Fraudă bancară garantată de stat, supervizată de un spion

Statul a ajuns să fie furat de interlopi chiar cu ajutorul instituţiilor sale. Ministerul Economiei, Fondul de Garantare a Creditelor pentru IMM-uri şi cele mai mari bănci din România şi-au dat mâna pentru a frauda statul cu 22 de milioane de euro, într-o reţea infracţională fără precedent în România. Un ofiţer DIE „cânta“ instituţiilor statului cum trebuie să „joace“.

Şeful Fondului de Garantare pentru IMM, alţi funcţionari guvernamentali, vicepreşedintele BRD şi afacerişti rodaţi în fraude bancare, în total peste 100 de persoane  au fost ridicate ieri de procurorii de la Crimă Organizată, în cadrul unei ample anchete în care acuzaţiile variază de la înşelăciune la spălare de bani. Potrivit procurorilor, citaţi de ROMÂNIA LIBERĂ, băncile prejudiciate sunt BCR, CEC şi BRD.

După 18 ore de audieri, procurorii au decis: 24 de persoane vor fi duse în faţa magistraţilor cu propunere de arestare preventivă. Unul dintre capii reţelei, şeful fondului de garantare pentru IMM-uri, Aurel Şaramet, a fost suspendat din funcţie, iar procurorii au decis să-l cerceteze în stare de libertate, anunţă ANTENA3.

De asemenea, trei funcţionari din Ministerul Economiei au fost demişi. În schimb, vicepreşedintele BRD, Claudiu Cercel Duca, şi fostul general SIE, Florian Diaconescu au primit ordonanţe de reţinere pentru 24 de ore alături de alte 22 de persoane. Capii reţelei, afirmă ADEVĂRUL, erau fostul spion DIE, prieten al directorului de la Fondul de Creditare, şi Daniel Ruse, om de afaceri controversat din Olteniţa.

Despre acesta MEDIAFAX aminteşte că a candidat ca independent la alegerile din 2008 pentru Primăria Olteniţa, iar apoi, scrie presa locală, şi-a cumpărat o fermă de porci şi ar fi coordonat obţinerea de credite cu documente false. COTIDIANULsusţine că acesta a recruta oamenii iar 50 de funcţionari din minister şi afacerişti formau reţeaua bine organizată.

Bancherii au acordat 40 de credite de la 16 unităţi bancare de pe teritoriul României pe baza unor acte falsificate. Se garanta cu fonduri inexistente, iar creditele nu erau returnate. Băncile pierdeau banii doar pe hârtie, remarcă GÂNDUL. În realitate, pierdea statul român, care se angajase să acopere, prin fondul de garantare, până la 80% din pierderi.

Astfel, de la Ministerul Economiei au obţinut finanţarea unor proiecte de achiziţii utilaje, prin intermediul unor societăţi comerciale controlate de către liderii grupării. Aurel Şaramet era cel care garanta pentru grupare mai multe credite bancare. Prietenul său, şi unul dintre creierii ingineriei, era fostul general Florian Dragoş Diaconescu. Surse judciare au explicat pentru EVENIMENTUL ZILEI că procurorii DIICOT le-au monitorizat timp de şase luni întâlnirile şi discuţiile telefonice.

Totuşi, remarcă NAŢIONAL, implicarea a trei bănci mari – BCR, BRD si CEC – nu putea trece neobservată de către BNR, altfel Banca Naţională nu şi-ar mai justifica rolul de supraveghere şi reglementare. În prezent, la Biroul de Credite sunt arhivate date doar despre rău-platnicii-persoane fizice, iar în cazul firmelor, verificarea se face – sau aşa ar trebui – de către departamentele/diviziile antifraudă constituite la nivelul fiecarei bănci. Iar când această verificare nu se face sau se face ineficient, BNR are licenţa băncii respective în mână… (sursa: ziarero.antena3.ro)

Comunicat al DIICOT

“Procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism - Serviciul Teritorial Bucureşti şi Biroul Teritorial Călăraşi, împreună cu ofiţeri de poliţie judiciară din cadrul BCCO Bucureşti au procedat la destructurarea unui grup infracţional organizat, constituit din 48 de persoane, specializat în săvârşirea infracţiunilor de înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave şi spălarea banilor.

În acest sens, la data de 1 noiembrie 2012, procurorii D.I.I.C.O.T. au efectuat un număr de 50 de percheziţii domiciliare la locuinţele învinuiţilor precum si la sediile unor societati comerciale din municipiul Bucureşti şi judeţele Ilfov, Călăraşi şi Giurgiu.

În fapt, se reţine că, în perioada 2010-2012, membrii grupului infracţional organizat, sub coordonarea liderului Ruse Daniel - au realizat beneficii financiare substanţiale prin săvârşirea de fraude bancare, respectiv obţinerea sau încercarea de a obţine un număr de 40 de credite de la 16 unităţi bancare de pe teritoriul României, prin utilizarea unor documente falsificate.

Se mai reţine că învinuiţii au obţinut, în mod ilegal, de la Ministerul Economiei, Comerţului si Mediului de Afaceri, in baza unor documente falsificate, finanţarea unor proiecte de achiziţii utilaje, prin intermediul unor societati comerciale controlate de către liderii grupării.

Activitatea infracţională a fost sprijinită de către învinuiţii Şaramet Aurel, având calitatea de director al Fondului National de Garantare a Creditelor pentru I.M.M. – uri, Cercel - Duca Alexandru Claudiu, vicepreşedinte al unei unităţi bancare, Mihai Grigoroiu, Rosu Catalin Ionut si Atanasiu Andrei, angajaţi în cadrul Ministerului Economiei, Comerţului si Mediului de Afaceri şi Diaconescu Florian Dragoş.

Valoarea totală a prejudiciului cauzat prin activitatea infracţională este estimată la suma de 22 milioane de Euro.

La sediul Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Serviciul Teritorial Bucureşti vor fi aduse 100 de persoane in vederea audierii, urmând ca după finalizarea audierilor sa fie dispuse masurile legale în cauză.
Suportul tehnic şi informativ al operaţiunii a fost asigurat de către SRI”, se arată într-un comunicat al DIICOT.

Sursa: gandeste.org

Din mijlocul furtunii perfecte, despre datorii si pseudo-bani

1. In mod obisnuit, credem despre bani ca sunt un echivalent al schimbului sau un etalon al valorii. Este o eroare, intrucit banii-etalon valoric au fost de mult inlocuiti cu banii fiduciari (banc-notele, biletele de banca) si, in plus, marfuri sau servicii de aceeasi valoare de intrebuintare circula in schimbul unor cantitati de bani diferite, in functie de locul de unde se procura, marca vinzatorului, emotiile cumparatorului sau politicile economice. O ceasca de cafea costa 7 euro in Geneva sau 7 lei in Bucuresti, desi e vorba de acelasi brand, iar materia prima necesara prepararii acelei cesti de cafea, cumparata, sa zicem, de Nestle din Etiopia, costa 0,0007 euro/ceasca. Un zbor low cost Bucuresti – Barcelona are un pret de 50 de euro, in timp ce un zbor “clasic” pe acelasi traseu, cu acelasi tip de avion, in aceleasi conditii de confort costa 200 de euro. Si, in fine, o nevasta de bogat si-ar cumpara cea de-a 45-a geanta Louis Vuitton cu 5000 de euro, in timp ce o nevasta (si atit) si-ar cumpara, probabil un fake, care arata la fel, dar costa 500 de lei.

De fapt, banii au insemnat dintotdeauna si vor insemna mereu incredere. La origini, oamenii care faceau schimb de bunuri isi aratau increderea lor in strainii cu care faceau schimbul, credinta ca cei cu care intrau intr-o relatie de schimb (si pe care nu ii cunosteau) le remiteau ceea ce se asteptau sau sperau sa le dea. A avea incredere in cel cu care faci comert (cuvintul, care vine din latina – cum merx, cu marfa – este, practic, echivalent cu schimbul, numit si troc) inseamna a te astepta ca acela sa fie corect, cinstit, sa fie acolo unde a promis, sa isi respecte promisiunea etc. Cind oamenii au inteles sa inlocuiasca trocul cu banii, au ales sa denumeasca “bani” unele materiale, considerate pretioase nu neaparat ca valoare in sine, ci prin prisma proprietatilor lor perene si de incredere : aurul, spre exemplu, este pretios pentru ca apare ca fiind peren, nedegradabil in timp si benign (nu se consuma prin utilizare, nu se oxideaza, nu este coroziv, nu afecteaza corpul uman prin atingere sau contaminare), iar oamenii au incredere ca aceste proprietati se vor mentine si ca vor putea oricind obtine de la alti oameni bunurile, serviciile, valorile etc. necesare sau utile prin simplul schimb al unei cantitati oarecare de aur cu acele bunuri, servicii sau valori.

Etimologic, increderea inseamna, cf. DEX, sentimentul de siguranta fata de cinstea, buna-credinta sau sinceritatea cuiva. A se increde in – inseamna a se bizui pe-, a conta pe-, a se sprijini pe-, a fi sigur de fidelitatea cuiva. Increderea are si sensul de credinta, dar semnifica si nadejde, speranta sau chiar siguranta. In orice caz, increderea este opusul incertitudinii, indoielii sau al suspiciunii. A se increde, increderea este, deci, un sentiment de convingere, de siguranta, o lipsa de indoiala.

Asadar, daca banii inseamna incredere, iar increderea este un sentiment, o emotie, inseamna ca banii sunt sentimente si emotii (!?). Ceea ce oamenii pretuiesc nu sunt bunurile, aurul, pietrele pretioase etc. ci increderea, sentimentele si emotiile asociate acesteia.

2. Indeobste mai credem – in mod eronat – ca bancile sunt intermediari financiari, intrucit : (i) atrag depozite de la populatie si de la firme si (ii) plaseaza acesti bani cu dobinda, prin creditare, populatiei si firmelor.

Un intermediar propriu-zis intre deponenti si imprumutati ar face un singur lucru : ceea ce ar detine de la si pentru deponenti ar repune in circulatie cu titlu de imprumut cu dobinda, care ar urma sa se restituie in timp de catre imprumutat, dobinda asigurind atit remuneratia capitalului atras de la deponenti, cit si profitul bancii; intrucit scadenta la depozite poate fi imediata (depozitele de bani la institutiile de credit pot fi, conform art. 2191 alin.1 din Codul civil, denuntate oricind, cu consecinta ca banca trebuie sa restituie imediat deponentilor sumele depuse), in timp ce scadenta imprumuturilor este aminata, ca sa poata restitui la timp depozitele, banca-intermediar ar trebui sa aiba rezerve de lichidati suficiente pentru a face fata acestui decalaj in timp.

Dar bancile moderne nu functioneaza asa. Bancile nu doar intermediaza intre cei ce detin lichidati si cei care au nevoie de acestea; ele au putere de a emite bani – datorie; atunci cind dau credite, bancile nu au obligatia rezervei integrale (volumul creditelor acordate = suma fondurilor proprii, inclusiv depozitele). Pentru o unitate monetara data cu imprumut, bancile nu sunt obligate sa detina fonduri proprii (rezerve) de aceeasi valoare, ci doar o fractiune din aceasta valoare. Este ceea ce se numeste, indeobste, rezerva fractionara. Restul banilor dati cu imprumut sunt creati de banca, prin utilizarea ingredientului magic al increderii, o incredere impusa de stat, prin monopolul pe care il acorda bancilor pentru activitatea de banking : acesti bani imprumutati nu pre-exista in rezervele bancii fata de momentul creditului, dar se regasesc in conturile imprumutatului dupa acest moment. Aceasta incredere in banci, sustinuta (leveraged) de stat si de bancile centrale, devine bani in exact momentul in care imprumutatului ii este “permis” sa-si constituie depozite sau conturi curente echivalente cu acesti “bani” la banca imprumutatoare.

Asadar:

(i) bancile isi creeaza rezerve prin insasi actul creditarii, nefiind nevoie ca rezervele necesare acoperirii creditului sa pre-existe creditarii[1];

(ii) bancile creeaza bani din crearea de datorii; acestia sunt banii-datorie, care nu exista decit in masura in care exista ingredientul magic al increderii; cu cit ne imprumutam mai mult, cu atit mai multi bani-datorie sunt creati de banci si cu atit mai mult avem “nevoie” de ele;

(iii) nu doar ca bancile sunt prea mari pentru a esua (to big to fail), dar ele sunt prea “necesare” pentru a disparea.

Este un incredibil privilegiu pe care il detin si il exercita doar bancile : e vorba de un monopol legal. Camatarii, mai vechi sau mai noi, nu au avut niciodata acest privilegiu si nici nu il vor avea. Shylock, negustorul evreu din Negutatorul din Venetia de Shakespeare, personaj care se ocupa cu atit de hulitul imprumut cu dobinda, practica acest “sport” folosind bani proprii, bani reali, pe care ii detinea inainte de momentul magic al imprumutarii. Oricit de odioasa ni s-ar parea “garantia” impusa imprumutatului (un pfund din carnea acestuia), Shylock imprumuta din bani proprii, pe care ii avea inainte de a-i da cu imprumut.

De observat ca art. 2191 alin.1 din Codul civil roman arata ca, prin constituirea unui depozit de fonduri la o institutie de credit (institutie bancara, de regula), sumele de bani depuse devin proprietatea institutiei de credit. Desigur, sumele de bani sunt supuse restituirii, la scadenta sau in orice moment (in acest caz, dupa un termen de preaviz), iar banii sunt prin excelenta fungibili, deci pot fi inlocuiti oricind cu o cantitate de echivalenta. Dar acest “beneficiu” al proprietatii asupra fondurilor depuse nu este prevazut pentru celelalte tipuri de depozit, in care depozitar nu este o banca, ci un alt subiect de drept. Pentru comparatie, a se vedea art. 2103 din Codul civil, cu privire la contractul de depozit, in general, in cadrul caruia depozitarul este un detentor (posesor precar, incomplet) al bunului sau banilor depozitati si nu un proprietar al acestora.

Increderea este, deci, ingredientul magic al industriei financiare, prin care se creeaza bani din nimic, este aurul alchimistilor. Daca vom observa ca activitatea de banca s-a creat si consolidat de Cavalerii Templieri (calugari-razboinici), in timpul cruciadelor, vom putea intelege de ce sensul cuvintului “incredere” este atit de similar sensului cuvintului “credinta”. De altfel, radacina celor doua cuvinte este aceeasi : cred.

Creditul ipotecar (mortgage) este acel imprumut care se acorda de catre banci clientilor lor de retail pentru cumpararea sau, dupa caz, construirea de case. Este un credit pe termen lung sau foarte lung (10-30 de ani), pentru care se plateste rate tot timpul vietii imprumutatului. Imprumutatul este, practic, dependent de banca pe toata perioada creditului, intrucit, in caz de neplata (default), banca “prescrie” imediat ipoteca, adica intra in posesia casei, evacuindu-l imediat pe debitor (foreclosure). Intr-o anumita masura, si banca este dependenta de imprumutati, intrucit orice schimbari importante in viata si sursele de finantare ale imprumutatilor determina dificultati in incasarea ratelor si dobinzilor, adica riscuri de pierdere pentru banca. Dincolo de dependenta reciproca dintre banci si imprumutati exista securitizarea ipotecilor : mai multe astfel de “produse” sunt impachetate in portofolii care se pun in circulatie pe pietele financiare sub forma de instrumente financiare derivate. Banca vinde astfel ipotecile si, in consecinta, nu mai are legatura juridica initiala cu debitorul. Prin crearea şi multiplicarea instrumentelor financiare derivate, care securitizeaza ipotecile, ratele platite de imprumutat nu mai ajung la împrumutător, ci la băncile de investiţii. Astfel, avind la dispozitie lichiditatile rezultate din circularizarea ipotecilor, băncile pot acorda mai multe credite, chiar cu mai multă uşurinţă decit s-ar crede, deoarece le ramine indiferent dacă împrumutatul rambursează împrumutul sau nu. De aici au aparut asa-numitele credite ipotecare sub-prime, care inseamna credite cu dobinzi real-negative (debitorul nu plateste dobinzi sau chiar primeste de la banca sume cu titlu de facilitati). Au putut fi imprumutati, astfel, si simpli particulari care nu aveau surse de finantare ale rambursarii imprumutului, fiind din start faliti. S-au putut crea, astfel, mai multi bani-datorie. Singura “sursa” de finantare a acestor datorii a fost, pina in 2008, iluzia cresterii continue a valorii imobilelor.

Banii – datorie au creat si alimentat fara oprire iluzia prosperitatii consumatorilor, a statului si a comunitatilor locale, care se imprumuta la banci si, in acelasi timp, devin controlabili prin indatorare. Tot acesti bani – datorie sunt la originea iluziei cresterii economice prin credite si prin consum. Democratia luxului si dreptul de a se indatora (ridicat de unii juristi un pic cam exaltati la rangul de “drept al omului”) provin, la fel, din aceasta magie a increderii impusa sau sustinuta de stat. Luxul pe datorie este, in sine, o formulare oximoronica, intrucit luxul este ceea ce isi permite cel cu bani sau cu avere in exces; iar datoria nu e un drept, ci o obligatie. Este elementar ca cel ce se indatoreaza trebuie sa restituie imprumutul sau sa dea ceva in schimb : o parte din veniturile sale viitoare si – implicit – o parte din viitorul sau, casa sa, libertatea si independenta sa, propriul suflet (ca in Faust), Ba chiar hainele si incaltamintea proprii…

In Maestrul si Margareta, de Mihail Bulgakov), un anume Woland, magician si alchimist, adunase toata lumea buna a Moscovei intr-o sala, pentru un spectacol de magie. Curioasa, lumea astepta sa vada ce surprize le-ar putea rezerva acest Woland si ciudatii sai asistenti (dintre care unul era un motan vorbitor), autori de multe alte ispravi bizare. Si da, surprizele se tin lant : asistentul lui Woland trage un foc cu un pistol atintit in sus; din tavan incep sa curga din abundenta bani asupra spectatorilor; cei mai multi spectatori isi indeasa bani in buzunare si in genti; femeile sunt invitate sa isi aleaga din vitrine haine, pantofi si genti in stil parizian – dernier model, cu conditia sa isi abandoneze propriile haine, pantori si genti; acestea se conformeaza; se trezesc imbracate in haine foarte scumpe si elegante, incaltate cu pantofi la moda si dotate cu genti de tip parizian – dernier model. Asta e partea de surpriza placuta. Caci la iesirea din sala de spectacol, in strada, toti acesti bani se transforma in pulbere, iar hainele, incaltarile si gentile cele scumpe dispar asa cum au aparut, prin magie. Numai ca doamnele in cauza ramin si fara hainele cu care venisera la spectacol. Ramin pur si simplu in neglije sau chiar in pielea goala.

Cei din sala au crezut, pentru ca au vrut sa creada sau pentru ca au fost naivi, ca banii si hainele sunt reale. Au avut incredere ca sunt reale. Cind au iesit in strada, dincolo de sala de spectacol, magia s-a stins, ei revenind la realitate. Increderea a disparut. La fel si banii si hainele. Toti l-au considerat pe Woland un escroc, dar putini si-au dat seama ca fara increderea lor in magician (voita sau naiva sau manipulata subtil), actul de magie nu era posibil.

La finalul cartii[2], Bulgakov ne dezvaluie ca Woland era Lucifer, diavolul in persoana.

Socant este sa alaturi aceasta dezvaluire de la finalul cartii lui Bulgakov afirmatiei unui anume Timothy O’Brien, publicata in New York Times, in 2009 : „creditele derivate sunt [...] jucariile favorite ale Diavolului[3]”.

3. Exista si o a patra specie de bani, pe care o sa ii denumim pseudo – bani, intrucit sunt chiar mai evanescenti decit banii-datorie (care se evapora la disparitia increderii). Sunt “banii” care rezulta din impachetarea (“securitizarea”) unor pariuri financiare de tipul creditelor sub-prime sau al CDS-urilor (credit default swap).

Sistemul financiar global este dominat în prezent de cutuma conform căreia marii actori ai economiei şi ai afacerilor, produsele lor financiare sau chiar statele (care se împrumută pentru a funcţiona, deşi ar trebui ca taxele şi impozitele plătite de contribuabili să fie exact suma a ceea ce pot consuma statele) să fie supuşi unor evaluări ale unor agenţii de rating, auditului sau opiniilor unor experti etc. Prin obligativitatea indusă a acestor opinii, s-au creat afaceri uriaşe care se concentrează exclusiv pe emiterea acestor opinii, iar cei supuşi „scanării” acestor emitenţi de opinii plătesc chiar ei pentru emiterea acestor opinii. Cu cât mai mari sunt agenţiile de rating sau firmele de audit, cu atât mai scumpe sunt aceste opinii. Cu cât sunt mai scumpe, cu atât mai „credibile” sunt aceste opinii. Cutuma omite, însă, două elemente – simplu de decelat – pe care s-a construit : (i) suntem în prezenţa unor opinii, şi nu a unor certitudini, care să angajeze, eventual, răspunderea celui care le emite; (ii) cel evaluat este cel care plăteşte serviciul de evaluare, ceea ce pune emitentul opiniei în conflict de interese.

Securitizarea creditelor ipotecare nu creaza doar bani-datorie, ci si pseudo-bani. Jocul care urmeaza impachetarii creditelor ipotecare poate fi asemănat unui joc de poker : creditele ipotecare securitizate sunt ambalate în ţipla “opiniilor” agenţiilor de rating, care acordă calificativ AAA acelui pachet de credite ipotecare, chiar daca ele sunt sub-prime. Agentiile de rating opineaza ca un apartement de 200 de mii de dolari (pe care, in mod real, imprumutatul sub-prime nu il va putea achita niciodata) va putea valora in cinci ani 1 milion. Titlurile securitizate nu se pun în vânzare decât după acreditarea AAA, dar după acest moment devin mai valoroase decât aurul : sunt cumparate in cascada de fonduri de investitii, de fonduri sau case de pensii, de fonduri de asigurari de sanatate, de firme de asigurari de viata etc. Si sunt asigurate contra riscului de default de firme de asigurari. Opinii, “simple” opinii emit : agentiile de rating/scoring, companiile de evaluare, firmele de audit si consultanta. Pe sume colosale primite chiar de la cel analizat, auditat, consultat etc. Toti acesti actori sunt platiti sa creada, sa spere sau sa opineze ca apartamentul de 200 de mii va avea o valoare de 1 milion. Este, de fapt, un poker jucat de toti acesti magicieni ai riscului. Dar pariurile se vind enorm de bine tocmai pentru ca sunt imbracate in aceste opinii de foarte mare incredere. Pariurile, jocul de poker al traderilor si al bankerilor de pe Wall Street, securitizate si impachetate in calificative AAA, sunt mai valoroase decit aurul.

Alchimistii nu cautau numai piatra filosofala, ci si o metoda de a transforma orice metal in aur. Nu se stie daca a existat vreodata aurul alchimistilor, dar se stie ca un aur cam de aceeasi factura au creat si continua sa creeze bancile si institutiile financiare pe baza increderii investite de toata lumea in hirtiile emise de ele, cu sprijinul fatis al bancilor centrale si al statelor (leverage).

Cele mai valoroase astfel de hirtii dar si – in acelasi timp – cele mai evanescente sunt CDS-urile, instrumentele financiare derivate prin care se pariaza pe riscul de faliment al debitorilor : cumparatorul pariaza pe falimentul debitorului (si, deci, spera ca acest faliment sa se intimple), iar vinzatorul pariaza pe supravietuirea debitorului (si, deci, spera ca el sa nu intre in faliment). Traderul incaseaza comisioane de la ambii. Riscul de faliment poate fi : al unei categorii sau al tuturor clientilor de retail al bancilor, al firmelor, al statelor, al municipalitatilor, al bancilor etc. Acest CDS a ajuns sa masoare costul la care se pot imprumuta toate aceste entitati. Credit default swap (CDS) este, deci, un schimb de riscuri de faliment al debitorilor, mai precis, al oricarui debitor, de la instalatorul Joe, care isi cumpase un apartament in Miami, desi nu avea un job, la corporatistul Costel, care isi cumparase pe credit casa, masina propie, masina pentru nevasta si masina pentru familie si, in fine, pina la statele europene din zona PIIGS ori municipalitatile Madrid sau Salonic. Adica un pariu ca toti acesti debitori (imprumutati la banci) vor da, sau dupa caz, nu vor da faliment.

Sa pariezi pe faptul ca cineva va da faliment! Si sa incasezi comisioane si de la cei care se asteapta ca falimentul sa intervina si de la cei care spera ca falimentul sa nu intervina! Acesta nu este nimic altceva decit un odios joc de poker intre finantisti si magicieni ai banking-ului, mai rau decit un poker manipulatoriu (cel jucat la “cacialma”); e “legal” sa cistigi la poker, daca sunt respectate regulile si “ilegal” sa cistigi daca incalci sau falsifici regulile; spre exemplu, un cistig este ilegal si ilegitim daca cel care a cistigat a avut unul sau mai multi asi in mineca.

Or, in cazul pokerului cu CDS-uri, este clar cine are toti asii in mineca. Si cine incalca sau falsifica regulile jocului.

Se estimeaza[4] ca in lume exista cel putin 55 de mii de miliarde USD (55 de trilioane) creati prin aceste CDS-uri, bani care sunt chiar mai evanescenti decit „banii” oferiti cu atita marinimie de Woland naivilor sai spectatori. E nevoie ca cineva sa traga focul (trigger). De aceea CDS-urile au fost calificate drept “arme financiare de distrugere in masa”, AFDM (Warren Buffett, 2002).

Increderea nu înseamnă naivitate şi nici manipularea sau exploatarea acestei naivităţi.

Băncile ajunseseră la cel mai mare nivel de încredere sustinuta de stat (leveraged) in 2008, desi anul 2007 trimisese pietei avertismentele Bear Sterns (banca de investitii din SUA preluata de J P Morgan) si Northern Rock (banca ipotecara din Marea Britanie, preluata de stat). Cum băncile vând încredere, şi nu bani sau altceva, iar firmele de rating erau plătite să spună minciuni favorabile băncilor, devenise clar ca ceva nu este in regula, ca increderea, ingredientul magic al industriei financiare, nu se mai sustinea decit pe temelii de nisip miscator. Din momentul falimentului Lehman Brothers bancile au fost nevoite sa vada ce inseamna ca acest joc al minciunilor frumos ambalate sa li se fi intors impotriva. Nimeni nu a mai avut incredere in banci. Ba, mai mult, bancile nu au mai avut incredere in banci. Or, fara incredere, o banca nu mai are “obiectul” muncii. Nu mai are nimic de vinzare, asa ca trebuie sa traga obloanele. Se simte aceasta blazare chiar si la „marii” manageri expati de banci din Romania, care au observat – in sfirsit – ca increderea clientilor, acest combustibil fara de care masinaria de facut bani nu mai porneste, s-a evaporat. Si, daca nu mai exista incredere, totul se transforma in pulbere, la fel ca si banii lui Woland.

Poate e bine sa reamintim tuturor managerilor de banci, atit de putin obisnuiti cu realitatea ultimilor ani in care increderea – o notiune, oricum, evanescenta – nu mai exista, ceea ce spunea unul din primii presedinti ai SUA, Benjamin Franklin : poţi minţi anumite persoane tot timpul, poţi minţi pe toată lumea un timp, dar nu poţi minţi pe toată lumea, tot timpul. Eu as adăuga că cineva va observa şi îţi va dezvălui impostura.

4. In SUA, pentru bancile universale, raportul fonduri proprii – credite in derulare este de 1 la 33 (sursa: documentarul din 2011 The Inside Job). Pentru bancile de investitii, considerate gestionare ale riscurilor, raportul este, practic, nelimitat. In Romania, pentru credite in lei, rezerva minima obligatorie, RMO, este de 25%, adica raportul este fonduri proprii – credite in derulare de 1 la 4; pentru un leu propriu, banca poate acorda credite de 4 lei. Pentru credite ipotecare in valuta, considerate – in mod eronat – fara riscuri in Romania, rezerva minima obligatorie, RMO, este 0 (zero). Asadar, in acest caz, ca si in cazul bancilor de investitii americane, raportul fonduri proprii – credite acordate si, deci, posibilitatea de a crea bani-datorie, sunt nelimitate. Tind catre infinit.

Din statisticile BNR pe ultimii ani rezulta ca masa monetara aflata in circulatie (bani reali, cash sau bani fiduciari; masa monetara M3) este de 7% din totalul masei monetare. Restul de 93% inseamna bani scripturali, care nu exista decit prin faptul inscrierii in cont. Ma intreb citi din acesti bani inseamna bani – datorie (adica bani care nu exista decit prin faptul crearii sau perpetuarii unor datorii). Probabil toti.

Riscul inerent al crizei economice – o criză creată sau chiar indusă de marile corporaţii financiare – este transferat de stat de la aceste corporaţii către simplii particulari plătitori de taxe sau consumatori, încât pare că este mai profitabil să creezi o criză decât să o eviţi. Cu conditia sa fii prea mare pentru a esua – to big to fail. Paradoxul de-a dreptul iritant este că aceste corporaţii salvate de la faliment de stat, cu riscul falimentului propriilor cetăţeni, nu numai că nu au pierdut datorită crizei dar, dimpotrivă, şi-au majorat profiturile în criză. Şi, în mod evident, managerii acestora au fost răsplătiţi cu bonusuri uriaşe. Într-adevăr, pentru aceşti manageri, lăcomia este bună (greed is good).

Mai grav este că acele bănci care, în 2008, erau prea mari pentru a eşua, au devenit acum şi mai mari; statul le-a ajutat sa evite falimentul, iar noi avem “nevoie” de ele in continuare. Acum nu sunt doar prea mari ca să poată falimenta, ci sunt de o importanţă sistemică. Corporaţii în care nu există democraţie, ci doar cultul profitului, au ajuns să fie mai importante decât statele si decit cetatenii acestora! Parazitul este mai important decit corpul parazitat! Iar cei care suportă consecinţele acestui parazitism sunt contribuabilii şi, la urmă, cei săraci.

5. Planul “Chicago”, elaborat ca urmare a marii crize economice mondiale din 1929-1933, a preconizat: (i) separarea functiei de creditare de functia de emisiune monetara : ar fi urmat ca bancilor sa nu li se mai permita emisiunea de bani fiduciari; (ii) eliminarea rezervelor fractionare : bancile sa fie obligate sa detina rezerve integrale (fonduri proprii egale cu suma creditelor in derulare). Ce s-ar intimpla daca bancilor li s-ar interzice sa creeze bani din nimic? Probabil ca reactia nu ar fi imediata si directa impotriva lor : prima reactie ar fi furia imprumutatilor care cred in prosperitatea lor pe datorie contra celor care le va fi aratat adevarul (si nu impotriva celor care au creat iluzia si magia prosperitatii).

Traim in mijlocul unei furtuni perfecte. Se pare, insa, ca jucatorii sunt inca absorbiti de jocul lor de poker.

[1]Conform unui autor roman (a se vedea Calin Rechea, in ziarul Bursa din 9.10.2012 la adresa http://www.bursa.ro/?s=macroeconomie&articol=185347), Banca Angliei si Federal Reserve of New York afiseaza afirmatii de acest gen : “atunci cind bancile acorda credite, ele creeaza depozite aditionale, pentru cei care imprumuta bani”; “cind o firma imprumuta bani de la o banca si isi plaseaza acesti bani intr-un depozit, bilantul bancii creste fara sa fie afectate rezervele sale”.

[2] Cartea este scrisa de Bulgakov in 1940, dar neterminata; ea a fost publicata postum, in 1966, de sotia sa, cea care pare sa fi fost chiar modelul personajului Margareta.

[3]Citat in „Blythe Masters, femeia care a inventat armele financiare de distrugere in masa”, publicata de editura Philobie, 2011, de Pierre Iovanovici, ziarist la postul de radio francez Ici & Maintenant Paris, unde are o emisiune – Revue de presse internationalle; lucrarea pare sa fie o colectie de postari ale autorului pe Blogul Apocalipsei Financiare.

[4]Idem.

sursa: piperea.ro

gandeste.org

În politică, banii înainte, ca la bordel

Politica adună, pe ogorul ei mănos, șnapani, ratați ai meseriilor comune, farsori, mincinoși prin vocație și, într-un procent minor, oameni valoroși, cu moralitate neștirbită. Istoria noastră este presărată cu numeroși tipătești și cațavenci, desenați măiastru de condeiul conului Caragiale, dar are și personalități care au clădit momente de răscruce, tranșându-le în interes național, adesea prin sacrificiu de sine. Busturile lor din bronz pot fi identificate prin parcuri sau intersecții. În parlament nu intra doar Agamiță Dandanache care de la pasopt încoace neicusorule luptă si dăi si luptă, zdranga, zdranga, ci și personalități monumentale. Ce se petrece acum e nou sub soare? Nouă este doar decăderea abruptă din funcție a principiului moral. Nouă este absența din discursul politic a intereselor patriei și neamului care viețuiește, încă, pe aceste plaiuri zise mioritice. Portretul standard al politicianului contemporan, care se ia de la unul la altul ca râia, pare a fi al unui avid de bani și averi nemuncite la plugul capitalist al priceperii și concurenței, ci dobândite lesne prin trafic de influență. Traficul ăsta face averi colosale. O funcție ministerială care dă drept de aprobări aduce șpaga. Șpaga, sunt dovezi, suie lesne și Dealul Cotrocenilor. Magica șpagă. Șpaga e atât de mare încât rupe etapele de bun simț ale îmbogățirii și califică miliardari, după două mandate doar, uneori după unul singur.

Nu m-a surprins foarte tare costul (50 000 de euro) al biletului de intrare pe listele de candidați ale partidului lui Dan Diaconescu, numit – culmea cinismului – al Poporului. Un afacerist uns cu toate alifiile, jucat excelent de un ziarist, anunță că vrea să candideze pentru un post de parlamentar în PP-DD, sau cum s-o fi chemând. Șeful mușcă iute și-i sugerează că trebuie să plătească. Nu după ce intră, ci acum. Nu-l interesează dacă are calități, ci dacă are bani. Preluarea sumei e pasată unui subaltern politic. Mafioții șefi au, și în politică, mafioți subalterni, mafioți adjuncți care, la nevoie, sunt turnați în beton, ca adjunctul lui Blejnar (sper să nu fie așa). Tranzacția se face, chiar dacă unii politicieni se arată insultați și fac figuri de fete mari la televizor, prin multe locuri și prin multe partide, iar uneori o protecție parlamentară – fiindcă aici poate fi obținută și râvnita imunitate – poate fi plătită în avans cu milioane de euro. De altfel și clientului lui DD îi este vânturată foaia angajament de a mai da 2 milioane de euro dacă iese cumva în peisaj din linia partidului. Taxa de intrare în bordelul politic se plătește oricum înainte. Dacă, după ce-și satisface avânturile, uită să plătească? Și din acest motiv, nu de azi de ieri, politica e asemuită curvei, fără a comite insulte, ci aducându-i mai degrabă omagii. Atenție, deci, la candidați și la partide, atenție când votăm fiindcă mulți s-au prăjit votându-l de câteva ori pe Scaraoschi și nu-i exclus s-o mai facă.

Autor: Lucian Avramescu

sursa: jurnalul.ro

           gandeste.org

Dialog cu Iltheos în legătură cu viitorul nostru apropiat.

Iltheos

(4 april.2012: channeler Konstantinos) 

Konstantinos: Buna ziua, Iltheos. Trec direct la prima mea întrebare. Care este părerea ta despre cele două vise? 

[Pe 1 aprilie 2012, am avut un vis în care am fost vizitat de un grup de extratereștrii binevoitori. Cerul părea întunecat iar eu și familia mea știam că ne aflam în așteptarea unui grup de vizitatori. Apoi am auzit că cineva bătea în ușa casei și, atunci, am avut intuiția că sunt cei pe care-i așteptam. Când am deschis ușa am văzut un grup de 4 sau 5 creaturi. Aveau o atitudine jovială și dispoziție pentru a face glume. Cred că purtau robe negre și albastru inchis. Le-am comparat cu personajele lui Disnney și cu cele din Stars War (Războiul Stelelor). Unii aveau fiuguri umane, alți, mai mult umanoide. 

După vizită, la plecare, m-au luat într-o scurtă plimbare. Imediat mă aflam împreună cu ei într-un zbor în cer, călătorind cu un vehicul spațial. 

Al doilea vis l-am avut pe 4 aprilie, cam cu o oră înainte de a mă trezi. Mi-au apărut trei ființe care aveau pielea de culoare albăstruie (nu am putut vedea clar caracteristicile lor, dar păreau să aibă părul lung și purtau robe de culoare albastru deschis). Grupul acesta de ființe îmi făceau o vizită și în acele momente, am auzit pronunțăndu-se cuvântul D-E-L-E-A-R care este un termen grecesc și care exprimă o dorință, sau o iluzie, și reprezintă un fel de îndemn de a convinge pe cineva să facă ceva special.] 

Iltheos: Îți cunosc visele. Este vorba despre legătura ta cu membrii familiei tale spațiale Ți-ai afirmat dorința puternică de a fi contactat (la modul fizic) de ființe extraterestre și din alte dimensiuni. Ca urmare, de la un timp, această dorință îți este îndeplinită. Acest lucru se întâmplă, în ultima perioadă, cu mai mulți dintre voi. De cele mai multe ori, cei în cauză nu-și mai amintesc nimic, sau aproape nimic, după ce se trezesc. Alții au început să poată face comunicări telepatice cu entități din univers. Desigur, este vorba despre o minoritate ce ființe umane, cărora li se întâmplă. 

K: Sunt de acord, suntem nerăbdători .....

I: E natural. Dar iubirea și înțelepciunea trebuie păstrate în echilibru, pentru ca misiunea noastră să se încheie cu succes. 

K: Da, misiunea ... te referi la încheierea fericită a procesului de Ascensiune.

I: Desigur. Deoarece, aici nu este vorba numai despre voi și planeta voastră, ci și de întreaga Galaxie .... intregul Univers. 

K: ...... grandios. Uh, ei bine ... încă ceva .... ce ai de spus despre manifestările contradictorii în ceea ce privește producerea unor fenomene climatice, explicate diferit de diversele surse? Se vorbește despre ”zone sigure” și ”zone expuse” și de migrarea populației. Ce urmează să se întâmple? 

I: Voi ce doriți să se întâmple? Care este părerea ta, personală, ce vrei să se întâmple?

K: Orice se va întâmpla, eu accept. Aceasta, deoarece, eu sunt convins că există un scop mai înalt prin care se are în vedere binele nostru, al tuturora. Chiar dacă, uneori, acest lucru nu pare așa. Desigur, îmi doresc ca toate aceste transformări să fie cât mai suportabile posibil. 

I: Dacă numărul Lucrătorilor în Lumină, care să se concentreze asupra unui rezultat bun, va fi suficient, aceasta va apărea în realitatea voastră. Dar, oricum, nu uitați că unele manifestări climatice trebuie să continuie să se producă deoarece Mama Gaia are încă nevoie să se purifice, să facă curățenie pentru a-și pregăti și corpul fizic pentru Ascensionare. Conjugarea eforturilor voastre cu cele ale noastre și ale Mamei Pământ vor conduce la un rezultat final așteptat de toți cei din Lumină. Toți vom avea de câștigat din acest proces. 

K: Din câte înțeleg eu, nu există un scenariu sigur...nimic nu este sigur.. 

I: Dimpotrivă, totul este sigur. Nu uita, există multe posibilități, e adevărat, ca un eveniment să se producă în ”viitor”; depinde care dintre variante va fi aleasă de cei interesați, adică de cei chemați să materializeze, prin voință, acțiune și credință. Gândul și dorința vor prevala în materializarea acelor idealuri către care tindeți.

K: Toți trebuie să gîndim că va fi bine.. 

I: Totul va fi bine. Mai precis exprimat, rezultatele și succesul, în ceea ce privește Ascensiunea de la finele acestui an vor fi cele așteptate de voi, cei din Lumină. Tabloul se pictează, culorile de bază au fost trasate, instrumentele necesare sunt la îndemâna pictorilor, subiectul este cunoscut. Pe pânza istoriei voastre apare din ce în ce mai clar imaginea pe care o aveți în minte și-n inimă. Totul este ca pictorii să continuie să piceze și...să nu verse cumva vopseaua. 

K: Este vorba despre ceea ce facem noi, fiecare dintre noi și toți împreună. 

I: Exact.

Konstantinos

K: E vorba de ceea ce am dorit înainte de a veni aici. Tata / Mama Dumnezeu a dat comanda pentru acest scenariu .... toți vor să fie bine .... eu o simt, îmi doresc asta.

I: Stați în echilibru și fiți centrați pe inima vastră. 

K: Îți mulțumesc pentru acest dialog. Te iubesc, prietenul meu! La revedere, pentru acum!

I: Și eu te iubesc, prietene!... Vă iubesc pe toți, și ai încredere că ne vom întâlni din nou .... acest moment nu este nici pe departe ultimul.

K: Minunat, Iltheos!

I: La revedere, Konstantinos! 

SURSA: http://awakeningtothedivine.wordpress.com 

(C.M.)

Sursa: ascensiuneaspiritului.blogspot.ro

Tratamente externe cu frunze proaspete de muşcată /partea a 3-a

Acnee

Străbunicile noastre foloseau sucul proaspăt de muşcata pentru curăţarea pielii de coşuri şi acnee.

Se toacă marunt 5-6 frunze, apoi se strivesc cu o lingură de lemn.

Terciul obtinut se aplicaă pe locurile cu probleme şi se lasa timp de 15 minute.

Otita

1. Reţeta este recomandată pentru copii mici, dar şi pentru adulţi. Se folosesc plantele cu frunzele palmate (nu rotunde). Se spală cu apă fiartă călduţă, se usucă puţin, se stoarce sucul (se poate şi manual). Urechea se curăţă bine cu vata, apoi se pune câte o picătură de suc. Procedeul se repetă până la oprirea scurgerilor. Nu se permite umezirea urechilor bolnave cu apă, pe toata durata tratamentului.

2. Frunzuliţele proaspete se strivesc între degete şi se introduc, inainte de culcare, iîn urechi. Dimineaţa, se aruncă. Ca sa intre şi ă iasă mai uşor din urechi, se învelesc în faţă de tifon. O altă varianta: o frunză se ruleaza şi se introduce în ureche.

3. Vracii din Rusia folosesc de 200 de ani o reţetă mai complexă. Se prepară un aluat din 10-12 frunze pisate bine, 2 linguri de alcool de camfor, 2-3 linguri de făină de secară sau de ovăz (în caz extrem se foloseşte pâine înmuiată puţin). Se picură 2 picături de suc de muşcată în ureche, apoi se modelează din aluat un capac care se aplică peste ureche. Deasupra se pune hârtie de pergament. Se panseaza în diagonală, cu o faţă, peste cap, înainte de culcare. Este nevoie de 3-4 proceduri.

Nevralgie de trigemen, dureri lombare acute

Frunzele de muşcată strivite între degete se întind pe un prosopel de in şi se aplică pe locul bolnav. Deasupra se leagă un batic de lână. La fiecare 30 minute, frunzele se schimbaă. Procedeul se repetă de 3-4 ori. Peste 2 ore, durerile se diminuează, în caz contrar, se mai pun câteva comprese.

 Afecţiuni pulmonare

Se frământă un aluat din 6 linguri de frunze tocate, 3 linguri de miere de albine şi 3 linguri de făină de secară. Se împarte în doua terciul, se întinde în straturi subţiri şi se aplică pe zona plămânilor şi pe piept, la barbaţi, iar la femei pe spate. Se leagă cu un batic subţire.

Pentru accelerarea procesului de vindecare, se recomandă să mâncaţi, dimineaţa şi seara, cu 30 minute înainte de masă, câte 2-3 frunzuliţe mici de muşcată, care apar din muguri terminali.

Epilepsie, solarita

Se prepară un amestec din 250 ml de zer rece, 3 linguri cu vârf de frunze şi flori mixate de muşcată, o sticluţă de tinctură farmaceutică de odolean sau de talpa-gâştei şi se macerează de la ora 8 dimineaţa până la ora 10 seara. Înainte de culcare, în amestec se adaugă făina (eventual combinată cu tărâţe) ca să obţinem un aluat, din care se modelează o turtă moale ca plastilina. Turta se aplică pe plexul solar.

Se pansează cu o faţă elastică şi se lasă până dimineaţa. În acelaşi timp, se administrează tinctura de muscată, câte 15 -20 picături, de 3 ori pe zi, înainte de masă sau cu o oră după masă. Este o metodă auxiliară în tratamentul epilepsiei.

Cataracta

În stadiul incipient al bolii, puteţi să stopaţi dezvoltarea afecţiunii folosind picături din sucul proaspat stors din frunze (câte 1-2, în colţul ochilor).

Dacă se inflamează pleoapele, ochii se spală cu infuzie preparată din 10 frunze sau flori tocate, 200 ml de apă fiartă şi răcită şi o linguriţă de miere de albine.

Se amestecă bine şi se expune pe timp de noapte la lumina lunii pline.

În loc de apă, puteţi să folosiţi după racire ceai oftalmic din silur, albastrele şi corn (se vând la plafar).

Băi din radăcini şi frunze

Băile din rădăcină de muşcată roşie sunt indicate în cazul bolnavilor cu probleme dermatologice (furunculoza, eczeme, vitiligo, lichen).

Patru linguri de rădăcină uscată sau proaspătă tăiată mărunt se infuzează o oră în termos, în apa clocotită. Înainte de culcare, se face o baie cu infuzia care se toarnă în cada cu apă caldă (35-36 grade C). O cură cuprinde 12-14 băi.

Nevroze, insomnie, stări de agitaţie

Se toacă 4-5 rădăcini şi un pahar din frunzele proaspete, se pun pe foc în 5-7 litri de apă fierbinte, se ţin 20 minute pe un foc mediu şi se infuzează 2-3 ore într-un vas acoperit, apoi se strecoară şi se adaugă în cada cu apă caldă.

Tratamentul are efect calmant şi dureaza 10-15 zile.

Un efect deosebit îl au băile cu ulei aromat de muşcată în cazul femeilor la menopauză, dar şi al celor cu nervozitate crescută, în zilele “critice”.

În urma procedurilor scade nervozitatea, se îmbunătăţeşte somnul.

Contraindicaii

Persoanelor care suferă de astm bronsic sau au alergie la mirosul de muşcată li se recomandă să nu ţină în locuinţă nici o specie de muşcată.

 Ingrijirea plantei

Muscata prezinta un neajuns pentru care este deseori respinsa de floricultori: frunzele ei îmbătrânesc şi cad foarte repede, dezgolind tulpiniţele.

Chiar şi udarea abundentă, stropitul regulat nu schimbă situaţia.

Dar şi pentru scopuri terapeutice este un minus: ca sa obtinem 50 de ml de suc, trebuie să rupem toate frunzele de pe plantă.

De aceea, ca să vă tratati cu succes, trebuie sa aveţi cel putin 5-6 plante în casa şi să le ciupiţi mereu vârfurile, pentru favorizarea creşterii de crenguţe noi.

Sursa: holisterapi.wordpress.com

Revelaţia în Spaţiu

Mai mulţi astronauţi au povestit că au avut o revelaţie pe când se aflau în misiuni

Cercetătorii compară aceste experienţe cu cele trăite de călugării budişti

În februarie 1971, un astronaut de pe Apollo 14, Edgar Mitchell, a trăit bizarul fenomen (cunoscut de foarte puţină lume) care a fost denumit ca “efectul de ansamblu”.

Când a revenit pe Pământ, el a povestit că a fost la un moment dat copleşit de un sentiment deosebit, foarte profund de “conectivitate universală”. Fără să mediteze sau să se concentreze, Mitchell a relatat că a simţit “o senzaţie de beatitudine, de atemporalitate şi de comuniune” care pur şi simplu l-a copleşit. 

Astronautul a descris că instantaneu a devenit conştient că fiecare atom din corpul său este conectat cu fragila 

planetă pe care o vedea pe fereastră, precum şi cu ceilalţi atomi din Univers. Mai mult decât atât, el a descris că a devenit brusc conştient de faptul că Pământul, oamenii, animalele, toate fiinţele vii formează un întreg sinergetic. Aceste trăiri i-au dat o senzaţie de euforie extraordinară, de nedescris. Se pare că Edgar Mitchell nu a fost primul – şi nici ultimul – care a experimentat această stranie “conexiune cosmică”. 

Rusty Schweikart a simţit acelaşi lucru la data de 6 martie 1969, în timp ce se afla într-o

 misiune spaţială cu Apollo 9: “Când mergi în jurul Pământului timp de o oră şi jumătate, începi să realizezi că faci parte dintr-un imens întreg. Asta schimbă totul… 

trăieşti această senzaţie atât de profund încât simţi efectiv ce înseamnă noţiunea de Om”. Schweikart, la fel ca şi Mitchell, a descris că a simţit foarte clar o conexiune universală, deosebit de profundă.

Experienţele celor doi, alături de alte zeci de relatări similare descrise de alţi astronauţi, i-au intrigat pe cercetătorii care studiază creierul. Acest “efect de ansamblu” sau conştienţa faptului că toate materiile sunt conectate sinergetic sună similar cu experienţele religioase descrise de exemplu de către călugării budişti sau de către persoanele profund religioase. 

Andy Newberg, neurolog care s-a specializat în medicina spaţială, studiază cum să identifice 

“semnele” care indică faptul că un individ a trăit această experienţă revelatoare. “Deseori poţi să-ţi dai seama dacă o persoană a zburat în spaţiu sau nu. Semnele sunt <>”. În cadrul cercetărilor sale, Newberg a scanat creierele a sute de subiecţi, printre care călugăriţe, cei care fac meditaţii transcendentale, într-un cuvânt cei care experimentează şi se concentrează asupra unor trăiri intense. După zeci de studii, Newberg poate indica regiunile 

din materia cenuşie a subiectului care au legătură cu aceste circumstanţe speciale. 

Cercetătorul doreşte acum să plece şi el în spaţiu cu echipamentele specifice pentru a putea studia <> exact momentul în care se întâmplă acest bizar fenomen. Într-un interviu acordat unui ziar american, Mitchell a explicat că acel eveniment i-a schimbat complet viaţa, perspectiva asupra lumii precum şi percepţia locului pe care fiecare îl ocupăm în Univers.

În încercarea de a descoperi fenomenul, astronautul a scris o carte, “Drumul Exploratorului” în care explorează ştiinţa conștiinței umane. Folosind ceea ce el a denumit “modelul diadei” (principiu metafizic al dualităţii, la filozofii antici greci, opus monadei – n.r.) el subliniază existenţa a două “faţete” ale energiei. “În loc să fie două lucruri diferite, energia este baza existenţei noastre ca materie şi este de fapt, baza cunoaşterii şi informaţiei.

În ştiinţă, noi nu avem o definiţie clară a conştiinţei. Singura definiţie din dicţionar a acestui cuvânt se referă doar la noţiunea de bază, la luciditate. Însă există mai multe niveluri de conştienţă, s-a 

demonstrat în laborator că orice fiinţă vie, chiar şi o simplă bacterie are această informaţie” susţine Mitchell. Întrebat dacă el crede în Dumnezeu, astronautul a răspuns că nu crede în “tradiţionala imagine de bătrân cu plete albe” însă crede în ceva care este mai presus decât toate. Astronautul a mai declarat că nu poate descrie cu precizie experienţa pe care a avut-o, însă este sigur că a avut o revelaţie a unei realităţi ignorate de cei mai mulţi şi anume că “oamenii, locurile şi toate fiinţele sunt mult mai apropiate, au o relaţie de interdependentă, de conectivitate mult mai apropiată decât se crede”. 

Textul articolului a fost preluat din ziarul „Ziua” din 23 iunie 2008 

http://www.ziua.net/display.php?data=2008-06-23&id=239153 

http://armoniacosmica.wordpress.com/2012/09/06/miracol-in-spatiu/ 

Sursa: adevarul2012.blogspot.ro