ÎNTÂLNIREA SUFLETULUI CU FIINȚELE UNIVERSULUI

Aşa cum circulăm ca oameni ai Pământului purtăm cu noi corpul fizic şi corpul eteric, corpul astral şi eul. Fiecare din aceste două entităţi pe care le-am amintit poartă, la rândul lor, în ele două subentităţi: omul mai mult exterior, corpul fizic şi corpul eteric, omul mai mult interior, eul şi corpul astral. Mai ştim şi că omul va evolua în continuare.

Eului său i se va adăuga,  o entitate superioară care se va manifesta în el: sinea spirituală se va dezvolta în cursul evoluţiei jupiteriene care va succeda evoluţiei noastre terestre. Spiritul vieţii se va manifesta plenar în om în perioada "Venus", iar omul-spirit propriu-zis se va manifesta în cursul perioadei "Vulcan".
noi oamenii suntem într-o anumită privinţă mai mult, acum chiar din punct de vedere al planului structural – iar în lumea spirituală schemele structurale înseamnă ceva mult mai înalt decât în lumea fizică – decât acest om cvadripartit: corp fizic, corp eteric, corp astral şi eu. Noi purtăm deja în noi sinea spirituală ca germen, de asemenea şi spiritul vieţii şi omul-spirit. Ele se vor dezvolta din noi mai târziu, dar le purtăm ca germeni în noi. Şi nu numai abstract, în sensul că le purtăm ca germeni, ci când spunem că le purtăm în noi trebuie înţeles în sens foarte concret, căci noi avem cu aceste mădulare superioare ale entităţii noastre întâlniri, întâlniri adevărate.
Iar aceste întâlniri se produc în modul următor: ca oameni, noi am ajunge tot mai mult să simţim faţă de evoluţia noastră actuală o înstrăinare greu de suportat pentru tot ce este spiritual, dacă nu ne-am putea întâlni din când în când cu sinea noastră spirituală. Eul nostru trebuie să se întâlnească cu acel nivel superior, cu acea sine spirituală pe care o vom dezvolta în viitor şi care într-o anumită privinţă este de o fiinţă cu entităţile din ierarhia îngerilor. Astfel încât, vorbind creştineşte, în limbaj popular, se poate spune şi: Noi trebuie să întâlnim din când în când o fiinţă din ierarhia îngerilor, care ne este foarte apropiată, pentru că această fiinţă, în timp ce se întâlneşte cu noi, întreprinde, în legătură cu noi, acel lucru spiritual care ne pune în situaţia de a prelua cândva o sine spirituală. Şi trebuie să avem o întâlnire cu o fiinţă din ierarhia arhanghelilor, pentru că această fiinţă întreprinde cu noi ceva care conduce la aceea că se va dezvolta cândva spiritul vieții etc.
indiferent dacă transpunem această fiinţă, în sensul creştin, în ierarhia îngerilor sau dacă relatăm în sens antic despre ceea ce popoarele mai vechi înţelegeau atunci când vorbeau despre geniu, despre geniul conducător al omului. Noi ştim că trăim într-o vreme în care nu este îngăduit multora, ci numai puţinor oameni, să privească în lumea spirituală – dar acest lucru se va schimba în scurt timp –, de a vedea lucrurile şi fiinţele lumii spirituale. A trecut timpul, dar el a existat, în care se vedeau într-un sens mult mai cuprinzător, în general, entităţile lumii spirituale şi de asemenea şi procesele evolutive ale lumii spirituale. Iar în vremea în care se vorbea despre geniul fiecărui om se avea şi o vedere nemijlocită, concretă a acestui geniu. Această vedere concretă era atât de puternică, într-un timp nu prea îndepărtat, încât omul îl putea descrie în toată concreteţea, în toată obiectivitatea; într-o obiectivitate pe care omenirea actuală o consideră ca imaginaţie poetică, dar care nu avea acest sens.
Omul trebuie cu adevărat să realizeze din când în când o comuniune mai intimă cu sinea sa spirituală, cu sinea spirituală, şi în aura astrală, care devine foarte vizibilă şi care se află în stadiul de predispoziţie, nu în stare dezvoltată, care pare ca iradiată de sus dinspre ceea ce va constitui etapa viitoare. Din această cauză omul trebuie să se întâlnească din când în când cu sinea sa spirituală.
Când se întâmplă aceasta?
 Se întâmplă simplu aproximativ de fiecare dată în somnul normal, în perioada dintre adormire şi trezire. La oamenii simpli care se culcă o dată cu apusul Soarelui şi se scoală o dată cu răsăritul Soarelui, acest moment coincide, mai mult sau mai puţin, cu miezul nopţii. La omul care se rupe din contextul natural, acest lucru nu prea se întâmplă. Dar aparţine libertăţii umane ca el să fie posibil. Omul culturii moderne îşi poate organiza viaţa cum doreşte, desigur, nu fără ca aceasta să aibă o anumită influenţă asupra existenţei sale, dar şi-o poate organiza, în anumite limite, după pofta inimii. Atunci el poate trăi o perioadă mai lungă de somn, ceea ce înseamnă o coexistenţă mai intimă cu sinea spirituală, aşadar, cu calităţile spirituale din care este preluată această sine spirituală, o întâlnire cu geniul. Această întâlnire cu geniul are loc aşadar, vorbind cum grano salis, în fiecare noapte, adică în fiecare timp de dormire. Şi acest lucru este important pentru om. Căci orice sentiment de satisfacţie sufletească pe care o putem avea legată de întâlnirea omului cu lumea spirituală se bazează pe faptul ca această întâlnire din timpul somnului cu geniul să aibă o postacţiune. Sentimentul pe care-l putem obţine privitor la legătura cu lumea spirituală este o postacţiune a acestei întâlniri cu geniul. Aceasta este prima întâlnire cu lumea superioară despre care se poate vorbi ca despre ceva inconştient la cei mai mulţi oameni. Ea va deveni însă din ce în ce mai conştientă cu cât oamenii vor conştientiza această postacţiune prin aceea că viaţa lor conştientă se va rafina în sentimentele lor prin preluarea ideilor şi reprezentărilor ştiinţei spiritului, astfel încât sufletul să nu fie atât de grosolan încât să nu poată contempla cu atenţie postacţiunea.
Această întâlnire cu geniul ajunge adeseori sub o formă oarecare la conştienţă, numai că ambianţa materialistă de azi, saturarea cu noţiuni care vin din concepţia despre lume materialistă nu este adecvată pentru a lăsa sufletul să-şi îndrepte atenţia asupra ceea ce se realizează prin această întâlnire cu geniul. Pur şi simplu, deoarece oamenii aprofundează cu noţiuni mai spirituale decât le poate oferi materialismul intuirea acestei întâlniri cu geniul, în fiecare noapte devine din ce în ce mai mult ceva de la sine înţeles pentru om.

Cea de a doua întâlnire este, din această cauză, mai mult legată de evoluţia sezonieră, aşa cum prima era legată mai mult de mersul zilei. Şi aici trebuie să atrag atenţia asupra unor aspecte pe care deja le-am mentionat în mod aluziv, din alte puncte de vedere. 
În totalitatea ei, viaţa omului nu se desfăşoară în lungul anului în mod uniform, ci omul face modificări în cursul evoluţiei sezoniere. În cursul verii, când Soarele emană cantitatea cea mai mare de căldură, omul este lăsat mult mai mult la voia vieţii sale fizice şi prin aceasta şi a vieţii fizice a ambianţei, decât iarna, când omul trebuie să lupte cu fenomenele elementare exterioare şi când este dependent mai mult de el însuşi. Acum şi partea sa spirituală se rupe de el şi de Pământ – şi el este legat cu lumea spirituală, cu întreaga ambianţă spirituală.
Din această cauză, sentimentul deosebit pe care-l legăm de misteriul Crăciunului şi de sărbătoarea Crăciunului nu are nimic arbitrar, ci ţine de stabilirea sărbătorii Crăciunului în această perioadă. În acele zile de iarnă în care este stabilită sărbătoarea, omul ca şi întregul Pământ sunt dăruiţi spiritului. În această perioadă omul se află într-un domeniu în care spiritul îi este foarte apropiat. Iar consecinţa acestui fapt este aceea că în preajma Crăciunului, cam până spre Anul Nou actual, omul parcurge şi o întâlnire a corpului său astral cu spiritul vieţii, aşa cum a parcurs prima întâlnire, cea a eului cu sinea spirituală. Pe această întâlnire cu spiritul vieţii se bazează apropierea de Iisus Christos. Căci Iisus Christos se revelează prin spiritul vieţii. El se revelează printr-o fiinţă aparţinând ierarhiei arhanghelilor. Este de la sine înţeles că El aparţine unei fiinţe infinit superioare, dar acum nu despre aceasta este vorba, ci de faptul că El se manifestă printr-o fiinţă ce aparţine categoriei arhanghelilor. Astfel; pentru evoluţia actuală, pentru evoluţia ce urmează misteriului de pe Golgota, prin această întâlnire noi ne apropiem în mod deosebit de Iisus Christos. Putem astfel să numim întâlnirea cu spiritul vieţii, într-un anumit sens, şi întâlnirea cu Iisus Christos care are loc în străfundurile profunde alesufletului. Acum, când omul – fie prin dezvoltarea conştienţei spiritului în domeniul aprofundării religioase şi a exerciţiului religios, fie completând acest exerciţiu religios şi această simţire religioasă, chiar şi prin preluarea de reprezentări ale ştiinţei spiritului –, când omul îşi adânceşte viaţa afectivă, spiritualizând-o în modul descris, el va putea trăi la fel cum în viaţa în stare de trezie poate trăi postacţiunea întâlnirii cu geniul, va putea trăi şi postacţiunea cu spiritul vieţii, respectiv cu Christos. Şi, într-adevăr, în timpul care urmează perioadei Crăciunului la care ne-am referit, până la Paşti, condiţiile sunt deosebit de favorabile pentru a ne aduce în conştienţă întâlnirea omului cu Iisus Christos.

O a treia întâlnire este cea prin care omul ajunge în apropierea omului-spirit propriu-zis, care va trebui să apară în viitor, mijlocită printr-o fiinţă aparţinând ierarhiei arheilor. Se poate spune: Cei vechi şi încă şi oamenii actuali – numai că oamenii actuali când discută despre aceste lucruri nu mai au, în general, o conştienţă a adevărului profund al problemei – simţeau şi simt acest moment ca întâlnirea cu ceea ce pătrunde lumea, cu ceea ce abia mai putem recunoaşte în noi înşine şi în lume, şi în care ne contopim cu sinea noastră ca într-o unitate. Şi aşa cum se poate vorbi, în cazul celei de a doua întâlniri, deja ca despre o întâlnire cu Iisus Christos, tot astfel în cea de a treia întâlnire putem vorbi de întâlnirea cu principiul Tatălui, cu „Tatăl“ ca fiind cel care se află la baza întregii lumi, cu ceea ce simţim, când simţim corect, ca fiind ce în religii este numit „Tatăl“. Această întâlnire este la rândul ei de aşa natură încât ne revelează relaţia noastră intimă cu macrocosmosul, cu Universul divin-spiritual. Desfăşurarea zilnică a proceselor universale include pentru noi întâlnirea cu geniul. Evoluţia sezonieră a anului include pentru noi întâlnirea cu Iisus Christos. Şi evoluţia întregii vieţi umane, această viaţă umană care în mod normal poate fi desemnată ca viaţa patriarhală de 70 de ani, se asociază cu întâlnirea cu principiul Tatălui. Pentru un anumit timp al vieţii noastre pământene fizice, pe drept cuvânt ignorat din multe puncte de vedere de educaţia noastră, noi suntem pregătiţi şi trăim – în general în mod inconştient între 28 şi 42 de ani, dar în adâncimile sufletului totuşi în mod plenar – întâlnirea cu acest principiu al Tatălui. Apoi postacţiunea acestuia poate creşte ulterior, dacă dezvoltăm simţiri suficient de fine pentru a acorda atenţie la ceea ce intervine în viaţa noastră venind din noi înşine ca postacţiune a întâlnirii cu principiul Tatălui. 
Această întâlnire cu principiul Tatălui înseamnă mult pentru viaţa dintre moarte şi o nouă naştere. Această întâlnire cu principiul Tatălui, care se produce în mod normal la vârsta menţionată, reprezintă o mare forţă şi un sprijin atunci când omul trebuie să-şi retrăiască retrospectiv sufleteşte, după ce a trecut prin poarta morţii, viaţa în timp ce trece prin lumea sufletelor. Iar omul poate face această călătorie retrospectivă, cum trebuie s-o facă de fapt – aşa cum ştim, aceasta înseamnă cam o treime din timpul petrecut între naştere şi moarte –, dacă are reprezentarea întâlnirii cu acea fiinţă pe care o presimte atunci când vorbeşte despre Tatăl ordinii universale. Aceasta este o reprezentare importantă pe care omul trebuie s-o aibă întotdeauna, alături de cea a morţii însăşi, după ce a păşit prin poarta morţii.
Având în vedere cele discutate, se naşte bineînţeles o problemă importantă. Există oameni care mor înainte de a fi atins jumătatea vieţii, când în mod normal are loc întâlnirea cu principiul Tatălui. Trebuie să avem în vedere situaţia în care omul moare datorită unei cauze exterioare, prin boală – care este o prilejuire din afară –, prin slăbiciune. Când întâlnirea cu principiul Tatălui în fundamentele subconştiente profunde ale sufletului nu a putut avea loc din cauza morţii premature, atunci ea are loc în clipa morţii. Această întâlnire este trăită concomitent cu moartea.

Pentru ca omul să poată percepe principiul Tatălui în ora morţii sale, atunci când aceasta survine înaintea jumătăţii vieţii, moartea trebuie să vină din afară, nu să şi-o pricinuiască el. Greutatea pe care o întâmpină sufletul, descrisă în Teosofia , ar putea fi descrisă din punctul de vedere adoptat azi şi în consecinţă am putea spune: Omul se sustrage, în cazul morţii prin propria-i voinţă, întâlnirii cu principiul Tatălui în încarnarea dată. 
Este, din păcate, greu pentru mulţi oameni să simtă ceva, în viaţa noastră materialistă, despre ceea ce aş numi sfinţenia somnului. Acest sentiment este atenuat de timpul de încercare actual, dar care nu ar trebui să rămână atenuat, ceea ce ar putea fi doar sperat dacă materialismul ar mai dura, ci ar trebui intensificat. Dacă se intuieşte că ceea ce trece drept inteligenţă în omenire este lipsit de orice respect pentru sfinţenia somnului, acesta este un fenomen cultural cu bătaie lungă. Asemenea lucruri nu trebuie să fie blamate, ele nu trebuie nici amintite aici în sensul că ar conduce la o estetică ce nu trebuie să fie tradusă în realitate. Noi trebuie să trăim cu lumea, dar trebuie să trăim cu ea cu ochii deschişi.
Oamenii ar trebui cel puţin să dezvolte treptat ceea ce îşi pot spune cu cuvintele: eu adorm. Până la trezire sufletul meu va fi în lumea spirituală. Acolo el va întâlni forţa fiinţială conducătoare a vieţii mele terestre, care este prezentă în lumea spirituală, care îmi înconjoară capul, acolo va întâlni geniul. Iar când mă voi trezi, eu voi fi avut întâlnirea cu geniul. Aripile geniului meu vor fi atins, prin bătăile lor, sufletul meu.
Dacă reuşim să insuflăm o trăire puternică unor astfel de sentimente viaţa va fi atât de intensă în somn încât contactul cu lumea spirituală poate face ca viaţa noastră de veghe să se poată fortifica treptat, şi nu vom avea în jurul nostru numai viaţa senzorială, ci şi lumea spirituală, care este lumea adevărată.
 Lumea adevărată este cea a spiritului. Lumea pe care noi o numim în mod obişnuit lumea adevărată este numai o imagine a lumii adevărate.
 
sursa
http://www.spiritualrs.net/Conferinte/GAIngeri/Ingeri_CF02.html 
vezi si
http://adevarul2012.blogspot.ro/2013/06/ierarhiile-ceresti.html
http://adevarul2012.blogspot.ro/

Previziuni astrologice pentru această perioadă. Proces de echilibrare și calibrare fără precedent

Se pare că ne pregătim nu numai de echinocţiul de toamnă dar că fiecare dintre noi trece printr-un proces de echilibrare şi calibrare fără precedent. Nu mai poate exista nimic care nu ne este necesar, iar ceea ce ne-a dezechilibrat va disparea din viaţa noastră, chiar dacă într-un mod destul de dur sau neaşteptat.

De fapt toate aceste semnale au fost recepţionate cu ceva timp în urmă, doar că fiecare a amânat rezolvarea tensiunilor sau echilibrarea atmosferei. Acum se intervine din exterior, căci dezechilibrul de pe planeta noastră este maxim şi trebuie redresat.

Primul pas ar fi să cerem claritate atunci când avem nevoie de asigurare şi îndrumare. Doar că, trebuie să ştim că o primim împreună cu o imagine clară a tot ceea ce ne-a reţinut sau ne-a stat în cale. Aşa cum se întâmplă cu toate aspectele realităţii noastre, putem vedea unde am acţionat din frica sau din îndoială şi putem vedea tot ceea ce am refuzat sau nu am putut vedea înainte. Claritatea ne permite să vedem dincolo de propriile iluzii şi ne aduce mai aproape de adevăr. Problema este daca suntem pregătiţi sa facem asta.

Dacă ne uităm la configuraţiile astrale ne sare în ochi Piramida de apă dintre asteroizii Chiron, Ceres şi Vesta în conjuncţie şi Junona. Această configuraţie aduce cumva evenimente prin care să înţelegem exact ceea ce este valoros atât din punct de vedere concret, material, cât şi spiritual. Ceres care ne aduce eficienţa necesară pentru toate acestea, dar şi profunzimea cu care putem privi lucrurile. Ne putem face ordine în finanţe, ne putem programa cheltuielile şi investiţiile, organizându-ne activităţile curente şi agenda de lucru.

În schimb în plan relaţional nu funcţionăm prea bine, Junona în semnul Racului este protectoare, controlând cu o privire autoritară toate acţiunile; Chiron în Peşti ne spune că suntem destul de focalizaţi asupra idealurilor noastre şi ni se pare că nimeni nu se ridică la înălţimea aşteptărilor pe care le avem. În acest fel ratăm sigur nenumăratele momente când ne bucurăm de toată grija şi atenţia celor care ne iubesc, dar mai ales a lui Dumnezeu. Şi aici îmi vine în minte o scenă duioasă. Unul dintre copiii mei îşi dorea un cadou de Crăciun, fata mea, care atunci când era mică dorea o anume păpuşă Barbie, pe care nu am găsit-o, luându-i în schimb o alta. În dimineaţa de Crăciun a despachetat cu multă febrilitate cadourile, căutând singurul dar pe care-l întrevăzuse în minte. Dacă a lipsit acel obiect, copilul meu a plâns s-a supărat, a protestat, plecând dezamăgită de lângă pomul de Crăciun. În urmă, toate cadourile rămân părăsite şi neapreciate. De câte ori se iveşte acest copil bosumflat şi răsfăţat în întâlnirile noastre cotidiene cu viaţa? Câte cadouri n-am lăsat zăcând sub pomii de Crăciun din trecutul nostru? Câte daruri au rămas nedespachetate pentru că nu le-am remarcat? Astăzi este momentul să înţelegem că nu viaţa ne dezamăgeşte, de vină este chiar mintea noastră.

Pe de altă parte Chiron se află în configuraţie de yod cu Jupiter şi Pallas, el poziţionându-se în vârf; cumva se pare că toţi asteroizii lucrează, ceea ce mi îmi pare ca un fel de reconstrucţie, ca şi cum părţi din noi separate se întregesc, printr-un miraculos proces de vindecare. Ceea ce este însă pradoxal este că noi nu lăsăm acea Mână nevăzută să facă intervenţiile necesare pentru a fi împliniţi şi deplini, crezând că numai ceea ce ne lipseşte sau mai bine spus credem că ne lipseşte, este ceea ce ne împlineşte şi ne întregeşte. Toate aceste reparaţii se fac la niveluri extrem de profunde ale fiinţei noastre, ele făcând retuşuri grele, aducând în actualitate evenimente pe care nu le-am înţeles sau acceptat, împlinindu-ne sufletul prin descoperirea micilor gesturi sau atenţii simple.

Toată această atmosferă seamănă mult cu pregătirile febrile de dinaintea unei nunţi, când totul trebuie făcut într-un timp determinat, cu o cantitate determinată de resurse, dar totul trebuind să iasă perfect. Atunci, nimic nu ni se pare dificil, nimic nu ni se pare imposibil şi tot greul şi oboseala dispar. Mirii sunt în centru atenţiei, ei trebui să refacă unitatea - ansamblul perfect, pe care fiecare, în sufletul său îl năzuieşte, pentru că aduce complementaritatea. Aşa şi acum, sunt pregătiri febrile, greu de oprit, necesare, pentru ca noi să devenim perfecţi şi frumoşi, compleţi şi desăvârşiţi.

Chiron, aflat în centrul aceste frumoase configuraţii, este propulsatorul, şi se află la jumătatea zodiei Peştilor, în forţa şi puterea ei, acolo nu există altceva decât spirit vindecător. Este un moment important căci el defineşte viaţa netrăită în sensul luptei cu fantomele trecutului, eliberarea de karmă prin confruntarea cu ea, fiind inevitabilă eliberarea de tot ceea ce ne împiedică să evoluăm spiritual. Probabil că această energie subtilă este resimţită de toată lumea de ceva vrem, doar că în luna septembrie va deveni extrem de concretă, acţionând efectiv, indiferent dacă suntem sau nu conştienţi de asta. De aceea la nivel subtil prim mesaje extraordinare, prin vise, semne, întâmplări, oameni sau chiar miracole, totul este să le observăm şi să le lăsăm să se manifeste pentru a se realiza evoluţia personală. Nimic altceva nu se va putea realiza în această perioadă, pentru fiecare dintre noi. Este absolut necesară echilibrarea şi împlinirea, prin înţelegere, a destinului.

Putem avea revelaţii, calităţile extrasenzoriale sunt foarte bune, avem intuiţie şi inspiraţie. De aceea este important să ţinem cont de presentimente, să fim creativi şi înţelegători cu semenii noştri. Este o perioadă cu multe tensiuni interioare, dacă au rămas treburi neîncepute să ne concentrăm asupra lor pentru a asigura fluxul pe care ni l-am propus. Direcţionarea gândurilor trebuie să fie neapărat pozitivă, pentru că ele vor lucra asupra evenimentelor ulterioare. Pot avea loc foarte multe evenimente care analizate cu atenţie pot deschide ulterior un nou capitol al cunoaşterii de sine.

Indiferent de circumstanţe, faceţi întotdeauna tot ceea ce vă stă în puteri, nici mai mult nici mai puţin. Nu trebuie să uitaţi însă că randamentul nu poate fi întotdeauna acelaşi. Tot ce există în jurul nostru este viu şi se transformă tot timpul; la fel, randamentul nostru maxim poate fi uneori la cote foarte înalte, iar alteori nu va fi cel aşteptat. Atunci când ne trezim proaspăt şi energizat dimineaţa, randamentul nostru va fi superior celui de seară, când suntem obosiţi. Maximul nostru va fi diferi atunci când suntem sănătoşi de cel când suntem bolnavi.

Indiferent de calitatea faptelor dumneavoastră, urmăriţi să faceţi tot ce vă stă în puteri. Cel care exagerează cu faptele sale, depăşindu-şi puterile fireşti, îşi suprasolicită corpul şi acţionează astfel împotriva sa. Dacă faceţi însă mai puţin decât vă stă în puteri, vă veţi supune astfel frustrărilor, incriminării interioare, vinovăţiei şi regretelor.

De aceea, faceţi tot ceea ce vă stă în puteri – în toate împrejurările vieţii. Nu contează dacă sunteţi bolnav sau obosit, dacă veţi face întotdeauna ceea ce vă stă în puteri nu va mai exista nici o modalitate prin care să vă simţiţi vinovat. Şi dacă nu vă veţi simţi vinovat, nu va mai exista nici o modalitate de a suferi de remuşcări şi autopedepsire.

Atunci când eşti obişnuit să acţionezi cu eficienţă maximă, eşti predispus către acţiune, pentru simplul motiv că iubeşti acţiunea, nu pentru că aştepţi o recompensă. Cei mai mulţi oameni fac exact opusul: ei acţionează, ce-i drept, dar numai pentru că aşteaptă o recompensă, şi de aceea nu se bucură de acţiune. Şi acesta este motivul pentru care nu dau randament maxim.

Pe de altă parte, dacă acţionaţi doar din plăcerea acţiunii, fără a aştepta vreo recompensă, veţi descoperi că vă puteţi bucura de orice acţiune veţi face. Recompensa va veni dar nu veţi mai fi ataşat de ea. Este posibil chiar să primiţi mai mult decât v-aţi fi imaginat singur că ar putea fi recompensa. Dacă ne place ceea ce facem, dacă acţionăm întotdeauna dând tot ce este mai bun în noi, atunci înseamnă că ne bucurăm cu adevărat de viaţă. Ne distrăm, nu ne plictisim, nu suntem frustraţi.

Atunci când acţionezi la maximum, înveţi să te accepţi pe tine însuţi. Dar trebuie să fii conştient şi să înveţi din greşelile tale. A învăţa din greşeli înseamnă a practica, a privi cu sinceritate rezultatele, dar mai ales a acţiona neîncetat. Acest gen de acţiune amplifică continuu gradul de conştientizare.

Acţiunea făcută cu pasiune nu este resimţită ca o muncă, deoarece te bucuri de orice ai face.

Acţiunea înseamnă să trăieşti plenar. Inactivitatea este practic o contestare a vieţii. Inactivitatea înseamnă să stai în faţa televizorului în fiecare zi, ani şi ani l arând, deoarece te temi să fii viu şi să-ţi asumi riscul de a exprima ceea ce eşti cu adevărat. Fără acţiune, orice idee va rămâne abstractă şi nu va exista nici o manifestare, nici un rezultat şi nici o recompensă.

Un bun exemplu pentru a ilustra acest lucru este povestea lui Forrest Gump (film american, laureat cu premiul Oscar). Acest personaj ciudat nu a avut idei măreţe, dar a acţionat în permanenţă. A fost tot timpul fericit deoarece a acţionat întotdeauna cu dăruire, indiferent de ce făcea. A fost şi recompensat din plin, dar tocmai pentru că nu a aşteptat să fie recompensat deloc. A acţiona înseamnă să fii viu. Aceasta nu înseamnă să-ţi impui visul tău în faţa altcuiva, căci orice om are dreptul de a-şi exprima visele în egală măsură.

A acţiona cu maximum de intensitate este o obişnuinţă pe care orice om ar trebui să o cultive. Eu acţionez cu eficienţă maximă în tot ceea ce fac şi în tot ceea ce simt. Acţiunea dăruită a devenit un ritual în viaţa mea, tocmai pentru că am făcut această alegere. Am făcut din orice acţiune un ritual şi întotdeauna îmi consacru toate puterile acţiunilor mele. Un simplu duş este un ritual pentru mine, căci prin această acţiune îi spun corpului meu cât de mult îl iubesc. Simt şi mă bucur de apa care curge pe corpul meu.

Să spui nu când vrei să spui nu, şi da când vrei să fii spui da. Ai dreptul să fii tu însuţi. Poţi fi tu doar atunci când acţionezi dând tot ce este mai bun în tine. Pentru aceasta nu este nevoie de mari viziuni filozofice. Nu este nevoie nici de acceptarea celorlalţi.

Dacă vă veţi implica cu dăruire în acţiunile dumneavoastră, mereu şi mereu, veţi deveni un adevărat maestru al transformării. Maestrul se naşte din practică.

sursa: fragment preluat din „Cele patru legăminte. Cartea înţelepciunii toltece”, Don Miguel Ruiz

Gabriela Apostol

Sursa articol: www.mirabilys-magazin.ro

Sursa: http://astrocafe.ro/

VINDECAREA PARANORMALĂ INSTANTANEE NU ESTE UN MIT!

Patronii industriei farmaceutice câștigă miliarde de dolari, din suferința speciei umane. Trusturile produc numai medicamente care nu vindecă definitiv bolile pentru care sunt recomandate, pentru a le menține în stare cronică, pentru ca bolnavii să cumpere medicamente toată viața lor. Medicamentele elaborate provoacă totodată, efecte secundare și dependență – deci alte boli ale organelor omului – pentru “combaterea” cărora bolnavul trebuie să cumpere și alte medicamente, ce produc la rândul lor alte efecte secundare. În acest mod, omul se ruinează din punct de vedere fizic, psihic și material.  A se vedea și articolul publicat în Jurnal Paranormal, cu titlul Chimistul Shane Ellison: adevărul despre fabricarea medicamentelor.

Patronii industriei medicamentelor adună averi impresionante pe seama suferințelor omului. Dar aceste bunuri cumulate nu îi fac nici mai inteligenți de cât sunt, nici mai sănătoși, nici mai arătoși și nici nu îi feresc de boli incurabile, pentru a le asigura o viață mai lungă.

Și atunci de unde vine impulsul ce îi determină să adune grămezi de bani, din suferința umană? În raționamentul lor limitat, patronii trusturilor de produse farmaceutice adună averi fabuloase, pe care le lasă ulterior de izbeliște întrucât viața omului este trecătoare. În rapacitatea lor, se îmbolnăvesc de boli incurabile și se sting în chinuri ca orice muritor. Este un blestem al speciei umane greu de înțeles, pe care îl duc fabricanții de medicamente cu sine în mormânt.

Pentru contracararea efectelor nefaste ale medicamentelor, ar trebui să ne orientăm către aria terapiilor alternative și vindecării paranormale instantanee.  

Vindecările miraculoase, recunoscute de medicina secolului XXI

Dr. Carl Olson

Potrivit unui sondaj de opinie realizat în Statele Unite de compania HCD Research, 73% dintre medicii chestionați cred în miracole ale vindecării, chiar și în situații dramatice în care doctorii nu dau nici o șansă de supraviețuire unor pacienți cu boli considerate incurabile. O parte însemnată dintre medicii participanți la sondaj, au declarat că au asistat personal la miracole ale vindecării, ce nu pot fi explicate de medicina actuală.

Doctorul Carl Olson de pildă, oncolog la St. Mary's din Columbia, având o practică de 30 de ani în tratarea cancerului, a fost martorul unor vindecări miraculoase, pentru care nu există nici o explicație științifică.

"Dacă definim un miracol drept ceva ce depășește limitele medicinii, ale științei în general, atunci nu am nici o îndoială că unele cazuri întâlnite în lunga mea carieră se încadrează în această categorie", spune doctorul Olson. Prin miracole ale vindecării, sute de oameni se întorc în fiecare an la viața normală, reluându-și activitățile profesionale cât şi cele spirituale.

Dr. Alexis Carrel, laureat al premiului Nobel pentru medicină.

Doctorul Alexis Carrel, laureat al premiului Nobel pentru medicină,
a confirmat că există vindecare instantanee

Doctorul Alexis Carrel, laureat al premiului Nobel pentru medicină, a studiat și a confirmat, împreună cu echipa sa, numeroase cazuri de vindecare instantanee, în special la pacienți bolnavi de cancer. „Procesul de vindecare - observa doctorul Carrel -  se schimbă puțin de la un individ la altul. Adeseori, omul simte o mare durere; apoi vine senzația subită a unei vindecări complete. În câteva secunde, în câteva minute sau cel mult în câteva ore, plăgile se cicatrizează, simptomele generale dispar, pofta de mâncare revine. Uneori, dezordinile funcționale dispar înaintea leziunii anatomice. Deformările osoase caracteristice morbului lui Pott, ganglionii neoplazici, mai persistă încă două sau trei zile din momentul vindecării. Miracolul se caracterizează mai ales printr-o accelerare extremă a proceselor de vindecare organică.”

Bruno Gröning, cel mai mare vindecător din istoria omenirii

Bruno Gröning - cel mai mare vindecător cunoscut din istoria omenirii.

Potrivit surselor documentare, Bruno Gröning - cel mai mare vindecător uman cunoscut din istoria omenirii, s-a născut la 30 mai 1906, la Gdansk și a trăit în Germania de vest după încheierea ultimului război mondial. A fost de meserie tâmplar, apoi electrician. A activat ca tămăduitor în Germania,  între anii 1940 – 1950. A se vedea și articolul publicat în Jurnal Paranormal, intitulatBruno Gröning - un miracol în psihoterapie.

În prezența sa, oamenii pur și simplu se vindecau spontan. Cei ce au beneficiat de harul său, au declarat că le dispăreau simptomele bolii incurabile de care sufereau, din momentul în care îl vedeau pe Bruno. Vindeca instantaneu grupuri masive de oameni, câte 5.000 – 10.000 de indivizi odată. Au depus mărturie despre capacitățile sale vindecătoare și medici, pe care el i-a vindecat de boli incurabile pentru medicina actuală. Dintre miile de martori oculari, care au asistat la vindecările în masă făcute de Bruno Gröning, redăm declarația unui medic al cărui tatăl fost vindecat de Bruno, de o bolală incurabilă:   

„Bolnavii s-au sculat din scaunele cu rotile și au început apoi să le împingă singuri. Lucrul acesta l-am văzut cu ochii mei. Când am văzut efectele la cei în cărucioare, la tânărul orb care a început să vadă iar mai târziu la tatăl meu, logic că mi-am schimbat părerea. Atunci trebuie să-ți schimbi părerea, realitatea te convinge.”

Bruno Gröning își rezuma astfel crezul: „Doresc să le fiu oamenilor doar o călăuză, să le arăt calea cea dreaptă, calea spre Dumnezeu.” Cuvintele rostite de Bruno Gröning pe patul de suferință, sunt tulburătoare: “Toți oamenii trebuie să moară. Și eu voi muri. Trupul meu va fi pus în pământ dar eu nu voi fi mort. Iar dacă cineva mă va chema, voi veni la el să-l ajut în continuare. Și când va veni momentul, fiecare va dobândi de la sine putere, ajutor și vindecare.”

Sunt unul dintre beneficiarii vindecării instantanee şi pot declara, fără rezerve, că trăiesc datorită unui miracol divin. La 9 decembrie 1989, mă îmbolnăvisem subit de o maladie necunoscută şi deosebit de virulentă, imposibil de diagnosticat pe cale medicală. Suferințele fizice erau atroce, aveam senzația că fiecare celulă din organismul meu exploda de durere, aveam o continuă stare de greață ce se intensifica odată cu trecerea timpului. Medicii au decis că nu mai eram transportabil la spital, iar în următoarele două zile au intervenit şi pierderi succesive ale cunoștinței, îndreptându-mă către un final previzibil.

Ana-Maria Rudan, copilul care primise pentru o clipă puteri divine,  pentru a-l întoarce pe tatăl său din pragul morţii.

După plecarea medicului, care încercase fără succes să-mi facă o perfuzie la data de 11 decembrie, fetița mea, Ana-Maria - pe atunci în vârstă de 3 ani şi şase luni - s-a apropiat palidă de mine şi mi-a spus cu glas tremurând: „Tati, eu te fac bine”. Începuse să-mi atingă uşor cu degetele fruntea şi tâmplele, iar după câteva zeci de secunde miracolul s-a  produs: durerile şi greața încetaseră cu totul, boala dispăruse cu desăvârșire. Nu îmi venea să cred simțurilor. M-am ridicat de jos și am făcut câțiva paşi prin cameră. Răul din trupul meu, oricare ar fi fost, pierise fără urmă. Pentru a mă convinge că nu visez, am făcut câteva genuflexiuni, aplecări în faţă, lateral. Eram sănătos!

Cred că acest copil nevinovat primise pentru o clipă puteri divine, pentru a-l întoarce pe tatăl său din pragul morţii. După această dramatică întâmplare, Ana-Maria mi-a spus să nu mă îmbolnăvesc niciodată, pentru că ea nu mai avea cum să mă ajute. Miracolul săvârșit de Ana-Maria  nu a putut fi explicat din punct de vedere medical nici până în ziua de azi. A se vedea în acest sens și articolul din Jurnal Paranormal, intitulat Știință sau miracol divin?

Nu contează ce cred scepticii despre fenomenul vindecării paranormale instantanee. Este dreptul lor să emită păreri contrare realității. Contează faptul că există cu certitudine vindecarea paranormală instantanee, care ne poate mântui de boli incurabile din punctul de vedere al medicinii alopate actuale. Dacă ne îmbolnăvim o maladie incurabilă, nu trebuie să ne pierdem speranța în vindecarea trupului și a sufletului nostru. Trebuie să credem, cu tenacitate, că vindecarea poate veni instantaneu ca urmare a unor factori necunoscuți, a căror evoluție se află mai sus de înțelegerea noastră.

Sursa: http://jurnalparanormal.ro/