Se afișează postările cu eticheta saptamana. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta saptamana. Afișați toate postările

vineri, 31 octombrie 2014

Horoscop Urania - Săptămâna 1 – 7 noiembrie! Luna Plină în Scorpion pe 7 noiembrie


Săptămână obișnuită, fără evenimente astrologice majore, fără piedici astrale foarte mari, dar, totuși, nu tocmai ușor de suportat.

Mai întâi din cauza tranzitelor propriu-zise ale Soarelui prin registrul, metaforic vorbind, al „morții”, al sfârșitului, al coborârii sevelor vitale în adâncul pământului. Se sfârșește domnia zeiței Demeter și începe domnia Persefonei. Este un pasaj astral încărcat de tristețe sau de îngrijorare. Unii se vor simți chiar depresivi în această perioadă. Datele astrale împing spre reflecții asupra vieții și rosturilor unor atașamente sau ambiții. Multe dintre ele li se vor părea, unora, vanități sau vise deșarte. Este momentul necesar pentru curățarea de lucruri grele, neplăcute gândului sau sufletului și păgubitoare trupului. Dar asta nu echivalează cu o curățare de toxine, ci cu o punere a gândurilor într-o ordine necesară pentru a se putea acționa mai departe. Mai poate fi vorba de împăcare, de întoarcere la cele sfinte, de cântărire lucidă a propriilor fapte și, în final, de acceptarea unor renunțări fără de care nu se poate. Amintiri, idei, ambalări inutile, toate trebuie aruncate peste bordul corabiei sufletului: o încarcă prea tare, o pun în pericol. Ruperea de trecut nu înseamnă abandonarea unor activități și proiecte utile, demne de respect. Înseamnă doar alungarea unor sentimente (cel mai adesea niște „fixații”) care îl pot bloca, la un moment dat, și pe cel mai determinat adult să acționeze în beneficiul personal.


Citeste horoscopul pentru fiecare zodie aici:

http://www.libertatea.ro/detalii/articol/horoscop-urania-saptamana-1-7-noiembrie-luna-plina-in-scorpion-pe-7-noiembrie-512792.html

miercuri, 8 octombrie 2014

Hilarion Mesajul săptămânii: 5- 12 octombrie 2014


Primit de Marlene Swetlishoff / Tsu-Tana

Preaiubitilor, 

Iubirea abundă și pătrunde totul. Acordați-vă la această energie caldă și blândă, dar puternică și beți pe săturate în fiecare zi. Experimentați cu diferite instrumente și tehnici care vă vor ajuta să faceți acest lucru. O modalitate simplă de a face acest lucru pentru cei mai mulți oameni este să-și imagineze un timp sau o situație din trecut când au experimentat acest sentiment care le-a adus un zâmbet, o bucurie si caldură inimii și apoi să încerce să aducă acel sentiment în inimă în momentul prezent. Prin această practică, atrageți iubirea celui Înfinit ,aducând-o în propriul câmp auric. Este important să continuați să aduceți aceste energii mai mari zi de zi, pentru a introduce noul model uman și al ancora ferm pe Pământ în corpurile voastre, care apoi extinde propria lumină, care la rândul său extinde lumina celor din jurul vostru. În calitate de canale vii pentru energiile cosmice, voi efectuați un serviciu de neprețuit pentru cel mai inalt bine al tuturor, atunci când faceți acest lucru. 

Ca ambasadori ai Divinului, revine fiecăruia sarcina să facă ceea ce spune , să Fie cel ce se proclamă a fi și să intenționeze în fiecare gând, cuvânt și faptă, să servească ca exemplu de viață al omului divin pe Pământ, aici și acum. Perfectiunea imediată nu este o asteptare, mai degrabă, intenția sinceră și dorința de a fi ceea ce SUNTEȚI în adevăr, o ființă radiantă și puternică de Lumină și o forță măiestuoasă pentru bine. Sunteți fiecare mult prea duri cu voi înșivă în așteptările voastre de a atinge perfecțiunea sau percepția a ceea ce este perfecțiunea. Noi vă spunem că fiecare dintre voi trebuie să –și aloce timp doar pentru A FI și pentru a se bucura de multe momente pretioase de o frumusete deosebită si uimire ce vă înconjoară în regnul elemental ,regnul naturii și regnul animal. Acestea sunt bijuteriile care creează o experiență de viață extraordinară.Sunt acele lucruri mici din viată iar observarea acestora, vă poate ajuta să vă extindeți propriul sentiment al sinelui și rolul pe care îl jucați în imaginea mai mare a lucrurilor. 

Pe măsură ce fiecare dintre voi călătorește pe valurile iubirii care inundă în prezent planeta, voi ajutați la amplificarea și extinderea acesteia experimentând-o mai întâi în voi înșivă. Pentru a cunoaște divinitatea voastră, trebuie să aveți o experiență directă a acesteia prin intermediul oglinzilor naturale care v-au fost furnizate iar lumea din jurul vostru este plină și debordantă cu măreția și divinitatea tuturor formelor de viață care v-au arătat propria măreție. Tot ceea ce ați experimentat în viața voastră până la acest punct a fost îmbogățire și împuternicire pentru a vă oferi experiențele care au fost necesare sufletului vostru , și a vă permite să vă deschideți la o mai mare măiestrie în multe aspecte diferite ale vietii voastre. S-ar putea spune că fiecare dintre voi ați devenit "suflete foarte evoluate", capabile să înțeleagă pe alții cu iubire, empatie și compasiune într-un mod care oferă ceea ce este necesar, fără a vă epuiza propriile energii. Pe măsură ce vă acordați la aceste valuri prezente, vă veți descoperi depășind fostele percepții de limitare iar viața va fi experimentată într-un mod mai vesel și mai armonios. 

Omenirea se trezește acum în număr mare. Inimile tuturor oamenilor din întreaga lume se deschid într-o mare dorință de a trăi într-o lume care este în siguranță, în care sufletele pot experimenta minunile din jurul lor, în pace, armonie și prosperitate. Umanitatea ca întreg este foarte obosită de vechea paradigm a fricii, războiului și conflictelor și dorește să avanseze. Această dorință sinceră din fiecare persoană crează o vibrație de Unitate cu toate lucrurile vii de pe planetă. Acest lucru este din ce în ce mai evident dacă priviți si observați.Regnul animal și cel al păsărilor calcă pe urmele acestui nou mod de a fi de ceva timp."Legea junglei", s-a schimbat la legea iubirii și Unimii. 

Fiecare dintre voi merită tot binele din lume. Deschideti-vă pentru a primi de la univers ceea ce ați trimis în această viață și alte vieti. Este timpul să vă umpleți cu această iubire si această lumină care pătrunde acum atmosfera. Deveniți ca un burete, absoarbeți bunătatea. Străluciți, străluciți bunătatea voastră! Acum este în siguranță pentru voi să faceți acest lucru. Eliberați scuturile din jurul inimii voastre, respirati adânc si permiteți ca expansiunea sinelui autentic divin să înceapă. 

Până săptămâna viitoare ... 

EU SUNT Hilarion 


©2014 Marlene Swetlishoff / Tsu - Tana ( Soo - tam - ah ) Păstrător al simfoniilor Grației.

www.therainbowscribe.com
www.movingintoluminosity.com

Traducere Eliza Fati

Sursa: http://luminapegeea.blogspot.ro/

luni, 25 august 2014

HOROSCOP: Ce-ti rezerva ASTRELE in saptamana 25-31 august

Horoscopul saptamanal al sanatatii: Zodia Berbec
Perioada cuprinsa intre 25 si 31 august este favorabila schimbarilor.
Este posibil sa va decideti in a modifica ceva in viata voastra. Aceste modificari sunt de bun augur, caci intentionati sa va imbunatatiti stilul de viata. Poate veti manca mai sanatos, poate prelungiti programul de exercitii fizice sau alegeti sa faceti terapie energetica.
In tot cazul, este indicat sa va urmati intuitia, caci schimbarile pe care le faceti in aceasta perioada pot avea repercursiuni pe termen lung.
horoscopul saptamanal al sanatatii pentru fiecare zodie


Horoscopul saptamanal al sanatatii: Zodia Taur

Sanatatea nativilor Taur este in stransa legatura cu starea psihica.

Daca sunteti impacati cu voi si fericiti, sanatatea va fi buna. Daca insa sunteti nervosi ori depresivi, nici starea de sanatate nu va fi excelenta.
De aceea este indicat sa va pastrati calmul si sa petrecti mai mult timp in preajma prietenilor, sa va destindeti si sa va distrati mai mult, caci organismul vostru este foarte sensibil in fata emotiilor negative.

Horoscopul saptamanal al sanatatii: Zodia Gemeni

Nativii Gemeni traverseaza o perioada relativ buna pentru sanatate, insa exista cateva risucri de accidente sau de situatii neprevazute.
Fie va veti confrunta cu o afectiune deloc grava, dar ciudata sau greu de diagnosticat, fie un accident neprevazut va creeaza mici probleme.
Astrele arata ca nu este o patologie de ingrijorat, insa va necesita atentie.
horoscopul saptamanal al sanatatii pentru fiecare zodie


Horoscopul saptamanal al sanatatii: Zodia Rac

Perioada cuprinsa intre 25 si 31 august este de bun augur pentru nativii Rac.

Va bucurati de o perioada excelenta, insa sunteti foarte suprasolicitati. Organismul incerca sa isi refaca rezervele, asadar veti simti nevoia de a manca mai mult, de a dormi mai mult, dar si de a va plimba sau de a evada din spatiul cotidian.
Cereti ajutorul prietenilor, poate faceti o escapada de weekend.
Adoptati o dieta bogata in alimente energizante, aveti nevoie pentru a va mentine depozitele energetice. Renuntati la alimentatia procesata si consumati mai multe fructe si legume proaspete, bogate in vitamine.

Horoscopul saptamanal al sanatatii: Zodia Leu

Perioada cuprinsa intre 25 si 31 august este de bun augur in privinta sanatatii, pentru nativii Leu.
Sistemul endocrin este singurul sensibilizat, de aceea, mai ales cei suferinzi de tiroida, trebuie sa fiti atenti la alimentatie, la orele de somn si programul de miscare.
Toxicele va sunt mari dusmani in aceasta saptamana, de aceea este indicat sa rariti tigarile daca sunteti fumatori si sa evitati bauturile alcoolice si alimentele procesate.
horoscopul saptamanal al sanatatii pentru fiecare zodie


Horoscopul saptamanal al sanatatii: Zodia Fecioara

Fecioarele meticuloase stau bine cu sanatatea fizica, dar mai au multe de reglat in plan psihic si emotional.

Va supara orice si puneti la suflet, acumuland tensiuni care va fac rau si va destabilizeaza. Va enervati usor si ar trebui sa fiti mai indiferenti si sa aveti mai multa grija de linistea interioara.
Este posibil sa suferiti de migrene si hipertensiune, de aceea va trebui sa invatati sa nu va mai consumati pentru orice fleac.

Horoscopul saptamanal al sanatatii: Zodia Balanta

Nativele Balanta se bucura de o stare de sanatate buna in aceasta saptamana.
Faceti alegerile nutritionale corecte, reusiti sa va onorati orele de odihna si incepeti, usor-usor, sa faceti tot mai mult sport.
Va simtiti tot mai bine in propria piele si starea psihica este de asemenea excelenta. Chiar daca nu sunt toate roz, voi reusiti sa va detasati si sa va pastrati armonia interioara.
horoscopul saptamanal al sanatatii pentru fiecare zodie


Horoscopul saptamanal al sanatatii: Zodia Scorpion

Nativii Scoperion se bucura de popularitate, iar starea psihica este excelenta.

Va simtiti impliniti, iar astrele va aduc noroc in tot ceea ce faceti.
Sanatatea fizica este de asemenea buna, insa raman sensibile sistemele digestiv, genital si endocrin. Este indicat sa nu mancati pe fuga, ci sa adoptati o dieta cat mai sanatoasa, pentru a va pastra rezervele energetice.

Horoscopul saptamanal al sanatatii: Zodia Sagetator

Nativii Sagetator au o buna stare de sanatate. Sensibile sunt articulatiile, dar si sistemul osos. In special problemele de ordin stomatologic s-ar putea sa ii supere pe nativii Sagetator.
In plan psihic insa, va simititi coplesiti de unele probleme mai vechi care nu s-au rezolvat si care nu va dau pace. Va simtiti stramptorati in a lua decizii radicale, decizii mai grele pentru voi, dar care va par acum ca ultima solutie.
Este indicat sa incercati sa va inconjurati de prieteni sau de familie si sa va implicati in activitati care va destind, va relaxeaza.
horoscopul saptamanal al sanatatii pentru fiecare zodie


Horoscopul saptamanal al sanatatii: Zodia Capricorn

Nativii Capricorn isi fac multe griji cu privire la viitor, isi consuma energia psihica si comunica dificil cu cei din jur, de la care au asteptari mari, desi firesti. Se pare ca sunt dezamagiti de unele persoane din anturajul lor, pun la suflet si se inchid.

Sanatatea fizica este insa foarte buna, dar mai este mult loc pentru activitatea fizica.
Incercati sa faceti mai mult sport, sa renuntati la comoditate si poate reusiti sa va inscrieti la o sala, intr-un program de sport dedicat.

Horoscopul saptamanal al sanatatii: Zodia Varsator

Nativii Varsator nu au incheiat inca perioada de suprasolicitare si fac eforturi sa isi mentina sistemele energetice.
Aveti nevoie de o alimentatie calorica, dar totodata bogata in vitamine si minerale. Consumati germeni si nuci, fructe oleaginoase bogate in vitamine din complexul B, vitamine care va ajuta sa invingeti oboseala.
Trebuie sa va organizati foarte bine pentru a ramane timp si pentru voi, pentru a va ingriji de sanatate, dieta si sport. Cei din jur va sustin in tot ceea ce faceti, trebuie doar sa le cereti.
horoscopul saptamanal al sanatatii pentru fiecare zodie


Horoscopul saptamanal al sanatatii: Zodia Pesti

Nativii Pesti au o sanatate excelenta si o liniste interioara de invidiat.

Emana energie pozitiva, sunt norocosi, au grija de ei si este cumva firesc sa fie sanatosi. Pot face insa excese in dieta, iar unele alergii alimentare pot izbucni in aceasta perioada.
O atentie speciala asupra dietei trebuie sa o acorde cei suferinzi de diabet si alte boli metabolice. Nu faceti excese, se pare ca alimentatia este punctul vostru sensibil in aceasta saptamana.



luni, 14 iulie 2014

HOROSCOP Astrocafe.ro pentru saptamana 14 – 20 iulie 2014

  • sfatulparintilor.ro-horoscopul-saptamanii.jpg
  • Berbec – Inca de la inceputul saptamanii, ingresul celor doi Benefici ai zodiacului – Venus si Jupiter – in semnle Racului si in cel al Leului, au ca efect evident mutarea centrului tau de interes catre toate placerile care nu pot lipsi acestui anotimp. Cu alte cuvinte, in sfarsit, a inceput vacanta ta. O mare parte din “dinamismul” primelor luni din acest an s-a diminuat, la fel si greutatile tale. Nici ca se putea o veste mai buna. In cazul in care iti doresti un copil e bine de stiut ca tocmai a inceput un nou an in care sansele de a-ti mari familia sunt foarte crescute. Pe cat posibil, insa, nu te certa cu nimeni la sfarsitul saptamanii. Prefera activitatile sportive in detrimentul declararii dusmaniilor.
  • Taur – Mintea iti este stimulata si gandurile accentuate, fata de cum erau pana acum. Ai putea intalni pe cineva care sa iti atraga atentia asupra unor subiecte mai putin dezbatute de tine, astfel, simtind nevoia descoperirii unor explicatii pertinente care sa vizeze aceste teme. Este posibil a avea parte de o comunicare intensificata, fie cu membrii familiei, fie cu stramosii tai. Revin in atentia ta relatiile cele mai importante pentru tine, mai ales in ultima zi a saptamanii – zi in care iti este recomandat a fi  conciliant, acolo unde este cazul. Tot atunci sunt posibile stari oscilante, contradictorii in ceea ce te priveste. Retrage-te in zona ta de confort si manifsta-ti energiile creatoare.

    • Gemeni – Desi este vara, pentru tine aceasta saptamana va aduce primavara. Comunicarea cu persoanele dragi sau cu persoana iubita ori – cel mai probabil – cu persoana pe care ti-o doresti aproape este favorizata de o influenta astrala mai mult decat benefica, Jupiter (Marele Benefic) fiind responsabil de aceasta data. Abilitatile tale de comunicare, indiferent de forma acestora, sunt reliefate, daca nu chiar exacerbate. Foloseste-ti mintea si nu elimina punerea la punct a planurilor de anvergura la care te gandesti de ceva vreme, este timpul sa incepi a le da viata. Devii din ce in ce mai atras (poate chiar dependent) de oamenii care te fac sa te simti in siguranta, iar acesta ar putea fi un punct sensibil. Evita cheltuielile inutile, in special la sfarsitul saptamanii.

    • Rac – In continuare, planul emotional este cel mai pregnant in ceea ce te priveste. Senzitivitatea-ti accentuata nu-ti da pace, iar influenta astrala a planetei Venus iti va da destula energie pentru a te ocupa de tine, de starea ta de bine si de imaginea ta. Este posibil a-ti fi confirmata o banuiala pe care de mult timp o aveai in ceea ce priveste persoana iubita. O veste si mai buna este aceea ca planul financiar incepe a se dezvolta, iar banii nu vor mai pleca chiar atat de usor din buzunarul tau. Ceea ce trebuie sa eviti este auto-indulgenta – este posibil sa incepi a te ingrasa in cazul in care pierzi masura alimentelor ingerate. Incearca sa nu ratezi oportunitatile de afaceri, timp de un an, incepand din aceasta saptamana.

    • Leu – Ghici cine este favoritul zodiacului, pentru un an de-acum incolo… Jupiter va accesa energiile semnului tau solar inca din aceasta saptamana, facandu-te sa ajugi pe primul loc in orice domeniu iti propui, prin norocul providential de care ai parte. Totusi, este posibil ca in aceasta saptamana sa nu alegi a te arata sau exprima foarte mult in public, preferand a-ti pastra linistea interioara si a te feri de stress. Probabilitatea inceperii unei relatii pe care sa o pastrezi secreta este crescuta. In orice caz, aceasta are toate sansele sa fie o regasire karmica, cam greu sa te feresti de ea. Interesul pentru subiectele de natura metafizica este amplificat. De evitat dezbaterile cu persoanele incompatibile personalitatii tale, la sfarsitul saptamanii.

    • Fecioara – Nu dispera, mai ales daca te simti singur. Inconjoara-te de prieteni – oricum, nu prea poti scapa de prezenta si de influenta acestora in viata ta la ora actuala – si clarifica-ti natura sentimentelor pe care le incerci in aceasta perioada. Este posibil a-ti gasi perechea acolo unde te astepti mai putin, probabil in acest cerc de prieteni. In cazul in care esti certat cu copilul tau sau relatia voastra este incercata de ceva vreme, ia in calcul faptul ca intre voi concilierea este posibila acum, fara prea mult efort din partea voastra. Iti permiti sa ai incredere neconditionata in planul nevazut al existentei, deoarece se pare ca toti ingerii si spiritele evoluate s-au strans intr-o armata care te va apara de-acum incolo.

  • Balanta – Prin intermediul prietenilor tai si al conexiunilor pe care le faci cu ajutorul lor vei gasi sprijin pentru planurile tale de viitor. In special cei mai in varsta iti sunt de ajutor si iti este recomandat a asculta de sfaturile acestora. Aparitiile tale in public sunt de bun augur, iar imaginea iti este imbunatatita fara a te chinui prea mult – charisma ta este evidenta in orice moment si context. Ceea ce ai de facut este sa fii cat se poate de creativ. Sa dai dovada de amabilitate ori de cate ori iti este cerut sfatul. Sa fii impartial si sa ai mereu cate-o vorba buna rezervata pentru cei aflati in suferinta. In cazul in care ti se propune apartenenta la un grup, accepta invitatia, dar nu inainte de a te asigura ca acesta este lucrul de care tu ai cea mai mare nevoie.

  • Scorpion – Poti dezvolta parteneriate durabile numai daca stii foarte bine cine esti si daca iti structurezi cu atentie si eficienta existenta si identitatea proprie. Iar revenirea in mers direct a planetei Saturn, in semnul tau solar, are rolul de a te asigura de acest lucru. Intre timp, ca un premiu pe care il primesti pentru activitatea de pana acum, ingresul planetei Jupiter in semnul zodiacal al Leului, are capacitatea de a-ti favoriza ascesiunea pe plan social, alaturi de o revenire spectaculoasa in domeniul carierei tale. Activitatile care au legatura cu viata ta sentimentala sau o oportunitate in ceea ce priveste relatia de cuplu sunt sustinute de energiile venusiene, odata cu ingresul planetei Venus in semnul zodiacal al Racului. O saptamana placuta, o perioada de timp in care ai parte de armonie si momente agreabile.

  • Sagetator – Optimismul si buna dispozitie revin fulgerator in viata ta si se observa cu usurinta in comportamentul tau. Cu o asemenea abordare a vietii, nimic nu poate fi mai frumos si mai usor de obtinut decat succesul. Ceea ce tu ai de facut, insa, este sa explorezi cat mai multe dintre conceptele pe care le descoperi acum si sa inveti cat de mult poti. Este indicat in continuare sa formezi cat mai multe aliante posibile, aliante bazate pe un raport egal de putere, insa. Tot acum, castigurile prin intermediul acestui parteneriat sunt inlesnite de influentele astrale. Spre sfarsitul saptamanii este bine a evita orice fel de interactiune cu persoanele care reprezinta figuri autoritare in viata ta.

  • Capricorn – Incepe o perioada “interesanta” pentru tine, inca din primele zile ale acestei saptamani, moment in care Jupiter va accesa energiile semnului de domiciliu al Soarelui. Interesele tale sunt legate de intelegerea vietii si a fenomenelor ascunse omenirii, iar dorinta de a accede aceste dimensiuni de neegalat. De departe cel mai important aspect al preocuparilor tale devine felul in care alegi sa iti gestionezi crizele interioare. Profita de ocazie, deoarece de aceasta data vei avea parte si de sprijinul unor persoane titrate pentru a extrage din trecut invataturile necesare evolutiei tale spirituale si, in acelasi timp, eliminand orice urma de tristete sau suferinta. Castigurile tale vor veni prin intermediul parteneriatelor sau al unor eventuale mosteniri.

  • Varsator – Pana pe 18 iulie mai exista inca sanse de a-ti intalni perechea – in cazul in care acest lucru nu s-a intamplat deja. In ceea ce priveste asocierile si parteneriatele, vestile bune incep sa apara, odata cu ingresul planetei Jupiter in semnul zodiacal al Leului. De asemenea, cele existente sunt sustinute de o benefica influenta de asemenea anvergura, insa, in cazul in care exista probleme sau neajunsuri in aceste relatii, de acum incolo, timp de un an, acestea se vor intensifica. Concentreaza-te pe a face din mediul tau unul invidiat de toti cei din jur, angrenand in aceasta actiune si pe cei care iti sunt apropiati – prieteni, colegi etc. Cooperarea este indicate pe toate fronturile.

  • Pesti – Asteapta-te sa ai din ce in ce mai mult de lucru; daca iti faceai griji de lipsa atributiunilor de serviciu, de acum incolo, timp de un an, te vei bucura de o inmultire a indatoririlor. In acelasi timp, mediul in care te afli zi de zi, va fi invadat de oportunitati care mai de care mai prielnice dezvoltarii tale personale. Sustinut de toti cei alaturi de care lucrezi, ai parte de recunoastere din partea celor care pana acum aveau obiceiul de a-ti baga bete-n roate. In schimb, ceea ce este foarte important de luat in calcul, este sanatatea ta; nu evita a vizita medicii pentru stabilirea unui diagnostic corect, in cazul in care suspectezi probleme de sanatate. Relatiile cu copiii tai se imbunatatesc vazand cu ochii, iar distractia nu lipseste din viata ta de zi cu zi. O perioada minunata, nu o irosi!

Sursa: sfatulparintilor.ro

luni, 30 iunie 2014

Horoscop Astrocafe.ro pentru saptamana 30.06 – 6.07

horoscop-sfatulparintilor.ro-flickr_com1-350x250

  • Berbec – O saptamana in care este indicat sa nu “joci la dublu”, indiferent de natura situatiei. Inca din prima zi a saptamanii poti face in asa fel incat sa transformi orice situatie neplacuta intr-un avantaj propriu si fara mult efort din partea ta. Cu toate acestea insa, incearca sa nu iti supraestimezi fortele – printre altele, este bine sa ii inspiri pe ceilalti, nicidecum sa ii instigi. Prefera sa te retragi in sanul familiei pe 2 iulie, deoarece armonia si pacea pot fi cel mai bun remediu impotriva oboselii acumulate in timp. Impaca-te cu cei din familie, prevenind eventuale certuri la sfarsitul saptamanii.

  • Taur – Se pare ca te regasesti in mijlocul surprizelor, in aceasta saptamana, in special ca subiect al celor placute. O perioada de timp in care tot ceea ce spui si ce faci este respectat de catre cei din jur, deci spune-ti parerea cu incredere. Teoretic, ar trebui ca in aceasta saptamana sa revina in buzunarul tau banii care ti-au fost luati pe nedrept. Desi ai prefera sa ai parte de liniste, gandurile nu-ti vor da pace, insa, este de preferat sa nu renunti la planurile pe termen lung. Nu incerca sa iti impui parerea cu orice pret, nu este nici timpul, nici momentul de a purta discutii in contradictoriu.

  • Gemeni – Este posibil sa incepi saptamana prins intre amintiri si planuri de viitor, nestiind ce anume sa alegi, insa. Doar ca, cel mai bun lucru pe care il poti face este nu dezvolti si mai mult haosul care se poate naste in mintea ta, facandu-ti viata un cosmar. Este recomandat a astepta luarea unor decizii cel putin pana pe 2 iulie, abia apoi fiind mai linistit (din punct de vedere al influentelor astrale, cel putin). Pana atunci, ocupa-te de imaginea pe care o afisezi in ochii celorlalti – este momentul sa ii onorezi pe ceilalti cu splendoarea ta. Pe 4 iulie este posibil sa iti pierzi din resurse, fara voi ata. Nu dispera, vei recupera totul in timp util.

  • Rac – Se poate ca, in primele zile ale saptamanii, sa simti linistea care precede furtuna. Esti foarte agitate, dar vei remarca faptul ca, fara o organizare pusa la punct, nu iti vei putea indeplini toate indatoririle, indiferent de cat de mare este volumul de munca depus. Analizeaza cu un ochi foarte critic situatia ta actuala, eliminand orice actiune care nu se soldeaza cu efecte dorite (mai ales in ultimele zile ale acesteia). Este de preferat sa te retragi in linistea sufleteasca pe care ti-o ofera relatia de dragoste si persoana iubita, doar de acolo reusind a gasi linistea interioara si pacea sufleteasca.

  • Leu – Ai nevoie de aliati. Persoane care sa te sustina si care sa priveasca lucrurile din aceeasi perspective din care si tu le privesti. Pe de alta parte, cu cat ti se ascunde mai mult adevarul, cu atat mai usor iti va fi sa il descoperi – paradoxal! Desi nu vrei sa negociezi cu nimeni sistemul tau de credinte, aminteste-ti ca mandria excesiva precede o cadere evidenta. O saptamana in care sub nici o forma nu trebuie sa incerci a-i manipula pe cei din jur pentru a obtine tot ceea ce iti doresti, cu orice pret. Desi este un cliseu, se poate spune ca, pentru a schimba circumstantele in care te afli, trebuie mai intai sa te schimbi pe tine. Cu cat mai repede, cu atat mai bine.

  • Fecioara – Mai mult decat oricand, in aceasta saptamana iti doresti sa le arati tuturor cine esti cu adevarat si cat de competent esti, in special in ceea ce priveste calitatea muncii tale. Cu toate acestea, desi esti presat de lipsa tipului si de circumstantele nu tocmai favorabile, reusesti sa iti onorezi toate indatoririle, ceea ce este (cel putin) de laudat. Concentreaza-ti energia in domeniul cercetarii sau al solidificarii pozitiei pe care o ocupi in societate. Este o saptamana in care iti este recomandat a apela la ajutorul si la sfatul prietenilor, atunci cand intampini dificultati. Nu lua decizii importante pana nu soseste sfarsitul de saptamana.

  • Balanta – Incepi aceasta perioada de timp bucuros pentru ca ti-ai putut atinge scopurile propuse. Totusi, aminteste-ti ca nu ai ajuns la finalul drumului, inca mai sunt destule lucruri interesante de descoperit. Este o saptamana in care este indicat sa respecti orele de odihna, sa iti acorzi atat de mult timp cat ai nevoie pentru a-ti reface fortele, chiar daca acest lucru presupune o vacanta. Tot acum este favorizata orice incercare de a te ocupa de famila ta si de orice fel de transformari necesare acesteia. A doua zi a lunii iulie soseste cu oportunitati favorabile, trebuie doar sa iti pastrezi atentia active si sa iti ascuti simturile.

  • Scorpion – Orice ai face si indiferent ce ti s-ar intampla, nu ceda, pastreaza-ti mintea clara si ascute-ti simturile. Daca pana acum ai neglijat orice plan de viitor, acum este momentul sa incepi a-ti pune la punct aceste planuri, a-ti contura scopurile si a-ti stabili prioritatile. Este de preferat sa ai curajul de a explora noi teritorii si nicidecum a ceda in fata temerilor imaginate.  Insa, indiferent ce cale alegi a urma, avanseaza pas cu pas, fiind in permanenta in contact cu realitatea si atent la ceea ce se intampla in mediul tau. Apeleaza la cei care iti pot oferi sfaturi specializate, ori de cate ori te simti blocat. Si da, poti avea incredere in prietenii tai.

  • Sagetator – Chiar daca ai senzatia ca beneficiezi de multa energie, incearca sa iti amintesti ca esti tot un simplu om, neavand disponibile resurse nesfarsite – cu alte cuvinte, nu iti asuma mai multe responsabilitati decat iti poti permite. Revin in viata ta persoane din trecut, insa sunt oameni in care este indicat sa ai incredere atunci cand iti propun ceva, dar numai dupa ce treci prin propriul filtru al gandirii toate aceste lucruri. Pe de alta parte, orice relatie (mai ales cea de dragoste) are sansa de a se imbunatati vazand cu ochii – in cazul in care trebuie sa te impaci cu cineva, nu pierde timpul asteptand o situatie utopica.

  • Capricorn – Este indicat sa vezi lucrurile si dintr-o alta perspectiva, ca atare, aceasta saptamana – cu ceea ce aduce ea la nivel astral – este exact ceea ce iti trebuia. Descoperi noi moduri de a actiona si, in acelasi timp, observi si fata nevazuta a persoanelor cu care te afli in raport egal de putere. Este o saptamana in care poti face foarte mult pentru a schimba circumstantele vietii tale si modul in care relationezi, indicat fiind a nu ceda daca nu simti ca asa trebuie sa faci. La inceputul saptamanii este de preferat sa alegi siguranta cu care esti obisnuit in loc sa incepi a cerceta necunoscutul. Nu lua decizii radicale in primele patru zile ale saptamanii.

  • Varsator – Este momentul sa incepi a verifica daca modul in care actionezi este potrivit pentru a atinge telurile pe care ti le-ai stabilit. Tot acum este de preferat sa incepi a-ti construi imperiul, nelasand nerezolvate problemele care ti-au stat pana acum in cale. Indiferent ce se intampla, nu apela la moduri vechi de rezolvare a problemelor pentru situatii nou aparute. Evita a fi tintuit la pamant (la modul figurat vorbind, evident), mai ales si pentru ca nu este genul de atitudine pe care sa o adopti si care sa fie pe gustul tau. In continuare, a fi rebel presupune un risc major, in special daca implicata este sanatatea ta.

  • Pesti – Este posibil a fi invitat sa faci parte dintr-un nou proiect, experienta de viata si intelpciunea fiindu-ti carti de vizita. Norocul este adus in viata ta prin intermediul prietenilor apropiati. Cu toate acestea, este indicat sa faci diferenta in orice moment intre fictiune si realitate. Nu te grabi sa faci presupuneri care nu au baze reale si pregateste-te sa fii cat se poate de calm atunci cand trebuie sa reactionezi. Aceasta situatie nu poate dura mai mult de cateva zile. La sfarsitul saptamanii este de preferat sa iti tii banii in buzunar, necheltuind mai mult decat este cazul, mai ales pentru persoana iubita.

Sursa: sfatulparintilor.ro

marți, 22 aprilie 2014

SĂPTĂMÂNA LUMINATĂ, OBICEIURI ŞI TRADIŢII. Ce nu e bine să faci în aceste zile

Saptamana care urmeaza praznicului Invierii Domnului este numita Saptamana Luminata. In vechime, Botezul era savarsit in noaptea de Pasti. Cei botezati erau numiti "luminati" si purtau haine albe in toata saptamana de dupa Pasti.

A început Săptămâna Luminată.
A început Săptămâna Luminată.
Sunt persoane care afirma ca de la purtarea hainelor albe, aceasta saptamana a primit numele de Saptamana Luminata.

Daca privim mai adanc, putem marturisi ca in aceasta perioada toate s-au umplut de lumina sfanta a Invierii Domnului. Sa ne amintim ca in noaptea Sfintelor Pasti, se sting in biserica toate luminile. Numai candela de pe Sfanta Masa din Sfantul Altar ramane aprinsa. Spatiul intunecos este chipul mortii si al iadului in care a coborat Hristos cu sufletul Sau. Candela aprinsa de pe Sfanta Masa este sufletul viu si indumnezeit al Mantuitorului coborat la iad, scrie crestinortodox.ro.

Randuieli speciale in Saptamana Luminata

In Saptamana Luminata, zilele de miercuri si vineri sunt zile cu "harti". Biserica ne ofera dezlegare la mancarurile de dulce datorita Invierii Domnului. Conform Tipicului Sfantului Sava, miercurea si vinerea, in perioada cuprinsa intre Invierea Domnului si Duminica Tuturor Sfintilor (prima dupa Rusalii), avem "dezlegare la peste".

De la Invierea Domnului si pana la Rusalii, nu se fac metanii, ci doar inchinaciuni.

Incepand din Duminica Sfintelor Pasti si pana la Inaltarea Domnului, la Liturghie se canta Axionul Pastilor: "Ingerul a strigat …", iar credinciosii se saluta cu cuvintele: "Hristos a inviat!” si raspund: "Adevarat a inviat!"

In Saptamana Luminata nu se citeste Psaltirea.

In aceasta saptamana nu se fac parastase pentru cei trecuti la cele vesnice. Amintim ca incepand cu praznicul Intrarii Domnului in Ierusalim, Biserica nu mai face slujbe speciale pentru cei adormiti. Aceste slujbe sunt reluate dupa Duminica Tomii. Acest lucru nu inseamna ca ei sunt dati uitarii. Sa nu pierdem din vedere ca Biserica ii pomeneste pe acestia in cadrul oricarei Sfinte Liturghii. Chiar si in Saptamana Patimirilor cei adormiti sunt pomeniti in cadrul Sfintei Liturghii din Joia cea Mare, apoi de praznicul Invierii si la orice Sfanta Liturghie de dupa Sfintele Pasti.

Dupa binecuvantarea de inceput de la Vecernie si Utrenie, se canta troparul "Hristos a inviat din morti..." (de trei ori) si stihurile Pastilor. In vremea rostirii stihurilor, preotul cadeste cele patru laturi ale Sfintei Mese si intreg Sfantul Altar. Slujbele de inmormantare din Saptamana Luminata sunt oficiate dupa o randuiala speciala. Slujba inmormantarii este inlocuita de slujba Invierii. Asadar si cantarile acestei slujbe vorbesc de biruinta Vietii asupra mortii.

Marti, in Saptamana Luminata, au loc uscarea si sfaramarea Sfantului Agnet, sfintit in cadrul Liturghiei Sfantului Vasile din Sfanta si Marea Joi, din Saptamana Patimilor. Amintim ca in Joia Mare, in cadrul Proscomidiei, pe langa Sfantul Agnet, care se foloseste la Sfanta Liturghie din ziua respectiva, se mai scoate inca un Agnet, care se sfinteste impreuna cu celalalt, fara sa se rosteasca de doua ori rugaciunile epiclezei si fara sa se binecuvanteze fiecare separat.

Al doilea Agnet este uscat si sfaramat dupa o randuiala speciala. Dupa ce este sfaramat, este asezat intr-un chivot pe Sfanta Masa din Altar. Acest Agnet este folosit de-a lungul intregului an pentru impartasirea bolnavilor sau a celor care nu pot merge la biserica din motive bine intemeiate.

Marți, în Săptămâna Luminată, oamenii nu ar trebui să lucreze. De asemenea, nu este bine să spălați, nici să călcați rufe, dar nici să faceți curat în casă. Femeile din multe zone rurale dau de pomană în această zi pască rămasă de la Paște și vin roșu.
Miercurea din Săptămâna Luminată poartă numele de Sfânta Mercurie. Bărbații se duc să muncească la câmp, însă femeile nu au voie să muncească, deoarece, potrivit tradiției, a munci de "nunta șoarecilor" echivalează cu a aduce rozătoarele în casă și a te lipsi restul anului de bucate pe masă, scrie B365.
Joia din Săptămâna Luminată este o zi în care se cinstesc holdele, grădinile și grânele. Cine muncește în această zi aduce asupra casei nenorocul, seceta și dăunătorii în livezi.
Vinerea din Săptămâna Luminată poartă numele de Vinerea Scumpă. Biserica sfințește din nou fântânile, după slujba de seară. Este sărbătoarea Izvorului Tămăduirii.

Sursa: www.realitatea.net

luni, 14 aprilie 2014

Ce nu ştiai despre Săptămâna Mare: Semnificaţii, tradiţii şi superstiţii

sfatulparintilor.ro - Ce nu ştiai despre Sătămâna Mare: Semnificaţii, tradiţii şi superstiţii
Săptămâna Mare sau Săptămâna Patimilor este ultima săptămână a Postului Paştilor, de la Sâmbăta lui Lazăr până în Ziua de Paşti. În această săptămână se fac slujbe bisericeşti pentru pomenirea ultimelor zile ale lui Hristos pe pământ înainte de răstignire şi învierea Lui. Slujbele Utreniei din Săptămâna Mare se săvârşesc seara, sub formă de Denie, conform obiceiului străvechi potrivit căruia ziua începe la apusul soarelui şi se termină la apusul zilei următoare.
Prima zi din Săptămâna Mare începe cu Vecernia de sâmbătă seara în memoria Intrării Domnului în Ierusalim (Duminica Floriilor).


Lunea cea Mare

Din această zi încep Sfintele Patimi ale Domnului nostru Iisus Hristos. Iosif cel prefrumos – fiul cel mai mic al patriarhului Iacov, născut din Rahila – este icoană a lui Hristos, pentru că, asemenea lui, şi Domnul nostru a fost invidiat de iudei, a fost vândut de ucenicul său cu treizeci de arginţi, a fost închis în groapa întunecoasă a mormântului. Sculându-Se de acolo prin El însuşi, împărăţeşte peste Egipt, adică peste tot păcatul, îl învinge cu putere şi, ca un iubitor de oameni, ne răscumpără prin darea hranei celei de taină, dându-Se pe El însuşi pentru noi şi ne hrăneşte cu pâine cerească.
Tot în aceeaşi zi facem pomenire de smochinul cel neroditor care s-a uscat prin blestemul Domnului (Matei 21, 17-19). Ca să convingă poporul nerecunoscător că are putere îndestulătoare şi spre a pedepsi, ca un Bun nu vrea să-şi arate puterea Sa de a pedepsi faţă de om, ci faţă de ceva care are o fire neînsufleţită şi nesimţitoare.
Istoria smochinului a fost aşezată aici spre a îndemna la umilinţă, după cum istoria lui Iosif a fost aşezată spre a ne înfăţişa pe Hristos. Fiecare suflet lipsit de orice roadă duhovnicească este un smochin. Dacă Domnul nu găseşte în el odihnă, a doua zi, adică după viaţa aceasta de acum, îl usucă prin blestem şi-l trimite în focul veşnic.

Marţea cea Mare

Această zi ne pregăteste pentru intrarea în cămara Mântuitorului, cu două parabole strict eshatologice – parabola celor zece fecioare (Matei 25, 1-13) şi parabola talantilor (Matei 25, 14-30; Luca 19, 12-27).
Când Domnul se suia la Ierusalim şi se ducea la Patimă, a spus ucenicilor Săi şi aceste două parabole, pentru ca nu cumva cineva trăind în feciorie să nu se îngrijească şi de celelalte virtuţi şi mai ales de milostenie, prin care se vădeşte strălucirea fecioriei.
Pe cinci dintre fecioare le numeşte înţelepte căci împreună cu fecioria au avut şi minunatul şi îmbelşugatul undelemn al milostivirii. Pe celelalte cinci le numeşte nebune pentru că, deşi şi ele aveau virtutea fecioriei, nu aveau în aceeaşi măsură milostenie. Pe când se scurgea noaptea acestei vieţi au adormit toate fecioarele, adică au murit. Cu adevărat moartea se numeşte somn. Pe când dormeau ele, strigăt mare s-a făcut la miezul nopţii; cele care au avut undelemn din belşug au intrat cu mirele la deschiderea uşilor, iar cele nebune, pentru că nu aveau undelemn din destul îl căutau după ce s-au sculat din somn.
Pentru aceasta deci, au rânduit dumnezeieştii Părinti pilda celor zece fecioare, împreună cu cea a talanţilor, ca să ne îndemne să veghem necontenit şi să fim gata să ieşim în întâmpinarea adevăratului Mire prin fapte bune, dar mai cu seama prin milostenie, pentru că neştiută este ziua şi ceasul sfârşitului vieţii.
Dacă vom săvârşi o singură virtute, cea mai mare chiar, şi nu ne vom îngriji de celelalte, şi mai cu seamă de milostenie, nu vom intra cu Hristos în odihna veşnică, ci vom fi întorşi ruşinaţi. Şi într-adevăr nu-i lucru mai ruşinos ca fecioria să fie biruită de bani.

Miercurea cea Mare

În această zi, se face pomenire de femeia cea păcătoasă (Matei 25, 17-13; Luca 7, 37-50), care a uns cu mir pe Domnul pentru că lucrul acesta s-a întâmplat puţin înainte de mântuitoarea patimă.
Când Iisus s-a suit în Ierusalim şi era în casa lui Simon cel lepros, o femeie păcătoasă s-a apropiat de El şi a turnat pe capul Lui acel mir de mare preţ. Pomenirea ei s-a pus în acea zi pentru că, după cuvântul Mântuitorului, să se predice pretutindeni şi tuturor fapta ei cea cu multă căldură. Ce-a îndemnat-o oare la asta? Dragostea pe care ea a văzut că o are Hristos pentru toţi, dar mai cu seamă faptul de acum, când L-a văzut că intră în casa unui lepros. Se gândea deci femeia că îi va vindeca boala după cum l-a vindecat şi pe acela. Şi într-adevăr Hristos a tămăduit-o dându-i iertare de păcate.


Joia Cinei celei de Taină

Patru lucruri mai prăznuim în această zi: spălarea picioarelor, Cina cea de taină, Rugăciunea din grădina Ghetsimani şi vânzarea şi prinderea Domnului.
Înainte de a începe Cina, Hristos S-a sculat, Şi-a dezbrăcat hainele şi El singur a spălat picioarele tuturor. Prin aceasta a vrut să îl facă pe Iuda să se ruşineze, iar celorlalţi să le aducă aminte să nu umble după întâietăţi: “Cel care vrea să fie întâiul să fie slujitorul tuturor” (Marcu 9, 35), dându-Se El însusi pildă. La sfârşitul mesei aduce vorbă şi despre vânzarea Lui. După puţin timp, luând pâinea a zis: “Luaţi, mâncaţi”; la fel şi paharul, zicând: “Beţi dintru acesta toţi, acesta este Sângele Meu, al Legii celei Noi. Aceasta să o faceţi întru pomenirea Mea” (Matei 26, 26-28).
După aceea, arătându-Se om, spune ucenicilor: “Întristat este sufletul meu până la moarte” (Matei 26, 38) şi S-a rugat în Grădina Ghetsimani cu sudoare de sânge (Luca 22, 44). Iuda cunostea locul şi, luând câţiva soldaţi, a venit să-L prindă. A fost prins şi dus la Ana, la Caiafa, şi în cele din urmă la Pilat. Acum Petru se va lepăda de trei ori de Hristos, tăgăduind că-L cunoaşte.
Pentru a ne reaminti de toate acestea, seara se scoate în mijlocul bisericii Sfânta Cruce.

Vinerea Patimilor

În această zi, se pomenesc sfintele şi mântuitoarele şi înfricosătoarele Patimi ale Domnului nostru Iisus Hristos pe care le-a primit de bunăvoie pentru noi. Se mai face încă pomenire de mărturisirea mântuitoare făcută de tâlharul recunoscător care a fost împreună cu El.
Biserica numeşte Patimile Domnului: sfinte – pentru că Cel ce le-a răbdat este Sfântul Sfinţilor, sfinţenia însăşi; mântuitoare – pentru că ele sunt preţul cu care Domnul a răscumpărat neamul omenesc din robia păcatului; înfricoşătoare pentru că nu poate fi ceva mai înfricoşător decât ocara pe care Făcătorul a răbdat-o de la făptura Sa.
În această zi nu se săvârşeşte Liturghia pentru că însuşi Mielul lui Dumnezeu este jertfit acum; este vreme de post total, pentru că Mirele s-a luat de la noi. (Matei 9, 15). Se fac numai ceasurile împărăteşti care ne pun înainte nemărginita smerenie a Domnului, Crucea cea dătătoare de viaţă şi credinţa tâlharului.
Seara săvârşim denia prohodului Domnului, care este ultima treaptă a tânguirii pentru Hristos, înainte de Învierea Sa. Se înconjoară de trei ori biserica cu Sfântul Epitaf – semn al celor trei zile petrecute în mormânt.

Sâmbăta Mare

În această sfântă zi, prăznuim îngroparea dumnezeiască a Mântuitorului nostru Iisus Hristos şi pogorârea în iad, prin care neamul nostru, fiind chemat din stricăciune, a fost mutat spre viaţă veşnică.
Cuvântul lui Dumnezeu a stat cu trupul în mormânt iar cu sufletul lui curat şi dumnezeiesc Se pogoară în iad. Sufletul a fost despărţit prin moarte de trup şi l-a dat în mâinile Tatălui. Şi-a dat şi propriul Său sânge, preţ de răscumpărare pentru noi. Trupul Domnului a suferit şi despărţirea sufletului de trup, dar nicidecum stricăciunea în înţelesul unei putreziri a trupului.
După-amiază săvârsim Liturghia Sfântului Vasile unită cu vecernia. (Sursa: Pr. Sabin Vodă).


Învierea Domnului

Ajunşi în ziua Sfintei Învieri, Biserica ne cere: “În Ziua Învierii să ne luminăm cu prăznuirea şi unii pe alţii să ne îmbrăţişăm, şi să le zicem fraţi şi celor ce ne urăsc pe noi şi aşa să strigăm: Hristos a înviat din morţi cu moartea pe moarte călcând şi celor din morminte viaţă dăruindu-le”. Să luăm aminte la cum petrecem aceste zile, ca la finalul lor să avem putere să raspundem chemărilorSfântului Ioan Gură de Aur: “Toţi să vă ospătaţi din ospăţul credinţei, toţi să luaţi bogăţia bunătăţii. Nimeni să nu plângă pentru sărăcie, că s-a arătat împărăţia cea de obşte, nimeni să nu se tânguiască pentru păcate că iertare din mormânt a răsărit. Nimeni să nu se teamă de moarte că ne-a izbăvit pe noi moartea Mântuitorului. A stins-o pe ea Cel ce a fost ţinut de aceea, pradat-a iadul Cel ce s-a pogorât la iad. Şi aceasta mai înainte apucând Isaia a strigat: Iadul, zice, s-a amărât întâmpinându-Te pe Tine jos, s-a amărât că s-a stricat, s-a amărât că s-a batjocorit, s-a amărât că s-a omorât, s-a amărât că s-a legat. A luat trup şi de Dumnezeu s-a lovit, a luat pământ şi s-a întâmpinat cu cerul, a luat ce a văzut şi a căzut întru ce n-a văzut. Unde-ţi este moarte boldul? Unde-ţi este iadule biruinţa? Înviat-a Hristos şi tu te-ai surpat. Înviat-a Hristos şi au căzut dracii. Înviat-a Hristos şi se bucură îngerii. Înviat-a Hristos şi viaţa vieţuieşte. Înviat-a Hristos şi nici un mort nu este în mormânt. Că Hristos înviind din morţi începătura celor adormiţi S-a făcut. A aceluia este slava şi stăpţnirea în vecii vecilor. Amin”. (Sursa: www.crestinortodox.ro)


Obiceiuri şi superstiţii din Săptămâna Mare

- se face curăţenie în gospodării, se mătura curţile, se curăţă gunoaiele, se repară gardurile, se adâncesc şanţurile şi se curăţă de nămol.


- în Lunea Mare se scoate totul la aerisit, se văruiesc casele, se repară mobilierul şi se spală
- până în miercurea mare este permisă munca la câmp. Apoi bărbaţii trebuie să-şi ajute nevestele la treburile gospodăreşti.
- în Joia Mare se duc la biserică colabi, prescuri, vin, miere de albine pentru a fi sfinţite şi împărţite apoi pentru sufletul morţilor. În noaptea ce premerge Joia Mare se deschid mormintele şi sufletele celor morţi se întorc la casele lor. Se aprind focuri prin curţi, în faţa casei sau în cimitire pentru încălzirea sufletelor. Spre deosebire de focurile de Mucenici sau Sânziene, aceste focuri se fac din plante “magice” – alun, tei, bozi -, focurile în înconjoară cu agheasmă şi tămâie şi se puneau scaune pentru morţii care aveau să vină. În Joia Mare se fac pasca, cozonacii, se vopsesc ouăle. Cojile de ouă folosite la cozonaci şi pască nu se aruncă, se păstrau şi se aruncă în Sâmbăta Mare pe apă curgătoare, pentru a păzi găinile şi puii de ulii. În Joia Mare nu trebuie să dormi după-amiaza pentru că vei fi leneş tot anul. În Joia Mare se împărtăşesc toţi aceia care au ţinut post.
- în Vinerea Mare se ţine post negru în amintirea Răstignirii lui Iisus. În Vinerea Mare nu se fac copturi. În dimineaţa de Vineri Mare, înainte de răsărit, oamenii alergau desculţi prin rouă sau se scăldau în apă curgătoare pentru a fi sănătoşi tot anul. În Vinerea Mare nu se mănâncă urzici, nu se foloseşte oţet pentru că pe Cruce, Iisus a fost bătut cu urzici, iar buzele au fost udate cu oţet. În Vinerea Mare se opreşte lucrul, nu se spală, nu se coase, nu se sacrifică păsări sau animale. În unele zone se dă cu tămâie în jurul copacilor şi caselor pentru a le feri de dăunători, boli, trăznet şi animale sălbatice. Dacă plouă în Vinerea Mare se spune că va fi an mănos. În Vinerea Mare fetele nemăritate fac vrăji de dragoste pentru a fi cerute de nevastă. În Vinerea Mare nu se săvârşeşte Liturghie, iar mortii nu se îngroapă decât cu bătăi de toacă.
- în Sâmbăta Mare femeile pregătesc majoritatea mâncărurilor şi fac ultimele retuşuri pentru hainele cele noi ce vor fi purtate în zilele de Paşti. Se sacrifică mieii.
- de Paşti se spune că femeile trebuie să aibă măcar o camaşă nouă, iar bărbaţii măcar o pălărie.
- începând de luni şi până sâmbătă se îmbracă haine de doliu. În ziua de Învinere se schimbă hainele cu altele noi, albe.
- ouăle de Paşti apără de ghinioane, iar coaja lor, îngropată în pământ, apără vitele de deochi. Fetele nemăritate dacă păstrează cojile grăbesc căsătoria.

Sursa: sfatulparintilor.ro