sâmbătă, 23 august 2014

Conjuncția Venus-Luna Neagră (Lilith) în Leu, 28 august 2014

la_forza
Conjuncția la grad perfect în zodia Leului, între Venus și Luna Neagră (Lilith), se formează pe 28 august 2014, dar tot sfârșitul verii va fi marcat de efectele ei.
Venus este planeta care definește modul în care tindem să relaționăm, simțul estetic, banii și micile oportunități, în general. Luna Neagră sau Lilith reprezintă niște resorturi mai ascunse ce influențează relațiile, în special cele cu banii și cele sexuale. Ascunse pot fi de ochii lumii, sub forma secretelor, dar, uneori, și de proprii noștri ochi; în fapt, neconștientizate, neînțelese deplin. Ei bine, ele se întâlnesc acum în Leu – zodie ce iubește aventura, distracția, jocurile de noroc, spectacolul și spectaculozitatea, publicitatea, copiii și relațiile amoroase – într-un context și așa destul de fierbinte. Mai mult, ambele predispun la dorința de a fi vedeta în relații. Dar ce ne facem când apar două vedete într-o relație?! Jupiter este și el în Leu, iar conjuncția Marte-Saturn din Scorpion face o cuadratură strânsă lui Lilith și Venus. Activă, pe 28 august 2014, este și opoziția Soare-Neptun pe axa Fecioară-Pești, care anunță iluzii și deziluzii, oscilări între datorie și escapadă, între morală și lipsa limitelor, între ordine și haos. Conjuncția analizată primește și susținere pentru curaj și îndrăzneală de la Uranus, aflat în Berbec.
Așadar, un context astral care îmi permite să fac cateva previziuni astrologice pentru conjuncția Venus-Luna Neagră (Lilith) în Leu, ce se formează în 28 august 2014:
Secrete legate de copii, de relații amoroase libere, pot ieși la iveală. Însă nu oricum, ci cu mare tam-tam, deodată, cu multă publicitate în jurul poveștilor. Și se va dovedi că relațiile respective există de mulți ani.
Pasiuni nebune. Sau așa vor fi catalogate relații între parteneri ce formează cupluri deloc conformiste. Aspectul este mai favorabil pentru cei liberi de angajamente parteneriale, însă poate constitui o mare și periculoasă ispită pentru ceilalți.
Aspectul de violență, pe care l-am mai detaliat în articolul Cuadratura Lună Neagră (Lilith) în Leu – Saturn în Scorpion, august 2014, persistă. Dincolo de ororile pe care le aflăm zilnic la știrile din zonele de război, pot ieși la iveală situații delicate legate de violența asupra copiilor, dar și în relații de iubire.
Bani mulți, averi vor fi aduse în discuție și poate elemente de manipulare, șantaj, secrete, alte manevre ascunse (până acum!).
Una peste alta, este un moment important pentru trăirea cu curaj, sinceritate și onoare – căci așa cere Leul – relațiile de iubire, indiferent de forma lor concretă. Morala și formula “se cuvine” nu își mai găsesc susținerea. Dacă vorbim de bani, recomandarea este să permitem talentelor proprii, speciale să se manifeste. Iar dacă vorbim de simțul estetic, vă spun că se poartă colorat, sclipitor, impunător – în înfățișare, în discurs, în orice creații.

http://daniilgaucan.wordpress.com/

Hilarion-Mesajul săptămânii 17 -24 august 2014

Primit de Marlene Swetlishoff / Tsu-Tana

Preaiubitilor,

 Este un moment glorios pentru planeta Pământ deoarece ea trece prin faza urmatoare a ascensiunii ei cosmice iar acest lucru va fi resimțit de către întreaga umanitate în zilele următoare. Este o energie care se va reduce în intensitate, astfel încât toți locuitorii ei să poată absorbi energiile mai rafinate. Este de ajutor a pătrunde în interior cât mai des și a fi deschiși pentru a primi energiile care vin cu intenția de a le folosi la capacitatea lor maximă și, de asemenea, de a intenționa a vă alinia conștient de mai multe ori în fiecare zi cu cele mai înalte aspecte ale Prezenței voastre EU SUNT. Începeți fiecare zi cu o aliniere constienta a Prezenței  EU SUNT și simțiți respect, recunoștință și bucurie în inima voastră pentru privilegiul și onoarea de a fi o parte din evenimentele care se desfășoară. Nu este nimic pentru care să vă temeți- permiteți doar bucuriei și sentimentului de celebrare să treacă prin voi. Iubirea în toate fațetele sale vine acasa pe planeta Pământ iar acest lucru va începe să fie evident în tot ceea ce are loc atât pe scena mondială cât și în fiecare inimă umană.

Deveniti mult mai conștienți de programele mentale vechi, care poate rulează încâ în mintea voastră și schimbați- le cu cele care împuternicesc si vă sustin. Vechile metode devin rapid istorie pe măsură ce apar noi descărcări energetice. În fiecare zi, pășiți pe calea voastră ca un ambasador iubitor și plin de compasiune și bunătate în timp ce se desfașoară Planul Divin. Mulți se vor trezi în curând si vor căuta răspunsuri pentru a înlătura pânzele de păianjen din mintea lor. Voi ați trecut deja prin asta înainte și este nevoie de răbdare în timp ce vă straduiti să vă amintiți cât de greu a fost. Cei ce se trezesc nu vor avea un astfel de moment greu ca voi, cei credincioși, pentru că trezirea lor este în fluxul evenimentelor cosmice iar energiile care sunt predominante sunt în sprijinul acestei apariții. Fiți conștienți de faptul că energia Kundalini se ridică în cei ce se trezesc și trimiteți acestora iubirea și intențiile voastre de echilibrare.

Noi ne îndreptăm acum într-un timp accelerat pentru întreaga omenire în timp ce inimile oamenilor încep să lase jos barierele și scuturile care au fost prezente în șabloanele umane. Asta va deschide gradul lor de conștientizare la noi modalități de a interacționa unii cu alții și ei vor vedea soluții la problemele de lungă durată în multe perspective diferite. Se va simti ca o gură de aer proaspăt iar sentimentul de reînnoire are loc în tot ceea ce se întâmplă pe măsură ce apar aceste înțelegeri. Noile șabloane de energie nu mai oferă suport pentru sistemele vechii paradigme iar umanitatea ca un întreg se va simti mult mai eliberată și împuternicită într-un mod care nu o mai limitează si o ține prizonieră în constiinta dualitatii si polaritatii. Energiile predominante se aliniază la unitatea cu toți iar conștiința unității este noua paradigmă pe care Pămantul si toți o vor experimenta acum. Pe măsură ce vechiul continuă să se năruie în praf, noul apare într-o gamă largă de potențiale și posibilități.

Voi cei care ancorați Lumina pe și în interiorul planetei sunteți speranța și temelia noii realităti a Pământului. Noi vă spunem, visați-vă visele și extindeți viziunile voastre în teritoriu nou și necunoscut. Încă o dată, vă reamintim tuturor că atmosfera din jurul vostru este plină cu informații noi, idei noi, inventii noi, noi tehnologii și noi soluții pentru a vă deplasa cu încredere mai departe în destinele voastre colective și individuale. Deschideti-va pentru a primi cunoștințele și darurile care vin la voi pe vânturile schimbării. Tot ce trebuie să faceți este să declarați intenția voastră în fiecare zi pentru a fi deschiși la tot ce este nou și tot ceea ce este gata să intre în manifestare în voi și veți găsi că este așa pe măsură ce folosiți darul divin al liberului arbitru în moduri binevoitoare și armonioase.

Tot ceea ce căutați este în voi, și se cuvine ca fiecare dintre voi să-și petreacă mai mult timp în meditație și contemplare liniștită. În această solitundine vor veni răspunsurile la întrebările voastre iar viața, în general, va deveni mai pașnică și mai plină de sincronicități grațioase care vă vor mișca  prin schimbări într-o viața mai bună. În timp ce vă abandonați celor mai înalte aspecte ale voastre, viața va exploda cu minuni uimitoare și minunate, care se vor derula și prinde rădăcini în viețile voastre personale și colective. În timp ce mergeți pe Pământ ca maestru al gândurilor, cuvintelor, acțiunilor și intențiilor voastre, propriul potențial se va desfășura și înflori în realități noi și uimitoare. Indiferent de vârsta voastră cronologică, abia ați început!

Până săptămâna viitoare ...

EU SUNT Hilarion

© 2014 Marlene Swetlishoff / Tsu-Tana (Soo-tam-ah) Păstrător al simfoniilor Grației.


www.therainbowscribe.com

www.movingintoluminosity.com

Traducere : Eliza Fati

Sursa: http://luminapegeea.blogspot.ro

360 de grade - 23 august 2014 - emisiune completa





https://www.youtube.com/watch?v=QpEFYhNjCf8

Misterele universului cu Minerva 2014 08 23

Vă invitam sa urmariţi o emisiune de astrologie altfel decât cele cu care v-aţi obişnuit… În Misterele Universului veţi găsi tot ce vă interesează legat de astrologie, de ezoterologie, de predicţii… 
Sâmbătă seara, la 6TV, de la 20.30 numai la Misterele Universului cu Minerva veţi afla răspunsuri pe care, poate, le căutaţi de o viaţă! 
www.6tv.ro








https://www.youtube.com/watch?v=h3gEDdFcaQA

2014-ANUL VINDECARII SUPREME




 Conform oracolului Maya suntem
intr-un inel-an Red Solar Luna ce constituie anul suprem de vindecare.
Anul Red Solar Luna este cel de-al doilea an dintr-un proces -ciclu de 4 ani de aliniere
holografica-2013-2017 ce marcheaza podul de trecere a modelului 3D al dualitatii
in paradigma 5D a constiintei unitatii si perceptiei galactice.
2014 este anul de vindecare solar suprem.Si precizez ca ordinea sincronica a universului este mentinuta in legile de funtionare ale timpului prin definirea Planului
Divin.In acest timp are loc vindecarea miezului povestii Pamant si intra pe deplin
in Cultura Galactic ce este o cultura de integritate,de Lumina.Principiile de baza
sunt dragostea,creatia reprezentata prin arta,timp si sincronicitate.Este un proces
de revolutie planetara care incepe,se extinde in programe de unificare universala.

Calendarul precum un Synchronometer arata ca mainile noastre contin 
acele bonuri de lumina ce vor intra intr-un camp de unificare universal si prin exersare zilnica se va ajunge rapid in 4D-5D paradigma.Punctul Zero a fost 26 iulie 2013 cand am intrat in Seed Galactic galben,un fascicul de energie galactica ,val densitate galactic tip spirala.Acest fascicul de plasma cu frecventa mare de energie este incarcat cu o noua baza de cunostinte pentru planeta noastra si a fost
sincronizat cu domeniul psi al Pamantului si cu frecventa ei de rezonanta .
Acest fascicul este focalizat prin Soarele nostru ca un program radio holografic ce
functioneaza pe baza impulsurilor ce vin prin petele solare ce se formeaza in ciclurile sale.Conform profetiilor din Mexic in acest an se sparge "inchisoarea de luna"si constiinta solar este cheia care rupe vraja Lunii de timp artificial.Legea de timp va rezolva problema cea mai mare a omenirii ce este instrainarea de natura,natura sa adevarata ce nu poate fi remediata decat prin restaurarea memoriei celor 13 luni.Numarul 13 este energia feminina ocultata care va face timpul sa circule.Termenul MAYAN :TIN KANANTAN este telepatic energia frecventa emisa de soare cand va atinge o orbita planetara.
De asemenea anul 2014 face parte dintr-un ciclu de 7 ani -2013-2020-ciclu in care ADN-ul nostru intra intr-o faza ce se numeste -CAPATUL- supravegheat de cele 7 Raze Angels.Tot ceea ce am cunoscut este rescris.

Legea timpului ne spune ca viata in sine este o functie a unui cod de program ce-si are originea in 
matricea radial de timp din a 4-a/5-a dimentiune.
Asa cum functioneaza o holograma ca o lentila,codare
decodare frecvente,creierul nostru va transforma fel
de fel de frecvente prin procesul perceptiilor ce le primim din realitatea senzoriala.Realitatile noastre personale sunt determinate de frecventele selectate
cum ar fi schimbarea canalelor.
Codurile Legii timpului si 13 Luna synchronometer
cuprinde posibilitatea de a schimba piese de timp si
introducerea noosfera adica mintea planetar.Dar pentru a atinge frecventa  undelor cerebrale de a 5-a dimensiune gama trebuie anumite exercitii.Si acest lucru deschide mintii noastre o serie larga de optiuni
cu posibilitati infinite ce cuprind informatii de la un
nivel ridicat de realitate.
In acest an se deschide a doua poarta de Lumina care
activeaza podul interdimensional de nava temporala
Pamant.Red Solar Luna este nou Sirius Ciclu 27
si marcheaza al doilea an de Seed -Storm din pachetul Galactic Seed Spectral Storm-2013-2017.
Acest an corespunde cu radial Seli plasma:Victoria
curge in inima de creatie,Heptagonul Inimii este codul
maestru de putere a iubirii divine.
Din punct de vedere karmic acest an corespunde energiei lui Mercur ce aduce puterea suprema de purificare si de vindecare a apei universale de compasiune.Sursa purificarii si puterea de vindecare
n-o reprezinta decat IUBIREA.Pentru a primi aceasta 
energie din plin din acest nou fascicul este necesar sa ne curatam si sa ne reconectam cu esenta noastra
ca apoi sa ne stabilizam in aceasta privinta.Aceasta
purificare are loc la nivel de corp,minte si sentimente.

Acest an are cheile de la echilibrul dintre masculin (solar) și feminin (lunar). Masculinul reprezintă voința divină și creativitatea divina feminina. Energia feminină reflectă tendința de materie pentru a evolua, iar energia masculina reflectă tendința de spirit pentru a cobori, în scopul de a ancora cultura galactica pe Pământ. Echilibrarea acestor două energii reconecteaza cele două circuite care decurg din dreptul la emisfera stanga a creierului.Aceasta reconectare deschide noua poveste.

În Hunab Ku 21 arhetipurile galactice Kin 9 reprezintă Solar Vindecătorul. Vindecătorul este cel care face tot, care știe cum să curgă în împlinire și care știe cum să unifice toate fragmentele prin puterea inimii și prin vindecare cu dragoste. Vindecătorul cunoaște modalitățile de pe pământ, plante și secretele de animale. Vindecătorul nu ucide orice lucru viu și încurajează o dieta bazata pe plante pentru a vă aduce mai mult în armonie cu ecologia planetei.


 Vindecătorul învață că auto-vindecarea este dragostea de sine și că noi toți suntem deja intrinsecul întreg.Un rol deosebit in acest proces il are si Pluto ce are forta si puterea de a cataliza constiinta noastra solara prin puterea de auto-generare,intelepciune si cunoastere.Purificarea
transmite dragoste,stabilizeaza iluminarea,iar iluminarea transmite foc universal de intelepciune.Deschiderea la fluxul cosmic și pulsațiile solare ne permit noua raza galactic pentru a intra mai bine ca un câmp de forță nou ce coboară  pe planeta noastră. Transmisia GM108X este raza centrală de focalizare de pe acest câmp de forță nouă. Această transmisie provenit de la steaua Sirius, care este înțeleasă ca un consiliu stea interdimensionala.
La rândul său, Sirius primește comenzile sale de la Hunab Ku, în centrul galaxiei. În acest an Red Solar Moon este al doilea an al ciclului de Noul Om Solar și programul Sirian de Supraveghere a Noului Pamant.

Cu drag,MIRA


Sursa: primit pe mail,
Multumiri Mira

ARIPI SPRE CER-CALEA ESTE DESCHISA

Atat timp cat Soarele traverseaza semnul de foc al
Leului,cel mai puternic din tot zodiacul totul este animat de forta,vitalitate si putere creatoare,dar si de
acea parte a omului ce se numeste spiritualitate si pe care anticii o numeau"stralucirea lui Dumnezeu"Energia arhetipala a leului ne aduce stralucirea care se impune de la sine ca un lider, energia regelui care plin de umilinta si generozitate isi conduce poporul spre Dumnezeu. El este figura Tatalui care asigura tuturor ce au nevoie, ii sustine si ghideaza prin supunerea propriei vointe ce devine Vointa divina. In aceasta perioada de timp pamantul isi revarsa roadele intr-o holda bogata de spice aurii precum o hora multimilenara,alcatuind  emblema ce da maretie poporului nostru .



Departe de orice romanii sunt oameniiacestor pamanturi ,o legatura indestructibila ce se vede in  viata de zi cu zi ,in varietatea si bogatiafolclorului,traditiilor si datinilor dar si in literatura mitologica cat si in amprenta istorica si lingvistica a acestui neam,marturii ce vin sa intareasca vertrebele sale nationale.Natura ne este leagan si vatra si peste toate dainuie "duhul national"care este manifestarea izvorata din fibra si firea acestui popor,de la inceputuri si pana in zilele noastre.Nici un popornu are doine precum romanii,cuvantul dor este intraductibil in alte limbi,canteculvanturilor,susurul apelor,ganguritul pasarilor,gandirea stancilor compun sufletul acestei natii  indumnezeite in gradina ca o vale serpuita de munti ce ne-a fost harazita de divinitate.In aceasta luna de "schimbare la fata" a  Romaniei sub sceptrul triungiular al iubirii divine,ca o cupa ce-si trimite seva peste samanta constiinteispirituale din noi  vine ca o alimentare si accelerare a procesului de renastere si schimbare a prioritatilor de viata.Depinde de receptaculul fiecaruia dintre noi in parte cum vom sti sa sorbim din acest nectar divin in care aerul e o oglinda a ierarhiilor ceresti.


Perioada anului spiritual solar 2014-2015 are ascendentul axat in Semnul zodiacal Vărsător dar şi în Constelaţia Vărsătorului si este strajuit de planetele transpersonale Pluto (din Capricorn) şi Neptun (din Peşti), ceea ce declanseaza o paleta de procese legate de evolutia si cresterea spirituala pe intreg mapamondul intr-un lant de transformari ce au început subtil în 2012 dand un impuls de pornire spre schimbare.
The Theme for August 2014 is FOCUS and BOUNDARIES~
Pentru a o realiza, fiecare dintre noi are nevoie de Puterea dată de credinţă. Cumva Vărsătorul anticipează, prin puterea de a exprima idealuri, dar cel mai important, anticipează puterea credinţei. Din această perspectivă va apare schimbarea, atât a atitudinilor, a perspectivei, a opticii şi a unghiului din care privim lumea şi viaţa.Aşadar, problema şi totodată evolutia  noastră în anul spiritual care se deruleaza este şi rămâne transformarea prin Iubire,o metamorfoza completa ce trebuie sa ne apropie mai mult de cer.
Privind albastrul cerului ce este considerat un simbol al libertatii si descatusarii ne uitam si la pasarile ce populeaza acest spatiu infinit.Si ele vin ca un element de elevatie si nazuinta de ridicare peste lumea materiala si ca o metaforaplina de esenta,constanta pentru suflet,dar si ca o expresie universala.


Ele întruchipează un principiu solar cel al regenerării veşnice a vieţii.„Acest mit al sufletului-pasăre conţine în germene toată metafizica autonomiei şi libertăţii spirituale a omului" scrie M. Eliade (Yoga, 326). Acest motiv al eliberării spirituale, al descătuşării de povara materiei e redat în chip genial în sculptura lui C. Brâncuşi “Pasărea Măiastră”. Păsările simbolizeaza spiritul, inteligenţa, deoarece ,aşa cum spune Rig-Veda, „Inteligenţa(manas) este cea mai rapidă dintre păsări".

 


Si o alta conexiune dintre păsări şi cer a făcut ca ele să fie asemănate cu îngerii şi să li se atribuie limba angelică sau „solară" care este, pur şi simplu, poezia,  un limbaj ritmat, menit să uşureze pătrunderea în stările superioare. Căci „înţelepciunea, spune Rig-Veda, este mai iute decît pasărea", iar vorbirea, emanaţia nevăzută a spiritului, este  si ea înaripata.Astfel se poate observa cum Ingerul Buneivestirii, care, pe retablurile primitive, vine să vestească pe Sfînta Fecioară însoţit de un porumbel, reprezentînd un alt eu al său, devreme ce salutul lui e tot înaripat (ave=fii sanatos-formula de salut si cuvantul
avis=pasare)

Porumbelul este simbolul pacii în creştinism şi în alte culturi, dar are şi alte asocieri.Potrivit tradiţiei slave, sufletul se transformă într-o turturea la moarte; în multe alte religii,incluzând hinduismul, porumbelul este reprezentantulsufletului. Duhul Sfânt al creştinismului este uneori întruchipat într-un porumbel, ca şi apostolii. În mitologia greco-romană, porumbelul era sacru 
semnificând reînnoirea vieţii, iar uneori si zeita Venus era reprezentata de aceasta pasare ca un simbol al dragostei.
  
Egiptenii antici îl considerau reprezentativ pentru inocenţa şi se credea că stă înCopacul vieţii.
Porumbelul e văzut în islamism ca protector al lui Mahomed. În timp ce porumbelul semnifică longevitate şi linişte în China, în Japonia e asociat  zeului războiului Hachiman.Întrecut, porumbelul era singura pasăre pe care evreii o acceptau cajertfa pentru purificarea mamei după naşterea odraslei. Poate simboliza şi Israelul sau atributele antice ale zeiţelor fertilităţii ca Ishtar şiAstarte,intruchipand sentimentul nobil al iubirii.
.
Asociat cu virtuţile fundamentale, porumbelul semnifică cumpătarea.
Porumbelul este inofensiv,un simbol de pace, de dragoste neconditionata,puritate,inocenta,  ce imparte acea liniste
impertubabila si imuabila din inaltul cerului.Cam asa trebuie sa ne manifestam
noi in aceste vremuri tulburi precum aceste pasari si sa ne
 demostram valoarea , esenta nicidecum sa ne prezentam goliciunea fizica si morala in public ca niste erate literare.
Si e bine sa luam aminte sa nu mai repetam anumite greseli fiindca energia martiana si saturniana combinata cu energia subterana a scorpionului  ne vor santiona dur .Toată luna august este marcata de piață dntre Lilith sau Luna Neagra si Saturn, caci ambele au tranzit lent. Mai mult decât atât, acest pătrat vine împreună cu alte planete, care tranzitează cele două semne, leu si scorpion, aducand o creștere a tensiunii și a efectelor concrete ale interacțiunii energiilor lor conflictuale.
Fotografie: Azi , acum este momentul sa spui Stop! Sa spui gata , mi-a ajuns! Din acest moment sunt Eu, am incredere in ceea ce imi spune inima si nu mai accept sa dau puterea mea altora, nu mai accept sa fiu mereu eu cea care se gandeste la binele celorlalti uitand de mine. Stop negarii de sine, criticii de sine, deciziilor luate de frica, gandurilor negative...
De azi ( este si sarbatoarea Schimbarii la Fata) EU imi iau puterea inapoi si decid sa imi ascult inima, sa imi asum responsabilitatatea vietii mele, sa renunt la a ma victimiza! 
MIhail, da-mi curajul de a face aceasta schimbare spre binele meu cel mai inalt acum! 
Rafael ajuta-ma sa vindec toate emotiile si gandurile negative, toate vibratiile joase si neincrederea, dependentele si tot ce imi este nebenefic. 
Uriel da-mi inspiratie si claritate sa iau deciziile cele mai potrivite pentru mine, sa vad ceea ce am de facut fara umbra de indoiala. 
Gabriel, ajuta-ma sa vorbesc adevarul meu clar si fara retinere, cu compasiune si iubire. Sa spun tot ceea ce am de spus fara teama. 

Multumesc cu recunostinta!
Traim vremuri transformatoare de o alchimie aparte ce se realizeaza sub semnul lui Uranus in semnul unui nou inceput
-Berbecul-energie care se probaga lent,neasteptat,dar sigur
realizandu-se dupa modelul restructurant al lui Pluto in Capricorn cuprizand tot mapamondul prin antrenarea intr-un
acompaniament de resurse afective  -Junon in Rac -considerat pe buna dreptate si Sufletul Lumii.Odata ce individul se trezeste,devine constient si incepe calea evolutiei spirituale autentice ,fiecare UNU se adauga INTREG-ULUI astfel incat pic cu pic se face oceanul.Si lucrurile nu mai au cale de intoarcere,totul merge cu Dumnezeu inainte(Neptun in Pesti).Ziua de 27 august este o zi -cheie ce antreneaza energia cumulata a mai multor planete,o forta ce vine sa aduca o nota pozitiva,revigoranta,
de renastere pe o durata indelungata.


Despre acest moment deosebit mai multe detalii gasiti
pe http://www.rodica-purniche.ro/
Ezoteric, Leul simbolizează sufletul, sinele permanent divin, o ființă spirituală. Sufletul, ca soarele care conduce Leul, este de trei ori în natură. Leul conotează cu trei, sau triunghiul de spirit dîn Sfinx. Fecioara indică personalitatea umana, a sinelui muritor și este fizic în natură.


Fecioara este simbolul materiei și a corpului. Fecioara este forma prin care spiritul se exprimă la nivel fizic. Fecioara semnifică patru, sau piața de materie în Sfinx. Combinând spirit și materie, sau trei și patru ne dă numărul mistic șapte. Șapte este numărul de om divin sau femeie. Fiecare individ, prin urmare umanitatea este dublu ca Sfinxul. Suntem o combinație paradoxală a unui suflet nemuritor spiritual ce se exprima printr-o personalitate umană într-un corp fizic. Fiecare suflet omenesc este o combinație misterioasa de spirit si materie, viata si substanta, suflet și personalitate dar și divinitate și mortalitate.

Azoth - Click pentru a vedea operațiunea corespunzătoare a

Sfinxul este un simbol perfect al caracterului dual al persoanelor fizice și omenirii. Sfinxul este, de asemenea, reprezentant al minții duble în toți oamenii. Aceasta semnifică interacțiunea mintea infinită a sufletului, și mintea limitată a personalității umane. Ramane de vazut cum se va face aceasta transcedere sau transmutatie...




Luna Noua  de pe 25 august 2014 este asezata la 2 ° Fecioara și 2.5º de steaua regală  Regulus , inima de Leu. Acest lucru este important pentru că Regulus a intrat  in Fecioara tropical din Leu pe 28 noiembrie 2011 . Aceasta este prima Luna Noua ce are legatura cu steaua Regulus, de cand a schimbat semnul.Acest eveniment astrologic inseamna  mult pentru umanitate. Tranzitul mă face să mă gândesc la Sfinxul egiptean, care are capul de zeiță și corp de leu. "Când natura lumii este revelata, atunci misterul Sfinxului nu va mai exista." spune Alice Bailey si sunt si alti astrologi care fac conexiunea intrarii stelei Regulus  în Fecioara cu întoarcerea zeiței .Ne aflăm în acest moment în pragul unei noi ere: la vârsta de Regulus in Fecioara. Epoca energiei feminine. 
  Regulus este una dintre cele 4 stele arhanghel  Și este în general considerata steaua norocului,ce aduce curaj, succes și toate acele mari calități ce sunt asociate cu semnul stralucitor al Leului, ca o prevestire de glorie, bogății, și putere . Dar Regulus are si partea sa negativă. Ea dă violență, distrugere, onoare militară de scurtă durată, cu eșec final, închisoare, moarte violentă Regulus este pe cale de a se muta în Fecioară,  la timp si intr-un moment potrivit pentru a pune capat unei lumi conduse de elite puternice și societăți in care numai banii sunt la putere. Acum Regulus se muta în semn de serviciu, inventivitate, tehnologie, calificare și datorie, eficiența și pentru a obține randament. Această schimbare se pare oportuna. Noi suntem chemați la un serviciu de orice fel, contribuind la conturarea unei lumi mai bune. 
Cred că mixul de energie zeita de foc plus precauție, liniște și o judecată sănătoasă ne-ar putea tine departe de conflicte, iar înțelegerea isi face loc și totul se termină cu bine pe cale amiabilă.

25 august 2014  este ziua de Luna Noua in Fecioara si reprezinta"scanteia" unui nou inceput,
ziua in care suntem invitati sa gasim rezolvarea practica la 
problemele de care ne izbim si cu care ne confruntam.Daca
aglomerarea de planete in Leu ne-a creat o stare de expansiune pentru placeri,distractie si relaxare,ne trezim si ne dam seama ca o constructie durabila si eficienta nu se poate realiza decat printr-un fundament solid prin seriozitate,
responsabilitate,disciplina,munca sustinuta,organizare,
ordine si planificare pentru a ne indeparta de drumul
periculos si steril ce a fost parcurs.
Conjucturile astrale ne demonstreaza potentialul ce se 
creeaza,  astfel intre Uranus si Coada Dragonului(conjunctie)
face ca trecutul sa se razbune,polii de putere sa se schimbe,iar pentru oamenii de rand vin vremuri in care
nevoia trebuie separata de placere,dorinta si extravaganta.Venus isi arata toata paleta de sentimente
cum zice romanul "isi da in petec"la scena deschisa oferindu-ne spectacol in timp ce Marte si Saturn provoaca conflicte intre generatii,o presiune puternica pe individ,familie,societate dand glas
vocii poporului.De fapt toata perioada 21-30 august reprezinta o piatra de incercare,o piatra de destin.Luna in
Scorpion din 30 august 2014 aduce confruntari,rascoliri,
scoate secrete la suprafata care nu mai pot fi tinute sub pres facand din acest moment unul dificil de suportat.
Ne apropiem de luna septembrie,9+7=16=7
Din nou sub puterea lui 7.Uranus planeta celei de-a
7 raze vine cu mai multa intuitie intr-o forma ce cuprinde cele trei paliere:fizic,emotional si mental.
Accelereaza nevoia de a schimba ordinea stabilita
aducand o ton de legatura intre ordinea exterioara si
desfasurarea ei,faurind cauza si efectul intr-o ciclicitate de expresie printr-un proces de fuziune.
 Nevoia de a schimba structurile sociale și ordinea colectiva pregnanta a vietii vine ca o consecinta fireasca, un acordaj la cauza și se efectuează prin intermediul funcției de grup.O relatie directa si intima
are loc intre Prima Raza-Berbecul si a Saptea Raza-Uranus.

Uranus stimuleaza aspiratia de mai bine pentru conditia umana,bunastare si dezvoltarea unui climat
spiritual de crestere interioara ca o activitate specifica acestei energii uraniene si a Varsatorului.
De asemenea Uranus hraneste si fructifica activitatea
individuala in contextul si serviciul grupului utilizand
cunosterea ca vehicul ce arata Intelepciune si Lumina.

Si ca o incheiere adaug ceva in care ma regasesc "N-am pierdut niciodată iubind. Este adevărat că nu mi s-a răspuns întotdeauna cu aceeași iubire, că unii oameni m-au iubit doar declarativ și că doar m-au folosit, dar eu m-am dăruit cu totul și am refuzat să nu mai cred în iubire doar pentru că am întâlnit și oameni care m-au dezamăgit. Iubind, am trăit din plin, cu bucurii și cu momente de adâncă tristețe, dar am trăit cu adevărat… iar azi, privind în urmă, nu regret nimic, nu îmi este rușine de omul care am fost și mai ales, am învățat că iubirea nu cunoaște limite și că este motivul existenței mele…"A.P.MOOJI

Namaste!
MIRA

Sursa: primit pe net,
Multumiri Mira

Profeţia care DĂ FIORI ROMÂNILOR. Un prezicător celebru a prezis cum va începe cel al Treilea Razboi Mondial

2014 este anul în care lumea se va confrunta cu cel de-al treilea război mondial! Este profeţia cutremurătoare făcută de mai mulţi prezicători. Mai mult, un celebru astrolog rus spune că a treia conflagraţie mondială va porni de la graniţele României, din Ucraina vecină.
Incepe al treilea razboi mondial
Pavel Globa, un renumit astrolog rus, este convins că în acest an va începe cea de-a treia conflagraţie mondială şi a prezis acest dezastru încă de acum 10 ani. Totul va porni de la actuala criză din Ucraina, departe de a se fi sfârşit. Iar Ucraina nu va mai exista, spune Globa. Ţara se va rupe în trei, iar două regiuni vor fi alipite Rusiei.

Profeţiile sale au legătură cu marele poet şi prozator Mihail Lermontov, de la a cărui moarte se împlinesc 200 de ani în 2014. Toate datele legate de comemorarea acestuia sunt nefaste pentru Rusia, spune Globa, care crede că nu întâmplător Lermontov a scris poemul Demonul.
În anii în care s-a celebrat naşterea ori s-a comemorat moartea scriitorului, Rusia a avut parte de dezastre. Lermontov s-a născut în 1814, iar o sută de ani mai târziu s-a declanşat Primul Război Mondial. A murit în 1841, într-un duel. După exact o sută de ani, Rusia era atacată de Germania.

Profeţiile sale sunt luate în serios, pentru că multe dintre ele s-au adeverit. Globa a prezis cu exactitate atentatele cumplite din septembrie 2001. Astrologul rus a mai prezis destrămarea URSS şi venirea lui Putin la putere, dar şi apusul dictaturii lui Fidel Castro.
Profetul rus nu se opreşte aici. Globa spune că preşedintele Obama va fi asasinat, sistemul politic şi cel economic se vor schimba, iar aproape fiecare ţară va fi condusă până în 2020 de o femeie.
Nici Baba Vanga, profeta oarbă din Bulgaria, nu a fost optimistă în ceea ce priveşte anul 2014. Şi ea a prezis începerea celui de-al treilea război mondial în acest an, conflagraţie ce va dura 10 ani. Şi asta nu e tot, profeţiile sale şi mai înfricoşătoare. Molima va decima populaţia europeană, iar cancerul de piele va face ravagii în lumea civilizată.
Baba Vanga a fost cea care a prezis că Statele Unite vor avea un preşedinte de culoare, dar şi că acesta va fi ultimul, pentru că ţara se va destrăma în timpul mandatului său! Şi ea a prezis atentatele din 11 septembrie, spunând, cu 12 ani înainte, că doi fraţi americani se vor prăbuşi după ce vor fi atacaţi de păsări!
Şi părintele Iustin Pârvu a spus, cu cinci zile înainte să moară, că mai sunt 12 luni şi începe urgia.
,,Vin cutremurele, mai mici, mai mari. Acum, apropierea sfârşitului va fi când Dumnezeu o să vrea. Faptul este că nu ne mişcăm deloc, rămânem în amorţire. Nu se face nimic, parcă suntem stăpâniţi de un duh al îndărătniciei. Vedem cu ochii, auzim cu urechile şi nu credem. Aşa că nu ştiu ce o să mai fie, dar deocamdată stăm pe o poziţie foarte critică şi primejdioasă pentru mântuirea noastră".
Şi profeţia părintelui Arsenie Boca ne dă fiori reci. Vor veni vremuri foarte grele pentru omenire, inclusiv pentru ţara noastră, spunea părintele care a prevestit că, într-un viitor apropiat, Romania va fi ocupată de Rusia.

Sursa: www.romaniatv.net