înţelegere a anatomiei psihice, a fiziologiei Nadis-urilor (canalele energetic din corp) şi Chakrelor (centrele de energie) cuplată cu înţelegerea practică a detaliilor corpului fizic poate inspira celor preocupaţi de sănătatea omului cunoaşterea reală a sinelui în toate aspectele sale.

Dr. Georg Feuerstein spune “Cu mult înainte ca fizicienii să descopere că materia este energie ce vibreaza cu o anumita frecvenţă, yoghinii din India au înţeles că acest corp-minte este ca o manifestare ludică a puterii ultime (Shakti), aspectul dinamic al realităţii. Ei şi-au dat seama că pentru a descoperi adevăratul Sine, trebuie valorificat potenţialul atenţiei, deoarece energia din corp-minte urmează atenţia.” Un exemplu simplu este creşterea măsurabilă a fluxului sanguin la degetele de la mâini sau de la picioare când ne concentrăm asupra lor.

Yoghinii pun mare accent pe destinaţia atenţiei lor, deoarece mintea creează tipare de energie, provocând obiceiuri de gândire şi de comportament care pot fi dăunătoare pentru căutarea fericirii autentice

Profesorul universitar Dr. SV Rao, medic şi eminent om de ştiinţă Yoga, spune: “Yoga este o ştiinţă, deoarece este verificabilă. Yoga ca ştiinţă de a trai este, de asemenea, o arta. Yoga, prin urmare,poate fi definită ca ştiinţa şi arta de a trai optim.”

Sistemul de prevenţie a bolilor

Stilul de viaţă yoga, care include Yama şi Niyama poate ajuta la prevenirea unor boli moderne precum Hepatita B şi SIDA. Curăţenia care este predată prin intermediul Saucha poate preveni şi limita răspândirea bolilor contagioase şi infecţioase. Pacea mentală şi atitudinile Yoga, cum ar fi Pratipaksha Bhavanam (transformarea gândurilor negative în gânduri pozitive prin considerarea punctului de vedere opus), Samatvam (calmarea minţii) şi Vairagya (detaşarea dezinteresată) pot ajuta la prevenirea multor boli psihosomatice care fac ravagii în lumea modernă. Dacă aceste valori Yoga, precum şi practici ca Asanas, Pranayama, Kriyas şi Dhyana sunt incluse în viaţa omului modern, putem preveni aproape toate bolile care abundă astăzi.

Pentru a cita un eminent neurochirurg Dr. B Ramamurthi,”Renaşterea ştiinţei Yoga este un semn bun pentru omenire. Toate progresele tehnologice din mileniul trei nu vor aduce omenirii fericirea, deoarece omul are o severă tendinţă spre agresivitate şi este probabil să se autodistrugă din cauza acestei agresivităţi. Singura cale de ieşire din aceasta stare este ştiinţa minţii şi a coprului, Yoga, care transcende toate religiile şi cultele”

Managementul şi tratarea bolilor

O relaţie de simbioză între tehnicile de medicina moderna si Yoga poate ajuta pacientul mai mult decât un refuz dogmatic de a vedea “cealaltă parte”. Yoga are multe de oferit în ceea ce priveşte tulburările psihosomatice şi tulburările legate de stres, cum ar fi diabetul zaharat, astm bronşic, epilepsie, hipertensiune arteriala, dureri de spate şi alte tulburări funcţionale.

Yoga poate ajuta la reducerea şi, în unele cazuri, eliminarea dozei de medicamente şi starea de dependenţa la pacienţii care suferă de diabet zaharat, hipertensiune arterială, epilepsie, anxietate, astm bronşic, constipaţie, dispepsie, insomnie, artrita, sinuzită şi afecţiuni dermatologice.

Pentru a-l cita pe Dr. Steven F Brena, “Yoga este probabil cel mai eficient mod de a face faţă dizabilităţilor psihosomatice. Asanele sunt probabil cel mai bun instrument pentru a corecta obiceiurile greşite de folosire a muşchilor.

Pranayama (tehnicile de respiraţie) şi Pratyahara (retragerea simţurilor) sunt modalităţi extrem de eficiente pentru a distrage atenţia persoanei de la obiectele din mediul exterior, pentru a-i creşte potenţialul de energie şi pentru a-i mări gradul de control asupra stării interioare. Mai mult decât atât, practica Yoga conduce la conştientizarea şi mai buna înţelegere a propriei persoane, la ajustarea emoţiilor, expansiunea intelectului, permiţându-ne nu doar să funcţionăm mai bine în orice situaţie ci să trăim ca fiinţe spirituale cu valori universale.”

Pentru rezultate pozitive, terapeuţii Yoga trebuie să lucreze neapărat în tandem cu medicii atunci când îşi propun să contribuie la vindecarea pacienţilor care au un tratament alopat. Oprirea bruscă a administrării medicamentelor poate avea efecte catastrofale.

Trebuie să ne amintim cuvintele lui Platon, atunci când a spus, “Tratamentul părţii nu trebuie să se realizeze fără tratamentul întregului”, ceea ce înseamnă că tratamentul corpului fără tratarea minţii şi a sufletul ar fi o pierdere inutilă de timp.

Reabilitarea persoanelor cu handicap fizic sau mental

Practicile de fizioterapie au multe în comun cu cele Yoga. În cazul persoanelor cu deficienţe în învăţare practicile Yoga pot ajuta la îmbunătăţirea IQ-ului, precum şi la o mai bună raportare la sine şi la ceilalţi.

Probleme musculare şi scheletice pot fi tratate prin asocierea de tehnici care ajută la îmbunătăţirea funcţiilor precum şi la dezvoltarea gamei de abilităţi de mişcare, forţă şi rezistenţă. Echilibrul şi dexteritatea pot fi, de asemenea, îmbunătăţite prin terapie combinată cu Yoga.

Pe cei care se află în stadiul de recuperare ca urmare a unor accidente şi traume fizice practica Yoga îi poate ajuta să revină mai rapid din nou pe picioarele lor. Un exemplu în acest sens a fost dr. Swami Gitananda Giri care a reuşit să îşi folosească normal corpul după 6 luni în care a stat în ghips. Swamiji obişnuia să spună,”Medicina modernă m-a ţinut în viaţă dar a fost Yoga cea care mi-a dat înapoi viaţa mea, altfel aş fi fost un infirm pentru totdeauna “.

Yoga, de asemenea, are multe de oferit pentru cei care suferă din cauza abuzului de droguri, ajutându-i să dobândească auto-control şi să înţeleagă viaţa din altă perspectivă.

Relaxarea

Majoritatea medicilor înţeleg că este important să te relaxezi pentru a te face bine. Problema este că, deşi doctorul îi recomandă pacientului să se relaxeze, nu îi spune şi cum să facă asta. Practicile din Hatha şi Jnana Yoga ajută la relaxarea corpului, a minţii şi a emoţiilor. Relaxarea este un element cheie în orice terapie Yoga. S-a constatat că Shavasana ajută pacienţii cu hipertensiune iar practicile precum Savitri Pranayama, Chandra Pranayama, Kaya Kriya, Yoga Nidra, Anuloma, Viloma Prakriyas şi Marmanasthanam Kriya sunt de un real ajutor pentru o relaxare completă.

Îmbătrânirea

Medicina modernă încearcă să întârzie procesul de îmbătrânire şi să îi ajute pe oameni să arate mai bine oferindu-le metode chirurgicale care nu sunt decât o mascare exterioară a îmbătrânirii inerente.

Un regim alimentar sănătos şi asanele (posturile corporale) sunt cele mai de bază aspecte prin care Yoga poate aduce o contribuţie. Un alt aspect este prevenirea unor boli precum Parkinson sau Alzheimer.

Yoghinii avansaţi sunt un exemplu uimitor de sănătate fizică şi mentală la orice vârstă, arătându-ne o cale de a îmbătrâni frumos, fără să ne pierdem facultăţile mentale.

Psihoterapia

În domeniul psihoterapiei şi pishoanalizei se observă o reiterare şi reinterpretare a conceptelor antice din Yoga. Multe concepte moderne , precum identificarea şi proiectarea sunt similare celor din psihologia Yoga. CG Jung a fost foarte interesat de Yoga şi de înţelepciunea orientală, afirmând: “Chakrele reprezintă un efort real de reprezentare simbolică a psihicului”.

Teoria bazată pe Klesha (cauzele care provoacă suferinţa) este un model excelent de psihoterapie, combinată cu terapiile emoţionale bazate pe Swadyaya (proces de introspecţie, observare şi analiză a propriei persoane), Pranayama (tehnici de respiraţie), Pratyahara(practica retragerii simţurilor ), Dharana (concentrare), Dhyana (meditaţie) şi Bhajan (cântece devoţionale).

Dezvoltarea unor atitudini psihologice benefice, pentru a stabiliza şi a aduce claritate minţii se realizează prin Vairagya (capacitatea de discernământ), Chitta Prasadanam (liniştirea minţii) precum şi prin sfaturile lui Patanjali: mintea se curăţă prin cultivarea sentimentelor de prietenie faţă de cei care sunt fericiţi, compasiune pentru cei care suferă, bunăvoinţa faţă de cei care sunt virtuoşi şi indiferenţă sau de neutralitate faţă de cei pe care îi percepem ca răi (maitri karuna mudita upekshanam sukha duhka punya apunya vishayanam bhavanatah chitta prasadanam)

Concluzie

Yoga şi medicina modernă nu se exclud una pe cealaltă ci sunt sisteme complementare. Colaborarea lor va avea un impact semnificativ asupra sistemului nostru de îngrijire a sănătăţii, îmbinarea lor având potenţialul de a ne arăta calea pentru a trăi o stare de sănătate globală.

Cu referire la îmbinarea dintre Yoga şi medicina modernă Doctorul Steven F Brena din Australia face următoarele afirmaţii: “Domeniul real de convergenţă constă în recunoaşterea faptului că legile materiei fizice sunt obligatorii numai până la un anumit punct, dincolo de ele, omul poate găsi libertatea interioară, folosindu-şi puterea voinţei şi tehnicile corespunzătoare pentru a-şi selecta obiceiurile şi pentru a obţine control asupra funcţionării viscerale şi emoţionale. Psihologia ne spune că funcţiile noastre biologice sunt limitate de ritmicitatea fenomenelor pământeşti dar, de asemenea, a demonstrat că performanţele noastre pot fi controlate prin antrenament, care nu este influenţat de ritmul circadian. E ca şi cum investigaţiile ştiinţifice îl arată într-o parte pe om legat de pământ, la fel ca orice altă creatură, în timp ce din altă perspectivă par să dovedească faptul că potenţialele umane sunt mai mari decât forţele care ne leagă – este exact ceea ce Vedele au spus acum mii de ani.

Din cauza lipsei de control asupra sistemelor noastre viscerale, suntem adesea prea risipitori în cheltuirea capitalului de energie. Suntem mereu tensionaţi şi agresivi în orice activitate am efectua, mereu în competiţie cu cineva sau cu noi înşine, ne pierdem energia în acţiuni confuze şi reacţii proaste. De multe ori nu facem faţă unor situaţii date în urma unei evaluări raţionale şi inteligente, ci cu izbucniri emotionale, arzând o mulţime de combustibil. Experienţa acumulată din diverse centre de reabilitare in jurul lumii, care se ocupă cu o varietate de handicapuri, confirmă faptul că potenţialul nostru e mult mai mare decât presupunem, cu condiţia ca noi sa ne antrenăm adecvat eforturile şi consumarea energiei de care dispunem.

Yoga a fost de părere că secretul împlinirii în viaţa şi evoluţia spirituală constă în capacitatea de a concentra energia vitală în locul disipării acesteia. “RajaYoga” (Yoga Regală) ia omul aşa cum este, cu toate handicapurile, şi-l aduce mai sus, dincolo de limitele forţelor materiale la Conştiinţa Cosmică, învăţându-l cum să-şi extindă capitalul său de energie şi cum să-l folosească cu înţelepciune. De-a lungul drumului, în timp ce caută realizarea spirituală, omul poate descoperi, de asemenea, cheia pentru sănătate, bucurie şi libertate interioară. În acest domeniu de gândire şi de predare, antica disciplină Yoga se întâlneşte şi este de acord cu investigaţiile din ce în ce mai avansate în domeniul ştiinţelor medicale”

Autor: Avisek Majumdar, profesor de Satyananda Yoga, una din cele mai autentice tradiţii de Yoga din India

Avisek organizeaza pe 27 si 28 iulie un workshop cu invitat special, Swami Muktidharma, mentor spiritual si speaker inspirational recunoscut la nivel mondial, cu 16 ani de training in India si 40 de ani de experienta Satyananda Yoga. Swami Muktidharma aplică, de asemenea, Yoga în scop terapeutic în cadrul centrului înfiinţat în Noua Zeelandă.

Sursa: BLOG ENCICLOPEDIC 2 – DESCOPERA