PREGATIRI PENTRU MAREA TRECERE - 26 NOIEMBRIE 2012 - CUM TREBUIE SA ASTEPTAM 21.12.2012 ?

In ultima vreme am primit foarte multe mail-uri cu intrebari despre  MAREA TRECERE, despre cele 3 zile de intuneric si despre 21 decembrie 2012. De aceea am hotarat sa intreb ghizii mei si sa cer calauzire pentru a putea sa pregatim cat mai bine pe cei care nu se tem si isi pun intrebari despre evenimentele care vor veni.

CUM TREBUIE SA ASTEPTAM 21.12.2012 ?

Nu trebuie sa va temeti! Nu trebuie sa va ingrijorati!  Ganditi-va ca toate aceste sentimente nu fac altceva decat sa va scada vibratiile. Ganditi-va ca toate aceste simtaminte nu fac altceva decat sa va indeparteze de scopul vostru, acela de a accede catre o dimensiune superioara, catre o etapa superioara de existenta.

Ce ar trebui sa facem cu totii? Simplu! Ar trebui sa ne pregatim asa cum ne pregatim in fiecare an de venirea sarbatorilor de iarna, sa ne gandim ca vine Craciunul, sa ne umplem sufletele de bucuria si magia NASTERII LUI IISUS si sa devenim mai buni, mai iubitori, mai darnici. Sa inlaturam din sufletele noastre toate fricile, toate gandurile negre si mai ales sa ne gandim ca iubirea este cea care trebuie sa ne ghideze sufletele in tot ceea ce facem.

Fiti darnici si iubitori cu semenii vostri aflati in suferinta, cu cei bolnavi sau cei saraci. Daruiti din ceea ce aveti fiecare din voi celor aflati in nevoi si ganditi-va ca este un lucru perfect normal sa dai din ceea ce ai. Uneori si o vorba buna sau un sfat este o dovada de iubire a semenului tau.

Nu fiti suparati ca poate unii din voi nu aveti posibilitatea de a avea tot ceea ce isi doresc in aceste aceasta perioada. Eu am primit o lectie plina de invataminte de la dragi mei Ingerasi, atunci cand am fost suparata pentru ca am realizat ca nu voi avea posibilitatea sa ofer fetelor mele ceea ce imi doream. Raspunsul lor a fost plin de intelesuri:

 " Vei dobandi ceea ce vei avea nevoie. De celelate lucruri pe care ti le doresti, daca nu le obtii, inseamna ca nu ai nevoie de ele!"

Asadar dragii mei, umpleti-va sufletul de magia SARBATORILOR DE IARNA! Amintiti-va ce inseamna bucuria NASTERII LUI IISUS!

Oare este o intamplare ca toate aceste evenimente se vor petrece in aceasta perioada a anului? Oare este intamplator ca toate aceste evenimente se vor petrece inaintea NASTERII LUI IISUS?

Nu, nimic nu este intamplator!

Dumnezeu ne-a dat si raspunsul la toate intrebarile si zbaterile noastre!

Dumnezeu sa ne binecuvanteze pe noi pe toti!

Articol scris de Sfatuitoarea

Catina, flaconul cu vitamine

Remediu cu vechime, prezent şi în tratatele clasice de medicină tibetană, cătina este un adevărat laborator natural, fiind utilă în cele mai diverse afecţiuni.

O recunoşti uşor după fructele mici şi portocalii, care ies în evidenţă în decorul tomnatic. Creşte în flora spontană, în zone mai pietroase şi apropiate de ape, pe toată întinderea ţării şi este una din cele câteva plante medicinale care pot fi culese chiar şi când iarna este în toi fără să-şi diminueze proprietăţile curative.

Bombă de energie

Este remineralizantă şi fortifiantă pentru sistemul imunitar, antiinflamatoare, analgezică, antihemoragică, un reglator hormonal şi remediu eficient în obezitate datorită substanţelor sale active:

• Vitamina A, C, E, P, K, P, complexul B, betacaroten;
• Alte substanţe conţinute: acid folic, acid nicotinic, acizi graşi nesaturaţi, aminoacizi esenţiali (acid glutaminic, arginina, lizina), ioni de sodiu, potasiu, calciu, magneziu, fier, fosfor, uleiuri volatile.           .

Cum se foloseşte

Toate părţile plantei au virtuţi terapeutice deosebite:

1. Fructele sale dulci-acrişoare sunt o farmacie în miniatură. Pot fi consumate în stare pură, în amestec cu miere, câte 2-3 linguri de 3 ori pe zi sau ca suc proaspăt.

Este tonifiant general, preparatele din cătină putând fi folosite amestecate cu suc de mere. Cătina devine şi mai puternic vitaminizantă când combini fructul cu măceşe şi faci un ceai pe care îl bei zilnic. Din fructele uscate, poţi face o pulbere,  măcinându-le cu o râşniţă de cafea. Se ia câte o linguriţă de 3 ori pe zi pentru remineralizare generală.

Efecte:

• Creşte rezistenţa organismului;
• Scade colesterolul rău;
• Previne îngrăşarea arterelor;
• Întăreşte inima;
• Vindecă avitaminoza, reumatismul, urticaria, dar şi hepatita sau ciroza incipientă.

2. Muguri de cătină

Sub formă de tinctură sunt un excelent remediu împotriva îmbătrânirii.

Se zdrobesc mugurii, se ţin în alcool două săptămâni, într-un borcan închis ermetic şi agitat periodic. Se strecoară şi se pune în sticluţe de culoare închisă. Se ia de 3 ori pe zi câte 3-5 picături diluate cu apă.

Efecte:

• Încetineşte procesul de îmbătrânire, curăţă sângele, regenerează celulele hepatice (dar au şi efect afrodisiac)

3. Din scoarţa de cătină se obţine pulbere astfel: se lasă la uscat două săptămâni, se macină la râşniţă. Se obţine un praf gri-albicios din care se ia câte o jumătate de linguriţă de patru ori pe zi.

Efecte:

• Reduce hemoragiile interne, sterilitatea, problemele hormonale,
• Are proprietăţi analgezice, anticonvulsive, fiind recomandate şi în tratamentul bolii Alzheimer.

4. Uleiul de cătină poate fi folosit extern sau sub formă de capsule.

Efecte:

• Eficient în afecţiuni oculare, de piele, circulatorii, genitale, în imunitate scăzută, gingivită, ulcere;
• Are efect recuperator după chimioterapie şi iradiere, îmbunătăţeşte funcţia de detoxificare a ficatului, atenuează depresia şi afecţiunile neurologice, tratează tumorile şi chiar leucemia.

Reţetă de energizare

1 pahar cu boabe de cătină şi unul cu miere (un borcănel de 250 gr). Se dă la rece două săptămâni, agitând. Se iau două linguriţe în fiecare dimineaţă, pe stomacul gol.

De ţinut minte:

Pe lista afecţiunilor tratate cu ceai de cătină se numără: anemia, arsurile, astmul, constipaţia, herpesul, infecţiile respiratorii.

Energie la pahar

Într-un blender se pun 5 linguri cu bobiţe de cătină şi se mixează până ce se transformă într-o pastă omogenă. Se diluează cu apă plată sau cu lapte de soia, miere şi dacă vrem un plus de explozie a papilelor gustative un vârf de cuţit de piper roşu măcinat.

Vă doresc tuturor:

Energie, performanţă,

În iubire şi în viaţă!

 Victoria Statnic

Sursa: www.glasuliubirii.ro 

ISTORIA MULTIMILENARĂ CARE NE-A FOST FURATĂ (8)

Unde au dispărut strămoşii noştri pe durata a peste o mie de ani? (3)
Argumente de ordin cultural şi lingvistic. E semnificativ faptul că la poporul român, dar şi la popoarele care ne înconjoară (bulgari slavi, unguri), se întâlnesc ireproşabile judecăţi de valoare cu privire la cusături naţionale (cămăşi), prosoape, feţe de masă, batiste, apoi cu privire la furcile de tors, la stâlpi, la balcoane, apoi cu privire la cântece, la doine, la dansuri… etc. Însă, atenţie, multe dintre aceste simboluri naţionale ale bulgarilor, slavilor, ungurilor, nu le veţi găsi pe Volga, Kama, în Marea Câmpie Rusă, de unde au migrat aceste popoare. Acest lucru vorbeşte despre faptul preluării multora dintre ele de la popoarele băştinaşe (tracice, cum spune Herodot), peste care au venit ei în perioada marilor migraţii.
Cele mai importante argumente ale perpetuării oricărui neam sunt elementele culturale şi lingvistice. Ele reprezintă o adevărată arhivă a poporului, aflată la adăpost sigur în afara oricăror pericole de dispariţie. „Limbajul este deci un fel de arhivă, unde descoperirile omeneşti sunt la adăpost de cele mai supărătoare accidente; arhivă pe care flăcările n-ar putea s-o mistuie şi care nu ar putea să piară decât o dată cu năruirea totală a naţiunii”, spunea în 1759 J.D. Michaelis. Vergiliu a scris Eneida, lăsând peste veacuri informaţii despre originea nobilă a neamului său din troieni, fraţii înaintaşilor noştri conduşi de Enea (urmaş al lui moş Ene din tradiţia noastră). Miturile despre întemeierea unor oraşe din Peninsula Italică au la bază câte un erou troian. Din timpuri străvechi s-au transmis până astăzi obiceiuri, doine, balade. De nivelul Eneidei şi Iliadei este balada „Mioriţa”. În ea este codificată foarte multă informaţie despre trecutul nostru, de descifrarea căreia sunt preocupaţi specialiştii în domeniu. Una dintre acestea este informaţia privind petrecerea ritualului de sacrificare şi trecerea în nemurire. În baladă se spune că sacrificarea se făcea la asfinţit de soare, iar ciobănaşul nu întreprindea nimic, deoarece calea aleasă era calea spre nemurire. Întrebaţi de Alexandru cel Mare dacă se tem de el, i-au răspuns cu mândrie: „Geţii nu se tem decât de cer, să nu cadă pe ei”. Nu este de mirare că mulţi străini nu ne înţeleg folclorul, creaţia populară, doinele.
Este dureros să constaţi îndărătnicia cu care unii (gen Stati, Stepaniuc, V. Borşevici ş.a.) încearcă să ne convingă de influenţa slavă din limba română. „Sincer, apreciez talentul şi inteligenţa rusească, dar acest lucru nu mă determină să îmi pierd logica şi să şterg cu buretele Antichitatea, numai de dragul apariţiei slavilor în acest spaţiu, după secolul VI”, vorbeşte cu demnitate cercetătoarea ieşeană Camelia Tripon.
Un argument cultural forte al continuităţii poporului român (din mulţimea de argumente existente) în această perioadă incertă este aşa-numitul Codex Rohonczi, care reprezintă o carte veche de cca 1000 de ani, care a fost păstrată în localitatea Rohonczi până în anul 1907. Graful Batthyany Gusytav a dăruit-o Academiei de Ştiinţe a Ungariei în 1938. Această carte veche, păstrată la Budapesta, răstoarnă multe din teoriile istorice despre cultura strămoşilor noştri. Manuscrisul cuprinde primele documente scrise în această perioadă istorică. A fost scris cu caractere dacice, de la dreapta la stânga, şi se citeşte de jos în sus. Vorbeşte despre vlahi şi regatul lor. Manuscrisul se află în Arhivele Academiei de Ştiinţe a Ungariei. Arheologul Viorica Enachiuc (Iaşi) a tradus, în premieră, filele misteriosului manuscris, descoperind că textele Codexului au fost redactate în secolele XI si XII, într-o limbă latină vulgară (daco-romana), dar într-un alfabet dacic cu 150 de caractere, în care dominante sunt străvechile semne utilizate de indo-europeni în epoca bronzului. Codexul are 448 de pagini, fiecare cu circa 9-14 şiruri. Consemnează înfiinţarea statului centralizat blak (vlah), sub conducerea domnitorului Vlad, între anii 1064 şi 1101. Sunt informaţii despre organizarea administrativă şi militară a ţării ce se numea Dacia. Avea hotarele de la Tisa la Nistru şi mare, de la Dunăre spre nord până la izvoarele Nistrului (ce au de spus „marii istorici moldoveni” Stati, Stepaniuc şi marele specialist în ale etnogenezei poporului moldovenesc V. Borşevici, pentru care punctul de plecare este 1359?). Mitropolia blakilor avea sediul la Ticina - cetatea din insula Pacuiul lui Soare. Dacă s-ar face o paralelă a alfabetului în care a fost scris acest Codex cu misterioasele tăbliţe de la Sinaia, atunci devine credibilă ipoteza că aşa-numitul alfabet chirilic este de fapt alfabetul dacic, iar alfabetul inventat de Chiril şi Metodiu este de fapt alfabetul glagolic. Este de datoria cercetătorilor în domeniu să facă un studiu mai complex al acestui Codex şi să refacă adevărul istoric în acest hăţiş artificial creat.
Argumente de ordin religios. Tocmai în această perioadă, despre care vorbeşte acest D. Darrell că a fost foarte sterilă (pentru cine, poate pentru protejaţii săi, care, în această perioadă, mai rătăceau în hoarde nomade prin necuprinsele spaţii de pe Kama şi Volga?), în această zonă a Europei au loc evenimente, care mai apoi au modelat lumea creştină. „Poporul român, graţie Ocrotitorului şi Patronului său sf. Andrei, a fost cel dintâi popor creştin”, menţionează poetul Nichifor Crainic. „Mântuitorul îl trimite pe Andrei, fratele lui Sf. Petru, în Dacia pentru a pune temelia celui dintâi popor creştin din lume, născut din daci – cei mai drepţi şi mai viteji din lume – şi din romanii ajunşi la cea mai înaltă civilizaţie de pe Terra”, scrie cu mândrie cunoscutul scriitor basarabean şi bun cunoscător al istoriei religiei creştine Ion Vicol. „După ce ar fi învins împăratul Constantin pre schitele carii lăcuiau dincolo de Dunăre (pentru năvălirile neamurilor de viţă nemţească, numiţi de latini cu numele de gothi, iar de greci schite) pe timpul Marelui Constantin se chema Ghotia în a. 319 cu mare biruinţă…credinţa cea creştinească întru atîta s-a lăţit cît al şeselea an după pretinsa biruinţă se află dintrînsa la Nichea şi a se fi iscălit orînduialelor soborului acolo ţinut, Theofil al mitropoliei Ghotiei (Daciei libere – n.n.) episcop” (Gh. Şincai. Cronica Românilor. Ed. Minerva, Bucureşti, 1978, p.36). În această perioadă „sterilă” se formează Imperiul Roman de Răsărit, iar Marele Constantin este primul împărat, care la 325 a oprit prigoana creştinilor. Ei bine, alte evenimente, minore din punctul de vedere al lui Darrell, ar putea fi scăpate cu vederea, însă aceste câteva evenimente majore, care au marcat viitorul lumii creştine, cine le-au creat dacă nu romanii de est, dacii şi alte popoare din această zonă (nu dragii inimii lui maghiarii, care au apărut în zona Dunării doar spre sfârşitul secolului IX, nu slavii şi bulgarii păgâni, care s-au creştinat doar spre sfârşitul sec. IX). De ce anume la daci a prins atât de uşor rădăcini învăţătura creştină? Fiindcă la vechii daci erau înrădăcinate conceptele zamolxiene (de marii preoţi Deceneu, Comosicus ş.a.), care s-au completat mai târziu cu cele creştine şi apoi cu cele isihaste (doctrină care cere desprinderea de tentaţiile lumeşti amăgitoare şi cultivarea, în schimb, a valorilor spirituale şi divine). Când creştinismul a început să se răspândească în Dacia, conceptele zamolxiene (nemurirea, personalitatea dublă (om şi zeu), unicitatea divinităţii şi epifania (reîntoarcerea pe pământ) - foarte aproape de cultul lui Hristos) dăinuiau încă în credinţa locuitorilor, astfel încât trecerea la creştinism, care cultiva, în esenţă, concepte asemănătoare, s-a făcut fără zguduiri sociale.

Valeriu DULGHERU

Sursa: basarabialiterara.com.md

Experimentul facut in Romania

FMI confirma tragicul experiment facut in Romania

“Qui s’excuse s’accuse”, spune de veacuri un proverb francez.

Se aplica manusa celor care se scuza inainte de a fi acuzati, precum si acelora 

care reactioneaza ca si cum au fost prinsi cu musca pe caciula.

“Qui s’excuse s’accuse” – asta s-a putut spune extrem de nimerit despre FMI, cand agentia Reuters’ (piesa de frunte in mass-media economica mondiala) a acuzat cu subiect si predicat FMI de folosirea unor standarde duble in programele stabilite pentru Romania fata de cele pentru tari considerate occidentale, precum Portugalia sau Irlanda.

FMI a sarit imediat ca ars. Agentia Reuters a avut parte de o replica lunga si impopotonata cu explicatii nenecesare fata de subiectul incriminarii, unele chiar false despre situatia economica din Romania si altele si mai netemeinice despre strategiile concepute de FMI.

Cat despre rezultatele obtinute, au fost evocate aceleasi povesti rasuflate cu stabilitatea financiara recastigata, fara a se preciza ca operatia poate a reusit, numai ca pacientul a murit!

Ceea ce spusese Reuters despre programul FMI in Romania, prin comparatie cu programele pentru alte tari europene, este insa mizilic in raport cu ceea ce specialisti sau analisti de specialitate din Romania observasera de ani de zile.

Dar, bineinteles, FMI, cel care se comporta precum stapanul fata de sclavi in relatia cu tarile de la periferie, cum este si anexa bananiera numita Romania, s-a facut ca nici nu vede, nici nu aude aprecierile venite din Romania.

Nu era, desigur, ca stapanul de sclavi sa se coboare intr-atat!

Cand a spus insa ceva Reuters, pe care cei de la FMI n-o puteau plasa pe la periferia coloniala, reactia a venit imediat.  

Si s-a dovedit ca Reuters a lovit in moalele capului.

De ce insa Reuters s-a trezit abia acum, dupa ce s-a facut ani de zile ca nu vede ceea ce era de zarit si de la o posta ,este o alta problema! Este foarte posibil insa ca, in contextul controverselor germano-anglo-americane asupra strategiilor de urmat in fata crizei datoriilor suverane, tunurile anglo-americane, inclusiv cele mediatice, sa fi fost puse, alaturi de euro, si pe strategiile de tip colonialist franco-germane in Europa de Est si pe rezultatele lor dezastruoase!

Intereseaza foarte putin acest aspect in legatura cu problema cu pricina. Fapt este ca Reuters pune punctul pe “i” si FMI, in calitate de instrument al asupririi Europei de Est, rabufneste de manie ca este prins cu mata-n sac!

Ce au insemnat de fapt politicile de dublu standard de care a fost acuzat FMI?

Cea mai precisa decriptare au folosit-o in Romania acei analisti care au formulat clar ca, la cererea capitalului privat transnational vest-european, FMI a facut in Romania si cu Romania un experiment pe cat de dramatic pe atat de dezgustator. 

Reactia FMI la acuzatiile Reuters confirma ca in Romania a avut si are loc un experiment FMI!

Alegerea Romaniei pentru acest experiment este lesne explicabila: stat slab, in disolutie economica aproape completa si in disolutie politica in curs, clasa politica gata sa faca orice, in fata oricarei comenzi externe,daca este lasata in continuare sa fure.

In ce a constat experimentul?

Inainte de toate

- in impunerea tezei: statul este de vina, statul sa plateasca!

Lucru cu atat mai caraghios in Romania, dar poate cu atat mai relevant pentru experiment, deoarece nu statul adusese tara in situatia economica nesustenabila in care ajunsese in 2009.

Nu statul daduse creditele de consum destabilizatoare, nu statul facuse importurile halucinante anterioare, ci sectorul privat.

- Culpabilizarea statului insemna sa plateasca salariatii, pensionarii, contribuabilii, si nu bancile si debitorii lor! In consecinta, dupa ce a fost schimbat fortat Codul Muncii pentru a lasa munca la cheremul capitalului, au fost stabilite cele mai dure masuri de austeritate din Europa:

- taieri de salarii,

- inghetari de pensii,

- amputari de programe sociale, toate combinate cu majorari de impozite.

Si, corolarul experimentului, toate aceste ajustari cerute a fi facute de catre stat au fost puse de la inceput in carca populatiei!

Daca FMI considera cumva acest experiment un succes, cum vrea sa demonstreze, inseamna ca aceasta institutie si-a pierdut si drumul, si cararea si a ajuns doar un jalnic instrument la cheremul capitalului privat transnational ale carui interese le reprezinta cu nerusinare, fara a mai incerca macar de forma sa afiseze ca ar mai urmari si o dezvoltare a tarilor prinse in vizor!

Nivelul de trai din Romania s-a prabusit !

Dupa trei ani de programe FMI, nivelul de trai in Romania s-a prabusit.

Dar, sa zicem ca nu acest aspect este importamt, in masura in care era pretul pentru “castigarea” echilibrelor si stabilitatii.

Dar acestea sunt povesti de adormit copiii, caci este vorba de echilibrul si stabilitatea celui ajuns in nemiscare economica, stabil pana in maduva oaselor si pentru totdeauna!

Fundamental este ca, prin programele aplicate, Romania a ajuns in imposibilitatea fizica de a creste, ceea ce, pentru o tara subdezvoltata, este un dezastru!

Acest program a consolidat in plina criza pozitia Romaniei de anexa bananiera a 

Vestului Europei, care s-a conturat si articulat in perioada anterioara de crestere economica, bazata aproape exclusiv 

pe creditul de consum promovat de bancile occidentale.

De-acum, Romania are perpective de dezvoltare inchise.

Ultimele redute ale capitalului autohton au fost lichidate in favoarea capitalului strain de catre acest program de criza si cu aceasta soarta Romaniei, ca tara in extinctie, a fost pecetluita, ceea ce reprezinta cel mai mare rau pe care FMI l-a facut unui napastuit din Est, printre multi altii din lume.

Autor: Ilie Serbanescu 

Joi, 01 Martie 2012,

http://www.business24.ro/macroeconomie/criza-economica/ilie-serbanescu-fmi-confirma-tragicul-experiment-facut-in-romania-1508890

http://adevarul2012.blogspot.ro

8 lucruri care se găsesc în alimentele noastre

Înainte să cumperi alimente împachetate, trebuie să înţelegi ce există cu adevărat în mâncarea ta, pentru a putea face cea mai bună alegere pentru tine şi familia ta.

Ananasul galben şi cireşele roşii găsite în conservele de fructe par a fi naturale, dar acele culori vii sunt de fapt rezultatul aditivilor şi a conservanţilor alimentari.

Este o idee bună să ştii ce există cu adevărat în mâncarea ta, scrieEverydayhealth.com.

1. Arsenic în legumele rădăcinoase şi pui

Substanţe cu o rezonanţă sonoră înspăimântătoare pot ajunge în mod natural în alimentele de pe masă. Spre exemplu: arsenicul. Metalele grele, cum ar fi plumbul şi arsenicul, pot fi întâlnite în orice produs care este crescut în sol.

Metalele grele există în mod natural în sol. De aceea rădăcina de ghimbir poate conţine urme de arsenic sau alte metale, în timp ce porumbul poate să nu conţină niciunul, deoarece este crescut deasupra solului. Arsenicul organic, produs în mod natural, reprezintă o ameninţare mică atunci când este consumat în cantităţi reduse. Totuşi, arsenicul neorganic, care este cancerigen, a fost întâlnit în carnea de pui, iar sursa acestuia a fost identificată ca fiind un medicament numit 3-Nitro, folosit de către producătorii de carne de pui. Teoretic, acel medicament a fost scos recent de pe piaţă.

2. Acrilamidă în popcornul pentru microunde

Acrilamida este o substanţă chimică care se formează din zahăr şi dintr-un aminoacid (asparagină) în unele alimente, cum ar fi gustările care necesită o gătire la temperaturi ridicate, ca de exemplu popcornul pentru microunde. De asemenea, acrilamida se poate forma în timpul prăjirii şi coacerii. Potrivit agenţiilor de reglementare, acrilamida a fost întotdeauna prezentă în alimentele noastre, dar prima dată a fost identificată în 2002.

Acrilamida a fost utilizată în mod obişnuit în materiale plastice, chituri, produse de epurare şi cosmetice. Siguranţa acrilamidei în conţinutul alimentar nu a fost confirmată, totuşi, unele studii pe animale au asociat dozele foarte mari din această substanţă cu dezvoltarea cancerului, dar şi cu leziuni nervoase.

3.      Gândaci în colorant roşu alimentar

Un colorant alimentar care provoacă o reacţie negativă este “roşu carmin de”, un produs realizat din gândaci pentru a colora anumite produse. Deşi ideea de a mânca extract de insecte este neplăcută, “roşul de coşenilă” (coşenila fiind insecta respectivă) este considerat a fi o opţiune mai sigură decât coloranţii roşii folosiţi înainte, care s-au dovedit a fi cancerigeni.

Nu sunt gândaci măcinaţi în alimentele procesate, ci mai degrabă culoarea este extrasă şi sterilizată. În mod ironic, această procedură a apărut în urma cerinţelor consumatorilor, deoarece consumatorii nu vor să mănânce fructe care nu au o culoare asociată cu maturitatea produselor. De exemplu, cireşele ce pot fi găsite în conservele de fructe sunt de fapt de culoare gri, iar majoritatea persoanelor nu ar vrea să mănânce cireşe gri. De aceea, colorantul este utilizat pentru a face cireşele să arate mai apetisante şi mai coapte.

4.      Săruri de staniu în conservele de ananas

Conservele de ananas conţin săruri de staniu pentru a ajuta la menţinerea culorii vibrante a fructului, deşi nu sunt conservanţi alimentari utilizaţi în mod tradiţional. Acizii naturali întâlniţi în ananas determină eliberarea sărurilor de staniu în sirop sau în lichidul din ambalaj, astfel că permit ananasului să îşi păstreze culoarea de galben strălucitor.

Acţiunea de eliberare a sărurilor de staniu din conservă nu este considerată a fi o problemă pentru siguranţa alimentară. Ananasul la conservă este de obicei ambalat în recipiente carenu sunt acoperite cu email, astfel încât acidul să poată reacţiona cu ambalajul (conserva).

5. Sulfat de amoniu în pâine

Sulfatul de amoniu este un fertilizator pe bază de nitrogen. De asemenea este folosit şi în pâinea procesată pentru a ajuta drojdia să reacţioneze şi să facă pâinea de culoare maro.

Dacă nu vrei să greşeşti în ceea ce priveşte siguranţa alimentară, citeşte etichetele cu ingrediente la supermarket şi verifică online informaţiile privind substanţele nutritive ale restaurantelor de tip fast-food pentru a reuşi să eviţi conservanţii şi aditivii alimentari periculoşi pentru sănătate.

6.      Benzoat de sodiu în băuturile carbogazoase

Benzoatul de sodiu este un conservant alimentar folosit de obicei la băuturi,şi care a fost asociat cu un risc crescut de cancer, ridicând anumite întrebări privind siguranţa alimentară. Specialiştii explică faptul că benzoatul de sodiu poate deveni cancerigen din cauza unei reacţii chimice din interiorul dozei de suc: benzoatul de sodiu se descompune şi produce benzen, un cancerigen potent, în prezenţa acidului de la băutură şi de la căldură.

7. Cistina în produsele de patiserie şi în hrana pentru animale

Cistina este un aminoacid esenţial, care provinde de la ţesuturi osoase şi de legătură, păr, enzime digestive, precum şi de la coarne de vacă, pene, structuri osoase de animale. Cistina este utilizată ca un balsam al aluatului în produsele de patiserie şi ca aditivi în unele alimente umane sau animale.

Industria alimentară nu adaugă coarne de vacă, pene sau schelete animale în formularea produsului, însă, cistina, poate fi derivată în mod chimic din pene, ţesuturi de legătură sau din fermentarea microbiologică.

8. Dioxid de silicon în condimente

Dioxidul de siliciu este utilizat în principal pentru a preveni ingredientele foarte uscate să nu se strângă în grupuri, care altfel ar absorbi toată umiditatea. Fără această substanţă, condimentele şi aromele care se aplică la chipsuri, cereale, supe ambalate şi alte produse s-ar compacta şi nu ar fi aplicate în mod egal pe suprafeţe.

Dioxidul de siliciu poate fi derivat din surse organice, cum ar fi legumele şi cerealele.

Sursa : finanaciarul.ro

gandeste.org

O retrocedare grofescă

Presa locală a relatat o situație care, dacă nu ar fi tragică, ar fi grotescă. Sau grofescă. Undeva în județul Arad o familie care a prezentat acte că ar fi moștenitoarea unui grof din perioada interbelică a câștigat în instanță un sat întreg. Un sat cu tot cu case, cârciumă, biserică și cimitir. 8.700 de hectare în total și, dacă nu vă dați seama, cam cât vine asta… ei bine, cam cât o treime din București. Situația este, desigur, aberantă și, fără a avea ceva cu dreptul de proprietate al moștenitorilor grofului, parcă îți vine să îi înțelegi și pe cei 1200 de oameni care s-au răsculat pur și simplu când moștenitorii au venit cu jandarmii să le ia satul de sub case.

Imaginați-vă că la acesta este doar o poză dintr-un lung metraj care se termină peste câteva luni. În aprilie 2013 guvernul României va trebui, nu se știe cum, să plătească, să retrocedeze sau să compenseze proprietăți în valoare de 16 miliarde de euro. Altfel soluția va fi aleasă de Curtea Europeană a Drepturilor omului și probabil va avea un potențial imens de răscoală națională.

Dacă faci un calcul simplu îți dai seama că statul roman ar putea rămâne lesne fără mai toate companiile pe care le deține căci altceva nu are de dat. 16 miliarde de euro înseamnă cam cât toate pensiile și salariile bugetarilor plătite într-un an, deci o plată imediată și în bani ar însemna faliment național. Probabil cea mai decentă soluție ar fi recapitalizarea Fondul Proprietatea, privatizând de facto cam tot ce n-a fost privatizat până acum, în favoarea moștenitorilor celor care au fost jefuiți în decursul secolelor de statul roman. În fond, de ce nu? N-ar fi mai decent decât să evacuăm sate ca la Arad, să scoatem copii din grădinițe pentru returnarea imobilelor, sau să punem spitale să plătească uriașe chirii? Cineva trebuie să oprească aceste drame, dar trebuie să o facă cu mult mai mult cap decât data trecută.

Moise Guran
sursa: biziday.ro

gandeste.org

Hilarion Mesajul săptămânii: 25 noiembrie - 2 decembrie 2012

Primit de Marlene Swetlishoff / Tsu-Tana

========================================

Preaiubitilor,

Acesta este momentul de aliniere înlăuntrul sinelor voastre adevărate, un timp pentru a petrece în contemplare și meditație asupra a ceea ce trebuie să aduceți în lume, darurile voastre, lumina voastră, pentru a străluci fără a vă mai ascunde. Cel mai potrivit este să vă permiteți pe cât posibil cât mai multe momente de introspectie în următoarele săptămâni. Există încă multe straturi de curătare rămase, cu toate acestea, acest lucru nu va fi la fel de intens pentru cei care au făcut în mod constant și metodic munca de confruntare a naturii lor dualiste, recunoscând aceste trăsături în ei înșiși, și eliberând influența lor limitată în viața de zi cu zi.

Încercați să vă acordați într-o nouă vibrație de bază, care este acum gata pentru a fi percepută și asimilată în constiinta voastră. Acest lucru necesită conștientizare în fiecare moment și observarea sincronicități care vă înconjoară. Fiecare moment este o comoară, un cadou care așteaptă să fie deschis, de care sa vă bucurați si pe care sa-l explorați. Învățați să urmați îndemnurile voastre intuitive, pentru că aceasta este influența Sinelui vostru Inalt, care doreste să vă îndrume mai departe pe măsură ce ne apropiem de schimbarea erelor, o oportunitate extraordinară pentru a vă reconecta cu aspectele mai înalte ale voastre și pentru a permite Iubirii pe care o întrupați să iasă la suprafață și să înflorească în adevărul ființei voastre.

Rămâneți în această conștientizare cât de des posibil până când există o cunoaștere certă ce nu mai poate fi luată din nou de la voi. Pământul, regnurile lui și toți locuitorii sunt pregătit pentru absolvire în nivelurile mai înalte de constiinta, învățare și progres și, în curând, marea ceremonie va avea loc. Acest lucru va fi resimțit înăuntrul fiecărui suflet și va fi unic pentru fiecare. Conștientizarea faptului că sunteți mult mai mult decât ați visat vreodată va răsări cu fiecare respiratie pe care o inspirați și bucuria va curge din interior. Pe măsură ce acest sentiment de bucurie crește în intensitate , acesta va începe să dezvăluiască secretele adevăratei voastre naturi.

Pentru că fiecare dintre voi sunteți unici și darurile pe care le aduceți vor veni într-o expresie mai măreață. Aceste daruri vor atrage spre voi pe cei care rezoneaza în aliniament cu ele și vor fi mai mulți căutători ca niciodată în lunga istorie a Pământului, căutători de cunoaștere, de consolare, de vindecare, căutători care sunt însetați să știe mai multe despre adevărata lor natură și despre cea a lumii în care trăiesc. Ați pregătit calea pentru aceste suflete dragi și ele vor găsi darurile pe care le oferiți pentru a-i ajuta în desfășurarea lor. Sentimentele de unitate vor fi cunoasterea predominantă în rândul întregii umanități și toți vor ști că sunt iubiți.

Pentru că noua constiintă, care, chiar și acum strălucește cu o intensitate mai mare asupra lumii este aceea a Iubirii și această forță puternică va aduce cu ea ordinea Divină. Armonia va fi restaurată în toate multiplele fațete ale existenței în funcționarea lumii voastre. Va veni un timp pe planeta voastră când pacea va prevala. Nu poate fi un alt rezultat decât cel mai înalt și acela este o aliniere cu Sursa a Tot Ceea ce Este.

Până săptămâna viitoare ....

Eu sunt Hilarion

© 2012 Marlene Swetlishoff / Tsu-Tana (Soo-tam-ah) Păstrător al simfoniilor Grației.

www.therainbowscribe.com

Traducere Eliza Fati

Sursa: luminapegeea.blogspot.ro

Alternativa islandeză la euro-austeritate

După prăbușirea financiară din 2008 – cea mai gravă din istorie din perspectiva efectelor per capita – Islanda o urmat un cocktail de politici economice heterodoxe și ortodoxe ce au dus la o revenire a creșterii economice și la scăderea șomajului, salvând în același timp tradiția egalitariană a țării. Drept urmare, Islanda este portretizată drept o poveste de succes într-un decor tragic, de austeritate permanentă la nivelul UE.

În cadrul dezbaterii despre „Calea Islandeză”, părțile implicate se axează și scot în evidență diverși factori și elemente ce ar putea să fi contribuit întâmplător la rezultatele pozitive – din perspectivă comparată – obținute de Islanda, factori ce variază de la democrația participativă la energie curată, ștergerea datoriilor și controlul capitalului. Dar să facem, totuși, un pas în spate pentru a putea evalua amestecul de politici aplicate în Islanda, axându-ne în special pe condițiile ce au permis Islandei să implementeze politici heterodoxe în apogeul crizei. Dacă dorim să privim Islanda ca model, este important să înțelegem ce i-a permis să devină un model, care elemente pot fi replicate din acest model și care nu.

În opinia mea, mixul de politici implementate de Islanda au generat într-adevăr rezultate dezirabile, ce nu au mai fost întâlnite în alte state europene afectate de criză.

Pentru anul 2009, FMI a prezis o contracție de 10% ce în realitate s-a dovedit a fi, în medie, 6.5%. În 2010 a exista o nouă contracție medie de  3.5% dar 2011 a readus o creștere medie de 3%, trend ce se menține și pentru anul actual.  Aceasta face ca Islanda să ocupe una dintre pozițiile de vârf în cadrul topului țărilor OECD în ceea ce privește performanța de creștere economică, înaintea unor state precum Irlanda sau statele Baltice, state care au urmat politici economice mai ortodoxe, axate pe austeritate.

Mai mult decât atât, rezultatele în ceea ce privește scăderea șomajului au fost pozitive în Islanda. Înainte de criză șomajul se situa la aproximativ 2%, atingând un maxim de 9% în 2009. În ultima parte a anului 2012 acesta scăzuse până la mai puțin de 5%. Singurele state OECD cu rate ale șomajului mai mici sunt Norvegia, Elveția, Austria, Olanda și Germania dar niciuna dintre ele nu a fost grav afectată de criză.  În mod remarcabil, distribuția costurilor de ajustare pe durata crizei a fost de asemenea echitabilă. Acest fapt a inversat trendul de creștere a inegalității observat înaintea crizei.  Din 1995 și până în 2007, indicele Gini net a crescut de la 0.21 la 0.43. În 2010 revenise la 0.245.

Toate aceste trenduri sunt de invidiat, mai ales în contextul internațional. Totuși, politicile ce le-au generat au fost posibile datorită unei interacțiuni a proceselor interne și internaționale, motivate atât de factori materiali cât și ideologici, o mare parte dintre aceștia fiind foarte greu de replicat în alte cazuri însă, în orice caz, este important să dezagregăm măsurile și să aruncăm o privire asupra politicilor în sine pentru a putea astfel vedea care dintre ele ar putea fi replicate în alte economii afectate de criză.

Islanda înainte de criză

În ultima parte a secolului XX și prima parte a secolului XXI, Islanda a trecut printr-o serie de transformări majore. Pe parcursul doar a câtorva ani, sub auspiciile unui guvern cu puternice orientări neoliberale, a fost transformată dintr-o democrație socială neo-corporatistă specializată în exportul de bunuri primare, în cea mai mare parte pește și aluminiu, într-un centru financiar internațional. Abordarea Islandei în privința financializării a fost dominată de finanțe private cu risc ridicat asigurate prin garanții de stat completate de politici macroeconomice conservatoare și o regularizare de suprafață. Un mix format din deregularizare financiară, privatizare și valori ridicate ale dobânzilor a permis băncilor islandeze să crească într-un ritm amețitor atât pe plan intern cât și internațional. Cele trei bănci islandeze – Glitnir, Landsbanki și Kaupþing – erau inițial bănci de stat, ele fiind privatizate și fuzionate gradual între 1997 și 2003, sub guvernul format de o coaliție de centru-dreapta.

Doi factori-cheie au facilitat creșterea lor rapidă: primul  a fost faptul că băncile au putut să-și extindă libere operațiunile în interiorul UE în baza apartenenței Islandei la Zona Economică Europeană. Al doilea a fost acela că băncile au moștenit rating-urile pozitive ale predecesoarelor deținute de stat. Astfel, acțiunile băncilor islandeze erau cotate pozitiv deși băncile ofereau dobânzi neobișnuit de mari pentru depozite, fapt ce le-a făcut să fie pentru o perioadă cele mai „ieftine” bănci în clasa lor de cotare. Băncile au fost vândute unor grupuri interne apropiate de partidele politice aflate la putere, grupuri ce nu aveau experiențe substanțiale în cadrul sistemului bancar internațional. Băncile au început rapid să canalizeze creditul în economie și să-și sporească propriile operațiuni într-un ritm amețitor. Între 2004 și 2008 volumul împrumuturilor acordate a crescut în medie cu aproape 50% pe an, o mare parte din acest procent fiind reprezentat de auto-finanțarea băncilor prin acordarea de credite de către băncile-mamă subsidiarelor lor. O analiză a guvernului asupra cauzelor crizei a relevat faptul că genul acesta de finanțare reprezenta aproximativ 70% din baza capitalului băncilor. Bula rezultată a generat o creștere artificială a valorii acțiunilor listate la Bursa Islandeză cu un factor de șapte în perioada cuprinsă între 2002 și 2007 în timp ce piața imobiliară aproape și-a dublat valoarea. Chiar înaintea crizei, capitalul celor trei bănci ajunsese la aproape 1000% din PIB, făcând aproape imposibil pentru Banca Centrală să funcționeze ca o ultimă redută în fața crizei ce se anunța în perioada imediat următoare.

Pentru o perioadă de câțiva ani, islandezii s-au bucurat de bunăstarea nou-găsită – în 2007 veniturile medii anuale erau de aproximativ 70000 USD și datorită valorizări ridicate a kronei islandeze, islandezi cu venituri medii s-au putut preta la modele de consum de obicei rezervate celor foarte bogați. În anii anteriori crizei, semnalele de alertă în privința iminenței acesteia au trecut fără a fi luate în considerare, Islanda fiind controlată de un mic grup de actori politici foarte puternici ce credeau cu tărie în beneficiile liberalizării. Totuși, această stare de fapt a fost stopată brusc în octombrie 2008.

O criză exemplară și o soluție neobișnuită

De îndată ce accesul la creditare a fost restrâns ca urmare a prăbușirii Lehman Brothers, băncile islandeze, prost conduse și supra-îndatorate într-atât încât nu mai putea face față plății dobânzilor (overleveraged) au început să se prăbușească la rândul lor. Întreg sectorul financiar al statului a ajuns falimentar într-o singură săptămână nemaifiind astfel posibile reacții moderate sau treptate. Alegerea din timp a două importante politici a făcut posibilă recuperarea Islandei: prima a fost preferința pentru naționalizare în locul bailout-ului iar cea de-a doua a fost impunerea unor măsuri de control în privința ieșirii capitalului. Pentru prima, resursele limitate ale băncii centrale în fața crizei bancare au făcut ca posibilitatea bailout-ului să fie scoasă din calcul de la bun început. Datorită acestei constrângeri materiale și nu convingerilor ideologice, guvernul conservator și banca centrală au decis să naționalizeze băncile islandeze transferând costurile eșecului băncilor mai curând asupra investitorilor decât a cetățenilor. Dacă banca centrală ar fi avut capacitatea să acorde ajutor băncilor prin bailout, atunci ar fi făcut-o. De fapt, chiar a fost necesară o tentativă eșuată de a salva băncile prinbailout pentru a face evidentă soluția naționalizării ca fiind singura viabilă.  Dacă Islanda ar fi fost membră a Eurozonei și ar fi avut acces la lichiditățile ECB, ar fi fost foarte probabil să încerce să-și salveze prin acest gen de măsuri băncile.

În ceea ce privește cea de-a doua – impunerea unor măsuri de control în privința ieșirii capitalului – Islanda a avut această capacitate datorită a doi factori cheie: în primul rând nu era membră a zonei euro astfel încât să trebuiască să se supună reglementărilor acesteia și, în al doilea rând, pentru că pur și simplu a primit „binecuvântarea” FMI-ului să facă asta. O perspectivă rațională poate aduce cu succes o explicație pentru motivația ce a stat în spatele susținerii de către FMI a controlului capitalului în Islanda: doar prin intermediul adoptării acestui control a reușit Islanda să evite o criză catastrofică în privința balanței de plăți. Finanțele Islandei erau într-o asemenea situație încât orice altă opțiune nu ar fi fost posibilă. Dobânda băncii centrale erau la un nivel de nesusținut de 18%, schimburile financiare astfel rezultate fiind expresia faptului că mai mult de jumătate din datoria băncii centrale era deținută de către investitori străini, dornici să scape de ea. Ca urmare, prăbușirea monezii ar fi condus la hiperinflație care, la rându-i, ar fi declanșat un val de falimente private și în rândul corporațiilor datorită practicii larg răspândite a indexării creditării în funcție de inflație. Mai mult decât atât, fondurile băncii centrale erau aproape consumate. Conform afirmației unui oficial FMI ce lucra în cazul islandez: „Tocmai am verificat lista iar aceasta e singura posibilitate rămasă”.  În realitate, FMI nu doar că a sprijinit această măsură dar mai mult decât atât, a inițiat-o și a condiționat ajutorul acordat Islandei de ea, spre dezamăgirea unora dintre politicienii și birocrații islandezi. În orice caz, FMI a fost suficient de prevăzător încât să sublinieze faptul că, în opinia lor, consideră situația Islandei unică și că aceeași logică nu ar trebui aplicată și altor cazuri. Contextul temporal contează foarte mult în ceea ce privește explicarea alegerii făcute de FMI de a introduce controlul capitalului în cazul Islandei. Toamna anului 2008 a reprezentat un moment de transformare pentru mulți dintre actorii cu posibile consecințe în privința politicilor. În ultima parte a anului 2008, echipe de cercetare ale FMI au pregătit proiecte de politici ce sprijineau măsura controlului capitalului ca una aparținând de drept economiei de criză, iar această încălcare a ortodoxiei FMI a facilitat o paradigmă alternativă  a crizei economice islandeze.

În data de 24 octombrie 2008 a fost anunțat un program de ajutor al FMI pentru Islanda, în valoare de 2.1 miliarde, alături de acorduri de împrumut semnate cu alte state nordice și Polonia. Aceasta a fost prima dată în peste 30 de ani când un stat vestic dezvoltat a primit ajutor de la FMI iar situația a fost privită ca fiind într-adevăr foarte gravă. Conform lui Poul Thomsen, șeful delegației FMI în Islanda, aceasta a fost o „furtună perfectă”. Țara a avut de înfruntat, în același timp, o criză a datoriei publice, o criză a monedei și, conformă cu mărimea țării, cea mai mare criză bancară din istorie. Astfel, Islanda a reprezentat o importantă ocazie pentru FMI, instituție căreia îi lipseau proiectele și care începuse să se confrunte cu o criză de legitimitate, de a-și dovedi valoarea și importanța. Într-adevăr, FMI a capitalizat extensiv relativul succes din Islanda, subliniind totodată faptul că lecțiile ce pot fi învățate din acest caz sunt totuși limitate.

Da, protestele pot conta

Un aspect foarte important este reprezentat de faptul că, urmare a unor proteste susținute ale populației, guvernul de centru-drepta, aflat la putere de un deceniu  și jumătate, a fost schimbat cu unul format de prima coaliție de stânga din istoria țării. Noua coaliție intenționa să mențină statul asistențial și să inverseze multe dintre politicile economice implementate în deceniul anterior. Guvernul islandez a fost singurul guvern din lume ce a demisionat direct ca urmare a crizei. Schimbarea acestuia cu o coaliție de stânga a avut un impact major asupra deciziilor luate în privința politicilor implementate.  Mai mult decât atât, mobilizarea populară a subliniat importanța protejării statului bunăstării, constituindu-se totodată într-o critică la adresa convertirii datoriei private în datorie publică. Cererile în privința măsurilor anti-austeritate au fost satisfăcute de către Alianța Democratică de Stânga Verde-Socială, condusă de către social-democrata Jóhanna Sigurðardóttir. Ca urmare, guvernul a avut capacitatea să negocieze mai curând amânarea decât devansarea adoptării măsurilor de consolidarea fiscală cu FMI și a planificat reducerea cheltuielilor și creșterea taxelor în așa manieră încât greul acestor măsuri a fost dus de către segmentul de populație cu venituri mari. Aceasta a contrastat puternic față de conținutul programelor FMI din Ungaria, Letonia, România, Irlanda, Grecia și Portugalia. Mai exact, guvernul Sigurðardóttir a ajuns la un acord cu FMI prin care nu se implementau măsuri de austeritate în primul an al programului, permițând mecanismelor automate de stabilizare să funcționeze la capacitate maximă. În cel de-al doilea an al programului, cheltuielile publice au fost reduse cu 10% dar tăierile au fost însoțite de o trecere la un sistem de taxare progresivă ce cuprindea un nivel de taxare mai ridicat pentru cei cu veniturile cele mai mari, atenuând în același timp, prin diferite măsuri complementare, șocul fiscal familiilor cu venituri medii și mici. Rezultatul obținut a fost că între 2008 și 2010 salariile reale ale celor 10% din populație cu cele mai mici venituri au scăzut cu 9% în timp ce ale celor 10% cu cele mai mari venituri au scăzut cu 38%. Cei aflați la mijlocul distribuției venitului au suferit o reducere a veniturilor de 14%. Cea mai mare parte din această scădere s-a datorat deprecierii ISK, ce a pierdut aproape jumătate din valoarea avută înainte de criză, scăderea veniturilor fiind astfel percepută a fi una apolitică. Scăderile treptate ale veniturilor au atins punctul maxim la jumătatea anului 2010 dar din acel moment salariile reale au început să crească, contrastând puternic cu situația din Portugalia, Italia, Irlanda, Grecia și Spania.

Această stare de fapt poate fi atribuită în mare parte diverselor măsuri implementate de către guvern ce au inclus burse pentru reîntoarcerea la școală și salarii mai mari pentru funcționarii publici.  Mai important decât asta, guvernul a ajuns la un acord cu băncile în baza căruia se permitea amnistierea datoriilor gospodăriilor și corporațiilor în valoare de 13% din PIB. De exemplu, proprietarilor îngreunați de ipoteci le-a fost ștearsă o parte din datorie astfel încât datoria să nu depășească 110% din valoarea proprietății.  Mai mult decât atât, printr-o strategie ce sublinia și importanța creșterii veniturilor nu doar a reducerii cheltuielilor, guvernul a crescut taxele percepute proprietarilor bogați de pescării, în ciuda unei greve organizate de către reprezentanții acestui sector.  Aceste corporații aduceau profituri astronomice deținătorilor cotelor de pescuit în timp ce veniturile generate către stat erau mici, în ciuda faptului că zonele de pescuit sunt, cel puțin declarativ, proprietate publică. Printr-o mișcare menită a duce la păstrarea controlului asupra unei resurse strategice ce poate contribui la sustenabilitatea fiscala pe termen lung a bugetului, alegătorii au ales în mod direct un comitet însărcinat cu redactarea unei noi constituții ce aduce schimbări majore, printre care și declararea resurselor naturale  – inclusiv zonele de pescuit și energia geotermală – irevocabil proprietate publică. Un referendum organizat în octombrie 2012 a scos în evidență masivul sprijin popular pentru aceste propuneri.

Concluzii

Abordarea islandeză în privința managementului crizei a condus nu doar la îmbunătățirea indicatorilor creșterii economice și scăderii șomajului așa cum a fost cazul altor state europene afectate de criză dar mai mult decât atât,  la crearea unei societăți cu un nivel de echitate mult mai accentuat.  Ceea ce a făcut posibilă apariția unei astfel de alternative la rezolvarea crizei a fost intersecția mai multor procese externe și interne, motivate atât de factori materiali cât și ideologici, într-un moment potrivit. În primul rând, magnitudinea colapsului bancar, resursele limitate ale băncii centrale și faptul că nu exista acces la lichiditățile ECB au făcut ca o măsură de bailout a băncilor să nu poată fi luată în considerare.

În al doilea rând, Islanda a avut posibilitatea să își devalorizeze moneda pentru că nu era membră a zonei euro, menținându-și în același timp accesul la piețele europene ca membru EEA.

În al treilea rând, FMI a sprijint măsura controlării capitalului cel mai probabil ca urmare a unei combinații dintre momentul de timp, scala și complexitatea crizei islandeze. În al patrulea rând, protestul popular a fost într-atât de răspândit și de durată încât nu a putut fi ignorat. A răsturnat de la putere coaliția de dreapta schimbând-o cu cea de stânga. În ultimul rând, noua coaliție s-a angajat să protejeze statul bunăstării și să facă întregul proces de ajustare la criză cât se poate de echitabil.

Pe scurt, prin refuzul de a salva băncile, prin urmarea unei politici de taxare progresivă, prin utilizarea măsurilor de control al capitalului și depreciere a monedei naționale, guvernul islandez a câștigat acel spațiu de manevră pe care economiile continentale sau Irlanda nu l-au avut, acestea trebuind să facă față unor constrângeri structurale mult mai mari ca urmare a apartenenței la zona euro.  Analiza mea a subliniat de asemenea faptul că, fără presiunea populară pentru introducerea taxării progresive și fără victoria stângii la începutul crizei, este foarte puțin probabil ca rezultatele să fi fost aceleași.

Oddny este student doctorand în Științe Politice în cadrul Brown University. Domeniul ei de specializare este economia politică internatională, cu un accent pe finanțe internaționale. Înainte de a veni la Brown, a lucrat ca jurnalistă pentru postul de radio național din Islanda precum și în presa scrisă.

Autor: Oddny Helgadottir

sursa: cogitus.ro

          gandeste.org