DISPERAREA bancherilor. "Nu cunoaşteţi pe cineva care are nevoie de un CREDIT?"

Dobânzile la creditele în lei sunt la minim istoric, iar bancherii se roagă de clienţi să revină în sucursale ca să le dea credite. Este o realitate cu care se confruntă din ce în ce mai mulţi români.

"Banca la care am un credit prin programul Prima Casă m-a chemat la sucursala din oraş pentru a semna nişte acte, deoarece unitatea bancară îşi schimbase denumirea. În timp ce semnam hârtiile, o economistă, angajată a băncii, m-a întrebat: "Nu vreţi încă un credit? Avem nişte oferte foarte bune pentru dumneavoastră".

Am rămas puţin surprinsă de "ofertă" şi i-am răspuns doamnei politicos, că nu doresc un alt credit. Apoi funcţionara a continuat: "Dar nu cunoaşteţi pe cineva care ar avea nevoie de un credit? Sau măcar de un card bancar? Avem o mulţime de promoţii"

Această conversaţie mi-a fost redată de o cunoştinţă care a trecut prin episodul "ofertei de nerefuzat".

Vremea în care băncile musteau de clienţi, vremea creditelor doarcu buletinul a apus demult. Iar acum funcţionarii care lucrează în bănci sunt presaţi de nişte targeturi imposibil de realizat.

Sursa: http://incomemagazine.ro

Băncile din SUA alimentează bancomatele cu fonduri suplimentare pentru a face faţă unei eventuale panici a consumatorilor

Băncile din SUA alimentează bancomatele cu fonduri suplimentare pentru a face faţă unei eventuale intrări în panică a consumatorilor în următoarele zile, în perspectiva posibilei intrări a Statelor Unite în incapacitate de plată, scrie Mediafax.

 Trei dintre cele mai mari zece bănci din SUA au afirmat că pun în practică planuri folosite şi în august 2011, când politicienii americani au aprobat pe ultima sută de metri creşterea limitei de îndatorare a ţării. Statul federal american a fost nevoit săptămâna aceasta să implementeze prima oprire parţială a activităţii din ultimii 17 ani, după ce Congresul nu a ajuns la un acord pentru a vota bugetul anului fiscal 2014, care a început la 1 octombrie , potrivit Financial Times.

Pregătirile băncilor pentru o intrare a SUA în incapacitate de plată includ conferinţe zilnice între diferitele divizii, în încercarea de a anticipa viitoarele probleme. Un director important de la o bancă din SUA a declarat că instituţia de credit livrează cu 20-30% mai mulţi bani la bancomate pentru eventuale situaţii în care clienţi panicaţi vor să retragă fonduri în masă.

Depozitele bancare sunt garantate în SUA în limita a 250.000 de dolari, dar perturbările majore de pe piaţa financiară - în special criza din 2008 - au cauzat retrageri semnificative indiferent de garanţiile autorităţilor federale.

Sursa: http://jurnalul.ro

Scădeţi taxele, nu dobânzile!

M-am întâlnit de curând cu un cunoscut care m-a întrebat: “Tu, ca ziarist economic, cum îţi explici că nu mai găsesc la hipermarket mărfuri la fel de multe şi de bune ca acum doi-trei ani şi că produsele mai slabe calitativ şi mai puţine pe care le văd pe raft costă la fel ca acelea de calitate pe care le cumpăram prin 2010?”. M-am uitat o clipă la el şi i-am răspuns: “Ştii ce spunea Mugur Isărescu anul trecut? Că avem un sistem fiscal care îţi dă o singură şansă: evaziunea fiscală”. Interlocutorul m-a privit nedumerit şi atunci a trebuit să-i explic pe îndelete. Ca urmare a majorării taxelor, oamenii îşi “trag” banii din cardurile de credit ori din cele de salarii şi pleacă să cumpere cu cash-ul produse din economia subterană unde discounturile sunt mai mari ca la hipermarket. Văzând însă că le scad vânzările - în paralel cu majorarea numerarului în circulaţie - companiile internaţionale, cum ar fi marile lanţuri de magazine, procedează la micşorarea cantităţii de lichiditate puse la dispoziţia entităţilor autohtone. Îngustare în lichiditate, ce-i afectează inclusiv pe procesatorii autohtoni care, nu de mult, protestau împotriva taxei la raft, şi aşa se explică şi de ce a scăzut - cantitativ şi ca diversitate - oferta de produse din magazine.

Şi ar mai fi un lucru de adăugat. Atragerea unei părţi din ce în ce mai mari a activităţii în economia subterană explică de ce cresc preţurile în economia la vedere. Faptul că retailerii vând mai puţin şi colectează cantităţi din ce în ce mai mici de carne-lapte-ouă îi condiţionează să mărească preţurile, în încercarea de a-şi conserva cât mai mult din marjele de profit. La rândul lor, societăţile-mamă din străinătate ale firmelor de distribuţie româneşti le reduc liniile de finanţare în paralel cu virarea consumului “la negru”.

Aşadar, retailerii colectează şi vând mai puţin şi sunt nevoiţi să scumpească mărfurile. Acestea, fără taxe majorate, stăteau bine în preţ. Dar povara fiscală a devenit mai grea şi se simte la doi-trei ani distanţă, iar mărfurile, ca să se cumpere, pleacă exact în zona unde nu sunt taxate.

Pentru ca lucrurile să revină la normal ar fi nevoie să se micşoreze taxele, nu dobânzile. Dacă însă vor continua să scadă bonificaţiile de la depozitele bancare, şi nu impozitele, se va observa că din ce în ce mai multe companii îşi cer insolvenţa şi proprietarii lor îşi iau banii şi-i pun deoparte. Cu cât dobânzile vor fi mai scăzute, cu atât îşi vor trage oamenii de afaceri mai mulţi bani din firmă. Nicidecum nu va “decola” economia pe seama creditului şi a ecartului “câştigat” din subremunerarea economisirilor populaţiei.

Autor: Ionut Balan
sursa: jurnalul.ro

http://gandeste.org

Faliment pentru Detroit, factură de plătit pentru Europa

"Detroit explodează, dar cea care plăteşte factura este Europa", scrie cotidianul italian Il Sole 24 Ore, în timp ce mai multe bănci europene sunt lovite de falimentul oraşului american Detroit, în 18 iulie.

Les Echos explică faptul că mai multe bănci europene, cum ar fi de exemplu UBS, cea elveţiană, Dexia, franco-belgiană, sau Hypo Real Estate, germană, deţin datorii negarantate în acest oraş din Michigan, considerat, totuşi, de foarte mult timp ca fiind o municipalitate riscantă:

se pare că [acestea] ar fi suscris echivalentul a un miliard de dolari (758 de milioane de euro) în 'certificate de participare' susceptibile să-şi piardă orice valoare. O suscriere care promitea să fie lucrativă [...] deoarece Detroit ar fi trebuit să plătească 627.2 milioane de euro în interese timp de 20 de ani, acestui grup de bănci europene reunite de UBS.

Dar cum se poate oare explica această implicare a băncilor de pe Vechiul Continent? Vina pentru această "boală" o constituie "finanţele din umbră", comentează Il Sole 24 Ore. Pentru cotidianul economic italian,

dezmembrarea finanţelor din umbră ar trebui [...] să fie o strategie coordonată cel puţin între cele două mari arii economice tradiţionale – Statele Unite şi Europa – , pentru a evita imprevizibilitatea şi ambiguitatea efectelor sistemice. Este exact contrariul, din păcate, a ceea ce se întâmplă în prezent, ariile, dar mai ales ţările, având tendinţa de a acţiona singure pe terenul reformelor regulamentare.

Sursa:  http://www.presseurop.eu

Justiţia din Croaţia forţează băncile să transforme creditele în franci elveţieni în imprumuturi în monedă locală deoarece şi-au înşelat clienţii

Într-o decizie fără precedent, o instanţă de judecată din Croaţia a hotărât că băncile trebuie să transforme creditele ipotecare în franci elveţieni în împrumuturi în moneda locală deoarece când au încheiat contractele nu i-au informat pe clienţi că dobânzile vor creşte dacă francul se apreciază, scrie presa internaţională.

Decizia, care vine la câteva zile după in­trarea Croaţiei în Uniunea Euro­pea­nă, va alarma probabil autorităţile de la Bruxelles, scrie Business New Europe. Hotărârea priveşte subsidiarele a opt bănci, dintre are doar două nu sunt din zona euro.

„Francul elveţian nu este stabil şi aceasta ar fi trebuit spus în mod clar. Băncile au obligaţia de a explica ris­curile clienţilor. Bănciile nu au acţionat cu bună credinţă“, a motivat decizia curţii judecătorul Radovan Dobronic. Analiştii apreciază că hotărârea ar putea costa băncile până la un miliard de euro. Instanţa a decis, de asemenea, că băncile trebuie să să stabilească dobânzi fixe şi să facă reducerea principalului în funcţie de rata de schimb la care a fost încheiat contractul. Peste 100.000 de persoane din Croaţia au contractat credite în franci elveţieni, din care aproape trei sferturi au fost pentru achiziţia de locuinţe. Majoritatea băncilor au încetat să mai acorde credite în franci elveţieni în 2008, notează AFP.

Procesul a fost deschis de un grup de protecţie a consumatorului în numele a 100.000 de persoane care au contractat în ultimul deceniu credite fie deno­minate, fie indexate în franci elveţieni, potrivit agenţiei Thomson Reuters.

Instanţa a argumentat că băn­cile nu au explicat clar clienţilor riscurile aso­ciate cu împrumuturile în valută şi cu ratele de dovândă variabile.„Ce s-a făcut a fost împotriva legii protecţiei consu­matorului. Un astfel de com­portament din partea băncilor este interzis în viitor“, a spus ju­decătorul. Decizia poate fi atacată cu apel.

Băncile implicate sunt Zagrebacka Banka şi Privredna Banka deţinute de Unicredit şi Intesa Sanpaolo din Italia, Erste, Raiffeisen şi Hypo Bank din Austria, OTP din Ungaria, Splitska Banka controlată de Societe Generale şi subsidiara locală a grupului rus Sber­bank, deţinut de stat.

Creditele în franci elveţieni sunt o problemă în Europa de Est

Povestea croată este una comună în Europa Centrală şi de Est. Cu probleme asemănătoare legate de creditele ipotecare în franci elveţieni contractate în anii de boom economic se confruntă Polonia şi Ungaria. În Croaţia, creditele denominate sau indexate în franci elveţieni au o valoare de 25 miliarde kuna (3,3 miliarde euro), sumă echi­valentă cu 10% din împru­muturile totale din sectorul bancar, potrivit IHS Global Insight. Ponderea era de aproape 20% în 2007-08, când populaţia s-a grăbit să profite de francul slab şi de forţa monedelor economiilor emer­gente. Pro­blemele au început odată cu criza economică şi financiară globală, când francul a fost căutat de investitori deoarece vedeau în el un activ sigur în timp de criză. Între 2008 şi 2011 kuna s-a depreciat cu 40% faţă de francul elveţian. Băncile au majorat dobânzile citând costurile mai mari ale capitalului şi dobânzile de pe pieţele de finanţare. În aceste condiţii, dobânzile pentru debitorii croaţi au crescut în medie cu 50%, ducându-i pe mulţi în imposi­bilitate de plată.

În Ungaria, autorităţile au forţat băncile să aplice scheme asemănătoare de transformare a creditelor în monedă străină pentru a reduce povara dato­riilor care apasă pe populaţie. Buda­pesta a introdus, de asemenea, taxe suplimentare în sectorul bancar, pe care-l acuză că nu susţine activ eco­no­mia prin finanţare, ceea ce a adus Ungaria în conflict cu Bruxellesul.

În România ponderea creditelor în franci elveţieni în totalul împrumuturilor în valută acordate populaţiei este de 8%.

Acest articol a apărut în ediţia tiparită a Ziarului Financiar din data de 08.07.2013

Sursa: http://gandeste.org

Bancile europene sunt din nou veriga slaba a Europei

De când Sistemul Federal de Rezerve (FED) a Statelor Unite a speriat pieţele bancare săptămâna trecută, provocând o creştere generală a ratelor la dobânzi, unele dintre cele mai mari efecte s-a resimţit pe randamentul la obligaţiuni în Europa periferică, în special Italia şi Spania. Unii speculează că Banca Centrală Europeană (BCE) ar putea fi forţată să acţioneze pentru a potoli această nelinişte.
Însă randamentele nu sunt adevărata grijă care vine din Europa. Băncile sunt, de fapt. Analistul Steven Englander arată într-o notă a unui client de ieri – aşa cum arată şi graficul de sus – că, de la începutul lunii mai, câştigurile pe care băncile europene le-au avut în raport cu cele ale Americii în ultimul an, sunt foarte mici. Performanţele băncilor europene au scăzut brusc, mai ales, săptămâna trecută, când FED a declarat că este posibil să înceapă programul de facilitare cantitativă în cursul acestui an.

Acest lucru este important pentru că, aşa cum subliniază Englander, a trecut aproape un an de zile de când preşedintele Băncii Centrale Europene, Mario, Draghi, a promissă „facă tot ce este nevoie pentru a salva euro”. Acel discurs şi anunţul său ulterior cu privire la programul tranzacţiilor monetare simple (OMT) – în care BCE a oferit să cumpere obligaţiuni pe ţări, precum Spania şi Italia, fără a avea un plan de salvare – a însemnat mult pentru că a dat încredere. Iar acum acea încredere se pare că s-a diminuat.

Din păcate, datele sugerează că BCE ar putea să nu fie în măsură să rezolve această situaţie. OMT nu a fost niciodată folosit, aşa cum ar fi trebuit. Nici măcar instrumentul obişnuit al politicii Băncii Centrale Europene, probabil nu ar ajuta acum, şi anume o rată de reducere de la 0,5% la 0,25%.

O reducere a ratelor ar trebui să dea posibilitatea băncilor, la rândul lor, să stabilească rate mai mici de împrumut pentru oameni şi companii. Chiar şi în ţările europene de bază, cum ar fi Olanda, băncile nu se pot juca cu aceste reduceri a ratelor de creditare, întrucât ar risca întreg sistemul financiar.

Pe scurt, finanţele europene sunt în declin faţă de cele americane. Pentru bănci, cel puţin, efectul magic promis de Draghi ar putea fi salvarea.

Traducere: Ecaterina Pop

Sursa: financiarul.ro

http://gandeste.org

Băncile se uită de sus la ruina pe care au creat-o

Oala spartă care este economia naţională nu poate fi reparată cu cioburile nemăturate de pe jos ale sistemului bancar. Ele însele făuritoare ale unui model macroeconomic păgubos în anii de “boom”, băncile româneşti nu au nici fundaţia solidă necesară, nici capacitatea coagulării capitalului şi nici ştiinţa sau credibilitatea pentru o plasare inteligentă a acestuia. Nerestructurată, economia autohtonă târâie agonizant acelaşi angrenaj neperformant care are în centru un sistem bancar anchilozat şi încărcat de balastul deciziilor greşite din trecut.

O relansare a mediului de afaceri printr-o creditare activă apare acum încă la ani depărtare. La drept vorbind, din ce? Creditare din găurile balonului speculativ din deceniul trecut? Băncile au încă atâtea pierderi de ascuns, iar capitalul are deocamdată nevoie de refacere, aşa încât nu întrezărim finanţarea necesară pentru proiectele investiţionale care ne-ar putea scoate din depresiunea economică în care ne aflăm.

Este de înţeles că băncile cu gunoiul în casă nu îndrăznesc să mai mişte nimic. Este o reacţie post-criză firească a tuturor faliţilor. Ce curaj să mai ai să demarezi noi proiecte atunci când ai hemoragie financiară pe cele existente?
Totuşi, remarcăm adesea că reprezentanţii mortului viu care este sistemul bancar ţin sus rangul. Aflaţi încă în fruntea unei economii paradite - când ar trebui să fie faliţii zilelor de ieri - se uită condescendent către alte zone ale mediului de afaceri, dau poveţe politicienilor despre cum ar trebui să arate bugetul de stat, ne spun cum trebuie să se prezinte indicatorii macro, finalmente mustră familiile de români că nu îşi pun ordine în cheltuieli.

Pe de altă parte, mai puţine priviri critice în ograda bancară, plină de găinaţ financiar. Băncile sunt bune, sistemul bancar este “solid”, expertiza instituţiilor de credit una de calitate, iar acţionarii majoritari din Occident responsabili…
Unul din cinci credite dat de băncile româneşti este un rebut, dar fabricile de împrumuturi cu buletinul par a gândi serios că au luat-o înaintea economiei… Oana Petrescu, partener Deloitte, până nu demult deţinătoare a unei funcţii importante într-o bancă mare ce a ajuns la aproape o treime credite neperformante, chiar a declarat într-o conferinţă desfăşurată săptămâna trecută, că acum băncile “plătesc greşelile făcute de întreaga economie.”

Teza de mai sus ar suna astfel: băncile deja au plătit greşeala creditului cu buletinul şi celelalte erori proprii, care deja nu se mai regăsesc în actualele bilanţuri. Pentru acele pierderi s-au constituit deja provizioane, iar sistemul s-a stabilizat. Noul val de neperformanţă, oportunităţile sărace pentru noi plasamente, neajunsurile din zona creditului cad acum în seama economiei în ansamblul ei. Aceasta este cea care frânează sistemul bancar de la o relansare rapidă, care apasă în continuare debitorii, cu efecte negative asupra fluxurilor de bani către bănci.

Oare chiar aşa să fie?! Au plătit cu adevărat băncile pentru greşelile trecutului? Noi spunem că nu. De altfel, dacă ar fi făcut-o, astăzi nu ar mai fi în viaţă. La o cincime credite neperformante şi cu garanţii pe care chiar acum bancherii le recunosc a fi fost artificial supraevaluate, cam ce diferenţial de dobândă şi ce venituri din comisioane ar trebui să înregistreze băncile pentru a rămâne în picioare?

Pentru greşelile băncilor au plătit, în primul rând, românii, cu mic cu mare. Un bailout mascat imens a fost pus în aplicare de la declanşarea crizei. Am coborât rezervele minime obligatorii după ce am luat în numele contribuabilului român în 2009 un împrumut de 20 miliarde euro, preţ cât datoria privată externă pe termen scurt contractată în cea mai mare parte de bănci. Cursul de schimb euro/leu a fost ţinut artificial de BNR cu banii României pentru ca să nu bubuie în bilanţurile băncilor încă şi mai abitir creditele acordate în valută.

O hoţie întreagă din bugetele publice şi un program de investiţii greşit a fost pus la cale doar pentru ca statul să primenească, prin noi emisiuni de titluri de stat, portofoliile avariate ale instituţiilor de credit. Fără aceste schimbări de ponderi şi fără dobânzile de 14% plătite la începutul crizei, contabilitatea băncilor ar fi reliefat falimentul acestora.

Finalmente, cea mai mare ticăloşie, băncilor li s-a permis să extindă aberant, cu o treime, masa monetară, într-un interval în care economia României s-a contractat cu aproape 10% în termeni reali. Băncile şi-au dat lor însele bani noi pentru a astupa găurile vechi, iar scumpirile rezultate le-au înghiţit cetăţenii. Prin această inflaţie, românii - cu sau fără credit - au fost puşi să plătească, fără voia lor, nota de plată pentru salvarea de la faliment a sistemului bancar.

Băncile nu au plătit greşelile lor. A fost societatea românească cea pusă să suporte povara creditării mincinoase din deceniul trecut. Acum, ideea că băncile “plătesc greşelile făcute de întreaga economie” este încă şi mai scandaloasă. Raportul este exact invers. Economia este cea care plăteşte greşelile băncilor.

De la jumătatea deceniului trecut, băncile au fost cele care s-au aflat la frâiele economiei. Ele au conturat modelul nesustenabil de dezvoltare al ţării, ele au suflat în balonul imobiliar, ele au exacerbat consumul din import prin creditul cu buletinul. Au dat rău de tot cu economia în gard, iar acum tot bancherii sunt cei care se miră de ce aceasta nu merge.
Ceea ce am avut în a doua parte a deceniului trecut a fost o clasică alocare greşită a capitalului de către bănci. O astfel de perioadă este urmată de o recesiune severă sau de o depresiune prelungită. Exact de asta avem parte acum.
“Întreaga economie” este beteşugită de creditul aberant direcţionat în etapa de “boom”. Profesorul australian de Economie Steve Keen de la University of Western Sidney spune că depresiunile majore din istorie au apărut de fiecare dată după etape de exces din zona creditului. Asta nu poate fi o simplă coincidenţă, iar legătura de cauzalitate, în modelele sale, mai mult decât evidentă.
De altfel, toţi economiştii, investitorii şi observatorii pieţei care au anticipat actuala criză, deşi de orientări diferite, au în comun un singur lucru: au înţeles importanţa poverii datoriilor excesive. Imposibilitatea achitării acestora ca şi eforturile de rambursare constituie bolovanul care împiedică orice relansare a economiei reale.
Este şi cazul României! Balonul creditării din deceniul trecut a vătămat economia într-un aşa grad încât aceasta nu îşi poate reveni rapid. Însănătoşirea situaţiei financiare a debitorilor şi refacerea capitalului distrus este anevoioasă. Băncile nu ar trebui să se plângă că plătesc “greşelile întregii economii” atât timp cât aceste erori provin chiar din zona creditului. Îmi amintesc, însă, că nici în filmele cu zombi, morţii ambulanţi nu excelau la capitolul raţiune.

Sursa: http://gandeste.org

Se pregateste o mare „surpriza” bancara la nivel mondial

În decursul săptămânii care a trecut, trei bănci mari: ING, RABO şi SNS s-au confruntat simultan cu defecţiuni informatice majore, care au condus la închiderea temporară a instrumentelor lor de tranzacţionare online. 

O asemenea situație nu are precedent. Deşi conducerile celor trei bănci s-au grăbit să anunţe că defecţiunile respective nu au legătură unele cu altele, totuşi şansa ca ele să fi fost o coincidenţă este aproape nulă. Pe de altă parte, sunt mulţi cei care afirmă în ultimii ani că „problemele computerelor” vor constitui scuza perfectă pentru elita mondială de a intra într-o vacanţă bancară prelungită, timp în care să „reorganizeze” întregul sistem financiar al lumii. 

Problemele băncii ING sunt cele mai mari. ING reprezintă una dintre cele mai impunătoare bănci din Europa, cu un deficit ce depăşeşte 1 trilion de dolari. Din acest punct de vedere ea este, actualmente, precum „un mort viu”. Este un fel de banca-zombie susţinută de linii de credit masive, care sunt asigurate de Banca Centrală Europeană (BCE). ING se bizuie de asemenea pe sprijinul depunerilor populaţiei olandeze. Banca are o datorie de 40 de miliarde faţă de guvernul spaniol şi alte câteva sute de miliarde în evidenţa ascunsă a portofoliului ei real, dar nedeclarat. Evident, toate acestea ar „vaporiza” instantaneu economia Olandei, dacă ar fi ca aceasta să susţină printr-un ajutor financiar banca ING, atunci când ea se va prăbuşi.

Economia olandeză este una dintre cele mai slabe din lume în termeni de datorie. Oricât de mult ar munci olandezii, eternele datorii şi dobânzile mereu crescătoare condamnă practic ţara la sclavie fără sfârșit, întocmai ca în cazul SUA. Aceasta este „eficiența” sistemului financiar actual, acestea sunt „bunele intenţii” ale bancherilor moderni în ceea ce priveşte omenirea.

Având în vedere această situaţie şi precedentul dezastrului bancar din Cipru, este limpede că elita malefică a lumii doreşte o prăbuşire a sistemului financiar, pentru ca acesta să fie urmat de o cruntă depresiune economică, din care mai apoi ea să iasă mult mai înstărită decât în prezent, având în plus un control deplin asupra populaţiei. Acest „scenariu” n-ar trebui să ne mire, având în vedere „crizele” economice anterioare ale lumii, dintre care Marea Depresiune Economică din anii ’30 reprezinta un bun exemplu. Tocmai de aceea, un sfat pare să se impună din ce în ce mai mult într-un mod imperativ, pentru cei dispuşi să-l ia în considerare: retragerea economiilor din bănci. Este din ce în ce mai greu să găseşti un depozitar sigur în aceste zile, dar totuşi e mai bine ca banii să fie scoşi la timp din bănci, înainte ca ele să falimenteze.

Ne-am putea întreba: de ce doreşte elita malefică a „Iluminaţilor” să-şi doboare propriile bănci? Răspunsul, în opinia noastră, ar fi că în realitate acestor ființe abominabile nu le pasă prea mult de prăbușirea sistemului bancar, întrucât toate marile bănci se deţin una pe cealaltă; astfel, depozitele rămân garantate, chiar dacă unele dintre ele cad. În plus, primele care vor cădea vor fi băncile mici, cu sprijinul generos al unor organisme internaţionale sau al Rezervei Federale a SUA şi chiar a populaţiei cuprinse de panică.

Prin urmare, „defectarea” computerelor în cazul a tot mai multe bănci în lume (din America şi din Europa) pare să semnifice în realitate un „exerciţiu”, care a început cu o ţară modestă în ceea ce priveşte economia (Cipru), continuă acum cu o economie de putere medie (care este Olanda) şi probabil se pregăteşte să atace o ţară cu o economie foarte mare în viitorul apropiat, posibil chiar SUA, care pare a fi „ţinta” principală în tot acest angrenaj. În urmă cu două săptămâni, marea banca new-yorkeză Chase Manhattan s-a confruntat de asemenea cu mari probleme, când brusc toate conturile clienţilor ei au devenit zero. De notat că exact acelaşi lucru s-a petrecut şi în cazul marii bănci ING. 

SUA par totuşi să se menţină în echilibru, deoarece Banca Rezervei Federale printează cu disperare dolari, cuprinsă de un fel de demență financiară, pentru a suplini deficitele enorme de balanţă ale băncilor sale din întreaga lume. Numai în ultima perioadă ea a infuzat pe piață peste 16 trilioane de dolari. Aceşti bani nu au intrat practic niciodată în circuitul economic real al lumii, deoarece au fost folosiţi pe post de capital pentru a înlocui pierderile înregistrate de ipotecile neperformante din anul 2008. Prin urmare, imensa sumă de bani nu a putut fi resimţită ca inflaţie şi din această cauză dolarul nu s-a devalorizat în mod vizibil până în momentul de faţă.

Însă această situaţie a ajuns la capăt şi la următoarea rundă există aproape certitudinea că se va petrece ceva „mortal” din punct de vedere bancar la nivel mondial. Lumea bancară pare să fi înnebunit: stocurile de mărfuri sunt cele mai mari din istorie, bancherii demisionează pe capete în întreaga lume sau sunt arestaţi, in Cipru băncile au dat faliment, iar acum apar erori din ce în ce mai dese de sistem informatic în circuitul bancar. Este clar că ceva se pregăteşte şi că acest „ceva” este gigantic.

Sursa: http://www.edituradaksha.ro

Bancile romanesti in faliment !

Sursa: http://2blackjack1.wordpress.com

Cum ne ferim banii din băncile căzătoare

Ochii cât cepele pe banii tăi! Grijă pentru banii din banca ta! Atenţie mare la ce face banca ta! Până la o criză românească este bine măcar să nu fim surprinşi de un val de criză iscat aiurea în Europa care să se răsfrângă şi asupra sistemului financiar local. Prudenţa este recomandată înainte de toate pentru că nu este nimeni mai bun păzitor al banilor tăi, decât tu, cel care i-ai câştigat cu greu. Cum în sistemul bancar românesc sunt în majoritate instituţii de credit cu capital străin, este bine să fim atenţi la ce fac băncile respective în ţările de origine. Ecoul cazului Bank of Cyprus ne pune în gardă că trebuie să ciulim urechea la ce se întâmplă şi în ţări îndepărtate, pentru că unda şocului financiar de acolo se poate propaga cu uşurinţă în buzunarul nostru. Cum facem, aşadar, să ne păzim banii şi să nu fim primii pierzători la dezintegrarea unor sisteme financiare din Europa?

Trei motive pentru care trebuie să ne temem pentru banii noştri

Întrebarea de mai sus pleacă de la o primă premisă că sistemul financiar european este în ansamblul său insolvent de facto, în condiţiile în care datoriile uriaşe construite în ultimele decenii nu pot fi rambursate. Impasul datornicilor ar trebui să se reflecte în falimente bancare, iar neonorarea obligaţiilor de plată ale instituţiilor de credit va afecta nu numai deţinători de bonduri de calibru, dar şi deponenţi. Dacă cercetarea dumneavoastră sau consultantul financiar pe care îl aveţi au ajuns la o concluzie diferită, cum că datoriile existente - de câteva ori PIB-ul - sunt sustenabile, iar sistemul financiar european nu este ameninţat de insolvenţă, atunci probabil nici nu mai merită să lecturaţi mai departe acest articol.

A doua premisă de la care pornim susţine că sistemul bancar românesc nu se poate deconecta de la o criză europeană majoră şi ţara noastră nu poate fi o insulă de siguranţă financiară într-un ocean răscolit de furtuni. România a rulat constant deficite de cont curent, întregul model economic se bazează pe aportul de resurse externe, astfel încât o gâtuire a fluxurilor financiare nu are cum să afecteze băncile de la noi. Acestea au dat propriile lor credite proaste. La o rată de neperformanţă de aproape 20%, calcule simple ne spun că băncile nu pot rămâne în picioare fără lichiditate injectată de la banca centrală, în condiţiile unei capitalizări adecvate prin aportul de capital suplimentar de la băncile-mamă. Or, dacă aceste instituţii vor avea probleme la ele acasă, fiind ameninţate de insolvenţă, capitalul necesar acoperirii neperformanţei de la noi va lipsi. De asemenea, dacă aveţi consideraţii diferite şi acceptaţi propaganda care ne spune că avem un “sistem bancar solid”, puteţi renunţa la citirea rândurilor de mai jos.

A treia premisă de la care pornim este aceea că fondul de garantare a depozitelor bancare este insuficient în cazul unui cataclism financiar major. El poate fi eficient dacă ne confruntăm cu falimentul unei bănci marginale, însă este neputincios dacă o mare instituţie de credit se prăbuşeşte. Fondurile raportate la finalul anului trecut de 2,96 miliarde lei din sistemul de garantare nu ar fi de ajuns în cazul în care am avea un colaps al sistemului bancar din Grecia care să scufunde indirect şi băncile româneşti cu capital elen sau dacă ar da faliment bănci majore precum BCR sau BRD Groupe Societe Generale. La depozite garantate de peste 122 miliarde lei numai la nivelul populaţiei (fără a socoti şi cele deschise de IMM-uri), Fondul de Garantare a Depozitelor din Sistemul Bancar (FGDB) are acoperire doar pentru un leu din fiecare 40 lei aflaţi în garanţie. Operând cu un levier de peste 40 la unu (mai mare decât al băncii americane de investiţii Lehman Brothers), acest fond de asigurare nu poate fi operaţional în cazul unui colaps sistemic. Criza cipriotă ne avertizează că atunci când insolvenţa devine inevitabilă, prevederile în vigoare ale schemelor de garantare sar în aer. (Nicăieri nu se spunea că băncile pot fi închise cu zilele, că bancomatele pot da bani cu ţârâita sau că sumele de bani depuse în bancă îţi pot fi tăiate chiar şi sub limita plafonului de garantare). Dacă nu vă temeţi că aţi putea recupera banii în ani (ciuntiţi de inflaţie), dacă aveţi adormită vigilenţa atât de necesară în capitalism de promisiunea garanţiilor unui sistem fără acoperire, iarăşi, nu cred că aveţi de ce să parcurgeţi mai departe materialul.

“Vacanţa bancară” echivalează cu o insolvenţă recunoscută a băncilor

Primul pas este să îţi cunoşti bine banca şi în ce sistem operează banca-mamă. Atenţie atunci la ţara respectivă. O criză bancară în Grecia, Franţa, Austria, Ungaria sau Italia trebuie să te alerteze dacă banca unde este constituit depozitul are acţionar principal o bancă din respectivul sistem. Dacă discuţiile privind randamentele titlurilor de stat ale ţărilor respective, despre ponderea datoriilor în PIB şi planurile de salvare îi interesează mai degrabă pe cei lucrând în domeniul financiar, în schimb declararea unei “vacanţe bancare” de tipul celei din Cipru trebuie să vă pună în gardă. Aceasta înseamnă că respectivele bănci au ajuns în incapacitatea de a-şi onora obligaţiile de plată. Indirect, pe canale financiare pe care le înţeleg numai cei sofisticaţi, şi dumneavoastră, deponent într-o bancă-fiică, sunteţi un creditor al băncii care este în incapacitate de plată.

Poţi avea câteva zile în plus

Băncile de drept românesc au avantajul de a fi reglementate de Banca Naţională a României care teoretic poate pune în izolare instituţia de credit de sub supravegherea sa faţă de acţionarul majoritar falit la el acasă. Este decizia fiecăruia dacă se încrede în această capacitate a BNR de a pune în carantină sau dacă vrea să rămână printre ultimii creditori ai unei bănci dintr-un sistem în care o cincime din credite sunt neperformante.
Criza cipriotă ne spune că deponenţii nerezidenţi au fost avantajaţi faţă de localnici. Mark J. Grant, autor al cărţii “Outside the Box”, observă într-un comentariu preluat de publicaţia online Zero Hedge că deponenţii de la Londra ai Bank of Cyprus, ca şi cei din banca rusească Uniastrum, deţinută în proporţie de 80% de Bank of Cyprus, au putut face retrageri în perioada în care “vacanţa bancară” era în Cipru. Abia după votarea legilor de control ale capitalului de către Parlamentul de la Nicosia, deponenţii din străinătate şi-au văzut accesul restrâns la bani. Acesta este un lucru la care pot lua aminte românii deponenţi în băncile cu capital grecesc dacă văd un colaps similar al sistemului bancar elen, cei de la BRD dacă văd că Societe Generale se confruntă acasă cu insolvenţa sau cei din BCR, Volksbank sau Raiffeisen dacă vor vedea că Austria cunoaşte un colaps al sistemului financiar care să amintească de cel din 1931 la căderea Credit-Anstalt. Uneori poate fi vorba de câteva zile, dar care să fie foarte preţioase.

Niciodată nu ştii cât timp va mai fi “viu” mortul

“Trădează-ţi banca înainte ca ea să te trădeze pe tine!”, spune analistul Jonathan Weil într-un comentariu pe Bloomberg plin de învăţăminte din criza cipriotă. Cifre prezentate de Wall Street Journal ne spun că insolvenţa sistemului bancar din Cipru era inevitabilă, acesta fiind doar o piesă de domino răsturnată de tăierea datoriilor de stat ale Greciei. Astfel, dacă deţinerile de titluri de stat greceşti ale Laiki Bank se ridicau la 3,41 miliarde euro la sfârşitul lui 2010, iar cele ale Bank of Cyprus la 2,41 miliarde euro, pierderile raportate pe aceste instrumente de credit la nivelul lui 30 septembrie 2012 se cifrau la 2,42 miliarde euro şi, respectiv, 1,87 miliarde euro. Asemenea procentaje de pierdere nu pot fi acoperite de nicio altă categorie de venituri. Deşi insolvente de facto, băncile cipriote au mai continuat să reziste până la acest început de 2013, de unde înţelegem că niciodată nu ştim cât timp poate fi amânat un faliment legitim prin artificii contabile şi adormirea încrederii creditorilor terţi.
Din acest punct de vedere, este o artă când să ştii să pleci cu banii din bancă. O fugă prematură poate lipsi capitalul acumulat de dobânda purtată şi în consecinţă îl expune erodării inflaţiei. Uneori, anticiparea prea rapidă a crizei poate fi, de asemenea, vătămătoare pentru economiile strânse. Ţine de profilul de risc al fiecărui deponent, de informaţiile şi de inspiraţia acestuia cum ştie să îşi ferească banii de un astfel de şoc deflaţionist.

Cum să scoţi cash-ul valoros

Istoria falimentelor bancare şi a fugilor cu banii din bănci ne spune că totdeauna a fost greu să pui mâna pe cash nemijlocit. În deflaţie, valoarea acestuia este uriaşă pe măsura creării unei falii între instrumentele de credit denominate într-o monedă anume şi hârtiile propriu-zise, care sunt mijloacele finale de stingere a datoriilor. O bancă insolventă este greu de presupus că va avea cash disponibil la bancomate sau în casierii.
O fugă cu banii din bănci este mai uşoară prin transfer bancar, atât timp cât banca centrală asigură funcţionarea sistemului. De aceea este bine să vă gândiţi la un recipient bancar care să primească prin transfer banii de la banca insolventă la care aveţi depozitul iniţial. Ulterior, cash-ul poate fi retras - în linişte - de la o instituţie de credit mai îndepărtată de furtuna financiară de care vreţi să vă feriţi.

autor: Adrian Panaite
sursa: curierulnational.ro

http://gandeste.org

Fuga de credite a românilor. Cum e cu legea falimentului personal

Din disperare, românii care nu mai pot plăti ratele la bănci se gândesc să plece din ţară. Teoretic, ei pot fi găsiţi oriunde lucrează legal, susţin avocaţii. Practic, nu pot fi executaţi silit în străinătate pentru o datorie din România şi nici nu li se poate opri din salariu, pentru că băncile trebuie să respecte legile noii ţări de rezidenţă,scrie tvrnews.ro.

În Uniunea Europeană funcţionează legea falimentului personal care protejează cetăţeanul.

Un român, căruia îi vom proteja identitatea, a luat un credit de 110.000 de franci elveţieni acum cinci ani. De la o rată iniţială de 1.400 de lei, a ajuns să plătească dublu, din cauză creşterii francului. Reeşalonarea oferită de bancă nu a ajutat prea mult, iar omul se gândeşte deja la gesturi extreme:

“Am ameninţat, la un moment dat, în timpul reeşalonărilor, că plec din ţară şi-i las cu garanţia, care oricum nu mai reprezintă decât poate jumătate din valoarea creditului. Mi-au spus că mă găsesc pe 70% din suprafaţa globului”.

Ca el sunt mulţi datornici care au plecat deja sau se gândesc să plece departe de Europa ca să scape de rate şi datorii, chiar dacă ştiu că pierd şi casa. Băncile nu vor să vorbească despre acest subiect delicat, însă avocaţii spun că sunt şanse să fie găsiţi:

“Va încasa, probabil un salariu din care să trăiască, el apare în evidenţele unei instituţii, şi poate fi găsită. I se va putea executa o parte din acel salariu. Dacă va dobândi şi nişte bunuri, cu atât mai bine pentru creditor, care va putea executa, probabil, iarăşi, depinde de legislaţia fiecărui stat, acele bunuri sau nu”, susţine avocatul Mihai Kehayan.

Consultanţii financiari susţin însă că e foarte greu şi scump pentru bancă să găsească clientul şi să mai şi recupereze datoria rămasă în ţară, pentru că titlul executoriu şi contractul de credit româneşti nu sunt recunoscute în alte ţări:

“Banca ar urma să execute clientul, să zicem,  pe baza bunurilor dobândite acolo, în baza legii din statul respectiv şi foarte multe state au deja implementată o lege a falimentului personal. Existăp state în care nu se pot exevuta, de exemplu, locuinţa clientului, chiar dacă este proprietate personală, deoarece stă în ea”, explică Diana Ţăruş, consultant financiar.

Toate acestea s-ar rezolva dacă şi la noi ar exista o lege a falimentului personal despre care doar se vorbeşte de 5 ani încoace:

“O astfel  de lege nu trebuie făcută în pripă, trebuie gândită foarte bine şi, având în vedere specificitatea problemelor cu care se confuntă consumatorii – persoane fizice, modificările în sistemul de creditare, precum şi posibilităţile lor, în actuala situaţie economică, de a plăti”, susţine Bogdan Nica, preşedintele ANPC.

Avocaţii clientilor cu clauze abuzive în contractele de credit au spus în nenumărate rânduri că proiectul legii falimentului personal e amânat de Parlament, la presiunea băncilor, susţinute de Fondul Monetar Internaţional.

Sursa: www.financiarul.ro

Datele noastre personale, la cheremul bancherilor: „Big Brother” se va muta în ghişeele băncilor

Bancherii vor putea accesa bazele de date ale Evidenţei Populaţiei şi ale Fiscului, cu ajutorul Serviciului de Telecomunicaţii Speciale, pentru a-şi verifica potenţialii clienţi.

Aplicarea principiului „Cunoaşte-ţi clienţii“ (promovat prin mai multe norme interbancare de către Banca Naţională) va intra curând în teritoriul extrem de delicat al prelucrării datelor cu caracter personal. La fel ca în vestitul show de televiziune „Big Brother“, bancherii vor putea vedea în amănunt cine este şi ce face un potenţial client.

Concret, „şi bancherii vor putea verifica buletinul clientului, să-l compare cu datele din sistemul Evidenţei Populaţiei, la fel ca atunci când vrei să treci graniţa şi vameşul se uită dacă persoana ta corespunde cu cea din buletin“, a explicat ieri Radu Graţian Gheţea, preşedintele Asociaţiei Române a Băncilor. Potrivit acestuia, proiectul prevede ca băncile să aibă acces atât la datele din Evidenţa Populaţiei, cât şi la datele Fiscului, pentru a se putea verifica dacă buletinul cu care se prezintă o persoană la ghişeu, pentru a cere un împrumut, este acelaşi cu originalul.

Deocamdată, există o entitate care se opune acestui proiect, şi această entitate se numeşte Autoritatea Naţională pentru Supravegherea Prelucrării Datelor cu Caracter Personal. Ei spun că mai întâi să ni-l facem client, apoi să-i verificăm datele, dar eu tocmai de aia vreau să-l verific, pentru a vedea dacă pot să mi-l fac client“, a precizat Gheţea.

Şi Nicolae Cinteză, şeful Direcţiei de Supraveghere din cadrul Băncii Naţionale, a amintit recent de acest proiect, într-un seminar economic organizat de Finmedia la Sinaia. „Serviciul de Telecomunicaţii Speciale va pune la dispoziţia sistemului bancar  baza de date pentru accesarea în timp real a site-ului Fiscului şi al Evidenţei Populaţiei, pentru a verifica datele solicitanţilor de credite. Nu de alta, dar au existat buletine cu o persoană în poza de pe card şi o altă persoană în poza de la Evidenţa Populaţiei. Sau, într-un alt caz, au fost retrageri de bani aproape simultane la Constanţa, apoi la Medgidia şi la Ploieşti, pe acelaşi buletin“, a amintit Cinteză.

Clauzele abuzive, din nou în discuţie

Băncile vor accepta să schimbe clauzele considerate abuzive din toate contractele, dar ar fi de dorit ca procesul să fie intentat de Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC), nu şi de asociaţiile de consumatori, a mai declarat şeful Asociaţiei Băncilor.

„Dacă o instanţă superioară din România consideră că o clauză este abuzivă, iar banca pierde procesul, însă nu la o instanţă inferioară, atunci lucrurile trebuie respectate. Dar dacă lăsăm la o instanţă inferioară şi la asociaţii de 3.000 de membri, atunci nu cred că e bine“, a comentat Gheţea la un seminar organizat de Finmedia la Banca Naţională a României.

---

Creditarea IMM, în pericol

Un alt normativ care va pune mari probleme sistemului bancar este cel referitor la imposibilitatea de a mai credita în valută întreprinderile mici şi mijlocii care realizează venituri în lei sau care nu rezistă la testele de stres valutar. „Practic, dacă o să vrei să-i dai 100.000 de euro, această sumă va trebui să o ai în capitalul propriu, ceea ce ar fi imposibil. Am trimis o scrisoare la Bruxelles, să se renunţe la acea prevedere care zice că trebuie să credităm IMM-urile din capitalurile proprii, aşteptăm un răspuns“, a spus Radu Gheţea. În opinia lui, cu un capital de 100.000 de euro ar trebui să poţi da credite echivalente 800.000 de euro sau de opt ori suma deţinută.

În fine, o altă temă importantă de pe agenda bancherilor constă în medierea problemelor între bănci şi clienţi. Potrivit unui normativ intrat în vigoare în această lună, medierea se efectuează pe baza contractelor şi a clauzelor acestora.

„La mediere nu se pune problema negocierii clauzelor contractuale, dar băncile pot stabili de comun acord cu clienţii modificarea unor clauze“, a spus Radu Gheţea .

Sursa : adevarul.ro

http://gandeste.org

Presedintele Islandei Olafur Ragnar Grimsson: Lăsaţi băncile să crape

Iata ce a spus Olafur G. la Davos,va rugam dat click la mai mult. La recenta reuniune de la Davos a Forumului Economic Mondial al cărui slogan a fost “Criza din Europa este departe de a se fi terminat”, Preşedintele Islandei, Olafur Ragnar Grimsson, a declarat pentru un post TV că este mai bine ca băncile să fie lăsate să “crape”, oferind exemplul ţării sale care acum a scăpat de criza economică şi se reface rapid, după ce băncile din Islanda au dat faliment:Reporterul întreabă: “De ce este Islanda o rază de speranţă, de ce Islanda a supravieţuit în timp ce Europa încă se scufundă? Ce aţi făcut dvs. diferit?” Răspunsul preşedintelui Islandei este edificator:”Islanda nu a urmat măsurile economice “ortodoxe” din economia occidentală (referindu-se la salvarea băncilor de către Occident), ba chiar a lăsat băncile să “crape”; Islanda nu a adoptat nici-o măsură de austeritate, aşa cum s-a făcut în toată Europa. Rezultatul este că după numai 4 ani, Islanda se reface rapid, în timp ce restul Europei încă suferă de pe urma crizei.”De ce se consideră că băncile sunt “sfintele biserici” ale economiei moderne, peste tot în Europa? De ce nu se permite băncilor private să dea faliment, ca orice companie comercială? Teoria că băncile trebuie salvate este aceea că bancherii să fie lăsaţi să beneficieze de favoruri uriaşe, iar greşelile lor să fie plătite de către oamenii simpli prin creşterea taxelor şi a altor măsuri de devalorizare financiară, toate sub scuza austerităţii. Trebuie să vă daţi seama că oamenii nu vor accepta asta la nesfârşit.”

sursa: youtube.com

gandeste.org

Sistemul de finanţare care scoate băncile din joc: Primeşti bani ce nu trebuie daţi înapoi

Crowdfunding este un sistem de finanţare bazat pe implicarea comunităţilor în susţinerea financiară a unor proiecte.

1

Practic, ai un proiect în jurul căruia dezvolţi o reţea socială căreia îi pui la dispoziţie câteva servicii legate de proiect. Membrii reţelei oferă bani în schimbul serviciilor la care au acces, ajutând astfel crearea sau dezvoltarea produsului respectiv.

Această idee de finanţare nu este una nouă, însă internetul a uşurat accesul la comunităţi extinse dispuse să susţină anumite proiecte. Acum există un public ţintă mult mai larg şi mai nişat.

Anul trecut, peste 18.000 de proiecte au fost finanţate cu succes prin intermediul Kickstarter, cel mai mare site de crowdfunding din lume. Un volum de 320 mil. dolari a fost atras de 2,2 milioane de oameni, făcând posibile o serie de proiecte creative. Jocurile, o categorie care include jocurile video, cu cărţi şi cu table, a atras cele mai multe fonduri, cu 83 mil. dolari investite în peste 900 de proiecte. 

În total, 44% din proiectele lansate anul trecut au reuşit să îşi strângă banii de care aveau nevoie în dezvoltare, dar rata de succes a variat de la un banal 26% în domeniul modei până la un însufleţit 74% în zona proiectelor de dans. 

Şaptesprezece proiecte au strâns peste un milion de dolari fiecare în 2012. Proiectele din tehnologie au primit cele mai mari donaţii, cu o medie de 107 dolari pe susţinător (finanţator). 

Cel mai mare proiect de până acum, dezvoltat prin intermediul Kickstarter, este Pebble, un ceas care se conectează la smarthphone prin Bluetooth, care a primit aproape 150 de dolari de la fiecare donator şi a strâns în total 10,3 milioane de dolari în luna mai. (Primele produse finalizate trebuie să ajungă la donatori săptămâna viitoare). 

Potrivit Kickstarter, volumul total colectat anul trecut a crescut cu peste 200%, comparativ cu 2011. După ce şi-a deschis uşile şi pentru proiecte din Marea Britanie, în octombrie anul trecut, site-ul se aşteaptă la o continuare a creşterii şi în 2013. 

SURSA: The Economist

              www.capital.ro